”ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE,

ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI”

de Camil Petrescu
(Caracterizare personaj)

Textul dat apartine operei literare “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi” scrisa de Camil Petrescu si publicata in anul 1930.
Romanul psihologic este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traverseaza doua experiente
fundamentale: iubirea si razboiul. Stefan Gheorghidiu este protagonistul si
persinajul narator, perspectiva narativa fiind subiectiva si unica. Modernitatea
romanului este sustinuta si de timpul prezent, subiectiv de fluxul constiintei,
memoria afectiva, de anticalofilism si autenticitate.
Personajul-narator Gheorghidiu se raporteaza la doua planuri temporale:
timpul cronologic, in care protagonistul rememoreaza drama iubirii.
Stefan, sublocotenent intr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea
Vaii Prahovei, este concentrat de curand, ceea ce constituie pentru el “o lunga
deznadejde”. Discutia de la popota despre iubire provoaca o reactie violenta a
personajului, care considera ca “cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte
asupra celuilalt” si declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste aducand-o
in realitate.
Gheorghidiu este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate
starile interioare “Atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc,
asa cum de altfel atentia sporeste si durerea de dinti”.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii, e
un zbucium permanent in cautarea adevarului. Stefan primeste pe neasteptate o
mostenire de la unchiul sau Tache, si ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia
tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si
escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu conceptia lui despre iubire, despre
idealul sau de feminitate “As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii
vulgare”. Student la filozofie, inzestrat intelectual, Stefan traieste in lumea
cartilor, o lume in totala contradictie cu lumea unchiului Tache, a lui Nae
Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care eroul nu are nicio legatura.
Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric,
Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertudinii, pe care le
diseca cu minutiozitate. Viata lui devine in curand “o tortura”, nu mai putea citi
“nici macar o carte”. Se desparte de sotia sa, apoi intalnindu-se intamplator cu
Ela, s-au simtit amandois tanjeniti ca doi straini, creandu-i lui Stefan o adevarata
revelatie “Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca eul meu,
ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputu lumii”.
Plimbarea la Odobesti declanseaza criza de gelozie, de incertitudinea iubirii,
punand sub semnul intrebarii fidelitatea Elei. Faptul ca Ela gusta din felul de
mancare al domnului G. produce o adevarata furtuna in sufletul sau, revenindu-i
in memorie amintiri dureroase “Si ea stia ce vie placere imi face mie acest”.
Gheorghidiu sufera nu numai din mandria ranita, ci mai ales pentru faptul ca
se preface, afisand o indiferenta cu total falsa, ascunzandu-si framantarile “Ma
chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv.”
Autoanalizandu-si starile cu luciditatea caracteristica, disecand fiecare reactie pe
care o avem, respinde ideea geloziei “Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am
suferit atat din cauza iubirii”.
Iubirea devine pentru Stefan autosugestie si optiune “o iubire mare a mai
curand un proces de autosugestie. Iubeste intai din mila, din indatorire, din
duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o
jignesti, sa inseli atata incredere. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la
inceput, patologic la urma”.
Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta, cautand in
permanenta certitudini care sa-i confirme profunzimea sentimentului de iubire
si, neputand gasi certitudinea linistitoare, se simte obosit si hotaraste sa se
desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta “cu care privesti
un tablou” si caruia ii lasa o buna parte din avere la care tinea, se pare, in mod
deosebit “i-am scris ca-i las totul ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la
lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul”.A doua experienta de viata
fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o
experienta direct, care constituie adevarata drama intelectuala.
Daca prima parte este fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu
traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, povestea fiind pur inventata,
parte a doua insa este o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane
in timpul primului razboi mondial.
Razboiul este surprins in roman in dubla ipostaza. In legatura cu el, Stefan
Gheorghidiu se autocunoaste si pune in balanta problemele de constiinta. La
inceput este vazut din acest punct de vedere ca un loc al izolarii ce-l indeparteaza
de Ela. Iubirea lor de fapt a fost omorata de iminenta razboiului. A doua ipostaza
a razboiului este radicala, razboiul fiind vazut in sens maladiv, fiind cel care
curma vieti. Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu
atacuri vitejesti, orgoliul sau insa il face sa participe cu toata forta la razboi.
Drama iubirii lui intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului
fiind decisiva. Gheorghidiu neputand fii considerat un invins deoarece reuseste sa
depaseasca gelozia care ameninta sa-l dezumanizeze.
In opinia mea, constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta
preocuparea personajului-narator pentru problemele profunde ale existentei.