ACTIVITATEA DE CONVORBIRE

Un alt mijloc de dezvoltare a limbajului la copiii de vârstă preșcolară este convorbirea. Așa
cum se cunoaște, aceasta presupune un dialog educatoare – copil, copil-copil, cu scopul de a trezi
interesul asupra unei teme prin intermediul unui set de întrebări. Prin activitatea de convorbire,
copiii sunt determinați la un moment dat să facă propriile plimbări în universul cunoașterii, să
realizeze legăturile necesare dintre cunoștințe care ar putea conduce la aflarea adevărului. Este de
știut faptul că preșcolarul își dobândește cunoștințele prin contactul direct cu lumea lui
inconjurătoare, cu realitatea. O dată cu creșterea în vârstă, cunoștințele devin mai bogate, mai
stabile, mai complexe. Desigur, vocabularul se îmbogățește, limbajul devenind mai clar, mai
coerent, ceea ce va conduce într-un final la dezvoltarea intensă a gândirii.
Acest tip de activitate se poate realiza fie sub forma unei activități obligatorii, fie sub forma
unei activități libere cu un număr restrâns de copii, în diferitele momente ale zilei, desigur în afara
activităților obligatorii. Educatoarea poate organiza pe parcursul zilei de grădiniță scurte
convorbiri libere în momentul în care sosesc copiii, în timpul diferitelor jocuri, în timpul muncii
individuale sau așa cum s-a mai precizat în cadrul activităților propriu-zise de convorbire. Aportul
convorbirii la dezvoltarea preșcolarului este substanțial. Desfășurându-se în exclusivitate pe plan
verbal, convorbirea contribuie la consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor
dobândite de preșcolar în contextul diferitelor tipuri de activități (Damșa, Toma-Damșa, Ivănuș,
1996).
Un element important al convorbirii este întrebarea. Doar prin intermediul întrebărilor
copiii își pot verifica și ordona cunoștințele despre lumea reală, evident după criterii acordate de
educatoare. Eficiența convorbirii este dependentă de calitatea și corectitudinea întrebărilor. Astfel,
încă se mai utilizează întrebări de tip reproductiv (Ce? Când? Unde?), ceea ce nu este neapărat
greșit, întrucât prin intermediul acestora se poate exersa memoria celor mici. Problema intervine
atunci când se uzează doar de acest tip de întrebări. Pe lângă acestea, educatoare poate utiliza în
funcție de tema pe care o abordează, întrebări de tip ipotetic (Dar? Dacă?) și întrebări de tip
evaluativ (Ce este mai bun? Ce este mai corect, mai frumos?).
O întrebare este considerată corectă dacă problema supusă interogării are sens, dacă cel
întrebat poate elabora răspunsuri și dacă întrebarea adresată se remarcă prin precizie și
corectitudine.
Ca și în cazul memorizărilor, convorbirea poate aborda teme multiple. De exemplu, în convorbirea
cu tema „Iarna”, „Primăvara”, „Vara”, există posibilitatea să activăm şi să precizăm denumirea
unor fenomene caracteristice acestor anotimpuri ca: ninsoare, îngheţ, chiciură, ceaţă, promoroacă,
înmugurire, înfrunzire, înflorire, ploaie, tunet, fulger, curcubeu, rouă. Sau, în convorbirea cu tema
„Animalele care trăiesc pe lângă casa omului”, copiii se obişnuiesc să raporteze denumirea de
animal domestic numai la acele animale care fac parte din categoria respectivă. Mai mult, copiii
asimilează cunoștințe referitoare la aspectul și elementele componente ale corpului, mediul de
viața, la foloasele de care beneficiază omul, etc.
Aspectul practic al convorbirii este acela că ajută la formarea unui ansamblu de deprinderi
de exprimare corectă foarte necesare preșcolarului atât în cotidian, cât mai ales în activitatea lui
școlară viitoare.
Domeniul vast al vieţii sociale este oglindit în convorbiri a căror tematică vizează:
a) mediul apropiat al copiilor – grădiniţa şi familia. „Familia mea”, „Grădiniţa noastră”
b) mediul mai îndepărtat; strada, şcoala, cartierul, oraşul. „Pe stradă”, „Ce ştiu despre oraşul
nostru”
c) munca „Ce muncesc părinţii noştri?, „Cum putem fi de folos grădiniţei sau familiei”
d) evenimente din viaţa copiilor sau sărbătoriri „Cum sărbătorim ziua copilului”, relaţii şi
reguli de comportare în diferite situaţii de viaţă”, „Jucăriile şi păstrarea lor”, „Cum trebuie
să ne purtăm la grădiniţă”, reprezentări şi noţiuni etice (hărnicie, cinste, prietenie)(Damșa,
Toma-Damșa, Ivănuș, 1996).
Existenţa unor obiective, a unei teme şi conţinut bine determinate este punctul de plecare în
elaborarea structurii activităţii de convorbire. În activitatea de convorbire, pe lângă sistematizarea
cunoştinţelor, se acordă o atenţie deosebită verificării cunoştinţelor acumulate de copii într-o
perioadă mai îndelungată de timp, după cum e cazul în activităţile: „Ce ştim despre toamnă”, „Ce-
am învăţat despre plante, animale?”. Rezultate deosebite în ceea ce priveşte antrenarea copiilor în
discuţie şi înţelegerea semnificaţiei unor noţiuni sau reguli de comportare se obţin în convorbirile
construite pe baza unor materiale literare, adecvate. O altă cale care antrenează copiii la discuţie
este aceea a utilizării unor elemente de joc în diferite momente ale discuţiei cu scopul de a
reactualiza unele trăiri, impresii puternice, de a stimula vorbirea copiilor, dorinţa lor de
comunicare, schimbul reciproc de idei. Jocul îndeplineşte numeroase funcţii într-o convorbire şi
introducerea lui bine gândită contribuie la crearea unei atmosfere de destindere, datorită
caracterului său spontan şi atractiv.
Convorbirea îi învaţă pe copii să opereze pe plan mental, de aceea este considerată din
punct de vedere al structurii cea mai grea formă de activitate din grădiniţă, cea mai apropiată de
lecţia de tip şcolar.
O notă distinctivă a convorbirii este aceea că reprezintă o activitate deosebit de complexă
de evaluare a nivelului de dezvoltare a limbajului. Mai mult, convorbirea exercită influențe
importante și la nivelul activităților intelectuale, volitive, motivaționale și emoționale.
Clasificarea activităților de convorbire:
În funcție de obiectivul educațional:
a. convorbiri pentru fixarea cunoștințelor,
b. convorbiri pentru sistematizarea cunoștințelor,
c. convorbiri pentru verificarea cunoștințelor.
În funcție de tematica aleasă:
a. natură: anotimpuri, fenomene ale naturii, animale și plante,
b. cotidian: elemente de comportament ale copilului în familie, în grădiniță, în societate,
c. viața socială,
d. teme abordate în unele opere literare (Balint, 2008).
Activitatea de convorbire, privită ca o activitate obligatorie, presupune la rândul ei o
succesiune de etape.

Varianta/mijlocul de realizare Momente ale activității didactice

- învățarea de noi cunoștințe
- sistematizarea cunoștințelor
- fixarea cunoștințelor
- evaluarea cunoștințelor
Organizarea activității – asigurarea cadrului
optim
Captarea atenției
Enunțarea obiectivelor – în manieră cât mai
atractivă pentru cei mici
Dirijarea învățării: prin intermediul întrebărilor
se va urmări transmiterea de cunoștințe,
sistematizarea, fixarea sau evaluarea lor,
Obținerea performanței
Retenția
Evaluarea
(Ezechil, Păiși Lăzărescu, 2002)