PEDAGOGIA COMUNICĂRII

PROIECT REALIZAT DE: VARODI (MOLDOVAN) MIHAELA-ANGELA, PIPP-ID, ANUL II

TEMA 1. Comparați două perspective teoretice/ modele ale comunicării

Pornind de la definiția comunicării și anume aceea care ne spune despre comunicare că este o
modalitate fundamentală de interacțiune psihosocială a persoanelor,ce presupune realizarea unor
schimburi informaționale prin intermediul unor simboluri și semnificații în vederea obținerii unor
modificări la nivelul unui individ sau a unui grup de indivizi,am să încerc să compar comunicarea din
punct de vedere al perpectivei psihosociale și al perspectivei pedagogice.

După părerea mea ,ambele perpective au puncte comune, dar și diferite ,în sensul în care acestea
reprezintă un sistem de transmitere a mesajelor,a informațiilor,atât din punct de vedere psihosocial ,cât
și pedagogic .În exercitarea ambelor perspective este nevoie de un emițător,un receptor,un mesaj,o
modalitate de transmitere sau canal și bineînțeles un rezultat,un efect .De asemenea,comunicarea
îndeplinește și condițiile de informare,de motivare,de cunoaștere,de convingere.

De fiecare dată când întâlnim o ființă umană are loc o interacțiune socială,fie că stăm de vorbă cu
prietenii,cu familia,mergem la magazin,la școală,oriunde în tr-un mediu social.Fără a folosi comunicarea
nu am fi capabili să interacționăm în familia noastră , fiind în primul rând copii, mai apoi în societate ,la
școală,la locul de muncă ca și adulți.Fără nici o îndoială comunicarea reprezintă un proces relațional
între doi sau mai mulți interlocutori care fac schimb de informații,se influențează și se înțeleg între ei
.Comunicarea reprezintă cea mai frecventă formă de interacțiune socială,o abilitate pe care nimeni nu
a învățat-o intenționat,dar de care nimeni nu se poate lipsi.

În altă ordine de idei, perspectiva socială oferă un cadru pentru recunoașterea modului în care
interacțiunile cotidiene sunt utilizate și influențate de un anume context social,individul folosind un
anumit limbaj,un tip de comunicare în cadrul fiecărui context,mai liber-în familie,cu prietenii,mai
elevat ,științific-la școală,mai tehnic sau specific domeniului -la locul de muncă.

Perspectiva psihosocială evidențează faptul că interlocutorii interacționează în comunicare cu întreaga

lor personalitate ,fapt ce conduce la generarea unui climat psihosocial particular în care relațiile de
atracție-simpatie ,repingere-antipatie sau indiferență-neutralitate afectivă condiționează eficiența
actului comunicării.

Pe de altă parte,comunicarea pedagogică este intersubiectivă și este influențată de experiența

anterioară, temperament ,mediu ,grad de cultură ,prejudecăți. Elementele specifice comunicării
didactice sunt :emiterea mesajului didactic de către profesor,canalul prin care se transmite mesajul-care
poate fi direct sau cu ajutorul mijloacelor media ,receptarea mesajului de către elevi și stocarea sau
prelucrarea mesajului în scopul însușirii noilor cunoștiințe și abilități.La fel de importante sunt și tipurile
de comunicare pedagogică :verbală(orală sau scrisă) ,paraverbală(zgomote,intonație,timbrul
,intensitatea vocii,tonalitate) și nonverbală(gesturi ,mimică ,limbajul corpului, spațiul).

Din această perspectivă socială ,școala este unul dintre cele mai importante locuri în care colaborarea și
comunicarea dintre elevi,profesori și familie care se află în contact permanent. Comunicarea pedagogică
are mai multe caracteritici,dintre acestea aș dori să amintesc:

-mesajul didactic care este conceput, selecționat, organizat și structurat logic de către profesor,conform
unor obiective didactice
-stilul didactic care este determinat de concepția și structura psihică a profesorului
-mesajul didactic are o dimensiune expicativ-demonstrativă și este transmis folosind strategii didactice
adecvate nivelului de dezvoltare și nivelului de cunoștiințe al elevilor
-comunicarea se reglează și autoreglează ,înlocuind blocajele care pot apărea pe parcurs.

În cadrul interacțiunii elev-profesor, comunicarea pedagogică îndeplinește mai multe funcții:cea

informativă-de transmitere a mesajului didactic,cea formativă-de stimulare a gândirii și
creativității,funcția educativă -de transmitere a influențelor educaționale,funcția de evaluare și reglare a
procesului de învățare-predare.

Altfel spus ,comunicarea didactică reprezintă actul prin care profesorii transmit,iar elevii primesc
mesaje,intr-un anumit context și prezintă anumite efecte.Abilitățile de comunicare sunt importante
pentru inițierea și menținerea relațiilor cu ceilalți.Competențele comunicative ale elevilor se realizează
în special prin activitatea didactică de predare-învățare a cunoștiințelor,de creare a capacităților de
muncă intelectuală care au scopul de a îmbunătății relațiile dintre aceștia. Fiecare comportament și
formă de comunicare didactică se bazează pe anumite maniere și pe existența mai multor tipuri, și
anume:

-comunicarea didactică orientată spre reproducerea materialului didactic,de tip monolog,uneori

autoritar
-comunicarea de tip productiv în care se folosește dialogul și astfel devine foarte eficient
-comunicarea de tip creativ spre care ar trebui să tindem în această etapă a dezvoltării societății,în care
să folosim și dialogul,dar și monologul ca formă de exprimare a personalității,de asemenea cunoasterea
și folosirea metodelor interactive moderne.

În încheiere aș dori să adaug faptul că interacțiunea comunicativă realizată în clasă constituie pentru
elevi un prilej de a schimba reciproc ,informații, impresii, aprecieri ,păreri,propuneri,iar realizarea unei
comunicări didactice eficiente favorizează receptarea,înțelegerea și acceptarea de către elevi a
mesajelor venite de la profesori.

.Bibliografie:

1. Suport de curs –Pedagogia comunicării

2. Abric J.C.,Psihologia comunicării,2002,Editura Polirom,Iași
3. Joița E.,Pedagogie și elemente de psihologie școlară,2003,Editura Arve
TEMA 2. Descrieți o modalitate de eficientizare a propriului discurs didactic în funcție de
particularitățile elevilor cu care lucrați.

În primul rând, consider că meseria de profesor presupune realizarea unei profunde și permanente
comunicări cu elevii pe care acesta îi îndrumă. Pentru ca procesul comunicării dintre elevi și profesori
să fie eficient este nevoie de dezvoltarea unor abilități de comunicare,iar acestea se pot înfăptui cu
ajutorul exercițiului ,fiindcă orice abilitate se dobândește învățând și exersând.Rolul cadrului didactic
este acela de a forma și dezvolta în principal competența actului comunicării didactice,fie că are loc o
oră de literatură,una de geografie,una de muzică,elevii au nevoie de actul comunicării.

În altă ordine de idei ,raporturile dintre elev și profesor nu reprezintă numai o latură intelectuală,
factorul afectiv are o importanță deosebit de semnificativă asupra randamentului intelectual al
elevului. Tocmai de aceea, profesorii sunt cei care trebuie să îi ajute pe elevi să se dezvolte, să îî ajute să
învețe, să înțeleagă, să gândească singuri, nicidecum să-și folosească autoritatea pentru a se impune, a
jigni, a leza, a compara sau de a dezavantaja pe vreunul dintre ei.

De asemenea, elevul deține un rol important în cadrul acestui proces,el trebuind să fie conștient de rolul
său unic din cadrul orelor ,pentru că în funcție de participarea lui activă și de personalitatea lui,depinde
buna desfășurare a relației dintre aceștia.După părerea mea,profesorul își poate conduce cu mai multă
eficiență lecția în funcție de mesajele pe care le primește de la elevi,fie verbale prin adresare de
întrebări directe sau clarificare de nelămuriri,fie prin limbaje nonverbale sau paraverbale emise de elevi
în timpul orelor:mimica,gesturi,plictiseala,dezinteresul sau dimpotrivă agitația.

În opinia mea, principiile de bază care stau la baza unei comunicări eficiente ,ar fi
următoarele:simplitatea,realismul, adaptarea la orice situație apărută,captarea atenției,stilul de
predare,credibilitatea,claritatea,disponibilitatea,transparența și multe altele. Pentru ca un elev să
asculte activ ceea ce i se predă ,acesta are nevoie să simtă empatie ,o atitudine deschisă și sinceră,o
comportare caldă din partea profesorului,care la rândul lui trebuie să ofere informații
clare,concise,verificate ,să fie un adevărat partener de discuție nu un comandant. La fel de importantă
este dorința de înțelege și de a asculta,ascultarea presupune mai mult decât înregistrarea și înțelegerea
cuvintelor rostite,presupune disponibilitate,să știi să asculți,implicare,bunăvoință din partea elevilor.

De cealaltă parte profesorul trebuie să fie onest,să fie obiectiv în evaluare,flexibil în gândire,să
încurajeze,să găsească un limbaj comun pe înțelesul tuturor,să fie tolerant și de ce nu cu simțul umorului
și mereu cu zâmbetul pe buze.Văd relația profesor –elev ca un fel de parteneriat ,în care bineînțeles
profesorul este cel care deține cunoștiințele didactice,dar care dacă nu sunt traduse și transmise didactic
elevului ca partener în comunicare și nu investim respect și încredere reciprocă,zic eu că nu are
rezultate.

Cu alte cuvinte,profesorul așteaptă o comunicare deplină cu elevii săi în tot ceea ce întreprinde în plan
educațional,dar și un feed-back pozitiv,dorește să fie respectat ,în timp ce elevii doresc ca profesorul să
le fie ca un părinte sau prieten, în care să aibă încredere și căruia să i se adreseze în orice situație .De
asemenea, elevii doresc ca profesorii să le ofere o evaluare corectă ,nepărtinitoare ,chiar dacă sunt buni
sau mai puțin buni ,să fie sprijiniți în relațiile lor cu colegii de clasă. De multe ori ,profesorii sunt tentați
să poarte discuții doar cu elevii buni ,să le asculte explicațiile,iar cei slabi să fie marginalizați.

Comunicarea trebuie făcută cu toți elevii ,antrenându-i pe fiecare în parte ,în funcție de caracterul și
particularitățile fiecăruia .Pentru ca toți elevii să fie implicați,depinde foarte mult de conduita
profesorului .Elevii timizi trebuie încurajați ,motivați ,antrenați în cadrul unei ore, de obicei elevii
mediocri sunt marginalizați și devin introvertiți .Consider că o atitudine pozitivă ,optimistă a
profesorului nu poate fi decât benefică și care duce la creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele
proprii ale elevilor. Este adevărat că fiecare profesor își personifică rolul într-o manieră originală și
ajunge în cele din urmă la un stil propriu în actul comunicării educaționale.

În concluzie, profesorul deține abilitatea și cretivitatea de a alege acele situații de învățare care să
producă bucurie elevilor,iar după părerea mea cele mai binefăcătoare și gratuite sunt zâmbetele,
cuvintele frumoase și gesturile. Așadar, comunicarea pedagogică trebuie să antreneze întreaga
personalitate a elevului, să-i conducă spre a gândi liber și creator, trebuie să-i antreneze să-și exprime cu
claritate gândurile și sentimentele. În încheiere, am să citez după Jean Jures: „ Nu putem preda altora
ceea ce vrem, ceea ce știm sau ceea ce credemcă știm; nu predăm și nu putem preda decât ceea ce
suntem”.

Bibliografie:

1. Cucoș.C,Pedagogie,Editura Polirom,Iași,1998
2. Bocoș.M,Ionescu.M,Tratat de didactică modernă,Editura Paralela45,Pitești,2009