Pentru o mai bună concentrare, subiecții supuși experimentelor aveau ochii acoperiți

* În urmă cu câțiva ani, arhivele serviciilor secrete sovietice s-au deschis și o parte din dosare au fost
desecretizate. Printre acestea, se numără și "Dosarul special 25”, care conține mărturii, schițe, declarații,
fotografii și pelicule incredibile, dovezi ale unui proiect înfricoșător: crearea unei arme psihotronice, care să
poată controla și manipula mințile omenești. Deși au fost plătite chiar cu viața, de cei care le-au inventat,
experiențele continuă și în ziua de azi *

O moarte suspectă

În dimineața zilei de 30 ianuarie 2002, directorul Institutului de Psihologie Aplicată din Moscova, Andrei
Brușlinski, se afla în biroul său, clasând cu mare atenție documente importante, pe care urma să le studieze acasă. În
ziua următoare, avea să înceapă Conferința internațională de psihologie, la care profesorul Brușlinski trebuia să
prezinte rezultatele extraordinare ale muncii sale. De câțiva ani, savantul lucra la o metodă complexă de depistare și
prindere a teroriștilor, prin intermediul unei arme psihotronice, ce acționa la nivel mental. Tehnica ar fi stârnit inte-
resul mai multor servicii speciale, care astfel ar fi putut descoperi unde se află persoanele bănuite de acte criminale,
ba chiar să le și prevadă intențiile. Întreaga comunitate a oamenilor de știință aștepta cu mare interes prezentarea
acestei metode cu adevărat revoluționare care, în sfârșit, urma să stopeze flagelul mondial al terorismului.
Către seară, profesorul Brușlinski și-a luat servieta cu prețioasele documente și, după ce a schimbat câteva cuvinte
cu secretara, a coborât în grabă scările. A luat un taxi de la intrarea institutului și s-a îndreptat direct spre casă.
Secretara sa a fost ultima persoană care l-a văzut în viață.
Experiențele de laborator asupra creierului
După un timp, soția lui Brușlinski, care își aștepta soțul să vină acasă, auzind niște zgomote ciudate pe scara
blocului, a ieșit pe palier. Savantul zăcea într-o baltă de sânge, bătut cu sălbăticie. Deși a fost de îndată dus la spital,
profesorul a murit. După câteva săptămâni de anchetă, procuratura a închis cazul. Versiunea oficială: jaf. Familia și
colegii apropiați ai savantului au însă altă părere. "Când profesorul a fost găsit de soția sa bătut și în stare de in-
conștiență, peste tot, în jurul său, erau împrăștiați bani. Buzunarele îi fuseseră întoarse pe dos, în așa fel încât să pară
un jaf. Însă profesorul avea încă la mână ceasul scump și, pe deget, verigheta de aur. Numai geanta cu proiectul dis-
păruse fără urmă!”, povestește Nikolai Korolev, unul din profesorii cu care lucrase Brușlinski la proiectul antitero.
"Metoda era valoroasă și probabil nu trebuia să fie niciodată prezentată public. Deși la proiect au lucrat mai mulți
cercetători, inclusiv eu, toate aspectele și detaliile le cunoștea numai profesorul Brușlinski. Depistarea teroriștilor s-
ar fi realizat prin metode «elastice», de provocare a câmpului informațional al persoanelor suspectate. La baza teh-
nicii era folosită teoria reflexelor condiționate a lui Pavlov. Astfel, teroriștii ar fi putut fi descoperiți prin incitarea
informațiilor pe care ei le dețineau. Stimularea surselor informaționale ar fi provocat indivizilor vizați, ca un reflex,
reacții involuntare. Printr-un program special pe computer, urma acțiunea propriu-zisă de depistare a locului în care
se aflau suspecții”.
Moartea suspectă a profesorului Brușlinski nu este însă un caz singular. De multe ori, cei care au îndrăznit să se
apropie periculos de soluționarea atacurilor teroriste, în spatele cărora se ascund oameni importanți și sume uriașe,
au plătit cu viața pentru această încercare.

Arma din creier

Încă de la începutul secolului XX, cercetătorii militari din țările avansate economic s-au străduit să realizeze o armă
puternică, prin intermediul căreia să poată controla mințile oamenilor, transformându-i în simple marionete.
În 1923, profesorul Bernard Kajinski, un renumit inginer electronist rus, propunea o idee ieșită din comun: un
instrument capabil să emită comenzi prin care oamenii să fie manipulați, indiferent de dorința ori voința lor.
Profesorul Kajinski era foarte apreciat în cercurile politice de la Kremlin, pentru ideile sale novatoare cu privire la
telepatie și folosirea acesteia ca armă ofensivă. Schema dispozitivului psihotronic conceput de savantul rus avea un
principiu complex: putea reda impulsurile creierului, transformându-le apoi în semnale sonore, ce puteau fi emise la
distanțe mari. Potrivit cercetătorului, creierul este capabil să emită unde radio.
Bernard Kajinski - o altă victimă a serviciilor secrete
Kajinski descoperise în creier anumite elemente care aveau un aspect și funcții similare părților componente ale
echipamentelor electronice: condensatoare, bobine, tuburi radio, antene. Conform teoriei sale, aceste radiounde
puteau fi percepute de către alte creiere. "Cercetând alcătuirea corpului uman, am ajuns la concluzia edificatoare că
organismul nostru reprezintă un aparat electronic complicat. El este o adevărată stație radio de emisie-recepție,
capabilă să lanseze și să capteze unde electromagnetice. Am ajuns pentru prima dată la această concluzie în urmă cu
câțiva ani, absolut întâmplător”, afirmă Kajinski în cartea sa intitulată "Legătura radio biologică”.
"Pe vremea aceea, lucram la un institut de cercetări în Caucaz, la Tbilisi. Colegul și prietenul meu, un tânăr de 20 de
ani, se îmbolnăvise grav de febră tifoidă. Îl vizitam zilnic, după serviciu. Într-una din zile, la întoarcerea acasă, mă
simțeam atât de obosit, încât m-am așezat pentru câteva momente în pat și, pe dată, am adormit adânc. Deodată,
somnul mi-a fost întrerupt de un zgomot clar care aducea cu clinchetul unei lingurițe de argint ce se lovește de
marginea unui pahar. M-am ridicat și m-am uitat pe masă. Nici un pahar, nici o linguriță. Ceasul arăta ora 22. Mi-am
alungat temerile nejustificate și m-am culcat la loc, amânând pentru a doua zi vizita la prietenul meu. În ziua urmă-
toare, după terminarea programului, m-am îndreptat direct către casa lui. Pe măsură ce mă apropiam, o neliniște stra-
nie punea stăpânire tot mai mult pe mine. Ajungând la domiciliul amicului, am aflat că acesta murise cu o seară
înainte, exact la ora 22, în timp ce mama lui încerca să îi dea cu lingurița apă dintr-un pahar. Pe măsuța de la lângă
pat încă se afla paharul cu lingurița de argint în el. Am privit buimac întreaga scenă și m-am gândit: «Cum aș fi
putut auzi zgomotul linguriței ce lovește paharul de la o distanță atât de mare?!». De felul meu, nu sunt
superstițios, și iată-mă acum, pătruns brusc ca de o suflare înghețată. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că
omul funcționează ca un radio viu. Astfel mi-am putut explica cum, prin intermediul acestui radio-receptor din
creierul meu, am putut auzi clinchetul de argint ce vestea moartea prietenului meu”.
Serghei Briuhonenko în timpul unui experiment
Teoria savantului a stârnit o adevărată senzație nu numai în Uniunea Sovietică, dar și pe plan internațional. Zeci de
instituții științifice prestigioase din întreaga lume l-au invitat să conferențieze pe tema teoriei radio-receptorului din
creier. Timp de mai bine de un an, Kajinski a susținut conferințe în Europa și în America. Ajuns în Canada, a primit
invitația de a pune în practică ipoteza sa. Rusul a acceptat imediat provocarea și a planificat pentru următoarea
dezbatere un experiment. Din echipa sa științifică făceau parte și "specialiști” trimiși de poliția secretă sovietică, cu
scopul de a supraveghea activitatea cercetătorului. Aceștia i-au "recomandat” să anuleze demonstrația și să se
întoarcă acasă de urgență. Ajuns în țară, Kajinski a primit ordin direct de la Kremlin să înceapă de îndată experimen-
tele pentru punerea în aplicare a teoriei sale.