CAPITOLUL II

FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR
COMERCIALE

1. Norme generale privind funcţionarea societăţii

comerciale
În înţelesul Codului comercial (Art. 7), persoana fizică
dobândeşte calitatea de comerciant când face fapte de comerţ şi are
comerţul ca profesiune obişnuită.Când faptele de comerţ se exercită de o
colectivitate de persoane în care elementul individual dispare şi este
înlocuit cu un subiect de drept diferit de membrii săi componenţi, ne aflăm
în faţa unei societăţi comerciale. Ea se înfătişează sub forma persoanei
juridice care are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi comerciantului persoană
fizică, constituind totodată un important instrument de progres economic1.
Particularităţile societăţii comerciale sunt:
a) este înzestrată cu o voinţa proprie, distinctă şi autonomă faţă de
voinţa membrilor componenţi
b) posedă un patrimoniu propriu, existenţa sa în timp nefiind
legată de cea a membrilor săi fondatori sau componenţi, întrecând limita
lor de viaţă;
c) concentrează bunuri şi drepturi afectate desfăşurării
activităţilor comerciale (încheie/săvârşeşte fapte obiective de comerţ).
Constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale se asigură
prin:
- controlul puterii judecătoreşti, începând cu autorizarea
constituirii societăţilor comerciale, continuând cu soluţionarea diferitelor
probleme ivite pe parcursul funcţionării societăţilor şi terminând cu
dizolvarea, fuziunea, divizarea şi lichidarea acestora.

1
D.D.Gerota, “Curs de societăţi comerciale”, Editura Fundaţia culturală “Regele
Mihai”, Bucureşti, 1928, pag.133

70
 - controlul exercitat de autorităţile proprii constituite (adunarea
generală, administratorii şi cenzorii).

2. Adunarea generală, organ al societăţii comerciale

Organele societăţii comerciale sunt: adunarea generală,
administratorii şi cenzorii.

Adunarea generală a societăţii comerciale

Adunarea generală exprimă voinţa societăţii comerciale, fiind
locul unde aceasta se formează. Ea este o voinţă calitativ diferită de suma
voinţelor acţionarilor, determinată de scopul urmărit de societatea
comercială. Voinţa membrilor asociaţi suferă o pliere spre interesele
generale, voinţa socială a societăţii comerciale.
În unele cazuri, miile de membrii asociaţi, răspândiţi pe arii
geografice întinse fac imposibilă participarea tuturor la luarea deciziilor în
adunarea generală.
Organul de conducere şi decizie al societăţii comerciale este
adunarea membrilor care o compun, pe care dispoziţiile Legii nr. 31/1990
o denumesc prin expresia de ,,adunare generală”
În principal adunarea generală:
- numeşte organele societăţii comerciale;
- stabileşte limitele în care organele societăţii comerciale
urmează sa-şi desfăşoare activitatea;
- exercită controlul asupra acestora;
- exercită acţiunea de tragere la răspundere a organelor de
conducere ale societăţii comerciale pentru nerespectarea cerinţelor stabilite
în mandatul încredinţat;
- modifică actul constitutiv, astfel încât societatea comercială
să răspundă permanent nevoilor vieţii comerciale.
Principiul ce guvernează luarea hotărârilor în adunările generale
este principiul majoritar.
Legea nr. 31/1990 reglementează adunarea generală, numai în
cazul societăţilor pe acţiuni, comandită pe acţiuni şi societăţilor cu
răspundere limitată.
Se acceptă în practică şi în doctrină că, în cazul societatii în nume
colectiv şi al societăţii în comandită simplă, chiar dacă legea nu

71
reglementează un atare organ al societăţii, deciziile privind viaţa societăţii
se iau de către asociaţi pe baza regulilor care guvernează adunarea
generală, afară de cazurile când aplicarea lor ar contraveni specificului
acestor societăţi.

Felurile adunării generale

Datorită naturii problemelor (obişnuite pentru viaţa societăţii sau
deosebite, care vizează existenţa societăţii) asupra cărora adunarea
generală este chemată să decidă, legea reglementează adunarea ordinară,
adunarea extraordinară şi adunarea specială (art.110 şi 116 Legea
nr.31/1990).
Legea instituţionalizează adunarea ordinară şi extraordinară în
cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, cu precizarea
atribuţiilor fiecăreia şi a condiţiilor cerute pentru funcţionarea lor.
În cazul societăţii cu răspundere limitată, deşi legea nu face
distincţie între cele două adunări, totuşi ea stabileşte condiţii diferite de
luare a deciziilor, în funcţie de natura problemelor care fac obiectul
deliberării.
Modificările aduse Legii nr. 31/1990 au instituţionalizat adunările
speciale, la care participă anumite categorii de acţionari.

Adunarea generală ordinară

Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an în cel mult
patru luni de la încheierea exercţiului financiar. Soluţia este aplicabilă
oricărei societăţi comerciale.
Adunarea ordinară poate să delibereze şi să decidă asupra oricărei
probleme însrise în ordinea de zi.
Potrivit legii adunarea ordinară este obligată:
- să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale
pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor
financiari, şi să fixeze dividendul;
- să aleagă pe administratori şi cenzori;
- să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs
administratorilor şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul
constitutive;
- să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;

72
 - să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli, şi după caz,
programul de activitate, pe exerciţiul financiar următor;
- să hotărească gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a
mai multor unităţi ale societăţii.
Cvorum necesar pentru validitatea adunării generale ordinare:
În societatea pe acţiuni sau comandită pe acţiuni pentru validarea
deliberărilor adunarii ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să
reprezinte cel puţin o jumătate din capitalul social.
Cvorum necesar pentru luarea hotărârilor adunării generale
ordinare:
Hotărârile pot fi valabil luate de acţionarii care deţin majoritatea
absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul
constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare (art. 112 din
Legea nr. 31/1990).
A doua convocare a adunării generale se realizează cu o prezenţă
mai redusă a capitalului social şi al acţionarilor. Pentru a delibera asupra
aceloraşi probleme, nu interesează partea de capital prezentă în adunarea
generală ordinară, hotărârile luându-se de majoritatea celor prezenţi.
În societatea cu răspundere limitată, asupra problemelor
obişnuite, adunarea generală decide prin votul dublei majorităţi:
majoritatea absolută (jumătate plus unu) a asociaţilor şi majoritatea
absolută a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se
prevede altfel (art. 187 din Legea nr. 31/1990).
În cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă,
numai pentru anumite cazuri expres prevăzute de Legea nr.31/1990
hotărârile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută
a capitalului social ( art.77 alin.1 din Legea nr.31/1990): este cazul alegerii
administratorilor, a fixării puterilor acestora, a duratei însărcinării şi
eventuala remuneraţie, afară dacă prin actul constitutiv nu se dispune
altfel).
Aceeaşi majoritate este necesară pentru revocarea
administratorilor sau pentru limitarea puterilor lor, afară de cazul în care
administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv. În această împrejurare
este necesar votul tuturor asociaţilor.

73
 În doctrină se consideră că această prevedere legală se aplică
pentru toate hotărârile cu excepţia celor care privesc modificarea actului
constitutiv.
Principiul majorităţii stă la baza luării deciziilor în adunarea
generală, legea având în vedere majoritatea de capital social, iar nu
majoritatea membrilor asociaţi. Totuşi, excepţional, în cazul societăţii cu
răspundere limitată, legea cere o dublă majoritate în numărul părţilor
sociale (capital) şi în numărul asociaţilor.

Adunarea generală extraordinară

Se întruneşte ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre în
probleme cu caracter deosebit, care depăşesc sfera uzuală:
a) schimbarea formei juridice a societăţii;
b) mutarea sediului;
c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
c1) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale,
agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică,
dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
d) prelungirea duratei societăţii;
e) majorarea capitalului social;
f) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de
noi acţiuni;
g) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;
h) dizolvarea anticipată a societăţii;
i) conversia acţiunilor dintr-o categorie în alta;
j) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în
acţiuni;
k) emisiunea de obligaţiuni;
l) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă
hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare
(de ex.: delegarea unor atribuţiuni consiliului de administraţie sau
administratorului unic).
Aşadar, adunarea extraordinară se întruneşte pentru oricare
modificare a actului constitutiv, după cum rezultă din textul art.113 alin.(l)
Legea nr.31/1990.

74
 La întrebarea dacă adunarea extraordinară poate să hotărască în
probleme de competenţa adunării ordinare o parte a doctrinei de drept
comercial a răspuns afirmativ.
Astfel, într-o speţă, adunarea extraordinară a unei societăţi
comerciale a hotărât să procedeze la alegerea unei părţi din administratori
şi cenzori, deoarece adunarea ordinară trebuia să aibă loc la trei luni de la
încheierea bilanţului contabil, iar societatea trebuia să funcţioneze şi în
acest interval de timp ori alegerea administratorilor şi cenzorilor conform
Legii 31/1990 art.111 alin.2 este de competenţa adunării generale
ordinare. Hotărârea pare justă şi legală dacă se porneşte de la principiul
conform căruia cine poate mai mult poate şi mai putin. În plus adunarea
generală extraordinară are o reprezentativitate sub aspectul capitalului
social prezent la adunare şi la luarea hotărîrilor, superioară celui cerut
pentru validitatea dezbaterilor şi a hotărârilor adunării generale ordinare. 1
Cvorum de prezenţă pentru validarea deliberărilor adunării
generale extraodinare:
În societatea pe acţiuni sau comandită pe acţiuni, când actul
constitutiv nu prevede altfel, cvorumul de prezenţă este următorul:
- la prima convocare: prezenţa acţionarilor reprezentând ¾ din
capitalul social
- la convocările următoare: prezenţa acţionarilor reprezentând ½
din capitalul social.
Pentru validarea deliberărilor adunării generale extraordinare,
când actul constitutiv nu dispune altfel, sunt necesare:
- la prima convocare votul unui număr de acţionari care să
reprezinte cel puţin ½ din capitalul social
- la convocările următoare:votul unui numărde acţionari care să
reprezinte cel puţin 1/3 din capitalul social (art.115 Legea nr.21/1990).
Atribuţiile privind mutarea sediului, schimbarea obiectului de
activitate, majorarea sau reducerea capitalului social, pot fi delegate
consiliului de administraţie sau administratorului unic în condiţiile
prevăzute de actul constitutiv (art. 114 din Legea nr. 31/1990).

1
Maria Moraru, “Dacă adunarea extraordinară poate să hotărască în problemele
de competenţa adunării ordinare”, în revista “Dreptul”, pag.79

75
 S-a admis că, dacă pe ordinea de zi a adunării ordinare se află şi
problema modificării actului constitutive această adunare va înceta să mai
fie ordinară şi va deveni extraordinară (I.L. Georgescu).

Adunarea specială
În societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni adunarea
specială este alcătuită din titularii de acţiuni preferenţiale cu dividend
prioritar fără drept de vot (art. 96 din Legea nr. 31/1990) sau din
deţinătorii de acţiuni dintr-o anumită categorie, care hotărăsc modificarea
drepturilor şi a obligaţiilor privind acţiunile lor (art. 116 din Legea nr.
31/1990).

Natura juridică a adunării generale

În doctrina dreptului comercial natura juridică a adunării generale
este controversată.
Într-o opinie, s-a subliniat natura contractuală a hotărârii adunării
generale. În esenţă, s-a subliniat că ea este acordul de voinţă al
acţionarilor.
Într-o altă opinie, hotărârea adunării generale este un act colectiv,
complex (teoria actului colectiv, complex). Potrivit teoriei, asociaţii îşi dau
acordul nu pentru a se obliga ei însişi, în nume personal, ca în situaţia
contractului din dreptul civil, ci pentru a obliga societatea comercială. De
asemenea, dreptul de vot se exercită înainte de toate pentru interesul
general al societăţii comerciale şi doar în subsidiar pentru interesul
particular al asociatului.
Caracteristic teoriei actului colectiv sau complex este faptul că
voinţele asociaţilor se armonizează, se completează spre realizearea unei
voinţe comune, generată de interesul comun: obţinerea şi împărţirea
beneficiilor realizate prin munca în comun.
Asociaţii nu se află pe poziţii divergente în ceea ce priveşte
interesul urmărit, aşa cum se întâmplă pe tărâm contractual.
Într-o altă opinie, se apreciază că hotărârea adunării generale este
un act juridic sui-generis.
Se consideră că actul juridic sui-generis parcurge două faze: faza
colegială (deliberativă) în care asociaţii fac declaraţiile de voinţă
individuale, şi formează voinţa societăţii comerciale ca urmare a

76
discuţiilor la care participă acţionarii, fază ce modelează voinţa individuală
a acestora. Deliberarea nu poate fi înlocuită cu votul prin corespondenţă.
S-a apreciat că acesta ar aduce atingere caracterului deliberativ al adunării
generale.

Datorită existenţei fazei colegiale, deliberative, dacă un asociat

şi-a exprimat votul având consimţământul viciat sau în stare de
incapacitate, nulitatea votului asociatului nu va produce nici un efect
juridic asupra deliberărilor, dacă în urma acestora s-a luat hotărârea cu
majoritatea cerută de lege sau actul constitutiv.
Un alt efect al fazei colegiale, deliberative îl constituie şi
posibilitatea adunării generale de a reveni la hotărârea luată, cu condiţia
realizării majorităţii.
Faza unitară când actul juridic primeşte acest caracter în urma
votului majoritar ce obligă atât pe asociaţii care au lipsit, cât şi pe cei care
au votat contra. (Paul Demetrescu).
Puterile adunării generale sunt limitate de prevederile Legii
nr.31/1990 şi ale actului constitutiv.
În literatura juridică se pune întrebarea dacă adunarea generală,
modificând actul constitutiv, va putea să aducă atingere şi clauzelor din
actul constitutiv prin care se consacră drepturi individuale ale acţionarilor,
drepturi considerate de aceştia ca esenţiale, care au determinat
consimţământul la aducerea aportului la constituirea societăţii comerciale
pe acţiuni.
La o primă vedere răspunsul ar fi afirmativ. Se admite aşadar ca o
majoritate de acţionari formată conjunctural în condiţiile legii, să dispună
de drepturi ale acţionarilor, drepturi ce i-au determinat pe aceştia să intre în
societatea comercială.
Totuşi, se apreciază, în unanimitate, că anumite drepturi ale
acţionarilor sunt intangibile, drepturi considerate ca fiind determinante la
intrarea în societatea comercială: de exemplu, dreptul la beneficiu, dreptul
la împărţirea eventualului beneficiu net obţinut prin lichidarea societăţii
comerciale, dreptul de a participa la adunarea generală, dreptul de
retragere din societatea pe acţiuni când se schimbă obiectul de activitate,
etc.

77
 Normele juridice ce reglementează atribuţiile adunării generale şi
adunării generale extraordinare (art.111 şi art.113 din Legea nr.31/1990)
au caracter imperativ şi, pe cale de consecinţă atribuţiile adunării generale
extraordinare nu pot fi date în competenţa adunării generale ordinare.
Apreciem soluţia ca fiind conformă regimului juridic instituit de
norma imperativă, care în esenţă nu permite derogări.
Convocarea adunării generale
Obligaţia de a convoca adunarea generală, de câte ori va fi
nevoie, revine administratorilor.Iniţiativa poate însă aparţine şi asociaţilor
în cazul pasivităţii administratorilor sau cenzorilor (art.158 alin.4 lit.b din
Legea nr.31/1990). Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea
generală cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar (art. 117 şi art.
190 din Legea nr. 31/1990). Soluţia este aplicabilă oricărei societăţi
comerciale, indiferent de forma sa juridică.
În cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea
prevede obligaţia administratorilor să convoace de îndată adunarea
generală, la cererea acţionarilor reprezentând a zecea parte din capitalul
social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi
dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării.Adunarea
trebuie convocată în termen de o lună de la data cererii, iar dacă
administratorii nu se conformează acestor obligaţii legale, asociaţii se pot
adresa instanţei judecătoreşti de la sediul societăţii, care după audierea
părţilor va putea ordona convocarea, desemnând dintre acţionari persoana
care va prezida adunarea (art. 119 din Legea nr. 31/1990).
În societăţile cu răspundere limitată, art. 190 alin. 2 din Legea nr.
31/1990 dispune ca un asociat sau un număr de asociaţi care reprezintă cel
puţin o pătrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunării
generale, aratând scopul acestei convocări.
Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul
constitutiv iar în lipsa unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată,
cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia, arătându-
se ordinea de zi. Aşadar, spre deosebire de societatea pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni asociaţii convoacă ei adunarea generală şi nu mai
apelează la administrator.
În societatea în nume colectiv şi în comandită simplă, pasivitatea
administratorilor poate fi înfrântă tot pe cale judecatorească, la cererea

78
asociaţilor diligenţi. Cum Legea nr. 31/1990 nu arată numărul minim al
celor care ar avea dreptul să ceară convocarea adunării, instanţa urmează
să aprecieze dacă iniţiatorii reprezintă un cvorum îndestulator în
circumsţantele concrete ale societăţii respective.
Convocarea trebuie să cuprindă, potrivit legii, anumite elemente
cum sunt: locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu arătarea
explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Locul în care se ţin adunările generale este cel prevăzut în actul
constitutiv. Când acesta nu prevede acest lucru, adunările se vor ţine la
sediul societăţii comerciale şi în localul ce se va indica în convocator
(art.110 alin.2 Legea nr.31/1990).
Dacă adunarea s-a ţinut în alt loc decât cel legal sau statutar
hotărârea este lovită de nulitate absolută.
Data adunării trebuie astfel fixată încât să asigure timpul necesar
ajungerii convocării la cunoştiinţa asociaţilor.Termenul de întrunire nu
poate fi mai mic de 15 zile de la data convocării.
Convocarea trebuie adusă la cunoştinţa asociaţilor.
Modul de încunoştinţare al asociaţilor prezintă însă deosebiri,
determinate de forma fiecarei societăţi comerciale, în special de numărul
asociaţilor.
În cazul societăţii pe acţiuni sau comandită pe acţiuni, ţinând
seama de numărul foarte mare al asociaţilor, convocarea urmează să fie
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea IV, precum şi într-unul
din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul
societăţii sau din cea mai apropiată localitate (art. 117 alin. 3 din Legea nr.
31/1990).
În art.117 alin 3 din Legea nr.31/1990 se dispune: ”convocarea
adunării va fi publicată în Monitorul Oficial…”. Într-o speţă, aceste
prevederi nu au fost îndeplinite la dosar fiind depuse doar recipise pentru
convocarea prin poştă a unor acţionari; neîndeplinirea prevederilor art.117
atrage nulitatea hotărârii adunării generale extraordinare.(26)
În societatea cu răspundere limitată, datorită faptului că aceasta nu
poate avea mai mult de 50 de asociaţi, comunicarea convocării se face în
forma prevăzută de actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziţii speciale
prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată
pentru ţinerea acesteia (art.190 alin.3 din Legea nr. 31/1990).

79
 În cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii în comandită
comunicarea convocării trebuie să se facă în condiţii care să asigure
participarea asociaţilor la adunarea generală, modalitatea corespunzătoare
de încunoştinţare putând fi scrisoarea recomandată, trimisă de
administratori în timp util.

Într-o speţă, prin recurs s-a susţinut că gresit a fost aplicată legea
atunci când s-a reţinut că, potrivit art. 117 alin.3 din Legea nr. 31/1990,
convocarea adunării generale era suficient să fie publicată într-un ziar
local, aşa cum s-a procedat, la care s-a adăugat şi faptul că această
convocare s-a făcut şi sub semnătura şi afişare, astfel că, în afara formei
greoaie de a fi publicată în Monitorul Oficial, această omisiune nu este
sancţionată cu nulitate.
Recursul a fost neîntemeiat.
Textul alin.3 al art. 117 din Legea nr. 31/1990 dispune:
„convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial şi într-unul din ziarele
răspândite din localitatea în care se află sediul societăţii sau cea mai
apropiată localitate”.
Se reţine că nu se pune condiţia unei alternative de publicare în
Monitorul Oficial sau într-un ziar, ci obligatoriu şi în unul şi în celălalt, aşa
cum rezultă şi din conjuncţia “şi”.
Cum acestea sunt obligaţii de natură proceduală pentru legalitatea
convocării, omisiunea publicării în Monitorul Oficial nu este lăsată la
apreciere, ci este obligatorie. Astfel fiind,neîndeplinirea acestei obligaţii
duce la nelegalitatea convocării adunării generale, care nu poate fi
complinită decât prin repetarea ţinerii adunării generale în condiţiile
prevăzute de lege.(Curtea Supremă de Justiţie-Secţia comercială, decizia
nr. 55 din 2 februarie 1995).1

Şedinţa adunării generale

Calitatea de asociat conferă asociatului dreptul de a participa la
adunarea generală.
Acest drept se exercită personal de către fiecare asociat.

1
Revista de drept comercial, Nr.3/1996, pag.148

80
 Legea permite şi reprezentarea asociaţilor la adunarea generală,
dar în condiţii speciale.Potrivit art. 124 din Legea nr. 31/1990 acţionarii nu
pot fi reprezentaţi în adunările generale decât prin alţi acţionari, în baza
unei procuri speciale. Acţionarii care nu au capacitatea legală, precum şi
persoanele juridice pot fi reprezentaţi prin reprezentanţii lor legali, care la
rândul lor, pot să dea procură specială altor acţionari.Procurile trebuie
depuse în original, în termenul în care acţionarii sunt obligaţi să depună
acţiunile sau în termenul prevăzut de actul constitutiv.Procurile vor fi
reţinute de societate, făcându-se menţiune despre acestea în procesul
verbal al adunării generale.
Prin actul constitutiv se poate deroga de la dispozţiile privitoare la
reprezentarea numai prin acţionari.
Administratorii şi funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe
acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fară votul acestora, nu s-
ar fi obţinut majoritatea cerută.
În afară de societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni Legea
nr. 31/1990 nu reglementează condiţiile în care asociaţii pot să participe
prin mandatari la adunările generale.Această tăcere a legii nu are
semnificaţia unei interdicţii, reprezentarea asociaţilor ar urma să aibă loc
în modul prevăzut de art. 124 şi pentru celelalte forme societare.
Şedinţa adunării generale se va ţine în ziua, ora şi locul arătate în
convocare.
În societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, preşedintele
consiliului de administraţie sau persoana care îi ţine locul deschide şedinţa.
Adunarea generală va desemna, dintre acţionarii prezenţi, unul pâna la trei
secretari, care vor verifica lista de prezenţă a acţionarilor, arătând capitalul
pe care îl reprezintă fiecare, procesul verbal întocmit de cenzori pentru
constatarea numărului acţiunilor depuse şi îndeplinirea tuturor
formalităţilor cerute de lege şi actul constitutiv pentru ţinerea adunării
(art.128 alin.2). Adunarea generală va putea hotărî ca operaţiunile
menţionate mai sus să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public.
Unul dintre secretari întocmeşte procesul verbal al şedinţei
adunării generale.
După îndeplinirea acestor formalităţi preliminare, se trece la
dezbaterea problemelor care fac obiectul ordinii de zi.

81
 În cazul celorlalte forme ale societăţii comerciale, adunarea este
condusă de unul dintre administratorii societăţii şi se desfăşoară pe baza
aceloraşi principii.
Dreptul de vot este strâns legat de participarea la capitalul social.
Orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală,
dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 101 din Legea nr.
31/1990).

Actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând

acţionarilor care posedă mai mult de o acţiune. De exemplu, acţionarii care
deţin peste 50 de acţiuni, vor avea un vot pentru 5 acţiuni.În acest fel,
acţionarii, sunt protejaţi împotriva dominaţiei unora dintre ei, care ar
deţine un număr mare de acţiuni.
Nu au drept de vot acţionarii care deţin acţiuni preferenţiale cu
dividend prioritar fără drept de vot şi cei care nu au achitat vărsămintele
ajunse la scadenţă. În cazul acestora din urmă dreptul de vot este
suspendat (art.101 alin.3)
În cazul societăţii cu răspundere limitată, dreptul de vot al
asociaţilor se bazează pe acelaşi principiu, ca şi în cazul societăţii pe
acţiuni sau comandită pe acţiuni, fiecare parte socială da dreptul la un vot
(art. 188 din Legea nr. 31/1990).
La societatea în nume colectiv şi în comandită simplă, Legea nr.
31/1990 lasă pe seama actului constitutiv determinarea dreptului de vot al
asociaţilor în adunarea generală, fără să instituie restricţii.Principiul nu
poate fi decât cel aplicabil tuturor societăţilor, adică participarea la
capitalul social.
Pentru a-şi exercita dreptul de vot în adunarea generală, asociaţii
trebuie să facă dovada calităţii lor în condiţiile legii.Astfel, acţionarii care
posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai daca le-au depus la
locurile arătate prin actul constitutiv sau prin înştinţarea de convocare, cu
cel puţin 5 zile înainte de adunare.Cenzorii vor trebui să constate, printr-un
proces verbal, depunerea la timp a acţiunilor, care vor rămâne depuse până
după adunarea generală, dar nu mai mult de 10 zile de la data acesteia.
La societatea cu răspundere limitată, legea prevede că votarea se
poate face şi prin corespondenţă dacă prin actul constitutiv s-a prevăzut
acest lucru (art. 186 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

82
 În scopul de a asigura deplina corectitudine a deliberărilor
adunării generale şi formarii voinţei sociale, dispoziţiile Legii nr. 31/1990
stabilesc anumite restricţii privind exercitarea dreptului de vot.
 dreptul de vot nu poate fi cedat, şi “orice convenţie privind
exercitarea într-un anumit fel a dreptului de vot este nulă” (art.127 din
Legea nr. 31/1990).Aceasta restricţie, cât şi sancţiunea pe care o instituie,
este aplicabilă oricărei forme de societate.
 în cazul unui conflict de interese între asociat şi societate într-o
anumită operaţie, asociatul trebuie să se abţină de la deliberarile privind
acea operaţie.În cazul în care el contravine acestor dispoziţii, este
răspunzător de daunele produse societăţii dacă, fără votul său, nu s-ar fi
obţinut majoritatea cerută (art. 126 şi art. 188 alin .2 din Legea
nr.31/1990).
 administratorii nu au voie să voteze când au calitatea de
asociat (în baza acţiunilor pe care le posedă) în următoarele cazuri:
- descărcarea gestiunii lor
- într-o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în
discuţie, ca de exemplu, înlocuirea, revocarea, promovarea acţiunii în
răspundere împotriva administratorului.
- administratori nu au drept de vot , chiar când reprezintă cu
procură specială pe alţi acţionari, dacă au un interes contrar aceluia al
societăţii (art.126 din Legea 31/1990 ).
Administratorii pot vota situaţia financiară anuală, dacă, fiind
posesori a cel puţin jumătate din capitalul social, nu se poate forma
majoritatea legală fără votul lor.(art. 125 din Legea nr. 31/1990)

Hotărârea adunării generale

Hotărârile adunărilor generale se iau, de regulă prin vot deschis,
aşa cum prevede art.129 din legea nr.31/1990. Prin excepţie, votul secret
este obligatoriu-oricare ar fi prevederile actului constitutiv-pentru:
- alegerea membrilor consiliului de administraţie;
- alegerea cenzorilor,
- revocarea acestora;
- luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor
(art.129 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

83
 Pentru a constata îndeplinirea formalităţilor de convocare, data şi
locul adunării, acţionarii prezenţi, numărul acţiunilor, precum şi
dezbaterile în rezumat şi hotărârile luate, iar la cererea acţionarilor,
declaraţiile făcute de ei în şedinţă (art. 130 din Legea nr. 31/1990),
secretarii întocmesc un proces-verbal, semnat de ei şi de preşedintele
adunării.
La procesul-verbal trebuie anexate actele referitoare la convocare,
precum şi listele de prezenţă a acţionarilor.
Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunărilor generale.
Aceste cerinţe privind consemnarea lucrărilor adunării generale
sunt aplicabile, chiar în lipsa de dispoziţie legală, şi celorlalte tipuri de
societăţi comerciale.
Hotărârile luate de adunarea generală, cu respectarea legilor şi a
actului constitutiv sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat
parte la adunare ori au votat contra (art. 131 alin.1 din Legea nr. 31/1990).
Hotărârile adunării generale, adoptate în societatea pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni, trebuie să fie depuse, în termen de 15 zile de la data
lor, la Oficiul Registrului comerţului pentru a fi menţionate în registru şi
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea IV.
Ele devin opozabile terţilor. Sancţiunea nerespectării condiţiilor
de publicitate arătate constă, potrivit art. 130 alin. 5 din Legea nr. 31/1990,
în faptul că hotărârile respective nu vor putea fi executate înainte ca
formalităţile legale să fie aduse la îndeplinire.
La celelalte categorii de societăţi comerciale, publicitatea
hotărârilor adunărilor generale se face potrivit art.21 din Legea nr. 26/1990
unde se prevăd cazurile când anumite împrejurări din viaţa comerciantului
se menţionează în Registrul comerţului. Se procedează astfel când
hotărârea adunării generale priveşte: donaţia, vânzarea, locaţiunea sau
gajul fondului de comerţ, datele de stare civilă ale împuternicitului
societăţii comerciale drepturile de proprietate intelectuală etc.
Hotărârile adoptate de adunarea generală pot genera eventuale
abuzuri. Legea nr. 31/1990 instituie sancţiuni, care constau în posibilitatea
anulării hotărârilor adoptate cu încălcarea legii ori a actului constitutiv, pe
cale judecătorească.
Aceste măsuri sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 31/1990
doar pentru societăţile pe acţiuni sau comandită pe acţiuni şi pentru

84
societăţile cu răspundere limitată. Totuşi posibilitatea anulării hotărârilor
nelegale ale adunărilor generale în cazul societăţii în nume colectiv şi
societăţii în comandită simplă este recunoscută.
Pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, legea
prevede (art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990) că hotărârile adunării
generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de
oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au
votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Aceste dispoziţii se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată (art. 191
din Legea nr. 31/1990).
Termenul de introducere a acţiunii este de 15 zile, calculat de la
data publicării hotărârii atacate în Monitorul Oficial.Întârzierea este
sancţionată cu decăderea din dreptul de a ataca în nulitate hotărârea.
Când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este
imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană
interesată.
Competenţa soluţionării cererii revine tribunalului în a cărui rază
teritoriala societatea îşi are sediul (art.131 din Legea nr. 31/1990).
Acţionarul reclamant este obligat să depuna la grefă cel putin o
acţiune, iar asociatul (în cazul unei societăţi cu răspundere limitată) are
obligaţia de a depune la grefă cel puţin un certificat de parte socială.
O dată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere
preşedintelui instanţei suspendarea executării hotărârii atacate.
Preşedintele, încuviinţând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o
cauţiune. Împotriva ordonanţei preşedinţiale de suspendare se poate face
recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În paralel cu soluţionarea
cererii de suspendare a executării, are loc judecarea, în camera de consiliu,
a acţiunii de anulare.Dacă au fost introduse mai multe asemenea acţiuni,
ele pot fi conexate.
Hotărârea irevocabilă de anulare trebuie menţionată în Registrul
comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a (art.
131 alin. 7 din Legea nr. 31/1990). De la data publicării ei, hotărârea de
anulare este opozabilă tuturor acţionarilor.

3. Administratorii societăţii comerciale

85
 Ca “orice organism artificial”, “societatea comercială nu-şi poate
traduce manifestările de voinţă în fapte pozitive decât prin instrumentarea
unor persoane fizice capabile de acţiuni materiale”, iar aceste persoane nu
sunt altele decât administratorii (sau “garanţii”).1
Voinţa unei societăţi comerciale, ca persoană juridică, este
determinată de voturile persoanelor care compun această entitate colectivă,
pe baza unui principiu majoritar, introdus de Legea nr. 31/1990, iar aceste
voturi se exprimă în cadrul adunărilor generale.
Deciziile adoptate de asociaţi sunt puse în executare prin
intermediul organelor de administrare care asigura gestiunea curentă a
societăţii.
Legea nr. 31/1990, în articolul 70 alin.1, stipulează că
administratorii pot îndeplini toate operaţiunile impuse de realizarea
obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute
în actul constitutiv.
În doctrină s-a afirmat, pe bună dreptate, că administratorii
reprezintă în societate ceea ce puterea executivă reprezintă în stat, în
sensul că aceştia desfaşoară activitatea curentă de zi cu zi, a societăţii, prin
intermediul cărora se traduce în fapte voinţa adunării generale.
Cu privire la administrarea societăţilor comerciale, Legea nr.
31/1990 cuprinde dispoziţii diferite, în funcţie de forma juridică a
societăţii.
În societatea în nume colectiv (art. 75), gestiunea societăţii este
asigurată de unul sau mai mulţi administratori, fiecare având dreptul de a
reprezenta societatea (în afara cazului în care în actul constitutiv s-a
stipulat altfel).
În societatea în comandită simplă, administrarea societăţii se va
încredinţa unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi (art. 88).
În ceea ce priveşte societatea pe acţiuni, art. 134 din Legea nr.
31/1990 prevede că ea este administrată de unul sau mai mulţi
administratori, temporari şi revocabili.
Atunci când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un
consiliu de administraţie. Acesta poate delega o parte din puterile sale unui

1
D.D. Gerata, op.citată pag.85

86
comitet de direcţie, compus din membri aleşi dintre administratori (art.
140).
Preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director
general sau director al societăţii, în care calitate conduce şi comitetul de
direcţie.
Executarea operaţiilor societăţii, potrivit articolului 147, poate fi
încredinţată unuia sau mai multor directori executivi, care sunt funcţionari
ai societăţii.
În societatea în comandită pe acţiuni, administrarea societăţii este
încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi (art. 183 din Legea
nr. 31/1990).
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau
mai mulţi administratori asociaţi sau neasociaţi numiţi prin actul
constitutiv sau de adunarea generală (art. 192).

Condiţiile numirii administratorilor

Persoana desemnată ca administrator trebuie să întrunească, în
mod cumulativ, următoarele condiţii prevăzute de lege:
a) Capacitatea administratorului
Administratorul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină în
sensul art. 5-8 din Decretul nr. 31/1954. Conform art.5 alin. 3 din Decretul
nr. 31/1954, capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi
exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, prin încheierea de acte
juridice în nume prorpiu.
Desemnarea ca administrator a unei persoane incapabile are drept
consecinţă decăderea acesteia din drepturile conferite funcţiei de
administrator, iar actele juridice încheiate de o asemenea persoană sunt
lovite de nulitate.
b) Onorabilitatea administratorului
Persoana desemnată ca administrator trebuie să aiba o moralitate
neştirbită.
Art.135 din Legea nr.31/1990, prevede că persoanele care potrivit
acestei legi nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori. Aşadar, nu pot
fi administratori, persoanele care au fost condamnate pentru gestiune
frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare,

87
mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte
infracţiuni prevăzute de prezenta lege.
Deşi art. 135 se referă la administratorii societăţii pe acţiuni, se
admite că ea priveşte orice formă de societate comercială.
Lipsa onorabilităţii poate avea ca efect, la data înfiinţării unei
societăţi comerciale, respingerea cererii de autorizare a funcţionării, de
către judecătorul delegat. Dacă însă, ulterior constituirii societăţii, un
administrator este condamnat definitiv pentru una dintre infracţiunile
arătate mai sus, acesta este decăzut din dreptul de a îndeplini funcţia de
administrator, iar adunarea generală trebuie să-l înlocuiască, fără ca
aceasta să aiba efect asupra existenţei societăţii.

Regimul arătat priveşte pe administratorul oricărei forme de

societate comercială.
c) Cetăţenia administratorului
În calitate de administrator al unei societăţi comerciale poate fi
desemnat un cetăţean român, dar această calitate poate fi conferită şi unei
persoane de cetăţenie străină.
d) Calitatea de asociat a administratorului
Un asociat este cel mai în masură să asigure gestiunea societăţii şi
de aceea este de preferat ca administratorul să aibă calitatea de asociat.
Prin modificarea Legii nr.31/1990 , se admite că în orice formă
de societate comercială, administratorul să poată fi asociat sau neasociat.
Cu privire la societatea pe acţiuni, legea dispune că în actul
constitutiv trebuie să se prevadă numărul, numele şi prenumele şi cetăţenia
administratorilor.În acest caz, legea nu condiţionează calitatea de
administrator de cea de acţionar, ceea ce înseamnă că administrator poate
fi un acţionar sau o persoană străină.Această soluţie rezultă şi din
dispoziţiile art. 137 alin.2 , care prevăd o modalitate specifică de depunere
a garanţiei, dacă administratorul este acţionar.
În privinţa societăţii cu răspundere limitată, legea prevede expres
că administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi (art. 192 din Legea nr.
31/1990).
În cazul societăţilor în comandită, calitatea de administrator o pot
avea numai asociaţii comanditaţi (art. 88 şi art.83 din legea nr. 31/1990).
e) Limitarea cumulului funcţiilor de administrator

88
 În această privinţă Legea nr. 31/1990 cuprinde dispoziţii
aplicabile societăţii pe acţiuni sau comandită pe acţiuni. În art.142 se
prevede că o persoană nu poate funcţiona concomitent în mai mult de trei
consilii de administraţie.
Interdicţia nu se aplică în cazul când cel ales în consiliul de
administraţie este proprietar a cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor sau
este administrator al unei societăţi ce deţine pătrimea menţionată.
Încălcarea interdicţiei duce la pierderea calităţii de administrator,
obţinută prin depăşirea numărului legal, în ordinea cronologică a
numirilor. De asemenea, persoana în cauză va fi condamnată în folosul
statului la plata remuneraţiei şi a celorlaltor beneficii ce i se cuvin, cât şi la
restituirea sumelor încasate.
Art. 142 prevede anumite interdicţii şi pentru administratorii care
fac parte din comitetul de direcţie şi directorii unei societăţi pe acţiuni.
Fără autorizarea consiliului de administraţie aceştia nu vor putea fi
administratori, membri în comitetul de direcţie, cenzori sau asociaţi cu
răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect
de activitate. De asemenea, nu vor putea exercita acelaşi comerţ sau altul
concurent, pe cont propriu sau al altei persoane.
Sancţiunea încălcării acestor interdicţii este revocarea din funcţia
de administrator şi angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate.
Deoarece art. 142 din Legea nr. 31/1990 permite cumulul
restrictiv în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se poate
trage concluzia că în celelalte forme de societate comercială cumulul este
permis fără restricţie. Dar datorită faptului că administratorul trebuie să
exercite atribuţiile privind gestiunea societăţii în bune condiţii, se
consideră că administratorii societăţii în nume colectiv, societăţii în
comandită simplă şi societăţii cu răspundere limitată nu pot avea calitatea
de administrator la mai multe societăţi.
Consiliul de administraţie lucrează în şedinţe care se ţin periodic,
fapt care permite unei persoane să fie membru şi să ia parte la activitatea
mai multor consilii de administraţie.
În societatea cu răspundere limitată cumulul este admis cu
aprobarea adunării asociaţilor, în condiţiile art. 192 alin.2 din Legea nr.
31/1990.

89
 Administratorul nu poate fi în acelaşi timp şi salariat al aceleiaşi
societăţi comerciale, chiar daca Legea nr. 31/1990 nu reglementează un
atare cumul. Acesta nu poate încheia , în principiu, un contract de muncă
cu societatea , în altă calitate decât cea de administrator, chiar dacă legea
nu interzice un asemenea cumul. Această incompatibilitate decurge din
caracterul antitetic al raporturilor juridice pe care le implică fiecare din
cele două calităţi. Este posibil însă ca un salariat al unei societăţi, care a
fost angajat prin contract de muncă să devină, în condiţiile legii,
administrator al societăţii.
f) Depunerea unei garanţii priveşte numai pe administratorii
societăţii pe acţiuni şi societăţii în comandită pe acţiuni (art. 137 şi art.
182 din Legea nr.31/1990).

Art. 137 prevede că fiecare administrator va trebui să depună o

garanţie pentru administraţia sa, prevăzută în actul constitutiv sau care
poate fi aprobată de adunarea generală. Această garanţie nu poate fi mai
mică decât valoarea nominală a zece acţiuni sau dublul remuneraţiei
lunare. Cele zece acţiuni, pe perioada mandatului, sunt inalienabile, şi se
păstrează la societate.Garanţia se va depune înainte de preluarea funcţiei
de administrator, în caz contrar acesta este considerat demisionat (art. 134
alin. 4). Garanţia va fi depusă într-un cont bancar distinct, la dispoziţia
exclusivă a societăţii şi nu va putea fi restituită decât după ce adunarea
generală a aprobat situaţia financiară a ultimului exerciţiu în care
administratorul a funcţionat şi i-a dat descărcare de gestiune.
Restituirea garanţiei nu exclude răspunderea administratorului
pentru eventualele pagube cauzate societăţii.

Administrarea societăţii comerciale prin intermediul persoanelor

juridice
Administrator al unei societăţi comerciale este numită în mod
obişnuit o persoană fizică.
Legea nr.31/1990, în forma sa actuală, consacră soluţia
administrării societăţilor comerciale prin intermediul persoanelor juridice.
În art.7 lit.e) se vorbeşte despre administratorii neasociaţi; persoane fizice
sau juridice; în art.8 lit.g) de administratorii persoanei juridice şi în art.136,

90
despre posibilitatea numirii sau alegerii unei persoane juridice în calitate
de administrator.
Drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc printr-un contract de
administrare. În contract se va stipula, printre altele, că persoana juridică
este obligată să-şi desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică.
Acesta este supus aceloraşi condiţii şi obligaţii şi are aceeaşi
responsabilitate civilă şi penală ca şi un administrator, persoană fizică ce
acţionează în nume propriu.
Persoana juridică administrator poartă o răspundere solidară cu
persoana fizică desemnată să îndeplinească funcţia de administrator.

Desemnarea administratorilor
Desemnarea acestora se face fie prin actul constitutiv, fie ulterior,
de către adunarea generală.
Noţiunea şi înlocuirea administratorilor se face exclusiv de către
adunarea generală.
În societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi
societatea cu răspundere limitată, actul constitutiv trebuie să prevadă
asociaţii care administrează şi reprezintă societatea sau administratorii
neasociaţi, persoane fizice sau juridice, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat.
La societatea pe acţiuni sau comandită pe acţiuni, actul constitutiv
va cuprinde următoarele date privitoare la administratori:
- numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia administratorilor persoane fizice;
- denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor persoane
juridice;
- garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună;
- puterile ce li se conferă şi dacă ei urmează să le exercite
împreună sau separat;
- drepturile speciale de reprezentare şi de administrare acordate
unora din ei.
La societăţile în comandită pe acţiuni se vor indica comanditaţii
care reprezintă şi administrează societatea.
Desemnarea administratorilor de către adunarea generală se
realizează în următoarele condiţii:

91
 În societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă,
administratorii sunt aleşi prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social (art. 77 şi art. 90 din Legea Nr.31/1990).
În societatea pe acţiuni sau comandită pe acţiuni, administratorii
sunt aleşi de adunarea generală ordinară cu majoritatea prevazută de lege
(art. 111 din Legea Nr.31/1990).
În societatea cu răspundere limitată, administratorii sunt aleşi de
adunarea asociaţilor cu votul reprezentând majoritatea absolută a
asociaţilor şi a părţilor sociale (art. 189 din Legea nr.31/1990).

Durata funcţiei de administrator

În societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă,
societatea cu răspundere limitată administratorul îndeplineşte această
funcţie pe perioada care a fost stabilită de asociaţi (art. 77 şi art. 192 din
Legea Nr.31/1990), asociaţii fiind liberi să stabilească durata mandatului
administratorilor.
În societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni,
administratorii numiţi prin actul constitutiv (primii administratori) pot
îndeplini această funcţie pe o durată de cel mult patru ani (art 134 alin.
5).În cazul în care prin actul constitutiv nu s-a stabilit durata mandatului,
durata este pentru doi ani (art. 134 alin.6).

Realegerea administratorilor
La societăţile pe acţiuni, administratorii pot fi realeşi, dacă prin
actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art.134 alin. 7).Soluţia este
aplicabilă tuturor formelor juridice ale societăţii comerciale.

Publicitatea numirii administratorilor

Formalităţile de publicitate instituite de lege sunt prevăzute în
scopul cunoaşterii de către terţi a persoanelor care administrează şi
reprezintă societatea.
Cererea de înmatriculare a unei societăţi comerciale trebuie să
arate administratorii societăţii şi puterile acestora menţionându-se totodată
care dintre ei au împuternicirea să reprezinte societatea.(art. 14 din Legea
nr. 26/1990).

92
 După înmatricularea societăţii, administratorii împuterniciţi cu
reprezentarea societăţii au obligaţia să depună, la Registrul comerţului
semnaturile lor (art. 138 din Legea 31/1990). Aceasta se realizează în una
dintre modalităţile prevăzute de lege: administratorul desemnat ca
reprezentant al societăţii va semna în Registrul comerţului, în prezenţa
judecătorului delegat sau a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului
acestuia, care va certifica semnatura. În absenţa reprezentantului,
semnatura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia, legalizată
de notarul public (art. 18 alin. 2 din Legea nr. 26/1990).
Depunerea semnăturilor la Oficiul Registrului comerţului trebuie
să se facă în termen de 15 zile de la data înmatriculării societăţii, când
administratorii sunt desemnaţi prin actul constitutiv, sau de la data alegerii
administratorilor de către adunarea asociaţilor.
Efectele publicităţii numirii administratorilor sunt următoarele:
- nici societatea, nici terţii nu pot opune, pentru a se sustrage de la
obligaţiile asumate, o neregularitate în numirea reprezentantului societăţii,
a administratorului sau a altor persoane care fac parte din organele
societăţii, atunci când această numire a fost publicată în conformitate cu
legea (art.52 din Legea nr.31/1990).
- societatea nu poate invoca faţă de terţ o numire în calitate de
reprezentant al societăţii, decât dacă a fost publicată în condiţiile legii.

Remunerarea administratorilor
Organul competent să decidă asupra remunerării administratorilor
este adunarea asociaţilor (art. 77 şi art. 148 din Legea nr. 31/1990).Pentru
societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea cu
răspundere limitată (art. 192 alin.3), adunarea asociaţilor poate stabili
“eventuala lor remuneraţie” (art. 77).
În societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni,
remunerarea administratorilor se poate face cu salarii fixe sau alte sume
sau avantaje numai în baza unei hotărâri a adunării generale (art. 148).
Remunerarea administratorilor care au calitatea de asociaţi se
poate face şi prin acordarea unui număr mai mare de dividende, decât cele
la care ar avea dreptul , în mod normal, prin raportarea la cota de
participare la capitalul social.

93
 Natura juridică a funcţiei de administrator
În această problemă, de-a lungul timpului, au fost exprimate mai
multe puncte de vedere:
- în conceptia clasică, raporturile dintre administrator şi societate
au fost considerate ca raporturi izvorâte dintr-un contract de mandat de
drept comun.
- raportul dintre administrator şi societate nu ar fi un mandat pur
şi simplu, ci un mandat cu conţinut legal, asemănător celui al tutorelui.
- administratorul este un organ prin care societatea îşi realizează
activitatea. S-a observat că, în sens strict, administratorul nu poate fi un
organ al societăţii, deoarece el nu contribuie la formarea voinţei sociale, ci
la executarea acestei voinţe.
- raportul dintre administrator şi societate este un contract de
muncă.
- administratorul este deţinătorul unei funcţii de drept privat, ale
cărei îndatoriri sunt stabilite de lege şi actele constitutive ale societăţii, în
care rolul primordial revine legii.
Potrivit dispoziţiilor art.72 din Legea nr.31/1990:”obligaţiile şi
răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile
referitoare la mandat şi cele special prevăzute în această lege”, raporturile
dintre administrator şi societate sunt raporturi de mandat.
Deoarece parte în contractul de mandat este societatea
comercială, mandatul administratorului este comercial, iar nu civil.
Se admite că reglementarea mandatului administratorului este
contractuală şi legală.
 contractuală, deoarece obligaţiile administratorului rezultă
din împuternicirile date de asociaţi, care se regăsesc în actele constitutive
ale societăţii ori în hotărârile luate de adunarea asociaţilor.
 legală, deoarece în interes de ordine publică se impune ca
unele obligaţii să fie reglementate de lege.

Obligaţiile administratorilor
Legea nr. 31/1990 stabileşte obligaţiile ce îi revin
administratorului societăţii, care pot fi: obligaţii preliminare, obligaţii
curente de gestiune, obligaţii de natură financiar-contabilă, obligaţii de
abţinere impuse de lege.

94
 Principalele obligaţii ale administratorului sunt următoarele:
- de a îndeplini formalităţile necesare constituirii societăţii (art.
35).
- când au puterea de a reprezenta societatea comercială să depună
semnătura la registrul comerţului la data depunerii cererii de înregistrare,
dacă au fost numiţi prin actul constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării
societăţii comerciale, în termen de 15 zile de la alegere (art. 45).
- de a prelua, de la fondatori, şi păstra documentele şi
corespondenţa referitoare la constituirea societăţii (art. 29 alin.2).
- de a administra societatea, adică de a face toate operaţiile cerute
pentru îndeplinirea obiectului societăţii afară de restricţiile arătate în actul
constitutiv (art. 70).
- de a urmări realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi (art.
73).
- să asigure existenţa registrelor cerute de reglementările în
vigoare şi corecta lor ţinere (art. 73)
- în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună o
copie de pe situaţiile financiare anuale, însoţite de raportul
administratorilor, al cenzorilor sau auditorilor financiari, precum şi
procesul-verbal al adunării generale, la oficiul registrului comerţului,
precum şi la Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute de
Legea contabilităţii nr.82/1991 republicată.
- de a întocmi la finele fiecărui exerciţiu financiar, situaţiile
financiare anuale precum şi de a asigura respectarea legii la repartizarea
beneficiilor şi plata dividendelor (art. 73).
- de a lua parte la toate adunările societăţii, la consiliile de
administraţie şi la şedinţele organelor de conducere similare acestora
(art.70 alin.2).
- de a aduce în mod exact la îndeplinire hotărârile adunărilor
generale (art. 73 alin.1 lit. d)).
- de a îndeplini îndatoririle prevăzute de actul constitutiv, şi cele
stabilite de lege (art. 73).
Din categoria obligaţiilor de abţinere impuse de lege
administratorilor fac parte şi cele prevăzute prin modificarea art.142 alin.2
din legea nr.31/1990.

95
 Astfel, administratorii nu pot fi creditaţi de societatea comercială
prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau
ulterior încheierii de către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de
bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a oricăror
împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă sau ulterioară
acordării împrumutului;
d) garantarea directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării
de către administratori a oricăror alte obligaţii personale ale acestora, faţă
de terţe persoane;
e) dobândirea (n.a. de societatea comercială) cu titlu oneros sau
plată, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un împrumut
acordat de o terţă persoană administratorilor, ori o altă prestaţie personală
a acestora.
Aceste prevederi sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt
interesaţi soţul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusivai
administratorului.
Prin excepţie, societatea comercială poate credita administratorii
în cazl operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară
echivalentului în lei al sumei de 5000 euro.

Puterile administratorului sunt:

a) Puterea de a administra activitatea societăţii comerciale
Administratorul societăţii poate face toate operaţiile cerute pentru
aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile arătate în
actul constitutiv (art. 70 din Legea Nr.31/1990)
Puterea de a administra se înscrie în limitele prevăzute de actul
constitutiv, hotărârile adunării asociaţilor şi lege. Administratorul este în
drept să încheie acte de conservare, administrare şi dispoziţie pe care le
impune gestiunea societăţii.
Actele juridice de dobândire, înstrăinare, închiriere, schimb sau de
constituire de garanţii asupra bunurilor societăţii, a caror valoare depăşeşte
jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii , pot

96
fi încheiate de administrator numai cu aprobarea adunării generale
extraordinare (art. 143 din Legea Nr.31/1990).
Această dispozitie legală priveşte societatea pe acţiuni şi
societatea în comandită pe acţiuni, dar ea trebuie extinsă asupra tuturor
formelor de societate comercială.
b) Puterea de a reprezenta societatea comercială trebuie exprimată
expres în actul constitutiv. În societăţile în nume colectiv, în comandită
simplă şi în societatea cu răspundere limitată, dacă prin actul constitutiv nu
s-a conferit puterea de reprezentare unuia dintre administratori,toţi
administratorii sunt prezumaţi a beneficia de puterea de reprezentare (art.
75, art.90 şi art.192). Prezumţia privind existenţa puterii de reprezentare
prevăzută de lege îşi produce efectele faţă de terţ numai dacă au fost
îndeplinite formalităţile de publicitate instituite de Legea nr. 26/90.
Actele juridice încheiate de administratorul-reprezentant al
societăţii angajează societatea comercială.În scopul protejării terţilor, art.
55 din Legea nr. 31/1990 prevede că, în raporturile cu terţii, o societate pe
acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată este angajată
prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de
activitate, în afară de cazul în care societatea dovedeşte că terţii cunoşteau
sau trebuia să cunoască depăşirea acestuia. Publicarea actului constitutiv
nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii. Alin. 2 al art.55 prevede:
„clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare, care
limitează puterile conferite de lege acestor organe sunt inopozabile
terţilor, chiar dacă au fost publicate.”
Dreptul de a reprezenta societatea nu este transmisibil altei
persoane, decât dacă această facultate a fost acordată în mod expres (art.
71).În cazul încălcării interdicţiei, societatea poate pretinde de la persoana
substituită beneficiile rezultate, iar administratorul care, fără drept, îşi
substituie o altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventuale
prejudicii produse societăţii.

Registrele societăţii pe acţiuni şi situaţiile financiare anuale

Societăţile comerciale pe acţiuni trebuie să ţină: registrul
acţionarilor care să arate, după caz, datele de stare civilă ale acţionarilor cu
acţiuni nominative, precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor;
registrul de şedinţe şi deliberări a adunărilor generale, consiliul de

97
administraţie şi comitetul de direcţie; registrul deliberărilor şi constatărilor
făcute de cenzori şi registrul obligaţiunilor care să arate totalul
obligaţiunilor emise şi rambursate precum şi datele personale ale
totularilor când sunt nominative.
Societatea comercială pe acţiuni poate contracta cu o societate de
registru independent privat ţinerea registrului acţionarilor şi a registrului
obligaţiunilor în sistem computerizat şi efectuarea înregistrărilor şi a altor
operaţii legate de acest registru.
În cazul în care registrul acţionarilor este ţinut de către o societate
de registru independent autorizată, este obligatorie menţionarea în registrul
comerţului a firmei şi a sediului acesteia (art.175 alin.4 Legea nr.31/1990).

Încetarea funcţiei de administrator

Funcţia de administrator încetează prin: revocare, renunţarea
administratorului, moartea, incapacitatea administratorilor.
revocarea
În cazul societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată, asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a
capitalului social pot decide asupra revocării administratorilor, afară de
cazul în care administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv, când
revocarea acestora se face cu votul unanimităţii asociaţilor (art.77, art.90 şi
art. 192 alin.3).
În cazul societăţilor pe acţiuni şi comandită pe acţiuni, revocarea
administratorilor se face de către adunarea generală ordinară a acţionarilor
(art. 134 şi art. 111).
În toate cazurile, întrucât calitatea de administrator are caracter
intuitu personae, revocarea administratorilor este o revocare ad nutum,
adică poate interveni oricând şi independent de vreo culpă contractuală a
administratorului.
Administratorul revocat nu poate ataca hotărârea adunării
generale privitoare la revocarea lui din funcţie (art.131 pct.22 din Legea
nr.31/1990).
Administratorul persoană juridică poate revoca pe reprezentantul
său, persoana fizică, dar cu obligaţia de a numi, în acelaşi timp un
înlocuitor (art. 136 alin. 3 din Legea nr. 31/1990).

98
 renunţarea
Prin renunţare sau demisia administratorului, funcţia de
administrator încetează. În cazul în care datorită renunţării s-a cauzat un
prejudiciu, societatea are dreptul la despăgubiri (art. 391 Cod comercial).

Răspunderea administratorilor
Răspunderea administratorilor diferă după cum ea este atrasă de
neîndeplinirea dispoziţiilor referitoare la mandat sau a celor speciale
prevăzute în Legea Nr.31/1990 (art.72).

Răspunderea civilă a administratorilor

Nerespectarea obligaţiilor ce privesc mandatul încredinţat de
societatea comercială, stabilite în actul constitutiv, de adunarea generală,
precum şi cele prevăzute de lege, ce are ca urmare producerea unui
prejudiciu, atrage răspunderea civilă a administratorului.
Administratorii răspund:
- personal, pentru fapta lor prejudiciabilă;
- solidar. În Legea Nr.31/1990 s-au instituit două situaţii de
răspundere solidară a administratorilor.
Într-un caz, potrivit art.73 alin.1, administratorii sunt solidar
răspunzători faţă de societate pentru:
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
- existenţa reală a dividentelor plătite;
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul
constitutiv le impun.
Într-un alt caz, în alin.4 se prevede: ,,Administratorii societăţii
sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi dacă, având
cunoştinţă de neregulile săvîrşite de aceştia, nu le denunţă cenzorilor.”
- pentru fapta altuia, numai în cazul societăţilor pe acţiuni,
potrivit art.144 alin.2: ,,Comitetul de direcţie, toţi administratorii răspund
faţă de societate pentru actele îndeplinite de debitori sau personalul
încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat
supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.”
Răspunderea solidară şi pentru fapta altuia are rol de garanţie şi

99
atrage răspunderea civilă a autorului faptei ilicite.
Condiţiile răspunderii sunt cele de drept comun, făcându-se
aplicarea regulilor generale ale răspunderii civile.
În societăţile care au mai mulţi administratori, răspunderea pentru
actele săvârşite sau pentru omisiuni nu se întinde şi la administratorii care
au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului de de
administraţie, împotrivirea lor şi i-au încunoştiinţat despre aceasta în scris
pe cenzori (art.144 alin.5 din Legea Nr. 31/1990).
Prevederile legale referitoare expresis verbis la societăţile pe
acţiuni, apreciem că pot fi extinse la toate formele juridice ale societăţii
comerciale.
Acţiunea în răspundere contra administratorilor aparţine adunării
generale ordinare şi creditorilor societăţii. Aceştia o vor putea exercita
numai în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a
falimentului (Legea nr.64/1995). Adunarea desemnează persoana
însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
Dacă adunarea decide să pornească acţiune în răspundere contra
administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi adunarea va
proceda la înlocuirea lor.
Acţiunea în răspundere a administratorilor reglementată la
societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni îşi găseşte aplicarea şi la
celelalte societăţi comerciale.

Răspunderea penală a administratorilor

În Legea Nr.31/1990 titlul VIII ,,Infracţiuni”, art.265-275 se
prevăd faptele săvârşite de administratorii societăţii şi pedepsite ca
infracţiuni.
Orice persoană interesată poate face plângere penală împotriva
administratorului societăţii comerciale, în condiţiile prevederilor Codului
penal şi de procedură penală.

4. Cenzorii societăţii comerciale

Cenzorii societăţii sunt persoanele care au obligaţia să
supravegheze gestionarea societăţii comerciale de către administratori şi să
ia măsurile ce se impun pentru păstrarea unei stări de legalitate în această
privinţă.

100
 Cenzorii fiind organe de control ale societăţii comerciale,
urmăresc prevenirea unor situaţii periculoase pentru societatea comercială,
dar şi pentru economia naţională , ca de exemplu blocajele economico-
financiare, întârzieri în facturări şi în plata prestaţiilor, nerestituirea la timp
a creditelor bancare angajate de societate, pierderiile imense şi cheltuielile
nejustificate, de unde rezultă importanţa acestor organe în viaţa societăţii
comerciale.
În cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită
simplă, care au, în general, un număr mic de asociaţi şi se bazează pe
încrederea între asociaţi, controlul se exercită de către toţi asociaţii, cu
excepţia celor care îndeplinesc şi funcţia de administrator.
Societatea pe acţiuni sau comandită pe acţiuni, în lipsa de
prevederi contrare în actul constitutiv, va avea un număr de trei cenzori şi
tot atiţia supleanţi. În toate cazurile, însă ,numărul acestora trebuie să fie
impar.(art.154 şi art.182 din Legea nr.31/1990)
Societatea cu răspundere limitată poate avea unul sau mai mulţi
cenzori, asa cum a fost stabilit în actul constitutiv. Legea impune numirea
cenzorilor, numai dacă numărul asociaţilor trece de cincisprezece.(art.194
din Legea nr.31/1990)

Desemnarea cenzorilor
În societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni , cenzorii sunt
stabiliţi prin actul constitutiv, care trebuie să prevadă numele şi
pronumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia în cazul
persoanelor fizice sau denumirea, sediul şi naţionalitatea în cazul
persoanelor juridice (art.8 din Legea nr.31/1990). În timpul funcţionării
socetăţii comerciale pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni cenzorii pot să
fie aleşi de către adunarea generală ordinară pe o durată de trei ani, putând
fi realeşi(art.111 din Legea nr.31/1990).
În schimb, la societatea cu răspundere limitată, cenzorii sunt aleşi
de adunarea asociaţilor(art.194 din Legea nr.31/1990).
Legea impune următoarele condiţii pentru desemnarea cenzorilor:
- unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil;

101
 - să fie desemnaţi din rândul acţionarilor, cu excepţia cenzorilor-
expert contabil sau contabil autorizat;
- cenzorii sunt obligaţi să depună, înainte de preluarea funcţiei
1/3 din garanţia cerută pentru administrator. Sunt exceptaţi de la această
obligaţie cenzorii experţi contabili sau contabili autorizaţi, dacă fac dovada
încheierii asigurării de răspunderre civilă profesională.
Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi decad din mandatul
lor(art.156 din Legea nr.31/1990):
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii
administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă , pentru alte funcţii
decât aceea de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administrator sau
de la societate comercială sau ai căror angajatori sunt în raporturi
contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de administrator.
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de
această calitate, au atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor
Publice sau a altor instituţii publice.
Revocarea cenzorilor se poate face numai de către adunarea
generală extraordinară, în condiţiile art.115 şi art.187 din Legea
nr.31/1990.
În caz de moarte, înpiedicare fizică sau legală, încetare sau
renunţare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai în vârstă îl
înlocuieşte. Daca însă numărul cenzorilor nu se poate completa în acest
mod, cenzorii rămaşi numesc alte persoane în locurile vacante până la
întrunirea adunării acţionarilor.
Drepturile şi obligaţiile cenzorilor sunt prevăzute de lege. Actele
constitutive ale societăţilor comerciale pot prevedea şi alte drepturi şi
obligaţii numai în masura în care acestea sunt compatibile cu legea.

Drepturile şi obligaţiile cenzorilor

Cenzorii au următoarele drepturi:
- să fie remuneraţi cu o indemnizaţie fixă determinată prin actul
constitutiv sau de adunarea generală care i-a numit (art.156 alin.3).
Indemnizaţia cenzorilor din societăţile comerciale cu capital de stat se
stabileşte de regulă prin hotărâre guvernamentală.

102
 - să participe, fară drept de vot, la şedinţele consiliului de
administraţie al societăţii unde exercită mandatul de cenzor (art.146 alin.5
şi art.159 alin.2). În cadrul şedinţelor, cenzorul poate participa la
discutarea problemelor aflate pe ordinea de zi şi poate formula observaţii,
sugestii şi recomandări. Dacă cenzorul apreciază că unele probleme
dezbătute nu au fost soluţionate în mod adecvat şi că ele afecteaza bunul
mers al societăţii, va consemana opinia sa în registrul cenzorilor pentru a
aduce la cunoştinţă primei adunări generale.
- să renunţe la mandat(art.157 alin1).
- să obţină în fiecare lună de la administratorii societăţii o situaţie
despre mersul operaţiilor(art.159 alin.1). Este recomandabil ca cenzorii să
nu solicite redactarea altor situaţii decât cele aflate în sistemul
informaţional aflat în funcţie. În cadrul acţiunilor de verificare pe care le
efectuează , cenzorii sunt în drept să solicite pentru consultare orice
evidenţe, situaţii, acte justificative, date şi informaţii de care dispune
societatea şi pe care ei le consideră necesare pentru îndeplinirea
mandatului.
- să primească de la administratorii societăţii, cu cel puţin o lună
înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţia financiară
anuală pentru exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de
documentele justificative- în vederea verificării şi redactării raportului
cenzorilor către adunarea generală(art.176).
Fiecare cenzor îşi exercită mandatul separat de ceilalţi cenzori, cu
excepţia redactării raportului adresat adunării generale.
În cazul deliberării în comun cu privire la raportul administratorilor,
cenzorii, în caz de neînţelegere, au dreptul să întocmească rapoarte
separate, care vor trebui prezentate adunării generale( art.160 alin.1).
Cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi
constatările făcute în exerciţiul mandatului lor.

Obligaţiile cenzorilor sunt:

103
 - constatarea prin proces-verbal a depunerii la timp a acţiunilor la
purtător de către acţionarii care doresc să participe cu drept de vot la
adunarea generală a acţionarilor societăţii(art.122).
- eliberarea certificatului care atestă depunerea garanţiei de către
administratorii societăţii pentru ca administratorii să depună semnăturile
la oficiul Registrului comerţului(art.138).
- verificarea reclamaţiilor adresate de acţionari cu privire la faptele ce
se consideră că trebuie cenzurate. Cenzorii pot proceda astfel:
 dacă faptele sunt reale şi îndreptarea situaţiei este de competenţa
adunării generale, să le aibă în vedere la redactarea raportului către aceasta
(art.149 alin.1). Dacă eliminarea neregulilor este de competenţa
administratorilor(art.122), cenzorii le vor aduce la cunoştinţa acestora în
conformitate cu dispoziţiile art.158 alin.5.
 dacă reclamaţia este făcută de acţionarii ce reprezintă cel puţin
o pătrime din capitalul social sau o cota mai mică, dacă actul constitutiv
prevede astfel, cenzorii sunt obligaţi să prezinte observaţiile şi propunerile
lor cu privire la faptele reclamate(art.149 alin.2).
 când cenzorii socotesc întemeiată şi urgentă reclamaţia
acţionarilor ce reprezintă o pătrime din capitalul social, ei au obligaţia de a
convoca imediat adunarea generală. În caz contrar, cenzorii vor raporta la
prima adunare generală care trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate
(art.149 alin.4-5).
- să facă inspecţia lunară şi inopinată a casei şi verificarea existenţei
titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societăţii sau sunt deţinute în
gaj, cauţiune sau depozit(art.158 lit.a).
- convocarea adunării generale ordinară sau extraordinară, când
administratorii nu au îndeplinit aceasta obligaţie.
- participarea la adunările generale, ordinare sau extraordinare, cu
care prilej cenzorii vor putea face să se insereze în ordinea de zi
propunerile ce le vor crede necesare(art.158 lit.e).
- constatarea depunerii regulate a garanţiei de către administratori
(art.158 lit.d ).
- să vegheze ca dispoziţiile legii, actului costitutiv să fie îndeplinite
de administratori şi lichidatori(art.158 lit.e).

Modul de lucru al cenzorilor

104
 Cu excepţia dispoziţiei explicite prevăzute la art.160 din Legea
Nr.31/1990, potrivit căreia cenzorii vor delibera împreună pentru
îndeplinirea obligaţiei referitoare la redactarea raportului adresat adunării
generale cu privire la verificarea bilanţului annual şi a contului de profit şi
pierderi, fără de care adunarea generală nu poate delibera în legatură cu
repartizarea profitului şi fixarea dividentelor- pentru îndeplinirea
celorlalte obligaţii se prevede că cenzorii vor putea lucra separat.
Adoptarea modului de lucru constituie o opţiune a cenzorilor, în
funcţie de gradul de dificultate sau de specialitate a obiectivelor activităţii
de supraveghere.
Legea prevede că cenzorii trebuie să-şi exercite personal
mandatul(art.154 alin.3), cea ce înseamnă ca este cu neputinţă a delega,
transmite sau încredinţa fie şi temporar vreun atribut al cenzorilor altor
persoane care nu au această calitate în societatea comercială. Chiar dacă
deliberează în comun la redactarea raportului asupra situaţiilor financiare
anuale, este prevăzut că, în caz de neînţelegere, cenzorii vor adresa
rapoarte separate adunării generale( art.160 alin.1), aceasta constituind o
formă de manifestare a răspunderii personale în activitatea cenzorilor.

Raporturile cenzorilor cu administratorii şi acţionarii societăţii

Acestea sunt reglementate de lege şi pot fi grupate astfel:
din iniţiativa administratorilor:
- să denunţe cenzorilor neregularităţile savârşite de predecesorii
lor imediaţi, în măsura în care au cunoştinţă de ele (art.144 alin.4).
- să încunoştinţeze în scris pe cenzori asupra actelor săvârşite sau
pentru omisiunile celorlalţi administratori în funcţie (art.144 alin.5). În
ambele situaţii, încunoştinţarea cenzorilor exonerează de răspundere pe
administratori dacă aceasta a avut loc la timpul oportun.
- la şedinţele consiliului de administraţie vor fi convocaţi şi
cenzorii(art.144 alin.4), cenzorii participă la şedinţe fără drept de
vot(art.159 alin.2).
- în caz de vacanţă a unuia sau mai multor administratori, ceilalţi
administratori, împreună cu cenzorii, procedează (dacă actul constitutiv
nu prevede altfel) la numirea unui administrator provizoriu până la
convocarea adunării generale(art.151 alin.1).

105
 - administratorii trebuie să prezinte cenzorilor, cu cel putin o lună
înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, situaţiile
financiare anuale pentru exerciţiul financiar precedent (art.176).
din iniţiativa cenzorilor:
- la societăţile comerciale care au administrator unic, în cazul
când acesta se află în indisponibilitate fizică, cenzorii vor proceda la
numirea provizorie a unui administrator însă adunarea generală va fi
convocată de urgenţă pentru numirea definitivă a administratorului
(art.151 alin.2).
Cenzorii vor aduce la cunoştinţa administratorilor neregularităţile
în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi statutare pe care le
constată(art.158 alin.5).
Orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele ce crede
că trebuie cercetate, iar cenzorii sunt obligaţi să le verifice şi, dacă găsesc
că ele concordă cu realitatea, să le aibă în vedere la întocmirea raportului
către adunarea generală(art.149 alin.1). Acţionarii care reprezintă cel
putin o pătrime din capitalul social( sau mai puţin, dacă statutul prevede
astfel) pot adresa reclamaţii cenzorilor asupra faptelor ce cred că trebuie
cenzurate. Dacă cenzorii socotesc întemeiată reclamaţia, sunt obligaţi să
convoace imediat adunarea generală care este obligată să adopte o
hotărâre asupra celor reclamate(art.149 alin.2 şi următoarele).
În afară acestor raporturi sau în altele prevăzute de actul
constitutiv este interzis cenzorilor să comunice acţionarilor în particular
sau terţilor date referitoare la operaţiile societăţii constatate cu ocazia
exercitării mandatului lor(art.159 alin.ultim).

Răspunderea cenzorilor
Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de
regulile mandatului (art.161 alin.1 Legea Nr.31/1990).

5. Norme particulare privind funcţionarea societăţii

comerciale
Societatea în nume colectiv
Organizarea societăţii
Societatea în nume colectiv se constituie dintr-un număr foarte
mic de asociaţi, de regulă între prieteni, rude etc.

106
 Asociaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile
încheiate în numele societăţii de persoanele care o reprezintă.
Cu toate acestea, în opinia majoritară, asociaţii nu dobândesc
calitatea de comerciant, calitate ce o are numai societatea în nume colectiv.
Regulile juridice aplicabile constituirii societăţii în nume colectiv
sunt cele ce se aplică la toate formele societăţii comerciale.
Într-o societate în nume colectiv, pot participa ca asociaţi şi
societăţile pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere
limitată. În acest caz, acestea răspund nelimitat şi solidar, cu propriul lor
patrimoniu.
Când aportul la capitalul social aparţine mai multor asociaţi, ei
răspund nelimitat şi solidar faţă de societate şi trebuie să desemneze un
reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor decurgând din acest
aport. (art.84 din Legea Nr.31/1990)
Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este
liberat cât timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost
aduse.
Funcţionarea societăţii
La societăţile în nume colectiv legea nu instituţionalizează
adunarea generală a asociaţilor.
Legea Nr.31/1990 modificată a introdus principiul majorităţii în
locul principiului unanimităţii. Deciziile se iau cu votul asociaţilor care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social în următoarele cazuri:
- alegerea unuia sau mai multor administratori ai societăţii, cu
stabilirea puterilor, duratei însărcinării şi eventuala lor renumeraţie, afară
numai dacă prin contractul de societate nu se dispune alrfel (art.77);
- revocarea administratorilor sau limitarea puterilor lor, cu
excepţia cazului când administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv
(art.77 alin.2);
- rezolvarea divergenţelor dintre administratori când sunt
obligaţi să lucreze împreună sau a opoziţiei unui administrator privind
operaţiile care depăşesc operaţiile obişnuite comerţului pe care îl exercită
societatea (art.76 şi art.78 alin.2);
- aprobarea situaţiei financiare anuale (art.86);
- pentru deciziile referitoare la introducerea acţiunii în
răspunderea administratorilor;

107
 Numai în cazul revocării administratorilor care au fost numiţi prin
actul constitutiv, deciziile se iau cu votul tuturor asociaţilor (art.77 alin.2
din Legea Nr.31/1990)
Administrarea societăţilor în nume colectiv se organizează în
următoarele modalităţi:
- când în contractul de societate nu se prevede nimic cu privire la
modul de administrare şi dacă asociaţii nu au hotărât nimic în această
problemă, se prezumă că toţi asociaţii au facultatea de a administra
societatea;
- dacă s-a stabilit să funcţioneze mai mulţi administratori, asociaţii
pot stabili ca administrarea societăţii să fie exercitată individual sau
împreună (art. 76 alin.1). Decizia administratorilor va fi luată în
unanimitate. În caz de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii
cu votul majorităţii absolute a capitalului social. Prevederea legală
împiedică abuzurile unor administratori. Este suficientă opoziţia unui
singur administrator pentru ca unanimitatea să nu se întrunească şi ca
urmare, operaţiunea să nu se încheie decât cu aprobarea adunării
asociaţilor. De la această regulă, legea admite doar o singură excepţie,
situaţia în care este vorba de acte urgente a căror neîndeplinire ar cauza
societăţii o pagubă mare (art. 76 alin.2).În astfel de situaţii poate decide un
singur administrator.
Obligaţiile, puterile şi întinderea răspunderii administratorilor sunt
diferenţiate după cum sunt numiţi prin contract sau aleşi de adunarea
asociaţilor.
Administratorii numiţi prin actul constitutiv sunt, în principiu,
nerevocabili, dacă actul constitutiv nu cuprinde menţiuni exprese.
Administratorii numiţi prin hotărârea adunării asociaţilor sunt revocabili
ca simpli mandatari. Dacă administratorii au calitatea de asociaţi, ei
răspund şi pentru pierderile eventuale ale societăţii cu toate bunurile lor, la
fel ca şi ceilalţi asociaţi.
Calitatea de asociat a administratorilor face posibil ca în caz de
abuz, împotriva lui să se poată lua nu numai măsura revocării, ci şi cea de
excludere din societate.
Puterile administratorilor sunt precizate în actul constitutiv. Dacă
acesta tace, legea prezumă că toţi administratorii au dreptul general de
administrare şi reprezentare (art. 75 din Legea Nr.31/1990). Actul

108
constitutiv sau hotărârea asociaţilor poate încredinţa administrarea internă
unuia sau unor administratori şi dreptul de reprezentare unuia sau mai
multor administratori. Dreptul de reprezentare se exercită în mod normal
prin întrebuinţarea semnăturii sociale care este alcătuită din semnătura
proprie a reprezentantului pusă sub firma societăţii. Astfel, terţul
cocontractant este avertizat că a contractat cu societatea şi nu cu un
reprezentant personal al acesteia. Folosirea semnăturii sociale, în numele
şi în contul societăţii, în operaţiuni comerciale, atrage obligarea solidară
subsidiară a asociaţilor.Legea utilizează termenul de “limitele
operaţiunilor obişnuite comerţului pe care le exercită societatea” (art. 78
din Legea Nr.31/1990), iar prin act constitutiv sau hotărârea asociaţilor se
poate stabili valoric limita maximă a operaţiunilor pe care un administrator
le poate avea.
Administratorul care are dreptul de a reprezenta societatea nu
poate transmite acest drept dacă această facultate nu i s-a acordat la
numire.Încalcând această interdicţie, el va răspunde solidar cu cel ce l-a
substituit, pentru pagubele produse societăţii, iar aceasta nu se consideră
obligată faţă de terţ şi poate pretinde şi drepturile rezultate din operaţiunile
astfel încheiate.

Controlul gestiunii societăţii

Datorită numărului mic de asociaţi şi volumului redus al
activităţii, societatea în nume colectiv nu are persoane special desemnate
pentru exercitarea controlului.
Controlul operaţiunilor societăţii este realizat de oricare asociat
care nu este administrator al societăţii, potrivit dreptului general al
acestora de a face opoziţie la actele celorlalţi.Acest control, nespecializat,
este exercitat, de regulă, asupra fiecarei operaţiuni şi în toate etapele
principale ale operaţiunii.Dreptul de control asupra societăţii (art. 194 alin.
4) se exercită prin participarea la luarea deciziilor de către asociaţi în
problemele esenţiale ale activităţii societăţii, prin verificarea registrelor
comerciale ale societăţii etc.
Drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Asociaţii societăţii în nume colectiv au dreptul de a participa
la deliberări, dreptul la luarea deciziilor, dreptul la beneficii, dreptul la
restituirea valorii aporturilor aduse la constituirea societăţii în cazul

109
dizolvării şi lichidării societăţii. Sunt drepturile pe care le au membrii
asociaţi de la oricare formă de societate comercială.
Asociaţii au şi un drept specific societăţii în nume colectiv:
dreptul de a întrebuinţa capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul
lor, în limita fixată în actul constitutiv (art. 80 din Legea Nr.31/1990).
Nerespectarea acestei obligaţii, îl face răspunzător de sumele luate şi de
daune.
Asociaţii pot stipula în actul constitutiv, să folosească din casa
societăţii anumite sume pentru cheltuieli particulare.
Asociaţilor le revine aceleaşi obligaţii ca şi în cazul celorlaltor
forme de societate comercială: efectuarea aportului promis (reamintim că
aportul în industrie nu contribuie la formarea capitalului social, se numeşte
aport social şi permite asociatului să participe la împărţirea benficiilor şi la
pierderi); obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului social este
specifică acestei societăţi. Asociatul care, fără consimţământul scris al
celorlalţi asociaţi, întrebuinţează patrimoniul societăţii în nume colectiv,
are obligaţia restituirii către societate a beneficiilor ce au rezultat şi să
plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.
Asociaţilor le mai revine o obligaţie specifică: să nu facă
concurenţă societăţii. Ei nu pot lua parte ca asociaţi cu răspundere
nelimitată, în alte societăţi concurente, nici să facă operaţiuni în contul lor,
în acelaşi fel de comerţ sau intr-unul asemănător, fără consimţământul
celorlalţi asociaţi.
Încălcarea obligaţiei atrage dreptul societăţii de a exclude pe
asociat şi de a cere despăgubiri. Acest drept se prescrie după trecerea a 3
luni din ziua când societatea a luat la cunoştinţă şi nu a luat nici o hotărâre
(art.82 alin.4 din Legea Nr.31/1990).
Răspunderea asociaţilor
Asociaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile
îndeplinite în numele societăţii de persoanele care o reprezintă (art.85
alin.1 din Legea Nr.31/1990).
Apar aşadar două răspunderi pentru obligaţiile asumate de
societate faţă de creditorii ei: răspunderea societăţii şi răspunderea
asociaţilor.
Creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva societăţii
pentru obligaţiile ei. Creditorii societăţii se pot îndrepta împotriva

110
asociaţilor numai dacă societatea nu plăteşte creanţele, în termen de cel
mult 15 zile de la data punerii în întârziere. Răspunderea asociaţilor are un
caracter subsidiar. Ea se naşte ope legis (în temeiul legii), din momentul
dovedirii insolvabilităţii societăţii.
Transmiterea părţii de interes a asociatului
Asociatul poate înstrăina partea de interes primită în schimbul
aportului adus la constituirea societăţii comerciale.
Prin transmiterea părţii de interes se afectează caracterul intuitu
personae al societăţii în nume colectiv: dobânditorul părţii de interes
(cesionarul) devine asociat, înstrăinătorul (cedentul) pierzând această
calitate.
Pentru a limita accesul în societatea în nume colectiv a
persoanelor lipsite de calităţile avute în vedere de asociaţi la data
constituirii acesteia, art.87 din Legea Nr.31/1990 prevede posibilitatea
cesiunii de creanţă, numai dacă a fost permisă prin actul constitutiv.
În doctrină se apreciază posibilitatea cesiunii părţii de interes
chiar în lipsa unei clauze exprese în actul constitutiv, când toţi asociaţii
consimt la acest act juridic.1
În materia cesiunii părţii de interes a asociatului se aplică regulile
dreptului civil.
Deşi contractul de cesiune a unei creanţe (contractul în care o
parte numită cedent, se obligă, ca în schimbul unui preţ, să transmită
creanţa sa celeilalte părţi, numită cesionar), este un contract consensual,
întocmirea lui în formă solemnă ad probationem credem că se impune
pentru a fi notificat societăţii. Numai aşa, asociaţii cunosc viitorul asociat
şi îşi pot exprima eventualul dezacord, chiar dacă iniţial au prevăzut în
actul constitutiv posibilitatea cesiunii părţii de interes. Litigiul se
soluţionează de instanţa de judecată. Forma scrisă a cesiunii părţii de
interes permite efectuarea menţiunii în Registrul comerţului (art.21 lit.h)
din Legea Nr.31/1990) cesionarul devenind membru asociat la societatea
în nume colectiv.
Cedentul , deşi pierde calitatea de membru asociat, rămâne
obligat faţă de societate să efectueze vărsămintele restante. De asemenea,

1
I. Turcu, op. citată, pag.137, Stanciu D. Cărpenaru, op. citată, pag.272

111
faţă de terţi rămâne răspunzător pentru toate operaţiunile făcute de
societate anterior cesiunii.

Societatea în comandită simplă

Organizarea societăţii
Societatea se particularizează prin existenţa a două categorii de
asociaţi:
- asociaţii comanditaţi, care desfăşoară activităţi comerciale
pentru obţinerea de beneficii, fără să dispună de capitalul necesar.
- asociaţii comanditari, care aduc capitalul, doresc să-l investească
în scopul obţinerii unui câştig şi să nu poarte o răspundere nelimitată
pentru obligaţiile societăţii comerciale, aşa cum răspund asociaţii
comanditaţi.
Pentru constituire, deşi legea nu precizează sunt necesari cel puţin
doi asociaţi: unul comanditat, unul comanditar.
Societatea în comandită simplă nu are instituţionalizată o adunare
generală a asociaţilor.
Organul de decizie este adunarea asociaţilor, comanditaţi şi
comanditari care are competenţa generală de a delibera şi hotărî în toate
problemele de interes ale societăţii cum ar fi: aprobarea situaţiei
financiare anuale (art. 86); alegerea administratorilor şi aprecierea
gestiunii acestora; rezolvarea divergenţelor dintre administratori (art. 76);
reducerea sau restrângerea capitalului social; schimbarea obiectului sau
formei de societate; prelungirea duratei societăţii; mutarea sediului
social;fuziunea sau dizolvarea societăţii;modificarea contractului de
societate.

Administrarea societăţii
Legea dispune expres că administrarea societăţii va fi încredinţată
unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi (art. 88).
Această discriminare operată de lege cu privire la dreptul
asociaţilor comanditaţi de a administra societatea este întemeiată pe
întinderea diferită a răspunderii asociaţilor comanditari şi comanditaţi
pentru obligaţiile societăţii.Asociaţii comanditaţi răspund solidar şi
nemărginit în timp ce asociaţii comanditari răspund numai în limita
aportului lor. Ca urmare, este firesc a se încredinţa administrarea acelor

112
 asociaţi care răspund cu întreaga lor avere, deoarece se prezumă că ei vor
manifesta maximum de interes şi preocupare în administraţie.
În cazul modalităţilor de administrare întemeiate pe pluralitate de
administratori, activitatea lor se va desfăşura, fie independent, fie colectiv,
dupa cum hotărăşte adunarea asociaţilor.
Administratorii trebuie să aibă calitatea de asociat, nefiind admisă
numirea administratorilor neasociaţi. Numirea administratorilor se poate
face prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării asociaţilor. Regulile
privitoare la actul administrării şi al reprezentării sunt aceleaşi ca şi cele
prezentate la societatea în nume colectiv.
Asociaţii comanditarii nu au dreptul să se amestece în
administrarea societăţii, sub sancţiunea pierderii beneficiului de
răspundere limitată.Ei pot face acte de gestiune externă, din care să
rezulte drepturi şi obligaţii pentru societate, dar numai în baza unei
procuri speciale pentru operaţii determinate, dată de reprezentanţii
societăţii şi înscrisă în Registrul comerţului (art. 89). În acest caz,
beneficiul răspunderii limitate se pierde, dar numai pentru obligaţiile
născute din operaţiunea încheiată de ei. Obligaţiile încheiate de
comanditari în numele societăţii atrag răspunderea solidară şi nelimitată a
acestora pentru toate obligaţiile sociale născute după data încheierii
actului.
Legea recunoaşte asociaţilor comanditari posibilitatea de a
participa la activităţile de numire şi revocare a administratorilor, de
autorizare a administratorilor pentru a efectua operaţiuni ce depăşesc
puterile lor, de a cere copie de pe situaţiile financiare anuale şi de a
controla exactitatea lor prin cercetarea registrelor comerciale şi a
celorlalte documente justificative. Asociaţii comanditari pot să ocupe
funcţii în societate cum ar fi : contabil, inginer, fără a pierde beneficiul
răspunderii limitate.În astfel de funcţii, comanditarii nu trateaza cu terţii,
şi nici nu pot să impună voinţa administratorilor, substituindu-se acestora
în administrarea societăţii.
Participarea la beneficii a asociaţilor se face potrivit actului
constitutiv.

Controlul gestiunii societăţii

113
 Controlul asupra gestiunii este exercitat de oricare asociat care nu
este administrator al societăţii.
Comanditarii au drepturi separate de control asupra administrării
societăţii. Legea dă dreptul asociaţilor comanditari să facă acte de
supraveghere, să ceară copii de pe situaţiile financiare anuale, şi de a
controla exactitatea lor, prin cercetarea registrelor comerciale şi a
celorlalte documente justificative (art. 89 alin.2-3).Astfel, comanditarii îşi
pot proteja interesele, veghind ca gestiunea societăţii să se desfaşoare în
conformitate cu prevederile legii şi ale actului constitutiv.

Societatea pe acţiuni
Acţiunile emise de societate
În societatea pe acţiuni, asociaţii contribuie la formarea capitalului
social ori majorarea acestuia prin efectuarea unui aport în numerar sau
natură, în schimbul căruia vor primi acţiuni.
Noţiunea de acţiune are mai multe sensuri. Astfel, acţiunea:
- este o fracţiune a capitalului social; toate acţiunile trebuie să fie
egale în valoare.
- este un titlu de credit; ea încorporează şi constată drepturile şi
obligaţiile născute din calitatea de acţionar.
- desemnează raportul juridic dintre acţionar şi societate.
Acţiunea poate fi definită ca un titlu reprezentativ al contribuţiei
asociatului, constituind o fracţiune din capitalul social, care conferă
calitatea de acţionar.

Caracterele juridice ale acţiunilor sunt:

1. Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită
valoare nominală. Aceasta valoare nominală reprezintă fracţiunea din
capitalul social pe care înscrisul o încorporează. Prin art.93, Legea
31/1990 se stabileşte că valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi
mai mică de 1000 de lei. Valoarea nominală a acţiunii determină valoarea
aportului ce trebuie efectuat pentru fiecare acţiune subscrisă.

114
 Acţiunea are şi o valoare patrimonială sau valoare de schimb, care
creşte sau scade în funcţie de rezultatele activităţii societăţii.
2. Acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social. Art.94 din
Legea 31/1990 prevede că:”acţiunile trebuie să fie de o egală valoare”,
posesorii acestora având şi ei drepturi egale. Ca o excepţie de la această
regulă, art.94 alin.2 din Legea 31/1990 prevede posibilitatea emiterii, în
condiţiile actului constitutiv, de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar
fără drept de vot, ce conferă titularilor drepturi diferite.
3. Acţiunile sunt indivizibile (art.102 din Legea 31/1990).
Divizarea acţiunilor ar avea ca rezultat fracţionarea excesivă a capitalului
social, creşterea numărului de acţionari, ceea ce ar îngreuna funcţionarea
societăţii.
4. Acţiunile sunt titluri negociabile. Datorită valorii patrimoniale
pe care o încorporează, acţiunile sunt considerate titluri de valoare şi sunt
denumite valori mobiliare. Ele se pot transmite altor persoane în condiţiile
legii.
Înscrisul sub care se materializează acţiunea cuprinde:
- denumirea şi durata societăţii;
- data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub
care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare,
şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a în
care s-a făcut publicarea;
- capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine,
valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate;
- avantajele acordate fondatorilor.
Felurile acţiunilor
Acţiuni ordinare. După modul lor de transmitere, acestea sunt de
două feluri:
- acţiuni nominative, care se caracterizează prin faptul că titularul
acţiunii este indentificat. În titlu se menţionează numele, prenumele, codul
numeric personal şi domiciliul acţionarului, persoană fizică, denumirea,
sediul şi numărul de înmatriculare şi codul unic de înregistrare al
acţionarului persoană juridică (art.93 alin 3 din Legea 31/1990). Drepturile
aferente acţiunii aparţin şi pot fi exercitate numai de către titularul acţiunii.
Acţiunile nominative pot fi emise în forma materială, pe suport de hârtie,
sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

115
 Dacă nu a emis şi nu a eliberat acţiuni în forma materială,
societatea va elibera acţionarilor câte un certificat de acţionar. Acest act
cuprinde elementele acţiunii în forma materială, prevăzute de art.93 alin.2
din Legea 31/1990, precum şi numărul, categoria şi valoarea nominală a
acţiunilor, proprietatea acţionarului, poziţia la care acţionarul este înscris
în Registrul acţionarilor(art.97 din Legea nr.31/1990).
- acţiuni la purtător, la care elementele de identificare a titularului
acţiunii nu se menţioneaza în titlu, posesorul acţiunii fiind titularul ei.
Acesta poate exercita toate drepturile aferente acţiunii.
- acţiuni preferenţiale. Potrivit art.95 din Legea nr.31/1990,
acţiunile preferenţiale sunt acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot.
Aceste acţiuni conferă titularului dreptul la un dividend prioritar din
beneficiului ce se va distribui înaintea oricărei alte distribuiri. Titularii
unor astfel de acţiuni se bucură de toate drepturile recunoscute de lege
acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a participa şi a
vota, în baza acestor acţiuni , la adunările generale. Aceste acţiuni nu pot
depăşi o pătrime din capitalul social.Nu pot fi titulari ai unor astfel de
acţiuni reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii.
Felul acţiunilor emise de societate se va stabili prin actul
constitutiv, iar dacă nu sunt stabilite prin actul constitutiv, acţiunile vor fi
nominative (art.91 din Legea nr.31/1990).

Drepturile şi obligaţiile acţionarilor

Drepturile acţionarilor sunt:
1. Dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor.
Excepţie fac titularii acţiunilor preferenţiale cu dividend prioritar, fără
drept de vot.
2. Dreptul de vot . Potrivit art.101 din Legea nr.31/1990, orice
acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul
constitutiv nu s-a prevăzut altfel.
3. Dreptul de a fi informaţi cu privire la desfăşurarea activităţii
societăţii. Acţionarii au acces la registrele societăţii. (art. 173 din Legea
nr.31/1990). Totodată, ei au dreptul să cerceteze situaţia financiară anuală,
rapoartele administratorilor şi cenzorilor, depuse la sediul societăţii în
vederea adunării generale.

116
 4.Dreptul la dividente.Potrivit art.67 alin,2 din Legea nr.31/1990,
dividendele se plătesc asociaţilor în proporţie cu cota parte de participare
la capitalul social vărsat. Cuantumul dividendului se stabileşte de adunarea
generală a acţionarilor.
5. Dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii.
Obligaţiile acţionarilor sunt:
Principala obligaţie a acţionarilor este de a efectua plata
vărsămintelor datorate. În cazul neachitării la scadenţă a vărsămintelor
datorate se va proceda astfel: (art.100 din Legea nr.31/1990).
Societatea îi invită să-şi îndeplinească această obligaţie, printr-o
somaţie colectivă, publicată de doua ori, la un interval de 15 zile, în
Monitorul Ofilcial, Partea a –IV a , şi într-un ziar de largă răspândire.
Dacă nici după această operaţie acţionarii nu efectuează
vărsămintele pe care le datorează, consiliul de administraţie va putea
decide, fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, potrivit
dreptului comun în materie de executare silită, fie anularea acţiunilor
nominative în cauză.
În cazul anulării acţiunilor, societatea va emite în locul acţiunilor
anulate noi acţiuni care vor fi vândute.
Prin vânzarea acestor acţiuni se urmăreşte acoperirea cheltuielilor
de publicitate şi vânzare, a dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor
neefectuate. Eventualul rest va fi predat acţionarilor ale caror acţiuni au
fost anulate.
Dacă nu s-au putut obţine sumele datorate societăţii , trebuie să se
procedeze de îndată la reducerea capitalului societăţii în proporţie cu
diferenţa dintre capitalul existent şi capitalul social.
Transmiterea acţiunilor
În cazul acţiunilor nominative, dreptul de proprietate se transmite
printr-o declaraţie facută în registrul acţionarilor al societăţii emitente,
semnată de cedent şi de cesionar, şi prin menţiunea făcută pe titlu(art.98
din Legea nr.31/1990).
În cazul acţiunilor nominative emise în forma dematerializată şi
tranzacţionate pe o piaţă organizată, transmitererea dreptului de proprietate
asupra acţiunilor se realizează în condiţiile prevăzute de O.U.G.
nr.28/2002 aprobată şi modificată prin Legea nr.525/2002 cu modificările
şi completările ulterioare.

117
 Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transmite
prin simpla tradiţiune a acestora (art.99 din Legea 31 /1990).
Acţionarii pot să înstrăineze acţiunile lor prin ofertă publică,
întocmind în acest sens un prospect de ofertă în conformitate cu
dispoziţiile O.U.G. nr.28/2002 aprobată şi modificată prin Legea
nr.525/2002.
De menţionat că acţionarii pot stipula în actul constitutiv clauze
speciale privind transmiterea acţiunilor, tocmai pentru protejarea
intereselor societăţii şi ale lor.
Aceste clauze pot fi clauze de agrement, când transmiterea
acţiunilor este condiţionată de avizul consiliului de administraţie sau al
adunării generale privind persoana dobânditorului, sau clauze de
preempţiune, când acţionarii sau societatea dobândesc cu preferinţă
acţiunile asociatului cedent.
Adunarea generală a acţionarilor
Regulile prevăzute de Legea nr.31/1990 cu privire la felurile
adunării generale, convocarea, şedinţa adunării generale şi hotărârile
adunării generale au fost analizate.
Constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică
Societăţil pe acţiuni se poate constitui în două moduri.
- simultan. Semnatarii actului constitutiv, dacă deţin capitalul
social subscris constituie societatea comercială pe acţiuni simultan după
procedura prezentată.
- prin subscripţie publică. Se apelează la acest mod de constituire
a societăţii pe acţiuni, când fondatorii nu deţin întregul capital subscris şi
apelează la oferte publice, într-o perioadă de timp stabilită.
Oferta publică îmbracă forma prospectului de emisiune considerat
o ofertă de a contracta (de a vinde acţiuni) unor persoane nedeterminate
(posibilii viitori acţionari).
O primă fază în constituirea unor astfel de societăţi o constituie
întocmirea prospectului de emisiune de către fondatori. Acesta va cuprinde
datele cerute pentru actul constitutiv (art.8 din Legea nr.31/1990) cu
excepţia celor privind pe administratori şi cenzori deoarece alegerea lor va
avea loc în cadrul adunării constitutive; data în care se va stabili data
închiderii subscripţiei.

118
 Prospectul de emisiune, semnat de fondatori în formă autentică va
trebui depus, înainte de publicare, la Oficiul Registrului comerţului din
judeţul în care se va stabili sediul societăţii, pentru ca judecătorul delegat
să autorizeze publicarea prospectului de emisiune.
Subscrierile de acţiuni se fac pe unul sau pe mai multe exemplare
ale prospectului de emisiune , vizat de judecătorul delegat, şi vor cuprinde:
numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul subscriitorului,
numărul acţiunilor subscrise, data subscrierii şi declaraţia expresă că
subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune(art.18 alin 1 şi 2
din Legea nr.31/1990).
În termen de 15 zile de la data închiderii subscrierii, fondatorii vor
convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul
Oficial al României, partea a IV-a, şi două ziare de largă răspândire, cu 15
zile înainte de data fixată pentru adunare.
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social a
fost subscris şi fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea
acţiunilor subscrise la C.E.C. sau la o societate bancară. Restul de capital
subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare.
Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite
integral (art.20 din Legea nr.31/1990).
În cazul în care subscrierile depăşesc, sau sunt mai mici decât
capitalul social prevăzut în prospect, fondatorii sunt obligaţi să supună
aprobării adunării constitutive mărirea sau, după caz, micşorarea
capitalului social la nivelul subscripţiei(art.21 din Legea nr.31/1990).
Fondatorii sunt obligaţi să întocmească o listă a celor care,
acceptând subscripţia, au dreptul să participe la adunarea constitutivă, cu
menţionarea numărului acţiunilor fiecăruia.
Adunarea alege un preşedinte şi doi sau mai mulţi secretari.
În adunarea constitutivă, fiecare acceptant are dreptul la un vot. El
poate fi reprezentat prin procură specială, dar nimeni nu poate reprezenta
mai mult de 5 acceptanţi.
Adunarea constitutivă este legal constituită dacă sunt prezenţi
jumătate plus unu din numărul acceptanţilor şi ia hotărâri cu votul
majorităţii simple a celor prezenţi (art.24 din Legea nr.31/1990).
Adunarea constitutivă are următoarele obligaţii(art.27 din Legea
nr.31/1990):

119
 - verifică existenţa vărsămintelor;
- examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a
aporturilor în natură; aprobă participările la beneficii ale fondatorilor şi
operaţiunile încheiate în contul societăţii;
- discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii şi desemnează pe
aceea care se vor prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea
formalităţilor cerute pentru constituirea societăţii;
- numeşte pe administratori şi cenzori;
Dacă constituirea societăţii nu a avut loc, restituirea vărsămintelor
se va face direct acceptanţilor(art.28 din Legea nr.31/1990).
Fondatorii şi primii administratori sunt solidar răspunzători, din
momentul constituirii societăţii, faţă de societate şi de terţi, dacă au produs
un prejudiciu pentru: subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea
vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutiv; existenţa aporturilor
în natură, veridicitatea publicităţii făcute în vederea constituirii societăţii.
Fondatorii sunt răspunzători şi pentru valabilitatea operaţiunilor
încheiate în contul societăţii înainte de constituire şi luate de aceasta
asupra sa.
Adunarea generală nu va putea da descărcare fondatorilor şi
primilor administratori, pentru răspunderea ce le revine, timp de 5 ani.
Potrivit art.34 din Legea 31/1990 societăţile pe acţiuni constituite
prin subscripţie publică vor fi considerate societăţi deţinute public în
sensul O.U.G. nr.28/2002 privind valorile mobiliare serviciile de investiţii
financiare şi pieţele reglementate, aprobată prin Legea nr.525/2002 cu
modificările şi completările ulterioare.

Administrarea societăţii
Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi
administratori temporari şi revocabili; dacă sunt mai mulţi, ei constituie un
consiliu de administraţie (art. 134 din legea nr. 31/1990).
Consiliul de administraţie poate delega o parte din puterile sale
unui comitet de direcţie compus din membrii aleşi dintre administratori,
fixându-le în acelaşi timp şi remuneraţia (art. 140). Preşedintele consiliului
de administraţie poate fi director general sau director al societăţii şi , în
această calitate, conduce şi comitetul de direcţie (art. 140 alin.2).

120
 Executarea operaţiilor societăţii poate fi încredinţată unuia sau
mai multor directori executivi (art. 147).
Deoarece regulile generale privind administratorii societăţilor
comerciale au fost analizate, în cele ce urmează vom examina numai
regulile care reglementează consiliul de administraţie, comitetul de
direcţie şi directorii executivi.

Consiliul de administraţie
În societăţile în care sunt numiţi mai mulţi administratori, aceştia
se organizează în consiliul de administraţie. Acesta este organ colegial de
gestiune, care ia hotarâri prin deliberări pe baza principiului majorităţii de
voturi.
Consiliul de administraţie are în structura funcţională a societăţii
celeaşi îndatoriri, responsabilităţi şi prerogative ca şi administratorul unic.
Consiuliul de administraţie este condus de un preşedinte (director
general), desemnat în condiţiile stabilite prin actul constitutiv sau ales de
membrii consiliului de administraţie.
Ca preşedinte, acesta îndrumă activitatea consiliului de
administraţie, iar ca director general pregăteşte lucrările consiliului,
îndeplineşte hotărârile luate, angajează personalul societăţii.
Preşedintele consiliului de administraţie are şi conducerea
adunării generale a acţionarilor (art. 128 din Legea nr. 31/1990).
Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată pe lună şi
ori de câte ori este necesar.Convocarea se face de către preşedintele
consiliului sau la cererea unuia dintre administratori.
Convocarea cuprinde locul unde se va ţine şedinţa, ora şi data,
precum şi ordinea de zi.Nici o decizie nu se va putea lua în afara
problemelor planificate şi anunţate, cu excepţia unor lucrări ce nu suferă
amânare (art. 146 din Legea nr. 31/1990).
Deliberarile consiliului de administraţie se fac cu majoritatea
absolută de voturi, fiind necesară prezenţa a cel puţin jumătate din
numărul membrilor.
La fiecare şedinţă, se întocmeşte proces verbal, care va cuprinde
menţiuni privind ordinea de zi, deliberările, deciziile luate, numărul de
voturi întrunite şi opiniile separate (art. 146 alin.6 din Legea nr. 31/1990).

121
 La şedinţele consiliului de administraţie vor fi convocaţi şi
cenzorii. Unul dintre membrii consiliului îndeplineşte funcţia de secretar,
redactând procesul verbal de şedinţă.
Deciziile consiliului de administraţie considerate nelegale pot fi
anulate prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.Soluţia se bazează
pe dispoziţiile art. 111 lit.d din Legea nr. 31/1990, care prevăd că adunarea
generală are dreptul şi obligaţia “să se pronunţe asupra gestiunii
administratorilor”.
Deciziile consiliului de administraţie nu pot fi atacate în justiţie de
către acţionari.
Sarcina administrării societăţii, care revine consiliului, poate fi
împărţită între membrii acestuia, pe ramuri de activitate.În raport de
situaţia existentă, consiliul de administraţie poate numi directori executivi
(art. 147 din Legea nr. 31/1990) sau delega o parte din puterile sale unui
comitet de direcţie (art. 140 din Legea nr. 31/1990).
Directorii executivi
Potrivit art. 147 din Legea nr. 31/1990, executarea operaţiilor
societăţii poate fi încredinţată unuia sau mai multor directori
executivi.Aceştia sunt funcţionari ai societăţii.Ei sunt angajaţi de către
consiuliul de administraţie pe bază de contract de muncă, dacă în actul
constitutiv nu se prevede altfel.
Directorii executivi nu pot fi membri în consiuliul de
administraţie şi nici în comitetul de direcţie.
Obligaţia lor de serviciu este realizarea operaţiilor societăţii ce le
sunt încredinţate spre executare.Directorii executivi sunt mandatarii
societăţii, de aceea, se prevede că ei sunt răspunzători faţă de societate şi
de terţ, ca şi administratorii în condiţiile legii nr. 31/1990.
Atunci când directorii pierd încrederea celor care i-au numit, ei
pot fi revocaţi oricând din funcţie; contractul lor de munca va fi
desfăcut.Când revocarea nu e motivată, directorii executivi sunt
îndreptăţiţi să solicite daune.

Comitetul de direcţie

122
 Comitetul de direcţie este un organ colegial de administrare a
societăţii.El se constituie de către consiliul de administraţie, iar membrii
săi sunt aleşi din rândul administratorilor cu majoritate de voturi.
Comitetul de direcţie este un organ de conducere operativă
conceput pentru a asigura o mai mare posibilitate de control şi îndrumare
şi o mai bună legatură între asociaţi şi conducerea societăţii.
Comitetul de direcţie este condus, potrivit legii, de către directorul
general sau directorul societăţii (art. 140 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
Membrii comitetului de direcţie pot fi revocaţi oricând de către
consiliul de administraţie.
Atribuţiile care revin comitetului de direcţie sunt cele delegate de
către consiliul de administraţie.Ele sunt stabilite prin decizia consiliului în
condiţiile legii.Consiliul nu poate delega, comitetul de direcţie, toate
atribuţiile care îi sunt conferite de lege.
Comitetul de direcţie se întruneşte cel puţin o dată pe săptămână
(art. 146 alin.2).
Deciziile se iau cu majoritate absolută a membrilor săi.
Deliberările şi deciziile comitetului se consemnează în registrul
şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie (art. 172 lit. d din Legea
nr. 31/1990).
Deciziile comitetului de direcţie pot fi anulate ori suspendate de
consiliul de administraţie.
Cenzorii societăţii
În societatea pe acţiuni, controlul asupra actelor si operaţiunilor
administratorilor se exercită de către cenzori.
Prevederile Legii nr.31/1990 privitoare la desemnarea, drepturile
şi obligaţiile cenzorilor, modul de lucru şi răspunderea acestora au fost
analizate în Capitolul V al lucrării.
Obligaţiunile emise de societate
În cazul în care societatea pe acţiuni are nevoie de capital
suplimentar, aceasta îl va putea obţine printr-o emisie de obligaţiuni, care
nu este altceva decât un împrumut pe termen lung.
Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate în schimbul
sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a
rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente.

123
 Obligaţiunile din aceaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală;
ele conferă posesorilor (obligatarilor) drepturi egale.
Obligatarul nu are calitatea de acţionar, ci calitatea de creditor al
societăţii. El are dreptul la restituirea sumei datorate şi la plata dobânzilor
aferente, indiferent dacă societatea a obţinut sau nu beneficii. Nu are însă ,
nici unul din drepturile acţionarului, şi nici nu suportă pierderile societăţii.
La fel ca şi acţiunile, obligaţiunile pot fi nominative sau la
purtător.
Condiţiile emiterii obligaţiunilor
Emiterea de obligaţiuni este hotărâtă numai de adunarea generală
extraordinară a societăţii (art.113 lit.k din Legea nr.31/1990).
Suma pentru care se pot emite obligaţiuni nu poate depăşi trei
pătrimi din capitalul vărsat şi existent conform ultimului bilanţ contabil
aprobat (art.162 din Legea nr.31/1990).
Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai mică de
25000 de lei.
În cazul în care emiterea obligaţiunilor se face prin ofertă publică,
emiterea şi tranzacţionarea lor sunt reglementate de O.U.G. nr.28/2002
privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele
reglementate.
În vederea emiterii de obligaţiuni prin ofertă publică
administratorii vor întocmi un prospect de emisiune.
Prospectul de emisiune va cuprinde:
- denumirea, obiectul de activitate, sediul şi durata societăţii;
- capitalul social şi rezervele;
- data publicării în Monitorul Oficial al României a încheierii de
înmatriculare şi modificările ce s-au adus actului constitutiv;
- situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil aprobat;
- categorii de acţiuni emise de societate;
- suma totală a obligaţiunilor care au fost emise anterior şi a celor
care urmează a fi emise, modul de rambursare, valoarea nominală a
obligaţiunilor, dobânda lor, indicarea dacă sunt nominative sau la purtător,
precum şi indicarea dacă sunt convertibile dintr-o categorie în alta, ori în
acţiuni;
- sarcinile ce generează imobilele societăţii;

124
 - data la care a fost publicată hotărârea adunării generale
extraordinare care a aprobat emiterea de obligaţiuni.
Obligaţiunile astfel emise se subscriu prin intermediul societăţilor
de valori mobiliare. Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie se fie integral
vărsată.
În baza subscrierilor, societatea emite titlurile obligaţiunilor.
Obligaţiunile trebuie semnate de doi administratori când sunt mai mulţi,
sau de unicul administrator al societăţii.
Rambursarea obligaţiunilor
Obligaţiunile se pot rambursa la scadenţă (art.171 alin.1 din
Legea nr.31 /1990), sau anticipat prin tragere la sorţi (art.171 alin.2).
Obligaţiunile emise de societate pot fi preschimbate în acţiuni ale
societăţii emitente, în condiţiile stabilite în prospectul de ofertă publică.
Adunarea generală a obligatarilor
Art.166 din Legea nr.31/1990 prevede că obligatarii se pot întruni
în adunare generală, pentru a delibera asupra intereselor lor.
Adunarea se poate convoca la cererea unui număr de obligatari
care să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate, sau
după numirea reprezentanţilor obligatarilor la cererea acestora, pe
cheltuiala societăţii care a emis obligaţiunile.
Dispoziţiile privind formele, condiţiile şi termenele convocării
prevăzute pentru adunarea generală ordinară a acţionarilor sunt valabile şi
în cazul acestei adunări (art. 166 alin.3 din Legea nr. 31/1990).
Art. 167 din Legea nr. 31/1990 stabileşte următoarele atribuţii ale
adunării generale a obligatarilor :
- numeşte un reprezentant al obligatarilor şi unul sau mai mulţi
supleanţi. Aceştia reprezintă obligatarii faţă de societate şi în justiţie.Ei pot
asista la adunările generale ale acţionarilor, dar nu pot participa la
administrarea societăţii.
- îndeplineşte toate actele de supraveghere şi de apărare a
intereselor comune ale obligatarilor.
- constituie un fond pentru acoperiea cheltuielilor necesare
apărării drepturilor obligatarilor.
- poate face opoziţie la orice modificare a actului constitutiv sau a
condiţiilor împrumutului, prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor
obligatarilor.

125
 - se pronunţă asupra emiterii de noi obligaţiuni de către societate.
În cazurile 1, 2 şi 3 hotărârea se ia cu o majoritate reprezentând cel
puţin o treime din titlurile emise şi nerambursate.În cazurile 4 şi 5, legea
cere prezenţa în adunare a obligatarilor reprezentând cel puţin două treimi
din titlurile nerambursate şi votul favorabil a cel puţin patru cincimi din
titlurile reprezentate la adunare.
Obligatarii pot fi reprezentaţi prin mandatari.Nu pot fi mandatari
ai obligatarilor: administratorii, cenzorii şi funcţionarii societăţii.
Hotărârile adunării generale a obligatarilor vor fi aduse la
cunoştinţa societăţii, în termen de cel mult trei zile de la adoptarea lor
(art.167 alin.2 din Legea nr. 31/1990).Aceste hotărâri sunt obligatorii
pentru toţi obligatarii, chiar şi pentru cei care nu au luat parte la adunare
sau au votat contra (art. 169 din Legea nr. 31/1990), cu precizarea că
numai aceşti obligatari pot ataca în justiţie hotărârile adunării obligatarilor.
Când drepturile obligatarilor au fost încălcate, societatea poate fi
chemată în justiţie, dreptul la acţiune aparţinând oricărui obligatar ale cărui
interese au fost lezate.Acţiunea individuală a obligatarului este
inadmisibilă, dacă reprezentantul obligatarilor a intentat o acţiune
împotriva societăţii având acelaşi obiect, sau dacă este contrară unei
hotârâri a adunării generale a obligatarilor (art. 170 din Legea nr.
31/1990).

Societatea cu răspundere limitată

Organizarea societăţii
Adunarea asociaţilor este organul de deliberare şi decizie a
societăţii cu răspundere limitată.Ea exprimă voinţa socială, în consecinţă,
decide în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii.
Prin actul constitutiv se va putea stabili că votarea se poate face şi
prin corespondenţă.
Adunarea asociaţilor se convoacă la sediul societăţii, cel puţin o
dată pe an sau de câte ori este necesar.
Administratorii sunt obligaţi prin lege să convoace adunarea
asociaţilor. De asemenea, convocarea se poate face şi de către un asociat
sau un număr de asociaţi care reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul
social, cu precizarea scopului convocării (art.158 lit.b din Legea nr.
31/1990).Cenzorii societăţii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor,

126
când aceasta nu a fost convocată de administrator (art. 158 lit.b din Legea
nr. 31/1990).
În lipsa unei prevederi în actul constitutiv, convocarea se va face
în forma scrisorii recomandate, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată
pentru ţinerea adunării şi cu precizarea ordinii de zi.
Atribuţiile adunării asociaţilor sunt următoarele (art. 189 din
Legea nr. 31/1990):
- aprobă situaţia financiară anuală şi stabileşte repartizarea
profitului net; desemnează administratorii şi cenzorii societăţii; îi revocă şi
le dă descărcare pentru activitatea lor; decide urmărirea administratorilor şi
a cenzorilor pentru prejudiciile cauzate societăţii, desemnând şi persoana
însărcinată să o exercite; modifică, în condiţiile legii, actul constitutiv;
decide contractarea auditului financiar, atunci când aceasta nu are caracter
obligatoriu, potrivit legii.
În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic,
atribuţiile menţionate aparţin asociatului în cauză (art. 13 din Legea nr.
31/1990).
Asociaţii exercită dreptul de vot în adunarea asociaţilor
proporţional cu participarea la capitalul social;fiecare parte socială dă
dreptul la un vot (art. 188 din Legea nr. 31/1990).
Art. 187 din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârile adunării
generale se iau prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi
a părţilor sociale.Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre
valabilă, din cauza neîmplinirii dublei majorităţi cerute de lege, se va
convoca o nouă adunare a asociaţilor. La a doua convocare, hotărârile se
iau prin votul majorităţii asociaţilor prezenţi în adunare.
Hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv se iau
cu votul tuturor asociaţilor, dacă legea sau actul constitutiv nu prevede
altfel (art. 187 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
Un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările
adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele
juridice încheiate între el şi societate (art. 188 alin.2 din Legea nr.
31/1990).
Asociatul ale cărui drepturi au fost încălcate poate cere instanţei
judecătoreşti anularea hotărârii adunării asociaţilor.Dreptul de a ataca

127
hotărârea se exercită în condiţiile prevăzute de lege pentru anularea
hotărârilor adunării acţionarilor (art. 191 din Legea nr. 31/1990).
Administrarea societăţii
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau
mai mulţi administratori (art. 192 din Legea nr. 31/1990).
Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi şi sunt numiţi prin
actul constitutiv sau de adunarea asociaţilor.
Art. 192 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 prevede că dispoziţiile art.
77 din lege care se referă la alegerea administratorilor la societatea în
nume colectiv se aplică şi societăţii cu răspundere limitată.Trebuie însă
precizat că în doctrină se consideră că desemnarea administratorilor ca şi
stabilirea puterilor, durata însărcinării şi remuneraţia administratorilor,
trebuie să se decidă, în cazul societăţii cu răspundere limitată, de adunarea
asociaţilor cu respectarea dublei majorităţi prevăzute de art. 187 din Legea
nr. 31/1990 (majoritatea în numărul asociaţilor şi în numărul părţilor
sociale), iar nu singura majoritate a capitalului social aşa cum prevede art.
77 din Legea nr. 31/1990.
Pentru protejarea intereselor societăţii, legea interzice
administratorilor să exercite, fără autorizarea adunării asociaţilor,
mandatul de administrator, în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect de activitate, precum şi să facă acelaşi tip de comerţ ori altul
concurent pe cont propriu, sau pe contul altei persoane fizice sau juridice
(art. 192 alin.2 din Legea nr. 31/1990), sub sancţiunea revocării şi
răspunderii pentru daunele cauzate societăţii.
Când sunt mai mulţi administratori, asociaţii pot prevedea ca ei să
lucreze împreună sau individual.
Dacă s-a stabilit ca administratorii să lucreze împreună, deciziile
trebuie luate în unanimitate, iar în caz de divergenţă va decide dubla
majoritate (art. 187 din Legea nr. 31/1990).
În cazul în care în actul constitutiv nu s-a stabilit modul de
exercitare a mandatului de către administrator trebuie admis că fiecare
dintre ei poate lucra individual (art. 389 C.com.).
Atunci când un administrator ia iniţiativa unei operaţii care
depăşeşte limitele operaţiilor obişnuite comerţului pe care îl exercită
societatea, el trebuie să înştiinţeze în prealabil pe ceilalţi administratori, iar

128
dacă există opoziţia unuia dintre administratori, vor decide asociaţii în
condiţiile art. 187 din Legea nr. 31/1990.
Administratorii societăţii cu răspundere limitată pot face toate
operaţiile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, afară
de restricţiile stabilite prin actul constitutiv.
Administratorii au obligaţia de a ţine un registru al asociaţilor
societăţii (art. 193 din Legea nr.31/1990).Registrul cuprinde: numele,
prenumele şi domiciliul, respectiv denumirea şi sediul fiecărui asociat,
partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice altă
modificare privitoare la acestea. Nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea personală şi solidară a administratorului pentru prejudiciile
cauzate societăţii.
Registrul asociaţilor poate fi cercetat de către asociaţi, precum şi
de creditorii asociaţilor şi cei ai societăţii.
Societatea cu răspundere limitată este reprezentată de
administratorul care a fost desemnat prin actul constitutiv, sau ulterior prin
decizia adunării asociaţilor în calitate de reprezentant al acesteia. Dacă
prin actul constitutiv nu s-a stabilit care administrator are puterea de
reprezentare a societăţii, legea prezumă că dreptul de administrare aparţine
fiecărui administrator(art.75 şi art.192 alin.3 din Legea nr.31/1990).
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de
dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele speciale prevăzute în legea
societăţilor comerciale (art.72 din Legea nr.31/1990).
Controlul gestiunii societăţii
În societatea cu răspundere limitată, controlul asupra gestiunii
societăţii se poate realiza de către:
- cenzori, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni.
- asociaţi, ca şi în cazul societăţii în nume colectiv.
În societatea cu răspundere limitată alegerea cenzorilor este
facultativă, dacă numărul asociaţilor nu trece de cincisprezece(art.194 din
Legea nr.31/1990).
În lipsă de cenzori, fiecare dintre asociaţi, care nu este
administrator al societăţii, va exercita dreptul de control. Asociaţii
efectuează controlul asupra gestiunii societăţii implicit prin exercitarea
drepturilor conferite de calitatea de asociat. Aceste drepturi sunt:

129
 - dreptul de a participa la deliberări şi luarea deciziilor privind
toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii (art.186 din Legea
nr.31/1990).
- dreptul de a cerceta registrul asociaţilor şi registrele comerciale
ale societăţii(art.193 alin.3 din Legea nr.31/1990).
- dreptul de a lua la cunoştinţă, înainte de a fi prezentate spre
dezbatere adunării asociaţilor, despre bilanţ şi contul de profit şi pierderi.

Societatea în comandită pe acţiuni

Organizarea societăţii
Reglementarea dată de lege funcţionării societăţii în comandită pe
acţiuni ţine seama, deopotrivă, de caracterul intuitu personae al societăţii,
de drepturile şi îndatoririle ce sunt conferite comanditaţilor, dar şi de
specificul societăţilor de capitaluri.
În societatea în comandită pe acţiuni vor fi aplicate regulile
valabile pentru societatea pe acţiuni, referitoare la organele societăţii,
obligaţiile administratorilor, adunarea generală, acţiuni, obligaţiuni,
cenzori, dizolvarea şi lichidarea acesteia (art. 182).
Organele şi funcţionarea societăţii în comandită pe acţiuni sunt
guvernate de următoarele două principii: dispoziţiile imperative ale legii
reglementează organizarea şi funcţionarea acestei forme de
societăţi.Organele principale ale societăţii sunt: adunarea generală a
acţionarilor, organ suprem de decizie;administratorul , ca organ de
gestiune şi cenzorul ca organ de control.
Acţionarii pot numi sau alege persoanele care pot face parte din
organele executive şi de control.Legea impune însă ca administratorii să
fie aleşi numai din rândul asociaţilor comanditaţi (art. 183 alin. 1).În ceea
ce priveşte alegerea cenzorilor, legea cere administratorilor să nu
participe la alegerea acestora, chiar dacă posedă acţiuni.Legea urmăreşte
astfel să conserve dreptul extins de control al comanditaţilor şi să prevină
eventuala influenţare a adunării generale în alegerea unui organ de
control.
Administrarea societăţii
Administrarea societăţii în comandită pe acţiuni se organizează
potrivit dispoziţiilor legii şi prevederilor actului constitutiv.

130
 Legea dispune că administrarea societăţilor în comandită pe
acţiuni este încredinţată unuia sau mai multor administratori care trebuie
să fie asociaţi comanditaţi (art.183 alin.1).

Modalităţi de organizare a administrării

Atunci când societatea este administrată de un unic administrator,
acesta are un drept general de reprezentare şi putere deplină, putând
efectua orice act cerut de realizarea obiectului social.
Când societatea este administrată de mai mulţi administratori
independenţi, şi actul constitutiv nu delimitează atribuţiile lor, fiecare are
calitatea de a acţiona şi angaja societatea ca un administrator unic.Actul
constitutiv poate să delimiteze fiecărui administrator domeniul de
activitate, cât şi dreptul de reprezentare.
Când societatea este administrată de mai mulţi administratori care
lucrează împreună ei pot fi numiţi prin actul constitutiv sau aleşi de
adunarea generală a acţionarilor. Numirea prin actul constitutiv se face de
regulă pentru toată durata societăţii şi, ca urmare, aceşti administratori
sunt în principiu irevocabili.
Alegerea administratorilor se poate face pentru o perioadă de timp
limitată sau nedeterminată, dar ei pot fi revocaţi oricând de organul care
i-a ales.
Indiferent de modul de numire, condiţia impusă de lege este ca
administratorii să fie asociaţi comanditaţi (art. 184).De aici rezultă că
administratorii unei societăţi în comandită pe acţiuni nu vor putea fi prin
cumul, fără aprobarea tuturor asociaţilor, administratori ai altor societăţi,
cum este permis administratorilor societăţilor pe acţiuni, deoarece ei au
calitatea de asociaţi cu răspundere nelimitată. Ei nu pot deveni asociaţi cu
răspundere nelimitată într-o altă societate şi nu pot realiza pe cont propriu
un comerţ identic sau asemănător cu cel practicat de societate, fără riscul
de a răspunde pentru concurenţa făcută societăţii.
Administratorii aleşi pot fi revocaţi din funcţie dacă nu se mai
bucură de încrederea asociaţilor.Cei numiţi prin actul constitutiv nu pot fi
revocaţi decât pentru “justă cauză”.În ambele cazuri revocarea
administratorilor echivalează cu modificarea statutului şi ca urmare legea
cere ca hotărârea să se ia cu condiţiile de cvorum şi majoritate cerută

131
pentru adunările extraordinare.Cu respectarea aceloraşi condiţii adunarea
generală alege o altă persoană în locul administratorului revocat, decedat
sau care a încetat exercitarea mandatului său.Numirea trebuie aprobată şi
de ceilalţi administratori când sunt mai mulţi.Noul administrator devine
asociat comanditat (art 184).
Administratorul revocat rămâne răspunzator nelimitat faţă de terţ
pentru obligaţiile pe care le-a contractat în timpul mandatului său (art.
184 alin.ultim).
În realizarea mandatului încredinţat, administratorii răspund
solidar faţă de societate.Această răspundere este înlaturată dacă
administratorul face dovada că s-a opus deciziei majorităţii
administratorilor, prin care s-a aprobat operaţiunea păgubitoare şi a cerut
să se consemneze în registrul de deliberări opinia sa contrară, şi a
înştiinţat în scris pe cenzor (art. 144).
Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor se ia prin
hotărârea adunării generale cu majoritatea cerută pentru adunările
extraordinare.
Administratorii societăţilor în comandită pe acţiuni răspund
pentru obligaţiile sociale subsidiar, solidar şi nemărginit cu întreaga lor
avere (deoarece sunt asociaţi comanditaţi), spre deosebire de
administratorii societăţilor pe acţiuni, care nu răspund de eventualele
daune.
Controlul gestiunii societăţii
Cenzorii se aleg de adunarea generală a asociaţilor pe o perioadă
de trei ani şi pot fi realeşi (art. 154).Legea stabileşte că trebuie să fie în
număr de cel puţin trei şi tot atâţi supleanţi.Dacă statutul prevede mai
mulţi cenzori, numărul acestora trebuie să fie impar.Cel puţin unul din
cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii sunt
asociaţi, cu excepţia expertului contabil.Cenzorii care nu sunt asociaţi
comanditaţi trebuie să depună o garanţie.
Atribuţiile şi modul de lucru al cenzorilor din societăţile în
comandită pe acţiuni sunt identice celor pentru societăţile pe acţiuni
(art.158, 159,160).Ei trebuie să determine respectarea legii, statutului şi
deciziilor adunării generale.Ei nu iau parte la administraţie şi nu
reprezintă societatea în raporturile cu terţii.În ceea ce priveste drepturile
de control, ei au drepturi nelimitate de a verifica toate operaţiunile

132
sociale cu scopul prevenirii abuzurilor şi de a găsi un remediu înainte de a
se produce paguba.
Răspunderea cenzorilor este determinată de regulile
mandatului.Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generală,
cu votul cerut pentru luarea hotărârilor adunării extraordinare.
Acţiunea în răspundere contra cenzorilor aparţine numai adunării
generale.O astfel de decizie atrage de drept încetarea mandatului
cenzorului şi adunarea va proceda la înlocuirea lui.

133
CAPITOLUL III
MODIFICAREA SOCIETĂŢII
COMERCIALE

1. Noţiunea de modificare a societăţii comerciale

Condiţiile economice concrete în care îşi desfăşoară activitatea
societatea comercială se pot modifica.
Membrii asociaţi din societatea comercială sunt interesaţi să se
racordeze permanent la cerinţele pieţii.De aceea, ei pot să mărească sau să
scadă capitalul social, să schimbe obiectul de activitate al societăţii
comerciale, să modifice durata societăţii, să înfiinţeze sau desfiinţeze după
caz filiale, sucursale etc.
În sensul Legii nr,31/1990 noţiunea de modificare a societăţii
comerciale înseamnă, orice modificare a actului constitutiv. Cel puţin două
argumente susţin acest lucru:
- modificările societăţii comerciale reclamă modificarea actului
constitutiv, deoarece vizează elementele lui componente;
- în economia Legii 31/1990 Titlul IV se intitulează “Modificarea
actului constitutiv” (art.199-216).
Mijlocul juridic la îndemâna membrilor asociaţi prin care se
realizează modificarea societăţii comerciale îl reprezintă modificarea
actului constitutiv.

2. Condiţiile generale de modificare ale actului constitutiv

Potrivit modificărilor aduse art.199 (1) din Legea nr.31/1990,
actul constitutiv poate fi modificat prin:

134
 - hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii;
- printr-un act adiţional la actul constitutiv;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti ca urmare a excluderii sau
retragerii pentru motive temeinice a asociatului din societatea în nume
colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată când instanţa
dispune cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi
asociaţi.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este
obligatorie atunci când are ca obiect:
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a
unui teren;
- modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume
colectiv sau în comandită simplă:
- majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
Legiuitorul a menţinut astfel, regula încheierii actului constitutiv
sub forma înscrisului sub semnătură privată şi în cazul actului modificator
cu excepţiile susmenţionate. Excepţiile sunt acelaşi ca şi în cazul
întocmirii actului constitutiv.
Actul modificator cuprinde trimiterile la textele modificate ale
actului constitutiv. El se înregistrează în registrul comerţului în baza
încheierii judecătorului delegat. În cazul excluderii sau retragerii unui
asociat pentru motive temeinice, înregistrarea actului modificator se face
în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile (art.199 al.3 Legea nr.31/1990).
Potrivit modificărilor aduse art.199 (1) din Legea nr.31/1990,
actul constitutiv poate fi modificat prin:
- hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii;
- printr-un act adiţional la actul constitutiv;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti ca urmare a excluderii sau
retragerii pentru motive temeinice a asociatului din societate în nume
colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată când instanţa
disopune cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi
asociaţi.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este
obligatorie atunci când are ca obiect:
- majoritatea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură
a unui teren;

135
 - modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume
colectiv sau în comandită simplă;
- majorarea capitalului scoail prin subscripţie publică.
Legiuitorul a menţinut astfel regula încheierii actului constitutiv
sub forma înscrisului sub semnătura privată şi în cazul actului modificator
cu excepţiile susmenţionate. Excepţiile sunt aceleaşi ca şi în cazul
întocmirii actului constitutiv.
Actul modificator cuprinde trimiterile la textele modificate ale
actului constitutiv. El se înregistrează în registrul comerţului în baza
încheierii judecătorului delegat. În cazul excluderii sau retragerii unui
asociat pentru motive temeinice, înregistrarea actului modificator se face
în baza hotărârii judecătoreşti irevocabile (art.199 alin.3 Legea
nr.31/1990).
În cazul societăţilor în nume colectiv sau în comandită simplă
actul modificator se întocmeşte în formă autentică.
Sintagma de act modificator se foloseşte în cazul societăţii în
nume colectiv, comandită simplă şi cu răspundere limitată.
Sintagma de act adiţional se foloseşte în cazul societăţii pe acţiuni
şi în comandită pe acţiuni. Actul adiţional cuprinde textul integral al
clauzelor modificate (art.130 lin.4 din Legea nr.31/1990).
Modificarea actului constitutiv se hotăreşte astfel:
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni: prin hotărârea
adunării generale extraordinare în condiţiile de cvorum (la prima
convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând ¾ din capitalul social şi la
convocările următoare prezenţa acţionarilor reprezentând ½ din capitalul
social) şi de majoritate (la prima convocare, votul acţionarilor care
reprezintă 1/3 din capitalul social) prevăzute de lege (art.115 din Legea
nr.31/1990).
- la societăţile în nume colectiv, societăţile în comandită simplă şi
societăţile cu răspundere limitată, prin votul tuturor asociaţilor (art.187
din Legea nr.31/1990).

Publicitatea actului modificator la Monitorul Oficial al României

După înregistrarea în registrul comerţului, actul modificator în
cazul societăţilor pe acţiuni, comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată

136
şi trimite din Oficiu Monitorului Oficial al României spre publicare în
Partea IV, de către registrul comerţului, pe cheltuiala societăţii.
La societăţile în nume colectiv sau în comandită simplă nu este
obligatorie publicarea actului modificator în Monitorul Oficial al
României (art.199 alin.3 şi Legea nr.31/1990).

Efectele juridice ale neefectuării publicităţii modificărilor actului

constitutiv
Legea 31/1990 modificată şi republicată nu prevede nici o
dispoziţie referitoare la consecinţele neefectuării publicităţii modificărilor
actului constitutiv.
În conformitate cu art.5 din Legea nr.26/1990 lipsa înregistrării în
registrul comerţului şi a publicităţii în Monitorul Oficial al României (cu
menţiunile mai sus precizate) atrage inopozabilitatea modificărilor faţă de
terţi. Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune
terţilor actele sau faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face
dovada că modificările erau cunoscute de aceştia.
Faţă de asociaţi, modificările actului constitutiv produc efecte şi
fără efectuarea publicităţii cerute de lege.
În cazul societăţilor pe acţiuni, în art.130 alin.5 se prevede că
hotărârile adunărilor generale (în cazul nostru a adunării generale
extraordinare prin care se modifică actul constitutiv) nu vor putea fi
executate mai înainte de aducere la îndeplinire a acestor formalităţi (n.a. –
înregistrarea în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al
României).
Care sunt consecinţele juridice ale nefectuării publicităţii hotărârii
adunării generale extraordinare de modificare a actului constitutiv?
Potrivit art.48 din Legea nr.31/1990, în cazul unor neregularităţi
constatate după înmatricularea societăţii comerciale (n.a. – este cazul
nostru, când după înmatricularea societăţii comerciale modificându-se
actul constitutiv, acesta nu a fost menţionat în registrul comerţului),
societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor (n.a. – să ceară
publicitatea prin registrul comerţului şi Monitorul Oficial al României), în
cel mult 8 zile de la data constatării acelor neregularităţi.

137
 Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată
poate cere tribunalului să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii
de daune cominatorii, să le regularizeze.

3. Principalele cazuri de modificare a actului constitutiv

Mărirea capitalului social
În dorinţa amplificării activităţilor comerciale desăşurate,
membrii asociaţi pot stabili mărirea capitalului social al societăţii
comerciale.
Atragerea de fonduri financiare prin credit bancar pune societatea
în situaţii dificile din punct de vedere economic: dobânzi mari şi garanţii
bancare greu de procurat Emiterea de obligaţii, practic un credit cerut de la
terţi, posibil numai în cazul societăţilor pe acţiuni, ridică problema
acoperirii întregii emisiuni (restituirea valorii tuturor obligaţiunilor emise.)
Mărirea capitalului social este o modalitate singură şi de preferat.
Sursele prin care se majorează capitalul social pot fi: acumularea
în societatea comercială a unor rezerve, reevaluarea patrimoniului
societăţii, procurarea fondurilor de la membrii asociaţi etc.
Condiţiile măririi capitalului social
Mărirea capitalului social se hotăreşte de asociaţi în cadrul
adunării generale extraordinare, în condiţiile de cvorum şi de luare a
hotărârilor, prevăzute de Legea nr.31/1990.
Actul modificator referitor la mărirea capitalului social se
întocmeşte în forma unui înscris sub semnătură privată. Prin excepţia,
actul modificator se întocmeşte sub forma unui înscris autentic în cazurile
prevăzute de art.199 (1) din Legea Nr.3/1990.
Acesta se înregistrează în registrul comerţului şi se publică în
Monitorul Oficial al României în condiţiile art.199 alin.3 şi 4 din Legea
nr.31/1990. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată îşi va
putea majora capitalul social, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru
constituirea societăţii (art.207 şi 216 din Legea nr.31/1990).
Textul se înţelege în sensul că dispoziţiile legale prevăzute pentru
constituirea societăţii cu privire la formarea capitalului social trebuie
respectate, şi nu în sensul că se vor respecta toate dispoziţiile referitoare la
constituirea societăţii ca persoană juridică. Aşadar, în cazul măririi
capitalului social nu se vor respecta prevederile legale privind actele de

138
autorizare, operaţiunile încheiate în contul societăţii, depunerea
semnăturilor reprezentanţilor societăţii etc.
Procedeele de majorare a capitalului social
De regulă, majorarea capitalului social se face prin aducerea de
noi aporturi.
În art.205 din Legea nr.31/1990 sunt enumerate sursele de
majorare a capitalului social în cazul societăţilor pe acţiuni.

1. Emisiunea de acţiuni noi

Capitalul social nu va putea fi majorat şi nu se vor putea emite noi
acţiuni până când nu vor fi fost complet plătite cele din emisiunea
precedentă (art.92 alin.3 Legea nr.31/1990).
Acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite
spre subscriere în primul rand acţionarilor existenţi (n.a. se numeşte
dreptul de preferinţă al acţionarilor) proporţional cu numărul acţiunilor pe
care le posedă. Acest drept de preferinţă se poate exercita numai în
interiorul termenului hotărât de adunarea generală, dacă actul constitutiv
nu prevede alt termen. După expirarea acestui termen, acţiunile vor putea
fi oferite spre subscriere publicului (art.211 din Legea nr.31/1990).
Operaţiunea de majorare a capitalului social efectuată fără
acordarea dreptului de preferinţă către acţionarii existenţi este lovită de
nulitate absolută.
Termenul de preferinţă nu poate fi mai scurt de o lună, din ziua
publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii adunării generale
extraordinare pentru majorarea capitalului social (art.206 din Legea
nr.31/1990).
Legea nr.31/1990 a impus anumite restricţii în exercitarea
dreptului de preferinţă, în scopul atragerii de investitori importanţi pentru
îmbunătăţirea activităţii societăţii.
Pentru motive temeinice, adunarea generală va putea să ridice
acţionarilor dreptul de subscriere a noilor acţiuni, în total sau în parte.
Hotărârea poate fi luată de adunarea generală. Poate constitui
motiv temeinic nevoia acută de fonduri financiare pe care vechii acţionari
nu sunt în măsură să le asigure. La adunarea generală trebuie să fie
prezenţi ¾ din numărul titularilor capitalului social şi hotărârea se ia cu

139
votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin ½ din capitalul
social.
Convocarea adunării generale trebuie să cuprindă, în acest caz:
- motivele majorării capitalului social
- persoanele cărora urmează să li se atribuie noile acţiuni
- numărul de acţiuni atribuit fiecăreia dintre ele
- valoarea de emisiune a acţiunilor şi bazele fixării acesteia
Dreptul de preferinţă încetează, dacă noile aporturi reprezintă
aporturi în natură.
Uneori membrii asociaţi pot să prevadă şi o primă de
emisiune.Aceasta trebuie plătită integral la data subscrierii noilor acţiuni.
Prima de emisiune reprezintă suma de bani ce trebuie plătită de subscriitor
pentru a se acoperi astfel cheltuielile făcute de societatea comercială
pentru noua emisiune de acţiuni.Prin plata primei de emisiune majorarea
de capital este efectivă.
Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social
are efect numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de
un an de la data sa.
Acţionarii primesc noi acţiuni, deoarece au majorat capitalului
social prin:
- aporturi în natură. Adunarea generală extraordinară care hotărât
majorarea capitalului social prin aporturi în natură, va numi unul sau mai
mulţi experţi pentru evaluarea acestor aporturi.
După depunerea raportului de expertiză, adunarea generală
extraordinară se convoacă din nou şi având în vedere concluziile
experţilor, poate hotărî majorarea capitalului social.Hotărârea adunării
generale trebuie să cuprindă descrierea aporturilor în natură, numele
persoanelor ce le efectuează şi numărul acţiunilor ce se vor emite în
schimb (art.210 Legea nr.31/1990).
- aporturi în numerar. Acţiunile emise în schimbul aporturilor în
numerar vor trebui plătite la data subscrierii, în proproţie de cel puţin 30%
din valoarea lor nominală, şi, integral, în cel mult 3 ani de la data publicării
în Monitorul Oficial al României, a hotărârii adunării generale.
În acelaşi termen vor trebui plătite şi acţiunile emise în schimbul
aporturilor în natură.

140
 - aporturile în creanţe la mărirea capitalului social sunt interzise
(art.210 alin.2. Legea nr.31/1990).
Acţiunile care nu au fost subscrise de acţionarii societăţii în
termenul de opţiune sunt oferite prin ofertă publică, terţilor.
Administratorii societăţii pe acţiuni pentru majorarea capitalului
social prin ofertă publică desfăşoară următoarele activităţi:
– întocmesc prospectul de emisiune în formă autentică care va
cuprinde:
 data şi numărul înmatriculării societăţii în registrul comerţului;
 capitalul social subscris şi vărsat;
 numele şi prenumele administratorilor, cenzorilor şi domiciliul
lor;
 ultima situaţie financiară aprobată, raportul cenzorilor sau
raportul auditorilor financiari;
 dividendele plătite în ultimii 5 ani sau de la constituire, dacă, de
la această dată,au trecut mai puţin de 5 ani;
 obligaţiunile emise de societate;
 hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de
acţiuni, valoarea totală a acestora, numărul şi valoarea lor nominală, felul
lor, relaţii privitoare la aporturi, altele decât în numerar, şi avantajele
acordate acestora, precum şi data de la care se vor plăti dividendele.
– depun pe prospectul de emisiune semnăturile autentice a doi
dintre administratori;
– depun prospectul de emisiune la registrul comerţului pentru
îndeplinirea formalităţilor privind autorizarea publicării prospectului de
emisiune de către judecătorul delegat prin încheiere;
– publicarea prospectului de emisiune în orice mod, în presă, la
radio şi TV prin afişare etc.
Potrivit legii (art.209 din Legea nr.31/1990) administratorii
răspund solidar de exactitatea celor arătate în prospectul de emisiune, în
publicaţiile făcute de societate sau în cererile adresate Oficiului registrului
comerţului, în vederea majorării capitalului social.

2. Prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente

141
 În cazul măririi de capital social prin majorarea valorii nominale a
acţiunilor, hotărârea poate fi luată numai cu votul tuturor acţionarilor, în
afară de cazul când s-a realizat prin încorporarea rezervelor, beneficiilor
sau primelor de emisiune.

3. Prin încorporarea rezervelor (autofinanţare)

În art.205 alin.2 din Legea nr.31/1990 se stabileşte posibilitatea
măririi capitalului social prin emisiunea de acţiuni noi prin încorporarea
rezervelor, cu excepţia rezervelor legale.
Rezervele legale sau fondul de rezervă se formează în mod
obligatoriu din profitul societăţii din care se va prelua în fiecare an cel
puţin 5%, până ce acesta va atinge minimum 1/5 din capitalul social.Se
foloseşte pentru acoperirea pierderilor din capitalul social în perioadele
dificile. Dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micşorat din orice
cauză, va fi completat (art.178 alin.2 din Legea nr.31/1990).
Membrii asociaţi pot stabili în actul constitutiv constituirea de
rezerve, ce se numesc rezerve statutare, cu anumite destinaţii. De exemplu
pentru acordarea de dividende când societatea comercială nu realizează
beneficii.
Rezervele facultative se stabilesc şi primesc destinaţia hotărâtă de
adunarea generală.
Practic, noile acţiuni eliberate de societatea comercială sunt plătite
din rezervele statutare sau facultative constituite. Din această cauză
majoritatea de capital prin încorporarea rezervelor este denumită şi
majorarea capitalului social prin autofinanţare.
Majorarea capitalului social prin autofinanţare constă într-o
operaţie contabilă de virare a sumei de bani din contul “rezerve” în contul
“capitalului social”.
Noile acţiuni se distribuie acţionarilor proporţional cu numărul
acţiunilor vechi deţinute.
Rezervele societăţii pot fi obţinute şi prin reevaluarea
patrimoniului social. Acesta suferă modificări valorice datorită inflaţiei
monetare, mai ales în perioadele de tranziţie.Valoarea în plus obţinută se
introduce în rezerve şi nu se pot utiliza pentru majorarea capitalului social
(art.205 alin.3. Legea nr.31/1990).

142
 4. Prin încorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune
Încorporarea beneficiilor constă în operaţia contabilă de trecere a
beneficiilor din acest cont, în contul ce reprezintă capitalul social.
Folosirea beneficiilor pentru mărirea capitalului social nu aduce
atingere dreptului intangibil al acţionarului de a încasa dividendele.
Acţionarii pot hotărâ în adunarea generală periodicitatea
distribuirii dividendelor şi chiar ca într-un an acestea să fie incluse în
majorarea capitalului social. Este în interesul prosperităţii acţionarilor care
în anii următori pot obţine dividende sporite.

5. Prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra

societăţii cu acţiuni ale acesteia (prin conversia datoriilor în acţiuni ale
societăţii)
Această cale de majorare a capitalului social a fost introdusă prin
O.U.G. nr.10/1997, ca un mijloc juridic de diminuare a blocajului
financiar. Se sting astfel datoriile societăţilor comerciale, creditorul
societăţii în schimbul creanţei sale lichide şi exigibile primeşte noile
acţiuni ale societăţii, pe care le achită prin creanţa sa.
Mărirea capitalului social prin conversia datoriilor în acţiuni ale
societăţii este o operaţiune contabilă de virare a sumei de bani între două
conturi.

Reducerea capitalului social

În Legea nr.31/1990 în art.202 se prevede posibilitatea reducerii
capitalului social, şi în art.203 alin.2 obligaţia ca în hotărârea adunării
generale extraordinare să se arate motivele pentru care se face reducerea şi
procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei. Legea nu enumeră aceste
motive.
În doctrină se admit următoarele motive care impun reducerea
capitalului social:
- pierderile patrimoniale ca urmare a unor afaceri păguboase, a
unei proaste administrări, a unei conjuncturi economice nefavorabile etc.;
- neefectuarea integrală a vărsămintelor;
- retragerea sau excluderea asociatului;
- supraevaluarea unor aporturi în natură;

143
 Condiţiile reducerii capitalului social
Sunt aceleaşi condiţii generale precizate la mărirea capitalului
social, cu următoarele amendamente:
- hotărârea de reducere a capitalului social trebuie să respecte
plafonul minim al capitalului social când legea fixează acest plafon: 2
milioane lei la societatea cu răspundere limitată şi 25 milioane lei la
societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni;
- în hotărârea adunării generale extraordinare în care s-a stabilit
reducerea capitalului social, să se arate motivele pentru care se face
reducerea şi procedeul ce se va folosi pentru reducere;
- reducerea capitalului social se poate face numai după 2 luni din
ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României;

Procedeele utilizate pentru reducerea capitalului social

Procedeele utilizate pentru reducerea capitalului social prevăzute
în art.202 din Legea nr.31/1990 sunt sistematizate din două categorii.
a) Când reducerea este motivată de pierderi, capitalul social poate
fi redus prin:
- micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale. Se reduc
numărul acestora cu menţinerea valorii nominale. Asociaţii primesc
proproţional cu numărul de acţiuni avute un număr mai mic de acţiuni sau
de părţi sociale.
Procedeul poate da naştere la inechităţi. Asociatul care nu deţine
cel puţin numărul de acţiuni (părţi sociale) corespunzător numărului cu
care s-a redus proporţional capitalul social, poate pierde calitatea de
acţionar, sau se vede obligat, dacă doreşte să nu o piardă, să cumpere noi
acţiuni. De exemplu, s-a hotărât micşorarea numărului de acţiuni de 5 ori.
Acţionarul are numai 3 acţiuni. În această ipoteză, pentru a se menţine în
societate el mai trebuie să cumpere 2 acţiuni.
- reducerea valorii nominale a acţiunilor sau părţilor sociale. Se
aplică numai la acţiunile emise în formă materială, prin aplicarea pe
acţiune a unei ştampile cu noua valoare.
- dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor

144
 De regulă, orice persoană fizică sau juridică poate deţine în
proprietate acţiuni la o societate pe acţiuni. Nimic nu opreşte ca o societate
comercială să fie acţionară la o societate pe acţiuni.
O societate pe acţiuni poate deveni proprietara propriilor acţiuni?
Răspunsul afirmativ ar crea avantaje pentru societate. Ea ar putea să
dirijeze în raport de interese ascunse susţinerea cursului propriilor acţiuni,
prin cumpărarea acţiunilor în cantitate mare, sau dimpotrivă să le facă să
scadă, prin vânzarea masivă a acţiunilor pe care le deţine.
Aceste speculaţii sunt în detrimentul acţionarilor de rând.
Legiuitorul român în art.103 din Legea nr.31/1990 a impus regula
conform căreia societatea nu poate dobândi propriile acţiuni.
O excepţie o constituie potrivit art.104 lit.a, dobândirea propriilor
acţiuni cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de
acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii. Societatea poate
dobândi un număr determinat de acţiuni proprii. Acţiunile dobândite
trebuie integral liberate.
În acest scop societatea va plăti acţiunile dobândite numai din
beneficiile distribuibile şi din rezervele disponibile ale societăţii cu
excepţia rezervelor legale.
b) Când reducerea capitalul social nu este motivată de pierderi
acesta poate fi redus prin:
- scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele
datorate.Acest procedeu se utilizează numai atunci când capitalul social
subscris nu a fost integral vărsa;
- restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi,
proporţional cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare
acţiune sau parte socială.
- alte procedee prevăzute de lege.

Dreptul la opoziţie
Hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv
pot fi atacate cu opoziţie de către creditorii sociali şi de către alte persoane
prejudiciate prin aceste hotărâri.
Dreptul la opoziţie este justificat, deoarece reducerea capitalului
social micşorează gajul general al creditorilor sociali, care au creanţe

145
anterioare datei hotărârii adunării generale extraordinare de reducere a
capitalului social.
Dreptul la opoziţie constă în dreptul persoanelor interesate de a
ataca în justiţie hotărârea de reducere a capitalului social.
Dreptul la opoziţie îl au potrivit art.61 din Legea nr.31/1990:
- creditorii sociali;
- creditorii particulari ai asociaţiilor din societatea în nume
colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată;
- alte persoane prejudiciate prin hotărâre.
Dreptul la opoziţie se face în 30 de zile de la data publicării
hotărârii sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a.

Prelungirea duratei societăţii comerciale

Potrivit art.7 şi 8 din Legea nr.31/1990 actul constitutiv cuprinde
şi “durata societăţii”.
La trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii, societatea se
dizolvă (art.222 lit.a). Este singurul caz de dizolvare de drept a societăţii
comerciale.
Asociaţii pot să prelungească durata societăţii prevăzută în actul
constitutiv, prin modificarea acestuia.
Condiţiile prelungirii duratei societăţii comerciale:
Condiţiile prelungirii duratei societăţii comerciale sunt aceleaşi ca
şi în cazul modificării actului constitutiv. Astfel:
– hotărârea privind prelungirea duratei societăţii aparţine asociaţilor
întruniţi în adunare generală extraordinară, în condiţiile de cvorum şi de
luare a hotărârilor prevăzute de lege;
– înscrisul privind hotărârea se întocmeşte în formă autentică;
– actul modificator se menţionează în registrul comerţului şi se
publică în Monitorul Oficial al României;
– procedura de prelungire a duratei societăţii trebuie finalizată înainte
de expirarea duratei societăţii, prevăzută în actul constitutiv. În caz contrar,
pe data expirării duratei societăţii se produce dizolvarea de drept a
societăţii comerciale.

146
 Într-o opinie (Stanciu Cărpenaru), decisivă este existenţa actului
adiţional autentificat înaintea expirării duratei societăţii. Până la împlinirea
formalităţilor cerute de lege (înregistrarea în Registrul comerţului şi
publicarea în Monitorul Oficial al României) prelungirea duratei societăţii
comerciale nu este opozabilă faţă de terţi.
Efectul prelungirii duratei societăţii comerciale
Prin îndeplinirea condiţiilor prelungirii duratei, societatea
comercială continuă existenţa sa, pe noua durată hotărâtă de asociaţi.
Prelungirea duratei societăţii nu atrage crearea unei noi persoane
juridice.
Dreptul la opoziţie
Prin prelungirea duratei societăţii comerciale pot fi lezate
interesele creditorului membrilor asociaţi.
Creditorii membrilor asociaţi, pe durata societăţii pot să
urmărească beneficiile cuvenite asociatului şi partea cuvenită asociatului
din lichidare. Aşadar, au interesul ca dizolvarea societăţii să nu fie
amânată, în timp, aşa cum se întâmplă prin prelungirea duratei societăţii.
Potrivit art.61 din Legea nr.31/1990 persoanele prejudiciate prin
hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv (n.a. – în
cazul nostru prelungirea duratei societăţii) pot ataca cu opoziţie aceste
hotărâri.
În cazul prelungirii duratei societăţii, persoanele prejudiciate sunt
creditorii membrilor asociaţi la societatea în nume colectiv, în comandită
simplă sau cu răspundere limitată, atunci când au drepturi stabilite printr-
un titlu executoriu anterior hotărârii.
La societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni creditorii
acţionarilor, pe timpul duratei societăţii au dreptul să sechestreze şi să
vândă acţiunile debitorului lor. Ei nu au nici un interes să se opună
prelungirii duratei societăţii (art.66 alin.2 din Legea nr.31/1990).
Dreptul la opoziţie se exercită în cel mult 30 de zile de la data
publicării hotărârii sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial
al României, Partea a IV-a. S-a apreciat în doctrină (V.M. Ciobanu) că
acest termen este unul de decădere. Nedepunerea opoziţiei până la
expirarea termenului de 30 de zile, decade persoana interesată din dreptul
la opoziţie.Fiind un termen de decădere şi nu unul de prescripţie, nu-i sunt

147
aplicabile prevederile Decretului 167/1958 privind prescripţia extinctivă şi
deci nici instituţiile acesteia, suspendarea şi întreruperea prescripţiei.
Opoziţia va fi depusă la oficiul registrului comerţului, care în 3
zile de la depunere o menţionează în registru şi o înaintează tribunalului de
la sediul societăţii. Menţionarea în registru a opoziţiei urmăreşte să se
cunoască dacă hotărârea de prelungire a fost sau nu atacată.
Nedepunerea opoziţiei la oficiul registrului comerţului, ci direct la
tribunal se sancţionează într-o opinie, cu nulitatea opoziţiei (M.Scheaua).
Finalitatea instituţiei opoziţiei şi instanţa competentă să soluţioneze litigiul
– tribunalul unde s-a depus opoziţia sunt argumentele noastre în a aprecia
nulitatea opoziţiei ca fiind o sancţiune excesivă.
Opoziţia suspendă executarea hotărârii atacate, faţă de oponenţi,
până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Opoziţia se judecă în camera de consiliu a tribunalului, cu citarea
părţilor.
Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai
recursului.
Când opoziţia a fost admisă, asociaţii trebuie să decidă, în termen
de o lună de la data când hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă,
dacă înţeleg să renunţe la prelungirea duratei societăţii sau să excludă din
societate pe asociatul debitor.
Excluderea asociatului debitor se face în condiţiile art.217 din
Legea nr.31/1990 (numai în cazul societăţii în nume colectiv, în comandită
simplă sau cu răspundere limitată.)

Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale

Fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale sunt procedee
juridice prin care societăţile comerciale se restructurează pentru a răspunde
mai bine cerinţelor pieţii.
Fuziunea este procedeul tehnico-juridic prin care, în interesul
mebrilor asociaţi se realizează o concentrare a societăţilor comerciale.
Formele fuziunii sunt:
- prin absorbire: o societate comercială absoarbe o altă societate
comercială (sau mai multe societăţi comerciale), care astfel îşi încetează
existenţa. Societatea comercială beneficiară (societatea comercială care a
absorbit una sau mai multe societăţi comerciale) îşi continuă existenţa cu

148
un capital social sporit prin absorbirea capitalului social aparţinând
societăţilor comerciale absorbite, a căror existenţă a încetat (art.233 alin.1).
- prin contopire, când două sau mai multe societăţi îşi încetează
existenţa pentru a alcătui o nouă societate comercială (art.233 alin.1).
Divizarea este procedeul juridic prin care se împarte întregul
patrimoniu al unei societăţi comerciale care îşi încetează existenţa între
două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă (art.233
alin.2).
Desprinderea constă în separarea unei părţi a patrimoniului unei
societăţi comerciale, care astfel nu îşi încetează existenţa şi transmiterea
către una sau mai multe societăţi existente sau care i-au astfel fiinţă
(art.233 alin.3).
Fuziunea sau divizarea se poate face şi între societăţi de forme
juridice diferite.
Societăţile în lichidare pot fuziona sau diviza, numai dacă nu a
început repartiţia între asociaţi a părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare.
Precizarea urmăreşte să evite pierderile din activul societăţii, activ ce se
transmite integral societăţii beneficiare.
Societatea comercială în stare de faliment nu poate fuziona sau
divide.

Procedura fuziunii sau divizării societăţilor comerciale

Societăţile comerciale pot să fuzioneze sau divide parcurgând
următoarele etape:
– hotărârea fuzionării sau divizării aparţine fiecărei societăţi
comerciale. Ea se ia de adunarea generală extraordinară în condiţiile
stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv. Fiecarea societate
comercială participantă emite două hotărâri ale adunării generale
extraordinare: prima, prin care se aprobă în principiu fuziunea sau
divizarea. În acest moment, administratorii întocmesc proiectul de fuziune
sau divizare; a doua, prin care se aprobă fuziunea sau divizarea şi
condiţiile de realizare. Dacă prin fuziune sau divizare, se înfiinţează o
nouă societate, aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de Legea
nr.31/1990 pentru forma aceasta se constituie societate convenită.
– întocmirea proiectului de fuziune sau divizare, de către
administratorii societăţilor comerciale participante, potrivit primei hotărâri

149
a adunării generale extraordinare. Proiectul de fuziune sau divizare nu
realizează fuziunea sau divizarea, nu obligă societăţile comerciale.
Proiectul de fuziune sau divizare cuprinde în mod obligatoriu
următoarele date: stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului, care se
transmit societăţilor beneficiare; modalităţile de predare a acţiunilor sau a
părţilor sociale şi data de la care au dreptul la dividende; raportul de
schimb al acţiunilor sau părţilor sociale; cuantumul prime de fuziune sau
divizare; drepturile ce se acordă obligatarilor şi orice avantaje speciale;
data bilanţului contabil de fuziune sau a bilanţului contabil de divizare,
dată care va fi aceeaşi pentru toate societăţile participante (art.236 lit.c-h).
Proiectul poate conţine şi orice alte date care prezintă interes pentru
operaţiune.
- semnarea proiectului de fuziune sau divizare, întocmit sub
forma unui înscris sub semnătură privată, de reprezentanţii societăţilor
participante;
- depunerea proiectului de fuziune sau divizare la Oficiul
Registrului comerţului, unde este înmatriculată fiecare societate
participantă.
– declaraţia societăţii comerciale care îşi încetează existenţa
despre modul cum a hotărât să stingă pasivul său, se depune la oficiul
registrului comerţului unde este înmatriculată societatea.
– verificarea legalităţii proiectului de fuziune sau divizare, a
hotărârii de fuziune sau divizare, precum şi a declaraţiei societăţii
comerciale de judecătorul delegat, finalizată prin viza aplicată pe proiect.
– publicitatea proiectului prin Monitorul Oficial al României,
integral sau în extras, potrivit dispoziţiei judecătorului delegat sau cererii
părţilor. La societăţile pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu
răspundere limitată, judecătorul delegat va numi un expert, care îşi va da
avizul de specialitate asupra fuziunii sau dividerii.
Un autor apreciază că hotărârea adunării generale nu se publică
(n.a. – se referă la prima hotărâre a adunării generale extraordinare) – I.
Băcanu.
Într-o altă opinie, în cazul societăţii pe acţiuni, este obligatorie şi
publicarea hotărârii adunării generale, căci altfel ea nu va putea fi
executată (art.130 alin.5.).

150
 – opoziţia la proiectul de fuziune sau divizare. Creditorii
societăţilor participante la fuziune sau divizare pot fi afectaţi de aceste
restructurări ale societăţii. Legea nr.31/1990 le recunoaşte dreptul la
opoziţie. Oricare creditor al societăţii care fuzionează sau se divide, având
o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau de divizare, poate
face opoziţie în condiţiile art.62. Pot face opoziţie şi creditorii a căror
creanţe s-au născut după luarea hotărârii de fuziune sau divizare.
Opoziţia suspendă executarea fuziunii sau divizării până când
hotărârea judecătorească de respingere a acesteia a devenit irevocabilă.
Societatea debitoare poate ridica măsura suspendării executării fuziunii
sau divizării dacă face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii acceptate
de creditor, ori convine cu aceştia un aranjament pentru plata datoriilor.
Atunci când instanţa de judecată admite opoziţia fuziunea sau
divizarea nu mai poate avea loc.
- informarea asociaţilor. Administratorii societăţilor implicate în
fuziune sau divizare au obligaţia legală (art.239 din Legea nr.31/1990) să
informeze asociaţii cu privire la demersurile intreprinse şi documente
întocmite în vederea fuziunii sau divizării. În acest scop ei vor pune la
dispoziţia asociaţiilor proiectul de fuziune sau divizare, darea de seamă a
administratorilor în care se va justifica din punct de vedere economic şi
juridic necesitatea fuziunii sau divizării şi se va stabili şi raportul de
schimb al acţiunilor sau al părţilor sociale, raportul cenzorilor şi după caz,
raportul auditorilor financiari, situaţiile financiare împreună cu rapoartele
de gestiune pe ultimele 3 servicii financiare.
Neîndeplinirea obligaţiei de informare a asociaţilor prevăzută de
art.239 din Legea nr.31/1990 permite asociatului neinformat să ceară
anularea hotărârii adunării generale în condiţiile art.131 (hotărârile
adunării generale contrare legii pot fi atacate în justiţie în 15 zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României).
– hotărârea adunării generale a asociaţilor (a doua). Hotărârea
definitivă de fuziune sau divizare trebuie luată de adunarea generală
extraordinară a fiecărei dintre societăţile participante în condiţiile de
cvorum şi de luare a hotărârilor prevăzute de lege. Hotărârea se ia în cel
mult 2 luni de la expirarea termenului pentru dreptul la opoziţie sau de
când hotărârea judecătorească pronunţată privitoare la opoziţie a devenit
irevocabilă.

151
 Prin excepţie, când fuziunea sau divizarea are ca efect mărirea
obligaţiilor asociaţilor uneia dintre societăţile participante, hotărârea se ia
cu unanimitate de voturi.
Dacă prin fuziune sau divizare se constituie noi societăţi
comerciale, actele constitutive ale acestora se aprobă de adunarea generală
a societăţilor care îşi încetează existenţa. Astfel, societatea care încetează
hotăreşte condiţiile fuziunii şi divizării.
Fuziunea sau divizarea produce efecte:
- la data înmatriculării în registrul comerţului a noii societăţi sau a
ultimei dintre ele;
- la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind
majorarea capitalului social al societăţii absorbante.

Efectele fuziunii sau divizării societăţilor comerciale

Fuziunea societăţilor comerciale produce următoarele efecte:
- societăţile care-şi încetează existenţa se dizolvă fără lichidare;
- societatea absorbită transmite universal patrimoniul său
societăţii absorbante;
- societăţile care se contopesc transmit universal patrimoniile lor
către societatea nou înfiinţată.
Transmiterea universală a patrimoniului înseamnă preluarea de
către societatea beneficiară a tuturor drepturilor şi obligaţiilor societăţii
care îşi încetează existenţa.
Divizarea societăţilor comerciale produce următoarele efecte:
- societăţile care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund
faţă de creditori pentru obligaţiile societăţii care şi-a încetat existenţa prin
divizare, proporţional cu valoarea bunurilor dobândite, în afară de cazul
când prin actul de divizare s-au stabilit alte proporţii. Dacă nu se poate
stabili societatea răspunzătoare pentru o obligaţie, societăţile care au
dobândit bunuri prin divizare răspund solidar.

Transformarea societăţii comerciale

Interesul racordării permanente a societăţii comerciale la
realităţile de pe piaţa liberă impune câteodată schimbarea formei juridice;
de exemplu din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni.

152
 Transformarea societăţii comerciale constă tocmai în
transformarea formei juridice a acestuia.
Se disting două căi de transformare a societăţii comerciale:
- dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale şi constituirea unei
noi societăţi comerciale, în forma juridică stabilită de membrii asociaţi;
- modificarea actului constitutiv, prin schimbarea formei juridice
a societăţii comerciale. În acest caz vor fi respectate condiţiile stabilite în
art.199 din Legea nr.31/1990 precum şi celelalte condiţii legale privitoare
la numărul de membrii, capitalul social etc. Practic vechea societate
comercială îşi continuă existenţa, dar într-o altă „haină” juridică.

Excluderea şi retragerea asociaţilor

Societăţile comerciale constituite intuitu personae (societatea în
nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată) şi membrii
asociaţi, potrivit legii pot cere instanţei judecătoreşti excluderea asociatului
care:
- pus în întârziere nu aduce aportul la care s-a obligat;
- poartă o răspundere nelimitată pentru obligaţiile sociale şi a
ajuns în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
- poartă o răspundere nelimitată pentru obligaţiile sociale şi se
amestecă fără drept în administraţie ori fără consimţământul scris al
celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii
în folosul său, sau în acela a unei alte persoane ori ia parte ca asociat cu
răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect
de activitate;
- îndeplinind funcţia de administrator comite fraudă în dauna
societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în
folosul lui sau al altora.
Pentru aceleaşi motive pot fi excluşi şi asociaţii comanditaţi din
societatea în comandită pe acţiuni.
Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea
societăţii sau a oricărui asociat.
Hotărârea judecătorească irevocabilă de excludere se depune în
15 zile la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul
hotărârii se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a la
cererea societăţii.

153
 Asociatul exclus răspunde de pierderile înregistrate de societatea
comercială până în ziua excluderii sale. El are dreptul la beneficiile
obţinute până în această zi.
Asociatul din societăţile constituite intuitu personae se poate
retrage din societate:
- în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
- cu acordul tuturor celorlalti asociaţi;
- pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului,
supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru aportul adus la
constituirea societăţii, se stabilesc:
- prin acordul asociaţilor:
- de expertul desemnat de aceştia;
- de tribunal, în caz de neînţelegere.

CAPITOLUL IV
DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA
SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

1. Noţiunea de dizolvare a societăţii comerciale

Societatea comercială îşi încetează existenţa prin parcurgerea
următoarelor etape:

154
 În etapa dizolvării societatea îşi păstrează personalitatea juridică,
limitată însă numai la finalizarea faptelor de comerţ începute. Se pregătesc
condiţiile încetării existenţei societăţii comerciale.
Etapa lichidării constă în lichidarea activului şi pasivului
societăţii şi acordarea drepturilor ce se cuvin membrilor asociaţi din
eventualul activ net rămas după lichidarea pasivului.
Cele două faze sunt distincte şi, în consecinţă, ele trebuie parcurse
în mod succesiv, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru
fiecare (Curtea Supremă de Justiţie, secţ.com.dec.nr.614/1996, în Dreptul
nr.3/1997, pag.127.)
În art.230 din Legea nr.31/1990 cele două faze se contopesc în
următoarea împrejurare:
„În societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi în cele cu
răspundere limitată, asociaţii pot hotărâ, o dată cu dizolvarea, cu
cvorumul şi majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv,
şi modul de lichidare a societăţii, atunci când sunt de acord cu privire la
repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură
stingerea pasivului şi regularizarea lui în acord cu creditorii”.
Aceste societăţi au un număr mic de asociaţi, activitatea este
redusă şi valoarea patrimoniului mică. Din aceste considerente apar
inutile cheltuielile cerute pentru plata lichidatorilor numiţi în cadrul
lichidării. Relaţiile de afinitate stabilite între asociaţi asigură repartizarea
corectă a patrimoniului, evitarea abuzurilor.
Condiţiile contopirii celor două etape:
- hotărârea de contopire a dizolvării cu lichidarea se adoptă în
unanimitate, sau cu majoritatea în măsura în care în actul constitutiv s-a
prevăzut o asemenea clauză;
- modul de lichidare a activului se stabileşte prin hotărârea tuturor
asociaţilor;
- stingerea pasivului se hotăreşte de comun acord cu creditorii.
Dizolvarea societăţilor este reglementată în Titlul VI capitolul I.
art.222-232 din Legea nr.31/1990. Lichidarea societăţilor comerciale are
temeiul legal în prevederile Titlului VII art.246-164 din aceeaşi lege.
Dispoziţiile legale au caracter dispozitiv.
Membrii asociaţi pot stabili potrivit art.7 şi 8 din Legea
nr.31/1990 „modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii”.

155
 Noţiunea de dizolvare a societăţii comerciale nu este definită de
lege.
În doctrină definiţiile formulate scot în evidenţă următoarele:
– mod juridic de încetare a existenţei societăţii (I. Turcu). Totuşi
într-o altă opinie, la care ne raliem, societatea nu îşi încetează existenţa,
din moment ce în art.228 din Legea nr.31/1990 se precizează: „Societatea
îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până
la terminarea acesteia” (Marius Şcheaua).
Un autor de pe poziţiile teoriei persoanei juridice-organism,
defineşte dizolvarea ca fiind un fapt care determină încetarea vieţii
societăţii, ca organism activ ce urmăreşte realizarea de beneficii din
exercitarea unei activităţi comerciale (P. Demetrescu).
– etapă în care se pune capăt activităţii comerciale normale şi
marchează trecerea la faza lichidării;
– moment când se restrânge capacitatea juridică a societăţii
comerciale, capacitate restrânsă numai pentru efectuarea operaţiunilor
lichidării. Într-o opinie, se pare, în mod excepţional, dizolvarea societăţii
comerciale duce la pierderea totală a personalităţii juridice în cazurile
prevăzute de art.232 din Legea Nr.31/1990 (Marius Şchiau).
Dizolvarea societăţii comerciale este etapa din activitatea
societăţii când încep desfăşurarea operaţiunilor prevăzute de legea
comercială în vederea încetării existenţei.

2. Cazurile de dizolvare a societăţilor comerciale

Din interpretarea textului art.222 din Legea nr.31/1990 se
desprind două categorii de împrejurări, cazuri când societatea se dizolvă.
- cazuri generale, împrejurări ce ţin de ordinea publică, expres
prevăzute de lege, în prezenţa cărora orice fel de societate comercială (de
exemplu şi societăţile bancare, de asigurare – reasigurare etc.) se dizolvă.
Acestea sunt prevăzute în art.222 alin.1 lit.a-f (vor fi detaliate în
cele ce urmează).
- cazuri speciale, specifice fiecărei forme juridice de societate
comercială. Astfel, potrivit textului art.222 lit.g din aceeaşi lege, societatea
se dizolvă în: „alte cauze prevăzute de actul constitutiv al societăţii”.

Cazuri generale de dizolvare a societăţii comerciale

156
 În art.222 alin.1 lit.a-f sunt prevăzute următoarele cazuri.
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii:
Prin împlinirea termenului extinctiv stabilit în actul constitutiv,
societatea se dizolvă de plin drept. Acest lucru presupune lipsa oricărei
formalităţi: nu este necesară hotărârea adunării generale, pronunţarea
hotărârii de dizolvare de către tribunal, publicitatea prin registrul
comerţului sau Monitorul Oficial al României.
Atâta timp cât membrii asociaţi au stabilit de comun acord durata
a actului constitutiv, deci implicit a societăţii, nimeni şi nimic nu mai poate
interveni peste voinţa părţilor la contract. Durata societăţii este trecută în
actul constitutiv supus publicităţii, fapt ce face inutilă publicitatea legată
de dizolvarea de drept a societăţii.
Societatea în acest caz intră direct în lichidare.
Dizolvarea societăţii comerciale prin trecerea timpului stabilit
pentru durata societăţii poate fi înlăturată de membrii societăţii asociaţi
prin prelungirea duratei societăţii în condiţiile arătate.

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau

realizarea acestuia
În actul constitutiv se face menţiune cu privire la obiectul de
activitate al societăţii (art.7 şi 8 din Legea nr.31/1990).
Uneori societatea comercială constată imposibilitatea realizării
obiectului de activitate din motive ce survin ulterior constituirii. De
exemplu, în cadrul unui SRL membrul asociat care s-a angajat să aducă ca
aport la societatea comercială utilajul de îmbuteliat laptele nu mai este în
măsură să o facă; utilajul a pierit într-un caz de forţă majoră. Sau, asociaţii
nu mai pot procura mijloacele financiare necesare începerii procesului de
producţie, obiect al societăţii.
Alteori societatea comercială s-a constituit pentru realizarea unui
anumit obiectiv (de exemplu, se constituie o societate cu răspundere
limitată pentru construirea sumei depozit) şi la terminarea acestuia
societatea nu mai are raţiunea de a fi.
Pentru evitarea acestor situaţii, membrii asociaţi pot modifica,
actul constitutiv, în respectul prevederilor art.199 din Legea nr.31/1990.

c) declararea nulităţii societăţii

157
 Prevederile art.56 din Legea nr.31/1990 stabilesc cazurile când
societatea comercială înmatriculată în registrul comerţului poate fi
declarată nulă de către tribunal.
Pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a
devenit irevocabilă, societatea încetează, fără efect retroactiv şi intră în
lichidare (art.58 alin.1).
Textul legal citat a permis unui autor să afirme: „nulitatea
produce aceleaşi efecte ca şi dizolvarea societăţii” (St. Cărpenaru)
afirmaţie la care subscriem.
Prevederea legală: „Prin hotărârea judecătorească de declarare
a nulităţii se vor numi şi lichidatorii societăţii” – art.58 alin.2 din Legea
nr.31/1990 ne permite să subliniem obligaţia tribunalului sesizat cu
acţiunea în nulitatea societăţii comerciale, să pronunţe şi dizolvarea
societăţii, deşi cererea de sesizare a instanţei nu o menţionează.

d) hotărârea adunării asociaţilor, constituie un caz de dizolvare a

societăţii comerciale născută din voinţa membrilor asociaţi.
Hotărârea de dizolvare a societăţii comerciale se ia de adunarea
generală extraordinară în cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni în condiţiile de cvorum şi de luare a hotărârilor stabilite în art.115
din Legea nr.31/1990, şi de unanimitatea asociaţilor la societatea în nume
colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, în afara cazului
când actul constitutiv prevede o majoritate.

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive

temeinice, precum neînţelegerile grave între asociaţi, care împiedică
funcţionarea societăţii.
Sintagma „pentru motive temeinice” se referă la stări de fapt ce
impun o temeinică analiză din partea instanţei de judecată”.

f) falimentul societăţii
Într-o opinie (I.L. Georgescu) se apreciază că „simpla declarare în
faliment nu atrage ipso facto şi dizolvarea”.
În doctrină, într-o opinie, dizolvarea nu intervine de plin drept, în
urma hotărârii tribunalului privind aplicarea procedurii falimentului

158
(M.Scheana) deoarece, dizolvarea se pronunţă de tribunalul investit cu
judecarea falimentului, în mod distinct (art.227 alin.3 Legea nr.31/1990).
„În cazul prevăzut la art.222 alin.1 lit.f – falimentul societăţii –
dizolvarea se pronunţă de tribunalul investit cu procedura falimentului”.
Într-o opinie contrară (St.D. Cărpenaru) „dacă societatea face
obiectul procedurii falimentului patrimoniul societăţii este lichidat, în
vederea satisfacerii creanţelor creditorilor şi în consecinţă, societatea se
dizolvă.”

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii

În art.232 sunt prevăzute următoarele împrejurări când societatea
comercială se dizolvă:
- societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot
întruni;
- societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea
termenelor legale situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit
legii, se depun la oficiul registrului comerţului;
- societatea şi-a încetat activitatea sau nu are sediu cunoscut ori nu
îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţi au dispărut
ori nu au domiciliu cunoscut sau reşedinţă cunoscută.
Potrivit art.232 alin.2 din legea nr.31/1990 inactivitatea temporară
este aceea care nu depăşeşte 3 ani şi care a fost anunţată organelor fiscale
şi înscrisă în registrul comerţului. În acest caz nu se pune problema
dizolvării societăţii comerciale.
În concluzie, societatea comercială se dizolvă:
- de drept (ope legis):
În art.222 alin.1 lit.a se prevede un singur caz „trecerea timpului
stabilit pentru durata societăţii”.
- prin hotărârea membrilor asociaţi:
În art.222 alin.1 lit.d. se prevede o singură situaţie: „hotărârea
adunării generale”.
În această situaţie, legea permite ca membrii „asociaţi să revină
la hotărârea de dizolvare, cu majoritatea cerută pentru modificarea
actului constitutiv, atâta timp cât nu s-a făcut nici o repartiţie din activ.”

159
 Noua hotărâre se menţionează în registrul comerţului, după care
oficiul registrului comerţului o va trimite Monitorului Oficial al României,
spre publicare (art.226 Legea nr.31/1990).
Hotărârea de revenire la dizolvare poate fi atacată la instanţă prin
exercitarea dreptului la opoziţie de către creditori şi orice persoană
interesată, în condiţiile art.62 din Legea nr.31/1990.
- prin hotătâre judecătorească:
În art.222 alin.1 lit.e se prevede dizolvarea societăţii comerciale
prin „hotărârea tribunalului”. De asemenea, în art.227 alin.3 Legea
nr.31/1990 se prevede: dizolvarea societăţii comerciale prin falimentul
societăţii „se pronunţă de tribunalul investit cu procedura falimentului”.
Potrivit art.222, din Legea nr.31/1990 societatea se dizolvă prin:
„declararea nulităţii societăţii”. Nulitatea unei societăţi înmatriculate în
registrul comerţului „poate fi declarată de tribunal” (art 56 Legea
nr.31/1990).
Când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie, hotărârea
judecătorească în termen de 15 zile de la data când a devenit invocabilă se
înscrie în registrul comerţului şi se publică în Monitorul Oficial al
României.
În art.222 alin.1 lit.g. se prevede posibilitatea dizolvării prin „alte
cauze prevăzute de lege”. În art.232 din acelaşi act normativ sunt
prevăzute trei cazuri, mai sus detaliate.
În aceste cazuri de dizolvare se aplică următoarele reguli speciale:
- hotărârea tribunalului, prin care s-a pronunţat dizolvarea, se
publică în Monitorul Oficial al României, şi într-un ziar de largă
răspândire;
- împotriva hotărârii orice persoană interesată poate face apel în
termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al
României;
- pe data rămânerii definitive a hotărârii tribunalului, societatea va
fi radiată din registrul comerţului, din oficiu, afară de cazul când prin
hotărârea tribunalului s-a dispus altfel (art.232, Legea nr.31/1990).

Cazuri speciale de dizolvare a societăţii comerciale

Aceste cazuri vor fi detaliate în cadrul prezentării regimului
juridic al societăţii în nume colectiv, societăţii în comandită simplă,

160
societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni şi societăţi cu
răspundere limitată.
Societatea în nume colectiv şi societatea cu răspundere limitată se
dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul
uneia din asociaţi, când datorită, acestor cauze, numărul asociaţilor s-a
redus la unul singur. Aceste cauze pot duce la dizolvarea societăţii în
comandită simplă sau comandită pe acţiuni, când privesc pe unicul asociat
comanditar sau unicul asociat comanditat.
Societatea în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere
limitată se dizolvă în cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul său social
sau, după caz, al reducerii lui sub niciunul legal.
Societatea pe acţiuni se dizolvă când se constată pierderea unei
jumătăţi din capitalul social, când capitalul social se reduce sub minimul
legal şi când numărul acţionarilor scade sub minimul legal.

3. Efectele juridice ale dizolvării societăţii comerciale

Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării
şi interzicerea încheierii de noi operaţii comerciale (art.228 alin.1 şi 2 din
Legea nr.31/1990)
- deschiderea procedurii lichidării. De regulă, dizolvarea
societăţii comerciale marchează începutul procedurii lichidării.
Administratorul are obligaţia convocării adunării generale pentru
desemnarea lichidatorilor.
Excepţiile de la această regulă sunt:
- cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii, când dizolvarea are
loc fără lichidare
- în cazurile prevăzute de art.232 Legea nr.31/1990
- asociaţii au revenit asupra hotărârii de dizolvare
- în cazul dizolvării societăţii cu răspundere limitată cu asociat
unic
- interzicerea încheierii de noi operaţiuni comerciale
Textul art.228 alin.2, normă juridică imperativă, are următorul
conţinut: „administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni.”
Obiectul societăţii comerciale se restrânge: se va limita numai la
operaţiunile necesare lichidării.

161
 De asemenea, se modifică şi scopul societăţii din obţinerea de
câştiguri, în lichidarea societăţii.
Noţiunea de „noi operaţiuni” priveşte orice operaţiune contrară cu
scopul lichidării.
Într-o formulare explicită, se arată: „Acest scop însuşi permite,
însă, continuarea afacerilor în curs şi iniţierea chiar a acelora care sunt
indispensabile unei lichidităţi, cum ar fi, de pildă, aprovizionarea cu
materii prime sau mărfuri. Noţiunea de operaţiuni de lichidare trebuie,
deci, înţeleasă în această accepţiune largă, care îngăduie şi operaţiuni noi,
dacă ele uşurează lichidarea sau o face mai avantajoasă pentru asociaţi”.
(I.L. Georgescu).
Responsabilitatea încălcării interdicţiei revine administratorului:
el răspunde pentru operaţiunile care le-a întreprins, iar în cazul existenţei
mai multor administratori, aceştia răspund solidar.
Data de la care adminstratorii nu mai au dreptul să întreprindă noi
operaţiuni este:
- data când expiră termenul fixat pentru durata societăţii;
- data hotărârii adunării generale prin care s-a hotărât dizolvarea
societăţii;
- data hotărârii judecătoreşti definitive de dizolvare a societăţii.

4. Noţiunea de lichidare a societăţii comerciale

Noţiunea de lichidare a societăţii comerciale este susceptibilă de
două sensuri:
- în sens larg, prin lichidarea se înţelege perioada din viaţa
societăţii cuprinsă între data dizolvării şi radierea societăţii din registrul
comerţului, în care se finalizează operaţiunile comerciale începute, se
consolidează activul prin încasarea creanţelor, se plătesc creditorii sociali,
şi se împarte eventualul activ net între membrii asociaţi.
- în sens restrâns, lichidarea cuprinde operaţiunile desfăşurate
între momentul dizolvării şi momentul împărţirii activului între mebrii
asociaţi. Nu face parte din noţiunea de lichidare „momentul împărţirii

162
activului între doi asociaţi.” Este sensul noţiunii din textul art.257 din
legea nr.31/1990: „După terminarea lichidării societăţii în nume colectiv,
în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să
întocmească situaţia financiară şi să propună repartizarea activului între
asociaţi.”

5. Regimul juridic al lichidării

Regulile juridice aplicabile lichidării sunt:
- lichidarea este etapă obligatorie în viaţa societăţii, de regulă
este subsecventă etapei dizolvării (art.228 Legea nr.31/1990) Legea
prevede expres cazurile (n.a. – arătate la capitalul „Dizolvarea societăţii
comerciale”) când dizolvarea nu este urmată de lichidare.
Atunci când membrii asociaţi revin asupra hotărârii de dizolvare
sau când hotărăsc fuziunea sau divizarea societăţii, şi pe cale de consecinţă
se înlătură lichidarea, se pune în discuţie dizolvarea societăţii comerciale şi
nelichidarea acesteia.
Într-o opinie tranşantă, se afirmă pe bună dreptate: „Prin urmare,
lichidarea este o operaţiunea necesară, atâta vreme cât dizolvarea rămâne
în picioare, pentru a realiza dezagregarea patrimoniului societăţii în
elementele sale componente, adică pentru a elibera cotele corepsunzătoare
aporturilor sociale ale asociaţilor.
Nu este de conceput o societate care să rămână în faza teoretică a
dizolvării. Ori se revine asupra sa şi atunci societatea continuă activitatea
nestingherit, ori se menţine şi atunci lichidarea este inevitabilă.” (I.L.
Georgescu).
- lichidarea se stabileşte de asociaţi. Membrii asociaţi de regulă,
prin hotărârea adunării generale sau în condiţiile actului constitutiv
stabilesc intrarea societăţii în dizolvare, implicit în lichidare. Mai mult, ei
pot înlătura lichidarea prin revenirea la hotărârea de dizolvare sau prin
hotărârea de fuziune s-au divizare (art.222 şi art. 226 alin.1 Legea
nr.31/1990). Aşadar, instituţia lichidării este creată în primul rând pentru
protejarea intereselor asociaţilor. Şi creditorii sociali sunt în atenţia legii.
În acest sens, în art.250 alin.1 din Legea 31/1990 se interzice
lichidatorilor să plătească membrii asociaţi cu orice sumă ce li s-ar cuveni
din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii.

163
 - lichidatorii sunt numiţi de membrii asociaţi care le stabilesc
puterile (art.249 Legea nr.31/1990) sau de instanţe de judecată la cererea
acestora, în cazurile când tribunalul hotăreşte dizolvarea la cererea oricărui
asociat; (art.222 Legea nr.31/1990).
- regulile aplicabile lichidării stabilite în actul constitutiv „se
completează cu dispoziţiile prevăzute în art.246 din Legea nr.31/1990”.
- lichidarea modifică obiectul de activitate şi atribuţiile adunării
generale.
Astfel, societatea comercială îşi restrânge activitatea numai pentru
finalizarea faptelor de comerţ în curs de derulare şi uneori încheie noi
fapte de comerţ în scopul finalizării celor în derulare. De exemplu,
aprovizionarea cu carburanţi pentru executarea contractelor de transport
încheiate.
Adunarea generală continuă să fiinţeze potrivit prevederilor
actului constitutiv şi a celor legale, în măsura în care nu sunt incompatibile
cu lichidarea. Hotărârile adoptate privesc numai scopul lichidării.
- administratorii societăţii sunt înlocuiţi cu lichidatorii (art.246
alin.1 lit.a Legea nr.31/1990).

6. Statutul juridic al lichidatorilor

Lichidatorii sunt persoane fizice sau juridice care administrează
societatea comercială în etapa lichidării. Atunci când lichidatorul este
persoană juridică aceasta va desemna persoana fizică reprezentantul ei,
numită de lege reprezentant permanent.
În art.247 din Legea nr.31/1990 se cere ca lichidatorul - persoana
fizică sau reprezentantul permanent - să fie autorizat, în condiţiile legii.
Procedura autorizării lichidatorului este reglementată prin O.G. nr.79/30
iunie 1999 publicată în Monitorul Oficial nr.421/31 august 1999, privind
organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare. Potrivit
textului legii, lichidator, cu îndeplinirea condiţiilor de autorizare, poate fi
şi un fost administrator sau un membru asociat.
Lichidatorii se numesc după cum urmează:
- la societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată prin hotărârea adunării asociaţilor luată în unanimitate,
dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv;

164
 - la societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, prin
hotărârea adunării generale extraordinare în condiţiile de cvorum şi de
luare a hotărârii precizate de lege pentru modificarea actului constitutiv.
- prin hotărârea tribunalului în cazurile când dizolvarea societăţii
comerciale a fost astfel stabilită. De asemenea, în cazul când numirea
lichidatorilor în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu
răspundere limitată nu se poate face prin realizarea unanimtăţii voturilor,
numirea lichidatorilor va fi făcută de instanţă, la cererea oricărui asociat
ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaţilor şi administratorilor
(art.256 alin.2 din legea nr.31/1990). Aceaşi soluţie şi în cazul societăţilor
pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
Împotriva sentinţei tribunalului se poate declara recurs în termen
de 15 zile de la pronunţare.
Numirea lichidatorilor este supusă publicităţii.
Actul de numire a lichidatorilor – hotărârea adunării asociaţilor
sau hotărârea tribunalului – precum şi orice act ulterior, care ar aduce
schimbări privind persoana lichidatorului, trebuie depuse de lichidator, la
oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrise de îndată şi publicate în
Monitorul Oficial al României.
Lichidatorii exercită această funcţie numai după îndeplinirea
formalităţilor de publicitate şi depunerea semnăturiilor în registrul
comerţului (art.246 alin.2 Legea nr.31/1990).

7. Natura juridică a funcţiei de lichidator

Lichidatorii fiind administratorii societăţii comerciale în etapa
lichidării “au aceeaşi răspundere ca şi administratorii” (art.247 alin.2 din
Legea nr.31/1990).
Pe cale de consecinţă natura juridică a funcţiei de lichidator este
de mandat şi de instituţie juridică, reglementată prin normele speciale ale
legii societăţii comerciale (art.72 Legea nr.31/1990).
Prin mandat, membrii asociaţi acordă anumite puteri lichidatorilor
cu aceeaşi majoritate cerută pentru numirea lor (art.249 alin.1 Legea
nr.31/1990).
Prin lege, lichidatorii sunt îndreptăţiţi să exercite unele drepturi şi
să execute anumite obligaţii, numite în doctrină puterile lichidatorilor.

165
 8. Puterile lichidatorilor
În art.249 alin.1 din Legea nr.31/1990 sunt prevăzute expres
puterile lichidatorilor, altele decât cele încredinţate de membrii asociaţi.
a) să stea în judecată şi să fie acţionaţi în interesul lichidării
În timpul lichidării nici o acţiune nu se poate exercita pentru
societate sau contra acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva
lor.
b) să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la
lichidare
În interesul lichidării (de exemplu, pentru încheierea executării
contractului de transport auto lichidatorul încheie un nou contract de
vânzare-cumpărare a combustibilului necesar) pot fi încheiate operaţiuni
comerciale noi. Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce
nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de
executarea lor.
c) să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere
mobiliară a societăţii; vânzarea bunurilor nu se va putea face în bloc.
Textul legii face două precizări: vânzarea bunurilor se face numai
prin licitaţie publică. Orice vânzare prin bună învoială este interzisă. Apoi,
bunurile se vor vinde numai ut singuli, bucată cu bucată şi nu se va putea
face în bloc (de exemplu, vânzarea întreprinderii comerciale ca
universalitate,vânzarea întregului activ, vânzarea bunurilor mobile, a
mărfurilor etc.).
Legiuitorul a urmărit să asigure transformarea efcientă a activului
societăţii în banii necesari plăţii creditorilor acesteia.
Prin interzicerea vânzării bunurilor în bloc sunt interzise
evaluările globale forfetare a bunurilor şi nicidecum vânzarea acestora
chiar către una şi aceeaşi persoană.
d) să facă tranzacţii
Lichidatorii exercitând dreptul la acţiune în numele societăţii pot
încheia tranzacţii. Tranzacţia este un contact prin care părţile într-un
proces termină procesul început făcându-şi concesii reciproce (art.1705
Cod civil). De asemenea, lichidatorii pot preîntâmpina un proces prin
încheierea tranzacţiilor.
e) să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii, chiar în caz de
faliment al debitorilor, dând chitanţe

166
 Lichidatorii societăţii au obligaţia să urmărească debitorii
societăţii şi atunci când aceştia sunt declaraţi în stare de faliment. În acest
caz, lichidatorii notifică creanţele societăţii şi participă la procedura
falimentului.
f) să contracteze obligaţii cambiale,să facă împrumuturi
neipotecare şi să îndeplinească orice alte acte necesare
În acest fel lichidatorii îşi asumă obligaţii în scopul lichidării
societăţii.

9. Preluarea funcţiei de către lichidator

Lichidatorul numit, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate
(art.246 alin.2 Legea nr.31/1990) preia funcţia de la administrator. Prin
preluarea funcţiei lichidatorul se obligă ca împreună cu administratorii
societăţii să întocmească două documente pe care să le semneze:
- inventarul patrimoniului societăţii
- situaţia financiară anuală care să constate situaţia exactă a
activului şi pasicului societăţii;
În tăcerea legii, când apar divergenţe, s-a opinat că
administratorul sau lichidatorul poate să se adreseze instanţei de judecată.
Soluţia este preluată de la societăţile pe acţiuni.
În art.259 alin.(2) din legea nr.31/1990 se dispune: “Lichidatorii
au dreptul să aprobe darea de seamă (n.a. se întocmeşte de administrator
şi priveşte gestiunea pentru timpul trecut de la ultimul bilanţ contabil
aprobat şi până la începerea lichidării) şi să facă sau să susţină
eventualele contestaţii cu privire la aceasta.”
Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul
societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori şi actele
societăţii.Ei vor ţine un registru, cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea
datei lor.
Cenzorii societăţii comerciale în lichidare controlează activitatea
lichidatorilor (art.247 alin.4 şi 5 din Legea nr.31/1990.)

10. Etapele lichidării

Lichidarea societăţii comerciale parcurge următoarele etape:
a) lichidarea activului societăţii, adică vânzarea bunurilor
societăţii şi încasarea drepturilor de creanţă de la debitori.

167
 b) lichidarea pasivului societăţii, înseamnă stingerea obligaţiilor
societăţii faţă de creditorii săi, de regulă prin plata datoriilor contractate.
c) împărţirea eventualului activ net între membrii asociaţi. După
plata creditorilor sociali, membrii asociaţi pot primi când activul societăţii
este mai mare faţă de pasiv, drepturile ce li se cuvin ca urmare a dizolvării
şi lichidării.
Asociaţii au următoarele drepturi din lichidarea societăţii
comerciale:
- dreptul la restituirea aporturilor efectuate la constituirea
societăţii comerciale
- dreptul la restituirea aporturilor făcute la majorarea capitalului
social
- dreptul la beneficiile obţinute în perioada de la ultima situaţie
financiară anuală şi până la data dizolvării şi lichidării.
d) închiderea lichidării societăţii comerciale constă în radierea
societăţii comerciale din Registrul comerţului şi păstrarea registrelor şi
actelor societăţii.

a) Lichidarea activului societăţii

Potrivit art.249 alin.1 din Legea nr.31/1990 în această etapă
lichidatorii vor vinde prin licitaţie publică întreaga avere a societăţii:
bunuri imobile şi mobile.
Bunurile se vând individual după o prealabilă evaluare.
Se interzice vânzarea în bloc a bunurilor.În acest mod sumele
obţinute sunt mai mari şi pot satisface mai bine creanţele societăţii.
Vânzarea prin licitaţie publică este obligatorie.Desigur se vor
vinde numai bunurile ce figurează în activul societăţii.Bunurile aduse de
asociaţi ca aport, cu păstrarea dreptului de proprietate pentru asociat, nu
fac parte din activul societăţii şi deci nu se cuprind în bilanţul lichidării.
În această etapă societatea va încasa prin lichidatori toate
drepturile de creanţă de la debitori, potrivit regulilor dreptului comun.
Societatea comercială este îndreptăţită să completeze fondurile
obţinute din vânzarea patrimoniului, atunci când sumele obţinute nu sunt
suficiente pentru plata datoriilor societăţii şi:

168
 - cu sumele necesare de la asociaţii care răspund nelimitat (n.a. la
societăţile în nume colectiv şi la societăţile în comandită simplă în cazul
asociaţilor comanditaţi).
- de la asociaţii care nu au efectuat integral vărsămintele (art.251
Legea nr.31/1990).
În textul legii soluţia propusă pentru completarea fondurilor este
alternativă: sau de la asociaţii care răspund nelimitat sau de la asociaţii
care nu au vărsat integral aportul.
În doctrină se propune, pe bună dreptate,soluţia urmăririi cu
prioritate a asociaţilor restanţieri. “Nu ar fi logic să se pretindă contribuţia
asociaţilor care au efectuat integral vărsământul aportului subscris (numai
fiindcă răspund nemărginit pentru datoriile sociale),înainte ca fondul
social să fie întregit prin exercitarea constrângerii împotriva restanţierilor
spre a-şi executa obligaţiile asumate şi neonorate”. (C. Căpăţână).
Asociaţii restanţieri nu pot invoca compensaţia sumelor datorate
societăţii cu sumele ce li s-ar cuveni din lichidare (art.250 alin.1 legea
nr.31/1990).

b) Lichidarea pasivului societăţii

Creditorii societăţii au dreptul să cheme în instanţă pentru a obţine
plata creanţelor pe:
- lichidatorii societăţii în cazul neonorării drepturilor de creanţă
ajunse la scadenţă (împlinirea termenului suspensiv)
Lichidatorii pot achita creanţele societăţii şi cu proprii lor bani,
având dreptul la restituire. Suma restituită nu poate fi mai mare decât
aceea care aparţine creditorilor plătiţi (art.252 Legea nr.31/1990). Este o
aplicaţie în materie comercială a instituţiei civile a subrogaţiei în drepturile
creditorului plătit (art.1106-1109 Cod civil).
- pe asociaţi. Este o acţiune subsidiară la care se recurge
împotriva asociaţilor pentru plata sumelor pe care aceştia le datorează ca
aport la constituirea capitalului social(art.253 legea nr.31/1990).
Într-o opinie, se apreciază că deşi art.253 din Legea nr.31/1990 nu
prevede, totuşi creditorii sociali pot acţiona, în subsidiar, şi pe asociaţii
care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Baza legală o
constituie art.3 Legea nr.31/1990 care priveşte răspunderea membrilor
asociaţi pentru obligaţiile contractate de societatea comercială.

169
 c) Împărţirea eventualului activ net între membrii asociaţi
Drepturile cuvenite membrilor asociaţi ca urmare a dizolvării şi
lichidării (restituirea valorii aporturilor aduse la constituirea sau majorarea
capitalului social, eventualele beneficii rămase nedistribuite) pot fi
valorificate numai în condiţiile unui eventual activ net, rămas după
efectuarea tuturor plăţilor de către societate. Creditorii sociali se bucură de
protecţie legală. Astfel, lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în
contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor
societăţii.
Pentru a preveni abuzul lichidatorilor în reţinerea sumelor ce li
s-ar cuveni asociaţilor în urma lichidării, sub pretextul plăţii datoriilor
sociale, aceştia vor putea cere ca sumele reţinute să fie depuse la Casa de
Economii şi Consemnaţiuni ori la o societate bancară şi să se facă
repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale , chiar în timpul
lichidării, dacă afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor
obligaţiilor societăţii mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din
cuantumul lor.
Împotriva deciziei lichidatorilor de a face plăţi anticipate către
asociaţi în contul sumelor ce li se cuvin prin lichidare, creditorii societăţii
pot face opoziţie, în condiţiile art.62 din Legea nr.31/1990. Lichidatorul
care face plăţi asociaţilor înaintea achitării creditorilor se pedepseşte penal,
cu închisoare sau cu amendă.
După terminarea lichidării societăţii în nume colectiv, în
comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să
întocmească bilanţul contabil de lichidare şi să propună repartizarea
activului între asociaţi. Activul net reprezintă diferenţa între activul şi
pasivul societăţii.
Eventualul activ net se distribuie membrilor asociaţi cu titlu de
restituire a aporturilor aduse şi de beneficii, proporţional cu participarea la
capitalul social.
La societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni în situaţia
financiară finală se arată partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din
repartizarea activului societăţii (art.262 alin.1 Legea nr.31/1990).
La societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni situaţia
financiară finală a lichidării, semnată de lichidatori şi însoţită de raportul

170
cenzorilor se supune publicităţii, prin depunerea la registrul comerţului
pentru a se face menţiune şi prin publicare în Monitorul Oficial al
României.
Această procedură de publicitate nu este prevăzută la societăţile în
nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, unde
situaţia financiară finală şi proiectul de repartizare se notifică membrilor
asociaţi prin intermediul executorilor judecătoreşti.
Membrii asociaţi pot face opoziţie în condiţiile art.62 din Legea
nr.31/1990 în 15 zile de la primirea notificării respectiv de la data
publicării în Monitorul Oficial al României.
După expirarea acestui termen, fără să se facă opoziţie sau după
rămânerea definitivă a sentinţei asupra opoziţiei, situaţia financiară de
lichidare şi repartizare se consideră aprobată şi lichidatorii sunt liberaţi
(art.257 alin.4 şi 263 alin.1 Legea nr.31/1990).
Asociaţii vor încasa sumele ce li se cuvin precizate în proiectul de
repartizare, în schimbul unei chitanţe de primire.
La societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, acţionarii care
nu s-au prezentat să încaseze sumele cuvenite pentru acţiuni timp de două
luni de la publicarea situaţiei financiare de lichidare, se vor adresa Casei
de Economii şi Consemnaţiuni ori la o societate bancară. Aici sumele ce li
se cuvin au fost consemnate de către lichidatori.
Lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data
dizolvării.Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen
cu cel mult 2 ani.

d) închiderea lichidării
Lichidatorii după terminarea lichidării, trebuie să ceară radierea
societăţii comerciale din registrul comerţului. Aceasta este şi obligaţia
profesională a comerciantului ca la încetarea comerţului să ceară oficiului
registrului comerţului radierea înmatriculării din registrul comerţului.
Lichidatorul cere radierea în termen de 15 zile de la data
repartizării eventualului activ net între asociaţi.
Radierea se poate face din oficiu.
Pe data radierii societatea comercială încetează ca persoană
juridică.

171
 După terminarea lichidării registrele şi actele societăţii în nume
colectiv în comandită simplă sau cu răspundere limitată, ce nu vor fi
necesare vreunuia dintre asociaţi se vor depune la asociatul desemnat de
majoritate.
În societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, acestea vor fi
depuse la registrul comerţului.
Registrele tuturor societăţilor se păstrează timp de 5 ani.

172