Sunteți pe pagina 1din 2

Nr…………………

DECLARAȚIE
privind respectarea prevederilor legale referitoare la digitalizarea procesului educațional

Subsemnatul, …………………………………….………….., elev în clasa ............, la


Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” Bacău, declar pe propria răspundere
că am luat la cunoștință și mi-am însușit prevederile legilor și articolelor de lege de mai jos și mă
angajez să le respect întru totul:

- prevederile art. 73 și 74 lit. c), d) și h) din Codul Civil:


Art. 73 - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice
reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei
asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.
Art. 74 - Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse
vieţii private (...)
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat,
fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui
care îl ocupă în mod legal;
h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
(...).

- prevederile art. 272 alin. 3-5 din Legea educației naționale nr.1/ 2011, cu modificările
și completările ulterioare:
(3) Înregistrarea prin orice procedee a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul
celui care o conduce.
(4) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activităţii didactice de către elevi sau
de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.
(5) Înregistrarea prin orice procedee a activităţilor desfăşurate în spaţiile şcolare este
permisă numai cu acordul personalului de conducere, cu excepţia celor de la alin. (3).

- LEGEA nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, ce are ca scop
garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a
dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Str. Mioriţei 76, Bacău, 600279, Tel./Fax: 0234 586 720, e-mail: secretariat@ctcnvk.ro, Cod fiscal: 4278310
- prevederile art. 226, din Codul penal:
(1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea
de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o
locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește
cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de
făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea
săvârșirii unei infracțiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a
căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul
săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Pentru a ajunge la rezultatele dorite, cu toții trebuie să dăm dovadă de responsabilitate.


Responsabilitatea presupune, pentru elevi, însușirea cunoștințelor pe care personalul didactic le
transmite, chiar și în format on-line. Scopul activităților didactice on-line îl constituie asigurarea
egalității de șanse la educație pentru toți elevii, dar acest drept fundamental la învățătură al elevilor,
nu este mai presus decât dreptul la propria imagine și la demnitate a corpului profesoral.
De aceea, le atragem atenția reprezentanților legali ai elevilor noștri, dar și elevilor, că au
obligația de a participa, indiferent de formatul în care acestea se desfășoară, la toate orele de curs,
conform orarului, și de a-și însuși temeinic cunoștințele transmise, nefiind permise înregistrarea,
utilizarea și multiplicarea unor înregistrări având ca obiect activitățile didactice prestate de
personalul nostru.
Orice comportament care încalcă prevederile legale va atrage răspunderea celor vinovați.

Am luat la cunoștință,

Str. Mioriţei 76, Bacău, 600279, Tel./Fax: 0234 586 720, e-mail: secretariat@ctcnvk.ro, Cod fiscal: 4278310

S-ar putea să vă placă și