UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: FINANȚE-BĂNCI

Bursa de valori București

Student:
Profesor coordonator:

Târgoviște
2021
 Cuprins

Introducere........................................................................................................................3
Istoricul Bursei de valori București.....................................................................................4
Capitlolul I ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI....................6
1.1 ACTIVITATEA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI...................................................................6
1.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI....................................6
1.3 STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI..........................................7
1.4 SISTEMUL DE TRANZACŢIONARE....................................................................................10
1.4.1 Caracteristici ale sistemului de tranzacţionare şi execuţie automată................................................10
1.4.2 Tipuri de tranzacţii...............................................................................................................................12

Capitolul II SISTEMUL DE TRANZACŢIONARE A BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI.................15

2.1.1 Tipuri de ordine...................................................................................................................................15

Capitolul III INDICII BURSIERI (INDICELE BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI)..........................20

CONCLUZII.......................................................................................................................27
Bibliografie......................................................................................................................28
 Introducere

Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în România şi constituirea bursei de

valori reprezintă componentele esenţiale ale procesului de restructurare a sistemului
economic în ţara noastră şi de crearea a mecanismelor şi instituţiilor specifice unei economii
de piaţă. România se află încă în stadiul incipient al acestui proces, manifestându-se un
decalaj semnificativ între proiectele de reformă şi unele măsuri întreprinse în domeniul
economic, financiar, bancar şi bursier, pe de o parte, şi nivelul ţărilor economice de piaţă
dezvoltată, pe de altă parte.
Constituirea şi dezvoltarea unei pieţe de capital în ţara noastră sunt indisolubil
legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de
activitate: industrie, agricultură, comerţ, turism, alimentaţie publică etc. În paralel, apariţia
unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea
procesului de creare a unei veritabile pieţe de capital şi, ca o consecinţă directă, a bursei de
valori mobiliare.
Activitatea de promovare a unei politici investiţionale prin atragerea de capital
străin constituie una din modalităţile importante de creare a sectorului proprietăţii private şi
de scurtare a perioadei de trecere la economia de piaţă. Recenta evaluare a economiei
româneşti de către agenţiile internaţionale specializate în acordarea riscului de ţară şi
includerea ei într-o grupă cu un rating favorabil vor conduce la o accelerare a procesului de
atragere a capitalului străin. Obţinerea riscului de ţară permite ţării noastre prezenţa pe marile
pieţe de capital (europeană, americană şi japoneză), precum şi diversificarea modalităţilor de
finanţare externă.
Odată cu deschiderea Bursei de Valori Bucureşti a fost creat cadrul juridic,
organizaţional şi funcţional, de manifestare a proceselor complexe care definesc piaţa de
capital. Rolul pe care Bursa de Valori Bucureşti îl va avea în monitorizarea fluxurilor de
capital, între investitorii şi utilizatori, va creşte în etapa următoare într-un ritm accelerat.
Premisele transformării bursei de valori într-o instituţie a cărei importanţă va deveni vitală
pentru economia românească constau în realizarea a cel puţin trei procese.
În primul rând, încheierea etapei actuale a marii privatizării va conduce la apariţia
unui număr de ordinul miilor de valori mobiliare, pentru care începe procesul concurenţial de
introducere în cotaţia oficială Bursei de Valori Bucureşti. În al doilea rând, transformarea
Fondurilor Proprietăţii Private în fonduri mutuale, împreună cu celelalte fonduri de investiţii
deja existente vor avea un impact deosebit asupra investitorilor instituţionali, dar, mai ales,
asupra populaţiei. În al treilea rând, apariţia bruscă a milioane de deţinători de titluri
mobiliare, cu un nivel scăzut de cunoaştere a mecanismelor bursiere, va necesita un efort
considerabil de formare, educare şi informare, ca obiective prioritare ale marketingului
bursier şi ale managementului acţionarului.

Istoricul Bursei de valori București

Începuturile pieţelor bursiere de mărfuri şi valori în ţara noastră pot fi situate pe la

mijlocul secolului trecut.
Odată cu Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de
mărfuri, din 1 iunie 1881, se poate însă vorbi despre o organizare mai temeinică a burselor
din vechiul regat. Legea din 1881 tradusă şi adaptată după legislaţia franceză – se referă atât
la bursele de valori, cât şi la cele de mărfuri. Conform prevederilor ei, bursele se înfiinţau
prin Decret Regal, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Comerţului şi numai în oraşele
în care Camerele de Comerţ şi Industrie dispuneau de mijloace pentru întreţinerea localului şi
a personalului lor.
Deschiderea Bursei din Bucureşti a avut loc la 1 decembrie 1882, iar peste o
săptămână a apărut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. Volumul tranzacţiilor era
însă redus, iar cota oficială dispare în câteva zile, deoarece samsarii, intermediarii şi unele
bănci preferau să lucreze în afara cotei, direct cu clienţii.
Legea asupra burselor de comerţ din 9 mai 1904 aduce o nouă organizare a
burselor de comerţ în vechiul regat, organizare a cărei necesitate a fost determinată de
rezultatele puţin satisfăcătoare ale legii din 1881. La baza reformei burselor de comerţ din
1904 a fost pus principiul libertăţii tranzacţiilor în materie de bursă. Pentru aplicarea lui a fost
creat în cadrul bursei un organ nou, pe lângă cel al mijloacelor oficiali şi anume
corporaţiunea bursei.
Dacă în baza legii din 1881 operaţiunile de bursă nu puteau fi făcute direct, ci
numai prin intermediul mijlocitorilor oficiali, prin legea din 1904 se acordă dreptul de a
efectua asemenea operaţiuni direct între ei membrilor corporaţiuni bursei, însă doar pentru
operaţiunile pe cont propriu, nu şi pentru cele de intermediere.
Activitatea bursei este afectată de evenimentele social-politic ale vremii: în
timpul răscoalei din 1907 cursul unor valori marchează o scădere; războiul balcanic din 1912-
1913 duce la pierderi masive de curs, recuperate însă ulterior; în timpul primului război
mondial bursa rămâne închisă.
În octombrie 1918 bursa se redeschide şi cunoaşte o activitate deosebit de intensă:
cursurile sunt în continuă creştere; localul bursei devine neîncăpător, „o psihoză atrăgea
lumea spre speculă”. Întreaga perioadă 1919-1915 a fost caracterizată pentru o „piaţă a
taurului”, creşterea fiind impulsionată, pe rând, de diferitele categorii de valorii: la început
acţiunile societăţilor de transport, apoi cele bancare şi ale societăţilor de asigurare. Din 1926
scăderile încep să reapară la acţiuni, mai întâi lente, apoi precipitate. Celor şapte ani de piaţă
în creştere le urmează alţi şapte ani de scăderi dezastroase. De la o bursă în plină fierbere se
ajunge la un număr de operatori ce „puteau fi lesne număraţi”.
În 1929 se votează o nouă lege bursieră, aceasta fiind necesară, înainte de toate,
pentru a asigura adaptarea cadrului legislativ la noile realităţi rezultate în urma Mari Uniri.
Legea din 1929, care a unificat legislaţia bursieră, a adus şi o serie de modificări de concepţie
şi soluţie juridică, impuse de cerinţele dezvoltării activităţi bursiere în ţara noastră. În primul
rând, a fost mai bine definit statutul burselor, acestea fiind declarate instituţii publice,
beneficiind de personalitate juridică şi autonomie, ele fiind puse sub supravegherea şi
controlul Ministerului de Industrie şi Comerţ. O inovaţie importantă o constituie separarea
burselor de mărfuri.
La bursa din Bucureşti se negociau acţiuni şi efecte în operaţiuni „pe bani gata”.
Legea din 1929 defineşte operaţiunile „pe bani gata” ca fiind toate negocierile care se
lichidează în ziua în care au fost încheiate, sau cel mai târziu a doua zi şi pentru care părţile
au depus, odată cu ordinul de negociere, numerarul sau efectele.
 Capitlolul I ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

1.1 ACTIVITATEA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

Aşa cum şi-a propus în obiective, Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un salt
calitativ în activitatea sa.
Astfel, o preocupare importantă a fost aceea a creşterii standardelor de
transparenţă a emitenţilor cotaţi, atât prin modificarea reglementărilor incidente cât şi din
perspectiva politicii de promovare în rândul emitenţilor şi publicului a măsurilor luate în
acest sens. Astfel, a fost constituită « Categoria Plus » a Bursei şi a fost elaborat Cod de
Conducere şi Administrare al societăţilor comerciale înscrise la Cota Bursei. Acest cod oferă
premise consolidate pentru asigurarea respectării şi protejării drepturilor acţionarilor
minoritari, detaliază conţinutul drepturilor acţionarilor şi creşterea responsabilităţii
administratorilor faţă de acţionari.

1.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

Bursa de Valori Bucureşti este o entitate cu regim de autoconducere sub

reglementarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
COMISIA
COMISIANAŢIONALĂ
NAŢIONALĂAA ASOCIAŢII
ASOCIAŢIIBURSEI CAMERA
BURSEI CAMERA
VALORILOR
VALORILORMOBILIARE ARBITRALĂ
MOBILIARE ARBITRALĂ

COMITETUL
COMITETULBURSEI COMISII
BURSEI COMISII
SPECIALE
SPECIALE

COMISARUL
COMISARULGENERAL
GENERAL DIRECTORUL
DIRECTORUL
GENERAL
GENERAL

DIRECTOR
DIRECTORGENERAL
GENERAL
ADJUNCT
ADJUNCT

DIRECŢII
DIRECŢII

SERVICII
SERVICII

ORGANIZAREA BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în România şi constituirea bursei de valori

reprezintă componentele esenţiale ale procesului de restructurare a sistemului economic în
ţara noastră şi de creare a mecanismelor şi instituţiilor specifice unei economii de piaţă.
România se află în stadiul incipient al acestui proces, manifestându-se un decalaj semnificativ
între proiectele de reformă, măsurile întreprinse în domeniul economiei reale şi realizările
concrete din domeniul pieţei de capital.

1.3 STRUCTURA FUNCŢIONALĂ A BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

În vedere înscrierii, promovării, menţinerii, suspendării şi retragerii de la Cota

Bursei, emitenţii valorilor mobiliare vor respecta atât legislaţia în vigoare, cât şi
regulamentele şi procedurile specifice, stabilite de către Bursă. Cota Bursei de Valori
Bucureşti este structurată pe următoarele sectoare:
 Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române;
 Sectorul obligaţiunilor şi a altor valori mobiliare emise de stat, judeţe, comune, de
autorităţile ale administraţiei publice centrale şi locale;
 Sectorul internaţional.
 Pentru înscrierea la Cota Bursei în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de
persoane juridice române se poate opta una din cele două categorii în care acesta
este organizat: categoria II (de bază) şi categoria I.
În vederea înscrierii la cota Bursei, emitentul va face dovada înregistrării
respectivelor valori mobiliare la Oficiul de Evidenţă al Valorilor Mobiliare, organizat de către
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Valorilor mobiliare înscrise la cotă trebuie să fie
liber transferabile. Înscrierea valorilor mobiliare la cotă se va face pentru valori mobiliare
evidenţiate prin înscriere în cont şi pentru cele emise în formă fizică conform procedurilor
Bursei. Plata comisioanelor de înscriere la cotă se v face de către emitent în conformitate cu
prevederile Bursei. Emitentul va numi o persoană care va menţine legătura permanentă cu
Bursa.
Pentru înscrierea şi promovarea valorilor mobiliare în categoria I. emitentul
trebuie să-şi fi desfăşurat activitatea în ultimii 3 ani şi să fi obţinut profit net în ultimii 2 ani.
Înscrierea la Cota Bursei a acţiunilor se realizează pentru societăţile care îndeplinesc condiţia
ca cel puţin 15% din numărul acţiunilor emise şi aflate în circulaţie să fie deţinute de cel
puţin 600 de acţionari, excluzând persoanele implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare dintre
aceşti 600 de acţionari trebuie să deţină un număr de acţiuni a căror valoare totală minimă să
fie 300.000 de lei. Procentul de 15% menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de
acţiuni.
 Înscrierea la cota Bursei a obligaţiunilor se realizează dacă cel puţin 30% din
numărul obligaţiunilor emise şi aflate în circulaţie sunt deţinute de cel puţin 1000 de
deţinători. Excluzând persoanele implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare dintre
aceşti 1000 de deţinători trebuie să deţină un număr de obligaţiuni a căror valoare
totală minimă să fie de 300.000 lei. Procentul de minim 30% menţionat mai sus
trebuie să reprezinte minim 50.000 de obligaţiuni.
 Obligaţiunile şi alte valori mobiliare emise de către stat, judeţe de către autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte a respectivului document de emisiune
şi a plăţii comisionului prevăzut în procedurile Bursei.
 Înscrierea la cota Bursei în cadrul sectorului internaţional se realizează
pentru acele valori mobiliare care sunt emise de persoane juridice străine. Acestea vor fi
înscrise la cota bursei în cadrul sectorului internaţional, fiind afişate distinct de cele
autohtone. Pentru a avea înscrise valorile mobiliare în cadrul sectorului internaţional,
emitenţii acestora, persoanele juridice străine, vor trebui să întrunească condiţiile pe care
trebuie să le îndeplinească şi emitenţii autohtonii, cu menţiunea de a avea respectivele valori
mobiliare depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a valorilor mobiliare
desemnată de Bursă.
Pentru a fi înscrise la cota bursei, valorilor mobiliare străine vor trebui să fie înscrise
pe o piaţă organizată din ţara în care au fost emise şi recunoscută de Bursa de Valori
Bucureşti.
 Pentru menţinerea valorilor mobiliare la cotă, emitenţii acestora vor trebui să
achite comisionul de menţinere, respectiv vor realiza furnizarea informaţiilor cerute de Bursă,
informând permanent şi deplin publicul, atât despre evenimentele importante, cât şi despre
deciziile ce pot afecta preţul valorilor mobiliare. În termen de 3 luni de la începerea
tranzacţionării, bursa va stabili şi alte cerinţe de menţinere la cota Bursei, cum ar fi:
capitalizarea bursieră, lichiditate, volatilitate etc.
 Tranzacţiile bursiere cu valori mobiliare înscrise la cota oficială se vro efectua
în cadrul bursei. Bursa nu recunoaşte şi nu operează tranzacţii cu valori mobiliare înscrise la
cotă, care nu au fost efectuate în cadrul organizat al bursei. Exercitarea dreptului de negociere
şi încheiere a tranzacţiilor în cadrul Bursei de Valori Bucureşti aparţine exclusiv Societăţilor
de Valori Mobiliare ale Asociaţiei Bursei.
Tranzacţionarea în cadrul bursei este efectuată de membri, exclusiv prin
intermediul agenţilor pentru valori mobiliare autorizaţi ca agenţi de bursă. Dobândirea
calităţii de agent la bursă are la bază cererea transmisă în acest sens de către societatea de
valori mobiliare şi necesită îndeplinirea prealabilă a următoarelor condiţii: deţinerea unei
autorizaţi valabile de agent de valori mobiliare acordată de CNVM; vârsta minimă de 21 de
ani; frecventare cursurilor şi promovarea examenelor şi testelor profesionale. Agentul de
bursă poate reprezenta numai o singură societate de valori mobiliară membră a Asociaţiei
Bursei.
 Tranzacţiile bursiere se efectuează pe baza ordinului de bursă, introdus de agentul
de bursă. Ordinul de bursă reprezintă instrucţiunea privind oferta de cumpărare sau de
vânzare a valorilor mobiliare înscrise la cota bursei. Un ordin poate fi acceptat la
tranzacţionare dacă conţine cel puţin următoarele informaţii: sensul tranzacţiei (vânzare sau
cumpărare), simbolul şi descrierea valorii mobiliare, cantitatea, preţul limită (în lipsă se
consideră cel mai bun preţ al pieţei), perioada pentru care este valabil ordinul, contul pentru
care se execută ordinul şi numărul ordinului în evidenţa SVM-ului. Bursa stabileşte pasul
minim de cotare în funcţie de mărimea preţului, prin procedurile specifice. Pasul de cotare
reprezintă diferenţa minimă dintre cel mi bun preţ al unui ordin de cumpărare şi cel mai bun
preţ al unui ordin de vânzare.
Un contract bursier se încheie când are loc o tranzacţie şi bursa transmite
confirmarea acesteia către membrul respectiv, prin raportul de tranzacţionare, respectiv bursa
acceptă notificarea efectuării unei tranzacţii speciale şi o operează în Sistemul de
Tranzacţionare şi Executarea Automată (STEA). Contractele de bursă vor fi făcute publice
imediat după încheierea acestora, prin afişare electronică în cadrul bursei.
Accesul în sala de tranzacţionare este permis numai agenţilor de bursă autorizaţi pe
baza cartelelor magnetice eliberate fiecărui membru. Deschiderea şi închiderea şedinţei de
tranzacţionare este anunţată de preşedintele acesteia. În mod corespunzător se vor afişa
mesajele pe fiecare terminal conectat la sistem sau se vor utiliza alte modalităţi de anunţare
stabilite de Bursă. Ordinea şi disciplina în sala de tranzacţionare sunt supravegheate de
preşedintele şedinţei de tranzacţionare.

1.4 SISTEMUL DE TRANZACŢIONARE

1.4.1 Caracteristici ale sistemului de tranzacţionare şi execuţie automată

În cazul localizării fizice propriu-zise a pieţelor de capital în cadrul instituţiilor

bursiere, tranzacţiile se realizează într-un spaţiu determinat unde se concentrează cerea şi
oferta de valori mobiliare. Aşadar în cadrul bursei se realizează negocierea, contractarea şi
executarea tranzacţiilor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut.
Tranzacţiile se realizează prin intermediul unui mecanism care asigură accesul
direct şi continuu al clienţilor la informaţiile referitoare la preţ şi la cele furnizate de emitenţii
valorilor mobiliare. Orice valoare mobiliară înscrisă la cota bursei nu poate fi tranzacţionată
decât în cadrul organizat al instituţiei bursiere.
 Toate tranzacţiile cu valori mobiliare înscrise la cotă se realizează prin intermediul
agenţilor de valori mobiliare, autorizaţi ca agenţi de bursă. Transmiterea ordinelor se poate
realiza din interiorul sau din afara sediului bursei.
De la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti, respectiv din anul 1995, până în anul
1999, tranzacţionarea valorilor mobiliare s-a efectuat prin intermediul unui sistem
computerizat de transmitere a ordinelor, denumit Sistem de Tranzacţionare şi Execuţie
Automată (STEA). Principiul urmărit era cel al interacţiunii ordinelor de vânzare şi de plată
înregistrate în cadrul bursei. Sistemul permitea accesul la două tipuri de pieţe: piaţa continuă
şi piaţa intermitentă.
Pe piaţa intermitentă şedinţa de tranzacţionare era alcătuită dintr-una sau mai
multe sesiuni de tranzacţionare.
O sesiune de tranzacţionare cuprinde următoarele etape:
a. Sesiunea principală, în cadrul căreia se realizează:
 introducerea ordinelor;
 fixingul (licitaţia) când:
o se identifică tranzacţiile posibile;
o se calculează şi se afişează cursul;
o se efectuează alocarea.

b. Sesiunea suplimentară, cu următoarea succesiune a operaţiilor:

 introducerea ordinelor;
 negocierea surplusului de oferte sau cererii netranzacţionate;
 alocarea.
La sfârşitul zilei, înaintea închiderii pieţei se introduc tranzacţiile speciale şi se
editează rapoartele de tranzacţionare şi decontare.
Pe piaţa continuă, o succesiune de tranzacţionare cuprinde:
a. Pre-deschiderea respectiv introducerea ordinelor STEA;
b. Deschiderea care se referă la:
 identificarea tranzacţiilor posibile, calcularea şi anunţarea cursului de deschidere;
 alocarea;â
c. Sesiunea de tranzacţionare continuă, ce se desfăşoară după cum urmează:
 afişarea ordinelor rămase neexecutate;
 introducerea şi executarea ordinelor în piaţa continuă;
  raportarea continuă a tranzacţiilor şi transmiterea informaţiilor de piaţă;
d. Închiderea care presupune:
 tipărirea raportului de tranzacţionare;
 afişarea preţurilor valorilor mobiliare tranzacţionate;
 introducerea ordinelor destinate următoarelor şedinţe de tranzacţionare, având
termenul de valabilitate cel puţin la data efectuării tranzacţiei .
Sistemul de tranzacţii bursiere în piaţa continuă oferă posibilitatea înregistrării unei
succesiuni de cotaţii diferite pentru aceiaşi valoare mobiliară în timpul unei şedinţe de
tranzacţionare, executarea ordinelor de bursă şi tranzacţiile având loc în timp real.
Tranzacţiile se încheie la preţul ce se modifică pe toată durata şedinţei de bursă, în raport cu
cererea şi oferta de titluri ce se manifestă fiecare moment. Toate ordinele introduse sunt, până
în momentul executării, modificabile sau revocabile. Cotaţiile bursei, în orice moment arată
cea mai bună cerere şi cea mai bună ofertă. Pentru a putea fi executată, ordinele trebuie să
coincidă cu unele din aceste preţuri. Sistemul iniţial de tranzacţionare (STEA) prevedea
următoarele priorităţi de executare a ordinelor în piaţa continuă:
 cel mai bun preţ (cel mai mare la cerere/cel mai mic la ofertă);
 ordinele clienţilor în faţa pro-ordinelor, la acelaşi preţ;
 dacă mai mulţi clienţi au dat ordin la acelaşi preţ, ordinea de execuţie se face pe
principiul precedenţei (primul venit-primul servit);
 dacă mai multe pro-ordine au acelaşi preţ, ordinea de execuţie se face tot pe principiul
precedenţei.

1.4.2 Tipuri de tranzacţii

Sistemul de Tranzacţionare şi Execuţie Automată (STEA) a permis derularea a patru

categorii de tranzacţii: tranzacţii în piaţa continuă, tranzacţii speciale, tranzacţii încrucişate
(CROSS) şi tranzacţii exceptate.
 Tranzacţiile în piaţa continuă se derulează pentru acţiunile la care se înregistrează
un volum şi o frecvenţă ridicată a ofertelor de vânzare şi cererilor de cumpărare.
Mecanismul derulării acestor tranzacţii include şi o succesiune de operaţiuni pornind
de la introducerea ordinelor în sistem, până la execuţia acestora şi raportarea
tranzacţiilor. Fluxul operaţiunilor este descris în cele ce urmează.
a. Identificarea tranzacţiilor posibile, calcularea şi anunţarea preţurilor de
deschidere.
 Preţul de deschidere este preţul tuturor tranzacţiilor care se efectuează în momentul
în care se deschide piaţa, fiind calculat pe baza ordinelor introduse în sistem în cadrul etapei
de pre-deschidere, pentru fiecare valoare mobiliară, printr-un algoritm de fixing (licitaţie)
care identifică preţul la care cea mai mare cantitate de valori mobiliare va putea fi
tranzacţionată.
În cazul în care la deschidere s-au determinat mai multe preţuri la care se pot
executa tranzacţiile şi preţul de referinţă al şedinţei precedente este în afara intervalului
format de aceste preţuri, atunci preţul de deschidere va fi acela care este cel mai apropiat de
preşul de referinţă. Prin preţ de referinţă se înţelege preţul mediu ponderat al şedinţei de
tranzacţionare precedente. În cazul în care preţul de referinţă al şedinţei precedente este
cuprins în intervalul dintre aceste preţuri, atunci preţul de deschidere este chiar preţul de
referinţă.
b. Alocarea în cadrul etapei de deschidere
Toate ordinele de cumpărare cu un preţ mai mare decât preţul de deschidere şi toate
ordinele de vânzare cu preţul mai mic decât preţul de deschidere se vor executa integral în
măsura în care cantitatea de valori mobiliare este suficientă. Preţurile tuturor ordinelor cu
preţuri mai bune decât preţul de deschidere, care nu au fost executate în momentul aplicării
algoritmului de fixing şi alocare, vor fi modificate în mod automat şi vor deveni egale cu
preţul de deschidere.
Ordinele având preţul egal cu preţul de deschidere pot fi executate integral parţial
sau deloc, astfel:
 Prioritatea de alocare a valorilor mobiliare este dată de tipul contului după cum
urmează: cont client, cont instituţie financiară, cont propriu, cont angajat;
 În cadrul fiecărui tip de cont, ordinea de execuţie se stabileşte conform principiului
precedenţei;
Ordinele de cumpărare cu preţul mai mic decât preţul de deschidere şi ordinele de
vânzare cu preţul mai mare decât preţul de deschidere nu se execută.
c. Afişarea ordinelor rămase neexecutate
După calcularea preţului de deschidere şi raportarea tranzacţiilor către membri, cel
mai bun preţ de cumpărare şi cel mai bun preţ de vânzare al fiecărei valori mobiliare
constituie cotaţiile de piaţă pentru acea valoare mobiliară. Introducerea ordinelor poate
începe.
 Cotaţiile Bursei în orice moment arată cea mai bună cerere şi cea mai bună ofertă.
Pentru ca ordinele să poată fi executate, preţurile acestora trebuie să coincidă cu una din
aceste cotaţii (cea mai bună cerere sau cea mai bună ofertă).
d. Introducerea şi executarea ordinelor în piaţa continuă
Fiecare ordin introdus este valabil până când este executat, retras, anulat sau blocat
de către Bursă. Priorităţile de executare a ordinelor în piaţă sunt:
 Cel mai bun preţ (cel mai mare la cerere/cel mai mic la ofertă);
 La acelaşi preţ prioritatea de alocare a valorilor mobiliare este dată de tipul contului,
după cum urmează: cont client, cont instituţie financiară, cont propriu, cont angajat;
 În cadrul fiecărui tip de cont, ordinea de execuţie se stabileşte conform principiului
precedenţei (primul venit-primul servit);
e. Raportarea continuă a tranzacţiilor şi transmiterea informaţiilor de piaţă
Bursa va afişa tranzacţiile pe măsura efectuării lor, precum şi cotaţiile cererii şi
ofertei atât pe monitoare, cât şi către public prin afişajul electronic.
f. Închiderea şedinţei
Bursa prin Direcţia de Relaţii cu publicul, va comunica preţurile de referinţă ale
tuturor valorilor mobiliare cotate.
 Tranzacţiile speciale sunt acele tranzacţii care au o valoare mai mare de 1 miliard,
sau o cantitate care depăşeşte 5% din emisiunea de valori mobiliare efectuată de
emitent. Tranzacţiile speciale se anunţă prin raportare efectuându-se prin completare
unui formular special emis de Bursă. Preţul negociat al unei tranzacţii speciale trebuie
să se încadreze într-o marjă procentuală admisă faţă de preţul de referinţă al şedinţei
precedente pentru valoarea mobiliară respectivă.
 Tranzacţiile încrucişate (CROSS), sunt tranzacţiile la care participă ca intermediar
atât pentru cumpărător, cât şi pentru vânzător aceeaşi societate de valori mobiliare.
Tranzacţia poate avea loc între doi clienţi ai aceleiaşi societăţi de valori mobiliare,
societatea de valori mobiliare pe cont propriu şi un client al societăţii sau un angajat al
societăţii de valori mobiliare şi societatea e cont propriu.
Corelarea ordinelor de vânzare şi de cumpărare va fi executată de agentul de valori
mobiliare care va completa cross. Ordinele se vor introduce în sistem pe măsura primirii şi
înregistrării lor. Ordinele de bursă vor fi supuse executării la cel mai bun preţ din piaţă şi
numai dacă piaţa nu permite executarea unuia dintre ordine la cel mai bun preţ, atunci aceste
ordine se vor executa prin efectuarea unui tranzacţii încrucişate intenţionate.
  Tranzacţiile exceptate. Aceste tranzacţii nu se fac prin intermediul sistemului de
tranzacţionare al Bursei, dar sunt raportate Bursei pentru a fi operate în Registrul
bursei şi pentru a fi supravegheate. Aceste tranzacţii nu sunt date publicităţii.
Tranzacţiile considerate a fi exceptate sunt următoarele:
o Tranzacţii rezultate din hotărâri judecătoreşti sau din executări silite;
o Tranzacţii directe;
o Donaţii şi moşteniri.

Capitolul II SISTEMUL DE TRANZACŢIONARE A

BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI
2.1 TRANZACŢIONAREA ÎN CADRUL BVB PRIN SISTEMUL DE HORIZON

Ca o cerinţă a extinderii şi perfecţionării activităţii bursiere, în anul 1999 a fost

introdus un nou sistem de tranzacţionare denumit HORIZOM, care a înlocuit treptat sistemul
iniţial STEA. Noul sistem a fost astfel conceput încât să permită introducerea unor noi tehnici
de negociere în conformitate cu exigenţele tuturor categoriilor de participanţi şi în scopul
identificării nivelurilor reale de preţ, pentru fiecare acţiune tranzacţionată.
Prin acest nou sistem de tranzacţionare au fost iniţiate două tipuri de pieţe: o piaţă
principală a Bursei în cadrul căreia se tranzacţionează blocuri de titluri (mărimea unui bloc
fiind de 100 de acţiuni) şi trei pieţe secundare: piaţa de licitare Odd-lot, piaţa cu Iniţiere
(Squaring Up) şi piaţa Deal-uri negociate. Totodată sistemul permite diversitatea ordinelor
bursiere şi identificarea factorilor care influenţează prioritatea de execuţie a ordinelor.

2.1.1 Tipuri de ordine

 Noul sistem de tranzacţionare permite iniţierea tranzacţiilor bursiere atât pe baza
ordinelor comune, cât şi în conformitate cu termenii speciali de introducere a ordinelor. În
continuare sunt prezentate succint caracteristicile principalelor tipuri de ordine:

2.1.1.1 ORDINE COMUNE

a) Ordinul limită este cel prin care se specifică un nivel maxim de preţ la cumpărare şi
un nivel minim de preţ la vânzare. Preţurile ordinelor limită sunt introduse numai în
„paşi de preţ”, predefiniţi, corespunzători unor intervale de preţ stabilite de Bursă şi
modificabile în funcţie de condiţiile pieţei.
b) Ordinul „la piaţă” este ordinul executabil imediat la preţul pieţei. Introducerea
acestui ordin în sistemul de tranzacţionare este supusă regulii protecţiei de preţ, potrivit căreia
acestui ordin i se atribuie un preţ limită specific. Prin aceasta se reduce riscul de preţ asumat
de un agent de bursă c are introduce ordinul „la piaţă”.
c) Ordinul „fără preţ” este acel ordin pentru care nu se specifică un preţ, dar preia
imediat preţul cel mai bun al pieţei. Cu alte cuvinte, acesta reprezintă un ordin „la piaţă” fără
protecţie de preţ. Un astfel de ordin este acceptat numai dacă există ordine de piaţă.
d) Ordinul „take” reprezintă un ordin de cumpărare a întregii cantităţi disponibile în
piaţă la cel mai bun preţ (respectiv la cel mai bun preţ de vânzare al pieţei). Sistemul permite
coordonarea ordinelor din care cele două tipuri de registre: Registrul Ordinelor Comune şi
cel al ordinelor ca Termeni Speciali.
e) Ordinul „hit” este ordinul prin care se vinde întreaga cantitate disponibilă la cel
mai bun preţ al pieţei (respectiv la cel mai bun preţ de cumpărare din piaţă). Ca şi ordinul
„take”, ordinul „hit” are aceleaşi reguli care sunt utilizate în cazul ordinelor „la limită” şi „fill
or kill”.
f) Ordinul „match” (pereche)
Un ordin „match” are rolul de a crea un ordin opus un ordin existent în piaţă (ordin
comun, ordin cu termeni speciali sau ordin cu decontare specială). Ordinul pereche poate fi
creat pentru orice caracteristică a ordinului existent: volum, simbol, preţ, decontare.
2.1.1.2 ORDINE CONDIŢIONATE
Ordinele condiţionate sunt cele declanşate de tranzacţii derulate în piaţă. Fiecare
ordin condiţionat prezintă un preţ de înregistrare, care poate fi „la limită”sau „la piaţă” şi un
preţ de declanşare care activează ordinul. Principalele tipuri de ordine condiţionate sunt
enumerate în continuare.
 a) Ordinul „stop pierdere la piaţă” (Stop Loss), care este un ordin de vânzare
care este activat atunci când preţul unei acţiuni scade la sau sub nivelul preţului de declanşare
specificat. Din momentul activării lui, ordinul se comportă ca un ordin „la piaţă”. Scopul unui
astfel de ordin este acela de a proteja profitul obţinut de operator, respectiv de a opri
pierderea acestuia.
b) Ordinul „Stop cumpărare la piaţă” (Stop Buy), care este activat atunci când la
cumpărare preţul acţiunii creşte la sau peste nivelul preţului de declanşare specificat.
Comportamentul este identic cu cel al ordinului precedent.
c) Ordinul „Stop-limită” este un ordin cu restricţie de a vinde sau de a cumpăra
care este activat când pe piaţă se atinge preţul de declanşare specificat. La cumpărare, acesta
devine un ordin limită când acţiunea s-a tranzacţionat la sau peste preţul de declanşare al
ordinului stop limită.
d) Ordinul „market if touched” (la atingere) este un ordin condiţionat de
cumpărare sau de vânzare când preţul pieţei pentru o anumită valoare mobiliară atinge un preţ
specific. Ordinul „market if touched” (MIT) de cumpărare se comportă ca un ordin „la piaţă”
când valoarea mobiliară respectivă se tranzacţionează la sau sub preţul de declanşare
specificat al ordinului.
e) Ordinul „limit if toched” (LIT) denumit şi „limită la atingere” declanşează o
tranzacţionare de cumpărare sau vânzare dacă pe piaţă se atinge un preţ specificat pentru o
anumită valoare mobiliară. Ordinul este înregistrat la preţul limită specificat la introducerea,
în momentul în care valoarea mobiliară se tranzacţionează la cumpărare la sau sub preţul de
declanşare, iar la vânzare când tranzacţionarea are loc la sau peste preţul de declanşare al
ordinului LIT.
2.1.1.3 RESTRICŢII DE TIMP
Stabilirea unei perioade de valabilitate a ordinului presupune introducerea unei
restricţii de timp.
a. Ordinul „Day” este valabil până la încheierea şedinţei de tranzacţionare în care a
fost introdus, respectiv până la sfârşitul zilei curente.
b. Ordinul „Bun până la anulare sau Deschis” (Good Till Canceled - GTC;
Open) rămâne valabil până la ştergerea din sistem a ordinelor rămase neexecutate de către
agentul de bursă care le-a introdus.
c. Ordinul „Bun până la o dată” (Good to Date - GTD) este valabil până la
închiderea şedinţei din data specificată (lună, zi, an), după care este automat şters din sistem.
 d. Ordinul „Bun până la sfârşitul săptămânii” (Good for Week - GTW), rămâne
valid până la sfârşitul săptămânii curente, fiind şters automat la sfârşitul ultimei zile de
tranzacţionare a săptămânii curente.
e. Ordinul „Bun până la sfârşitul lunii” (Good for Month - GTM), este valabil
până la sfârşitul lunii curente, fiind automat şters din sistem în ultima zi de tranzacţionare a
lunii curente.
f. Ordinul „Bun până la un timp” (oră, minut) care poate fi adresat în combinaţie
cu alte restricţii, ca de exemplu, GTM până la ora 10:00 în ziua finală.
g. Ordinul „Execută şi Dispari” (Fill or Kill - FOK) care în timpul tranzacţionării
continue este ordinul cu restricţie de timp, care încercând să tranzacţioneze se va executa
total sau parţial, iar orice volum rămas v fi retras şi şters din sistem. În timpul pre-deschiderii,
ordinul FOK poate participa la volum de deschidere cu oricât de mult este posibil, după care
este şters din sistem

2.1.3 Stările pieţei

STAREA
STAREA
PIEŢEI
PIEŢEI

Pre- Deschiderea Piaţa Pre- Închiderea

Pre- Deschiderea Piaţa Pre- Închiderea
deschiderea continuă închiderea
deschiderea continuă închiderea

991515- -993030 993030 993030- -14 30

14 30
- -16 15
1630
1430 1430 1615 1630

Ordine de Ordine de Preţ de Recalcularea Noi ordine Preţ de

Ordine de Ordine de Preţ de Recalcularea Noi ordine Preţ de
cumpărare vânzare deschidere preţului în închidere
cumpărare vânzare deschidere preţului în închidere
timp real
timp real

Volum Volum
Volum
preţ preţ
preţ
 Dezechilibru
Dezechilibru
minim
minim

Modificare
Modificare
netă
netă
mibmini
mibmini
mă
Cel mă preţ
Celmai
maimare
marenivel
nivelde
de preţ
Nivel preţ Nivel preţ

Dezechilibru
minim

Modificare
netă
mibminim

Tranzacţionarea în piaţa comună este precedată de starea de pre-deschidere şi este

urmată de pre-închidere şi, respectiv, închidere (figura anterioară).
 Starea de pre-deschidere are rolul de a stabili preţul de deschidere pe bazele
ordinelor introduse şi neexecutate într-un interval de timp bine precizat înaintea momentului
deschiderii bursei. Orice ordin introdus în perioada de pre-deschidere determină calcularea
imediată a preţului probabil de deschidere. Dacă se constată un dezechilibru al pieţei (când
preţul cel mai bun de cumpărare este mai mare decât preţul cel mai bun de vânzare) şi există
preţuri multiple de deschidere, intervin următoarele criterii în alegerea preţului de deschidere:
 Volumul maxim de acţiuni ce poate fi tranzacţionat;
 Alegerea volumului minim rămas netranzacţionat;
 Cea mai mică diferenţă netă de preţ fără de preţul mediu ponderat al zilei
precedente (sau faţă de preţul de închidere);
 Preţul maxim.
Fiecare acţiune înscrisă la cota Bursei poate avea doar un singur preţ de deschidere.
Determinarea preţului de deschidere are la bază următoarele criterii:
a. Volumul disponibil de valori mobiliare pentru cumpărarea şi, separat, pentru
vânzare. Preţul de deschidere trebuie să permită tranzacţionarea unei cantităţi maxime de
valori mobiliare.
b. Identificarea nivelului de preţ care determină un dezechilibru minim în volumul
de valori mobiliare. Astfel, dacă acelaşi volum de valori mobiliare poate fi tranzacţionate la
mai multe niveluri de preţ, se va alege acel nivel de preţ la care numărul de blocuri rămase
după derularea tranzacţiilor este minim;
 c. Stabilirea nivelului de preţ cu cea mai mică modificare netă faţă de criteriu de
închidere al sesiunii precedente de tranzacţionare. Acest criteriu devine operaţional numai
dacă acelaşi volum maxim de valori mobiliare având acelaşi dezechilibru minim poate fi
tranzacţionat l mai multe niveluri de preţ.
d. alegerea celui mai mare nivel de preţ. Se va alege drept preţ de deschidere cel
mai mare nivel de preţ dintre nivelurile de preţ care permit tranzacţionarea aceluiaşi volum
maxim de valori mobiliare având acelaşi dezechilibru minim de titluri şi aceeaşi modificare
netă minimă faţă de preţul de închidere al sesiunii precedente de tranzacţionare.

Capitolul III INDICII BURSIERI (INDICELE BURSEI

DE VALORI BUCUREŞTI)

3.1 INDICII BURSIERI: ISTORIC ŞI CLASIFICARE

Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluţia cursului valorilor

mobiliare pe o anumită piaţă. Necesitatea introducerii indicilor bursieri a fost determinată de
existenţa unui produs bursier prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei
respective şi care să nu reflecte doar evoluţia unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui
indice bursier este de a reflecta evoluţia de ansamblu a pieţei la care se referă. Primul indice
bursier a fost Dow Jones Industrial Average, apărut la bursa din New York în 1896. Acesta a
fost urmat de indicele britanic FT-SE 30 de indicele japonez Nikkei şi de mulţi alţi, care
aparţin primei generaţii de indici, în structura cărora se cuprind acţiuni ale căror emitenţi
aparţin aceluiaşi domeniu de activitate (de regulă, ramura industrială) şi din acest punct de
vedere au o capacitate de informare limitată.
 O etapă nouă în evoluţia indicilor bursieri a reprezentat-o apariţia indicilor din
„generaţia a doua” care includ un număr mult mai mare de acţiuni din diverse sectoare ale
economiei, deducând la o caracteristică mai bună a pieţei bursiere şi la o mai bună satisfacere
a nevoii de informare. Indicii din generaţia a doua, denumiţi şi indici compoziţi, au un grad
de relevanţă mai ridicat datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparţinând unor
domenii diferite de activitate, inclusiv instituţii bancare, de asigurări, firme din ramura
transporturilor telecomunicaţiilor etc.
Dacă iniţial, indicii bursieri au fost constituiţi doar pentru acţiuni, astăzi există
indici care urmăresc evoluţia altor titluri de valoare, cum ar fi obligaţiunile sau titlurile emise
de fondurile mutuale. Diversificarea indicilor bursieri este şi o consecinţă directă a
diversificării produselor bursiere şi a pieţei de capital în general.
Indicii bursieri au evoluat, în ceea ce priveşte relevanţa, de la o singură piaţă de
capital, localizat într-o anume ţară la piaţa financiară internaţională, fapt pus în evidenţă prin
apariţia indicilor mondiali şi a inicilor caracteristici ţărilor din spaţiul monedei unice
europene.
Dată fiind diversitatea lor, indicii bursieri se clasifică după mai multe criterii şi
anume:
a) După valorile mobiliare în raport de care se construieşte indicele, se deosebesc
următoarele categorii de indici:
 Indici bursieri pentru acţiuni;
 Indici bursieri pentru obligaţiuni;
 Indici pentru titlurile emise de fondurile mutuale şi alte instituţii de acest fel;
Cei mai răspândiţi indici care se calculează în aproape toate ţările din lume unde
există o piaţă de capital sunt indicii pentru acţiuni. Între aceştia se numără: Dow Jones
Industrial Average, Standard & Poor 500 şi Nasdaq 100, indicii FT-SE (în Marea Britanie),
DAX (în Germania), Nikkei şi Topix (în Japonia), CAC-40 (în Franţa), BET, BET-C şi
Rasdaq-C (în România).
b) În funcţie de modul de calcul,indicii pentru acţiuni se împart în:
 Indici din prima generaţie, care se calculează, în general, ca o simplă medie aritmetică
a cursului acţiunilor componente, ajustată cu un divizor care să exprime diversele
modificări ce se petrec asupra acţiunilor componente cum ar fi fuziuni, divizări sau
modificări importante de capital;
 Indici bursieri din generaţia a doua ale căror caracteristici principale sunt:
  Cuprind un număr mai mare de firme (500 în cazul S&P, 2000 sau chiar 3000
în cazul indicilor Frank Russell);
 Acţiunile componente aparţin mai multor domenii de activitate (mai puţin în
cazul indicilor sectoriali);
 Metodologia lor de calcul presupune, de cele mai multe ori, ponderea
acţiunilor cu cursul bursier sau capitalizarea bursieră;
În această categorie se includ indicii Topix, S&P 500, DAX, CAC-40, ca şi indicii
calculaţii pe piaţa de capital în România.
c) În funcţie de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:
 Indici generali ai pieţei, are cuprind acţiuni aparţinând mai multor domenii de
activitate căutând să exprime cât mai bine structura pieţei respective şi evoluţia
economiei în ansamblul ei. Printre cei mai cunoscuţi indici de acest tip se numără
Nasdaq-100, CAC-40, Ft-SE Actuaries 100, DA, BET.
 Indici sectoriali care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei: industria
automobilelor, industria extractivă, industria alimentară, industria farmaceutică,
transporturi, construcţii, tehnică de calcul şi informatică, publicitate etc.
d) În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi, indicii se împart în:
 Indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde şi un
minut (majoritatea indicilor existenţi la ora aceasta în lume);
 Indici calculaţi doar la sfârşitul zilei de tranzacţionare.
e) După apartenenţa valorilor mobiliare care intră în calcul indicelui, la una sau
mai multe pieţe de capital se deosebesc:
 Indici ce cuprind în portofoliul lor acţiuni cotate pe o singură piaţă bursieră, fie
acţiunile unor firme autohtone, fie ale unor firme străine cotate şi pe piaţa respectivă;
 Indici mondiali, care iau în calcul acţiuni ce cotează pe diverse pieţe ale lumii şi care
au criterii suplimentare referitoare la ţările care intră în calcul, pe lângă criteriile
stabilite pentru un titlu individual. Cei mai cunoscuţi indici de acest tip sunt FT
Actuaril World Stock Index, Msci, indicii Frank Russell, ca şi Dow Jones Euro
STOXX, care este calculat pentru piaţa europeană cuprinzând ţările care au adoptat
moneda Euro.
f) În raport de tipul pieţei de capital pe care sunt calculaţii indicii, există:
 Indici specifici pieţei bursiere (cum este indicele BET);
 Indici ai pieţei extrabursiere (ca de exemplu indicele RASDAQ-C);
 g) În raport de instituţia care calculează indicele se întâlnesc:
 Indici oficiali, calculaţi de către organismele abilitate prin reglementările pieţei de
capital respective, cum este cazul indicelul BET;
 Indici calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu publicaţiile financiare,
cum ar fi „The Wall Street Journal”, pentru indicele Dow Jones, sau „Financial
Times”, pentru indicii FT-SE;
 Indici calculaţi de diversele publicaţii economico-financiare;
 Indici calculaţi de către societăţile de valori mobiliare, firme de consultanţă şi alte
instituţii financiare, care de regulă sunt indici neoficiali.

3.2 CONSTRUCŢIA INDICILOR BURSIERI

Construcţia indicilor bursieri, indiferent de locul sau modul de determinare al

acestora, se bazează pe o serie de principii care se numără:
 Indicii bursieri sunt utilizaţi îndeosebi în analiza strategiilor de investiţi şi ca măsură
performanţei portofoliilor create în cadrul fondurilor de pensii, societăţile de asigurări,
fondurilor mutuale şi altor investitori instituţionali;
 Metodele de calcul al indicelor bursieri trebuie să reflecte întotdeauna realitatea;
 Metodele de calcul al indicilor bursieri trebuie să reflecte întotdeauna realitatea;
 Metodele de calcul al indicilor nu trebuie să prezinte o complexitate deosebită,
informaţiile şi datele folosite la determinarea indicilor trebuie să fie disponibile oricui;
 Informaţiile folosite în calculul indicilor trebuie să aibă la origine surse autorizate. În
cazul indicilor care ţin seama de evenimentele, cum ar fi creşteri sau scăderi de
capital, acordări de dividende, emisiuni de drepturi de subscriere, datele folosite
trebuie să provină de la compania respectivă şi se urmăreşte folosirea informaţiilor cu
cât mai puţine modificări faţă de cele existente în documentele publicate de firma
respectivă;
 În orice moment trebuie să se asigure continuitatea şi comparabilitatea cu momente
anterioare, în măsura posibilităţilor;
 Consistenţa datelor şi a metodelor de calcul trebuie menţinută, oriunde este posibil,
ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure stabilitatea surselor de date.
În ţările care înregistrează rate înalte ale deprecierii monedei naţionale, pentru a
asigura o mai bună compatibilitate în timp a indicilor, aceştia sunt calculaţi, pe lângă moneda
naţională, şi în valută. Este şi cazul celor doi indici calculaţi la Bursa de Valori Bucureşti,
BET şi BET compozit, calculaţi nu numai în lei, ci şi în dolari SUA şi în Euro;
 Toţi operatori implicaţi în activitatea bursieră trebuie să se asigure că indicii continuă
să satisfacă nevoia de informaţii existentă pe piaţa bursieră şi să nu facă orice fel de
propuneri pe care le consideră utile în acest domeniu.
Alcătuirea indicilor din generaţia a doua s-a realizat pe baza unor cerinţe cum sunt:
a) selectarea eşantionului de firme incluse în structura indicelui bursier, ţinând
seama de faptul că trebuie să exprime evoluţia pieţei în general;
criteriile de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele bursier sunt:
 Gradul de capitalizare bursieră ridicat;
 Grad mare de dispersie, adică difuzia valorilor mobiliare în rândul deţinătorilor să fie
foarte mare;
 Cotarea valorilor mobiliare să se realizeze prin sistemul bursei informatizate;
 Structura valorilor mobiliare ce compun indicele să urmeze repartiţia pe sectoare de
activitate titlurilor înscrise în Cota oficială a bursei.
b) atribuirea unei anumite importanţe prin:
 Ponderea egală pentru toate valorile mobiliare din structura indicelui;
 Ponderea cu capitalizarea bursieră, ceea ce face ca o modificare cu un anumit
procent a unei acţiuni cu o pondere importantă în capitalizarea totală a pieţei să aibă o
influenţă mai mare asupra indicelui decât o modificare cu acelaşi procent a unei
acţiuni mai puţin importante sub aspectul capitalizării;
 Fără pondere prin luarea în considerare numai a cursului valorilor mobiliare.
c) alegerea datei de referinţă pentru care indicele se egalează cu 100, 1000, sau,
respectiv 10000 puncte, în funcţie de reglementările pieţei. Indicele aferent oricărei alte
perioade exprimă o creştere sau o diminuare faţă de perioada de bază.
O importanţă deosebită prezintă etapa selecţiei valorilor mobiliare care intră în
componenţa indicelui. Criteriile folosite pentru alegerea acţiunilor care vor fi selectate diferă
de la indice la indice. Unul dintre criteriile prezentate la determinarea competenţei multor
indici este acela conform căruia acţiunile trebuie să fie cotate la prima categorie a pieţei
bursiere respective. Acest criteriu este folosit în cazul indicelui Nikkei 225, ft-SE 30, al altor
indici, inclusiv al indicelui BET. De obicei acest criteriu se aplică la calculul celor mai
importanţi indici de pe piaţa respectivă, indici care conţin acţiunile considerate „blue chips”
ale pieţei de capital în cauză. În multe cazuri, ca de exemplu, pentru Nikkei 225, retrocedarea
unui titlu la categoria a doua a bursei duce la excluderea automată a acestuia din competenţa
indicelui.
De asemenea, sunt selectate acţiunile emise de firme puternice, stabile, cu o creştere
susţinută a activităţii şi ai căror indicatori economici le recomandă ca o bună investiţie.
Acţiunile intrate în componenţa indicelui trebuie să reprezinte cât mai bine piaţa
bursieră respectivă, în cadrul indicilor generali ai pieţei, sau sectorul economic respectiv, în
cadrul indicilor sectoriali.
Un criteriu prezent adesea în determinarea acţiunilor componente ale indicilor este
lichiditatea definită ca volum al tranzacţiilor efectuate cu o anumită valoare mobiliară într-o
anumită perioadă de timp, urmărindu-se ca aceasta să fie cât mai mare.
Lichiditatea se poate determina şi ca procent al volumului tranzacţiilor desfăşurate
cu acţiunile ce intră în componenţa indicelui în totalul tranzacţiilor realizate pe piaţa
respectivă. În alte cazuri, lichiditate este privată ca volum minim al tranzacţiilor zilnice
pentru un anumit titlu. Este cazul indicelui NASDAQ 100 care are drept condiţie a includerii
unui titlu în portofoliul său un volum minim de 100000 de acţiuni tranzacţionate zilnic.
Un criteriu întâlnit la unii indici se referă la intervalul de timp care s-a scurs de la
momentul listării acţiunilor pe piaţa respectivă. De exemplu indicele NASDAQ – 100
stabileşte condiţia referitoare la vechimea listării acţiunilor în legătură cu capitalizarea
bursieră, astfel:
 Acţiunile care se află în primele 25% în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră trebuie
să fi fost cotate timp de cel puţin un an;
 Celelalte acţiuni trebuie să fi fost cotate timp de cel puţin doi ani.
Un alt criteriu comun multor indici se referă şa tipul valorilor mobiliare luate în
calculul indicelui. Acesta diferă în funcţie de tipul indicelui. Astfel, pentru indicii pentru
acţiuni, titlurile luate în calcul trebuie să fie acţiuni comune sau acţiuni preferenţiale
participante. De obicei, acţiunile preferenţiale neparticipative nu iau în calcul indicilor
bursieri.
O altă condiţie, des întâlnită, se referă la ponderea din totalul acţiunilor emise care
trebuie să se afle pe piaţă, adică să fie disponibile pentru tranzacţionare.

3.3 INDICELE BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI – BET ŞI ANALIZA

ACESTUIA
 Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră, utilizat pentru
caracterizarea tendinţei de ansamblu preţurilor celor mai lichide zece acţiuni tranzacţionate
la Bursa de Valori Bucureşti. Metodologia de calcul, regulile de selectare a acţiunilor şi
actualizarea permit ca BET să poată furniza o bază şi pentru tranzacţiile derivate pe indici
(options, futures şi combinaţii ale acestora).
Indicele BET poate fi folosit pentru calcularea coeficientului beta, astfel încât se
poate măsura mai precis volatilitatea acţiunilor cotate.
Coeficientul sau factorul beta este un sistem de măsurare în care venitul unei acţiuni
se mişcă în corelaţie cu venitul întregii pieţe de acţiuni de capital pe care este cotată acţiune
respectivă. Bancherii şi brokerii calculează indicii beta din evoluţia trecută a acţiunilor
individuale şi a pieţei de capital în ansamblul ei. În mod ideal, ei caută acţiuni cu beta
negativ, care le-ar reduce mult riscul portofoliului ale cărui componente evoluează în sensul
general al pieţei. Chiar şi acţiunile cu un beta mai mic sunt parţial independente de restul
pieţei şi pot unifica riscul portofoliului. Acţiunile cu un beta ridicat sunt cel mai puţin dorite
după ce administratorul portofoliului şi-a selectat activele preferate. Nu numai pentru că
venitul lor propriu variază foarte mult, ci şi pentru că el variază în aceeaşi direcţie cu piaţa în
ansamblul ei, ele nu pot fi folosite pentru unificarea riscului.
BET se exprimă în lei şi în USD prin conversiunea preţurilor în lei la cursul zilnic al
BNR, pentru a oferi străinilor exprimarea valorii indicelui într-o valută.
Data de referinţă a indicelui BET este de 19 septembrie 1997, iar data de start 22
septembrie 1997. Valoarea preţurilor din fiecare zi este raportată la preţurile corespunzătore
ale datei de referinţă (momentul t0):
pi0
∑ p i0⋅qi 0⋅
i=1 , N qi 0
,
∑ pi0⋅qi 0
i=1, N

Unde:
n – numărul de acţiuni din portofoliul indicelui (este egal cu 10);
pi0 – preţul mediu ponderat al acţiunii i la momentul de referinţă t 0 (adică 19
septembrie 1997);
qi0 – numărul total de titluri emise din acţiunea i la momentul t0.
 În vederea eliminării efectelor artificiale asupra preţului de tranzacţionare (datorate
divizărilor/consolidărilor de acţiuni, furnizării firmelor, pe de o parte, sau oricăror modificări
ale capitalului social, pe de altă parte) al unei acţiuni din portofoliul indicelui, valoarea
indicelui se ajustează (indicele este racordat) cu un factor de corecţie f în ziua în care are loc
schimbarea care afectează preţul. Acest lucru este impus de necesitatea continuităţii şi
compatibilităţii valorilor indicelui:

∑ q i 0⋅pit
BET = 1000 ¿f⋅¿¿ i=1 , N
,
∑ qi 0⋅pi 0
i =1 , N

Unde:
pit – preţul mediu ponderat al acţiunii i la momentul curent t.
Dacă unele acţiuni nu mai corespund criteriilor de includere în portofoliul indicelui,
portofoliul se actualizează înlocuindu-se cu acţiuni tranzacţionate care corespund acestor
reguli; factorul de creştere f este recalculat pentru a reflecta modificarea introdusă.
Modificările portofoliului indicelui se fac trimestrial de către comitetul indicelui.
Începând cu 17 aprilie 1998, Bursa de Valori Bucureşti a introdus un al doilea
indice oficial, indicele compozit denumit abreviat BET-C, care este calculat folosind aceeaşi
formulă. Data de referinţă este 16 aprilie 1998, iar valoarea de start va fi tot 1000 de puncte.
Baza indicelui conţine preţurile medii din data de referinţă.
Prin această măsură s-au pus bazele creării unei familii de indici.

CONCLUZII

Relansarea pieţei bursiere într-o economie funcţională înseamnă cu alte cuvinte,

realizarea în deplinătate a funcţiilor pieţei secundare din economie.
Bursa de Valori din România a renăscut într-o perioadă foarte complicată a
tranziţiei economiei ţării noastre. Chiar dacă, după mai mult de 1 an de activitate, tranzacţiile
sunt – atât din punctul de vedere al numărului de titluri admise la cotă, cât şi al volumului
operaţiunilor – încă într-o fază de debut există două premise favorabile pentru a spera o
dezvoltare rapidă a Bursei de Valori Bucureşti. Ne gândim în primul rând la reglementările
care stau la baza întregii instituţii bursiere, cât şi la reglementările de organizare şi
funcţionare care sunt foarte moderne, iar, în al doilea rând, avem în vedere maturizarea unor
componente ale pieţei primare (îndeosebi în privinţa emisiunii de titluri şi a întregului proces
de privatizare, cât şi a operaţiunilor valutare) ca etapă indispensabilă pentru dezvoltarea unei
pieţe secundare (inclusiv bursiere) sănătoase şi active în ţara noastră.
Diversitatea produselor bursiere trebuie să se afle în atenţia conducerii Bursei de
Valori Bucureşti, prin introducerea obligaţiunilor corporatiste şi municipale, a titlurilor
ipotecare şi a produselor derivate futures şi options. În acest moment atenţia bursei este
orientată spre tranzacţionarea titlurilor de stat deţinute de populaţie, care depăşesc 400 de
milioane de dolari, ceea ce ar majora sensibil volumul de tranzacţionare. Acest pas este
favorabil activităţii bursei, aşa după cum s-a înregistrat o dublare a capitalizării bursiere, la
începutul anului, o dată cu intrarea la tranzacţionare a acţiunilor Băncii Române de
Dezvoltare.
Pe de altă parte, crearea unui consiliu de supraveghere a întregii pieţe financiare ar
introduce o verigă de control intercorelat al competenţelor pieţei financiare, permiţând în
acelaşi timp realizarea unei convergenţe a proceselor ce se derulează pe piaţa financiară cu
obiectivele guvernului.
Dar înainte de toate, pentru realizarea acestor deziderate sunt necesare creşterea
economică, îmbunătăţirea climatului economic, astfel încât, la listare, să participe companii
tot mai puternice, pe de o parte, şi creşterea volumului economiilor populaţiei în vederea
participării acesteia la jocul la bursă, ceea ce ar putea deveni o sursă importantă de finanţare a
unor proiecte de investiţii majore din economie, pe de altă parte. În sfârşit, restabilirea
încrederii populaţiei în piaţa de capital este o condiţie indispensabilă pentru ca micii
investitori să contribuie la crearea unor fonduri de investiţii substanţiale, în contextul
desfăşurării întregii activităţii economice în cadrul legat existent.

Bibliografie

1. Frâncu, Marin – Piaţa de capital, editor Tribuna economică,

Bucureşti, 1998;
2. Ciobanu G. – Bursele de valori și tranzacțiile la bursă, Editura
Economică, București, 1997;
3. Anghelache G., Dardac N., Stanciu I. – Pieţele de capital şi burse
de valori. Editura Adevărul, Bucureşti, 1992;
4. Anghelache, G., Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura Economică,
Bucureşti, 2000;
5. Bogdan Ghilic, Micu – Bursa de Valori, Editura Economică,
Bucureşti, 1999;
6. Anghelache G. – Pieţele de capital şi tranzacţii bursiere, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;
7. Durand, M. – Bursa, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991;
8. Eduard I.. Victor S., Mihaela G. - Pieţe de capital şi burse de valori,
Editura Economică, Bucureşti, 2001