Posibilități actuale ale reabilitării pacienților cu epilepsie în lume și în R.

Moldova

După nenumărate secole în care epilepsia era denumită "boala neagră", "boala mare",denumiri datorate specificului
imprevizibil al bolii şi urmărilor dure ale suportării acestei patologii, grație progreselor numeroase și remarcabile în
domeniul epileptologiei, astăzi epilepsia poate fi numită, fără dubii, "afecțiunea plină de speranțe".

Comunitatea medicală modernă, în cele din urmă, a perceput faptul că pentru reîncadrarea acestui grup de pacienți,
ca membri integrali ai societății, nu este nevoie doar de acoperirea cheltuielilor de terapie medicamentoasă. Este
nevoie de elaborarea unor reforme specifice pentrua face posibilă recăpătarea drepturilor sociale, civile, economice
de către acest grup de pacienți.Chiar dacă formal această categorie de suferinzi nu este privată de nici un drept și
socictatea nu neagă prezența obligațiunilor față de acești oameni, tot mai frecvent se cere participarea unor
asociații de voluntariat, ONG-uri sau persoane publice pentru a minimaliza marginalizarea persoanelor cu dizabilități
psihosomatice fie prin imperfecțiunea legislației, fie prin imperfecțiunea umană, dar cel mai des prin lipsa de fonduri
materiale .

Problema reabilitării pacienților cu epilepsie se prezintă deosebit de actuală acum, în special în spațiul ex-sovietic,
când datorită perturbărilor sociale și economice din ultimele decenii este în permanentă creștere numărul populației
afectate prin variate suferințe psihice. Deoarece manifestările predominante în clinica epilepsiei sunt de natură
psihică, recuperarea lor se bazează pe aceleași obiective adoptate pentru reîncadrarea socială a pacienților psihici.
Dereglările psihice în epilepsie sunt provocate nu doar de agresivitatea maladiei ce afectează cortexul, ci și de
modificările psihice secundare, preponderent de ordin emoțional, generate de perceperea maladiei epileptice
(depresie, isterie, panică etc.), reacția la apariția crizelor în societate (jenă, senzația de inferioritate și neputință),
interdicția de a activa profesional şi social, fobii şi stigma. Toți factorii enumerați crează un profil psihic al bolnavului
de epilepsie extrem de complex și în majoritatea cazurilor, diferit de societatea ce-l înconjoară, făcând procesul
reîncadrării individului în socium dificil, iar în cazuri separate chiar imposibil .

Un tablou modificat referitor la reabilitare poate fi observat actual în occident, în special în țările scandinave și
Canada. Cercetătorii în domeniu descriu ca cea mai importantă problemă ce urmează a fi rezolvată – tulburările
psihice datorate agresivității bolii. Problemele provocate de statutul psihologic, emoțional și inacceptarea socială pot
fi rezolvate cu succes. Lupta cu stigma a început în aceste state mult mai înainte, la moment stigmatizarea fiind în
unele țări monitorizată prin acte legislative și peste tot criticată de societatea civilă .

Un alt factor ce favorizează starea psihică a pacienților este implimentarea în modelul de reabilitare a psihoterapiei,
psihoanalizei sau terapiei ocupationale. Conform datelor Ligii Canadiene împotriva Epilepsiei (CLAE) peste 60% din
toți pacienții diagnosticați cu epilepsie din Canada frecventează un psihoterapeut. In Norvegia acest procentaj ajunge
la 80-85%, iar sesiunile de psihoterapie sunt achitate din cadrul asigurărilor sociale. Deci profilul psihic al bolnavului
de epilepsie din orient este mai puțin dificil și orientat, în cea mai mare parte, spre propriile trăiri și percepție a
patologiei, fapt ce influențează pozitiv procesul de reabilitare .

Mult timp, în țara noastră la fel ca și în tot spațiul ex-sovietic, monitorizarea pacienților cu epilepsie, asemenea altor
patologii psihice, la etapa ce urma tratamentului în staționar era pusă partial pe umerii medicilor neuropatologi de la
policlinici sau psihiatrilor de la dispensarul psihoneurologic. Nu se poate afirma că ar fi existat o rețea bine ordonată
preocupată cu asistarea continuă și complexă a pacienților psihoneurologici. Situația deplorabilă a sistemului de
sănătate mintală de la sfirşitul sec. XX descrisă de mulți cercetători autohtoni, a început uşor să se modifice în sec.
XXI. La 30 decembrie 2011 a fost înființat Centrul Național de Epileptologie prin Ordinul Ministerului Sănătății
Nr.1027 „Cu privire la organizarea și funcționarea serviciului de epileptologie din Republica Moldova, în scopul
destigmatizării persoanelor cu epilepsie și excluderea barierelor în calea integrării lor sociale". Scopul acestei
organizații este de a reda bolnavilor cu epilepsie speranța și încrederea într-o viață obişnuită fără limite și complexe.
În cadrul CNE activează o echipă multidisciplinară axată pe consiliere psihologică, școlarizarea persoanelor conform
vârstei. Sarcinile ce și le-a pus această organizație sunt popularizarea epilepsiei, informarea populației asupra
epilepsiei și consecințelor, schimbarea concepțiilor depăşite din societate referitor la această patologie și desigur
distrugerea mitului că epilepsia este o patologie ce nu poate fi rezolvată .
Următoarea etapă în dezvoltarea unui sistem de sănătate mintală a fost începută în 2014 și este în continuă realizare
prin deschiderea și dezvoltarea Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală. CCSM au fost concepute ca o alternativă
spitalelor de psihiatrie, în care pacienții s-ar adresa cu mai multă încredere că nu vor fi stigmatizați de cei din jur şi
pentru care nu ar fi specifică frica de halate albe. CCSM ar trebui să ia asupra lor atât prevenția instalării unor
patologii psihice la persoanele predispuse cât și reabilitarea post staționar a pacienților cu boli psihice confirmate,
inclusiv și pacienții epileptici cu tulburări psihice și de comportament .

Desigur de la instituirea CCSM este un termen destul de mic pentru a vorbi despre rezolvarea problemelor care s-au
adunat zeci de ani, dar echipele pluridisciplinare din care fac parte psihologi, psihoterapeuți, narcologi, logopezi etc.,
și numărul CCSM deschise în doar 6 ani,care a ajuns la 40, ne permit să privim optimist în viitorul sistemului de
sănătate mintală din Republica Moldova. Metodele și sistemele de recuperare ale picienților cu epilepsie din Elveția,
Finlanda, Norvegia descrise la începutul anilor 2000, care atunci păreau neverosimile, pot fi aplicate și la noi în țară,
este doar o întrebare a timpului, a unui timp apropiat .