Luceafarul

Continutul epic al poemelui, inspirit dintr-un basm popular “Fata din gradina de
aur”, pe care Eminescu l-a versificat mai intii si apoi l-a prelucrat. Tabloul întâi
este o poveste fantastică de dragoste, deoarece se manifestă între două fiinţe
aparţinând unor lumi diferite, cea terestră şi cea cosmică şi tocmai de aceea este şi
o iubire imposibilă.2 Catalina care reprezinta lumea teresra se indragosteste de
Luceafarul care-i apare in fieacare seara pe cer, in dreptul ferestrei.3 Luceafărul o
cheamă pe fată în lumea lui, oferindu-i statutul de stăpână a întinderilor de ape: „O,
vin’! odorul meu nespus”.4 Fata însă îl refuză, simţindu-l „străin la vorbă şi la
port”, ca făcând parte dintr-o lume necunoscută ei şi de care se teme: „Ochiul tău
mă-ngheaţă”.5 Impins de dradoste, Luceafarul calatoreste spre centrul universului,
acolo unde in viziunea romantica a poetului se afle Demiurgul, creatorul, pe care il
roaga sa-l prefaca in om. 6 In acelasi timp se indragasteste de Catalin, un “viclean
copil de casa” si uitase de Luceafar. 7 Călătoria lui Hyperion spre Demiurg în
spaţiul intergalactic simbolizează un drum al cunoaşterii şi totodată motivaţia
meditaţiei pe care Eminescu o face asupra condiţiei omului de geniu în raport cu
oamenii obişnuiţi. 8 Demiurgul îi refuză lui Hyperion dorinţa, prin exprimarea
ideii că omul este muritor, nu-şi poate determina propriul destin şi se bazează
numai pe noroc.9 Cand el reapare, Luceafărul priveşte pe pământ şi-i vede pe cei
doi tineri îndrăgostiţi. 10 Naiva fata ii cere sa-i lumineze norocul, adica sa-i
vegheze noua ei iubire. 11 Luceafarul cuprins de o filozofiz amaraciune, se
resemneaza sa constate ca intre el, care traieste fara moarte in lumea spiritului, si
Catalina, care traieste de azi pe miine, este o totala nepotrivire.