See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/334398463

Turismul rural. Teorie și realitate

Book · January 2005

CITATIONS READS

0 54

1 author:

Daniela Matei
Romanian Academy
47 PUBLICATIONS   22 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

SURE-Farm: “Towards SUstainable and REsilient EU FARMing systems” View project

Dynamique des paysages culturels situés dans les sites aux friches minières dans la élaboration des stratégies rurales View project

All content following this page was uploaded by Daniela Matei on 14 October 2020.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 DANIELA MATEI

TURISMUL RURAL
TEORIE ŞI REALITATE

EDITURA TERRA NOSTRA

IAŞI
2005

1
Referent ştiinţific:
Prof. univ. dr. Costache Secrieru, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

© Editura “Terra Nostra”, 2005

ISBN 973-8432-35-9

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MATEI, DANIELA
Turismul rural : teorie şi realitate / Daniela
Matei. - Iaşi : Terra Nostra, 2005
ISBN 973-8432-32-4

796.5(498)
338.48(498)

2
Motto:

Indiferent ce se întâmplă în viaţa omului de

zi cu zi, în viaţa popoarelor sau în viaţa întregii
omeniri de la secol la secol, nu vor pieri
niciodată cei care îşi păstrează cele două
calităţi care conferă omului statutul de om şi în
acelaşi timp de Fiinţă Divină: identitatea şi
spiritualitatea.
Orice s-ar întâmpla, omul nu trebuie să-şi
piardă niciodată credinţa în Dumnezeu,
încrederea în el însuşi şi speranţa într-o zi mai
bună.

3
Părinţilor mei, cu dragoste şi recunoştinţă

4
 CUPRINS
CUPRINS .............................................................................................................................. 5
CUVÂNT ÎNAINTE ............................................................................................................. 7
CAPITOLUL I - TURISMUL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ A ZONELOR
RURALE ............................................................................................................................... 9
1.1. Argumente teoretice şi repere metodologice legate de conceptele de spaţiu rural şi
dezvoltarea durabilă a acestuia .......................................................................................... 9
1.2. Diversificarea activităţilor economice din spaţiul rural ............................................ 16
1.2.1. Industriile rurale................................................................................................. 17
1.2.2. Activităţile meşteşugăreşti ................................................................................. 21
1.2.3. Turismul – o posibilitate de valorizare a resurselor satului.............................. 24
1.3. Simbioza dintre localităţile rurale şi vocaţia turistică a acestora .............................. 27
1.3.1. Delimitări conceptuale....................................................................................... 27
1.3.2. Structurarea aşezărilor rurale de interes turistic................................................. 28
1.3.3. Amenajarea edilitară a satelor de interes turistic .............................................. 31
1.4. Oferta turistică a zonelor rurale ................................................................................ 34
1.5. Mutaţii în structurile socio-economice ale satelor ca urmare a dezvoltării turismului
rural.................................................................................................................................. 42
CAPITOLUL II - TURISMUL RURAL CONCEPT ŞI EVOLUŢIE ÎN ECONOMIE ...... 54
2.1. Conceptul de turism rural ......................................................................................... 54
2.2. Turismul rural - alternativă turistică ......................................................................... 64
2.3. Trăsăturile turismului rural şi ale agroturismului...................................................... 68
2.4. Funcţiile turismului rural .......................................................................................... 70
2.5. Componentele turismului rural ................................................................................. 73
2.5.1. Spaţiile turistice rurale ....................................................................................... 73
2.5.2. Produsul turistic rural......................................................................................... 77
2.6. Formele turismului rural ........................................................................................... 86
2.7. Evaluarea cererii şi ofertei rurale pe zone geografice şi judeţe................................. 89
2.7.1. Oferta turistică rurală ......................................................................................... 89
2.7.2. Cererea turistică rurală....................................................................................... 93
2.8. Extinderea turismului rural în lumea contemporană............................................... 101
2.8.1. Caracteristicile turismului rural în Uniunea Europeană.................................... 101
2.8.2. Turismul rural în România............................................................................... 117
CAPITOLUL III - ORGANIZAREA ŞI PROMOVAREA TURISMULUI RURAL....... 120
3.1. Concepte privind organizarea şi promovarea turismului rural................................ 120
3.1.1. Forme organizatorice actuale ale turismului rural ........................................... 120
3.1.2. Promovarea turismului rural ............................................................................ 124
3.1.3. Promovarea turismului rural prin mijloace electronice.................................... 128
3.1.4. Metode şi forme de promovare a turismului rural în spaţiul european ............ 133
3.2. Reglementări legale în domeniul turismului rural .................................................. 135
3.2.1. Scurt istoric...................................................................................................... 135
3.2.2. Principalele prevederi ale legislaţiei româneşti referitoare la turismul rural ... 136
3.2.3. Armonizarea legislaţiei din România cu cea europeană .................................. 141
3.2.3.1. Facilităţile fiscale ale statelor europene pentru turismul rural .................. 141
3.2.3.2. Intervenţii guvernamentale pentru susţinerea şi promovarea turismului rural
în Europa................................................................................................................ 142

5
CAPITOLUL IV - TURISMUL RURAL ÎN MICROZONA VATRA DORNEI. STUDIU
TERITORIAL.................................................................................................................... 145
4.1. Metoda de cercetare................................................................................................ 145
4.1.1. Scopul cercetării şi obiectivele urmărite .......................................................... 146
4.1.2. Metodele de cercetare, prelucrare şi interpretare a rezultatelor ....................... 146
4.1.3. Criterii de delimitare a zonei cercetate ............................................................ 147
4.2. Potenţialul turistic rural al microzonei Vatra Dornei.............................................. 147
4.2.1. Potenţialul natural ............................................................................................ 147
4.2.1.1. Particularităţile climatice .......................................................................... 149
4.2.1.2. Flora şi fauna de interes turistic ................................................................ 150
4.2.2. Potenţialul economic şi social.......................................................................... 154
4.3. Resurse turistice din microzona Vatra Dornei ........................................................ 165
4.4. Dotările tehnico-edilitare ........................................................................................ 170
4.5. Structuri de primire turistice în microzona Vatra Dornei ....................................... 173
4.5.1. Structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie pentru
turişti.......................................................................................................................... 173
4.5.2. Baza de agrement............................................................................................. 178
4.6. Organizarea activităţii de turism în microzona Vatra Dornei ................................. 179
4.7. Forme specifice de influenţă a turismului rural asupra dezvoltării economice a
microzonei Vatra Dornei ............................................................................................... 180
4.8. Gospodăria rurală ca nucleu de organizare a turismului rural ................................ 183
4.9. Necesitatea promovării agroturismului prin noile tehnologii oferite de Internet......... 186
4.10. Sinteză privind potenţialul turistic al microzonei Vatra Dornei ........................... 188
4.11. Concluzii............................................................................................................... 191
CAPITOLUL V - MODEL DE ANALIZĂ A EFICIENŢEI ECONOMICE A UNEI
PENSIUNI AGROTURISTICE DIN MICROZONA VATRA DORNEI......................... 192
5.1. Analiza unei exploataţii agricole ce urmăreşte să devină pensiune agroturistică prin
dezvoltarea activităţilor economice complementare...................................................... 192
5.1.1. Prezentarea exploataţiei agricole ..................................................................... 193
5.1.2. Analiza producţiei vegetale.............................................................................. 196
5.1.3. Analiza producţiei animale .............................................................................. 198
5.1.4. Analiza veniturilor din exploataţia agricolă..................................................... 201
5.1.5. Evaluarea veniturilor obţinute din agroturism ................................................. 206
5.1.6. Evaluarea cheltuielilor pentru agroturism........................................................ 207
5.1.7. Concluzii.......................................................................................................... 209
5.2. Analiza indicatorilor de eficienţă a unei pensiuni agroturistice.............................. 210
5.2.1. Resursele interne ale unităţii............................................................................ 210
5.2.2. Servicii oferite de pensiune.............................................................................. 211
5.2.3. Performanţele activităţii agroturistice din pensiune........................................ 212
5.2.4. Nivelul indicatorilor de performanţă................................................................ 212
5.2.5. Analiza indicatorilor privind alte aspecte ale activităţii agroturistice desfăşurate
în pensiune................................................................................................................. 214
5.2.6. Efectele economico-sociale ale dezvoltării activităţii agroturistice în
pensiune ..................................................................................................................... 216
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 218
ANEXE.............................................................................................................................. 224

6
 CUVÂNT ÎNAINTE
Rezultat al tranziţiei, comunităţile rurale oferă în prezent o imagine
tulburătoare prin dimensiunile contradictorii şi structurile de o mare
mobilitate. Ele descriu singurul sistem social în care există cu
preponderenţă proprietate privată şi tot ele sunt, în continuare, scena
manifestărilor viguroase ale "economiei paralele". Familia rurală rămâne
entitatea socială centrală care imprimă gospodăriei rurale strategii de
subzistenţă dar, în acelaşi timp, există şi gospodării rurale care, într-un
mecanism sufocant financiar, încep să-şi definească strategii de acumulare.
Dezvoltarea actuală a satelor este puternic influenţată de istorie,
modelul cultural al fiecărei zone, de memoria colectivă, de minimul de
experienţă acumulată în perioada de după 1990 dar mai ales de elementul
economic.
Comunităţile rurale româneşti au şansa unui patrimoniu
considerabil care se dovedeşte util privit din perspectiva turismului. Marea
problemă care se ridică în acest moment este cea a valorificării, prin
intermediul turismului rural asigurându-se o conservare eficace şi
încercându-se, în acelaşi timp, o mai bună integrare în cadrul condiţiilor
actuale.
Vom urmări, în cadrul celor ce urmează, să găsim soluţii pentru
valorificarea potenţialului turistic rural românesc, animaţi de valoarea
patrimoniului existent, de cererea manifestată pe piaţa externă pentru acest
produs şi, nu în ultimul rând, de avantajele unei astfel de preocupări. Există
perspectiva ca, în viitorul nu prea îndepărtat, acest gen de turism să
contribuie la creşterea ofertei, redistribuirea fluxurilor turistice,
valorificarea superioară a resurselor, precum şi la fixarea populaţiei tinere
în aceste zone. Iar ceea ce ni se pare cel mai însemnat, acest gen de
activitate poate contribui la dezvoltarea globală a satului românesc
implicând - în tot ceea ce se va întreprinde - comunităţi umane ce se vor
reuni în reţele asociative rurale pentru a rezolva probleme precum cele ale:
alimentării cu apă, canalizării, reţelei de drumuri şi telecomunicaţii,
energiei electrice sau protejării mediului.
De aici şi până la preluarea serviciilor dezvoltării culturale, sociale
şi economice a teritoriului sau pregătirea şi realizarea de schimburi de
experienţă ori parteneriate nu mai este decât un pas. Un pas care va marca
trecerea efectivă a satului românesc în mileniul trei, aducând locuitorilor
acestuia noi idealuri şi impunând noi raţiuni pentru: păstrarea şi
conservarea tradiţiilor şi ospitalităţii româneşti, introducerea cu
discernământ şi moderaţie a elementelor de confort neecologice, păstrarea
nealterată a peisajului, conservarea tuturor vestigiilor istorice.
7
 Soluţii pentru concretizarea satului românesc ca destinaţie turistică
încearcă să propună prezenta lucrare, dorind, în acelaşi timp, să contureze
dimensiunile actuale şi viitoare ale turismului rural la scară naţională.

Autorul

8
 CAPITOLUL I - TURISMUL ŞI DEZVOLTAREA
DURABILĂ A ZONELOR RURALE
Conceptul de dezvoltare durabilă a fost fundamentat, în literatura de
specialitate, plecându-se de la recunoaşterea limitelor creşterii economice.
Teoria creşterii economice a fost, în esenţă, limitată mult timp la ştiinţele
economice pure, neglijând unele aspecte esenţiale ale dezvoltării, cum sunt:
relaţiile om-natură, societate-mediu, om-societate-tehnologie etc. De fapt,
conceptul de dezvoltare durabilă se referă atât la prezentarea unor soluţii,
modele de dezvoltare alternativă, tehnici "curate", nepoluante cât şi la
schimbarea modelelor de producţie şi de consum actuale, pentru evitarea
dezechilibrelor geo-bio-chimice ale Terrei.
Noţiunea a fost definită încă din 1991 în cadrul unei acţiuni
conjugate dintre Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii, Federaţia
Mondială pentru Ocrotirea Naturii şi Federaţia Europeană a Parcurilor
Naţionale şi Naturale ca fiind "dezvoltarea care satisface nevoile
prezentului, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare în
satisfacerea propriilor nevoi". Necesitatea unei astfel de abordări reiese
inclusiv din faptul că nu se propun prefaceri distructive ci numai
reconsiderări şi adaptări la restricţiile ecologice şi sociale.
Este, prin urmare, un concept complex, care generează apariţia unor
preocupări direcţionate pe planuri multiple şi în care prosperitatea
economică şi conservarea mediului trebuie să se susţină reciproc.

1.1. Argumente teoretice şi repere metodologice legate de

conceptele de spaţiu rural şi dezvoltarea durabilă a acestuia

În sensul cel mai larg al termenul rural defineşte câmpurile ("ţara"),

ţăranii şi, în general, toate teritoriile, activităţile neurbane1.
Într-o definiţie de sinteză mai recentă2, se consideră că adjectivul
rural este folosit pentru a defini într-o manieră generală viaţa în mediul
sătesc care se situează în afara aglomeraţiilor urbane. Termenul de rural este
adesea folosit în opoziţie cu urban, care desemnează tot ceea ce este oraş.
Sensul cuvîntului rural este întotdeauna mai larg decât al celui de
agricol. Spaţiul rural nu este numai sediul activităţilor agricole ci şi al
industriei, artizanatului şi comerţului rural3.

1
Le Petit Larousse. Paris, 1998
2
Gerhard, Ciparisse - Thesaurus multilingue du foncier, FAO, Roma, 1999, p. 56
3
Georges, P. - Dictionnaire de la geographie, Paris, PUF, 1990, p.423

9
 În mod curent, noţiunea de rural (spaţiu rural, populaţie rurală,
mediu rural) caracterizează un ansamblu care este diferenţiat de cel urban şi,
totodată, convenţional delimitat prin unităţi statistice şi administrative.
Desigur, criteriile4 pentru definirea caracterului urban sau rural al unei
colectivităţi sau spaţiu relevă diferite concepţii adoptate care, sintetic, se pot
rezuma la trei: economic, sociologic şi geografic.
Din punct de vedere economic, mediul rural se caracterizează prin
predominanţa activităţilor agricole şi a industriei de prelucrare, spaţiul
având ca funcţie esenţială specifică producţia agricolă.
Din punct de vedere sociologic, societatea rurală se caracterizează
printr-un specific al modului de viaţă, comportament şi un sistem al
valorilor distinct faţă de cel urban.
Din punct de vedere geografic, mediul rural se diferenţiază prin
modul de ocupare al spaţiului şi prin modul de organizare a locuinţelor.
Literatura de specialitate din numeroase ţări atestă că această
clasificare nu este pe deplin satisfăcătoare pentru toate ţările şi condiţiile,
ceea ce a determinat adoptarea unor criterii suplimentare. De exemplu, în
SUA, în funcţie de procentajul populaţiei agricole, se disting categoriile de
rural agricol şi rural neagricol, în timp ce în Franţa, delimitarea strictă a
zonelor de dezvoltare industrială şi urbană a permis conturarea spaţiului
rural ca teritoriu unde predomină producţia agricolă, iar mediul natural
este mai puţin alterat.
În acest sens, în Franţa, F. Blaizot, defineşte ca rural acel spaţiu cu
densitate demografică redusă, cu aşezări mici şi mijlocii5.
Asemănător, în Germania, ca spaţiu rural sunt considerate toate
acele zone ce se găsesc în afara zonelor de mare densitate umană6.
În Belgia, se consideră că spaţiul rural defineşte, înainte de toate, un
anume gen de peisaj (landschaft), fiind vorba despre un teritoriu cultivat de
om. În general, în Europa, peisajul poartă, peste tot, amprenta omului, fiind
transformat, de către locuitori, amenajat, astfel că natura, deşi mereu
prezentă, a fost readusă la o aranjare raţională, care îi compartimentează şi îi
distribuie diferitele expresii sau funcţii7.

4
Mathieu, Nicole - Les problemes d'amenagement des regions rurales Francaises, în
Geographie et l'amenagement du territoire, Budapest, 1969, p. 105
5
Blaizot, F. - Obiectif et financement de l'amenagement rurales, în Geometre, nr. 11, nov.
1972, p.2
6
Grundlagen und Methoden der landwirtschaftlichen Raumplanung. În Der Agrarplanung
haufigverwendete Begriffe und Fachandrucke. Hannovra, 1969, p. 437
7
Simon, G. - Impact de l'agriculture moderne sur l'espace rural et le peisage. Annale de
Gemblox, Belgia, nr. 4, 1971, p.297

10
 În Rusia zone rurale sunt considerate cele în care agricultura,
silvicultura, pescuitul şi activităţile industriale de prelucrare a ramurilor
enumerate deja, deţin funcţiile principale. În alte ţări (Anglia, Brazilia,
SUA) definirea se realizează în funcţie de ocupaţia preponderentă a
majorităţii populaţiei active (dacă aceasta are o structură neagricolă -
ocupaţii în industrie, deservire, transporturi, cultură, învăţământ - localitatea
este clasificată ca urbană, iar în caz contrar ca rurală). În Italia, Franţa şi
Olanda, parţial în Belgia, s-a încercat o clasificare după gradul de confort, al
echipării tehnice şi al nivelului de deservire social - culturală.
Din trecerea în revistă realizată, se desprinde existenţa a cel puţin
trei grupe de criterii esenţiale de a clasifica zonele, localităţile şi populaţia
rurală (numărul de locuitori, ocupaţiile preponderente ale populaţiei active şi
gradul de confort al localităţilor), la care se adaugă o serie de indici
geografici, economici şi urbanistici (ca densitatea populaţiei, suprafaţa
construită etc.), precum şi dificultatea de a face comparaţii şi a trage
concluzii unitar valabile din situaţia existentă în diferite ţări, un anume
specific naţional rămânând dominant.
Criteriile care caracterizează în prezent ceea ce numim "spaţiu
rural", fiind în general definite la nivelul cunoaşterii şi dezvoltării actuale, se
impune să evidenţiem şi faptul că ele nu sunt complet independente unele de
altele. Astfel, se poate spune că spaţiul rural este concretizat prin: densitate
redusă a populaţiei; o activitate umană orientată în mare parte către
agricultură, silvicultură şi turism; mod de viaţă şi comportament specific al
indivizilor.
O definire cuprinzătoare a spaţiului rural apare deci ca posibilă prin
luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de
locuitori, densitate, tip de mediu), structural şi funcţional (tip de activităţi şi
de relaţii). Practic, spaţiul rural se caracterizează printr-o slabă densitate a
populaţiei, formele de stabilire umană, satele şi comunele, caracterizându-se
prin individualitatea şi discontinuitatea spaţiului construit, iar activitatea
predominant agricolă se suprapune spaţiului agricol, în timp ce echiparea
tehnică este elementară.
În UE, la definirea spaţiului rural, pe lângă numărul şi densitatea
populaţiei, se mai iau în considerare şi alte criterii: modificarea în timp a
sporului natural şi migraţia, ponderea agriculturii în PIB, rata şomajului,
ponderea celor ocupaţi în agricultură şi a celor ocupaţi în timp parţial. Pe
aceste considerente s-au delimitat:
- spaţii predominant rurale, unde peste 50% din populaţie
locuieşte în sate;
- spaţii semnificativ rurale, unde de la 15 - 50% din populaţie
locuieşte la sat;
11
 - spaţii predominat urbane, unde mai puţin de 15% din populaţie
trăieşte în comunităţi rurale.
În consecinţă, un spaţiu (o regiune) este considerat rural dacă
ponderea populaţiei care trăieşte în aşezări rurale depăşeşte 15%.
Conform metodologiei O.E.C.D., în funcţie de capacitatea spaţiilor
rurale de a se integra în economia naţională, ele pot fi grupate în trei
categorii8:
• spaţii rurale integrate economic, situate în apropierea centrelor
industrial - urbane dezvoltate şi caracterizate prin creşterea numerică a
populaţiei, existenţa locurilor de muncă, infrastructură mai dezvoltată.
Funcţia ecologică este o cerinţă primordială, precum şi protejarea moştenirii
socio - culturale. Acolo unde condiţiile de producţie şi de valorificare ale
produselor agrare sunt favorabile, preţul pământului este ridicat, iar efectele
ecologice negative ale agriculturii limitează producţia intensivă. În jurul
marilor oraşe aceste terenuri se transformă treptat în spaţii locative;
• spaţii rurale intermediare sunt acelea care se află relativ departe
de marile oraşe dar au acces la căile de comunicaţii. Ele depind în mare
măsură de agricultură, precum şi de industria de prelucrare a produselor
agricole. Aici se află fermele care produc pentru piaţă, perspectivele lor de
dezvoltare fiind dependente de capacitatea de remodelare a structurilor
agricole, de ritmul în care reuşesc să asigure posibilităţi de ocupaţii
alternative pentru populaţia activă;
• spaţii rurale îndepărtate, cele care au o densitate a populaţiei
scăzută, o structură demografică nefavorabilă, veniturile sunt mici şi
dependente de agricultură. De asemenea, aceste spaţii au infrastructură slab
dezvoltată, condiţii naturale nefavorabile, posibilităţi de dezvoltare
economică reduse. Ele reprezintă cea mai mare problemă pentru politica de
dezvoltare regională rurală.
Indiferent de regiunea geografică în care se află, de epocă, de
sistemul economic şi tradiţii sau de nivelul de dezvoltare a tehnicii - spaţiile
rurale au câteva componente fundamentale comune9:
a) terenul cultivat, păşunile şi fâneţele, inclusiv amenajările
introduse de om, care se constituie, de fapt, în spaţiul agricol;
b) aşezarea rurală care, după tipul de habitat determinat de
condiţiile naturale şi activităţile agricole specifice, poate fi grupată,
împrăştiată (risipită) sau răsfirată;

8
* * * - Innovative policies for sustainable urban development, OECD - Teritorial
development, 1996
9
Cândea, Melinda, Bran, Florina - Spaţiul geografic românesc. Organizare. Amenajare.
Dezvoltare, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p. 119

12
 c) grupul uman (populaţia), alături de care apar, de la caz la caz,
alte componente socio - economice mai mult sau mai puţin specifice
spaţiului rural. De altfel, componentele socio - economice ale spaţiului rural
sunt acelea care măsoară gradul şi intensitatea procesului de umanizare în
spaţiul respectiv; indică eficienţa sau ineficienţa intervenţiei omului asupra
factorilor de mediu şi sintetizează modele de viaţă socială şi forme de
organizare şi gestionare a spaţiului geografic.
Implantarea unor activităţi neagricole, din ce în ce mai numeroase, în
spaţiul rural, poate afecta treptat caracteristicile fundamentale ale acestuia,
determinând deruralizarea spaţiilor şi trecerea la spaţii periurbane sau urban
- industriale.
Spaţiul rural este şi un spaţiu de producţie (agroalimentară,
forestieră, industrială etc.) dominat în prezent de proprietatea privată, având
o importanţă deosebită la nivel naţional, deoarece asigură materia primă,
resurse de hrană, stabilitate economică şi securitate strategică, echilibrează
balanţa de plăţi etc. Din punct de vedere al populaţiei şi al aşezărilor
omeneşti, acest tip de spaţiu este mai aerisit, cu o viaţă socială şi raporturi
interumane intense, cu un mod de viaţă, tradiţii, obiceiuri tradiţionale şi
specifice. Spaţiile rurale sunt legate şi de valori, cum ar fi: ocrotirea naturii
şi păstrarea specificului cultural, sentimentul apartenenţei la o colectivitate,
experienţa mediului sănătos etc. Părţile agrare şi neagrare ale spaţiului rural
formează o entitate distinctă faţă de spaţiul urban, entitate care se
caracterizează prin funcţii de bază specifice: 10
- funcţie economică, susţinută de un sistem de producţie agricolă şi
silvică, de pescuit, turism rural, valorificarea durabilă a resurselor naturale şi
funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii productive;
- funcţie ecologică, promovată prin ocrotirea sistemelor biologice
naturale, păstrarea diversităţii şi a caracteristicilor specifice peisajului,
ocrotirea componentelor naturale ale vieţii sănătoase (pământ, apă, aer);
- funcţia socio - culturală, ce înseamnă păstrarea valorilor
tradiţionale comunitare şi culturale legate de modul de viaţă rural.
Din punct de vedere structural, spaţiul rural se diferenţiază prin
prisma economică şi socială în11:
- spaţiu rural periurban;
- spaţiu rural intermediar (agricol);
- spaţiu rural marginal sau periferic.

10
Vincze, Maria - Dezvoltarea regională şi rurală. Idei şi practici, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, 2000, p. 9
11
Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M. - Spaţiul rural. Definire, organizare, dezvoltare, Ed.
Mirton, Timişoara, 2003, p. 60

13
 • Spaţiul rural periurban se circumscrie marilor centre industrial
- urbane, mărimea lui fiind determinată de puterea economică, demografică
şi administrativă a polilor respectivi. În acest tip de spaţiu se manifestă,
concomitent, atât activităţile şi fenomenele specific urbane, cât şi rurale.
Ruralul autentic este din ce în ce mai absent, populaţia este deosebit de
eterogenă - mare parte a ei practică navetismul, reţelele de comunicaţie sunt
foarte bine dezvoltate, economia este puternic dezvoltată şi diversificată, iar
agricultura intensivă prezintă o structură adecvată şi adaptată cerinţelor
pieţei de desfacere.
• Spaţiul rural intermediar sau spaţiul agricol, reprezintă zona
agrară a spaţiului rural, cu exploataţiile de tipul fermelor privat - familiale,
asociative sau societare, bazate pe productivismul agricol şi profitabilitatea
exploataţiilor. Agricultura are caracter intensiv, fiind adesea strict
specializată, cu întinse monoculturi, dar şi extensiv. Fermele mici şi mijlocii
dispar treptat, fiind preluate de fermele mari, competitive, iar numărul
personalului ocupat în activităţile agricole (fermierilor) este în descreştere.
• Spaţiul rural periferic, definit nu din punct de vedere teritorial -
geografic ci, în primul rând, din perspectiva economică şi socială, reprezintă
acea parte a spaţiului rural care se află la "periferia" economică - productivă
a spaţiului agricol şi silvic, şi este considerată o zonă defavorizată social a
sistemului agrar. Principalii factori care conduc la periferizarea unor spaţii
rurale sunt: potenţialul agro - ecologic; poziţia spaţiilor rurale faţă de
centrele de aprovizionare şi desfacere; supraproducţia agricolă (specifică
ţărilor performante economic), condiţiile pedoclimatice nefavorabile etc.
Structura spaţiului rural în: periurban, intermediar şi marginal, la
care se poate adăuga şi spaţiul forestier, nu este strict delimitată în timp şi
spaţiu, deoarece în interiorul fiecărei categorii se regăsesc zone insulare, mai
mult sau mai puţin extinse, din celelalte categorii, iar dezvoltarea oraşelor,
activităţilor industriale, a tehnicilor şi modalităţilor de amenajare şi
organizare, determină modificări permanente ale raporturilor dintre aceste
tipuri de spaţii. În prezent, o atenţie deosebită se acordă aşa - numitelor zone
rurale defavorizate care traversează o criză profundă şi care includ:
regiunile montane, regiunile rurale subdezvoltate şi regiunile rurale în
dificultate (în declin).
În literatura de specialitate se întâlnesc trei moduri de abordare a
problemelor dezvoltării rurale şi ale politicilor aferente. Acestea sunt
următoarele12: a) abordarea socio - economică; b) abordarea economică
regională; şi c) abordarea economică intersectorială.

12
Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M. - Spaţiul rural. Definire, oraganizare, dezvoltare,
Ed. Mirton, Timişoara, 2003

14
 Abordarea socio - economică este orientată asupra a tot ceea ce
probează comportamentul grupurilor sociale, a "actorilor" economici care
locuiesc, îşi desfăşoară activitatea în zonele rurale, produc venit şi folosesc
serviciile rurale. În această privinţă, au fost realizate numeroase anchete în
ultimii ani, în vederea identificării legăturilor dintre gospodăriile agricole şi
restul economiei rurale. S-a arătat, cu acest prilej, că o mare parte din
veniturile exploataţiilor agricole sunt furnizate de către activităţile
neagricole - această parte a veniturilor reprezintă cca. 50% din venitul
familial în Europa.
Abordarea economică regională tinde să identifice variabilele de
ordin geografic, demografic şi economic care caracterizează zonele rurale şi
acordă atenţie rolului jucat de zonele rurale la nivel macroeconomic şi
macrosocial.
Abordarea economică intersectorială îşi bazează analiza pe
tablourile de input-autput şi vizează identificarea şi măsurarea tipului şi
intensităţii conexiunilor dintre agricultură, industriile aliate şi restul
economiei rurale.
Conceptul de dezvoltare rurală a făcut obiectul unor lungi dezbateri
în ţările dezvoltate iar în contextul Uniunii Europene a suferit schimbări,
grupate de noi în trei faze:
I. o fază iniţială, care a durat de la fondarea Pieţei Comune şi
până la mijlocul anilor '70, perioadă în care "dezvoltarea rurală" era
considerată în termeni de "dezvoltare agricolă". Această abordare a fost
justificată prin faptul că agricultura era considerată un fel de "amortizor
social" capabil să menţină migraţia populaţiei din zonele rurale în limitele
capacităţii de absorbţie a celorlalte sectoare. Acest punct de vedere a fost
întărit de încrederea acordată, de-a lungul timpului, politicii agricole
comune (PAC);
II. a doua fază, din a doua jumătate a anilor '70 şi până în prima
perioadă a anilor '80, când problema rurală a fost văzută în contextul
politicilor regionale, iar soluţiile au fost găsite prin intervenţii extra-
agricole, de exemplu dezvoltarea rurală integrată deschisă diferitelor
activităţi economice şi serviciilor.
III. a treia fază, după 1985, în care problemele agriculturii au fost
văzute în termeni de dezvoltare rurală integrată, iar accentul a fost pus pe
mediul înconjurător.
Problema dezvoltării spaţiului rural are, prin urmare, dimensiuni
naţionale şi internaţionale. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a
adoptat Recomandarea 1296/1996, cu privire la Carta Europeană a spaţiului
rural, care se constituie în documentul cadru al dezvoltării şi amenajării
rurale în Europa. Dezvoltarea rurală presupune, la modul esenţial, realizarea
15
unui echilibru între cerinţa de conservare a spaţiului rural economic,
ecologic şi social-cultural, pe de o parte, şi tendinţa de modernizare a vieţii
rurale, pe de altă parte. De asemenea, se consideră că unul dintre
principalele obiective ale acestui proces este menţinerea şi conservarea
caracterului naţional al spaţiului şi culturii rurale.

1.2. Diversificarea activităţilor economice din spaţiul rural

Transformările socio-economice din ultimii 15 ani, datorate tranziţiei

de la un sistem centralizat la altul, de piaţă, au influenţat şi agricultura
românească. Din datele statistice ale ultimilor trei ani rezultă că agricultura
reprezintă în medie circa 20% din PIB şi ocupă circa 35% din forţa de
muncă activă. După anul 1989, aproape toate ţările foste socialiste din
Europa, au privatizat proprietatea funciară, fără o fărâmiţare excesivă,
păstrându-se formele de exploatare existente în sistemul de cooperative de
producţie, prin privatizarea rapidă a fostelor unităţi agricole de stat în
proporţie de 70-90% prin active şi terenuri. Au apărut astfel societăţi
agricole cooperatiste şi pe acţiuni în mărime de 700-1500 ha (Cehia,
Slovacia, Ungaria, Slovenia), şi care deţin 75% din suprafaţa agricolă în
Cehia, 70% în Slovacia, 55% în Ungaria, 45% în Slovenia.
În România, pe locul vechilor forme de organizare agricolă au apărut
circa 4 milioane de exploataţii agricole mici de 1-3 ha dispersate în 15-16
parcele, fiind ţara cu agricultura cea mai fărâmiţată şi slabă din fostele ţări
socialiste, fapt ce face dificil obţinerea unui bun randament agricol. Noile
exploataţii, de subzistenţă, se sprijină pe un autoconsum în proporţie de 80-
100% şi care include 70% din suprafaţa agricolă a ţării. Acest aspect, al
dispersiei proprietăţilor agricole, pune problema posibilităţilor de a dezvolta
activităţi economice multiple, specifice mediului rural, în condiţiile în care
pentru sporturi de vară, terenuri de joacă pentru copii, şcoli de călărie,
activităţi meşteşugăreşti, se cer suprafeţe importante de teren. O direcţie
importantă în această evoluţie prin schimbare o constituie simbioza dintre
activităţile specific agricole şi cele industriale, simbioză care generează o
seamă de efecte pe plan social şi economic şi care modifică configuraţia
satului românesc tradiţional, înscriindu-l pe coordonatele dezvoltării
moderne, cu efecte benefice asupra locuitorilor săi.
Sfera de acţiuni orientate spre dezvoltarea ruralului ocupă un larg
areal, cuprinzând atât existenţa resurselor materiale şi umane cât şi sistemul
de instrumente politice şi legislative, care îşi fac simţită din ce în ce mai
mult prezenţa în acest spaţiu.

16
 1.2.1. Industriile rurale

Implementarea industriei în activităţile specific agricole pune satul

românesc în faţa unor probleme diverse, care determină mari transformări.
O serie de variabile ale vieţii economico-sociale a satelor cum ar fi: natura
ocupaţiilor, sursa şi mărimea veniturilor, structura cheltuielilor, tradiţii,
standard de viaţă, considerente morale etc., capătă alte valori, odată cu
atragerea ruralului în sfera de influenţă a relaţiilor industriale.
În ţările cu un înalt grad de dezvoltare din Europa, diferenţele dintre
aşezările urbane şi cele rurale au fost treptat estompate13, devenind
neglijabile; cele două medii aproape s-au contopit din punct de vedere al
variabilelor expuse mai sus. În fiecare zonă urbanizarea se face diferenţiat,
în funcţie de condiţiile specifice şi de activităţile agricole din arealele
suburbane limitrofe. Etapele penetrării urbane, implicit a industriei, în rural,
sunt ţinute strict sub supraveghere, orientate şi stimulate să se dezvolte în
raport cu balanţa populaţiei, balanţa forţei de muncă, balanţa resurselor etc.
Este vorba deci, mai curând despre o simbioză între specificul economico-
social al urbanului şi cel al ruralului.
În ţara noastră, procentul ridicat din populaţie care locuieşte în
mediul rural, marea dispersare a localităţilor, precum şi varietatea resurselor
naturale, fac posibilă implementarea industriei şi prestărilor de servicii în
acest mediu. Populaţia ocupată în mediul rural are o structură specifică
activităţilor din agricultură şi celor conexe agriculturii (Tabelul 1).
Tabel 1
Structura populaţiei ocupate în mediul rural
Specificare 2000 2001 2002
Populaţia ocupată, mii persoane 6213 6097 4626
din care: - în agricultură 3523 3456 2914
- în alte activităţi rurale 2690 2641 1712
Structura populaţiei rurale ocupate (%) 100 100 100
- în agricultură 57 57 63
- în activităţi neagricole 43 43 37
Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Naţională de Statistică, Bucureşti, 2001-
2003

Prin urmare, mai mult de jumătate din populaţia rurală activă este
ocupată în agricultură, cu tendinţă de creştere în ultimul an, având drept
cauză, în principal, reducerea populaţiei ocupate în activităţile neagricole
(6% pe an).

13
Houee, P. – Les politiques de developpment rural, Paris, 1989, p. 12

17
 Există însă şi o diversitate de exploataţii agricole în cadrul cărora se
desfăşoară activităţi neagricole. Structura acestora, redată în tabelul 2
semnifică faptul că majoritatea activităţilor neagricole se desfăşoară în
exploataţiile agricole individuale.
Tabel 2
Activităţi neagricole în exploataţiile agricole

Exploataţii agricole Unităţi cu personalitate juridică

asociaţii gricole
Tipul de activitate

admin. publice

Unităţi coop.
Societăţi sau
neagricolă
individuale

comerciale

Unităţi ale

Alte tipuri
Societăţi

Total
1. Prelucrarea
27227 48 429 58 1 36 27799
cărnii
2. Prelucrarea
63139 46 216 47 1 43 63492
laptelui
3. Prelucrarea
fructelor şi 33138 38 117 28 - 38 33359
legumelor
4. Prelucrarea
60932 12 124 27 - 59 61154
strugurilor
5. Amestecarea
1190 29 188 37 - 11 1455
furajelor
6. Tocarea
1595 36 158 42 - 22 1863
furajelor
7. Morărit 4635 76 319 32 - 15 5077
8. Prelucrarea
8728 39 182 24 - 33 9006
lemnului
9. Alte prelucrări 2588 36 101 6 - 2 2733
10. Agroturismul 1369 6 71 3 - 13 1463
11. Comerţ 118380 298 1426 254 21 384 120763
12. Transport
8534 85 395 25 1 24 9064
(livrări)
13. Producerea de
160 3 6 - - 7 176
energ.neconvenţ

18
14. Meşteşugărie
(împletiri, 6880 9 26 16 - 30 6961
artizanat, etc.)
15.Piscicultură (în
bazine naturale / 196 5 44 12 - 9 266
amenajate)
16.Alte activităţi 17276 147 589 313 6 435 18766
Sursa: I.N.S. Recensământul General Agricol 2002

Dezvoltarea activităţilor industriale în mediul rural nu poate fi făcută

oricum şi în orice domeniu conex al agriculturii, deoarece condiţiile
concrete nu permit acest lucru, iar adaptarea activităţii industriale la
specificul fiecărei zone rurale atrage după sine crearea unei multitudini de
variante de implementare.
Cele mai importante activităţi industriale, care se pretează la grefarea
pe profilul agricultură, sunt cele legate de sporirea gradului de prelucrare a
producţiei agricole, atât a celei principale, cât şi a celei secundare, pentru
care România dispune de un însemnat potenţial de dezvoltare. Prelucrarea
industrială a producţiei agricole este un domeniu cu aplicaţii vaste în mediul
rural: industria morăritului, a laptelui, a zahărului şi produselor zaharoase, a
băuturilor răcoritoare, a conservelor din legume şi fructe sau carne, toate
acestea au premise favorabile în vederea permanentizării activităţii
industriale în zonele rurale din ţara noastră. Zonele montane oferă, în plus,
produse accesorii pădurii, perisabile dar cu preţuri stimulatoare, în plus
necesitând o prelucrare şi condiţionare imediată.
Exceptând mineritul şi industria energetică, activitatea neagricolă se
desfăşoară în cea mai mare parte în întreprinderi mici şi mijlocii. Din cele
321.000 de IMM, numai 17% funcţionează în mediul rural, în domeniile
următoare: industrie extractivă, prelucrătoare, meşteşugărească şi activităţi
agroturistice.
Întreprinderile mici şi mijlocii joacă un rol important atât la sate, cât
şi în oraşe, deoarece creează locuri de muncă şi este important de semnalat
faptul că cca 70% din întreprinderile din mediul rural se ocupă de comerţ.
România dispune şi de un însemnat potenţial de dezvoltare a
producţiei alimentare. Prin intermediul agriculturii, este asigurată o gamă
largă de materii prime vegetale şi animale, iar spaţiul rural furnizează forţa
de muncă şi capacitatea de producţie pentru aceasta. Astfel, la sfârşitul
anului 2002, un număr de 17.069 de unităţi economice s-au ocupat de
producţia alimentară, producând cca 245 mii de produse. Este semnificativ
faptul, că, în ultimii ani, o mare parte a producţiei este furnizată de

19
întreprinderi private: în producţia de ulei ponderea sectorului privat este de
82%, în panificaţie de 68%, în prelucrarea laptelui de 62%, la carne şi
preparate de carne de 71%, în industria berii de 75%14. Repartizarea
întreprinderilor pe ramuri prezintă deosebiri pe regiuni. (Tabelul 3)
Tabel 3
Repartizarea unităţilor din industria alimentară pe ramuri şi regiuni
- nr. unităţi -

Servicii: ambalare,
Băuturi alcoolice
Produse alimen-

Produse alimen-

Băuturi răcori-

Total industrie
tare animale

tare vegetale

Alimenta-ţie

Pro-duse de

alimenta-ră
depozitare,

cofetă-rie
transport
Regiuni

publică
toare
NE 232 500 66 27 15 16 20 876
SE 151 327 139 74 5 10 79 785
S 160 490 159 72 20 32 259 1192
SV 69 275 80 8 9 14 26 481
V 140 367 45 25 37 37 49 700
NV 188 336 104 38 14 14 28 722
C 260 421 56 34 18 21 55 865
Bucureşti 34 33 25 12 12 12 22 150
România 1234 2749 674 290 130 156 538 5771
Sursa: Vincze, Maria – Dezvoltarea regională şi rurală. Idei şi practici, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj, 2000, p. 93

Se constată că peste o cincime din întreprinderile care prelucrează

produsele animaliere sunt concentrate în regiunea centrală, cele care produc
băuturi alcoolice şi răcoritoare se găsesc mai ales în regiunea sudică şi cea
sud-estică – aici se regăsesc şi cele mai multe întreprinderi de cofetărie şi
dulciuri – pe când numărul întreprinderilor de servicii logistice şi a celor de
alimentaţie publică este cel mai mare în regiunea vestică.
Atragerea activităţilor industriale în mediul rural va transforma satul
românesc într-un mediu poliprofesional, înlesnind apariţia gospodăriilor
mixte, în care venitul este obţinut atât din surse agricole cât şi din surse
neagricole. De asemenea, studierea evoluţiei balanţelor agricole, a balanţei
forţei de muncă, a balanţei veniturilor şi cheltuielilor realizate pe ramuri ale
economiei naţionale, a modului de formare a preţurilor produselor agricole
brute şi prelucrate, cercetarea modului de organizare a pieţelor de desfacere,
14
Planul naţional pentru agricultură şi dezvoltare rurală. România. Versiune preliminară -
1999

20
testarea acestora prin studii de marketing, vor arăta calea de urmat în
procesul de dezvoltare complexă a mediului rural.

1.2.2. Activităţile meşteşugăreşti

Meşteşugurile au constituit multă vreme forma de bază a

pluriactivităţii în satele româneşti. În cadrul economiei rurale există o
diferenţiere între meşteşuguri şi industrii rurale, ceea ce permite separarea
industriei casnice (ce produce ţesături, covoare, costume populare, obiecte
din lemn sculptat etc.) de micile unităţi unde se valorifică sau se prelucrează
anumite resurse locale (întreprinderi de prelucrare a produselor agricole,
producţia de materiale de construcţie, mici fabrici de hârtie, vărării, ateliere
de ceramică, mori de vânt sau de apă, joagăre pentru cherestea etc.).
În prezent, în literatura de specialitate are loc o dezbatere aprinsă
asupra definiţiei meşteşugurilor. Astfel, pentru unii autori meşteşugurile se
limitează la artizanatul de artă15. Termenul de meşter popular este de
asemenea folosit, chiar dacă abordarea etnografică a meseriilor tradiţionale
oferă acestora un statut “elitist”, în timp ce alţi autori16 vorbesc despre
meseriile satului, în care includ toate meseriile manuale practicate în afara
meseriilor legate de pădure, agricultură, administraţie, activităţi industriale.
Aceste meserii reprezintă de asemenea un ansamblu de activităţi necesare
colectivităţii sau pur şi simplu de producţii în scop domestic şi adesea
decorative. Printre aceste meserii, unele pot avea o ambiţie artistică, iar
altele se mulţumesc să fie utilitare.
O interpretare mult mai largă şi mult mai apropiată de definiţia
cuvântului meşteşugar, este redată în unele ţări occidentale. Astfel,
meşteşugar este: cel care montează instalaţia electrică, faianţarul, sobarul,
brodeza, sculptorul în lemn, tâmplarul, bijutierul, croitoreasa, geamgiul,
dulgherul, sticlarul, cel care realizează stucaturi, cizmarul, coafeza, brutarul,
zugravul, zidarul, fierarul etc. Această interpretare non restrictivă a
meşteşugarilor pare să fie mult mai aproape de obiectivele dezvoltării
locale.

15
Bănăţeanu, T şi colab. – Arta populară, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti,
1957, p. 6-11
16
Dunăre N. – coord. – Mărginenii Sibiului, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1985, p. 108 - 112

21
 Se pot distinge astfel trei grupe de meşteşuguri sau meserii
artizanale17:
• Meşteşugarii tradiţionali care fabrică şi comercializează obiecte
tradiţionale cu folosinţă domestică sau agricolă (rotari, dogari, împletitori,
olari, şelari, meserii legate de îmbrăcăminte etc.). Meseria lor este cel mai
adesea o tradiţie familială sau comunitară; clientela se găseşte în sat sau în
satele învecinate. Printre aceşti meşteşugari tradiţionali, unii au lucrat în
cadrul sistemului cooperatist de artizanat cu administraţie centralizată, de la
care primeau materia primă şi sugestii de design şi care asigura distribuţia
produselor finite.
• Meşteşugarii (artizanii) de artă, adesea de origine urbană şi cu
pregătire specializată (de ex. Academii de artă). În cazul acestora
creativitatea se uneşte cu tehnicile tradiţionale iar clientela este urbană şi de
categorie socio-profesională ridicată.
• Lucrătorii manuali care nu fabrică obiecte, ci propun servicii
mai mult sau mai puţin complexe: coafor, instalator, reparator de aparate
electro-menajere, zidar, tâmplar, electrician, brutar, mecanic auto etc.
Clientela se găseşte în sat şi în satele vecine.
Asemeni întregii societăţi rurale, meşteşugurile tradiţionale cunosc
transformări profunde, în urma cărora anumite activităţi vor dispărea, ceea
ce reprezintă o pierdere pentru patrimoniul cultural al unei ţări, iar altele se
vor menţine cu preţul unor adaptări uneori dificile (mai ales la nivelul
investiţiilor). Apar nevoi noi, tehnici noi, iar meseriile tradiţionale se
transformă: este cazul meseriilor din construcţii şi din alimentaţie. Acele
meserii care erau până nu demult meserii obişnuite devin meserii rare: odată
cu pierderea pieţelor tradiţionale, dispare şi motivaţia existenţei lor.
Meşteşugarii bătrâni continuă să-şi exerseze meseria, dar, după ei,
activitatea riscă să se stingă deoarece nimeni nu preia ştafeta. Şi totuşi, în
momentul în care aceste meserii devin rare, apare o nouă cerere. În
consecinţă meşteşugul este reevaluat şi chiar supraevaluat: ţesutul, broderia,
confecţionarea bundiţelor din piele brodate şi îmblănite etc.
În meseriile tradiţionale pluriactivitatea reprezintă o regulă:
meşteşugarul este în acelaşi timp agricultor sau tăietor de lemne sau angajat.
Dealtfel pluriactivitatea a permis menţinerea până în zilele noastre a
majorităţii meseriilor tradiţionale. Cea mai mare parte a noilor meserii
impun mai multe investiţii şi mai mult profesionalism iar dacă răspund unei
cereri în creştere, ele pot deveni treptat activitatea principală. În contextul

17
Bălinişteanu, Domniţa, Honciat, Doiniţa, Matei, Daniela - Influenţa turismului asupra
meseriilor satului, în volumul "Turismul rural românesc", Ed. Pan Europe, Iaşi, 2002, p.
324

22
actual al dezvoltării rurale au apărut unele probleme specifice
meşteşugarilor, din rândul cărora reţinem următoarele:
- izolarea şi lipsa accesului la informaţie;
- statutul juridic şi fiscal;
- aprovizionarea cu materii prime;
- piaţa de desfacere;
- adaptarea la mutaţiile actuale ale societăţii rurale.
În general activitatea meşteşugărească poate fi comparată cu o mică
întreprindere familială. Indiferent care este volumul de muncă, fie că este
vorba despre o activitate cu normă redusă sau cu normă întreagă,
defăşurarea activăţii ţine de logica unei mici întreprinderi în care trebuie
respectate: legile pieţei, necesitatea unei gestiuni, chiar dacă foarte
simplificată, necesitatea de a planifica, de a se proiecta în viitor. Se cunoaşte
de asemenea faptul că majoritatea meşteşugarilor nu au un statut juridico-
fiscal propriu. Ei ar prefera să-şi abandoneze activitatea dacă ar fi obligaţi să
se angajeze într-o normalizare administrativă, căreia nu îi presimt decât
tracasările.
Din cercetările noastre a reieşit faptul că, un număr mic de artizani ar
dori să-şi dezvolte activitatea şi să respecte un cadru juridic adecvat.
Constrângerile, reale sau imaginare, par mult prea serioase. Atunci când
doresc să-şi dezvolte propria lor întreprindere, meşteşugarilor le este greu să
ajungă la informaţiile esenţiale despre managementul unei întreprinderi
mici, despre modalitatea de a intra în posesia unor credite (eventual
nerambursabile), a unor resurse de materii prime, despre date tehnice şi
posibilităţi de manifestare pe piaţă.
Din punct de vedere statistic, în anul 2001, populaţia se ocupa cu
activităţi meşteşugăreşti în 177 de comune. Pe regiuni de dezvoltare,
repartizarea localităţilor cu activităţi meşteşugăreşti este redată în tabelul 4.
Tabel 4
Repartiţia activităţilor meşteşugăreşti pe regiuni de dezvoltare
Regiunea Nr. comune
Nord-Vest 59
Nord-Est 51
Centrală 49
Vest 18
Sursa: UCECOM, 2002

Repartizarea pe regiuni a diferitelor activităţi economice este

determinată, în primul rând, de sursele naturale locale, de situaţia
geografică şi de tradiţii. Numărul unităţilor care se ocupă de meşteşuguri şi

23
servicii destinate populaţiei pe total ţară, a scăzut la 46,4% în 2001 faţă de
nivelul anului 1989.

1.2.3. Turismul – o posibilitate de valorizare a resurselor satului

Activităţile prestatoare de servicii ocupă şi ele un loc important în

procesul de dezvoltare a localităţilor rurale. Aceste servicii sunt foarte
diverse, plecând de la executarea de bunuri de serie sau la comandă, până la
realizarea de servicii de uz gospodăresc sau personal, şi servicii de turism.
Tabel 5
Evoluţia activităţilor prestatoare de servicii în mediul rural
- nr. unităţi -
Denumirea 1989 1997 1999 2001
Croitorii 3171 2024 1705 1229
Textile şi tricotaje 779 434 174 97
Încălţăminte la comandă şi
1488 891 713 535
reparaţii
Blănărie, cojocărie 644 378 269 179
Marochinărie 328 197 167 91
Tâmplărie, mobilă la comandă 705 410 273 381
Reparaţii radio, TV 838 515 598 529
Ceasornicărie, bijuterie 971 578 585 521
Reparaţii aparate casnice 1389 822 1547 479
Frizerie şi coafură 2292 1470 1384 1208
Boiangerie 63 36 20 9
Foto 593 353 371 289
Alte activităţi 3892 2600 1586 2367
Total 17153 10708 9391 7914
Sursa: Anuarul UCECOM, 2002

Numeroase zone din România au valori naturale şi culturale, care pot

fi integrate în turismul naţional şi internaţional.Ca o completare de venituri
pentru gospodăriile din mediul rural, s-au dezvoltat, ca activităţi
complementare, turismul rural şi agroturismul. Deşi între aceste două forme
de turism există deosebiri semnificative, ambele pun accentul pe o
intercondiţionare a laturii tradiţionale cu cerinţele turismului modern şi
presupun o valorificare superioară a valenţelor economice, naturale şi
antropice ale zonei.
În ultimii 10 ani s-au construit mereu case noi în mediul rural. Multe
din noile construcţii pot constitui suportul de susţinere a unor activităţi
turistice. Turismul în spaţiul rural reprezintă o cale de dezvoltare şi poate
participa la creşterea nivelului vieţii locale, în primul rând datorită faptului

24
că pune în mişcare un vast evantai de resurse locale prin câteva acţiuni
prioritare: modernizarea reţelei stradale existente; asigurarea alimentării cu
apă prin conducte; canalizare pentru perimetrele cu o densitate mai mare a
locuinţelor; realizarea unor mijloace de termificare (microcentrale termice
care să utilizeze resturi vegetale (1 ha paie grâu=1200 litri motorină=13.000
KWH); dezvoltarea activităţilor de prelucrare a produselor agricole, de
comercializare; asigurarea de servicii şi mărfuri industriale şi de bunuri de
consum necesare locuitorilor; îmbunătăţirea activităţilor de igienă, sănătate,
învăţământ, culturale şi de informare. Realizarea unor astfel de lucrări va
satisface şi cerinţele populaţiei locale dar vor constitui factori decisivi în
câştigarea mai multor segmente de turişti. Pe de altă parte, toate dotările de
agrement care se realizează la nivelul unei comunităţi rurale devin bunuri de
care pot beneficia şi membrii populaţiei locale, cu condiţia să nu aducă
influenţe negative asupra elementelor de bază ale culturii tradiţionale.
Întâlnirea dintre acest mediu fragil şi noul dinamism impus de fenomenul
turistic pune problema apariţiei riscurilor de destructurare şi presupune
alegerea unei strategii de evoluţie. În acest context, se poate afirma că
dezvoltarea turismului în spaţiul rural, legat de evoluţia agriculturii îmbracă
două forme:
• turismul şi agrementul rural care substituie activităţi agricole
nerentabile şi ca atare se cer exploatate la maximum toate resursele turistice
existente. Această concepţie a stat la baza apariţiei şi dezvoltării multor
staţiuni montane şi de litoral;
• turismul şi agrementul rural ca activităţi complementare
agriculturii, ceea ce presupune păstrarea cu orice preţ a activităţilor agricole,
iar potenţialul turistic trebuie să fie pus în serviciul acestei activităţi
dominante.
Din acest punct de vedere, bogăţia patrimoniului meseriilor
constituie o invitaţie la sejururi mai lungi în regiune şi la utilizarea
structurilor de primire.
Prin cererea pe care o manifestă pentru o gamă variată de articole de
artizanat, turismul oferă noi perspective de deschidere pentru meseriile
satului. Astfel, artizanii din Bucovina sunt integraţi în strategia de
dezvoltare turistică a satelor membre ale Asociaţiei Bucovina – Moldova
Reţeaua Verde, strategie care se bazează pe valorizarea patrimoniului,
consolidarea competenţelor manageriale ale artizanilor şi identificarea
circuitelor de promovare/comercializare. Exemplele pot continua: în
Maramureş, Asociaţia Ţara Maramureşului şi Fundaţia Agro – Tur din Vadu
Izei se disting prin orientarea lor în favoarea meseriilor satului: orientarea
şomerilor către meseriile tradiţionale şi turism, circuite ale micului

25
patrimoniu, finanţarea unor mici proiecte de ateliere, promovarea meseriilor
tradiţionale. Prin activităţile enumerate, meşteşugarii, precum şi prestatorii
de servicii de cazare îşi văd interesele convergând. Meseriile satului
contribuie la dezvoltarea turismului şi prin declanşarea şi retenţia unor
fluxuri turistice în anumite zone. Este vorba în special despre centrele
ceramice, expoziţiile cu vânzare, colecţiile de etnografie şi folclor, lecţiile
demonstrative prezentate în faţa turiştilor etc., care determină distribuţia
spaţială a fluxurilor turistice dar şi popularizarea unor obiective turistice.
Astfel, Asociaţia Izvoarele Arieşului (Apuseni) pregăteşte un mare proiect
de revigorare a cătunelor de munte prin itinerarii turistice, proiect în care
meşteşugarii ocupă un loc important.
Meseriile tradiţionale răspund de asemenea dorinţelor de
autenticitate ale turiştilor, motiv pentru care unii meşteşugari conjugă de
acum meseria tradiţională şi cazarea turistică. Menţionăm, din cercetările
noastre, 9 asemenea situaţii în Bucovina, 8 pe Valea Arieşului, mai mult de
10 în Maramureş. Majoritatea dispun de asemenea şi de o mică exploataţie
agricolă în scop familial şi/sau de un loc de muncă salarizat. Sunt exemple
care ilustrează avantajele îmbinării acestor activităţi pentru că diversificarea
producţiei (şi a clientelei), precum şi pluriactivitatea condiţionează
supravieţuirea majorităţii acestor activităţi.
Procesul de dezvoltare complexă a localităţilor rurale nu presupune,
după părerea noastră, o abandonare a noţiunii de sat, cu toate caracteristicile
sale socio-economice şi nici generalizarea noţiunii de urban. Acest proces
va determina, în viitor, ca noţiunea de rural să nu mai semnifice o stare de
dezvoltare inferioară faţă de urban, ci o stare socială egală a celor două
tipuri de habitat. Pentru ca satul să supravieţuiască, trebuie căutate, uneori,
noi orientări, noi modalităţi de dezvoltare sau trebuie cultivate
complementarităţile şi de aceea, toate direcţiile de antrenare a nivelului
microeconomic sătesc - exploataţii agricole, micile firme industriale,
meşteşugăreşti, artizanale, agroturistice etc., reprezintă căi importante de
creştere a gradului de ocupare a forţei de muncă şi a stabilităţii acesteia.În
acest scop este nevoie însă, pe de o parte, de perceperea corectă a
schimbărilor şi oportunităţilor oferite de economia de piaţă, iar pe de altă
parte de modificările intervenite în statutul social al ţăranului, al
muncitorului navetist devenit proprietar de pământ şi şomer, precum şi al
specialiştilor care, indiferent de statutul profesional, încetează de a mai fi
simpli executanţi, trebuind să devină întreprinzători, putând să se afirme ca
oameni de afaceri capabili să-şi valorifice roadele muncii familiale, a
exploataţiilor agricole sau a diferitelor tipuri de firme din care fac parte, în
condiţiile concurenţiale oferite de piaţă.

26
 Într-o asemenea abordare se are în vedere necesitatea înlăturării unor
obstacole de ordin fizic, condiţional, psihologic şi instructiv, care
considerăm că împiedică sau diminuează posibilităţile de apariţie a
întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa rurală.
În acest sens subliniem faptul că fenomenul nu trebuie circumscris
doar procesului concurenţial de piaţă privind cererea şi oferta, ci trebuie să
facă apel la întregul complex de elemente ce particularizează spaţiul rural,
incluzând aici atât structurile sale interne, cât şi aspectele ce conturează
cadrul larg al dezvoltării economice - mediul legislativ, instituţional,
demografic, social, tehnic, nivelul educaţional, gradul de instruire şi
profesionalizare al agenţilor economici etc.
Dintre acestea, considerăm că cele mai greu de evitat sunt
obstacolele de ordin psihologic, ele fiind prezente doar în mintea
oamenilor, referindu-se la lipsa de încredere în propriile forţe şi
cantonarea în rolul de simpli executanţi.

1.3. Simbioza dintre localităţile rurale şi vocaţia turistică a

acestora

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice

poate fi abordată ca o chestiune de natură opţională, însă decizia aplicării ei
în practică, determinarea tipului atuului turistic, este de natură obiectivă.
Pentru aceasta, este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor,
satul turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiţii naturale şi
istorice, social-economice obiective, care să fie definitorii şi caracteristice
pentru fiecare tip de sat turistic.

1.3.1. Delimitări conceptuale

Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului

localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea
promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism în
funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi
economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de
turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului
specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât
mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate, cu
particularităţi proprii şi activităţi specifice, care nu trebuie decât să fie
identificate şi valorificate, cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc
de selecţionare a turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul,

27
în funcţie de principalele lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o
mai bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-ofertă
şi, ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie
de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice; în
sfârşit, stabilirea de sate turistice permite realizarea unei publicităţi concrete
şi specifice în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic.
Într-o concepţie larg adoptată, satele turistice sunt "aşezări rurale
situate într-un cadru pitoresc şi nepoluat, care prezintă următoarele avantaje:
tradiţii etnofolclorice nealterate şi case cu arhitectură specifică unei zone
etnografice; gospodării ţărăneşti (cu un anumit grad de confort) ce se
închiriază turiştilor; monumente cultural-istorice, muzee şi atracţii naturale şi
culturale, ce pot fi utilizate în dezvoltarea agrementului; dotări de
infrastructură generală (alimentare cu energie electrică în întreaga
localitate), apă şi canalizare (circa 80% din gospodării); dotări comerciale,
sanitare şi de telecomunicaţie; accesibilitatea uşoară la drumurile
naţionale şi căile ferate; reţea rutieră, parţial modernizată"18.

1.3.2. Structurarea aşezărilor rurale de interes turistic

Întrucât caracteristicile care pot lua în considerare tipologia satelor

turistice sunt numeroase şi variate de la o zonă geografică la alta, chiar de la o
localitate la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale19
a satelor turistice.
• Sate turistice etnografice - folclorice
Această categorie grupează satele în care portul tradiţional,
arhitectura, mobilarea şi decorarea interioară, muzica şi coregrafia populară
predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului: Curtişoara (Gorj),
Avram Iancu (Alba), Răşinari (Sibiu), Vama (Suceava), Năruja (Vrancea)
etc., respectiv, în aceste sate pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi masă
în condiţii autentice (mobilier, decor, echipament de pat în stil popular,
meniuri tradiţionale servite în veselă şi tacâmuri specifice - farfurii şi
străchini de ceramică, linguri de lemn, ceea ce nu exclude, desigur, şi
posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne).
În aceste sate, se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu
vânzare), iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se
pot amenaja una sau mai multe gospodării, un muzeu etnografic în aer liber.
De asemenea, în aceste sate, pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozii

18
Glăvan, V. - Agroturism. Ecoturism, Ed. ALMA MATER, Sibiu, 2002, p. 62
19
Cândea, Melinda, Bran, Florina - Spaţiul geografic românesc. Organizare. Amenajare.
Dezvoltare, Ed. Economică, Bucureşti, p. 291

28
populari (vocali sau instrumentali), permanentizate horele duminicale şi la
sărbători, alte obiceiuri şi tradiţii locale la care să participe efectiv şi turiştii.
Este de ştiut că păstrarea şi perpetuarea folclorului şi, îndeosebi, a
etnografiei (portul, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea şi decorarea
interioarelor etc.) reprezintă, în formele lor originale şi tradiţionale, puncte tot
mai izolate pe harta etnofolclorică a ţării, aflate în declin. Formele şi conţinutul
modului de viaţă citadin au pătruns şi continuă să pătrundă, impetuos şi
ireversibil, şi în mediul rural.
Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi
adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi
trebuie să fie conservat şi perpetuat (în forme adecvate), în caz contrar,
interesul actual al turiştilor pentru satul românesc, pentru mediul rustic în
general, va scădea treptat. Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes din
partea organelor administrative şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în
condiţiile civilizaţiei contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor
sate româneşti. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât
numeroşi săteni din unele localităţi manifestă vădit interes pentru
menţinerea stilului lor tradiţional de viaţă, aceste localităţi având şanse să
devină baze turistice permanente, de popularitate internaţională, deosebit de
rentabile.
• Sate de creaţie artistică şi artizanală
Sunt cunoscute interesele numeroşilor turişti pentru creaţia artistică
artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de
la sursă, de la producătorul însuşi. Până în prezent, în aceste localităţi (Oboga,
Margina, Corund, Humuleşti, Târpăceşti, Săcel, Săpânţa) se practică doar
turismul de circulaţie, în cel mai bun caz, unele din ele sunt incluse în
itinerarele turistice. Aceste sate oferă, însă, posibilitatea practicării unui
turism de sejur, în cadrul căruia, în atelierele special amenajate şi cu
îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în
artă şi tehnici populare arhaice: icoane pe sticlă, pictură naivă, sculptură în
lemn şi piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică,
muzică şi dansuri populare etc. Avem în vedere identificarea posibilităţilor de
practicare a unora dintre aceste activităţi chiar în cadrul gospodăriilor
găzduitoare. Există numeroase sate în care preocupările de bază ale
gospodăriilor sunt ţesutul la războaie ţărăneşti, cusăturile sau broderiile
populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin urmare,
caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie
producţia lor artistică şi artizanală valorificată turistic complex şi eficient.
• Sate turistice climaterice şi peisagistice
Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate turismului de
sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare într-un cadru natural
29
pitoresc) sunt cadrul natural şi poziţia geografică izolate de centrele aglomerate
şi de marile artere de circulaţie. Aşezările turistice de acest tip, situate în
zonele de deal şi de munte, cu casele răspândite pe văi şi coline, la o
oarecare distanţă unele faţă de altele, cu pajişti, fâneţe sau livezi, dar şi în zona
litorală (oarecum izolată de marile artere de circulaţie) sunt adecvate turismului
de sejur, oferind posibilităţi de plimbare în aer liber, băi de aer, helioterapie,
drumeţie: Fundata, Şirnea (în Culoarul Rucăr - Bran), Tismana (Gorj), Brădet
(Argeş), Botiza (Maramureş), Vama Veche, 2 Mai (Constanţa) etc.
• Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc
În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii
culinar-gastronomice, pescăreşti şi vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală
poate organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice - pescăreşti şi
vânătoreşti (vânătoare, pescuit, safari): satele de pe văile Vişeului şi Bistriţei,
Gurghiu şi din Delta Dunării.
• Sate turistice viti-pomicole
În aceste localităţi predomină activităţile de cultivare a pomilor
fructiferi şi a viţei de vie; activităţile turistice sunt posibile pe toată durata
anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea prin oferirea fructelor,
strugurilor şi a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere
multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În
aceste sate, o atracţie deosebită şi, în acelaşi timp, o sursă principală de
venituri poate să o constituie băuturile răcoritoare şi reconfortante, preparate
din fructe: Recaş, Giarmata, Şiria, Agapia, Vânători - Neamţ etc.
• Sate turistice pastorale
În această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care
preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot
atrage turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi
completate cu ouă, carne de pasăre, ovine şi bovine, iar pentru divertisment,
pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (batal la proţap, berbec haiducesc, balmuş,
urdă şi jintiţă), petreceri specifice şi tradiţionale: Prislop, Vaideeni, Jina.
• Sate turistice pentru practicarea sporturilor
Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru
practicarea sporturilor de iarnă (sate montane şi de deal) şi nautice pe râurile
interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip
de sat poate să atragă două categorii de turişti, în general din rândul
tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea sporturilor respective;
turişti iniţiaţi sau mai puţin iniţiaţi, dar dornici să se iniţieze şi să le practice.
Pentru această categorie, pot exista instructori de schi, bob, înot, recrutaţi
din rândul populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate, pot funcţiona
puncte de închiriere a echipamentului sportiv (Fundata, Moieciu, Şirnea,
Murighiol, Mila 23 etc.).
30
 • Satele balneare susţin turismul balnear de importanţă locală şi
mai rar regională, bazându-se pe o serie de resurse turistice exploatate şi
valorificate: ape minerale carbogazoase, mofete, izvoare sau lacuri sărate,
nămol etc.: Zizin, Covasna, Bala (Mehedinţi), Oglinzi şi Bălţăteşti (în
Subcarpaţii Moldovei), Coştiui (Maramureş), Călacea (Timiş), Săcelu
(Gorj) etc.
• Satele cu obiective de interes ştiinţific dispun de diferite tipuri
de rezervaţii naturale care, prin inedit, unicitate, frumuseţe, atrag spre
vizitare numeroşi turişti străini şi autohtoni: Andrieşeni (Vrancea), Cireşu
(Mehedinţi), Bosanci şi Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureş) etc.
• Sate cu monumente istorice, de artă şi arhitectură, cu valoare
de excepţie, renumite pe plan naţional şi internaţional, sunt specifice
Moldovei, cu o salbă impresionantă de mănăstiri, rezultatul renaşterii
moldave din secolele XV - XVII (Suceviţa, Putna, Dragomirna, Agapia,
Văratec etc.), Subcarpaţilor Getici (Aninoasa, Cotmeana, Cozia, Horezu,
Polovragi, Tismana), sudului Transilvaniei, cu renumitele biserici fortificate
(Hărman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian etc.).
Este evident că multe din tipurile de sate prezentate anterior nu au
caracteristici tranşante, acelaşi tip putând cuprinde caracteristici specifice
celorlalte tipuri, delimitarea realizată fiind mai mult teoretică.

1.3.3. Amenajarea edilitară a satelor de interes turistic

În organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în satele turistice,

un rol important îl ocupă abordarea acestei activităţi într-un sistem de
management - marketing20, pornind de la formarea "produsului turistic" pe
componente şi în ansamblu, până la stabilirea tarifelor, a căilor şi
mijloacelor de promovare şi publicitate.
Formarea produsului turistic implică atât analiza potenţialului
turistic (natural şi cultural - istoric, poziţie geografică, forţa de muncă,
trăsăturile psihosociale ale populaţiei etc.), material uman şi financiar (surse
şi mijloace de finanţare), cât şi a posibilităţilor de valorificare şi constituire
într-o ofertă turistică competitivă. Prin studii de conjunctură se aleg pieţele
cele mai favorabile, căile şi mijloacele de promovare şi publicitate.
În realizarea acestui demers, trebuie să se ţină seama şi de: valoarea
şi varietatea resurselor turistice, ocupaţiile agropastorale şi tradiţiile
etnofolclorice din zonă, poziţia favorabilă pe o arteră turistică importantă
sau în apropierea unor centre turistice şi staţiuni renumite, apropierea de

20
Cândea, Melinda., Bran, Florina - Spaţiul geografic românesc. Organizare. Amenajare.
Dezvoltare, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p. 293

31
masive montane de mare atractivitate şi circulaţie turistică, dezvoltarea
socio - economică ridicată a satelor care conduce la un nivel de trai
confortabil al gospodarilor, cu efecte benefice pentru primirea şi găzduirea
turiştilor, inclusiv din străinătate, trăsăturile psihostructurale ale populaţiei,
care îi conferă un grad mare de ospitalitate, cinste şi moralitate, gradul mai
înalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscători şi de limbi străine).
Este necesară, de asemenea, inventarierea resurselor turistice
naturale şi socio - economice, care trebuie continuată cu analiza detaliată a
posibilităţilor de valorificare şi de construire a produsului turistic. Este
vorba, în principal, de: amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale
(alimentare cu apă, încălzire, epurarea apelor uzate, repararea şi
modernizarea drumurilor de acces la obiective sau de legătură cu
magistralele rutiere), ridicarea gradului de confort al gospodăriilor
primitoare de turişti, dotări tehnico-edilitare şi comerciale, dotări pentru
agrement sportiv (pârtii de schi, transport cu cablu, terenuri de sport, poteci
turistice, echitaţie), etc.
Urmează analiza tehnico - economică a fiecărui program în parte şi
soluţionarea financiară a propunerilor, urmărindu-se realizarea în etape şi în
funcţie de eficienţa economică a fiecărei investiţii. Realizarea investiţiilor,
pe programe, se poate face cu forţe proprii, prin credite de la bancă, prin
asociere cu societăţi comerciale româneşti şi străine, fie prin sprijin
financiar de la anumite fundaţii din ţară sau din străinătate, sau de către
anumiţi agenţi economici (este vorba mai ales despre dotările de agrement).
Pentru organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului din spaţiul
rural, trebuie avute în vedere două tipuri de implementări: cele datorate
activităţii agroturistice şi cele de turism rural.
Astfel, baza materială a agroturismului este formată din totalitatea
gospodăriilor ţărăneşti amenajate pentru primirea turiştilor, atestate şi
racordate la o anumită formă de organizare. Gospodăriile ţărăneşti pot fi
clasificate după mai multe criterii21:
1) Din punct de vedere al utilităţii şi destinaţiei gospodăriei, se
deosebesc trei grupe, şi anume:
a) gospodării pentru satisfacerea nevoilor proprii;
b) gospodării construite pentru nevoile proprii şi pentru
alternativa turistică;
c) gospodării nou construite, asistate de specialişti şi prevăzute
cu echipamente şi utilităţi necesare pentru a răspunde cerinţelor turistice.
2) Din punct de vedere al serviciilor oferite turiştilor, gospodăriile
ţărăneşti turistice pot fi clasificate astfel:

21
idem, p. 296

32
 a) gospodării turistice de găzduire (gospodarul oferă turiştilor,
în afară de cazare şi mic dejun, şi mesele de prânz şi seară);
b) gospodării turistice de găzduire şi sejur pentru copii
(gospodarul oferă copiilor turişti şi însoţitorilor acestora cazare, mic dejun,
mesele de prânz şi seară, cu alimente de bază produse şi preparate în propria
gospodărie, în proporţie de peste 50%).
În ceea ce priveşte modul de organizare al unei gospodării, în
componenţa acesteia se includ mai multe zone: zona locuinţei şi a spaţiilor
auxiliare (cuprinde, de regulă, locuinţa propriu-zisă, o bucătărie de vară, o
magazie în imediata apropiere a locuinţei); zona anexelor gospodăreşti
(adăpost pentru animale mari, saivane de oi şi capre, coteţe cu padocuri
pentru porci şi păsări); zona grădinii de legume şi zarzavat; zona pomilor
fructiferi.
În ceea ce priveşte turismul rural, acesta dispune de o structură
funcţională de servicii şi cazare eterogenă.
Entităţile organizatorice ale turismului rural sunt structuri special
amenajate, în scopul realizării funcţiunilor pentru care au fost concepute atât
din punct de vedere al utilizării cadrului construit, cât şi din punct de vedere
al serviciilor. În jurul acestei entităţi se desfăşoară activităţi de turism
specializate, veniturile obţinute au un caracter permanent, iar serviciile sunt
oferite de un personal specializat. Activitatea de bază a acestor structuri este
caracteristică prestaţiilor de servicii turistice şi au caracter permanent.
În satele turistice, servirea mesei pentru turişti se poate realiza în
mai multe modalităţi: pensiunea completă la gospodarul-gazdă;
demipensiune, mic dejun inclus în tariful de închiriere al camerei (casei);
pensiune completă sau demipensiune acordată de o familie unui grup mai
mare de turişti, care locuiesc în gospodării diferite; pensiune completă sau
demipensiune la o unitate de alimentaţie publică din localitate (restaurant,
pensiune etc.); pregătirea mesei de către turişti, cu produsele lor sau ale
gospodarului şi cu utilajele acestuia.
Animaţia şi agrementul au un loc important în ocuparea timpului
liber într-un sejur turistic. Resursele turistice variate ale unui sat turistic pot
genera numeroase forme de petrecere a timpului, prin amenajarea sau
organizarea a diverse dotări şi acţiuni turistice corespunzătoare unora dintre
cele mai diferite motivaţii şi segmente de clientelă. În zonele montane se pot
amenaja astfel, pârtii de schi (alpin şi de fond) dotate cu mijloace de tranport
cu cablu (baby-schi, teleschi şi chiar telescaune), terenuri de sport
multifuncţionale (tenis, volei), patinoare, lacuri pentru agrement nautic,
plajă şi înot, locuri de picnic, poteci parcate pentru drumeţie etc.
Acolo unde condiţiile naturale o permit, se pot amenaja piscine,
saune adiacente caselor de vacanţă, se pot organiza programe pentru
33
speoturism, alpinism, turism de cunoaştere etc. Toate aceste posibilităţi de
agrement, acţiuni şi programe turistice presupun amenajări cu investiţii mici
sau de mai mari proporţii, realizarea unor programe de mare eficienţă dar şi
atractive, precum şi o bună organizare.
Dotările de agrement general se pot realiza de către asociaţia
turistică locală dar şi de către anumiţi agenţi economici. În ţările cu tradiţie,
agenţii economici ce organizează sporturile de iarnă, agrementul nautic, alte
sporturi sau programe de speoturism sau alpinism, drumeţii montane,
cooperează cu deţinătorii de baze de cazare, formând asociaţii mixte ce pot
suporta mai bine concurenţa, contribuind, cu cote-părţi, la amenajarea unor
dotări în satul sau zona respectivă.
În ceea ce priveşte baza de servicii comerciale, satele turistice
trebuie să dispună de produse agroalimentare locale (lactate, carne, legume,
fructe etc.), care pot fi cumpărate de către turiştii sosiţi pentru sejur sau cei
aflaţi în tranzit prin localitate. Totodată, după experienţa altor ţări, în unele
sate turistice se pot amenaja şi dezvolta şi unele complexe industriale
agroalimentare, care să comercializeze produsele proprii.

1.4. Oferta turistică a zonelor rurale

Activitatea turistică în spaţiul rural românesc a evoluat, într-o

perioadă relativ scurtă de timp, din faza de promisiune cu perspective de
dezvoltare, la stadiul unei activităţi socio-economice clar conturate, care
beneficiază de pârghiile legislative şi instituţionale corespunzătoare.
Privit la început cu explicabile reticenţe sau, dimpotrivă, cu un
exagerat entuziasm, turismul rural tinde să devină, mai ales în unele regiuni
ale ţării, o veritabilă activitate economică. Există deja suficiente exemple
care evidenţiază că turismul poate genera amplificarea pluriactivităţii
profesionale, diversificarea surselor de venit ale agricultorilor, crearea de
noi locuri de muncă precum şi satisfacerea exigenţelor unei clientele tot mai
dinamice în ceea ce priveşte preferinţele, provenienţa şi posibilităţile
financiare.
Oportunităţile, de felul celor menţionate anterior, se pot răsfrânge nu
numai asupra factorilor direct implicaţi în activitatea turistică ci şi asupra
celor care pot contribui indirect la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale
locuitorilor satelor (modernizarea infrastructurii, protecţia mediului,
reabilitarea edilitară, multiplicarea contactelor interumane). Concretizarea
acestor perspective este condiţionată, însă, de existenţa unei transformări a
tuturor "actorilor" implicaţi în susţinerea şi promovarea turismului rural:
ţărani, funcţionari din administraţia publică locală, agenţi turistici,
personalul asociaţiilor profesionale, iar căile prin care este posibilă

34
satisfacerea acestui deziderat sunt multiple: instruire autodidactă,
frecventarea cursurilor şi seminariilor organizate de către asociaţiile
profesionale care activează în domeniul turismului, efectuarea unor studii de
specialitate într-un cadru instituţionalizat ş.a.
Spaţiul rural - care presupune câmpuri extinse de culturi sau pajişti
naturale, populaţie rurală şi un mod de viaţă opus urbanului - ocupă cea mai
mare parte din suprafaţa totală a ţării. Deşi se află în diferite stadii de
evoluţie de la un loc la altul, de la un moment de timp la altul, funcţiile sale
esenţiale rămân cele primare. Funcţia sa de bază - producţia alimentară -
influenţează încă, într-o mare măsură, calitatea vieţii în mediul rural.
Dobândirea şi asumarea de noi funcţii, între care se poate înscrie cu succes
şi cea turistică, oferă posibilităţi certe de revigorare social - economică a
aşezărilor rurale şi implicit, diminuarea dependenţei de activităţile primare.
Interesul pentru petrecerea timpului liber la ţară s-a dezvoltat încă
din secolul al XIX-lea în ţări precum Elveţia, Marea Britanie, Franţa,
Germania ş.a., ca o reacţie faţă de stress-ul şi condiţiile oraşelor aflate în
plină expansiune. Un factor care a marcat decisiv promovarea turismului
rural în ţările Europei Occidentale a survenit în deceniul al 5 - lea al
secolului trecut când, în majoritatea legislaţiilor europene s - a adoptat
sistemul concediilor de odihnă plătite de către angajatori. Acest fapt a
generat o cerere turistică fără precedent care a stimulat, la rândul ei,
afirmarea unor forme inedite de prestaţie turistică în mediul rural, sensibil
diferenţiate de la o ţară la alta, cu ponderi notabile în ţări precum Franţa,
Austria, Italia, Germania, Irlanda etc.
În ţara noastră, deşi turismul rural căpătase contur încă din perioada
interbelică, noile realităţi politice şi socio - economice sunt de natură să
permită dezvoltarea acestei forme de activitate într-o manieră sistematică şi
organizată, iar populaţia rurală manifestă disponibilităţi de implicare în
gestionarea propriilor resurse. Acest fapt este deosebit de important întrucât
promovarea şi dezvoltarea turismului rural poate constitui o modalitate de
soluţionare a unora dintre numeroasele dificultăţi ale perioadei de tranziţie,
care se resimt implicit şi în mediul rural. Pentru ţara noastră, această
constatare are şi conotaţii specifice. Una dintre cele mai importante este
aceea că spaţiul rural românesc posedă o întredeschidere genetică certă şi
viguroasă, care justifică dezvoltarea şi promovarea turismului rural. Dintre
argumentele care pot fi invocate în acest sens, se detaşează tradiţia vie,
originalitatea, forţa şi bogăţia formelor specifice modului de viaţă ţărănesc,
simplitatea şi profunzimea filosofiei de viaţă, naturaleţea şi căldura
sufletească a locuitorilor, gradul remarcabil de conservare a majorităţii
componentelor, începând cu cele de habitat şi până la cele culturale şi
spirituale, extrema diversitate a formelor de convieţuire dintre om şi natură
35
şi multe altele. Dar, deşi toate acestea înscriu satul românesc între cele mai
generoase şi atractive aşezări omeneşti în contextul ofertei turistice rurale
europene, este imperios necesar ca legitima aspiraţie spre modernitate să fie
asimilată fără denaturarea, alterarea sau compromiterea acestor valenţe de
inestimabilă valoare.
Problema dezvoltării rurale este una dintre cele mai complexe
probleme ale contemporaneităţii, datorită faptului că, în esenţa sa, presupune
realizarea unui echilibru între cerinţa de conservare a spaţiului rural
economic, ecologic şi social-cultural pe de o parte, şi tendinţa de
modernizare a vieţii rurale, pe de altă parte. În acelaşi timp, dezvoltarea
rurală se află la confluenţa dintre tendinţa de expansiune a urbanului, a
dezvoltării agresive a industriei pe seama spaţiului rural şi necesitatea de a
menţine, atât cât este posibil, ruralul la dimensiunile sale actuale.
Una dintre tendinţele dezvoltării industriei turistice este întoarcerea
către natură, într-un mod neostil, armonios, în acord cu aspiraţia de autentic.
Ea se manifestă în toate ţările în care actuala civilizaţie postindustrială a
creat nevoia de evadare din mediul urban poluat şi stresant şi conduce la
redescoperirea satului, cu valorile lui multiple şi mai ales, cu virtuţile de
regenerare a energiilor necesare vieţii sănătoase.
Zona rurală oferă condiţii favorabile evadării din aglomeraţia şi
tensiunea marilor oraşe, care creează adeseori forme dure de viaţă pentru
omul care aspiră la spaţiu, la mişcare, la întoarcerea în natură, într-un mediu
puţin amenajat. Prin urmare, factorii care îl fac pe turist să prefere o
asemenea destinaţie sunt mai ales de ordin psihologic: poate fi vorba, în
unele cazuri, de înscrierea într-o modă a petrecerii concediului într-un
perimetru în care se regăsesc personalităţi complexe, capabile să aprecieze
valorile vieţii rurale, dar în cele mai multe cazuri este un răspuns firesc la
dorinţa de cunoaştere şi descindere într-o oază de linişte şi simplitate.
Spaţiul rural este depozitarul marii majorităţi a resurselor economice
din România (materii prime pentru industrie, resurse agricole, forestiere,
turistice şi balneare) şi a celor social-cultural-istorice (antropice) care,
valorificate, determină oferta turistică primară – premisa esenţială în
dezvoltarea anumitor forme de practicare a turismului rural. Oferta turistică
primară sau fondul turistic determină puterea de atracţie a unei regiuni
geografice şi se diferenţiază în două mari categorii22:
1. fondul turistic natural;
2. fondul turistic social-cultural-istoric.

22
Ciangă, N. – Turismul din Carpaţii Orientali, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 1998, p. 37.

36
 Fiecare dintre aceste categorii cuprinde un complex de factori
specifici (Tabelul 6), cu rol diferenţiat, care conturează personalitatea de
ansamblu a diferitelor zone.

Tabel 6
Componentele fondului turistic rural

Categorie Subcategorie Elemente

- creste
- circuri
a. relieful glaciar
- abrupturi
- văi glaciare
- forme reziduale
1. Fondul b. relief de calcare,
- martori de eroziune (vârfuri,
morfoturistic conglomerate,
măguri)
gresii
- chei, defilee
- cratere
c. relief vulcanic - martori de eroziune
- platouri vulcanice
- chimism
- debit
a. resurse
- captări
hidrominerale
- ape termale
- nămoluri terapeutice
- compoziţie
b. emanaţii
- radioactivitate
mofetice
2. Fond turistic - număr apariţii
hidrogeografic - glaciare
- vulcanice
c. suprafeţe
- baraj natural
lacustre
- acumulare
- sărate
- lungime
d. reţea
- debit
hidrografică
- pante
- favorabilitate pentru sporturi
de iarnă
3. Fond a. Repartizarea
- favorabilitate pentru drumeţie
climatoturistic bioclimatelor
climatoterapie

37
 - păduri de foioase
- păduri de amestec
- păduri de conifere
a. Fitocenoze - păduri de protecţie
- păduri parc
- vegetaţie subalpină
- vegetaţie alpină
4. Fondul
- animale cu blană
turistic b. Fond cinegetic şi
- cervidee
biogeografic piscicol
- salmonicultură
- botanice
- forestiere
- faunistice
c. Rezervaţii
- geologice
- complexe
- parcuri naţionale
a. Obiective –
monumente istorice - bisericile pictate din Nordul
şi de arhitectură cu Moldovei
valoare de unicat
5. Fondul
- vestigii arheologice
turistic
- vestigii daco-romane
cultural-istoric b. Vestigii şi
- vestigii ale culturii feudale
obiective istorice şi
- obiective din perioada
arhitecturale
modernă
- muzee
- case
a. Complexe de
- porţi
arhitectură rurală
- gospodării
- mori de apă
b. Tehnică
- pive
tradiţională
6. Fondul - oloiniţe
turistic - olărit
etnografic şi - prelucrarea lemnului
c. Ocupaţii
folcloric - prelucrarea textilelor şi a pielii
tradiţionale
- confecţionarea obiectelor de
vestimentaţie
- nedei
d. Manifestări
- sărbători ale muncii
folclorice
- sărbători anotimpuale

38
 - hotel
7. Baza - vile
materială a. Baza de cazare - hanuri
turistică - cabane
- gospodării ţărăneşti
- căi ferate
8. Potenţialul a. Căi de - şosele
de comunicaţie comunicaţie - drumuri forestiere
- poteci turistice
Sursa: Ciangă, N. – Turismul din Carpaţii Orientali, Ed. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 1998, p. 37

Fondul turistic natural este reprezentat de cadrul natural-geografic

specific. Astfel, în spaţiul rural se disting cinci mari zone turistice23:
Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului, Munţii Apuseni,
Litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, cu aşezări rurale pitoreşti,
păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric. Din numărul total al
comunelor – 2685, mai mult de jumătate dintre ele deţin elemente de
potenţial turistic. Dintre acestea, 500 au un potenţial turistic mare sau foarte
mare.
Tot în aceste zone sunt situate şi cele mai multe dintre zonele
protejate (parcuri, păduri, lacuri, elemente de floră şi faună etc.). România
este singura ţară din Europa care focalizează 5 din cele 11 zone de vegetaţie
naturală. Teritoriul ei include: 162 de sectoare ecologice, 450 de unităţi
edafice, 3450 de specii de plante cu flori, care reprezintă aproape 40% din
inventarul european, din care 127 sunt endemice24.
Un factor de atracţie turistică este şi calitatea mediului din spaţiul
rural. Gradul diferit de poluare a mediului determină clasificarea zonelor
rurale în trei categorii25:
• zone poluate (4,4%), în care toţi factorii analizaţi prezintă grad
ridicat şi foarte ridicat de poluare;
• zone moderat poluate (50%), unde cel puţin un factor de mediu
se încadrează în categoria de poluare ridicată;

23
Gavrilescu, D., Giurcă Daniela – Economie agroalimentară, Ed. Expert, Bucureşti, 2000,
p. 392
24
Bran, Florina, Simon, Tamara, Nistoreanu P. – Economia turismului şi mediul
înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p. 20.
24
Gavrilescu, D., Giurcă Daniela – Economie agroalimentară, Ed. Expert, Bucureşti, 2000,
p. 417

39
 • zone nepoluate (45,6%) - în fapt cu grad limitat de poluare a
factorilor de mediu.

Tabel 7
Starea ecologică a comunelor
Starea Comune Populaţie Suprafaţă
ecologică număr % număr % km %
bună 1.236 46 4.603.479 45 9.694.416 45,6
medie 1.333 49,6 5.101.031 50 10.759.983 50,6
slabă 117 4,4 514.433 5 822.321 3,8
Total 2.686 100 10.218.943 100 21.276.720 100
Sursa: D. Gavrilescu, Daniela Giurcă - Economie agroalimentară, Ed. Expert, Bucureşti,
2000

Deşi majoritatea judeţelor se încadrează în categoria “moderat

poluate”, acest fapt nu reprezintă un indiciu asupra unei degradări masive a
mediului. În România se înregistrează doar cazuri de poluare locală şi nu
toţi factorii de mediu sunt afectaţi similar într-o anumită zonă. Prin urmare,
din punctul de vedere al turismului în spaţiul rural, putem afirma că,
potenţialul turistic al ţării noastre este, în cea mai mare parte, în afara
pericolului de poluare şi degradare, fiind necesare, evident, în continuare,
măsuri pentru a i se păstra această calitate.
Fondul turistic social – cultural – istoric are şi el o mare diversitate şi
este reprezentat prin:
a) elemente de tradiţie locală: cultură agricolă, activităţi
meşteşugăreşti, sub aspectul conservării datinilor şi elementelor tradiţionale;
b) patrimoniul rural deosebit de bogat şi cu dispersie mare:
aşezăminte bisericeşti parohiale şi monahale (mănăstiri, schituri); situri
arheologice; case memoriale; clădiri de patrimoniu, reprezentând vestigii
arhitectonice de referinţă în construcţiile româneşti zonale; monumente de
artă;
c) evenimente care au loc în cursul anului: târguri, hramuri,
iarmaroace, oboare, manifestări câmpeneşti şi culturale;
d) lăcaşe de odihnă şi tratament care nu au accepţiune de zonă
urbană;
e) amplasamente ce oferă posibilitate de recuperare medicală.
Trebuie să menţionăm că, invocând atuurile de ordin turistic ale
zonei rurale, se remarcă diferenţe între zonele de munte şi cele de şes în
sensul variaţiei unor “argumente” naturale ce ţin de aer, apă, soare, pădure,
suprafeţe ce pot fi destinate turismului etc. Zona de şes, deşi înzestrată cu o
infrastructură adecvată, este destinată în mare parte culturilor agricole.
40
Există deasemeni, cel puţin în România, o diferenţă bine marcată de
standard economic între gospodăriile ţărăneşti din zona de munte şi cele de
câmpie. Sărăcia tradiţională a acestora din urmă a fost accentuată de efectele
cooperativizării forţate din vechiul regim, care a adăugat şi o amprentă de
artificialitate, transformând mediul tradiţional ţărănesc într-unul hibrid, rural
– citadin, cu navetişti şi preluări de elemente urbane, insuficient asimilate,
artificial transplantate. În sfârşit, este de observat că valorile etnografice,
specificul rural sunt mai bine conservate în zonele de munte, poate şi
datorită locuirii umane în sate izolate sau, într-o anumită măsură, unui spirit
conservator mai accentuat al oamenilor.
Avantajele pe care le-am enunţat mai sus, ale arealului montan
favorabil practicării turismului, coexistă cu câteva dezavantaje: lipsa unor
investiţii, dată fiind distanţa faţă de centrele urbane cu forţă economică;
solul sărac, care nu aduce în gospodării decât venituri modeste prin efort
mare, asprimea factorilor climaterici, accesul dificil datorită reliefului
(pante, teren accidentat). În aceste condiţii, înzestrarea naturală şi
etnografică a localităţilor se cere potenţată prin măsuri care să diminueze
influenţa factorilor defavorizanţi.
Întrucât mulţi dintre amatorii de turism rural sunt adepţi ai odihnei
active, ai mişcării şi sporturilor, zestrea naturală a satelor trebuie dublată cu
dotări speciale. În acest sens este nevoie de:
• sprijin şi asistenţă tehnică în identificarea şi amenajarea de pârtii
pentru schi, bob şi sanie precum şi instalarea de indicatoare, marcaje pentru
drumeţii, cu ajutorul unor instructori locali, buni cunoscători ai zonei;
• sprijin în procurarea de căruţe, trăsuri, sănii trase de cai;
• sprijin şi asistenţă pentru realizarea de cursuri de ghizi, instructori
de schi sau patinaj din rândul localnicilor;
• sprijin în dotarea gospodăriilor agroturistice din apropierea
lacurilor cu mijloacele necesare, echipamente pentru practicarea sporturilor
nautice sau pentru pescuit;
• promovarea jocurilor sportive tradiţionale: oină, trântă, călărie
etc.
Potenţialul de care dispune România recomandă spaţiul rural atât ca
domeniu de cercetare etnografică dar şi ca ofertă de natură turistică prin
valori preexistente atât pentru călătorii români cât şi pentru cei străini. Un
reputat etnograf francez, Jean Cuisenier, cercetător al sud – estului
european, se declara impresionat “de diversitatea formelor de organizare

41
socială din satele româneşti, fascinat de vigoarea şi de frumuseţea unei
culturi tradiţionale vii încă”26.

1.5. Mutaţii în structurile socio-economice ale satelor ca urmare

a dezvoltării turismului rural

Intensitatea în continuă creştere a activităţii turistice în diferite

regiuni, îşi face din ce în ce mai mult simţit impactul asupra comunităţilor
locale ale acelor regiuni. De multe ori, acest impact este unul pozitiv, dar nu
sunt neglijabile nici situaţiile în care efectele au fost negative, ceea ce
subliniază necesitatea unui control, a unei monitorizări a efectelor
turismului, cu caracter de continuitate.
Urmărind sintetizarea efectelor generate de turismul rural asupra
comunităţilor locale, acestea pun în evidenţă, după părerea noastră,
următoarele dimensiuni:
- dimensiunea extrinsecă, care face referire la caracteristicile
localităţii, cum ar fi: rolul ei ca destinaţie turistică, natura activităţii turistice,
stadiul dezvoltării turistice, raportul turişti/localnici, tipul de turişti,
sezonalitate.
În regiunile turistice, comunităţile locale trec printr-o secvenţă de
reacţii ca urmare a dezvoltării turismului în zonă, schimbându-şi percepţiile
pe măsura experienţei: euforie, apatie, iritare, antagonism. Legătura dintre
aceste relaţii progresive şi ciclul de viaţă turistic al unei regiuni cuprinde ca
etape exploatarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea, stagnarea şi
declinul sau reîntinerirea, specifice oricărei activităţi economice.
- dimensiunea intrinsecă se referă la caracteristici ale membrilor
comunităţii rurale care nuanţează impactul turismului asupra respectivei
comunităţi: gradul de implicare, caracteristici economico-sociale, apropiere
de casă, perioadă de şedere.
Ambele dimensiuni determină atât implicaţii pozitive cât şi negative
asupra localităţilor - gazdă.
Principalele implicaţii cu caracter pozitiv ale promovării turismului
în zonele rurale sunt:
Stabilizarea populaţiei prin fixarea forţei de muncă. Este o
consecinţă extrem de importantă pentru majoritatea zonelor rurale
confruntate, în general, cu fenomenul de depopulare, survenit în special ca
urmare a absenţei unei perspective materiale certe a locuitorilor. Aportul de
lichidităţi provenite din prestaţii turistice pot ajuta la conservarea locurilor

26
*** Dilema, Le feu vivant: la parenté et se rituels dans le Carpathes, nr. 381, 2 – 8 iunie,
2000, p. 11.

42
de muncă în servicii precum comerţul, cazarea turistică, transport local,
asistenţă medicală. Ele pot aduce venituri suplimentare agricultorilor,
muncitorilor silvici, pescarilor. Chiar dacă conservarea locurilor de muncă
reprezintă un obiectiv mai puţin atrăgător decât crearea de noi locuri de
muncă, ea poate contribui la viabilitatea comunităţilor rurale şi în special a
celor de tip marginal, care nu beneficiază de efectele de polarizare urbană. O
serie de studii efectuate în zone rurale din Austria, Suedia şi Irlanda au
confirmat rolul turismului în conservarea locurilor de muncă şi diminuarea
fenomenului de depopulare.
Crearea de noi locuri de muncă este posibilă în condiţiile în care
implementarea locală a turismului rural este realizată cu succes. Crearea
locurilor de muncă este asociată în special practicilor hoteliere şi de
restaurant însă, în subsidiar, reuşita acestora creează perspective pentru
amplificarea activităţilor legate de comerţul cu produse alimentare şi de
artizanat, transport, valorificarea patrimoniului ş.a. Studiile efectuate în
Marea Britanie evidenţiază o variaţie a numărului de locuri de muncă create
în funcţie de tipul de activitate. Astfel, cazarea la fermă poate crea circa 23
de locuri de muncă, corespunzătoare unei vânzări de reţete turistice în
valoare de 100.000 £. Efectul creării locurilor de muncă este mai redus în
cazul hotelurilor şi campingurilor, unde reţetele echivalente cu 100.000 £ se
soldează cu apariţia a circa 6 locuri de muncă. În general, cifra de 6 locuri
de muncă, corespunzătoare reţetelor în valoare de 100.000 £, este
considerată ca foarte probabilă pentru toate tipurile de centre turistice rurale.
Diversificarea modului de utilizare a forţei de muncă. Marea
majoritate a zonelor rurale prezintă o slabă diversitate în modul de utilizare
a forţei de muncă ocupată aproape în totalitate în sectorul agricol.
Diversificarea activităţilor într-un context economic favorabil poate atrage
după sine de asemenea stabilizarea populaţiei rurale.
Pluriactivitatea este o altă consecinţă benefică a turismului rural. Ea
desemnează situaţia în care, la nivel individual sau familial, asigurarea
existenţei se realizează prin prestarea unor activităţi suplimentare (cel puţin
una), în completarea activităţii de bază. Astfel, un agricultor poate avea
disponibilitatea de a închiria camere, de a ajuta administraţia locală prin
prestarea unor servicii turistice (ghid, animator, instructor de schi ş.a.).
Pluriactivitatea permite realizarea unor venituri suplimentare, atât în
contextul declinului unui tip de activitate, cât şi în cel al constrângerilor
generate de ritmicitatea sezonieră a activităţilor agricole.
Promovarea şi dezvoltarea serviciilor este un aspect esenţial, cu atât
mai mult cu cât numeroase colectivităţi rurale sunt grevate încă frecvent de
absenţa unor facilităţi de servicii corespunzătoare. Cererea suplimentară de
produse, cauzată de creşterea numerică a clientelei (inclusiv a celei
43
turistice), poate permite expansiunea reţelei comerciale, susţinerea unor
lucrări de ameliorare a habitatului (modernizarea drumurilor, canalizări,
electrificări, semnalizări rutiere şi turistice), dezvoltarea transportului în
comun, a serviciilor poştale şi de comunicaţie.
Este la fel de importantă atragerea şi menţinerea clientelei cât şi
sporirea acesteia; acest fapt nu se realizează de la sine, fiind necesară o
politică concertată a tuturor variabilelor care acţionează asupra clientelei. La
nivelul sarcinilor, se impune ca ele să dobândească disponibilitatea de a
oferi servicii de calitate, susceptibile permanent de reînnoire, de adaptare la
dinamica rapidă a motivaţiilor turistului. În special în cazul aşezărilor rurale
izolate, care nu au disponibilitatea de a asigura şi susţine servicii numeroase,
turismul rural poate ajuta la menţinerea viabilităţii lor. Evident, este necesar
ca respectivele aşezări să posede elemente particulare de atracţie turistică,
recunoscute ca elemente de "marcă" sau unicate, iar fenomenul de circulaţie
turistică să fie stimulat şi amplificat prin comercializarea adecvată a ofertei
turistice.
Susţinerea economică a agricultorilor este o problemă majoră în
mediile economice şi politice. Numeroase studii efectuate în ţări cu tradiţie
în turism rural au evidenţiat că veniturile medii ale agricultorilor pot fi
mărite prin oferirea diferitelor forme de cazare, prin promovarea vizitelor în
fermele agricole care posedă diverse funcţii de atracţie (echitaţie, vinificaţie,
legumicultură, apicultură etc.), prin vânzarea produselor specifice
gospodăriei, prin creşterea ponderii utilizării forţei feminine în activităţi
neagricole ş.a.
Pe lângă avantajele de ordin economic care pot incita agricultorii să
se angajeze în activităţi turistice, nu pot fi ignorate avantajele de ordin
social. Urmare a contactelor cu citadinii, pe lângă aportul de varietate în
modul de viaţă specific, adeseori solitar, sătenii pot deveni mai bine
informaţi despre o serie de probleme de actualitate, de ordin tehnic, juridic,
medical, economic etc., care pot avea impact favorabil asupra propriei lor
condiţii socio-economice şi culturale.
Promovarea şi susţinerea artei populare şi a industriei locale de
artizanat. Arta şi artizanatul rural ocupă un loc important în patrimoniul
cultural al regiunilor şi al naţiunilor. Turismul rural poate susţine aceste
activităţi atât prin recunoaşterea importanţei lor, cât şi prin comercializarea
produselor de artizanat. Ponderea, gradul de conservare şi originalitatea
acestor activităţi prezintă importante contraste, la nivel regional şi naţional.
Ţara noastră este privilegiată din acest punct de vedere, date fiind marea
diversitate şi autenticitate a creaţiilor artistice rurale. Pe lângă
dimensionarea economică pe care o implică, aceste preocupări reprezintă
mesaje de excepţională valoare asupra vocaţiilor spirituale ale comunităţilor
44
rurale româneşti şi nemijlocit, mijloace ideale de promovare a imaginii
favorabile şi de stimulare a interesului turistic, atât la nivel naţional, cât şi
internaţional. Festivalurile de artă populară şi de producţie artizanală sunt
mecanisme ideale care facilitează comercializarea şi promovarea creaţiei
turistice rurale şi conturează atracţia turistică. Existenţa acestora, dublată de
o mediatizare adecvată, poate costitui prima pârghie aptă să asigure
înscrierea unei aşezări sau regiuni rurale în sfera activităţii turistice de
vocaţie. Pe lângă faptul că realizează o extindere a aportului cultural
propriu, festivalurile şi alte manifestări de acest gen facilitează accesul în
mediul respectiv a altor colectivităţi artistice, ceea ce contribuie la
îmbogăţirea vieţii culturale.
Reabilitarea patrimoniului edilitar se realizează, în condiţiile
existenţei unui flux turistic, în principal pe două căi: în primul rând,
conservarea sau restaurarea obiectelor de interes istoric sau cultural poate fi
obţinută prin practicarea unor taxe de acces; în al doilea rând, crearea unui
potenţial de cazare implică restaurarea şi repunerea în circuit a imobilelor
părăsite ca urmare a fenomenului de depopulare, sporirea gradului de
confort la nivelul clădirilor care au camere disponibile pentru închiriat,
construirea de moteluri, vile turistice, campinguri, a infrastructurii de
recreere (spaţii verzi, amenajări pentru plajă, pescuit, promenade, circuite
pentru cicloturism şi echitaţie etc.). Pe termen lung, aceste iniţiative sunt
benefice pentru comunitatea însăşi, ca beneficiară a investiţiilor făcute.
Acestea diminuează motivaţiile de strămutare ale generaţiei tinere şi pot
contribui la revenirea "emigranţilor" sau chiar la instalarea de noi locuitori.
Ameliorarea gradului de utilizare a forţei de muncă feminine. Rolul
femeilor în comunitatea rurală este, în general, relativ limitat, rolul decisiv
în prestarea activităţilor direct productive revenind bărbaţilor. Implantarea
activităţilor turistice în mediul rural oferă fracţiunii feminine a populaţiei,
posibilitatea punerii în valoare a energiei şi talentului feminine (insuficient
utilizate).
Atragerea de noi investiţii. Implicarea directă a statului, prin
intermediul organismelor guvernamentale, pentru susţinerea agriculturii şi a
serviciilor din fondurile bugetare, este indispensabilă, dar nu întotdeauna
suficientă. Noile perspective legislative ale economiei şi accentuarea
caracterului concurenţial al pieţelor sunt de natură să evidenţieze limitele
obiective ale subvenţiilor acordate de stat şi să suscite spiritul de iniţiativă
spre descoperirea de noi alternative economice.
Turismul rural este o modalitate potenţială în sine dar, în plus,
prezintă avantajul că acţionează în sensul deschiderii de noi perspective
investiţionale. Astfel, turismul înlesneşte o punere în contact a oamenilor
proveniţi din cele mai diverse medii, iar ideile şi acţiunile, dirijate spre
45
valorificarea superioară a diverselor resurse locale, survin inerent. Între
turiştii potenţiali ai mediului rural se pot înscrie şi oameni de afaceri care au
abilitatea, conferită de o mai largă cunoaştere a pieţei, de a sesiza mai rapid
perspectivele implantării de noi activităţi şi perspectivele financiare ale
acestora, aspecte care pot fi benefice prin efectele lor pentru comunitatea
însăşi (locuri de muncă, modernizarea infrastructurii şi a serviciilor,
pătrunderea în circuitul informaţional etc.). Evident că păstrarea unor
amintiri plăcute despre vacanţele rurale pot incita oamenii de afaceri la
demararea investiţiilor în mediul respectiv. Pe scurt, ca orice activitate de tip
productiv şi turismul rural poate antrena efecte sinergice de creştere, prin
ataşarea de noi variabile în procesul de proiectare şi în strategia de
funcţionare.
Toate aceste implicaţii ale dezvoltării turismului rural îşi găsesc
locul într-un concept numit efectul multiplicator. Aceasta deoarece, pe lângă
efectele sale economice şi sociale directe, turismul determină obţinerea unor
efecte indirecte, prin impulsionarea altor componente ale economiei
localităţilor rurale. În mod concret, un turist care vine în zona rurală,
cheltuie bani, direct şi indirect, în comunitatea respectivă şi un procent
ridicat al acelei cheltuieli rămâne în localitate. Modalităţile prin care banii
ajung în comunitate pot fi ierarhizate în trei nivele diferite:
a) Cheltuiala directă. Aceasta include banii cheltuiţi pe condiţiile
oferite de cazare, hrană, cadouri, suveniruri, divertisment, artă şi
meşteşuguri, excursii programate pentru vizionarea zonei şi a
împrejurimilor, intrarea plătită în parcuri, muzee, spectacole etc., ghiduri
turistice, fotografii, transportul local, echipamente sportive, îmbrăcăminte,
articole pentru îngrijire personală cum ar fi: medicamente, detergenţi,
cosmetice şi alte articole variate.
b) Cheltuiala indirectă (nivelul I) include plata salariilor
furnizorilor de servicii, bacşişurile din restaurante, hoteluri şi cafenele,
comisioanele pentru operatorii de tururi turistice şi alţi intermediari, salariile
personalului administrativ, a furnizorilor de alimente, personalului de
întreţinere şi reparaţie, tipografii, servicii publice, companii de maşini,
personalul responsabil cu muzica şi divertismentul, companiile de
publicitate şi promovare, vânzările de servicii de comunicare (fax, mail,
telefoane), alte taxe.
c) Cheltuiala indirectă (nivelul II) include plata pentru: contabili,
furnizori de artă şi meşteşuguri, mecanici, curăţători, brutării, librării, video,
muncitorii de la companiile de telefonie publică, furnizori angrosişti, şoferi,
muncitori de la drumurile publice, proprietari de restaurante şi angajaţi,
portari, personalul staţiilor de petrol şi cei din construcţii, măcelari,

46
tâmplari, grădinari, electricieni, doctori, pescari, ingineri, arhitecţi şi mulţi
alţi furnizori de servicii.
Toţi aceşti beneficiari doresc să îşi crească veniturile deoarece
puterea lor de cumpărare este un rezultat direct sau indirect al cheltuielilor
făcute de fluxul de turişti din regiunea lor de turism rural. Cu cât şederea
unui turist este mai lungă într-o zonă specifică turismului rural, cu atât este
mai mare efectul multiplicator. De aici dorinţa de a crea cât mai multe
activităţi şi servicii pentru a-i atrage, astfel încât să rămână timp cât mai
îndelungat. În consecinţă, sarcina organizatorilor, a antreprenorilor
turismului rural, este de a produce şi căuta constant noi idei care să poată fi
dezvoltate, folosind avantajele pe care le oferă zona rurală respectivă.
Este foarte important de remarcat că efectul multiplicator al
turismului rural poate să nu se producă dacă: prea multe bunuri sunt
importate din afara zonei rurale, facilităţile ghizilor sau tur-operatorilor nu
sunt deţinute de localnici, ci de persoane din afara comunităţii rurale;
persoane localnice nu sunt instruite şi angajate în activitatea de turism rural;
activităţile turistice şi agricole nu sunt îmbinate cu alte activităţi economice
locale şi, mai ales, dacă există un exces de facilităţi şi de activităţi turistice,
care conduc la completa distrugere a structurii economice originale a
satului, cauzând pierderea avantajelor mediului înconjurător, a peisajului
rural, dependenţa de turism şi de o economie neechilibrată.
Deşi dezvoltarea turismului rural prezintă numeroase avantaje, nu
trebuie omis faptul că ea poate genera şi o serie de probleme, în general,
restructurările economice survenite în mediile cu echilibru sensibil implică
o doză de risc care poate dobândi caracter perturbator. De aceea,
problemele referitoare la posibilităţile de gestionare a riscurilor, prin
intermediul beneficiilor, sunt oportune. Dificultăţile care survin cel mai
frecvent în evoluţia fenomenului turistic rural decurg în principal din
următoarele aspecte:
Presiunea asupra mediului. Turismul rural se desfăşoară în medii
naturale cu echilibru fragil27. Mai mult, destinaţiile turistice cele mai
atractive sunt tocmai cele condiţionate de mediile cele mai sensibile.
Acestea sunt, în principal, zonele montane, cele din proximitatea lacurilor şi
a râurilor, precum şi cele litorale. Astfel, schiatul intensiv distruge vegetaţia
şi favorizează procesele de versant; zgomotul şi deşeurile îndepărtează
animalele sălbatice; circulaţia turistică poate aduce prejudicii culturilor
agricole. În general, liniştea şi autenticitatea naturii pot fi serios afectate.
Desigur, aceste probleme pot fi soluţionate, într-o oarecare măsură, printr-o

27
Nistoreanu, P. - Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 130

47
gestionare atentă şi competentă a spaţiului destinat activităţilor turistice, dar,
de regulă, rigorile presupuse de aceasta sunt rareori adoptate în mod
preventiv.
Presiunea socio-culturală. La fel cum un flux mare de vizitatori
poate perturba mediul natural, în mod similar, turiştii pot destabiliza cadrul
socio-cultural intim structurat al comunităţii rurale28. Acesta poate fi alterat
prin modificarea echilibrului economic dintre membrii comunităţii, în
funcţie de veniturile facilitate de activităţile reuşite sau de prejudiciile
cauzate de eşecurile investiţionale.
Mult mai importantă, din punct de vedere sociologic, este influenţa
culturii moderne asupra culturii tradiţionale, influenţă care implică aproape
întotdeauna modificarea culturii tradiţionale, situaţiile contrare fiind foarte
rare, disimulate şi de mică intensitate. Numeroase studii efectuate în bazinul
mediteranean şi în regiunea alpină au evidenţiat acest proces.
O formă particulară de presiune asupra societăţii tradiţionale se
instalează pe calea cumpărării de către citadini a caselor şi apartamentelor
disponibile. Preluarea lor în această formă este mai puţin avantajoasă pentru
săteni, în comparaţie cu închirierea. În plus, spaţiile respective sunt
transformate, cu timpul, în reşedinţe secundare sau chiar permanente. Noii
locatari (chiar şi temporari) pot genera modificări ale preţurilor pieţei,
expansionism teritorial, tensionarea relaţiilor în cadrul comunităţii rurale ş.a.
Caracterul limitat al disponibilităţilor de cazare. În regiunile rurale
de mare interes turistic, sporirea afluxului turistic poate genera probleme de
cazare deoarece comunităţile mici rareori dispun de un excedent major de
spaţiu locativ. Acest fapt nu constituie întotdeauna un handicap, întrucât
păstrarea caracterului autentic al spaţiului turistic rural impune necesitatea
unei creşteri progresive ponderate, corelată cu capacitatea firească de
absorbţie turistică. Aceasta din urmă se poate contura atât în mod subiectiv,
prin procese de autoreglare spontană, cât şi în mod obiectiv, prin fixarea
unor strategii de dezvoltare durabilă, menite să protejeze potenţialul turistic
de degradarea fizică sau/şi de alterarea modului de viaţă tradiţional.
Pasivitatea faţă de presiunile întreprinzătorilor exteriori. O tendinţă
evidentă, în numeroase zone rurale, este neimplicarea agricultorilor şi a
întreprinderilor locale pe piaţa turistică. Drept urmare, dotările şi activităţile
turistice se află în posesia sau gestiunea antreprenorilor proveniţi din afara
comunităţii rurale. Din anumite puncte de vedere, aceştia pot veni cu un
aport preţios de capital, competenţă şi comunicare. Pe de altă parte, ei pot
genera probleme izvorâte din necunoaşterea corespunzătoare a tradiţiilor, a

28
Braşoveanu, N. - Economia agriculturii montane, Ed. Academiei Române, Bucureşti,
1995, p. 35

48
practicilor economice, a stilului arhitectural consacrat etc. De asemenea, ei
recurg adeseori la surse exterioare de aprovizionare şi susţinere a comerţului
şi serviciilor, iar acumulările de capital rezultate se dirijează în afara
spaţiului rural de activitate. În plus, nu manifestă fidelitate şi interes major
pentru problemele locale ale zonei de activitate, pe care, de altfel, o pot
abandona cu uşurinţă de îndată ce survine degradarea mersului afacerilor.
Într-o măsură mai puţin evidentă, dar nu lipsită de semnificaţie,
structurile de afaceri turistice girate din exterior creează tensiuni în
raporturile cu locuitorii care capătă sentimentul de comunitate ignorată sau
cel mult acceptată, situaţie evident nefirească. Implantările de provenienţă
exogenă nu pot fi exclusiv de factură economică, deoarece rentabilitatea şi
fiabilitatea lor depind şi de modul în care sunt alese şi aplicate mijloacele de
conciliere şi acceptare reciprocă, între mentalităţile principial diferite ale
componentei externe, în raport cu cea autohtonă. Aceste implicaţii atrag
atenţia asupra importanţei implicării membrilor comunităţii locale în sfera
de activitate turistică, cu atât mai mult cu cât susţinerea financiară a acesteia
are o sursă externă.
Problemele de planificare, control local, participare publică şi
parteneriat implică numeroase aspecte, inclusiv de natura celor menţionate
mai sus. În situaţiile ideale, întreprinzătorii şi populaţia locală pot susţine
dezvoltarea turismului, într-o manieră destinată să reducă dificultăţile
amintite şi să maximizeze avantajele rezultate.
Planificarea şi previziunea activităţilor cu servicii retribuite pot
asigura un echilibru stabil între dezvoltarea turismului şi modul de utilizare
a terenurilor. Diferitele tipuri de activităţi turistice trebuie implantate în
zonele cel mai bine adaptate practicării lor.
Recrutarea populaţiei locale pentru asigurarea unor servicii
retribuite, formarea competenţelor de primire şi comercializare a produselor
turistice, de interpretare şi valorificare a patrimoniului turistic ş.a., pot
genera în cadrul acesteia sentimentul de proprietate (în sens larg) asupra
activităţilor turistice, aspect de natură să diminueze conflictele şi să
stimuleze o acceptare favorabilă, nedisimulată a turiştilor, în cadrul
comunităţii locale.
Dificultatea realizării unui parteneriat între populaţia locală şi
întreprinzătorii exteriori provine, cel mai adesea, din faptul că aceştia din
urma posedă puterea financiară care le conferă controlul aproape absolut al
operaţiunilor turistice. Chiar şi atunci când există posibilităţi de control,
asupra lor grevează lipsa de experienţă, de competenţă, precum şi a
mijloacelor de previziune necesare. De aceea, proiectarea activităţii turistice
trebuie să posede o bază largă de disponibilităţi comunitare şi să fie
rezultatul participării locale la realizarea proiectelor de amenajare. Aceasta
49
implică disponibilitatea unor organisme cu putere de decizie să adopte
măsurile necesare încurajării comitelelor locale pentru elaborarea unor
planificări turistice în acord cu patrimoniul şi disponibilităţile economice şi
chiar psiho-sociale ale populaţiei. Experienţe edificatoare, în acest sens, au
fost promovate în Canada. Această ţară deţine cel mai mare număr de
proiecte elaborate prin participarea comunităţilor în activitatea de planificare
a turismului rural. În anul 1987, statul Alberta a lansat un plan de acţiune
pentru turismul comunitar la care au participat 428 din totalul de 429 de
comune. Comitetele locale au fost încurajate şi ajutate să elaboreze planuri
de dezvoltare turistică pe baza unei largi consultări a populaţiei, care să
servească drept bază şi pentru acordarea subvenţiilor de stat. Măsuri
similare pentru valorificarea iniţiativelor locale au fost adoptate şi în alte
state (Columbia Britanică, Saskatchewan, Labrador) şi evident, în
numeroase alte ţări. Pot fi amintite în acest sens: Marea Britanie, Irlanda şi
Elveţia. În Marea Britanie, comunitatea din Waltensbourg a construit şi
girează un hotel de 70 de paturi care răspunde tuturor normelor de confort şi
de integrare în mediu, ale cărui beneficii susţin alte proiecte de dezvoltare
locală.
Exemple încurajatoare pot fi semnalate şi în ţara noastră; amintim, în
acest sens, Proiectele de Amenajare Teritorială Interjudeţeană şi Planurile de
Amenajare Urbanistică Generală, realizate prin eforturile conjugate ale
Prefecturii şi primăriilor unor comune din judeţul Cluj, în colaborare cu
specialişti din învăţământul superior (Facultatea de Geografie din Cluj-
Napoca), firme specializate în construcţii şi planning teritorial, proiecte în
care sunt evaluate, implicit, perspectivele dezvoltării turismului în mediul
rural.
Fără îndoială, reuşitele de acest tip depind într-o măsură decisivă de
reunirea unui ansamblu de condiţii de favorabilitate locală. Chiar dacă
deocamdată nu există exemple edificatoare certe privind gradul de
materializare şi eficienţă al diferitelor tipuri de programe, în majoritatea
ţărilor care au promovat turismul rural a devenit evident că existenţa unei
coordonări între nivelurile decizionale şi organizatorice (locale, regionale,
naţionale) este indispensabilă.
Diferenţierea teritorială a potenţialului turistic rural. Numărul şi
tipologia aşezărilor rurale sunt enorme, în majoritatea ţărilor, inclusiv în
România, însă nu toate spaţiile rurale prezintă aceeaşi deschidere potenţială
spre activitatea turistică29. Există regiuni avantajate de calitatea peisajului
natural sau cultural, de gradul de modernizare a transporturilor şi serviciilor,
de o poziţie privilegiată în raport cu ariile de provenienţă a turiştilor sau cu

29
Mitrache, Şt. şi colab. - Agroturism, Ed. Fax Press, Bucureşti, 1996, p. 70

50
principalele rute turistice etc. De asemenea, experienţa demonstrează că
activitatea turistică însăşi este extrem de dinamică, fiind susceptibilă de
schimbări generate de evoluţia variabilă în timp a diferiţilor factori care
acţionează asupra opţiunilor clientelei. Principalii factori de atractivitate
turistică sunt:
- interesul pentru peisajul natural (munţi, lacuri, râuri mari, râuri cu
ihtiofaună abundentă, vegetaţie variată);
- interesul cultural pentru monumente, situri istorice, stiluri
arhitecturale, tradiţii etnografice şi folclorice;
- interesul pentru calităţile umane ale comunităţii locale, reflectate în
mentalităţi, ospitalitate, limbaj etc.;
- interesul pentru facilităţile turistice disponibile: forme de cazare,
grad de confort, natura alimentaţiei oferite, disponibilităţi de transport etc.;
- interesul pentru practicarea sporturilor (pescuit, vânătoare, schi
etc.);
- interesul particular pentru animale (sălbatice sau/şi domestice);
- existenţa unei infrastructuri complexe care să satisfacă cerinţele de
comunicare, deplasare, securitate, agrement, informare etc.;
- accesibilitatea facilă sau medie;
- competenţa şi eficacitatea în domeniul promovării, comercializării
şi gestionării produsului turistic.
Gradul de atractivitate depinde şi de măsura în care sunt reuniţi sau
se întrepătrund, cu ponderi variabile, toţi aceşti factori.
Poziţia geografică are o influenţă decisivă. Aşezările rurale din
proximitatea marilor oraşe beneficiază relativ constant de un număr sporit
de turişti, în special la sfârşit de săptămână, dar pentru perioade scurte de
timp. În consecinţă, oferta turistică poate fi dirijată spre susţinerea
turismului recreativ: amenajarea traseelor de promenadă, a pistelor pentru
ciclişti, a terenurilor sportive, a centrelor de echitaţie cărora li se poate
asocia o reţea comercială activă. Dimpotrivă, aşezările situate la distanţe
mai mari, dar care posedă calităţi privilegiate ale mediului natural (munte,
pădure, izvoare minerale ş.a.), se pretează cu succes la dezvoltarea
capacităţilor de primire a turiştilor pentru perioade mai lungi de timp. Fără
îndoială, există şi situaţiile intermediare care sunt cele mai dezavantajate
datorită absenţei unor argumente prealabile viabile, care să garanteze
înscrierea cu succes în circuitul turistic. Situaţia nu trebuie generalizată,
întrucât, adeseori, fantezia şi originalitatea unei iniţiative corespunzător
mediatizate pot suplini absenţa unor elemente de atractivitate recunoscute
pe scară largă.
Reticenţele agricultorilor. Agricultorii reprezintă elementul
determinant al funcţionării economiei rurale şi a existenţei peisajului de care
51
depinde turismul rural. Aceştia percep într-o manieră extrem de inegală şi
adeseori lentă posibilităţile pe care le oferă turismul. Situaţia este elocventă
mai ales în contextul în care cererea clientelei nu este conturată
corespunzător. Perspectiva apariţiei acesteia nu este percepută sau este
incomplet percepută de către toate verigile implicate potenţial în activitatea
turistică; ţăran-orăşean-organisme publice-organizaţii diverse. Prin urmare,
turismul rural se desfăşoară adeseori într-o manieră aleatoare sau într-un
context strict limitat de condiţionări familiale de natură să producă
deopotrivă satisfacţii şi insatisfacţii. Insatisfacţiile sunt reciproce: citadinul
este decepţionat de calitatea precară a condiţiilor de cazare, iar ţăranul
percepe turistul ca pe un intrus care periclitează liniştea şi convenienţele
locului, fără a avea o motivaţie obiectivă în acest sens. Numeroşi agricultori
sunt, în mod evident, împotriva turismului, neagreând prezenţa străinilor,
consideraţi, uneori, potenţiali "atentatori" la integritatea culturilor. Fără
îndoială că proiectarea corespunzătoare a activităţilor turistice şi mai ales
crearea unei motivaţii economice certe, dublată de creşterea
disponibilităţilor moral -volitive, ar fi de natură să diminueze aceste
reticenţe.
Lipsa sau insuficienţa competenţei turistice a agricultorilor.
Caracterul deficitar al formaţiei, cunoştinţelor şi competenţei
turistice constituie, de asemenea, un impediment care crează reticenţe
serioase în abordarea activităţilor turistice, de către agricultori.
Neîndoielnic, orice activitate necesită o perioadă de formare, inclusiv
calitatea de agricultor şi în plus, acest fapt nu poate fi limitat doar la
agricultori. Dobândirea abilităţilor necesare pentru a desfăşura o activitate
rentabilă şi benefică, inclusiv turistică, este un proces complex, cu diverse
conotaţii subiective care ţin de personalitatea subiectului, de o serie de
constrângeri de natură obiectivă etc. Prin urmare, o pregătire la nivel
individual, prin autoperfecţionare progresivă, este un proces dificil, dar nu
imposibil de realizat. Desigur, succesul întreprinderii depinde în mare
măsură, nu doar de calitatea profesională a gazdei în materie de turism, ci şi
de conjunctura socială şi economică. Prin urmare, o politică deliberată,
orchestrată, de încurajare a turismului, necesită concentrarea simultană a
eforturilor atât spre închegarea infrastructurii, cât şi spre formarea
profesională a viitorilor prestatori, într-un spirit colectiv, care să faciliteze o
unitate de interese şi să garanteze existenţa unor exigenţe minime în raport
cu activitatea turistică.
Complementaritatea deficitară a întreprinderilor şi absenţa
structurilor de cooperare. În general, întreprinderile din mediul rural sunt
de talie mică şi sunt puţin deschise relaţiilor de schimb şi de cooperare.
Instaurarea acestor relaţii ar permite economii importante la nivelul
52
comercializării, formării şi aprovizionării. Grupările de tip cooperativ ar
putea să negocieze cu organismele guvernamentale pentru obţinerea
suporturilor financiare necesare ameliorării infrastructurii şi să colaboreze
cu agenţii de pe piaţa turistică, în scopul informării şi atragerii turiştilor sau
chiar a perfectării unor programe de marketing turistic.
În pofida faptului că turismul rural deţine o pondere redusă pe piaţa
turistică, tendinţele sale de creştere sunt evidente şi generează efecte
pozitive evidente asupra vieţii socio-economice rurale.

53
 CAPITOLUL II - TURISMUL RURAL CONCEPT ŞI
EVOLUŢIE ÎN ECONOMIE

2.1. Conceptul de turism rural

Într-o revistă de cercetări pe tema petrecerii timpului liber în mediul

rural, Owens (1984) a arătat nu numai că timpul liber petrecut la ţară a
crescut rapid între 1950-1960, dar mai ales că această creştere a fost
însoţită de un val de interese în cercetarea acestui fenomen, fapt ce s-a
oglindit şi în literatura de specialitate. Deşi această literatură nu a cunoscut
dimensiuni deosebite, Owens a reuşit totuşi să distingă un număr de teme şi de
tendinţe în cadrul acesteia.
Iniţial, subiectul era dominat de faptul că acesta se găsea la nivelul
cercetărilor cererii, atât regionale cât şi naţionale (ce fac sau ce vor să facă
oamenii), cât şi la nivelul cercetărilor efectuate la faţa locului (ce fac
oamenii când ajung acolo); începând cu 1975, aceste tipuri de studiu
dominau turismul rural, ele producând o bază de studiu necesară pentru
cercetările viitoare.
Aceste studii recunoşteau că puternicele legături şi relaţii pe care le
descriau (de exemplu, creşterea nivelului celor ce practicau turismul rural
folosindu-se de autoturisme proprii) erau mai curând permisive decât
cauzale. Ca atare, începând cu 1975, cercetătorii încep să examineze
percepţia şi comportamentul indivizilor, şi după aceea să dezvolte conceptul
general şi cercetarea teoretică, schimbând metodele inductive cu cele
ştiinţifice.
De fapt, toate comentariile pe tema recreerii în mediul rural
subliniază că cei trei factori principali care explică ritmul de dezvoltare a
turismului rural (timp, venit şi mobilitate) au crescut în mod vizibil după al
doilea război mondial.
„Fără nici o îndoială, toate studiile ajung la concluzia că ritmul de
dezvoltare a recreerii în mediul rural este puternic influenţat de clasa
socială din care provine turistul şi de veniturile acestuia şi arată că cei
mai bogaţi au o mai mare participare la această dezvoltare.”30
Alţi factori sunt: nivelul de educaţie şi sexul (cu cote mai mici în
ceea ce priveşte femeile). Nivelurile de participare la dezvoltarea turismului
rural sunt sensibile la creşterea economică ceea ce a contribuit la o scădere
semnificativă sau o evoluţie oscilantă a activităţii recreaţionale în perioada
1977-1995. Aceste tendinţe sunt, desigur, numai medii generale pentru a

30
Glig, A. – An introduction to Rural Geigraphz, London, 1990

54
stabili cadrul de lucru, însă acum tendinţa este îndreptată spre studii mai
specifice şi mai detaliate. Toate acestea indică o tendinţă continuă de creştere
după anul 200031.
Amenajarea spaţiilor rurale cunoaşte mai puţine constrângeri faţă de
celelalte tipuri de implantări turistice, fiind determinate de elementele
specifice fiecărei zone. Între factorii care condiţionează atât selecţia zonelor
cât şi tipologia amplasamentelor se numără liniştea, spaţiul (întinderea),
vegetaţia, poziţionarea în raport cu traficul rutier, prezenţa unor curiozităţi
naturale sau a unui monument, arhitectura locală, tradiţiile etc.
Fiind un fenomen socio-economic recent în evoluţia turismului,
preocupările de a defini turismul rural sunt sporadice şi eterogene şi aparţin
interesului pe care unii specialişti îl acordă acestui fenomen. În definirea
turismului rural pot fi evidenţiate mai multe accepţiuni, cum sunt32:
• Accepţiunea psihologică, prin care turismul rural este definit
ca o formă particulară de turism, ca un domeniu şi o artă a primirii turistului
şi a unui comportament ce diferă faţă de alte tipuri de turism. În acest sens
se poate aprecia că turismul rural este o stare de spirit care implică
ospitalitatea din partea locuitorilor rurali, precum şi respect din partea
turistului. Prin urmare, din acest punct de vedere, turistul nu este un anonim,
ci un oaspete, primit ca prieten, atât din partea gazdelor, cât şi a comunităţii
rurale, ceea ce deplasează accentul asupra contactelor umane, a dialogului, a
schimburilor de impresii, cultivându-se relaţii care conduc la intensificarea
fluxului turistic în zonă.
• Accepţiunea sociologică, care concepe turismul rural ca o
activitate specifică mediului rural, în care turistul descoperă gospodăria
rurală, cu folclorul şi tradiţiile sale. Iată motivul pentru care turismul rural
trebuie să rămână un produs al societăţii rurale, respectiv amenajarea
spaţiului rural, implementarea echipamentelor de recreere şi odihnă, este
necesar să fie o contribuţie a întregii comunităţi rurale, având grijă de
păstrarea originalităţii spaţiului românesc. În acest fel se produce inserţia
turistului (dornic de a se integra unui mod de viată autentic, inedit) în
societatea rurală.33
• Accepţiunea geografică – apreciază apariţia şi dezvoltarea
turismului rural în raport cu existenţa spaţiului rural corespunzător,
respectiv, turismul rural se manifestă în spaţiul rural, indiferent de
caracteristicile fizico-geografice şi demografice ale spaţiului rural.

31
* * * - Tourism trend, OMT, 1996-2000 and after, Madrid, 1995
32
Petrea, Rodica, Petrea, D. - Turism rural, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2000, p.
18 - 19
33
Buciuman, E. – Economia turismului şi agroturismului, Ed. ALE, 1999, p. 19

55
Concepţia geografică asupra turismului rural impune definirea ruralităţii şi a
delimitării sale spaţiale, respectiv, determinarea gradului de urbanizare şi
ruralizare. Pentru stabilirea gradului de ruralizare se folosesc trei criterii:
densitatea populaţiei şi caracteristicile gospodăriilor; utilizarea solului şi
raportul dintre agricultură şi silvicultură; structurile sociale tradiţionale şi
aspectele identităţii comunitare şi de patrimoniu. O analiză a acestor criterii
arată că zonele rurale tipice prezintă densităţi reduse ale populaţiei,
gospodării de talie mică, distanţele dintre ele, suprafeţele agricole şi/sau
forestiere sunt mai extinse decât cele construite etc. Densităţile medii ale
populaţiei variază de la o ţară la alta în funcţie de numeroşi factori fizico-
geografici, sociali, economici şi istorici.
Datele statistice fac următoarele precizări asupra aşezărilor rurale din
câteva ţări, astfel34:
9 Australia: sunt grupări de populaţie mai mici de 1000 persoane,
cu excepţia zonelor din staţiunile de vacanţă;
9 Austria: comunele au sub 5000 locuitori;
9 Canada: teritoriile cuprind mai puţin de 1000 locuitori, având o
densitate a populaţiei sub 400/kmp;
9 Danemarca şi Norvegia: aşezări sub 200 locuitori;
9 Anglia şi Ţara Galilor nu sunt definite. Comisia Dezvoltării
Rurale Europene exclude localităţile cu mai mult de 10.000 locuitori;
9 Franţa: comunele au sub 2.000 locuitori, gospodăriile fiind
distanţate la cel puţin 200 m;
9 Portugalia şi Elveţia: comune cu mai puţin de 10.000 locuitori;
9 România: aşezările rurale de tipul satelor au un număr de
locuitori ce variază între 500, până la 4.000 – 5.000, chiar mai mult în cazul
satelor foarte mari.
Majoritatea specialiştilor definesc zonele rurale ca fiind cele care au
10-20% din suprafaţa totală ocupată de construcţii. Acest fapt are trei
implicaţii majore:
- activitatea zonelor rurale este dominată de agricultură şi
silvicultură;
- zonele rurale conservă în mare măsură mediul natural;
- zonele rurale oferă turistului senzaţia existenţei unei economii
naturale, tradiţionale, neindustrializate.
Urbanizarea rapidă din ultimele două secole a generat noi atitudini
sociale, diferite de societăţile tradiţionale din mediul rural. Conservarea
vechilor moduri de viaţă şi gândire este importantă pentru păstrarea

34
Pop Adriana – Tendinţe actuale în sistematizarea teritorială în diferite ţări, CDCAS,
1970

56
caracterului rural. Specificul rural tradiţional, conjugat cu interesul pentru
peisaj şi cu posibilităţile de recreare pe care le oferă mediul sătesc, sunt
principalele motivaţii care atrag turiştii în mediul rural. Complexitatea
mediului rural a determinat o serie de autori să introducă noţiunea de
continuu rural şi urban, prin care se iau în considerare acele zone rurale care
se detaşează de ruralul propriu-zis. Acest concept fixează o scară mobilă a
comunităţilor rurale, având la una din extremităţi zonele rurale profunde,
slab populate, iar la cealaltă extremitate concentraţiile urbane de tip
metropolitan, ca expresie a urbanizării. Între aceste extreme există mai
multe situaţii care îmbină trăsăturile esenţiale ale tipurilor de bază în cadrul
zonelor de populare suburbană. Din acestea, din punct de vedere economic,
zona rurală evidenţiază următoarele tipuri35:
• rural periferic sau profund, caracterizat prin populaţie mai
numeroasă, cu grad ridicat de îmbătrânire, activităţi industriale reduse,
bazate pe îndeletniciri tradiţionale, nivel scăzut al serviciilor şi al
productivităţii economice;
• zone rurale integrate economic, situate în apropierea oraşelor,
caracterizate prin activităţi agricole de tip intensiv, economie diversificată,
standard mai ridicat al serviciilor;
• ruralul intermediar, care se caracterizează printr-o stare medie a
caracteristicilor menţionate mai sus.
Conceptul de rural – urban se foloseşte pentru a desemna atât diverse
peisaje, moduri de viaţă, specificitate demografică, cât şi schimbările
datorate mutaţiilor social – economice şi politice. În evoluţia lor, aşezările
omeneşti se pot deplasa de-a lungul acestei scări, tendinţa fiind orientată
către polul urban.
Din cele menţionate rezultă că stabilirea unei definiţii complexe,
valabilă pentru toate zonele rurale, indiferent de ţară, este dificilă deoarece:
• turismul urban sau de staţiune nu se limitează doar la zonele
urbane ci se prelungeşte şi în zonele rurale;
• zonele rurale sunt dificil de definit, întrucât criteriile folosite
variază de la o ţară la alta. Astfel, în spectrul ţărilor europene, ruralul
echivalează cu spaţiile care nu se includ în categoria celor urbane, litorale
sau (uneori) montane. În Italia, ruralul se suprapune zonei montane,
deoarece litoralul şi câmpiile sunt intens urbanizate;
• activităţile care se desfăşoară în zonele rurale nu au totdeauna
caracter rural, ele pot avea şi caracter urban, calificativul de rural fiind
deţinut doar de localitate;

35
Defour, D., Boucher, I. – Sistematizarea localităţilor rurale, Ed. Ceres, 1977, p. 45 – 46.

57
 • prin istoric şi conţinut, turismul este, prin excelenţă, un concept
urban, deoarece marea majoritate a turiştilor provin din mediul urban, ceea
ce face ca turistul să influenţeze urbanizarea zonelor rurale, încurajând
modificările economice, culturale, edilitare etc.;
• la ora actuală, zonele rurale se află într-un complex de mutaţii,
datorită impactului transporturilor şi telecomunicaţiilor, care au modificat
condiţiile de desfacere a produselor agricole şi destinaţia acestora. Pe de altă
parte, se constată preocupări ecologiste pentru a controla tot mai mult
amenajarea teritoriului şi pentru a pune în valoare resursele. Distincţia dintre
rural şi urban este tot mai mult diminuată prin expansiunea periferiilor
oraşelor, a traseelor cotidiene de mare distanţă, a navetiştilor şi dezvoltarea
reşedinţelor secundare;
• turismul rural este o activitate complexă, cu faţete multiple, bazat
nu neapărat pe gospodăria ţărănească cât mai ales pe vacanţe în mijlocul
naturii, având drept motivaţie diverse activităţi: drumeţie, alpinism,
cicloturism, vânătoare, pescuit, excursii educative etc.
Lărgirea activităţilor turistice din mediul rural se explică atât prin
relansarea şi dezvoltarea ruralului, cât şi ca o formă de turism alternativă la
turismul tradiţional. În economia globală a turismului, turismul rural este
definit36 ca fiind o valorificare turistică a următoarelor componente rurale:
- spaţiile turistice, resursele naturale, patrimoniul cultural, imobilele
rurale, tradiţii şi, nu în ultimul rând, produsele agricole;
- produsele consumate, cu specific regional care pot acoperi cerinţele
consumatorilor, activităţi recreative, divertisment şi servicii diverse;
- acţiunile de dezvoltare locală care să satisfacă necesităţile de
recreere, corespunzătoare unei societăţi moderne într-o nouă viziune oraş-
sat.37
Turismul rural include o gamă largă de modalităţi de cazare, de
activităţi, evenimente, sporturi, care se desfăşoară în totalitate în mediul
rural. Cu toate acestea, o definiţie exactă a turismului rural care să fie
utilizată şi pe plan european, se confruntă cu numeroase probleme specifice.
Încercările de definire pornesc de la faptul că turismul rural cuprinde toate
activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural; sau turismul rural
este acel concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă
de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul

36
Bran Florina, Marin, D, Simon, Tamara - Economia turismului şi mediul înconjurător,
Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 68
37
Glăvan, V. – Turismul rural şi agroturismul. Concepte şi organizare. (în volumul
Turismul rural. Actualitate şi perspective), Editura Pan Europe, 2001, p.15

58
ambiant natural şi uman38. Ultima definiţie conţine elemente accceptate de
majoritatea specialiştilor deoarece pune în evidenţă turismul rural faţă de
activitatea turistică ce se desfăşoară în diferite zone cum sunt: litoral,
montan, urban etc., în care turiştii înşişi, precum şi natura atracţiei lor,
exclud orice relaţii semnificative cu populaţia locală, ce constituie mediul
ambiant uman. În lipsa unei alte definiţii a turismului rural, agreată pe
continentul european, termenul care este folosit tot mai mult este cel de
turism verde, care reprezintă culoarea simbol şi are ca scop să diferenţieze
această formă de turism de celelalte: turismul alb (specific sporturilor de
iarnă), turismul albastru (specific vacanţelor la mare) turismul luminilor,
respectiv cel urban.
Turismul rural este şi un turism local, determinat în principal de
următoarele elemente: este un turism dezvoltat din iniţiativă locală, prin
gestiune locală, este un proces angajat şi condus local dar care îşi păstrează
specificul zonal şi local.
O definire cât mai precisă a turismului rural permite acestuia să-şi
câştige o identitate capabilă să-l promoveze pe piaţa turistică şi să ofere
produse atractive, cu caracteristici proprii.
Specificul turismului din mediul rural se bazează pe: comunitatea
rurală de primire şi ospitalitate înrădăcinată şi practicată de poporul român,
care este determinată de un sistem de relaţii specifice zonelor rurale;
patrimoniul determinat de cele trei elemente componente: natural, cultural şi
construit; mediul înconjurător, care este favorizant dezvoltării turismului
rural, în măsura în care se menţine un echilibru între cele trei elemente
importante: aer, pământ, apă.
Aceste elemente, care dau specificitatea turismului rural şi oferă
posibilitatea stabilirii unui diagnostic asupra restricţiilor teritoriului şi
spaţiului turistic, satisfac cerinţele turiştilor, identificate în trei genuri de
nevoi: imaginar, emoţional şi ludic (referitor la loc) şi pun în relief produsul
ce trebuie promovat, repartizat pe trei categorii: istorie şi legendă,
eveniment şi viaţă împărtăşită, jocuri colective şi sporturi.
În ultimă instanţă turismul rural reaşează în raporturi armonioase pe
„homo ruralis” cu „homo turisticus”, ale căror istorii şi parcursuri sunt
diferite, în timp ce obiectivele şi aspiraţiile sunt convergente. Rezultă că
specificitatea turismului rural constă în teritorialitatea sa, apreciată în funcţie
de istorie şi legende, viaţa zilnică a localnicilor, jocurile colective şi sportul.
În practică, orice produs turistic devine atractiv numai când sunt mobilizate
cel puţin două dintre disponibilităţile turismului, menţionate anterior,
respectiv: imaginaţia, emoţia şi atracţia către jocuri şi sport.

38
Glăvan, V. - Agroturism. Ecoturism, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002, p. 12

59
 În sensibilizarea şi atracţia turiştilor un rol important îl joacă
patrimoniul, deoarece imaginea acestuia vehiculează pentru turist un
ansamblu de valori cu capacitate de atracţie39 care constau în: valoarea
evenimentului, respectiv alegerea momentului, a stilului folosit în
prezentarea acestuia de către mass-media; modernitatea, respectiv firul
călăuzitor de punere în valoare a patrimoniului; notorietatea, se realizează
prin mass-media şi prin publicaţii de promovare a turismului;
individualizarea, are în vedere elementele distincte ale produsului turistic,
mai cu seamă lucruri originale pe care turistul le poate vedea şi păstra ca
amintiri materiale; încărcătura simbolică, respectiv dimensiunile emoţionale
şi afective pe care le vehiculează imaginea de natură estetică, artistică,
istorică, cu încărcături simbolice de aventură, mister, „secretul descoperirii”
etc.; participarea constă în faptul că patrimoniul se integrează ca element de
atracţie turistică în sânul altor activităţi, cum sunt: drumeţii, peisaje,
activităţi sportive etc.
Interacţiunea dintre mediul rural şi turismul rural a determinat unii
autori să acorde noţiunii de turism rural termeni neadecvaţi, care conduc la
confuzii datorită conţinutului lor restrâns şi apropiat. În acest sens se
folosesc noţiunile de turism verde şi agroturism. Expresia turismul verde se
referă la elementele reprezentative ale peisajului în care componenţii
naturali deţin locul principal. Aceasta corespunde spaţiilor rurale propriu-
zise dar şi ariilor mai puţin populate din regiunile litorale sau montane, care
nu au fost incluse în zona de influenţă a turismului de staţiune.
Agroturismul se derulează în areale mai intens antropizate, prin
intermediul activităţilor agricole (cerealiere, zootehnice, viticole, pomicole
etc.). Din punct de vedere al structurii activităţii, agroturismul reprezintă
totalitatea serviciilor oferite în cadrul unei ferme sau pensiuni agroturistice
(cazare, masă din produsele proprii, agrement)40. Rezultă aşadar, că
agroturismul are o sferă mai restrânsă şi desemnează un număr mai mic
dintre componentele turismului rural, respectiv agroturismul constă în
organizarea activităţilor de primire a turiştilor şi a tuturor serviciilor turistice
la nivelul unităţii agricole. Din acest motiv agroturismul este considerat ca o
activitate complementară agricolă, integrată în mod organic în economia
exploataţiei agricole. Dacă conceptul de turism rural priveşte organizarea
activităţii turistice în cadrul comunităţii rurale, a unei zone, a unei regiuni,

39
Valery, Patin – Image du patrimoine et consommation touristique, Paris, 1933 – citat în
Buciuman, E., - Economia turismului şi agroturismului, Editura All, 1999, p. 22
40
Tacu, Al. Puiu, Talabă, I. – Crearea pensiunii turistice rurale, mijloc de evidenţă a
activităţii economico-financiare (în volumul Turismul rural. Actualitate şi perspective.),
Editura Pan Europe, 1999, p.56

60
microregiuni sau bazin din mediul rural, agroturismul tratează fenomenul
turistic doar în interiorul exploataţiei agricole.
Desigur, între cele două concepte există o strânsă legătură pe
multiple planuri, astfel41:
¾ agroturismul este plasat în mediul rural, prin urmare se
integrează în conţinutul mai larg al turismului rural;
¾ ambele concepte definesc o formă de turism fundamental
deosebită de turismul clasic, bazat în principal pe hotel şi restaurant: turistul
care vine în spaţiul rural intră în mod direct în contact cu această lume, cu
valorile ei materiale, culturale, naturale, economice, sociale etc.; turismul
rural şi agroturismul nu sunt numai o alternativă turistică ci şi un factor
esenţial de dezvoltare economică a mediului rural în ansamblu şi a
exploataţiilor agricole în mod special;
¾ activităţile de turism rural şi agroturism se împletesc, se
completează şi se susţin reciproc, constituind un domeniu ce trebuie
organizat în mod particular, ţinând seama de specificitatea sa geografică,
economică, socială, de unicitatea produselor sale şi de rolul pe care acestea
trebuie să-l joace în dezvoltarea mediului rural.
Fiind o activitate relativ nouă, agroturismul presupune un şir de factori
care influenţează dezvoltarea lui, cum ar fi: cunoaşterea limitelor sociale,
economice şi culturale ale agroturismului; cunoaşterea situaţiei exacte a
capacităţii şi disponibilităţii exploataţiilor de a primi turişti în gospodăria lor;
proiectarea modernizărilor ce trebuie aduse caselor şi gospodăriilor montane
pentru a se asigura condiţii civilizate tuturor turiştilor; crearea unor
microcomplexe agroturistice model în zona montană. Un loc aparte în suita
acestor factori revine posibilităţii de a participa la viaţa comunităţii. Acest
aspect, dublat de dorinţa de întoarcere la locurile de origine, a generat o
nouă formă particulară a turismului, şi anume AGROTURISMUL, prezent
într-un număr important de ţări cu tradiţie turistică: Italia, Franţa, Austria,
Finlanda etc. Agroturismul conţine ideea cointeresării agricultorilor la
dezvoltarea turismului42 prin închirierea de locuinţe şi comercializarea
produselor naturale şi a antrenării turiştilor la activităţi agricole43.
Agroturismul este, prin urmare, o formă particulară de turism care
cuprinde o îmbinare între activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune,
circulaţie turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază şi
suplimentare etc.) şi activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de
gazdele turiştilor (activităţi productive de prelucrare a produselor agricole în

41
Rey, Radu - Civilizaţie montană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, , Bucureşti, 1985
42
H., de Farcy, Ph. de Gungburg - Tourisme et milieu rural, Paris, 1967.
43
R., Rey - Civilizaţia montană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1995.

61
gospodărie şi de comercializare a acestora de către turişti sau prin reţele
comerciale) precum şi modul de petrecere a timpului liber. Ca activitate
economică, agroturismul se poate desfăşura atât în zonele de deal şi de munte,
cât şi în zonele de şes unde sunt condiţii pentru aceasta. Dacă agroturismul de
şes este mai rar întâlnit şi nu are ca motivaţie principală completarea
veniturilor familiei cu venituri suplimentare, agroturismul montan este
determinat de nevoia de a completa veniturile agricole cu venituri neagricole
(minerit, silvicultură, industrie, economie forestieră), inclusiv cu venituri din
turism.
Atracţia pentru dezvoltarea agroturismului are, prin urmare, o
pronunţată latură economică. Rezultatele înregistrate în ţările vest-europene
ce deţin munţi sunt reale şi benefice. Aceste ţări (Elveţia, Austria, Franţa) au
reuşit, în condiţii naturale relativ asemănătoare, să atingă cote înalte de
performanţă şi organizare a agroturismului. In aceste ţări, agroturismul,
turismul de fermă sau turismul rural asigură 30-50% din venitul
gospodăriilor rurale din zona montană. Prin urmare în ţările dezvoltate din
vestul Europei, agroturismul ocupă un loc foarte important. Acest loc este
asigurat de tendinţa de asigurare a securităţii alimentare, a practicării pe scară
largă a turismului rural, a turismului de agrement şi de participare tot mai
activă la comerţul extern, atât în mod direct cât şi indirect a turismului.
Structura de producţie agroturistică este aici rezultatul interdependenţei
dintre ramurile constitutive, într-un proces continuu de adaptare la condiţiile
de piaţă şi la restricţiile impuse de condiţiile de mediu şi de protejare a
mediului.
În gospodăriile zonei montane, datorită dotării tehnice şi tehnologice
precare şi într-un grad avansat de uzură fizică şi morală se poate asigura doar
un trai material de subzistenţă. Iată de ce, pe lângă profitul realizabil cu
investiţii minime, agroturismul reprezintă unul din adjuvantele prin care
agricultura (şi în mod special agricultura montană, mai săracă în alte resurse),
se poate rentabiliza, fiind cunoscut faptul că zootehnia poate duce la un grad
de rentabilitate satisfăcător. În aceste condiţii, este de preferat ca în
aceste zone agroturistice alimentaţia turiştilor să se facă cu produse speciale
cu calităţi gustative specifice şi cu un grad de nepoluare şi naturaleţe evidenţiat
prin reclamă.
Agroturismul este necesar să fie dezvoltat în două direcţii distincte:
prima vizează dezvoltarea agroturismului la nivelul gospodăriilor
individuale, autorizate şi certificate, direcţie spre care tind majoritatea
comunelor şi localităţilor din zona montană; cea de a doua direcţie este
orientată spre un grup mic de localităţi unde cadrul natural recomandă cu
preponderenţă turismul, unde este deja implementată o oarecare tradiţie
turistică. Aceste localităţi vor deveni cu timpul localităţi de tip agroturistic
62
montan. Aici se va dezvolta o bază agroturistică ce se va practica atât la nivel
de familie, cât şi la nivel de microcomunitate privată specializată în servicii
turistice.
Atât într-un caz, cât şi în celălalt este necesară trierea exigentă a
gospodăriilor, nu atât din punctul de vedere al cadrului construit, cât mai ales
din punctul de vedere al gradului de civilizaţie, de educaţie şi de deschidere al
celor care se angajează în această activitate.
Din cele menţionate se desprinde concluzia că turismul verde şi
agroturismul sunt forme specifice de manifestare a turismului rural, cu
semnificaţie mai restrânsă, conferite de caracterul necesar al unui anumit tip
de relaţie stabilită între prestatorul de servicii turistice şi beneficiar.
Pe baza acestor considerente, turismul rural poate fi definit drept o
activitate ce trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
• localizare în zone rurale44;
• funcţionalitate rurală, care să aibă la bază particularităţile mediului
rural: gospodăria ţărănească, spaţii largi, contact cu natura şi cu patrimoniul
material, spiritual şi cultural al comunităţii săteşti.
O cerinţă fundamentală este păstrarea tradiţiilor şi asigurarea unei
dezvoltări în concordanţă cu posibilităţile materiale şi afective ale familiilor
care au vocaţie pentru turismul rural. Pentru aceasta, este necesară plasarea
turismului rural sub controlul comunităţii locale şi dezvoltarea lui într-o
formă care să satisfacă, pe termen lung, interesele regiunii, turismul rural
fiind elementul esenţial în conservarea ruralităţii.
• dimensiunea rurală: are în vedere infrastructura care trebuie să se
reflecte prin: clădiri, anexe, spaţii de destindere;
• tipologie variată, în concordanţă cu diversitatea mediului fizic şi
conotaţia tradiţiilor istorice, economice şi spirituale;
• existenţa unui anumit mod de viaţă al locuitorilor, caracterizat prin
apartenenţa lor la colectivităţi de mărime limitată, care întreţin raporturi
specifice cu spaţiul aferent.
În baza celor prezentate, considerăm că turismul rural poate fi definit
ca acel tip de activitate turistică asociată mediului rural care, gestionată
într-un mod adecvat, asigură conservarea spaţiului rural şi convergenţa
intereselor economice şi spirituale ale ofertanţilor şi respectiv clientelei, ce
relaţionează prin intermediul produsului turistic.

44
Iancu, D. – Aspecte ale noii arhitecturi rurale, Revista Arhitectura, nr. 5/1971

63
 2.2. Turismul rural - alternativă turistică

În perioada unui sejur sau a unei vacanţe, turistului i se propun

diverse activităţi care să-i ocupe timpul liber. Unele dintre aceste activităţi
se pot desfăşura indiferent de spaţiul unde se află turistul (urban sau rural),
în timp ce altele sunt influenţate de mediul natural şi de infrastructură.
În literatura de specialitate turismului clasic îi sunt specifice45:
vacanţele educaţionale şi cele culturale; tururile de oraş; sporturile ce
pretind infrastructură sau un mediu semi-natural; conferinţele şi
simpozioanele, competiţii sportive sau artistice cu largă participare, în timp
ce turismul în mediul rural înlesneşte: studierea naturii de aproape
(observarea plantelor şi a animalelor / păsărilor, fotografiatul, filmatul);
vânătoarea, călăritul, pescuitul; participarea la festivaluri, tradiţii, obiceiuri
(datini) rurale; practicarea unor sporturi ce solicită mediul natural:
orientarea turistică şi sportivă, automobilism şi motociclism în teren variat
etc.; organizarea de convenţii/simpozioane/conferinţe/seminarii la scară
mică sau medie; vizite în atelierele meşterilor populari; participarea la
diverse activităţi şi munci casnice sau agricole, învăţarea de meşteşuguri;
participarea la prepararea şi degustarea de produse gastronomice specifice
zonei, băuturi şi sucuri de fructe, conserve din legume şi fructe etc.
Din trecerea în revistă realizată se constată diferenţe între produsele
turistice oferite de societatea rurală în comparaţie cu cea urbană.
Societatea rurală românească este bine conservată şi păstrătoare a
unui bogat etnofolclor, iar produsele oferite de aceasta sunt căutate şi
considerate inedite, pentru că ele evidenţiază deosebiri de organizare a
societăţii, activităţi economice precum şi o raportare diferită la spaţiu, timp
şi mediu.
Turistul alege o destinaţie (rurală sau urbană) pentru a înlătura
monotonia, pentru a schimba mediul şi a realiza dimensiunea unor contraste
între diferite medii socio-economice, respectiv:
• societatea rurală este caracterizată de acţiuni comunitare, în timp
ce societatea urbană este cu precădere asociativă;
• satul prezintă o mică diviziune a muncii, în timp ce la oraş vom
întâlni o diviziune accentuată;
• în lumea satului predomină localnicii, în timp ce la oraş vom
regăsi un amestec al membrilor comunităţii proveniţi din locuri diverse;

45
Nistoreanu, P. - Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 113

64
 • raportând locuitorii celor două sfere la un mediu natural, vom
constata o mare preocupare pentru integrarea în mediul natural la săteni şi o
separare de mediul natural în cazul orăşenilor.
Aceste contraste determină diferenţieri între formele de turism
specifice mediilor studiate :
9 în timp ce turismul rural se desfăşoară într-un spaţiu deschis,
turismul urban/clasic se confruntă cu o acută lipsă a spaţiului;
9 aşezările rurale în care se practică turismul rural au sub 10.000
de locuitori, în timp ce aşezările urbane implicate în activitatea turistică au
peste 10.000 de locuitori;
9 mediul rural este slab populat, cel urban este aglomerat;
9 locul de desfăşurare a activităţilor turistice în mediul rural este
în mare parte în aer liber, pe când în mediul urban multe activităţi se
desfăşoară în spaţii închise;
9 infrastructura în turismul rural este puţin dezvoltată, în turismul
clasic fiind bine conturată;
9 în lumea satului afacerile sunt familiale şi se dezvoltă pe plan
local, în mediul urban afacerile se realizează la scară naţională sau
internaţională;
9 activitatea turistică rurală este considerată a fi complementară
activităţilor agricole / activitatea turistică citadină este de sine stătătoare;
9 turismul rural este influenţat de sezonalitate şi de lucrările
agricole / turismul clasic urban este mai puţin afectat de sezonalitate;
9 numărul celor care frecventează zonele rurale este mic în mediul
rural / oaspeţii în zonele urbane sunt în număr însemnat;
9 relaţiile ce se stabilesc între gazdă şi turist sunt personale în
turismul rural – doar formale în turismul clasic;
9 managementul activităţilor turistice rurale este amator, iar în
turismul clasic avem de-a face cu un management profesionist;
9 turismul rural, prin mediul în care se desfăşoară şi prin structura
personalului utilizat, oferă o atmosferă relaxantă, linişte, inedit, căldura
umană a gazdelor şi lipsa şabloanelor în timp ce turismul clasic are tendinţe
de industrializare, automatizare şi schematizare – atrăgând, o dată cu aceste
caracteristici, lipsa de personalizare a serviciilor, diminuând căldura
ospitalităţii şi menţinând încordarea şi stresul citadin.
În viziunea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică este
necesară crearea condiţiilor de acces la turism a păturilor largi ale populaţiei
care, fie din cauza mijloacelor financiare, fie din lipsa obişnuinţei, a
informaţiei, au rămas până acum, departe de mişcarea turistică. O soluţie
posibilă este turismul social, pentru cei cu venituri medii şi mici. La
Congresul Biroului Internaţional al Turismului Social, (Montreal, 9-15 sept.
65
1996), principala temă dezbătută a fost turismul social, ca fiind forma cea
mai accesibilă pentru cele mai largi segmente de turişti. Această formă de
turism se adresează în principal familiilor cu copii, cu venituri modeste,
persoanelor de vârsta a treia, tinerilor cuprinşi în diferite forme de
învăţământ sau aflaţi în primii ani de activitate profesională, persoanelor cu
handicap sau nevoi speciale. Prin urmare, este vorba mai ales de clasa
mijlocie, fiind un turism de grup (familie, membrii unei asociaţii, grupuri de
tineri), care înlesneşte reuniunile de tip socio-cultural prin asociaţii şi
organisme cu scop non-lucrativ şi viaţa în comun (pensiuni familiale,
camping la fermă, sate de vacanţă).
Cu toate aceste preocupări, turismul european, care în deceniul trecut
a reprezentat 70% din piaţa mondială a pierdut circa 18% din piaţă. Acest
trend negativ a preocupat întreaga Uniune Europeană care a încurajat
turismul social ca modalitate de realizare a noilor investiţii, creşterea
numărului de locuri de muncă, fiind şi un motor vital pentru alte sectoare
economice.
Faţă de alte forme de turism, turismul social presupune câteva
cerinţe de bază cum sunt: atitudini pozitive, care să se materializeze într-o
ospitalitate deosebită; respectarea formelor de politeţe şi solicitudine în
modul de adresare pentru copii, tineri şi vârstnici; cultivarea răbdării şi a
înţelegerii, pentru că aceşti clienţi pot fi uneori mai dificili; utilizarea unui
limbaj mai puţin tehnic şi profesional din partea prestatorilor faţă de clienţi;
încurajarea relaţiilor cu populaţia locală şi apropierea de valorile culturale
ale locurilor vizitate.
Un liant între turismul social şi turismul rural poate fi agroturismul.
Prin specificul său de consum alimentar intern, în gospodăria unde s-au
produs alimentele, agroturismul are funcţie de potenţare economică a
capacităţii gospodăriilor ţărăneşti. În cazul turiştilor străini, agroturismul
constituie o formă de export "intern" de produse agroalimentare. Faptul că
majoritatea alimentelor consumate în activitatea de agroturism provin din
producţie proprie determină ca rentabilitatea activităţii de agroturism să fie
sub nivelul turismului organizat. Din calculele efectuate de unii specialişti
rezultă că preţul serviciilor de masă în agroturism sunt de fiecare dată mai
mici cu circa 40-50% faţă de serviciile similare asigurate de reţeaua
hotelurilor turistice. Explicaţia acestei diferenţe de preţ rezidă în faptul că
preţul produsului agricol consumat în gospodăria agroturistică nu are nici un
adaos comercial, TVA, accize, cheltuieli de transport, înmagazinare,
păstrare etc. Carnea, ouăle, brânza, laptele, untul ajung direct pe masa
consumatorilor. De asemenea, serviciile turistice (cazare, servicii etc.) nu
sunt purtătoare de cheltuieli adiţionale, indirecte, regii, comisioane etc., care
fac ca preţul produsului agroturistic să fie incomparabil mai mic. Iată
66
motivul pentru care politicile agroturistice trebuie să protejeze avantajele
turismului rural, în sensul scutirii de impozite, taxe, reducerea presiunii
fiscale de ansamblu, care ar conduce la egalizarea preţurilor şi la pierderea
clienţilor tradiţionali (orăşeni cu venituri mai modeste, străini dornici de a
cunoaşte tradiţiile rurale ale zonei, copii din mediul urban etc).
Dintre ţările Europei, Franţa este ţara cu sistemul de derulare a
turismului social cel mai bine pus la punct. În 1880 apar primele forme de
organizare sindicală, iar în 1910 apare Oficiul Naţional de Turism. După
adoptarea legii privind obligativitatea concediilor plătite, în 1936 se
formează primele asociaţii de turism popular, iar în 1969 asociaţia Vacanţe-
Turism-Familie (VTF), ca urmare a fuzionării mai multor federaţii de
pensiuni familiale şi vacanţe populare. Toate aceste asociaţii de turism
social propun mai multe formule de vacanţă, cu tarife stabilite în funcţie de
veniturile pe familie şi de perioada aleasă.
În Germania, de asemenea, fiecare cetăţean are dreptul, în anumite
condiţii, la subvenţionarea completă a tratamentelor balneare o dată la trei
ani, în funcţie de statutul său profesional. Este adevărat însă, că sistemul
sindicatelor germane este foarte puternic şi bine organizat pe baze
profesionale, independent de orice influenţă politică. Exemplele de state din
Europa care practică sistemul turismului social îmbinat cu turismul rural sau
cu alte forme de turism sunt numeroase. Importantă este însă informarea,
adaptarea, crearea de condiţii (legislative, locale etc.) în ţara noastră, pentru
manifestarea unor astfel de oportunităţi.
În general, turistul european solicită cu prioritate următoarele tipuri
de produse turistice46:
a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi, plecând de la
elementele constitutive ale vacanţei în care el se înscrie; este cazul, de
exemplu, al camping-urilor de la ţărmul mării: începând cu cazarea sa,
activităţile practicate pe plajă, plimbările în localitate sau excursiile
programate în împrejurimi;
b) produsele turistice dinainte aranjate de către mediul de primire.
Este cazul fermelor care propun găzduire, la care se adaugă posibilitatea
practicării pescuitului, echitaţiei sau activităţilor “de la fermă”, precizându-
se ansamblul posibilităţilor oferite turistului în împrejurimi;
c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism pentru
clientela sa, pornind de la elemente răspândite sau disparate. Este cazul
sejururilor organizate;

46
Nistoreanu, P. - Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 205

67
 d) produsele turistice “totul inclus”, răspândite sub numele de
“produse forfetare”, sunt alcătuite astfel încât încearcă oferirea unui produs
complet clientului, care să-i satisfacă aşteptările şi care încearcă echilibrarea
componentelor în cadrul unui just raport preţ/calitate.
Europenii sunt atraşi, prin urmare, de un cost al vieţii mai puţin
ridicat iar cazarea în spaţiul rural este, în majoritatea cazurilor, satisfăcută
de mici unităţi în gestiune hotelieră, foarte variată şi se adresează unor
segmente de piaţă diverse.
Formele de turism rural practicate în ţări cum ar fi Belgia,
Danemarca, Portugalia, Italia, Franţa şi chiar Germania prezintă în general
aceleaşi forme de cazare. Astfel, o inventariere realizată la nivelul CEE în
anul 1987, prezenta 15000 de dotări pentru cazare în locuinţe ale
agricultorilor în Franţa, iar la nivelul întregii Comunităţi peste 30000 de
aşezăminte.
În ceea ce priveşte camerele de hotel, numai în Germania acestea se
găseau în număr de peste 75000, cifre importante deţinând: Anglia,
Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Grecia, Spania şi Belgia.
Mai puţin reprezentate sunt formele de camping la fermă. În timp ce
în Olanda, Franţa şi Germania este conturată precis această formă de cazare
în gospodăriile agricultorilor, în Irlanda nu există, iar în celelalte ţări este
puţin prezentă.
Fermele specializate sunt tot mai prezente în cadrul ofertei turistice
rurale. În Germania, Franţa, Olanda numeroase ferme propun forme de
găzduire specializate.
Întâlnim astfel:
• ferme specializate în primirea handicapaţilor;
• ferme specializate în primirea copiilor;
• ferme specializate în primirea grupurilor;
• ferme specializate în primirea claselor speciale de ştiinţe naturale
(botanică, zoologie, ş.a.);
• ferme pentru pescari;
• ferme hipice (ecvestre).
În prezentarea făcută am enumerat doar formele deja consacrate de
turism rural european.

2.3. Trăsăturile turismului rural şi ale agroturismului

În România, confruntată în ultimii ani cu profunde mutaţii impuse de

procesul de tranziţie la economia de piaţă, turismul s-a dovedit sectorul cel
mai sensibil la stimulii economico - sociali, fenomen resimţit atât în

68
domeniul cererii cât şi în cel al ofertei de produse turistice româneşti47.
Cererea turistică şi alegerea destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate
de formele de agrement şi animaţie oferite de fiecare zonă în parte, de
poziţie şi de accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio - economic,
etnografia şi folclorul local.48
Turismul românesc s-a aflat şi se află în rezonanţă cu întreaga
mişcare turistică românească, dar caută să convingă prin plusurile sale.
Încercăm să oferim, în continuare, acele elemente - trăsături - care
diferenţiază turismul rural de turismul tradiţional, standard, respectiv:
• consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt:
calitatea pensiunii şi serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului
natural uman şi cultural precum şi originalitatea produselor turistice49;
• este necesar de subliniat caracteristica de ramură a turismului
rural în sensul elementelor de plusvaloare pe care le aduce agriculturii zonei,
respectiv turismul în mediul rural este o activitate complementară
exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau o substituţie a acesteia;
• potenţialul turistic trebuie pus în mâna primăriilor şi nu a
comercianţilor, aceasta conducând la dezvoltarea satului şi prin aceasta la
activarea unei oferte turistice autentice, diferenţiate, stimulative în
diversitatea sa, atât pentru oaspeţi cât şi pentru săteni;
• turismul rural are o pronunţată latură afectivă - el nu este o ofertă
de serie, de consum. Atât timp cât acest element nu va fi uitat sau neglijat,
nu există pericolul depăşirii limitelor prin distrugerea mediului, ("prag
ecologic") sau intruziuni negative în cultura satului sau a zonei;
• în acţiunea de dezvoltare şi implementare durabilă a turismului
rural în ţara noastră, trebuie pornit, după părerea noastră, de la fond - tradiţie
şi ambianţă, care trebuie păstrate ca un capital de neînlocuit;
• satul, mediul rural asupra căruia se acţionează trebuie privit ca o
entitate psihologică complexă. O entitate caracterizată prin simplitate şi
ospitalitate, lipsită poate de educaţie citadină dar, în nici un caz lipsită de
cultură, şi chiar având în plus intuiţie şi mult bun simţ. Este adevărat că
natura ospitalităţii oferite în mediul rural îndepărtează "de la sine" o anumită
categorie de persoane şi o face accesibilă doar celor atraşi de calităţile certe
ale satului: armonia activităţii în gospodărie, regăsirea vieţii simple şi
naturale, contactul cu egregorul românesc;

47
*** - "Implicarea tineretului în deciziile comunităţii", TER & RTC, Bucureşti, 1995
48
Czösz, I. - Agroturismul montan, Editura Mirton, Timişoara, 1996
49
prelucrare după Glăvan, V., Marchidan, G. - Experienţa naţională şi internaţională în
valorificarea patrimoniului rural, M.T. - I.C.T., Bucureşti, 1993

69
 • se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile
balneare ori montane;
• nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de
infrastructură şi suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil;
• oferă populaţiei cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi
reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanţe sau week - end - uri în
peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural - educative şi cu
ospitalitate specifică;
• este un turism "difuz", prin specificul ofertei sale diversificate şi
de mare diseminare în spaţiu. Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte
bine în conceptul de "ecoturism", trebuie avută în vedere "capacitatea de
primire" a satului şi arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de
sejur în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raporturi cu
populaţia autohtonă);
• veniturile realizate din această activitate pot contribui la ridicarea
nivelului de trai şi civilizaţie, la fixarea tineretului în localităţile rurale50.

2.4. Funcţiile turismului rural

În urma trecerii în revistă a unor elemente de ordin general privind

turismul rural, considerăm necesară cunoaşterea caracteristicilor
manageriale a activităţilor agroturistice. Literatura de specialitate prezintă
următoarele funcţii ale turismului rural/agroturismului51:
• Funcţia de cercetare-dezvoltare, are în vedere mai ales orientarea
şi dezvoltarea condiţiilor ambientale de atragere a turiştilor. Ne referim la
diversificarea şi dezvoltarea capacităţilor (în special agroturistice) pentru a
deveni performante, pentru a pătrunde şi a se menţine pe piaţa turistică.
Activităţile aferente funcţiei de cercetare-dezvoltare au rolul de a
promova inovaţia în structura mecanismelor specificate care, asemenea
pieţei agroturistice europene, să-i sporească competitivitatea, să stabilească
strategia unităţii agroturistice, să orienteze investiţiile, să fundamenteze
programele de producţie şi să proiecteze obiectivele agroturistice stabilite.
Prin dezvoltarea tuturor formelor de agroturism se pot întruni condiţiile
necesare de a trece de la ferma familială de subzistenţă la o gospodărie care
produce pentru schimb. Ferma agroturistică şi celelalte forme de pensiuni
turistice, campinguri, hotelul rustic etc., pot fi viabile numai prin oferte
competitive, acestea fiind legate de condiţii de confort, activităţi ale
sectorului agroalimentar, care le asigură rezultate favorabile, implementarea

50
*** - Implicarea tineretului în deciziile comunităţii, TER & RTC, Bucureşti, 1995
51
Alecu, I., s.a., Funcţiile turimului rural , in vol. Turismul Rural Românesc, Iaşi, 2004

70
actelor normative privind proprietatea funciară, reducerea şi chiar oprirea
migraţiei rurale spre alte zone, studiul atent al zonelor defavorizate pentru a
fi transformate în zone de agrement rural. Totodată, această funcţie
presupune o întrepătrundere la nivel micro şi macroteritorial; respectiv,
funcţia de cercetare-dezvoltare trebuie efectiv corelată cu elementele de
dezvoltare-modernizare a logisticii macroteritoriale (căi de acces, reţele
electrice, apă, canalizare) zonale rurale.
• Funcţia de producţie a turismului rural, are la bază cunoaşterea
funcţionalităţii formelor de producţie agricolă şi de servicii din mediul rural.
Activităţile încadrate în funcţia de producţie vizează funcţionalitatea optimă
a procesului de producţie şi servire din unitatea turistică, pregătirea şi
programarea producţiei şi serviciilor; aplicarea tehnologiilor stabilite;
respectarea normelor economice privind consumurile specifice de resurse
materiale şi cheltuieli; menţinerea în condiţii optime a mijloacelor fixe.
Turismul rural este o activitate cu funcţii de producţie foarte complexe cu
referire la diversificarea gospodăriei ţărăneşti, crearea unor infrastructuri
etc., care să ducă tocmai la valorificarea completă a resurselor naturale
dintr-o anumită zonă, prin producerea unor bunuri alimentare nepoluante şi
a unor bunuri nealimentare (de exemplu: industrii şi meşteşuguri specifice
zonei), de înaltă calitate şi competitivitate în condiţiile pieţei europene.
Construcţia şi amenajarea continuă a căilor de comunicaţie, realizarea
energiei electrice necesare gospodăriilor şi a localităţilor din zonă prin
valorificarea resurselor hidroenergetice, folosirea resurselor de apă în
scopuri piscicole etc., constituie laturi specifice funcţiei de producţie a
turismului rural şi implicit a agroturismului.
• Funcţia comercială în turismul rural, are în vedere mai ales
problemele axate pe marketingul agroturistic, la care cererea şi oferta au o
anumită specificitate. Funcţionalitatea ofertei turistice româneşti trebuie
integrată în piaţa turistică europeană cu referire la rolul şi funcţiile
produsului şi preţului, a formelor şi eficienţei distribuţiei şi promovării.
Funcţia de cerere turistică în mediul rural se referă la beneficiarul
produsului turistic din zonele rurale, concretizat în solicitările acestuia. O
formă conexă a funcţiei comerciale în turism este materializată prin
diversele forme de aprovizionare pentru localnici şi turişti, cu acele produse
ce constituie o vocaţie a zonei respective. În etapa actuală numeroasele
unităţi turistice, răspândite în zona montană, au posibilităţi reduse de
informare asupra pieţei turistice interne dar mai ales externe. Numai pornind
de la analiza poziţiei pe piaţă a unităţii turistice rurale şi a canalelor de
distribuţie a produsului turistic (agroturistic), de la diagnosticarea
competitivităţii acesteia, de la evoluţiile previzibile în raportul cerere-ofertă

71
şi de la evaluarea corectă a capacităţii financiare etc., se pot stabili opţiunile
strategice.
• Funcţia financiar-contabilă, grupează activităţi de: gestionarea
capitalului, evidenţa corectă a resurselor şi a capacităţii producţiei
agroturistice, a costurilor şi veniturilor, de întocmire a bilanţului de venituri
şi cheltuieli, respectarea legislaţiei în vigoare şi a disciplinei financiare.
Această funcţie are un rol deosebit în economia de piaţă, cu atât mai mult cu
cât gestionarea bunurilor în spaţiul rural este dificilă din cauza
particularităţilor fermei agroturistice, a perisabilităţii unor produse şi a
dificultăţilor de stocare. Se pot lua în discuţie implicaţiile legate nu numai
de specificitatea activităţii dar şi de necunoaşterea acestor metodologii de
evidenţă financiar-contabilă (considerate de bază, primare) chiar în zona de
turism rural şi în cadrul gospodăriei agroturistice. Este vorba în primul rând
de rolul funcţiei investiţionale în turismul rural, alături de gospodărirea
judicioasă a tuturor resurselor materiale, financiare şi umane în gospodăria
turistică din mediul rural (cu referire la cunoaşterea nivelului costurilor
diferitelor activităţi, a facturării şi a pragurilor de rentabilitate etc.).
• Funcţia de resurse umane, este încadrată în folosirea forţei de
muncă din zonele rurale din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Latura
cantitativă se referă la valorificarea potenţialului uman în creşterea şi
perfecţionarea produsului agroturistic (utilizarea resurselor umane existente
în agricultură, prelucrarea produselor agricole direct pentru destinaţia de
consum, prestări de servicii, construcţii şi amenajări existente în
infrastructura zonei etc.). Prin latura calitativă, funcţia de utilizare a
resurselor umane din zonă, imprimă un potenţial intelectual superior pentru
populaţia din zonă (cu referire la orizontul cultural şi ştiinţific, cunoaşterea
unei limbi străine, adoptarea unei deprinderi şi îndeletniciri benefice
activităţilor din gospodăria proprie etc.), iar prin veniturile suplimentare
realizate, se determină o creştere a nivelului de trai şi civilizaţie care atrag şi
amplifică oferta agroturistică. Această funcţie, prin gradul de ocupare al
populaţiei din zonă, favorizează o creştere “invizibilă” a locurilor de muncă
şi o atenuare a sezonalităţii utilizării forţei de muncă. Funcţia are de
asemenea repercusiuni favorabile pentru beneficiarii produsului agroturistic,
cu referire la cheltuirea eficientă a timpului liber, mai ales pentru categoriile
populaţiei cu nivel scăzut al veniturilor şi şomeri.
• Funcţia de protecţie a mediului ambiant, de conservare şi
înfrumuseţare a peisajului rural are un rol deosebit de important în
managementul turismului rural. Creşterea contribuţiei agriculturii şi a
serviciilor de turism rural este o coordonată a politicii agricole pe care
trebuie să o îndeplinească toate unităţile turistice. Absorbţia deşeurilor

72
produse de animale şi a deşeurilor activităţii umane, prevenirea şi reducerea
poluării chimice a solurilor, respectarea normelor de utilizare a diferitelor
produse fitofarmaceutice etc., intră în atribuţia fermei agroturistice şi a
tuturor agricultorilor. Programele şi planurile de producţie ale unităţilor
agroturistice trebuie elaborate în strânsă legătură cu politicile privind
protecţia mediului, deoarece acesta are o influenţă covârşitoare asupra
rezultatelor economico-financiare ale unităţii turistice sau fermei
agroturistice.

2.5. Componentele turismului rural

2.5.1. Spaţiile turistice rurale

Spaţiile turistice rurale se diferenţiază după trăsăturile fizico-

geografice, modul de utilizare a terenurilor, resursele specifice, precum şi
posibilităţile de integrare a activităţilor turistice. În funcţie de acestea, se
disting următoarele categorii:
Vetrele rurale. Orice formă de turism în spaţiul rural este legată,
direct sau indirect, de un anumit tip de aşezare rurală (cătun, sat, comună,
comună suburbană) atât ca reper geografic, cât şi ca centru comercial şi de
servicii, sau ca loc de sejur. Prin urmare, aşezarea rurală în sine este o
componentă importantă a produsului turistic rural.
Desigur, la nivelul fiecărei ţări există un număr considerabil de
aşezări rurale ale căror probleme sunt diferite, în funcţie de mărimea şi
importanţa lor. Chiar dacă există diferenţe notabile în optica gestionării
marii diversităţi de aşezări rurale, se degajă totuşi o serie de aspecte
semnificative.
O mutaţie esenţială constă în descentralizarea administrativă, care
conferă primăriilor, în virtutea autonomiei locale, responsabilitatea
deciziilor în legătură cu utilizarea terenurilor şi dezvoltarea edilitară.
Acestea trebuie să satisfacă, pe de o parte, cerinţele păstrării patrimoniului
existent, iar pe de altă parte, gestionarea patrimoniului respectiv în condiţiile
reînnoirii şi modernizării acestuia. O serie de aspecte merită o importantă
aparte:
• necesitatea conservării vetrei ca teritoriu de interferenţă şi
interacţiune dintre natură şi om, edificat într-o perioadă îndelungată de timp,
urmărindu-se integrarea edilitară a noilor construcţii, păstrarea specificului
local prin menţinerea arhitecturii specifice zonei, protecţia mediului,
încurajarea activităţilor tradiţionale; în acest caz, noţiunea de vatră depăşeşte
sensul teritorial desemnând spaţiul de conlucrare dintre natură şi om;

73
 • aspiraţiile legitime ale populaţiei locale spre modernizarea
habitatului prin intermediul infrastructurilor specific urbane (reţea stradală
amenajată, aducţiuni de electricitate, apă, gaze, canalizări, reţea telefonică
ş.a.), prin adaptarea spaţiului la noul mod de viaţă (spaţii comerciale,
instituţii sociale, baze sportive, mijloace de recreere) şi căutarea soluţiilor
economice în problema utilizării forţei de muncă. De modul în care sunt
satisfăcute aceste obiective prioritare depind numeroase alte aspecte de
ordin socio-economic;
• grija de a promova dezvoltarea comunei într-o manieră care să
frâneze fenomenul depopulării şi chiar să stimuleze, pe cât posibil,
implantarea de populaţie nouă;
• promovarea permanentă de noi activităţi economice, susceptibile
să asigure locuri de muncă tinerilor. Acest deziderat presupune adaptarea
structurilor locale, inclusiv în sensul disponibilităţii de a efectua prestaţii
turistice şi de a integra aceste preocupări în proiectele de investiţii şi
amenajare.
Aceste aspecte ale politicii locale de amenajare nu sunt
contradictorii, sub rezerva că trebuie urmărită menţinerea unui echilibru
între acestea. Neîndoielnic, un obiectiv prioritar în marea majoritate a
cazurilor trebuie sa fie acţiunea de reabilitare sau de modernizare a
habitatului, fără a se modifica însă radical caracteristicile vetrei sau a se
denatura funcţia de atracţie a acesteia.
Pădurile reprezintă, în numeroase cazuri, o componentă esenţială a
spaţiului rural. Ele sunt deţinute de stat, care le administrează prin instituţii
silvice sau constituie proprietăţi comunale sau ale persoanelor private.
În ceea ce priveşte structura floristică, pădurea se prezintă sub cele
mai diverse forme, fiind dependentă de condiţiile climatice diverse şi modul
de exploatare economică. Rolul său este multiplu, cele mai importante dintre
funcţiile sale fiind următoarele:
• protecţia echilibrelor naturale, prin protejarea solului împotriva
eroziunii, regularizarea echilibrului O2-CO2, în atmosferă, regularizarea
regimului hidrologic, refugiu pentru animalele sălbatice, conservarea florei
ş.a.;
• furnizarea de masă lemnoasă;
• funcţia socială şi recreativă.
Gestionarea pădurii implică tocmai concilierea acestor trei funcţii.
Pădurile de stat pot fi grupate, sub aspectul caracterului recreativ, în trei
categorii52: păduri normale, păduri de promenadă şi parcuri forestiere.

52
Cândea, Melinda, Bran, Florina - Spaţiul geografic românesc, Ed. Economică, Bucureşti,
2001, p. 213

74
Pădurile normale îşi păstrează aspectul natural nealterat şi constituie cadrul
unei frecventări turistice difuze. Pădurile de promenadă beneficiază de
amenajări menite să faciliteze accesul turiştilor: drumuri de acces,
posibilităţi de staţionare, facilităţi rezultate fie dintr-o amenajare propriu-
zisă, fie ca urmare a frecventării sporite a spaţiului forestier în scopuri
economice. Ambele tipuri conservă caracteristicile proprii mediului natural.
Parcurile forestiere sunt situate în areale intens populate şi sunt dotate cu
echipamente de recreere (spaţii de joacă, alei, peluze, mici instalaţii
sportive, dotări sanitare ş.a.), care le conferă mai curând aspect de grădină
publică. Acest tip este caracteristic teritoriilor situate în proximitatea
oraşelor mari. Un element important, de natură să stimuleze turismul rural,
este faptul că pădurile de stat au, în general, caracter deschis, sub rezerva
respectării normelor referitoare la protecţia fondului silvic şi cinegetic.
Acest tip de pădure este gestionat în scopul menţinerii capacităţii de
regenerare, a conservării caracterului natural, aparent sălbatic, chiar în
condiţiile valorificării economice a patrimoniului forestier. De aici rezultă şi
modalităţile de amenajare a locurilor frecventate de turişti: se optează
preponderent pentru o amenajare sumară, de mică amploare, care să
răspundă necesităţilor minime de relaxare fizică şi psihică a turiştilor.
Deschiderea pădurilor private pentru public, în scop turistic, nu
poate fi decât rezultatul unui acord între proprietar şi colectivitatea
interesată. Amenajarea pădurii private nu prezintă, în general, perspective
rentabile în ceea ce priveşte primirea clientelei turistice, deoarece, adeseori,
comercializarea masei lemnoase prevalează, datorită veniturilor mai mari şi
a eforturile minime necesare (inclusiv în timp), în raport cu amenajarea sa
ca spaţiu turistic. Fără îndoială că existenţa pădurii într-un sistem turistic
rural privat, integrat, poate amplifica considerabil gradul de atractivitate al
unei investiţii turistice. În ceea ce priveşte utilizarea turistică a pădurilor, se
poate considera că promenada nu determină deteriorarea fondului silvic,
întrucât ea este, în linii generale, condiţionată de drumurile forestiere sau de
poteci. Desigur lucrurile capătă o altă turnură în condiţii de
supraaglomerare, dublată de o practicare anarhică. Turismul motorizat
trebuie să-şi restrângă aria până la liziera pădurii. Culesul fructelor, florilor,
ciupercilor este tolerat, în majoritatea cazurilor, atâta vreme cât este
practicat între anumite limite rezonabile: dincolo de acestea capătă conotaţii
de prăduire sau furt, de natură să genereze stări de animozitate în raport cu
membrii colectivităţii sau cu administratorii pădurii.
Autorităţile locale interesate de buna funcţionalitate a pădurii ca
factor de completare a gamei proprii de produse turistice pot beneficia de pe
urma relaţiilor de cooperare cu instituţiile silvice. În colaborare cu acestea,
pot fi trasate şi întreţinute traseele turistice preferenţiale (în vederea
75
menţinerii calităţii peisajului), se pot desfăşura acţiuni de optimizare a
echilibrului ecologic, de extindere a amenajărilor forestiere, semnalizarea
traseelor etc.
Apele. Prin diversele tipuri de unităţi acvatice, apa se înscrie printre
cele mai atractive elemente turistice. Densitatea şi tipologia unităţilor
acvatice din ţara noastră sunt remarcabile, însă potenţialul lor turistic este
încă departe de a fi valorificat. În funcţie de particularităţile de exploatare
turistică, pot fi distinse următoarele tipuri de unităţi acvatice: lacurile de
mici dimensiuni; lacurile de acumulare de dimensiuni mari, cu destinaţie
complexă; râurile; canalele; izvoarele minerale şi termale.
Lacurile de dimensiuni reduse, datorită varietăţii genetice şi, mai
ales, a calităţilor terapeutice pe care adeseori le asociază, deţin un potenţial
remarcabil, comparabil chiar cu a celor pe seama cărora s-au dezvoltat
staţiuni turistice precum Sovata, Ocna Şugatag ş.a.
Numeroase aşezări rurale deţin lacuri a căror valoare terapeutică este
de mult timp confirmată, dar a căror valorificare turistică este departe chiar
şi de necesităţile colectivităţilor locale: Cojocna, Sic, Turda, Coştui ş.a.
Limanurile fluviatile, iazurile (frecvente în Câmpia Jijiei şi în Câmpia
Transilvaniei), bălţile formate în urma excavaţiilor argilei (Câmpia de Vest),
canalele de drenaj, permit practicarea diverselor activităţi de recreere. Este
indicat ca amenajarea şi exploatarea acestora să aibă în vedere determinarea
posibilităţilor de eliminare sau de diminuare a conflictului de interese între
diversele forme de utilizare (pescuit, înot, activităţi nautice, irigaţii), prin
delimitarea şi amenajarea spaţiilor destinate diferitelor activităţi, stabilirea
unor programe orare destinate tipurilor de activităţi incompatibile etc.
Un potenţial privilegiat îl deţin satele din Delta Dunării, sub rezerva
determinării condiţiilor optime de desfăşurare a turismului rural, în acord cu
exigenţele impuse de statutul de rezervaţie naturală a acestui spaţiu.
Marile acumulări, amenajate pentru producţia de energie electrică,
alimentarea cu apă a oraşelor, regularizarea debitelor ş.a., generează
perspective turistice oarecum diferite. Prezenţa lor în sine, existenţa
barajelor şi a infrastructurii specifice ca lucrări de "artă tehnologică",
constituie elemente de atracţie turistică, dar utilizarea lor are, în mod firesc,
un caracter restrictiv. Pescuitul este, în general, autorizat, dar înotul şi
activităţile nautice sunt, de obicei, interzise, din motive de securitate şi de
menţinere a calităţii apei.
Râurile, în marea majoritate a cazurilor, se pretează la practicarea
pescuitului, înfiinţarea de bazine piscicole, amenajarea ştrandurilor, iar în
cazul celor cu debite mai mari, la promovarea activităţilor nautice. În plus,
problema competiţiei între diversele tipuri de activităţi este mult diminuată.

76
 Graţie particularităţilor geologice ale pământului românesc, un
număr impresionant de aşezări rurale posedă o mare diversitate de izvoare
minerale cu proprietăţi terapeutice a căror valoare nu este cu nimic mai
prejos decât a celor din staţiunile deja consacrate, iar introducerea lor în
circuitul turistic ar fi benefică din toate punctele de vedere.
Teritoriile agricole reprezintă spaţiile ocupate de diverse culturi,
care asigură veniturile agricultorilor. Ele conferă peisajului nuanţări diverse,
cu certe valenţe estetice; petele de culoare ale culturilor de floarea soarelui
şi de răpiţă, unduirea câmpurilor aurii de grâu împestriţate cu flori de mac,
paleta florală infinită a fâneţelor, ruginiul podgoriilor de toamnă, dispunerea
"mozaicală" a culturilor, posedă un farmec indiscutabil pentru turiştii
înclinaţi spre introspecţie.
În mod firesc, structura şi configuraţia lor sunt legate de relief, de
topografia terenurilor, de particularităţile climei, de presiunea economică
ş.a. Evident, în zonele de câmpie sunt dominante culturile în parcele mari, în
timp ce zonele colinare şi montane oferă un peisaj agricol mult mai divers.
Atracţia turistului pentru diferite peisaje este în funcţie de
sensibilitatea sa, de cadrul estetic pe care îl caută, de utilizarea pe care
doreşte să o confere sejurului său. Fiecare teritoriu are farmecul său, cu
condiţia ca el să fie sesizat şi să corespundă unor aşteptări. Câmpia se
pretează mai bine la "hoinăreală” ciclistă, pe când amatorii de plimbare
"pedestră" vor găsi mult mai atractive zonele cu relief accidentat.
În funcţie de profilul activităţilor agricole, spaţiile cu această
destinaţie permit imaginarea unor produse turistice care să implice turistul în
"tainele" muncii pământului, îngrijirii animalelor, întreţinerii culturilor,
astfel încât el să poată împărtăşi cu localnicii satisfacţia reuşitei şi
"bucuriile" inerente care decurg din acestea (recoltarea fructelor, prepararea
brânzeturilor şi a cărnii, degustarea mustului ş.a.).

2.5.2. Produsul turistic rural

Comportamentul turistic al ultimelor decenii evidenţiază tot mai clar

existenţa unor obiective concrete ale vacanţelor şi în consecinţă, produsele
turistice oferite trebuie elaborate pornind tocmai de la motivaţiile care stau
la baza obiectivelor respective. Astfel, se vorbeşte despre turismul de
descoperire, de recuperare, educativ, religios, sportiv etc. Fiecare dintre
aceste forme necesită produse susceptibile să răspundă aspiraţiilor clientelei
specifice. Pentru a se înscrie într-o dinamică a progresului, prestatorii şi
responsabilii turismului trebuie să prospecteze necontenit noi căi de ofertă
pornind de la o cunoaştere cât mai bună a clientelei turistice, a modului său
de viaţă, a mentalităţilor şi a aspiraţiilor sale, exprimate sau neexprimate.

77
În majoritatea cazurilor, pentru a putea fi promovată cererea, şi ulterior
amplificată, pe măsură ce se manifestă, ea trebuie anticipată. În acest scop,
trebuie adoptată şi urmărită, cu consecvenţă, o anumită logică a produselor
turistice.
Un produs turistic este un ansamblu de prestaţii susceptibile să se
constituie într-un răspuns global şi coerent la ansamblul aşteptărilor şi
solicitărilor turistului.
Produsul turistic prezintă o structură complexă, manifestată în
diverse combinaţii ale elementelor componente (cazare, hrană, transport,
primire, animaţie, calitatea peisajului, excursii, tratament balnear, servicii
ş.a.) practicate şi dozate în funcţie de cerere. Principial, se disting două
tipuri de elemente componente: primare sau de bază, incluzând cazarea,
hrana şi transportul şi respectiv cele secundare, sau auxiliare: primirea,
descoperirea mutuală, animaţia, activităţile sportive, agrementul,
balneoterapia ş.a.
Produsul turistic trebuie să îmbine elementele componente şi în
funcţie de circumstanţele mediului înconjurător. Produsul turistic poate avea
o paletă mai restrânsă, limitată la componentele de bază (transport+cazare;
cazare; cazare+masă), dacă turistul are garanţia practicării unor activităţi la
alegere în proximitate (plimbări în natură, echitaţie, înot, pescuit ş.a.), aspect
care "condiţionează" de fapt vânzarea cazării. Paleta ofertei poate fi
amplificată în mod corespunzător (cazare+ demipensiune; cazare+pensiune
completă, transport ş.a.), atunci când efectul de atractivitate al
componentelor auxiliare (diverse forme de agrement, balneoterapie,
calitatea peisajului ş.a.) este cert, uşor de generat şi se concretizează în
conturarea unui flux turistic bine definit sub aspect cantitativ, compus dintr-
o clientelă relativ fidelă. În toate cazurile sunt necesare servicii publice
comerciale, administrative, de asistenţă medicală etc.
Produsul turistic rural, la fel ca şi produsul industrial, comercial sau
de altă natură, nu are forţă comercială dacă nu satisface cel puţin una dintre
următoarele cerinţe: imagine de marcă; raport optim calitate-preţ; unicitate
pe piaţă, asigurarea unei game largi de elemente turistice.
Fără îndoială, aşezările rurale care să ofere produse unice pe piaţă
sunt mai puţin numeroase. Ele sunt reprezentate prin depozitarele unor
valori reprezentative ale patrimoniului naţional, precum mănăstirile din
nordul Moldovei şi Subcarpaţii Olteniei, bisericile şi porţile, definitorii
pentru civilizaţia lemnului din satele maramureşene, gospodăriile fortificate
din sudul Transilvaniei, centrele tradiţionale de olărit, de prelucrare a
fibrelor textile etc. În aşezările privilegiate din acest punct de vedere există
suficiente atuuri ce permit afirmarea unui sistem de prestaţii turistice,
garantând calitatea unor servicii de marcă, care să se impună, inclusiv prin
78
vehicularea unor coduri emblematice în circuitul turistic intern şi chiar
internaţional.
Evident că afirmarea şi păstrarea unei imagini de marcă a prestaţiei
turistice rurale necesită existenţa unui raport optim între natura ofertei,
calitatea serviciilor şi preţul perceput, raport care trebuie protejat de
abuzurile financiare şi de neglijenţele profesionale.
Pe de altă parte, posibilităţile de înscriere a aşezărilor rurale în
circuitul turistic sunt, practic, nelimitate, având în vedere varietatea
multiformă a spaţiului rural. Referindu-ne la spaţiul rural românesc, acesta
permite elaborarea unei game extrem de diverse de produse turistice, în
concordanţă cu resursele specifice şi localizarea teritorială. Pot fi avute în
vedere amenajarea turistică a satelor situate de-a lungul principalelor axe de
pasaj dintre regiunile turistice consacrate (litoralul, Valea Prahovei, Valea
Oltului, Bucovina, Maramureşul etc.), a satelor de altitudine, ca puncte de
sprijin pentru turismul montan, a celor specializate pe anumite tipuri de
activităţi agricole (viticole, pomicole, legumicole, pastorale etc.), ca puncte
de practicare a agroturismului ş.a.
Gama variată a ofertei constituie un avantaj major al turismului
românesc, implicit a celui rural. Dincolo de hotelurile cu grad de confort
mediu sau ridicat, specifice oraşelor şi staţiunilor turistice, spaţiul rural oferă
o infinitate de posibilităţi profitabile: pensiunile, campingurile şi cazarea în
gospodăriile ţărăneşti pot susţine o gamă largă de activităţi precum plimbări
pedestre, turism cultural, turism fluvial, pescuit, vânătoare, echitaţie,
sporturi de iarnă, cicloturism etc.
Această caracteristică are şi o semnificaţie aparte din punct de
vedere comercial. Astfel, poate să existe concurenţă între două produse
turistice de aceeaşi natură, însă ea dispare între produsele de natură diferită,
din moment ce ele sunt destinate unor clientele diferite. Practic, nu există
concurenţă între turismul hotelier şi cel de camping, între motel şi
gospodăria ţărănească cu spaţii de primire amenajate, între pescuit şi
cicloturism, între vizitarea muzeelor şi sporturile nautice etc.
Gama optimă este un ansamblu de produse turistice destinate unor
clientele, pe cât posibil mai variate, incluzând deopotrivă pe cele înstărite şi
pe cele mai sărace, "teribilişti" şi sedentari, tineri şi vârstnici, familişti şi
nefamilişti etc. Propunând game de servicii cât mai extinse, se creează
opţiuni justificate pentru cucerirea de noi pieţe.
Fiecare tip de aşezare rurală oferă posibilităţi particulare şi ridică
probleme specifice. De aceea, produsul turistic oferit trebuie elaborat tocmai
în funcţie de prezenţa diferitelor componente, în raport cu caracterul
individualizat al aşezării.

79
 Structura produsului turistic rural
Din punct de vedere structural, produsul turistic include o mare
diversitate de componente: de bază (cazare, hrană, transport) şi auxiliari
(primirea, descoperirea mutuală, animaţia, agrementul, activităţile sportive
etc.). Prezentăm, în continuare, aspectele cele mai semnificative privind
caracteristicile şi cerinţele acestora:
Cazarea în mediul rural
Posibilităţile de cazare în mediul rural sunt extrem de diverse, în
conformitate cu disponibilităţile gospodăriei şi cu dorinţele şi exigenţele
turistului. În ţara noastră, practica închirierii spaţiilor de cazare amenajate de
săteni, în scopuri turistice, este abia la început. La ora actuală, impunerea
unei cointeresări economice între ţărani şi turişti generează încă reticenţe
notabile. Una dintre cauze este faptul că stă în firea ţăranului român să fie
ospitalier cu toţi cei care îi păşesc pragul casei şi mai presus de aceasta, să
fie generos, fără a accepta avantaje materiale sau plată în schimbul unei
atitudini consacrate de o îndelungată şi frumoasă tradiţie; pe de altă parte,
turistul, cunoscând această trăsătură morală a ţăranului, preferă să îndure
capriciile naturii sau să se rezume la solicitările minime pentru a nu se simţi
împovărat de acceptarea unor servicii pe care este conştient că nu le va
putea răsplăti prompt.
Desigur, asemenea atitudini şi simţăminte sunt demne de toată lauda
şi probabil că ele vor dăinui (sperăm) cât timp va dăinui şi lumea rurală.
Însă, ele nu trebuie să fie unilaterale, întrucât sub această formă nu pot
încuraja relaţiile durabile. O relaţie sigură şi durabilă are, inevitabil,
conotaţii economice şi nu poate fi susţinută decât în condiţiile promovării
avantajului reciproc, chiar dacă nu toate componentele acesteia pot fi
"contabilizate". În ultima vreme, în mediul rural, se remarcă o accentuare a
pragmatismului relaţiilor de tip social, pe fondul acutizării unor dificultăţi
economice, concomitent cu emanciparea modului de viaţă.
Această tendinţă poate fi extrapolată în relaţia de tip turistic, cu atât
mai mult cu cât spaţiul rural intră puternic în sfera cererii turistice, iar
turiştii devin tot mai exigenţi în legătură cu calitatea produsului turistic
oferit şi, în consecinţă, tot mai dispuşi să suporte financiar costul presupus
de aceasta. Prin urmare, în mediul rural pot fi amenajate de către sătenii
înşişi (de preferinţă), cu cheltuieli minime sau modeste, facilităţi de cazare
pentru turiştii aflaţi în trecere sau în sejur, în condiţiile demarării şi
funcţionării unui sistem de cazare contra cost, implicaţiile sale în plan
economic pot fi notabile, atât la nivelul individual, cât şi la cel al
colectivităţii.
Nu este mai puţin adevărat că şansele de reuşită şi, mai ales,
fiabilitatea acestor iniţiative sunt minime atunci când ele survin sau fiinţează
80
în context izolat. În toate ţările cu tradiţie turistică rurală s-a procedat la o
punere în loc a unui veritabil sistem turistic, de îndată ce solicitarea pieţei a
devenit certă. Componentele de bază ale sistemului turistic fiind
patrimoniul, cazarea şi vânzarea produsului, este evident că iniţiativa punerii
în sistem a facilităţilor de cazare nu poate veni exclusiv din partea
deţinătorilor potenţiali - ţăranii - întrucât aceştia nu au certitudinea
vandabilităţii şi nici priceperea de a elabora o reţetă turistică completă
(inclusiv reclama şi vânzarea produsului). De aceea, pornind de la premisele
influenţei faste a activităţilor turistice asupra echilibrului socio-economic al
mediului rural, este oportună implicarea forurilor cu putere de decizie în
domeniile legislaţiei turistice, financiare, agricole, silvice ş.a. pentru
promovarea unor iniţiative de natură să asigure demararea, stimularea şi
rentabilizarea turismului rural. Această promovare trebuie dirijată, în primul
rând, spre acordarea creditelor şi a facilităţilor de rambursare acelor
întreprinzători rurali dispuşi să presteze activitate turistică, precum şi spre
susţinerea unor organisme sau organizaţii care să susţină din punct de
vedere managerial fenomenul turistic rural.
Prezentăm, în continuare, principalele modalităţi de asigurare a
cazării turistice în mediul rural şi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinescă.
Aceste elemente sunt, în general, adoptabile, indiferent de tipologia şi
localizarea aşezării rurale. Având în vedere însemnătatea şi oportunitatea
edificării unui sistem ierarhizat de organizare şi coordonare a spaţiului
turistic rural, am selectat o serie de aspecte relevante, referitoare la
experienţa franceză, deosebit de reprezentativă în acest domeniu. Ele nu au
menirea de a sugera căi de urmat, ci doar de a evidenţia direcţii probabile de
prospecţiune necesare în vederea elaborării unor modele adecvate condiţiilor
specifice ale ruralului românesc. De altfel, evoluţiile mai recente au condus
la individualizarea acestor forme într-o manieră adecvată, adaptată la cadrul
edilitar, resursele specifice şi tradiţiile diferitelor regiuni ale ţării noastre.
Principalele structuri de cazare (locuinţe rurale) care funcţionează în
spaţiul rural sunt:
a) Reşedinţa rurală de vacanţă
Spaţiile rurale de cazare pot fi constituite din imobile tradiţionale sau
apartamente independente, mobilate, situate în gospodăria proprietarului, în
proximitatea acesteia sau a satului respectiv.
Ele pot consta în reşedinţe secundare sau în dependinţe ale
gospodăriei rurale amenajate corespunzător. Închiriate pe durate variabile de
timp (anual, sezonier, săptămânal sau doar pentru sfârşitul de săptămână),
reşedinţele rurale pot constitui un mijloc atractiv de petrecere a sejurului.
Cazarea în incinta gospodăriilor rurale prezintă avantajul că acestea
sunt integrate, din punct de vedere socio-economic şi cultural, în mediul
81
sătesc. Gradul de integrare în mediul rural depinde atât de calitatea spaţiului
oferit pentru locaţie (tradiţional şi tipic locului), cât şi de calitatea primirii
oferite de către proprietari şi de către membrii comunităţii în general. Aceste
elemente pot aduce sătenilor un aport complementar la veniturile lor,
provenit atât din închirierea spaţiului, cât şi din valorificarea produselor
gospodăriei. La rândul lor, turiştii au posibilitatea petrecerii unor vacanţe
relaxante, având garanţia unei găzduiri rezonabile, la preţuri moderate.
Astfel, de ambele părţi se conturează perspectiva unei mai bune cunoaşteri
şi înţelegeri reciproce.
Calităţile mediului ambiant, calităţile imobilului şi dotările sale
influenţează în mod decisiv lungimea duratei de locaţie; relativa
independenţă sau izolare a spaţiului de închiriat, existenţa unei grădini,
proximitatea unui loc de baie, existenţa unei capacităţi minimale de cazare
sunt principalele criterii care pot asigura reuşita. Amenajarea în scop turistic
a unei case ţărăneşti poate răspunde adesea unor considerente de ordin
patrimonial, aceasta fiind o modalitate de a restaura o clădire disponibilă,
ale cărei necesităţi investiţionale pot fi amortizate într-o perioadă de timp.
Pe de altă parte, amenajarea mai multor adăposturi familiale într-o
vatră rurală se poate constitui într-o premisă a diversificării cazării, a
consolidării unor structuri apte de a realiza o primire corespunzătoare şi,
implicit, cucerirea unei clientele stabile.
Atragerea clientelei, primirea ei şi comercializarea produsului
turistic pot fi realizate printr-o unificare colectivă a resurselor şi a
iniţiativelor proprietarilor. În plus, concentrarea activităţilor generează
perspective pentru realizarea în comun a unei infrastructuri mai costisitoare
(amenajarea unor pârtii de schi, ştranduri, mici acumulări de apă, terenuri de
sport etc.), întreţinerea unei animaţii mai intense şi mai diversificate ş.a.
Amenajarea unei case ţărăneşti, în scop turistic, nu implică investiţii
foarte mari. O cerinţă generală a succesului este, în primul rând, conservarea
caracterului rural tradiţional al clădirii, trăsătură care poate coexista cu un
legitim confort contemporan. Această recomandare se referă atât la vechile
locuinţe neutilizate, cât şi la dependinţele lor: şura, grajdul şi alte anexe pot
deveni, cu investiţii reduse şi desigur, cu un plus de fantezie, dormitoare,
sufragerii, săli de baie, garaje etc.
Este preferabil ca aspectul exterior să fie cât mai puţin modificat,
păstrându-se spiritul şi armonia originală. În acest scop, se impune
respectarea stilului arhitectonic consacrat al regiunii, utilizarea materialelor
de construcţie specifice acesteia (lemn, diferite tipuri de roci-andezite,
gresii, calcar, travertin, piatră de râu ş.a.), conservarea a tot ceea ce poate fi
conservat: izvorul, fântâna, treptele, pridvorul, acoperişul, feroneria,
cuptorul de pâine etc.
82
 Un rol important îl are amplasamentul reşedinţei, care trebuie să fie
ferit de orice sursă de poluare sau disconfort (poluare sonoră, noxe, fum,
vibraţii etc.) şi să asigure, pe cât posibil, o relativă independenţă în accesul
şi circulaţia oaspeţilor.
b) Camere de oaspeţi
Locuinţele rurale pot fi amenajate şi la scară mai mică, în spaţiul
locativ al gospodăriei ţărăneşti, sub forma camerelor de oaspeţi. Această
formulă este destinată în special pentru turiştii de pasaj, găzduiţi pentru
perioade relativ scurte de timp. Oferirea mesei este posibilă, dar nu
obligatorie. Evident, includerea mesei poate contribui la sporirea
rentabilităţii şi la întărirea fidelităţii clientelei, mai ales în cazul în care
hrana oferită este preparată în conformitate cu tradiţia locului respectiv.
Formula camerelor de oaspeţi necesită un plus de efort pentru
comercializare şi întreţinere cotidiană, însă prezintă avantajul că este o
formulă mai puţin costisitoare şi mai uşor de transpus în realitate. La fel ca
şi în cazul reşedinţelor rurale, camerele de oaspeţi trebuie să dispună de
condiţii de confort şi igienă corespunzătoare, sisteme de încălzire practice şi
eficiente.
În cazul în care într-o casă sunt amenajate mai multe camere, ele
trebuie să fie izolate din punct de vedere fonic, să posede intrare separată,
iar dependinţele comune (salonul pentru servirea mesei, baia etc.) să
satisfacă cerinţele sanitare şi gradul de solicitare.
c) Fermele de sejur - pot fi constituite din gospodării ţărăneşti sau
ferme de stat, cu condiţia ca ele să fie bine articulate şi puternice din punct
de vedere economic. Această formulă oferă un ansamblu de prestaţii
complementare: cazare, asigurarea mesei, posibilităţi de distracţie şi
recreere. Oferind o activitate eterogenă şi complexă, fermele pot satisface o
clientelă mai numeroasă, cu condiţia să dispună de cazare şi hrană de
calitate şi de posibilităţi atractive de recreere într-un mediu diversificat.
Personalizarea primirii, ambianţa familială, masa servită pe baza produselor
fermei, preparată conform tradiţiei gastronomice locale sunt, de asemenea,
avantaje importante.
Asigurarea funcţionalităţii unei ferme de sejur necesită un nivel
ridicat de profesionalism şi, în plus, o dificultate importantă o constituie
armonizarea dintre activităţile de fond şi cele de factură turistică, în
condiţiile în care activitatea economică principală rămâne, oricum, cea
agricolă. O modalitate de diminuare a dificultăţilor o poate constitui
specializarea fermei în susţinerea preferenţială a anumitor tipuri de
activităţi. Astfel, ele pot funcţiona ca hanuri săteşti, atunci când fermele se
limitează doar la servicii de servire a mesei (asigurată din resurse proprii),
ferme ecvestre, care oferă posibilităţi pentru practicarea călăriei ş.a. Evident,
83
funcţionalitatea acestora este dependentă de posibilitatea de asigurare a
cazării sau pensiunii, în proximitate. În situaţiile ideale, toate aceste servicii
pot fi oferite şi chiar suplimentate cu oferte complementare.
d) Hotelurile şi motelurile rurale. În mediul rural, hotelurile şi
motelurile sunt relativ puţine şi sunt amplasate cu predilecţie pe drumurile
de interes naţional, cel mai adesea în proximitatea unor obiective de interes
turistic şi în punctele de convergenţă rutieră. Ele satisfac în special turismul
de pasaj şi se caracterizează printr-un nivel anost al dotării tehnice şi al
serviciilor prestate, de obicei, în maniera ofertei citadine.
În condiţiile microprivatizării, acestea pot deveni centre de
polarizare pentru turismul local, în condiţiile în care s-ar optimiza relaţia
ofertă-preţ şi, mai ales, s-ar impune în circulaţia turistică prin produse locale
tradiţionale, promovate eficient prin mediile de informare turistică.
Pot fi avute în vedere şi modalităţi de implementare a unor noi
capacităţi de cazare prin investiţii ale comunităţii locale sau prin subvenţii,
după modelele aplicate cu succes şi în alte ţări. Neîndoielnic, această
alternativă implică existenţa prealabilă a unor elemente forte de atractivitate
turistică, elaborarea unor studii temeinice de fezabilitate şi punerea în
practică a unui sistem eficient de gestionare a investiţiei.
e) Campingurile sunt preferate adeseori de către turişti, întrucât oferă
un contact sporit cu natura, acceptat chiar în condiţiile unui confort mai
scăzut. Camparea este posibilă, cel mai adesea, prin consimţământul
proprietarului terenului sau al celui care îl administrează, cu condiţia să fie
respectate regulile de securitate şi de salubritate publică. Desigur, se poate
percepe şi o taxă de campare, în cazul terenurilor cu poziţii privilegiate, prin
amplasare sau prin conţinut (peisaj, servicii oferite, dotări etc.). Acest fapt
presupune amenajarea unui camping cu administrare privată sau comunală,
ceea ce presupune o investiţie relativ redusă, dar care poate aduce venituri
notabile în zonele cu flux turistic intens.
Amenajarea constă, în principal, în delimitarea şi îngrădirea
terenului, parcelarea acestuia în amplasamente pentru corturi şi dotarea sa
cu echipamentele sanitare minime.
Amplasarea campingurilor se realizează cu acordul autorităţilor
locale şi trebuie să respecte o serie de reguli referitoare la limitarea
capacităţilor şi asigurarea unei suprafeţe minime pentru fiecare
amplasament. Pentru a fi rentabile, aceste formule implică o fluenţă turistică
notabilă. După locul de amplasare şi după dotările specifice, pot fi avute în
vedere diverse modalităţi de realizare.
• Campingurile în mediu natural - sunt amplasate pe terenuri cu
suprafeţe mai mari, aflate în stare naturală sau puţin modificată, comportând
echipamente sanitare lejere. Ele se localizează, de regulă, la periferia vetrei
84
sau chiar la distanţe apreciabile de aceasta (cazul campingurilor situate în
zonele montane, pe terenuri private sau comunale);
• Campingurile de fermă - sunt situate în incinta gospodăriilor
ţărăneşti sau pe terenurile din proximitatea acestora. Ele permit şi accesul
turiştilor echipaţi cu rulote sau caravane şi prezintă avantajul că înlesnesc
valorificarea produselor specifice fermei, prin vânzări directe sau servirea
mesei, Este indicat ca ele să posede, pe lângă indispensabilele cerinţe
sanitare, surse de apă şi electricitate, şi alte facilităţi precum spaţii de joc,
sală de activităţi sau chiar diverse forme de animaţie organizate de
proprietar sau administrator.
f) Satele de vacanţă - pot fi amenajate de sine stătător sau în
conexiune cu campingurile, prin amplasarea unor facilităţi lejere de habitat:
căsuţe, cabane etc. Ele necesită asigurarea aceloraşi cerinţe de spaţiu, dotări
sanitare, salubrizare, însă, în plus, menţinerea funcţionalităţii lor este mult
mai laborioasă şi mai costisitoare. Ele se pretează pentru zonele cu circulaţie
turistică foarte intensă etc.
În ţara noastră, evoluţia sistemul de cazare rurală s-a concretizat, în
linii generale, sub forma structurilor de cazare prezentate anterior,
predominante fiind camerele de oaspeţi amenajate în locuinţa proprietarului
şi reşedinţele de vacanţă amenajate în clădiri independente.
Sub aspect funcţional, determinat de natura serviciilor asigurate, se
disting:
• gospodăria agroturistică de cazare, organizată şi dotată
corespunzător pentru asigurarea cazării şi servirea micului dejun;
• gospodăria agroturistică de cazare şi sejur, care poate oferi
cazare şi pensiune completă;
• gospodăria agroturistică de cazare şi sejur pentru copii,
organizată şi dotată pentru a oferi copiilor şi însoţitorilor acestora (pe lângă
cazare şi pensiune completă) preparate obţinute în gospodăria proprie, în
proporţie de peste 50%;
• fermele agroturistice, care oferă cazare, pensiune completă,
servicii suplimentare şi îşi asigură o parte din venituri din activitatea
turistică.
Din punct de vedere juridic, sunt atestate două forme de structuri
turistice, distinse independent de modul în care sunt dispuse spaţiile de
cazare, diferenţiate doar după capacitatea de cazare şi aportul gospodăriei în
asigurarea serviciilor de servire a mesei:
ƒ pensiunile turistice sunt structuri turistice cu o capacitate de cazare
de până la 20 de camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri
independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi
condiţii de pregătire şi servire a mesei;
85
 ƒ pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care asigură o
parte din alimentaţia turiştilor cu produse proaspete, din producţia proprie.

2.6. Formele turismului rural

Tipologia formelor de turism specifice mediului rural este extrem de

diversă în ţările cu tradiţie în domeniu (Franţa, Elveţia, Irlanda, Austria,
Germania ş.a.). Individualizarea acestora se realizează prin orientarea
deliberată a pieţei spre anumite oferte turistice şi segmentarea clientelei în
acord cu aceasta. Astfel, pot fi avute în vedere forme de turism, precum:
turismul de agrement, cultural, şcolar, sportiv, de reuniuni şi conferinţe,
ecologic, de sănătate, religios, agroturismul etc. În realitate, aceste forme se
întrepătrund adeseori.
Turismul cultural implică cele mai diverse categorii sociale şi de
vârstă şi constă în vizitarea siturilor rurale, respectiv: monumente istorice,
case memoriale, muzee ş.a. sau participarea la desfăşurarea unor sărbători
sau datini tradiţionale (pelerinaje religioase, practici legate de calendarul
agricol sau evenimente sociale din viaţa comunităţii (hramuri, nedei etc.).
O pondere mai mare a acestui tip de turism se remarcă la categoriile
tinere, în special elevi şi studenţi, sub forma turismului şcolar de învăţare
sau descoperire. Din păcate, deşi este cea mai frecventă formă de turism
rural, infrastructura turistică precară a habitatului rural şi absenţa unor oferte
turistice adecvate fac ca acest tip de turism să fie aproape exclusiv de pasaj,
impactul economic asupra deţinătorilor patrimoniului turistic fiind, practic,
insignifiant.
Componentă a turismului cultural, turismul religios poate avea de
asemenea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin conturarea
unor destinaţii certe. Sunt binecunoscute efectele benefice, în acest sens,
exercitate de pelerinajele religioase de amploare de la Lourdes - în Franţa,
Stonehenge în Marea Britanie ş.a.
În ţara noastră se remarcă creşterea prestigiului bisericii,
reîntoarcerea unei părţi semnificative a populaţiei ţării la practicile vieţii
spirituale tradiţionale şi apariţia unor focare de misionariat, în special în
aşezămintele monahale, care polarizează interesul unui număr apreciabil de
credincioşi. Este cunoscută atracţia exercitată de unele mănăstiri precum
cele de la Rohia şi Bârsana (Maramureş), Nicula (Cluj), Sâmbăta de Jos
(Braşov), Poşaga (Alba), Izbuc (Bihor) etc. Amintim, de asemenea,
aşezămintele religioase, depozitarele unor valori artistice şi spirituale
remarcabile şi intrate de mult timp în sfera atracţiei turistice: Putna,
Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Humor, Agapia, Neamţ, Tismana etc.

86
 Turismul de agrement se practică sub formă neorganizată şi constă
în petrecerea parţială sau integrală a concediului, individual sau cu familia,
într-un spaţiu de cazare (casă, cameră mobilată) existent în mediul rural,
obţinut prin diverse modalităţi: moştenire familială, închiriere pe durate de
timp variabile, cazare la prieteni sau la rude etc. În general, îmbină
caracteristicile turismului pentru natură cu cele ale turismului pentru
sănătate. Turistul este tentat să observe natura, să o cunoască şi chiar să se
integreze în ea prin diferite activităţi: observarea păsărilor, identificarea
speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, a fructelor de pădure,
ciupercilor, plimbări etc. El poate beneficia de căldura şi atenţia acordată de
către comunitatea locală cu sprijinul căreia obţine facilităţile necesare
adoptării unei alimentaţii naturale, aplicării unor terapii sau remedii
homeopatice tradiţionale, înţelegerii tradiţiilor şi mentalităţilor specifice
locului respectiv.
Dezvoltarea turismului curativ este favorizată de existenţa unor
condiţii climatice favorabile (absenţa poluării, predominarea calmului
atmosferic, aeroionizarea negativă), prezenţa izvoarelor de ape minerale cu
proprietăţi terapeutice, a apelor termale, a salinelor, asociate eventual cu
posibilităţile de aplicare a remediilor consacrate în medicina populară
(fitoterapie, apiterapie, hidroterapie ş.a.). Existenţa disponibilităţilor de acest
fel pot conduce la elaborarea unor oferte turistice care poate rivaliza cu cele
din staţiunile balneare şi climaterice consacrate.
Mediul rural poate constitui un spaţiu important pentru susţinerea
activităţilor sportive: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice,
speoturism, sporturi de iarnă, orientare turistică ş.a. În anumite situaţii,
turismul sportiv capătă accente de turism de aventură, atunci când obiectivul
îl constituie practicarea unor activităţi, desemnate de limbajul de specialitate
prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele alpine, schiul acrobatic,
zbor fără motor etc.). Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o
anumită politică managerială a produsului turistic (sporturile nautice,
cicloturismul, echitaţia), altele, în schimb, pot atrage turiştii printr-o
amenajare tehnică minimă, dublată desigur de favorabilitatea mediului
natural şi mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv,
alpinismul, orientarea turistică).
Problema definirii unui anumit tip de vacanţă rurală este dificilă,
întrucât însuşi turismul rural nu poate fi definit printr-un anumit tip de
vacanţă; numărul variabilelor implicate în definirea sa este relativ mare,
implicând, printre altele, intensitatea practicării, localizarea, gestiunea,
integrarea în comunitate. În plus, inclusiv în domeniul activităţilor turistice,
intervine conceptul de continuitate. Numeroase tipuri de vacanţă şi de
activităţi se pretează la fel de bine la ţară ca şi la oraş. Turiştii pot avea, în
87
aceeaşi zi, activităţi specific urbane sau rurale. Trecerea în revistă a tipurilor
de vacanţe şi activităţi nu poate avea decât un caracter orientativ53.
Activităţi cu caracter general rural: excursii în împrejurimi; alpinism,
escalade; explorări în locuri sălbatice; plimbări sau coborâri cu barca; schi
fond; schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu; plimbări cu
vehicule cu tracţiune animală; cicloturism; echitaţie; observarea naturii,
fotografiere; contemplarea peisajelor; cunoaşterea patrimoniului rural;
cunoaşterea colectivităţii; sărbătorile rurale; pescuit; vânătoare; sporturi care
se practică în natură (orientare turistică, gimnastică aerobică, jogging etc.).
În majoritatea cazurilor, timpul alocat vacanţei este un timp de
"ruptură", în care organizarea programului şi conţinutul acestuia contează
cel puţin tot atât de mult ca şi calitatea mediului în care se află turistul. De
aceea, activităţile propuse turiştilor joacă un rol determinant în alegerea
locului de vacanţă şi trebuie să ocupe un loc central în elaborarea produselor
turistice. Anumite activităţi sunt facilitate în mod natural de către
caracteristicile mediului, altele necesită amenajări şi o anumită localizare,
uneori ele rezultă dintr-un efort organizatoric, alteori provin din iniţiativa
turistului.
În concluzie, agroturismul este o formă a turismului rural care
utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice şi
pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de
atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural - istorice, de tradiţiile şi
obiceiurile prezente în mediul rural. Ca activitate economică agroturismul
prezintă unele trăsături care îl diferenţiază de turismul tradiţional, standard
şi anume54:
• consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt:
calitatea pensiunii turistice sau agroturistice şi a serviciilor de primire la
fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi
originalitatea produselor turistice;
• oferta turistică este autentică, originală, diversă şi personalizată,
organizată şi condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
• este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi
nu o alternativă sau o substituţie a acesteia;
• nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiuni şi
centre turistice şi în arii periurbane.

53
Petrea, Rodica, Petrea, D. - Turism rural, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2000, p.
28
54
Glăvan, V. Op. cit. p. 17

88
 2.7. Evaluarea cererii şi ofertei rurale pe zone geografice şi judeţe

2.7.1. Oferta turistică rurală

Literatura de specialitate precizează că "oferta turistică cuprinde

resursele naturale şi antropice, echipamentul de producţie a serviciilor
turistice, masa de bunuri alimentare şi industriale destinate consumului
turistic, forţa de muncă specializată în activităţi specifice, infrastructura
turistică şi structurile de primire, condiţiile de comercializare (preţuri, tarife,
facilităţi)."55 Altfel spus, oferta turistică este formată din ansamblul
atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti. Practic, aceasta
cuprinde totalitatea elementelor turistice care pot fi puse în valoare la un
moment dat prin stimularea cererii turistice.
Spaţiul rural al României, de la munte şi până în Delta Dunării şi
litoralul Mării Negre, cu excepţia unor arii de câmpie, oferă condiţii
favorabile dezvoltării turismului rural şi agroturismului. Totuşi, oferta
turistică din mediul rural se concentrează în ariile de munte, de dealuri, deltă
şi litoral, unde cadrul natural de peisaje pitoreşti şi nepoluate, oferă
posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber iar viaţa spirituală şi
moştenirea culturală sunt componente de marcă ale aşezărilor respective.
Spaţiile rurale montane, submontane şi deluroase oferă, de altfel, pe lângă
cadrul natural de mare atractivitate şi elemente cultural istorice şi
etnofolclorice reprezentative pentru România, precum şi o zestre economică
şi arhitecturală remarcabilă, iar litoralul marin şi Delta Dunării se înscriu
prin peisaje şi valenţe turistice inedite.
Moştenirea etnofolclorică cu arhitectura populară, tradiţiile şi
obiceiurile populare, artizanatul, portul şi folclorul popular, gastronomia
specifică, constituie atracţiile turistice cele mai căutate în turismul rural. De
aceea, satele turistice şi oferta agroturistică se circumscriu, îndeosebi,
zonelor folclorice de marcă ale României, cu rezerva că infrastructura
generală, dotările tehnico-edilitare, economice etc. constituie elemente
determinate în opţiunea turiştilor pentru o anumită destinaţie turistică.
Oferta turistică rurală a României este dispersată în 31 de judeţe,
care acoperă, în general, ariile montane şi deluroase dar şi cele de câmpie
(jud. Ilfov), de deltă şi litoral.
Urmărind, pe zone etnofolclorice şi unităţi de relief, oferta turistică
rurală se concentrează în următoarele areale:

55
Niţă, I., Niţă, C. - Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2000, p.
91

89
 • Oaş (depresiunea Oaş şi Munţii Oaş): satele Bixad, Călineşti, etc;
• Maramureş (depresiunea Maramureş şi munţii limitrofi: Rodna,
Maramureş, Ţibleş, Gutâi): Botiza, Vadu Izei, Săpânţa, Rozavlea, Ocna
Şugatag, Săliştea de Sus, etc.;
• Bucovina (Obcinile Bucovinei, depresiunile Dorna - Câmpulung
Moldovenesc): Ciocăneşti, Dărmăneşti, Dorna Arini, Iacobeni, Poiana
Stampei, Panaci, Neagra Şarului, Vama, Vatra Moldoviţei, Mănăstirea
Humorului, Putna etc.;
• Neamţ (dealurile subcarpatice, Valea Bistriţei): Ceahlău, Durău,
Oglinzi, Agapia etc.;
• Bârgău - Bistriţa (Munţii Bârgăului, dealurile Bistriţa - Năsăud):
Bistriţa Bârgăului, Colibiţa, Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Susenii
Bârgăului, Şanţ, Relciu, Tiha Bârgăului etc.;
• Harghita (Munţii Gurghiu - Harghita, Giugeu - Hăşmaşu Mare,
depresiunile Gheorghieni - Ciuc, aria deluroasă Praid - Corund, Sovata -
Odorhei): Praid, Corund, Harghita Băi, Dăneşti, Cârţa, Sântimbru Băi, etc.;
• Ţara Bârsei (Depresiunea Braşov - Covasna şi munţii limitrofi:
Bodoc, Baraolt şi Perşani, Ciucului, Întorsurii, Piatra Mare, Postăvaru):
Arcuş, Ilieni, Sânzieni, Zăbala, Şugaş Băi, Turia, Malnaş Băi, Zagon,
Perşani, Cristian, Ghimbav etc.;
• Bran - Fundata (culoarul Bran, Munţii Bucegi şi Piatra Craiului):
Bran, Bran - Predeluţ, Bran - Şimon, Moeciu, Fundata, Peştera etc.;
• Ţara Făgăraşului (Depresiunea Făgăraş, Munţii Făgăraş): Bucium,
Sâmbăta de Jos, Avrig, Cârţişoara, Şercaia etc.;
• Mărginimea Sibiului (Depresiunea Sibiului şi Munţii Cindrel):
Sibiel, Răşinari, Gura Râului, Orlat, Poplaca, Jina, Sălişte, Ciosnădioara,
Cristian, etc.;
• Valea Arieşului - Ţara Moţilor (Munţii Bihor - Trascău -
Metaliferi): Albac, Arişeni, Gârda de Sus, Întregalde, Rimetea, Scărişoara
etc.;
• Dealurile Clujului - Munţii Vlădeasa - Muntele Mare: Băiţoara,
Beliş, Bologa, Ciucea, Margău, Gilău, Poieni, Sâncraiu, Valea Drăganului,
Vânători etc.;
• Valea Oltului - Dealurile Vâlcei (defileul Oltului, Valea Lotrului,
Munţii Coziei, depresiunile Jiblea - Loviştei, Dealurile Vâlcei): Mălaia,
Costeşti, Vaideeni, Voineasa, Vlădeşti, Băile Govora, Olăneşti etc.;
• Tismana - Polovragi (dealurile Gorjului, Munţii Parâng - Vâlcan):
Polovragi, Baia de Fier, Stăneşti, Săcelu, Tismana, Runcu, Topeşti, etc.;
• Mehedinţi (Podişul Mehedinţi): Balta, Cireşu, Nadanova, Cloşani;

90
 • Vlăsia (Câmpia Vlăsiei): Snagov, Gruiu, Balta Doamnei,
Grădiştea, Siliştea Snagovului etc.;
• Delta Dunării: Crişan, Sfântu Gheorghe, Uzlina, Murighiol, Mila
23, C.A. Rosseti, Periprava;
• Litoralul Mării Negre: Agigea, 2 Mai, Limanu, Vama Veche.
În prezent, în România există peste 682 de pensiuni turistice rurale şi
pensiuni agroturistice inventariate, un număr mare fiind incluse în diferite
structuri, dintre care reţeaua ANTREC este cea mai cunoscută. Capacitatea
de cazare totală a unităţilor turistice omologate este de 6219 locuri de
cazare. Dintre acestea, 221 de unităţi sunt pensiuni turistice rurale, având o
capacitate de 3731 camere, 2596 locuri de cazare şi 461 sunt pensiuni
agroturistice, cu o capacitate de 1702 camere, respectiv 3623 locuri de
cazare56.
Pe categorii de confort, la finele anului 2002, numărul de unităţi de
cazare din mediul rural avea următoarea structură (tabelul 8).
Tabel 8
Numărul de unităţi de cazare din mediul rural
Total 5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea Neclasificate
TOTAL 682 - 2 52 449 179 -
Pensiuni turistice
221 - 2 23 144 52 -
rurale
Pensiuni
461 - - 29 305 127 -
agroturistice
Sursa: Anuarul Statistic al României, INS, 2003
Repartizarea geografică a acestor unităţi turistice în teritoriu respectă
în general zonele turistice consacrate ale ţării:
Tabel 9
Repartizarea geografică a unităţilor
din zonele consacrate pentru turismul rural
Nr. % din total unităţi
Zona turistică Nr. unităţi turistice
crt. omologate
1. judeţul Braşov 156 12,31
2. judeţul Harghita 151 11,91
3. judeţul Sibiu 118 9,31
4. judeţul Maramureş 90 7,1
5. judeţul Suceava 78 6,15
TOTAL 593 46,78
Sursa: Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M. - Spaţiul rural. Definire, organizare,
dezvoltare, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p.101.

56
Anuarul Statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, 2003

91
 Ofertele de turism rural se comercializează în multe ţări sub marca
"agroturism", termen care creează nesiguranţă, întrucât nu defineşte
produsul oferit în realitate. O altă ofertă este "Vacanţa în gospodăria
ţărănească", întâlnită destul de rar datorită schimbărilor structurale survenite
în agricultură, produsul constituindu-se deci într-o ofertă specială de turism
rural.
Oferta "turism rural" include toate ofertele din mediul rural,
respectiv: cele legate de gospodăria ţărănească, vacanţe în gospodării care
şi-au pierdut în mare parte funcţia de bază, sejururi în case de vacanţă,
locuinţe de vacanţă, case particulare etc. Prin urmare, oferta de turism rural
este formată dintr-un grup de elemente, existente la un moment dat numai
potenţial, numită ofertă potenţială şi un grup de elemente prin intermediul
cărora aceasta este pusă în valoare, numită ofertă reală.
Indiferent despre ce tip de ofertă este vorba, produsul turismului
rural este sistemul realizat în urma combinaţiei dintre resursele rurale şi cele
umane, aparţinând zonelor rurale cu un sector de întreprinzători care
formează oferta turistică şi permite vizitatorilor să folosească şi să se bucure
de aceste resurse. Acest sistem formează un ansamblu care se caracterizează
în principal prin complementaritate şi interdependenţă. O componentă
importantă a resurselor dezvoltării rurale, cu impact direct asupra gradului
de civilizaţie a localităţilor rurale şi, implicit, asupra calităţii primirii
turiştilor, este infrastructura fizică. Vom oferi, în continuare, câteva
informaţii privind fondul locativ, infrastructura căilor de comunicaţie şi a
reţelelor edilitare care asigură utilităţile publice de interes local.
Conform datelor oferite de Anuarul Statistic pe anul 2003 şi a
recensământului populaţiei şi a locuinţelor din 2002, în cadrul localităţilor
rurale, populaţia are la dispoziţie pentru satisfacerea condiţiilor de locuit un
fond de 3721417 locuinţe. Ca indicatori ai confortului din mediul rural ne-
am oprit asupra numărului de camere pe locuinţă şi asupra suprafeţelor
acestora. Astfel, în medie, în România, revin 2,69 camere/locuinţă în sate. În
vederea caracterizării gradului de confort şi de igienă a caselor, un loc
aparte îl ocupă dotarea acestora cu baie. Astfel, ponderea caselor rurale care
au baie este de numai 20,09%, comparativ cu 82,82% în mediul urban.
Această creştere se reflectă în dotarea cu instalaţii sanitare a
locuinţelor cu destinaţie turistică din mediul rural. (Tabelul 10).

92
 Tabel 10
Dotarea cu instalaţii sanitare
a structurilor de primire (mediu rural) în anul 2002
- nr. camere -
După dotarea cu instalaţii sanitare
Total Fără baie sau
Cu baie sau duş
duş
Total 2898 1066 1832
Pensiuni turistice 1196 514 682
rurale
Pensiuni 1702 552 1150
agroturistice
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, Institutul Naţional de Statistică, 2003

Un prim pas spre o locuinţă confortabilă şi calea de intrare în zona

civilizată a ruralului începe cu introducerea reţelelor de încălzire centrală,
indiferent că este cazul sistemelor de încălzire individuală sau a centralelor
termice locale. Dacă în perioada 1995-1997 s-au echipat în mediul rural 980
de case, între anii 1999 şi 2002, creşterea a fost remarcabilă: 629 de locuinţe
dotate cu centrală termică în 1999, 977 de locuinţe în 2000, 1302 locuinţe în
2001 şi 1491 în 2002.
Mediul rural se confruntă şi cu lipsa unei reţele satisfăcătoare de
mijloace de transport şi de comunicaţie, care ar putea asigura populaţiei
servicii utile pentru un mod de viaţă modern.
Sub aspectul mijloacelor de transport, ne referim în primul rând la
reţeaua drumurilor publice judeţene şi comunale, care la sfârşitul anului
2002 avea o lungime de 64064 km, respectiv 81% din totalul reţelei
naţionale de drumuri publice. Din acestea, mai puţin de jumătate (47%) erau
drumuri judeţene şi 53% drumuri comunale. Menţionăm ponderea foarte
redusă a drumurilor judeţene şi comunale modernizate - 7,7% (şi doar 3,1%
din cele comunale), respectiv o pondere de peste 2/5 a drumurilor pietruite.
Mai putem adăuga faptul că în ceea ce priveşte drumurile comunale,
aproape 3/5 erau pietruite, dar un sfert din totalul lor erau drumuri de
pământ.

2.7.2. Cererea turistică rurală

Cererea turistică exprimă nevoile solvabile ale populaţiei pentru

consumul de servicii turistice şi se manifestă ca o sumă de dorinţe
(motivaţii) individuale sau colective, influenţate, la rândul lor, de o
multitudine de factori obiectivi şi subiectivi (vârstă, sex, nivel de pregătire,

93
obiceiuri, timp liber, venituri etc.), care îi imprimă o anumită elasticitate57.
Astfel, de exemplu, oamenii în vârstă, cu un nivel de cultură ridicat, solicită
destinaţii cu servicii de cură, dar şi cu un supliment de programe culturale,
în timp ce tineretul este însetat de cunoaşterea de noi locuri şi lucruri, dorind
contacte în cadrul unor manifestări ştinţifice, culturale şi sportive. Ea este
esenţial legată de existenţa timpului liber şi de nivelul veniturilor care,
împreună, reprezintă elementul permisiv al acesteia: fără timp liber nu poate
fi concepută cererea turistică, după cum fără o anumită putere de cumpărare
nu pot fi însuşite produsele turistice.
Pentru un teritoriu anume, cererea incumbă două componente şi
anume: cea înregistrată în rândul populaţiei autohtone, care are în vedere
solicitările de servicii turistice consumabile şi cea exprimată de către
populaţia altor regiuni, în vederea consumului de servicii turistice oferite de
teritoriul considerat. Analiza în timp a fluxurilor turistice evidenţiază faptul
că disparităţile şi ierarhiile spaţiale ale fenomenului turistic se pot schimba,
la fel ca şi profilul structural al fluxurilor respective. Evoluţiile se exprimă
fie prin schimbările intervenite în cadrul cererii de servicii turistice, fie prin
transformarea locurilor de destinaţie şi apariţia altora noi, cu potenţial de
atracţie mai ridicat. În acest sens este notabilă evoluţia pe care a avut-o în
ultimii ani turismul rural, singurul care a cunoscut o evoluţie ascendentă
constantă după 1989.
Manifestarea efectivă a cererii turistice este reprezentată de circulaţia
turistică internă. Deşi statisticile turismului din ţara noastră nu oferă
suficiente date pentru o analiză completă a circulaţiei turistice (de exemplu,
circulaţia turistică în spaţiul rural, în creştere în ultimii ani, este evidenţiată
statistic abia din anul 2001), unele orientări pot fi totuşi schiţate.
Din toate statisticile întocmite la nivelul instituţiilor de specialitate,
rezultă că, în România, după anul 1998, se produce o reducere constantă a
cererii turistice globale. Din tabelul 11 se constată că în anul 2002 are loc o
scădere a numărului de turişti cu 12,7%, din care 18,23% la turiştii români,
iar la numărul de înnoptări reducerile au fost de 9,39%, din care 13,15% la
turiştii români.

57
Cândea, Melinda - Carpaţii Meridionali în sistemul montan românesc, Ed. Universităţii
din Bucureşti, 1996, p. 130

94
 Tabel 11
Dinamica cererii turistice în România, în perioada 1998 - 2002
- număr turişti -
Număr turişti Număr înnoptări
Anul
Total Români Străini Total Români Străini
1998 5552000 4742000 810000 19183000 16976000 2207000
1999 5109444 4314332 795112 17669777 15689261 1980516
2000 4920129 4053105 867024 17646675 15497317 2149358
2001 4874777 3960268 914509 18121688 15731157 2390531
2002 4847496 3848288 999208 17276804 14742579 2534225
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003

Este de remarcat însă creşterea numărului de turişti străini care au

vizitat România: 23,35%, precum şi creşterea duratei de sejur cu 14,8%.
Pentru turismul intern, scăderea înregistrată în primii 10 ani după
1989 poate fi explicată prin acţiunea mai multor factori, dintre care cei mai
relevanţi sunt: constrângeri economice concretizate în reducerea veniturilor
reale ale populaţiei şi implicit restructurarea priorităţilor de consum în
defavoarea turismului; libertatea de a călători în străinătate şi creşterea
cheltuielilor turistice ale românilor în afara graniţelor ţării; apariţia şi
dezvoltarea activităţilor private şi împroprietărirea unei părţi a populaţiei cu
pământ, cu consecinţe asupra reducerii timpului liber şi implicit, a celui
destinat practicării turismului. Menţinerea şi pentru perioada următoare a
tendinţei de scădere a circulaţiei turistice interne (tabelul 11) nu mai poate fi
justificată.
În mediul rural, cererea turistică a înregistrat o creştere constantă,
atât a numărului de turişti, cât şi a numărului de înnoptări (tabelul 12).
Se remarcă astfel, creşteri de circa 20% de la un an la altul, atât la
numărul de turişti cât şi la cel de înnoptări. La finele anului 2002, numărul
de turişti cazaţi în pensiunile turistice era de 2,5 ori mai mare decât în 1998.
Numărul turiştilor români s-a triplat aproape în 2002 faţă de 1998, în
timp ce turiştii străini au avut o creştere mai lentă, de 51%. La numărul de
înnoptări situaţia se inversează, astfel încât turiştii străini au o creştere a
numărului de înnoptări de 2,1% faţă de 1,7% a turiştilor români.

95
 Tabel 12
Cererea turistică în mediul rural
- nr. turişti -
nr.înnop- Pensiuni turistice Pensiuni agroturistice
tări -Anul Total Români Străini Total Români Străini
67000 50000 17000 9000 7000 2000
1998
135000 101000 34000 26000 17000 9000
83007 66590 16417 12232 9382 2850
1999
160966 117004 43962 28124 20301 7823
104924 89584 15340 12556 10891 1665
2000∗
201263 159814 41449 26850 22060 4790
127373 105591 21782 20414 17607 2807
2001
227616 180894 46722 48266 39875 8391
158310 132572 25738 32610 27439 5171
2002
292646 236619 56027 84012 70905 13107
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003
* Începând cu anul 2002, pensiunile turistice sunt clasificate în pensiuni turistice urbane şi
rurale

Este interesant că la pensiunile agroturistice creşterea a fost şi mai

mare: de la 9000 de turişti în 1998 la 32.610 în 2002 (de 3.5 ori). La acest
indicator, numărul turiştilor români a crescut de aproape 4 ori ( de la 7000 în
1998 la 27.439 în 2002), iar pentru cei străini creşterea a fost mai mică, de
doar 2,6%.
Începând cu 2001, sunt evidenţiate statistic separat şi pensiunile
rurale. Pe categorii de confort, numărul turiştilor în spaţiul rural este
evidenţiat în tabelele 7 şi 8.
Tot începând cu anul 2001, încep să fie agreate şi pensiunile turistice
rurale de 4 stele şi pensiunile agroturistice de 3 stele, fapt remarcat în
creşterea numărului de turişti: de la 41 în 2001 la 212 în 2002. Creşterea
pentru pensiunile agroturistice a fost mai mică (de la 4154 la 5666), dar este
semnificativ că această creştere se datorează mai ales turiştilor români, şi
foarte puţin celor străini. Desigur, prezenţa turiştilor rămâne foarte mare în
pensiunile turistice şi agroturistice de 2 stele.
Pornind de la analiza sejurului mediu în turismul clasic, care este
foarte redus (2 zile), am analizat situaţia cazărilor şi înnoptărilor din sfera
turismului rural, diferenţiate pe câteva locaţii: litoral, staţiuni balneare,
staţiuni montane, alte localităţi şi trasee turistice.
Dacă în anul 2002, sejurul mediu pe total ţară era puternic influenţat
de sejurul turiştilor români înregistraţi în sectorul balnear, datorită măsurilor
de protecţie socială, pentru turismul rural durata sejurului mediu era acelaşi,

96
indiferent de locaţia unde se desfăşura. Astfel, în anul 2002, pe litoral, erau
cazaţi 264 turişti în unităţi de turism rural, toţi români, la categoria 2 stele.
Toate înnoptările (1645) sunt incluse în aceeaşi categorie de confort.

Tabel 13
Sosiri ale turiştilor în mediul rural, pe destinaţii şi categorii de
confort
- nr. turişti -
2001 2002
4 3 2 1 4 3 2 1
Total Total
stele stele stele stea stele stele stele stea
Pensiuni 21244 41 2398 15374 3431 32201 212 5380 20962 5647
turistice
rurale
Români 18425 30 1943 13461 2991 28736 208 4646 18640 5242
Străini 2819 11 455 1913 440 3465 4 734 2322 405
Pensiuni 20414 - 4154 14645 1615 32610 - 5666 23892 3052
agroturistice
Români 17607 - 3674 12697 1236 27439 - 5203 20209 2027
Străini 2807 - 480 1948 379 5171 - 463 3683 1025
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003

Tabel 14
Înnoptări în structurile de primire turistică din mediul rural,
pe destinaţii şi categorii de confort
- nr. înnoptări -
2001 2002
4 3 2 1 4 3 2 1
Total Total
stele stele stele stea stele stele stele stea
Total în 40083 155 4681 28178 7069 60123 785 9563 39902 9873
pensiuni
turistice rurale,
din care:
Români 33906 127 3533 24152 6094 51895 781 7651 34488 8975
Străini 6177 28 1148 4026 975 8228 4 1912 5414 898
Total în 48266 - 6700 37601 3965 84012 - 10976 65451 7585
pensiuni
agroturistice,
din care:
Români 39875 - 5576 31225 3074 70905 - 9834 56003 5068
Străini 8391 - 1124 6376 891 13107 - 1142 9448 2517
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003

97
 Numărul de înnoptări în pensiunile rurale de pe litoral, în 2002, este
de 1645 (1631 români şi 14 străini), toate fiind incluse la categoria 2 stele.
Dacă pensiunile turistice rurale din staţiunile balneare nu au găzduit
turişti străini în 2001 şi 2002 (tabelul 14) pensiunile agroturistice au cazat
turişti străini la categoria 2 stele, (150 persoane în 2001).

Tabel 15
Repartiţia cererii turistice rurale pe structuri de cazare turistică
şi categorii de confort în staţiunile balneare
- nr. turişti -
2001 2002
4 3 2 1 4 3 2 1
Total Total
stele stele stele stea stele stele stele stea
Total în 812 - - 697 115 356 - - 279 77
pensiuni
turistice
rurale, din
care:
Români 812 - - 697 115 356 - - 279 77
Străini - - - - - - - -
Total în 508 - - 508 - 206 - - 206 -
pensiuni
agroturistice,
din care:
Români 358 - - 358 - 205 - - 205 -
Străini 150 - - 150 - 1 - - 1 -
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003

Sejurul mediu rămâne identic cu cel pe total ţară, respectiv 2 zile.

În staţiunile montane, cererea turistică este repartizată pe toate
categoriile de confort, şi manifestă o preferinţă în creştere pentru categoriile
de confort superioare (tabelul 16):

98
 Tabel 16
Repartiţia cererii turistice rurale pe structuri de cazare turistică
şi categorii de confort în staţiunile montane
- nr. turişti -
2001 2002
4 3 2 1 4 3 2 1
Total Total
stele stele stele stea stele stele stele stea
Total în 5280 41 836 3096 1307 11253 212 1584 7430 2027
pensiuni
turistice
rurale, din
care:
Români 4934 30 832 2894 1178 10554 208 1548 6797 2001
Străini 346 11 4 202 129 699 4 36 633 26
Total în 10675 - 2431 7392 852 16558 - 3913 11279 1366
pensiuni
agroturistice,
din care:
Români 9672 - 2006 6853 813 15178 - 3502 10365 1311
Străini 1003 - 425 539 39 1380 - 411 914 55
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003

• la pensiunile turistice rurale, în anul 2001, 1% din totalul

turiştilor au fost cazaţi în unităţi de 4 stele, 15% în unităţi de 3 stele şi 59%
în unităţi de 2 stele. Diferenţa este repartizată asupra unităţilor de 1 stea. În
anul 2002, 2% din totalul turiştilor au fost cazaţi în unităţi de 4 stele, 14% în
unităţi de 3 stele şi 66% în unităţi de 2 stele. Este de remarcat, în anul 2002,
scăderea numărului turiştilor cazaţi la 1 stea (doar 18%), pe seama creşterii
cazărilor la 2 stele.
• la pensiunile agroturistice, în anul 2001, 23% din totalul
turiştilor au fost cazaţi în unităţi de 3 stele, 69% în unităţi de 2 stele şi 8% în
unităţi de 1 stea. În anul 2002, situaţia se păstrează aceeaşi, cu diferenţa că
circa 1% din turiştii cazaţi în unităţi de categoria 2 stele s-au orientat către
categoria 3 stele.
La categoria alte localităţi şi trasee turistice, este de remarcat faptul
că turiştii nu au abordat categoria 4 stele nici în 2001, nici în 2002 (tabelul
17).

99
 Tabel 17
Repartiţia cererii turistice rurale pe structuri de cazare turistică
şi categorii de confort în alte localităţi şi trasee turistice
- nr. turişti -
2001 2002
4 3 2 1 4 3 2 1
Total Total
stele stele stele stea stele stele stele stea
Total în pen- 15087 - 1562 11516 2009 20328 - 3796 12989 3543
siuni turistice
rurale, din
care:
Români 12621 - 1111 9812 1698 17563 - 3098 11301 3164
Străini 2466 - 451 1704 311 2765 - 698 1688 379
Total în pen- 8106 - 1723 5718 665 15846 - 1753 12407 1686
siuni agro-
turistice, din
care:
Români 6461 - 1668 4459 334 12056 - 1701 9639 716
Străini 1645 - 55 1259 331 3790 - 52 2768 970
Sursa: Turismul României. Breviar statistic, INS, 2002, 2003

Creşterea de 5151 de turişti din anul 2002, faţă de anul 2001, se

datorează mai ales numărului de turişti români care au ales această
destinaţie turistică, alegând în special categoriile de confort de trei stele şi 1
stea.
La pensiunile agroturistice, creşterea este aproape de 100% în anul
2002 faţă de 2001, şi este datorată în egală măsură, turiştilor români şi
străini. Trebuie să remarcăm decizia unui număr din ce în ce mai mare de
turişti români care preferă o categorie superioară de confort, pe când turiştii
străini au preferat pentru cazare categoriile de confort de 2 stele şi o stea.
În anul 2001 este evaluată statistic şi circulaţia turistică rurală din
Delta Dunării. Astfel, numărul turiştilor cazaţi în pensiunile turistice a fost
de 65 (58 turişti români şi 7 străini), confort 2 stele, iar numărul turiştilor
cazaţi în pensiuni agroturistice a fost de 98 (89 turişti români şi 9 turişti
străini), confort 1 stea.

100
 2.8. Extinderea turismului rural în lumea contemporană

2.8.1. Caracteristicile turismului rural în Uniunea Europeană.

În Uniunea Europeana, turismul rural are vechi tradiţii, care s-au

consolidat atât sub formă organizată cât şi spontană. Atât rezistenţa în timp
cât şi expansiunea acestui tip de turism sunt rezultatul orientărilor şi a
măsurilor luate pentru dezvoltarea zonelor rurale şi a diversificării formelor
de organizare şi practicare a turismului de masă.
În Uniunea Europeană turismul rural are la bază următoarele
coordonate58:
• Spaţiul, care fără existenta oamenilor nu poate fi suport al
convieţuirii, un spaţiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor
consumatorilor din turism. Spaţiul rural s-a format prin juxtapunerea rnai
multor entităţi, care au fiecare în parte, trecut, prezent şi viitor propriu, iar
exploatarea lor în scop turistic, nu se face pe un teren uniform, pe aceeaşi
bază geografică, socială, culturală sau economică. Variabilele geografice,
atracţiile turistice diverse, datele economice variate, resursele umane diferite
din punct de vedere calitativ şi cantitativ, fac ca ceea ce este de dorit sau
posibil într-un anumit loc să nu fie la fel într-un altul, ceea ce este benefic sau
tolerant într-un loc pentru un grup uman, poate deveni nociv sau intolerabil
într-un loc sau pentru alt grup uman.
• În lipsa spaţiului sau a produselor, oamenii dispun numai de o
capacitate de primire redusă, ceea ce arată că cei ce locuiesc în spaţiul rural
trebuie să fie principalii actori în activitatea de turism rural pentru a fi
principalii beneficiari. Ospitalitatea ţăranului trebuie însoţită de o pregătire
specifică activităţii de cazare turistică, în care iniţiativa privată trebuie să se
integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală, prin aportul tuturor la
montajul produselor turistice, oferind vizitatorului - consumator satisfacţia
unei cazări civilizate.
Ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural este: cazare la ferma
= vacanta petrecută în sat + petrecerea timpului liber în spaţiul rural. Ferma,
satul, spaţiul rural sunt imagini şi ca atare motivul pentru care turiştii vin să-şi
petreacă vacanţele la ţară.
Ferma rămâne un simbol foarte puternic pentru citadin, este casa
fermierului, a ţăranului, a celui care cunoaşte secretele naturii, dar ştie şi locurile
de pescuit, de cules ciuperci, etc., acestea fiind probleme ale agroturismului care

58
Bran, Florina,Marin, D., Simion Tamara - Turismul Rural - modelul european, Editura
Economică, 1997, p. 8

101
nu pot fi definite printr-un statut juridic, sau la un nivel al venitului, dar care face
parte dintr-o categorisire a cadrului particular în spaţiul rural. Satul ocupă un loc
important în imaginaţia orăşeanului: el semnifică intimitatea socială, animaţia
locală, dimensiunea umană, evocă primăria, şcoala, cafeneaua, biserica, etc.,
locuri care au marcat viaţa oamenilor de-a lungul secolelor. Cu toate
transformările intervenite prin fenomenul de migrare a tinerilor către oraşe, traiul
la ţară rămâne un concept destul de puternic, cererea turistică pentru spaţiul
rural fiind în creştere pentru mulţi turişti prin ale căror cereri se contribuie la
menţinerea comerţului şi a serviciilor locale şi a unui echilibru în viaţa rurală
cotidiană. Ferma, satul şi spaţiul, împreună şi separat, dau turismului rural
atractivitate, dimensiune economică, socială şi culturală. Turismul rural este
propice parteneriatului dintre sectorul public şi privat, sau dintre cei care
contribuie la dezvoltarea turismului rural în plan local şi cei care activează pe
plan european. Aşadar, turismul rural este fundamental integrat în cadrul
mijloacelor rurale de primire unde pune în valoare potenţialul natural, cultural,
uman pe baza căruia se elaborează şi promovează produsele turistice la nivel
local, regional, naţional şi internaţional.
Dezvoltarea rurală integrată durabil prin turism, presupune participarea
activă a populaţiei la operaţiuni turistice de primire şi satisfacere a cerinţelor
consumatorilor turişti atât prin59 dezvoltarea turistică la nivel local, cu consecinţe
economice şi sociale pozitive cât şi prin activităţi pentru obţinerea fidelităţii
consumatorului prin calitatea primirii şi a produselor turistice oferite, atât prin
organizarea superioară a spaţiului de primire cât şi prin dezvoltarea serviciilor
etc. Toate acestea sunt reglementate de măsuri legislative şi facilitaţi care să
stimuleze organismele locale, organizaţiile profesionale agricole şi populaţia
satelor prin aplicarea lor.
Un moment important în evoluţia organizatorică a turismului rural
european, îl constituie, declararea anului 1990, anul Turismului când a luat fiinţă
EUROGITES - FEDERATIA EUROPEANA DE TURISM RURAL, ca
organizaţie de turism a Comunităţii Europene, având următoarele obiective:
• Definirea ofertelor turistice din mediul rural şi stabilirea criteriilor
unitare de calitate turismului rural în Europa;
• Crearea unei bănci de date, cu informaţii despre fiecare organizaţie
membră;
• Codificarea produsului turistic rural astfel încât să fie inteligibil
pentru turist, pentru a putea recunoaşte produsul la prima vedere;
• Atragerea de noi clienţi la această formă de turism şi
descoperirea spaţiului rural prin practicarea turismului în mediul rural;

59
Minciu, R. - Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, 1995, p. 32

102
 • Acordarea de ajutor prin experţi pentru ţările în care turismul se
află în faza de organizare, astfel încât să se organizeze un produs omogen,
de calitate, cu şanse de pătrundere pe piaţa turistică.
Ţările cu turism rural dezvoltat, consideră că promovarea acestuia la
nivel regional nu mai este eficientă în condiţii de concurenţă sporită cu cele
ale Uniunii Europene. În acest scop a luat fiinţă în anul 1990 "Grupul de
lucru pentru vacanţa în gospodăria ţărănească şi turismul rural" din
Germania (ANG) care propunea ca obiectiv elaborarea unor strategii de
promovare a turismului în gospodăria ţărănească şi a turismului rural, pentru
a contribui la îmbunătăţirea situaţiei economice a unităţilor de primire,
asigurarea unei poziţii mai bune în societate a celor două oferte, crearea
unui lobby mai eficient în rândul politicienilor şi în instituţii de stat, la nivel
naţional şi internaţional, implicarea programelor de dezvoltare a spaţiului
rural, a dezvoltării turismului, creşterea gradului de cunoaştere a ofertelor
rurale prin activităţi cu presa şi publicul, care să asigure îmbunătăţirea
imaginii ofertelor "Vacanţa în gospodăria ţărănească" şi "Turismul rural".
În ţările membre ale UEE se practică o multitudine de tipuri de
structuri de cazare extrahotelieră. Situaţia se explică prin preocuparea de a
satisface un evantai cât mai larg al segmentelor de turişti proveniţi din
propria ţară sau din străinătate, cu nivel de venituri, vârste foarte diferite şi
cu preocupări diverse atât în viaţa cotidiană cât şi în perioadele de vacanţă.
Astfel, oferta de servicii de cazare a turiştilor în principalele ţări ale
UEE menţionează următoarele structuri de cazare60:
• parahotelăria
• închirierea de apartamente mobilate
• camere în gospodăriile localnicilor
• reşedinţele secundare
• multiproprietatea
• unităţi de cazare ("culcuşuri" ) rurale
• sate de vacanţă
• sate de destindere, de recreare
• camping
• hanuri pentru tineret.
Un prim tip de unităţi de cazare parahotelieră îl constituie
apartamentele-hotel ca reşedinţe secundare pentru perioadele de vacanţă.
Aceasta se poate observa şi pe baza informaţiilor din tabelul 18.

60
Ferenţ, E. . Oportunităţi pentru dezvoltarea turismului rural în perspectiva integrării
europene a României, în volumul "Turismul rural românesc. Potenţial şi valorificare", Ed.
Pan Europe, Iaşi, 2001, p. 239

103
 Tabel 18
Structuri de cazare turistică parahoteliere din unele ţări ale UEE
Nr.
Ţara Modalităţi de cazare Observaţii
crt
1 Belgia şi - este o modalitate de cazare -
Luxemburg tot mai mult folosită în
oraşe;
2 Franţa - sub forma rezidenţelor de - sunt clasificate de la 1
turism - "apart-hotel"; la 4 stele;
3 Portugalia - s-a dezv. în staţiuni - dispun de 15000 paturi
balneare exclusiv pentru turişti;
sub forma de "apartament-
hotel"
4 Regatul Unit - puţin în staţiunile montane - britanicii preferă para-
şi în cele balneare pentru hotelăria în străinătate;
străini ;
5 Spania - ca "apartament-hotel"; - apreciată de germani;
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

Se poate observa că structurile de cazare parahoteliere sunt relativ

puţin dezvoltate în ansamblul unităţilor de cazare turistică. Aceste unităţi
turistice pot fi întâlnite în oraşe (Belgia şi Luxemburg), în staţiuni balneare
(inclusiv pe litoral) şi iau adesea forma unor apartamente-hotel. Ele sunt
sunt solicitate de o clientelă mai pretenţioasă ce dispune şi de veniturile
necesare (britanici, germani).
Un alt tip de unităţi de cazare a turiştilor îl constitui închirierea de
apartamente sau case complet mobilate. Este o modalitate de cazare
cunoscută şi practicată de turiştii occidentali în dorinţa lor de independenţă
sporită pe timpul de vacanţă. Situaţia este relevată şi de datele din tabelul
care urmează.

104
 Tabel 19
Închirierea apartamentelor mobilate de către turiştii occidentali
Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii
1 Belgia şi - mult dezvoltată pe coasta - 80 % din turişti sunt
Luxemburg flamandă; olandezi şi luxem-
burghezi;
2 Danemarca - 12 % din turiştii danezi - au reşedinţe
închiriază apartamente, secundare;
imobile;
3 Franţa - 14 % din turiştii francezi - sunt clasificate în
închiriază apartamente, trei categorii;
imobile;
4 Germania - 17 % din turişti închiriază -
- 15,3 milioane înnoptări în
ţară şi 1,6 milioane în afară;
5 Grecia - este foarte răspândită -
6 Irlanda - se referă la mici case de - sunt preferinţe şi
vacanţă pentru închirierea de
- predomină închirierea de locuinţe pe vase, nave
rulote de 4 persoane; plutitoare ;
7 Italia - reşedinţe hoteliere ; - 3 % din capacitatea
- apartamente – hotel; parcului hotelier ;
- realizează 113 mil. - 380000 paturi ;
înnoptări;
8 Regatul - este preferată de britanici în -
Unit străinătate ;
9 Spania - este dezvoltată: circa 3 - 15 % din spanioli
milioane camere cu 10 optează pentru aceas-
milioane de paturi tă modalitate de
cazare;
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

Pe baza celor de mai sus putem aprecia că această modalitate de

cazare este foarte răspândită în rândul turiştilor occidentali. Ea se practică
mult atât în propria ţară cât şi în străinătate (germanii - 17 %, francezii - 14
%, spaniolii - 13 %, danezii - 12 % ). Problema care se pune aici, pentru a
atrage turiştii străini, este calitatea imobilelor şi a echipamentelor din dotare,
ceea ce presupune investiţii însemnate; la acestea trebuie adăugate condiţiile
de mediu şi de agrement. Multe dintre imobilele, dintre apartamente oferite

105
în turismul occidental sunt pe litoralul Mediteranei, pe ţărmurile unor insule
(Baleare, Canare) şi în staţiuni amenajate pentru sporturi de iarnă.
Succesul se explică şi prin asocierea ofertanţilor în federaţii
naţionale, federaţii care realizează o promovare intensă pe piaţa turistică
occidentală (în special germană, engleză, daneză).
Cazarea turiştilor în spaţii ale localnicilor constituie o modalitate cu
ponderi diferite de la o ţară la alta: în Belgia şi Luxemburg nu are
recunoaştere oficială, este puţin practicată în Franţa şi Danemarca şi
răspândită în Grecia unde un mare număr de camere nu sunt declarate şi
înregistrate oficial; în Regatul Unit această formă de cazare este dezvoltată
(tabelul 19). Se practică preponderent în mediul rural. Ea are o
corespondenţă şi în practica din ţara noastră.
Succesul acestei modalităţi de cazare constă în ineditul, în
originalitatea condiţiilor de cazare, în calitatea mediului, în prospeţimea
produselor alimentare şi promptitudinea serviciilor.

Tabel 20
Cazarea turiştilor la localnici în ţările occidentale
Nr Numele ţării Nr. de unităţi Observaţii
1. Belgia şi - fără recunoaştere - se practică în toată
Luxemburg oficială; ţara;
2. Danemarca - numărul de înnoptări a - închirierea este
scăzut; autorizată rezervarea,
nu;
3. Franţa - puţin răspândită; -
- cuprinde numai 15 000
camere;
4. Grecia - este foarte răspândită; - sunt foarte multe
- 220 000 paturi nedeclarate,
înregistrate oficial; ilegale;
5. Irlanda - între 2000 - 2500 camere - primesc cca. 30 %
înregistrate oficial; din
turişti;
- tot aici şi cazările la
ferme;
6. Italia - 7% din turiştii italieni - apreciată de
optează austrieci,
- 1,9 milioane paturi; germani, suedezi;
- se practică numai în - numai 21 % merg la
rural; prieteni;

106
 7. Portugalia - 50 case de turism cu 2- 8 - puţin dezvoltată;
camere;
8. Regatul Unit - circa 155 000 paturi ; - bine dezvoltată ;
9. Spania - formă de cazare - au un Centru de
răspândită; rezervare .
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

Una dintre cele mai puternice tendinţe în cazare turiştilor occidentali

o constituie achiziţionarea (sau construirea) unei reşedinţe secundare în
propria ţară sau în străinătate. Aceasta oferă certitudine sporită privind
disponibilitatea spaţiilor, condiţiile de confort, momentul plecării în vacanţă
şi libertatea internă de manifestare. De asemenea, reşedinţele secundare
proprietate personală nu trebuie supuse autorizării.
Tendinţa de a dispune de o reşedinţă secundară se manifestă mai
pregnant la turiştii din jumătatea de Nord a Europei (scandinavi, germani,
britanici) - multe dintre aceste reşedinţe secundare fiind în zonele sudice ale
Europei (Spania, Franţa, Italia etc.) pentru a beneficia de clima mai caldă a
acestora. Achiziţionarea este avantajată şi de cursul de schimb mai avantajos
al monedelor ţărilor nordice în raport cu cele sudice, de legislaţia UEE cât
şi de posibilităţile mai uşoare de deplasare către asemenea reşedinţe.
Achiziţionarea de reşedinţe secundare în zone mai puţin dezvoltate
economic şi în special în zonele rurale are efecte benefice: aport de capital,
locuri de muncă, investiţii colaterale, un aflux mai uniform de venituri
pentru zonele respective.
Această modalitate de dezvoltare a turismului trebuie să reţină
atenţia în mod deosebit şi administraţiilor locale din ţara noastră. Printre
investitorii în realizarea de reşedinţe secundare se află " Clubul
Mediteranean" şi Grupul "Pierre et Vacances". Cunoaşterea experienţei
lor, a condiţiilor în care ei investesc prezintă importanţă şi pentru turismul
românesc în general şi cel rural în special. Ei pot deveni parteneri-investitori
importanţi pentru întreprinzătorii români cu consecinţele favorabile de
parteneriat. Unele informaţii privind reşedinţele secundare de turism în
Europa pot fi observate şi în tabelul următor :

107
 Tabel 21
Reşedinţele secundare cu destinaţie turistică
în unele ţări occidentale

Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii

1. Franţa - 2,6 milioane reşedinţe - francezii au şi în Spania
secundare în 1988 - aici au şi scandinavii,
britanicii;
2. Italia - 11 % din turişti au o - germanii şi suedezii au vile
reşedinţă secundară –apartament pe litoral şi la
munte în Italia;
3. Regatul - pe litoralele engleze ; - manifestă mult interes
Unit - în Franţa: Normandia pentru reşedinţele secundare;
şi în
zona Nord Pas de
Calais
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

O tendinţă nouă în domeniul cazării turistice o constituie

achiziţionarea (sau construirea) unei multiproprietăţi cu caracter turistic
într-o zonă favorabilă petrecerii vacanţelor. Această tendinţă se poate
extinde rapid datorită unui efort investiţional de grup (familial, de persoane
etc.) mai uşor de suportat. Se poate observa că britanicii dispun de 800 de
reşedinţe de vacanţă multiproprietate în 45 de ţări. Multiproprietatea
turistică poate fi utilizată de proprietarii săi în sistemul "times - share" .
Majoritatea multiproprietăţilor se achiziţionează de turişti în afara ţării lor
de origine. Şi aici este preferată zona mediteraneană. Un operator important
în acest segment de cazare a turiştilor este Grupul francez " Pierre et
Vacances". Situaţia achiziţionării de multiproprietăţi cu caracter turistic în
două ţări occidentale poate fi observată în tabelul 22. Efectele economice
asupra zonelor în care se efectuează asemenea investiţii sunt asemănătoare
celor de la achiziţionarea de reşedinţe secundare.

108
 Tabel 22
Multiproprietăţi turistice achiziţionate de turiştii francezi şi britanici
Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii
1. Franţa *) - francezii cumpără şi în - Pierre et Vacances este
străinătate în sistemul principal operator
"time share"
2. Regatul - 800 de reşedinţe în 45 de - puţin dezv. pe teritoriu
Unit ţări cu 450000 de aderenţi britanic - la Mediterana, în
"time share"
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

O modalitate mai veche de cazare a care se mai practică în bună

măsură şi astăzi este cazarea la ferme în mediul rural.
Cazările rurale sunt numeroase şi de mai multe tipuri în Franţa,
Germania, Regatul Unit. Această modalitate este preferată de numeroşi
turişti danezi (40 % dintre ei, fie pe teritoriul naţional fie în străinătate, în
principal în Germania şi Franţa) şi de olandezi (Tabelul 23).

Tabel 23
Situaţia cazărilor rurale în unele ţări occidentale
Nr. de
Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii
paturi
1. Belgia şi - 50 de cazări rurale - - sunt
Luxemburg reglementate
2. Danemarca - - - sunt puţine
3. Franţa - private = 40 000 - 200 000 - reprezentanţe
- comunale = 4 000 pat. la Londra,
- 400 unităţi pt. - 1,6 mil Copenhaga,
călăreţi clienţi din Amsterdam,
- 600 unit. pt. copii care 28 % Frankfurt;
- reţele departamen- străini - exploatează
tale; două reţele
informatice de
rezervare
4. Germania - 75 000 camere ; - - în plin progres
5. Grecia - puţin răspândite ; 600 paturi -
6. Irlanda (menţionate mai sus) - -
7. Portugalia - 200 case de turism 1300paturi - orăşenii nu
apelează

109
 8. Olanda - 40 % dintre turiştii - - voiajează în
olandezi sunt atraşi de Germania şi
turismul verde; Franţa; are un
birou de
promovare la
Amsterdam
9. Regatul - 15 000 cazări la - - mulţi merg în
Unit ferme Franţa
10. Spania - formă de cazare - - dispun de un
răspândită Centru de
rezervare
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

Altă modalitate de cazare extrahotelieră a turiştilor se referă la

unităţile turistice din satele de vacanţă. Ele sunt ansambluri turistice
complexe care impun atât o optimizare a amplasării lor cât şi un efort
investiţional deosebit. Pentru implantarea satelor de vacanţă sunt preferate
zonele cu climă blândă, cu vegetaţie bogată, cu posibilităţi optime de odihnă
şi destindere. Majoritatea lor sunt în zona sudică a Europei, în Italia, Grecia,
Tunisia, Coasta de Fildeş, Insulele Maldive, Insulele Seychelles, Tobago .
Principalii creatori şi administratori de sate de vacanţă sunt: Clubul
Mediteranean (Franţa), Valtur şi Vacanze (Italia), Clubul Robinson
(Germania). Majoritatea turiştilor din satele de vacanţă sunt străini (Tabelul
24).

Tabel 24
Sate de vacanţă turistică din unele ţări europene
Nr Ţara Nr. de unităţi Observaţii
1. Belgia , - numeroase cluburi de - propun servicii de
Luxembu vacanţă pe coasta flamandă animaţie
rg
2. Danemar - sunt numai sate de - au caracter social;
ca vacanţă familiale; - au cluburi în străinătate
(Franţa)
3. Franţa - primul în 1947; - Clubul Mediteranean
- majoritatea sunt structuri este lider;
de vacanţă
4. Germania - 2000 sate sunt administrate - Clubul Mediteranean;
de societăţi comerciale; - Clubul Robinson -19 sate
(mulţi turişti străini );

110
 5. Grecia - sunt finanţate şi de - relativ puţin dezvoltate
investitori locali;
6. Irlanda - un sat de către Clubul - aproape de terenuri de
Mediteran. golf
7. Italia - Club M. administrează 7 - Valtur are şi în Grecia,
sate de vacanţă cu 9000 Tunisia, Maldive;
paturi;
- Valtur administrează 15
sate.
8. Olanda - apreciază mult sejururile - li se oferă spre închiriere
în satele de vacanţă; se corturi, caravane,
oferă şi servicii de bungalowuri;
animaţie;
9. Regatul - un sat de vacanţă cu 1000 - relativ puţin dezvoltat
Unit locuri;
10. Spania - primul, în 1950 - Clubul Mediteranean;
- cumpărări de suedezi; - Clubul de Vacacios;
- au construit şi belgienii;
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

Pentru a face vacanţele mai plăcute se dezvoltă şi un alt tip de

complexe turistice şi anume, satele turistice de recreere, de destindere. Ele
dispun atât de structuri de cazare cât şi de însemnate unităţi de agrement.
Acestea presupun eforturi investiţionale deosebite: cum ar fi în piscine
acoperite, instalaţii de condiţionare a aerului, a apei, în realizarea unui
micromediu mediteranean. Lideri în acest domeniu sunt Grupul Center
Parcs - olandez, Sun Parks - belgian (cu profil baptist). Clientela provine din
ţări cu venit ridicat pe locuitor (Belgia, Olanda, Germania, Regatul Unit,
Danemarca ) (Tabelul 25).

Tabel 25
Sate de recreare, de destindere pentru turişti în unele ţări europene
Nr.
Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii
paturi
1. Belgia şi - 3 sate de către Center 5000 - clienţii: 60 % bel-
Luxemburg Parcs gieni, 20 % olan-
- sate de recreare dezi, 15 % germani;
baptiste - 500 5 % britanici
2. Danemarca - exemplu, Lalandia cu 6000 - 5 piscine, valuri
dotări deosebite artificiale
111
 3. Franţa - primul a fost înfiinţat - -
de grupul olandez
Center Parcs în
Normandia
4. Germania - un parc administrat de - - puţin dezvoltate
grupul Center Parcs
(olandez)
5. Olanda - 8 sate de recreare în - - dotare foarte bună:
Olanda şi alte 5 în piscine acoperite cu
străinătate; ambianţă tropicală
- sunt pentru sejururi
scurte
6. Regatul Unit - două sate de recreare - - puţin dezvoltată
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

O altă modalitate de cazare a turiştilor de mare amploare o reprezintă

campingurile. Ele pot fi create şi administrate de asociaţii de primării sau
de grupuri de firme. Campingurile au proliferat mult în ţări precum Franţa,
Olanda, Italia etc. (Tabelul 26).
Cazarea în campinguri are încă perspective de dezvoltare mai ales
pentru faptul că mulţi turişti se vor deplasa şi în viitor în vacanţe individual,
cu propriul automobil. În condiţiile unor venituri relativ mici, mulţi dintre ei
vor apela pentru cazări la camping.
Tinerilor turişti li se oferă cazare în hanuri pentru tineret. În
condiţiile unei dotări ceva mai modeste şi a unor servicii mai puţin
pretenţioase, ele practică tarife mai accesibile. Cazarea în hanuri de tineret
este preferată de mulţi tineri turişti danezi, francezi, germani şi britanici. În
ansamblu aceste structuri de cazare cunosc o anumită involuţie datorită
creşterii cerinţelor turiştilor. Se fac eforturi de reamenajare, de modernizare
a echipamentelor şi de diversificare a serviciilor (Tabelul 26).

112
 Tabel 26
Campinguri pentru turişti în unele ţări europene
Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii
1. Belgia şi - 440 terenuri clasificate -
Luxemburg plus 100 terenuri neclasi-
ficate; -Luxemburg, 130
terenuri cu 50000 locuri;
2. Danemarca - 500 terenuri clasificate 14-18 % dintre turiştii
în 3 categorii de confort danezi folosesc
campingurile;
3. Franţa - dispune de 11400 - există 3 tipuri de
terenuri; campinguri;
- ea deţine 50 % din - în 1991 a primit 10
terenurile de camping din milioane turişti;
Europa
4. Germania 2500 terenuri de camping; - 10 % din turiştii ger-
400 funcţionază şi în mani folosesc campin-
timpul iernii; gurile în ţară sau la
Mediterana;
5. Grecia 300 terenuri-87200 locuri - relativ bine dezvoltate
6. Irlanda - 130 terenuri clasificate; - oferă şi închirieri de
caravane şi bungalowuri;
7. Italia - bine dezvoltate: 2200 - 12 % din turiştii
terenuri cu 1 milion de italieni apelează la
locuri; campinguri;
8. Portugalia - 125 terenuri cu 235000 - bine dezvoltat
locuri pentru turism - pentru turiţti străini ;
balnear;
9. Olanda - peste 1/3 din turiţti - "Eurocamp" oferă
apelează la camping; prestaţii automobiliştilor
- 4 500 terenuri disponibile; în Olanda, Franţa, Italia
etc.
10. Regatul - 4 500 terenuri autorizate - 19 % dintre britanici
Unit din care 1300 sunt le utilizează
permanente; - 5,9 milioane campări
- foarte bine dotate;
11. Spania - 800 terenuri cu 400000 - în 1991: 1,5 milioane
locuri; campări;
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

113
 Tabel 27
Hanuri turistice pentru tineret în unele ţări europene

Nr. de
Nr. Ţara Nr. de unităţi Observaţii
paturi
1. Belgia şi - puţine în Belgia - 2300 -
Luxemburg -Luxemburg: 12 unit - 1300
2. Danemarca - 106 hanuri pentru - 9900 - 482 000 danezi
tineret - 430 000 străini
3. Franţa - 370 hanuri pt. tineret - 30000 - cunosc o
- 25 % din tineri le involuţie
preferă
4. Germania - în 1991 au primit un - - adesea sunt
milion de turişti administrate de
municipalităţi ;
5. Grecia - 27 hanuri (în 1987 ) - -
6. Irlanda - circa 50 hanuri; - 2500 - tinerii preferă
camerele la
localnici (hôtes);
7. Italia - relativ puţin - 7800 -
dezvoltate;
8. Portugalia - 14 hanuri; - 890 - finanţate de la
fond;
9. Olanda - 50 de hanuri; - 6200 - 25000 înnoptări
10. Regatul Unit - 260 hanuri; - 15000 - bine dezvoltată;
-32% dintre tineri;
11. Spania - 131 hanuri; - 14100 -finanţate şi de un
birou naţional;
Sursa: J.P. Pasqualini, B. Jacquot - Tourisme en Europe. Action touristique, Ed. Dunod,
Paris, 1992

Din cele prezentate, constatăm că turismul rural în Uniunea

Europeană se sprijină61 pe tipurile de primire (recepţie) existentă, pe dotările
ce se regăsesc în proprietatea privată a locuitorilor din spaţiul rural, prestatori
de activităţi turistice iar reţeaua turismului rural are la bază:
• condiţii superioare de organizare;
• existenţa organismelor neguvernamentale naţionale şi
internaţionale;

61
Glăvan, V., Marghidan, G. - Experienţa naţionala şi internaţionala in valorificarea
patrimoniului rural. Ministerul Turismului 1993

114
 • sprijinul primit din partea statelor prin credite pe termen lung, cu
dobânda de 3,5 %. Franţa, Germania, Austria sunt scutite de impozite pe
activitatea turistică, sprijin logistic, formarea de cadre şi îndrumare
permanentă prin intermediul programelor PHARE;
• experienţa câştigată şi dorinţa de perfecţionare manifestată.
Din punct de vedere economic, în Germania, „vacanţele la fermele
ţărăneşti" au dus la aprecierea din partea gazdelor (prestatorilor de servicii
turistice) că un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul
unui an întreg.
Drept urmare, încă din anul 1980 s-a elaborat proiectul „de la Marea
Nordului la Alpi" care prevedea realizarea a două mii de locuinţe de vacanţă,
cu circa 10000 camere cu două paturi. Dacă la acestea se adaugă şi măsurile
luate de guvernul german după 1990, după realizarea unificării, ne putem face
o părere asupra potenţialului turismului rural de care dispune în momentul de
fata Germania, prin mărirea regiunilor cu activităţi de turism rural.
Toate acestea au fost conjugate cu legislaţia anti-trust şi încurajarea
afacerilor mici şi mijlocii cu capital familial, bazat pe un vechi concept
german asupra vieţii de familie şi în special legat de propria familie în
societate (Kinder, Kuche und Kirche) respectiv, copil, bucătărie, biserică,
care au dus la obţinerea unor rezultate deosebite în creşterea turismului rural62.
Sejururile oferite de turismul rural german poartă parfumul serbărilor
berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din povestirea Fraţilor Grimm.
Ambianţa rurală este completată cu peste trei mii de oferte „Ferien auf dem
Lande" cuprinse în ghidul ospitalităţii rurale în Germania, care în afara
serviciilor de găzduire şi mic dejun, demi-pensiune sau pensiune completă -
itinerarii oferă: servicii ciclo - turistice, călărie, plimbări cu căruţa, caleaşca,
vizite în ateliere artizanale, vânătoare, plimbări, drumeţii, pelerinaje, etc.
In Franţa, turismul rural, realizează o mare diversificare. Mare parte a
echipamentelor franceze pot fi numite case rustice, controlate, omologate şi
rezervate prin Federaţia Naţionala „Gites Ruraux", care cuprinde peste 37.000
aşezăminte. In spaţiul rural francez se întâlnesc asocieri cum sunt „Gite de
France", „Logis et Auberges de France", „Stations Vertes de vacances",
„Relais et Chateaux", „Relais du Silence", „Camping et Caravaning", etc.
Turismul rural in Franţa cuprinde 4.000 de sate turistice, 150.000 de
paturi, dispersate în 80 de departamente. Zonele cele mai cunoscute sunt:
Haute-Savoie, Herault, Saône şi Loire, Bas-Rhin, precum şi regiuni
binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

62
Nistoreanu, R, op. citată, p. 16

115
 Principalele oferte ale turismului rural francez constau în: ineditul
preparatelor culinare; vinurile albe, roşii, roze sau negre; şampania;
amabilitatea gazdelor; raportul preţ - calitate al serviciilor.
În Austria, turismul în general şi cel rural în special a devenit o
profesie care a contribuit la evoluţia aşezărilor săteşti. Principalele forme ale
turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case ţărăneşti cu case de
închiriat), turismul în hanuri, cu vechime de peste 100 ani. In acest sens zona
Tirolului s-a dezvoltat prin programele Ministerului Agriculturii şi al
Comerţului intitulat „Planul Verde", prin care s-au acordat gospodăriilor
tiroleze, împrumuturi pe termen de 15 ani cu dobânda de 3-5 %.
Amplificarea activităţilor turistice din mediul rural în Austria s-a făcut prin
înfiinţarea organizaţiilor turistice săteşti (OST) şi a Centrelor de Administraţie
a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. In
întâmpinarea acestor iniţiative au venit sindicatele de iniţiativă sătească,
oficiul de turism al landului, oficiul pentru promovarea turismului austriac.
Belgia federală, compusă din Vallonia, Flandra şi regiunea
Bruxelului, dispune de 260 aşezăminte rurale şi 145 camere oaspeţi, în
regiuni bogate în patrimoniu artistic şi tradiţii populare.
Danemarca este locul unde produsul turistic este cunoscut sub
denumirea „vacanţe active", ce pun la dispoziţia turiştilor 22 aşezăminte cu
3.000 de paturi.
Finlanda, cu apă, aer, păduri (188.000 locuri şi peste 65 % acoperite
cu păduri), dispune de condiţii speciale ale desfăşurării turismului rural, fiind
omologate peste 5.000 de aşezăminte cu peste 10.000 paturi63.
Irlanda se include în circuitul turistic cu 500 de ferme ce oferă în mod
tradiţional formula „bed and breakfast" (cazare şi mic dejun) şi a altor oferte.
De obicei o fermă turistică poate deservi 6-10 turişti. Zonele renumite în
turismul rural irlandez sunt: Litoralul Vestic şi Partea centrala între Galway
şi Dublin.
Italia se caracterizează prin turismul rural sub forma „vacantele verzi".
In ghidul elaborat în 1965, Agriturist, se regăsesc adresele, descrierile,
echipamentele, produsele turistice din cele 1.500 ferme, locuinţe antice
renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case tradiţionale, castele şi
fortificaţii, etc. Regiunile cele mai renumite sunt: Piemont, Lombardia,
Tretino, Veneto Emilia Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Abruzzo,
Umebria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia, Alto Adige, etc64.

63
după datele organismelor turistice din Finlanda, 1993 (citat din Turismul Rural,
Nistoreanu, P., p. 20)
64
Guida degli Agriturismo, Roma, 1995, p. 21

116
 Portugalia, cu cei 800 km de coasta şi 12 insule, oferă condiţii
propice dezvoltării unui turism rural. In Portugalia, sectorul turismului rural
este reglementat de Ministerul Comerţului şi Turismului, care acordă credite
nerambursabile pe perioade lungi, cu condiţia desfăşurării activităţii de
turism rural de cel puţin 10 ani. Turismul rural din Portugalia dispune de 100
echipamente şi peste 1.500 paturi cum sunt: Lisabona, Coasta Verde, Coasta
de Prata, Montanhas, Azorele şi Madeira, etc.
In alte ţări, în ultimele decenii, turismul rural a luat o dezvoltare tot
mai mare şi s-a extins. Menţionăm astfel:
• Spania cu zonele: Granada, Almeria, Malaga, Cabiz, Huielva,
Sevilla, Cordova şi Jaen, etc.;
• Elveţia cu zonele: Leman, Jura, Berna, Ticino, etc.;
• Luxemburg cu zonele: Moselle, Porte des Ardennes, etc.;
• Anglia cu zonele: Kent, Norfolk, Suffolk, Tara galilor.
De asemenea, sunt în plină afirmare ţări cum sunt: Grecia, Islanda,
Suedia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, România şi fosta Iugoslavie.

2.8.2. Turismul rural în România

Primele iniţiative în ruralul românesc, având caracter turistic mai

bine conturat, datează încă din anii 1920 - 1930, procesul fiind stopat, în
formă incipientă, de evoluţiile ulterioare, nefavorabile din punct de vedere
politic. În pofida acestora, în perioada de relativă "deschidere" ideologică
de la începutul deceniului opt, s-au manifestat unele preocupări pentru
promovarea turismului rural. În acest scop, între 1968 şi 1975 au fost
introduse forme de amenajare turistică asemănătoare cu cele ale modelului
francez şi au fost identificate aşezările rurale reprezentative din punct de
vedere turistic, selecţionate prin prisma valorilor etnofolclorice şi culturale
deţinute şi a atractivităţii cadrului natural.
Astfel, în anul 1972, în urma unui studiu iniţiat de Ministerul
Turismului, au fost identificate 118 localităţi rurale al căror potenţial
turistic justifica promovarea lor în turismul intern şi internaţional. Dintre
acestea, în anul 1973, printr-o decizie promovată de acelaşi for, au fost
selecţionate şi declarate, experimental, sate de interes turistic, 13 localităţi
rurale: Lereşti, Rucăr, Fundata, Şirnea, Sibiel, Răşinari, Tismana, Vaideeni,
Hălmagiu, Bogdan-Vodă, Vatra Moldoviţei, Murighiol şi Sf. Gheorghe,
stabilindu-se cadrul de organizare, funcţionare şi îndrumare a activităţii
turistice, precum şi modalităţile de reclamă necesare promovării ofertei
acestora.
Evoluţiile pozitive au fost, din păcate, de scurtă durată, ele fiind
stopate de restricţiile impuse turiştilor străini, în special cele care decurgeau

117
din Decretul nr. 225 din 1974, care prevedea interdicţii privind cazarea
turiştilor străini în locuinţele particulare. Acest fapt echivala, practic, cu
anularea intenţiilor de promovare a turismului rural, în pofida existenţei
unor excepţii de la decret (satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi
Crişan).
După anul 1990, mutaţiile de ordin politic, economic şi legislativ au
generat premisele necesare pentru relansarea acestui fenomen. Au început
acţiuni de promovare a turismului rural la nivel organizatoric, legislativ,
formativ, de cercetare şi de cooperare internaţională.
Primele acţiuni turistice, în domeniul turismului rural, s-au
constituit în aşezările tuiristice din culoarul Bran - Rucăr (Bran, Fundata,
Dragoslavele), extinzându-se apoi şi în alte regiuni.
În anul 1990, sub auspiciile Ministerului Agriculturii, a fost
înfiinţată Comisia Zonei Montane, reorganizată în 1993, sub denumirea de
Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (FDRM), care a continuat
activitatea de evaluare a resurselor din regiunile montane şi de coordonare
a dezvoltării socio - economice a acestora.
În anul 1994, cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul
programului Phare, a fost înfiinţată Asociaţia Naţională pentru Turism
Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC). La scurt timp după
formare, ANTREC a devenit organizaţia cea mai importantă în procesul de
relansare şi afirmare a turismului rural românesc. Asociaţia are drept scop
principal, promovarea turismului rural şi formarea profesională a celor care
se orientează spre acest domeniu.
Un aport însemnat în promovarea turismului rural l-au avut şi
societăţile comerciale cu activităţi în acest domeniu precum: Fundaţia
"Ţara Dornelor" din Vatra Dornei, "Branimpex" din Bran, "Trans Tour"
SRL - Praid - Harghita, Asociaţia Turistică "Botiza" Maramureş, Fundaţia
Turistică "Agro-Tur OVA" din comuna Vadu - Izei (Maramureş), Renaşterea
Satelor Româneşti" - Rădăşeni (Suceava), S.C. "Drăguş" - Covasna,
"Dublion" SRL - Câmpulung, "Ovidiu Tour" -Bran etc. , activitatea unora
căpătând, treptat, anvergură naţională şi chiar internaţională.
În acelaşi timp structuri, precum cele menţionate mai sus, au
contribuit la dezvoltarea turismului rural prin organizarea unor cursuri şi
stagii de pregătire profesională, destinate prestatorilor de servicii turistice,
prin implicarea într-o serie de campanii publicitare de profil şi prin
susţinerea, pe diverse căi, a principalelor necesităţi, în vederea
reglementării acestora pe cale legislativă, aspect soluţionat, în mare parte,
după anul 1994.
În concluzie, la ora actuală, se poate aprecia că mutaţiile survenite
în plan socio - economic, politic şi legislativ, coroborate cu trăsăturile
118
diverse şi originale ale spaţiului rural românesc, sunt în măsură să asigure
relansarea turismului rural, într-o manieră viguroasă, eficientă şi inedită, în
cadrul mai larg al fenomenului turistic, la nivel naţional şi internaţional.

119
 CAPITOLUL III - ORGANIZAREA ŞI PROMOVAREA
TURISMULUI RURAL

3.1. Concepte privind organizarea şi promovarea turismului rural

3.1.1. Forme organizatorice actuale ale turismului rural

Punctul de plecare în definirea formelor organizatorice de dezvoltare

ale turismului rural îl constituie oportunităţile create de cadrul legislativ
existent.
Prin efectul Legii nr. 21/1924, se pot crea şi organiza forme
asociative cu personalitate juridică de tipul organismelor neguvernamentale,
care pot avea drept scop dezvoltarea societăţii rurale în ansamblul său şi
promovarea turismului rural. Organizaţiile nonprofit pot sprijini, la rândul
lor, crearea de agenţi economici specializaţi, care să fie îndrumaţi şi
sprijiniţi în realizarea unei strategii de dezvoltare a turismului rural la nivel
local, regional, naţional şi internaţional.
Decretul Lege nr. 54/1990 privind libera iniţiativă, pune în evidenţă
materializarea atuurilor unei persoane sau a asociaţiilor familiale de a
dezvolta activităţi de anvergură mai mică pe linia turismului rural. Formele
de organizare a turismului rural prin intermediul agenţilor economici
rezultaţi în baza prevederilor Decretului Lege nr. 54/1990 şi a Legii nr.
31/1991 (privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale), sunt
specifice zonelor cu vocaţie turistică, care dispun de multe avantaje în
realizarea de activităţi turistice rurale. Scopul principal al acestor agenţi este
profitul, prin valorificarea resurselor locale, specifice activităţii de turism.
În dezvoltarea sa, turismul rural favorizează apariţia câtorva forme
de organizare65.
Forma cea mai simplă a turismului rural constă în a oferi o cameră
de găzduire, la solicitarea unui turist ocazional (în trecere, care trebuie să
înnopteze în localitatea respectivă sau se află în zonă cu afaceri sau pur şi
simplu face o drumeţie). Această formă s-a dezvoltat mai mult în jurul
staţiunilor balneoclimaterice datorită capacităţii de cazare insuficiente a
acestora şi este sezonieră, uneori ocazională; proprietarul gospodăriei pune
la dispoziţia turiştilor doar spaţiul de cazare, fără a oferi şi alte servicii

65
Mitrache, Şt., şi colab. - Agroturism şi turism rural, Ed. Fax Press, Bucureşti, 1996, p.
148 şi următoarele

120
(pensiune, agrement etc.). Avantajul acestei forme este că satisface cererea
turistică şi asigură un venit suplimentar gospodăriei. Dezavantajul constă în
lipsa unui program care să răspundă cerinţelor turiştilor.
O altă formă de organizare se întâlneşte la nivelul agenţilor
economici autorizaţi, atestaţi şi agreaţi de organismele de resort. Agentul
economic poate fi o persoană fizică ce dispune de o gospodărie amenajată în
scopul primirii turiştilor, o asociaţie familială sau o societate comercială
care îşi valorifică, la un moment dat, excedentul de cazare şi care dispune de
un program agroturistic. La nivelul acestei forme se asigură protecţia
consumatorului, prin dobândirea autorizaţiei de funcţionare.
Organizarea turismului rural şi a agroturismului în cadrul agenţiilor
de turism, operează cu programe proprii sau cu programe puse la dispoziţie
de alte persoane (fizice sau juridice) şi de către solicitanţii de servicii. Ele
prestează anumite servicii pe bază de comision. Serviciile constau în
promovarea programelor oferite de organizatorii de turism rural sau în
organizarea de excursii pe baza programelor oferite de gospodăriile şi
fermele din mediul rural.
Alte forme de organizare ale turismului rural sunt reprezentate de
fundaţii, asociaţii şi federaţii, create ca organisme neguvernamentale care să
promoveze dezvoltarea activităţilor de economie rurală şi turism rural, prin
sprijinirea pregătirii şi valorificării potenţialului satelor româneşti. Aceste
forme asociative reunesc toate iniţiativele locale şi izolate, pentru a crea
entităţi capabile să reprezinte anumite aspecte din segmentele vieţii
economico-sociale rurale.
Nivelul actual al dezvoltării turismului rural din România este
determinat, în principal, de acţiunile întreprinse de aceste organizaţii
neguvernamentale care au început să activeze după 1990. Dimensiunile în
timp şi spaţiu ale dezvoltării coordonatelor turismului rural sunt foarte mari,
fapt care creează premisele multiplicării şi coeziunii tuturor formelor de
organizare şi acţiune pentru dezvoltarea turismului rural. Prezentăm, în
continuare, câteva din realizările unora dintre aceste forme asociative, care
au contribuit la dezvoltarea şi implementarea turismului rural în România.
Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (FRDM) s-a
înfiinţat în anul 1991 şi a elaborat un vast program privind dezvoltarea şi
implementarea agroturismului în România. În cadrul acestui program au fost
iniţiate şi susţinute propuneri legislative care au contribuit la înlăturarea
vidului legislativ care exista până la momentul respectiv în domeniul
agroturismului. FRDM a promovat un proiect de lege pentru susţinerea
turismului rural, a derulat un program PHARE şi a asigurat o bază de date
necesară editării unui ghid agroturistic cu primele 2000 de gospodării
atestate în perioada 1991-1994.
121
 Pentru realizarea de legături internaţionale, FRDM s-a afiliat unor
organisme internaţionale (EUROTER), în vederea realizării unor acţiuni
pentru sprijinirea şi dezvoltarea turismului rural; a realizat de asemenea
schimburi de experienţă cu organisme specializate din Franţa
(CLÉCONFORT) şi este preocupată în alinierea criteriilor de clasificare şi
agreere a ofertei agroturistice pentru a a se crea posibilitatea promovării
rapide a turismului rural românesc în Comunitatea Europeană.
Asociaţia “Operaţiunea Satele Româneşti”(OVR) a fost constituită
în 1988-1989 pentru a proteja satele româneşti de campania de sistematizare
a satelor. După anul 1990, asociaţia a acţionat pentru sprijin şi ajutor
umanitar, iar în 1991-1992 a desfăşurat activităţi de parteneriat în scopul
dezvoltării democraţiei locale şi a dezvoltării satelor româneşti. Este o
grupare internaţională care cuprinde secţiuni naţionale şi/sau regionale:
OVR Belgia francofonă şi germanofonă, OVR Franţa, OVR Elveţia, OVR
Ţările de Jos, OVR Belgia flamandă, OVR Marea Britanie şi, bineînţeles,
OVR România. Această asociaţie numără în jur de 800 de comune şi
comitete locale din toată Europa, care au format o reţea unică de idei, în care
primează principiile parteneriatului intercomunal/intercetăţenesc şi ale
dezvoltării rurale integrate. În România a creat o Fundaţie Rurală, structură
de sprijin ce vizează promovarea şi susţinerea proiectelor de dezvoltare
durabilă în România, precum şi o reţea turistică de cazare la locuitori, ce
acoperă 12 judeţe ale ţării. Între ANTREC şi OVR s-a semnat o convenţie în
care se precizează angajamentul celor două părţi de a colabora eficient.
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural
(ANTREC) este o organizaţie neguvernamentală şi nonprofit, înfiinţată în
anul 1994 cu sprijinul Ministerului Turismului, având un rol important în
dezvoltarea turismului rural.
Strategia ANTREC în dezvoltarea turismului rural are următoarele
direcţii de acţiune:
• desfăşurarea unor acţiuni de formare şi perfecţionare pentru toţi
participanţii la turismul rural, organizate prin cursuri pe diverse specialităţi
şi forme de pregătire. Modulul de instruire şi formare este detaliat în cursuri,
seminarii, tabere de instruire cu scop tematic;
• acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă fermelor şi
pensiunilor agroturistice în întocmirea documentaţiilor necesare omologării
acestora ca entităţi turistice şi includerea lor în banca de date în vederea
asamblării unei reţele turistice;
• promovarea turismului rural şi a marketingului turistic utilizând
metode şi tehnici moderne care să permită crearea unei reţele proprii de
turism şi racordarea acesteia la turismul european. În acest scop sunt

122
realizate: pliante, broşuri, înregistrări video şi cataloage prin care să fie pus
în valoare potenţialul turistic rural românesc.
ANTREC este membră, începând din anul 1995 a asociaţiei de profil
EUROGITES. În această calitate contribuie la promovarea turismului
românesc peste hotare.
În cadrul programului PHARE pentru dezvoltarea turismului în
România, ANTREC este desemnată pentru supervizarea acţiunilor de
promovare şi marketing. Proiectul prevede crearea unei reţele naţionale de
promovare şi rezervare a ofertei şi cererii turismului rural, concepută ca un
sistem integrat şi computerizat, cu posibilităţi de racordare la piaţa turistică
europeană.
În afara celor trei forme organizatorice - FRDM, ANTREC şi OVR -
care acoperă întreg teritoriul ţării, există şi numeroase asociaţii, cu caracter
local sau zonal, precum şi o serie de societăţi, agenţii de turism, în ale căror
preocupări, turismul rural este doar o completare şi nu o preocupare
exclusivă. Dintre societăţile comerciale cu activitate în acest sens amintim:
Fundaţia "Ţara Dornelor" din Vatra Dornei, "Branimpex" din Bran, "Trans
Tour" SRL - Praid - Harghita, S.C. "Drăguş" - Covasna, "Dublion" SRL -
Câmpulung, "Ovidiu Tour" -Bran etc. (în total aproape 25 de
touroperatori).
Aceste asociaţii au avut, în ansamblu, o contribuţie importantă la
constituirea produsului turistic rural românesc şi la promovarea sa pe
piaţa internă şi internaţională.
Un alt nivel organizatoric principal este cel reprezentat de
organismele guvernamentale implicate în organizarea, coordonarea şi
controlul activităţii turistice (inclusiv a celei din mediul rural),
reprezentat prin Autoritatea Naţională pentru Turism, în principal,
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, Ministerul Educaţiei Naţionale şi alte instituţii de
stat (Fig. nr.6 ). Între acestea, Ministerul Turismului deţine funcţia de
regulator, întrucât elementele decizionale adoptate de acesta (în special
cele de natură legislativă), în colaborare cu asociaţiile profesionale ale
prestatorilor, se transmit tuturor nivelelor structurale. Principalele
obiective urmărite sunt:
• asigurarea unui cadru legislativ coerent şi stimulativ,
armonizat cu legislaţia din ţările Uniunii Europene;
• crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru elaborarea
unor produse turistice competitive, de bună calitate, care să respecte
standardele de calitate existente la nivel european;

123
 • coordonarea activităţii de omologare şi clasificare a
pensiunilor turistice şi agroturistice, în colaborare cu specialişti ai
asociaţiilor şi fundaţiilor profesionale;
• promovarea ofertei turistice rurale, în ţară şi străinătate, prin
diverse mijloace (materiale promoţionale, participare la târguri şi
expoziţii etc.)

3.1.2. Promovarea turismului rural

Acţiunile promoţionale în domeniul turismului vizează atât atragerea

unor noi clienţi cât şi păstrarea celor vechi adresându-se, direct, sau prin
reţelele de intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine
identificate de clienţi. Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare şi
vânzări, literatura de specialitate menţionează că în turismul rural se poate
acţiona în două direcţii66: promovarea imaginii, având în centrul atenţiei
destinaţiile turistice pe care urmăreşte să le facă cunoscute şi promovarea
vânzărilor, care implică nemijlocit operaţiunile de comercializare.
Deasemeni, promovarea pensiunilor turistice şi agroturistice se
realizează prin mai multe forme şi mijloace publicitare şi anume67:
¾ înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice
specifice;
¾ tipărirea de către prestatorii de servicii turistice (fermieri sau
asociaţii turistice locale) de pliante, hărţi, ghiduri etc.;
¾ promovarea prin mass - media (audio - vizuală, presa scrisă);
¾ promovarea prin intermediul unor agenţii turistice
touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alţi agenţi economici
interesaţi;
¾ prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziţii şi burse de
turism; prin Legea nr. 187/1998 privind aprobarea O.U.G. nr. 63/1997, art.2,
alin.d, Ministerul Turismului oferă "Prezentarea gratuită a ofertei turistice
a pensiunilor turistice şi agroturistice în materiale de promovare turistică şi
în acţiuni de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din
ţară şi din străinătate ale ministerului";
¾ colaborarea cu diverse organisme specializate interne (OVR,
ANTREC şi filialele judeţene) sau internaţionale (EUROGÎTES, alte
asociaţii europene de profil);
¾ promovarea ofertei agroturistice prin reţeaua INTERNET.

66
Gherasim, T, Gherasim, D. - Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 139
67
Glăvan, V. - Agroturism. Ecoturism, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2002, p. 132

124
 Pentru a fi eficientă, acţiunea de promovare trebuie să fie prezentă la
toate nivelurile.
La nivelul gospodăriilor aceasta se poate realiza prin editarea de
ghiduri proprii sau pliante în care să fie prezentată atât gospodăria
respectivă cât şi împrejurimile, cu zonele de atracţie. În materialul publicitar
respectiv se recomandă a fi prezentat pe scurt şi satul, comuna din care face
parte gospodăria, avându-se în vedere următoarele elemente68:
- situarea gospodăriei în vatra satului;
- terenuri de sport şi agrement în apropiere sau în zonă;
- câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cină) şi felul meselor ce
pot fi asigurate (aniversări, banchete, mese în familie, mese oficiale, mese pentru
evenimente familiale - nunţi, botezuri etc.);
- informaţii despre bucătăria familiei (mâncăruri şi produse specifice);
- pajişti pentru jocuri, şezlonguri;
- dacă sunt admise animalele turiştilor;
- informaţii despre gospodărie;
- condiţii de cazare şi confort;
- informaţii privind preţul cazării, al mesei şi al serviciilor etc.;
- schiţă cu amplasarea gospodăriei faţă de şosele, drumuri şi căi de acces,
cu toate informaţiile necesare pentru identificarea gospodăriei în funcţie de
mijloacele de transport cu care se deplasează turistul;
- alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat,
meşteşuguri, produse agroalimentare specifice).
În situaţia în care o gospodărie nu dispune de resursele financiare
necesare realizării unui astfel de material, ea va întocmi o fişă, însoţită de o
prezentare grafică sugestivă, incluse ulterior într-un material de promovare
mai amplu, la nivel de zonă, judeţ etc.
La nivel de sat, comună, zonă agroturistică, promovarea se poate
face prin intermediul unui material publicitar scris - ghid turistic de
exemplu, sau sub forma unei casete video, care să prezinte imagini sugestive
din zona respectivă. Indiferent de prezentare, materialul trebuie să
inventarieze totalitatea gospodăriilor care sunt ameneajate pentru turism dar
va include şi informaţii referitoare la ansamblul teritoriului, elemente de
inedit care pot fi întâlnite, etc.
La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai
amplu, care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale ansamblului
respectiv (de exemplu: turism rural în Ţara Oaşului, agroturism în
Bucovina, agroturism în Oltenia).

68
Mitrache, Şt. şi colab. - op. cit., p. 131

125
 Fig. 1 SISTEMUL TURISTIC RURAL

- NIVELUL STRUCTURAL ŞI RELAŢIILE MAJORE -

SISTEMUL DE VALORI
CULTURALE ŞI SPIRITUALE

SISTEMUL POLITIC
SISTEMUL EDUCAŢIONAL

MINISTERUL TURISMULUI
Subsistemul de proiectare şi
control

PRESTATORII TURISTICI ASOCIAŢIILE PROFESIONALE –

Pensiunile agroturistice ONG, agenţii de turism
Sub s is te mu l op er a ţ ional Subsistemul regulator - optimizare
şi promovare

GEOSISTEM

SISTEMUL
ECONOMIC

SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE (PREFECTURI, PRIMĂRII,
AGENŢII GUVERNAMENTALE)

126
 În fine, la nivel naţional se poate concepe un ghid, un îndrumar
agroturistic, ce poate orienta un potenţial turist. La acest nivel, informaţiile
oferite vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de
agenţiile specializate, prin lucrătorii acestora. Acest ghid poate cuprinde
lista agenţiilor teritoriale, cu adresele şi numerele lor de telefon.
După caracterul informaţiilor pe care le conţin, materialele
publicitare elaborate se pot clasifica în: materiale ce conţin informaţii de
detaliu şi materiale ce conţin informaţii generale.
Dacă în privinţa materialelor cuprinzând informaţii generale,
creativitatea, inventivitatea, originalitatea, pot fi avute în vedere pentru ca
alături de elementele concrete să contribuie la realizarea unui material
atractiv şi interesant, în cadrul materialelor incluzând informaţii de detaliu,
situaţia este diferită. Acest gen de materiale publicitare trebuie să fie foarte
concrete şi cât mai sugestive. Se recomandă ca ele să conţină în mod
obligatoriu:
) prezentarea cât mai amănunţită a gospodăriei: număr de
camere, număr de locuri de cazare în fiecare cameră, amplasarea
gospodăriei, posibilităţi de alimentare cu apă (caldă şi/sau rece), dotări,
amenajări, posibilităţi de încălzire, alte informaţii despre gospodărie (număr
de animale, felul acestora, suprafaţa de teren a gospodăriei) etc.;
) prezentarea modului în care se poate ajunge în satul, zona
respectivă: mijloace de transport, felul acestora, durata călătoriei, distanţa
faţă de cele mai apropiate oraşe;
) prezentarea celor mai interesante elemente ale programului
agroturistic (acele aspecte care pot trezi interesul turiştilor).
La acestea se adaugă o serie de modalităţi de promovare specifice
turismului rural (agroturismului):
- organizarea de mese, pe anumite trasee turistice frecventate
(hanuri, moteluri), cu mâncăruri tradiţionale sau degustări de vinuri, fructe
sau alte produse specifice, prilej cu care vor putea fi distribuite şi pliante
prezentând zona şi posibilităţile de practicare a agroturismului;
- publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale,
manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi);
- organizarea unor expoziţii cu imagini din diferite gospodării care,
la rândul lor, pot fi considerate expoziţii în miniatură pentru că dispun de o
varietate de produse de artă populară tradiţională (cusături, împletituri, vase
de lut etc.).
Difuzarea materialelor publicitare poate fi făcută prin intermediul
agenţiilor de turism specializate sau prin participarea unui agent de
agroturism la târgurile zonale ce au loc în diferite momente ale anului şi cu
diverse prilejuri.
127
 În cadrul activităţii de promovare a turismului rural şi a
agroturismului, un rol important poate fi jucat de promovarea unor produse
agricole. Presupunând, de exemplu, că într-o zonă este bine reprezentată
producţia pomicolă, se pot constitui două - trei grupe de gospodării care se
vor specializa într-o anumită direcţie de valorificare: una dintre grupe se va
specializa în efectuarea curelor de fructe, agenţiile care se ocupă de
agroturism preocupându-se să facă reclamă acestor gospodării, în vederea
degustării fructelor; o altă grupă de gospodării va fi sprijinită în prelucrarea
industrială, cu reţete tradiţionale, tipice zonei respective (peltea, gem,
dulceaţă), pentru care se vor obţine preţuri corespunzătoare unui produs
obţinut în condiţii manufacturiere; în fine, alt grup de gospodării, ce dispun
de o suprafaţă mai mare, va fi sprijinit în organizarea prelucrării mecanizate
a fructelor cu mici maşini frigorifice. Vor fi ambalate mici cantităţi de fructe
proaspete, aspectuoase, care vor face, indirect, prin vânzare, publicitate
zonei respective.
Totuşi, promovarea nu se referă numai la imagine, text şi sunet.
Casele, vilele, fermele, gospodăriile, mediul natural sau elemente ale
acestuia prezentate într-un pliant, nu sunt suficiente pentru a asigura
calitatea politicii de promovare. Reuşita promovării depinde, într-o măsură
destul de mare, şi de continuitatea ei. Ideea de bază a promovării
agroturismului este aceea a prezentării unei "promisiuni", potrivit căreia
clienţii care vor veni vor beneficia de facilităţile enumerate, având ca
rezultat obţinerea satisfacţiei dorite. Câştigarea unui nou client trebuie să fie
urmată de păstrarea acestuia, revenirea lui la destinaţia respectivă. În aceste
condiţii, ambianţa, ospitalitatea, atitudinea gazdelor, sunt factori importanţi
care influenţează rezultatele politicii de promovare, mai ales datorită
faptului că nu pot fi redate cu uşurinţă de mijloace şi suporturi tehnice,
oricât de performante ar fi ele şi oricât de adecvat ar fi mesajul comunicat.

3.1.3. Promovarea turismului rural prin mijloace electronice

Site-urile Web reprezintă un instrument excelent pentru a furniza

informaţii de calitate şi pentru a promova într-un mod profesionist toate
atracţiile turistice şi etno-culturale de care dispune România, turismul fiind
una din afacerile care pot exploata Internet-ul la maxim.
Agenţiile de turism au fost printre primele întreprinderi care au
sesizat şi valorificat potenţialul Internet-ului, şi şi-au realizat pagini de
prezentare - pagini web - prin care şi-au apropiat ofertele de potenţialii
cienţi, aflaţi la mii sau zeci de mii de kilometri depărtare. Aceste pagini web
pot fi considerate „pliante electronice", care pot fi procurate şi citite de către
orice persoană conectată la Internet, din orice colţ al lumii.

128
 În acest „pliant" pot fi descrise serviciile oferite, infrastructura
existentă etc. într-un mod extrem de tentant pentru potenţialul client, cu
ajutorul unor prezentări grafice, video şi audio. Printre facilităţile oferite de
acest mijloc de promovare se numără şi posibilitatea introducerii unor
formulare pentru rezervare şi a unor chestionare interactive pentru a putea
studia direcţiile de orientare ale pieţei turistice rurale. De asemenea,
consultarea de către un prestator de servicii turistice a paginilor firmelor
concurente îi face cunoscută în orice moment situaţia în care se află în raport
cu concurenţa.
Prezenţa pe Internet a unei firme impune promovarea unui anumit tip
de imagine: aceea a unei firme serioase şi puternice, prospere şi moderne,
pentru a putea fi considerată un partener de faceri cu statut şi drepturi egale
de către potenţialii furnizori sau beneficiari.
În ultimii ani, această metodă de promovare a serviciilor turistice a
căpătat amploare şi în ţara noastră, acum fiind utilizată de câteva zeci de
mii de firme româneşti.
www.RoTravel.com este primul site românesc de promovare turistică
a ţării, care în scurt timp a reuşit să adune la un loc ofertanţi de produse
turistice şi clienţi potenţiali, fiecare având posibilitatea de a se prezenta sau
de a alege într-un mod civilizat, fără a face eforturi de căutare sau financiare
pentru a-şi putea procura informaţiile dorite. Aceste site este realizat de firma
Norbert Computer, o firmă specializată în dezvoltarea de servicii de
promovare a turismului românesc pe Internet.
Publicat pe Internet în luna mai 1997, pe un server din SUA, site-ul a
reuşit să se impună în scurt timp ca fiind cel mai important ghid turistic al
României de acest tip, evidenţiindu-se prin design şi calitatea informaţiilor
furnizate, în prezent site-ul are peste 50.000 de cititori unici şi mai mult de
100.000 pagini vizitate pe lună, aceste cifre fiind garanţia pentru firmele
prezentate că ofertele lor sunt analizate şi că prin intermediul acestui
mijloc de promovare reclamele lor ajung acolo unde trebuie, adică la
consumator.

129
 Fig. 2. Site-ul www.RoTravel.com

Astfel, orice persoană interesată de un sejur în România are

posibilitatea de a-şi alege destinaţia, hotelul sau gradul de confort pe care îl
doreşte, tururi având ca puncte de atracţie Delta Dunării, mănăstirile din
Moldova sau chiar tururi având ca centru de interes personalităţi istorice,
confruntând zeci de oferte, alegând direct sau continuând prin a negocia,
apelând la datele de contact ale firmelor prezentate.
Printre facilităţile oferite se numără rezervările on-line la hotelurile
din ţară prin serviciul special RoTravelRes, posibilitatea ca utilizatorii să
intre în contact cu agenţiile de turism pentru a afla detaliii despre ofertele lor,
serviciul special de mesaje Smart Connections adresat agenţiilor de turism şi
hotelurilor, prin care pot oferi informaţii direct clienţilor interesaţi, precum şi
ocazia de a închiria un automobil apelând la formularele puse la dispoziţie de
firmele deja consacrate.
În completarea acestui ghid al României pe Internet, firma
Norbert Computer a realizat, în premieră pe piaţa românească, CD-uI
Romanian Travel Guide, lansat în aprilie 2001, în cadrul Târgului Naţional
de Turism. Ghidul este editat în limba română şi are drept scop
promovarea României ca destinaţie turistică atractivă, precum şi
îmbunătăţirea imaginii ţării noastre pe plan extern.

130
 În cadrul acestei prezentări sunt inserate ofertele agenţiilor de
turism, preţurile şi condiţiile oferite de hotelurile din România. Punctul
de atracţie îl reprezintă baza de date actualizabilă „RoTravel", care
conţine peste 3.000 de firme din segmentul turistic al economiei naţionale
(agenţii de turism, hoteluri, restaurante), cu informaţii complete despre
datele de contact, inclusiv e-mail şi adresă de Web. Firmele din domeniul
turistic au avut posibilitatea de a se prezenta pe larg, având diverse
posibilităţi de promovare, printre care bannere, pagini de reclamă etc.
Ghidul este destinat atât turiştilor interesaţi de România cât şi
specialiştilor din domeniu.
Romanian Travel Guide 2001 conţine toate informaţiile necesare
unui turist pentru a petrece o vacanţă plăcută şi reconfortantă în
România: hărţi până la nivelul comunelor, lista hotelurilor, vilelor şi
pensiunilor din fiecare judeţ.
Turiştii au la îndemână o serie de programe de vacanţă şi tururi
propuse de agenţiile de turism sau pot să-şi rezerve singuri camere la unul
din cele peste 1200 de hoteluri, moteluri, vile şi cabane prezentate.
Alte pagini web care promovează destinaţii turistice din România sunt:
• www. geocities. com/lucutar - pagina de prezentare a Casei Victor din
comuna Vama, judeţul Suceava; este o pagină destul de simplă, care conţine
informaţii despre aşezarea comunei destinaţii turistice, posibilităţile de cazare
etc.;
• portalul www.ro găzduieşte pe lângă legături spre paginile unor
agenţii de turism şi legături spre paginile www.geocities.com/iuca_arbore (o
pagină în construcţie al cărei scop este prezentarea ofertei agroturistice din
toate zonele geografice ale României) şi www.alpinet.org. Aceleaşi legături
pot fi găsite şi la adresa www.noptialbe.ro/turisml.htm:
• un alt portal care găzduieşte pagini de promovare a
agroturismului este http://home.ro. De aici se poate ajunge la adresele:
www.alpinet.ro, www.agroturism.suceava.ro.

131
 Fig. 3. Site-ul www.dorna.suceava.ro

Site-urile dorna.suceava.ro, www.suceava.ro, humor.suceava.ro, etc.

înlocuiesc cu succes pliantele publicitare şi reclamele în revistele de specialitate
din ţară şi din străinătate, având un rol deosebit de important în atragerea
turiştilor străini.

Fig. 4. Albumul foto al site-ului dorna.suceava.ro

132
 Alte adrese utile:
• www.ecovalahia.ro;
• http://romania.org/links/Travel;
• www.turism.ro/rural;
• www.agroturism.sv.ro;
• www.antrec.ro;
• www.softride.ro/agroturism/agroturism.html;
• http://onlinemedia.ro/turism/agroturism.htm;
• www.agrotour.ro (conţine o legătură care duce la adresa
www.RoTravel.com);
• www.biosan.ro (pagina agenţiei tour-operatoare Bio San Tour
Vatra Dornei).

3.1.4. Metode şi forme de promovare a turismului rural în spaţiul

european

Sfera activităţii de promovare a produsului turistic rural este deosebit

de vastă şi cuprinde metode şi forme foarte variate. În ţările cu tradiţie în
dezvoltarea turismului rural (Franţa, Austria), există structuri de promovare
la fiecare nivel de organizare, cu atribuţii specifice şi complementare.
În Franţa, la nivelul comunelor, de promovarea turismului se ocupă
Grupul de Exploatare în Comun (GAEC), care promovează şi exploatează în
acelaşi timp unele gâte-uri şi hanuri. La nivel departamental, sunt organisme
multiple care dispun de grupe de studiu pentru promovarea turismului rural,
iar toate acţiunile promoţionale sunt precedate de studii amănunţite asupra
pieţei, care urmăresc cărui segment al pieţei îi este adresată acţiunea de
promovare.
În Austria, la nivel local "Sindicatele de Iniţiativă" din localităţile
săteşti folosesc pentru promovarea turismului rural o parte însemnată din
bugetul lor (provenite din taxele de sejur şi cotizaţiile membrilor acestor
asociaţii). La nivelul provinciilor, de acţiunea promovării turismului rural se
ocupă "Oficiul de Turism al Landului" care, printr-o taxă percepută pentru
ansamblul provinciei se ocupă de editarea de pliante, prospectarea pieţei
externe, participarea la târguri internaţionale. La nivel federal funcţionează
"Oficiul pentru Promovarea Turismului Austriac", care are rolul de a
intensifica propaganda pentru turismul austriac şi de a determina creşterea
afluenţei de turişti străini. Toate aceste organisme concep politica
publicitară, desemnează priorităţile, studiază piaţa şi angajează multiple
operaţiuni promoţionale.
În Germania s-a ajuns la concluzia că promovarea turismului rural şi
a "Vacanţei în gospodăria ţărănească" la nivel zonal sau de land, nu mai este

133
atât de eficientă, din cauza unei concurenţe din ce în ce mai mari, precum şi
a prefigurării unei Europe unite. De aceea, pentru promovarea acestui tip de
turism s-a constituit la nivel naţional "Grupul de lucru pentru vacanţa în
gospodăria ţărănească şi mediul rural" (ANG). Aceste organisme asigură
turismului rural o situaţie economică bună, o poziţie mai bună în societate la
toate nivelurile, inclusiv cele ale Uniunii Europene, precum şi o
îmbunătăţire a imaginii acestei oferte în mijloacele mass media şi
promovarea ofertei turistice.
Din multitudinea de modalităţi de promovare a produsului turistic
menţionăm următoarele69:
) editarea anuală a unor cataloage zonale (Franţa) cu informaţii la
zi, separat pentru ofertele cuprinse în cadrul Centrului Departamental de
Rezervare al Oficiului de Turism şi pentru gospodăriile care preferă
închirierea directă, fără intermediari;
) redactarea unor ghiduri anuale cu toate manifestările culturale,
artistice, religioase, etnofolclorice, care se doresc a fi elemente de atracţie a
turiştilor;
) publicitatea prin pliante simple, clare, cuprinzând elementele de
atracţie şi pe cele strict necesare deplasării şi desfăşurării unei vacanţe la
ţară;
) publicitate prin reviste de specialitate. În revistele de specialitate
din Austria se publică în mod regulat date despre satele turistice de recreere,
precum: informaţii utile despre adresă, altitudine şi climă, număr de
locuitori, căi de acces, mijloace de transport, staţii de benzină, autoservice-
uri, posibilităţi de agrement, obiective culturale, posibilităţi pentru
efectuarea de drumeţii, excursii, numere de telefon etc.
) pătrunderea, printr-o promovare competentă şi bine susţinută, în
cataloagele marilor firme de turism din lume. Astfel, oferta satelor turistice
de recreere din Austria cuprinde astfel de cataloage unde, alături de
fotografia fiecărei case care oferă spaţii de cazare şi de numele
proprietarului, apar şi semne standardizate în vederea alegerii locului de
petrecere a vacanţei, fiind prezentate elementele atractive pentru copii şi
adulţi ca: serbări specifice, mersul la stână, modul de preparare a vinului,
prezenţa unor animale etc.;
) prezentarea ofertei turistice în cadrul unor târguri şi expoziţii de
profil, unde se realizează o mediatizare constantă prin inserţii în ziare şi
reviste, emisiuni radio şi TV, afişe în locuri publice, prospecte, difuzări de
filme, etc.

69
Grolleau, H. - Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la CEE, Direction
Generale des Transports (Tourisme), TER, 1987

134
 Mediatizarea turismului rural şi îndeosebi a agroturismului, se poate
face şi indirect, prin promovarea produselor agricole ecologice. Astfel, în
Belgia, promovarea acestor produse se face prin asocierea mai multor
familii, care organizează un program de lansare a produselor pe piaţă, de
obicei duminica. La această lansare sunt invitaţi ziarişti, se prezintă
fotografii, pliante, afişe care poartă emblema fermei, se asigură vânzarea
produselor de către membrii asociaţi în această acţiune, precum şi vizitarea
fermei şi desfacerea produselor artizanale, realizate de fermieri. Prin această
acţiune se realizează o bună propagandă pentru turismul rural, câştigându-se
încrederea turiştilor potenţiali în calitatea produselor fermierilor.

3.2. Reglementări legale în domeniul turismului rural

3.2.1. Scurt istoric

Ca activitate economică prevăzută într-un act normativ, turismul

rural este menţionat abia în 1990. În Hotărârea guvernamentală de înfiinţare
şi organizare a Comisiei Zonei Montane din România ca organ
guvernamental pe lângă Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, această
activitate a fost înscrisă, în cadrul atribuţiilor acestui organism public, ce
urmează să sprijine exploataţiile agricole şi localităţile montane în
organizarea agroturismului şi a turismului rural. În strategia de dezvoltare a
zonei montane elaborată de Comisia Zonei Montane din România70, în
1990, turismul rural era prevăzut ca un domeniu special de acţiune al noului
organism guvernamental. Pornind de la prevederile hotărârilor
guvernamentale de constituire şi de la strategia formulată, Comisiei Zonei
Montane din România a elaborat criteriile de atestare şi clasificare pe
brăduţi a exploataţiilor agroturistice şi le-a transmis comisiilor judeţene
pentru aplicare experimentală în teritoriu. Astfel că, în 1994, când s-a
încheiat un protocol între Federaţia Română de Dezvoltare Montană şi
Ministerul Turismului pentru sprijinirea acestor exploataţii, existau deja
peste 2000 de exploataţii agroturistice montane selecţionate, atestate şi
clasificate după ghidul elaborat de către Comisia Zonei Montane din
România.
În acelaşi an, Ministerul Turismului a iniţiat şi a reuşit să obţină
aprobarea primului cadru legislativ aprobat de Guvern şi Parlament privind
dezvoltarea turismului rural în ţara noastră. Actele normative care au
constituit acest cadru legislativ au fost următoarele:
70
Buciuman, E. - Strategie şi acţiune în zona de munte, în Tribuna economică, numerele
44, 47, 51-52 / 1990 şi 3 / 1991

135
 • O.G. 62 / 24 august 1994, privind stabilirea unor facilităţi
pentru dezvoltarea turismului în zona montană, Delta Dunării şi litoralul
Mării Negre;
• L 145 / 31 decembrie 1994, pentru aprobarea O.G. 62 / 24
august 1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului în
zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre; legea aducea o serie
de ameliorări O.G. 62 / 1994 în direcţia sprijinirii efective a exploataţiilor
agroturistice, respectiv scutire de impozit pe primii zece ani în loc de trei cât
prevedea ordonanţa, şi altele. Normele şi criteriile privind clasificarea pe
stele a pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice au rămas aceleaşi.
• Ordinul Ministerului Turismului nr. 20 / 4 aprilie 1995 pentru
aprobarea normelor şi a criteriilor minime privind clasificarea pe stele a
pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice;
• O.G. 63 / 28 august 1997 privind stabilirea unor facilităţi pentru
dezvoltarea turismului rural, care ulterior, a fost aprobată de Parlament fără
nici o modificare.

3.2.2. Principalele prevederi ale legislaţiei româneşti referitoare la

turismul rural

În scopul promovării şi dezvoltării turismului rural, în România au

fost elaborate o serie de acte normative, ordonanţe şi instrucţiuni de
aplicare, menite să creeze cadrul juridic şi legislativ pentru desfăşurarea în
bune condiţii a activităţilor de turism în mediul rural. De asemenea,
ministerele implicate în această activitate - Ministerul Turismului şi
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - au elaborat, pe baza unui protocol
de colaborare, instrucţiuni, regulamente şi norme privind organizarea,
desfăşurarea şi dezvoltarea turismului rural, precum şi normele şi criteriile
privind clasificarea pe stele a pensiunilor turistice rurale şi a fermelor
agroturistice.
Actele normative emise în perioada 1990 - 2004 constituie cadrul
necesar - juridic şi legislativ - pentru ca turismul rural şi agroturismul să se
alinieze standardelor europene în ceea ce priveşte: sistemul de funcţionare,
gradul de confort, normele de comportament precum şi unele facilităţi
acordate pentru dezvoltarea sistemului de turism rural în ţara noastră.
Urmărind legislaţia care vizează turismul rural, am procedat la o
sistematizare a acesteia, după cum urmează: reglementări generale, cursuri
de calificare profesională, autorizări, omologări, atestări, aspecte financiare
şi protecţia turiştilor.

136
 Reglementări generale
În ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru înfiinţarea şi funcţionarea
unităţilor din sectorul turismului rural, menţionăm:
• Legea nr. 21 / 1924, prin care se acordă posibilitatea creerii
unor forme asociative cu personalitate juridică, de tipul organismelor
neguvernamentale, care acţionează şi în domeniul turismului;
• Decretul - Lege nr. 54 / 1990, privind organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative;
• Legea nr. 31 / 1990, privind societăţile comerciale oferă cadrul
necesar înfiinţării unor societăţi care au ca obiect de activitate turismul
rural;
• H.G. 412 / 2004 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi H.G. 413 / 2004
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Calificare profesională
Legea 347/2004, Legea Muntelui, reglementează învăţământul
agromontan preuniversitar ca parte integrantă a sistemului naţional de
învăţământ şi cuprinde următoarele niveluri:
• învăţământ secundar inferior, prin ciclul inferior al liceului sau
şcoala de arte şi meserii, clasele IX - X;
• învăţământ secundar superior, clasele XII - XIII, precedat de
anul de completare;
• învăţământ postliceal.
Învăţământul agromontan se poate realiza şi în cadrul sistemului de
formare profesională continuă prin organizarea de şcoli de arte şi meserii cu
profil de agricultură montană, a căror bază materială va include ferme
didactice, organizate ca exploataţii agroturistice montane, de referinţă.
Nominalizarea şcolilor cu profil agromontan, precum şi proiectele de
investiţii pentru fermele didactice şi dotările specifice, vor fi avizate şi
asigurate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin
Agenţia Naţională a Zonei Montane, şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Legea stipulează şi primirea de către instituţiile de învăţământ şi de
cercetare ştiinţifică din zona montană, de terenuri agricole pentru loturi
experimentale, respectiv pentru cercetare, în folosinţă gratuită, dacă fac
dovada că prin activitatea lor contribuie la dezvoltarea zonei montane.
Autorizări, omologări, atestări
OMT nr. 20 / 4 aprilie 1995 reglementează activitatea comisiilor
tehnice de verificare a fermelor şi pensiunilor agroturistice.
Conform legislaţiei în vigoare, categoriile de agenţi economici care
pot organiza servicii turistice rurale sunt:

137
 - persoanele, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale, iar
formele sub care este identificat turismul rural sunt pensiunile turistice şi
pensiunile agroturistice. Pensiunile agroturistice erau denumite în Legea
145 / 1994 ferme agroturistice, denumire pe care o regăsim în OMT nr. 20 /
1995 şi al cărui conţinut este încă în vigoare. Definirea celor două forme de
turism rural este următoarea:
Pensiunile turistice sunt structuri turistice cu o capacitate de cazare
de până la 20 de camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri
independente, care asigură în spaţii spcial amenajate cazarea turiştilor şi
condiţii de pregătire şi servire a mesei.
Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care asigură o
parte din alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din producţia proprie.
Agenţii economici menţionaţi mai sus beneficiază de un statut
juridic similar cu cel al întreprinderilor mici şi mijlocii, chiar dacă nu
îndeplinesc condiţiile de număr de angajaţi şi venit anual, şi se pot bucura
de facilităţile acordate acestora potrivit legii.
O.G. 63 / 1997 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea
turismului rural prevede următoarele înlesniri speciale pentru persoanele
fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect de
activitate turismul rural rural şi agroturismul:
1. Pot primi suprafeţe de teren pentru construcţii, pentru dezvoltarea
şi exploatarea pensiunilor turistice şi agroturistice, din partea consiliilor
locale, din rezervele de terenuri aflate la dispoziţia acestora;
2. Li se pot acorda priorităţi la instalarea de linii pentru
telecomunicaţii (telefon, telex, fax);
3. Pot primi asistenţă tehnică de specialitate sub toate formele din
partea Ministerului Turismului şi a asociaţiilor profesionale;
4. Beneficiază de cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor în
materialele de promovare turistică editate de Ministerul Turismului;
5. Prezentarea ofertei pensiunilor turistice şi a pensiunilor
agroturistice în acţiunile de promovare întreprinse de birourile de informare
turistică din ţară şi din străinătate ale Ministerului Turismului;
6. Includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil
turistic sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi a
pensiunilor agroturistice;
7. Scutirea de la plata impozitului pe venit pe o perioadă de 10 ani a
pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice, cu o capacitate de cazare
de până la 10 camere inclusiv;
8. Plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei
electrice, gazului metan şi a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de

138
pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice cu o capacitate de cazare de
până la 5 camere inclusiv;
9. Acordarea de credite cu dobânda preferenţială pe o perioadă de
maximum 10 ani pentru dezvoltarea şi/sau modernizarea capacităţilor de
cazare; dobânda suportată de beneficiarii creditelor va reprezenta 50% din
nivelul dobânzii de pe piaţa bancară.
În ceea ce priveşte aria de desfăşurare a turismului rural, O.G. 63 /
1997 nu se mai limitează doar la zona montană, Delta Dunării şi litoralul
Mării Negre. Conform legii, turismul rural se poate organiza şi funcţiona în
întregul spaţiu rural din şes, deal şi munte, inclusiv în satele şi comunele
care aparţin de oraşe şi municipii.
Cele mai recente reglementări legislative privind clasificarea
structurilor de primire turistice sunt date de Ordinul Ministerului
Turismului nr. 510 din 28.06.2002. Acesta conţine metodologia şi criteriile
de clasificare pentru toate tipurile de structuri de primire turistice cu
funcţiuni de cazare şi de alimentaţie publică din România.
Conform acestui Ordin, tipurile de structuri de primire turistice cu
funcţiuni de cazare din spaţiul rural sunt:
¾ sate de vacanţă de 3, 2 stele;
¾ campinguri de 4, 3, 2, 1 stele;
¾ spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei de 3, 2, 1
stele;
¾ popasuri turistice de 2, 1 stele;
¾ pensiuni turistice rurale de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
¾ apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale ori în
clădiri cu altă destinaţie de 5, 4, 3, 2, 1 stele.
Conform legii, agenţii economici vor întocmi, în vederea obţinerii
certificatului de clasificare, o documentaţie cu următorul conţinut:
- cerere de eliberare a certificatului de clasificare;
- certificat constatator de la Registrul Comerţului, din care să
rezulte obiectul de activitate şi structura acţionariatului;
- certificat de înregistrare la Oficiul registrului comerţului, însoţit
de anexele privind avizele/acordurile şi/sau autorizaţiile legale (P.S.I.,
sanitară, sanitar-veterinară, de mediu şi de protecţia muncii, după caz,
pentru fiecare structură turistică ce face obiectul clasificării);
- schiţa privind amplasarea şi adresa unităţii;
- schiţa privind structura, amplasarea şi nominalizarea camerelor,
respectiv a spaţiilor de alimentaţie;
- fişa privind încadrarea nominală a camerelor şi a spaţiilor de
alimentaţie pe categorii de clasificare;

139
 - avizul specific privind amplasamentul şi funcţionalitatea
obiectivului, emis de Ministerul Turismului în cazul construcţiilor noi;
- copie de pe brevetul de turism pentru directorii de hotel, de
restaurant, motel, camping (cu excepţia structurilor organizate în
gospodăriile populaţiei), sat de vacanţă sau pentru cabanier;
- copii ale actelor de calificare a personalului de la recepţie şi de la
unităţile de alimentaţie.
Ordinul 510 mai conţine şi criteriile minime pentru clasificarea
pensiunilor turistice. (Anexa 1).
În temeiul H.G. 805 / 2001, tarifele de cazare practicate de agenţii
economici, deţinători de structuri corespunzătoare primirii turistice calificate,
se determină de aceştia în mod liber, pe baza cererii şi ofertei şi a calităţii
serviciilor asigurate. In acest sens, agenţii economici vor stabili:
• tarife pentru cazarea turiştilor pe cont propriu, care vor fi
exprimate în lei/zi/loc tip de cameră şi vor fi afişate vizibil; gazdele au
obligaţia să specifice dacă tarifele includ sau nu contravaloarea micului dejun;
• tarife pentru turiştii veniţi organizat.
Agenţii economici deţinători de structuri turistice corespunzătoare
pot stabili, în funcţie de politica tarifară, rentabilitatea activităţii, gradul de
ocupare, sezon, următoarele categorii de gratuităţi sau facilităţi:
• gratuităţi pentru cazarea copiilor sub 7 ani;
• reduceri de tarife pentru elevi, studenţi, pensionari, veterani,
invalizi, văduve de război, handicapaţi etc,; ziarişti invitaţi străini, salariaţi ai
Ministerului Turismului.
Legea 347/2004 menţionează că producătorii agricoli din zona
montană beneficiază de sprijinul financiar din partea statului, acordat
potrivit legislaţiei în vigoare, iar pentru compensarea scăderii veniturilor
populaţiei din zona montană, datorate restricţiilor privind utilizarea agricolă
a terenurilor situate în arii protejate sau în zone defavorizate natural, statul
poate acorda diferenţiat indemnizaţii compensatorii de handicapuri naturale
producătorilor agricoli. Formele, condiţiile şi cuantumul indemnizaţiei
compensatorii de handicapuri naturale din zona montană se stabilesc anual
prin hotărâre a Guvernului.
Protecţia turiştilor
Găzduirea turiştilor la pensiunea turistică rurală sau pensiunea
agroturistică se face atât prin rezervarea de locuri printr-o agenţie de turism
sau alt agent economic, cât şi direct, prin relaţia turist - prestator de servicii
agroturistice. În toate situaţiile, serviciile trebuie să se realizeze în deplină
siguranţă (protecţie fizică şi igienico - sanitară, rezolvarea neconcordanţei
între serviciile oferite şi calitatea lor cu serviciile şi tarifele pachetului de
servicii vândut de firmă, riscul financiar etc.), ceea ce se stipulează în actele
140
normative privind contractarea şi derularea serviciilor turistice. De aceea, în
scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi
a pachetelor de servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe
teritoriul României pot fi realizate numai de către agenţii economici din
turism, autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori de licenţe în turism sau
de certificat de clasificare, după caz (OUG 58 / 1999, cap. IV, art. 28.).
Protecţia turiştilor se regăseşte şi în alte acte normative ale Guvernului
României, precum: OUG 107/1999 şi HG 237/2001.

3.2.3. Armonizarea legislaţiei din România cu cea europeană

3.2.3.1. Facilităţile fiscale ale statelor europene pentru turismul

rural

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de turism rural şi agroturism

în ţările europene cu tradiţie în acest domeniu, se realizează în conformitate
cu legislaţia proprie sau pe baza unor legi şi norme care sunt comune şi altor
activităţi de servicii, în care s-ar putea încadra şi activitatea de turism rural.
Aceste legi au, de obicei, o putere de jurisdicţie la scară naţională,
dar se evidenţiază, în unele cazuri, existenţa unor atribuţii pentru stabilirea
cadrului juridic al acestor activităţi la nivel regional.
În general, în legislaţia privind turismul rural şi agroturismul din
ţările europene sunt stipulate: definirea activităţilor pe care le desfăşoară un
operator, operatorii care îndeplinesc activitatea turistică, formele juridice de
asociere, condiţiile şi modul în care o unitate rurală (gospodărie, fermă, sat)
poate primi autorizaţia de funcţionare, obligaţiile titularilor acestora privind
securitatea turiştilor, facilităţile fiscale acordate de stat pentru aceşti
operatori.
Ne vom opri, în continuare, la câteva aspecte mai semnificative din
acest domeniu, din câteva ţări europene.
În Franţa, formele juridice de asociere, în vederea practicării
turismului rural, având ca scop principal oferirea unui produs turistic
complet, se fac în conformitate cu legislaţia acestei ţări şi sunt: societăţi pe
acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată, asociaţii cu scop lucrativ (care au
anumite interdicţii în vânzarea produsului turistic), societăţi de informare,
promovare şi servicii, activităţi comerciale sau asociaţii pentru investiţii.
Dintre facilităţile fiscale amintim faptul că statul francez acordă
credite până la 300.000 FF, cu o dobândă mică (3 - 5% pe termen de 15 ani)
pentru dezvoltare în agricultură, în domeniul hotelier şi pentru amenajarea
satelor turistice.

141
 În Austria, recunoaşterea unei localităţi ca sat turistic de recreaţie
sau staţiune de odihnă se face de către Uniunea Comunală (Gemeindebund),
la cererea localităţii respective, în urma îndeplinirii unor condiţii foarte
severe. Odată acordat, titlul dă dreptul de funcţionare, dar poate fi şi retras
atunci când condiţiile nu mai corespund legii.
Unităţile turistice din mediul rural beneficiază de multiple facilităţi
fiscale, cum ar fi acordarea de credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii,
atribuite de Societatea Fondurilor de Garanţie, în scopul facilităţii
investiţiilor, credite ce depăşesc 200.000 shilingi, pe o durată de maxim 7
ani şi jumătate. De asemenea, se mai acordă ajutoare şi sub forma unor
bonificaţii la dobânzi. La nivel de land, casele de economii şi băncile
comerciale acordă credite foarte avantajoase colectivităţilor mai sărace, cu
capital propriu de doar 20% din proiect, rambursarea urmând să se facă în
20 de ani şi cu bonificaţii la dobânzi. Ajutoarele pot fi şi sub forma
garantării unor credite de peste 1 milion shilingi de către Fondul de
Renovare şi Dezvoltare, pentru proiecte mai ample.
În Italia, în baza Legii 730 din 5 decembrie 1985, referitoare la
disciplina agroturismului, se stipulează că, în concordanţă cu politicile
agrare din cadrul CE şi cu planul agricol şi planurile de dezvoltare
regională, agricultura este susţinută şi prin promovarea formelor de turism
în mediul rural, cu scopul de a favoriza dezvoltarea şi reechilibrarea
teritoriului agricol.
În cuprinsul acestui act normativ naţional se mai prevăd:
- definirea activităţilor agroturistice;
- utilizarea localurilor pentru activităţile agroturistice;
- determinarea criteriilor şi limitelor activităţii agroturistice;
- norme igienico - sanitare pentru funcţionarea unităţilor
agroturistice;
- lista unităţilor abilitate pentru a efectua activităţi agroturistice,
modul de eliberare a autorizaţiei de funcţionare şi condiţiile de retragere.
3.2.3.2. Intervenţii guvernamentale pentru susţinerea şi
promovarea turismului rural în Europa

Modalităţile de intervenţie a statului şi promovarea turismului rural

şi a agroturismului sunt diferite de la o ţară la alta şi de la o regiune la alta,
în funcţie de politicile de dezvoltare a statului pentru unele zone şi
necesităţile acestora.
Intervenţiile guvernamentale pentru susţinerea şi dezvoltarea
turismului rural sunt: directe, prin subvenţiile şi ajutoarele acordate
proliferării turismului, sau indirecte, prin finanţarea unor activităţi adiacente

142
sau complementare turismului rural sau agroturismului (agricole, educative,
dezvoltarea echipamentelor). Se remarcă deasemeni că, la unele proiecte de
mai mare anvergură, sunt angajate şi fonduri ale CEE, precum şi finanţări
ale structurilor administrative regionale.
Astfel, în Franţa, prin Ministerul Agriculturii, încă din anii 1950,
prin diferite subvenţii, s-a stimulat efortul gazdelor fermieri să-şi
reînnoiască şi să folosească o parte din clădiri în scopul primirii turiştilor.
În Belgia, Ministerul Turismului, prin Comisariatul pentru Turism,
acordă subvenţii uniunilor şi federaţiilor (Federaţia Căminelor din Walonia,
Oficiul de Turism al Cantoanelor de Est) pentru organizarea şi funcţionarea
acestora, cât şi pentru promovarea produsului agroturistic sau pentru
investiţii în spaţiile de cazare (300.000 FB pentru un apartament) sau alte
construcţii adiacente amenajărilor turistice. Pentru zonele montane, la
nivelul Uniunii Europene, între politicile de protejare şi subvenţionare a
agroturismului, este şi aceea de a acorda împrumuturi de 2.500 Euro pentru
o perioadă de 5 ani, pentru exploatările agricole din aceste zone, tuturor
agricultorilor tineri care se instalează în zonă (cofinanţarea europeană este
de 75%, restul aparţinând statelor respective).
Turismul din Austria a dispus de creditele European Racovery
Program din cadrul Planului Mondial pentru reconstruirea ofertei
mijloacelor de cazare, care finanţează proiecte care depăşesc 100.000
schilingi, cu anumite garanţii (financiare, provizii de capital propriu, aport
de devize străine). Aceste fonduri au fost acordate pe termen lung (până la
22 ani), cu o dobândă moderată (în medie de 5%).
Ministerul Comerţului din Austria acordă bonificaţii la dobânzi
pentru proiectele punctuale, respectiv: îmbunătăţirea calităţii mijloacelor de
cazare şi dezvoltarea unor regiuni turistice, dezvoltarea publicităţii turistice,
etc.
În Polonia statul, prin Banca Agricolă, asigură credite ce pot fi
utilizate pentru îmbunătăţirea dotării cu mobilier pentru satele înscrise în
lista satelor turistice. De asemenea, locuitorii acestor sate beneficiază de
unele degrevări de impozite asupra veniturilor realizate de serviciile turistice
(40% din venitul realizat este supus impozitării).
În Italia, ajutoarele pentru întreprinderile din turismul rural sunt
stabilite prin legi regionale, şi se prevăd anual, prin Hotărârea Consiliului
Provincial, în baza unui program. În programul "Turismul rural" se
individualizează diferitele procente pentru intervenţie, în funcţie de
tipologia şi amplasamentul teritorial. În zonele în care se aplică programul,
operatorii turistici pot să prezinte cererea de contribuţie, chiar şi în baza
altor dispoziţii legislative regionale, naţionale sau ale Comunităţii
Ruropene.
143
 În Elveţia este prezentă o formă indirectă de intervenţie în
dezvoltarea turismului rural: finanţarea unor şcoli de turism. În urma
absolvirii acestora se obţine titlul de gestionar în turism (corespunzător unei
şcoli tehnice), oferind posibilitatea absolvenţilor de a lucra în oficii de
turism, servicii publice, agenţii de turism sau pentru a-şi conduce propria
afacere de turism rural.

144
 CAPITOLUL IV - TURISMUL RURAL ÎN MICROZONA
VATRA DORNEI. STUDIU TERITORIAL
În general, dezvoltarea economico-socială zonală (locală) din
perspectiva durabilităţii, are ca premise şi componente naturale,
demografice şi economice. Din această perspectivă, studiul de faţă prezintă
câteva dintre aspectele geografice şi demografice, care au relevanţă pentru
caracterizarea ulterioară a spectrului activităţilor economico-sociale din
punctul de vedere al turismului rural.
Spaţiul geografic al Ţării Dornelor, cu o poziţie naturală şi socio-
economică ce îmbie la cercetare, exprimată prin încadrarea sa între unităţi
geografice contrastante şi complementare prin potenţialul lor specific de
ofertă turistică, dispune de o gamă variată de resurse naturale, istorice,
socio-culturale şi economice, exploatabile în acest scop. Cum potenţialul
turistic face parte dintre puţinele resurse al căror consum nu poate fi realizat
decât „in situ”, angrenarea sa în circuitul social al valorilor înseamnă nu
doar un proces de valorificare superioară a potenţialului existent, ci şi un
factor important în dezvoltarea economică a spaţiului respectiv, în acest caz,
în modernizarea şi consolidarea vitalităţii aşezărilor din zona Dornelor.
Rolul turismului în dezvoltarea economică şi creşterea standardului
de viaţă al unei unităţi socio-teritoriale anume este strâns dependent de
prezenţa resurselor naturale sau antropice, de gradul în care acestea sunt
cunoscute, de facilităţile oferite pentru „consumul” resurselor şi, nu în
ultimul rând, de apropierea spaţială a unui potenţial de cerere cât mai ridicat.
În timp, se realizează o strânsă relaţie între localizarea resurselor specifice şi
dezvoltarea turismului, între varietatea acestor resurse şi zonele de turism,
între dimensiunea fenomenului turistic şi prosperitatea populaţiei locale.

4.1. Metoda de cercetare

Spaţiul rural rămâne, chiar în condiţiile de astăzi, un univers relativ

autonom, a cărui analiză se poate face fie din exteriorul, fie din interiorul
său. Adevărata cunoaştere vine însă din experienţa dobândită prin contactul
direct cu acest univers şi nu se poate obţine, deci, decât trăind un timp în
interiorul lui.
Cercetătorul intră astfel în contact cu o realitate imediată pe care o
reflectă, o apreciază într-o manieră selectivă, dar rareori cu adevărat
obiectivă. El poate, de asemenea, să o facă aposteriori, făcând apel la date
statistice atunci când îl interesează reperele de istorie economică şi când
acestea îl ajută la înţelegerea realităţii contemporane.

145
 4.1.1. Scopul cercetării şi obiectivele urmărite

Cercetările efectuate pe o perioadă de 6 ani (1998-2004) în

microzona Vatra Dornei au avut ca scop esenţial găsirea de soluţii pentru
valorificarea potenţialului turistic rural dornean, animaţi de valoarea
patrimoniului existent şi de avantajele unei astfel de preocupări. Obiectivele
urmărite de studiul teritorial efectuat asupra localităţilor din microzona
Vatra Dornei au fost de a furniza informaţii generale şi analize descriptive
cu privire la efectele socio-economice ale dezvoltării turismului asupra
aşezărilor umane rurale.
Pentru a atinge aceste obiective, studiul a intenţionat să asigure
următoarele informaţii:
- să identifice aspectele comune (atât favorabile cât şi nefavorabile)
şi diferenţele dintre localităţile componente;
- să asigure informaţii cu privire la potenţialul turistic al comunei
(monumente istorice, zone de pescuit, vânătoare, drumeţii etc.), la calitatea
serviciilor (transport, comunicaţii etc.), efectele sociale determinate de
turism, cum ar fi: calitatea locuinţelor proprietate particulară, îmbunătăţirea
infrastructurii;
- să creeze o sursă de date reală şi detaliată referitoare la microzona
Vatra Dornei, pe lângă statisticile deja existente. Din acest punct de vedere
studiul reprezintă o sursă de informaţii, oferind persoanelor implicate în
elaborarea politicilor socio-economice posibilitatea de a contura proiecte
ample pentru dezvoltarea comunităţii şi pentru utilizarea la întreaga lor
capacitate a resurselor locale.

4.1.2. Metodele de cercetare, prelucrare şi interpretare a

rezultatelor

S-au utilizat următoarele metode de cercetare:

& elaborarea unui protocol de lucru privind ordinea cercetărilor
succesive efectuate;
& materiale documentare şi informaţii cu caracter statistic
obţinute de la: DGAA (Direcţia Generală pentru Agricultură şi Alimentaţie),
DJS (Direcţia Judeţeană de Statistică), OJCA (Oficiul Judeţean de
Consultanţă Agricolă) Suceava, consilii locale, agenţii turistice şi asociaţii
profesionale ale agricultorilor, monografii ale unor localităţi
& utilizarea rezultatelor obţinute de specialiştii din cadrul
Federaţiei Agricultorilor din zona montană (FAMD), la care s-au adăugat
propriile cercetări din perioada 1998-2004 în Bazinul Dornelor;

146
 & intervievarea a 30 de meşteşugari, prelucrarea datelor
obţinute şi întocmirea unei hărţi a activităţilor meşteşugăreşti din arealul
cercetat;
& elaborarea unui studiu de caz la nivelul unei ferme familiale din
Bazinul Dornelor ca fiind semnificativ pentru microzona Vatra Dornei;
& utilizarea unor noţiuni de analiză economică pentru
evidenţierea eficienţei economice.

4.1.3. Criterii de delimitare a zonei cercetate

Microzona Vatra Dornei este o depresiune tectono-erozivă situată în

nordul Carpaţilor Orientali71, încadrată de Munţii Suhard (N), Giumalău
(NE), Bistriţei (E-SE), Căliman (S) şi Bârgău (V). Situată în judeţul
Suceava, este una dintre zonele cu densitate relativ mică de populaţie (sub
45 locuitori / kmp) şi este formată din 11 unităţi administrativ teritoriale:
Broşteni, Ciocăneşti, Cârlibaba, Crucea, Dorna Arini, Dorna Candreni,
Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Şaru Dornei şi municipiul Vatra Dornei.
Toate aceste localităţi au caracteristici asemănătoare (omogenitate a
condiţiilor pedoclimatice; nivel asemănător al dezvoltării economico-
sociale; potenţial turistic ridicat) astfel încât măsurile ce se vor lua pentru
dezvoltarea turismului rural în zona cercetată pot fi eventual identice.

4.2. Potenţialul turistic rural al microzonei Vatra Dornei

4.2.1. Potenţialul natural

Situată în judeţul Suceava, microzona Vatra Dornei este o zonă care

dispune de un fond bogat şi foarte variat de resurse naturale, componente ale
peisajului său geografic, cu importante atribute definite de un număr relativ
mare de valenţe estetice, ştiinţifice, recreative şi educative superioare.
Diversitatea potenţialului turistic al judeţului Suceava permite
delimitarea unor zone în care predomină fie obiectivele naturale, fie cele cu
caracter istoric, etnografic şi cultural. Aceste zone, la rândul lor, ţinând
seama şi de gradul de dotare şi organizare turistică, se pot grupa în câteva
mari regiuni în care se îmbină obiective din ambele categorii72.
1. Zona alpină şi subalpină a masivului Călimani – însumează în
peisaj un relief de platou vulcanic şi de creastă care oferă privirii cel mai

71
Ghinea, D. - Enciclopedia Geografică a României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2000,
p. 542
72
Judeţul Suceava. Ghid turistic, Ed. Bucovina istorică, Suceava, 2003, p. 6

147
mare crater vulcanic din ţara noastră. În partea nord-vestică a masivului se
află „Doisprezece Apostoli”, stânci cu forme fantastice rezultate prin
eroziune.
2. Zona înaltă a masivului Giumalău, pe al cărui versant nord-
vestic se află rezervaţia naturală a pădurii seculare de molizi.
3. Zona carstică a Rarăului este importantă atât prin obiectivul
principal „Pietrele Doamnei”, cât şi prin alte obiective mai puţin cunoscute,
cum sunt dolinele de sub vârful Rarău şi „Peştera Liliecilor” sau
grogotişurile fosile de la vest de Piatra Zimbrului. În partea vestică a
masivului se găseşte monumentul istoric Sihăstria.
4. Defileul Bistriţei de la Zugreni. Coturile caracteristice ale văii
schiţate la partea superioară a versanţilor evidenţiază o evoluţie îndelungată
a văii pe acest traseu. Barajul pentru plute, vechea albie rămasă suspendată
pe dreapta, umerii şi tancurile de stâncă, plantele caracteristice – sunt câteva
dintre elementele de atracţie ale acestei zone.
5. Depresiunea Dornelor se remarcă prin ambianţa armonioasă a
cadrului natural cu elementele etnografice şi folcloristice, la care se adaugă
potenţialul balnear. Turbăriile (Rezervaţia Timocul Mare de la Poiana
Stampei) se situează pe primul loc în ţară, ca importanţă, întindere şi raritate
a vegetaţiei.
6. Valea superioară a Moldovei, de la izvoare până la Pojorâta,
oferă numeroase aspecte peisagistice inedite şi obiective geologice cum
sunt: rezervaţia Lucina, rezervaţia Răchiţişul Mare, rezervaţia geologică
Pojorâta cu vârfurile calcaroase conice Adam şi Eva, sectoarele de chei şi
defileele afluenţilor de pe dreapta Moldovei (Breaza, Pojorâta). Se remarcă
şi aici bogate tradiţii folclorice şi etnografice.
7. Codrul secular Slătioara, situat în partea estică a masivului
Rarău, prezintă o asociaţie seculară de arbori care n-au suferit modificări
datorită intervenţiei omului. Aici molizi falnici convieţuiesc cu brazi, paltini
şi cu exemplare de tisă şi carpeni.
8. Culmea Stânişoarei, cu un relief domol şi pajişti întinse,
constituie o importantă zonă de belvedere spre Munţii Bistriţei (la vest) şi
Podişul Moldovei (la est). Pe aici şerpuieşte renumitul drum din Valea
Sabasei în Suha Mare, evocat de Mihail Sadoveanu în romanul „Baltagul”.
Judeţul Suceava deţine şi un bogat tezaur de monumente istorice de
arhitectură şi de artă care este destinat astăzi scopului turistic. Se
evidenţiază, în Ţara Dornelor, zona Ciocăneşti-Cârlibaba, prin bogata sa
zestre etnografică, integrată în peisajul pitoresc al Bistriţei Aurii. Satul
Ciocăneşti, prin frumuseţea de unicat a caselor sale, este o adevărată
localitate muzeu.

148
 4.2.1.1. Particularităţile climatice

Climatul, influenţat de etajarea reliefului, de la 500–2500 m, este

unul din factorii favorizanţi sau, dimpotrivă, inhibanţi ai activităţilor
turistice. Elementele climatice specifice, fiecare în parte, sau ca un tot,
acţionează stimulativ sau restrictiv, alături de celelate componente ale
fondului turistic natural, în posibilităţile de practicare a unei anumite forme
de turism. Pe de altă parte, elementele climatice acţionând diferenţiat asupra
organismului uman introduc o selecţie destul de riguroasă a categoriilor de
persoane compatibile (din punct de vedere fiziologic) accesului sau sejurului
într-o anumită ambianţă naturală montană.
Regimul radiaţiei solare are implicaţii directe în evoluţia
principalelor elemente climatice ce influenţiază nemijlocit activitatea
turistică.
Acestea suferă modificări importante oscilând de la 105,7 kcal/cm²
la 110kcal/cm²/an la altitudini joase şi 90 kcal/cm²/an la peste 1800 m.
Inclinarea şi expoziţia versanţilor influenţează, de asemenea, direct
distribuţia radiaţiei solare.
Un fenomen specific cu implicaţii în activităţilor economice îl
constituie inversiunile de temperatură, caracteristice mai ales în anotimpul
rece, cu manifestare pronunţată în depresiunile intramontane închise care
favorizează acumularea aerului rece. Frecvenţa cazurilor cu inversiuni
termice este maxim în ianuarie, când temperatura medie a lunii coboară sub
-6ºC şi se produce sporadic în iulie, când temperatura medie nu depăşeşte
14ºC.
Regimul umezelii aerului influenţează nebulozitatea. În depresiune
maximul de nebulozitate se produce iarna (6,3 – 6.6 zecimi) şi minime vara
(4,9 – 5,3 zecimi). Acest fapt face ca sezonul optim pentru practicarea
turismului montan să fie în intervalul august – septembrie.
Precipitaţiile atmosferice au o distribuţie neuniformă cu o creştere
substanţială în altitudine şi de la est la vest. Cantitatea medie anuală de
precipitaţii are valori de peste 600 mm (la Vatra Dornei – 672 mm), deşi
variaţia de la un an la altul este destul de mare. Spre exemplu, în anul 1912,
au căzut la Vatra Dornei, 1033 mm precipitaţii iar în 1921, numai 470 mm.
Se înregistrează, însă, între partea de est a depresiune, unde precipitaţiile au
valoare apropiată de media anuală şi cea de vest, unde acestea ating 700 –
750 mm/an.
O deosebită importanţă, pentru activitatea turistică, sunt precipitaţiile
solide. La altitudini de 800 – 1200 m, unde sunt amplasate cea mai mare
parte a staţiunilor montane, grosimea medie a stratului de zăpadă este de 40
– 50 cm şi are o durată de 100 de zile(din decembrie în martie)

149
 Se întrunesc astfel condiţii favorabile şi o perioadă suficient de lungă
pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Regimul temperaturii aerului
În centrul depresiunii, la Vatra Dornei, temperatura medie anuală
este de 5,2ºC, temperaturile medii ale lunilor celor mai calde şi celor mai
reci variind între 15ºC în lunile iulie şi august şi –6,1ºC în luna ianuarie. În
depresiunea Neagra Şarului, mediile temperaturilor anuale oscilează între 4
şi 6ºC, cu temperaturi medii în lunile de vară de 15,7ºC şi de iarnă de –
5,1ºC, fiind frecvente inversiunile termice. Numărul zilelor cu îngheţ este
cuprins între 170 şi 195, umezeala relativă a aerului fiind de 80%. Minima
absolută, înregistrată la Vatra Dornei , a fost de –36,5ºC (13.01.1950).
Temperaturi ridicate în timpul verii s-au înregistrat la Vatra Dornei, 36,4ºC
(15.08.1957) şi la Poiana Stampei 30,4ºC (29.08.1950).
Depresiunea este dominată de vânturi care bat din sectoarele SV,V şi
E-NE, a căror viteză este în general redusă (rar egalează sau depăşesc
20m/s). în mod frecvent se înregistrează numeroase zile de calm (30-50%)73.
Ionizarea aerului este rezultatul radioactivităţii subsolului, al
radiaţiei cosmice ultraviolete şi X şi este un alt factor ce influenţează
activităţile fiziologice.
Dintre ionii pozitivi şi negativi s-a ajuns la concluzia că a doua
categorie are o influenţă favorabilă în normalizarea parametrilor funcţionali
ai organismului, legat de electroschimbul pulmonar.
În Depresiunea Dornelor predomină ionizarea negativă, aceasta fiind
datorită radiaţiilor ultraviolete şi în special aerosolilor răşinoşi produşi de
pădurile de conifere. În aceste condiţii climatice caracteristice organismul
uman reacţionează diferenţiat, mai ales la schimbările bruşte de vreme.
Aceşti factori, între anumite limite, nu influenţează starea organismului, sunt
indiferenţi sau sedativi, ori, dimpotrivă, creează o stare de relaxare, de
confort, destindere.
4.2.1.2. Flora şi fauna de interes turistic

Vegetaţia74 preponderentă în bazinul Dornelor este cea din familia

coniferelor. Însă în partea superioară a masivelor ce străjuiesc depresiunea
Dornelor (Suhard, Căliman, Bistriţei) la peste 1600 - 1700m, se dezvoltă un
complex de tufişuri şi pajişti subalpine. Acestea apar insular în masivele
Omuşor şi Fărăoane. Tufişurile sunt formate din jneapăn (Pinus mugo),
ienupăr pitic (Juniperus sibirica), anin de munte (Alnus viridis) şi smârdar

73
* * * - Geografia.României, vol.III, Ed. Academiei, Bucureşti, 1992, p. 1034
74
Enciclopedia geografică a României (coord. Grigore Posea), Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 32

150
(Rhododendron kotsckyi), la care se adaugă afinul (Vaccinium myrtillus, V.
uliginosum) şi merişorul de munte (Vaccinium vitis - iddea). Floarea de colţ
sau albumiţa, declarată monument al naturii creşte pe stâncile Rarăului;
bujorul de munte, dediţeii, piciorul cocoşului alpin, ciuboţica cucului alpin,
toporaşul alpin, garofiţa, clopoţei alpini, licheni etc. acoperă suprafeţe
întinse în munţii din împrejurimi.
Pajiştile subalpine sunt alcătuite din graminee: păruşca (Festuca
supina), păiuşul (Festuca pratensis), iarba vântului (Agrostis rupestris),
firuţa (Poa media), pieptanăriţa (Cynosurus cristalus) ş.a.
În timpul verii, pajiştile din zona înaltă, prin aspectul lor multicolor,
dau peisajului un farmec aparte.
Foarte răspândite sunt pajiştile montane secundare care ocupă
suprafeţe întinse, reprezentând o bază furajeră de calitate. Speciile
caracteristice de aici formează câteva asociaţii de ierbacee, cum ar fi de
pildă asociaţia Agrosti -Festcetum montanum.
Sub 1700m, cea mai mare parte a munţilor este acoperită cu păduri
de molid, care îmbracă versanţii de jur împrejur până în zona depresionară.
Elementul principal ce, apare este molidul (Picea alba), specie boreală şi
boreal -montană (în Europa de Est). Mai rar apar şi alte specii, ca scoruşul
(Sorbus aucuparia), paltinul (Acer pseudoplatanus) şi chiar zada (Larix
decidua). Pe alocuri se întâlnesc pâlcuri de fag (Fagus silvatica) sau de
mesteacăn (Betula verrucosa) şi salcia căprească (Salix capraea).
Plantele ierboase rnai frecvente din zona pădurii de molid sunt:
măcrişul iepurelui (Oxalis acetossella), degetăruţul (Soldanella montana),
perişorul (Pyrola uniflora), feriga (Athyrium filix femina), foarte frecvent
este şi muşchiul verde.
În vatra depresiunii Dornelor, de-a lungul râurilor principale (Dorna,
Bistriţa, Neagra Şarului etc.) apare o vegetaţie de luncă reprezentată din
specii de esenţe albe: sălcii, răchite ( Salix alba, S. fragilis, S. cinerea), plopi
(Populus alba, P.nigra), cătini, anini (Alcanus incana). La umbra
plopişurilor se dezvoltă arbuşti (soc, sânger, călin) şi un strat erbaceu.
La poalele Călimanului, spre Ţara Domelor, fâneţele sunt dominate
de molizi cu vârful tăiat, cunoscuţi sub numele de "corle" care servesc ca
adăpost pentru vite. La Panaci se găsesc corle cu 15 - 20 de vârfuri, cu
trunchiul gros, care dau un aspect exotic întinselor faneţe.
Un specific al depresiunii Dornelor îl constituie prezenţa turbăriilor
acide, numite local "tinoave". Mlaştini mai apar şi în sectoarele plane ale
culmilor înalte din munţii Căliman, sub formă de mlaştini eutrofe, denumite
"bahne".
În bahne (în rezervaţia de la Poiana Stampei şi de la Moara Dracului-
Roşu) întâlnim o plantă ocrotită - roua cerului (Drosera rotundifolia), o
151
plantă carnivoră micuţă. Când o insectă îi atinge frunzuliţele, perişorii o
prind în capcană, frunza se închide şi roua cerului îşi digeră prada.
Prin ochiurile de apă ale mlaştinii de turbă de lângă Vatra Dornei se
ivesc la suprafaţă floricele gălbui ale altei plante carnivore: otrăţelul de baltă
(Utricularia vulgaris).
Pe lângă aceste specii mai rare, se întâlnesc şi relicte boreale care au
găsit un loc de refugiu în bahne. Aşa este vârtejul pământului (Pedicularis
sceptrum carolinum) sau mesteacănul pitic (Betula nana). Tinoavele de mare
altitudine sunt acoperite cu perniţe de muşchi (Sphagnum wulfianum - o
relictă glaciară), punctate de ochiuri de apă; licheni, alge şi bacterii adaptate
la asemenea condiţii de viaţă.
In bahne există de asemenea şi plante comune, dar care atrag atenţia
fie prin coloritul lor, fie prin curiozitatea formei. Bumbăcăriţa (Eriophorum
latifolium) îşi mişcă tulpiniţele sub greutatea floricelelor. Alături cresc
rogozuri, sălcii pitice, orhidee etc. Dintre orhidee, cea mai des întâlnită este
poroinicul cu flori violacee pătate cu brun. Primăvara apar floricele
portocalii de calcea calului (Galtha palustris).
Printre arborii şi plantele ocrotite enumerăm: tisa (taxus baccata),
smârdarul (Rhododendron kotsckyi), bulbucii de munte (Trollius
europaeus), ghintura (Gentiana punctata), crucea voinicului (Hepatica
nobilis), vulturica (Hieracium transsilvanicum), roua cerului (Drosera
rotundifolia), etc.
Fauna bazinului Dornelor este structurată în funcţie de climă şi
vegetaţie.
Astfel pe versanţii munţilor, ce încadrează depresiunea, fauna este
dispusă altitudinal, contribuind la individualizarea unor biocenoze specifice,
cu rol determinant în menţinerea echilibrului ecologic şi trofic, în această
zonă montană se disting trei etaje principale: etajul faunistic al pajiştilor
alpine şi al tufişurilor alpine, etajul faunistic al pădurilor de conifere şi etajul
faunistic al făgetelor.
Etajul faunistic al pădurilor de conifere cu condiţii biotice şi
abiotice particulare, se remarcă prin mamifere de talie mare, unele de
importanţă cinegetică: ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus
montanus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa); dintre
răpitoare mai importante fiind: râsul (Lynx lynx), lupul (Caniş lupus),
vulpea (Canis vulpes), jderul (Martes martes).
Păsările sunt reprezentate de specii precum: cocoşul de munte (tetrao
urogalus), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix), destul de rar întâlnit, fiind
declarat monument al naturii. În aceste păduri mai trăiesc: ciocănitoarea de
munte (Picoides tridactylus alpinus), un relict glaciar, apoi şorecarul (Buteo
buteo), buha (Buho buho) şi huhurezul (Strix aluco aluco).
152
 Dintre reptile care ajung până în zona înaltă amintim: vipera comună
(Vipera berus) şi şopârla de munte (Lacerta vivipara), iar dintre amfibieni:
broasca brună (Rana temporaria), tritonii de munte (Triturus alpestris).
Dintre mamifere tipice pădurilor de conifere sunt şoarecele vărgat
(Sicista betulina) şi şoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus).
Etajul faunistic al făgetelor
În pădurile de fag baza trofică este mai variată şi mai bogată, valorile
medii termice sunt mai ridicate iar intensitatea şi durata luminii sunt mai
crescute în comparaţie cu pădurile de conifere.
Fauna mamiferelor rozătoare este reprezentată de: şoarecele gulerat
(Apodemus tauricus), veveriţa (Sciurus vulgaris), pârşul (Glis glis)şa. O
frecvenţă mare în pădurile de fag o au viezurele (Meles meles) şi
mamiferele de talie mare întâlnite şi în etajul coniferelor: ursul brun, lupul,
jderul, cerbul, mistreţul, căprioara, râul etc.
Bogată este şi fauna păsărilor din făgete. O pasăre caracteristică
pentru aceste păduri este ierunca sau găinuşa de alun (Tetrastes bonasia).
Dintre păsări se mai întâlnesc: piţigoiul de munte (Parus montanus),
ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos), porumbelul gulerat
(Columba palambus), muscarul mic (Ficedula parva) etc.
Fauna ihtiologică este bine reprezentată în apele repezi de munte
care brăzdează ţinutul. Zona păstrăvului (Salmo trutta fario) înglobează
Bistriţa Aurie până la Ciocăneşti, apoi cele două Diece, Coşna, Rusaia,
Dorna, Neagra Şarului etc. Zona lipanului (Thymallus thymallus) începe pe
Bistriţa Aurie, în aval de Ciocăneşti. Pe lângă cele două specii amintite mai
sus menţionăm şi lostriţa (Hucho hucho) specie rară, ocrotită de lege, ce se
găseşte în apele din bazinul Bistriţei, mreana vânătă (Barbus meridionalis
petangi), boişteanul (Phoxinus laevis), zglăvocul (Cottus gobio) precum şi
scobarul (Chondrostoma nasus).
Fauna mlaştinilor. Între componentele faunei de mlaştini, multe sunt
relicte şi elemente boreale. Dintre vertebrate, sunt remarcate păsările: fâsa
de pădure (Anthus trivialis), fâsa de luncă (A.pratensis), ciocănitoarea
pestriţă mare (Dendrocopus major).
Fauna montană prezintă astăzi mai puţină importanţă economică, cât
mai ales ştiinţifică. Un număr restrâns de specii intră parţial şi sub incidenţa
activităţilor cinegetice şi piscicole, activităţi ce trebuie să se afle sub un
control riguros, atât al organismelor silvice cât şi a celor de protecţie a
mediului înconjurător, respectiv Comisia Monumentelor Naturii.
În concluzie putem afirma că depresiunea Dornelor împreună cu aria
montană înconjurătoare dispune de un potenţial turistic natural complex, ce
oferă un peisaj unic, de o frumuseţe rară prin diferitele forme de relief
(defilee, căldări şi văi glaciare, aparate vulcanice, mări de grohotişuri şi de
153
aglomerate vulcanice etc) acoperite de o vegetaţie şi o faună bogată cu
multe specii ocrotite de lege, prin aerul pur, puternic ozonat şi nu în cele din
urmă, prin apele minerale cu o magică putere tămăduitoare.

4.2.2. Potenţialul economic şi social

Cele mai vechi urme de locuire în depresiunea Dornelor au fost

atestate75, pe baza cercetărilor arheologice, încă din vremea pietrei
neşlefuite, mai târziu acest ţinut fiind stăpânit de daco-geţi. Evoluţia în
condiţii istorico-sociale apropiate, cu legături economice şi culturale
continue, cu un schimb permanent de valori, dar şi sub incidenţa unor
influenţe multiple a diferitelor popoare cu care a intrat în contact (romani,
tătari şi mai târziu austrieci) a dus la edificarea, pe parcursul următoarelor
secole, unei culturi materiale complexe, caracteristice, reprezentată prin
vestigii ce sintetizează aceste interferenţe, precum şi printr-o viaţă
economico-socială de un tradiţionalism de esenţă dacică, ancestrală, ce se
manifestă până astăzi în ocupaţii şi manifestări tradiţionale.
Primele aşezări pe locul de astăzi al ţinutului Dornelor datează din
jurul anului 112076. Este vorba despre un sat de plugari care se ocupau cu
creşterea vitelor şi agricultura. Cu timpul, satul a crescut, s-au descoperit
izvoarele minerale, definindu-se astfel statutul de staţiune balneară a
localităţii.
Astăzi, microzona Vatra Dornei este una dintre zonele cu densitate
relativ mică de populaţie (sub 45 locuitori / kmp) şi este formată din 11
unităţi administrativ teritoriale (Tabelul nr. 28).

Tabel 28
Situaţia demografică în microzona Vatra Dornei

Densitatea
Nr. Total Nr. Nr. populaţiei
Localitatea
crt. locuitori gospodării familii loc/kmp
<40 >100
1 Broşteni 6795 1200 2610 16
2 Ciocaneşti 1875 553 860 22
3 Colibaba 2045 763 907 8
4 Crucea 2330 620 1062 15
5 Dorna Arini 3180 1322 1496 22

75
Ţăranu, P. - Memoria Dornelor, Ed. Biblioteca Bucovinei, Suceava, 1999, p. 7
76
idem, p. 20

154
 6 Dorna Cândreni 4803 1769 2014 12
7 Iacobeni 2056 547 879 22
8 Panaci 2416 835 1117 18
9 Poiana Stampei 2348 963 1080 13
10 Şaru Dornei 4407 1330 1704 24
11 Vatra Dornei 17022 3135 6320 - 118
Sursa: Direcţia Agricolă, Suceava

Oraşul Vatra Dornei, situat la confluenţa râurilor Dorna şi Bistriţa

deţine o economie diversificată, pe baza activităţilor principale ale
Depresiunii Dornelor: creşterea animalelor, exploatarea lemnului,
zăcămintele miniere şi izvoarele minerale. Oraşul are în subordine
administrativă trei localităţi componente (Argestru, Roşu şi Todireni) şi
este, totodată, un important centru turistic şi un loc preferat pentru odihnă şi
pentru refacerea capacităţii de muncă în timpul vacanţelor.
Vatra Dornei prezintă interes şi datorită numeroaselor izvoare cu
proprietăţi curative aflate în zonă. Calităţile balneare ale apelor de la Poiana
Negri au fost descoperite în 1806 de medicul Ignatz Plunschk, iar în 1845 în
Vatra Dornei a fost ridicat primul stabiliment balnear. După acest an,
renumele staţiunii a sporit odată cu afluxul celor veniţi aici pentru tratament
Comuna Broşteni se află la confluenţa râului Negrişoara cu râul
Bistriţa. Are cinci sate. Economia comunei este diversificată: centru minier
(zăcăminte de mangan) şi forestier microhidrocentrală, produse textile
(ţesături din mumbac) şi alimentare (preparate din lapte, panificaţie),
izvoare cu ape minerale (carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene,
feruginoase cu acţiune diuretică şi laxativă).
Comuna Cârlibaba se află în zona de confluenţă a râurilor Cărlibaba
şi Ţibău cu Bistriţa şi este alcătuită din şase sate. Economia comunei este
dominată de creşterea bovinelor, porcinelor şi de exploataţiile de mangan şi
plumb, atestate din 1782.
Comuna Crucea este alcătuită din patru sate şi se află în zona
Cheilor Bistriţei la Zugreni, la confluenţa râului Bârnărel cu Bistriţa. Cea
mai mare parte a populaţiei active a fost ocupată zeci de ani în exploatarea
minereurilor complexe şi de uraniu.
Dorna - Arini, comună alcătuită din 6 sate, este situată la confluenţa
râului Neagra Şarului cu Bistriţa. Dintre ocupaţiile locuitorilor menţionăm
creşterea bovinelor şi obţinerea preparatelor din lapte (satul Ortoaia).
Dorna Cândrenilor este situată pe râul Dorna şi are în componenţă
opt sate. La Poiana Negrii se află o staţiune balneoclimaterică (nămol de
turbă) şi o staţie de îmbuteliere a apelor minerale. Alte activităţi importante
ale locuitorilor comunei sunt: prelucrarea lemnului şi a laptelui, creşterea
155
bovinelor. Satul Coşna este un important centru de confecţionare a
cojoacelor, bundiţelor şi chimirelor.
Iacobeni este situată pe cursul superior al râului Bistriţa şi are în
componenţă patru sate. În comună se află exploataţii de turbă (satul Botoş),
de calcar (în satul Ciocăneşti) şi de minereuri de mangan (din anul 1770), în
satele Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecăniş. În economia zonei se mai adaugă
construirea de utilaje pentru mine, cariere şi construcţii, fabrici de var şi de
cherestea, centru de prelucrare artistică a lemnului. Există aici şi o staţiune
climaterică sezonieră, de interes local, cu climat de munte, tonic şi cu
izvoare de ape minerale slab sulfuroase, oligominerale, indicate în tratarea
bolilor gastrointestinale. În Iacobeni se află şi o biserică din lemn (1812), iar
în satul Ciocăneşti sunt numeroase case cu ornamentaţii artistice pe pereţii
exteriori.
Panaci este alcătuită din şase sate distribuite pe cursul superior al
râului Neagra. Este centru de prelucrare artistica a lemnului.
Poiana Stampei, situată în partea de vest a Depresiunii Dornelor, are
în componenţă şapte sate În comună se află exploataţii de turbă, andezit şi
dacit, o fabrică de schweitzer şi izvoare minerale carbogazoase.
Şaru Dornei este situată în partea de sud a Depresiunii Dornelor, pe
râul Neagra Şarului. Economia comunei este diversificată: minereuri:
mangan (în satul Şarul Dornei), sulf (în satul Gura Haitii), şi de turbă (în
satul Neagra Şarului); fabrică de brânzeturi şi caşcaval, moară (1890) în
satul Gura Haitii, staţiune balneoclimaterică, staţie de îmbuteliere a apelor
minerale.
Din cercetările noastre a rezultat că toate comunele au economia
bazată, în mare măsură, pe exploatarea minereurilor neferoase. Anii 2003,
2004 au adus modificări importante în structura ocupaţională a locuitorilor
Depresiunii Dornelor. Astfel, în perioada amintită, au fost disponibilizaţi din
minerit 519 persoane (47% din totalul şomerilor din Bazinul Dornelor), care
s-au orientat, în funcţie de vârstă şi de variantele individuale, spre creşterea
animalelor, comerţ sau turism. Situaţia disponibilizărilor din minerit în iulie
2004, este prezentată în tabelul 29.
Iată motivul pentru care, în anul 2003, la capacităţile de cazare deja
existente în Depresiunea Dornelor, s-au adăugat un număr relativ mare de
gospodării, clasificate de noi astfel:
™ Gospodării agroturistice
™ Gospodării identificate pentru agroturism
™ Gospodării în curs de modernizare pentru agroturism
™ Gospodării agroturistice în fază de construcţie
Pe comune, situaţia este prezentată în tabelul 30.

156
 Tabel 29
Situaţia disponibilizărilor din minerit din microzona Vatra Dornei
Populaţie Şomeri Nr. firme active
Nr.
Localitate din care din care: din care:
crt.
Total populaţie Total disponibilizaţi Total Produse/ Producţie
Comerţ
activă din minerit Servicii şi comerţ
1. Broşteni 6795 1300 425 110 36 5 31
2. Crucea 2330 1600 47 30 46 28 18
3. Panaci 2416 1412 125 86 45 24 21
4. Şaru Dornei 4407 2700 100 10 110 52 58
5. Iacobeni 2056 1841 143 60 40 20 20
6. Cârlibaba 2045 - 11 - 27 8 19
7. Dorna Arini 3180 2146 31 28 29 19 10
8. Poiana 2348 420 130 195 54 36 12 6
Stampei
9. Dorna 4803 2200 100 - 56 29 27
Cândrenilor
Total: 30380 13619 1112 519 443 221 216 6
Sursa: Studiu privind disponibilizările din minerit din Bazinul Dornelor - ing. drd. Ungureanu, D., CEFIDEC Vatra Dornei

157
 Tabel 30
Dezvoltarea capacităţii de cazare rurală în microzona Vatra Dornei în anul 2003
Gospodării Gospodării în curs Gospodării
Gospodării
identificate pentru de modernizare agroturistice în fază
Nr. agroturistice
Localitatea agroturism pentru agroturism de construcţie
crt.
nr. locuri nr. locuri nr. locuri nr. locuri
atestate atestate atestate atestate
cazare cazare cazare cazare
1 Broşteni 2 14 3 14
2 Ciocaneşti 6 23 7 49
3 Colibaba 9 55
4 Crucea 3 10
5 Dorna Arini 17 46 10 40 4 14 3 20
6 Dorna 1 7 14 51 5 15 1 7
Cândreni
7 Iacobeni 2 7 10 32
8 Panaci 6 34 8 32 3 15 1 15
9 Poiana 3 21 4 16 1 7 1 7
Stampei
10 Şaru Dornei 2 16 8 33 2 14
11 Vatra Dornei 37 278 8 34 6 41 5 70
TOTAL 76 446 84 336 19 92 13 133
Sursa: Direcţia Agricolă Suceava, 2003

158
 Depresiunea Dornelor participă cu o pondere însemnată la
dezvoltarea economică a judeţului Suceava, iar unele din produsele sale sunt
solicitate în întreaga ţară sau sunt exportate.
Principalele ramuri economice se bazeazã pe resursele locale.
Suprafaţa agricolă ocupă 13%, (1% din terenul arabil), iar ponderea este
deţinută de pajişti: 23% păşuni şi 31% fâneţe.
Sectorul privat, care este dominant în zonă, raportat la totalul
fondului funciar, ocupă 91% din suprafaţa agricolă, 99% din terenul arabil,
81% din păşuni şi 99,7% din fâneţe.
Ponderea suprafeţei cu păşuni, variază între 28% în Dorna Arini şi
55% în Poiana Ştampei.
Ponderea fâneţelor este de 31%, raportate la nivelul judeţului
Suceava şi ocupă 52% din suprafaţa agricolă totală a acestei zone. La
nivelul localităţilor din această zonă montană, acest indicator variază între
52% la Vatra Dornei şi 64% la Dorna Arini.
Ponderea gospodăriilor ţărăneşti fără vaci variază între 4-85%, a
celor cu 1-3 vaci între 14-89%, iar a celor cu 3-5 vaci între 1-18%.
Majoritatea gospodăriilor au 1-2 vaci având o producţie medie anuală de
lapte între 160-2840 litri. Existenţa suprafeţelor acoperite cu pajişti şi păduri
- explică caracterul extensiv silvo-pastoral al economiei tradiţionale. Lor li
s-a adăugat, începând cu secolul XIX exploatarea şi prelucrarea resurselor
solului.
Fiind o localitate înconjurată de păduri, Vatra Dornei şi-a dezvoltat
încă din vechime o reţea impresionantă de exploatare şi prelucrare a
lemnului. La început lemnul a fost comercializat folosindu-se în acest scop
căile de apă, râurile Bistriţa şi Dorna. Astăzi industria forestieră din Bazinul
Dornelor se desfaşoară în două faze:
-Exploatarea şi transportul materialului lemnos;
- Prelucrarea - industrializarea lemnului;
Lemnul pădurilor este valorificat în întreprinderea de prelucrare a
lemnului (cherestea) de la Iacobeni, în întreprinderi mai mici (asociaţii
familiale sau SRL) sau prin industria locală meşteşugărească (Tabelul 32).
Animalele sãlbatice, cu cea mai mare densitate din ţară sunt
valorificate în industria alimentară, în industria pielăriei (Tabelul 31) şi
încălţămintei sau ca trofee şi piese de muzeu.
Pajiştile au favorizat creşterea animalelor, activitate în care este
antrenată o mare parte din populaţia locală. Între animale predomină
bovinele cu rase de mare productivitate şi cu o densitate medie dublă faţă de
media pe ţară, urmate de ovine şi de cabaline.
Carnea este prelucrată îndeosebi în zonă, sub diferite forme, iar
laptele este prelucrat în cea mai mare parte de fabrica de fabrica de
159
brânzeturi din Vatra Dornei. Lâna este dirijată spre unităţi din afara arealului
- fabrica de tricotaje Rădăuţi, fabrica de postavuri Buhuşi, iar o parte este
valorificată prin intermediul cooperativelor meşteşugăreşti şi în gospodăriile
individuale pentru ţesături, covoare şi obiecte de îmbrăcăminte. Repartiţia
unităţilor de prelucrare a produselor agro-zootehnice din Depresiunea
Dornelor este prezentată de noi în tabelul 30. Se constată că majoritatea
dornenilor preferă asociaţiile familiale ca formă juridică de manifestare, iar
segmentul principal pe care se valorifică cel mai bine munca acestora este
laptele, probabil datorită prezenţei în zonă a fabricii de la Vatra Dornei. Faţă
de numărul total al populaţiei ocupate în Bazinul Dornelor (tabelul 33), se
constată numărul destul de mare al locurilor de muncă oferite de prelucrarea
produselor agro-zootehnice (531 locuri de muncă) (Tabelul 31).
Pieile şi blănurile sunt prelucrate, alături de lemn şi piatră, în mai
toate localităţile din depresiune şi însumează un număr de 2461 de locuri de
muncă (Tabelul 32). În general, activităţile meşteşugăreşti sunt bine
reprezentate în Bazinul Dornelor, ceea ce ne-a determinat, în cercetarea
efectuată pe teren, să încercăm dispunerea acestora într-o hartă (Harta 1) la
care am anexat lista lucrătorilor meşteşugari din localităţile cercetate.
Rezultatul este remarcabil: practic fiecare localitate dispune de o gamă
destul de diversificată de activităţi non - agricole de tipul meşteşugurilor,
care se constituie într-un bun punct de plecare pentru dezvoltarea unui
agroturism de calitate în zona Dornelor.

160
 Tabel 31
Unităţi de prelucrare a produselor agro-zootehnice în microzona Vatra Dornei
Nr. Tipul Prelucrare de Nr.locuri de
Localitatea
crt. SRL SA SC SNC AF lapte carne lână piele fibre munca
1 Broşteni
2 Ciocaneşti 1 1 19
3 Colibaba 1 1 20
4 Crucea
5 Dorna Arini 1 1 26
6 DornaCandr 2 2 1 3 85
eni
7 Iacobeni 1 1 21
8 Panaci 1 1 2 42
9 Poiana 1 1 42
Stampei
10 Şaru Dornei 2 1 3 79
11 Vatra 2 2 1 1 2 3 3 1 1 197
Dornei
Total 7 2 1 1 11 14 3 1 4 531
Sursa:Direcţia Agricola, Suceava, date2003

161
 Tabel 32
Unităţi de prelucrare a produselor neagricole în Depresiunea Dornelor

Nr. locuri
de muncă
Artizanat

activităţi
Nr.
Localitatea

Piatră

Olarit
Lemn
crt.

Alte
1 Broşteni 16 3 6 133
2 Ciocaneşti 3 1 2 38
3 Colibaba 6 1 3 121
4 Crucea 23 1 247
5 Dorna Arini 33 1 5 1 320
6 DornaCandreni 25 5 3 921
7 Iacobeni 5 1 3 2 58
8 Panaci 21 10 1 206
9 Poiana Stampei 36 3 2 110
10 Şaru Dornei 14 1 1 88
11 Vatra Dornei 11 1 5 3 219
Total 193 4 36 25 2461
Sursa: Directia Agricolă Suceava, date 2003

Tabel 33
Populaţia activă, pe localităţi, în microzona Vatra Dornei
Total
Nr. Populaţie Populaţie
Localitatea locuit Şomeri
crt. activă ocupată
ori
1 Broşteni 6603 2175 1765 410
3 Cârlibaba 1981 1024 873 151
4 Crucea 2279 600 504 96
5 Dorna Arini 3097 1328 1146 182
6 Dorna Candreni 4684 2032 1781 251
7 Iacobeni 3866 1323 997 326
8 Panaci 2335 1248 1169 79
9 Poiana Stampei 2319 1100 989 111
10 Şaru Dornei 4320 1961 1805 156
11 Vatra Dornei 16321 7091 6035 1056
Sursa: Anuarul statistic al judeţului Suceava, 2003

162
 În analiza dezvoltării din punct de vedere economic al microzonei
Vatra Dornei mai trebuie remarcat numărul mare al lucrătorilor pe cont
propriu, 2101 pe întreaga zonă (Tabelul 34), distribuiţi astfel:
• în agricultură şi vânătoare 81% din totalul populaţiei ocupate
din Bazinul Dornelor;
• în industria prelucrătoare 5,2% din totalul populaţiei ocupate
din Bazinul Dornelor;
• în construcţii 2,9% din totalul populaţiei ocupate din Bazinul
Dornelor;
• în comerţ, reparaţii auto şi bunuri casnice 5,3% din totalul
populaţiei ocupate din Bazinul Dornelor;
• alte activităţi 2% din totalul populaţiei ocupate din Bazinul
Dornelor;
• activităţi ale persoanelor angajate în gospodăria proprie 2,5%
din totalul populaţiei ocupate din Bazinul Dornelor.
Pe localităţi, ponderea lucrătorilor pe cont propriu faţă de totalul
populaţiei ocupate, variază în limite largi: de la 3% în Vatra Dornei, 11% în
Dorna Arini, 16% în Dorna Candrenilor, până la 20% în Poiana Stampei,
27% în Şaru Dornei şi 34% în Panaci. Semnalăm că numărul acestora a
crescut semnificativ mai ales în localităţile în care s-au făcut, în 2002 şi
2003, disponibilizări masive din minerit.

163
 Tabel 34
Structura lucrătorilor pe cont propriu în microzona Vatra Dornei
Alte activ. şi Activ. ale
Comerţ,
Agricultură servicii persoanelor
Nr. Industrie reparaţii auto
Localitate Total silvicultură Construcţii colective angajate în
crt. prelucrătoare şi bunuri
vânat sociale şi gospodării
casnice
personale personale
1 Vatra Dornei 246 75 33 25 55 17 3
2 Broşteni 134 76 19 10 12 4 2
3 Dorna 323 271 21 6 10 7 1
Condreni
4 Dorna Arini 152 108 12 4 11 11 1
5 Iacobeni 64 44 5 9 2 0 1
6 Panaci 423 403 6 2 7 2 0
7 Poiana 225 208 6 1 3 0 0
Stampei
8 Şaru Dorrei 534 508 7 3 11 1 2
TOTAL 2101 1693 109 60 111 42 20
% din total 100 81 5,2 2,9 5,3 2 0,5
Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2002, Direcţia Jud. de Statistică Suceava

164
 4.3. Resurse turistice din microzona Vatra Dornei

Obiectivele turistice cultural-istorice sunt rezultatul unei îndelungate

şi continue locuiri a teritoriului carpatic, când s-a conturat şi, treptat,
individualizat o civilizaţie materială cu caractere specifice, dar integrată
organic cu cea a regiunilor limitrofe. Aceste obiective au fost structurate pe
criteriul cronologic şi pe cel al funcţionalităţii iniţiale. Gradul lor de
conservare este de cele mai multe ori, în raport invers proporţional cu
vechimea.
Obiectivele social-culturale de interes turistic se grupează după
specific în: monumente de arhitectură, obiective istorice, vetre folclorice şi
de artă populară, muzee şi case memoriale.
Dintre monumentele de arhitectură se remarcă bisericile şi
mănăstirile. Demne de amintit sunt bisericile de lemn ce reprezintă
chintesenţa îndelungatei evoluţii a civilizaţiei lemnului, caracteristică a
regiunilor carpatice. Astfel de biserici se găsesc în satele Iacobeni şi
Gheorghiţeni, cea din urmă datând din secolul XVIII.
Alte biserici renumite prin vechimea şi arhitectura lor sunt: Biserica
„Sfântul Nicolae" de la Broşteni, construită în timpul domniei lui Petru
Şchiopul (1586); Biserica „Adormirea Maicii Domnului" de la schitul
Rarău, construită în secolul al XlX-lea de familia Balş; Biserica din
Cârlibaba; Schitul Piatra Tăiturii din comuna Panaci. Adăugăm localizarea
troiţelor din lemn, adevărate monumente de arhitectură: la Broşteni, în
Dorna Arini, Ortoaia şi Poiana Stampei în curtea bisericilor de lemn şi în
satul Dornişoara pe platoul spre Munţii Călimani.
În oraşul Vatra Dornei cele mai importante obiective turistice
religioase sunt Biserica Catolică, ridicată în anul 1908; Biserica „Adormirea
Maicii Domnului" construită în anul 1678; Templul Evreiesc ce datează din
1908 şi Catedrala „Sfânta Treime" ridicată mai recent, în 1991.
Majoritatea obiectivelor istorice sunt însă concentrate în Vatra
Dornei. În centrul oraşului se află clădirea în stil florentin a primăriei -
„Palatul Comunal" - care a fost construit între anii 1896-1897.
În imediată apropiere se află monumentul eroilor români din Vatra
Dornei, căzuţi în Primul Război Mondial (1914-1918), monument ce a fost
lucrat în marmură albă. Tot aici se află şi o cruce din marmură neagră,
omagiu adus eroilor din Decembrie 1989.
În parcul staţiunii se găseşte clădirea Cazinoului ce a fost proiectată
de un arhitect de la Curtea Imperială din Viena, aflându-se astăzi în
renovare, construcţia de la izorul de apă „Sentinela", Vila Parc. Parcul este
împânzit de o serie de busturi ale unor oameni de seamă: Mihai Eminescu,

165
I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Ciprian Porumbescu, George Enescu şi
Alecu Russo.
Nu departe de acestea se găseşte noul stabiliment balnear. Stilul
baroc în care au fost construite, dă clădirilor un aspect impunător, deosebit.
Aproape de parcul oraşului se află hotelurile mai noi: Bradul, Călimani,
Intus cu bază de tratament: piscină, sală de gimnastică, etc.
Monumente istorice importante din restul depresiunii Domelor se
află la Cârlibaba - „Obeliscul lui Bogdan Vodă" ce aminteşte locul unde în
1359 acesta a descălecat venind din Maramureş. Pe malul stâng al Bistriţei,
la poalele Bârnărelului se află ruinele Hanului Chilia, din timpul domniei lui
Alexandru Lăpuşneanu.
Toate aceste monumente sunt completate, de foarte multe ori,
armonios cu monumente de arhitectură modernă reprezentând instituţii
culturale şi de utilitate socială, integrate organic vechilor centre urbane.
Profilul economic dominant şi-a pus amprenta asupra înfăţişării
aşezărilor rurale ale căror gospodării sunt reflectări ale funcţiilor prin
fizionomie, materiale de construcţie folosite, componentele gospodăriei şi
grupajul acestora.
Aşezările rurale montane foloseau ca material de construcţie
dominant lemnul, alături de alte materiale precum piatra şi mai târziu
cărămida. Activităţile rurale influenţează dezvoltarea unui anumit tip de
gospodărie ale cărei componente au destinaţie precisă şi funcţionalitate, iar
forma, dimensiunile şi amplasarea acestora în cadrul gospodăriei creează o
multitudine de variante locale. În acest context, se remarcă gospodăriile tipic
pastorale, cu ocol întărit cu grupare pe cele patru laturi, a tuturor
elementelor: locuinţă, dependinţe, adăposturi zootehnice şi cele pentru
păstrarea furajelor. În cadrul gospodăriei se detaşează locuinţa construită
într-un tip arhitectural specific bucovinean. Fiind într-o zonă de munte
multe locuinţe sunt construite din lemn, unele dintre ele cu etaj, cu
numeroase încăperi, cu frumoase decoraţii exterioare, având motive florale,
zoomorfe sau geometrice în general stilizate, extrem de armonios îmbinate.
Uneori aceste decoraţiuni încing pereţii ca nişte brâie sau însoţesc marginile
acestora (ex. case din satele Ciocăneşti, Dorna Candrenilor). Datorită
faptului că, uneori, acestea sunt numeroase într-un sat sau o comună, am
urmărit să localizăm acele case şi complexe gospodăreşti care, prin
autenticitate, pot constitui puncte de interes turistic: comuna Ciocăneşti,
satul Chiril (comuna Crucea), satele Ortoaia, Călineşti, Sunători (comuna
Dorna Arini), apoi comuna Dorna Candreni, satele Panaci şi Glodu (comuna
Panaci), satul Coşna (comuna Poiana Stampei), satele Şaru Dornei, Neagra
Şarului (comuna Şaru Dornei). (Harta 2).

166
 Am identificat, de asemenea, câteva instalaţii tehnice vechi,
utilizabile, care sporesc atractivitatea zonelor în care se găsesc: ştează77 în
satele Cozăneşti şi Gura Haitii, moară de apă în satele Ortoaia şi Gura
Haitii, fierăstrău de apă în Gura Haitii. În satul Dârmoxa există încă un
cuptor de ars var (1924).
Covoarele de Ciocăneşti prezintă frumoase scene pastorale, precum
şi animale caracteristice zonei, îndeosebi cerbi şi căprioare. Culorile
predominante, combinate într-o măiastră alcătuire, sunt maro deschis, negru
sau verde, mai rar întâlnite pentru zona Dornelor fiind albastru, galbenul sau
rozul.
Tot la Ciocăneşti, dar şi la Poiana Stampei şi Iacobeni există
ateliere meşteşugăreşti de încondeiat ouă şi de sculptură în lemn. Această
îndeletnicire este practicată de la cel mai mic membru la cel mai mare, semn
că arta populară este dusă mai departe, păstrată de la o generaţie la altă.
Comuna Şaru Dornei este centrul unei interesante zone etnografice
în care se confecţionează cojoace lungi şi bundiţe decorate cu motive
vegetale, zoomorfe sau geometrice (satul Şaru Dornei) şi centru de dogărit.
În această depresiune intracarpatică se menţin în continuare, deşi
puternic influenţate, ocupaţii cu vechi tradiţii. Între acestea se remarcă
păstoritul care, practic, acoperă întreaga arie montană şi cu domeniul
pastoral montan în cadrul căruia s-a integrat complexul de amenajări
specifice - stânele. La acestea se adaugă toată gama de ustensile tradiţionale,
necesare activităţii pastorale şi produsele rezultate, prelucrate după procedee
tradiţionale, de o calitate şi savoare deosebite.
O altă activitate cu rădăcini adânci în istorie este olăritul care se mai
păstrează în forma sa tradiţională, din punct de vedere al tehnicii de
execuţie, ardere şi a culorilor naturale folosite, doar într-un număr restrâns
de localităţi: Chiril, Crucea, Todireni.
Prelucrarea materiilor textile (lâna, inul, cânepa) şi a pielii, pentru
obţinerea articolelor de îmbrăcăminte (Dorna Candrenilor, Şaru Dornei,
Ciocăneşti, Cojoci) precum şi prelucrarea lemnului sunt ocupaţii
caracteristice, răspândite în întreaga Ţara Dornelor (Dorna Arini, Iacobeni,
Panaci, Şaru Dornei etc.).
Muzee şi colecţii particulare
Un rol important în păstrarea şi conservarea valorilor culturale şi
istorice revine muzeelor care, la rândul lor, devin obiective de cultură şi
educaţie. Prin intermediul lor se intră în contact direct cu patrimoniul unor

77
ştează - " instalaţie rudimentară, formată dintr-o îngrăditură circulară de lemn
amenajată sub o cădere de apă, care serveşte la îngroşarea şi scămoşarea unor ţesături
din lână" - Micul Dicţionar Academic, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003

167
regiuni geografice cu un potenţial folcloric, etnografic şi istoric acumulat
vreme îndelungată.
Vetrele folclorice şi etnografice abundă în această depresiune în
forme multiple şi originale, de la cântecele şi dansurile populare, la port, tip
de casă şi gospodărie, obiecte casnice, datini şi obiceiuri străvechi. Toate
acestea sunt reprezentate oarecum în miniatură la muzeul etnografic din
Vatra Dornei.
Expoziţia de etnografie cu caracter permanent ce fiinţează în incinta
impunătoarei clădiri a Palatului Primăriei oferă o imagine retrospectivă,
complexă şi convingătoare asupra bogăţiei civilizaţiei tradiţionale montane,
bucovinene în general şi a zonei Dornelor în special.
Punctul de atracţie al expunerii îl constituie cele trei interioare
tradiţionale, amenajate printr-o regie bine dirijată dar subordonată realităţii
etnografice zonale.
Arhitectura este reprezentată prin macheta unei case tradiţionale
specifice zonei Dornelor, plasându-se ca vechime la începutul secolului al
XIX-lea. Modelul a fost adus din satul Coşna. Macheta e susţinută de câteva
elemente arhitecturale autentice: stâlpi şi portiţe de cerdac, cuie din lemn de
tisă pentru fixat draniţele pe acoperiş. Portiţa de cerdac este ornamentată,
folosindu-se ca elemente de decor vechi simboluri astrale.
Ceramica este bogat reprezentată prin obiecte specifice celor două
importante centre: Rădăuţi şi Marginea, dar şi a unui centru mai puţin
cunoscut - Păltinoasa.
Ţesăturile de interior - lăicere, cergi, ştergare confecţionate din lână,
cânepă şi bumbac, oferă un sortiment de un mare rafinament cromatic. În
acest sector se găsesc atât creaţii vechi de peste 100 de ani cât şi creaţii de
dată recentă.
Creaţia în lemn este riguros reprezentată întrucât, în zona de munte,
majoritatea bărbaţilor ştiu să mânuiască barda şi celelalte unelte specifice
acestui meşteşug. Astfel, găsim aici numeroase obiecte achiziţionate din sate
precum Neagra-Şarului, Panaci, Dorna Candrenilor, Coşna, Poiana Stampei,
Ciocăneşti, Cârlibaba.
Portul este clasificat pe cele patru zone etnografice: Dorna,
Câmpulung-Moldovenesc, Gura Humorului şi Rădăuţi. Fiind o zonă de
interferenţă, în zona Dornelor se resimt din plin influenţele Ardealului,
Maramureşului, Harghitei şi Neamţului.
Datinele de nuntă sunt sugerate prin năfrămile de vătăjei cusute cu
lână sau chiar cu fir metalic. Nu lipseşte nici coroniţa de mireasă
confecţionată din flori naturale.
Datinele şi obiceiurile de iarnă încă îşi mai păstrează autenticitatea,
„alaiul caprei" este realizat cu personaje miniaturizate. Jocurile cu măşti mai
168
păstrează şi astăzi ceva din ritual, astfel, în coroniţa caprei se utilizează ca
ornament, pe lângă panglici, canaci şi flori de busuioc şi „mintă creaţă".
Interioarele tradiţionale. Partea aceasta a locuinţelor doreşte să
reproducă modul de organizare a unei odăi ţărăneşti cu specific dornean.
Cuptorul a fost reprodus la scară naturală, la fel şi masa de sărbătoare
(nuntă, botez, hram), lada de zestre sau blidarul.
Drumul bradului este o expoziţie tematică ce aduce un omagiu
plutaşilor dorneni. Au fost abordate aici toate fazele de lucru la pădure
precum şi plutăritul. Au fost realizate machete, începând de la tipul cel mai
vechi de plută - chingi de lemn - până la cel mai nou - în şprangă.
Păstoritul Există în această zonă o ordonare a exponatelor pe idei
majore, legate de momente bine alese: tunsul oilor, urcatul la munte, măsura
oilor, închegatul, etc. Majoritatea exponatelor sunt originale, într-un colţ, a
fost reprodusă la scară naturală, o vatră cu vârtej, de a cărei cujbă (cârlig) stă
agăţat ceaunul de urdit.
Creaţia nouă Aici se găsesc ţesături, piese de port, obiecte din lemn
toate purtînd amprenta actualului. Valorificând materia primă tradiţională:
lână, bumbac, lemn această creaţie îşi trădează noutatea. Astfel cămăşile
femeieşti şi cele bărbăteşti, renunţă la paleta cromatică bogată, mergând pe
una mai reţinută şi mai sobră. În privinţa ornamentelor se părăseşte tot mai
mult geometricul în favoarea floralului.
Cât despre mediul natural care a inspirat creaţiile localnicilor din
depresiunea Dornelor, acesta este reprezentat la Muzeul de Ştiinţe Naturale
din Vatra Dornei. Acest muzeu a fost înfiinţat în anul 1957. Aici sunt
prezentate două aspecte: bogăţia floristică şi faunistică a zonei şi cinegetica.
Sunt abordate şi probleme de ocrotire a naturii (florei şi faunei), de
filogenie şi de ecologie.
Există şi un număr de colecţii particulare, cu caracter etnografic,
care constituie o ofertă turistică remarcabilă: colecţia Cojoc Haralambie din
satul Rusca (comuna Dorna Arini) şi colecţia Clubului "Familia" din
Dăneşti, comuna Şaru Dornei.
Toate aceste obiective (monumente de arhitectură, monumente
istorice, muzee, case memoriale) reprezintă atracţii turistice inedite, însă pe
lângă aceste obiective, de mare atractivitate sunt festivalurile ce au loc în
diferite momente ale anului. În luna februarie au loc Serbările Zăpezii unde
sunt invitate să cânte diferite ansambluri folclorice, dar şi formaţii de
muzică uşoară. În luna iunie are loc festivalul de muzică uşoară pentru copii
şi adolescenţi - Muzritm. În septembrie este festivalul tradiţional al teatrelor
de păpuşi „Căsuţa din poveşti", iar în octombrie festivalul naţional al
teatrelor populare „Ion Luca". În perioada 25-28 decembrie, cu ocazia

169
sărbătorilor de iarnă se organizează festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă
„Porniţi plugul feţi-frumoşi".
Concentrarea de elemente de cultură populară materială originală în
unele aşezări rurale amplasate, la rândul lor, în areale geografice intens
locuite, precum şi importanţa crescândă, pentru turism, a fondului turistic
antropic (cultural istoric), care atrage categorii din ce în ce mai largi de
persoane şi mai ales turişti străini pune problema, din ce în ce mai acut a
organizării satului turistic. Acest tip de sat ar avea un rol important în
conservarea şi protecţia fondului turistic antropic.
Menţinerea pe loc a populaţiei cu preocupări economice specific
rurale contribuie la conservarea fondului construit şi perpetuarea unor
ocupaţii şi tradiiţii transmise din generaţie în generaţie. Toate acestea pot
contribui la conservarea ambianţei etno-folclorice.

4.4. Dotările tehnico-edilitare

Cercetările efectuate atestă că punerea în valoare a resurselor

turistice prezentate depinde în mare măsură de organizarea elementelor
auxiliare potenţialului turistic propriu-zis, de densitatea şi calitatea
amenajărilor necesare accesului şi consumului de valori turistice.
Unele componente ale infrastructurii generale au înregistrat progrese
remarcabile, în special în ceea ce priveşte densitatea şi calitatea drumurilor
din zona depresionară, calitatea habitatului şi alimentarea cu energie. Altele
însă şi, din păcate, dintre cele care nuanţează nivelul standardului de viaţă –
accesul la reţeaua de telecomunicaţii, construirea de reţele moderne de
alimentare cu apă, de canalizare etc. – sunt cu totul nesatisfăcătoare pentru a
reprezenta un fond de real sprijin în echiparea turistică specifică şi în
atragerea turiştilor.
Cu toate acestea, se observă în Bazinul Dornelor o creştere evidentă
a preocupării pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit din majoritatea
localităţilor şi, implicit, a condiţiilor de cazare oferite turiştilor. În tabelul 33
am analizat dotarea locuinţelor permanente şi sezoniere private în
Depresiunea Dornelor la recensământul din 2002.
Astfel, dacă locuinţele sătenilor dorneni erau echipate cu instalaţie
electrică în proporţie de 93 - 99%, situaţia a început să se îmbunătăţească şi
la indicatori mai puţin vizaţi până după anul 2000: apa în locuinţă (de la
14% din locuinţele din Poiana Stampei, la 24% la cele din Dorna
Candrenilor şi Dorna Arini până la 45% în Broşteni şi 75% în Vatra
Dornei), canalizarea în sistem propriu (23% din locuinţele din Dorna Arini
şi Şaru Dornei, 17% în Broşteni şi Iacobeni) sau din reţea (64% la Vatra
Dornei, 27% la Broşteni, 19% la Iacobeni şi 9% la Şaru Dornei) şi chiar

170
instalarea de centrale termice şi construirea de bucătării în interiorul
locuinţelor.
În zona oraşului Vatra Dornei, alimentarea cu apă potabilă se face
din râul Dorna. Pentru restul zonei, alimentarea este asigurată de fântâni, de
izvoarele subterane existente în zonă. Comunele Iacobeni, Neagra Şarului,
Cârlibaba, Poiana Stampei, dispun de bazine cu staţii de epurare a apei.
Apa caldă este asigurată cu ajutorul centralelor termice pe bază de
lemn şi mai puţin pe gaz. Reţeaua de evacuare a apei este satisfăcătoare.
Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale este în curs de definitivare.
Nici oraşul Vatra Dornei nu este încă racordat la reţeaua de distribuţie, el
fiind deservit cu gaz îmbuteliat. Hotelele Bradul şi Călimani ce aparţin de
Societatea Dorna-Turism dispun de 12 butelii de gaz.
Reţeaua de distribuţie a energiei termice. Sursele termice sunt
asigurate de o centrala termică pe bază de rumeguş (dată în folosinţă în
primăvara anului 2004), precum şi de centrale de cartier care funcţionează
cu combustibil lichid uşor (ce urmează a fi transformate în puncte termice,
odata cu extinderea reţelei de distribuţie a agentului termic). În Vatra Dornei
agentul termic satisface nevoile populaţiei şi obiectivele economice.
Încălzirea se face şi prin sobe alimentate cu lemn.
Reţeaua de distribuţie a energiei electrice acoperă 92% din zona
locuibilă, gospodăriile individuale îndepărtate, pe vârf de munte,
nebeneficiind de alimentare de la o sursă de energie electrică.
Zona depresionară dispune de reţea telefonică mixtă (analogică şi
numerică) precum şi de reţea de telefonie mobilă. Acoperirea teritoriului cu
servicii de telefonie mobilă în reţeaua Dialog datează din noiembrie 1997.
Zona aferentă localităţilor Panaci, Iacobeni, Cârlibaba nu are acoperire în
totalitate pentru reţea de telefonie mobilă.

171
 Tabel 35
Dotarea locuinţelor permanente şi sezoniere private din microzona Vatra Dornei
Localitate

Bucătărie

Bucătărie
Canaliza-

Canaliza-

Instalaţie

Termofi-
re sistem

locuinţei

locuinţei
Centrală
electrică
locuinţă

locuinţă

locuinţă
locuinţe

în afara
Nr.

propriu

termică

Baie în

Baie in
Apa în

re din

afara
Total

reţea
crt.

care

în
1 Vatra 5740 4187 3678 476 5687 695 321 3789 156 5167 148
Dornei
2 Broşteni 2279 1017 606 407 2218 0 38 907 41 2044 160
3 Dorna 1726 422 1 353 1649 0 8 228 25 1397 165
Condre
ni
4 Dorna 1147 275 3 263 1088 0 11 182 29 893 144
Arini
5 Iacoben 1337 476 249 226 1316 0 8 379 26 1071 154
i
6 Panaci 891 144 3 129 873 0 2 84 21 685 141
7 Poiana 763 105 2 103 713 0 8 80 11 588 78
Stampei
8 Şaru 1622 511 152 355 1556 0 8 377 33 1153 297
Dornei
TOTAL 15505 7137 4694 2312 15100 695 404 6026 342 12998 1287
Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2002, Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava

172
 4.5. Structuri de primire turistice în microzona Vatra Dornei

Din gama echipamentelor turistice (baza materială turistică),

determinante pentru derularea funcţională, eficientă, a activităţii turistice,
sunt, în primul rând, capacităţile de cazare.

4.5.1. Structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi

alimentaţie pentru turişti

Privite din punctul de vedere al gradului de ocupare, acestea par a fi

arhisuficiente pentru nivelul cererii înregistrat în Depresiunea Dornelor, în
ultimii ani (427 locuri de cazare, cu grad de ocupare 33%)(tabelul nr. 36).

173
 Tabel 36
Pensiuni turistice şi agroturistice din microzona Vatra Dornei

Denumire Denumire
Număr Număr
pensiune pensiune Localitate Alte servicii
camere locuri
turistică agroturistică
Monica Vatra Dornei 4 11 Bar, living; TVcolor, cablu; apă caldă, grătar
în curte, chioşc.
Baciu Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu; baie, încălzire proprie, grătar
în curte, acces la bucătărie
Bejenariu Vatra Dornei 2 4 TVcolor, cablu; baie, apă caldă; acces la
bucătărie; grătar în curte
Adriana Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu; baie apă caldă; acces la
bucătărie; chioşc+grătar, pensiune completă-
opţional.
Sarco Vatra Dornei 8 16 TV color-hol, cablu, grătar-curte; bucătărie.
Cojocăreanu Vatra Dornei 4 8 TV color, cablu ; bucătărie ; baie, apă caldă ;
terasă, grătar şi chioşc.
Corina Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu; baie, încălzire proprie;
bucătărie; grătar în curte, terasă
Brad Vatra Dornei 2 4 TV color, cablu, încălzire proprie, apă caldă;
Manole Vatra Dornei 4 8 TV color, cablu, bucătărie,
Alexandra Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu, baie, apă caldă; chicinetă,
grătar în curte
Mitea Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu, baie, apă caldă ; bucătărie,
chioşc+grătar,

174
Marco Nicki Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu, bucătărie, chioşc+grătar,
închiriere săniuţe şi schiuri, facilitează
practicarea unor meşteşuguri artistice
tradiţionale
Robert Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu, baie, încălzire proprie, acces
la bucătărie; chioşc cu grătar în curte, masă de
tenis, terasă
Miky Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu, baie, încălzire proprie,
bucătărie;
Iulia Vatra Dornei 2 4 TV color, cablu, bucătărie; baie, încălzire
proprie lemne şi electrică, chioşc cu grătar,
masă de tenis,
Ady Vatra Dornei 2 4 TV color, cablu, baie, încălzire proprie, acces
la bucătărie;
Vera Vatra Dornei 6 (5+1) 14 Baie, apă caldă; TV color, cablu, terasă
Roznovan Vatra Dornei 3 6 TV color, cablu, baie, apă caldă, acces la
bucătărie ;
Doina Vatra Dornei 2 4 TV color, cablu, baie, încălzire centrală, acces
la bucătărie; grătar în curte.
Rarău Vatra Dornei 10 22 Restaurant cu 40 de locuri
Pop Vatra Dornei 10 22 Încălzire pe sobă, apă caldă; acces animale
permis, TV
Crosos Anton Vatra Dornei 10 19 Service non/stop, centrală proprie duş, apă
caldă, fax , TV
Dana Reta Vatra Dornei 8 19 Service non/stop, sobă duş, apă caldă, apă
caldă, TV.

175
 Acestea se completează cu oferta de cazare din restul Depresiunii
Dornelor (Tabelul 37)
Tabel 37
Oferta de cazare din microzona Vatra Dornei
(fără Vatra Dornei)

agroturistică

Alte servicii
Nr. camere
Denumire

Denumire

Localitate

Nr. locuri
pensiune

pensiune
turistică

Romana Chiril 5 10 Grătar proţap pentru pregă-

tirea vânatului, cuptor
rustic, hamac, parcare,
living rustic, telefon, acces
la bucătărie, terasă
Candrea Ciocăneşti 4 6 Service non/stop, sobă,
Dafina radiator, duş rece, apă
caldă, fax, telefon public,
TV, animale binevenite
Varca Ciocăneşti 4 8 Sobă, duş, WC, apă caldă,
Marica fax, TV, animale binevenite
Crăciun Ciocăneşti 2 6 Sobă, duş, WC, apă caldă
Dana
Marcoci Dorna 5 10 Service non/stop, sobă, duş,
Arini WC, apă caldă, fax, TV,
animale binevenite
Bighiu Dorna - -
Carmen Arini
Rusu Ioan Dorna - -
Arini
Chiruţa Dorna - -
Filaret Arini
Dranca Iosif Iacobeni 3 6 Sabă, radiator, duş, WC,
telefon public
Filimon Panaci 3 6 Service non/stop, centrală
proprie, sobă, duş, WC,
apă caldă, fax, TV.
Hunea Panaci 5 10 Service non/stop, sobă, duş,
wc, apă caldă, TV, animale
binevenite.
Mureşan Panaci 4 12 Motel; service, centrală
proprie, radiator, duş, WC,
apă caldă, fax, TV.

176
 Mezdrea Panaci -
Odochianu Panaci 3 6 Service non/stop, sobă, duş,
WC, apă caldă, TV.
Paraschina Panaci 13 24 Service non/stop, centrală
Bordei proprie, sobă, duş, apă
caldă, TV

Gianimat Ortoaia 4 8 Service non/stop, duş, WC,

apă caldă, TV, animale
binevenite..
Stan Ortoaia 6 10 sobă, duş, WC, apă caldă,
TV.
Casa Poiana - -
Paltin Stampei
Ciuciumiş Poiana - -
Stampei
Florea Poiana 2 5 Apă curentă; 2 băi, (una cu
Sevastian Stampei cadă şi una cu duş), apă
caldă.

Având în vedere datele statistice pe 2002 putem spune că în

Bazinul Dornelor există o capacitate de cazare la pensiuni de aproximativ
485 locuri de cazare, din care 190 locuri (39%) aparţin pensiunilor din
Vatra Dornei .
Majoritatea pensiunilor sunt de 2 margarete, doar la Dorna
Candrenilor funcţionează o unitate de 3 margarete .
Vatra Dornei
Chiril
Ciocanesti
Dorna Arini
DornaCandreni
Iacobeni
Panaci
Poiana Stampei
nr. locuri Ortoaia
Saru Dornei
Fig. 10 Capacitatea de cazare la pensiunile din Bazinul Dornelor

177
 Tabel 38
Situaţia unităţilor de cazare turistică şi a numărului de turişti din
localităţile cercetate în microzona Vatra Dornei (2002)
Unităţi Total turişti din care :
Specificare Nr. locuri
total cazaţi din tara
Total 25 199 2024 1969
Dorna Arini 16 153 1309 1266
Dorna 2 14 _ _
Candreni
Iacobeni 5 23 672 662
Poiana Stampei 1 5 12 12
Şaru Dornei 1 4 31 29
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Suceava

Analizate în contextul general al relaţiei dintre dimensiunea şi

structura potenţialului turistic natural şi antropic, pe de o parte, şi starea
infrastructurii generale şi a serviciilor pentru turism, pe de altă parte, se
ajunge la concluzia unei subechipări, în sensul că valoarea potenţialului
turistic propriu-zis excede cu mult pe cea dedusă din cantitatea şi calitatea
amenajărilor destinate să introducă acest potenţial în circuitul turistic
efectiv.

4.5.2. Baza de agrement

Baza de agrement este dezvoltată în special la Vatra Dornei (pârtii

de schi, instalaţii de transport pe cablu şi practicarea sporturilor nautice pe
firul apelor repezi de munte). Serviciile turistice ar putea fi deosebit de
diverse, în funcţie de caracteristicile zonei, de anotimp, de tradiţii etc. Ele se
pot concretiza în: servicii de transport turistic, de însoţire şi călăuză turistică
pe anumite trasee, servirea mesei, informaţii privind resursele turistice şi
accesul la acestea, iniţierea în practicarea unor sporturi sau meşteşuguri,
asistenţă cu echipament în acest sens, programe culturale şi de divertisment.
În prezent, gama serviciilor oferite clienţilor este restrânsă, iar calitatea lor
mult sub standardele normalităţii. Cauzele sunt complexe şi ţin atât de lipsa
de pricepere şi de responsabilitate a celor ce administrează potenţialul
turistic, de resursele lor financiare limitate, cât şi de insuficienta exigenţă a
turiştilor. Practic, în afara condiţiilor de cazare şi, în unele cazuri, de
facilităţile pentru servirea mesei, nu sunt oferite multe alte servicii care ar
putea să atragă şi să reconforteze persoanele venite în sejur.

178
 Alături de baza de cazare şi cea terapeutică, alimentaţia publică din
staţiunea Vatra Dornei, contribuie la conturarea profilului acestora şi la
creşterea puterii lor de atracţie. Prin specificul produsului oferit, se
diversifică oferta şi se completează celelalte aspecte ale bazei materiale
turistice.
În acest sens, pentru staţiunile balneoclimaterice profilate pe terapia
afecţiunilor digestive sau cardiace, tratamentul specific este dublat şi de o
dietă alimentară riguroasă. În contrast cu acest aspect, intră în competiţie
larga diversitate a unităţilor de alimentaţie publică, cu specific autohton, ele
însele obiective de loc neglijabile ale ofertei turistice.
Dimensionarea bazei de alimentaţie publică este dependentă de
mărimea capacităţii de cazare (se consideră că pentru un loc de cazare sunt
necesare 1,5 – 2 locuri pentru a se putea satisface şi necesităţile turismului
de tranzit), iar profilul acestuia, de complexitatea şi specificul funcţional al
obiectivelor turistice.
Se impun restaurantele, care au proliferat în paralel cu extinderea
bazelor de cazare de tip hotelier, cantinele – pensiune (categorie specifică
staţiunilor), ş.a. În staţiunea Vatra Dornei, capacitatea totală a restaurantelor
din incinta hotelurilor şi a vilelor este de minimum 1791 locuri. Pe lângă
aceste restaurante se mai numără şi cafe – barurile. În restul staţiunii, în
afara restaurantelor ce aparţin de hoteluri, mai sunt şi altele, care satisfac
nevoile turiştilor precum : restaurant Select, restaurant Fast – Food - Crisvel,
restaurant Valea Dornelor, restaurant Les Amis, patiseria Bristena. Putem
menţiona de asemenea şi discotecile, care reprezintă un mod plăcut de a
petrece serile în compania prietenilor: Video Discoteca „Club OK” şi Disco
Club „XXL” .

4.6. Organizarea activităţii de turism în microzona Vatra Dornei

ANTREC – Filiala Bucovina, cuprinde un număr de 23 de membri,

ferme agroturistice acreditate, din care 14 sunt situate în comuna Dorna
Arini, grupate la rândul lor în Fundaţia pentru Dezvoltarea Turismului
Montan “Ţara Dornelor", iar trei unităţi (la Panaci, Ciocăneşti, Neagra
Şarului) sunt în curs de obţinere a certificatului de clasificare şi aderare la
asociaţie.
O altă asociaţie, care desfăşoară activitatea în zona Vatra Dornei,
incluzând municipiul Vatra Dornei, oraşul Broşteni şi 10 comune
apropiate: Dorna Candrenilor, Dorna Arini, Crucea, Iacobeni, Poiana
Stampei, Şaru Dornei, Cârlibaba, Panaci, Coşna - este „Federaţia
Agricultorilor de Munte Dorna – Agroturism”, membră a ANTREC – Filiala
Bucovina. Această federaţie, este o organizaţie non – profit. De la

179
magazinul pe care-l deţine, membrii federaţiei pot cumpăra la un preţ mai
mic materiale pentru construcţii. Tot acest magazin pune în vânzare unele
produse de artizanat confecţionate de ţărăncile din zonă (covoare din lână,
pulovere din lână, ouă încondeiate etc.) asigurând astfel ţăranilor o piaţă de
desfacere pe plan local dar şi pe plan european (Germania ).

4.7. Forme specifice de influenţă a turismului rural asupra

dezvoltării economice a microzonei Vatra Dornei

Circulaţia turistică, prin dimensiunile şi structura sa, este un reflex al

echilibrului intervenit între potenţialul turistic al unui teritoriu, dotările
pentru punerea în valoare a acestuia şi volumul cererii solvabile de servicii
turistice, înregistrat pentru spaţiul studiat. Este vorba, de fapt, de un
complex de echilibre parţiale, realizate pe domenii de interes. În relaţia
dintre spaţiul geografic - ca resursă turistică - şi factorul uman, prima
componentă, deşi cu caracter pasiv, este determinantă în definirea formei
generice de practică turistică, în timp ce componenta a doua, caracterizată
prin mobilitate opţională, introduce elemente de diferenţiere, determinând,
astfel, nuanţarea oricărei încercări de clasificare a formelor de turism.
Vom sublinia, de asemenea că, prin particularităţile sale de spaţiu
relativ restrâns, caracterizat de o dominantă montană şi de o componentă
umană moderată în dimensiuni, în contextul social-economic actual,
Depresiunea Dornelor permite desfăşurarea unui număr relativ restrâns de
forme de turism, unele dintre ele aflându-se la nivel incipient. În condiţiile
echipării teritoriului la standarde internaţionale şi ale unei situaţii economice
prospere, prin lărgirea gamei serviciilor oferite şi prin creşterea solvabilităţii
cererii, formele de turism practicate pe plan local ar putea fi mult
diversificate.
Impactul actual cel mai semnificativ asupra spaţiului geografic şi
socio - cultural al microzonei Vatra Dornei îl au următoarele forme de
turism (vezi şi harta 2):
Turismul montan (drumeţia), cu bază de plecare din aria
depresionară a Dornelor spre culmile munţilor înconjurători. Excursiile
montane urmăresc mai ales ture de agrement la puncte de belvedere. Sunt
deschise turiştilor trei trasee principale din Vatra Dornei şi încă 15 trasee
secundare, în valoare totală de circa 300 km.
Traseele cele mai spectaculoase şi, deci, cele mai frecventate,
pornesc din Vatra Dornei spre zona înaltă a masivelor Giumalău şi Suhard,
dar nu ocolesc nici satele de pe rama sudică a depresiunii (Dornişoara,
Poiana Negrii, Neagra Şarului, Coverca, Panaci) spre Munţii Bistriţei,
Călimani sau urmăresc Valea Bistriţei, către Cheile Zugrenilor

180
 a) Turismul de circulaţie, favorizat de existenţa, îndeosebi în
partea centrală a depresiunii, a unei game variate de atracţii turistice:
rezervaţii naturale, biserici din lemn, muzee, sate etnofolclorice etc. şi a unei
reţele destul de dense de drumuri modernizate, bine întreţinute.
b) Turismul montan asociat cu sporturi de iarnă necesitând un
volum mare de investiţii şi dotări tehnice de anvergură, este practicat în mod
organizat numai în Vatra Dornei. Denumit şi turism activ, acesta are
numeroase variante, dintre care amintim:
¾ Escaladă şi alpinism se practică pe:
• Masivul Rarău, unde se găsesc trasee de gradul 3 - 9;
• Stânca Rusca;
• Stânca Dorna 1, amenajată cu 24 prize artificiale.
¾ Parapantă. În Bazinul Dornelor, zonele optime de zbor cu
parapanta se află în masivele Suhard - vf. Ouşorul, Platoul Giumalău,
Călimani.
¾ Schi alpin, în diferite variante:
• pârtia telescaun: pârtie în curs de omologare, 3200 m
lungime, 400 m diferenţă de nivel, instalaţie de transport pe cablu tip
Telescaun;
• pârtia Parc: pârtie omologată, 900 m lungime, 150 m
diferenţă de nivel, instalaţie de transport pe cablu tip Teleschi şi Baby - schi.
¾ Escalada pe gheaţă - în luna decembrie se amenajează
Cascada de gheaţă de la Moara Dracului - cheile Zugrenilor.
¾ Pentru schi tour, schi fond şi schi extrem sunt zone optim
amenajate în zona Vatra Dornei.
¾ River rafting se practică în condiţii optime pe râurile Bistriţa
şi Dorna. Traseele au lungimi cuprinse între 12,5 - 20 km. La solicitarea
turiştilor distanţele pot fi variabile.
c) Turismul de tranzit este legat de poziţia Depresiunii Dornelor la
convergenţa unor importante axe de comunicaţie care leagă Moldova de
Transilvania şi Maramureş, ambele beneficiind de resurse turistice
remarcabile, localizate în regiunile montane şi submontane adiacente.
d) Turismul cultural ştiinţific s-a dezvoltat în legătură cu existenţa,
în Depresiunea Dornelor şi în împrejurimile acesteia, a câtorva obiective
unicat, de mare valoare culturală şi ştiinţifică, pentru studierea cărora există
un permanent flux de specialişti din varii domenii: biologie, geografie,
geologie ş.a. Anual, numeroase echipe de specialişti şi de studenţi din
centrele universitare şi chiar din străinătate, sosesc în stagii de cercetare cu
finalitate ştiinţifică şi formativ-didactică. Calitatea condiţiilor de sejur
obstrucţionează însă dezvoltarea acestui tip de turism la nivelul potenţialului
oferit de mediul geografic local.
181
 e) Turismul balneo-climateric (pentru tratament şi odihnă) este
specific Depresiunii Dornelor, datorită prezenţei celor două staţiuni
balneoclimaterice: Vatra Dornei, staţiune de importanţă naţională şi Poiana
Negrii de importanţă locală.
Păstrându-se un echilibru dinamic s-au putut dezvolta două forme
caracteristice de turism: turismul cinegetic şi turismul piscicol.
f) Turismul cinegetic are o extensiune restrânsă şi cuprinde o
categorie mai puţin numeroasă de persoane. Are în incidenţă câteva specii
de mamifere mari printre care: mistreţul, lupul, ursul carpatin, cerbul,
căpriorul sau mai mici: iepurele, vulpea, precum şi păsări, mai ales cele de
pasaj. Vânătoarea are, în cazul unor specii, şi rol de selecţie, când sunt
eliminate exemplare cu deficienţe în dezvoltare. Zona Dornelor deţine şi
câteva cabane de vânătoare amenajate, cu circuit închis, rezervate în
exclusivitate turiştilor străini, pentru vânătoare78. Acestea sunt localizate la:
Barnar, în aval de satul Crucea (Munţii Bistriţei), Branişte (în localitatea
Frasin, pentru Munţii Stânişoarei) şi Dârmoxa (sat Drăgoiasa, com. Panaci,
pentru Munţii Bistriţei).
g) Turismul piscicol are extensiune mai mare şi este legat de fauna
acvatică specifică regiunii montane. Aceasta se încadrează domeniului
păstrăvului cu dominanta păstrăvului indigen (Salmo trutta fario), ce
populează apele la peste 1000 m altitudine; al lipanului (Chondostroma
nasus) şi cleanului (Leuciscus cephalus), ultimele două domenii fiind
caracteristice apelor din depresiune.
În practicarea turismului cinegetic sau a celui piscicol se are în
vedere respectarea legii cu privire la animalele ocrotite. Dintre mamiferele
ocrotite amintim: ursul carpatin, râsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus corax),
dintre păsări: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, buha, cucuveaua,
huhurezul de pădure etc. iar dintre peşti se remarcă lostriţa.
Datorită acţiunilor de protejare a vânatului şi de sancţionare a
braconajului, fauna codrilor Dornei trăieşte într-un echilibru acceptabil.
h) Agroturismul, aflat în plină dezvoltare, găseşte în microzona
Vatra Dornei un potenţial remarcabil prin calitatea mediului natural, a
ambientului socio - cultural, a standardului habitatului, a diversităţii
activităţilor economice cu tentă tradiţională, condiţii obligatorii pentru
atragerea unei clientele cât mai variate către această formă de sejur turistic.
Teoretic, toate aşezările rurale cu funcţie agricolă încă puternică dispun de
potenţial pentru practica agroturistică. În realitate însă, intervin o serie de
condiţionări, care ţin de cel puţin patru mari categorii de factori: factorii de
poziţie (vecinătatea cu zone având potenţial de atracţie complementar şi cu

78
Judeţul Suceava. Ghid turistic, Ed. Bucovina Istorică, Suceava, 2003, p. 112

182
accesibilitate facilă), factorii de sit (calitatea peisajului natural şi antropic
local), factorii economici (un profil agricol personalizat, dinamizat de
complementaritatea sa cu alte activităţi, rol al valorificării resurselor şi
tradiţiilor locale), factorii demo-culturali (un suport demografic viguros,
deschis şi bine pregătit, capabil să susţină acele valori care i-ar putea
permite vânzarea unui serviciu turistic de calitate).
Privită din acest punct de vedere, practica agroturismului se
dovedeşte a fi una deosebit de complexă, mai ales sub raportul punerii de
acord a modului de viaţă al populaţiei dornene, cu exigenţele
consumatorului de turism, cu atât mai mult cu cât satele care păstrează cel
mai bine valorile tradiţiei sunt, în acelaşi timp, şi cel mai puţin pregătite
(infrastructural, material şi chiar cultural) pentru a oferi servicii turistice
atractive. Începând de la condiţiile de igienă (alimentară, vestimentară,
casnică) şi până la utilităţile indispensabile confortului modern (apă curentă,
apă caldă, canalizare, telefon, posibilităţi de destindere) sau la aspectul
locuinţei şi la salubritatea anexelor gospodăreşti, pe funcţionalitatea cărora
se bazează, de altfel, practica agroturistică, toate necesită eforturi de
"aducere la zi", fără ca aceste transformări să le afecteze sprecificul
autohton.
Cercetările efectuate în microzona Vatra Dornei atestă că aici găsim
o formă specifică de agroturism, corespunzătoare zonei montane, care
îmbracă forme particulare în fiecare sat şi comună. Ceea ce este comun
acestei activităţi este că apare peste tot ca o formă complementară puternică
şi de perspectivă a dezvoltării diversificate a economiei rurale. Elementul
fundamental al acestei dezvoltări constă în aceea că dezvoltarea durabilă în
aceste localităţi se asigură printr-o nouă orientare a dezvoltării exploataţiilor
agricole. În noile condiţii, membrii exploataţiilor agricole îşi menţin statutul
de agricultori, îşi însuşesc treptat profesia de agent de turism, cea de
producător de produse alimentare, produse de artizanat şi alte bunuri
solicitate de turişti.
Prin această transformare se asigură dezvoltarea complexă a
localităţilor, concomitent cu pluricalificarea, creşterea veniturilor din
vânzarea produselor locale proprii, ceea ce influenţează dezvoltarea de
ansamblu a zonei.

4.8. Gospodăria rurală ca nucleu de organizare a turismului

rural

Agroturismul apare ca o formă complementară de dezvoltare în

microzona Vatra Dornei, întrucât fiecare gospodărie rurală devine, treptat,
un nucleu de organizare a turismului rural.

183
 Satisfacerea exigenţelor agroturismului determină respectarea
anumitor criterii ce trebuie îndeplinite de locuinţa propusă pentru primirea
turiştilor. Astfel, forma şi aspectul gospodăriei, modul de aşezare al
construcţiilor, unele faţă de altele, faţă de drum şi faţă de vecinătăţi,
organizarea generală a gospodăriei pe zone funcţionale (zona locuinţei - cu
grădină de flori, pomi şi zona anexelor - curtea de utilaje, de animale),
întreţinerea şi curăţenia întregii gospodării, sunt elemente importante care
influenţează hotărâtor opţiunea turiştilor privind gospodăria agreată pentru
odihnă şi recreere.
Încercând o clasificare a gospodăriilor rurale, în prezent, în România
există:
• gospodării realizate pentru satisfacerea nevoilor proprii care, deşi
nu au fost construite în vederea integrării în reţeaua de cazare, pot fi
amenajate astfel încât să ofere condiţii minime de practicare a
agroturismului;
• gospodăriile construite pentru nevoile proprii şi pentru alternativa
turismului rural; ele sunt întâlnite, în general, în zonele limitrofe marilor
staţiuni sau în zonele cu tradiţie turistică. De regulă, aceste gospodării
păstrează arhitectura locală şi asigură condiţii minime de confort pentru
practicarea agroturismului;
• gospodăriile nou construite, asistate de specialişti şi prevăzute cu
echipamentele şi utilităţile necesare pentru a răspunde cerinţelor
agroturistice.
Formula cea mai apreciată în turismul rural corespunde unei locuinţe
tradiţionale, care oferă spaţii cu un confort sporit, atestate de Oficiul de
Autorizare şi Control în Turism. Este important ca nivelul de confort să fie
cel puţin egal cu cel de care beneficiază turiştii în propriile lor locuinţe. Un
nivel inferior de confort oferit de amenajările turistice rurale nu poate fi
întotdeauna compensat de ineditul peisajului sau de sălbăticia acestuia.
Dezvoltând agroturismul, este stimulată lărgirea activităţii unor
ramuri economice din mediul sătesc: industria locală de produse
agroalimentare (preparate din lapte şi carne), industria de prelucrare a
fructelor de pădure, artizanatul (produse pentru decorarea interioarelor
locuinţelor sau suveniruri pentru turişti) sau mica industrie meşteşugărească
care, împreună, creează noi locuri de muncă. Toate acestea, alături de
dezvoltarea serviciilor (comerţ, prestări de servicii, transport), la care
apelează şi turiştii, conduc la vitalizarea dar şi la dezvoltarea tehnico-
edilitară a localităţii.
Diversificarea activităţilor prin turismul rural are implicaţii deosebite
şi în creşterea fenomenului de stabilitate, dar şi de restrângere a procesului

184
de emigrare a populaţiei; diversificarea ocupaţională a populaţiei rurale,
îndeosebi a celei tinere; schimbarea structurilor de vârstă şi sexe în funcţie
de noile ocupaţii profesionale (prin reţinerea populaţiei tinere în localitate,
spre exemplu); păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradiţiilor
populare şi a arhitecturii locale; contribuţia la educaţia şi instrucţia
populaţiei turistice tinere, dar şi a altor segmente, având în vedere rolul
cultural-educativ şi de lărgire a orizontului de cunoaştere a mediului rural
din ţara noastră; creşterea calităţii vieţii populaţiei locale, ca şi a gradului de
instruire şi cunoaştere a acesteia, crearea de relaţii prieteneşti între localnici
şi turişti, între localităţi diferite prin contactul cu turiştii sosiţi din zone
diferenţiate socio-economic, dar şi spiritual-cultural.
Din studierea topologiei social - economice a actualelor gospodării
ţărăneşti din microzona Dornelor, rezultă o încărcătură de 3,6 locuitori pe
gospodărie, grupaţi în trei tipuri distincte:
‰ Primul tip de gospodărie este format din două persoane a căror
vârstă depăşeşte 55 ani, fapt ce determină o putere economică scăzută.
Cadrul construit ar permite practicarea agroturismului dar puterea redusă şi
nivelul socio - cultural mediocru sau submediocru o descalifică din punct de
vedere al practicării agroturismului.
‰ Al doilea tip de gospodărie este considerat cel cu o încărcătură
de peste 4 persoane în care convieţuiesc de obicei 2 - 3 generaţii. Acest tip
de gospodărie, chiar dacă are forţă economică şi beneficiază de cadru
construit favorabil, nu permite activităţi optime de turism datorită, pe de o
parte, concepţiilor de viaţă ce diferă între generaţii, iar pe de altă parte,
structurii ocupaţionale a familiei. Astfel, cei care se pot ocupa de agroturism
sunt, de regulă, cei care au un grad mare de ocupabilitate în activitatea
economică (agricultori, salariaţi).
‰ Al treilea tip de gospodărie, care constituie un cadru adecvat
pentru dezvoltarea turismului rural, este gospodăria formată din 3 - 4
membri de familie (o singură familie cu maxim 2 generaţii), care
înregistrează un avânt economic, dispune de forţă de muncă, trebuie să
posede un nivel socio - cultural adecvat (cel puţin un membru cu studii
medii) şi cadru construit dezvoltat sau în dezvoltare. Din acest tip de
gospodărie fac parte gospodăriile cu o structură de vârstă a părinţilor de 20 -
30 de ani şi a copiilor între 10 -25 de ani.
Gospodăriile de acest gen aparţin atât agricultorilor cât şi
funcţionarilor sau intelectualilor din localităţile rurale din zona montană.
Din punct de vedere al tehnicii construcţiilor şi elementelor
arhitecturale componente, se evidenţiază locuinţe cu o singură cameră, cu
verandă sau 2-3 piese, case cu parter şi etaj, toate având dependinţe,
magazie şi grajd.
185
 Casele sunt decorate la exterior în specific bucovinean, prin
ornamente stilizate cu alternanţa culorilor şi nuanţelor, fiind construite din
lemn, acoperite cu şindrilă, iar mai recent cu ţiglă sau tablă. Suprafaţa
locuibilă maximă în microzona Dornelor este în comuna Dorna Arini (18 m2
/ pers), Iacobeni şi Panaci (12 m2 / pers). Ponderea locuinţelor dotate cu
instalaţii sanitare (baie, WC) este mai mare în localitatea Broşteni.

4.9. Necesitatea promovării agroturismului prin noile tehnologii

oferite de Internet

Marketing-ul pentru prezentările Internet a căpătat o importanţă tot mai

mare. Principala atracţie sunt site-urile cu un design şi cu un conţinut plăcut.
Puterea Internet-ului în turism rezidă din faptul că poate atrage şi convinge
potenţialul client prin prezentările multimedia. În România destul de puţine
firme din turism folosesc paginile Web pentru afaceri în mod eficient, cele mai
multe fiind pagini anoste, actualizate foarte rar.
În cazul turismului rural, succesul afacerii depinde de gradul de
acoperire a pieţei ţintă, ceea ce în mediul fizic ar presupune tipărirea unui
număr imens de afişe şi pliante, încheierea unor contracte cu agenţii de turism
din ţară şi străinătate. În schimb, Internet-ul, ca mediu de afaceri, permite, doar
cu ajutorul unui pliant în format electronic, atingerea tuturor clienţilor potenţiali
ca şi în mediul fizic, însă trecând peste acele etape care consumă multe
resurse. O astfel de pagină conţine informaţii asemănătoare celor din pliantele
de prezentare, dar mult mai concise şi mai concrete.
O pagină standard de promovare a unei afaceri în agroturism conţine:
• o scurtă descriere a zonei, care prezintă cadrul geografic (relief,
clima, vegetaţia, fauna etc.);
• o pagină de prezentare a folclorului zonei, a miturilor, obiceiurilor,
tradiţiilor;
• oferta de servicii, care cuprinde lista caselor disponibile,
perioadele în care pot fi închiriate, preţurile, posibilităţile de acces, opţiuni
pentru petrecerea timpului liber, servicii adăugate etc.
In general, paginile existente în România respectă acest tipar, dar
pentru a putea fi considerate pagini de afaceri ar trebui să conţină elemente
specifice, cum ar fi formularele de comandă on-line, care au un rol foarte
important, atât pentru întreprinzător, cât şi pentru client. In acest mod,
întreprinzătorul îşi poate gestiona corect resursele în funcţie de
planificarea închirierilor, îmbunătăţi oferta în funcţie de sugestiile clienţilor,
fără a pierde acei clienţi, care, din comoditate nu mai apelează la serviciile lui.
Pe de altă parte, clientul are posibilitatea de a lua legătura direct cu
proprietarul pensiunii pentru a lămuri eventualele neclarităţi, pentru a cere

186
informaţii suplimentare, pentru a alege dintr-un număr mai mare de opţiuni sau
pentru a cunoaşte mai bine viitoarele gazde.
Un alt aspect important este popularizarea şi întreţinerea paginii.
Promovarea paginii se poate face prin intermediul unui site din România (cum
ar fi www.turism.ro) ori din străinătate sau pe cont propriu, ca site individual
(prin motoare de căutare, grupuri de discuţii, e-mail etc.) şi trebuie să fie
continuă, urmărindu-se impactul asupra clienţilor şi ţinându-se cont de
sugestiile primite.
Dat fiind faptul că în momentul acesta o persoană interesată de
petrecerea unui sejur sau a unei vacanţe la o pensiune agroturistică din
microzona Domelor nu are la dispoziţie decât două soluţii - contactarea
ANTREC sau a unei filiale a acestei asociaţii şi, în cazul în care cunoaşte oferta
de cazare a zonei, contactarea telefonică a viitoarelor gazde - pentru mulţi
turişti aceasta rămâne o posibilitate teoretică, fără o finalitate practică, din cauza
deficienţelor circuitului informaţional (turistul trebuie să fi auzit din altă sursă
despre acesta zonă, pentru ca apoi să se intereseze de condiţiile existente şi să
facă o rezervare, consumând prea mult timp şi bani inutil).
Cazul concret la care ne-am oprit este situaţia promovării ofertei
agroturistice a Comunei Panaci din judeţul Suceava.
Un pliant electronic, „difuzat" în ţară dar şi în lumea întreagă, ar
simplifica mult situaţia, aducând beneficii atât prestatorilor de servicii
agroturistice, cât şi celor interesaţi de achiziţionarea lor.
Principalul avantaj este acela că oferta localităţii va fi mai bine
cunoscută, ţinând cont de faptul că modalităţile de promovare folosite până în
prezent sunt puţine la număr şi nu mai trezesc interesul clienţilor potenţiali (nu
toate pensiunile au un pliant clasic de prezentare, iar la cele care au, tirajul a fost
limitat datorită costurilor mari; informaţiile despre membrii ANTREC, din
pagina Web a acestei asociaţii sunt insuficiente, iar prezentarea grafică lasă de
dorit; nu sunt folosite alte mijloace de publicitate şi reclamă).
Un alt avantaj este faptul că vizitatorilor li se oferă posibilitatea de a
trimite un mesaj prin poşta electronică, direct din pagina Web, pentru a face
sugestii, pentru a solicita informaţii suplimentare sau pentru o rezervare la una
din pensiunile prezentate.
Informaţiile din acest site sunt grupate în următoarele categorii:
• informaţii despre agroturism;
• informaţii generale despre comuna Panaci;
• cazare;
• trasee turistice;
• posibilităţi de agrement.

187
 Site-ul se adresează atât celor care cunosc zona sau au auzit
vorbindu-se despre ea, dar şi persoanelor care doresc să descopere locuri
noi, dar încă nu s-au oprit asupra unei anumite oferte de pe piaţă.
Din pagina de start - start.html - se trece în pagina dedicată
descrierii generale a comunei Panaci - panaci.html, care conţine o scurtă
prezentare a localităţii: aşezare geografică, climă, altitudine, obiectivele
turistice ale zonei etc. În start.html se află un link către o pagină cu traseele
turistice din judeţul Suceava - trasee.html. Fişierul panaci.html conţine o listă
cu gospodăriile care oferă servicii de agroturism, fiecare nume din listă
constituind o legătură internă către pagina pensiunii respective:
• Pensiune agroturistică Hunea Felicia;
• Pensiune agroturistică Filimon Iosif;
• Pensiune agroturistică Mureşan Doina
• Pensiune agroturistică Bordei Paraschiva;
• Casa agroturistică Odochianu Veniamin.
În pagina agro.html sunt incluse informaţii despre această activitate
economică, şi se face legătura către alte trei pagini:
- oferta.html, în care sunt prezentate posibilităţile de agrement din
zonă;
- legislaţie.html, care cuprinde normele de clasificare ale
pensiunilor agroturistice;
- comb.html, care conţine un formular pentru sugestii, informaţii şi
rezervare on-line.

4.10. Sinteză privind potenţialul turistic al microzonei Vatra

Dornei

Modelele de dezvoltare rurală adecvate unei zone diferă în funcţie de

oportunităţile şi constrângerile locale, în funcţie de istoria proprie a
devenirii lor precum şi de apropierea de unele centre de polarizare
economică şi socială, în majoritatea cazurilor urbane.
Microzona investigată este formată din 11 unităţi administrativ -
teritoriale, localizate în Bazinul Dornelor, judeţul Suceava: Broşteni,
Ciocăneşti, Cârlibaba, Crucea, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Iacobeni,
Panaci, Poiana Stampei, Şaru Dornei şi Vatra Dornei. Datorită poziţiei pe
care o au, aceste localităţi creează un sistem rural cu oportunităţi /
constrângeri de evoluţie, similare.
Astfel, studiul efectuat în microzona Vatra Dornei a evidenţiat un
spaţiu cu multiple valenţe economice.
Capitalul natural este caracterizat de o bogăţie de resurse care poate
fundamenta o dezvoltare diversă şi o multiplicare a surselor de venit: fond
188
forestier însemnat, izvoare de apă minerală, particularităţile climatice şi
zăcămintele miniere.
Dimensiunea economică este caracterizată de o structură proprie
unei zone montane. Ponderea mare a terenurilor acoperite de pădure şi
pajişte (23% păşuni, 31% fâneţe) constituie un avantaj pentru dezvoltarea
activităţilor turistice pe tot cuprinsul microzonei.
Un alt avantaj al zonei îl constituie obiectivele social - culturale de
interes turistic, grupate de noi, după specificul lor, în: monumente de
arhitectură, obiective istorice, vetre folclorice şi de artă populară, muzee şi
case memoriale. Alături de acestea, am identificat şi un număr de colecţii
particulare, cu caracter etnografic, care se constituie într-o ofertă turistică
remarcabilă.
Concentrarea acestor elemente de cultură populară originală în unele
aşezări rurale amplasate, la rândul lor, în areale geografice intens locuite,
precum şi importanţa crescândă, pentru turism, a fondului turistic antropic
care atrage categorii din ce în ce mai largi de persoane şi mai ales turişti
străini, pune problema organizării, în microzona Vatra Dornei, a satului
turistic. Datele din teren relevă faptul că 5 sate ar îndeplini condiţiile pentru
această activitate. Este vorba despre:
- Poiana Stampei, cu obiective de interes ştiinţific, datorită prezenţei,
pe teritoriul comunei, a rezervaţiei mixte Tinovul Mare;
- Poiana Negri unde se poate dezvolta turismul balnear de
importanţă locală, având ca bază de plecare izvoarele minerale din zonă;
- Ciocăneşti, Argestru şi Panaci, sate de creaţie artistică şi artizanală.
Cercetările efectuate atestă că punerea în valoare a resurselor
turistice existente depinde în mare măsură atât de infrastructura existentă cât
şi de organizarea elementelor auxiliare potenţialului turistic propriu-zis, de
densitatea şi calitatea amenajărilor necesare accesului şi consumului de
valori turistice. Din acest punct de vedere, în toate localităţile din microzona
Vatra Dornei se remarcă, după anul 2000 o creştere evidentă a preocupărilor
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi implicit a condiţiilor de cazare
oferite turiştilor.
Izolarea spaţială nu este un incovenient pentru că Dorna este un
punct important de comunicaţie datorită legăturilor feroviare şi rutiere care
înlesnesc trecerea din Moldova, peste munţi, către Transilvania, Maramureş
şi Neamţ. Practic, fiecare comună din arealul studiat este accesibilă datorită
drumurilor judeţene modernizate şi parţial modernizate. Izolarea este
depăşită şi prin faptul că toate satele componente sunt conectate la reţeaua
de telefonie.
Având în vedere datele statistice ale anului 2002, microzona Vatra
Dornei dispune de o capacitate de cazare la pensiunile cu localizare în
189
spaţiul rural de aproximativ 485 locuri de cazare, din care 190 locuri (39%)
aparţin pensiunilor din Vatra Dornei. Majoritatea pensiunilor sunt de 2
margarete, doar la Dorna Candrenilor funcţionează o unitate de 3 margarete.
Baza de agrement este dezvoltată în special la Vatra Dornei (pârtii de schi,
instalaţii de transport pe cablu şi practicarea sporturilor nautice pe firul
apelor repezi de munte). În restul microzonei, în afara condiţiilor de cazare
şi, în unele cazuri, de facilităţile pentru servirea mesei, nu sunt oferite alte
servicii care ar putea să atragă şi să reconforteze persoanele venite în sejur.
Prin particularităţile sale de spaţiu relativ restrâns, caracterizat de o
dominanţă montană, microzona Vatra Dornei permite desfăşurarea unui
număr relativ restrâns de forme de turism, unele dintre ele aflându-se în
stadiul incipient. Impactul cel mai semnificativ îl au următoarele forme de
turism: agroturismul, aflat în plină dezvoltare, drumeţia, turismul de
circulaţie, turismul montan asociat cu sporturi de iarnă, turismul de tranzit,
cultural - ştiinţific, turismul balneo-climateric, cinegetic şi cel piscicol. Prin
dezvoltarea agroturismului în zona studiată a fost stimulată amplificarea
activităţii unor ramuri economice precum: industria locală a preparatelor din
lapte, carne şi fructe de pădure, artizanatul dar şi mica industrie
meşteşugărească. Toate acestea, alături de dezvoltarea serviciilor (comerţ,
prestări de servicii, transport) au condus la vitalizarea localităţilor rurale.
Pornind de la rezultatele cercetărilor efectuate în microzona Vatra
Dornei a fost realizată o analiză de tip SWOT, care evidenţiază punctele tari,
punctele slabe, oportunităţile şi riscurile dezvoltării turismului rural în zonă,
după cum urmează:

Puncte tari
) varietatea formelor de relief, importante suprafeţe
împădurite, climat favorabil;
) rezervaţii naturale, monumente ale naturii;
) populaţie stabilă ca volum, pondere importantă a activilor;
) patrimoniu cultural valoros şi unic;
) infrastructură care permite accesul în toate localităţile zonei;
) ospitalitate, mediu prietenos şi sigur pentru vizitatori;
) meşteşuguri tradiţionale;
) grad redus de poluare.
Puncte slabe
) rată a şomajului ridicată pentru activităţi neagricole;
) management defectuos al patrimoniul natural şi cultural;
) lipsa capitalului pentru investiţii atât din surse proprii cât şi
de pe piaţa de capital;
) piaţa serviciilor incompletă şi nefuncţională;
190
 ) inexistenţa unor mecanisme adecvate de finanţare în spaţiul
rural;
Oportunităţi
) reglementări privind protejarea mediului şi a patrimoniului
comunitar;
) programe de pregătire pentru turism;
) acces la programe de dezvoltare a infrastructurii locale
(SAPARD);
) potenţial de valorificare a produselor tradiţionale (fructe de
pădure, lemn, materiale de construcţii, meşteşuguri);
) forţă de muncă relativ bine calificată, dar ieftină;
) potenţial de diversificare ocupaţională (dezvoltare de
activităţi neagricole);
) potenţial agroturistic pronunţat;
) favorabilitate din perspectiva resurselor şi a tradiţiilor pentru
dezvoltarea zootehniei;
) atragerea de fonduri comunitare, atât pentru modernizarea
infrastructurii cât şi pentru dezvoltarea de activităţi în sectorul neagricol.
Riscuri
) dificultăţi de identificare a segmentelor de ofertă locală
pentru oferta naţională adecvate nişelor de cerere comunitare, pe de o parte,
şi de adaptare la standardele de calitate europene, pe de altă parte;
) presiuni asupra patrimoniului local ca rezultat al dezvoltării
activităţilor turistice neorganizate.

4.11. Concluzii

În spaţiul rural nu se poate vorbi despre un model regional de

dezvoltare ci doar de modele locale, în care imaginea teritorială a zonei
investigate este marcată de specificitatea structurilor agrare generatoare de
moduri proprii de utilizare a spaţiului, a capitalului natural şi social.
Multiplicarea structurilor economice şi, în mod deosebit, apariţia şi
încurajarea structurilor specifice turismului rural induc nu numai o
dezvoltare a ţesutului ocupaţional, dar reinserează universul rural în alţi
termeni în paradigma economică. Apar efecte în plan cultural,
comunicaţional, turismul fiind un element dinamic care poate apropia
tradiţia de modernitate.

191
 CAPITOLUL V - MODEL DE ANALIZĂ A EFICIENŢEI
ECONOMICE A UNEI PENSIUNI AGROTURISTICE DIN
MICROZONA VATRA DORNEI
Agricultura de subzistenţă practicată încă în exploataţiile agricole
din mediul rural, este marcată de tradiţionalism: se produc mai multe sau
mai puţine cereale, plante tehnice, plante de nutreţ şi se cresc animale care
asigură nevoile alimentare. Dezvoltarea societăţii, cerinţele impuse de
aceasta, legile economiei de piaţă, solicită reorientarea agriculturii
tradiţionale. Astfel, ţăranii trebuie să-şi considere fermele nu doar drept
unităţi de producţie alimentară, ci şi pământ pe care se pot face afaceri. În
funcţie de cerere, de gradul de îndrăzneală şi chiar de fantezie al fiecăruia,
de pe o suprafaţă de teren se pot obţine venituri importante din activităţi nou
create: cultură de plante medicinale, aromatice, muzee artizanale, iazuri de
peşte, agroturism etc.

5.1. Analiza unei exploataţii agricole ce urmăreşte să devină

pensiune agroturistică prin dezvoltarea activităţilor economice
complementare

În cadrul acestui capitol vom urmări să evidenţiem, eficienţa

economică a unei gospodării agricole care decide să-şi diversifice activitatea
prin agroturism. Pentru luarea acestei decizii sunt necesar de parcurs
anumite etape obligatorii. Astfel, orientarea producţiei spre un anume
produs presupune evaluarea, de către şeful exploataţiei, a resurselor
exploataţiei agricole şi, în primul rând, a pământului, pentru care este bine
să treacă în revistă:
‰ suprafaţa;
‰ configuraţia terenului;
‰ dispunerea acestuia faţă de sat, oraş, căile de acces majore (gări
– şosele);
‰ structura solului şi caracteristicile fizico-chimice ale acestuia;
‰ regimul climatic sub incidenţa căruia este terenul;
‰ existenţa construcţiilor şi anexelor gospodăreşti pe acest teren;
‰ gradul lor de uzură;
‰ prezenţa sau absenţa sursei de apă.
O dată lista făcută, se vor analiza oportunităţile şi restricţiile şi, în
funcţie de scopul urmărit, în limita posibilităţilor, restricţiile se vor
transforma în oportunităţi.
Pasul al doilea vizează evaluarea personalului sub aspectele:

192
 vârstă: tânăr – bătrân;
‰
‰ sănătate: puternic - bolnav;
‰ sex: femeiesc – bărbătesc;
‰ rude: părinţi – copii - nepoţi;
‰ gradul de calificare;
‰ aptitudini;
‰ aspiraţii.
În aceeaşi manieră se recurge la evaluarea recuzitei agricole şi a
mijloacelor financiare ale gospodăriei. Numai după o astfel de evaluare,
şeful exploataţiei poate să-şi motiveze dorinţa de a “face ceva diferit” de
tradiţionalismul în care se complăcea, dar nu înainte de a mai face încă ceva,
şi anume trebuie să înveţe să-şi vândă marfa înainte de a o produce. Cu
alte cuvinte, să ştie cu exactitate:
‰ când va fi gata marfa;
‰ cui va vinde;
‰ care sunt pretenţiile de calitate ale cumpărătorului;
‰ cât speră să obţină pe ea;
‰ variantele de acţiune în cazul lipsei temporare de desfacere a
acesteia.
Situaţia este identică atunci când este vorba despre o afacere de tipul
turismului rural sau, mai curând, a agroturismului. Analiza disponibilităţilor
gospodăriei este absolut necesară în cazul în care se urmăreşte diversificarea
activităţii. Am urmărit, în continuare, să realizăm un calcul comparativ
pentru o gospodărie, în două variante:
1. activitate agricolă în exclusivitate, eventual cu vânzarea realizată
în pieţele agroalimentare ale judeţului;
2. activitate agricolă, având ca activitate complementară
agroturismul (cazare, pensiune).

5.1.1. Prezentarea exploataţiei agricole

Exploataţia pentru care vom realiza calculul comparativ a fost

selectată, prin sondaj, dintr-un număr de 20 de pensiuni cu localizare in
microzona Vatra Dornei. Unităţile care au fost incluse în eşantion au fost
selectate după principiul alegerii raţionate. Principiul alegerii raţionate
constă în alegerea "gândită" a fiecărei unităţi ce urmează să intre în
eşantion, după un criteriu prestabilit79, în cazul de faţă existenţa activităţii de
turism rural.

79
Jaba, Elisabeta - Statistica, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, p. 239

193
 Exploataţia selectată este localizată în satul Cozăneşti, aparţinând de
comuna Dorna Arini, aflat la 7 km de oraşul Vatra Dornei, pe DN 17, Vatra
Dornei - Piatra Neamţ, pe Valea Bistriţei.
A fost construită şi dotată în perioada 1994 - 1997, cu contribuţie
personală 70%, credit nerambursabil Phare 28% şi credite bancare 2%, fiind
dată în exploatare în luna iulie 1997.
¾ familia este formată din cinci persoane, patru majore şi una
minoră: doi bunici, doi părinţi şi o fetiţă. Bunicii sunt pensionari, tatăl este
de profesie tehnician zootehnist, mama croitoreasă, iar fetiţa elevă.
¾ exploataţia agricolă dispune de 20 ha de teren, din care 5 ha
păşune, 20 ari ogor, 2 ari grădină, 14,78 ha fâneaţă, iar ferma familiei
cuprinde un număr de 8 vaci, 3 bovine tineret (sub 6 luni), 1 tăuraş (14 luni),
5 porci, 2 cai, 20 de găini şi 30 de pui de carne.
¾ exploataţia dispune de două corpuri de clădire, unul disponibil
pentru activitatea de agroturism, iar celălalt este folosit de familie. Corpul
de clădire folosit pentru agroturism este format din parter şi etaj. La parter
există hol de primire, cameră de zi, bucătărie, un dormitor şi baie completă,
iar la etaj există: hol, patru dormitoare, salon, baie şi patru balcoane. Are
deci cinci dormitoare cu două paturi, dotate cu mobilier rustic. A fost
clasificată şi omologată de Ministerul Turismului în 1997 la categoria două
margarete.
Din această succintă prezentare a exploataţiei se poate desprinde
caracterul plurivalent al familiei, rolul economic pe care îl are producţia
agricolă în exploataţie şi caracterul mixt al familiei.
Pentru a uşura calculul economic pentru exploataţia agricolă luată în
studiu, am analizat veniturile şi cheltuielile din următoarele puncte de
vedere:
I. al familiei: venituri salariale şi autoconsum;
II. al exploataţiei agricole;
III. al exploataţiei agricole în care integrăm activitatea agroturistică.
I. Venituri şi cheltuieli familiale
a). Singurele venituri extraagricole ale familiei sunt:
- pensiile bunicilor
2 x 1.000.000 lei/lună x 12 luni = 24.000.000 lei/an
- alocaţia copilului:
1 x 400.000 lei/lună x 12 luni = 4.800.000 lei/an
Total venituri extra-agricole: 28.800.000 lei/an
b). Cheltuieli băneşti din care:
- cumpărare de alimente şi băuturi:
2.000.000 lei/lună x12 luni = 24.000.000 lei/an
- cumpărare de mărfuri nealim.:
194
 3.000.000 lei / lună x 12 luni = 36.000.000 lei/an
- plata serviciilor:
800.000 lei / lună x 12 luni = 9.600.000 lei/an
- cheltuieli de transport (deplasări ocazionale):
2.000.000 lei/an
- impozite, cotizaţii, taxe:
1.000.000 lei/an
Total cheltuieli băneşti: 72.600.000 lei/an
c). Contravaloarea consumului (anual)de produse agricole din
resurse proprii:
- produse animaliere:
• lapte vacă:
5.000 l x 12.000 lei / kg = 6.000.000 lei/an
• carne porc (greutate vie):
200 kg x 50.000 lei / kg = 10.000.000 lei/an
• carne de pasăre (greutate vie):
30 kg x 50.000 lei / kg = 1.500.000 lei/an
• ouă:
1400 buc. x 3.500 lei / buc = 4.900.000 lei/an
Total produse animaliere: 22.400.000 lei/an
• produse vegetale:
• cartof:
250 kg x 7.000 lei / kg = 1.750.000 lei/an
• legume: 10.000.000 lei/an
Total produse vegetale: 11.750.000 lei/an
Total valoare produse agricole din resurse proprii:
30.650.000 lei/an
II. Venituri şi cheltuieli din exploataţia agricolă
Această analiză porneşte de la un tablou general care arată modul în
care este împărţit terenul de care dispune exploataţia, cu principalele
categorii de folosinţă.
Pământul fiind cel mai important mijloc de producţie în agricultură
este foarte important să se analizeze modul în care a fost folosit pentru
diferite culturi şi producţiile obţinute la fiecare cultură atât pe total cât şi la
ha. Această analiză se face urmărind: lista culturilor, suprafeţele alocate
pentru fiecare cultură, producţia medie la ha şi producţia totală a fiecărei
culturi.
Datele pot constitui un punct de plecare pentru analiza nivelului
producţiilor medii la hectar. Această analiză este importantă prin faptul că
producţia medie la ha reflectă eficienţa combinării celor trei factori

195
principali de producţie: pământul, capitalul şi munca în procesul de
producţie.

Tabelul 39
Modul de folosinţă al terenului
Nr
Ponderea în
. Suprafaţa
Categoriile de folosinţă suprafaţa totală
crt - ha -
-%-
.
0 1 2 3
1. Teren agricol din care: 19,300 96,5
- arabil - total, din care: 0,220 1,1
• ogor 0,160 -
• grădină legume 0,060 -
- fâneţe 14,78 70
- păşuni 4,30 25
2. Teren neagricol din care: 0,700 3,5
- construcţii şi curte 0,200 1
- păduri şi ape 0,500 2,5
TOTAL 20,000 100%

Din terenul arabil, pe 16 ari, se cultivă cartofi, cu o producţie medie

de 14.000 kg / ha. Prin urmare, producţia anuală de cartof a fermei este de
2.240 kg.
Pe suprafaţa de 6 ari de grădină se cultivă legume şi zarzavat,
folosite integral pentru autoconsum .
Păşunea şi fâneaţa sunt utilizate pentru obţinerea furajelor:
- păşune: 5 ha x 20 t / ha = 100 t masă verde;
- fâneaţă: 14,78 ha x 2 t / ha = 30 t fân.

5.1.2. Analiza producţiei vegetale

Analiza destinaţiei pe care o ia producţia vegetală (consum propriu

sau vânzare) este foarte importantă din punctul de vedere al analizei pe care
o desfăşurăm aici, deoarece ne permite să vedem în ce măsură exploataţia
analizată dispune de resurse alimentare disponibile peste nevoile de
autoconsum, pentru hrănirea turiştilor la fermă şi eventuala vânzare a
produselor „la fermă" direct turiştilor găzduiţi sau turiştilor în trecere prin
localitate.
Din producţia de cartof, pentru autoconsum se utilizează 240 kg,
restul de 2000 kg se valorifică pe piaţa liberă.
196
 Din producţia de fân (30t) este utilizată pentru nevoile proprii ale
exploataţiei (furajarea animalelor) o cantitate de 27,6 tone, iar excedentul de
2,6 tone se păstrează în stoc.
Având în vedere că producţia de masă verde obţinută prin păşunat
(100t) este dublă faţă de necesarul fermei (45,2t), jumătate din suprafaţa de
păşune (2,5 ha) poate fi închiriată pentru sporirea veniturilor gospodăriei.
Analiza valorii producţiei vegetale
Calculul valorii producţiei agricole este deosebit de important.
Exprimarea valorică a volumului producţiei permite o analiză economică
mai complexă decât exprimarea volumului producţiei în unităţi fizice.
Valoarea producţiei agricole reuneşte într-un singur indicator economic
toate speciile de produse fizice cu ajutorul unităţii comune de măsură dată
de moneda natională sau de către altă monedă, care de regulă are un grad
mai mare de stabilitate. Exprimarea valorică a indicatorilor producţiei
permite calculul eficienţei economice a producţiei agricole, permite calculul
structurii producţiei pentru a putea aprecia mai bine locul şi rolul fiecărei
producţii în economia exploataţiei agricole etc. Totodată, calculul valorii
producţiei agricole vegetale şi animale permite evidenţierea fluxurilor
economice între subsistemele exploataţiei agricole.
Valoarea producţiei vegetale se calculează înmulţind volumul
producţiei obţinută în exploataţie cu preţul de piaţă al unei unităţi de măsură
al acestora.
Când vrem să facem o analiză a dinamicii producţiei pe o perioadă
de timp, preţurile curente nu mai sunt satisfăcătoare pentru calculul valorii
producţiei deoarece indicatorul valoric este influenţat şi de acestea, nu
numai de variaţia volumului producţiei de la o perioadă la alta. Din aceste
considerente, pentru a înlătura acest neajuns, se folosesc preţuri constante
sau comparabile, întrucât analiza pe care o facem asupra exploataţiei luată
ca exemplu urmăreşte aprecierea situaţiei economice a acesteia la un
moment dat, calculul valorii producţiei în preţurile curente este
satisfăcătoare. De aceea, am utilizat, în evaluarea valorii producţiei preţurile
medii din pieţele judeţului Suceava, din august 2004.
Având în vedere că grădina de zarzavat are o suprafaţă mică
şi acoperă doar necesarul familiei (materialul săditor se realizează în
gospodărie), vom evalua doar cheltuielile necesare pentru înfiinţarea
culturii de cartof. Pentru suprafaţa de 0.16 ha, acestea sunt de 6.400.000
lei. Menţionăm că şeful exploataţiei nu utilizează, pentru fertilizare şi
combaterea dăunătorilor, decât substanţe ecologice pe care le produce în
gospodărie.
Valoarea producţiei vegetale serveşte la calculul valorii producţiei
agricole globale, indicator microeconomic deosebit de important pentru
197
analiza economică a exploataţilor agricole. În principiu, valoarea producţiei
agricole globale se calculează însumând valoarea producţiei vegetale şi
animale.
În teoria economică se consideră că o unitate economică aparţine
unuia dintre cele două tipuri de economie - de subzistenţă sau de schimb -
după preponderenţa producţiei destinată autoconsumului sau schimbului,
respectiv vânzării. Concluzii definitive asupra caracterului comercial sau de
schimb al exploataţiei vom putea stabili abia după analiza producţiei
animale.

5.1.3. Analiza producţiei animale

Aşa cum s-a menţionat de la început, exploataţia luată ca exemplu

are un sector zootehnic format din 8 vaci cu lapte, care dau în medie fiecare
câte 3.700 litri de lapte pe an, 5 porci de carne care dau în total 600 de kg de
carne greutate vie, 30 de pui de carne care dau în total 60 de kg de carne
greutate vie şi 20 de găini ouătoare care dau 1000 de ouă pe an şi 2 cai,
folosiţi la lucrările agricole.
Comparat cu producţia vegetală, producţia animală joacă rolul
principal în cadrul exploataţiei. Pe de o parte, animalele valorifică baza
furajeră naturală, producţia vegetală secundară şi furajele cultivate, iar pe de
altă parte, asigură proteina animală în hrana familiei.
În cadrul producţiei animale totale şi marfă, locul principal îl ocupă
laptele de vacă urmat de carnea de porc şi de vită. Carnea de pasăre ocupă
locuri modeste. De altfel, dacă analizăm randamentele pe cap de animal se
poate constata că în timp ce producţia de lapte pe cap de vacă şi producţia
de carne pe cap de porc şi pe un pui sunt bune, producţia de 100 de ouă pe o
găină este slabă. Specificăm de asemenea că toată munca de întreţinere şi
îngrijire a animalelor este realizată de către membrii familiei. Pregătirea
profesională a proprietarului exploataţiei agricole este aceea de tehnician
zootehnist.
Pentru a completa tabloul analizei producţiei animale, este necesar să
stabilim cheltuielile realizate pentru obţinerea ei. Principalele cheltuieli în
sectorul zootehnic sunt: furajele, medicamentele şi materialele sanitare
pentru tratament şi prevenţie şi cheltuielile de întreţinere.
a) Necesar furajare
¾ vaci lapte (pe cap vacă furajată):
• masă verde: 40 kg / zi x 120 zile;
• fân : 8 kg / zi x 240 zile;
• tărâţe: 4 kg / zi x 360 zile;
¾ tineret bovin (medie de furajare anuală / cap):

198
 • concentrat (făină porumb): 2 kg / zi x 360 zile;
• masă verde: 15 kg / zi x 120 zile;
• fân: 2 kg / zi x 120 zile;
• fân (în perioada de stabulaţie): 4 kg / zi x 240 zile.
¾ taurine la îngrăşat:
• fân: 4 kg / zi x 360 zile;
• concentrat (făină de porumb): 4 kg / zi x 360 zile;
• masă verde: 10 kg / zi x 360 zile.
¾ cai:
• fân: 10 kg / zi x 360 zile;
• ovăz: 2 kg / zi x 360 zile.
¾ porci (la îngrăşat):
• concentrat: 3 kg / zi x 180 zile;
• produse secundare din prelucrarea casnică a laptelui (zer).
¾ găini ouătoare:
• porumb boabe: 150 g x 360 zile.
¾ pui carne (300 g → 1,5 kg):
• porumb boabe: 300 g / zi
Din tabelul 40 se constată că producţia proprie asigură necesarul de
consum la masă verde şi la fân, urmând ca restul furajelor să fie
achiziţionate de pe piaţa liberă.
Cheltuieli cu achiziţia furajelor:
° porumb boabe 1100 kg x 7.000 lei / kg = 7.700.000 lei;
° ovăz: 1500 kg x 10.000 lei / kg = 15.000.000 lei;
° concentrate: 6900 kg x 7.000 lei / kg = 48.300.000 lei;
° tărâţe: 11700 kg x 7.000. lei / kg = 82.000.000 lei.
Total: 153.000.000 lei
b) Cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare - 7.000.000
lei/an
c) Cheltuieli de întreţinere
- curent electric: 500.000 lei x 12 luni = 6.000.000 lei/an;
- combustibili şi cheltuieli de transport: 10.000.000 lei/an;
- întreţinere adăposturi: 2.000.000 lei/an.
Total cheltuieli întreţinere: 18.000.000 lei/an
Total cheltuieli sector zootehnic: 178.000.000 lei/an

199
 Tabel 40
Necesar furajare
(tone)
Furaje

Nr. animale

concentrate
masă verde
Categorie

porumb
animale

boabe
tărâţe

ovăz
vaci lapte 8 fân
15,2 38,5 11,7 - - -
tineret bovin 3 3,6 5,5 - 2,2 - -
tăuraşi la 1 1,5 1,2 - 1,5 - -
îngrăşat
porci 5 - - - 2,7 - -
cai 2 7,3 - - - - 1,5
păsări 20 - - - - 1,1 -
pui carne 30 - - - 0,5 - -
Necesar consum 27,6 45,2 11,7 6,9 1,1 1,5
Producţie proprie 30,0 100,0 - - - -
Excedent 2,6 54,8 - - - -
Achiziţie - - 11,7 6,9 1,1 1,5

Având deja calculate valoarea producţiei vegetale şi valoarea

producţiei animale se poate calcula valoarea producţiei agricole totale, prin
însumarea celor două. Cu acest prilej este important de analizat ponderea
fiecărei producţii în ansamblul producţiei agricole globale şi a volumului
producţiei marfă pe întreaga exploataţie.
Valoarea producţiei agricole globale a exploataţiei agricole este un
indicator ce arată dimensiunea economică a acesteia. În grupările statistice
privind mărimea exploataţiilor agricole, valoarea producţiei agricole globale
este folosită adesea ca criteriu de grupare. O unitate agricolă, chiar cu o
suprafaţă mică de teren, poate avea o dimensiune economică mare ca urmare
a producţiei pe care o realizează pe acest teren.
Cu cât producţiile sunt mai intensive cu atât valoarea producţiei
globale este mai mare şi puterea economică a exploataţiei este mai mare.
Producţia agricolă globală permite calcularea productivităţii muncii prin
raportarea valorii acesteia fie la numărul de ore lucrate pentru obţinerea ei -
ceea ce este cel mai corect - fie la numărul membrilor de familie care au
lucrat în exploataţie.

200
 5.1.4. Analiza veniturilor din exploataţia agricolă

Valorificarea surplusului din exploataţia agricolă se face astfel:

- lapte: pentru valorificarea acestuia există un contract de preluare a
acestuia de către "Dorna Lactate" S.A.;
- carne porc, vită şi pasăre: vânzare în viu, în oboare şi târguri;
- ouă: vânzare în pieţele organizate
- cartof: vânzare en-gross în pieţele organizate.

Tabel 41
Venituri obţinute din vânzarea surplusului existent în exploataţie
Denumire Cantitate Preţ unitar Valoare totală
produs (kg) (lei) (lei)
lapte 25.000 7.000 175.000.000
carne porc 400 50.000 20.000.000
carne pasăre 30 70.000 2.100.000
carne vită 400 38.000 15.200.000
ouă 600 3.500 2.100.000
cartof 2000 7.000 14.000.000
Total 228.400.000

Venituri totale exploataţie: 228.400.000 lei/an

Cheltuieli totale exploataţie: 184.400.000 lei/an, din care:
Total cheltuieli sector zootehnic: 178.000.000 lei/an
Total cheltuieli sector vegetal: 6.400.000 lei/an
Profit net exploataţie: 44.000.000 lei/an

Pentru a identifica tipul exploataţiei analizate, vom calcula indicele

producţiei marfă. Pe categorii de produse, valorile sunt redate în tabelul 42.

201
 Tabel 42
Situaţia producţiei animale pe un an
Prod.
Auto
Nr U Producţie pentru
Produse animale consum
crt M marfă
val. % val. % val. %
1. Lapte de vacă litri 30.000 100 500 17 25.000 83
2. Carne de porc -
greutate vie kg 600 100 200 34 400 66
3. Carne de pasăre -
greutate vie kg 60 100 30 50 30 50
4. Ouă buc 2000 100 1400 62 600 38
5. Carne vita kg 400 100 0 0 400 100

Indicele producţiei marfă pe ansamblul exploataţiei reprezintă

65,8%. În mod evident, cea mai mare parte a producţiei agricole este
vândută, de unde rezultă caracterul preponderent comercial sau de schimb al
tipului de economie căreia aparţine această exploataţie agricolă.
Prin structura valorii producţiei agricole globale şi a producţiei
marfă exploataţia analizată este tipică exploataţiilor agricole din zona de
munte amplasate în apropierea unui debuşeu important.
În modelul teoretic la care am apelat, am separat veniturile şi
cheltuielile familiei de cele aferente fermei. În fapt, profitul exploataţiei,
identificat mai sus, este folosit ca venit în cadrul familiei.
Venituri agricole: 44.000.000 lei/an
Venituri extraagricole: 28.800.000 lei/an
Total venituri familie: 72.800.000 lei/an
Total cheltuieli familie: 72.600.000 lei/an
Profit: 200.000 lei/an
Cheltuielile totale ale gospodăriei = Total chelt. familie + Total val.
produse agricole din resurse proprii
Cheltuielile totale ale gospodăriei = 72.600.000 lei/an + 30.650.000
lei/an = 103.250.000 lei/an
Cheltuielile totale ale gospodăriei = 1.720.833 lei / lună / pers.

Analizând calculele de mai sus, se pot concluziona următoarele:

• comparând consumul familiei analizate cu indicatorul statistic
"Cheltuieli totale ale unei gospodării de agricultori, cu 5 persoane", se
constată că familia are un consum total mediu, lunar, apropiat de consumul

202
total mediu raportat statistic la indicatorul mai sus menţionat, care este de
1.760.964 lei;
• familia are un nivel de trai mediu pentru categoria socială din
care face parte;
• în această situaţie, pluriactivitatea sau diversificarea activităţii
familiei este prima direcţie în care trebuie acţionat;
Prin urmare, şeful exploataţie trebuie să analizeze direcţiile în care
se poate dezvolta pornind de la situaţia existentă a exploatatiei şi a familiei:
1. mărirea treptată a suprafeţei de teren agricol, prin arendare şi
cumpărare de pământ pentru formarea unei exploataţii agricole individuale
moderne şi performante;
2. această dezvoltare a activităţii agricole ar putea fi combinată cu
dezvoltarea prelucrării producţiei agricole în fermă pentru a vinde produsele
alimentare prelucrate,acestea beneficiind de preţuri mai bune decât
produsele agricole neprelucrate;
3. creşterea unui număr mai mare de vaci de lapte, combinată cu
prelucrarea totală sau parţială a laptelui în exploataţie. Dezvoltarea unei
activităţi intensive cum este producţia de lapte de vacă şi prelucrarea
acestuia în exploataţie, vânzând apoi produsele la fermă sau direct la
consumatori, eventual la domiciliu, creează valoare adăugată şi sporeşte
considerabil veniturile exploataţiei. Aceasta ar putea fi o soluţie interesantă,
pe termen lung;
4. utilizarea spaţiului de locuit excedentar şi a surplusului de
produse agricole în cadrul unor activităţi de turism.
Mărirea exploataţiei, concentrarea şi integrarea producţiei necesită şi
o anumită specializare a exploataţiei, deoarece familia singură nu poate face
faţă la toate ramurile şi activităţile posibile.
În acest context agroturismul poate fi considerat un răspuns foarte
pertinent la nevoia de diversificare a activităţilor şi a creşterii veniturilor.
Analiza desfăşurată până aici poate servi ca bază pentru fundamentarea
deciziei de organizare şi dezvoltare a agroturismului în exploataţie. Această
analiză este necesară pentru fundamentarea deciziei de orientare spre oricare
altă activitate nouă.
Analiza veniturilor şi cheltuielilor din activitatea agroturistică
Pornind de la principiul că pentru a putea organiza eficient o
activitate de agroturism, familia de agricultori trebuie să dispună de trei
resurse disponibile: spaţiu de locuit excedentar, produse agroalimentare
excedentare şi timp de muncă excedentar faţă de nevoile gospodăriei şi ale
familiei, vom urmări, în continuare, gradul în care exploataţia agricolă le
acoperă.

203
 1. Exploataţia dispune de două corpuri de clădire, unul disponibil
pentru activitatea de agroturism, iar celălalt este folosit de familie. Corpul
de clădire folosit pentru agroturism este format din parter şi etaj. La parter
există hol de primire, cameră de zi, bucătărie, un dormitor şi baie completă,
iar la etaj există: hol, patru dormitoare, salon, baie şi patru balcoane. Are
deci cinci dormitoare cu două paturi, dotate cu mobilier rustic.
2. Volumul produselor agroalimentare realizate în exploataţie
depăşeşte cu mult nevoile de autoconsum familial şi productiv, ceea ce
înseamnă că există resurse disponibile de alimente pentru hrănirea turiştilor
sau pentru vânzare „la fermă". Valorificarea acestor resurse la domiciliu,
scuteşte membrii familiei de a mai pierde timpul cu vânzarea lor în piaţă şi
elimină cheltuielile de transport a acestor produse de acasă până lalocul de
vânzare. Agroturismul va aduce însă unele modificări în structura producţiei
şi în gradul de prelucrare a acesteia pentru a acoperi cererea agroalimentară
a turiştilor.
3. În scopul determinării rezervelor de timp de muncă necesar
organizării agroturismului, este necesară şi o analiză amănunţită a modului
în care este folosit, în prezent, timpul de muncă al familiei. Aceasta se face
pe baza unui dialog cu membrii familiei pentru a afla modul în care aceştia
îşi utilizează timpul de lucru în cursul anului. Această examinare se face pe
intervale de timp de câte o săptămână sau de câte zece zile, adică o decadă.
Detalierea examinării folosirii timpului de muncă la asemenea intervale de
timp are scopul să surprindă modificările esenţiale în distribuirea timpului
de muncă pentru diferite activităţi. Astfel, membrii familiei nu au
angajamente exterioare care să le consume timpul; doar fetiţa este elevă la
şcoala generală din comună. Lucrările agricole şi cele de îngrijire a
animalelor reprezintă, desigur, activitatea principală a membrilor de familie.
În afară de aceasta, mai sunt şi alte activităţi consumatoare de timp de
muncă, cum ar fi: lucrări de îngrijire a gospodăriei şi a locuinţei; spălat şi
călcat rufe; pregătirea mesei. În tabelul 43 este prezentată situaţia utilizării
timpului de muncă al familiei şi disponibilităţile de timp într-un an.

204
 Tabel 43
Situaţia timpului de muncă al familiei
Nr. Nr. ore % din
Denumirea activităţilor
crt. alocate total
1. Lucrări agricole 5134 43
2. Îngrijirea animalelor 2114 17,69
3. Întreţinerea gospodăriei şi prelucrarea 960 8,03
produselor
4. Curăţenie în spaţiul de locuit 856 7,16
5. Spălat şi călcat rufe 288 2,41
6. Pregătirea mesei şi a alimentelor 1094 9,16
7. Activităţile de pregătire la şcoală ale fiicei 1502 12,57
Total timp consumat cu activităţile curente 11948 100
Fond total de timp al familiei 21000 100
Timp disponibil pentru alte activităţi 9652 44,69

Datele din tabel arată că activităţile actuale consumă 55,31% din

fondul de timp al familiei, iar 44,69% este disponibil pentru alte activităţi,
ceea ce înseamnă că familia de agricultori dispune de resursele de timp
necesare pentru organizarea activităţii de agroturism.
În ceea ce priveşte fundamentarea deciziei de orientare spre
agroturism, analiza trebuie să mai urmărească şi zona în care este amplasată
ferma.
Zona în care este amplasată exploataţia agricolă are o importantă
vocaţie turistică dată de:
• vecinătatea unor vestigii şi monumente cultural istorice deosebit
de importante;
• peisajul încântător şi locurile foarte frumoase, pretabile pentru
drumeţii sau pentru petrecerea timpului la iarbă verde în aer liber, pentru
activităţi sportive, deconectare şi agrement;
• amplasarea exploataţiei pe o şosea importantă care asigură
pasajul montan spre Suceava. În aceste condiţii se poate spera ca zona şi
localitatea să fie frecventată de următoarele categorii de turişti: turişti în
trecere care doresc să servească masa şi să rămână peste noapte în
exploataţie (turism de pasaj), turişti care vin să se deconecteze sâmbăta şi
duminica şi să petreacă timpul liber la iarbă verde (turism de sfârşit de
săptămână); turişti care vin să viziteze monumentele şi locurile cultural-
istorice din zonă pentru câteva zile şi care preferă să doarmă în timpul nopţii
şi să servească micul dejun şi cina în exploataţia agricolă, care nu se află

205
departe şi poate oferi toate condiţiile de confort urban, plus cadrul rural
agreabil, liniştit şi deconectant.
În afara acestor avantaje care pledează pentru agroturism, tânăra
familie are pregătirea minimă necesară unei primiri turistice. Şeful
exploataţiei are o pregătire profesională de specialitate (tehnician
zootehnist) şi are cursuri de specialitate ca mezelar. Soţia a urmat cursuri de
croitorie. Ambii au participat la cursuri de instruire asigurate de asociaţii
profesionale de turism, la cursuri organizate de CEFIDEC, precum şi la
expoziţii de gastronomie, unde au obţinut diferite premii.

5.1.5. Evaluarea veniturilor obţinute din agroturism

Durata totală a perioadei de primire a turiştilor în exploataţie şi

numărul total de zile-turist se stabilesc în felul următor: deşi ferma ar putea
primi turişti, practic, tot timpul anului, este hazardant să se ia în calcul tot
timpul disponibil al familiei, deoarece experienţa arată că cererea turistică,
mai ales în mediul rural, nu se distribuie uniform în fiecare săptămână a
anului şi în fiecare anotimp. De aceea nu se vor lua în calcul toate cele 52 de
săptămâni ale anului ci numai o durată mai redusă, de cca trei luni de zile,
14 săptămâni. Aşa cum am văzut mai sus, spaţiul de cazare disponibil
permite cazarea concomitentă a 10 turişti. În felul acesta, înmulţind numărul
zilelor din cele 14 săptămâni, (14x7=98 zile, cu 10 turişti pe zi, se obţine un
total de 980 de zile turist. Apreciind un grad mediu de ocupare de 50%, în
această perioadă, se obţine un număr de 448 de zile turist.
Tariful mediu utilizat pentru cazare este, la nivelul anului 2004, de
500.000 lei /cameră / zi, la care se adaugă preţul mesei între 300.000 -
350.000 lei / zi / pers. Pentru uşurinţa calculului, vom considera tariful
pentru pensiune completă 575.000 lei / pers. / zi. La sărbători se oferă
pachete promoţionale de servicii (pensiune completă) cu valori de 20 euro /
pers. / zi (Revelion) şi 18 euro / zi / pers. (Crăciun şi Paşte).

Tabel 44
Calculul veniturilor obţinute din agroturism
Tarif pensiune completă /
Perioada Zile turist Total
zi / pers.
Revelion 40 850.000 34.000.000
Crăciun 70 750.000 52.500.000
Paşte 40 750.000 30.000.000
Ocazional 298 575.000 171.350.000
Total 448 - 287.850.000

206
 Venit total agroturism: 287.850.000 lei

5.1.6. Evaluarea cheltuielilor pentru agroturism

Cantitatea totală de materii prime necesară pentru asigurarea celor

trei mese pe zi, se calculează înmulţind necesarul de materii prime pe zi,
pentru un turist, cu numărul de zile turist. Astfel se poate evalua necesarul
de produse alimentare. Odată stabilit necesarul de materii prime pentru
numărul total de zile turist proiectat, acesta se compară cu disponibilul de
produse agricole pentru vânzare şi se stabileşte cantitatea de produse
necesare a fi achiziţionate din comerţ.
Valoarea produselor consumate în pensiune şi obţinute în ferma
proprie
− Lapte : 800 l = 5.600.000 lei
− Ouă : 600buc. = 2.100.000 lei
− Carne porc : 250 kg = 12.500.000 lei
− Carne pasăre : 30 kg = 1.800.000 lei
− Cartof : 100 kg = 700.000 lei
Total = 22.700.000 lei
Cumpărări de produse alimentare
− legume : 180 kg = 2.700.000 lei
− fructe: 50 kg = 650.000 lei
− zahăr: 28 kg = 560.000 lei
− ulei: 17 kg = 612.000 lei
− orez: 15 kg = 350.000 lei
− pîine: 450 buc.= 4.500.000 lei
− altele: = 1.000.000 lei
Total = 10.000.000 lei
Total cheltuieli agroturism:
Cheltuieli produse alimentare -10.000.000 lei
Cheltuieli produse nealimentare - 8.000.000 lei
Utilităţi - 4.000.000 lei
Încălzire - 6.000.000 lei
Total -28.000.000 lei
Comparând necesarul de materii prime pentru turism cu volumul
producţiei marfă disponibile a exploataţiei agricole se apreciază gradul de
acoperire a necesarului de materii prime din volumul produselor agricole
disponibile. Pentru această analiză se calculează indicele gradul de
valorificare al producţiei marfă a exploataţiei agricole de către agroturism
(I1), împărţind necesarul de produse pentru consumul turiştilor la volumul

207
producţiei agricole disponibile, pentru fiecare produs în parte, şi înmulţind
cu 100. Se poate calcula de asemenea şi gradul de acoperire a consumului
turiştilor din producţia disponibilă pentru vânzare a exploataţiei agricole
(I2), raportând volumul producţiei marfă disponibile la necesarul de consum
al turiştilor şi înmulţind cu 100.

Tabel 45
Gradul de acoperire a necesarului de materii prime
cu volumul produselor agricole disponibile
Produse
Consum I1 I2
Categorie agricole
turistic % %
disponibile
lapte 2500 l 800 l 3,2 312,5
ouă 600 buc. 600 buc. 100,0 100
carne porc 400 kg 250 kg 62,5 160
carne 30 kg 30 kg 100,0 100
pasăre
cartof 2000 kg 100 kg 5,0 2000

Această analiză este foarte importantă deoarece ea relevă legătura

intimă dintre cele două activităţi: agricolă şi turistică în cadrul exploataţiei
agricole, caracterul complementar al activităţii turistice de punere în
valoare, la domiciliul producătorului agricol, al surplusului de produse
agricole. Prin aceasta, agroturismul devine o prelungire a funcţiilor
exploataţiei agricole, în avalul producţiei agricole propriu zise şi joacă, în
acest caz, acelaşi rol ca şi prelucrarea produselor agricole în cadrul
exploataţiei agricole şi vânzarea directă de către producătorul agricol a
produselor prelucrate, numai că nu mai este necesară deplasarea cu
produsele sale la piaţă sau la consumator.
Total cheltuieli agroturism:
Cheltuieli produse alimentare -10.000.000 lei
Cheltuieli produse nealimentare - 8.000.000 lei
Utilităţi - 4.000.000 lei
Încălzire - 6.000.000 lei
Total -28.000.000 lei
Profitul gospodăriei agroturistice
Venituri: Total venituri familie: 72.800.000 lei/an
Venit total agroturism: 287.850.000 lei
Total venit: 360.650.000lei
Cheltuieli: Total cheltuieli familie: 72.600.000 lei/an

208
 Total cheltuieli agroturism: 28.000.000 lei
Total cheltuieli: 100.600.000lei
Profit: 260.050.000lei

Tabel 46
Rezultatele financiare comparative a celor două tipuri de gospodării
agricole
Nr Gospodărie
. Gospodărie cu agricolă cu
Indicatorul
crt activitate agricolă agroturism
. complementar
1. Venituri totale 72.800.000 360.650.000
2. Cheltuieli totale 72.600.000 100.600.000
3. Profit brut 200.000 260.050.000
4. Venituri totale/lună 6.066.666 30.054.167
5. Nr. membri de familie 5 5
6. Venituri 1213334 6.010.834
totale/lună/persoană

5.1.7. Concluzii

Din ancheta prin sondaj realizată, rezultă o serie de avantaje

economice şi sociale pentru exploataţiile agricole care îşi diversifică
activitatea prin agroturism, şi anume:
• marea majoritate a produselor servite turiştilor trebuie să fie
prelucrate, ceea ce face ca familia să-şi folosească timpul de muncă
disponibil la domiciliu. Această activitate de prelucrare, inclusiv cea de
servire a oaspeţilor, fiind de fapt creatoare de locuri de muncă la domiciliu;
• valorificarea la domiciliu a produselor conferă o serie de
avantaje economice comparative importante, şi anume: eliminarea
cheltuielilor de transport a produselor şi producătorului până la locul de
vânzare a produselor, eliminarea degradării, pierderilor şi deprecierii
produselor din cauza transportului şi expunerii prin pieţe a produselor,
precum şi eliminarea pierderilor de timp pentru valorificarea produselor în
afara exploataţiei;
• creşterea policalificării membrilor familiei prin învăţarea
tehnologiilor de prelucrare a produselor şi de servire a oaspeţilor, serviciile
turistice având standarde specifice care trebuie învăţate şi stăpânite;
• însuşirea deprinderilor de marketing de către membrii familiei
de agricultori prin cunoaşterii piaţei agroturistice, a piaţei produselor

209
agricole, a cerinţelor consumatorilor de produse agroalimentare şi de servicii
agroturistice, a tehnicilor de promovare a produselor şi serviciilor, a
metodelor de studiere a concurenţei şi de realizare a performanţelor
competitive, a tehnicilor de calcul şi de analiză economică a afacerilor
proprii. Cu alte cuvinte, penetrarea agroturismului în exploataţiiile agricole
contribuie la transformarea agricultorului tradiţional într-un veritabil
antreprenor sau întreprinzător rural.

5.2. Analiza indicatorilor de eficienţă a unei pensiuni

agroturistice

Pensiunea "Poiana" a fost înfiinţată în luna iunie a anului 2002, în

urma unor investiţii realizate prin intermediul unor fonduri proprii precum şi
a unor fonduri împrumutate de la persoane fizice, dar nepurtătoare de
dobândă.
În urma evaluării resurselor materiale, nemateriale şi turistice de care
dispune unitatea, evaluare realizată de persoane autorizate, pensiunii
agroturistice i s-au acordat 3 margarete conform legislaţiei în vigoare.
Menţionăm că, în momentul efectuării cercetării, pensiunea era singura cu
acest grad de confort din microzona Vatra Dornei.

5.2.1. Resursele interne ale unităţii

a. Resursele materiale ale unităţii

Exploataţia agroturistică “Poiana” are în dotare trei hectare de teren
fâneaţă + păşune şi 5 ari de teren arabil ce sunt exploatate în vederea
obţinerii de produse, o parte destinate autoconsumului, iar cealaltă parte
valorificării prin agroturism.
Pensiunea dispune de 20 locuri de cazare distribuite astfel:
- cinci camere cu două băi;
- patru căsuţe cu două băi;
Fiecare cameră şi căsuţă este decorată în mod rustic cu ţesături şi
covoare tradiţionale, mobilier din lemn şi este dotată cu televizor şi cablu.
Pentru servirea mesei este amenajat un salon cu 30 de locuri, în cel
mai autentic stil bucovinean. La amenajarea lui s-au folosit ca materii prime
lemnul, piatra şi lâna. În vederea realizării unui confort mai sporit, salonul
este dotat şi cu elemente moderne precum televizor cu cablu tv, calculator,
combină muzicală.
În cadrul resurselor materiale ale unităţii se includ şi anexele
gospodăriei: grajd pentru animale, magazie pentru lemne, precum şi pivniţă,

210
atelierul pentru prelucrarea pieilor de animale (proprietarul pensiunii fiind
cunoscător în acest domeniu).
b. Resursele umane ale unităţii
Resursele nemateriale ale unităţii sunt reprezentate de familia ce se
ocupă cu activitatea agroturistică precum şi cu celelalte activităţi specifice
exploataţiei agricole de munte, persoana angajată pentru a acoperi necesarul
de forţă de muncă ce nu poate fi descoperit de familie şi animalele existente
în exploataţie.
În ceea ce priveşte familia, aceasta este constituită din 5 persoane (2
persoane cu vârsta de cca.65 ani, 2 persoane cu vârsta de cca 30-35 ani şi o
persoană de 6 ani).
c. Efectivul de animale existent în exploataţie la momentul actual
este constituit din 4 vaci producătoare de lapte, 4 porci, 30 găini (pentru
carne şi ouă), un cal (mijloc de tracţiune), 3 câini.
d. Resurse turistice ale unităţii
Unitatea are în dotare o livadă cu pomi ce oferă un spaţiu de
agrement din care nu lipsesc foişorul şi grătarul. Tot în această livadă este
amenajată o căruţă cu flori, căruţă autentică, veche de aproximativ 100 de
ani, cu osie de lemn, lucrată în totalitate manual. Este căruţa care transporta
brânza din sat, cu mulţi ani în urmă, în oraşul Vatra Dornei, în vederea
comercializării.
Pensiunea dispune şi de un bazin cu păstrăvi folosiţi pentru
prepararea unor mâncăruri oferite turiştilor.
Se află în construcţie şi un teren de tenis, mărindu-se potenţialul de
agrement al pensiunii.

5.2.2. Servicii oferite de pensiune

Prin resursele interne de care dispune, unitatea oferă servicii de

cazare şi de alimentaţie, oferind preparate tradiţionale realizate din produse
proaspete obţinute în propria gospodărie şi băuturi de casă. Vesela este
realizată din ceramica neagră de la Marginea Rădăuţilor şi este
inscripţionată cu denumirea pensiunii; în funcţie de cererea turiştilor
pensiunea poate organiza drumeţii montane, focuri de tabără, picnicuri,
plimbări cu sania sau trăsura, vânătoare. Adăugând la acestea ospitalitatea
gazdelor rezultă o ofertă atractivă şi destul de accesibilă, având în vedere
tarifele practicate.

211
 5.2.3. Performanţele activităţii agroturistice din pensiune

În vederea efectuării analizei activităţii agroturistice la pensiunea

“Poiana”, datele necesare realizării acesteia culese de la unitate şi aferente
anului 2003, se prezintă astfel:
- valoarea încasărilor totale (Vi) 168.680.000 lei
- cheltuieli totale (Ch) 48.900.000 lei
- activ total 216.918.000 lei
- capital permanent 314.120.000 lei
- numărul lucrătorilor (N) 5 persoane
- numărul zile-turist (NZT) 170 zile
- numărul zile calendaristice de funcţionare (Cmax) 365 zile
- valoarea investiţiei 17.000.000 lei
- cifra de afaceri 168.680.000 lei
- valoarea profitului din activitatea de alimentaţie (D)
84.340.000 lei
- valoarea desfacerilor din activitatea de alimentaţie
133.640.000 lei
Datele sunt raportate la o perioadă de 1 an.

5.2.4. Nivelul indicatorilor de performanţă

Performanţele activităţii agroturistice din pensiune pot fi evidenţiate

atât prin indicatori exprimaţi în mărimi absolute cât şi pe baza celor
exprimaţi în mărimi relative.
- Profitul brut (P) – exprimat ca diferenţă între încasările obţinute
(V) şi cheltuielile aferente producerii acestora (Ch).
P = V – Ch = 168.680.000 – 48.900.000 = 119.780.000 lei
- Profitul net (Pn) – parte a venitului brut înregistrată după scăderea
impozitului pe profit şi a eventualelor pierderi.
Pn=Vi– (Ch + Ip) = 168.680.000 – (48.900.000+21.560.400) =
98.219.600lei
P
R= × 100
CA
- Rata profitului (R) calculată după formula:

unde: R – rata profitului

P – profitul
CA – cifra de afaceri

212
 119.780.000
R= × 100 = 71,01%
168.680.000

Dacă avem în vedere rezultatele indicatorilor calculaţi ce exprimă

rentabilitatea activităţii, dar luând în calcul şi faptul că produsul turistic
realizat în unitatea analizată se află în faza de creştere a ciclului său de viaţă,
depăşind de nu mult timp faza de lansare, putem concluziona faptul că
performanţele activităţii sunt situate la un nivel bun, iar activitatea
managerială este eficientă.
Performanţele activităţii agroturistice pot fi analizate şi pe baza
indicatorilor rentabilitatea economică (eficienţa utilizării activului total sau
a unei părţi din acesta) şi rentabilitatea financiară (eficienţa utilizării
capitalului).
Calculul indicatorilor amintiţi mai sus se prezintă astfel:
- Rata rentabilităţii economice a exploatării (Reex) calculată ca
raport între rezultatul exploatării şi activele de exploatare (active imobilizate
corporale + active
circulante de exploatare)

Rezultatul
_exploatar
ii 98.219.600
Reex = ×100 = ×100 = 45,27%
Active_de_
exploatare 216.918.000

- Rata rentabilităţii financiare calculată după formula:

Profitul_e
xercitiulu
i_inaintea
_impozitar
ii 119.780.000
Rf = ×100= ×100= 38,13%
Capital_permanent 314.120.000

După cum se observă şi din punct de vedere al rentabilităţii

economice şi financiare, eficienţa activităţii agroturistice este evidentă, cu
toate că aceasta se desfăşoară doar de un an de zile, an în care nu s-a realizat
o promovare a ofertei prea intensă.

213
 5.2.5. Analiza indicatorilor privind alte aspecte ale activităţii
agroturistice desfăşurate în pensiune

A.Indicatori generali
- Încasarea medie pe zi-turist

Volumul _ incasarilor _ totale 168.680.000

It = = = 992.235lei
Numarul _ zile _ turist 170

În medie pensiunea agroturistică analizată a încasat 992.235 lei pe

zi-turist. Valoarea indicatorului are şansa de a creşte în condiţiile realizării
unei activităţi de promovare mai pronunţată (ceea ce se şi intenţionează); s-
ar reduce totodată şi sezonalitatea activităţii.
- Rata profitului (R) în funcţie de mijloacele ce l-au determinat
Pr ofitul _ brut 119.780.000
R= × 100 = × 100 = 71,01%
Volumul _ total _ al _ incasarilor 168.680.000

Pr ofitul _ brut 119.780.000

R= × 100 = × 100 = 244,94%
Volumul _ cheltuielilor _ totale 48.900.000

După cum se observă, eficienţa activităţii este determinată în mare

măsură de nivelul destul de redus al cheltuielilor.

B.Indicatori ai eficienţei activităţii de cazare

Coeficientul de utilizare a capacităţii (CUC) – exprimă gradul de
ocupare a capacităţii de cazare.

NZT 170
CUC = × 100 = × 100 = 46,57%
C max 365

Având în vedere rezultatul obţinut pe baza celui mai important

indicator al eficienţei activităţii de cazare, se observă că, în prezent, anual
capacitatea de cazare a pensiunii este ocupată în proporţie de numai 46,57%
cu toate că nivelul tarifelor este accesibil pentru diverse categorii sociale, iar
oferta este atractivă. Soluţia este tot amplificarea promovării.
C. Indicatori ai eficienţei activităţii de alimentaţie – exprimă
profitabilitatea acestui serviciu.
- Rata profitului din alimentaţie (Ra)

214
 P 84.340.000
R= × 100 = × 100 = 63,10%
∆ 133.640.000

Nivelul de profitabilitate al serviciului de alimentaţie este destul de

ridicat conform indicatorului analizat.
D. Indicatori ce analizează investiţiile viitoare
Pensiunea începe lucrările pentru construirea unui teren de tenis.
Indicatorii ce analizează această investiţie se prezintă astfel:
- valoarea investiţiei - 17.000.000 lei
- capacitatea - 72mp
- durata de realizare a investiţiei - 1 lună
Volumul încasărilor totale după punerea în funcţiune (It) –
determinarea acestor încasări pe obiectivul construit este mai greu de
realizat având în vedere faptul că acesta constituie o bază pentru o nouă
activitate de agrement în pensiune, dar pentru care nu se percepe o taxă fixă
(ca în cazul închirierii); reprezintă un nou mijloc de atragere a turiştilor a
căror prezenţă se va simţi în nivelul încasărilor totale.
Se estimează că realizarea acestei investiţii va creşte nivelul
încasărilor cu cca.10% (11.978.000 lei).
- valoarea cheltuielilor (Ct) - 2.000.000 lei
- valoarea acumulărilor totale (At)
At = It – Ct = 11.978.000 – 2.000.000 = 9.978.000 lei
- rata profitului (rata rentabilităţii) (Rb) – capacitatea obiectivului
realizat de a-şi acoperi cheltuielile din propriile venituri; prezintă rezultatul
financiar al obiectivului.

Bt 9.978.000
Rb = × 100 = × 100 = 83,30%
It 11.978.000

Rentabilitatea obiectivului va fi ridicată în cazul în care se vor obţine

beneficiile preconizate.
- durata de recuperare a investiţiei
Valoarea _ investitiei 17.000.000
D= = = 1,7 ani
Volumul _ profitului _ anual 9.978.000
Conform rezultatelor obţinute, investiţia este avantajoasă

215
 5.2.6. Efectele economico-sociale ale dezvoltării activităţii
agroturistice în pensiune

Iniţierea şi desfăşurarea activităţii de agroturism în pensiunea

“Poiana” a avut ca efect economic principal obţinerea de venituri
suplimentare, după cum rezultă din analiza activităţii realizate anterior.
Nivelul acestor venituri este ridicat având în vedere şi faptul că activitatea se
desfăşoară de aproximativ 1 an, iar promovarea activităţii mai trebuie
intensificată.
Nivelul veniturilor este determinat de valorificarea resurselor
turistice ale zonei şi a resurselor interne ale gospodăriei folosite în mod
eficient. Eficienţa calculată cu greu ar fi fost obţinută în cazul în care aceste
resurse se foloseau în alte activităţi.
Obţinerea de noi venituri a determinat proprietarul să realizeze noi
investiţii, să ridice calitatea serviciilor pentru ca nivelul veniturilor viitoare
să fie superior celui din prezent.
Desfăşurarea activităţii agroturistice a determinat şi creşterea
gradului de confort al spaţiilor locuibile ale exploataţiei agroturistice
datorită investiţiilor realizate (introducerea unor utilităţi, canalizare,
alimentare cu apă, etc.).
S-a pus în valoare excedentul de spaţiu, de produse şi de forţă de
muncă, precum şi perioadele de timp mai puţin ocupate, utilizându-se
superior întreaga energie a familiei.
Prestând activitatea agroturistică, proprietarul îşi valorifică astfel tot
ceea ce deţine în gospodărie, iar valorificarea acestora se face la un grad de
profitabilitate ridicat.
Nivelul destul de ridicat al veniturilor a determinat creşterea puterii
de cumpărare a familiei permiţând acesteia satisfacerea mai multor nevoi,
urcând astfel pe treptele piramidei lui Maslow.
Având în vedere efectele economice benefice ce s-au manifestat ca
urmare a desfăşurării activităţii de agroturism în pensiunea “Poiana” şi
luând în considerare şi faptul că activitatea se va mai dezvolta în viitor, dacă
managementul va fi eficient – dezvoltându-se activitatea – se intensifică şi
efectele economice, putem spune cu certitudine că agroturismul poate
constitui un instrument ce poate revitaliza declinul gospodăriilor rurale
situate în zone cu potenţial turistic.
Efectele economice se restrâng în cazul nostru asupra gospodăriei ce
practică activitatea de agroturism şi mai puţin asupra zonei în care este
amplasată. Singurul efect ce se manifestă asupra acesteia este crearea unui
loc de muncă pentru acoperirea necesarului de forţă ce nu poate fi acoperit
de familie. Aceasta se datorează faptului că pensiunea satisface cererea

216
turiştilor pe baza resurselor interne proprii şi a unei cantităţi reduse de
produse procurate din afara zonei.
Efectele dezvoltării activităţii agroturistice în pensiunea “Poiana” se
manifestă nu numai pe plan economic, dar şi social, însă sunt mai greu de
cuantificat.
Astfel, prin această activitate, se realizează un contact direct între
turişti şi populaţia locală facilitându-se cunoaşterea unor culturi şi opinii
diferite. Se lărgeşte astfel sfera de cunoaştere atât pentru cei ce practică
agroturismul prin pensiunea “Poiana”, cât şi pentru populaţia locală cu care
intră în contact turiştii pe parcursul sejurului, dar şi pentru turişti. Totodată
favorizează stabilirea unor relaţii amiabile şi păstrarea tradiţiilor locale,
făcând permanent prezentă cultura şi societatea zonei Dornelor. Se
realizează astfel o armonie între autentic şi modern, punându-se alături de
exemplu ţesăturile şi covoarele tradiţionale şi calculatorul. Se păstrează
tradiţia, dar nu se ignoră modernul.
Iniţierea activităţii de agroturism prin pensiunea “Poiana” a
determinat însuşirea de către familia prestatoare a unor cunoştinţe cu privire
la un domeniu nou, căpătând pe parcurs şi o experienţă profesională în alt
domeniu decât agricultura sau pielăritul (domenii cunoscute şi exploatate de
familie).
Se realizează astfel lărgirea cadrului de comunicări, de cunoştinţe şi
se oferă prin intermediul publicităţii şi prin alte mijloace o imagine
favorabilă zonei.

217
 BIBLIOGRAFIE
1. Barleu, Gh. – Turismul şi calitatea vieţii, Editura Politică, Bucureşti,
1980.
2. Berbecaru, I., Botez, M. – Teoria şi practica amenajării turistice,
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977.
3. Berbecaru, Iulian - Strategia promoţionalã în turism, Editura Sport-
Turism, Bucureşti
4. Beteille, R. - La valorisation touristique de l'espace rural, Information
Géographique, nr. 5, 1992.
5. Beteille, R. - L'agritourisme dans les espaces ruraux européens,
Annales de Géographie nr.592, Edit. Armand Colin, Paris,1996
6. Boier, Rodica ş.a. – Marketing: Concepte, metode şi tehnici, Editura
Gama, Iaşi, 1997
7. Bran, Florina, ş.a.- Turismul rural, Editura Economică, Bucureşti, 1997
8. Bran, Florina, Marin, D., Şimon, Tamara - Turismul rural. Modelul
european, Editura Economică, Bucureşti, 1997
9. Bran, Florina – Degradarea ecosistemelor (Silvicultură şi turism).
Implicaţii economice, Editura ASE, Bucureşti, 2002.
10. Bran, Florina – Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura
Economică, Bucureşti, 1998.
11. Braşoveanu N., - Economia agriculturii montane, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1995
12. Borlean, I. - Vadu Izei - de la tradiţie la oferta turistică, Editura
Copyright, Vadu Izei, 1996
13. Botez, Gloria şi colab. - Îndrumar pentru turism rural, Rentrop &
Straton, Bucureşti, 1998
14. Ciangă, N. - Turismul rural, factor de conservare, valorificare şi
dezvoltare a habitatului uman, Studia Universitatis Babeş-Bolyai,
Geographia, nr.2, Cluj-Napoca, 1998
15. Cocean, P. - Geografia turismului, Editura Carro, Bucureşti, 1996
16. Cocean, P. - Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj-
Napoca, 1997
17. Cosmescu, I. – Turismul: Fenomen complex contemporan, Editura
Economică, Bucureşti, 1998.
18. Czösz I. - Agroturismul montan, Editura Mirton, Timişoara, 1996
19. Defert, P. - La localisation touristique, Editura Gurten, Berne, 1966
20. Draica, C. – Ghid practic de turism internaţional şi intern, Editura ALL
BECK, Bucureşti, 1999.
21. Erdeli, G., Istrate, I. - Amenajări turistice, Editura Univers, Bucureşti,
1996
218
22. Focşa, Gh. – Aspectele spirituale ale civilizaţiei ţărăneşti, Editura
Ramura, Craiova, 1944.
23. Gherasim, T., Gherasim, D. – Marketing turistic, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
24. Ghereş, Marinela, Culda, Sidonia - Turism rural, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 2000
25. Ghinoiu, I. – Vârstele timpului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988.
26. Gozes G., Lanquar, R., Raynouard Y., - L’amenagement touristique,
Press Universitaires de France, Paris, 1980
27. Gruesc, I.S. – Marketing în economia turismului, Editura Univers.,
Bucureşti, 1997.
28. Hapenciuc, C.V. – Cercetarea statistică în turism, Editura Didactică şi
Pedagogică RA, Bucureşti, 2003.
29. Herschen, Louisse - Le économie de la Communaute européene, Ed.
Armand Colin, Paris, 1993
30. Ionescu, I. – Turismul, fenomen social-economic şi cultural, Editura
Oscar Print, Bucureşti, 2000.
31. Ionescu, I., - Mutaţii în turismul românesc, Centrul de Informare şi
Documentare Economică, Bucureşti, 1999
32. Istrate, I. ş.a. – Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura
Economică, Bucureşti, 1996.
33. Iordache, Ghe. - Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1985
34. Iordache, Gh. – Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României – Studiu
etnologic, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985-1996.
35. Iorga, N. – Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc, Editura
Minerva, Bucureşti, 1906.
36. Kotler, Philip, Principiile marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1999
37. Krippendorf, Jost, Marketing et Tourisme, Herbert Long, Berne, 1971
38. Leroy, L. - Comment réaliser l'aménagement des campagnes, Editura
Ouvriers, 1960
39. Lupan, H. – Scopul şi importanţa economiei rurale, Tiparul Românesc,
Bucureşti, 1940.
40. Mac, I. - Geografie turistică generală, Facultatea de Geografia
turismului, Sibiu, 1992
41. Mac, I., Petrea, Rodica, Petrea, D. - Problematica, implicaţiile şi
cerinţele dezvoltării turismului rural în România, Terra, Anul XXIX
(XLIX), nr. 1-2, Bucureşti, 1999
42. Matei, Daniela - Accepţiuni ale noţiunii de turism rural, În volumul
“Turismul rural. Actualitate şi perspective”, Ed. Pan Europe, Iaşi, 1999

219
43. Matei, Daniela - Ecoturism şi turism rural, Analele F.E.F.S.,
Universitatea "Al.I. Cuza" Iaşi, 2001
44. Matei, Daniela - Turism rural, www.ccmimm.ro, 2001
45. Matei, Daniela - Locul şi rolul turismului rural în ansamblul
activităţilor turistice din România, În volumul “Turismul rural. Potenţial
şi valorificare”, Ed. Pan Europe, Iaşi, 2001
46. Matei, Daniela - Valenţele turistice ale spaţiului rural din Regiunea de
Dezvoltare Nord - Est a României, Analele Universităţii de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, seria 1, vol. 3, Ed.
Agroprint, Timişoara, 2001
47. Matei, Daniela - Modalităţi de implementare a turismului în spaţiul
rural românesc, Anuarul ICE “Gh. Zane”, Iaşi, 2001
48. Matei, Daniela - Evaluarea activităţilor meşteşugăreşti din Bazinul
Dornelor, în volumul "Studii şi cercetări de economie rurală", Tomul II,
Ed. Terra Nostra, Iaşi, 2004
49. Matei, Daniela - Valorificarea potenţialului turistic rural. Studiu de caz:
comuna Dobrovăţ, jud. Iaşi, în volumul "Studii şi cercetări de economie
rurală", Tomul II, Ed. Terra Nostra, Iaşi, 2004
50. Matei, Daniela - Caracteristicile turismului rural românesc în perioada
1998 - 2002, în volumul "Studii şi cercetări de economie rurală", Tomul
II, Ed. Terra Nostra, Iaşi, 2004
51. Matei, Lucica – Managementul dezvoltării locale, Editura Economică,
Bucureşti, 1998.
52. Minciu, Rodica - Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi,
Braşov, 1995
53. Minciu, R., Ispas, Ana - Economia turismului, Universitatea
Transilvania, Braşov, 1994
54. Mitrache, Ştefan şi colectivul, Agroturism şi turism rural, Editura fax
Press, Bucureşti, 1996
55. Moinet, François - Le tourisme rural, Editions France Agricole, Paris,
1996
56. Mowforth, M., Munt, I. – Tourism and Sustainability. New Tourism in
the Third World, Rotledge, London, 1998.
57. Murphy, P.E. – Tourism and Sustainable Development, in W.F.
Theobald (ed.): „Global Tourism: The Next Decade”, Butterworth-
Heinemann Ltd, Oxford, 1994.
58. Neacşu, N. – Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert,
Bucureşti, 1999.
59. Neagu, Victor, Stanciu, Ghe. - România - Charta Europeană a spaţiului
rural, Editura Ceres, Bucureşti, 1996

220
60. Nicolae, V., Constantin, Daniela Luminiţa – Bazele economiei regionale
şi urbane, Oscar Print, Bucureşti, 1998.
61. Nistoreanu, Puiu - Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
62. Niţă, C., Niţă, I. – Piaţa turistică a României, Editura Ecran Magazin,
Braşov, 2000.
63. Pascariu, Gabriela Carmen – Turism internaţional. Studii de caz şi
lucrări practice, Editura Gheorghe Zane, Iaşi, 1996.
64. Păun, I.O. - Dezvoltarea rurală în România, Editura Agroprint,
Timişoara, 1997
65. Pekar, Victor, Modelarea fenomenelor de marketing, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza", Iaşi, 1995
66. Pienescu, M. – Cartea gospodarului înţelept, Bucureşti, 1941.
67. Popescu, I. – Mecanisme ingenioase folosite de-a lungul timpului în
tehnica populară românească, Editura Tehnică, Bucureşti, 1982.
68. Rey, R. – Civilizaţie montană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1985.
69. Secrieru, C - Alimentaţia şi agricultura sub influenţa mecanismelor
pieţei mondiale, Editura Mondograf, Constanţa, 1996
70. Snak, Oscar - Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1976
71. Stănciulescu, Gabriela ş.a. - Tehnica operaţiunilor de turism, Editura
All, Bucureşti, 1995
72. Stăniloaie, D. – Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Scrisul
Românesc, Craiova, 1992.
73. Talabă, Ion - Turism în Carpaţii Orientali, Editura pentru Turism,
Bucureşti, 1991
74. Texeraud, F., Daumas, S. - Le tourisme rural. Accueil chez l'habitat,
Editura Jacques Lanore, 1986
75. Ţigu, Gabriela – Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001.
76. Vulcănescu, R. - Dicţionar de etnologie, Editura Albatros, Bucureşti,
1979
77. *** Anuarul Statistic al României, 1998 - 2003
78. *** Consiliul Europei, Charte européene de l'espace rurale - un cadre
politique por le developpement rural, Strassburg, 1995
79. ***Parlamentul României, Camera Deputaţilor, Legislaţie privind
Turismul, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1998
80. *** Strategia dezvoltării turismului rural, F.R.D.M., 1995
81. *** Tourism in Europe, European Cimmission, EurostaT, Luxemburg,
1995

221
82. *** HG 306/2001 - Hotărâre privind practicarea de către agenţii
economici din turism şi de către instituţiile de cultură de tarife şi taxe
nediscriminatorii pentru turiştii şi vizitatorii români şi străini
83. *** HG 412/2004 - Organizarea şi funcţionarea Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
84. *** HG 413/2004 - Organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale
pentru Turism
85. *** HG 1122/2004 - Organizarea şi funcţionarea INCDT Bucureşti
86. *** HG 237/2001 - Aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa
şi protecţia turiştilor în structurile de primire turistice
87. *** Legea 187 / 1998 - Lege pentru aprobarea O.G. nr. 63/1997 privind
stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural
88. *** Legea 755/2001 - Lege pentru aprobarea O.G. nr. 58/2001 privind
organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
89. *** O.G. nr. 63/1997 - Ordonanţă privind stabilirea unor facilităţi pentru
dezvoltarea turismului rural
90. *** Legea 347/2004 - Legea Muntelui
91. *** Ordinul Ministerului Turismului nr. 510 din 28/06/2002 şi Normele
metodologice de aplicare
92. *** - Artă tradiţională din Bucovina, Consiliul Judeţean Suceava,
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, 2003, p. 1- 14
93. *** - Ghidul obiceiurilor populare de peste an din Bucovina, Fundaţia
Umanitară Domus, Gura Humorului, 2003, p.49
94. *** - România - Ţara Dornelor - Bucovina, Agroturism, FAMD
"Dorna", Vatra Dornei, Suceava, Ed. COMPREX, Cluj Napoca, 1996

Alte surse de informare şi documentare

95. Bran, Florina, Istrate, I. - Turismul ecologic, "Tribuna Economică",

nr. 1-34, 1996
96. Bran, Florina, Istrate, I. - Turismul rural, "Tribuna Economică", nr. 25-
54, 1995
97. Bran, Florina, Şimon, Tamara - Turismul durabil, "Tribuna Economică",
nr.51-52, 1997
98. Bran, Florina, Şimon, Tamara - Turismul rom'nesc în contextul
econimiei europene, "Tribuna Economică", nr.18-19, 1997
99. Cojocaru, C. – Sprijinul intensiv pentru satul românesc, în „Tribuna
Economică” nr. 8,9, 1995.
100. Constantin, Luminiţa – Rolul întreprinderilor mici şi mijlocii în
strategiile de dezvoltare regională endogenă, în „Tribuna Economică” nr.
43, 1994.
222
101. Constantin, M. – Noi valenţe ale integrării în agricultură, în „Tribuna
Economică” nr. 13, 1990, p. 2-3.
102. Florian, Violeta – Premise metodologice ale abordării ştiinţifice a
dezvoltării rurale, în „Probleme economice”, nr. 22-23, 1991, p. 49-52.
103. Fluturel, F. - Mănăstiri din nordul Bucovinei, în Revista România
Pitoreascã, nr.6/1987
104. Istrate, I., Bran, Florina - Perspectiva dezvoltării durabile a turismului
românesc, "Tribuna Economică", nr. 20-21, 1995
105. Istrate, I., Bran, Florina - Amenajarea satelor turistice, "Tribuna
Economică", nr. 51-52, 1995
106. www.ecovalahia.ro
107. http://romania.org/links/Travel
108. www.turism.ro/rural
109. www.agroturism.sv.ro
110. www.antrec.ro
111. www.softride.ro/agroturism/agroturism.htni
112. http://onlinemedia.ro/turism/agroturism.htm
113. www.agrotour.ro
114. www.biosan.ro (pagina agenţiei tour-operatoare Bio San Tour Vatra
Dornei)

223
ANEXE

Harta 1

224
Harta 2

225
 Anexa 1
Hotărâre nr. 413 / 2004
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8
alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind
stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice
centrale, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Autoritatea Naţională pentru Turism este organul de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat
în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,
prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul turismului.
(2) Autoritatea Naţională pentru Turism este instituţie publică,
finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu
Golescu nr. 38, sectorul 1.
Art. 2. - Autoritatea Naţională pentru Turism îşi desfăşoară
activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - (1) Autoritatea Naţională pentru Turism are următoarele
atribuţii principale:
a) implementează politicile de aplicare a strategiei naţionale în
domeniul turismului;
b) aplică strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de turism;
c) fundamentează şi elaborează necesarul de fonduri de la bugetul de
stat pentru domeniul său de activitate;
d) organizează şi realizează activitatea de promovare turistică a
României atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele externe, prin activităţi
specifice reprezentanţelor de promovare turistică din ţară şi din străinătate,
înfiinţate cu aprobarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului;
e) organizează congrese, colocvii, simpozioane şi alte acţiuni
similare, în ţară şi în străinătate, în domeniul turismului;
f) organizează evidenţa, atestarea şi monitorizarea valorificării şi
protejării patrimoniului turistic, conform legii;
g) realizează politica de promovare şi dezvoltare a turismului, pe
baza programelor anuale de marketing şi promovare a turismului şi a
Programului de dezvoltare a produselor turistice;

226
 h) autorizează agenţii economici şi personalul de specialitate din
turism, respectiv licenţiază agenţii de turism, clasifică structurile de primire
turistice, brevetează personalul de specialitate;
i) efectuează controlul calităţii serviciilor din turism.
(2) Autoritatea Naţională pentru Turism îndeplineşte orice alte
atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
(3) Autoritatea Naţională pentru Turism, corespunzător obiectului
său de activitate, se substituie Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile
juridice ale acestuia cu terţii, inclusiv în litigiile aflate pe rol la instanţele
judecătoreşti având ca obiect soluţionarea proceselor-verbale de constatare
şi sancţionare a contravenţiilor.
Art. 4. - Cheltuielile necesare pentru activităţile desfăşurate de
Autoritatea Naţională pentru Turism se suportă integral de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 5. - (1) Autoritatea Naţională pentru Turism elaborează
programe anuale privind promovarea turismului şi dezvoltarea produselor
turistice, care se aprobă potrivit legii.
(2) În cadrul programelor privind promovarea turismului şi
dezvoltarea produselor turistice se pot finanţa şi cheltuielile de deplasare
pentru reprezentanţii mass-media.
(3) Programele prevăzute la alin. (1) vor cuprinde obiective
realizabile în colaborare cu consiliile judeţene şi locale, precum şi cu
asociaţii/fundaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică în domeniul
turismului, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
(4) Finanţarea programelor prevăzute la alin. (1) se face de la
bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Turism, în limita
sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.
(5) Autoritatea Naţională pentru Turism coordonează şi urmăreşte
atât realizarea obiectivelor din programele anuale, cât şi justificarea sumelor
primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului.
Art. 6. - Regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura
organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Turism se aprobă prin ordin al
ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
Art. 7. - (1) Numărul maxim de posturi pentru funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Turism este de 94, inclusiv demnitarul.
(2) În cadrul numărului maxim de posturi aprobat, Autoritatea
Naţională pentru Turism poate organiza reprezentanţe de promovare
turistică cu sediul în ţară şi în străinătate, fără personalitate juridică, a căror

227
înfiinţare şi ale căror atribuţii sunt stabilite prin ordin al ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului.
(3) Activitatea reprezentanţelor de promovare turistică se poate
desfăşura în spaţii închiriate în condiţiile legii, cu suportarea cheltuielilor de
către Autoritatea Naţională pentru Turism.
Art. 8. - (1) Autoritatea Naţională pentru Turism este condusă de un
preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-
ministru, la propunerea ministrului transporturilor, construcţiilor şi
turismului.
(2) Salarizarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism şi
acordarea celorlalte drepturi se fac conform prevederilor aplicabile
persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
Art. 9. - (1) Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism are
următoarele atribuţii şi competenţe:
a) asigură conducerea operativă a Autorităţii Naţionale pentru
Turism;
b) reprezintă Autoritatea Naţională pentru Turism în relaţiile cu terţii
şi semnează actele ce o angajează faţă de aceştia;
c) angajează şi concediază personalul unităţii, în condiţiile legii;
d) încheie contracte individuale de muncă şi dispune măsuri cu
privire la modificarea, executarea, suspendarea şi încetarea acestora, cu
respectarea legislaţiei în vigoare, pentru posturile care vor fi încadrate cu
personal contractual;
e) exercită orice atribuţii care îi revin conform prevederilor legale şi
regulamentului de organizare şi funcţionare.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii.
(3) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat, preşedintele este
ordonator terţiar de credite.
Art. 10. - (1) Pentru desfăşurarea activităţii, Autoritatea Naţională
pentru Turism preia în administrare de la Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului unele bunuri aflate în patrimoniul acestuia.
(2) Predarea-primirea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin
protocol încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri.
(3) Autoritatea Naţională pentru Turism are în dotare pentru
activităţile specifice un parc auto stabilit conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 11. - (1) La înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism,
personalul acesteia se constituie din personal preluat de la Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în condiţiile legii.

228
 (2) Conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale, personalul Autorităţii Naţionale
pentru Turism îşi menţine, până la data intrării în vigoare a noii legi a
salarizării personalului din instituţiile publice, nivelul salarizării prevăzut
prin actele normative în vigoare.
Art. 12. - Autoritatea Naţională pentru Turism poate să încheie
contracte sau convenţii cu alte organisme şi cu agenţi economici din ţară şi
din străinătate, în vederea colaborării şi cooperării pe plan naţional sau
internaţional în domeniul său de activitate, în condiţiile legii.

Anexa 2
CRITERII MINIME
privind clasificarea pensiunilor turistice

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o

capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri
în mediul rural, şi până la 20 de camere în mediul urban, funcţionând în
locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii
special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a
mesei.

URBANE RURALE
Criterii minime obligatorii stele flori
5 4 3 2 1 5 4 3 2 1
1. Criterii generale:
- clădirile, inclusiv anexele gospodăreşti
să fie în stare:
- foarte bună x x x - - x x x - -
- bună - - - x x x x
- să se încadreze în stilul arhitectural - - - - - x - - -
cu specific local
- căile de acces proprii şi spaţiile x x x x x x x x x x
înconjurătoare să fie bine întreţinute
- curte proprie, cu spaţii verzi x - - - - x x x x -
- împrejmuiri estetice şi eficiente x - - - - x x x x x
- curte cu amenajări florale x x - - - x x x - -
- amenajări în aer liber pentru odihnă şi x - - - - x - - - -
relaxare (chioşcuri, pavilioane, terase
acoperite)
- suprafeţe de joacă pentru copii - - - - - x x - - -
- garaj sau adăpost acoperit x - - - - x - - - -

229
- parcare proprie x x - - - x x - - -
2. Organizarea spaţiilor
- accesul în camerele de dormit şi în x x x x x x x x x x
grupurile sanitare să fie direct, fără a se
trece prin alte camere folosite pentru
dormit
- holul de primire, în suprafaţă minimă x x - - - x x - - -
de 12 mp, să fie mobilat şi decorat
- spaţii corespunzătoare şi igienice - - x x x - - x x x
pentru prepararea mesei, dotate cu
echipamente de preparare şi conservare
a alimentelor
- sufragerie dotată cu mobilier adecvat, x x - - - x x - - -
de calitate superioară şi cu un inventar
de calitate
- salon cu suprafaţa minimp de .... mp 20 - - - - 20 - - - -
- elemente decorative de bun gust în x - - - - x - - - -
interior
- spaţiu pentru servirea mesei, dotat cu - - x x - - - x x -
mobilier (mese, scaune, banchete) şi
inventar de servire
- camere cu grup sanitar propriu x x x - - x x x - -
- grup sanitar comun (la pensiunile - - - x x - - - x x
turistice de 1 stea se admit în WC uscate
şi spălătoare exterioare alimentate la
surse naturale din rezervoare)
3. Instalaţii:
- încălzire centrală sau cu gaze la sobă x x x - - x x x - -
de teracotă, mai puţin la unităţile
sezoniere estivale
- încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte - - - x x - - - x x
echipamente admise de normele P.S.I.
- sursă de încălzire în camerele de baie x x x - - x x x - -
(încălzire centrală sau cu alte mijloace
admise de normele P.S.I.)
- instalaţie de apă curentă caldă/rece la x x x x - x x x x -
bucătărie
- instalaţie de apă curentă rece la - - - - x - - - - x
bucătărie
- aer condiţionat x x - - - - - - - -
- racord la reţeaua publică de canalizare x x x x x x x x x x
sau la mijloace proprii de colectare şi
epurare

230
- clădirea să fie racordată la reţeaua x x x x x x x x x x
electrică publică
4. Suprafaţa minimă a camerelor (mp)
- cameră cu un pat 16 15 10 9 8 16 15 10 9 8
- cameră cu 2 paturi 20 18 13 12 11 20 18 13 12 11
- cameră cu 3 paturi - - - 16 14 - - - 16 14
- cameră cu 4 paturi - - - - 16 - - - - 16
- dormitorul din apartamente 20 18 13 12 11 20 18 13 12 11
- salonul din apartamente 20 18 14 12 11 20 18 14 12 11
5. Număr maxim de paturi simple într- 2 2 2 3 4 2 2 2 3 4
o cameră
6. Echipare sanitară:
- camerele dispun de grup sanitar x x x - - x x x - -
propriu (cadă sau cuvă cu duş, lavoar şi
WC)
- grup sanitar comun compus din:
• 1 cabină WC la 10 locuri*) - - - x x - - - x x
• 1 spălător cu un lavoar cu apă - - - x x - - - x x
curentă caldă/rece la 10 locuri*)
• 1 cabină duş cu apă caldă/rece la - - - x x - - - x x
15 locuri
*) La pensiunile turistice rurale de o stea poate exista şi WC uscat
*)Spălătorul poate fi şi în aer liber
7. Dotarea camerelor:
- pardoseli acoperite cu covoare sau x x - - - x x - - -
mochetă de bună calitate (pardoselile din
parchet, marmură şi alte materiale
similare pot fi acoperite şi parţial)
- pardoseli acoperite integral sau parţial - - x x - - - x x -
cu covoare sau carpete
- mobilier uniform ca stil şi de calitate x x x - - x x x - -
superioară
- pat cu somieră cu saltea sau pat cu x x x - - x x x - -
saltea relaxa
- pat cu saltea - - - x x - - - x x
- saltea de lână cu o grosime de 5 cm x x - - - x x - - -
- plapumă, pled sau pături (câte două x x x x x x x x x x
bucăţi de persoană)
- perne mari x x x x x x x x x x
- cearşaf pentru pat şi cearşaf plic pentru x x x x x x x x x x
pled, pătură sau plapumă
- cuvertură de pat x x x x - x x x x -
- husă de protecţie x x - - - x x - - -

231
- masă şi scaune x x x x x x x x x x
- dulap sau spaţii amenajate pentru x x x x - x x x x -
haine, cu umeraşe
- cuier x x x x x x x x x x
- oglindă sau toaletă la dispoziţia x x x x x x x x x x
turiştilor
- veioză sau aplică la capătul patului x x x x - x x x x -
- prosoape pentru faţă (1 bucată / x x x x x x x x x x
persoană)
- prosoape pluşate pentru baie (1 bucată x x x x - x x x x -
/ persoană)
- halat de baie x x - - - x x - - -
- perdele transparente x x x - - x x x - -
- perdele obturante sau alte mijloace de x x x x x x x x x x
obturare a luminii
- perii pentru haine sau pantofi x x x x x x x x x x
- scrumiere (opţional) x x x x x x x x x x
- pahare (2 bucăţi / persoană) x x x x x x x x x x
- vaze cu flori x x x - - x x x - -
- televizor şi aparat de radio în cameră, x x x - - x x x - -
garsonieră sau apartament
- televizor şi aparat de radio în spaţii x - - x - x - - x -
comune
Garsonierele şi apartamentele vor avea
în plus:
- fotolii sau canapea x x x - - x x x - -
- demifotolii, scaune - - - x x - - - x x
- masă sau măsuţă x x x x x x x x x x
- frigider x x x - - x x - - -
- set de pahare pentru apă, vin, coniac x x x - - x x x - -
- perdea, covor de calitatea celor din x x x x x x x x x x
dormitor
8. Dotarea bucătăriilor
- plită electrică sau cu gaze x x x - - x x x - -
- maşină de gătit sau reşou electric cu - - - x x - - - x x
minim două ochiuri
- cuptor cu microunde x x - - - x x - - -
- vase şi ustensile de bucătărie din inox x x - - - x x - - -
- vase şi ustensile de bucătărie - - x x x - - x x x
- echipamente pentru păstrarea prin frig x x x x x x x x x x
a alimentelor
9. Telefon la dispoziţia turiştilor x x x - - x x x - -
10. Alte criterii:

232
- anexele gospodăreşti pentru creşterea - - - - - x x x x x
animalelor şi păsărilor vor fi amplasate
şi întreţinute astfel încât să nu creeze
disconfort pentru turişti
- animalele de la care provin lactatele să - - - - - x x x x x
fie atestate ca sănătoase, iar produsele
din carne să fie examinate sanitar-
veterinar
- min. 20% din alimente să provină din - - - - - x x - - -
surse locale
- minimum o persoană să fie absolventă x x x - - x x x - -
a unui curs de formare în domeniu (în
cazul unităţilor de 5 flori este obligatoriu
pentru cele cu peste 5 camere)
- asigurarea posibilităţii turiştilor de a - - - - - x x - - -
achiziţiona suveniruri sau produse
alimentare sau nealimentare cu specific
local

CRITERII SUPLIMENTARE FACULTATIVE

1. Construcţii, aspect general şi echipare exterioară

- drum carosabil până la poarta pensiunii 3
- semnalizare de la şoseaua principală 2
- situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6
- iluminat exterior 3
- încadrarea în stilul arhitectural cu specific local 7
- izolarea fonică a clădirii 6
- ambianţa generală a exteriorului:
- aspectul construcţiilor 10
- aspectul anexelor gospodăreşti 10
- amenajarea spaţiilor exterioare (curte, grădină, livadă, spaţii 10
amenajate în aer liber pentru divertisment)
2. Dotarea camerelor
- izolarea fonică între camere şi spaţiile comune 8
- salon de primire - living cu spaţiu amenajat pentru deconectare, 10
lectură, conversaţie
- perdele obturante 3
- şemineu 9
- bibliotecă (cărţi, reviste, ziare, albume etc.) 8
- dotare cu jocuri de societate (şah, table, remy, cărţi de joc etc.) 4

233
- biliard 8
- tenis de masă 8
- aer condiţionat 10
- telefon în fiecare cameră 10
- decorarea de ansamblu a interiorului 10
- calitatea mobilierului, armonia culorilor 10
3. Dotarea bucătăriilor
- adaptarea suprafeţei şi a dotărilor la numărul de camere 8
- veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperechiate, 6
în număr corespunzător capacităţii de cazare
- aparatură electrică
- robot-mixer 3
- cafetieră 3
- cuptor cu microunde 6
- hotă 8
- maşină de spălat vase 10
4. Alte dotări şi amenajări
- masă şi fier de călcat 2
- maşină automată de spălat rufe 10
- feon 3
- grătar în aer liber 3
- locuri de joacă amenajate pentru copii 10
- sală de fitness 10
- saună 10
- piscină în aer liber 8
- piscină acoperită 10
- terenuri de sport proprii sau intermediere la terţi 8
- obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, 8
sănii, biciclete, ambarcaţiuni etc.)
- aparat video 2
- antenă satelit sau cablu 2
- posibilităţi de participare ca divertisment la unele activităţi 8
gospodăreşti

234
 CRITERII MINIME
privind clasificarea apartamentelor sau a camerelor de închiriat în locuinţe
familiale sau în clădiri cu altă destinaţie
STELE
CRITERII
3 2 1
1. Criterii generale:
- clădirea să fie în stare bună, cu aspect corespunzător x x x
- căile de acces şi spaţiile înconjurătoare să fie întreţinute x x x
- posibilităţi de parcare auto x - -
2. Organizarea spaţiilor:
-camerele de dormit şi grupurile sanitare să aibă acces direct, x x x
fără a se trece prin alte camere de dormit
- camere cu grup sanitar propriu x - -
- grup sanitar comun exclusiv la dispoziţia turiştilor - x x
- grup sanitar în folosinţă comună cu locatorul - - x
- bucătărie dotată corespunzător, exclusiv la dispoziţia x x -
turiştilor
- bucătărie în folosinţă comună cu locatorul - - x
3. Instalaţii:
- instalaţii de apă caldă/rece la grupurile sanitare x x -
- instalaţii de încălzire admise de normele P.S.I. x x x
- locuinţa să dispună de instalaţie electrică x x x
- camerele aflate mai sus de etajul 4 să fie deservite de lift x x x
4. Suprafaţa minimală (mp) a camerelor:
- camere cu un pat 10 10 10
- camere cu două paturi 12 12 12
5. Număr minim de paturi într-o cameră 2 2 2
6. Echipare sanitară:
- camerele dispun de baie (cadă sau cuvă cu duş, lavoar şi x - -
WC)
- grup sanitar comun, exclusiv la dispoziţia turiştilor - x -
(minimum o cabină WC, cadă sau duş, lavoar la 8 locuri)
- grup sanitar în folosinţă comună cu locatorul (minimum o - - x
cabină WC, cadă sau duş, lavoar la 8 locuri)
7. Dotarea camerelor:
- pat cu somieră sau cu saltea relaxa x - -
- pat cu saltea - x x
- masă şi scaune x x x
- dulap sau spaţiu amenajat pentru haine şi lenjerie în x x x

235
folosinţă exclusivă a turiştilor
- oglindă x x x
- plapumă sau pled x x x
- cearşaf pentru pat, cearşaf plic pentru pled, pătură sau x x x
plapumă
- perme mari înfăţate x x x
- prosoape de faţă şi de baie x x -
- perdele x x x
- covoare sau mochetă x x -
- carpete - - x
- frigider (la categoria 3 stele, în exclusivitate pentru turişti) x x -
8. Telefon în locuinţă (la categoria 3 stele, cu derivaţie în x x -
cameră)

236
 Anexa 3
Nomenclatorul unităţilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare
existente în microzona Vatra Dornei,
pe tipuri de structuri şi categorii de clasificare

Nr.
Nr Categoria de Nr.
Denumirea unităţii Localitate locuri
crt clasificare camere
cazare
1 Pensiune AT Dana Vatra ” ” 5 13
Reta Dornei
2 Pensiune AT Vatra ” ” 3 6
Lutaniuc Dornei
3 Pensiune AT Sarca Vatra ” ” 8 18
Popescu Dornei
4 Casa Ilie Viorel Vatra ” ” 4 8
Dornei
5 Pensiune AT Broşteni ” ” 1 2
Cătănoaia C-tin
6 Pensiune AT Botez Broşteni ” ” 1 2
7 Pensiunea Doroftei Ciocăneşti › › 1 2
8 Pensiunea Moraru Ciocăneşti › › 1 2
Laurenţia
9 Pensiunea Varga Ciocăneşti › › 2 4
Maria Vera
10 Pensiunea Candrea Ciocăneşti ” 2 4
Dafina
11 Pensiunea Crăciun Ciocăneşti ” ” 2 4
Dana
12 Pensiunea Ciocăneşti ” ” 5 10
Mihalciuc Olguţa
13 Pensiunea Giosan Ciocăneşti › › 2 4
Georgeta

237
14 Pensiunea Istrate Ciocăneşti › › 5 13
Nistor
15 Pensiunea Ursache Ciocăneşti › › 2 4
Angela
16 Pensiunea Chiriluş Dorna Arini › › 1 3
Ghiorghe
17 Pensiunea Chiruţa Dorna Arini › › 2 5
Filaret
18 Pensiunea Chivaru Dorna Arini › › 1 2
Iacob
19 Pensiunea Cristescu Cozăneşti › › 2 5
Constantin
20 Pensiunea Ghiulea Dorna Arini › › 2 4
Aurel
21 Pensiunea Lates Ortoaia › › 2 4
Florin
22 Pensiunea Marian Dorna Arini › › 1 2
Ghiorghe
23 Pensiunea Matei Ortoaia › › 2 4
Andrei
24 Pensiunea Oanea Dorna Arini › › 2 4
Vladimir
25 Pensiunea Panaite Dorna Arini › › 2 4
Gheorghe
26 Pensiunea Rotundu Dorna Arini › › 1 2
Alexa Doru
27 Pensiunea Stan Dorna Arini › 2 4
Zamfira
28 Pensiunea Stanca Dorna Arini › › 2 4
Victor

238
29 Pensiunea Dorel Cozăneşti › › 5 10
Marcoci
30 Pensiunea Bighiu Ortoaia › › 1 2
Irimie
31 Pensiunea Auraş Dorna Arini › › 10 20
32 Pensiunea Vleju Dorna › › › 4 8
Candreni
33 Pensiunea Rusu Dorna › › 3 6
Voichiţa Candreni
34 Pensiunea Roxana Iacobeni ” 5 10
35 Pensiunea Dranca Iacobeni ” 4 12
Iosif
36 Pensiunea Iosif Panaci ” ” 3 6
Filimon
37 Pensiunea Hunea Panaci ” ” 1 2
Andrei
38 Ferma agroturistică Panaci › › 1 2
Veniamin Odachian
39 Pensiunea Mureşan Panaci ” ” 4 12
40 Pensiunea Panaci ” ” 10 21
Paraschiva Bordei
41 Pensiunea Mezdrea Panaci › › 3 7
Virgil
42 Pensiunea AT Panaci ” ” 3 6
Moroşan Doina
43 AT Pop Poiana ” ” 10 20
Stampei
44 AT Florea Poiana ” ” 4 8
Stampei
45 AT Bosneag Poiana ” ” 4 8
Stampei

239
46 Pensiunea Poiana ” ” 10 18
Ciucuimiş Stampei
47 Complex AT Lucex Plaiul › › 30 86
Şarului
48 S.C. Piciul Şarul Dornei › › 6 12
49 Pensiunea Sandu Şarul Dornei › › 2 4
Vasile
50 Pensiunea Tudorean Moroşeni ” ” 2 4
Sursa:Breviarul turistic al judeţului Suceava, 2004

240
 Consilier editorial: Valentin-Mihai Bohatereţ
Coperta: Delia Margareta Gogu

Bun de tipar: 08.12.2005, Coli de tipar:

Format:

Editur “Terra Nostra” Iaşi

CP 1344, OP 6, Iaşi, 700503
Tel./fax: 0232-239510
deliagogu@yahoo.com
HTU UTH

241

View publication stats