SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA

CUPRINS

1. Sistemul legislative al Uniunii Europene referitor la securitate si snatate in munca

2. Notiuni generale
3. Securitatea si sanatatea în munca
4. Activitatea de prevenire si protectie
5. Organizarea activitatii de prevenire si protective
6. Lucratorii desemnati
7. Serviciul intern de prevenire si protectie
8. Serviciul extern de prevenire si protectie
9. Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
10. Cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca
11. Organizarea şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă
12. .Instruirea lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca
13 .Obligatii generale ale angajatorilor
14. Alte obligatii ale angajatorilor
15. Informarea lucratorilor, consultarea si participarea lucratorilor
16. Obligatiile lucratorilor privind securitatea si sanatatea în munca
17. Primul-ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucratorilor,
18. Echipamentul individual de protectie (EIP)
19. Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific
20. Evenimente, accidente, boli profesionale
21. Comunicarea şi cercetarea accidentelor de muncă
22. Raportarea, cercetarea si declararea bolilor profesionale
23. Electrosecuritatea
24. Evaluarea riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă
25. Agenti chimici periculosi la locul de munca
26. Ghid cercetare evenimente
27. Sanctiuni in Legea 319/2006 modificata
28. Legislatie in domeniul ssm
29. Bibliografie
 1. SISTEMUL LEGISLATIV AL UNIUNII EUROPENE
REFERITOR LA SECURITATE SI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

I. SISTEMUL LEGISLATIV AL UNIUNII EUROPENE

REFERITOR LA SECURITATE SI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
1. INSTITUŢII EUROPENE
1.1 Uniunea Europeană şi instituţiile sale

Uniunea Europeanã constituie rezultatul unui proces de cooperare şi integrare

care a început în 1951, între şase ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg şi Olanda).Uniunea Europeanã numãrã astãzi 28 de state membre
(inclusiv ROMANIA si BULGARIA din 2007).

Consiliul European
Consiliul Uniunii Europene- format din miniştrii celor 28 state europene,fiecare ţarã
din Uniune deţine preşedinţia pe o perioadã de 6 luni.
Parlamentul European
Comisia Europeană
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene

Consiliul Europei şi instituţiile sale

Consiliul Europei este o organizaţie politică creată în 1949 de zece ţări
europene in scopul promovării unei mai strânse unităţi între membrii săi. În prezent
Consiliul Europei reuneşte 47 de state şi are sediul la Strasbourg. România este stat
membru al Consiliului Europei din 7 octombrie 1993.
Adunarea Parlamentară
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
2 PRINCIPALELE ETAPE ALE CONSTRUCŢIEI UNIUNII EUROPENE
Principalele etape instituţionale ale acestei construcţii au fost:
TRATATUL DE LA PARIS, din 1951, de constituire a Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului( CECA);

TRATATUL DE LA ROMA, din 1957, de constituire a Comunităţii Economice

Europene (CEE). Art.100 şi art.118 conţin unele prevederi referitoare la domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

Tot în 1957 s-a constituit Comunitatea Europeanã de energie atomicã(EUROATOM).

Aceste Tratate fundamentale au fost modificate prin urmãtoarele tratate ulterioare :
 în 1987 prin ACTUL UNIC EUROPEAN, Statele membre fixând data de 01
ianuarie 1993 pentru realizarea Pieţei unice. S-au adus unele amendamente Tratatului de
la Roma, foarte importante pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, respectiv
prin introducerea art.100A şi art.118A;
  în 1992 prin TRATATUL DE LA MAASTRICHT, Statele membre decizând
crearea Uniunii Europene pe baza unui sistem de cooperare interguvernamentală.
Comunitatea Economică Europeană(CEE) este redenumită Comunitatea
Europeană(CE) ;

 în 1999 prin TRATATUL DE LA AMSTERDAM, s-au consolidat cei 3 piloni ai

Uniunii creaţi prin Tratatul de la Maastricht: Comunităţile Europene (primul pilon),
securitatea comună (al doilea pilon), cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne
(al treilea pilon);

 în 2001 prin TRATATUL DE LA NISA, prin care s-a prevăzut reformarea

instituţiilor Uniunii Europene în vederea viitoarelor extinderi.

3 SISTEMUL LEGISLATIV AL UNIUNII EUROPENE

Sistemul legislativ al UE este constituit din cinci surse de drept:
- Tratatele europene expuse anterior şi Principiile generale ale Dreptului, care sunt
reglementări cunoscute sub denumirea de legislaţie primară;
- Acordurile internaţionale ale UE;
- Reglementările, Directivele, Recomandările şi Deciziile generale/individuale, care
sunt reglementări cunoscute sub denumirea de legislaţie secundară ;
- Principiile generale de drept administrativ;
- Convenţiile încheiate între Statele Membre.

Legislaţia primară, Acordurile internaţionale ale UE, Principiile generale de drept

administrativ, Reglementările , Directivele şi Deciziile sunt documente obligatorii a fi
respectate de toate Statele membre ale UE.
Recomandările nu constituie documente obligatorii.

4. REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE REFERITOARE LA SECURITATE ŞI

SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

4.1 Evoluţia reglementărilor legislative referitoare la securitate şi sănătate în

muncă

În Tratatul de la Roma din 1957, de constituire a Comunităţii Economice Europene,

erau incluse două articole – art.100 şi art.118 – care se refereau la promovarea
îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor şi la protecţia împotriva
accidentelor, în special prin colaborări între Statele membre, ca urmare a diferenţelor
existente între măsurile de asigurare a securităţii şi sănătăţii ale fiecărui Stat membru. Ele
s-au concretizat în final cu diverse avize, studii sau consultaţii.

În 1974 a fost creat Comitetul consultativ pentru securitate, igienă şi protecţia sănătăţii
care a avut un rol major în elaborarea primului program de acţiune al Comisiei
europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care s-a desfăşurat în perioada 1978
-1982.
 Al doilea program coordonat de acţiune al Comisiei în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă s-a desfăşurat între anii 1983-1987 .

În anul 1986 s-a adoptat Rezoluţia Consiliului din 07.05.1986 referitoare la o nouă
abordare în materie de armonizare tehnică şi standardizare .Conform acestui document:
- armonizarea tehnică este limitată la adoptarea cerinţelor esenţiale pe care
trebuie să le respecte produsele dacă ele vor să beneficieze de circulaţie liberă pe piaţa
comunitară;
- cerinţele esenţiale pe care trebuie să le respecte produsele se stabilesc prin
Directive;
cerinţele esenţiale pe care trebuie să le respecte produsele se detaliază prin specificaţii
tehnice în standarde armonizate;
produsele realizate conform standardelor armonizate beneficiază de prezumţia de
conformitate cu cerinţele esenţiale;
standardele armonizate nu sunt obligatorii a fi respectate de produs, producătorul
poate aplica alte specificaţii tehnice pentru ca produsul să respecte cerinţele esenţiale;
producătorul poate alege între diverse proceduri de evaluare a conformităţii prevăzute
în Directiva aplicabilă.

În anul 1987 Tratatul de la Roma a fost revizuit prin intrarea in vigoare a Actului
Unic European. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au introdus două noi
articole – art.100A şi art.118A – prin care, pentru prima oară, securitatea şi sănătatea
în muncă a fost menţionată ca o clauză directă:

Prin art.100 A nou introdus s-a stipulat că:

- produsele care circulă fără bariere comerciale intr-o piaţă unică a Comunităţii
trebuie să prezinte un nivel de protecţie ridicat;
- Comisia va adopta măsurile necesare de armonizare a legislaţiilor naţionale
pentru stabilirea şi funcţionarea pieţei unice (prin Directive).

Prin art.118 A nou introdus s-a stipulat că:

Statele membre se vor angaja să promoveze, în special, îmbunătăţirea mediului de
muncă, pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorilor având ca obiectiv
armonizarea progresivă a condiţiilor existente;

Realizarea obiectivului de la alineatul precedent se va concretiza prin introducerea de

cerinţe minime în Directive, aplicabile progresiv.

Al treilea program de acţiune (1988 -1992) adoptat de Comisie a fost puternic

focusat pe legislaţie şi a avut în vedere respectarea a trei cerinţe: necesitatea de a se
promova în toate domeniile îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, obligaţia de
a asigura că lucrătorii dispun de protecţie adecvată faţă de riscurile de accidentare şi
îmbolnăvire profesională şi necesitatea de a asigura că presiunile generate de concurenţa
existentă în piaţa unică nu vor afecta securitatea şi sănătatea lucrătorilor.

Programul de acţiune s-a concretizat prin elaborarea de numeroase Directive - pe baza

conceptului Noii Abordări şi al aplicării prevederilor art.100A şi art.118A al Tratatului
de la Roma – dintre care trebuie menţionată principala Directivă derivată din art.118A,
Directiva-cadru a Consiliului din 12.06.89 privind introducerea de măsuri pentru
încurajarea îmbunătăţirilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ( 89 / 391 /
CEE)

Anul 1992 a fost declarat de Comisie ca - An european pentru securitate, igienă şi

sănătate la locul de muncă.

Tot în 1992 se semnează Tratatul de la Maastricht de înfiinţare a Uniunii

Europene. Printre punctele importante cuprinse în acest document este şi cel referitor
la extinderea Europei sociale prin punerea în aplicare a prevederilor Cartei
comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată deja în
1989. Această cartă conţine un capitol referitor la realizarea securităţii şi
sănătăţii la locul de muncă.

În 1993 Consiliul a dispus infiinţarea Agenţiei europene pentru securitate şi

sănătate în muncă având drept sarcină inventarierea şi diseminarea enormei cantităţi de
cunoştinţe şi informaţii regionale în materie de securitate şi sănătate în muncă, în special
în ceea ce priveşte măsurile de prevenire, contribuind astfel la ameliorarea securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Programul Comunităţii stabilit pentru perioada 1996-2000 a constat, în:

- elaborarea unor standarde de securitate şi sănătate mai eficiente care vor conduce la
creşterea competivităţii;
- supravegherea transpunerii corecte şi la timp a Directivelor de către Statele
membre;
- evidenţierea noilor riscuri asociate noii dezvoltări economice şi elaborarea de noi
reglementări legislative;
- promovarea în continuare a dialogului social pentru asigurarea reuşitei acţiunilor de
securitate şi sănătate în muncă.

În această perioadă a fost elaborată o cantitate considerabilă de standarde de securitate

şi sănătate armonizate pentru produse, standarde realizate pentru detalierea cerinţelor
esenţiale de securitate şi sănătate enunţate în Directive.

În martie 2002 a fost stabilită strategia Comisiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă pentru perioada 2002-2006, strategie care s-a axat pe cinci direcţii importante:

1. Îmbunătăţirea continuă a stării de confort în muncă, atât cea fizică, cât şi cea
morală şi socială ;
2.Consolidarea culturii de prevenire a riscurilor;
3.Conjugarea tuturor mijloacelor de imbunătăţire a securităţii şi sănătăţii în
muncă şi realizarea de parteneriate;
4.Pregătirea extinderii;
5.Dezvoltarea cooperării internaţionale.

4.2 Directive referitoare la securitate şi sănătate în muncă

 Directivele sunt reglementări obligatorii pentru Statele membre.
Directivele referitoare la securitate şi sănătate în muncă sunt elaborate, fie în baza
art.100A al Tratatului de la Roma, fie în baza art.118A a aceluiaşi Tratat.

Prin Tratatul de la Amsterdam (1999)aceste articole s-au renumerotat, art.100A

devenind art.95 iar art.118A devenind art.138.

În TABELUL NR. 1, expus în continuare se prezintă exemple de Directive elaborate

în baza art.95 al Tratatului de la Amsterdam.
Directivele elaborate pe baza art.95 au ca obiectiv conceperea (proiectarea) şi
realizarea de produse care sã prezinte un nivel ridicat de securitate la utilizare şi sunt
cunoscute sub denumirea de Directive de securitate a produselor.

TABELUL NR.1
DIRECTIVE REFERITOARE LA SECURITATE Şl SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
elaborate în baza art.95 al Tratatului de la Amsterdam(exemple)

Categoria An apariţie Domeniu de aplicare

de produse /Nr.Directivă
Produse Produse de consum noi, folosite sau recondiţionate (cu excepţia
(în general) 92/59/CEE antichităţilor) pentru care nu există reglementări comunitare
Produse pentru introducerea permanentă pe şantierele industriale sau
Produse pentru de construcţii civile cu caracteristici care influenţează rezistenţa
construcţii 89/106/CEE mecanică şi stabilitatea de siguranţă şi în caz de incendiu, m e d i u
93/68/CEE a m b i a n t s a u i z o l a r e a termică/acustică a construcţiei

84/529/CEE Ascensoare (pentru transportul de persoane) instalate fix în

Ascensoare 86/312/CEE imobile permanente şi componentele de securitate ale acestora
90/486/CEE
68 directive Vehicule cu motor şi remorcile acestora precum şi componentele şi
Vehicule cu motor cu amenda- dispozitivele care condiţionează securitatea acestora. Se exclud
mente tractoarele din agricultură şi silvicultură

26 directive Tractoare din agricultură şi silvicultură, caracteristici generale şi

Tractoare cu amenda- principalele lor dispozitive de protecţie
mente
Maşini în general, cu excepţia celor acţionate de forţa umană, a
Maşini 98/37/CE celor concepute pentru uz nuclear, medical sau militar şi a celor le care
98/79/CE fac obiectul directivelor specifice
Utilaje de şantier 79/113/CEE
- compresoare 85/405/ CEE
- macarale turn 84/533/CEE
-grupuri 85/406/ CEE
electrogene 84/534/CEE Se stabilesc limitele de emisiune sonoră (exprimate ca puteri
de sudură 87/405/ CEE acustice sau ca nivele de zgomot, la locul operatorului
- ciocane de spart 84/533/CEE
beton şi 85/407/ CEE
pickhamere 84/537/CEE
- maşini de tuns 85/409/ CEE
iarba 88/180/CEE
88/181 /CEE
Recipiente simple 87/404/CEE Recipiente sudate pentru a conţine aer sau azot la presiune de peste 50
sub presiune 90/488/CEE bar
93/68/CEE
Aparate pentru coacere, încălzire şi producerea apei calde şi
Aparate cu gaz 90/396/CEE dispozitivele şi componentele acestora care se comercializează
separat
Echipament 73/23/CEE Echipament electric destinat a fi utilizat la o tensiune nominală
electric pentru 93/68/CEE cuprinsă între 50 V şi1000 Vca. şi între 75 V şi 1500 Vcc.
joasă tensiune
Echipament 76/117CEE Echipament electric conceput a fi utilizat în atmosferă
electric utilizabil 79/196/CEE explozivă şi prevăzut cu anumite sisteme de protecţie, cu excepţia
în 84/47/CEE celui conceput pentru utilizare în mine cu pericol de grizu
atmosferă 88/571/CEE
explozivă 88/665/C EE
90/487/CEE
Echipament
electric utilizabil 82/130/CEE Echipament electric conceput a fi utilizat la lucrări subterane sau la
în atmosferă 88/35/CEE instalaţii de suprafaţă unde grizu poate ajunge prin ventilaţie
explozivă cu 91/169/CEE subterană
pericol de grizu
Echipament
electric pentru Aparate şi sisteme, electrice sau nu, concepute a fi utilizate în
utilizare în 94/9/CE atmosferă explozivă.
atmosferă
explozivă
Compatibilitate 89/336/CEE
electromag- 92/31/CEE Cerinţe de protecţie a echipamentelor tehnice faţă de perturbaţiile
netică 93/68/CEE electromagnetice
Substanţe 67/548/CEE
periculoase: 7 modificări şi Comunicarea substanţelor, evaluarea periculozităţii acestora,
îmbuteliere şi 20 de adaptări îmbuteliere, marcare
marcare
Preparate 88/379/CEE Preparate care conţin cel puţin o substanţă periculoasă şi care să fie
periculoase. 89/178/CEE considerate periculoase conform definiţiilor din directivă
Clasificare, 90/492/CEE
îmbuteliere şi 93/18/CEE
marcare
 Substanţe şi Fişe cu date de securitate care trebuie aduse la cunoştinţa utilizatorului
preparate 91/155/CEE (de specialitate) odată cu fiecare substanţă sau preparat
periculoase, fişe 93/112/CEE
de securitate
Antidăunători 78/63/CEE Preparate destinate să protejeze, să favorizeze sau să conserve plantele
(insectofungici) 81/187/CEE sau produsele vegetale, să distrugă sau să evite creşterea plantelor
84/291/CEE nedorite
Explozivi utilizaţi Controlul, comercializarea şi recunoaşterea reciprocă a omologărilor
în scop civil 93/15/CEE de exploziv utilizaţi în scop civil

Echipamente 89/686/CEE Echipamente individuale de protecţie în general, cu excepţia celor

individuale de 93/68/CEE destinate forţelor armate sau de ordine publică, de autoapărare
protecţie 93/95/CEE
96/58/CE

Directivele elaborate pe baza art.138 al Tratatului de la Amsterdam au drept

obiectiv ameliorarea progresivă a securităţii şi sănătăţii în muncă prin armonizarea
legislaţiilor Statelor membre.

În TABELUL NR. 2, expus în continuare se prezintă o situaţie la zi a Directivelor

derivate din art.138 al Tratatului de la Amsterdam, Directive care poartă şi denumirea de
Directive sociale .
TABELUL NR. 2
DIRECTIVE REFERITOARE LA SECURITATE Şl SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
elaborate în baza art.138 al Tratatului de la Amsterdam

An apariţie/ Denumire
nr.directivă
Directiva-cadru a Consiliului din 12.06.89 privind introducerea de măsuri pentru
89/391/CEE încurajarea îmbunătăţirilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Directiva Consiliului din 30.11.89 referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate
89/654/CEE pentru locurile de muncă (1-a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei
89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 30.11.89 referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate
privind utilizarea echipamentelor tehnice de lucrători în muncă (a 2-a directivă specifică în
89/655/CEE sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 30.11.89 referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate
privind utilizarea echipamentelor individuale de protecţie de lucrători în muncă (a 3-
89/656/CEE a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 29.05.90 referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru manipularea manuală a maselor implicând pentru lucrători riscuri în special de
90/269/CEE afecţiuni ale spatelui (a 4-a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 29.05.90 referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate
privind activitatea desfăşurată prin intermediul unor echipamente cu ecrane de vizualizare
90/270/CEE (VDT) (a 5-a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 28.06.90 referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
90/394/CEE asociate expunerii la agenţi cancerigeni în muncă (a 6-a directivă specifică în sensul
art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
 Directiva Consiliului din 26.11.90 referitoare la protecţia lucrătorilor contra riscurilor
2000/54/CE asociate expunerii la agenţi biologici în muncă (a 7- a directivă specifică în sensul
art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
(a 7-a directivă specială în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 24.06.92 referitoare la implementarea cerinţelor minime de
92/57/CEE securitate şi sănătate în şantierele temporare sau mobile (a 8-a directivă specifică în sensul
art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 24.06.92 referitoare la cerinţele minime pentru semnalizarea de
92/58/CEE securitate şi/sau sãnãtate în muncã(a 9-a Directivã specificã în sensul art.16(1) al
Directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 19.10.92 referitoare la aplicarea măsurilor care să promoveze
92/85/CEE îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă pentru lucrătoarele gravide şi a lucrătoarele
care au născut de curând sau care alăptează (a 10-a directivă specifică în sensul art.16(1) al
directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 3.11.92 referitoare Ia cerinţele minime pentru îmbunătăţirea
92/91/CEE condiţiilor de muncă ale lucrătorilor din industriile extractive prin foraj (a 11-a directivă
specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 3.12.92 referitoare la cerinţele minime pentru îmbunătăţirea
92/104/CEE condiţiilor de muncă ale lucrătorilor din industriile extractive de suprafaţă sau subteran
(a 12-a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 23.11.93 referitoare Ia cerinţele minime de securitate şi sănătate în
93/103/CEE muncă la bordul navelor de pescuit (a 13-a directivă specifică în sensul art.16(1) al
directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 7.04.98 referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
98/24/CE asociate expunerii la agenţi chimici în muncă (a 14-a directivă specifică în sensul
art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Parlamentului european şi a Consiliului din 16.12.99 referitoare la cerinţele minime
1999/92/CE pentru îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor potenţial expuşi riscului atmosferelor
explozive (a 15-a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Parlamentului european şi a Consiliului din 6.02.2003 referitoare la cerinţele minime
2003/10/CE de securitate şi sănătate privind expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenţi fizici
(zgomot) (a 17-a directivă specifică în sensul art.16(1) al directivei 89/391/CEE)
Directiva Consiliului din 27.11.80 referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
80/1107/CEE asociate expunerii la agenţi chimici, fizici şi biologici în muncă
Directiva Consiliului din 28.07.82 referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
82/605/CEE asociate expunerii la plumb metalic şi compuşii săi ionici în muncă (1-a directivă specifică
în sensul art.8 al directivei 80/1107/CEE)
Directiva Consiliului din 19.09.83 referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
83/477/CEE asociate expunerii la azbest în muncă(a 2-a directivă specifică în sensul art.8 al directivei
80/1107/CEE)
Directiva Consiliului din 12.05.86 referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
86/188/CEE asociate expunerii la zgomot în muncă(a 3-a directivă specifică în sensul art.8 al directivei
80/1107/CEE)
Directiva Consiliului din 27.05.88 referitoare la protecţia lucrătorilor prin interzicerea
88/364/CEE anumitor agenţi specifici şi/sau a anumitor activităţi (a 4-a directivă specifică în sensul art.8
al directivei 80/1107/CEE)
Directiva Consiliului din 29.05.91 referitoare la stabilirea valorilor limită orientative pentru
91/322/CEE implementarea Directivei 80/1107/CEE (a 5-a directivă specifică în sensul art.8 al directivei
80/1107/CEE)
 Directiva Consiliului referitoare la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementative şi
78/610/CEE administrative ale Statelor membre privind protecţia sănătăţii lucrătorilor expuşi la
monomerul clorurii de vinil
91/383/CEE Directiva Consiliului din 25.06.91 referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru
lucrători cu contract de muncă pe perioadă determinată sau interimari
92/29/CEE Directiva Consiliului din 31.05.92 referitoare la cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru promovarea unei mai bune asistenţe medicale la bordul navelor
93/104/CEE Directiva Consiliului din 23.11.93 referitoare la anumite aspecte privind organizarea
timpului de lucru
94/33/CEE Directiva Consiliului din 22.06.94 referitoare la protecţia tinerilor în muncă
 2. NOTIUNI GENERALE

Eliminarea tuturor accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale cu ajutorul prevenirii

reprezintă obiectivul general al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acest obiectiv cuprinde,
de asemenea, reducerea consecinţelor în cazul producerii accidentelor şi/sau
îmbolnăvirilor profesionale. Prevenirea trebuie să cuprindă toate situaţiile care afectează
sau pot afecta integritatea sistemului de muncă şi continuitatea proceselor de muncă.

Acţiunea preventivă cuprinde ansamblul de mijloace umane, tehnice, economice şi

organizatorice cu efect pozitiv în rezultatul următoarei ecuaţii:

Pericol/Risc + Imprejurări favorizante =

Accident/Incident

Aplicând acestei ecuaţii principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru, se pot
determina următoarele obiective de urmărit:

- eliminarea pericolelor/ riscurilor sau reducerea consecinţelor potenţiale la sursă,

- eliminarea sau modificarea împrejurărilor favorizante în vederea scăderii

probabilităţii de producere,

- prevederea de măsuri şi mijloace adecvate pentru a face faţă situaţiilor de

urgenţă.

Aspecte privind stadiul actual al securităţii şi sănătăţii în muncă

Activitatea de protecţie a muncii în România are o istorie de peste 100 de ani şi a

evoluat în strânsă legătură cu dezvoltarea industrială care, încă de la sfârşitul secolului al
XIX-lea, a atras după sine primele manifestări ale acestei activităţi.

Anul 1874 consemnează apariţia şi intrarea în vigoare a unei legi ce reglementează

aspecte de sănătate în muncă, “Legea sanitară”, iar în 1894 intră în vigoare
“Regulamentul pentru industriile insalubre” care poate fi considerat primul act normativ
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă deoarece cuprindea dispoziţii obligatorii
privind munca femeilor şi tinerilor, prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor
profesionale.
 O activitate susţinută de aplicare a măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi
a bolilor profesionale s-a desfăşurat între anii 1920 şi 1940 de către “Serviciul de Igienă
Industrială”, organism care a funcţionat în cadrul Casei Centrale a Asigurărilor Sociale.

După cel de al doilea război mondial s-a înfiinţat un sistem guvernamental de

instituţii cu atribuţii exprese în domeniu: în 1949 s-a înfiinţat Consiliul pentru Protecţia
Muncii, din subordinea Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale, organism care
cuprindea reprezentanţi ai Confederaţiei Generale a Muncii, ai Consiliului de Stat al
Planificării, ai Ministerului Invăţământului şi responsabili cu protecţia muncii.

Un moment remarcabil îl constituie adoptarea în 1965 a “Legii nr. 5/1965 cu privire

la protecţia muncii” care a reuşit, într-o anumită măsură ca, prin efectele ei, să se apropie
în etapa respectivă de standardele europene în materie, să contureze cadrul organizatoric
şi legislativ necesar derulării activităţii de producţie în condiţii de securitate şi sănătate în
muncă.

Ulterior, în 1966, a luat fiinţă un organism independent al statului, Comitetul de Stat

pentru Protecţia Muncii, cu o structură organizatorică pe două niveluri: central şi
teritorial, care a manifestat preocupări deosebite pentru pregătirea specialiştilor în acest
domeniu.

După decembrie 1989, transformările intervenite în viaţa economică şi socială a

României şi tranziţia spre o economie de piaţă au determinat apariţia unor probleme noi,
ca de exemplu: creşterea rapidă a numărului de agenţi economici, apariţia sectorului
privat, creşterea şomajului, intensificarea fenomenului de eludare a legilor, creşterea
rolului partenerilor sociali (patronate, sindicate) ce au impus modificarea structurii şi
conţinutului legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Astfel, încă din anul 1990 s-au întreprins măsuri pentru revizuirea reglementărilor
din domeniul protecţiei muncii pentru a crea un nou sistem legislativ al cărui principiu
fundamental să fie armonizarea cu prevederile directivelor Uniunii Europene, cu cele ale
convenţiilor si recomandărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Tot în anul 1990 a
fost reproiectată structura organizatorică şi funcţională a instituţiei protecţiei muncii,
aceasta fiind integrată în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ca urmare a ratificării, la 5.04.1993, a Acordului European, care instituia o asociere

între România şi U.E. în vederea acceptării ulterioare a ţării noastre ca membru cu
drepturi depline , s-a început un proces lung de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea
comunitară.

Reglementări legale

La nivel european, preocupările privind asigurarea unui mediu de muncă sigur şi

sănătos s-au concretizat în cuprinderea în acquis-ul comunitar a unui mare număr de
directive europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. O mare parte dintre
acestea au fost transpuse recent în legislaţia română, determinând modificări importante
ale modului de abordare a problematicii prevenirii la nivel de întreprindere.
 Astfel, angajatorii vor trebui să respecte noi cerinţe de securitate şi sănătate ale
lucrătorilor, armonizate cu cele de la nivel european, care au ca obiectiv principal
îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă.

Legislaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă este o componentă a sistemului

naţional de reglementări, care stabileşte responsabilităţile instituţiilor implicate, cadrul de
înfiinţare şi organizare a activităţii în domeniu şi asigură respectarea principiilor de
prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. Caracteristica ei fundamentală
este aceea că se află într-un proces de armonizare cu prevederile directivelor europene în
domeniu.

Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie socială, face referire şi la

măsurile de securitate şi igienă a muncii, iar Codul Muncii cuprinde prevederi care se
referă la protecţia vieţii şi a sănătăţii lucrătorilor.

Prin transpunerea Directivei Cadru (89/391/CEE) în Legea nr.90/1996 a Protecţiei

Muncii, republicată, şi în Normele Generale de Protecţie a Muncii au fost preluate
principiile prevenirii, precum şi o serie de măsuri care vizau îmbunătăţirea securităţii şi
sănătăţii în muncă. Legea 90/1996 şi normele metodologice de aplicare a acesteia, au
reglementat, pe o perioadă de 10 ani, cadrul organizatoric al protecţiei muncii şi
atribuţiile organismelor statului privind coordonarea şi controlul acestei activităţi.

Sistemul piramidal de reglementări, format din Legea nr.90/1996, Normele

metodologice de aplicare ale acestei legi, Normele Generale de Protecţie a Muncii şi
normele specifice de securitate a muncii, a fost integral abrogat prin adoptarea Legii
nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la
01 octombrie 2006.
Noul sistem de reglementări transpune integral prevederile directivelor europene din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, după cum este evidenţiat în tabelul de mai jos:

LISTA TRANSPUNERII DIRECTIVELOR EUROPENE IN LEGISLATIA ROMANA

Nr
crt Directive Continut Legislatia nationala

1. 83/477/CEE Privind protectia impotriva Hotarare de Guvern nr. 1875 din 22

riscurilor de imbolnăvire si
prevenirea acestor riscuri
provocate de expunerea la
azbest la locul de muncă
2. 86/188/CEE privind protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor determinate
de expunerea la zgomot în
timpul lucrului
3. 89/654/CEE privind cerintele minime de
securitate si sanatate pentru
locul de munca
4. 89/656/CEE referitoare la prescriptii minime
decembrie 2005 privind protectia sanatatii si
securitatii lucratorilor fata de riscurile
datorate expunerii la azbest
Hotarâre nr. 493 din 12.04.2006 privind
cerintele minime de securitate si sanatate
referitoare la expunerea lucratorilor la
riscurile generate de zgomot
Hotarârea nr. 1091 din 16/08/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru locul de muncă
Hotarârea nr. 1048 din 09/08/2006 privind
 de securitate si sanatate pentru
utilizarea echipamentului
individual de protectie de catre
muncitori la lucru
5. 90/269/CEE privind prescripţiile minime de
sănătate şi securitate pentru
manipularea manuală a
maselor implicând pentru
lucrători riscuri în special de
afecţiuni ale spatelui
6. 90/270/CEE privind prescripţiile minime de
securitate si sănătate referitoare
la activitatea desfaşurată prin
intermediul unor echipamente
cu ecrane de vizualizare
7. 90/394/CEE
referitoare la protecţia
lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenti
cancerigeni la locul de muncă
8. 91/322/CEE privind stabilirea valorilor
limită de expunere
profesionala cu caracter
orientativ in aplicarea Directivei
Consiliului 80/1107/CEE
privind protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenţi chimici,
fizici şi biologici în timpul
lucrului
9. 92/29/CEE cu privire la prescriptiile
minime de securitate şi sănătate
pentru îmbunătăţirea asistenţei
medicale la bordul navelor
10. 92/57/CEE privind cerinţele minime de
securitate şi sănătate care se
aplică pe şantierele temporare
sau mobile
11. 92/58/CEE cu privire la prescriptiile
minime de semnalizare de
securitate si/sau sanatate la
locul de munca
12. 92/91/CEE cu privire la prescriptiile
minime vizand ameliorarea
securitatii si sanatatii
lucratorilor din industriile
extractive prin foraj
13. 92/104/CEE privind prescriptiile minime
pentru imbunatatirea conditiilor
de munca ale lucratorilor din
industriile extractive de
suprafata sau subteran (minerit)
14. 93/103/CE privind prescripţiile minime de
securitate şi sănătate în muncă la
cerinţele minime de securitate şi sănătate
pentru utilizarea de către lucrători a EIP la
locul de muncă
Hotărârea de Guvern nr. 1051/9.08.2006
privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru manipularea manuală a
maselor care prezintă riscuri pentru lucrători,
în special de afecţiuni dorsolombare
Hotarârea nr. 1028 din 09/08/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate în
muncă referitoare la utilizarea
echipamentelor cu ecran de vizualizare
Hotarârea nr. 1093 din 16/08/2006 privind
stabilirea cerinţelor minime de securitate şi
sănătate pentru protecţia lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de expunerea la
agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de
muncă
HOTARARE nr. 1218 din 6 septembrie 2006
privind stabilirea cerintelor minime de
securitate si sanatate in munca pentru
asigurarea protectiei lucratorilor impotriva
riscurilor legate de prezenta agentilor chimici
Hotarârea nr. 1007 din 02/08/2006 privind
cerintele minime de securitate si sanatate
referitoare la asistenta medicala la bordul
navelor
Hotarare de Guvern nr. 300/02.03.2006
privind cerintele minime de securitate si
sanatate pentru santierele temporare sau
mobile
Hotărârea de Guvern nr. 971/26.07.2006
privind cerinţele minime pentru semnalizarea
de securitate şi/sau de sănătate la locul de
muncă
Hotarârea nr. 1050 din 09/08/2006 privind
cerinţele minime pentru asigurarea securităţii
şi sănătăţii lucrătorilor din industria
extractivă de foraj
Hotarârea nr. 1049 din 09/08/2006 privind
cerinţele minime pentru asigurarea securităţii
şi sănătăţii lucrătorilor din industria
extractivă de suprafaţă sau subteran
Hotarârea nr. 1135 din 30/08/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate în
 bordul navelor de pescuit muncă la bordul navelor de pescuit

15. 98/24/CE cu privire la securitatea şi
protecţia sănătăţii lucrătorilor
împotriva riscurilor legate de
agenţii chimici la locul de
muncă
HOTARARE nr. 1218 din 6 septembrie 2006
privind stabilirea cerintelor minime de
securitate si sanatate in munca pentru
asigurarea protectiei lucratorilor impotriva
riscurilor legate de prezenta agentilor chimici

16. 1999/92/CE privind prescripţiile minime
pentru ameliorarea protecţiei
securităţii şi sănătăţii
muncitorilor susceptibili a fi
expuşi riscului datorat
atmosferelor potential
explozive
17. 2000/54/CE
privind protecţia lucrătorilor
contra riscurilor legate de
expunerea la agenţi biologici în
muncă
18. 2002/44/CE privind prescripţiile minime de
securitate si sanatate in munca
legate de expunerea lucratorilor
la riscurile datorate agentilor
fizici (vibratii)
19. 2003/10/CE privind prescripţiile minime de
securitate si sanatate in munca
legate de expunerea lucratorilor
la riscurile datorate agentilor
fizici (zgomot)
20. 2004/40 referitor la cerintele minime de
securitate si sanatate privind
expunerea lucratorilor la
riscurile datorate agentilor fizici
(câmpuri electromagnetice)
Hotarârea nr. 1058 din 09/08/2006 privind
cerinţele minime pentru îmbunătăţirea
securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor
care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat
atmosferelor explozive
Hotarârea nr. 1092 din 16/08/2006 privind
protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenţi biologici în
muncă
Hotarare de Guvern nr. 1876 din 22 decembrie
2005 privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la
riscurile generate de vibratii
Hotarâre nr. 493 din 12.04.2006 privind
cerintele minime de securitate si sanatate
referitoare la expunerea lucratorilor la
riscurile generate de zgomot
Hotarârea nr. 1136 din 30/08/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate
referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri
generate de câmpuri electromagnetice

Conditiile în care se desfasoara procesele de munca, complexitatea echipamentelor

de munca, intensitatea efortului mental, volumul din ce în ce mai mare si complexitatea
informatiilor necesare de receptionat si prelucrat necesita organizarea si desfasurarea
muncii si a activitatilor social-administrative pe baza noilor principii de cunoastere,
întelegere si aplicare a standardelor si normelor de securitate si sanatate a muncii.

Conceptul de securitate si sanatate constituie un ansamblu de activitati

institutionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune conditii în desfasurarea
procesului de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii lucratorilor si a
altor persoane participante la procesul de munca.

Normele si standardele de securitate a muncii reprezinta un sistem unitar de masuri

si reguli de prevenire si protectie aplicabile tuturor participantilor la procesul de munca.
 Activitatea de prevenire si protectie are ca scop asigurarea celor mai bune conditii
de munca, prevenirea accidentelor si a îmbolnavirilor profesionale în rândul lucratorilor
si adaptarea la progresul stiintei si tehnicii.

In conformitate cu aceste reglementari, obligatia de a asigura securitatea si sanatatea,

în toate aspectele referitoare la munca, revine conducatorului unitatii iar obligatiile
lucratorilor nu afecteaza principiul responsabilitatii angajatorului.

Legea de baza in domeniul securitatii si sanatatii in munca, este Legea nr.319

denumita Legea securitatii si sanatatii in munca

Legea securitatii si sanatatii in munca a fost adoptata in data de 14 iulie 2006,

publicata in Monitorul Oficial nr.646 din 26 iulie 2006 si a intrat în vigoare incepand cu
data de 01.10.2006.

Legea securitatii si sanatatii in munca, nr.319/2006, transpune Directiva Consiliului

nr.89/391/CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea imbunatatirii
securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.

Legea securitatii si sanatatii in munca are ca scop instituirea de măsuri privind

promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor.

Legea securitatii si sanatatii in munca stabileşte principii generale referitoare la

prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor,
eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea
echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi
direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice

române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe
teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Legea securitatii si sanatatii in munca se aplică în toate sectoarele de activitate, atât

publice, cât şi private.

Prevederile legii securitatii si sanatatii in munca se aplică angajatorilor, lucrătorilor

şi reprezentanţilor lucrătorilor.

Fac excepţie de la prevederile legii securitatii si sanatatii in munca cazurile în care

particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi
forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea
măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu legea securitatii si sanatatii in
munca.
 3. SECURITATEA SI SANATATEA ÎN
MUNCA

Obiectivele securitatii si sanatatii

- armonizarea legislatiei nationale cu cea a Uniunii Europene pe probleme privind

calitatea vietii, protectia mediului înconjurator, asigurarea vietii, securitatii si sanatatii
angajatilor;

- constientizarea lucratorilor în cunoasterea si respectarea normelor si standardelor

de securitate si sanatate a muncii în amenajarea, dotarea locurilor de munca, exploatarea
în conditii de siguranta a echipamentelor de munca în scopul evitarii producerii
accidentelor de munca si a îmbolnavirilor profesionale;

- eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare si/sau îmbolnavire

profesionala existenti în sistemul de munca (executant - sarcina de munca - mijloace de
productie - mediul de munca), informarea, consultarea si participarea lucratorilor si a
reprezentantilor acestora;

- aplicarea cu prioritate a masurilor de protectie colectiva si de prevenire a

accidentelor de munca si îmbolnavirilor profesionale fata de masurile de protectie
individuala.

4. ACTIVITATEA DE PREVENIRE SI PROTECTIE

Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor în toate

aspectele legate de munca.

La nivelul angajatorului activitatea de prevenire si protectie se organizeaza având

la baza principiile:

- obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor, în toate aspectele

referitoare la munca, revine angajatorului;

- obligatiile lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca nu vor afecta

principiul responsabilitatii angajatorului;

- evitarea riscurilor;

- evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

- combaterea riscurilor la sursa;

 - asigurarea aceluiasi nivel de protectie a muncii pentru toti angajatii, indiferent de
natura sau durata contractului de munca etc.

Organizarea activitatilor de prevenire si protectie este realizata de catre

angajator, în urmatoarele moduri:

a) prin asumarea de catre angajator, în conditiile art. 9 alin. (4) din Legea 319/2006,
a atributiilor pentru realizarea masurilor prevazute de lege:

b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucratori pentru a se ocupa de activitatile
de prevenire si protectie;

c) prin înfiintarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire şi protecţie;

d) prin apelarea la servicii externe de prevenire si protectie.

Activitatile de prevenire si protectie desfasurate prin modalitatile prevazute mai

sus în cadrul întreprinderii si/sau al unitatii sunt urmatoarele:

1. identificarea pericolelor si evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a

sistemului de munca, respectiv executant, sarcina de munca, mijloace de
munca/echipamente de munca si mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru;
2. elaborarea, îndeplinirea, monitorizarea şi actualizarea planului de prevenire şi
protecţie;
3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile
activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de
lucru, şi difuzarea acestora în întreprindere şi/sau unitate numai după ce au fost
aprobate de către angajator;
4. propunerea atributiilor si raspunderilor în domeniul securitatii si sanatatii în
munca, ce revin lucratorilor, corespunzator functiilor exercitate, care se consemneaza în
fisa postului, cu aprobarea angajatorului;
5. verificarea însuşirii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în
planul de prevenire şi protecţie, a instrucţiunilor proprii, precum şi a atribuţiilor şi
responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă stabilite prin
fişa postului;
6. întocmirea unui necesar de documentatii cu caracter tehnic de informare si
instruire a lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca;
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a
periodicităţii instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii,
asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi verificarea însuşirii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii si/sau unitatii;

9. asigurarea întocmirii planului de actiune în caz de pericol grav si iminent,

conform prevederilor art. 101-107 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor
Legii securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006 si asigurarea ca toti lucratorii sa fie
instruiti pentru aplicarea lui;

10. evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevazute la art. 101-107 din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca nr.
319/2006;

11. stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate si sanatate în munca,

stabilirea tipului de semnalizare necesar si amplasarea conform prevederilor Hotarârii
Guvernului nr. 971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate
si/sau sanatate la locul de munca;

12. evidenta meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica, pentru care

este necesara autorizarea exercitarii lor;

13. evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare;

14. evidenta posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina

muncii, necesita testarea aptitudinilor si/sau control psihologic periodic;

15. monitorizarea functionarii sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii

de masura si control, precum si a instalatiilor de ventilare sau a altor instalatii pentru
controlul noxelor în mediul de munca;

16. verificarea starii de functionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare

de urgenta, precum si a sistemelor de siguranta;

17. efectuarea controalelor interne la locurile de muncă, cu informarea, în scris, a

angajatorului asupra deficienţelor constatate şi asupra măsurilor propuse pentru
remedierea acestora;

18. întocmirea rapoartelor si/sau a listelor prevazute de hotarârile Guvernului emise în

temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din LEGEA nr. 319/2006, inclusiv cele referitoare la
azbest, vibratii, zgomot si santiere temporare si mobile;

19. evidenta echipamentelor de munca si urmarirea ca verificarile periodice si, daca

este cazul, încercarile periodice ale echipamentelor de munca sa fie efectuate de
persoane competente, conform prevederilor din Hotarârea Guvernului nr. 1.146/2006
privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea în munca de catre
lucratori a echipamentelor de munca;

20. identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de

lucru din întreprindere si întocmirea necesarului de dotare a lucratorilor cu echipament
individual de protectie, conform prevederilor Hotarârii Guvernului nr. 1.048/2006
privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a
echipamentelor individuale de protectie la locul de munca;
 21. urmarirea întretinerii, manipularii si depozitarii adecvate a echipamentelor
individuale de protectie si a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum si în celelalte
situatii prevazute de Hotarârea Guvernului nr. 1.048/2006;

22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competentelor prevazute la art.

108-177 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si
sanatatii în munca nr. 319/2006; ;

23. întocmirea evidentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177 din

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca
nr. 319/2006;

24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de munca suferite de lucratorii din

întreprindere si/sau unitate, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din
Legea nr. 319/2006:

25. urmarirea realizarii masurilor dispuse de catre inspectorii de munca, cu prilejul

vizitelor de control si al cercetarii evenimentelor;

26. colaborarea cu lucratorii si/sau reprezentantii lucratorilor, serviciile externe de

prevenire si protectie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonarii masurilor de
prevenire si protectie;

27. colaborarea cu lucratorii desemnati/serviciile interne/serviciile externe ai/ale

altor angajatori, în situatia în care mai multi angajatori îsi desfasoara activitatea în
acelasi loc de munca;

28. urmarirea actualizarii planului de avertizare, a planului de protectie si prevenire

si a planului de evacuare;

29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii

obligaţiilor şi atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
30. propunerea de clauze privind securitatea si sanatatea în munca la încheierea
contractelor de prestari de servicii cu alti angajatori, inclusiv la cele încheiate cu
angajatori straini;

31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfasurarea acestor

activitati.

32. evidenţa echipamentelor, zonarea corespunzătoare, asigurarea/urmărirea ca

verificările şi/sau încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate la
timp şi de către persoane competente ori alte activităţi necesare, potrivit prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea
securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat
atmosferelor explozive;
 33. alte activităţi necesare/specifice asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la
locul de muncă.

5. ORGANIZAREA ACTIVITATII DE PREVENIRE SI PROTECTIE

I. În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate

efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în
anexa nr. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si
sanatatii în munca nr. 319/2006 cu completarile si modificarile ulterioare;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu
regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
c) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, cu o durată minimă de 40 de ore şi conţinutul prevăzut în anexa
nr. 6 lit. A, din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 fapt care se
atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute anterior, angajatorul
trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza serviciul intern de
prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în condiţiile prezentelor
norme metodologice.
În cazul în care angajatorul/lucrătorii desemnaţi/serviciile interne de prevenire
şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor
activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe
pentru acele activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu
personalul propriu.
II. În cazul întreprinderilor care au între 10 si 49 de lucratori inclusiv,
angajatorul poate efectua activitatile din domeniul securitatii si sanatatii în munca, daca
se îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în

anexa nr. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si
sanatatii în munca nr. 319/2006 cu completarile si modificarile ulterioare;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu
regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
c) angajatorul a urmat cel puţin un program de pregătire în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, cu o durată minimă de 40 de ore şi conţinutul prevăzut în anexa
nr. 6 lit. A, din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 , fapt care se
atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.
 d) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu
consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces ori invaliditate.
În situatia în care nu sunt îndeplinite conditiile prevazute mai sus, angajatorul
trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza unul sau mai multe
servicii interne de prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în
condiţiile prezentelor norme metodologice.În situatia în care sunt îndeplinite conditiile
prevazute mai sus, dar angajatorul, lucratorii desemnati sau serviciul intern nu
realizeaza în totalitate activitatile de prevenire si protectie, angajatorul trebuie sa
apeleze la servicii externe.

III. În cazul întreprinderilor si/sau unitatilor între 50 si 249 de lucratori,

angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori să organizeze unul sau
mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de
prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.

În cazul întreprinderilor si/sau unitatilor prevazute mai sus, care desfasoara

activitati dintre cele prevazute în anexa nr. 5, din Normele metodologice de aplicare a
prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006, angajatorul trebuie sa
organizeze unul sau mai multe servicii de prevenire si protectie.

În cazul în care lucrătorii desemnaţi, serviciile interne de prevenire şi protecţie nu

au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de
prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe pentru acele
activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu personalul propriu.

În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 250 de lucrători, angajatorul

trebuie să organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie.

În cazul în care serviciile interne de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi

aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie
prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe
pentru acele activităţi de prevenire şi protecţie pe care nu le poate desfăşura cu
personalul propriu.

6. LUCRATORII DESEMNATI

Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de

prevenire şi protecţie se face prin decizie scrisă a angajatorului.
Angajatorul va desemna lucrătorul numai din rândul lucrătorilor cu care are
încheiat contract individual de muncă cu normă întreagă.
Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care
lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le
efectueze.
Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat
trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu.
 Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea
întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de
distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca
lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei
postului.

7. SERVICIUL INTERN DE PREVENIRE SI PROTECTIE

Serviciul intern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care
îndeplinesc cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca
corespunzatoare nivelului mediu si/sau superior, si, dupa caz, alti lucratori.

Conducatorul serviciului de prevenire si protectie trebuie sa îndeplineasca cerintele

minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca corespunzatoare
nivelului superior.

Începând cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie

să fie format din lucrători care au contract individual de muncă cu normă întreagă
încheiat cu angajatorul.

Serviciul intern de prevenire si protectie se organizeaza în subordinea directa a

angajatorului ca o structura distincta.

Lucratorii din cadrul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa

desfasoare numai activitati de prevenire si protectie si cel mult activitati complementare
cum ar fi: prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului.

Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare

şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul
intern de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.

Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele

materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie
desfăşurate în întreprindere.

Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie

de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii,
precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de

prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.
 Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de
prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod
corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice.

În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe
servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.
Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea
sănătăţii lucrătorilor, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de
mijloace materiale adecvate, în condiţiile legii.

Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală,

dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate.

8. SERVICIUL EXTERN DE PREVENIRE SI PROTECTIE

Serviciul extern de prevenire si protectie este o prestare de servicii care asigura, pe

baza de contract, activitatile de prevenire si protectie în domeniu.

Angajatorul apeleaza la serviciile externe, cu respectarea prevederilor art. 18 alin.

(3) lit. d) din Legea 319/2006

Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa îndeplineasca urmatoarele

cerinte:

a) sa dispuna de personal cu capacitate profesionala adecvata si de mijloacele

materiale necesare pentru a-si desfasura activitatea;

b) sa fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire si

protectie si de avizare a documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire în
domeniul securitatii si sanatatii în munca.

Serviciul extern de prevenire si protectie trebuie sa fie format din lucratori care
îndeplinesc cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca
corespunzatoare nivelului mediu si/sau superior, conform prevederilor art. 47-51 din
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca
nr. 319/2006, si, dupa caz, alti lucratori care pot desfasura activitati auxiliare.

Conducatorul serviciului extern de prevenire si protectie trebuie sa îndeplineasca

cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca
corespunzatoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47-51 din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în munca nr.
319/2006.

În cazul în care serviciul extern de prevenire si protectie este format dintr-o singura
persoana, aceasta trebuie sa îndeplineasca cerintele minime de pregatire în domeniul
securitatii si sanatatii în munca corespunzatoare nivelului superior, conform
prevederilor art. 47-51 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii
securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006.

Începând cu data de 1 iulie 2011, o persoană poate să ocupe funcţia de conducător

la un singur serviciu extern de prevenire şi protecţie.

Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie

trebuie să cuprindă şi următoarele:

a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către fiecare

serviciu extern de prevenire şi protecţie;

b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne şi/sau cu alte

servicii externe de prevenire şi protecţie;

c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.

Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să întocmească un raport de

activitate semestrial, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 10 din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.

Raportul trebuie înaintat, în termen de 15 zile de la încheierea semestrului,

inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia servici serviciul extern de prevenire şi
protecţie îşi are sediul social.
 9. AUTORIZAREA A FUNCŢIONĂRII DIN PUNCT DE VEDERE AL
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru

prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină
autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte
de începerea oricărei activităţi.

Nu se autorizează, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice:

- persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punctul
de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004
privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor
fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora,
precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi
completările ulterioare;
- persoanele fizice, asociaţiile familiale şi persoanele juridice pentru care
autorizarea funcţionării, inclusiv din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la
înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi
persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea
funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
- persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale pentru care procedura de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu
modificările ulterioare.

Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării

activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru
activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora.

În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,

angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi
desfăşoară activitatea o cerere, completată în două exemplare semnate în original de
către angajator, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.la Normele Metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 cu copletarile si modificareile ulterioare.

Cererea va fi însoţită de următoarele acte:

a)copii de pe actele de înfiinţare;
b)declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2
din Normele metodologice, din care rezultă că pentru activităţile declarate sunt
îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.

În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,

inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează:
 a)înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al
securităţii şi sănătăţii în muncă;
b)verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţia pe propria
răspundere;
c)completează şi emit certificatul constatator, conform modelului prezentat în
anexa nr. 3 la Normele Metodologice.;
d)asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului
prezentat în anexa nr. 4 la Normele Metodologice.;
e)asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele
constatatoare.

Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat

de la data înregistrării cererii.

Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă dreptul

angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.

IMPORTANT:

(1) În cazul în care în cadrul controalelor se constată încălcări ale

prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de
muncă poate dispune sistarea activităţii şi, respectiv, poate propune
inspectoratului teritorial de muncă înscrierea măsurii sistare a activităţii în
certificatul constatator.
(2) În baza propunerii inspectorului de muncă, inspectoratul teritorial de
muncă consemnează în certificatul constatator măsura sistării activităţii
prevăzută la alin. (1).
(3) În situaţiade mai sus, angajatorul poate relua activitatea numai după ce
demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi
a obţinut autorizarea conform prevederilor din Normele metodologice.
(4) În situaţia prevăzută la alin. (3), cererea va fi însoţită de certificatul
constatator eliberat iniţial, în original.
(5) Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona în certificatul constatator
data reluării activităţii.

10. CERINTELE MINIME DE PREGATIRE ÎN DOMENIUL SECURITATII

SI SANATATII ÎN MUNCA

Nivelurile de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca, necesare pentru

dobândirea capacitatilor si aptitudinilor corespunzatoare efectuarii activitatilor de
prevenire si protectie, sunt urmatoarele:
a) nivel mediu;
b) nivel superior.
 Cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca
corespunzatoare nivelului mediu sunt:

a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică
în profil tehnic;b) curs în domeniul securitatii si sanatatii în munca, cu o durata de cel
putin 80 de ore.

b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 80 de

ore.
Nivelul mediu se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului.

Cerintele minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în munca

corespunzatoare nivelului superior sunt:

a) absolvirea, în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi

silvice, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, a ciclului I de studii universitare, studii
universitare de licenţă, ori a studiilor universitare de lungă durată sau absolvirea cu
diplomă de absolvire a studiilor universitare de scurtă durată;

b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 80

de ore;

c) absolvirea cu diplomă sau certificat de absolvire, după caz, a unui program de

învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de
cel puţin 180 de ore.

Îndeplinirea cerinţelor minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în

munca corespunzatoare nivelului superior se atestă prin diploma de studii şi
certificatele de absolvire a cursurilor

Îndeplinirea cerinţelor minime de pregatire în domeniul securitatii si sanatatii în

munca corespunzatoare nivelului superior este considerată îndeplinită şi în situaţia în
care persoana a obţinut o diplomă de master sau doctorat în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.

Cursurile în domeniul securitatii si sanatatii în munca, prevazute mai sus se

efectueaza de catre furnizori de formare profesionala autorizati conform prevederilor
Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, aprobata
cu modificari si completari prin Legea nr. 375/2002, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare.
 11. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA COMITETULUI DE
SECURITATEŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un

număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi
pe teritoriul României.

Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate

în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura
activităţii şi de riscurile identificate.

În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa

mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte
prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori
regulamentul de organizare şi funcţionare.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care

se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.

În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate

şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor

Componenta comitetului de securitate si sanatate in munca

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din reprezentanţii

lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pe de
o parte, şi angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal
cu cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi medicul de medicina muncii, pe de altă parte.

Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi

sănătate în muncă.

Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie

este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi

desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor pe o perioada de 2 ani, după cum urmează:

a)de la 50 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi;

b)de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi;
c)de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi;
 d)de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi;
e)de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi;
f)de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi;
g)peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.

Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi

pe o perioadă de 2 ani.

Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate

şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul
intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin

decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la
cunoştinţă tuturor lucrătorilor.

La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă vor fi convocaţi să

participe lucrătorii desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie
şi, în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de
prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora: pot fi invitaţi să participe si inspectori de
muncă.

IMPORTANT:

(1)Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în

comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor
specifice.

(2)Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de

cel puţin:
a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători;
b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;
c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători;
d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1.499 de
lucrători;
e) 20 de ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1.500 de lucrători şi
peste.
(3)Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de
securitate şi sănătate în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de
lucru şi pe cheltuiala unităţii.

Funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului de

funcţionare propriu.
 Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în
muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.

Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu

consultarea reprezentanţilor lucrătorilor, şi este transmisă membrilor comitetului de
securitate şi sănătate în muncă, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul,
serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite
pentru întrunirea comitetului.

Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris membrii

comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora
stabilite.

La fiecare întrunire secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă încheie

un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel
puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi
din numărul membrilor prezenţi.

Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii

ale procesului-verbal încheiat.

Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite inspectoratului

teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal
încheiat.

Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu

art. 16, 17 şi 18 din lege, comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin
următoarele atribuţii:

a)analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă

şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului
de organizare şi funcţionare;

b)urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea

mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de
vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;

c)analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în

considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri
în situaţia constatării anumitor deficienţe;
 d)analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de
muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;

e)analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de

prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;

f)propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa

grupurilor sensibile la riscuri specifice;

g)analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă şi modul

în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;

h)urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind

securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi
inspectorii sanitari;

i)analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi

a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă
şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;

j)analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor

profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în
completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
k)efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor
de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;

l)dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă

de către conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi
sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienţa acestora în anul
încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va
realiza în anul următor.

Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate în

muncă

a. Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă

toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să îşi poată da avizul în
cunoştinţă de cauză.

b. Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de

securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi
sănătăţii în muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul
încheiat, precum şi pr opunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor
realiza în anul următor.
 c. Angajatorul trebuie să transmită raportul prevăzut la alin. (1), avizat de membrii
comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului
teritorial de muncă.

d. Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în

muncă documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale
echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării
echipamentelor optime.

e. Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu

privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi
protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de
lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a
lucrătorilor.

f. Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său

de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern
sau extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile
de muncă şi modul în care serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi
îndeplineşte atribuţiile.
g. În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de
securitate şi sănătate în muncă, trebuie să motiveze decizia sa în faţa comitetului;
motivaţia va fi consemnată în procesul-verbal.

12. INSTRUIREA LUCRATORILOR ÎN DOMENIUL SECURITATII SI

SANATATII ÎN MUNCA

Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o

instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special
sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului
său:

a) la angajare;

b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;

c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale

echipamentului existent;
 d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;

e) la executarea unor lucrări speciale.

Instruirea prevăzută anterior trebuie să fie:

a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;

b) periodică şi ori de câte ori este necesar.

Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior,

care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni
adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata
desfăşurării activităţilor.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.

Instruirea prevăzută lnu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a

reprezentanţilor acestora si trebuie sa se realizeze in timpul programului de lucru.

Instruirea în domeniul securitatii si sanatatii în munca are ca scop însusirea

cunostintelor si formarea deprinderilor de securitate si sanatate în munca.

Instruirea lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca la nivelul

întreprinderii si/sau al unitatii se efectueaza în timpul programului de lucru si este
considerata timp de munca.

Instruirea lucratorilor în domeniul securitatii si sanatatii în munca cuprinde 3 faze:

a) instruirea introductiv-generala;

b) instruirea la locul de munca;

c) instruirea periodica.

La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite

mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de
caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.

Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei

instruiri adecvate.

Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau

activităţi pentru conducatorii locurilor de munca si lucratori.
 Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se
consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului
prezentat în anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.

Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou,

imediat după verificarea instruirii.

După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către

lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.

Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi

va fi însoţită de o copie a ultimei fişe de aptitudini, completată de către medicul de
medicina muncii.

Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului,

cu excepţia altor participanţi la procesul de muncă, angajatorul stabileşte, prin
regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare, reguli privind
instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.

Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi
pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt
angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor privind
activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul
întreprinderilor şi/sau unităţii, în general si se va consemna în fişa de instruire
colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12 din Normele Metodologice.

Pentru persoanele prevăzute la ultimile două aliniate li se vor prezenta succint

activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau
unitate."

Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se

va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie
care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor
instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.

Reprezentanţii autorităţilor competente cu atribuţii de control vor fi însoţiţi de către

un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

INSTRUIREA INTRODUCTIV-GENERALA

Instruirea introductiv-generala se face:

a) la angajarea lucratorilor definiti conform art. 5 lit. a) din LegeA 319/2006;

b) lucratorilor detasati de la o întreprindere si/sau unitate la alta;

 c) lucratorilor delegati de la o întreprindere si/sau unitate la alta;

d) lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporar.

Instruirea introductiv-generala se face de catre:

a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii în

munca; sau

b) lucratorul desemnat; sau

c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau

d) serviciul extern de prevenire si protectie.

Durata instruirii introductiv-generale nu va fi mai mica de 1 oră şi se stabileşte

prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii.

Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de

persoane.

Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile

pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire
şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.

Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica

aprobată de către angajator.

Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe

bază de teste.

Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.

Lucrătorii nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în

instruirea introductiv-generală.

În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, urmatoarele

probleme:

a) legislatia de securitate si sanatate în munca;

b) consecintele posibile ale necunoasterii si nerespectarii legislatiei de securitate

si sanatate în munca:

c) riscurile de accidentare si îmbolnavire profesionala specifice unitatii:

 d) masuri la nivelul întreprinderii si/sau unitatii privind acordarea primului ajutor,
stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor:

INSTRUIREA LA LOCUL DE MUNCA

Instruirea la locul de munca se face dupa instruirea introductiv-generala si are ca

scop prezentarea riscurilor pentru securitate si sanatate în munca, precum si masurile si
activitatile de prevenire si protectie la nivelul fiecarui loc de munca, post de lucru si/sau
fiecarei functii exercitate.

Instruirea la locul de munca se face:

a) la angajarea lucratorilor definiti conform art. 5 lit. a) din Legea 319/2006;

b) lucratorilor detasati de la o întreprindere si/sau unitate la alta;

c) lucratorilor delegati de la o întreprindere si/sau unitate la alta;

d) lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporar, inclusiv la

schimbarea locului de munca în cadrul întreprinderii si/sau al unitatii.

Instruirea la locul de munca se face de catre conducatorul direct al locului de

munca, în grupe de maximum 20 de persoane.

Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate

în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul
fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.

Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 1 oră şi se stabileşte prin

programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii de către
către angajator, împreună cu:
a) conducătorul locului de muncă respectiv; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) serviciul intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.

Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către

angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de
prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.

Instruirea la locul de muncă va cuprinde:

 a. informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională
specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru:

b. prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau

postul de lucru;

c. măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea

primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, precum şi în cazul
pericolului grav şi iminent;

d. prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind

activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru:

-H.G. nr.1146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru

utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca

-H.G.nr.1048/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru

utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul
de munca

-H.G.nr 1091/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru

locul de munca

-H.G.nr.1051/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru

manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru lucratori ,in special
de afectiuni dorsolombare

-H.G. nr.1028/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in

munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

-H.G.nr.1092/2006 privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de

expunerea la agenti biologici in munca

-H.G. nr.300/2006 privind cerintele minime de securitatea si sanatate pentru

santierele temporare sau mobile

e. instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstraţii

practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii
practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de
alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face

numai după verificarea cunoştinţelor de cate şeful ierarhic superior celui care a făcut
instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.
 INSTRUIREA PERIODICA

Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor şi are drept scop reîmprospătarea şi

actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.

Durata instruirii periodice nu va fi mai mică de 1 oră şi se stabileşte prin programul

de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii

Intervalul dintre două instruiri periodice şi periodicitatea verificării instuirii se

stabileşte prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau
unităţii în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai
mare de 6 luni.

Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va

fi de cel mult 12 luni.

Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care

efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul
intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor
semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută
corespunzător.

Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.

Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul

care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi
protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează
instruirea.

Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:

a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;

b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă

privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale
instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în
unitate;

c) la reluarea activităţii după accident de muncă;

d) la executarea unor lucrări speciale;

e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale

echipamentului existent;
 f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;

g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.

Durata instruirii periodice in cazurile a)-g) de la paragraful anterior nu va fi mai

mică de 1 oră şi se stabileşte prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii de către angajator, împreună cu:
a) conducătorul locului de muncă respectiv; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) serviciul intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie."

Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul

care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi
protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează
instruirea.
 13. OBLIGATII GENERALE ALE ANGAJATORILOR

Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor în toate

aspectele legate de munca.

In cazul în care un angajator apeleaza la servicii externe, acesta nu este exonerat de

responsabilitatile sale în acest domeniu.

În cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul are obligatia sa ia masurile necesare

pentru:

a) asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea si instruirea lucratorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii

în munca.

Angajatorul are obligatia sa implementeze masurile de prevenire si protectie pe

baza urmatoarelor principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveste proiectarea posturilor de

munca, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca si de productie, în
vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat si a diminuarii
efectelor acestora asupra sanatatii;

e) adaptarea la progresul tehnic;

 f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce
este mai putin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprinda tehnologiile,

organizarea muncii, conditiile de munca, relatiile sociale si influenta factorilor din
mediul de munca;

h) adoptarea, în mod prioritar, a masurilor de protectie colectiva fata de masurile

de protectie individuala;

i) furnizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor.

Fara a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, tinând seama de natura
activitatilor din întreprindere si/sau unitate, angajatorul are obligatia:

a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la

alegerea echipamentelor de munca, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la
amenajarea locurilor de munca;

b) ca, ulterior evaluarii prevazute la lit. a) si daca este necesar, masurile de

prevenire, precum si metodele de lucru si de productie aplicate de catre angajator sa
asigure îmbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii lucratorilor si sa fie
integrate în ansamblul activitatilor întreprinderii si/sau unitatii respective si la toate
nivelurile ierarhice;

c) sa ia în considerare capacitatile lucratorului în ceea ce priveste securitatea si

sanatatea în munca, atunci când îi încredinteaza sarcini;

d) sa asigure ca planificarea si introducerea de noi tehnologii sa faca obiectul

consultarilor cu lucratorii si/sau reprezentantii acestora în ceea ce priveste consecintele
asupra securitatii si sanatatii lucratorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de
conditiile si mediul de munca;

e) sa ia masurile corespunzatoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat si specific,

accesul sa fie permis numai lucratorilor care au primit si si-au însusit instructiunile
adecvate.

Fara a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelasi loc
de munca îsi desfasoara activitatea lucratori din mai multe întreprinderi si/sau unitati,
angajatorii acestora au urmatoarele obligatii:

a) sa coopereze în vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sanatatea

si igiena în munca, luând în considerare natura activitatilor;
 b) sa îsi coordoneze actiunile în vederea protectiei lucratorilor si prevenirii
riscurilor profesionale, luând în considerare natura activitatilor;c) sa se informeze
reciproc despre riscurile profesionale;

d) sa informeze lucratorii si/sau reprezentantii acestora despre riscurile

profesionale.

Masurile privind securitatea, sanatatea si igiena în munca nu trebuie sa comporte,

în nici o situatie, obligatii financiare pentru lucratori.

Angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori, pentru a se ocupa de

activitatile de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din
întreprindere si/sau unitate, denumiti în continuare lucratori desemnati.

Lucratorii desemnati nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activitatii lor de

protectie si a celei de prevenire a riscurilor profesionale.

Lucratorii desemnati trebuie sa dispuna de timpul necesar pentru a-si putea

îndeplini obligatiile ce le revin prin prezenta lege.

Daca în întreprindere si/sau unitate nu se pot organiza activitatile de prevenire si

cele de protectie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie sa recurga la
servicii externe.

În cazul în care angajatorul apeleaza la serviciile externe, acestea trebuie sa fie

informate de catre angajator asupra factorilor cunoscuti ca au efecte sau sunt
susceptibili de a avea efecte asupra securitatii si sanatatii lucratorilor si trebuie sa aiba
acces la informatiile specifice.

Lucratorii desemnati trebuie sa aiba, în principal, atributii privind securitatea si

sanatatea în munca si, cel mult, atributii complementare.

În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activitatilor de prevenire si a

celor de protectie, tinând seama de marimea întreprinderii si/sau unitatii si/sau de
riscurile la care sunt expusi lucratorii, precum si de distributia acestora în cadrul
întreprinderii si/sau unitatii se impune ca:

a) lucratorii desemnati sa aiba capacitatea necesara si sa dispuna de mijloacele

adecvate;

b) serviciile externe sa aiba aptitudinile necesare si sa dispuna de mijloace

personale si profesionale adecvate;

c) lucratorii desemnati si serviciile externe sa fie în numar suficient.

 Prevenirea riscurilor, precum si protectia sanatatii si securitatea lucratorilor, trebuie
sa fie asigurate de unul sau mai multi lucratori, de un serviciu sau de servicii distincte,
din interiorul sau din exteriorul întreprinderii si/sau unitatii.

In cazul micro-întreprinderilor si al întreprinderilor mici, în care se desfasoara

activitati fara riscuri deosebite, angajatorul îsi poate asuma atributiile din domeniul
securitatii si sanatatii în munca pentru realizarea masurilor prevazute de prezenta lege,
daca are capacitatea necesara în domeniu.

De asemenea angajatorul are următoarele obligaţii:

a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor

şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau
unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;

b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea

ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.

Pentru aplicarea prevederilor prevazute anterior, angajatorul trebuie să desemneze

lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a
lucrătorilor.

Numărul lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor

şi de evacuare a lucrătorilor, instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora
trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.

c) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi
unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre
măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;

d) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să

oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă
sigură, în caz de pericol grav şi iminent;

e) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un

pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.

Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă
şi/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi
împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.

Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru
propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu
poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în
conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecinţele unui astfel de pericol.
 14. ALTE OBLIGATII ALE ANGAJATORILOR

Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa realizeze si sa fie în posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si

sanatatea în munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

b) sa decida asupra masurilor de protectie care trebuie luate si, dupa caz, asupra
echipamentului de protectie care trebuie utilizat;

c) sa tina evidenta accidentelor de munca, ce au ca urmare o incapacitate de munca

mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor
periculoase, precum si a accidentelor de munca;

d) sa elaboreze, pentru autoritatile competente si în conformitate cu reglementarile

legale, rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucratorii sai.

În vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate în munca si pentru

prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorii au
urmatoarele obligatii:

a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a

echipamentelor de munca, precum si de elaborare a tehnologiilor de fabricatie, solutii
conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea si sanatatea în munca, prin a
caror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare si de îmbolnavire
profesionala a lucratorilor;

b) sa întocmeasca un plan de prevenire si protectie compus din masuri tehnice,

sanitare, organizatorice si de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa îl
aplice corespunzator conditiilor de munca specifice unitatii;

c) sa obtina autorizatia de functionare din punct de vedere al securitatii si sanatatii

în munca, înainte de începerea oricarei activitati, conform prevederilor legale;

d) sa stabileasca pentru lucratori, prin fisa postului, atributiile si raspunderile ce le

revin în domeniul securitatii si sanatatii în munca, corespunzator functiilor exercitate;

e) sa elaboreze instructiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea

si/sau aplicarea reglementarilor de securitate si sanatate în munca, tinând seama de
particularitatile activitatilor si ale locurilor de munca aflate în esponsabilitatea lor;

f) sa asigure si sa controleze cunoasterea si aplicarea, de catre toti lucratorii, a

masurilor prevazute în planul de prevenire si de protectie stabilit, precum si a
prevederilor legale în domeniul securitatii si sanatatii în munca, prin lucratorii
desemnati, prin propria competenta sau prin servicii externe;

g) sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si instruirii

lucratorilor, cum ar fi afise, pliante, filme si diafilme cu privire la securitatea si
sanatatea în munca;

h) sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii în munca, asupra

riscurilor la care aceasta este expusa la locul de . munca, precum si asupra masurilor de
prevenire si de protectie necesare;

i) sa ia masuri pentru autorizarea exercitarii meseriilor si a profesiilor prevazute de

legislatia specifica;

j) sa angajeze numai persoane care, în urma examenului medical si, dupa caz, a
testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o
execute si sa asigure controlul medical periodic si, dupa caz, control-psihologic
periodic, ulterior angajarii;

k) sa tina evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevazute la art. 7 alin. (4) lit.
e);

l) sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de

protectie, a aparaturii de masura si control, precum si-a instalatiilor de captare, retinere
si neutralizare a substantelor nocive degajate în desfasurarea proceselor tehnologice;

m) sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca în

timpul controlului sau al efectuarii cercetarii evenimentelor;

n) sa asigure realizarea masurilor dispuse de catre inspectorii de munca, cu prilejul

vizitelor de control si al cercetarii evenimentelor;

o) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucratorii care sa participe

la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;

p) sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau
colectiv, în afara de cazurile în care mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori
ar periclita viata accidentatilor si a altor persoane;

q) sa asigure echipamente de munca fara pericol pentru securitatea si sanatatea

lucratorilor;

r) sa asigure echipamente individuale de protectie;

s) sa acorde obligatoriu echipament individual de protectie nou, în cazul degradarii

sau al pierderii calitatilor de protectie.
 Alimentatia de protectie se acorda obligatoriu si gratuit de catre angajatori,
persoanelor care lucreaza în conditii de munca ce impun acest lucru, si se stabileste prin
contractul colectiv de munca si/sau contractul individual de munca.

Materialele igienico-sanitare se acorda, obligatoriu si gratuit, de catre angajatori.

Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de munca ce impun

acordarea acestora, se stabilesc prin contractul colectiv de munca si/sau contractul
individual de munca.

15. INFORMAREA LUCRATORILOR, CONSULTAREA SI

PARTICIPAREA LUCRATORILOR

Informarea lucrătorilor

Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să

ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să
primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:

a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi

activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în
general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;

b) măsurile luate privind primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea

lucrătorilor, pericol grav şi iminent.

Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii

lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în
întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate care privesc aceşti
lucrători.

Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau

reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor, să aibă acces la:

a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie;

b) evidenţa accidentelor de muncă şi rapoartele privind aceste accidente;

c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,

precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în
domeniu.

Consultarea şi participarea lucrătorilor

 Angajatorii trebuie să consulte lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi să permită
participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi
sănătatea în muncă.

Aplicarea prevederilor celor aratate anterior implică:

a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată.
Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor iau parte în mod echilibrat sau sunt
consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor pentru a se ocupa de activitatile de protective si de
prevenire a risurilor profesionale, precum si desemnare lucratorilor care aplica
masurile de prim ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucatorilor;
c) evaluarea riscurilor si informarea lucratorilor;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe;
e) organizarea şi planificarea instruirii .
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare
şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători
şi/sau al eliminării surselor de pericol.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor
specificate anterior.
Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice
în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea
drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita
drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente,
în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către
angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile
inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.

Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice

în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea
drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita
drepturile şi atribuţiile care decurg din Legea nr.319/2006.
 16. OBLIGATIILE LUCRATORILOR PRIVIND SECURITATEA ,
SANATATEA ÎN MUNCA

Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi

instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să
nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană,
cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul
procesului de muncă.

În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute mai sus, lucrătorii au

următoarele obligaţii:

a. să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,

echipamentele de transport şi alte mijloace tehnice;

b. să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare,

să îl înapoieze sau sa îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c. să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau

înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor,
aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;

d. să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de

muncă despre care au motive întemeiate sa o considere un pericol pentru
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de
protecţie;

e. să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului

accidentele suferite de propria persoană;

f. să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cat este

necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de
către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;

g. să coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii

desemnaţi, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca şi
condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în
domeniul sau de activitate;
h. să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi
sănătăţii în munca şi măsurile de aplicare a acestora ;

i. sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

 17. PRIMUL-AJUTOR, STINGEREA INCENDIILOR, EVACUAREA
LUCRATORILOR

Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa ia masurile necesare pentru acordarea primului-ajutor, stingerea incendiilor si

evacuarea lucratorilor, adaptate naturii activitatilor si marimii întreprinderii si/sau
unitatii, tinând seama de alte persoane prezente;

b) sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce

priveste primul-ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare si pompieri.

c) sa informeze, cât mai curând posibil, toti lucratorii care sunt sau pot fi expusi
unui pericol grav si iminent, despre riscurile implicate de acest pericol, precum si
despre masurile luate sau care trebuie sa fie luate pentru protectia lor;

d) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să

oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă
sigură, în caz de pericol grav şi iminent;

e) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un

pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.

Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă
şi/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi
împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.

Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru
propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu
poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în
conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita
consecinţele unui astfel de pericol.

Angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de

stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.

Numărul lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor

şi de evacuare a lucrătorilor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie
adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.

Primul ajutor in caz de accidentare trebuie sa fie acordat la locul unde s-a produs
accidentul ,de catre orice persoana care este pregatita pentru aceasta(salvator).
 Fiecare salvator trebuie sa insiste ca si colegii sai sa se pregateasca pentru a fi
salvatori ,deoarece poate fi victima unui accident si viata sa poate depinde de
interventia prompta si competenta a colegilor sai de munca,a celor din jur.

In toate cazurile ,obligatia suprema care revine salvatorului este aceea de a preveni
agravarea starii victimei ,deoarece acordarea unor ingrijiri necorespunzatoare poate
complica sau chiar compromite interventiile ulterioare de specialitate ale medicului.

Salvatorul de la locul de munca este important si de neinlocuit ,deoarece :

-el se gaseste la locul si in momentul producerii accidentului ;

-el este colegul de munca al victimei.

In cazul producerii unui accident ,interventia imediata a salvatorului are in vedere:

-analizarea situatiei;

-protejarea victimei;

-examinarea victimei;

-anuntarea accidentului;

-acordarea primului ajutor;

-supravegherea victimei si asteptarea sosirii echipei de specialitate.

Victima va fi deplasata de la locul accidentului numai daca pericolul de accidentare

continua sa existe si ii agraveaza starea .

Avand grija sa nu-si pericliteze propria sanatate ,salvatorul trebuie:

-sa cunoasca regulile de aplicare a primului ajutor ;

-sa-si pastreze calmul ;

-sa actioneze energic,eficace si rapid in luarea unor masuri.

In orice situatie de accident salvatorul trebuie sa examineze victima inainte de a
efectua interventia adecvata de prim ajutor,pentru a putea actiona corect si a obtine
rezultatul asteptat.

In cazul in care victima prezinta mai multe semne ,el isi defineste ordinea de
prioritate a interventiilor si a rezultatelor pe care asteapta sa le obtina.

In cazul existentei mai multor victime ,salvatorul va efectua triajul acestora ,pe baza
unei examinari rapide.Salvatorul trebuie sa actioneze cu sange rece ,sa analizeze fiecare
caz in parte ,avand in minte si faptul ca victimele in stare grava nu pot solicita ajutor,pe
cand accidentatii cu leziuni mai usoare cer,ei insisi,ajutor si evacuarea din zona
producerii accidentului.

Salvatorul va anunta accidentul personal sau prin alta persoana ,in functie de
organizarea primului ajutor in unitatea respectiva si de locul accidentului.

Apelul de prim ajutor trebuie sa contina urmatoarele informatii :

-unde este locul accidentului ;

-ce s-a intamplat ;

-cate victime sunt ;

-ce tipuri de leziuni s-au produs ;

-cine face apelul.

Pana la sosirea echipei de specialitate,salvatorul :

-va urmari semnele vitale ale victimei ;prezenta respiratiei, a pulsului, starea de
constienta si va supraveghea in continuare efectele primului ajutor acordat:

- restabilirea respiratiei si circulatiei,

- oprirea hemoragiilor,

- starea pansamentelor,

- imobilizarea fracturilor,

- pozitia de siguranta etc.

-va asigura interventiile necesare daca survin modificari in starea victimei.

PLAGILE

Ce se urmareste prin acordarea primului ajutor :

-oprirea hemoragiei ;

-prevenirea infectiei ;

-calmarea durerii ;
 -prevenirea socului.

Interventie la locul accidentului :

-curatirea zonei cu o compresa sterila ,de la margine spre pielea sanatoasa ;

-spalarea pielii din jur cu apa si sapun ;

-turnarea de apa oxigenata pentru dezinfectie si pentru antrenarea corpilor

straini ;

-dezinfectarea ranii cu cloramina,rivanol ;

-acoperirea plagii cu compresa sterila si bandajarea ei.

FRACTURILE

Interventie la locul accidentului :

-asezarea victimei la loc sigur ;

-oprirea hemoragiei si pansarea ranii ;

-imobilizarea focarului fracturii in atele improvizate sau speciale ;

-administrarea unui calmant pentru diminuarea durerii;

-anuntarea echipei medicale de interventie.

ELECTROCUTAREA

Interventie la locul accidentului :

-scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric ;

-desfacerea hainelor la gat,piept si zona abdominala ;

-verificarea respiratiei si a pulsului ;

-transportarea de urgenta la spital.

ARSURILE

Interventia la locul accidentului trebuie sa asigure :

-stingerea focului ;
 -indepartarea hainelor de pe suprafata arsa ;

-aplicarea unor comprese sterile ;

-infasurarea accidentatului in cearsafuri curate ,cand arsura este extinsa;

-administrarea de medicamente antialgice(algocalmin,antinevralgic);

-administrarea de apa minerala sau ceai;

-transportarea de urgenta la spital.

LESINUL

Interventia de prim ajutor :

-se verifica daca victima respira ;

-se slabeste stransoarea hainelor la gat,piept si talie ;

-se aseaza victima in pozitia culcat,pe spate,cu capul mai jos,membrele

inferioare ridicate cu 15-30 cm ;

-se asigura aerisirea incaperii (se deschid geamurile si ferestrele).

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, are

ca scop asigurarea condiţiilor care să permită salariaţilor/persoanelor fizice ca, pe baza
instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie, să acţioneze eficient pentru
prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei,
evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive
provocate în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice.

Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:

a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a
personalului de la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru
situaţii de urgenţă, a conducătorului locului de muncă, proprietarului/patronului/
administratorului, precum şi a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la
stingerea incendiilor;
b) stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi
de stingere a incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a
mijloacelor de salvare şi de protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace
tehnice care trebuie să existe la fiecare loc de muncă;
c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
d) organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să
utilizeze sau să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare
a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi,
după caz, la echipamente şi utilaje tehnologice.

Intervenţia la locul de muncă presupune:

a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin
mijloace specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi la
dispecerat, acolo unde acesta este constituit;
b) salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;
c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a
consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către
persoanele anume desemnate;
d) acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare
împotriva incendiilor din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a
sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care
pot fi deteriorate în timpul intervenţiei;
f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale
incendiului: temperatură, fum, gaze toxice;
g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot
apărea focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.

Observatie: Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute mai sus, nominalizarea se

face pentru fiecare schimb de activitate, precum şi în afara programului de lucru, în
zilele de repaus şi sărbători legale.

Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente

diferenţiate în funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care
se pot afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel:
a) pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
b) pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
c) pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri.
Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile
vizibile, astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe
partea interioară a uşilor.
Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care
se marchează cu culoare verde traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări
sau scări exterioare.
Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor: stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de alarmare şi alertare
a incendiilor, posibilităţile de refugiu, încăperi speciale, terase, precum şi interdicţia de
folosire a lifturilor în asemenea situaţii.

Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii

ca fiind periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea
materiale.
La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se ţină
seama de comportarea lor specifică în caz de incendiu, atât ca posibilităţi de reacţie
reciprocă, cât şi de compatibilitatea faţă de produsele de stingere.
 Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe
baza schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale
periculoase şi se menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de
identificare ori de pericol, produsele de stingere recomandate. Traseele de evacuare a
materialelor şi ordinea priorităţilor se marchează cu culoare verde.
Planuri de depozitare şi de evacuare se întocmesc şi pentru materialele şi bunurile
combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare se amplasează în locuri care se estimează a fi cel mai puţin
afectate de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, precum şi la
dispecerat, acolo unde acesta este constituit, astfel încât acestea să poată fi utile forţelor
de intervenţie.

Măsuri generale de prevenire a incendiilor la exploatarea căilor de evacuare

Pentru asigurarea condiţiilor de evacuare şi salvare a utilizatorilor în siguranţă în caz

de incendiu se adoptă următoarele măsuri:
a) întreţinerea în bună stare de funcţionare a sistemelor de decomprimare sau de
etanşare la fum şi gaze fierbinţi, precum şi a elementelor de limitare a propagării focului
ori de izolare termică din compunerea construcţiilor şi instalaţiilor;
b) păstrarea căilor de evacuare libere şi în stare de utilizare la parametrii la care au
fost proiectate şi realizate;
c) funcţionarea iluminatului de siguranţă şi a celei de-a doua surse de energie
electrică, conform reglementărilor tehnice;
d) funcţionarea sistemelor de alarmare şi semnalizare a incendiilor la parametrii
de performanţă pentru care au fost proiectate;
e) organizarea şi desfăşurarea, periodic, de exerciţii şi aplicaţii cu salariaţii, în
condiţiile legii.

Căile de evacuare, inclusiv cele care duc pe terase, în refugii sau în alte locuri
special amenajate pentru evacuare, se marchează cu indicatoare standardizate, conform
reglementărilor tehnice specifice, astfel încât traseele acestora să fie recunoscute cu
uşurinţă, atât ziua cât şi noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de incendiu.
Se montează indicatoare corespunzătoare la rampele scărilor care duc la demisol sau
subsol ori la uşile de acces către alte spaţii şi încăperi din care evacuarea nu poate fi
continuată.
Dispozitivele care asigură închiderea automată în caz de incendiu a elementelor de
protecţie a golurilor, cele de acţionare a trapelor şi clapetelor, precum şi cele care
menţin în poziţie închisă uşile încăperilor tampon se menţin în permanenţă în stare de
funcţionare.
Se interzice blocarea în poziţie deschisă a uşilor caselor scărilor, a celor de pe
coridoare, a celor cu dispozitive de închidere automată sau a altor uşi care, în caz de
incendiu, au rolul de a opri pătrunderea fumului, gazelor fierbinţi şi propagarea
incendiilor pe verticală sau orizontală.
Dispozitivele care asigură închiderea automată a uşilor, se verifică periodic şi se
menţin în stare de funcţionare.
Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie să permită
deschiderea uşoară a acestora în caz de incendiu.
 Este interzisă blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale
care reduc lăţimea sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori care prezintă pericol de
incendiu sau explozie, precum şi efectuarea unor modificări la acestea, prin care se
înrăutăţeşte situaţia iniţială.
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor se interzic
amenajarea de boxe ori locuri de lucru, depozitarea de materiale, mobilier sau obiecte,
amplasarea de maşini de fotocopiat, dozatoare pentru sucuri/cafea etc., care ar putea
împiedica evacuarea persoanelor şi bunurilor, precum şi accesul personalului de
intervenţie.

Accesul mijloacelor şi personalului pentru intervenţiile operative în caz de incendiu,

în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerii
incendiilor şi limitării efectelor acestora, trebuie să fie asigurat în permanenţă la toate:
a) construcţiile şi încăperile acestora;
b) instalaţiile tehnologice şi anexe;
c) depozitele închise şi deschise de materii prime, semifabricate, produse finite şi
auxiliare;
d) mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, precum şi la punctele de
comandă ale acestora, cum sunt: centrale şi butoane de semnalizare a incendiilor, staţii
de pompare a apei, hidranţi de incendiu, stingătoare, panouri de incendiu, bazine,
rezervoare şi castele de apă, rampe ale surselor de apă naturale;
e) dispozitivele de acţionare a unor mijloace cu rol de protecţie în caz de incendiu:
cortine de siguranţă, sisteme de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, clapete de pe
tubulatura de ventilare şi altele asemenea;
f) tablourile de distribuţie şi întrerupătoarele generale ale instalaţiilor electrice de
iluminat, de forţă şi de siguranţă, precum şi la sursele de alimentare de rezervă care sunt
destinate alimentării receptoarelor electrice cu rol în caz de incendiu;
g) vanele instalaţiilor tehnologice sau auxiliare care trebuie manevrate în caz de
incendiu şi punctele de comandă ale acestora: gaze şi lichide combustibile, benzi
transportoare şi altele asemenea;
h) alte mijloace utilizate pentru intervenţie în caz de incendiu: vehicule pentru
tractare sau transport, cisterne ori autocisterne pentru apă şi altele asemenea.
Persoanele fizice sau juridice care deţin sau administrează construcţiile, instalaţiile,
sistemele, dispozitivele sau mijloacele respective sunt obligate să marcheze prin
indicatoare, potrivit reglementărilor tehnice specifice, prezenţa mijloacelor de mai sus şi
să afişeze regulile specifice care trebuie respectate.

Intrările în incintele unităţilor şi circulaţiile carosabile din interiorul acestora, prin

care se asigură accesul la clădiri şi instalaţii, la racordurile de alimentare cu apă, cum
sunt reţele, bazine, râuri, lacuri, traversările de cale ferată şi altele asemenea, se menţin,
indiferent de sezon, practicabile, curate şi libere de orice obstacole, cum ar fi: materiale,
utilaje, ambalaje, zăpadă şi altele asemenea, care ar putea împiedica intervenţia
operativă pentru stingerea incendiilor.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, se asigură şi se marchează, potrivit
reglementărilor tehnice specifice, căi de acces şi circulaţii ocolitoare.
 Căile de acces şi de evacuare din clădiri, limitele zonelor periculoase de incendiu,
explozie, electrocutare, radiaţii, locurile în care sunt amplasate utilajele şi instalaţiile
pentru stingerea incendiilor şi orice alte instalaţii care, în caz de incendiu, presupun
manevre obligatorii se marchează vizibil, potrivit reglementărilor tehnice specifice.

Platformele de acces şi de amplasare a autospecialelor de intervenţie şi salvare de la

înălţimi, prevăzute în imediata vecinătate a construcţiilor, se marchează corespunzător
şi se menţin libere.

Ascensoarele de pompieri se menţin permanent în bună stare de funcţionare, pentru a

putea fi utilizate operativ în caz de necesitate, şi se marchează corespunzător.

Concluzii:
 Activitatile de prevenire si stingere a incendiilor desfasurate de angajati,sunt
obligatorii si fac parte din sarcinile de serviciu aferente postului.

 Caile de acces,de evacuare si de interventie trebuie sa fie mentinute in permanenta

,in orice anotimp ,libere ,practicabile si curate.

 Este interzisa blocarea cailor de acces ,de evacuare si de interventie cu materiale

care reduc latimea sau inaltimea libera de circulatie.

 Caile de acces ,de evacuare si de interventie se marcheaza cu indicatoare de

securitate vizibile,conform reglementarilor in vigoare.

 Lucratorii sunt obligati :

-sa respecte regulile stabilite privind fumatul sau executarea de lucrari care pot
provoca incendii ;
-sa verifice ,la inceperea si terminarea programului ,existenta unor eventuale
surse de incendiu ;
-sa nu utilizeze in alte scopuri mijloacele tehnice de stingere a incendiilor si sa nu
schimbe locul de amplasare al acestora in spatiul afectat ;
-sa cunoasca procedura de manevrare a stingatoarelor in caz de necesitate ;
-sa anunte imediat seful ierarhic despre orice situatie pe care o considera un
potential pericol de incendiu .

 Organizarea si interventia efectiva in cazul izbucnirii unui inceput de incendiu

in spatiile obiectivului, are in vedere realizarea imediata a urmatoarelor
proceduri :

1. alarmarea imediata a salariatilor prin mijloace specifice existente;

2. anuntarea incendiului la fortele de interventie specializate in stingerea

incendiilor(pompierii);

3. anuntarea persoanelor cu acces la intreruperea alimentarii cu energie electrica

,gaze naturale sau alte fluide combustibile existente in instalatii sau utilaje;
 4. asigurarea si urmarirea salvarii rapide si in siguranta a salariatilor ;
actionarea imediata asupra focarului utilizandu-se dupa caz apa, pulberi
stingatoare, nisip, in functie de natura materialului si substantelor incendiate;

5. evacuarea bunurilor materiale periclitate de incendiu si protejarea

echipamentelor care pot fi deteriorate in timpul interventiei ;

6. protectia personalului de interventie impotriva efectelor negative provocate de

incendiu(arsuri,asfixieri cu fum,gaze toxice,etc.) ;

7. protectia impotriva temperaturii, a bunurilor din cladire care nu se pot evacua

precum si elementele portante ale cladirii.

8. verificarea altor locuri de munca sau spatii in care se poate prognoza sau apare
focare de incendiu.

18. ECHIPAMENTUL INDIVIDUAL DE PROTECTIE (EIP)

Echipamentul individual de protectie reprezinta orice echipament destinat sa fie

purtat sau tinut de lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care
ar putea sa ii puna in pericol securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si orice
element suplimentar sau accesoriu proiectat in acest scop

Echipamentul individual de protectie trebuie utilizat atunci cand riscurile nu pot fi

evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protectie colectiva ori prin
masurile ,metodele sau procedurile de organizare a muncii.

Orice echipament individual de protectie trebuie sa indeplineasca urmatoarele

conditii :
a) sa fie corespunzator pentru riscurile implicate , fara sa conduca el insusi la un risc
marit ;

b) sa corespunda conditiilor existente la locul de munca ;

c) sa ia in consideratie cerintele ergonomice si starea sanatatii lucratorului ;

d) sa se potriveasca in mod corect persoanei care il poarta,dupa toate ajustarile

necesare ;

In cazul in care prezenta unor riscuri multiple impune purtarea simultana a mai
multor echipamente individuale de protectie , aceste echipamente trebuie sa fie
compatibile si sa isi pastreze eficacitatea in raport cu riscul/riscurile respectiv/respective.

Conditiile de utilizare a echipamentului individual de protectie , in special durata

purtarii, sunt determinate in functie de gravitatea riscului, frecventa expunerii la risc,
caracteristicile postului de lucru al fiecarui lucrator si de performanta echipamentului
individual de protectie.

Echipamentul individual de protectie este,in principiu,destinat purtarii de catre o

singura persoana.

Daca imprejurarile impun purtarea echipamentului individual de protectie de catre

mai multe persoane , se iau masuri corespunzatoare pentru a se asigura ca aceasta
utilizare nu creeaza diferitilor utilizatori nicio problema de sanatate sau de igiena.

Echipamentul individual de protectie se distribuie gratuit de catre angajator ,care

asigura buna sa functionare si o stare de igiena satisfacatoare prin intermediul intretinerii
, repararii si inlocuirilor necesare.

Echipamentul individual de protectie poate fi utilizat numai in scopurile specificate si

in conformitate cu fisa de instructiuni.

19. PERICOL GRAV ŞI IMINENT ŞI ZONE CU RISC RIDICAT ŞI

SPECIFIC

Definitii:

1. loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile

întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la
care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii

2. pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia

îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment

3. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii
în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu
consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate

4. loc de munca cu pericol deosebit = locul de munca cu nivel ridicat de

accidentare sau imbolnavire profesionala care poate genera accidente cu consecinte
grave, ireversibile(deces sau invaliditate)

5. fenomenul periculos = o sursă potenţială de producere a unor daune. În

domeniul riscurilor industriale de origine accidentală, acest termen face cel mai
frecvent raportare la fenomene fizice de tipul incendiilor, exploziilor, dispersiei
gazelor toxice etc.

6. accidentul major = ,,orice eveniment survenit, cum ar fi o emisie de substanţe

periculoase, un incendiu sau o explozie, care rezultă din evoluţii necontrolate în cursul
exploatării oricărui obiectiv care conduce la apariţia imediată sau întârziată a unor
pericole grave asupra sănătăţii populaţiei şi/sau asupra mediului, sau în interiorul sau în
exteriorul obiectivului şi în care sunt implicate una sau mai multe substanţe
periculoase.

Pericol grav si iminent de accidentare

Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, aşa cum este el definit la art.5
lit.l) din Legea nr. 319/2006 modificata, poate fi constatată de către orice lucrător din
întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu
care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de
muncă.

La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat

următoarele măsuri de securitate:

-oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;

-evacuarea personalului din zona periculoasă;

-anunţarea serviciilor specializate;

-anunţarea conducătorilor ierarhici;

- eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi

iminent.

În vederea realizării măsurilor, în prealabil angajatorul va desemna lucrătorii care

trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.

În vederea realizării măsurilor precizate mai sus referitoare la evacuarea lucratorilor,

în prealabil angajatorul trebuie să:

- întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;

- afişeze planul de evacuare la loc vizibil;

- instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice

modul în care şi-au însuşit cunoştinţele.

În vederea realizării măsurilor privind anuntarea serviciilor specializate, în

prealabil angajatorul trebuie să:

- desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să-i

instruiască în acest sens;

- asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor

specializate.
 În vederea realizării măsurilor privind anuntarea conducatorilor ierarhici, în prealabil
angajatorul trebuie să stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.

În vederea realizării măsurilor privind eliminare cauzelor care au condus la apariţia

stării de pericol grav şi iminent , în prealabil angajatorul trebuie:

- să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de

pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare
intervenţiei;

-să stabilească serviciile specializate care pot interveni.

Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute ţinând seama de

natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi prezenţa
altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

Zone cu risc ridicat şi specific

Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit.k) din Legea nr.
319/2006 modificata, trebuie să conţină nominalizarea şi localizarea acestor zone în
cadrul întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru
aceste zone.

Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi

lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile
stabilite în urma evaluării riscurilor.

Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru

zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi
prevenire.

Lucratorii care, în cazul unui pericol grav si iminent, parasesc locul de munca
si/sau o zona periculoasa, nu trebuie sa fie prejudiciati si trebuie sa fie protejati
împotriva oricaror consecinte negative si nejustificate pentru acestia .

Angajatorul trebuie sa se asigure ca, în cazul unui pericol grav si iminent

pentru propria securitate sau a altor persoane atunci când seful ierarhic imediat
superior nu poate fi contactat, toti lucratorii sunt apti sa aplice masurile
corespunzatoare, în conformitate cu cunostintele lor si cu mijloacele tehnice de
care dispun, pentru a evita consecintele unui astfel de pericol.

Sesizare si identificare
 Sesizarea locurilor de munca cu pericol deosebit si/sau cu pericol iminent se poate
face de catre orice salariat care are acces la echipamentele de munca sau in alte locuri de
munca apartinand societatii.

Persoana care a sesizat un astfel de loc este obligate sa aduca la cunostinta acest fapt
conducatorului locului de munca, cel care are in exploatare si/sau gestiune echipamentele
sau zona respective

Locul de munca cu pericol deosebit validat de catre comisia de specialisti care

analizeaza si stabilesc daca sesizarile conducatorilor de munca intrunesc conditiile
prevazute de legislatia in vigoare, se inregistreaza ca atare.

Prin loc de munca cu pericol deosebit se intelege locul de munca cu un nivel ridicat
de risc de accidentare sau de imbolnavire profesionala care poate genera accidente cu
consecinte grave, ireversibile (deces sau invaliditate).

Persoanele juridice si fizice sunt obligate sa identifice si sa evidentieze locurile de

munca cu pericol deosebit din activitatea proprie.

Conducerea persoanelor juridice si persoanele fizice au obligatia de a intocmi,

pentru fiecare loc de munca cu pericol deosebit, o fisa care va cuprinde date concrete
privind criteriile care stau la baza stabilirii locurilor de munca cu pericol deosebit.

Lista locurilor de munca identificate si fisele acestora vor fi tinute in evidenta si

vor fi reactualizate ori de cate ori intervin modificari ale proceselor si parametrilor
care caracterizeaza locul de munca respectiv.

Fisele se intocmesc in 2 exemplare, dintre care un exemplar la conducerea unitatii

si un exemplar, la conducatorul locului de munca respectiv.

La stabilirea locurilor de munca cu pericol deosebit se vor avea in vedere

urmatoarele criterii:

a) identificarea factorilor de risc de accidentare si de imbolnavire profesionala,

precum si consecintele actiunii acestora asupra organismului uman (deces sau
invaliditate);

b) nivelul cantitativ al factorilor de risc in cazul imbolnavirilor profesionale;

a) durata de expunere la actiunea factorilor de risc;

b) nivelul morbiditatii prin accidente si boli profesionale.

Locurile de munca cu pericol deosebit se caracterizeaza prin existenta unuia sau a

mai multor factori de risc prezentati in continuare:
a) factori de risc care pot genera explozii:
b) factori de risc care genereaza incendii:
 c) factori de risc mecanic si termic:
d) factori de risc chimic:
e) factori de risc fizic:
f) factori de risc biologic:
g) factori de risc datorati caracterului special al mediului:
h) factori naturali de risc:
i) factori de risc psihic:
Identificarea locurilor de munca cu pericol deosebit se face la nivelul unitatii de
catre o comisie mixta formata din specialisti desemnati de conducatorul unitatii,
reprezentanti ai sindicatelor sau/si reprezentanti ai salariatilor ; unitatile pot solicita,
dupa caz, asistenta tehnica de la institutele de specialitate sau experti abilitati in acest
sens.

La locurile de munca cu pericol deosebit se iau una sau mai multe dintre
urmatoarele masuri de ssm, organizatorice sau tehnice:
a) adoptarea tehnologiilor de lucru cu risc minim;

b) dotarea cu aparatura de control, semnalizare si avertizare a depasirii parametrilor

de securitate;

c) selectia personalului de decizie si operativ pe baza verificarii pregatirii

profesionale si a examinarii medicale si psihologice;

d) elaborarea programelor de lucru specifice pe baza fiselor tehnologice si a

instructiunilor de lucru;

e) instruirea si testarea personalului cu privire la cunostintele de protectie a muncii

specifice locurilor de munca;

f) repartizarea sarcinilor si supravegherea indeplinirii acestora conform

instructiunilor tehnologice;

g) verificarea dotarii si folosirii echipamentului individual de protectie;

h) dotarea cu sisteme de protectie colectiva (de exemplu: ventilatie, captare noxe

etc.);

i) organizarea sistemului informational si luarea deciziei de prevenire;

j) alte masuri.

Masurile de prevenire care se stabilesc vor fi adaptate specificului locului de

munca si vor fi aprobate si avizate o data cu lista locurilor de munca cu pericol
deosebit.
 Situatia locurilor de munca cu pericol deosebit de accidentare si imbolnavire
profesionala si masurile de prevenire aferente constituie prioritate pentru controalele
preventive.

Evidenta locurilor de munca cu pericol deosebit constituie obligatia persoanelor

juridice si a persoanelor fizice.

Angajatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa ia masuri si sa furnizeze instructiuni pentru a da lucratorilor posibilitatea sa

opreasca lucrul si/sau sa paraseasca imediat locul de munca si sa se îndrepte spre o zona
sigura, în caz de pericol grav si iminent;

b) sa nu impuna lucratorilor reluarea lucrului în situatia în care înca exista un pericol

grav si iminent, în afara cazurilor exceptionale si pentru motive justificate.

20. EVENIMENTE, ACCIDENTE, BOLI PROFESIONALE

Eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului,

produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile
în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul
susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
Accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile
calendaristice, invaliditate ori deces;
Accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care
produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive,
confirmată prin certificat medical sau, după caz, prin alte documente medicale, potrivit
prevederilor legale;

Boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii

sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în
procesul de muncă

Orice eveniment, va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul

locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea
acestuia.
 Angajatorul are obligaţia sa comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:

- inspectoratelor teritoriale de munca;

- asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de

munca şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele
urmate de incapacitate temporară de munca, invaliditate sau deces, la confirmarea
acestora;

- organelor de urmărire penală, după caz.

Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat într-o relatie contractuală
cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de
boala profesională sau legată de profesiune, depistata cu prilejul prestaţiilor
medicale.

Semnalarea prevăzută anterior se efectuează către autoritatea de sănătate publica

teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.

În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre

victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de
poliţie rutiera competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice,
prevăzute anterior la comunicarea evenimentelor, în termen de 5 zile de la data solicitării,
un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.

Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:

- de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de

munca;

- de către inspectoratele teritoriale de munca, în cazul evenimentelor care au produs

invaliditate evidenta sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase,
în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca lucrătorilor la
angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;

- de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele

evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;

- de către autorităţile de sănătate publica teritoriale, respectiv a municipiului

Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boala profesională şi a bolilor legate de profesiune.

Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.

În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia

medico-legală competenta este obligată sa înainteze inspectoratului teritorial de munca,
în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-
legală.
 Accidente de munca

In afara de accidentele suferite de lucratori in timpul desfasurarii procesului de

munca sau in indeplinirea indatoriilor de service, sunt de asemenea considerate
accidente de munca urmatoarele situatii:

- accidentul suferit de persoane aflate în vizita în întreprindere şi/sau unitate, cu

permisiunea angajatorului;

- accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes

public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţara sau în afară graniţelor
tarii, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;

- accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi

din cauza îndeplinirii acestor activităţi;

- accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din

proprie initiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti;

- accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din

proprie initiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninta avutul
public şi privat;

- accidentul cauzat de activităţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacă se

produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de
angajator, ori în alt loc de munca organizat de aceştia, în timpul programului de munca,
şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
- accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la
domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator şi invers;

- accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la

adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de munca;

- accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la

adresa persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca
organizat de acestea, la o alta persoana juridică sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor
de munca, pe durata normală de deplasare;

- accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea
personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la
dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă se deplasa de la
locul de munca la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
 - accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste
locuri;

- accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice

romane, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor tarii, pe
durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;

- accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe

teritoriul altor tari, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de
lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;

- accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau

perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor
aferente stagiului de practica;

- accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna,

viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trasnet (electrocutare), dacă victima se
afla în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

- disparitia unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurări care

indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
- accidentul suferit de o persoana aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.

În situaţiile precizate cu deplasarea lucratorilor, acestea trebuie sa se facă fără

abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul sa se facă în
condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în munca sau de
circulaţie în vigoare.

Accidentele de munca se clasifica, în raport cu urmările produse şi cu numărul

persoanelor accidentate, în:

- accidente care produc incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile

calendaristice;

- accidente care produc invaliditate;

- accidente mortale;

- accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi
din aceeaşi cauza.

Înregistrarea accidentului de munca se face pe baza procesului-verbal de cercetare.

 Accidentul de munca înregistrat de angajator se raportează de către acesta la
inspectoratul teritorial de munca, precum şi la asigurator, potrivit legii.

21. COMUNICAREA ŞI CERCETAREA EVENIMENTELOR,

ÎNREGISTRAREA ŞI EVIDENŢA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A
INCIDENTELOR PERICULOASE,

Comunicarea evenimentelor
Orice eveniment va fi comunicat inspectoratelor teritoriale de munca. Dacă printre
victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi
comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:

 denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul,
denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;

 sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;

 locul unde s-a produs evenimentul;

 data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat

accidentatul;

 numele şi prenumele victimei;

 datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte
persoane în întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă;

 împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;

 consecinţele accidentului;

 numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul;

 data comunicării;

 unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.

 În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul
victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri
de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul
teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs.

Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată

din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care
efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera
producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa
lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.

În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea
evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a
produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o urmă a
evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor
constitui probe în cercetarea evenimentului.

Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului,

angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna, pe propria răspundere, într-un
proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.

La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară

care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa, în scris, cu privire la
diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea
solicitării.

Unitatea sanitară , va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator,

în vederea determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori
substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi
pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă,
urmând să comunice rezultatul determinărilor specifice, în termen de 5 zile lucrătoare
de la obţinerea acestora.

Cercetarea evenimentelor

Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au

condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a
măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi,
respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Cercetarea se face imediat după comunicare.

Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se
efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

Angajatorul are obligaţia să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de

cercetare a evenimentului.
 Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin 3 persoane; una
dintre acestea trebuie să fie lucrător desemnat, reprezentant al serviciului intern sau
reprezentant al serviciului extern, cu pregătire de nivel superior.

Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie

să aibă pregătire tehnică corespunzătoare şi să nu fie implicate în organizarea şi
conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o
responsabilitate în producerea evenimentului.

Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând să
apeleze la servicii externe.

Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de

cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi
persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori.

Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de

circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă.

Angajatorul care nu dispune de personal competent sau nu are personal suficient

trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie.
În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice în care sunt implicate
persoane aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor
transmite comisiei numite de angajator, inspectoratului teritorial de muncă pe teritoriul
căruia a avut loc evenimentul sau Inspecţiei Muncii, la cererea acestora, în termen de 5
zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa
locului şi orice alte documente existente necesare cercetării, cum ar fi: copii de pe
declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schiţe.
În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice, în baza documentelor
prevăzute la aliniatul precedent, transmise de organele de poliţie şi a altor documente
din care să rezulte că victima se afla în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele
împuternicite potrivit prevederilor legale vor efectua cercetarea evenimentului.
Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au
dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare
cercetării, să solicite sau să consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar
acesta este obligat să le pună la dispoziţie în condiţiile legii.

Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experţi sau specialişti, cum ar fi cei
din cadrul unor operatori economici cu competenţe potrivit prevederilor legale să
efectueze expertize tehnice, iar aceştia trebuie să răspundă solicitării.
Expertizele tehnice întocmite vor face parte integrantă din dosarul de cercetare a
evenimentului.
Cheltuielile aferente efectuării expertizelor, precum şi cele necesare analizării
probelor prelevate cu ocazia cercetării se suportă de către angajatorul la care a avut loc
evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea activităţii în urma căreia s-a
produs evenimentul.
 Specialiştii şi experţii întocmesc expertize tehnice care vor face parte integrantă din
dosarul de cercetare a evenimentului.

Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă se va încheia în

cel mult 10 zile lucrătoare calculate de la data producerii.
Fac excepţie situaţii cum ar fi cele în care este necesară prelevarea de probe,
efectuarea de expertize, determinări de noxe, pentru care se poate solicita în scris,
argumentat şi în perioada prevăzută la aliniatul precedent, la inspectoratul teritorial de
muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.
Cercetarea evenimentelor care au avut ca urmare deces, invaliditate evidentă,
invaliditate confirmată ulterior, a accidentelor colective sau a situaţiilor de persoane
date dispărute, precum şi cercetarea incidentelor periculoase se vor încheia în cel mult
15 zile lucrătoare de la data producerii acestora.
În cazul accidentului cu incapacitate temporară de muncă, în urma căruia a intervenit
invaliditatea confirmată prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de
muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul va completa dosarul de cercetare întocmit
la data producerii evenimentului şi va întocmi un nou proces-verbal de cercetare bazat
pe dosarul completat.
Invaliditatea evidentă va fi cercetată de către inspectoratul teritorial de muncă pe
raza căruia s-a produs
Dosarul de cercetare va cuprinde:

a. opisul actelor aflate în dosar;

b. procesul-verbal de cercetare;

c. nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea

evenimentului de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează
de către inspectoratul teritorial de muncă/Inspecţia Muncii, conform competenţelor, sau
de către lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie, iar în absenţa
acestora, de serviciul extern de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror
cercetare intră în competenţa angajatorului, şi semnată de către angajator, care va
cuprinde precizări referitoare la poziţia victimei, existenţa sau inexistenţa
echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor de muncă, modul în care
funcţionau dispozitivele de protecţie, închiderea fişei de instruire individuală prin barare
şi semnătură, ridicarea de documente sau prelevarea de probe şi orice alte indicii care
pot clarifica toate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului;
d. nota de constatare la faţa locului, întocmită de alte organe de cercetare abilitate şi
încheiată în prezenţa şi cu participarea reprezentanţilor inspectoratului teritorial de
muncă, care reprezintă piesă la dosar şi înlocuieşte nota prevăzută la lit. c. Nota de
constatare nu se va întocmi în situaţiile în care se menţine o stare de pericol grav şi
iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de muncă la locul
evenimentului, argumentându-se acest fapt;
e. schiţe şi fotografii referitoare la eveniment;
 f. declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară
de muncă sau de invaliditate;

g. declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea

împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;

h. copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a

cauzelor reale ale evenimentului;

i. copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora
angajatorul îşi desfăşoară activitatea;

j. copii ale fişei de identificare a factorilor de risc profesional şi ale fişei de

aptitudine, întocmite potrivit prevederilor legale;

k. copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor;

l. copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă ale victimelor; în caz de deces aceste fişe se vor anexa în original;

m. concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;

n. copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor

date dispărute;

o. copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de

incapacitate temporară de muncă;

p. copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului

urmat de invaliditate;

q. copii ale actelor/documentelor emise/completate de unităţile sanitare care au

acordat asistenţă medicală victimelor, inclusiv asistenţă medicală de urgenţă, din care să
rezulte data şi ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie, precum şi
diagnosticul;
r. copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei
rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.

Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a
determina caracterul accidentului, cum ar fi:

1. copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesita

autorizare;

2. copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei;

3. acte de expertiză tehnică, întocmite cu ocazia cercetării evenimentului;

 4. acte doveditoare, emise de organe autorizate, din care să se poată stabili locul,
data şi ora producerii evenimentului sau să se poată justifica prezenţa victimei
la locul, ora şi data producerii evenimentului;

5. documente din care să rezulte că accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu;

6. corespondenţa cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor solicitate;

7. adresele de prelungire a termenelor de cercetare, în conformitate cu art. 120

alin. (2) şi (4);

8. actul medical emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţă medicală de

urgenţă, din care să rezulte diagnosticul la internare şi/sau externare;

9. procesul-verbal încheiat după producerea evenimentului, în condiţiile prevăzute

la art. 111;
10.formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare
FIAM, aprobat prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

IMPORTANT:

Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

a. filele dosarului să fie numerotate, semnate de inspectorul care a efectuat

cercetarea sau de membrii comisiei de cercetare, numită de angajator, şi
ştampilate cu ştampila inspectoratului sau a angajatorului;

b. numărul total de file conţinut de dosarul de cercetare şi numărul de file

pentru fiecare document anexat la dosar să fie menţionate în opis;

c. fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, să fie identificat

în dosarul de cercetare ca anexă;

d. paginile şi spaţiile albe să fie barate;

e. schiţele referitoare la eveniment, anexate la dosar, să fie însoţite de explicaţii;

f. fotografiile referitoare la eveniment să fie clare şi însoţite de explicaţii;

g. formularul pentru declaraţie să fie conform modelului prevăzut în anexa ;

h. declaraţiile aflate la dosar să fie însoţite de forma tehnoredactată, pentru a

se evita eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil, certificate ca fiind conforme
cu originalul şi semnate de către inspectorul care a efectuat cercetarea sau de către
unul dintre membrii comisiei de cercetare.
Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel:

a. într-un exemplar, pentru evenimentele care au produs incapacitate temporară de

muncă; dosarul se păstrează în arhiva angajatorului care înregistrează accidentul;

b. într-un exemplar, pentru incidentele periculoase; dosarul se păstrează la

inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea;

c. în două exemplare, pentru evenimentele care au produs invaliditate confirmată

prin decizie, deces, accidente colective; originalul se înaintează organelor de urmărire
penală şi un exemplar se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat
cercetarea;

d. în două exemplare, pentru evenimentele care au antrenat invaliditate evidentă;

originalul se păstrează la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea şi
un exemplar se transmite angajatorului care înregistrează accidentul;
e. în trei exemplare, pentru evenimentele cercetate de Inspecţia Muncii; originalul se
înaintează organelor de urmărire penală, un exemplar se păstrează la Inspecţia Muncii şi
un exemplar la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul;

f. în mai multe exemplare, pentru evenimentele care au produs incapacitatea

temporară de muncă pentru victime cu angajatori diferiţi; originalul se păstrează în
arhiva angajatorului care înregistrează accidentul şi celelalte exemplare se păstrează de
către ceilalţi angajatori.

IMPORTANT:

În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate

temporară de muncă sau al incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi
considerate infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două
exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală.

Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează

pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs
evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.

Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în

cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii.

Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de muncă.

În cazul în care inspectoratul teritorial de muncă constată că cercetarea nu a fost

efectuată corespunzător, dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului-verbal de
cercetare şi/sau completarea dosarului, după caz.
 Comisia de cercetare va completa dosarul şi va reface procesul-verbal de cercetare în
termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.

Procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conţină următoarele

capitole:

a. data încheierii procesului-verbal;

b. numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului;

- se vor indica, de asemenea, prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt

îndreptăţite să efectueze cercetarea, precum şi numele angajatorului şi ale
persoanelor care au participat din partea organelor competente la primele
cercetări.

c. perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea;

- se vor indica, de asemenea, motivele pentru care s-a solicitat prelungirea

termenului de cercetare.

d. obiectul cercetării;

e. data şi ora producerii evenimentului;

- se va indica, de asemenea, data decesului, pentru cazul în care s-a produs un

eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest eveniment.

f. locul producerii evenimentului;

g. datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele

reprezentantului său legal;

- se vor indica, de asemenea, datele de identificare ale angajatorilor la care

sunt/au fost angajate victimele, numele reprezentanţilor legali ai angajatorilor,
numărul documentului prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din
punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, adresa punctului de lucru.

h. datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor;

- se vor indica, de asemenea, următoarele: numele, prenumele, cetăţenia, vârsta,

starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul, locul de muncă la care este
încadrat, profesia de bază, ocupaţia în momentul accidentării, vechimea în
muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de muncă, data efectuării ultimului
instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pentru persoanele
care, în momentul accidentării, desfăşurau o activitate pentru care este necesară
autorizare, se va face referire şi la aceasta.
 i. descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi
modului în care s-a produs evenimentul;

- va conţine următoarele subcapitole:

a)descrierea detaliată a locului producerii evenimentului;
b)descrierea detaliată a echipamentului de muncă;
c)descrierea detaliată a împrejurărilor;
d)descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul.

j. urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate;

k. cauza producerii evenimentului;

- se va face trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redarea

integrală a textului acestora

l. alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;

- se va face trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redarea

integrală a textului acestora

m. alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;

- se va face trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redarea

integrală a textului acestora

n. persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la

lit. k), I) şi m);

o. sancţiunile contravenţionale aplicate;

se va schimba în "Propuneri pentru sancţiuni administrative şi disciplinare", în

cazul accidentelor cercetate de către comisia numită de angajator.

p. propuneri pentru cercetare penală;

q. caracterul accidentului;

r. angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos;

s. măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele

responsabile pentru realizarea acestora;
- se vor stabili termene de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse, precum şi
persoanele responsabile de îndeplinirea acestora.
 t. termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea
măsurilor prevăzute la lit. s);

u. numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi

repartizarea acestora;

v. numele şi semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;

w) avizul inspectorului-şef adjunct securitate şi sănătate în muncă/avizul

inspectorului general de stat adjunct securitate şi sănătate în muncă;
- se va regăsi în procesul-verbal de cercetare numai pentru evenimentele
cercetate de către inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii, conform
competenţelor

- in cazul accidentelor cu ITM, procesul-verbal de cercetare se va încheia cu

capitolul "Viza angajatorului"

x. viza inspectorului-şef/inspectorului general de stat.

- se va regăsi în procesul-verbal de cercetare numai pentru evenimentele

cercetate de către inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii, conform
competenţelor

IMPORTANT:

1. În situaţiile în care din cercetare rezultă că accidentul nu întruneşte

condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de muncă, se va face această menţiune la
capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la lit. q) şi r) şi se vor dispune
măsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri
asemănătoare.

2. Comisia de cercetare a unui eveniment numită de angajator poate face

propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va menţiona în
procesul-verbal de cercetare.

Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în mai multe

exemplare, după cum urmează:
a) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă,
pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de muncă care a
avizat dosarul, asigurător şi victime;
b) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă,
pentru lucrători cu angajatori diferiţi, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de
muncă care a avizat dosarul, asigurător şi victime;
c) în cazul accidentului de muncă urmat de invaliditate, pentru angajatorul care
înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă
care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii, asigurător şi victime;
 d) în cazul accidentului de muncă mortal, precum şi în cazul accidentului mortal
în afara muncii, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire
penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii,
asigurător şi familiile victimelor;
e) în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistrează incidentul,
organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea,
Inspecţia Muncii şi asigurător.
IMPORTANT:

1. În cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul decât

cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis
şi acestuia.

2. În cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă îşi

are sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia
s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare
inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia are sediul, domiciliul sau
reşedinţa angajatorul.

3. În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana

vătămată prezintă un certificat medical cu cod "accident de muncă", angajatorul
care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul
desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi
protecţie va solicita acesteia o declaraţie scrisă privind modul şi împrejurările în
care s-a produs evenimentul.

În cazul în care un lucrător prezintă un certificat medical cu cod "accident de

muncă", angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de
prevenire şi protecţie va solicita acestuia o declaraţie scrisă privind data, locul, modul şi
împrejurările în care s-a produs evenimentul în urma căruia s-a accidentat.
În baza declaraţiei prevăzute la aliniatul precedent şi în funcţie de data, locul,
modul şi împrejurările producerii evenimentului, angajatorul care şi-a asumat atribuţiile
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de
prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie va comunica şi cerceta
evenimentul sau, în situaţia în care evenimentul prevăzut la aliniatul precedent nu a avut
loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori în
timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers, va
arhiva declaraţia originală împreună cu o copie a certificatului medical.
 Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase

a) Inregistrarea

Înregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face in registrele

de evident în baza procesului-verbal de cercetare.
Accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul la care este angajată
victima, cu excepţia acc identului de munca produs in timul prestarii unor sevicii pe
baza de contract.
Accidentele de muncă produse la sediile secundare aflate pe raza altui judeţ decât
cel unde este declarat sediul social se vor înregistra la sediul social, cu excepţia cazului
în care sediul secundar are personalitate juridică.
Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract,
comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator,
alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute
în acest sens în documentele încheiate.

În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu

sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare
prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de muncă se înregistrează de
către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea
accidentului.
Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de comandă, la
domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost angajată
victima.

Accidentul de muncă suferit de o persoană aflată în îndeplinirea îndatoririlor de

serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator se înregistrează de către
angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
Accidentul de muncă suferit în timpul stagiului de practică profesională de către
elevi, studenţi, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesională se înregistrează
de către angajatorul la care se efectuează practica/reconversia profesională.
Accidentul de muncă suferit de o persoană în cadrul activităţilor cultural-sportive, în
timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către instituţia sau
angajatorul care a organizat acţiunea respectivă.

Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din

proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea
unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea
şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs
accidentul.

În cazul accidentului de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o

persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea
ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat în afara
întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nicio legătură cu acesta,
înregistrarea se face în condiţiile prevăzute de lege.
 Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este
angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit
răspunzător de producerea accidentului.
Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care este
angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit
răspunzător de producerea accidentului.
Accidentul de muncă produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii ca urmare a
neluării unor măsuri de securitate de către un alt angajator se înregistrează de către
angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.
Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de la
vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să delege
însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va
înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut ca
urmare producerea accidentului sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în
documentele încheiate.

IMPORTANT:

1. Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la

înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau
Inspecţia Muncii va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauză.

2. Dispariţia unei persoane în condiţiile unui accident de muncă şi în

împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia se înregistrează ca
accident mortal, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti,
conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul.

3. Data producerii accidentului de muncă mortal, prevăzut la alin. precedent,

este data înscrisă în hotărârea judecătorească ca fiind data decesului.

4. Angajatorul la care a fost angajată persoana dispărută va comunica, imediat,

numărul şi data hotărârii judecătoreşti la inspectoratul teritorial de muncă.

5. Accidentul de muncă cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului-

verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă.

În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin

lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM.

FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în câte 4 exemplare care

se înaintează spre avizare după cum urmează:

a)inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de

comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului;
 b)inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile
lucrătoare de la primirea procesului-verbal de cercetare.

Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se fac în

termen de 5 zile lucrătoare de la primirea formularului.

Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM la dosarul sau la

procesul-verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată,
inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social,
domiciliul sau reşedinţa.

În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare
odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un
exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de
expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.
Angajatorul are obligaţia de a anunţa încheierea perioadei de incapacitate temporară
de muncă la inspectoratul teritorial de muncă la care a înaintat FIAM, în termen de 5
zile lucrătoare de la încheierea perioadei de incapacitate temporară de muncă.
În cazul în care angajatorul şi-a încetat activitatea, accidentele suferite de lucrătorii
acestuia vor fi înregistrate în contul lui, iar completarea FIAM va fi efectuată de
inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia angajatorul îşi desfăşura activitatea.

b)Evidenta
Angajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în:

a. Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă, conform modelului

prevăzut în anexa nr. 15 la Normele Metodologice;

b. Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase, conform modelului

prevăzut în anexa nr. 16 la Normele Metodologice;

c. Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare, conform modelului prevăzut

în anexa nr. 17 la Normele Metodologice;
d. Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare
incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, conform modelului
prevăzut în anexa nr. 18 la Normele Metodologice.

În registrul prevăzut la lit. d) se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă pentru care

perioada de incapacitate temporară de muncă este de minimum 4 zile de lucru, fără a
lua în calcul ziua producerii accidentului.
Registrele de evidenţă trebuie să fie actualizate.
În baza FIAM şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase,
inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa tuturor accidentelor de muncă şi a
incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul, domiciliul sau
reşedinţa pe teritoriul judeţului respectiv.
 IMPORTANT :

1. În contractele încheiate între angajatori pentru prestarea de activităţi şi

servicii vor fi prevăzute clauze privind răspunderile referitoare la comunicarea,
cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de muncă.

2. Victimele sau familia victimelor unui eveniment urmat de incapacitate

temporară de muncă, invaliditate sau deces au dreptul să sesizeze sau să se
informeze la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc accidentul.

3. Dacă în urma investigaţiilor rezultă că sunt întrunite condiţiile unui accident

de muncă, inspectoratul teritorial de muncă va lua măsuri pentru efectuarea
cercetării în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.

4. În situaţiile prevăzute la alin.(1), inspectoratul teritorial de muncă va

răspunde sesizărilor conform prevederilor legale sau va elibera, la cerere, o copie a
procesului verbal de cercetare a evenimentului.

5. În situaţia în care angajatorul, lucrătorii implicaţi, victimele sau familiile

acestora nu sunt de acord cu concluziile stabilite in procesul-verbal de cercetare a
evenimentului, se pot adresa inspectoratului teritorial de muncă sau, după caz, la
Inspecţiei Muncii, în termen de 30 zile calendaristice de la data primirii acestuia.

22. RAPORTAREA, CERCETAREA SI DECLARAREA BOLILOR

PROFESIONALE

Orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se

va semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă,
cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii
medicale de specialitate.
Medicul care suspectează o boală profesională sau o intoxicaţie acută profesională
completează fişa de semnalare BP1, prevăzută în anexa nr. 19 la Normele Metodologice
şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv
clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în
vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicaţie acută
profesională.

După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din
cadrul Autorităţii de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti,
cercetează, în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii
profesionale.

Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia sau, după

caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale ,conform art. 34 alin. (2)
din lege.
 Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al
îmbolnăvirii respective, şi se finalizează cu redactarea şi semnarea Procesului verbal de
cercetare, prevăzut în anexa.

Procesul verbal de cercetare este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare,
conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii,
responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru
prevenirea unor boli profesionale similare.

În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia, sau, după caz, persoana
fizică autorizată în cazul profesiilor liberale, sau inspectorul de muncă sau lucrătorul
sau asigurătorul, nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare
sau cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de
30 zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare, la Comisiei de experţi de
medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi
Ministerul Sănătăţii Publice.

Componenţa şi atribuţiile Comisiei de experţi vor fi stabilite prin ordin comun al

ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii publice.

Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în

termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei.

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează

angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea, pentru evidenţa îmbolnăvirilor
profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, direcţiei de sănătate
publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, inspectoratului teritorial de muncă
participant la cercetare şi asigurătorului la nivel teritorial.
Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina
muncii care a efectuat cercetarea declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând
fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, denumită în continuare fişa de
declarare BP2, care trebuie să aibă ştampila direcţiei de sănătate publică judeţene sau a
municipiului Bucureşti şi trebuie să cuprindă data declarării, prevăzută în anexa nr. 21
din Normele Metodologice.
Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la autoritatea
de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele
documente:

- opisul documentelor din dosar;

- istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesionala

şi anume copie după carnetul de muncă) şi după caz, nivelul măsurat al noxelor sau
noxa identificată;

- copie după fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de

medicina muncii;
 - istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de
medicina muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);

- document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de

ieşire emis de clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor, sau adeverinţa
medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală
profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii
necesare pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate;

- procesul verbal de cercetare a cazului de boală profesională;

- copie după fişa de semnalare BP1.

În cazul bolilor profesionale:

a) declararea se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a
municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat
cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de declarare a cazului
de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii
profesionale nou-declarate;
b) semnalarea şi declararea se fac într-un interval de maximum 2 ani de la
încetarea expunerii profesionale considerate cauză a îmbolnăvirii. Excepţie fac cazurile
de pneumoconioze şi cancerul.
Pentru bolile profesionale declarate în unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene sau ale Spaţiului Economic European trebuie întocmită o fişă de declarare a
cazului de boală profesională BP2 de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului
Bucureşti.
În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată, sau nu mai
există la momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se
poate declara prin Fişa de declarare BP2 pe baza documentelor prevăzute la de legislatia
in vigoare (art. 159 din Normele Metodologice), cu excepţia procesului verbal de
cercetare a cazului.
Toate cazurile de boli profesionale se declară la ultimul angajator unde a lucrat
bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi prin
documente oficiale de la direcţia de sănătate publică; ele se declară şi se păstrează în
evidenţă de către direcţia de sănătate publică din judeţul sau din municipiul Bucureşti în
care se află angajatorul respectiv
Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, este
răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2.
Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se declară numai pe baza
diagnosticului precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de
boli profesionale.

Bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs

declararea, de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar -
Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului
Naţional de Sănătate Publică, denumit în continuare Centrul naţional de monitorizare a
riscurilor, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite conform legii.
O copie a fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală
profesională.
O copie a procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se va
înmâna lucrătorului a cărui boală profesională a fost infirmată în urma cercetării.
La nivelul Centrului naţional de monitorizare a riscurilor se constituie Registrul
operativ naţional informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizează lunar cu
datele din fişele de declarare BP2.
Centrul naţional de monitorizare a riscurilor reprezintă forul metodologic care
asigură asistenţă şi îndrumare tehnică profesională în domeniul bolilor profesionale, al
bolilor legate de profesiune, precum şi în elaborarea de reglementări pentru protecţia
sănătăţii în relaţie cu expunerea la agenţi periculoşi în mediul de muncă, promovarea
sănătăţii la locul de muncă (elaborare de ghiduri, stabilirea de valori-limită de expunere
profesională, metode standardizate de măsurare a concentraţiilor de agenţi chimici
conform recomandărilor Comisiei Europene, instruiri de specialitate).
Centrul naţional de monitorizare a riscurilor raportează semestrial datele privind
morbiditatea profesională Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din
cadrul Ministerului Sănătăţii.
Centrul naţional de monitorizare a riscurilor transmite informaţiile de interes
public privind bolile profesionale tuturor instituţiilor implicate în activităţi cu impact
asupra sănătăţii lucrătorilor.
Lista bolilor profesionale a cãror declarare, cercetare şi evidenţã sunt obligatorii este
prevăzută în anexa.

Structurile de medicina muncii din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a

municipiului Bucureşti vor raporta, cu o periodicitate anuală, Centrului naţional de
monitorizare a riscurilor situaţia absenteismului medical ca urmare a bolilor
profesionale în anul respectiv.
Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca
boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

Bolile legate de profesie

Lista bolilor legate de profesie este prezentată în anexa 23 la Normele Metodologice.

Bolile legate de profesie nu se declară, acestea se dispensarizează medical şi se

comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind
sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico – organizatorice de
normalizare a condiţiilor de muncă.

23. ELECTROSECURITATEA

Legislatie – Terminolgie
 I.1. Directive europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Dreptul comunitar reprezintă ansamblul de norme juridice care impun statelor

membre reguli de urmat în vederea realizării obiectivelor pe care Comunităţile
europene le au de îndeplinit. Aceste norme sunt cuprinse în tratate sau sunt emise de
instituţiile comunitare, obiectul lor fiind Comunităţile şi exercitarea competenţelor
lor. Dreptul comunitar este un drept supranaţional care în toate situaţiile are
întâietate faţă de dreptul naţional al fiecărei ţări membre.
Directivele europene „leagă orice stat membru destinatar cu privire la
rezultatul ce trebuie atins lăsând instanţelor naţionale competenţa referitoare la
formă şi mijloace”.
Directiva este o formă a legislaţiei comunitare derivate, cu două trepte de
aplicare, atât la nivel comunitar cât şi naţional, unde apare ca instrument de
colaborare între acestea.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost elaborate o serie de
directive parte dintre ele vizând electrosecuritatea sau domenii adiacente.
Aceste directive au fost transpuse în România prin adoptarea Legii securităţii
şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, iar pentru fiecare domeniu au fost adoptate
Hotărâri de Guvern.
Lista directivelor europene în domeniul electrosecurităţii şi domenii adiacente
cât şi lista Hotărârilor de Guvern adoptate este prezentată în Anexa 1.

I.2. Noţiuni generale – terminologie

Electrosecuritatea include totalitatea metodelor şi mijloacelor de protecţie împotriva

electrocutării.
Electrocutarea este efectul fiziologic determinat de trecerea unui curent electric prin
corpul omenesc.
Pentru aprofundarea prevederilor normelor generale de protecţie a muncii cât şi a
normelor specifice de securitate a muncii pentru transportul, distribuţia şi utilizarea
energiei electrice e necesară definirea termenilor de specialitate conform
standardelor europene şi româneşti în vigoare. Astfel se definesc următorii termeni:
Măsură de protecţie – metodă tehnică şi/sau organizatorică de prevenire a
electrocutării.
Mijloc de protecţie – produs destinat protecţiei împotriva electrocutării.
Zonă de manipulare (volum de accesibilitate) – spaţiul în care staţionează sau
circulă oameni şi care este limitat de către suprafaţa pe care omul nu o poate atinge fără
mijlocirea unui obiect.
Încăpere (spaţiu) de producţie electrică – încăpere (spaţiu), utilizată exclusiv,
pentru procese tehnologice electrice, în care au acces numai persoanele autorizate
pentru exploatarea instalaţiilor electrice respective şi care au responsabilităţi în acest
sens, în conformitate cu documentaţia tehnică specifică în vigoare.
Sistem de protecţie – ansamblu de două sau mai multe mijloace şi/sau măsuri
de protecţie.
 Persoane calificate – persoane având cunoştinţe tehnice sau o experienţă
suficientă ca să permită evitarea pericolelor ce le poate prezenta un echipament electric
aflat sub tensiune.
Persoane avertizate – persoane informate şi/sau supravegheate de persoane
calificate în scopul evitării pericolelor ce le poate prezenta un echipament electric aflat
sub tensiune (personal de întreţinere, execuţie sau exploatare).
Parte sub tensiune (parte activă) – conducător sau element conducător care în
regim normal de lucru se află sub tensiune.
Atingere directă – atingere de către un om nemijlocită sau prin intermediul
unui element conductor a părţilor active ale unei instalaţii electrice.
Atingere indirectă – atingerea de către om a unor părţi intrate accidental sub
tensiune datorită unui defect electric.
Clasă de protecţie – simbol numeric convenţional care arată modul de
realizare a protecţiei împotriva electrocutării.
Parte conductoare naturală – element conductor care nu aparţine instalaţiei
electrice, dar care poate transmite un potenţial electric (structuri metalice, conducte de
apă, gaze sau alte fluide).
Parte accesibilă - parte a echipamentului (utilajului) electric care poate fi
atinsă de om, direct sau cu degetul de control.
Masă – parte conductoare a unui echipament (utilaj) accesibilă, care poate fi
atinsă direct de om şi care poate fi pusă sub tensiune accidental sau voit în cazuri
speciale.
Contact de protecţie – element care serveşte la realizarea continuităţii electrice
între masă şi instalaţia de protecţie.
Echipament electric – ansamblu de elemente destinat producerii ,
transportului, distribuţiei, acumulării, măsurării, transformării sau utilizării energiei
electrice.
Utilaj electric – ansamblu de echipamente electrice şi de accesorii ale acestora
destinat unui proces de lucru.
Punct neutru (neutru) – punct comun al părţilor active ale sursei de tensiune
ale cărui diferenţe de potenţial, în valori absolute, faţă de fiecare conductor activ (fază)
sunt egale în funcţionare normală.
Punct de nul (nul) – neutru legat la o priză de pământ printr-o rezistenţă
electrică neglijabilă.
Schemă de protecţie – schemă în care se reprezintă situaţia punctului neutru al
sursei de tensiune şi a maselor echipamentelor sau utilajelor electrice, în raport cu
pământul (masa).
Izolaţie electrică (izolaţie) – material sau ansamblu de materiale
electroizolante destinate izolării părţilor active.
Izolaţie principală (izolaţie de bază) – izolaţie destinată asigurării protecţiei
împotriva atingerilor directe.
Izolaţie de lucru (izolaţie funcţională) – izolaţie dimensionată care asigură
funcţionarea normală a echipamentului.
Izolaţie suplimentară – izolaţie destinată asigurării protecţiei împotriva
atingerilor indirecte periculoase în cazul deteriorării izolaţiei principale.
Izolaţie dublă – izolaţie constituită dintr-o izolaţie principală şi o izolaţie
suplimentară.
 Izolaţie întărită – izolaţie principală îmbunătăţită, care are proprietăţi
mecanice şi electrice echivalente cu cele ale izolaţiei duble.
Defect de izolaţie – scădere sub limita prescrisă a rezistenţei de izolaţie dintre
un conductor activ şi pământ (masă) sau dintre conductoare active.
Bornă de protecţie – bornă prevăzută pentru legarea unui conductor de
protecţie.
Zonă cu circulaţie frecventă – zonă neîngrădită care se află la o distanţă mai
mică sau egală cu 15 m, de drumuri, şosele, îngrădirile locuinţelor, unităţilor industriale
sau agricole, accesibilă şi altor persoane decât cele care fac parte din personalul de
exploatare.
Zonă cu circulaţie redusă – zonă îngrădită în care are acces numai personal
special instruit, precum şi zona aflată la distanţă mai mare de 15 m, de drumuri, şosele,
locuinţe sau îngrădirile acestora.
Distanţa de protecţie – distanţa dintre părţi active şi carcase de protecţie,
îngrădiri, balustrade, bare de protecţie sau zona de manipulare.
Punere la pământ – atingere accidentală între o parte activă şi pământ sau o
parte conductoare în contact cu pământul.
Punere la masă – atingere accidentală între o masă activă şi masă.
Timp de deconectare – durata între producerea defectului şi deconectarea
circuitului defect de la sursa de alimentare cu energie electrică.
Conductor activ – conductor destinat transportului sau distribuţiei energiei
electrice, care în regim normal de lucru se află sub tensiune.
Conductor de protecţie – conductor utilizat pentru realizarea protecţiei
împotriva electrocutării ţi care leagă masele cu:
 alte mase;
 o priză de pământ;
 un conductor de nul sau cu un alt conductor legat la pământ (masă);
 părţi legate la pământ (masă);
 o parte conductoare străină;
 dispozitive de protecţie.
Conductor de legare la priza de pământ – conductor prin care se stabileşte legătura
dintre priza de pământ şi conductorul principal de legare la pământ sau reţeaua
conductoarelor principale de legare la pământ.
Conductor de nul – conductor care se leagă la nul.
Conductor de nul de protecţie – conductor de protecţie prin care se leagă masele la
punctul de nul.
Conductor de nul de lucru – conductor legat la punctul de nul destinat a transporta
energie electrică.
Tensiune de atingere – parte din tensiunea unei instalaţii de legare la pământ la care
este supus omul aflat la o distanţă de 0,8 m faţă de masa pe care o atinge.
Tensiune de pas – parte din tensiunea unei instalaţii de legare la pământ la care este
supus omul când atinge simultan două puncte de pe sol, pe direcţia gradientului de
potenţial, aflate la o distanţă de 0,8 m între ele.
Tensiune de lucru – valoare efectivă a tensiunii electrice a unui echipament
(instalaţie) electric în condiţii normale de lucru.
 Tensiune redusă – tensiune de lucru a echipamentelor electrice care nu depăşeşte 50
V în curent alternativ şi 120 V în curent continuu şi care se foloseşte ca măsură de
protecţie împotriva electrocutării.
Priza de pământ – element conductor sau ansamblu de elemente conductoare
(electrozi) în contact cu pământul pentru trecerea curentului în sol.
Priza de pământ artificială – priza de pământ construită special pentru conducerea
curentului în sol.
Priza de pământ naturală – element conductor sau ansamblu de elemente
conductoare al unei construcţii sau instalaţii, care îndeplineşte şi condiţiile unei prize de
pământ.
Instalaţie de legare la pământ – ansamblu format din conductoare de legare la
pământ şi priza de pământ prin care se realizează legarea la pământ.
Instalaţie de legare la pământ de protecţie – instalaţie cu ajutorul căreia se realizează
protecţia prin legare la pământ.
Rezistenţa de dispersie a unei instalaţii de legare la pământ
1. Rezistenţa de dispersie rezultantă a prizelor de pământ şi conductoarelor de
legătură dintre acestea ce constituie instalaţia;
2. Raport dintre tensiunea instalaţiei de legare la pământ şi curentul de trecere la
pământ prin priză.
Loc de muncă puţin periculos – spaţiu care în condiţii normale este caracterizat
simultan prin :
-umiditatea relativă a aerului, max 75% la temperatura aerului cuprinsă între 15-
30ºC.
-pardoseală (amplasament) izolantă.
Loc de muncă periculos (mediu periculos) – spaţiu caracterizat prin cel puţin una din
următoarele condiţii :
-umiditatea relativă a aerului peste 75% dar cel mult 97% la temperatura aerului
peste 30º dar cel mult 35ºC.
-pardoseala cu proprietăţi conductoare (beton, pământ).
-parte conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă cel mult 60% din
zona de manipulare.
-prezenţă de pulberi conductoare (pilitură de metal, grafit)
-prezenţă de fluide care micşorează impedanţa corpului uman.

Loc de muncă foarte periculos (mediu periculos) – spaţiu caracterizat prin cel puţin
una din următoarele condiţii:
-umiditatea relativă a aerului peste 97% la temperatura aerului peste 35º.
-părţi conductoare în legătură electrică cu pământul care ocupă mai mult de 60% din
zona de manipulare.
-prezenţă de agenţi corozivi.
 Manevre În Instalaţii Electrice

II.1. Noţiuni generale – Terminologie

Pentru aprofundarea prevederilor Normelor Generale de Protecţia Muncii cât si a
Regulamentului General de Manevre în Instalaţiile Electrice e necesară definirea
termenilor de specialitate conform standardelor europene şi româneşti în vigoare:
Gestiunea - Instalaţiile, echipamentele, etc, încredinţate prin inventar în exploatarea
şi întreţinerea unei unităţi sunt în gestiunea unităţii şi în gestiunea nemijlocită a
subunităţilor de bază ale acesteia. Se consideră în gestiunea unei unităţi şi instalaţiile,
echipamentele care nu sunt în inventarul unităţii dar sunt exploatate de aceasta, în baza
unei convenţii de exploatare.
Personalul de deservire operativă este personalul de exploatare care execută în
timpul serviciului conform atribuţiilor care-i revin, manevre, supraveghere, control
şi/sau lucrări în instalaţii electrice în baza AS,DV, ITI-PM, Foi manevra, consemnând
activitatea depusă într-un registru operativ.
Prin manevră se înţelege ansamblul unor operaţii, operaţii distincte, grupe distincte
de operaţii prin care se schimbă starea operativă a echipamentelor, elementelor sau
schema de conexiuni în care funcţionează acestea, însă la care personalul nu are voie să
atingă direct părţile conductoare aflate sau destinate a se afla sub tensiune.
Prin manevre curente se înteleg manevrele care au ca scop modificarea regimului de
funcţionare a sistemului energetic al reţelei sau a unei instalaţii sau sunt determinate de
schimbarea regimului de funcţionare a sistemului energetic.
Prin manevra programată se înteleg manevrele care au drept scop modificarea
configuraţiei sistemului instalaţiei, reţelei fără ca acestea să aibă un caracter frecvent sau
periodic, precum şi cele care au drept scop retragerea din exploatare a echipamentelor,
elementelor, celulelor, pentru lucrări sau probe.
Prin manevre de lichidare a incidentelor şi avariilor se înţeleg manevrele care se
execută cu ocazia apariţiei unui incident (avarii) pentru izolarea defectului şi restabilirea
alimentaţiei consumatorilor.
Prin manevre cauzate de accident se înţeleg acelea ce se execută pentru scoaterea
victimei de sub acţiunea curentului electric.
Prin manevre de execuţie se înţeleg acele manevre ale căror operaţii se desfăşoară în
cadrul unei instalaţii zona de reţea şi sunt îndeplinite în totalitate nemijlocit de acelaşi
personal de servire operative aflat în instalaţia respectivă.
Prin manevre de coordonare se înţeleg acele manevre ale căror grupe distincte de
operaţii sau operaţii distincte afectează un ansamblu de instalaţii, fiind executate în două
sau mai multe instalaţii sau zone de reţea, de către două sau mai multe formaţii de
servire operative.
Prin operaţie se înţelege acţionarea detaliată de către personalul de servire operative
a elementelor de comutaţie primară şi reglaj ale unui echipament, celulă, element, a
elementelor de comutaţie secundară, precum şi executarea unor măsuri speciale sau
formalităţi ce derivă din aceste acţionări.
Prin grupa distinctă de operaţii se înţelege ansamblul acelor operaţii din cuprinsul
unei manevre ce se execută la un echipament, ce îndeplinesc simultan următoarele
condiţii:
 1. au o succesiune bine determinată în cadrul grupei respective
2. operaţiile din grupa respectivă se execută în totalitate de aceeaşi formaţie de
servire operativă ;
3. succesiunea operaţiilor din grupă nu se afectează reciproc cu succesiunea
operaţiilor dintr-o altă grupă identică, ce se efectuează în acelaşi timp de o altă
formaţie de servire operativă în cadrul manevrei de coordonare respective ;
4. operaţiile din grupă nu necesită coordonarea în timp cu alte formaţii de servire
operative.
Prin operaţie distinctă se înţelege operaţia din cadrul unei menevre de execuţie care
necesită coordonarea în timp cu grupe distincte de operaţii sau operaţii distincte, care au
loc în cadrul aceleiaşi manevre de coordonare.
Prin concepţia manevrelor se înţelege aranjarea succesiunii grupelor destinate de
operaţii, operaţiilor distincte şi operaţiilor din cadrul manevrei în aşa fel, încât să se
asigure desfăşurarea normală a acestora.

II. 2. Reguli tehnice privind concepţia manevrelor

Manevrele efectuate în cadrul instalaţiilor electrice urmăresc asigurarea funcţionării

continue a instalaţiilor electrice, la parametrii nominali, în depline condiţii de securitate
a muncii.
Pentru intervenţii în instalaţiile electrice, pentru efectuarea manevrelor în deplină
securitate a muncii în concepţia manevrelor trebuie respectate reguli tehnice generale pe
care le prezentăm succint în continuare:
 Pentru acţionarea normală a separatoarelor (debroşarea normală a
întrerupătoarelor debroşabile) la întreruperea unui circuit ordinea operaţiilor
va fi deconectarea întrerupătoarelor şi apoi deschiderea separatoarelor
respective (debroşarea întrerupătoarelor respective) iar la stabilirea
continuităţilor unui circuit, ordinea operaţiilor va fi închiderea separatoarelor
(broşarea întrerupătoarelor) şi apoi conectarea întrerupătoarelor respective.
 Ca ordine de acţionare a separatoarelor, la deschiderea acestora întâi se
deschid separatoarele de linie, transformator sau borne, şi apoi cele de bare iar
la închiderea acestora întâi se închid separatoarele de bare şi apoi cele de linie,
transformator sau borne.
 Pentru a preveni ca în momentul acţionării unui separator să se producă
conectarea accidentală a întrerupătorului din circuitul respectiv, toate
automatizările care pot provoca anclaşarea acestuia vor fi anulate.
 Pentru preîntâmpinarea producerii unor avarii în timpul efectuării manevrelor
după acţionarea fiecărui aparat de comutaţie se va verifica vizual poziţia
acestora (cu ajutorul aparatelor de măsură şi a semnalizărilor de poziţie a
acestora). În instalaţiile telecomandate, unde manevrele se execută numai cu
întrerupătoare, poziţiile acestora se vor verifica din indicaţiile şi condiţiile
prevăzute în acest scop de aparatura de telecomandă.
 În cazul circuitelor fără întrerupător Regulamentul general de manevră
stabileşte operaţiile admise a se efectua cu ajutorul separatoarelor normale.
 Este interzisă deschiderea sau închiderea unui separator prin care s-ar putea
întrerupe sau stabili curenţi capacitivi, în cazul în care există o punere la
 pământ a unei faze în reţeaua respectivă.
 Punerea sub tensiune în gol a unei bare se face prin conectarea întrerupătorului
unui echipament legat la bare.
 Liniile, transformatoarele, pentru care nu există certitudinea că sunt în bună
stare, nu se vor pune sub tensiune cu ajutorul unui separator.
 La conectarea unui întrerupător cu tensiune din ambele părţi este obligatoriu
controlul sincronismului.
 La redarea în exploatare a unor linii sau echipamente după lucrări în cursul
cărora ar fi putut apărea o modificare a legării fazelor, trebuie verificată
succesiunea şi concordanţa acestora prin verificarea vizuală şi prin măsurători.
 Fiecare unitate va stabili prin instrucţiuni tehnice interne modalitatea de
execuţie a manevrelor de trecere a echipamentelor, elementelor de pe o bară pe
alta, cât şi măsurile de prevenire a apariţiei supratensiunilor de comutaţie
periculoase sau pentru prevenirea funcţionării intempestive a unor
automatizări sau protecţii ,etc.
 Este interzisă trecerea la executarea verificării lipsei de tensiune şi executarea
legăturilor la pământ la un capăt al unui echipament fără ca în prealabil să se fi
executat toate separările vizibile la toate celelalte capete ale echipamentului
respectiv de unde s-ar putea primi tensiune.
 La executarea legăturilor la pământ la un echipament care are mai multe
capete de unde se poate primi tensiunea, ordinea de referinţă a execuţiei va fi:
- pentru legările la pământ, întâi se vor executa cele care se fac prin închiderea
cuţitelor de legare la pământ şi după aceea cele care se fac prin montarea
scurtcircuitoarelor mobile.
- pentru dezlegarea de la pământ, întâi se vor executa cele care se fac prin
demontarea scurtcircuitoarelor mobile şi după aceea cele care se fac prin deschiderea
cuţitelor de legare la pământ.
Prin instrucţiuni tehnice interne se vor face precizări în amănunt privind concepţia
manevrelor specifice fiecărui echipament sau element.
La conceperea tuturor manevrelor se va ţine seama în mod obligatoriu şi de
prevederile NPM în vigoare.

II. 3. Reguli privind foile de manevră

Prin foaie de manevră se înţelege un document scris, care stabileşte următoarele:

- tema manevrei (starea operativă finală a instalaţiei, echipamentului, etc)
- scopul manevrei
- starea operativă iniţială a instalaţiei, echipamentului, etc
- succesiunea operaţiilor sau a grupelor distincte de operaţii şi operaţii distincte ce
urmează a fi efectuate
- concepţia manevrei
- notaţiile în legătură cu dispunerea şi îndeplinirea operaţiilor
- persoanele care au legătură cu manevra şi resposabilitatea acestora.
După personalul care o foloseşte şi felul manevrei conţinute, foaia de manevră poate
fi:
- foaie de manevră de execuţie – folosită de personalul de servire operative, pentru
executarea de manevre într-o instalaţie sau zone de reţea, aflată în exploatarea sa;
cuprinde înscrierea detaliată a înserierii tuturor operaţiunilor ce se execută şi se
întocmeşte de regulă, pentru un singur echipament.
- foaie de manevră de coordonare – folosită de personalul de comandă operative al
unei trepte de conducere operative, după care acesta coordonează executarea în timp a
grupelor distincte de operaţii şi a operaţiilor distincte, ce se execută în cadrul manevrei
de coordonare. Foaia de manevră de coordonare cuprinde înscrierea grupelor distincte
de operaţii şi a operaţiilor distincte ce urmează a se coordona.
Instrucţiunile tehnice interne pot conţine foi de manevră permanente pentru
manevrele legate de lucrările care se execută în baza acestor instrucţiuni.
Instrucţiunile tehnice interne pot conţine şi ghiduri de manevră pentru orientarea
personalului de servire operative sau de comandă operative, la executarea şi
coordonarea manevrelor care se pot face fără foi de manevră (conform PE 118-92) sau
la întocmirea foilor de manevră programate normal sau accidental.
Foile de manevră implică responsabilităţi ale persoanelor care întocmesc, verifică,
aprobă şi controlează foile de manevră. Aceste persoane trebuie să dea dovadă de o
pregătire tehnică de excepţie, care să implice o cunoaştere temeinică a instalaţiilor şi a
regulamentului general de manevră.
Persoana care întocmeşte foaia de manevră răspunde de corectitudinea concepţiei
acestora, de succesiunea corectă a manevrelor, de respectarea prevederilor normelor de
protecţia muncii, a regulamentului general de manevră, a tuturor actelor normative
tehnice în vigoare, convergente în exploatarea normală a instalaţiilor.
Pesoana care verifică şi aprobă foaia de manevră are răspunderea şi obligaţia de a
corecta eventualele greşeli, de a verifica şi aproba în timp a acestora. Prin aprobarea
foii de manevră se certifică corectitudinea şi posibilitatea de folosire a acestora în
condiţiile pentru care a fost concepută.
Persoana care controlează foaia de manevră de execuţie răspunde de corespondenţa
concepţiei acesteia cu concepţia foii de manevră de coordonare, de corectitudinea
grupelor distincte de operaţii şi operaţiilor distincte înscrise şi succesiunea lor corectă,
de respectarea prevederilor normelor de protecţia muncii şi a altor normative tehnice în
vigoare.
Persoana care verifică şi acceptă foaia de manevră (responsabilul manevrei), fiind
ultima persoană care citeşte foaia de manevră, răspunde de verificarea conţinutului foii
de manevră în raport cu situaţia existentă în momentul începerii manevrei şi de
posibilitatea desfăşurării normale a manevrei.

II. 4. Utilizarea simulatorului de manevre – metoda teoretico-practică de formare şi

pregătire a personalului cu atribuţii de exploatare şi control în instalaţii electrice

În etapa actuală – de modernizare a instalaţiilor electrice, de dotare cu instalaţii

complexe, o serie întreagă de probleme sunt generate de intervenţia factorului uman. În
acest context este foarte importantă găsirea unei modalităti de pregătire profesională
interactivă care să permită o apropiere a relaţiei om-instalaţie în condiţiile deplinei
securităţi în muncă.
Utilizarea simulatorului de manevre este o metodă teoretico-practică de formare şi
pregătire a personalului cu atribuţii de exploatare şi control în instalaţii electrice,
urmând a fi extinsă pe o scară largă în procesul de instruire pe teme de protecţia muncii,
prezentând o serie întreagă de avantaje:
- prezintă modul corect de aplicare a regulamentului general de manevră şi a
instrucţiunilor tehnice interne de executare a manevrelor;
- exemplifică practice, pe foi de manevră, succesiunea corectă a operaţiilor ;
- evidentiază greşelile efectuate pe parcursul manevrelor;
- permite aprecierea modului de intervenţie individuală (al fiecărui cursant) în
lichidarea avariilor apărute în sistemul energetic;
- cuantifică prin sistemele de programare modul de pregătire şi intervenţie a fiecărui
cursant (personal operativ) şi selecţionarea personalului operativ prin testare periodică;
- admite posibilitatea exerciţiului continuu până la însuşirea corectă a modului de
efectuare a manevrelor, în depline condiţii de securitate a muncii ;
Simultan – prin analiza unei scheme reale a unei instalaţii electrice, simulatorul de
manevră asigură:
- prezentarea schemelor monofilare ale instalaţiilor;
- prezentarea panourilor de comandă (schema sinoptică, cheile de acţionare ale
întrerupătoarelor şi separatoarelor, indicatoare de poziţie, aparate de măsură şi
semnalizări optice);
- prezentarea panourilor de protecţie;
- executarea de acţionări şi manevre asupra aparatelor de comutaţie pe schemele
monofilare ;
- simularea proceselor tehnologice în caz de avarii, manevre, accidente şi alte
perturbaţii ale sistemului energetic ;
- evaluarea obiectivă a gradului de pregătire a personalului testat şi elaborarea
raportului de evaluare a cursantului.
Simulatorul pe un singur calculator este destinat antrenamentului personalului de
servire operativă pentru deprinderea principiilor pe care se bazează efectuarea
manevrelor într-o staţie electrică, şi pentru testarea profesională.
Staţia A simulată conţine patru linii electrice de 110 kV, dintre care două sunt linii
aeriene, considerate sursele staţiei, iar două sunt linii subterane radiale, şi două
transformatoare de putere de 110/20 kV.
Barele colectoare de 110 kV sunt de tipul cu două sisteme secţionate şi cu bară de
transfer (ocolire). Sectionarea sistemului I de bare este realizată cu o cuplă de
separatoare, iar secţionarea sistemului II – cu o cuplă longitudinală cu întreruptor.
Pentru legătura între sistemele de bare colectoare de 110 kV staţia este echipată cu o
cuplă combinată, care poate avea rol de transfer (ocolire) sau de cuplă transversală, şi o
cuplă transversală.
Neutrele înfăşurărilor de 110 kV ale transformatoarelor de putere sunt legate la
pământ.
Pe partea de 20 kV barele colectoare sunt de tipul cu două sisteme secţionate.
Secţionarea sistemului II – cu o cuplă longitudinală cu întreruptor. Legătura între
sistemele de bare colectoare se face prin două cuple transversale.
Neutrul de 20 kV este tratat prin rezistenţă. Echipamentul de tratare a neutrului este
conectat în derivaţie la bornele de 20 kV ale transformatoarelor de putere.
În staţia de 20 kV sunt simulate cinci linii subterane şi două transformatoare de
servicii interne.
 Dispozitivele de acţionare al întreruptoarelor de 110 kV sunt de tipul oleopneumatic,
iar ale întreruptoarelor de 20 kV sunt cu resort.
Dispozitivele de acţionare ale separatoarelor sunt electrice, cu excepţia
separatoarelor de legare la pământ şi a separatoarelor de bare ale descărcătoarelor cu
rezistenţă variabilă.
Comenzile date aparatelor de comunicaţie pe schema monofilară a staţiei sunt
considerate comenzi mecanice.
Pentru comanda electrică a întreruptoarelor se foloseşte tensiunea continuă operativă
de comandă ± BC, iar pentru comanda electrică a separatoarelor se utilizează tensiunea
continuă ± BS.
Sunt simulate funcţiile de comandă (comenzi mecanice de la faţa locului şi comenzi
electrice de la distanţă), măsură, semnalizare, protecţii şi automatizări, blocaje.
Operaţiile şi manevrele executate sunt înregistrate. Lista operaţiilor poate fi salvată şi
utilizată pentru a crea foi de manevră standard, utilizate ca etalon, sau pentru evaluarea
prin notă a foilor de manevre.
Se pot simula scurtcircuite în diferite puncte ale reţelei, precum şi defectări mecanice
ale întreruptoarelor.
Staţiile simulate sunt echipate cu transformatoare de forţă, bobine pentru crearea
nulului artificial, rezistenţe de tratare, transformatori de servicii interni, transformatoare
de măsură.
Sunt simulate manevre logice de tip închis/deschis, operaţii specifice echipamentelor
de comutaţie, operaţii generale din foaia de manevră şi existenţa sau absenţa unor
parametri analogici.
Formarea şi perfecţionarea personalului operativ pe simulatorul de manevră, permite
dobândirea de aptitudini şi deprinderi în luarea unor decizii optime şi rapide pentru
înlăturarea cauzelor defectelor apărute în funcţionarea instalaţiilor tehnologice.
Se crează posibilitatea antrenării cursanţilor prin executarea de manevre,
îmbunătăţirea continuă a relaţiei om-calculator, fiecare cursant având posibilitatea şi
capacitatea de a se evalua.
Evaluarea cât mai exactă are în vedere patru criterii:
1. corectitudinea efectuării manevrelor cu succesiunea impusă (criteriu tehnologic)
2. respectarea succesiunii foii de manevră (criteriul de disciplină)
3. realizarea stării operative finale
4. încadrarea în timpul alocat
Evaluarea se finalizează printr-un raport de evaluare listat de imprimantă.

Măsuri De Protecţia Muncii La Intervenţia In Instalaţii Electrice Aflate Sub

Tensiune

III.1. Executarea lucrărilor sub tensiune

Lucrarea fără scoatere de sub tensiune este lucrarea care se execută în una din
următoarelor situaţii (conform G.T. anexa 1, poz. 29):
a) la distanţă faţă de părţile aflate sub tensiune la care personalul executant nu
depăşeşte îngrădirile fixe de protecţie şi nu se urcă pe construcţiile de susţinere ale
instalaţiilor electrice aflate sub tensiune;
 b) la distanţă mai mică decât distanţa de vecinătate la care personalul executant este
împiedicat să se apropie de părţile aflate sub tensiune, prin îngrădiri provizorii mobile,
prin carcasarea echipamentelor sau, în mod cu totul excepţional, prin indicatoare de
securitate;
c) în instalaţii la care s-a întrerupt tensiunea şi s-au realizat separările electrice, dar
care nu sunt legate la pământ şi în scurt circuit;
d) direct asupra părţilor aflate sub tensiune (lucrul sub tensiune) utilizând una din
următoarele metode de lucru:
- în contact, care se aplică la executarea de lucrări în instalaţii electrice la care
personalul executant utilizează mijloace de protecţie electroizolante sau electroizolate;
- la potenţial, care se aplică la executarea de lucrări la liniile electrice aeriene de 110-
750 KV şi la care personalul executant utilizează mijloace de protecţie electroizolante şi
unelte electroizolate.
Lucrările care se execută direct asupra părţilor aflate sub tensiune ale
instalaţiilor electrice prin una din metodele „în contact” sau „la potenţial” trebuie să aibă
la bază ca formă organizatorică Instrucţiuni tehnice interne de protecţia muncii (ITI-
PM) sau Atribuţii de serviciu (AS).
Pentru executarea lucrărilor sub tensiune în contact trebuie să se realizeze o serie de
măsuri tehnice:
- identificarea instalaţiei (locului) în care urmează a se lucra;
- delimitarea materială a zonei de lucru şi montarea indicatoarelor de securitate;
- luarea măsurilor pentru evitarea accidentelor de natură neelectrică;
- asigurarea de către şeful de lucrare şi de către fiecare membru al formaţiei de lucru
că în spate şi în părţile laterale nu sunt în apropiere părţi aflate sub tensiune, neîngrădite
sau neprotejate, astfel încât să existe suficient spaţiu, care să permită efectuarea
mişcărilor necesare la lucrare, în condiţii de securitate.
Pentru executarea lucrărilor asupra instalaţiilor aflate sub tensiune la
potenţial trebuie să se realizeze următoarele măsuri tehnice:
- identificarea instalaţiilor în care urmează a se lucra;
- luarea măsurilor pentru a evitarea accidentelor de natură neelectrică;
- utilizarea dispozitivelor şi uneltelor electroizolante speciale.
În cazul în care se lucrează sub tensiune pe o linie electrică aeriană de înaltă
tensiune, trebuie să se scoată din funcţiune instalaţiile de reanclaşare automată, pe toată
durata lucrărilor.
Linia electrică aeriană de înaltă tensiune la care se lucrează şi care a declanşat
prin protecţie, nu se va reconecta decît după ce s-au clarificat motivele declanşării.

Terminologie

Noţiunile folosite în instrucţiunile tehnologice de lucru sub tensiune în

instalaţiile electrice de înaltă tensiune au următoarele semnificaţii:
a) Instalaţii electrice în exploatare – instalaţii aflate efectiv sub tensiune sau care pot
fi puse sub tensiune prin manevrarea aparatajului de comutare precum şi a instalatiilor
care au mai fost puse sub tensiune şi sunt temporar separate vizibil prin dezlegări de
cordoane sau prin demontarea unor porţiuni de bare.
b) Unitatea de exploatare – unitate cu personalitate juridică, având în gestiune
instalaţii electrice aflate în exploatare şi întreţinere.
c) Personal de exploatare – personal care are ca sarcină deservirea operativă a
instalaţiilor electrice şi/sau de întreţinere curentă.
d) Personal de întreţinere – personalul care execută lucrări de revizii şi reparaţii,
lucrări de remediere a deranjamentelor sau de prevenire a acestora în scopul menţinerii
instalaţiilor electrice în stare tehnică corespunzătoare.
e) Personal delegat – personal care nu aparţine unităţii de exploatare dar desfăşoară,
cu aprobarea acesteia, o activitate temporară în instalaţii electrice aflate în gestiunea
unităţii respective.
f) Instalaţii electrice de joasă tensiune – instalaţiile legate galvanic la reţelele cu
neutrul legat la pământ, la care tensiunea de lucru între fiecare fază şi pământ în regim
normal de funcţionare, nu depăşeşte 250 V şi instalaţiile legate galvanic la reţelele cu
neutrul izolat faţă de pământ la care tensiunea de lucru între faze, în regim normal de
funcţionare, nu depăşeşte 1000 V (exclusiv).
Cunoaşterea şi respectarea instrucţiunilor tehnice de protecţie a muncii este
obligatorie pentru tot personalul angrenat în executarea lucrărilor sub tensiune.
Responsabilitatea aplicării instrucţiunilor revine fiecărui lucrător, potrivit funcţiei ce o
deţine. Personalul cu funcţii de conducere răspunde de asigurării dotării, controlului şi
instruirii personalului. Personalul este obligat să folosească la lucrări echipamentul de
lucru şi protecţie adecvat fiind obligat de a preveni sau opri orice acţiune care ar putea
conduce la o accidentare proprie sau a altei persoane.

Condiţii ce trebuie să le îndeplinească personalul pentru executarea lucrărilor sub

tensiune
Pentru executarea lucrărilor sub tensiune în instalaţiile electrice de joasă tensiune
personalul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie sănătos din punct de vedere fizic şi psihic;
- să fie calificat profesional pentru lucrările ce i se încredinţează;
- să fie instruit şi verificat din punct de vedere al protecţiei muncii;
- să cunoască procedeele de scoatere de sub tensiune a persoanelor electrocutate şi de
acordare a măsurilor de prim ajutor;
- să fie autorizat pentru executarea lucrărilor sub tensiune.
Executarea lucrărilor sub tensiune în instalaţiile electrice de joasă tensiune, se
permite numai personalului ce face parte din unităţile de exploatare. Nu se admite
executarea acestor lucrări de către personalul delegat.

III. 2. Măsuri organizatorice de protecţie a muncii pentru executarea de lucrări sub

tensiune

Pentru executarea lucrărilor sub tensiune în instalaţiile electrice de joasă tensiune

sunt necesare următoarele măsuri organizatorice:
a) Îndeplinirea formelor de admitere la lucru sau dispunerea de lucrări
consemnându-se într-un registru special:
- instalaţiile în care urmează a se lucra;
- numărul Instrucţiunii tehnice interne de protecţie a muncii în baza căreia urmează
a se executa lucrarea;
 - numele şefului de lucrare şi numărul membrilor formaţiei de lucru;
- data executării lucrărilor;
- semnăturile persoanei care dispune executarea lucrărilor şi a şefului de lucrare.
b) Admiterea la lucru;
c) Controlul activităţii formaţiei de lucru şi supravegherea în timpul lucrului.
Răspunderea directă a pregătirii şi executării lucrărilor sub tensiune revine
următoarelor persoane:
- persoana care dispune executarea lucrării;
- persoana care admite la lucru (admitentul);
- şeful de lucrare;
- executanţii formaţiei de lucru.
Persoanele care fac parte din efectivul formaţiei de lucru (executanţii)
trebuie să aibă grupele de autorizare prevăzute în instrucţiunile tehnice interne
(ITI-P) specifice fiecărei categorii de lucrare şi să facă parte din unitatea de exploatare.
Executanţii de lucrări răspund de cunoaşterea şi aplicarea întocmai a normelor de
protecţia muncii specifice şi de respectarea cu stricteţe a delimitărilor materiale ale
zonei de lucru, desfăşurându-şi activitatea în limitele acestei zone.
Începerea lucrărilor sub tensiune se va face numai după delimitarea materială a
zonei de lucru şi luarea măsurilor tehnice de asigurare împotriva accidentelor de natură
neelectrică.
Pe toată durata desfăşurării lucrărilor, membrii formaţiei de lucru se subordonează
şefului de lucrare.
Întreruperile ca urmare a imposibilităţii de continuare a lucrărilor se fac prin grija şi
pe răspunderea şefului de lucrare la iniţiativa sa, sau la iniţiativa unui membru a
formaţiei de lucru însuşite de şeful de lucrare, la apariţia oricărui fenomen sau situaţie
ce poate conduce la accidentarea personalului şi anume:

- apariţia furtunilor;
- apariţia descărcărilor atmosferice în zonă;
- constatarea unei situaţii în instalaţie neprevăzută în I.T.I.;
- apariţia unei situaţii tehnologice ce prezintă potenţial de accidentare;
- nerespectarea disciplinei sau a normelor de protecţie a muncii de către membrii
formaţiei de lucru.
La executarea lucrărilor sub tensiune se vor folosi numai mijloace de protecţie
electroizolante care corespund standardelor sau normelor tehnice în vigoare.
Mijloacele de protecţie electroizolante utilizate sunt:
- mănuşi electroizolante de joasă tensiune (asociate cu mănuşi din tercot, de bumbac
sau lână);
- mănuşi electroizolante de înaltă tensiune;
- cizme electrizolante;
- covoare electrizolante mobile;
- platforme electroizolante;
- indicatoare de tensiune de joasă tensiune.
Înainte de fiecare folosire a unui mijloc de protecţie personalul executant este obligat
să facă o verificare a acestuia privind:
- starea tehnică generală (lipsa defectelor exterioare, starea de curăţenie, lipsa de
umiditate, etc.);
- respectarea termenilor încercărilor periodice.
Ca mijloc de protecţie împotriva acţiunii arcului electric şi a traumatismelor
se folosesc:
- ochelarii de protecţie;
- casca de protecţie;
- centura de siguranţă.

Condiţii generale pentru executarea lucrărilor sub tensiune

În instalaţiile electrice de joasă tensiune, lucrările sub tensiune se execută folosind
metoda de lucru în contact. Lucrările se execută în baza Instrucţiunilor tehnice interne
(conform 3.I.R.E-I42-82).
La executarea lucrărilor sub tensiune se va ţine seama de următoarele condiţii
meteorologice:
- în caz de precipitaţii atmosferice slabe lucrările pot fi începute şi continuate;
- în caz de precipitaţii atmosferice intense ceaţa densă, descărcări atmosferice sau
vânt puternic, lucrările nu pot fi începute şi nici continuate.
Urcarea pe stâlpii liniilor electrice aeriene cu dispozitive portative de urcat pe stâlpi
(cârlige cu gheare sau cu tampoane de cauciuc) se va face numai după verificarea
prealabilă a acestora la baza şi apoi pe parcursul urcării.
Executarea de lucrări sub tensiune la coronamentele liniilor electrice aeriene prin
urcare directă pe stâlpi este interzisă în cazul stâlpilor metalici de beton sau de lemn
asimilate acestora. În asemenea situaţii lucrările de coronamente se vor executa din
autotelescop, autoscară sau de pe alt utilaj de urcat electroizolant, precum şi de pe scara
de lemn (în formaţie de două persoane).
În anexă sunt prezentate două modele de I.T.I.P întocmite pentru:
- Înlocuirea unui izolator de susţinere;
- Racordarea unui branşament.

Echipament De Lucru Si Protecţie Pentru Electricieni

Prin echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament destinat să fie

purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care
ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice
element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.
Echipamentul individual de protecţie trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi
evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă ori prin
măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.
Echipamentul individual de protecţie trebuie să respecte cerinţelor esenţiale de
securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea
lor pe piaţă.
Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la un risc
mărit;
- să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;
 - să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
- să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate ajustările
necesare.
În cazul în care prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai
multor echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie să fie
compatibile şi să îşi păstreze eficacitatea în raport cu riscul/riscurile
respectiv/respective.
Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata
purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc,
caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrător şi de performanţa echipamentului
individual de protecţie.
Angajatorul trebuie să informeze lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl
protejează purtarea echipamentului individual de protecţie.
Angajatorul trebuie să asigure instruirea lucrătorului şi, dacă este cazul, organizează
antrenamente pentru modul de purtare a echipamentului individual de protecţie.
Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în scopurile specificate
şi în conformitate cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia împrejurărilor specifice şi
excepţionale.
Înainte de a alege echipamentul individual de protecţie, angajatorul trebuie să
evalueze dacă echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează să îl folosească
îndeplineşte cerinţele esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie.
Această evaluare cuprinde:
a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
b) definirea caracteristicilor pe care trebuie să le posede echipamentul individual de
protecţie pentru a fi eficace împotriva riscurilor prevăzute la lit. a), luându-se în
considerare orice riscuri pe care le poate crea echipamentul în sine;
c) compararea caracteristicilor echipamentului individual de protecţie disponibil cu
caracteristicile prevăzute la lit. b).

Ne propunem o prezentare generală a echipamentului de lucru şi protecţie folosit de

electricieni, cuprinzând şi unele observaţii şi propuneri făcute în scopul îmbunătăţirii
echipamentului de lucru şi protecţie.
Sunt tratate următoarele capitole:
A – Protecţia capului cu ajutorul căştilor de protecţie
B – Protecţia ochilor cu ochelari de protecţie
C – Protecţia mâinilor şi a braţelor
D – Protecţia picioarelor cu ajutorul mijloacelor individuale de protecţie
E – Îmbrăcămintea de lucru şi protecţie.

A. Protecţia capului cu ajutorul căştilor de protecţie.

Casca de protecţie protejează simultan, direct şi indirect. Acţiunea de protecţie
directă constă în excluderea posibilităţii unui contact nemijlocit între agentul
mecanic şi craniu, subansamblul activ fiind calota. Acţiunea de protecţie indirectă
constă în amortizarea complexă prin care parametrii mecanici sunt diminuaţi şi
redistribuiţi.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească casca de protecţie sunt:
 - să realizeze protecţia capului împotriva şocului produs de agenţii mecanici;
- să fie fiziologice;
- să fie igienice.
Criteriile limitative pe care trebuie să le satisfacă căştile de protecţie sunt:
- protecţia faţă de agenţii mecanici
- criteriu ergonomic.
Caracteristicile fiecărui tip de cască de protecţie sunt dictate de condiţiile
specifice fiecărui loc de muncă nefiind posibilă realizarea unui tip universal de cască
de protecţie.
a. Elementele constructive ale căştilor de protecţie sunt:
- calota
- echipamentul interior constituit din sistemul de fixare şi reglare pe cap.
- anexele căştii.
1. Calota.
- Vârful calotei acoperă creştetul capului şi poate fi dintr-un material deosebit de
restul calotei, cu rezistenţă superioară la impact.
- Nervurile rigidizează şi măreşte rezistenţa calotei la impactul întâmplător. Sistemul
de nervuri este amplasat de obicei după raţiunile de optimizare a tehnologiei injecţiei (la
materiale sintetice) sau după criterii estetice de simetrie. Nu se respectă însă gradul de
expunere al regiunii lor craniene şi nici topografia contraforturilor craniene.
- Marginea calotei este o îngroşare continuă a peretelui calotei la nivelul perimetrului
acestuia contribuind la protecţia feţei şi â urechilor de căderile întâmplătoare a
diverselor corpuri de la înălţime.
- Cozorocul este destinat protejării ochilor şi a nasului. Lungimea cozorocului se
recomandă să fie limitată la 50-55 mm. Dezavantajul cozoroacelor mai lungi: mărirea
greutăţii căştii dezechilibrând-o, crearea unei apăsări pe frunte, obiectele căzute pe
cozoroc dau o valoare mai mare momentului învârtitor, casca fiind scoasă de pe cap.
Cozoroacele prea scurte devin ineficiente. Înclinarea cozorocului se recomandă să fie
sub 30˚, înclinarea mai mare a cozorocului limitând câmpul vizual în sus. Nu se admit
proeminenţe pe faţa interioară a cozorocului (nervuri, profile) sau exfolieri.
- Borul este evazarea plană directă a peretelui calotei, sau a marginei calotei,
înconjurând tot perimetrul, protejând fruntea, urechile, ceafa şi umerii obrajilor,
împotriva agenţilor mecanici şi a picăturilor de ploaie. Borul apără şi de insolaţie.
Lăţimea borului mai mare de 30 mm sunt jenante, periculoase şi inadmisibile.
- Jgeabul colector de apă obţinut prin rularea marginii perimetrului calotei în
formă de jgheab.
- Sistemul de ventilare este format din orificii plasate pe suprafeţele calotei cu
reglarea obturării totale sau parţiale a acestor orificii şi de spaţiul format din bride de
dimensionare â circumferinţei capului şi de peretele interior al căştilor .
Căştile care au numai unul din aceste două elemente ale sistemului de ventilaţie
rezolvă parţial problema microclimatului.
Calota căştii de protecţie trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- să asigure menţinerea unui spaţiu liber între peretele interior al calotei şi banda de
contur de cel puţin 5 mm, iar în mod normal să nu depăşească 20 mm pentru a nu
influenţa defavorabil stabilitatea căştii pe cap. În zona vârfului calotei, spaţiul liber
ajunge la cel puţin 30 mm.
 - grosimea pereţilor calotei şi traseul nervurilor trebuie corelate cu topografia
grosimii pereţilor calotei craniene.
- suprafaţa exterioară a calotei trebuie să fie alunecoasă, colorată uniform în culori
deschise şi fără defecte.
- nici un element al calotei să nu prezinte muchii ascuţite îndreptate spre interiorul
calotei.
- să aibă rezistenţă la acţiunea directă â flăcării şi neinflamabilitate, precum şi
capacitate de electroizolaţie.
2. Echipamentul interior al căştii.

- Sistemul de fixare este partea din ansamblul interior al căştii – coafura – constituit
bride, inele, butoni, şireturi etc.
Butoanele, capsele, niturile de fixare pentru casca pentru electricieni trebuie să fie
din materiale sintetice izolante.
- Sistemul de amortizare este format din elementele echipamentului interior care vin
în contact cu capul purtătorului: banda de contur (lăţime 28-35 mm) bride radiale ( se
recomandă 6 bride a 25 mm, dispuse simetric) brida centrală (nereglabilă), tampoanele
din material plastic.
Echipamentul interior trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- să asigure o bună stabilitate pe cap
- să respecte înălţimile minime de purtare, respectând în mod obligatoriu spaţiul liber
de 30 mm.
- să fie uşor reglabil şi asigurat împotriva autodereglării.
- suprafaţa de contact cu craniul să nu depăşească 10-25 mmp.
- să fie uşor demontabil.

3. Anexele căştii de protecţie

Sunt elementele, piesele şi subansamblurile suplimentare necesare pentru a
îmbunătăţi condiţiile de portabilitate: apărătoarea de la ceafă şi urechi, cureaua de
bărbie, capişonul.

b. Materiale folosite pentru casca de protecţie:

- Textolitul prezintă cea mai slabă rezistenţă la şoc, are cea mai mare greutate
specifică, cea mai mică duritate Brinell, alungire şi rezistenţă la sfâşiere insuficiente
în comparaţie cu celelalte materiale; referitor la construcţia căştilor de textolit se
constată că au calotele prea puţin adânci existând tendinţa ca purtătorul să desfacă
şireturile. Astfel spaţiul de amortizare subcalotor este practic desfiinţat, casca purtându-
se inutil, capacitatea de preluare a energiilor nefiind asigurată.
- Materialele plastice prezintă o serie de avantaje: greutate specifică mică,
calităţi electroizolante bune, proprietăţi fizico-chimice bune, se prelucreză uşor.
- Polietilena prin caracteristicile sale superioare este cel mai indicat material
pentru înlocuirea textolitului.
c. Tipuri de căşti:
- Cască de protecţie din textolit tip A are o calotă de formă ovală, cu marginea
terminală printr-un mic bor. Coafura internă de fixare a căştii pe cap este fixată de
interiorul căştii prin butoni rapizi sau nituri.
 - Cască de protecţie din textolit tip B are o calotă de care se prinde cu ajutorul
unei sârme de oţel (diametrul de 1 mm) o bandă de carton sau preşpan prevăzută cu
dispozitivul interior de amortizare. În interiorul căştii pe dispozitivul de amortizare se
poate fixa o pelerină pentru protecţia urechilor şi a cefei împotriva curenţilor reci, a
umezelii şi a prafului.
- Cască de protecţie din textolit tip C se prezintă sub formă de şapcă avînd un
dispozitiv interior de amortizare, reglabil (prezintă 7 bride radiale). Calota este
rigidizată prin patru nervuri.
- Cască de polietilenă de joasă presiune formată dintr-o calotă elipsoidală cu
suprafaţa netedă, rigidizată prin 6 nervuri conexe. Bridele dispozitivului de fixare â
căştii pe cap sunt reglabile. Brida de la spate a dispozitivului se aşează pe ceafă, mult
sub nivelul căştii permiţând fixarea căştii mai bine pe cap.
- Casca Champion KSU are o bună stabilitate pe cap şi un jgheab de apă
colector, coafura interioară reglabilă precis şi uşor pe laterale intercalată între coafură şi
calotă are o bandă antişoc. Este igiencă şi lavabilă, toate elementele sunt demontabile,
fără cusături, capse şi cordoane. Este climatizabilă. Greutatea totală inclisiv coafura 270
gr. Este fabricată din materiale plastice injectabile, insensibile la influenţe atmosferice.
Asigură protecţie electrică până la 20.000 V.
- Casca K.S.K.P. luminescentă are caracteristici identice recomandabilă pentru
lucrări de întuneric. Prezintă luminozitate constantă care se încarcă la lumina naturală şi
artificială. Greutatea (fără coafură) 300 gr. Asigură o protecţie electrică pâna la 20.000
kv.
- Căşti de protecţie din materiale termoplaste (firma Petitcollin – Franţa). Au
proprietate dielectrică foarte bună.
- Cască dielectrică pentru muncitorii care lucrează la tensiuni înalte, are calota
construită din bistan (policarbonat).

Păstrarea şi întreţinerea căştilor de protecţie

Căştile se păstrează aşezate în rafturi în încăperi cu temperatură şi umiditate normală

a atmosferei de încăpere (t = 20˚C, f = 50%). Se vor feri de radiaţiile directe ale surselor
de căldură (paravane de azbest, geamuri văruite). După depozitare îndelungată, căştile
trebuie recondiţionate înainte de folosire. Recondiţionarea constă în menţinerea în
atmosferă cu t = 18 - 20˚C, f = 60 – 80%) timp de 24 ore.

Căştile de protecţie se întreţin prin:

- spălare cu apă şi săpun;
- dezinfectare;
- reimpregnare sau retratare cu diverse straturi de protecţie.

B. Protecţia ochilor şi a feţei cu ochelari de protecţie

Ochelarii de protecţie trebuie să satisfacă următoarele calităţi:

- lentilele să fie nedeformabile, să fie optic neutre;
- lentilele să aibă o luminozitate suficientă şi un câmp vizual cât mai intens posibil,
mai ales în sens orizontal;
 - lentilele nu trebuie să formeze cioburi tăioase sub efectul unui şoc, interzicându-se
folosirea sticlei obişnuite;
- ochelarii trebuie să se adapteze la formatul feţei;
- lentilele şi ramele să fie neinflamabile;
- aerarea trebuie să fie satisfăcătoare pentru â evita aburirea părţii optice.
a). Materialele folosite:
- sticlă minerală securizată, sticlă tip triplex, sticlă specială;
- materiale plastice.
b). Caracteristicele fiziologice ale ochelarilor de protecţie.
1.Acuitatea vizuală – joacă un rol în viteza perceperii vizuale, având importanţă în
asigurarea vederii în profunzime, în perceperea formelor obiectelor şi în alte funcţii
vizuale. Acuitatea vizuală trebuie urmărită în raport cu următoarele situaţii: în timpul
purtării unor ochelari cu vizor dintr-un material transparent fără defecţiuni, în timpul
aburirii vizoarelor, după purtarea ochelarilor un timp îndelungat.
2. Câmpul vizual.
Este necesar un câmp vizual suficient pentru a se da posibilitatea observării mişcării
persoanelor din jur, în scopul coordonării muncii proprii cu â celorlalţi pentru o mai
bună desfăşurare a activităţii.
3. Poziţia corectă â ochelarilor pe figură.
Pentru asigurarea câmpului vizual, e necesar ca ochelarii să se adapteze cât mai bine
pe figura purtătorului, vizoarele să corespundă deschiderii orbitelor iar centrul lor să
coincidă pe cât se poate cu orificiul pupilelor.Este necesară confecţionarea ochelarilor
pe mai multe mărimi.
Existenţa unui microclimat favorabil în spaţiul de sub ochelari este condiţionată de
posibilitatea schimbului de aer dintre aceste spaţii şi mediul înconjurător. Astfel
evacuarea transpiraţiei se poate face în întregime fără să se producă o suprasaturare a
aerului de sub ochelari cu vapori de apă iar diferenţa de temperatură între această
regiune şi exterior să fie mică, împiedicând aburirea vizoarelor. Practic această situaţie
nu se poate realiza, deoarece protecţia ochilor prin intermediul ochelarilor este
condiţionată de necesitatea unei construcţii închise. Ochelarii închişi etanşi crează în
orice condiţii de purtare un microclimat neigienic în spaţiul de sub ochelari, având
diferenţe mari faţă de microclimatul înconjurător. Ochelarii cu apărătoare laterală
(semideschişi) asigură un microclimat apropiat de cel al mediului exterior. Cu cât
distanţa dintre faţă şi lentile este mai mare cu atât microclimatul din spaţiul de sub
ochelari este mai favorabil. Durata de apariţie a aburirii este invers proporţională cu
intensitatea efortului depus.
Ochelarii de protecţie trebuie să satisfacă cerinţe legate de caracteristicile noxei
oculare (arcul electric şi lovirii) caracteristicile locului de muncă (în încăperi închise sau
aer liber şi la înălţime) caracteristicile organismului uman, caracteristicile constructive.
Funcţie de aceste cerinţe pentru îmbunătăţirea microclimatului în spaţiul de sub ochelari
este necesar ca la ochelarii folosiţi de electricieni să fie mărită distanţa dintre faţă şi
lentile, iar pentru asigurarea unui câmp vizual corespunzător este necesară adoptarea
unui model de ochelari cu protecţie panoramică.
 C.Protecţia mâinilor şi a braţelor

Protecţia mâinilor se realizează folosind mănuşile de cauciuc lungi cu cinci degete,

dielectrice. Pentru â fi folosite este necesar ca mănuşile să fie verificate şi în perfectă
stare. Neajunsul principal este transpiraţia mâinii sub mănuşi. Mănuşile trebuie să fie
păstrate la temperatura de 20 - 25˚C.
Când mănuşile se poartă o perioadă mai îndelungată, ele se pot îmbrăca deasupra
unor mănuşi de bumbac uşoare, talcarea lor uşurează îmbrăcarea mâinilor. Este indicat
ca mănuşile să fie spălate, atât pe partea interioară cât şi pe partea exterioară cu săpun.
După fiecare întrebuinţare mănuşile trebuie curăţate.
Pe lângă mănuşi, protecţia mâinilor se realizează şi cu palmare şi degetare.

D.Protecţia picioarelor cu ajutorul mijloacelor de protecţie

Două probleme de bază se pun în legătură cu asigurarea confortului în timpul purtării

încălţămintei: problema microclimatului din interiorul încălţămintei şi problema
formatului. Microclimatul neigienic în spaţiul dintre cizmă şi picior se caracterizează
prin temperatură şi umiditate ridicată, care determină creşterea temperaturii pielii şi
senzaţia de încălzire. Umiditatea ridicată este determinată de acumularea şi
suprasaturarea cu vapori de apă proveniţi din transpiraţie, â spaţiului respectiv şi prin
imposibilitatea eliminării vaporilor din exterior (din cauza impermeabilităţii cauciucului
şi a formatului cizmei care nu permit aerisirea piciorului în timpul mersului).
Neevaporarea transpiraţiei duce la scăderea rezistenţei electrice interioare a cizme.
Ţesăturile cele mai bune sunt tricotajele din bumbac, gros care se pot utiliza sub forma
de căptuşeală pentru cizme, sau ciorapi .
Cizmele, şoşonii şi galoşii electroizolanţi trebuie să difere de cizmele, şoşonii şi
galoşii destinaţi altor scopuri prin aspectul lor exterior, prin culoare, prin lipsa lor de
luciu sau alte semne distinctive speciale. Se păstrează în dulapuri sau lăzi închise. Se
recomandă să fie păstrate într-un loc răcoros şi întunecos.

E. Îmbrăcămintea de protecţie şi de lucru.

Îmbrăcămintea trebuie să păstreze corpul omului de diferite acţiuni mecanice, arsuri,

murdărie şi umiditate. Trebuie să realizeze starea termică a organismului prevenind
supraîncălzirea şi subrăcirea lui, că contribuie la prevenirea îmbolnăvirilor de răceală (să
fie permeabilă pentru aer şi vapori). Ţesăturile destinate îmbrăcămintei de protecţie
trebuie să satisfacă următoarele condiţii de bază:
- să posede parametri superiori în ceea ce priveşte rezistenţa la sfâşiere, agăţare,
împungere, crestare, uzură prin frecare.
- să fie uşoare şi flexibile, satisfăcând condiţiile de igienă şi confort.
Din punct de vedere al specificului activităţii electricienilor cele mai bune
rezultate le oferă docul.
Actualmente echipamentul de lucru pentru electricieni este format din salopete cu
cele două părţi componente pantalonul şi bluza de salopetă, care nu satisfac întrutotul
cerinţele impuse specificul activităţii electricienilor prezentând unele lipsuri (ex: pentru
electricienii de exploatare):
- nu sunt prevăzute cu detalii auxiliare corespunzătoare (buzunare, butoniere) pentru
păstrarea sculelor.
- nu asigură protecţia integrală a corpului în cazul manevrelor la înălţime, bluza iese
din pantalon, incomodând pe cel care lucrează; nu este rezolvată problema fixării
pantalonilor de salopetă pe corp (la brâu şi la gleznă).
Consider că rezultatele satisfăcătoare în activitatea electricienilor de exploatare ar
avea adoptarea unei îmbrăcăminte de lucru tip combinezon

Influenţa Cîmpurilor Electromagnetice

IV 1. Terminologie

- Câmpuri electromagnetice – câmpuri magnetice statice şi câmpuri electrice,

magnetice şi electromagnetice care variază în timp cu frecvenţe până la 300 GHz
- Valori limită de expunere – limite de expunere la câmpuri electromagnetice a căror
respectare asigură protecţia lucrătorilor la câmpuri electromagnetice împotriva efectelor
nocive cunoscute împotriva sănătăţii
- Valori de declanşare a acţiunii – nivelul parametrilor direct masurabili (E,H,B,S) de
la care trebuie să fie luate una sau mai multe măsuri de protecţie; respectarea valorilor
de declanşare asigură respectarea valorilor limită de expunere

Parametri direct masurabili ce caracterizează expunerea la câmpuri electromagnetice

- Ic – curentul de contact dintre o persoană şi un obiect (A)

- J – densitatea de curent – curentul care traversează o unitate de suprafaţă,
perpendiculară pe fluxul de curent, într-un volum conductor (A/m2).
- E – intensitatea câmpului electric (E) – forţa exercitată asupra unei particule
încărcate independent de deplasarea ei în spaţiu (V/m)
- H – intensitatea câmpului magnetic (H) – împreună cu inducţia magnetică defineşte
un câmp magnetic în orice punct din spaţiu (A/m)
- B – inducţia magnetică sau densitatea de flux magnetic (B) – forţa exercitată asupra
sarcinilor mobile (T). În spaţiul liber şi în materiile biologice pot fi utilizate atât inducţia
magnetică cât şi intensitatea câmpului magnetic (1A/m = 4 x 10 -7T)
- S – densitatea de putere – cantitatea de putere radiantă, incidentă perpendicular pe
o suprafaţă împărţită la aria acelei suprafeţe (W/m2).
- SA – absorbţia specifică a energiei – energia absorbită pe unitate de masă de ţesut
biologic (J/Kg)
- SAR – rata de absorbţie specifică a energiei medii pe întregul corp sau pe o
anumită parte a corpului – debitul cu care este absorbită energia pe unitate de masă de
ţesut corporal (W/Kg).
SAR pe întregul corp este o mărime acceptată pentru a stabili raportul între efectele
termice nocive şi expunerea la câmpuri de radiofrecvenţă (RF).
SAR medie pe întregul corp şi SAR locală sunt necesare pentru a evalua şi limita
depozitarea excesivă de energie pe părţile mici ale corpului în condiţii speciale de
expunere (expunerea unei persoane legate la pământ la frecvenţă radio inferioară din
domeniul de frecvenţe în MHz sau expunerea unei persoane în câmpul apropiat unei
antene .
Pot fi măsurate direct: inducţia magnetică (B), curentul de contact (Ic), intensitatea
câmpului electric (E), intensitatea câmpului magnetic (H) şi densitatea de putere (S).
În funcţie de domeniul de frecvenţă se prevăd valori limită de expunere pentru
densitatea de curent indus în cap şi trunchi, SAR medie, pentru întregul corp, SAR
localizata (cap şi trunchi), SAR localizate (membre), densitatea de putere.
Valorile limită de expunere pentru densitatea de curent trebuie să protejeze împotriva
efectelor acute ale expunerii asupra ţesuturilor sistemului nervos central la nivelul
capului şi al trunchiului. Datorită eterogenităţii electrice a corpului uman trebuie
calculată media densităţilor de curent pe o secţiune de 1 cm2, perpendiculară pe direcţia
curentului.
Pentru câmpuri electromagnetice în impulsuri ori tranzitorii sau pentru expunerea
simultană la câmpuri de frecvenţe multiple, trebuie să se aplice metode de evaluare, de
măsurare şi de calcul adecvate, care permit analizarea caracteristicilor formei de undă şi
a naturii interacţiunilor biologice conform standardelor naţionale în domenii armonizate
cu standardele europene stabilite de CENELEC (Comitetul European pentru
Standardizare şi Electrotehnică)
Valorile de declanşare a acţiunii se obţin plecând de la valori limită de expunere în
conformitate cu principiile stabilite de Comisia internaţională pentru protecţia împotriva
radiaţiilor neionizate prin limitarea expunerii la radiaţii neionizate (ICNIRP 7/99).

IV. 2. Determinarea expunerii şi evaluarea riscurilor

În îndeplinirea obligaţiilor prevazute în Legea 319/2006 angajatorul trebuie să

evalueze şi dacă este necesar, să masoare şi/sau să calculeze nivelurile câmpurilor
electromagnetice la care sunt expuşi lucrătorii acordând atenţie deosebită:
- nivelului, spectrului de frecvenţă, duratei şi timpului expunerii
- valorile limită de expunere şi valorile de declanşare a acţiunii
- efectele asupra stării de sănătate şi securităţii lucrătorilor care aparţin unor grupuri
sensibile la riscuri specifice
- efectelor indirecte: interferenţele cu echipamente şi dispozitive medicale
electronice, inclusiv stimulatoare cardiace şi alte dispozitive implantate, riscul de
proiectare a obiectelor feromagnetice în câmpuri magnetice statice având o inducţie
magnetică mai mare de 3 mT, amorsarea dispozitivelor electroexplozive detonatoare,
incendiile şi exploziile rezultate în urma aprinderii materialelor inflamabile datorită
scânteielor provocate de câmpuri induse, curenţi de contact sau descărcări de scântei.
- existenţa unor echipamente de muncă proiectate pentru a reduce nivelurile de
expunere la câmpuri electromagnetice
- informaţiile adecvate obţinute în urma supravagherii stării de sănătate, inclusiv
informaţiile publicate
- sursele de expunere multiple
- expuneri simultane la câmpuri de frecvenţă multiple
Angajatorul trebuie să deţină o evaluare a riscurilor în conformitate cu art. 12 alin.
(1) lit. a din Legea nr. 319/2006 şi trebuie să stabilească măsurile pentru asigurarea
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în conformitate cu art. 14-20. În cazul depăşirii
valorilor de declanşare a acţiunii angajatorul trebuie să pună în aplicare un program de
măsuri tehnice şi organizatorice pentru încadrarea în valori normale prin:
- adoptarea unor metode de lucru care să conducă la o expunere mai redusă la
câmpuri electromagnetice
- alegerea unor echipamente care emit mai puţine câmpuri electromagnetice
- reducerea emisiei câmpurilor electromagnetice, recurgerea la mecanisme de
blocare, ecranare sau mecanisme similare de protecţie a stării de sănătate
- programe adecvate de întreţinere a echipamentelor de muncă, a locului de muncă şi
a posturilor de lucru
- proiectarea şi amenajarea locurilor de muncă şi a posturilor de lucru
- limitarea duratei şi a intensităţii expunerii
- asigurarea cu echipament adecvat de protecţie individuală
Reducerea riscurilor rezultate din expunerea la câmpuri electromagnetice are la bază
principiile generale de prevenire prevăzute de Legea 319/2006.

Primul Ajutor În Caz De Electrocutare

Prin electrocutare se înţelege totalitatea tulburărilor provocate de trecerea

curentului electric prin corp, urmare a contactului direct sau indirect cu un
conductor electric.
Se foloseşte termenul de electrocuţie în cazul leziunilor mortale şi de
electrocutare pentru leziunile compatibile cu viaţa.
Accidentul prin electrocutare apare atunci cînd corpul omului se intercalează
accidental între două puncte cu potenţiale electrice diferite- situaţii în care prin el
circulă un curent capabil ,să afecteză funcţiile vitale ale corpului (respiraţia,
circulaţia sîngelui şi activitatea nervoasă)
Accidentele se pot produce fie prin atingere directă de tip bifazic(bipolar)
corpul devenind altfel un şunt, fie de tip monofazic (unipolar) cînd corpul se
interpune între două conductoare electrice sau între un conductor electric şi
pământ.
Accidentele se pot produce şi prin atingere indirectă ca în cazul inducţiei cind
un conductor electric din apropierea unui curent electric cu potenţial ridicat
prezintă un curent de autoinducţie(periculos cu accidentatul atingerea apei în care
au căzut fire electrice etc.) . Primul caz de electrocutare accidentală a fost
semnalat în 1897.
Toate sistemele de protecţie împotriva electrocutărilor iau în calcul limitele
admise pentru curent prin corpul uman, tensiunile de lucru , tensiunile de atingere
şi de pas, tensiunile prin cuplaj inductiv în vederea realizării protecţiei împotriva
electrocutărilor în instalaţii electrice de curent continuu şi de curent alternativ de
frecvenţă industrială.
Pentru proiectarea şi stabilirea unor sisteme de protecţie împotriva
electrocutărilor limita maximă admisă a impedanţei totale a corpului uman, Z(se
considera egală cu rezistenţa ohmică a corpului, R) este:
Zh=R=1000Ω - în cazul protecţiei împotriva electrocutărilor prin atingere
directă.
 Zh=R=3000Ω - în cazul protecţiei împotriva electrocutărilor prin atingere
indirectă.
În funcţie de intensitatea curentului care străbate corpul omenesc se produc
următoarele efecte:
- 0,5 – 2mA- prag de senzaţie.
- 2 – 3 mA-senzaţie tremur, înţepături.
- 3 – 10 mA-convulsii, şoc electric.
- 10 – 18 mA –contracţii musculare dureroase.
- 18 - 25 mA-respiraţie grea.
- 25 - 75 mA-şoc electric sever.
- 75 - 200 mA-fibrilaţie ventriculară
- 200--1000mA-arsuri la punctele de intrare şi ieşire din organism
- 1000-4000 mA-arsuri grave
Limitele maxime admise ale curenţilor prin corpul omului,considerate în
calcule pentru stabilirea unor sisteme de protecţie împotiva electrocutărilor sunt
stabilite funcţie de felul curentului, numărul sistemelor de eliminare a defectului,
timpul de întrerupere la protecţia de bază t stabilit conform documentaţiilor
specifice.
În cazul protecţiei împotiva curenţilor capacitivi se consideră următoarele
limite maxime admise ale curenţilor prin corpul omului, pentru un timp mai
mare de 3 s:
- 30 mA -dacă se consideră R= 0
- 10mA-dacă se consideră R=3000
Valorile curenţilor şi efectele lor au fost grupate în zone de pericol astfel:
- curentul care trece prin corp este mai mare de 10 mA pericolul de deces
este foarte redus.
- curentul care trece prin corp este mai mare de 10 mA dar mai mic de 200
mA- pericol de paralizare a funcţiilor sistemului nervos , de apariţie a stopului
respirator sau stopului cardiac.
- curentul care trece prin corp este mai mare de 200 mA probabilitate ridicată
de deces , agravată de efectele termice ale curentului electric.
Efectele cele mai probabile de paralizare a funcţiilor sistemului nervos le
provoacă intensităţile curenţilor de tip industrial(380/220 V).
Timpul de expunere(timpul de trecere a curentului prin corpul omenesc) este
foarte important mai ales în raport cu intensitatea curentului .Cu cât timpul este
mai scurt, valoare curentului la care omul reuşeşte să se desprindă este mai mare
şi invers.
Din motive de protecţie limitele timpului de deconectare a instalaţiilor electrice
de joasă tensiune trebuie să fie de 0,2 sec. pentru tensiuni pînă la 250 V şi 0,1s
pentru tensiuni pînă la 500 V.
Traseul străbătut de curent prin corp este uneori decisiv considerându-se foarte
periculoase : mâna stîngă-piciorul drept (axa inimii) şi mâna dreaptă- marginea
superioară a bazinului.
Tensiunile de lucru ale instalaţiilor şi echipamentelor sunt conform STAS-930-
75 cu excepţia echipamentelor electrice portabile, corpurilor de iluminat şi
utilajelor mobile de sudare.
 Limita maximă admisă a tensiunii de lucru pentru echipamentele electrice
portabile folosite în medii periculoase este stabilită în funcţie de măsura de
protecţie aplicată împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă şi de tipul
reţelei în care se poate aplica măsura de protecţie respectivă (STAS 2612-87).

NR. TIPUL TENSIUNE DE

CRT. MĂSURA DE PROTECŢIE APLICATĂ REŢELEI DE LUCRU
ALIMENTARE MAXIMĂ
ADMISĂ (V)
1. Separarea de protecţie Tsau I 400
2. Izolaţie suplimentară de protecţie(cu Tsau I 400
dublă izolare)
3. Egalizarea potenţialelor Tsau I 400
4. Izolaţie întărită şi tensiune redusă Tsau I 50
5. Tensiune redusă + izolaţie de lucru Tsau I 24
6. Legare la nul(TN) sau la pământ(TT)+ T 400
echipament electroizolant

Pentru lucrul în mediul minier(la suprafaţă sau subteran ) sunt prevederi

specifice.
Limita maximă admisă a tensiunilor de atingere şi de pas pentru instalaţiile şi
echipamentele de joasă tensiune sunt stabilite în funcţie de categoria reţelei de
alimentare, de zona de amplasare a echipamentului (instalaţiilor) şi de timpul de
întrerupere în caz de defect. Limitele sunt stabilite ţinînd seama că în toate
situaţiile se prevede un sistem de eliminare a defectului cu respectarea
prevederilor din STAS 6119-79 şi STAS 6616-83 privind condiţiile de întrerupere
în caz de defecte şi de dimensionarea a instalaţiilor de protecţie.
Limita maximă admisă a tensiunilor de atingere şi de pas pentru
echipamentele (instalaţiile) de înaltă tensiune este stabilită în funcţie de tipul
echipamentului(instalaţiei electrice), de zona de amplasare, de tipul reţelei şi de
timpul de întrerupere în caz de defect. Limitele sunt stabilite ţinînd seama că în
toate situaţiile se prevede cel puţin un sistem de eliminare a defectului cu
respectarea prevederilor STAS 7334-83 privind condiţiile de întrerupere în caz de
defect şi de dimensionarea instalaţiilor de protecţie.
În instalaţiile electrice există un pericol de electrocutare dacă se execută lucrări
în aceste instalaţii sau în vecinătatea lor fără respectarea normelor de protecţie a
muncii. Efectele curentului electric asupra funcţiilor vitale pot avea urmări
imediate sau întrziate
Urmările imediate au ca efect paralizarea funcţiilor respiratorii şi/sau
circulatorie, respectiv apariţia stopului respirator şi/sau a stopului cardiac ori
deces instantaneu prin fibrilaţie ventriculară.
Urmări întîrziate constau într-o slăbire a forţei musculare, amorţeli, tulburări
care influenţeză centrul generator de excitaţii al inimii.
Intervenţia imediată şi competenţa în cazul unui accident salvează accidentatul
mai ales în cazul unei electrocutări.
 Personalul încadrat în muncă indiferent de funcţie este obligat să cunoască cel
puţin următoarele măsuri imediate necesare a fi luate pentru readucerea la viaţă a
unuei persoane care a fost electrocutate sau axfixiate, primul ajutor în caz de
stop cardiorespirator, oprirea unei hemoragii care insoţeşte o fractură,
transportarea corectă a unui rănit, luarea primelor măsuri în caz de incendiu sau
avarii.
Rapiditatea cu care se intervine în operaţia de salvare prin respiraţie artificială
trebuie să ţină seama permanent de următoarele reguli:
- intervenţie după un minut crează şanse de salvare 95%.
- intervenţie după două minute crează şanse de salvare 90%.
- intervenţie după patru minute crează şanse de salvare 50% ş.a.m.d.
Operaţia de respiraţie artificială nu poate fi întreruptă decît de medic, singurul
care poate hotărâ asupra stării accidentatului.Pentru metodele de respiraţie
artificială menţionăm:
1. reanimarea cardiorespirtorie, respiraţie gură la gură şi masajul cardiac
extern.
2. metoda Sylvester.
3. metoda Sehaefeer.
4. respiraţia artificială prin insuflarea cu aparate mecanice
Supravegerea după readucerea la viaţă a accidentatului este obligatorie în aşa
fel, încât să se poată acţiona în caz de nevoie.
Primul ajutor acordat în cazul accidentatului prin electrocutare depinde de
competenţa celor prezenţi în momentul accidentului .Se întîlnesc două situaţii:
-accidentatul nu se poate desprinde de instalaţia electrică.
-accidentatul s-a desprins de instalaţia electrică nemaifiind în contact cu
aceasta şi nici în imediata ei apropiere.
În ambele situaţii persoana care acordă primul ajutor trebuie să evalueze
operativ şi rapid situaţia accidentatului şi să intervină astfel încât să nu se
suprapună riscului de accidentare
Scoaterea accidentatului de sub influienţa curentului electric impune o serie
de măsuri a căror succesiune trebuie respectată :
- întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare (în lipsa
acestuia prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranţelor, scoaterea din priză
etc.). Dacă accidentatul este în contact cu instalaţia electrică şi se află la înălţime
trebuie luate măsuri preventive de eliminare căderii(după întreruperea tensiunii
muşchii se relaxază).
- scoaterea accidentatului de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau
echipamente electroizolante şi îndepărtarea accidentatului de zona de pericol.
În cazul instalaţiilor cu tensiuni peste 1000V apropierea de accidentat poate
prezenta pericol pentru salvator din cauza tensiunii de pas. Se vor efectua
următoarele manevre:
- deconectarea instalaţiei (scoaterea de sub tensiune) o poate face numai o
persoană care cunoaşte bine instalaţia ,iar scoaterea accidentatului din instalaţii
aflate sub tensiune este permisă numai după deconectare.
- scoaterea accidentatului din instalaţie aflată sub tensiune este permisă numai
in staţiile electrice, unde operaţia se execută de personalul special instruit în acest
sens şi care utilizează mijloace de protecţie electroizolante(cizme şi mănuşi de
înaltă tensiune ştanga de manevră, corespunzătoare tensiunii normale a instalaţiei).
În situaţia în care arcul electric ,(provocat de accidentat ca urmare a atingerii
instalaţiei electrice ) provoacă aprinderea hainelor se va interveni pentru stingerea
hainelor aprinse prin înăbuşire.
După scoaterea accidentatului de sub tensiune se va determina starea clinică a
victimei printr-o examinare rapidă, acţiunile de prim ajutor fiind diferenţiate în
funcţie de starea accidentatului:
- dacă accidentatul este conştient.
- dacă accidentatul este inconştient.
- dacă accidentatul prezintă vătămări sau răniri.
Chiar dacă în urma electrocutării accidentatul nu acuză stări de rău, el trebuie
ţinut în repaus timp de aproximativ 1 oră după care trebuie supus unor cosultaţii
medicale.
Dacă starea de rău se agravează :
- accidentatul va fi aşezat în poziţia culcat cu picioarele ridicate.
- îmbrăcămintea trebuie descheiată şi slăbită în zona gîtului, pieptului şi
abdomenului.
- se va asigura transportul calificat (prin salvare) la un serviciu medical de
urgenţă.
Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supraveghere medicală
deoarece ulterior pot surveni tulburări de ritm cardiac.
24. EVALUAREA RISCURILOR PRIVIND SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA
ÎN MUNCĂ

CRITERII GENERALE PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR

PROFESIONALE

Evaluarea riscurilor profesionale este o obligaţie a angajatorilor cerută de

directivele europene transpuse în legislaţia naţională, în cadrul procesului de
aderare a României la Uniunea Europeană. Fiecare stat membru al Uniunii
Europene a aderat la un set de valori comune, reprezentat de obicei prin directive
europene în toate domeniile, inclusiv în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Principiul de bază al politicii europene comune în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă este următorul:
Fiecare lucrător al Uniunii Europene merită un loc de muncă sigur
Evaluarea riscurilor profesionale este un instrument care demonstrează aplicarea
principiilor de prevenire la nivelul întreprinderii/unităţii. Aceasta înseamnă că
orice întreprindere trebuie să anticipeze pericolele care pot genera accidente de
muncă sau boli profesionale, în loc să reacţioneze după ce astfel de evenimente au
avut loc. O etapă esenţială pentru a implementa o abordare responsabilă în
domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă este evaluarea riscurilor
profesionale.
Procedura de evaluare a riscurilor profesionale poate fi rezumată după cum
urmează:
 Identificarea pericolului
 Eliminarea pericolului dacă este rezonabil posibil
 Analizarea pericolului dacă acesta nu poate fi eliminat şi evaluarea riscului
 Luarea de măsuri pentru a limita consecinţele
 Supravegherea riscurilor

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să acopere fiecare activitate şi fiecare

post de lucru dintr-o întreprindere, luând în considerare fiecare componentă a
sistemului de muncă, respectiv lucrător, sarcină de muncă, echipamente de muncă
şi mediu de muncă.
Evaluarea riscurilor serveşte la îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi,
în acest scop, necesită o documentare adecvată şi susţinută.
În evaluarea riscurilor profesionale se recomandă implicarea lucrătorilor şi, dacă
este cazul, a reprezentanţilor acestora cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, respectiv a comitetelor de securitate şi sănătate în
muncă (CSSM). Lucrătorii cunosc cel mai bine situaţiile periculoase de la
posturile de lucru, iar CSSM şi reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt formaţi şi informaţi cu privire la
pericolele specifice activităţilor din întreprindere.
DEFINIŢII DE BAZĂ
Pentru a înţelege abordarea unei evaluări de risc este important să se definească
termenii de bază:
Pericol: orice sursa potentiala care poate cauza o vătămare
Risc: combinaţia între gravitatea vătămării şi probabilitatea unui pericol de a
cauza vătămarea
Evaluare a riscului: procesul de estimare a pericolelor la postul de lucru
Prevenire: aplicarea de măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscului înainte ca
un eveniment să aibă loc
Pericole
 substanţe chimice periculoase
 vapori şi emanaţii toxice
 aerul comprimat
 temperaturi extreme (căldură, frig)
 curent electric
 manipulare greutăţi, conducere autovehicule
 lucrul la înălţime, în spaţii închise, poziţii forţate

Riscuri
 asfixierea, activităţi în spaţii închise
 expunerea la substanţe periculoase
 explozie, incendiu
 electrocutare, şocuri electrice, arsuri
 strivire de către utilajele în mişcare
 căderi de la înălţime

CLASE DE GRAVITATE

NEGLIJABILE - consecinţe minore reversibile cu incapacitate de muncă pre-

vizibilă până la 3 zile calendaristice (vindecare fără tratament)
MICI - consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă de 3 – 45
zile care necesită tratament medical
MEDII - consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă între 45 –
180 zile care necesită tratament medical şi prin spitalizare
MARI - consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de
minimum 50 %, individul putând să presteze o activitate profesională (invaliditate
de gradul III)
GRAVE - consecinţe ireversibile cu pierdere de 100 % a capacităţii de muncă,
dar cu posibilitate de autoservire, de autoconducere şi de orientare spaţială
(invaliditate de gradul II)
FOARTE GRAVE - consecinţe ireversibile cu pierderea totală a capacităţii de
muncă, de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială (invaliditate de
gradul I)
MAXIME - deces
CLASE DE PROBABILITATE
EXTREM DE RARE - extrem de mică P > 10 ani
FOARTE RARE - foarte mică 5 ani < P < 10 ani
RARE – mică 2 ani < P < 5 ani
PUŢIN FRECVENTE – medie 1 an < P < 2 ani
FRECVENTE – mare 1 lună < P < 1 an
FOARTE FRECVENTE - foarte mare P < 1 lună
Ierarhia de prevenire
1. Eliminarea sau evitarea riscului (O instalaţie electrică anti-explozivă într-un
atelier de tâmplărie elimină riscul unei explozii cauzate de praful de lemn)
2. Înlocuirea elementelor “periculoase” prin elemente “mai puţin
periculoase” (Înlocuirea lacurilor pe bază de solvenţi cu lacuri pe bază de apă
reduce expunerea la compuşi organici volatili)
3. Combaterea riscului prin măsuri tehnice(Conectarea maşinii de şlefuit la
sistemul de exhaustare pentru a reduce expunerea la praful de lemn cancerigen)
4. Controlul riscului prin măsuri organizatorice( Întocmirea unui plan de
întreţinere pentru curăţarea filtrelor sistemului de exhaustare în vederea asigurării
funcţionării)
5. Utilizarea echipamentului individual de protecţie, ca ultimă soluţie
(Utilizarea echipamentului individual de protecţie a urechilor(antifoane) limitează
expunerea la zgomot în timpul lucrului la o maşină de şlefuit sau ferăstrău
circular)
Maniera de abordare a oricărei evaluări de risc profesional trebuie să
îndeplinească criteriile prevăzute în Legea nr. 319/2006, care introduce măsuri
pentru a încuraja îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de
muncă.
Articolele 7 şi 12 fac referire la obligaţia angajatorilor de a realiza o evaluare de
risc.
Articolul 7 din Legea nr. 319/2006 se referă la anumite obligaţii generale ale
angajatorilor şi prevede ca implementarea măsurilor legate de riscurile
profesionale să respecte principiile generale de prevenire.
Articolul 12 din Legea nr. 319/2006 prevede întocmirea de documente. Evaluarea
riscurilor în formă scrisă nu se realizează doar pentru a arăta autorităţilor
competente că s-a îndeplinit o obligaţie legală. Aceasta permite partenerilor
interni (cum ar fi lucrătorii, CSSM etc.) să afle constatările făcute şi să
urmărească realizarea măsurilor de prevenire stabilite în urma procedurii de
evaluare a riscurilor.
O evaluare de risc trebuie să fie:
Sistematică - urmând o procedură definită, respectiv o metodologie
Cuprinzătoare - pentru a aloca priorităţi măsurilor recomandate
Adecvată - în ceea ce priveşte gravitatea şi probabilitatea pericolelor
Documentată - pentru a demonstra că măsurile recomandate se bazează pe
dovezi
Informaţii şi documente recomandate:
 Descriere sumară a postului de lucru sau a zonei evaluate
 Liste utilizate pentru verificarea sau supravegherea postului de lucru
 Listă de măsuri pentru monitorizarea ulterioară a evaluării de risc
 Numărul şi tipul lucrătorilor (sex, vârstă, grupuri sensibile la riscuri
specifice)
 Verificări medicale necesare
 Lista echipamentului individual de protecţie
 (EIP) necesar pentru un post sau zonă de lucru
 Documentaţie cu privire la EIP (manuale de utilizare, inspecţii periodice
etc.)
 Inventarul substanţelor chimice şi fişele tehnice de securitate relevante
 Rapoarte cu privire la supravegherea tehnică a echipamentului de muncă
 Cărţile tehnice sau instrucţiunile de utilizare a echipamentelor, utilajelor şi
instalaţiilor
 Rapoartele inspecţiilor iniţiale şi periodice pentru echipamente, utilaje şi
instalaţii
 Prevenirea incendiilor şi alte planuri în caz de urgenţă (de ex. în caz de
cutremur, inundaţii)
 Instruire specializată necesară
 Semnalizarea de securitate şi sănătate şi restricţii de acces
 Rapoarte ale sesiunilor de instruire (conţinut, program, lista participanţilor
etc.)
 Planul de situaţie
 Regulament intern
 Instrucţiuni de lucru
 PREZENTAREA METODEI
ELABORATE DE I.N.C.D.P.M. BUCUREŞTI
PENTRU EVALUAREA
RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNǍVIRE PROFESIONALǍ

PREMISE TEORETICE

Fig. 1 Relaţia risc – securitate

Fig. 1.3 Curba de acceptabilitate a riscului

 DESCRIEREA METODEI

SCOP ŞI FINALITATE

 determinarea cantitativă a nivelului de risc/securitate pentru un loc de muncă,

sector, secţie sau întreprindere, pe baza analizei sistemice şi evaluării riscurilor de
accidentare şi îmbolnăvire profesională;
 aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator (FIŞA DE
EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ), care cuprinde nivelul de risc global pe loc
de muncă care constituie baza fundamentării programului de prevenire a accidentelor de
muncă şi îmbolnăvirilor profesionale pentru locul de muncă, sectorul, secţia sau
întreprinderea analizată.
PRINCIPIUL METODEI

 identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de muncă) pe baza
unor liste de control prestabilite şi cuantificarea dimensiunii riscului pe baza
combinaţiei dintre gravitatea şi frecvenţa consecinţei maxim previzibile;
 nivelul de securitate pentru un loc de muncă este invers proporţional cu nivelul de
risc.
UTILIZATORI POTENŢIALI

Metoda poate fi utilizată:

1. în faza de concepţie şi proiectare a locurilor de muncă pentru integrarea
principiilor şi măsurilor de securitate a muncii în concepţia şi proiectarea
sistemelor de muncă;
2. în faza de exploatare pentru îndeplinirea de cǎtre personalului de la
compartimentele de protecţie a muncii din întreprinderi a urmǎtoarelor
atribuţii:
 analiza pe o bază ştiinţifică a stării de securitate a muncii la fiecare loc
de muncă;
 fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.
Aplicarea metodei necesită echipe complexe formate din persoane specializate atât în
securitatea muncii, cât şi în tehnologia analizată (evaluatori + tehnologi);

 ETAPELE METODEI

1. definirea sistemului de analizat (loc de muncă);

2. identificarea factorilor de risc din sistem;
3. evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
4. ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire;
5. propunerea măsurilor de prevenire.
  INSTRUMENTE DE LUCRU UTILIZATE

 Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1)

→ este un formular care cuprinde, într-o formă uşor identificabilă şi comprimată,

principalele categorii de factori de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională,
grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului de muncă (executant,
sarcină de muncă, mijloace de producţie şi mediu de muncă).

 Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra

organismului uman (Anexa 2)

→ este un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravităţii

consecinţelor;
→ cuprinde categoriile de leziuni şi vătămări ale integrităţii şi sănătăţii
organismului uman, localizarea posibilă a consecinţelor în raport cu structura anatomo-
funcţională a organismului şi gravitatea minimă – maximă generică a consecinţei.

 Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor acţiunii factorilor

de risc asupra organismului uman (Anexa 3)

→ este o grilă de clasificare a consecinţelor în clase de gravitate şi clase de

probabilitate a producerii lor;
→ gravitatea consecinţelor se bazează pe criteriile medicale de diagnostic clinic,
funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă elaborate de M.S. şi M.M.S.S.F.;
→ clasele de probabilitate sunt stabilite prin adaptarea standardului U.E.

 Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4)

→ cu ajutorul grilei se realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în

sistemul analizat, sub forma cuplului gravitate – frecvenţă de apariţie.

 Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5)

→ construită pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în

aprecierea nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.

 Fişa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6)

→ este documentul centralizator al tuturor operaţiilor de identificare şi evaluare a

riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională;
→ acest formular cuprinde:
 - date de identificare a locului de muncă: unitatea, secţia (atelierul), locul de
muncă;
- date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcţie;
- componentele generice ale sistemului de muncă;
- nominalizarea factorilor de risc identificaţi;
- explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificaţi
(descriere, parametri şi caracteristici funcţionale);
- consecinţa maximă previzibilă a acţiunii factorilor de risc;
- clasa de gravitate şi probabilitate previzionată;
- nivelul de risc.

 Fişa de măsuri propuse (Anexa 7)

→ este un formular pentru centralizarea măsurilor de prevenire necesare de aplicat,

rezultate din evaluarea locului de muncă.

APLICAREA METODEI

 PROCEDURA DE LUCRU

 Constituirea echipei de analiză şi evaluare

→ echipa de analiză şi evaluare va cuprinde specialişti în domeniul securităţii

muncii şi tehnologi, buni cunoscători ai proceselor de muncă analizate;
→ înainte de începerea activităţii membrii echipei trebuie să cunoască în detaliu
metoda de evaluare, instrumentele utilizate şi procedurile concrete de lucru;
→ este necesară o minimă documentare prealabilă asupra locurilor de muncă şi
proceselor tehnologice care urmează să fie analizate şi evaluate;
→ după constituirea echipei de analiză şi evaluare, respectiv după însuşirea
metodei, se trece la parcurgerea etapelor propriu-zise.

 Definirea sistemului de analizat (loc de muncǎ)

→ în această etapă se efectuează o analiză detaliată a locului de muncă, urmărind:

- identificarea şi descrierea componentelor sistemului şi modului său de
funcţionare: scopul sistemului, descrierea procesului tehnologic, a operaţiilor de muncă,
maşinile şi utilajele folosite - parametri şi caracteristici funcţionale, unelte etc.;
- precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine executantului în sistem
(pe baza fişei postului, a ordinelor şi deciziilor scrise, a dispoziţiilor verbale date în mod
curent etc.);
- descrierea condiţiilor de mediu existente;
- precizarea cerinţelor de securitate pentru fiecare componentă a sistemului, pe
baza normelor şi standardelor de securitate a muncii, precum şi a altor acte normative
incidente.
 → informaţiile necesare pentru această etapă se preiau din documentele
întreprinderii (fişa tehnologică, cărţile tehnice ale maşinilor şi utilajelor, fişa postului
pentru executant, caiete de sarcini, buletine de analiză a factorilor de mediu, norme,
standarde şi instrucţiuni de securitate a muncii) şi din discuţiile purtate cu lucrătorii de
la locul de muncă analizat.

 Identificarea factorilor de risc din sistem

→ în această etapă se stabileşte, pentru fiecare componentă a sistemului de muncă

evaluat (respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite (Anexa 1) ce disfuncţii poate
prezenta, în toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare;
→ identificarea tuturor riscurilor posibile presupune simularea funcţionării
sistemului şi deducerea respectivelor abateri; aceasta se poate face printr-o analiză
verbală cu tehnologul, prin aplicarea metodei arborelui de evenimente, prin simularea pe
un model experimental sau prin procesare pe computer;
→ factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului de muncă
(Anexa 6), unde se mai specifică, în aceeaşi etapă, şi forma lor concretă de manifestare:
descrierea acestora şi dimensiunea parametrilor prin care se apreciază respectivul factor
(de exemplu, rezistenţa la apăsare, forfecare, greutate şi dimensiuni, curba Cz etc.).

 Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

→ pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc se

utilizează lista din Anexa 2;
→ gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa 3;
informaţiile pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor posibile se obţin
din statisticile accidentelor de muncă şi bolilor profesionale produse la locul de muncă
respectiv sau la locuri de muncă similare;
→ pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala din
Anexa 3; încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe bază
statistică sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele (zilnic,
săptămânal, lunar, anual etc.); intervalele respective se transformă ulterior în frecvenţe
exprimate prin număr de evenimente posibile pe an;
→ rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de
evaluare a riscurilor (Anexa 4) şi se înscrie în Fişa locului de muncă (Anexa 6).
→ cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină apoi
aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte; se obţine astfel o ierarhizare a
dimensiunii riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei
ierarhizǎri a măsurilor de prevenire şi protecţie, funcţie de factorul de risc cu nivelul cel
mai mare de risc;
→ nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o medie
ponderată a nivelurilor de risc (Ri) stabilite pentru factorii de risc identificaţi; pentru ca
rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se utilizează ca element de
ponderare rangul factorului de risc (ri), care este egal cu nivelul de risc; formula de
calcul al nivelului de risc global este următoarea:
 n
∑ ri Ri
i=1
Nr = .....................
n
∑ ri
i=1
unde:
Nr = nivelul de risc global la locul de munca;
ri = rangul factorului de risc “ i ”;
Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc “i “;
n = numarul factorilor de risc identificati la locul de munca respectiv.
→ nivelul de securitate (Ns) pe loc de muncă se identifică pe Scala de încadrare a
nivelurilor de risc/securitate (Anexa 5);
→ atât nivelul de risc global, cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului
de muncă (Anexa 6).

 Stabilirea măsurilor de prevenire

→ pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de securitate a

sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei riscurilor
evaluate, conform Scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa
5), în ordinea:
- 7 – 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;
- 1 – 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.
→ se ţine cont şi de ordinea ierarhică generică a măsurilor de prevenire:
- măsuri de prevenire intrinsecă;
- măsuri de protecţie colectivă;
- măsuri de protecţie individuală.
→ măsurile propuse se înscriu în Fişa de măsuri de prevenire propuse (Anexa 7).

 Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei care

conţine:
→ modul de desfăşurare a analizei;
→ persoanele implicate;
→ rezultatele evaluării, respectiv fişele locurilor de muncă cu nivelurile de risc;
→ interpretarea rezultatelor evaluării;
→ fişele de măsuri de prevenire.
 ANEXA 1
L IS T A DE I DE NT IFICARE A FACT O RIL O R DE RI SC
A. EXECUTANT
1. ACŢIUNI GREŞITE
1.1. Executare defectuoasă de operaţii
- comenzi
- manevre
- poziţionări
- fixări
- asamblări
- reglaje
- utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc.
1.2. Nesincronizări de operaţii
- întârzieri
- devansări
1.3. Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă
- pornirea echipamentelor tehnice
- întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice
- alimentarea sau oprirea alimentării cu energie (curent electric, fluide
energetice etc.)
- deplasări, staţionări în zone periculoase
- deplasări cu pericol de cădere:
 de la acelaşi nivel: - prin dezechilibrare
- alunecare
- împiedicare
 de la înălţime: - prin păşire în gol
- prin dezechilibrare
- prin alunecare
1.4. Comunicări accidentogene
2. OMISIUNI
2.1. Omiterea unor operaţii
2.2. Neutilizarea mijloacelor de protecţie
B. SARCINA DE MUNCĂ
1. CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ
ÎN RAPORT CU CERINŢELE DE SECURITATE
1.1. Operaţii, reguli, procedee greşite
1.2. Absenţa unor operaţii
1.3. Metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a
operaţiilor)
2. SARCINA SUB/SUPRADIMENSIONATĂ ÎN RAPORT CU
CAPACITATEA EXECUTANTULUI
2.1. Solicitare fizică:
- efort static
- poziţii de lucru forţate sau vicioase
- efort dinamic
 2.2. Solicitare psihică:
- ritm de muncă mare
- decizii dificile în timp scurt
- operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc.
- monotonia muncii
C MIJLOACE DE PRODUCŢIE
1. FACTORI DE RISC MECANIC
1.1. Mişcări periculoase
1.1.1 Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice:
. - organe de maşini în mişcare
- curgeri de fluide
- deplasări ale mijloacelor de transport etc.
1.1.2 Autodeclanşări sau autoblocări contraindicate ale
mişcărilor
. funcţionale ale echipamentelor tehnice sau ale
fluidelor
1.1.3 Deplasări sub efectul gravitaţiei:
. - alunecare
- rostogolire
- rulare pe roţi
- răsturnare
- cădere liberă
- scurgere liberă
- deversare
- surpare, prăbuşire
- scufundare
1.1.4 Deplasări sub efectul propulsiei:
. - proiectare de corpuri sau particule
- deviere de la traiectoria normală
- balans
- recul
- şocuri excesive
- jet, erupţie
1.2. Suprafeţe sau contururi periculoase:
- înţepătoare
- tăioase
- alunecoase
- abrazive
- adezive
1.3. Recipiente sub presiune
1.4. Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice
2. FACTORI DE RISC TERMIC
2.1. Temperatura ridicată a obiectelor sau suprafeţelor
2.2. Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor
2.3. Flăcări, flame
 3. FACTORI DE RISC ELECTRIC
3.1. Curentul electric:
- atingere directă
- atingere indirectă
- tensiune de pas
4. FACTORI DE RISC CHIMIC
4.1. Substanţe toxice
4.2. Substanţe caustice
4.3. Substanţe inflamabile
4.4. Substanţe explozive
4.5. Substanţe cancerigene
5. FACTORI DE RISC BIOLOGIC
5.1. Culturi sau preparate cu microorganisme:
- bacterii
- virusuri
- richeţi
- spirochete
- ciuperci
- protozoare
5.2. Plante periculoase (exemplu: ciuperci otrăvitoare)
5.3. Animale periculoase (exemplu: şerpi veninoşi)
D MEDIU DE MUNCĂ
1. FACTORI DE RISC FIZIC
1.1. Temperatura aerului:
- ridicată
- scăzută
1.2. Umiditatea aerului:
- ridicată
- scăzută
1.3. Curenţi de aer
1.4. Presiunea aerului:
- ridicată
- scăzută
1.5. Aeroionizarea aerului
1.6. Suprapresiune în adâncimea apelor
1.7. Zgomot
1.8. Ultrasunete
1.9. Vibraţii
1.10 Iluminat:
- nivel de iluminare scăzut
- strălucire
- pâlpâire
 1.11. Radiaţii
1.11.1 Electromagnetice:
. - infraroşii
- ultraviolete
- microunde
- de frecvenţă înaltă
- de frecvenţă medie
- de frecvenţă joasă
- laser
1.11.2 Ionizante:
. - alfa
- beta
- gamma
1.12. Potenţial electrostatic
1.13. Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie, vânt, grindină, viscol,
alunecări, surpări, prăbuşiri de teren sau copaci, avalanşe,
seisme etc.)
1.14. Pulberi pneumoconiogene
2. FACTORI DE RISC CHIMIC
2.1. Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici
2.2. Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau
explozivi
3. FACTORI DE RISC BIOLOGIC
3.1. Microorganisme în suspensie în aer:
- bacterii
- virusuri
- richeţi
- spirochete
- ciuperci
- protozoare etc.
4. CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI
- subteran
- acvatic
- subacvatic
- mlăştinos
- aerian
- cosmic etc.
 LISTA DE CONSECINŢE POSIBILE
ALE ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
(leziuni şi vătămări ale integrităţii şi sănătăţii organismului uman)

Nr CONSECINŢE LOCALIZAREA CONSECINŢELOR

crt POSIBILE Cu- Cu Ab- Te- Apa- Apa- Apa Apa Sistem osteoarticular Sis- Organe de simţ Sis- Multi
- - - -
tie tie do- gu- rat rat rat rat Co- Membru Membru tem Ochi Nas Ureche tem plă
cra- to men ment respi- car- di- re- loana superior inferior mus- ner-
ra-
nia- Ci rator dio ges- nal verte Braţ Palmă Coap Pi- cular In- Ex- vos
nă că - tiv - Ante Degete să cior ter- ter-
vas brală braţ Gam nă nă
- bă
cu-
lar D S D S
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 1 20 21 22 23
9
1. Plagă - tăietură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
- înţepătură x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
2. Contuzie x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
3. Entorsă - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - -
4. Strivire x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
5. Fractură x x - - - - - - x x x x x x x - - x - - - x
6. Arsură - termică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
- chimică x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
7. Amputaţie - - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - x
8. Leziuni ale organelor in-terne - - x - x x x x - - - - - - - - - - x - x x
9. Electrocutare - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
10. Asfixie - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
11. Intoxicaţie - acută - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
 - cronică - - - x x x x x - - - - - - - - - - - - x x
12. Dermatoză - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - - -
13. Pneumoconioză - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
14. Îmbolnăviri respiratorii cronice - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
provocate de pul-

ANEXA 2 - continuare

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 1 1 2 2 22 23
8 9 0 1
beri organice şi substanţe toxice
iritante (emfizem pulmonar, bronşită
etc.)
15. Astm bronşic, rinită vaso-motorie - - - - x x - - - - - - - - - - - - - - - -
16. Boli prin expunere la tem-peraturi - - - x x x - - - - - - - - - - - - - - - x
înalte sau scăzute (şoc, colaps caloric,
dege-rături)
17. Hipoacuzie, surditate de percepţie - - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - -
18. Cecitate - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
19. Tumori maligne, cancer profesional x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
20. Artroze cronice, periartri-te, stiloidite, - - - - - - - - x x x x x x x - - - - - - x
osteocondili-te, bursite, epicondilite,
discopatii
21. Boala de vibraţii - - - - - x - - - - - - - - - - - - x - x -
22. Tromboflebită - - - - - - - - - x x x x x x - - - - - - x
23. Laringite cronice, nodulii cântăreţilor - - - - x - - - - - - - - - - - - - - - - -
24. Astenopatie acomodativă, agravarea - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
miopiei existen-te
25. Cataracta - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
26. Conjuctivite şi keratocon-junctivite - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
27. Electrooftalmie - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - - -
 28. Boala de iradiere x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
29. Îmbolnăviri datorate com-presiunilor - - - - - - - - - - - - - - - - - x - - - -
şi decompresi-unilor
30. Boli infecţioase şi parazi-tare x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
31. Nevroze de coordonare - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
32. Sindrom cerebroastenic şi tulburări de - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
termoreglare (datorită undelor electro-
magnetice de înaltă frec-venţă)
33. Afecţiuni psihice - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - x -
34. Alte consecinţe

Sursa: Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

 ANEXA 3

S CAL A DE CO TARE A G RAVI TĂŢI I ŞI PRO B AB ILI T ĂŢII

CONSECINŢELOR ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC
ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

CLASE DE GRAVITATEA CONSECINŢELOR

GRAVITATE

CONSECINŢE

1 NEGLIJABILE  consecinţe minore reversibile cu incapacitate de muncă previzi-

bilă până la 3 zile calendaristice (vindecare fără tratament)
2 MICI  consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă de 3

- 45 zile care necesită tratament medical

3 MEDII  consecinţe reversibile cu o incapacitate de muncă previzibilă în-

tre 45 - 180 zile care necesită tratament medical şi prin spitali-zare

4 MARI  consecinţe ireversibile cu o diminuare a capacităţii de muncă de

maxim 50 % (invaliditate de gradul III)

5 GRAVE  consecinţe ireversibile cu pierdere între 50 - 100 % a capacităţii
de muncă, dar cu posibilitate de autoservire (invaliditate de gra-dul
II)
6 FOARTE  consecinţe ireversibile cu pierderea totală a capacităţii de mun-că
GRAVE şi a capacităţii de autoservire (invaliditate de gradul I)
7 MAXIME  deces

CLASE DE PROBABILITATEA CONSECINŢELOR

PROBABILITATE
EVENIMENTE

1 EXTREM DE Probabilitate de producere a consecinţelor extrem de mică

RARE P < 10-1/an
2 FOARTE Probabilitate de producere a consecinţelor foarte mică
RARE 10-1 < P < 5-1/an
3 RARE Probabilitate de producere a consecinţelor mică
5-1 < P < 2-1/an
4 PUŢIN Probabilitate de producere a consecinţelor medie
FRECVENTE 2-1 < P < 1-1/an
5 FRECVENTE Probabilitate de producere a consecinţelor mare
1-1/an < P < 1-1/lună
6 FOARTE Probabilitate de producere a consecinţelor foarte mare
FRECVENTE P > 1-1/lună
 G R I L A D E E V A L U A R E A R I S C U R I L O R
CO MBI NAŢI E ÎNT RE G RAVITAT E A CO NS E CI NŢ EL O R ŞI
PRO B ABI LIT AT E A PRO DUCERII L O R
CLASE DE PROBABILITATE
1 2 3 4 5 6
EX- FOAR RAR PUŢIN FREC- FOAR-
TREM TE FREC- VENT TE
DE RAR VENT FREC-
RAR VENT
CLASE DE P>10 P > P> P > 2 - P > 1- P > 1-
GRAVITATE -1 -1 -1
/an 10 /an 5 /an 1
/ an 1/an 1/ lună
P < 5- P < P < 1 - P < 1-
1
/an 2-1/ an 1
/an 1/lună
CONSECINŢE

7 MAXIME DECES (7,1) (7,2) (7,3) (7,4) (7,5) (7,6)

6 FOARTE INVALIDI (6,1) (6,2) (6,3) (6,4) (6,5) (6,6)

GRAVE -
TATE GR.
I

5 GRAVE INVALIDI (5,1) (5,2) (5,3) (5,4) (5,5) (5,6)

-
TATE GR.
II

4 MARI INVALIDI (4,1) (4,2) (4,3) (4,4) (4,5) (4,6)

-
TATE GR.
III

3 MEDII ITM 45 - (3,1) (3,2) (3,3) (3,4) (3,5) (3,6)

180 ZILE

2 MICI ITM 3 - 45 (2,1) (2,2) (2,3) (2,4) (2,5) (2,6)

ZILE

(1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6)

1 NEGJA BILE
 ANEXA 5
S CAL A DE Î NCADRARE A NI VE L URIL O R DE RI SC/S E CURI TAT E

NIVEL DE RISC CUPLUL GRAVITATE - PROBABILITATE NIVEL DE

SECURITATE
1 MINIM (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1) 7 MAXIM

2 FOARTE MIC (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1) 6 FOARTE MARE

3 MIC (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7,1) 5 MARE

4 MEDIU (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7,2) 4 MEDIU

5 MARE (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3) 3 MIC

6 FOARTE MARE (5,6) (6,4) (6,5) (7,4) 2 FOARTE MIC

7 MAXIM (6,6) (7,5) (7,6) 1 MINIM

 ANEXA 6

UNITATEA :
NUMĂR DE PERSOANE EXPUSE :
FISA DE EVALUARE A LOCULUI DE
SECŢIA: MUNCĂ DURATA EXPUNERII:

LOCUL DE MUNCĂ: FIŞA NR… ECHIPA DE EVALUARE

CONSE- CLASA CLASA NIVEL

COMPONENTA FACTORI DE FORMA CONCRETĂ DE MANIFESTARE
RISC A CINŢA DE DE PAR-
SISTEMULUI FACTORILOR DE RISC GRAVI- PROBA- ŢIAL
DE MUNCĂ IDENTIFICAŢI (descriere,parametri) MAXIMĂ TATE BILITAT DE
E RISC
PREVI-

ZIBILĂ

ANEXA 7
FI ŞA DE MĂS URI PRO PUSE
 FIŞA DE MĂSURI PROPUSE

NIVEL MĂSURI PROPUSE

Nr. FACTOR DE RISC DE
crt. RISC Nominalizarea măsurii

0 1 3
 ANEXA 8
O RDI NE A IE RARHI CĂ
A MĂS URIL O R DE PRE VE NI RE

MĂSURI PRIMARE (măsuri de ordinul întâi)

ELIMINAREA RISCURILOR
RISC OM
MĂSURILE TREBUIE SĂ ACŢIONEZE DIRECT
ASUPRA SURSEI DE FACTORI DE RISC
(PREVENIRE INTRINSECĂ)

MĂSURI SECUNDARE (măsuri de ordinul doi)

IZOLAREA RISCURILOR
RISC OM FACTORII DE RISC PERSISTĂ, DAR PRIN
MĂSURI DE PROTECŢIE COLECTIVĂ SE EVITĂ
SAU DIMINUEAZĂ ACŢIUNEA LOR ASUPRA
OMULUI

MĂSURI TERŢIARE (măsuri de ordinul trei)

EVITAREA RISCURILOR
RISC OM INTERACŢIUNEA DINTRE FACTORII DE RISC ŞI
OM SE EVITĂ PRIN MĂSURI ORGANIZATORICE
ŞI REGLEMENTĂRI PRIVIND COMPORTAMENTUL

MĂSURI CUATERNARE (măsuri de ordinul patru)

IZOLAREA OMULUI
RISC OM LIMITAREA ACŢIUNII FACTORILOR DE RISC SE
FACE PRIN PROTECŢIE INDIVIDUALĂ
 MODEL PRACTIC

DEFINIREA SISTEMULUI ANALIZAT

PROCESUL DE MUNCĂ

LOCUL DE MUNCĂ NR. 1

CONDUCATOR AUTO NEPROFESIONIST, OCAZIONAL

MATERIAL DIDACTIC
-ATENTIE!, NU S-AU IDENTIFICAT TOTI FACTORII DE RISC
 1.1 PROCESUL DE MUNCĂ

Procesul de muncă în cazul conducatorului auto are drept scop

transportul persoanelor şi al unor cantităţi mici de materiale, între diferitele puncte de
lucru, cu ajutorul autoturismelor.
Dupa analiza tabelului cu functiunile personalului, a fiselor de post, a consultarii
cu persoana desemnata cu atributii in domeniul s.s.m. din firma si impreuna cu
medicul de medicina muncii, s-au identificat locuri de munca cu caracter general –
deci care cuprind activitati comune, conditii de mediu comune, cerinte de securitate
comune, riscuri comune si sarcini de munca comune - si care sunt descrise mai jos.

Sunt x persoane care in plus fata de sarcinile postului respectiv mai conduc
ocazional.
Deci un total de x. persoane conducatori auto neprofesionisti, ocazionali.

1.2. ELEMENTELE COMPONENTE ALE SISTEMULUI DE MUNCĂ

EVALUAT

MIJLOACELE DE PRODUCŢIE
- autoturisme DACIA, RENAULT CLIO si RENAULT MEGAN
- autoutilitare tip FIAT 3
- trusă de scule tip auto;
- carburanţi (benzină, motorină);
- lubrifianţi (ulei motor, ulei transmisie, ulei hidraulic, unsori);
- antigel (toxic);
- freon (în instalaţiile de climatizare);
- lichid de frână (toxic);
- electrolit baterii acumulator (soluţie de H2SO4);
- lichid pentru curăţare parbrize;
- dispozitive de suspendare: mecanice şi hidraulice;
- triunghiuri reflectorizante;
- manometre pentru verificarea presiunii în pneuri;
- stingătoare portabile cu praf şi CO2;
 SARCINA DE MUNCĂ

- sosirea la serviciu;
- recepţionarea cheilor şi a documentaţiei de la revizor (foi de parcurs,
certificat înmatriculare auto, talon PSI, talon de verificare a stării tehnice, ordine de
deplasare etc.);
- verificarea stării tehnice a autoturismului;
- verifică nivelurile de carburanţi, lubrifianţi, lichid de răcire, lichid de
frână şi electrolit în bateriile de acumulator;
- verifică funcţionarea corectă a instalaţiei electrice, a motorului şi a
sistemelor de frânare şi direcţie;
- alimentează cu carburanţi dacă este cazul;
- completează nivelurile deficitare;
- se prezintă la punctul indicat în documentele primite;
- execută transport de persoane şi materiale pe drumurile publice sau în
incinte de unităţi;
- remediază în parcurs pene sau mici defecţiuni tehnice;
- la sfârşitul parcurgerii itinerarului ordonat se reîntoarce cu autoturismul
la locul de parcare;
- verifică din nou starea tehnică a autoturismului;
- predă actele şi cheile de contact şi acces revizorului de la punctul tehnic
de control;
- raportează toate neregulile întâmpinate pe parcurs sau referitoare la
starea tehnică a autoturismelor;
- execută lucrări de întreţinere specifice autoturismelor (spălare, curăţare
etc.);
- participă la reparaţii şi revizii tehnice, executând lucrări de complexitate
mică şi medie; lucrările sunt atribuite de către şeful formaţiei de revizii şi reparaţii.
 MEDIUL DE MUNCĂ

Conducatorul auto îşi desfăşoară activitatea în habitaclul autoturismelor.

Unele autoturisme sunt prevăzute cu sisteme de climatizare.
Apar curenţi de aer din cauza neetanşeităţilor.
Nivelul de zgomot se plasează sub limita de 80 dB(A).
La deplasarea pe unele drumuri rurale sau neamenajate apar pulberi
pneumoco-niogene (praf) ce nu sunt înlăturate de autoturismele care nu au prevăzute
filtre la instalaţia de climatizare.

1.3. FACTORII DE RISC IDENTIFICAŢI

A. Factori de risc proprii mijloacelor de producţie

 Factori de risc mecanic:
- Organe de maşini în mişcare:
- prindere, antrenare mână sau articole vestimentaţie (mâneci, cravate, fular
etc.) de către transmisiile prin curele ventilator/pompă de apă, curea distribuţie;
- prindere, antrenare de către polizorul electric sau bormaşină, în timpul
reviziilor şi al reparaţiilor;
- Lovire de către mijloacele de transport (auto şi/sau CF) în caz de incident
rutier;
- Autoblocarea funcţionării mecanismului de direcţie sau a sistemului de
frânare în mers;
- Rostogoliri de piese, materiale de formă cilindrică sau a roţilor (provenite
de la locurile de muncă învecinate) în atelier în timpul reviziilor şi al reparaţiilor;
- Răsturnare piese, materiale neasigurate împotriva deplasărilor necontrolate în
cazul lucrului în atelierul de revizii şi reparaţii;
- Cădere liberă de scule, piese, materiale la lucrul în canalul de acces sub
autoturism sau la lucrul pe platformă, sub autoturism;
- Scurgere liberă de uleiuri, carburanţi, la lucrul sub autoturism;
- Proiectare de corpuri sau particule:
 - la lucrul la polizorul electric, bormaşină, polizor electric manual;
- particule de parbriz rezultate ca urmare a spargerii acestuia;
- Tăiere, înţepare la contactul cu suprafeţe periculoase, în special la operaţii de
mentenanţă şi la reparaţii;
- Recipiente sub presiune – buteliile de oxigen plasate în vecinătatea
traseelor pedestre ale şoferului de autoturism;

 Factori de risc termic:

- Temperatură ridicată a unor suprafeţe, atinse accidental la inspecţii şi
reparaţii (galerii sistem evacuare, bloc motor etc.);
 Factori de risc electric:
- Electrocutare prin atingere directă:
- deteriorarea accidentală a izolaţiilor unor căi de curent, la lucrul cu
unelte cu acţionare electrică, portabile (la reparaţii);
- panouri electrice neasigurate prin încuiere în atelierul de reparaţii;
- Electrocutare prin atingere indirectă sau apariţia tensiunii de pas la
deteriorarea circuitelor de legare la instalaţia de împământare;
 Factori de risc chimic:
- Lucrul cu substanţe toxice – antigel, freon, lichid de frână;
- Lucrul cu substanţe caustice – electrolitul bateriilor de acumulatori –
arsură chimică;
- Lucrul cu substanţe inflamabile – combustibili, uleiuri, unsori etc.

B. Factori de risc proprii mediului de muncă

 Factori de risc fizic:
- Temperatură coborâtă iarna şi ridicată vara în habitaclul autoturismelor care
nu sunt dotate cu instalaţie de condiţionare a aerului;
- Curenţi de aer – neetanşeităţi ale habitaclului la unele autoturisme;
- Nivel de iluminare:
 - la lucrul în atelier se foloseşte preponderent iluminatul local cu lampă
portabilă;
- la deplasarea pe timp de noapte intervine fenomenul de orbire pro-vocat
de folosirea incorectă a luminilor de către participanţii la trafic;
- Calamităţi naturale – trăsnet, inundaţie, alunecări de teren, prăbuşiri de
copaci, seisme;
- Pulberi pneumoconiogene la deplasarea pe unele drumuri rurale – la
majoritatea autoturismelor din dotare nu există sistem eficient de filtrare a aerului care
intră în habitaclu;

 Factori de risc chimic:

- Gaze, vapori, aerosoli toxici provenite de la funcţionarea motoarelor
termice în incinta atelierelor.

C. Factori de risc proprii sarcinii de muncă

 Suprasolicitare fizică:
- Efort static, poziţie fixă la parcurgerea traseelor lungi;
 Suprasolicitare psihică:
- Solicitare permanentă a atenţiei în timpul deplasării, decizii dificile în timp
scurt – intervenţii pe baza reflexelor dobândite (efort mai accentuat în cazul deplasării în
condiţii atmosferice grele – ceaţă, ploaie, ninsoare).

D. Factori de risc proprii executantului

 Acţiuni greşite:
- Circulaţia sub influenţa băuturilor alcoolice, a unor medicamente sau
într-un stadiu avansat de oboseală;
- Executarea de manevre nepermise de legislaţia care reglementează
circulaţia pe drumurile publice;
- Circulaţia fără închiderea centurii de siguranţă;
 - Circulaţia cu defecţiuni la mecanismul de direcţie, instalaţia electrică,
instalaţia de frânare;
- Neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi la starea atmosferică;
- Depăşirea numărului maxim de persoane admis, a sarcinii maxime
admise sau angajarea de discuţii cu pasagerii;
- Întreruperea motorului în rampă şi aducerea manetei de viteze în poziţia
neutru (la coborâre);
- Cădere la acelaşi nivel prin împiedicare, alunecare, dezechilibrare la
deplasarea pedestră;
- Cădere de la înălţime (în canalele de acces sub autoturism din atelierul de
revizii şi reparaţii) sau de la joasă înălţime (la accesul pe rampa de spălare);
 Omisiuni:
- Neutilizarea echipamentului individual de protecţie şi a celorlalte mijloace
de protecţie din dotare.
UNITATEA: NUMĂR PERSOANE EXPUSE:
SECŢIA: 1.4. FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI DE
MUNCĂ
DURATA EXPUNERII: 8 h/sch.

LOCUL DE MUNCĂ: FIŞA NR. 12 ECHIPA DE EVALUARE:

CONDUCATOR AUTO
CONSE- CLASA NIVEL
COMPONENT FACTORI DE CLASA
FORMA CONCRETĂ DE MANIFESTARE A CINŢA DE PAR-
A RISC DE
FACTORILOR DE RISC MAXIMĂ PROBA ŢIAL
SISTEMULUI IDENTIFICA GRAVI
(descriere, parametri) PREVI- BILITA DE
DE MUNCĂ ŢI TATE
ZIBILĂ TE RISC
0 1 2 3 4 5 6
FACTORI DE 1. Organe de maşini în mişcare: DECES 7 1 3
RISC - prindere, antrenare mână sau articole
MECANIC vestimentaţie (mâneci, cravate, fular etc.) de către
transmisiile prin curele ventilator/pompă de apă,
MIJLOACE curea distribuţie
DE - prindere, antrenare de către polizorul
electric sau bormaşină, în timpul reviziilor şi
PRODUCŢIE reparaţiilor
2. Lovire de către mijloacele de transport (auto DECES 7 1 3
şi/sau CF) în caz de incident rutier
3. Autoblocarea funcţionării mecanismului de DECES 7 1 3
direcţie sau a sistemului de frânare în mers
 4. Rostogoliri de piese, materiale de formă ITM 45-90 3 1 2
cilindrică sau a roţilor (provenite de la locurile de zile
muncă învecinate) în atelier în timpul reviziilor şi
reparaţiilor
5. Răsturnare piese, materiale, neasigurate DECES 7 1 3
împotriva deplasărilor necontrolate în cazul lucrului
în atelierul de revizii şi reparaţii
Fişa nr. 1. (continuare)
0 1 2 3 4 5 6
6. Cădere liberă de scule, piese, materiale la lucrul DECES 7 1 3
în canalul de acces sub autoturism sau la lucrul pe
platformă, sub autoturism
7. Scurgere liberă de uleiuri, carburanţi, la lucrul ITM 3-45 2 1 1
sub autoturism zile
8. Proiectare de corpuri sau particule: INV gr. III 4 1 2
- la lucrul la polizorul electric, bormaşină,
polizor electric manual
- particule de parbriz rezultate ca urmare a
spargerii acestuia
9. Tăiere, înţepare la contactul cu suprafeţe ITM 3-45 2 1 1
periculoase, în special la operaţii de mentenanţă şi zile
la reparaţii
10. Recipiente sub presiune – buteliile de oxigen DECES 7 1 3
plasate în vecinătatea traseelor pedestre ale
şoferului de autoturism
FACTORI DE 11. Temperatură ridicată a unor suprafeţe, atinse ITM 3-45 2 1 1
RISC TERMIC accidental la inspecţii şi reparaţii (galerii sistem zile
evacuare, bloc motor etc.)
 12. Temperatură coborâtă a suprafeţelor metalice ITM 3-45 2 1 1
atinse la lucrul în aer liber în anotimpul rece (scule, zile
dispozitive etc.)
FACTORI DE 13. Electrocutare prin atingere directă: DECES 7 1 3
RISC - deteriorarea accidentală a izolaţiilor unor
ELECTRIC căi de curent, la lucrul cu unelte cu acţionare
electrică, portabile (la reparaţii)
- panouri electrice neasigurate prin încuiere
în atelierul de reparaţii
14. Electrocutare prin atingere indirectă sau apariţia DECES 7 1 3
tensiunii de pas la deteriorarea circuitelor de legare
la instalaţia de împământare

Fişa nr. 1. (continuare)

0 1 2 3 4 5 6
FACTORI DE 15. Lucrul cu substanţe toxice – antigel, freon, DECES 7 1 3
RISC CHIMIC lichid de frână
16. Lucrul cu substanţe caustice – electrolitul ITM 45-90 3 1 2
bateriilor de acumulatori – arsură chimică zile
17. Lucrul cu substanţe inflamabile – combustibili, DECES 7 1 3
uleiuri, unsori etc.
FACTORI DE 18. Temperatură coborâtă iarna şi ridicată vara în ITM 3-45 2 1 1
MEDIUL RISC FIZIC habitaclul autoturismelor care nu sunt dotate cu zile
instalaţie de condiţionare a aerului
DE MUNCĂ 19. Curenţi de aer – neetanşeităţi ale habitaclului la ITM 3-45 2 1 1
unele autoturisme zile
 20. Nivel de iluminare: DECES 7 1 3
- la lucrul în atelier se foloseşte
preponderent iluminatul local cu lampă portabilă
- la deplasarea pe timp de noapte intervine
fenomenul de orbire provocat de folosirea incorectă
a luminilor de către participanţii la trafic
21. Calamităţi naturale – trăsnet, inundaţie, DECES 7 1 3
alunecări de teren, prăbuşiri de copaci, seisme
22. Pulberi pneumoconiogene la deplasarea pe ITM 3-45 2 1 1
unele drumuri rurale – la majoritatea zile
autoturismelor din dotare nu există sistem eficient
de filtrare a aerului care intră în habitaclu
FACTORI DE 23. Gaze, vapori, aerosoli toxici provenite de la DECES 7 1 3
RISC CHIMIC funcţionarea motoarelor termice în incinta atelierelor
SARCINA SUPRASOLICI- 24. Efort static, poziţie fixă la parcurgerea traseelor ITM 3-45 2 1 1
TARE FIZICĂ lungi zile
DE MUNCĂ
 Fişa nr. 1. (continuare)
0 1 2 3 4 5 6
SUPRASOLICI- 25. Solicitare permanentă a atenţiei în timpul ITM 45-90 3 1 2
TARE PSIHICĂ deplasării, decizii dificile în timp scurt – intervenţii zile
pe baza reflexelor dobândite (efort mai accentuat în
cazul deplasării în condiţii atmosferice grele – ceaţă,
ploaie, ninsoare)
ACŢIUNI 26. Circulaţia sub influenţa băuturilor alcoolice, a DECES 7 1 3
GREŞITE unor medicamente sau într-un stadiu avansat de
oboseală
27. Executarea de manevre nepermise de legislaţia DECES 7 1 3
care reglementează circulaţia pe drumurile publice
28. Circulaţia fără închiderea centurii de siguranţă DECES 7 1 3
29. Circulaţia cu defecţiuni la mecanismul de DECES 7 1 3
direcţie, instalaţia electrică, instalaţia de frânare
30. Neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi la DECES 7 1 3
starea atmosferică
EXECUTANT
31. Depăşirea numărului maxim de persoane admis, a DECES 7 1 3
sarcinii maxime admise sau angajarea de discuţii cu
pasagerii
32. Întreruperea motorului în rampă şi aducerea DECES 7 1 3
manetei de viteze în poziţia neutru (la coborâre)
33. Cădere la acelaşi nivel prin împiedicare, alunecare, ITM 3-45 2 1 1
dezechilibrare la deplasarea pedestră zile
34. Cădere de la înălţime (în canalele de acces sub DECES 7 1 3
autoturism din atelierul de revizii şi reparaţii) sau de
la joasă înălţime (la accesul pe rampa de spălare)
OMISIUNI 35. Neutilizarea echipamentului individual de DECES 7 1 3
protecţie şi a celorlalte mijloace de protecţie din dotare
 Nivelul de risc global al locului de muncă este:

35
 ri Ri
i=1 22(3x3) + 4(2x2) + 9(1x1) 223
Nrg 1. = ----------------- = ------------------------------------- = --------- = 2,68
35 22x3 + 4x2 + 9x1 83
 ri
i=1
 1.5. FIŞA DE MĂSURI PROPUSE PENTRU LOCUL DE MUNCĂ Nr. 1

MĂSURI PROPUSE
Nr FACTOR DE RISC Nivel
Crt de risc Nominalizarea măsurii

0 1 2 3
MĂSURI ORGANIZATORICE:
 respectarea normelor de circulaţie rutieră;
Lovire de către mijloacele de
 conducerea autoturismului numai atunci când şoferul prezintă aptitudini
1 transport (auto şi/sau CF) în caz 3
psihofiziologice şi o stare de sănătate corespunzătoare;
de incident rutier
 instruirea lucrătorilor privind necesitatea respectării acestor restricţii;
 verificarea severă a modului în care sunt ele respectate.
MĂSURI ORGANIZATORICE:
 verificarea periodică şi ori de câte ori este necesar a sistemelor şi
Autoblocarea funcţionării
mecanismelor autoturismelor;
2 mecanismului de direcţie sau a 3
 interzicerea deplasării pe drumurile publice şi în incinte a autoturismelor cu
sistemului de frânare în mers
defecţiuni la sistemul de frânare şi la mecanismul de direcţie;
 verificarea sistematică a modului în care se respectă această interdicţie.
MĂSURI TEHNICE:
 montarea de parbrize securizate pe maşini.
Proiectare de corpuri sau MĂSURI ORGANIZATORICE:
3 2
particule  utilizarea echipamentului individual de protecţie corespunzător la lucrările de
polizare şi la celelalte activităţi în care se folosesc corpuri abrazive în mişcare de
rotaţie;
0 1
Electrocutare prin atingere
4 3
directă
Solicitare permanentă a atenţiei
în timpul deplasării, decizii
5 2
dificile în timp scurt – intervenţii
pe baza reflexelor dobândite
2 3
 verificarea, înainte de începerea operaţiei, a stării fizice a corpului abraziv;
MĂSURI TEHNICE:
 Izolarea bornelor de legătură şi a celorlalte căi de curent din componenta
echipamentelor electrice de sudare
 Verificarea şi repararea conductorilor de alimentare
 Realizarea circuitelor de masă conform prevederilor tehnice şi de securitate
în vigoare
 asigurarea prin încuiere a panourilor electrice din atelierul de reparaţii;
 marcarea conductoarelor dezafectate, aflate temporar sub tensiune.
MĂSURI ORGANIZATORICE:
 Instruirea lucrătorilor
 Verificarea mai riguroasă a modului în care se respectă restricţiile de
securitate şi disciplina tehnologică
MĂSURI ORGANIZATORICE:
 permiterea plecării pe traseu numai a conducătorilor auto care corespund din
punctul de vedere al aptitudinilor psihofiziologice şi al stării de sănătate;
 practicarea, de către şoferi, de pauze de odihnă, atunci când se parcurg trasee
lungi, pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile;
 realizarea controlului medical periodic în conformitate cu prevederile legislaţiei
în vigoare;
 insistarea, în cadrul instructajului de protecţie a muncii, asupra importanţei
respectării regulamentului de circulaţie pe drumurile publice.
 1.6. INTERPRETAREA
REZULTATELOR EVALUĂRII PENTRU LOCUL DE MUNCĂ Nr.1
CONDUCATOR AUTO

Nivelul de risc global calculat pentru locul de muncă “Conducator

auto” este egal cu 2,68 valoare ce îl încadrează în categoria locurilor de muncă
cu nivel de risc mic spre mediu.
Rezultatul este susţinut de “Fişa de evaluare nr. 1”, din care se observă că
din totalul de 35 factori de risc identificaţi, 22 se încadreaza în categoria factorilor
de risc mic, 4 se încadreaza în categoria factorilor de risc foarte mic, iar ceilalţi 9 se
încadreaza în categoria factorilor de risc minim.
Pentru diminuarea sau eliminarea factorilor care se situează în domeniul cel mai
inalt sunt necesare măsurile generic prezentate în “Fişa de măsuri propuse” pentru
locul de munca “Conducator auto”.
În ceea ce priveşte repartiţia factorilor de risc pe sursele generatoare,
situaţia se prezintă după cum urmează :
 48,57 %, factori proprii mijloacelor de producţie;
 17,14 %, factori proprii mediului de muncă;
 5,71 %, factori proprii sarcinii de muncă;
 28,58 %, factori proprii executantului.
Din analiza Fişei de evaluare se constată că 65,71% dintre factorii de risc
identificaţi pot avea consecinţe ireversibile asupra executantului (DECES sau
INVALIDITATE) ceea ce indică existenţa elementelor cu pericol deosebit de
accidentare şi îmbolnăvire profesională.
 Fig. 46. PONDEREA FACTORILOR DE RISC IDENTIFICAŢI DUPĂ
ELEMENTELE SISTEMULUI DE MUNCĂ
LOCUL DE MUNCĂ Nr. : VIZITATOR
NIVELUL DE RISC GLOBAL: 2,48
FACTORI DE RISC PROPRII
FACTORI DE RISC PROPRII MIJLOACELOR DE
EXECUTANTULUI PRODUCŢIE
28,58% 48,57%

FACTORI DE RISC PROPRII

SARCINII DE MUNCĂ FACTORI DE RISC PROPRII
5,71% MEDIULUI DE MUNCĂ
17,14%
 AVIZAT
CSSM

Planul de prevenire si protectie pe anul .........

Conform studiului de evaluare nivel de risc la locurile de munca, inregistrat la SC XXX SRL

Actiuni
Persoana care
Loc de Masuri Masuri Masuri in Termen
Nr Riscuri Masuri raspunde de Resurse
munca/ post organiza igienico- de alta scopul de Obs
crt. evaluate tehnice realizarea RON
de lucru torice sanitare natura realizarii realizare
masurii
masurii
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 Conducator Conf. Conform Conform Sapun, Apa Conform Masurile Persoana 1000
auto fisei nr. fisei de fisei de prosop, minera fisei de organizat desemnata
1 de masuri masuri hartie la vara masuri orice : SSM si
evaluare propuse propuse igenica, si apa propuse perma director
a locului pentru pentru lavete calda pentru nent
de locul de locul de cu ceai locul de Masurile
munca munca munca iarna munca tehnice :
nr. 1 nr. 1 nr. 1 3 luni

ADMINISTRATOR INTOCMIT:

Data:

25. Agenti chimici periculosi la locul de munca

CE ESTE UN AGENT CHIMIC PERICULOS

Agentul chimic periculos este orice substanţă sau preparat care, din cauza proprietăţilor
fizico-chimice sau toxicologice şi a modului de folosire sau prezenţei acestora la locul de
muncă,prezintă risc pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor.
 La locul de muncă angajaţii pot fi expuşi la acţiunea agenţilor chimici periculoşi, fie accidental
(explozii, incendii, deteriorări de conducte sau rezervoare etc.), fie în mod curent întimpul utilizării,
manipulării sau transportului.
Agenţii chimici periculoşi pot provoca unul sau mai multe din următoarele efecte:
 intoxicaţii
 arsuri
 incendii
 iritaţii
 leziuni
 explozii
Unele îmbolnăviri,determinate de expunerea la agenţi chimici periculoşi în mediul demuncă au loc
rapid (intoxicaţii acute), altele apar după un timp lung de expunere (boliprofesionale cronice).
Exemple în acest sens :
Expunerea pe o durată mică la vapori de benzen produce dureri de cap, vâjâieli în urechi,iar
expunerea timp îndelungat poate provoca cancer;
Expunerea, o perioadă lungă la pulberi ce conţin crom hexavalent poate cauza leziuni ale
mucoaselor căilor respiratorii sau chiar cancer.
Agenţii chimici periculoşi pot fi întâlniţi ca:
 materii prime;
 produse intermediare;
 produse finite;
 reziduuri.
Agenţii chimici periculoşi pot fi sub formă:
 solidă (pulberi, granule, fulgi, solzi etc.);
 lichidă (solvenţi organici, acizi, baze etc.);
  gaze sau vapori (clor, monoxid de carbon, vapori de solvenţi).

Poate fi afectat personalul care lucrează:

 � în secţiile de producţie;
 � la ambalare;
 � în depozite;
 � la întreţinere;
 � la curăţenie;
 � subcontractanţi.

Efectul asupra personalului depinde de:

� agentul chimic periculos prezent;
� nivelul de expunere (concentraţia agentului chimic în mediul de muncă);
� timpul de expunere al lucrătorului.
Un agent chimic periculos poate provoca riscuri de îmbolnăvire profesională sau
accidente de muncă prin:
� proprietăţi toxicologice, spre exemplu, substanţele foarte toxice, toxice, nocive, corozive,
iritante, care provoacă alergii, substanţele care provoacă cancer, sterilitate sau malformaţii
congenitale. În această categorie intră şi substanţele care pot provoca eczeme în urma unui contact
prelungit cu pielea. Concentraţiile mari de pulberi pot avea efecte nocive pentru căile respiratorii,
chiar şi în cazurile în care compoziţia lor chimică nu este clasificată drept periculoasă;
� temperatură ridicată şi/sau scăzută, spre exemplu, apa fierbinte şi aburul fierbinte sau stropii de
metal fierbinte care se pot forma;
� inflamabilitate, explozivitate, instabilitate, reactivitate etc.
� înlocuirea oxigenului din aer, spre exemplu, azotul care în principiu nu este periculos, atunci
când concentraţia sa depăşeşte proporţia naturală din aer, scade proporţia de oxigen şi aerul respirat
devine sufocant. Compoziţia aerului se poate modifica şi în urma unor procese chimice sau biologice
care consumă oxigen.
� radioactivitate, spre exemplu, deşeurile radioactive, care necesită condiţii speciale de
securitate în muncă.

Exemple de agenţi chimici ce pot deveni periculoşi prin creşterea riscului de incendiu,
explozie sau altă reacţie chimică periculoasă:
o vaporii multor solvenţi organici se aprind uşor şi pot cauza explozii;
o hidrogenul acumulat în timpul încărcării acumulatorilor cu plumb, poate da naştere unei
atmosfere potenţial explozivă;
o anumite metale, de exemplu zincul, intrat în reacţie cu acizii în cazul unei acoperiri
galvanice conduce la formarea de hidrogen favorizează apariţia unei atmosfere potenţial
explozive;
o amestecul de pulberi de lemn şi aer din instalaţia de ventilaţie, poate fi aprins de o scânteie
produsă de o piatră sau un şurub care a pătruns în instalaţia de ventilaţie;
o vaporii de tricloretilenă, în cazul sudurii, sau a altor lucrări la cald, pot forma fosgen, un gaz
foarte toxic;
o la sudarea materialelor inoxidabile se formează fum de sudură care conţine printre altele crom şi
nichel toxic.
Agenţi chimici periculoşi pot fi şi:
� Substanţe care se află pe suprafaţa unui material. Un exemplu în acest sens sunt substanţele de
combatere a dăunătorilor cu care sunt trataţi puieţii dintr-o pepinieră, care pot provoca leziuni celor
care se ocupă de manipularea acestora.
� Substanţe care se află în interiorul unui material şi îi expun la riscuri pe cei care-l manipulează
sau îl prelucrează. De exemplu, substanţa cu care este impregnat lemnul poate fi eliberată în procesul
de prelucrare.
� Substanţele chimice care în mod normal nu sunt periculoase dar care, în urma unor
transformări suferite în timpul procesului de producţie, pot deveni periculoase.
Exemple în acest sens sunt: pulberea rezultată în urma prelucrării blocurilor de piatră cu concentraţie
mare de cuarţ sau emanarea de gaze periculoase ca urmare a încălzirii unui material plastic.

Pentru a obţine informaţii utile despre agenţii chimici periculoşi prezenţi în unitate, este important ca
angajatorul să parcurgă etapele prezentate în continuare:
Identificarea locurilor de muncă în care se folosesc sau din care pot rezulta agenţi chimici
periculoşi. În acest sens angajatorul:
� Verifică unde sunt folosiţi şi depozitaţi agenţii chimici periculoşi. Este recomandat să se
identifice locurile de muncă, grupurile de angajaţi expuşi şi modul de contaminare.
� Estimează ce substanţe periculoase pot rezulta în timpul unei faze tehnologice ca produse
intermediare, finite, reziduuri, deşeuri, emisii sau scăpări accidentale.
Exemplu:
Loc de muncă Substanţa periculoasă Mod de contaminare
Sudură fum de sudură inhalare
Operaţii de degresare solvenţi organici contact cu pielea şi/sau
inhalare
� Estimează agenţii chimici folosiţi sau rezultaţi în activităţile complementare. De exemplu,în
timpul întreţinerii sau reparaţiilor curente sau capitale, în timpul operaţiilor de curăţenie sau
cercetare.

Strângerea informaţiilor despre riscurile chimice şi despre mijloacele de prevenire.

Pentru a obţine aceste informaţii angajatorul poate consulta:
� eticheta;
� fişa cu date securitate a substanţei sau amestecului chimic periculos comercializat;
� medicul de medicina muncii;
� alţi specialişti în domeniu;
� internetul.
a) Eticheta
Eticheta de pe ambalaje oferă informaţii scrise despre pericole şi avertismente grafice.
Acest tip de etichetă se aplică pe produsele utilizate, depozitate sau vândute. Legislaţia de clasificare
şi etichetare a substanţelor şi a amestecurilor chimice periculoase este în curs de intrare în vigoare
etapizat:
� amestecurile se etichetează până la data de 1 iunie 2015 conform unei legislaţii naţionale,
respectiv H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor periculoase
şi H.G. nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a
preparatelor periculoase care transpun un set de directive europene (Directiva substanţe periculoase
67/548/CEE – DSP, Directiva preparate
periculoase 1999/45/CE – DPP);
� pentru substanţe la 1 dec. 2010 a intrat în vigoare Regulamentul nr. 1272/2008/CE privind
clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor (denumit şi Regulamentul
CLP).
Cele 7 simboluri DSP/DPP Cele 9 pictograme CLP
Eticheta pentru transport a fost concepută conform reglementării privind transportul materialelor
periculoase.
Eticheta se aplică pe containere, rezervoare mobile şi alte mijloace utilizate pentru transportul
agenţilor chimici şi oferă informaţii despre riscurile legate de produsele transportate prin pictograme
aplicate în partea superioară a unui romb.
Conform CLP, atunci când substaţele şi amestecurile periculoase sunt
ambalate într-un singur ambalaj, de ex. butoi sau container, furnizorul poate decide să omită orice
pitogramă CLP dacă aceasta este identică cu cea de peeticheta ataşată conform legislaţiei de
transport al mărfurilor periculoase
Fişa cu date de securitate
Angajatorul trebuie să verifice dacă agenţii chimici periculoşi
achiziţionaţi sunt însoţiţi de fişa cu date de securitate a furnizorului,
importatorului sau distribuitorului.
Fişa cu date de securitate trebuie să ofere informaţii complete privind
riscurile şi mijloacele de protecţie şi trebuie să cuprindă cele 16 rubrici
prezentate mai jos.
Producătorii importatorii sau distribuitorii produsului periculos au
obligaţia să întocmească fişa tehnică de securitate şi să o transmită
utilizatorilor. Fişa cu date de securitate cuprinde 16 rubrici obligatorii.
Fişa cu date de securitate
1. Identificarea substanţei/amestecului şi a
societăţii/întreprinderii;
2. Identificarea pericolelor;
3. Compoziţie/informaţii privind componenţii;
4. Măsuri de prim ajutor;
5. Măsuri de combatere a incendiilor;
6. Măsuri de luat în caz de dispersie accidentală;
7. Manipularea şi depozitarea;
8. Controale ale expunerii/protecţie personală;
9. Proprietăţi fizice şi chimice;
10. Stabilitate şi reactivitate;
11. Informaţii toxicologice;
12. Informaţii ecologice;
13. Consideraţii privind eliminarea;
14. Informaţii referitoare la transportul;
15. Informaţii de reglementare;
16. Alte informaţii.
26. Ghid cercetare evenimente

ÎNDRUMAR METODOLOGIC

PENTRU ÎNTOCMIREA
DOSARELOR DE CERCETARE A EVENIMENTELOR

CAPITOLUL I

CERINŢE MINIME
PRIVIND
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CERCETARE A EVENIMENTULUI
Conform art. 123 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 aprobate
prin H.G. nr. 1425/2006, cu modificările şi completările ulterioare, (numite în continuare Norme
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006):
= filele dosarului se numerotează, se semnează de inspectorul care a efectuat cercetarea şi se
ştampilează cu ştampila inspectoratului pe pagina cu înscrisuri, iar pagina alba se barează;
= se va menţiona în opis numărul total de file conţinut de dosar şi numărul de file pentru fiecare
document anexat la dosar;
= fiecare document, cu excepţia procesului-verbal de cercetare, se identifică ca anexă;
= paginile şi spaţiile albe se barează.
În completarea prevederilor art. 122 din Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
319/2006, dosarul de cercetare va cuprinde:
a) opisul actelor aflate în dosar,
b) procesul-verbal de cercetare;
Se va întocmi respectându-se prevederile capitolului: „Întocmirea procesului verbal de cercetare şi
conţinutul capitolelor”.
c) nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către
inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectoratul teritorial de
muncă/Inspecţia Muncii, conform competenţelor, sau de către lucrătorul desemnat/serviciul intern de
prevenire şi protecţie, iar în absenţa acestora, de serviciul extern de prevenire şi protecţie, în cazul
evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa angajatorului, şi semnată de către angajator, care
va cuprinde precizări referitoare la poziţia victimei (este necesară indicarea cu acuratețe a acestui
element), existenţa sau inexistenţa echipamentului individual de protecţie, descrierea acestuia, daca
echipamentul individual de protecție a fost îndepărtat parțial sau total de către personalul care a
acordat primul ajutor victimei se va face referire la acest aspect, starea echipamentelor de muncă,
modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie, modul în care era asigurată semnalizarea de
securitate la locul de muncă, închiderea fişei de instruire individuală prin barare şi semnătură,
ridicarea de documente sau prelevarea de probe şi orice alte indicii care pot clarifica toate cauzele şi
împrejurările producerii evenimentului;
Această notă se va încheia imediat după producerea evenimentului de către inspectorul/inspectorii de
muncă care au fost delegaţi să se prezinte la faţa locului.
c^1) nota de constatare la faţa locului, întocmită de alte organe de cercetare abilitate şi încheiată în
prezenţa şi cu participarea reprezentanţilor inspectoratului teritorial de muncă, care reprezintă piesă
la dosar, înlocuieşte nota prevăzută la lit. c). Nota de constatare nu se va întocmi în situaţiile în care
se menţine o stare de pericol grav şi iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de
muncă la locul evenimentului, argumentându-se acest fapt;
Pentru evenimentele de circulaţie, organele împuternicite să efectueze cercetarea trebuie să pună la
dispoziţia inspectoratelor teritoriale de muncă, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de
la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi orice alte documente
existente, necesare cercetării. În cazul în care cercetarea unui eveniment de circulație este de
competența comisiei persoanei juridice, Inspectoratul Teritorial de Muncă va acorda sprijinul
necesar pentru ca membrii comisiei de cercetare să intre în posesia acestui document.
Pentru cazurile în care, din motive bine întemeiate, nu s-a putut încheia nota de constatare la faţa
locului, se va întocmi o notă în care vor fi expuse aceste motive.
d) schiţe şi fotografii referitoare la eveniment;
- schiţele referitoare la eveniment vor fi însoţite de explicaţii;
- fotografiile referitoare la eveniment vor fi însoţite de explicaţii;
- după caz, se vor marca pe planşele foto:
= elementele la care se face referire în descrierile din procesul verbal de cercetare;
= poziţia victimei şi ale altor persoane în momentul producerii evenimentului;
= detaliile relevante privind echipamentele de muncă implicate în eveniment (panou de comandă,
protecţii, cablaje, ghidaje, balustrade de protecție, sisteme de consolidări de maluri etc.);
= după caz, echipamentele individuale sau colective de protecţie.

e) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de munca sau

de invaliditate;
- declaraţiile se vor lua pe formulare conforme cu modelul din Anexa 14 din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006;
- fiecare declaraţie aflată la dosarul de cercetare va fi însoţită de o formă tehnoredactată, pentru a
se evita eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil;
- se vor atașa copii după documentele de identitate (carte de identitate, paşaport etc.) pentru
victime;
- pentru cazurile prevăzute la art. 121 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii
nr. 319/2006, în situaţiile în care dosarul de cercetare a evenimentului a fost întocmit iniţial de
comisia numită de angajator, la completarea dosarului, pentru confirmarea și completarea celor
declarate iniţial, se vor lua declaraţii victimei, persoanelor implicate în eveniment şi martorilor
identificaţi în nota de constatare. De asemenea, se vor lua declaraţii şi altor persoane care pot da
informaţii considerate a fi necesare pentru situaţiile în care există incertitudini în ceea ce priveşte
stabilirea împrejurărilor şi/sau cauzelor producerii evenimentului.
- pentru situaţiile în care se reţine în sarcina unui lucrător accidentat încălcarea unor
reglementări legale, se vor formula întrebări la care acesta (sau martorii evenimentului) trebuie să
răspundă în declaraţie pentru lămurirea aspectelor privind:
= activitatea desfăşurată la momentul producerii evenimentului şi dacă era în conformitate cu
pregătirea şi instruirea sa;
= activitatea desfăşurată la momentul producerii evenimentului se făcea conform cu atribuţiile
stabilite în fişa postului şi/sau conform dispoziţiilor primite din partea conducătorului locului de
muncă sau unui şef ierarhic;
= instruirea primită, respectiv măsurile de securitate şi sănătate în muncă care i s-au adus la
cunoştinţă şi care trebuiau respectate şi dacă există persoane care au participat la instruire şi care pot
confirma conţinutul materialelor predate. În cazul celorlalte persoane acestea vor completa
declaraţiile iniţiale cu răspunsurile la întrebări;
= după caz, modul în care a utilizat maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase,
echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
= după caz, modul în care a utilizat echipamentul individual de protecţie acordat;
= existenţa sau lipsa echipamentelor colective de protecţie;
= după caz, dacă a utilizat corect dispozitivele de securitate proprii, în special ale maşinilor,
aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor sau dacă au procedat la scoaterea din funcţiune,
la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a acestora, dacă a luat măsuri pentru scoaterea de
sub tensiune, care au fost aceste măsuri, care sunt echipamentele ajutătoare la executarea sarcinii de
muncă;
= după caz, dacă a comunicat imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de
muncă care s-a aflat într-o relaţie de cauzalitate cu producerea evenimentului şi despre care au avut
motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi orice
deficienţă a sistemelor de protecţie. La această întrebare trebuie să răspundă şi
conducătorul/conducătorii locului de muncă;
= faptele, actele şi/sau documentele, precum şi martorii pe care acesta le poate invoca (sau se pot
invoca) în apărarea sa, respectiv în motivarea faptelor sale. Se vor intervieva şi persoanele indicate;
= cine şi cum a acordat primul ajutor după producerea evenimentului.
- pe parcursul cercetării, în situaţiile în care se vor solicita completări la declaraţii, acestea se vor
lua pe formulare de completare declaraţii.

f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi a
cauzelor reale ale producerii evenimentului;
- declaraţiile se vor lua pe formulare conforme cu modelul din Anexa 14 din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006;
- fiecare declaraţie aflată la dosarul de cercetare va fi însoţită de o formă tehnoredactată, pentru a
se evita eventualele confuzii datorate scrisului ilizibil;
- se vor atașa copii după documentele de identitate (carte de identitate, paşaport etc.) pentru
martori şi celelalte persoane;
- pentru situaţiile în care se reţine în sarcina angajatorului sau unui lucrător încălcarea unor
reglementări legale, se vor formula întrebări reprezentantului angajatorului sau lucrătorului respectiv
pentru elucidarea împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului. De asemenea, întrebările vor
viza faptele, actele şi/sau documentele, precum şi martorii pe care aceştia le pot invoca în apărarea
lor, respectiv în motivarea faptelor lor;
- pentru situaţiile în care există unele nelămuriri în ceea ce priveşte avizul dat de medicul de
medicina muncii (eventualele restricţii) şi prezenţa victimei la un loc de muncă în momentul
producerii evenimentului, se va solicita un punct de vedere scris medicului de medicina muncii care
a dat avizul precum şi conducătorului locului de muncă;
- pe parcursul cercetării, în situaţiile în care se vor solicita completări la declaraţii martorilor şi
ale oricăror altor persoane, acestea se vor lua pe formulare conforme
g) copii ale actelor şi documentelor necesare, pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor
producerii evenimentului;
Actele şi documentele necesare şi care trebuie să se găsească la dosarul de cercetare în copie pentru
a determina împrejurările şi cauzele producerii evenimentului, reglementările legale încălcate şi
răspunderile ce revin persoanelor implicate:
- după caz, capitolele sau desenele din proiectele de execuţie a construcţiilor şi a echipamentelor
de munca, copii după actele şi documentele prin care au fost consemnate unele dintre fazele de
execuţie, şi, după caz, după fişele din tehnologiile de fabricaţie elaborate, pentru construcţiile şi
echipamentele de muncă implicate în eveniment şi/sau pentru procesul tehnologic în timpul
desfăşurării căruia s-a produs evenimentul;
- cărţile tehnice ale echipamentelor de muncă implicate în eveniment sau capitolele extrase din
acestea în care se face referinţă la protecţii, modul de utilizare etc.;
- evaluarea riscurilor realizată pentru locul de muncă sau pentru activitatea în timpul desfăşurării
căreia s-a produs evenimentul;
- planul de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă
natura, bazat pe evaluarea riscurilor pentru locul de muncă/postul de lucru unde s-a produs
evenimentul;
- fişele de post pentru victimă/victime şi persoanele implicate în eveniment, inclusiv pentru
conducătorul/conducătorii locului de muncă;
- instrucţiuni proprii elaborate pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate
şi sănătate în muncă pentru activitatea/activităţile desfăşurate de victimă/victime. Se admit la dosar
instrucţiunile proprii pentru care angajatorul, reprezentantul său legal sau conducătorul locului de
muncă certifică faptul că au fost elaborate și aduse la cunoștința celor implicați anterior producerii
evenimentului;
- documentele care dovedesc că s-a asigurat şi s-a controlat cunoaşterea şi aplicarea de către toţi
lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a
prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca;
- după caz, evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e) din Legea
nr. 319/2006, pentru situaţiile în care evenimentul s-a produs într-o astfel de zonă;
- după caz, măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor în zonele cu risc ridicat şi specific şi
modul în care au fost realizate;
- documentele care atestă că s-a asigurat funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi
dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control, pentru echipamentele de muncă
implicate, şi, după caz, documentele care atestă că s-a asigurat funcţionarea instalaţiilor de captare,
reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice în
timpul cărora a avut loc evenimentul;
- modul în care s-au asigurat măsurile de protecție colectivă;
- modul în care s-au asigurat echipamente individuale de protecţie pentru victime şi celelalte
persoane implicate;
- tematicile întocmite pentru instruirea introductiv generală, la locul de muncă şi periodică;
- instrucţiunile proprii prin care s-a stabilit intervalul dintre două instruiri periodice;
- măsurile luate pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor,
respectiv:
= stabilirea legăturilor necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul
ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare şi pompieri;
= desemnarea lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de
evacuare a lucrătorilor;
= instruirea acestor lucrători şi dotarea cu echipament adecvat mărimii şi/sau riscurilor specifice
întreprinderii şi/sau unităţii.
- copie a diplomei, adeverinţei sau certificatului de calificare a victimei;
- după caz, copie a autorizaţiei, în cazul în care victima desfăşura o activitate care necesita
autorizare;
- documente din care să rezulte că accidentatul era în timpul procesului de muncă ori în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, precum şi în locul stabilit pentru îndeplinirea acestor îndatoriri
de serviciu, respectiv fişe de pontaj, condici de prezenţă, ordine de deplasare sau alte documente;
- după caz, organigrama întreprinderii/unităţii pentru determinarea posibilelor responsabilităţi. În
situaţiile în care nu există, se pot determina posibilele responsabilităţi din fişele de post;
- procesul verbal încheiat după producerea evenimentului, în condiţiile prevăzute la art. 111 din
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006;
- dosarul de cercetare a evenimentului, în situaţia în care s-a soldat iniţial cu incapacitate
temporară de muncă;
- avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care s-a avizat dosarul de cercetare a
evenimentului soldat iniţial cu incapacitate temporară de muncă;
- formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, FIAM (în cazul evenimentului soldat
iniţial cu incapacitate temporară de muncă);
- în situaţia în care există, contractele de prestări de servicii sau alt tip de contracte încheiate
între părţi, precum convenţia încheiată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

După caz, se vor anexa orice alte acte şi documente, considerate ca fiind necesare pentru cercetarea
evenimentului, cum ar fi:
- expertiza tehnică, întocmită cu ocazia cercetării evenimentului, conform prevederilor art. 119
din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.
= Comisia de cercetare sau inspectorul care efectuează cercetarea şi care dispune efectuarea
expertizei stabileşte obiectul acesteia şi formulează întrebările la care trebuie să răspundă raportul de
expertiză;
= Expertul este solicitat de către unitatea la care a avut loc evenimentul, la cererea inspectorului
sau a comisiei care efectuează cercetarea. Cererea inspectorului sau a comisiei pentru efectuarea
expertizei va fi conform modelului din Anexa nr. 10.
= Comisia de cercetare sau inspectorul care efectuează cercetarea stabilește o întâlnire de comun
acord cu angajatorul/angajatorii și cu expertul. La această întâlnire se aduce la cunoştinţa obiectul şi
întrebările formulate şi faptul că au dreptul sa facă observaţii cu privire la întrebările formulate și că
pot formula propriile întrebări. Se stabileşte termenul in care urmează a fi finalizată expertiza.
= Expertiza se efectuează în baza materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către
comisia de cercetare sau inspectorul care efectuează cercetarea. Celui însărcinat cu efectuarea
expertizei nu i se pot delega si nici acesta nu-si poate însuşi atribuţii de organ de control. Expertul
însărcinat cu efectuarea lucrării, daca socoteşte ca materialele puse la dispoziţie ori datele indicate
sunt insuficiente, ia măsuri pentru completarea acestora, inclusiv prin cererea sprijinului
inspectoratului in facilitarea obținerii acestora.
= Operaţiile si concluziile expertizei se consemnează intr-un raport. Raportul de expertiza va
cuprinde în principal următoarele:

a) partea introductiva, in care se arata instituţia si temeiul legal in baza căruia s-a dispus
efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele expertului, data
si locul unde a fost efectuata, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia si întrebările la
care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuata si daca
persoanele care au participat la aceasta au dat explicaţii in cursul expertizei; documente care sa
confirme ca persoana desemnata poate efectua expertiza;
b) descrierea in amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile
persoanelor implicate în eveniment, precum si analiza acestor obiecţii ori explicaţii in lumina celor
constatate de expert;
c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse si opinia expertului asupra obiectului
expertizei.

În situaţia în care comisia de cercetare sau inspectorul care efectuează cercetarea constată că
expertiza nu este completă, respectiv nu a răspuns la toate întrebările, dispune efectuarea unui
supliment de expertiza de către acelaşi expert. De asemenea, dacă se consideră necesar, se cere
expertului formularea unor precizări suplimentare în scris care se constituie în supliment la
expertiză.
- copie după extrasul din cartea echipamentului /echipamentelor de muncă implicat/implicate în
producerea evenimentului în care se face referire la modul de lucru sau la sistemele de protecţie care
sunt componente ale echipamentului de muncă;
- procesele verbale de punere în funcţiune, procesele verbale de verificare pentru situaţiile în
care în eveniment sunt implicate echipamente de muncă aflate sub incidenţa unor reglementări
speciale. De asemenea, o copie după cercetarea efectuată de organismul de reglementare (ex.:
ISCIR, ISCTR, ISC, AGIFER etc.) când această instituţie are atribuţii de control şi cercetare;
- înregistrarea rezultatelor verificărilor periodice efectuate de persoane competente pentru
echipamentele de muncă implicate în producerea evenimentului, în conformitate cu art. 5 din HG
1146/2006;
- înregistrări ale aparaturii de măsură şi control aflate pe fluxul tehnologic, relevante pentru
determinarea cauzei producerii evenimentului.

După caz, se vor anexa şi alte acte şi documente considerate ca fiind necesare în cazul cercetării
evenimentelor:
- care s-au produs în activitatea de exploatare forestieră:
= schiţa parchetului cu împărţirea în postaţe şi secţiuni, care explică modul de lucru în fiecare
postaţă în parte;
= proces verbal de predare a parchetului forestier din partea ocolului silvic către societatea care
efectuează exploatarea;
= autorizaţie de exploatare a parchetului forestier eliberată de ocolul silvic către societatea care
efectuează exploatarea;
= act de punere în valoare a masei lemnoase exploatate;
= atestat de exploatare al societăţii care efectuează exploatarea eliberat de Asociaţia Forestierilor
din România;
= după caz, documente a căror întocmire o fost prevăzută în instrucţiunile proprii elaborate de
angajator şi se poate proba existenţa lor:
» procesul tehnologic de execuţie a lucrărilor din parchetul de exploatare, cu capitolul de lucrări
pregătitoare pentru securitatea muncii (exemplu: eliminarea iescarilor, a arborilor aninaţi,
amenajarea platformei primare, amenajarea drumurilor de scos-apropiat lemnul etc.);
» autorizarea parchetului forestier din punct de vedere a securităţii muncii de către o comisie
numită de societatea care efectuează exploatarea;
» decizie scrisă de depozitarea sigură şi parcarea uneltelor (ferăstraie mecanice) şi utilajelor
forestiere (tractoare, TAF-uri);
» proces verbal de autorizare şi darea în exploatare a drumurilor de colectare cu tractoarele,
întocmit de comisia de autorizare.
- care s-au produs în activitatea de minerit :
= controlul locurilor de muncă şi al traseelor de aeraj;
= monitorizarea gazelor de mină;
= respectarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind materiile explozive.
= în care sunt s-a constatat expunerea la agenţi chimici periculoşi (ACP):
= lista substanţelor şi preparatelor chimice periculoase (SPCP), aşa cum a fost furnizată la
inspectoratul teritorial de muncă, conform Legii nr. 360/2003 şi fişa cu date de securitate (FDS)
aferentă fiecăruia;
= informaţii despre proprietăţile substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, altele decât cele
din lista menţionată mai sus, care au fost folosite de angajator şi la care au fost expuşi lucrătorii
implicaţi în eveniment,
- care s-au produs în activitatea de construcţii civile
● având în vedere HG 300/2006 şantiere temporare şi mobile
= Autorizaţia managerului de proiect şi decizia de numire de către beneficiar
= Decizie de numire a şefului de şantier
= Contractul dintre beneficiar şi antreprenor ( după caz )
= Autorizaţia lucrătorului independent ( după caz )
= Contractul dintre lucrătorul independent şi beneficiar, antreprenor sau subantreprenor ( după
caz )
= Diploma coordonatorului SSM pe durata elaborării proiectului
= Diploma coordonatorului SSM pe durata realizării lucrării
= Plan de Securitate si Sănătate
= Planul propriu de SSM a șantierului pentru fiecare participant la execuția obiectivului
= Dosarul de intervenţii ulterioare + procese verbale de transmitere către actorii participant la
obiectiv
= Declaraţie prealabilă, actualizare, comunicare către ITM
= Planificarea lucrărilor / durată
= Stabilirea căilor de acces sau circulaţie şi a posturilor de lucru, delimitarea zonelor de
depozitare
= Desemnarea coordonatorului în materie de securitate si sănătate in munca ( după caz )
= Document de colaborare practică beneficiar – coordonatori (după caz )
● având în vedere HG 1146/06 Echipamente de Munca (EM)
= Verificări iniţiale şi după fiecare montare a schelei
= Verificări periodice a schelei
= Verificări speciale a schelei
= Dovada ultimei verificări a schelei
= Decizia de numire a lucrătorilor desemnaţi cu efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi
întreţinerii a schelei
= Fişe de lucru referitoare la EM utilizate la locul de muncă
= Reguli de circulaţie în zona de muncă a EM
= Plan de montare a schelei

De asemenea, la dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să se anexeze:

- planul de securitate şi sănătate al şantierului cu instrucțiunile privind locul de muncă unde s-a
produs evenimentul, precum şi planurile proprii de securitate şi sănătate în muncă ale
antreprenorului şi subantreprenorilor privitoare la același loc de muncă;
- documentul privind desemnarea coordonatorului în materie de securitate şi sănătate pe durata
elaborării proiectului lucrării şi pe durata realizării lucrării;
- întocmirea şi comunicarea declaraţiei prealabile inspectoratului teritorial de muncă pe raza
căruia se desfăşoară lucrările;
- după caz, documentul privind nominalizarea managerul de proiect;
- documente din care să rezulte cine este beneficiarul lucrării, antreprenorul general şi
subantreprenorii, proiectanţii şi obligaţiile acestora privind securitatea şi sănătatea în muncă (
contracte, convenţii etc.);
- după caz, copii după paginile din registrul de coordonare care pot oferi informaţii sugestive
privind cercetarea.
- care s-au produs în activitatea de transport marfă sau persoane:
= certificatului de înmatriculare a autovehiculului;
= anexa certificatului de înmatriculare;
= permisului de conducere
= certificatul sau atestatului profesional, după caz, pentru conducătorii auto care conduceau
autovehicule în momentul producerii evenimentului;
= foaia de parcurs sau ordinul de deplasare care se folosește pentru atestarea traseului;
= documente, instrucțiuni în domeniul ssm care să ateste că angajatorul a luat măsurile necesare
ca echipamentul de muncă să fi fost supus verificărilor în conformitate cu legislaţia.
= certificatul ADR pentru situaţiile în care se transportă mărfuri periculoase;
= în cazul în care în eveniment sunt implicați un lucrători care conduc autovehiculul pus la
dispoziție de angajator pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu se va analiza:
• dacă lucrătorii conduc autovehiculul frecvent (în mod obișnuit) pentru îndeplinirea sarcinilor
de serviciu. Dacă acest lucru se întâmplă frecvent în acest caz lucrătorul trebuie să aibă efectuate
examinările stabilite pentru conducător auto.
• condusul frecvent sau ocazional al autovehiculului pus la dispoziție de angajator pentru
îndeplinirea sarcinilor de serviciu va probat prin declarații și/sau documente.
• în cazul în care lucrătorul a condus autovehiculul proprietate personală nu mai este necesar ca
acesta să aibă efectuate examinările stabilite pentru conducător auto.

De asemenea, la dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să se anexeze:

- decizie, conformă modelului din Anexa nr. 1, prin care inspectorul general de stat/inspectorul
şef a numit comisia/inspectorul de muncă care efectuează cercetarea evenimentului;
- corespondenţa cu alte instituţii/unităţi în vederea obţinerii actelor necesare cercetării
evenimentului;
- după caz, adresele întocmite conform modelului din Anexa nr. 7, prin care inspectoratul
teritorial de muncă a solicitat, argumentat şi în termen, Inspecţiei Muncii prelungirea termenului de
cercetare pentru situaţii cum ar fi cele în care este necesară eliberarea certificatului medico-legal sau,
după caz, a raportului de expertiză ori de constatare medico-legală, prelevarea de probe sau
efectuarea de expertize;
- după caz, adresa/adresele prin care Inspecţia Muncii a aprobat prelungirea termenului de
cercetare;
- după caz, procesul verbal de sistare parţială/ totală a activităţii sau de oprire din funcţiune a
echipamentelor de muncă şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate
cu ocazia constatării efectuate la faţa locului, imediat după producerea evenimentului;
- după caz, orice act emis de inspectoratul teritorial de muncă în care au fost prevăzute măsuri
imediate după producerea evenimentului pentru ca angajatorul să îşi poată relua activitatea la locul
producerii evenimentului în condiţii de securitate a lucrătorilor;
- după caz, răspunsul angajatorului privitor la măsurile luate de pentru reluarea activităţii după
producerea evenimentului, în condiţii de securitate a lucrătorilor.
- copii ale fişei de identificare a factorilor de risc profesional şi ale fişei de aptitudine, întocmite
potrivit prevederilor legale; Se va/vor anexa la dosar, în copie, ultima/ultimele fişă/fişe de aptitudini
completate de către medicul de medicina muncii, conform legii. Se va menţiona dacă a fost anexată
o copie a ultimei fişe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii la fişa/fişele de
instruire individuală a/ale victimei/victimelor aflată la conducătorul locului de muncă, conform art.
81, alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, şi se va anexa
la dosar lângă fişa de instruire individuală.
- copii ale contractelor individuale de munca ale victimelor. Se vor anexa la dosar, pentru fiecare
contract de muncă:
= actul adiţional prin care s-a schimbat felul muncii sau locul de muncă;
= fişa postului.
- copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale
victimelor. În cazul în care victima a suferit o invaliditate evidentă, invaliditate sau dacă victima a
decedat se va anexa fișa de instruire în original;
- în cazul lucrătorilor care asigură paza obiectivelor, calificarea conform Legii nr.333/2003

În cazul transporturilor de mărfuri periculoase se completează cu:

- dovada atestării şoferilor în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 640/2007 pentru
aprobarea Normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează
transport rutier de mărfuri periculoase;
- dovada existenţei consilierilor de siguranţă la expeditor, transportator şi beneficiar în
conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1.044/2003 privind aprobarea Regulamentului pentru
desemnarea, pregătirea profesională şi examinarea consilierilor de siguranţă pentru transportul rutier,
feroviar sau pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase;
- dovada respectării prevederilor cap. 1.4 din ADR (existenţa la bordul vehiculului a
instrucţiunilor scrise pentru şoferi, a echipamentele prescrise, a etichetelor de pericol şi a
semnalizărilor prescrise etc.).

h) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora angajatorul îşi
desfăşoară activitatea;
Se va anexa, în copie, ultimul certificat constatator eliberat în baza Legii nr. 359/2004 sau în baza
Legii nr. 319/2006 şi Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.
Inspectorul de muncă care efectuează cercetare sau un membru al comisiei de cercetare va închide
fişa/fişele de instruire individuală pentru victima/victimele care a/au decedat în urma producerii
evenimentului, va trece data la care a făcut închiderea, numele în clar şi va semna fişele. De
asemenea, va bara paginile şi spaţiile necompletate.
l) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
Probarea vătămărilor violente ale organismului suferite de către victime se face în baza constatărilor
(concluziilor) preliminare emise de instituţiile de medicină legală. Cererea de solicitare a
constatărilor, concluziilor preliminare va respecta cerinţele adresei DCSSM nr. 901/07.07.2010 şi va
se va redacta conform modelului din Anexa nr. 9.
În cazuri bine justificate, se poate solicita Inspecţiei Muncii ca cercetarea unui eveniment să se
încheia numai în baza raportului de constatare medico-legală cu concluzii finale, emis de instituţiile
de medicină legală;
După caz (ex.: pentru accidentul ușor, pentru cazul de invaliditate evidentă etc.) se vor anexa și
următoarele documente medicale:
= Fișa UPU/CPU conform anexei 3 din ordinul 1706/02.10.2007;
= Fișa de urgență prespitalicească conform anexelor 7 sau 8 din Ordinul 2021/691/12.12.2008.

m) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declara decesul, în cazul persoanelor date dispărute;
Până la emiterea hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul şi înregistrarea la
inspectoratul teritorial de muncă, dosarul de cercetare întocmit după producerea evenimentului va fi
păstrat la inspectorat;
n) copii a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară
de munca;
o) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de
invaliditate;
 Decizia de încadrare într-un grad de invaliditate va fi înregistrată la inspectoratul teritorial de
muncă. Termenul pentru finalizarea cercetării, prevăzut la art. 121, alin (2) din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, începe de la data înregistrării deciziei de
invaliditate la inspectoratul teritorial de muncă.
p) copii ale actelor/documentelor emise/completate de unităţile sanitare care au acordat asistenţă
medicală victimelor, inclusiv asistenţă medicală de urgenţă, din care să rezulte data şi ora când
accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie, precum şi diagnosticul.
Se vor anexa copii ale actelor/documentelor emise/completate de serviciile medicale de
urgență/unităţile sanitare pentru orice persoană implicată în eveniment, care s-a prezentat la o unitate
sanitară şi a fost înregistrată pentru că i s-a acordat asistenţă medicală.
q) copie a procesului-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în cazul
accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
Se vor solicita serviciilor poliţiei rutiere: procesul-verbal de cercetare la fata locului, precum şi orice
alte documente necesare cercetării: copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schiţe,
planşe foto, eventuale expertize. Cererea de solicitare se va redacta conform modelului din Anexa
nr. 4.

Notă:
Se va transmite Inspecţiei Muncii, spre avizare, dosarul de cercetare original întocmit de
inspectoratul teritorial de muncă, conform prevederilor art. 126, alin (1) din Normele metodologice
de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.
Dosarul de cercetare a evenimentului va fi transmis Inspecţiei Muncii însoţit de adresă de înaintare
conformă modelului prevăzut în Anexa nr. 11.
În situaţiile în care se va completa dosarul de cercetare a evenimentului şi se va modifica procesul
verbal de cercetare sau se vor aduce unele modificări procesului verbal de cercetare, conform
respingerii sau observaţiilor dispuse prin avizul dat de Inspecţia Muncii, dosarul de cercetare şi/sau
procesul verbal de cercetare vor fi transmise Inspecţiei Muncii însoţite de adresă de înaintare
conformă modelului prevăzut în Anexa nr. 12.
CAPITOLUL II

CERINŢE MINIME
PENTRU ÎNTOCMIREA
PROCESULUI VERBAL DE CERCETARE A EVENIMENTULUI
ŞI
CONŢINUTUL CAPITOLELOR

Cerinţe pentru redactarea procesului verbal de cercetare:

- antet în conformitate cu decizia conducerii Inspecției Muncii;
- va avea număr de înregistrare;
- nu se redactează faţă-verso;

Conform art. 128 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006, procesul-
verbal de cercetare a evenimentului trebuie sa conţină următoarele capitole, care vor avea următorul
conţinut:
a) data încheierii procesului-verbal;
Se vor indica: ziua, luna, anul
b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului;
Se vor indica:
- decizia emisă de inspectorul general de stat/inspectorul şef, prin care a fost numită/numit
comisia/inspectorul de muncă pentru cercetarea evenimentului;
- prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să efectueze cercetarea, respectiv
articolele din Legea nr. 108/1999 şi Legea nr. 319/2006 precum şi cele din cap. VII din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.
Pentru accidentele cu incapacitate temporară de muncă, în urma căruia a intervenit invaliditate
confirmată, la prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite sa efectueze completarea
dosarului de cercetare şi să întocmească un nou proces verbal de cercetare se va preciza:
= decizia asupra capacităţii de muncă: nr. şi data emiterii ei (cu trimitere la anexa din dosarul de
cercetare);
= temeiul legal potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să completeze dosarul de cercetare şi
să întocmească un nou proces-verbal de cercetare bazat pe dosarul astfel completat, respectiv art.
121 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006.

c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea;

Se vor menţiona:
- intervalele de timp în care s-a efectuat cercetarea;
- motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare, conform art. 120, alin.
(2) şi alin (4) şi art. 129, alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.
319/2006;
- corespondenţa purtată cu Inspecţia Muncii privitor la prelungirea termenului de cercetare (cu
trimiteri la anexele din dosarul de cercetare);
- orice alte demersuri întreprinse către instituţii sau operatori economici pentru eliberarea
certificatului medico-legal, prelevarea de probe sau efectuarea de expertize (cu trimiteri la anexele
din dosarul de cercetare).
d) obiectul cercetării;
Obiectul cercetării se enunţă conform prevederilor art. 114 din Normele metodologice de
aplicare Legii nr. 319/2006
e) data şi ora producerii evenimentului;
Se vor indica:
- data şi ora producerii evenimentului;
- data decesului, conform prevederilor art. 129 (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii
nr. 319/2006.

f) locul producerii evenimentului;

Se va prezenta pe scurt, locul producerii evenimentului.
În cazul accidentelor de circulaţie se va preciza locul producerii evenimentului ţinând cont de
procesul verbal de constatare la faţa locului întocmit de serviciile de poliţie rutieră (cu trimitere la
anexa din dosarul de cercetare).

g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului sau
legal;
- În cadrul acestui capitol se vor identifica toți angajatorii la care sunt/au fost angajate
victima/victimele, angajatorul/angajatorii pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul:
= Denumirea societăţii:…………………………………………………………
= Reprezentantul legal…………………………………………………………
= Forma juridică………………..………………….……………………………
= Numărul şi data înregistrării la Registrul Comerţului ………………………
= C.U.I.……………………………………………………………………….…
= Forma de proprietate:…………………………………………………………
= Adresă sediu: Judeţul………………… Localitatea…………………………
Str.………………………………..… Nr. ….., Bl. …, Sc. , Ap. …, Sector …
= Adresă punct de lucru: Judeţul……………… Localitatea………...…………
………..Str.……………..…………Nr.…..,Bl.……,Sc.…,Ap…...,Sector ….
= Activitatea desfăşurată la punctul de lucru …………………………………..
………………………………………………………...……………………...
= Telefon / fax: …………………………………………………………………
= Numărul total de angajaţi:……………………………………………………
= Activităţi desfăşurate: denumire activitate principală……………..………
……….………………………………………………….Cod CAEN…..……
= denumire activitate secundară..………………………………..…………. Cod
CAEN…………(pentru cazurile în care evenimentul s-a produs în situaţia desfăşurării unei activităţi
secundare)
= Documentul prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii
şi sănătăţii în munca pentru activităţile desfăşurate:
……………………………..............................................................................
- se vor identifica, în acelaşi mod, şi ceilalţi angajatorii implicaţi în eveniment, chiar dacă
lucrătorii acestora nu au suferit vătămări soldate cu incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau
deces (exemplu: conducători auto);
- pentru domeniul construcţiilor se vor identifica, după caz: beneficiarul, managerul de proiect,
proiectantul, lucrătorii independenţi.
Pe măsură ce se face consemnarea datelor de identificare, se vor face trimiteri la anexele din dosarul
de cercetare de unde au fost preluate.
h) datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor;
Se vor indica, pentru toate victimele:
- numele, prenumele, cetăţenia, CNP, vârsta, starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul,
locul de muncă la care este încadrat, profesia de bază, ocupaţia în momentul accidentării, vechimea
în muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de munca, data efectuării ultimului instructaj în
domeniul securităţii şi sănătăţii în munca;
- autorizarea pe care o deţinea şi instituţia care a emis-o (exemplu: activitățile desfășurate sub
incidența prescripţiilor ISCIR, activitatea de agent de pază autorizată conform Legii nr. 333/2003,
activitatea de artificier sau pirotehnist precum şi activităţile care implică deţinerea, manipularea,
prepararea, transportul, utilizarea, depozitarea, distrugerea materiilor explozive autorizate conform
Legii nr. 126/1995, certificatul profesional ADR în cazul transportului de mărfuri periculoase etc.).
Dacă în momentul accidentării, desfăşurau o activitate pentru care este necesară autorizarea şi nu s-a
putut face proba existenţei acesteia, se va face menţiona această situaţie ca neconformitate;
- avizele medicale necesare locului de muncă şi/sau activităţii pe care a/au desfăşurat-o
victima/victimele (apt lucru la înălţime, apt psihologic);
- pentru evenimentele de circulaţie:
= se vor identifica toate victimele ținându-se cont de procesul verbal de constatare la fața locului
întocmit de organele de poliție rutieră;
= se va menţiona că activitatea de conducător auto sau şofer (conform cu clasificarea COR), se
realiza în completarea celorlalte sarcini de muncă, şi că, în momentul producerii evenimentului,
contractul individual de muncă a fost încheiat pentru altă funcţie/meserie (agent vânzări, sondor,
economist, manager etc.);
- dacă pentru una dintre victime sau pentru mai multe dintre victime s-a schimbat diagnosticul (a
intervenit invaliditate sau deces) în noul proces verbal de cercetare vor fi înscrise toate victimele ;
Pe măsură ce vor fi consemnate datele de identificare, se vor face trimiteri la anexele din dosarul de
cercetare de unde au fost preluate.

i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de munca, a împrejurărilor şi modului în care s-a

produs evenimentul;
i.1) descrierea detaliată a locului producerii evenimentului
Se va descrie detaliat locul producerii evenimentului (amplasare, distante, vecinătăţi etc.)
În cazul accidentelor de circulaţie se va face descrierea locului producerii evenimentului ţinând cont
de procesul verbal de constatare la faţa locului întocmit de serviciile de poliţie rutieră.
Pe măsură ce se face descrierea locului producerii evenimentului, se vor face trimiteri la anexele din
dosarul de cercetare care certifică aspectele descrise.

i.2) descrierea detaliată a echipamentului de muncă

Se va completa explicit pentru fiecare echipament de muncă implicat în eveniment:
- număr de inventar sau de identificare - după caz;
- pentru situaţiile în care echipamentul a fost realizat de angajator pentru utilizare în
întreprinderea sa, se va menţiona proiectul de execuţie, documentaţia pentru executarea şi
implementarea tehnologică a echipamentului. După caz, aceste documente vor fi anexate la dosarul
de cercetare ca anexe;
- pentru situaţiile în care echipamentul a fost achiziţionat de angajator pentru utilizare în
întreprinderea sa, se va menţiona existenţa instrucţiunilor şi informaţiilor de siguranţă în limba
română conform prevederilor legale. După caz, aceste documente vor fi anexate la dosarul de
cercetare ca anexe;
- principalele caracteristici tehnice, de funcţionare şi de gabarit;
- starea sistemelor şi dispozitivelor de securitate;
- fişele de lucru prevăzute cu date referitoare la securitate şi sănătate privind:
= condiţiile de folosire a echipamentelor de munca;
= situaţiile anormale previzibile;
= concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma utilizării
echipamentelor de muncă;
- existenţa autorizaţiei de funcţionare şi, după caz, a celei de verificare tehnică, pentru
echipamentele de muncă care intră sub incidenţa unor reglementări speciale (ISCIR, RAR, ADR
etc.);
- dacă echipamentele de muncă corespund constructiv mediului în care funcţionează (exploziv,
grizutos etc.).
Pentru situaţiile în care au fost identificate materii prime/intermediare/produse finite care au fost
implicate în producerea evenimentului, se vor menţiona: proprietăţile fizico-chimice, caracteristicile
de inflamabilitate şi explozivitate, precum şi orice alte date despre acestea, considerate ca fiind
semnificative la stabilirea cauzelor producerii evenimentului
Pentru autovehiculele implicate într-un eveniment se va menţiona:
- număr de circulaţie;
- număr identificare autovehicul – permanent;
- data expirării inspecţiei tehnice periodice (ITP).
- În cazul evenimentelor în care sunt implicaţi agenți chimici periculoși (ACP) se vor completa
din fișa cu date de securitate (FDS), în special:
● Caracteristicile materiilor prime/intermediarilor/produselor finite, după caz: Denumire IUPAC,
denumire utilizată intern, nume comercial etc., nr. CAS şi/sau nr. CE, clasificarea, frazele de risc şi
de securitate (conform anexelor 5 şi 6 la 1408/2008), frazele de pericol şi de precauţie (conform
Anexelor III şi IV la Regulamentul CE nr. 1272/2008), proprietăţile fizico-chimice, caracteristicile
de inflamabilitate şi explozivitate;
- NOTĂ: aceste informaţii se vor menţiona şi în cazurile în care afecţiunea/decesul victimei nu a
fost determinat de caracteristicile toxicologice, caustice etc. ale ACP ci, aşa cum au fost cazuri, a
fost provocat de înec sau de arsură termică.
După caz:
- Condiţii de ambalare/depozitare (materiale de construcţie ambalaje, incompatibilităţi la
depozitare, temperatură depozitare, ventilaţie etc.);
- Condiţii de manipulare în siguranţă (ventilaţie, împământare, EIP etc.)
- Componenţa instalaţiei
- Caracteristicile utilajelor implicate direct în eveniment
- Descrierea procesului tehnologic
- Parametrii tehnologici ai procesului
- Aparatura de măsură şi control
- Tabloul de comandă
- Echipamentele electrice
- Reglarea procesului tehnologic, modul de vizualizare/înregistrare a variaţiei parametrilor
- Modul de asigurare a curăţeniei, întreţinerii, utilităţilor, intervenţiilor de urgenţă
- Comunicarea cu serviciile interne/externe auxiliare (mecanic şef, electro., AME etc.)
Pe măsură ce se face descrierea echipamentului de muncă, se vor face trimiteri la anexele din dosarul
de cercetare care certifică aspectele descrise.
i.3) descrierea detaliată a împrejurărilor
Pe măsură ce se face descrierea detaliată a împrejurărilor, se vor face trimiteri la anexele din dosarul
de cercetare care certifică aspectele descrise.
- programul de lucru, în câte schimburi lucra/u victima/ele
- organigrama locului de muncă/companiei pentru determinarea responsabilităţilor
- în cazul lucrărilor de reparaţii/întreţinere/dezvoltare, dacă acestea se desfăşoară în paralel cu
producţia, modul de colaborare, responsabilităţile fiecărei părţi, căi de comunicare între acestea sau
între lucrătorii de la producţie si cei de la AMC, mecanicul şef etc.
- se vor face precizări asupra persoanelor însărcinate cu conducerea activităților de la locul de
muncă la care a avut loc evenimentul
- se vor face precizări asupra existenței sau inexistenței la locul de muncă a unor dotări cu
impact asupra securității și sănătății în muncă (mijloace de protecție colectivă, echipamente
individuale de protecție, aparatură pentru determinarea prezenței la locul de muncă a gazelor toxice
etc.)
- se vor face precizări asupra modului de instruire a victimei/lor
- se vor face precizări asupra competențelor șefilor ierarhici superiori ai victimei/victimelor în
coordonarea activității care a generat evenimentul, competențe înscrise în fișa de post sau în alte
documente care i-au fost aduse la cunoștință.
Pentru un eveniment de circulaţie descrierea se poate face analizându-se:
- procesul verbal de constatare la faţa locului întocmit de către IJP, schiţa producerii
evenimentului, planşe fotografice, declaraţii etc.
- diagrama cronotahograf, în cazul pentru autovehiculele de transport marfă de peste 3,5 tone sau
persoane cu mai mult de 9 locuri implicate în eveniment, pentru aprecierea regimul de viteză în
momentul impactului, precum şi pentru timpii de conducere şi odihnă ai conducătorilor auto până la
momentul producerii impactului.
Pe măsură ce se face descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul, se vor face
trimiteri la:
- existenţa evaluării riscurilor pentru locul/locurile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea
victima/victimele şi analizarea acestei evaluări;
- modul în care a fost realizat planul de prevenire şi protecţie;
- dacă au fost stabilite pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în
domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, corespunzător funcţiilor exercitate;
- dacă au fost elaborate instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor
de securitate şi sănătate în munca, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de
munca aflate în responsabilitatea lor;
- dacă s-a asigurat şi s-a controlat cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul
securităţii şi sănătăţii în munca, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii
externe;
- după caz, dacă există o evidenţa a zonelor cu risc ridicat şi specific;
- după caz, dacă se asigură funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de
protecţie, a aparaturii de măsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi
neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
- verificarea măsurilor dispuse în cazul evenimentelor care iniţial au produs accidente de muncă
cu incapacitate temporară de muncă şi ulterior victima a fost încadrată într-un grad de invaliditate
sau a decedat.
- supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor.

Pentru lucrătorii care conduc autovehiculele rutiere, în completarea sarcinilor de muncă, se vor
identifica deficienţe legate de:
- lipsa deciziei angajatorului prin care sunt nominalizaţi lucrătorii care conduc autovehicule
rutiere în completarea sarcinilor de muncă sau necompletarea fişei postului cu atribuţiuni privind
conducerea autovehiculelor rutiere;
- neinstruirea adecvată privind conducerea autovehiculelor rutiere pe drumurile publice a acestei
categorii de personal;
- completarea incorectă a fişei de identificare a factorilor de risc profesional, respectiv ignorarea
rubricii – conduce autovehiculele instituţiei, pentru ca medicul de medicina muncii să poată evalua
corect dacă lucrătorul corespunde sarcinilor de munca pe care urmează să le execute în cazul în care
lucrătorul conduce frecvent autovehiculul instituției;
- lipsa ordinului de deplasare eliberat de către angajator înainte de plecarea în cursă,

Pentru lucrătorii angajaţi ca şoferi de marfă sau persoane, se vor identifica şi alte deficienţe privind:
- lipsa permisului de conducere valabil, a certificatului de competenţă sau a atestatului
profesional (neautorizarea meseriilor):
- completarea foii de parcurs pentru stabilirea traseului;
- neefectuarea supravegherii medicale adecvate, la angajare şi periodic, în conformitate cu H.G.
nr. 355/2007, precum şi a examinărilor stabilite prin reglementări speciale;
- deficienţe legate respectarea timpilor de odihnă şi conducere ale conducătorilor auto.

i.4) descrierea detaliată a modului în care s-a produs evenimentul

- modul de lucru corect în conformitate cu prevederile legale, instrucţiunile proprii, procedurile
de lucru, declaraţii, literatură de specialitate, exemple de bună practică etc.
- modul de lucru efectiv conform declaraţiilor şi constatărilor, cu menţionarea neconformităţilor.
- analiza capabilității lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinii de muncă;
- modul în care erau emise autorizațiile necesare îndeplinirii sarcinii de muncă (permis de lucru
cu focul, permis de intervenție în instalații electrice etc.)
- dacă lucrătorii erau instruiți corespunzător, dețineau autorizarea necesară pentru manipularea
echipamentelor de muncă, aceștia puteau să efectueze sarcini de muncă în zone cu risc ridicat și
specific;
- cine a dat dispoziții pentru executarea sarcinii de muncă, care au fost acelea, cine a controlat
respectarea instrucțiunilor de lucru;
- echipamentele de muncă implicate corespundeau sarcinii de muncă,dețineau avizele necesare;
- vor fi analizate toate împrejurările în care s-a produs evenimentul cu referire la documente,
date expertiză, declarații, instrucțiuni etc.

Menţionarea unei măsuri de securitate şi sănătate în muncă luată de angajator şi care a fost încălcată
se va face cu trimitere la anexa din dosarul de cercetare de unde a fost preluat textul acestei măsuri.
j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate;
Se vor descrie:
- urmările pentru toate persoanele care au suferit o accidentare ca urmare a producerii
evenimentului;
- în toate cazurile se vor menţiona şi avariile suferite de echipamentele de muncă implicate în
eveniment.
Consemnarea urmărilor evenimentului şi/sau urmărilor suferite de persoanele accidentate, se va face
cu trimiteri la anexele din dosarul de cercetare de unde au fost preluate.
k) cauza producerii evenimentului;
Faptele care sunt considerate ca fiind cauza producerii evenimentului se pot reţine în sarcina unui
lucrător numai în cazul în care angajatorul a făcut dovada că şi-a respectat obligaţia de a implementa
măsurile prevăzute la art. 7, alin. (1) şi (2), respectiv:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în munca.
în condiţiile în care s-a ţinut seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor
existente, în conformitate cu principiile generale de prevenire menţionate la art. 7, alin. (3):
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de munca, alegerea
echipamentelor de munca, a metodelor de munca şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei
muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de măsurile de protecţie
individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Numai după ce sunt îndeplinite toate aspectele precizate mai sus și se face referire concretă la modul
de îndeplinire a tuturor măsurilor cuprinse de legislație se poate învinui și lucrătorul. În această
situație se vor corobora prevederile actelor normative interne încălcate (fișa postului, instrucțiuni
etc.) încălcate cu prevederile art. 22 și 23 din Legea 319/2006.
În formularea cauzei se vor elimina confuziile între cauză şi efect, care se fac în mod curent
(exemplu: nu poate fi cauză căderea de la înălţime. Acesta este efectul. Cauza poate fi: neacordarea
echipamentului individual de protecţie adecvat lucrului la înălţime, neutilizarea echipamentului
individual de protecţie pus la dispoziţie de angajator, neluarea măsurilor de îngrădire şi semnalizare
pentru golurile existente, stabilirea unei sarcini de muncă pentru un lucrător care nu era apt să
lucreze la înălţime, utilizarea unor schele necorespunzătoare etc.). A nu se confunda cauzele definite
în FIAM cu scop statistic și cauza producerii evenimentului!
Pentru evenimentele de circulaţie, navale, produse pe CFR sau aviatice:
- cauza producerii acestor evenimente va fi stabilită de către organele abilitate ale Ministerul
Administraţiei şi Internelor care, în conformitate cu art. 1, alin. 3, OUG 195/2002, sunt autorităţi
competente în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, de Autoritatea Navală Română sau de
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, AFER pentru evenimentele petrecute pe CFR, CIAS –
centrul de investigații și analiză pentru siguranța aviației civile ;
- fac excepţie situaţiile în care există, ca anexa la dosar, un raport de expertiză referitor la modul
în care s-a produs evenimentul sau o hotărâre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată, şi
se poate stabili explicit cauza producerii evenimentului.

Faptele considerate ca fiind cauza producerii evenimentului vor fi descrise şi se va face trimitere la
măsurile de securitate şi sănătate în muncă luate de angajator (cum ar fi: instrucţiuni proprii,
instrucţiuni de lucru etc.) care au fost încălcate, coroborat cu prevederile legale din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă încălcate sau cu reglementările de securitate şi sănătate în muncă
care au încălcate (cum ar fi cele de la art. 39 alin. (9) din Legea nr. 319/2006) încălcate, cu redarea
integrală a textului acestora.
Menţionarea unei măsuri de securitate şi sănătate în muncă luată de angajator şi care a fost încălcată
se va face cu trimitere la anexa din dosarul de cercetare de unde a fost preluat textul acestei măsuri.
l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului;
Faptele considerate că au concurat la producerea evenimentului vor fi descrise şi se va face trimitere
la măsurile de securitate şi sănătate în muncă luate de angajator (cum ar fi: instrucţiuni proprii,
instrucţiuni de lucru etc.) care au fost încălcate, coroborat cu prevederile legale din domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă încălcate sau cu reglementările de securitate şi sănătate în muncă
care au încălcate (cum ar fi cele de la art. 39 alin. (9) din Legea nr. 319/2006) încălcate, cu redarea
integrală a textului acestora.
Alte cauze ce pot fi reținute la acest capitol pot fi:
- instruirea insuficientă a personalului după preluarea altor sarcini/schimbarea locului de
muncă/concediu medicale etc.;
- comunicare defectuoasă între personalul diverselor persoane și sau servicii interne/externe;
- sistem de avertizare/alarmare defect, ineficient, personal insuficient instruit cu privire la modul
de acţiune în caz de urgenţă etc.

Menţionarea unei măsuri de securitate şi sănătate în muncă luată de angajator şi care a fost încălcată
se va face cu trimitere la anexa din dosarul de cercetare de unde a fost preluat textul acestei măsuri.
m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului;
Se vor analiza numai aspectele care au legătură cu producerea și/sau locul producerii evenimentului.
Nu se va mai face o analiza amplă a stării de securitate și sănătate în muncă, menționându-se numai
neconformitățile constatate de la prevederile legislației în domeniu.
n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la lit. k), l) şi m);
- se vor nominaliza persoanele juridice și/sau fizice şi se vor menţiona faptele pentru care se fac
răspunzătoare, conform descrierii făcute la capitolele anterioare;
- pentru faptele care constituie abatere de la prevederile legale, de la măsurile de securitate şi
sănătate în muncă luate de angajator sau de la orice alte reglementări în domeniu securităţii şi
sănătăţii în muncă, se va face coroborarea cu prevederile legale care sancţionează contravenţional
faptele respective, cu redarea integrală a textului acestora.
o) sancţiunile contravenţionale aplicate;
Toate deficienţele vor fi sancţionate în conformitate cu legislaţia din domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă şi O.G. nr. 2/2001.
p) propuneri pentru cercetare penală;
Propunerea se va face întemeiat şi numai în situaţiile în care se constată că faptele comise de o
persoană au creat un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de munca sau de
îmbolnăvire profesională.
Se recomandă folosirea acestei formulări. ”Acest proces verbal de cercetare constituie, în
conformitate cu art.61 alin.(1) C.Pr.Pen., act de sesizare al Ministerului Public – Parchetul de pe
Lângă Judecătoria ……………….
Identificarea responsabilităţilor şi a persoanelor prezumate a fi vinovate de la capitolele i, k. și l. vor
fi stabilite de către organele competente, respectiv Ministerul Public – Parchetul de pe Lângă
Judecătoria ……………….… ”

q) caracterul accidentului;
Caracterul accidentului se va stabili în detaliu, pentru fiecare victimă a evenimentului, faptul că
sunt/nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a fi înregistrat ca accidente de muncă, în baza
prevederilor art. 5. lit. g) din Legea nr. 319/2006.
Se va clasifica:
- în baza prevederilor art. 31 din Legea nr. 319/2006, ca accident de muncă:
= care a produs incapacitate temporară de munca;
= care a produs invaliditate;
= mortal;
= colectiv,
- şi, după caz, în baza prevederilor art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 319/2006, ca accident de muncă:
= de circulaţie;
= de traseu.
Pentru accidentul în afara muncii in se va menționa textul din normele metodologice art. 2 pct.11 cu
precizarea condiției/condițiilor care au determinat această încadrare.

r) angajatorul care înregistrează accidentul de munca sau incidentul periculos;

Conform celor stabilite la capitolele …………. din procesul verbal de cercetare şi în conformitate cu
prevederile art. 32., alin (1) din Legea nr. 319/2006 şi prevederile art. ……… din Normele
Metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, modificate cu
H.G. nr. 955/2010, accidentul/accidentele de muncă suferite de numitul/numiţii
………….................................................................................
se înregistrează de …………………………………………………………………
şi se raportează către inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit prevederile
art. 32., alin (2) din Legea nr. 319/2006.
s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru
realizarea acestora;
Pentru toate deficienţele consemnate la capitolele anterioare se vor dispune măsuri. Pentru
toate măsurile dispuse se vor stabili termenele de aducere la îndeplinire şi se va nominaliza cine
răspunde pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor. De asemenea, se va dispune:
- conform prevederilor Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin
H.G. nr. 1425/2006 şi modificate cu H.G. nr. 955/2010:
= revizuirea evaluării riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
= revizuirea planului de prevenire şi protecţie.
- prelucrarea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului cu toţi lucrătorii societăţii şi
consemnarea acestei prelucrări în fişele de instruire individuală .
Se va menţiona în încheierea acestui capitol: „Măsurile stabilite mai sus nu sunt limitative, ele
putând fi completate de către angajator –…………………………, astfel încât să fie eliminată
producerea unor evenimente similare în viitor”
t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de munca privind realizarea măsurilor prevăzute la
lit. s);
Termenul la care conducerea angajatorului va raporta modul în care a realizat măsurile dispuse se va
stabili începând de la data la care conducerii acestuia i s-a adus la cunoştinţă procesul verbal de
cercetare a evenimentului.
u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora;
Se vor avea în vedere prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006,
aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 şi modificate cu H.G. nr. 955/2010.
v) numele şi semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea;
w) avizul inspector şef adjunct securitate şi sănătate în munca;
x) viza inspector şef/inspectorului general de stat.
 27. SANCTIUNI LEGEA 319/2006

CERINTA LEGISLATIVA ART Valoare

LEGE
ART.39(2) Neintocmirea de catre angajator a unui plan de Art.13(b) 5.000-
prevenire si protectie compus din masuri tehnice, sanitare, 10.000
organizatorice si de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor,
pe care sa il aplice corespunzator conditiilor de munca
specifice unitatii
Neobtinerea autorizatiei de functionare din punct de vedere Art.13(c) 5.000-
al securitatii si sanatatii in munca, inainte de inceperea 10.000
oricarei activitati, conform prevederilor legale
Modificarea starii de fapt rezultata din producerea unui Art.13(p) 5.000-
accident mortal sau colectiv, in afara de cazurile in care 10.000
mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar periclita
viata accidentatilor si a altor persoane.
Neasigurarea de echipamente individuale de protectie Art.13(r) 5.000-
10.000
ART.39(4) Nerealizarea si neposedarea unei evaluari a Art.12(1) 4.000-
riscurilor pt.securitatea si sanatatea in munca, inclusiv lit.a 8.000
pt.acele grupuri sensibile la riscuri specifice.
Neluarea deciziilor asupra masurilor de protectie cate Art.12(1) 4.000-
trebuie luate si, dupa caz, asupra echipamentului de protectie lit.b 8.000
care trebuie utilizat.
Neadoptarea, din faza de cercetare, proiectare si executie a Art.13(a) 4.000-
constructiilor, a echipamentelor de munca, precum si de 8.000
elaborare a tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme
prevederilor legale in vigoare privind securitatea si
sanatatea in munca, prin a caror aplicare sa fie eliminate sau
diminuate riscurile de accidentare si de imbolnavire
profesionala a lucratorilor.
Nestabilirea pentru lucratori, prin fisa postului, a atributiilor Art.13(d) 4.000-
si raspunderilor ce le revin in domeniul securitatii si sanatatii 8.000
in munca, corespunzator functiilor exercitate
Neelaborarea instructiunilor proprii, in spiritul prezentei Art.13(e) 4.000-
legi, pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de 8.000
securitate si sanatate in munca, tinand seama de
particularitatile activitatilor si ale locurilor de munca aflate in
responsabilitatea lor.
Neasigurarea si necontrolarea cunoasterii si aplicarii de Art.13(f) 4.000-
catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de 8.000
prevenire si de protectie stabilit, precum si a prevederilor
legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, prin
lucratorii desemnati, prin propria competenta sau prin servicii
externe.
Neasigurarea informarii fiecarei persoane, anterior angajarii Art.13(h) 4.000-
in munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusa la 8.000
locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire si
de protectie necesare
Neluarea masurilor pentru autorizarea exercitarii Art.13(i) 4.000-
meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica 8.000
Nerespectarea prevederilor privind angajarea numai a Art.13(j) 4.000-
persoanelor care, in urma examenului medical si, dupa caz, a 8.000
testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de
munca pe care urmeaza sa o execute si sa asigure controlul
medical periodic si, dupa caz, controlul psihologic, ulterior
angajarii
Nu se tine evidenta zonelor cu risc ridicat si specific Art.13(k) 4.000-
prevazute la art.7 alin.4 lit.e 8.000
Nu se asigura functionarea permanenta si corecta a sistemelor Art.13(l) 4.000-
si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura si 8.000
control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si
neutralizare a substantelor nocive degajate in desfasurarea
proceselor tehnologice
Nu prezinta documentele si relatiile solicitate de inspectorii
de munca in timpul controlului sau al efectuarii cercetarii Art.13(m) 4.000-
evenimentelor 8.000
Nu desemneaza, la solicitarea inspectorului de munca, Art.13(o) 4.000-
lucratorii care sa participe la efectuarea controlului sau la 8.000
cercetarea evenimentelor
Nu asigura conditii pt.ca fiecare lucrator sa primeasca o Art.20 4.000-
instruire in dom.SSM, in special sub forma de informatii si 8.000
instructiuni de lucru, specifice locului de munca/postului sau.
Nu efectueaza cercetarea evenimentelor care au produs Art.29(1) 4.000-
incapacitate temporara de munca lit.a 8.000
Nu inregistreaza si nu raporteaza accidentul de munca la Art.32(2) 4.000-
inspectoratul teritorial de munca, precum si la asigurator 8.000
Art.39(5) Nerespectarea obligatiilor ref.la evaluarea Art.7(4) 3.500-
riscurilor, imbunatatirea nivelului securitatii si protectiei 7.000
sanatatii lucratorilor, consultarea lucratorilor si permiterea
accesului in zonele cu risc ridicat numai a lucratorilor instruiti
corespunzator
Nerespectarea obligatiilor ref.la utilizarea in comun, de catre Art.7(5) 3.500-
angajati ai unor societati distincte, a acelorasi locuri de 7.000
munca
Implicarea financiara a lucratorilor in masurile privind Art.7(6) 3.500-
securitatea, sanatatea si igiena in munca 7.000
Nerespectarea prevederilor ref.la lucratorii desemnati Art.8 3.500-
7.000
Neinformarea lucratorilor ce pot fi expusi unui pericol grav si Art.11(1) 3.500-
iminent despre riscurile si masurile aferente acestui pericol 7.000
Neasigurarea pregatirii acelor lucratori ce pot fi expusi unui Art.11(3) 3.500-
pericol grav si iminent pt.a fi pregatiti in situatia cand seful 7.000
ierarhic superior nu poate fi contactat
Neasigurarea de echipamente de munca fara pericol Art.13(q) 3.500-
pt.securitatea si sanatatea lucratorilor 7.000
Neacordarea echipamentului individual de protectie nou in Art.13(s) 3.500-
cazul degradarii sau al pierderii calitatilor de protectie 7.000
Necomunicarea evenimentelor (definite cf.art.5lit.f) catre ITM Art.27(1) 3.500-
lit.a 7.000
Necomunicarea evenimentelor urmate de incapacitate Art.27(1) 3.500-
temporara de munca, invaliditate sau deces asiguratorului lit.b 7.000
cf.Legii346/2002
Art.39(6)lit.a Neluarea tuturor masurilor necesare organizarii Art.9(1) 3.000-
activitatilor de prevenire si de protectie (in functie de marimea 6.000
intrepr., riscuri, dispersia teritoriala, competente etc.)
Nerespectarea obligatiilor ref.la acordarea primului ajutor, Art.10 3.000-
stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, desemnarea 6.000
lucratorilor care aplica masurile stabilite, a legaturilor cu
serviciile specializate etc.
Nerespectarea prevederilor ref. la informarea lucratorilor Art.16 3.000-
privind riscurile pt.securitate si sanatate in munca, precum si 6.000
masurile si activitatile de prevenire si protectie generale si
specifice fiecarui post de lucru
Art.39(6)lit.b Neacordarea alimentatiei de protectie cf. Art.14 3.000-
contractului colectiv de munca (contr.individual de munca) 6.000
Neacordarea materialelor igienico-sanitare cf. contractului Art.15 3.000-
colectiv de munca ( contr.individual de munca) 6.000
Nedeclararea bolilor profesionale medicilor competenti Art.34(1) 3.000-
6.000
Art.39(7) Prejudicierea lucratorilor care, in caz de pericol grav Art.11(2) 2.500-
si iminent parasesc locul de munca/zona periculoasa 5.000
Sanctionarea lucratorilor care actioneaza imprudent sau dau Art.11(4) 2.500-
dovada de neglijenta grava 5.000

Ingradirea accesului lucratorilor desemnati/a reprezentantilor Art.17 2.500-

lucratorilor la evaluarea riscurilor si la masurile de protectie, 5.000
orice informatii, evidente si rapoarte in domeniul SSM
Neorganizarea si nefunctionarea Comitetelor de securitate si Art.19 2.500-
sanatate in munca 5.000
Nerespectarea prevederilor ref.la cheltuielile cu instruirea Art.21 2.500-
lucratorilor, efectuarea instruirii in timpul programului de 5.000
lucru
Art. 39(8) Lipsa evidentei accidentelor de munca ce au ca Art.12(c) 2.000-
urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a 4.000
accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor
periculoase, precum şi a accidentelor de munca
Neelaborarea pentru autorităţile competente şi în conformitate Art.12(d) 2.000-
cu reglementările legale a rapoartelor privind accidentele de 4.000
munca suferite de lucrătorii proprii
Neluarea măsurilor pentru asigurarea de materiale necesare Art.13(g) 2.000-
informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, 4.000
filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în munca
Prejudicierea reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi Art.18(5) 2.000-
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii in munca din 4.000
cauza consultarii, informarii si participarii la problemele de
ssm
Neacordarea timpului adecvat reprezentanţilor lucrătorilor cu Art.18(6) 2.000-
raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii 4.000
lucrătorilor, fără diminuarea drepturilor salariale şi
nefurnizarea mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita
drepturile şi atribuţiile specifice ssm
Neamenajarea locurile de munca ţinând seama de prezenta Art.36 2.000-
grupurilor sensibile la riscuri specifice: femeile gravide, 4.000
lehuzele sau femeile care alapteaza, ţinerii, precum şi
persoanele cu dizabilitati

ART. 39(9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la

10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori
preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;

b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau
biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului
uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor,
echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor
tehnologice;
 d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor
care necesită măsuri speciale de siguranţă;

e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea

sunt interzise;

f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea

şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea
efectelor electricităţii statice şi ale descărcărilor atmosferice;

g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de

muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie;

h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a

echipamentelor de muncă;

i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi

produselor;

j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;

k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;

l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelorbutelii cu gaze comprimate sau

lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin
care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă;

m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de

muncă;

n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;

o) asigurarea iluminatului de siguranţă;

p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului

individual de protecţie;

q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai

echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim
special de exploatare;
 r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea
lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător
clasificării minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze;

s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în

condiţii de izolare.

Art. 40. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la

10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de
activitate.

28. LEGISLATIA ÎN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII ÎN

MUNCA

1. Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/14 iulie 2006 - M.Of. nr. 646/26
iul. 2006 modificată
2. Normele metodologice de aplicare a Legii 319/2006 – H.G. 1425/
M.Of.nr.882/30 oct. 2006 cu modificările şi completările ulterioare

Hotarari de Guvern in domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

1. Hotarârea nr. 1218 din 06/09/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate
si sanatate în munca pentru asigurarea protectiei lucratorilor împotriva riscurilor legate
de prezenta agentilor chimici
2. H.G nr.1146/30 august 2006 - M. Of. nr. 815 - 03.X.2006 privind cerintele minime
de securitate si sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor
de muncă
3. Hotarârea de Guvern nr. 1136 din 30/08/2006 privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscuri generate de câmpuri
electromagnetice
4. Hotarârea de Guvern nr. 1135 din 30/08/2006 privind cerintele minime de securitate
si sanatate în munca la bordul navelor de pescuit
5. Hotarârea de Guvern nr. 1093 din 16/08/2006 privind stabilirea cerintelor minime de
securitate si sanatate pentru protectia lucratorilor împotriva riscurilor legate de
expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca
6. Hotarârea de Guvern nr. 1092 din 16/08/2006 privind protectia lucratorilor
împotriva riscurilor legate de expunerea la agenti biologici în munca
7. Hotarârea de Guvern nr. 1091 din 16/08/2006 privind cerintele minime de securitate
si sanatate pentru locul de munca
8. Hotarârea de Guvern nr. 1058 din 09/08/2006 privind cerintele minime pentru
îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui
potential risc datorat atmosferelor explozive
9. Hotarârea de Guvern nr. 1051/9.08.2006 privind cerintele minime de securitate si
sanatate pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru lucratori, în
special de afectiuni dorsolombare.
10. Hotarârea de Guvern nr. 1050 din 09/08/2006 privind cerintele minime pentru
asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de foraj
11. Hotarârea de Guvern nr. 1049 din 09/08/2006 privind cerintele minime pentru
asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de suprafata sau
subteran
12. Hotarârea de Guvern nr. 1048 din 09/08/2006 privind cerintele minime de securitate
si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie
la locul de munca
13. Hotarârea de Guvern nr. 1028 din 09/08/2006 privind cerintele minime de securitate
si sanatate în munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
14. Hotarârea de Guvern nr. 1007 din 02/08/2006 privind cerintele minime de securitate
si sanatate referitoare la asistenta medicala la bordul navelor
15. Hotarârea de Guvern nr. 971/26.07.2006 privind cerintele minime pentru
semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca
16. Hotarâre de Guvern nr. 493 din 12/04/2006 privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de zgomot
17. Hotarare de Guvern nr. 300/02.03.2006 privind cerintele minime de securitate si
sanatate pentru santierele temporare sau mobile
18. Hotarare de Guvern nr. 1876/22.12.2005 privind cerintele minime de securitate si
sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii (MO nr.
81/30.01.2006)
19. Hotarare de Guvern nr. 1875/22.12.2005 privind protectia sanatatii si securitatii
lucratorilor fata de riscurile datorate expunerii la azbest (MO nr. 64/24.01.2006)
20. Hotarâre de Guvern nr. 752 din 14/05/2004 privind stabilirea conditiilor pentru
introducerea pe piata a echipamentelor si sistemelor protectoare destinate utilizarii în
atmosfere potential explozive
21. Ordin nr. 753 din 16/10/2006 privind protectia tinerilor in munca ( Monitorul
Oficial, Partea I nr. 925 din 15/11/2006)
22. Ordin nr. 754 din 16 octombrie 2006 pentru constituirea comisiilor de abilitare a
serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter
tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca(MO nr. 887
din 31 octombrie 2006
23. Ordin nr. 706 din 26-09-2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate
referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de radiatiile optice
artificiale(MO nr. 915 partea I din 10-11-2006)
24. HOTĂRÂRE nr. 246 din 7 martie 2007privind metodologia de reinnoire a avizelor
de încadrare a locurilor de munca în condiţii deosebite(MO nr. 169 din 9 martie 2007)
25. Hotarare nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor publicata in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 17/05/2007
26. Hotarare nr. 557/2007 din 06/06/2007 privind completarea masurilor destinate sa
promoveze imbunatatirea securitatii si sanatatii la locul de munca pentru salariatii
incadrati in baza unui contract individual de munca pe durata determinata si pentru
salariatii temporari incadrati la agenti de munca temporara(MO nr. 407 din 18/06/2007)
27. Ordonanta de urgenta nr. 99 din 29 iunie 2000 privind masurile ce pot fi aplicate în
perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor încadrate în munca(MO
nr. 304 din 4 iulie 2000)
28. Ordin nr. 3 din 03/01/2007 privind aprobarea Formularului pentru
înregistrarea accidentului de muncă FIAM MO nr. 70 din 30/01/2007Intrare in vigoare:
30/01/2007.

29. Bibliografie

- Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/14 iulie 2006 modificata

- Normele metodologice de aplicare a Legii 319/2006 – cu completarile si

modificarile ulterioare

- Dr. ing. Stefan PECE, Ec Aurelia DASCALESCU, "Metoda de evaluare a

riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala la locurile de munca",1998

- Darabont, Al., Pece, St., Dascalescu, Aurelia, Managementul securitatii si sanatatii

în munca - Ed. Agir, 2001
- "Medicina Muncii", Prof. Dr. Toma Niculescu, Conf. dr. Ion Toma, Dr. Duca
Pavel, ed. MEDMUN, 1999

- "Evaluarea riscurilor în sistemul om-masina", dr. ing. Pece Stefan, ed. Atlas Press,
2003

- "Costul accidentelor de munca", dr. ing. Aurelia Dascalescu, ed. Atlas Press, 2003

- "Implementarea managementului securitatii si sanatatii în munca", dr. ing. Steluta

Nisipeanu, ing. Raluca Stepa, ed. Libra 2003