Brâncuși , dorință testamentară

voci.ro/brancusi-dorinta-testamentara

Autor articol De admin 15 martie 2021

Marii români au avut în general viaţă grea. Dar după moarte au avut parte de
înmormântări decente. Şi de monumente, în măsură să ateste recunoştinţa poporului.

Eminescu a murit în ospiciu. După autopsie, creierul său genial a fost uitat pe pervazul
ferestrei de la salon. A venit o pisică şi l-a mâncat. România…

Eminescu nu-şi dorea „sicriu bogat”! Visa un pat, împletit „din tinere ramuri” îngropat
undeva la marginea mării! Dar emoţionantele versuri din „Mai am un singur dor” nu
aveau valoare testamentară. În 1889 nu s-a obosit nimeni să-l înmormânteze la
Constanţa, în pământul care l-a primit cândva şi pe Ovidiu. Eminescu, aşa sărac cum a
murit, a fost înmormântat la Bellu! Într-un mormânt decent şi individual!

Brâncuşi, ca artist universal, e departe de Eminescu. Are avantajul formelor de expresie!

Fiind sculptor, Brâncuşi îşi vizualizează mesajul artistic. Aşa a cucerit Occidentul şi
America! Fără translatori.

Brâncuşi a murit bogat. Spiritual, dar şi material! Exceptând cele 230 sculpturi, 1600
fotografii şi 41 desene (donate Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris), toată
averea şi economiile sculptorului (evaluate de brâncuşologul Ion Mocioi la 3 milioane
dolari) au fost lăsate prin testament soţilor Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrate,
vecinii săi. A fost un testament cu clauză de întreţinere! Pe care cei doi au respectat-o. În
martie 1957 l-au înmormântat pe Brâncuşi în cimitirul Montparnasse, printre florărese,
buticari şi negustori de soi.

1/3
Să zicem că aşa a fost să fie. Nu se aştepta nimeni ca francezii să-l ducă pe Maestrul
Costache la Pantheon, alături de Voltaire, Rousseau, Zola, Hugo sau Dumas. La o adică,
nici cimitirul Montparnasse nu e de aruncat.

Brâncuşi a fost un om modest. El visa să-şi doarmă somnul de veci în România. Există
mărturia scrisă a duhovnicului ortodox Teofil, chemat de Brâncuşi la începutul lui martie
1957, pentru ultima împărtăşanie. Brâncuşi i-a spus atunci, printre altele: „mor neîmpăcat
sufleteşte, fiindcă nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea…”! Aceste cuvinte au valoare de
testament!

Soţii Istrati au mai trăit patruzeci de ani după Brâncuşi! Timp în care s-au ocupat intens
de patrimoniul lăsat de artist, care s-a dovedit a fi o adevărată mină de aur! Prin ei, multe
lucrări rămase ajung în colecţii particulare. Pe bani buni, desigur.

Nu putem obiecta nimic. Era dreptul lor de legatari, stabilit prin testament. Dar, după
moartea lor, cei doi au fost înmormântaţi exact sub piatra funerară a celui mai mare
sculptor al lumii din prima jumătate a secolului XX! Cu un cinism inexplicabil, numele lor
sunt săpate pe piatră, cu litere egale în ordinea cronologică a deceselor!

Sunt sigur că strecurarea lor în cripta artistului s-a făcut abuziv, fără vreo prevedere
testamentară a acestuia. Românul ştie să fie şmecher şi după moarte…

Constantin Brâncuşi este singurul mare artist care îşi doarme somnul de veci alături de
menajera sa şi se soţul acesteia.

Revin la afirmaţia duhovnicului Teofil. Brâncuşi a vrut să-şi dea sufletul în ţara sa. Nu s-a
putut atunci! Artistul era bolnav. Zăcea în spital cu fractură de femur. Fusese invitat de
guvern să vină în România în ianuarie 1957, „pe cheltuiala statului român”! Artistul moare
două luni mai târziu…

Cred că e timpul ca maimarii zilei să recitească „Mai am un singur dor” în varianta

brâncuşiană! Aşa cum Artistul i-a lăsat, cu limbă de moarte, duhovnicului său. Rămăşiţele
pâmânteşti ale acestui mare român să fie repatriate. Aşa e firesc. Aşa a vrut Artistul!

Sunt sigur că, argumentată diplomatic, solicitarea va fi înţeleasă de autorităţile franceze.

Care vor permite aducerea în ţară a osemintelor lui Constantin Brâncuşi, aşa cum au
permis şi aducerea marelui diplomat Nicolae Titulescu, decedat şi înmormântat la
Cannes, în 1941. E adevărat, la data morţii, Brâncuşi avea şi cetăţenie franceză! Dar la
cetăţenia română nu a renunţat niciodată…

Brâncuşi trebuie adus în ţară, cu funeralii naţionale. Locul lui este aici, în pământ
românesc, aşa cum şi-a dorit! Nu într-o groapă comună din Montparnasse…

Sursa: Valeriu Butulescu Facebook

Alte surse: http://ziarulexclusiv.ro/2021/03/13/dialog-cu-scriitorul-valeriu-butulescu-
despre-refuzul-donatiei-lui-brancusi-o-gafa-colosala-a-comunistilor-sau-o-uriasa-
mistificare/?fbclid=IwAR1FhrPYZJUa2GlwdAOPkai3Cx4C8VKXL0QlMa5f1M-
8_Kw8kuHoVV2Rt-Q

2/3
Articole înrudite:

Drumul sufletului dupa moarte

Dragii mei, păstraţi-vă credinţa indiferent de ce va urma!

Strâmba: mânăstirea unde Maica Domnului e stareţă

Rugaciunile pentru cei trecuti la cele vesnice

Nu-ţi îmbrăca sufletul în zdrenţe!

Ce a însemnat pentru mine Părintele Stăniloae?

V-ar putea interesa:

Instrumente populare românești

Sanscrita și Româna

Grigore Gheba, povestea unei vieti. Suferinta cifrelor

În veci, ortodocși - Adrian Păunescu

Nebunul, poezie de Demostene Andronescu

Unule Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu

Articole PNTCD

Revolta generalului Vitalianus

Pe români îi iubesc la fel ca pe maghiari

Dorul – Poezie de Bogdan Petriceicu Haşdeu

Episcopul Vasile Moga la conducerea episcopiei Ardealului

De ce sărutăm pământul țării!

Brîndușa Bârsan

Powered by

3/3