Din nou despre hrănire

Ec. Ștefan Manea

În perioadele lipsite de cules din timpul sezonului activ, să folosim capacitatea albinelor de a prelucra
cantități importante de sirop de zahăr, pentru a ne bucura în permanentă de familii puternice,
sănătoase, capabile să valorifice din plin culesurile principale.

Grija permanentă pentru puterea familiilor de albine din propria exploatație, trebuie să îl însoțească pe
orice apicultor conștient, tot timpul anului. Dacă acceptăm adevărul că producția de miere marfă este
direct proporțională cu puterea familiilor de albine, avem obligația să ne dorim în permanență producții
record. Din informațiile de tot felul care circula în lume, aflăm că în unele țări unii apicultori obțin
fregvent producții anuale care chiar depașesc 100 kg/ familie de albine. Cât este adevar si cât este
ficțiune , cât din producția obținută este din nectarul florilor și cât este din sac nu putem ști și fiecare
crede ce vrea. În țara noastră legislația pe acest domeniu al falsificărilor este ‘’mai catolică decât Papa’’
și este foarte bine că este așa. Important este în practică, cât este duritate și cât este toleranță.

Însă cel mai mare pericol îl reprezintă cantitățile din ce în ce mai mari de miere care vin din import.

Revenind la tema din titlul articolului, o hrănire responsabilă, din toate punctele de vedere, presupune
adoptarea doar a acelui fel de a face apicultură care să favorizeze tendința familiilor de albine de a se
dezvolta cu potential maxim în timpul sezonului activ. Aceasta presupune că stimularea, atunci cand
este cazul, să se facă suficient de intens astfel că albinele să nu perceapă lipsa totală de cules din natura.

Practic în tot sezonul activ cu numar de zile prelungit de lipsă de cules în natură, apicultorul trebuie să
intervină cu hrănire de stimulare și la nevoie cu completare de hrană. În cele mai multe cazuri condițiile
țării noastre identifică aceste perioade lipsite de cules între sfârșitul lunii iulie si uneori până la intrarea
în iarnă. În aceste condiții este bine ca hrănirea cu sirop să se facă până în jurul datei de 15-20
septembrie. După această data hrănirea cu sirop încetează pentru a nu se produce uzură, mai mult
decât trebuie a albinelor de iernare.

Personal și după această dat hrănesc prin descapacirea după diafragmă a fagurilor cu mai putină miere
scoși din cuib. Este știut faptul că din a doua parte a lunii septembrie de obicei, începe pregătirea
propriuzisă pentru iernare. Incepe acțiunea de strâmtorare a cuibului de iernare si concentrarea
rezervelor de hrană pe un numar redus de faguri. Astfel , succesiv scot din cuib între 2 si 4 faguri cu mai
putină miere și le descăpacesc după diafragmă. Această operațiune poate fi făcută până la începutul
lunii noiembrie (dacă timpul permite) deoarece aducerea mierii în cuib de pe ramele de după diafragmă
nu uzează albina.

O hrănire intensă si corectă pe lângă avantajul unor familii puternice tot timpul anului, presupune si
menținerea permanentă a unor familii sănătoase. Practica a demonstrat că o stupina cu familii puternice
ține departe unele boli ca puitul văros și bolile bacteriene. Inmulțirea cu orice preț a familiilor de albine
din propria exploatație în douna menținerii permanente de familii puternice nu este deloc de bun augur.
Din toate punctele de vedere este mult mai avantajos un numar ceva mai mic de familii de albine

1
puternice decât un număr ceva mai mare de familii de putere mediocră. A îngriji mai multe familii de
putere medie înseamnă muncă mai multă cu rezultate economice mai mici.

Inmultirea în sine a familiilor de albine fără o diminuare semnificativă a producției de miere marfă ,este
o operațiune care necesită multă pricepere și binențeles o intensă implicare pe această problemă. Este
corectă afirmația că la familiile de albine puternice , tendința de a intra în frigurile roitului este mai
accentuată.

Pentru cine știe să practice corect apicultura, tendința familiilor puternice de a intra în frigurile roitului,
nu reprezintă o problem-sau reprezintă o promblemă care poate fi ținuta sub control si binenteles mult
diminuata.. Dacă analizăm cauzele principale ale fenomenului de roire naturală și știm să luăm măsuri
corecte de prevenire, ne vom confrunta mult mai puțin cu acest fenomen.

Dacă vream să fim corecți, frigurile roitului reprezintă tendința naturală de înmulțire a familiilor de
albine, tendință prezentă la toate speciile de plante si animale de pe suprafața pâmntului. Roirea
naturală reprezintă tendința specifică de înmulțire la albine.

Dar, acest instinct poate fi mult mai diminuat pentru orice apicultor cu experiență și care practică corect
apicultura.

-În primul rând este știut faptul că tendința de roire este mult diminuată la familiile cu mătci tinere.
Schimbarea mătcilor anual sau măcar la doi ani este o soluție ideală atât pentru diminuarea tendinței de
roire cât și pentru mențierea unor familii puternice, măsură foarte bună dar nu suficientă.

-Asigurarea spatiului de ouat pentru matcă fie prin adăugarea de faguri goi si faguri artificiali, fie prin
mărirea spațiului prin adaugarea unui alt corp de stup. Asigurarea spațiului de ouat, dacă este facută
corect, înseamnă desigur mai multe rame cu puiet care asigură astfel un grad mai mare de ocupație a
albinelor doici. Se știe că apariția la un momentdat a unui număr mare de albine doici care șomează
reprezintă una din cauzele declanșării frigurilor roitului.

-Un cules relativ slab la rapiță, salcâm sau chiar și tei, accentuiează deasemenea tendința de roire. La
familiile puternice, spargerea cuiburilor cu faguri artificiali – dar înainte de intrarea în frigurile roitului –
reprezintă, de asemenea o cale de diminuare a tendintei de roire.

In concluzie, diminuarea efectelor frigurilor roitului reprezintă o problemă pe care apicultorii avizați și cu
multă experientă o pot ține sub control.

2
3