Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea de iubire dusa pana undeva si

experienta razboiului care omoara si ceea ce a ramas din iubirea lui Stefan si a Elei. Cele doua secvente
sunt unite de substantivul “noapte” in mod simbolic, el desemnand dezamagirea, deziluzia, decaderea
valorilor in care persoajul credea si care iau o alta ordine.

Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta. Subtemele operei
sunt si cele doua experiente care marcheaza destinul personajului, iubirea si razboiul.

Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care
traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in
realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte
personaje nu pot fi cunoscut de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest
sens, Ela este cel mai “misterior” personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea
personajului-narator. De aceea cititorul nu poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba
superficiala decat spirituala.

Romanul incepe cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de frnt al acestuia, ca proaspat
sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor ed pe Valea
Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest prim capitol, intitulat “La piatra Craiului, in munte”
autorul se refera cu o ironie usturatoare la incompetenta sistemului de aparare militara al tarii, in
preajma primului razboi mondial.