Liviu Rebreanu (1885-1944) 

este creatorul romanului romanesc modern,

deoarece scrie primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza
romaneasca, "Padurea spanzuratilor".

Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi

mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean
care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam;
Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului,
Emil, ofiter in armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca
incercase sa treaca linia frontului la romani si o intamplare conjuncturala si
anume aceea ca Rebreanu vazuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea
reprezentand o padure de ai carei copaci atarnau spanzurati cehi.
Problematica, structura si compozitia romanului

Romanul are doua planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se

interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a
personajului principal.
Compozitia este circulara si simetrica, romanul "Padurea spanzuratilor"
incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa,
incarcata de iubire a condamnatului.
Romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive, care se constituie in
adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul intregului roman:
imaginea spanzuratorii ,cuvantul "datorie". Atmosfera dezolantd a peisajului
de toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt
desfrunziti, iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata
constituie manifestari ale naturii aflate in concordanta cu starile sufletesti ale
personajelor

Constructia subiectului

Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste

intamplarile, evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se
remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese
obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje. Perspectiva
temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea
derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul Parva, frontul,
spitalul etc. si unul imaginar inchis, al framantarilor si zbuciumului din
constiinta personajului.
Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in
timpul primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste
intreg spatiul vizual si spiritual.

Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il
tiranizeaza si ii macina constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa
peste lumina reflectorului rusesc, datoria de ofiter al statului austro-ungar si
apartenenta la neamul romanesc, indreptandu-l cu repeziciune spre implinirea
destinului tragic.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12
romani acuzati de pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua
greseaia, ia pentru a doua oara hotararea de a dezerta, desi era urmarit cu
tenacitate de locotenentul Varga, care-i banuia intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al
sau, locotenentul ungur Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar.
Bologa refuza cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este
condamnat la moarte prin spanzurare.
Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu el si cu
lumea din afara, inima ii este inundata de "iubirea care imbratiseaza
deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine si in
afara de mine". Moare ca un erou al romanilor, intruchipand puterea de
sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de
adevar, "cu ochii insetati de lumina rasaritului", cu privirile indreptate "spre
straiucirea cereasca", in timp ce glasul preotului ii strabate inaitarea "Apostol!
Apostol!".
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu
sunt obiectivate prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice
creatiilor literare psihologice, pe care el le imbina, cu maiestrie si talent:
monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia,
autoanaliza si autointrospectia, precum si repetarea obsesiva a unor cuvinte
cu valoare de simbol.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a
temei, concizia si precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o
nascocire omeneasca, intereseaza in arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-
nchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai
pretioasa decat toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu)
Apostol Bologa - expresia unei crize morale si psihologice
Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor",
primul erou din literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o
drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul
datoriei de cetatean fata de legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia
romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere
psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce
in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta
bazata pe principii morale solide, clare si intransigente.

Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o

gama variata de modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al
eroului si autoanaliza ("«Am pierdut pe Dumnezeu», ii fulgera prin minte"),
cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii
("Lege, datorie, juramant ...sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o
crima fata de constiinta ta, nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in
picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre narator
("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata
condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste ciocane."), introspectia
invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea
unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului,
legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu
zbuciumul dramatic din constiinta personajului.
Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care
motiveaza evolutia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif
Bologa, ce fusese doi ani intemnitat - ca semnatar al Memorandumului - si al
Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era
"plin de credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din fiul
lui "un om si un caracter" si il povatuieste ca, pentru a dobandi stima
oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, trebuie sa stabileasca un echilibru intre
constiinta sa si lumea din afara, avand grija ca sufletul sa fie tot una cu
gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa
nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationaia, copilul
evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru interior
producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe
Dumnezeu".
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand
opinia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura
modalitate de selectie a valorilor umane: "razboiul este [...] cel mai eficace
element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai
primejdia ii oteleste sufletul".
Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol
pentru conceptia eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima
zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc
atunci cand este surprins de privirea dispretuitoare de moarte a
condamnatului ceh si el nu intelege lumina din ochii acestuia,
Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii,
eticii, considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si
ca numai "colectivitatea organizata devine o forte constructiva". In contactul
direct cu lumea eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani,
nemti- toate aceste principii se rastoarna total devenind convins de valoarea
unica a omului in univers: "nimic nu e ma presus de om" sau "omul este
centrul universului [...], omul e Dumnezeu!"
Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"-
precum si despre datoria fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...],
dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria..." se vor schimba
fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-un dialog purtat cu Varga in tren,
Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa
cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu are dreptul
"sa calce in picioare sufletul omului".
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte
impotriva romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai
ales ca incercarea de a obtine mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate
de generalul Karg, chiar daca doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit
militar deosebit. Devine periculos de sincer pentr un ofiter al statului Austro-
Ungar si-i destainuieste generalului Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o
lume", exprimandu-si nadejdea ca omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile,
astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu vrea creierul si mai cu seama
creierul sa nu faca ce sfasie inima!"
Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe
front, sta in gazda la groparul Vidor si se indragosteste puternic
de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o
noapte, trecand linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l
suspecta demult si care are acum prilejul sa-l aresteze, gasind asupra lui si
"harta cu pozitiile frontului". Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka,
simtindu-si sufletui inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe
Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se
intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?" Intreaga sa
fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu
iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta
"traieste in eternitate...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara
sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in
timp ce ii rasuna in ureche glasul preotului: "Primeste, Doamne, sufletui
robului tau Apostol... Apostol... Apostol...".
Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza
psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un
studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de
tesatura logica, in adancurile inconstientului".