ANALIZATORI

Analizatorii reprezintă sisteme formate din 3 segmente:

- un segment periferic;
- un segment de conducere;
- un segment central.
Segmentul periferic
Cuprinde receptorul şi corespunde organului de simţ. Receptorii nu recepţionează excitanţii
întâmplători din mediu, ci numai anumiţi excitanţi, excitanţii adecvaţi. Aceşti excitanţi sunt
transformaţi în influx nervos.
Segmentul de conducere
Este reprezentat de nervul respectiv şi de calea nervoasă. Are rolul să conducă influxul
nervos de la segmentul periferic la segmentul central.
Segmentul central
Este reprezentat de o anumită parte a scoarţei cerebrale, un centru senzitiv. Acesta
analizează excitaţia şi o transformă în senzaţie.
Funcţionarea analizatorului este condiţionată de integritatea anatomică şi funcţională a
fiecărui segment. Dacă unul din segmentele analizatorului este lezat, întregul analizator nu poate
funcţiona.

ANALIZATORUL ACUSTICOVESTIBULAR

Urechea reprezintă segmentul periferic al analizatorului acusticovestibular. Este alcătuită din

3 compartimente: urechea externă, urechea medie şi urechea internă. Primele 2 compartimente
indeplinesc exclusiv funcţia auditivă, în timp ce ultimul conţine şi organe specializate în realizarea
funcţiei de echilibru.

URECHEA EXTERNĂ
Este alcătuită din două segmente care se continuă unul cu celălalt: pavilionul urechii şi
conductul auditiv extern. Îndeplineşte funcţia de captare şi dirijare a undelor sonore spre membrana
timpanică care, sub acţiunea, lor intră în vibraţie.
PAVILIONUL URECHII
Este situat pe părţile laterale ale capului între procesul mastoidian şi articulaţia
temporomandibulară. Are un aspect reniform şi este îndreptat oblic dinapoi-înainte şi dinafară-
înăuntru.
Pavilionul urechii este o formaţiune cartilaginoasă acoperită de piele ce prezintă:
a) o faţă antero-laterală;
b) o faţă postero-medială;
c) o circumferinţă.
Faţa antero-laterală este alcătuită din 4 proeminenţe care se dispun concentric în jurul
excavaţiei profunde numită conca, care conduce sunetele în conductul auditiv extern.
1. Helixul porneşte printr-o rădăcină de la nivelul concăi şi se termină printr-o coadă la
nivelul lobulului urechii. Punctul superior de pe helix se numeşte vârful urechii.
2. Antehelixul se găseşte în aria circumscrisă de helix, fiind separat de acesta prin şanţul
helixului.
3. Tragusul este o proeminenţă triunghiulară aplatizată, situată anterior de concă şi inferior
de rădăcina helixului.
4. Antitragusul este o mică proeminenţă situată posterior de tragus şi inferior de antehelix.
Între tragus şi antitragus se găseşte incizura intertragică.
Faţa postero-medială prezintă aceleaşi elemente cu faţa anterolaterală, dar mult mai puţin
vizibile şi având aspectul de mulaj negativ (proeminenţele apar ca depresiuni şi invers).
1
c) Circumferinţa este formată:
- anterior de tragus;
- superior şi posterior de helix;
- inferior de lobulul urechii, o prelungire mobilă alcătuită din ţesut adipos şi din piele.
Fixarea pavilionului pe craniu se face prin:
- piele;
- continuitatea cu conductul auditiv extern;
- ligamente extrinseci:
- muşchi extrinseci:
- M. auricular anterior;
- M.auricular posterior;
- M.auricular superior.
Pavilionul urechii mai prezintă şi o musculatură intrinsecă, formată din mici fascicule
musculare care se inseră pe proeminenţele cartilajului.
CONDUCTUL AUDITIV EXTERN
Conductul auditiv extern se întinde între orificiul extern şi peretele lateral al urechii medii.
Are o direcţie oblică dinafară-înăuntru şi un traiect ondulat datorită unei curburi în plan vertical (cu
concavitatea inferior) şi a 3 curburi în formă de S culcat, în plan orizontal. Calibrul său este
neuniform prin apariţia unei zone îngustate numite istm, situată la unirea celor 2/3 externe cu
treimea internă.
Conductul auditiv extern este alcătuit dintr-o porţiune fibrocartilaginoasă situată lateral şi o
porţiune osoasă situată medial.

URECHEA MEDIE
Este alcătuită dintr-o cavitate situată în grosimea osului temporal numită casa timpanului şi
din anexele acesteia:
- tuba auditivă sau trompa lui Eustachio;
- celulele mastoidiene;
Urechea medie reprezintă un releu mecanic de transmitere a vibraţiilor sonore spre urechea
internă.
CASA TIMPANULUI
Casa timpanului este o cavitate plină de aer ce prezintă 6 pereţi şi un lanţ de oscioare, întinse
între peretele lateral şi cel medial.Ventilarea cu aer a casei timpanului se face din rinofaringe prin
intermediul tubei auditive.
Pereţii casei timpanului:
I. Peretele lateral sau membranos este format din:
a. membrana timpanică;
b. un cadru osos.

II. Peretele medial sau labirintic:

Corespunde urechii interne şi este constituit integral din baza stâncii temporalului. Pe
suprafaţa sa se găsesc elemente osoase de mare importanţă:
- Promontoriul;
- Fereastra ovală. Ea este obturată de baza scăriţei;
- Fereastra rotundă;
- Proeminenţa porţiunii a II- a a canalului facialului.

III. Peretele anterior sau tubocarotidian:

Este cel mai mic dintre toţi pereţii casei timpanului. În porţiunea superioară prezintă orificiul
timpanic al tubei auditive.

2
 IV. Peretele posterior sau mastoidian:
Este de două ori mai mare ca peretele anterior. La nivelul lui se află:
- orificiul de intrare în aditus ad antrum, un canal ce conduce spre celulele
mastoidiene;
- piramida, o proeminenţă osoasă ce conţine un canal ocupat de muşchiul scăriţei;
- porţiunea a III- a descendentă a canalului facialului.

V. Peretele superior sau tegmental:

Este alcătuit dintr-o lamă osoasă foarte subţire numită tegmen tympani. Prin intermediul
acestei lame osoase casa timpanului vine în raport apropiat cu meningele şi encefalul explicând
complicaţiile grave ale infecţiilor otice netratate la timp.

VI. Peretele inferior sau jugular:

Vine în raport cu golful venei jugulare interne permiţând astfel diseminarea infecţiilor otice.

OSCIOARELE AUZULUI
Alcătuiesc un lanţ de piese osoase care transmit vibraţiile membranei timpanice lichidului
perilimfatic din urechea internă.

CIOCANUL este un os mic de 7-8 mm lungime. Prezintă:

a. un cap pentru articulaţia cu nicovala;
b. un col de pe care se desprind doua apofize (mica si mare);
c. un mâner înglobat în grosimea membranei timpanice.
NICOVALA este osul intermediar între ciocanul fixat pe peretele lateral şi scăriţă fixată pe
peretele medial. Prezintă:
a. un corp pentru articulaţia cu ciocanul;
b. apofiza lungă sau verticală, care serveşte la articulaţia cu scăriţa;
c. apofiza scurtă sau orizontală.
SCĂRIŢA se aseamănă cu o scăriţă de călărie. Prezintă:
a. un cap ce se articulează cu nicovala;
b. ansă compusă dintr-o ramură anterioară şi o ramură posterioară;
c. placă bazală ce este fixată în fereastra ovală.

Întregul lanţ al oscioarelor funcţionează ca un arc elastic pus în mişcare de muşchi cu

acţiune antagonistă, regland intensitatea undei sonore:
- m. scăriţei (muşchiul care ascultă, amplifica vibratiile sonore slabe);
- m. ciocanului (diminueaza vibratiile sonore puternice, rol protector contra
zgomotelor).

CAVITĂŢILE MASTOIDIENE
Sunt reprezentate de o serie de cavităţi pneumatice săpate în grosimea mastoidei, care
comunică cu casa timpanului prin intermediul unui coridor îngust numit aditus ad antrum. Mucoasa
cavităţilor este în continuitate cu mucoasa urechii medii, fapt ce explică propagarea infecţiilor otice
la mastoidă.

TUBA AUDITIVĂ sau TROMPA LUI EUSTACHIO

Este un conduct de 3,5-4 cm lungime care leagă casa timpanului de rinofaringe. Prin
intermediul ei se realizează egalizarea presiunilor la nivelul ambelor suprafeţe ale membranei
timpanice. Este alcătuită din:
a. un segment osos, situat posterior, la nivelul stâncii temporalului. Reprezintă 1/3 din
lungimea tubei auditive;
3
 b. un segment fibrocartilaginos, situat anterior, care se deschide în rinofaringe şi
reprezintă 2/3 din lungimea tubei auditive.
La locul de unire al celor 2 segmente se află porţiunea cea mai îngustă a calibrului tubei
auditive numită istm.

URECHEA INTERNĂ
Reprezintă al treilea compartiment al urechii la nivelul căruia se găsesc formaţiuni
specializate în realizarea funcţiei auditive şi a echilibrului, ce alcătuiesc organul acustico-vestibular.
Este formată dintr-o serie de cavităţi săpate în grosimea stâncii temporalului ce împreună
formează labirintul osos, în interiorul căruia se află labirintul membranos.

LABIRINTUL OSOS
Este alcătuit din 3 părţi:
a. Melcul osos situat anterior;
b. Vestibulul osos situat mijlociu;
c. Canalele semicirculare osoase situate posterosuperior.

Melcul osos este situat anterior de vestibul și prezintă oo formă conică cu un ax osos central,
numit columelă, în jurul căruia melcul osos realizează 21/2 ture.
Pe columelă se prinde lama spirală osoasă, care este completată de membrana bazilară a
labirintului membranos și membrana vestibulară Reissner. Aceste membrane compartimentează
lumenul osos în rampa vestibulară, situată deasupra membranei vestibulare, rampa timpanică,
situată sub membrana bazilară și canalul cohlear (melcul membranos) situat între membrana
bazilară, membrana vestibulară și peretele extern al melcului osos. Cele 2 rampe, vestibulară și
timpanică, conțin perilimfă, iar canalul cohlear, endolimfă. La vârful melcului, lama spirală lasă un
spațiu liber, numit helicotremă.
Cele 3 canale semicirculare osoase (anterior, posterior și lateral) sunt situate în planuri
perpendiculare unul pe celălalt. Fiecare canal semicircular se deschide la o extremitate a sa printr-o
dilatație ce poartă numele de ampulă. La cealaltă extremitate, canalul anterior se unește cu cel
posterior într-un canal comun înainte de a se deschide în vestibul.

LABIRINTUL MEMBRANOS este format dintr-un sistem de camere situate în interiorul

labirintului osos.
Datorită diferenţelor de dimensiuni dintre cele două formaţiuni între ele apare un spaţiu
numit perilimfatic umplut cu un lichid clar, perilimfa. Lumenul labirintului membranos, complet
închis, este plin cu un alt lichid, endolimfa.
Vestibulul membranos este format din două cavități, utricula, situată superior și sacula
situată sub utriculă. Din utriculă pleacă cele 3 canale semicirculare membranoase. Din porțiunea
inferioară a saculei pornește canalul cohlear care conține organul Corti, cu receptorii acustici, așezat
pe membrana bazilară.
Organul lui Corti reprezintă porţiunea esenţială a aparatului auditiv la nivelul căreia are loc
receptarea excitaţiilor auditive şi transformarea lor în influx nervos. Este alcătuit din celule
senzoriale şi celule de susţinere.
Printre celulele de susţinere se fixează celulele senzoriale auditive sau ciliate. Ele sunt de
talie mică, nu ating membrana spirală ci se sprijină pe celulele de susţinere.
Extremitatea lor superficială, plană este acoperită de o placă cuticulară de pe care emerg o
serie de cili.
Peste extremitatea liberă a componentelor organului lui CORTI se aplică membrana
reticulară care este străpunsă de cilii epiteliului senzorial. Mai la distanţă în endolimfă, se află
membrana lui CORTI sau membrana tectoria.
Nervii senzoriali care conduc influxurile culese de la celulele senzoriale aparţin nervului
cohlear. Ganglionul anexat acestui nerv este ganglinul lui Corti ce se găseşte în canalul spiral. El
4
conţine în mare majoritate celule nervoase bipolare. Prelungirile periferice ale acestora abordează
celulele senzoriale ale organului Corti. Prelungirile centrale se unesc formând nervul auditiv ce
părăseşte urechea internă prin canalul auditiv intern.
Suprafeţele receptoare din utriculă şi saculă poartă numele de macule. Sunt formate dintr-un
epiteliu înalt şi o membrană otolitică.
Epiteliul este format din celule de susţinere şi celule senzoriale care nu ating membrana
bazală şi sunt prevăzute cu cili. Aceşti cili sunt rigizi şi străbat cuticula care acoperă suprafaţa liberă
a epiteliului pătrunzând în membrana otolitică.
Celulele senzoriale sunt cuprinse într-o reţea de neurofibrile care conduce influxul nervos
spre nervul vestibular.
Membrana otolitică este o pătură gelatinoasă formată din mucusul secretat de celulele
maculare. În porţiunea ei superficială se găsesc otolitele, de natură calcaroasă. Datorită faptului că
au o greutate specifică ridicată, ele exercită o acţiune de presiune sau de tracţiune asupra cililor în
funcţie de modificarea poziţiei capului. Astfel “macula utriculi” situată orizontal va fi impresionată
prin presiune, iar “macula sacculi” situată vertical va fi impresionată prin tracţiune.
Nervii senzoriali care conduc impulsurile receptate aparţin nervului vestibular. Ganglionul
anexat acestui nerv este ganglionul lui SCARPA situat în conductul auditiv intern şi alcătuit din
celule bipolare. Prelungirea lor periferică merge la celulele senzoriale, iar prelungirile centrale se
alătură alcătuind nervul vestibular.

CALEA AUDITIVĂ
Este o cale senzorială alcătuită din succesiunea a 3 neuroni ce pleacă de la nivelul urechii
interne unde sunt captate influxurile auditive produse de vibraţiile sonore ale mediului extern şi care
ajung la nivelul cortexului cohlear unde are loc interpretarea şi analiza senzaţiilor auditive.
Primul neuron (protoneuronul) este reprezentat de celula bipolară situată în ganglionul spiral
Corti din canalul spiral al columelei. Dendritele protoneuronului fac sinapsă cu celulele senzoriale
ale organului lui Corti. Axonii protoneuronului străbat conductul auditiv intern şi se grupează
pentru a forma nervul cohlear (componentă a nervului vestibulocohlear) ce se termină în trunchi.
Al 2-lea neuron (deutoneuronul) se găseşte în nucleii cohleari anterior şi posterior al
trunchiului cerebral. Axonii acestuia se încrucișează și urmează un traiect ascendent, se distribuie
parţial coliculilor inferiori ca ulterior să ajungă la corpul geniculat medial de partea respectivă.
Al 3-lea neuron este situat la nivelul corpului geniculat medial. Axonii lui constituie fibrele
talamocorticale ce se termină la nivelul girusului temporal superior în ariile 41 (primară) 42
(psihosenzorială) şi aria 22 cu rol gnozic (prelucrarea integrativă şi interpretativă a sunetelor).

CALEA VESTIBULARĂ
Vehiculează informaţiile referitoare la orientarea în spaţiu, stabilizarea privirii şi corectarea
poziţiei corpului, informaţii recepţionate la nivelul aparatului vestibular localizat în urechea internă.
Primul neuron (protoneuronul) este situat în ganglinul lui Scarpa anexat ramurii vestibulare
a nervului VIII. Dendritele sale fac sinapsă cu celulele senzoriale, iar axonii formează ramura
vestibulară a nervului acusticovestibular care străbate conductul auditiv intern şi pătrunde în trunchi
unde face sinapsă cu cel de-al doilea neuron situat în nucleii vestibulari. Axonii deutoneuronilor se
grupează în mai multe tracturi ce realizează legături cu cerebelul, nucleii oculomotori şi măduva
spinării. Există şi fibre ascendente care merg la talamus şi de aici spre cortex la girusul temporal
superior.

ANALIZATORUL VIZUAL

Ochiul reprezintă segmentul periferic al analizatorului vizual

Globul ocular este un organ pereche şi simetric situat în partea anterioară a orbitei unde este
menţinut în poziţie normală de o capsulă conjunctivă (capsula lui Tenon), muşchi, vase, nervi şi
ţesut adipos.
5
 Pentru a-şi putea îndeplini funcţia ochiul este prevăzut cu o serie de anexe, unele cu rol
protector (sprâncenele, pleoapele, aparatul lacrimal, conjunctiva şi orbita) şi altele cu rol motor
(muşchii drepţi şi oblici).
În plan frontal între cei 2 poli, perpendicular pe axa sa anteroposterioară se găseşte ecuatorul
(equator) ochiului sau circumferinţa.
Peretele globului este constituit din 3 membrane concentrice, care delimitează un spaţiu
ocupat de mediile transparente şi refringente (care reprezintă aparatul dioptric).
ANEXELE GLOBULUI OCULAR (Structurae oculi accessoria)
Sunt reprezentate de:
- capsula lui Tenon;
- pleoape;
- conjunctivă;
- sprâncene;
- aparatul lacrimal;
- muşchii extrinseci.

Capsula lui Tenon

Este o formaţiune fibroelastică ce îmbracă toată porţiunea sclerală a globului ocular de la
nivelul orificiului nervului optic până la limbul sclerocorneean.
Pleoapele
Sunt cute ale tegumentelor care acoperă globii oculari, în număr de două pentru fiecare ochi,
una superioară şi alta inferioară. Prezintă:
- o faţă anterioară sau cutanată;
- o faţă posterioară sau conjunctivală;
- o margine aderentă;
- o margine liberă;
- o extremitate laterală;
- o extremitate medială.
Prin unirea extremităţilor omonime ale pleoapelor se formează comisurile palpebrale.
Conjunctiva
Este o membrană netedă, subţire şi transparentă ce uneşte pleaoapele cu globul ocular.
Alcătuieşte un sac mucos deschis anterior la nivelul fantei palpebrale. Prezintă 3 porţiuni:
- conjunctiva palpebrală;
- conjunctiva fundului de sac, porţiune de trecere între conjunctiva palpebrală şi
conjunctiva bulbară;
- conjunctiva bulbară.
Sprâncenele
Sunt două proeminenţe musculocutanate, acoperite cu păr situate la limita dintre frunte şi
pleoapele superioare.
Aparatul lacrimal
Este alcătuit din glanda lacrimală şi căile lacrimale.
Căile lacrimale sunt alcătuite din:
- lacul lacrimal;
- punctele lacrimale;
- canaliculele lacrimale;
- sacul lacrimal;
- canalul nazolacrimal.
Muşchii extrinseci
Muşchii extrinseci ai globului ocular sunt în număr de 7. Dintre aceştia 6 acţionează asupra
globului ocular, al 7-lea asupra pleoapei superioare. Patru au direcţia anteroposterioară şi se numesc
muşchi drepţi (M. drept superior, M. drept inferior, m. drept medial, M. drept lateral). Ceilalţi 2 au
6
o direcţie oblică faţă de axul sagital al ochiului şi se numesc muşchi oblici (M. oblic superior, M.
oblic inferior). M. ridicător al pleoapei superioare are tot o direcţie anteroposterioară, la fel ca
drepţii.
Asigură motilitatea globilor oculari. Toate mişcările globilor oculari rezultă din combinarea
mişcărilor care se execută în jurul a 3 axe convenţionale, orientate în cele 3 planuri principale ale
spaţiului.
Muşchiul drept superior, drept medial şi drept inferior sunt inervaţi de nervul oculomotor.
Muşchiul drept lateral este inervat de nervul abducens.
Muşchiul oblic superior este inervat de nervul trohlear.
Muşchiul oblic inferior este inervat de nervul oculomotor.
Muşchiul ridicător al pleoapei superioare este inervat de nervul oculomotor.

MEMBRANELE (TUNICILE) GLOBULUI OCULAR

I. Membrana fibroasă
Este opacă în cea mai mare parte a întinderii sale numindu-se sclerotică şi transparentă în
porţiunea sa anterioară unde se numeşte cornee.
I.a. Sclerotica
Are aspect de sferă goală căreia i se descriu o suprafaţă plată exterioară şi una interioară, un
orificiu anterior mare la nivelul căruia se continuă cu corneea şi unul mai mic posterior determinat
de trecerea nervului optic.
Rol. Menţine forma şi conţinutul globului ocular.
I.b. Corneea
Alcătuieşte porţiunea anterioară a tunicii fibroase. Se prezintă ca o lentilă subţire, perfect
transparentă, cu o faţă anterioară convexă, o faţă posterioară concavă şi o circumferinţă reprezentată
de limbul sclerocorneean
Limbul sclerocorneean este situat anterior, între sclerotică şi cornee.
Rol. Permite razelor luminoase s-o traverseze cu uşurinţă. Epiteliul corneean este punctul de
plecare a unui reflex care provocat de atingerea sa determină închiderea pleoapelor.

II. Membrana vasculară

Este tunica mijlocie a globului ocular. Se împarte în 3 porţiuni: coroida, corpul ciliar şi
irisul.
II.a. Coroida
Este o membrană fină, pigmentată, ceva mai groasă posterior (0,5 mm) decât anterior (0,3
mm). Căptuşeşte partea posterioară a globului ocular. Anterior se întinde până la ora serrata şi are o
coloraţie brună.
Are rol:
- nutritiv, în special pentru straturile externe ale retinei;
- tensional la menţinerea şi reglarea oftalmotonusului;
- de protecţie şi apărare mecanică şi biologică;
- termic, în menţinerea temperaturii optime;
- în funcţia optică, constituind camera obscură.
II.b. Corpul ciliar
Se întinde între ora serrata şi circumferinţa mare a irisului. Pe secţiune sagitală are formă
triunghiulară cu baza spre iris şi vârful spre ora serrata.
Corpul ciliar este format din muşchiul ciliar, situat în grosimea corpului şi procesele ciliare
proeminente la nivelul feţei posterioare.
Rol:
Muşchiul ciliar participă la procesele de acomodare.
Procesele ciliare asigură formarea umorii apoase. Au rol capital în nutriţia segmentului
anterior al ochiului.
II.c. Irisul
7
 Are forma unui disc perforat la mijloc prezentând:
- o faţă anterioară;
- o faţă posterioară;
- o circumferinţă mare;
- o circumferinţă mică.
Faţa anterioară, diferit colorată prezintă două inele colorate (intern şi extern) cu striaţii
radiare separate printr-o linie festonată.
Faţa posterioară este concavă având o coloraţie închisă.
Prezintă mușchiul sfincter al irisului dispus circular în jurul orificiului pupilar şi mușchiul
dilatator al pupilei.
Rol:
- Acţionează ca un diafragm.
- Protejează retina.
- Are rol în absorbţia umorii apoase.

III. Membrana internă

Are forma unei sfere goale ce prezintă:
- o suprafaţă externă;
- o suprafaţă internă;
- un orificiu anterior.
Nu are orificiu posterior.
III.a. Retina propriuzisă
Este perfect întinsă prezentându-se ca un segment de sferă. Este puternic colorată în brun
închis, doar vasele văzându-se cu claritate în grosimea ei.
La nivelul extremităţii posterioare a globului ocular suprafaţa interioară a retinei prezintă
două formaţiuni ce diferă de restul retinei: papila nervului optic şi pata galbenă.
Papila nervului optic reprezintă zona de unde fibrele nervului optic iau naştere din retină,
părăsesc globul ocular, pentru ca îmbrăcate de o teacă de mielină să formeze nervul optic.
Pata galbenă corespunde aproape axului optic al ochiului. Are o coloraţie galbenă, fiind
ovală, cu diametrul mare transversal. În centru prezintă o fosetă punctiformă - foseta centrală (fovea
centralis) locul celei mai clare vederi.
Funcţional retina este alcătuită din înlănţuirea a două tipuri celulare, ce alcătuiesc stratul
neuroepitelial (primele 4 straturi ale retinei) şi stratul neurocerebral (ultimele 6 straturi).
Rol:
- Epiteliul pigmentar are rol nutritiv pentru fotoreceptori. Izolând elementele
fotosensibile între ele favorizează localizarea spaţială a obiectelor; claritatea
percepţiei luminoase.
- Conurile recepţionează excitaţiile optice în legătură cu culoarea şi forma obiectelor
(acuitatea vizuală şi percepţia cromatică).
- Bastonaşele recepţionează luminozitatea în general, diferenţele în intensitatea razelor
luminoase fiind adaptate pentru vederea nocturnă (percepţia acuităţii luminoase).
III.b. Retina ciliară
Dincolo de ora serrata retina se subţiază brusc. Este alcătuită dintr-o parte optică şi un strat
pigmentar.
III.c. Retina iridiană
Alcătuieşte împreună cu retina ciliară porţiunea oarbă a retinei și căptuseşte faţa posterioară
a irisului. Este formată dintr-un strat pigmentar şi dintr-un strat epitelial ce nu conţine nici un
element vizual.
Retina ciliară și retina iridiană nu au funcție optică.

MEDIILE TRANSPARENTE ŞI REFRINGENTE

8
 Cristalinul
Este o lentilă biconvexă. I se descriu:
- o faţă anterioară;
- o faţă posterioară;
- o circumferinţă.
Cristalinul se găseşte înapoia irisului şi a orificiului pupilar. Este menţinut în poziţie şi fixat
de zonula lui Zinn.
Rol. Este un mediu transparent ce intervine în acomodaţie.
Afecţiunile cristalinului sunt reprezentate de tulburările de transparenţă (cataracte),
modificările de formă şi de curbură.

Zonula lui Zinn

Este un inel membranos întins între corpul ciliar şi ecuatorul cristalinului.
Rol. Menţine cristalinul în poziţia sa normală şi-i transmite impulsurile muşchiului ciliar.

Compartimentul anterior şi umoarea apoasă

Compartimentul anterior este alcătuit din camera anterioară şi camera posterioară.
Camera anterioară este delimitată anterior de faţa posterioară a corneei şi posterior de faţa
anterioară a irisului.
Camera posterioară se găseşte între iris şi cristalin.
Umoarea apoasă este un lichid clar, ce reprezintă un mediu refringent. Ia naştere la nivelul
feţei posterioare a corpului ciliar şi a irisului.
Rol:
Umoarea apoasă are următoarele funcţii:
- aduce substanţele nutritive;
- elimină deşeurile;
- reglează tensiunea oculară.

Compartimentul posterior
Este situat între porţiunea optică a retinei, cristalin şi zonula lui Zinn, fiind ocupat de
umoarea vitroasă. Protejează retina de variaţiile de temperatură.

CALEA OPTICĂ
Are ca punct de plecare retina optică şi conduce excitaţiile captate de retină până în scoarţa
lobului occipital prin înlănţuirea a 3 neuroni: protoneuronul reprezentat de neuronul bipolar,
deutoneuronul reprezentat de celula ganglionară şi cel de al 3-lea neuron diencefalocortical
(metatalamocortical).
Vederea normală presupune percepţia senzaţiilor de lumină, a nuanţelor de culoare,
sistematizarea spaţială a câmpului vizual, discriminarea formelor şi a noţiunii de relief.
Modificările patologice ce apar pe traseul căii optice se pun în evidenţă cu ajutorul câmpului
vizual.
Câmpul vizual este spaţiul vizibil când ochiul are o poziţie fixă- câmpul monocular. Spaţiul
vizibil simultan de ambii ochi când aceştia au o poziţie fixă constituie câmpul binocular. Perimetria
este metoda determinării precise a câmpului vizual.
Hemianopsia reprezintă pierderea unei jumătăţi a câmpului vizual al fiecăruia din cei 2 ochi.
Hemianopsia este heteronimă sau omonimă.
Hemianopsia omonimă se manifestă prin pierderea vederii în jumătăţi simetrice la cei doi
ochi.
Hemianopsia heteronimă se manifestă prin pierderea vederii în jumătăţi opuse a ochiului
drept şi stîng.

9
 Acuitatea vizuală (AV) reprezintă capacitatea analizatorului vizual de a aprecia forma şi
detaliile spaţiale ale obiectelor.
Ambliopia funcţională este definită ca o scădere a vederii în absenţa unor cauze organice
vizibile, sau când leziunile organice prezente sunt insuficiente pentru a explica pe deplin reducerea
vederii.
Cecitatea reprezintă pierderea totală a acuității vizuale fiind definită prin termenul de
cecitate absolută, care semnifică absenţa percepţiei luminoase.

În funcție de distanța la care se află retina față de centrul optic, există ochiul:
a. emetrop (vedere normală) – imaginea obiectelor plasate la infinit este clară, fără
acomodare.
b. hipermetrop – persoana depărtează obiectele de ochi pentru a le vedea clar;
hipermetropia se corectează cu lentile convergente. Hipermetropia apare cand diametrul
antero-posterior al globului ocular este mai mic decat normal. Acest lucru face ca razele
de lumina care patrund in ochi sa nu fie focalizate pe retina, ci in spatele acesteia.
c. miop – persoana apropie obiectele de ochi pentru a le vedea clar; miopia se corectează
cu lentile divergente. Miopia apare cand globul ocular are un diamteru antero-posterior
mai mare decat normal. Ca urmare a acestei alungiri a globului ocular, lumina care
patrunde in ochi nu se focalizeaza pe retina, ci in fata acesteia.
Astigmatismu este un viciu de refracție datorat existenței mai multor raze de curbură ale
suprafeței corneei. Astigmatismul se corectează cu lentile cilindrice.

10