Apicultura românească la rascrucea vremurilor

Doctor medic veterinar Poncea-Andronescu Bogdan

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, Bucureşti

Modificările climatice din ultimii ani, respectiv faptul că luna septembrie practic a
devenit luna de vară iar decembrie luna de toamnă, cu ierni calde fără zăpezi şi ger,
duc la prelungirea pontei mătcilor în toamnă şi la reluarea acesteia prea devreme, în
ianuarie (cu obţinerea unui puiet neviabil crescut cu eforturi mari). O pauză de pontă din
partea mătcilor mai scurtă de trei luni antrenează, pe lângă uzura prematură a albinelor
de iarnă, şi o reluare mai devreme şi în forţă a ciclului reproductiv al acarianului Varroa
destructor care, asa cum se stie, se reproduce odata cu aparitia primei generatii de
puiet de albine.
Cele expuse mai sus au urmat de obicei în ultimii ani dupa toamne secetoase şi
lungi cu lipsa de nectar şi polen din natură în multe zone ale ţării. Pe acest fond de
dezechilibru nutriţional şi implicit imunitar, au evoluat în perioada august-octombrie
diferite viroze ale albinelor adulte având ca urmare depopularea drastică a stupilor şi
introducerea de populaţii de albine foarte mici la iernat, incapabile să valorifice
culesurile timpurii din anul urmator. Asa s-a întâmplat şi în toamna anului 2020.
Cum putem lupta cu aceste tendinţe şi realităţi?
 Aplicarea de hrăniri energetice şi proteice de către apicultor sau
deplasarea stupilor în pastoral în zone cu cules natural în perioada
august-septembrie, pentru a asigura albina de iernat, atât din punct de
vedere cantitativ cât şi calitativ (pregătită pentru iernat cu rezerve
proteice/corp gras suficient).
 Combaterea varroozei cu cea mai mare responsabilitate, în perioada
august-noiembrie, folosind produse medicinale veterinare autorizate,
testate şi eficiente, nu tot felul de pseudomedicamente şi substanţe
chimice achiziţionate de pe internet şi diluate în casă. Odată cu scăderea
populaţiei de acarieni se limitează şi evoluţia virozelor albinelor, Varroa
destructor fiind principalul lor vector (transmiţător). Nu există până în

1
 prezent tratamente antivirale specifice la albine, deci trebuie să ne
ocupăm de limitarea factorilor favorizanţi ale virozelor.
 Asigurarea de populaţii mai mari de albine la iernat realizată fie prin
unificarea unităţilor mai slabe în toamnă, fie prin înfiinţarea de unităţi
biologice temporare în vară sub formă de nuclee cu matcă tanără şi
unificarea lor în toamnă cu familii cu mătci bătrâne, cu păstrarea mătcii din
nucleu.
După o toamna 2020 deficitară în resurse melifere şi o iarnă foarte călduroasă şi
lipsită de precipitaţii specifice în multe zone ale ţării, debutul sezonului activ 2021 va fi
foarte greu, o adevarată încercare pentru apicultori. Pentru a extrage totuşi ceva miere
la culesurile de rapiţă şi salcâm din primăvară, va trebui să pregătim - ”să preparăm”
familiile iesite din iarnă:
 În primul rând, pentru cei care au încă un nivel de infestare cu Varroa
destructor ridicat, să efectueze în martie-aprilie fumigaţii cu Varachet
Forte sau aplicarea de benzi de Mavrirol, cât mai devreme, pentru ca
puietul căpăcit să nu fie deja prea numeros.
 Aplicarea de hrăniri de stimulare energetice şi proteice, începute încă din
a 2-a jumătate a lunii februarie cu hrană solidă – pastă şi continuate cu
hrană lichidă – sirop în aprilie, pentru ”a fura startul”. Atenţie, hrana
proteică se va administra numai după un zbor de curăţire bun, efectuat în
a 2-a jumătate a lunii februarie sau la începutul lui martie. Orice hrănire
artificială se va opri cu cca. 7 zile înainte de apariţia culesului de
producţie, pentru a nu deprecia mierea marfă.
 Protecţia termică a cuiburilor pentru a limita pierderile de căldură şi pentru
impulsionarea pontei mătcilor.
 Strâmtorarea cuiburilor la numărul de rame bine ocupate de albine pentru
cei care folosesc rama Dadant în cuib sau reducerea numărului de caturi
la cei care folosesc ME sau MER (ramele acestui cat de obicei aflat pe
soclul stupului – C1 se reformează prin topire cu această ocazie) pentru a
avea rame cu puiet compact şi pe suprafaţa cât mai mare, bine incubate.

2
  Imputernicirea familiilor medii ca putere cu rame cu puiet căpăcit la
eclozionare luate de la cele mai puternice, ce prezintă risc de roire
naturală, cu 10-12 zile înainte de începerea culesului.
 Unificarea famililor slabe, între ele, astfel încât să atingă populaţii de
albine echivalente cu cele din familiile de producţie/puternice.
Din păcate, în ultimii ani dar şi în următorii am fost/vom fi nevoiţi să muncim mai
mult (ca apicultori), pentru mai puţini bani. Rămâne pasiunea.
Provocările / greutăţile sunt tot mai numeroase şi din multe direcţii. Ca în orice
domeniu aflat la strâmtoare, au aparut fel de fel de oportunişti în piaţă – ”salvatori ai
apiculturii româneşti” care profită de situaţie pentru a face valuri şi a vinde iluzii, în
folosul buzunarului propriu. Separaţi grâul de neghină, deschideţi-vă ochii şi mintea, fiţi
uniţi, informaţi-vă permanent, din surse credibile oficiale sau autorizate.
Viitorul va fi un test de supravieţuire atât pentru albine cât şi pentru stupari, însă
am convingerea fermă că apicultorii adevaraţi (însemnând mari iubitori de albine) îl vor
trece cu succes, alături de albinuţele mult dragi lor.

P.S. Pentru consultanţă tehnică de specialitate, am fost şi suntem alături de apicultori

prin Laboratorul de Patologia Albinelor din Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru
Apicultură.