CUVÂNT ÎN SÂMBĂTA DIN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ

A POSTULUI MARE
DESPRE TREBUINŢA POSTULUI ŞI A ÎNFRÂNĂRII

Sfânta Biserică, prin slujbele sale din prima săptămână din Postul Mare, ne arată, iubiţilor întru Hristos
fii, toată însemnătatea lui mântuitoare pentru noi. Aşa, într-una din stihirile de la utrenia de vineri, găsim
asemenea cuvinte: Vestirea Postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit strămoşul, n-am fi suferit
căderea cea din Eden (Stihira întâi la stihoavna utreniei (gl. al 8-lea) din vinerea primei săptămâni a Postului
Mare). Aceste cuvinte ale stihirii conţin ideea care se află la începutul Bibliei, în cartea Facerii, unde se spune
că Dumnezeu, zidind omul, a încheiat cu el un legământ, dându-i porunca postului. Domnul i-a permis să
mănânce din toate fructele tuturor pomilor Raiului, cu excepţia fructelor din pomul cunoaşterii binelui şi
răului. Primii oaţneni au călcat această poruncă a postului. Pentru acest păcat primordial, pe ei, împreună cu
toţi oamenii coborâtori din ei, Dumnezeu i-a lipsit de fericirea Raiului. Este semnificativ că, după venirea Sa
în lume, Domnul, înainte să înceapă lucrarea mântuirii noastre, a făcut începutul ei prin patruzeci de zile de
post. Prin acest post El ne-a poruncit ca şi noi să-l punem ca început al izbăvirii noastre personale de diavol şi
de toate uneltirile drăceşti, care lucrează în noi prin patimile noastre. Iată de ce Mântuitorul a zis: Dar acest
neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şicu post (Matei 17, 21). De aici toţi Sfinţii Părinţi ai
Bisericii priveau postul ca indice al unei trepte de sporire m orală şi desăvârşire în viaţa adevăraţilor creştini.
Este caracteristic că loji marii făcători de minuni erau întotdeauna şi mari postitori. Şi cea dintâi lucrare a lor,
rugăciunea, de aceea era atât de minunată, fiindcă era însoţită de post şi înfrânare. Odată, în 1907, fiind
student al Academiei Teologice din I ‘etrograd, am asistat la liturghie, în catedrala Sf. Andrei din Kronstadt,
unde slujea părintele Ioan de Kronstadt. Am auzit predica lui în care spunea: „In toate necazurile noastre şi
întotdeauna trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciune. Dar rugăciunea noastră trebuie însoţită de
înfrânare. N um ai atunci ea va fi auzită de Dumnezeu. Aceasta am simţit-o de mii de ori“. Dar iată ce
importanţă mare acorda postului Sf. Serafim de Sarov: „Bucuria mea, - spunea el, - să nu ai părtăşie cu cei ce
calcă postul miercuri şi vineri“. Altă dată, Sf. Serafim a spus: „Văd mari necazuri care vor veni peste Rusia,
pentru că ortodocşii ruşi au început să încalce posturile". Aşa priveau postul Sf. bineplăcuţi ai lui Dumnezeu,
având la bază descoperirea dumnezeiască. Aşa să privim postul şi noi, iubiţilor întru Hristos fii, iar în măsura
puterilor noastre să-l păzim cu sfinţenie. Nu vă luaţi după părerea că numai dogmele sunt im portante în
religia noastră, iar postul este un lucru secundar, încălcarea postului aduce după sine pieirea noastră, la fel ca
şi încălcarea dogmelor. De aceea în lucrarea mântuirii avem nevoie atât de poruncile dogmatice, cât şi de cele
morale. Şi fără unele, şi fără altele nu ne putem mântui. Se poate spune oare că o poruncă este mai importantă,
iar alta mai puţin necesară pentru mântuirea noastră? Toate poruncile referitoare la credinţă şi morală ne sunt
la fel de preţioase, căci şi unele, şi altele au ieşit chiar de pe buzele lui Dumnezeu. Nu vă smintiţi, iubiţii mei,
şi de acea părere că postul ar fi dăunător sănătăţii noastre. Când despre aceasta a fost întrebat Sf. Serafim de
Sarov, el a zis: „Pâinea şi apa nu strică nimănui: cum atunci oamenii sfinţi mâncau numai pâine şi beau doar
apă, dar trăiau câte o sută şi mai bine de ani?“ Să ne amintim, iubiţilor fii, în acest caz de Daniel şi cei trei
1
tineri, Anania, Azaria şi Misail din Babilon. împăratul Nabucodonosor a poruncit să fie hrăniţi cu bunătăţile
mesei sale împărăteşti, ca ei să nu slăbească si să fie la fel de sănătosi ca si ceilalţi de » > > » vârsta lor, dar
Daniel, nevrând să se spurce de mâncarea adusă ca jertfă la idoli, l-a rugat pe un apropiat al împăratului să-l
lase să postească zece zile şi acesta le-a permis lui şi celor trei tineri să mănânce numai legume. Slujitorul
împărătesc a împlinit rugămintea lui Daniel, cu condiţia ca el şi cei trei tineri să nu arate la fată mai rău decât
cei de o vârstă cu ei. După zece zile, Daniel şi cei trei tineri, precum şi cei de o vârstă cu ei, s-au înfăţişat
înaintea slujitorului împărătesc. Şi iată, că fetele lui Daniel si ale celor trei tineri s-au dovedit a ’ •> » fi mai
frumoase, iar cu trupul erau mai arătoşi decât toţi cei hrăniţi cu bunătăţile împărăteşti (vezi Daniel 1, 3-16).
Voi, iubiţilor întru Hristos fii, aţi postit şi v-aţi înfrânat în prima săptămână a Postului Mare, în condiţii de
viaţă destul de grele, când nu se puteau găsi într-o măsură satisfăcătoate nici produse de post, nici legume.
Prin asemenea împlinire a poruncii dumnezeieşti pentru post aţi arătat dragoste pentru Hristos, căci lui I-a
plăcut să spună: Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte (Ioan 14, 21). Pentru
această dragoste către Hristos, El vă va întoarce însutit osteneala, iar Trupul Său şi Sângele Său pe Care Le-aţi
primit acum, se vor face pentru voi izvor de bucurie dumnezeiască. Fie ca nădejdea acestei bucurii să se
întărească în inimile voastre prin cuvintele Lui: Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea,...
ca bucuria Mea să fie cu voi (Ioan 15, 10-11). Asemenea sfântă împărtăşire şi bucurie dumnezeiască vă cer
prin rugăciune şi vă doresc din toată inima, iubiţilor întru Hristos fii. Cu asemenea urări vă felicit, primind Sf.
lui Hristos Taine şi vă rog ca împreună cu mine să aduceţi mulţumire Domnului pentru marea milă ce ne-o
arată prin Sf. Euharistie. îm preună cu rugăciunea de mulţumire, să cerem lui Hristos ca şi de acum înainte să
respectăm neabătut porunca postului, porunca dragostei pentru El, ca întotdeauna să fim întru El şi în viaţa
aceasta, şi în cea viitoare, în Împărăţia lui cea cerească. Amin.

Predici pdf

Duminica l\satului sec de br=nz\. Postul cre[tinesc p. 248

Sf Ioan Maximovici p. 77

Prin Postul Mare ne curățim de murdăria păcatului, iar de Sfintele Pa(ti sim*im fericirea cereasc a împ
r *iei lui Hristos ce va s vin . Când urc m pe un munte înalt, încerc m s ne eliber m de orice povar
nefolositoare. Cu cât cineva este mai pu*in îngreunat, cu atât îi este mai u(or s urce (i cu atât mai sus va reu(i
la ajung . La fel, ca s ne în l* m duhovnice(te, mai întâi de toate trebuie s ne eliber m de povara p catului. Ne
debaras m de ea prin poc in* , cu condi*ia obligatorie ca noi în(ine s d m afar din suflet orice vr jm (ie (i s iert

2
m fiec ruia pe care-l socotim vinovat fa* de noi. Apoi, cur *i*i (i ierta*i de Dumnezeu, întâmpin m Sfânta
Înviere a Domnului.

Mulţi dintre creştini nu dau o prea mare importanţă postului şi de aceea îl ţin fără tragere de inimă sau
nu îl ţin deloc. Insă, postul trebuie primit cu bucurie, căci este curăţire pentru suflet şi vindecare pentru
trup. Postul este o jertfă pe care noi, oamenii, o aducem lui Dumnezeu din iubire şi respect pentru El. Această
jertfă ne ajută să ne curăţim de patimi, îi alungă departe pe vrăjmaşii mântuirii noastre şi de aceea trebuie să
iubim postul. 

Invatatura despre Post in Biserica Ortodoxa

Invatatura despre Post in Biserica Ortodoxa In teologia ortodoxa contemporana, problema postului se
afla printre preocuparile ei de seama. Avand in vedere stadiul actual al discutiilor privitoare la aceasta tema, in
cele ce urmeaza vom prezenta cateva aspecte ale acestei probleme, insistand mai ales asupra necesitatii
respectarii postului bisericesc, ca porunca divina si practica traditionala a Bisericii, de care este legata atat
structura anului bisericesc, cat si succesiunea sarbatorilor. De asemenea, postul este si un mijloc de
desavarsire morala, dar si o cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin renuntarea benevola ia
consumarea indreptatita a bunurilor. Intrucat despre felurile postului sau despre posturile de o zi ori de durata
s-a scris detaliat si limpede iar parerile teologilor romani cu privire la readaptarea dispozitiilor care
reglementeaza postul au fost prezentate pe larg, vom infatisa punctul de vedere ortodox care a devenit
normativ in orientarea actuala referitoare la post. Sa vedem mai intai fundamentarea scripturistica si teologica
a postului. 1. Marturii scripturistice Postul, ca abtinere totala sau partiala de la anumite feluri de mancare, pe o
perioada mai mica sau mai mare este o practica foarte veche. El este o porunca divina pe care o gasim
formulata chiar de la inceputul creatiei cand Dumnezeu se adreseaza primului om zicandu-i : "Din toti pomii
din rai sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din
el vei muri negresit" (Facerea 2, 16-17). Aceasta il indreptateste pe Sfantul Vasile cel Mare sa afirme ca
"postul este de aceeasi varsta cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat Paradis". Legea lui Moise, pe care
acesta a primit-o in urma unui post de 40 de zile, reglementeaza in amanunt dispozitiile privitoare la post in
Vechiul Testament, precizand mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua curatirii sau
ispasirii din ziua a zecea a lunii a saptea, cand sufletele trebuie smerite prin post (Levitic 16, 29 si 23, 32). La
acestea s-au adaugat alte posturi generale in diverse luni (a patra, a cincea, a sasea si a zecea). Toate aceste
posturi erau de cate o singura zi. Cu vremea, evreii au ajuns sa posteasca in fiecare luna cate o zi, iar cei mai
zelosi (fariseii) cate doua zile pe saptamana, luni si joi (Luca 18, 12). Vechiul Testament mai aminteste si de

3
posturi generale speciale, practicate si in diverse imprejurari triste din viata poporului evreu sau pentru
inlaturarea unor pedepse divine (Judecatori 20, 26 ; Estera 4, 13; Ieremia 36, 9; Ioil 2, 12). De asemenea, in
Vechiul Testament se practica si postul particular sau individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile (Iesire
24, 28), al lui Daniil in Babilon, de trei saptamani (Daniel 10, 2-3), al regelui David (Psalmii 34, 13 si 18, 24),
al proorocului Ilie (III Regi 19, 8) si al proorocitei Ana (Luca 2, 36-37). Atat posturile generale cat si cele
particulare erau insotite de acte de pocainta, postul urmarind smerenia in fata lui Dumnezeu si diminuarea
poftelor trupesti. Mantuitorul Iisus Hristos a postit si El inainte de inceputul activitatii Sale publice. Dupa
postul Sau de 40 de zile, in pustiu, El a inceput propovaduirea, aratand stransa corelatie in procesul de
desavarsire morala (Matei 4, 1-21). El a invatat si pe ucenicii Sai cum sa posteasca, accentuand starea
sufleteasca corespunzatoare acestui act care nu trebuie facut de forma (Matei 6, 16-18). De asemenea, El a
aratat ca postul trebuie insotit de rugaciune, fiind un mijloc de lupta impotriva ispitelor diavolului (Matei 17,
21 ; Marcu 9, 20). De altfel, in multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca mijloc de
indreptare, de elevatie spirituala si de pocainta (Fapte, 2, 9 ; 13, 2 ; 14, 23). Dupa exemplul Mantuitorului,
postul a fost practicat si de Sfintii Apostoli mai ales inainte de a incepe lucrarea lor de propovaduire a
Evangheliei. Si au postit si au invatat si pe ucenicii si urmasii lor sa practice postul unit cu rugaciunea (Fapte
13, 13; 14, 23; I Cor. 7, 5; II Cor. 6,5). 2. Marturii traditionale Dupa perioada apostolica, literatura teologica a
parintilor si scriitorilor bisericesti infatiseaza mentiuni numeroase cu privire la practicarea postului. Astfel,
Didahia celor 12 Apostoii arata ca crestinii trebuie sa posteasca miercurea si vinerea, in amintirea
evenimentelor triste din viata Mantuitorului : prinderea si rastignirea Sa pe cruce. Sfantul Clement Romanul,
in a doua Epistola catre Corinteni, vorbind de legatura dintre rugaciune si post, arata ca "mai bun este postul
decat rugaciunea". Incepand din epoca apostolica si post apostolica, postul de miercuri si de vineri, ca si cel al
Pastelui, (Postul Mare) au devenit pentru crestini o institutie sfanta si venerabila. Astfel, canonul 69 apostolic
accentueaza porunca postului pentru membrii Bisericii : "Daca vreun episcop sau presbiter, sau diacon, sau
ipodiacon, sau citet, sau cantaret, nu posteste sfantul si marele post al Pastilor sau Miercurea sau Vinerea, sa
se cateriseasca... iar daca va fi laic sa se afuriseasca". Marturii despre post in aceasta perioada, gasim la
parintii si scriitori bisericesti : Barnaba, Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Sf. Policarp, Hernia (Pastorul),
Clement Alexandrinul, iar din secolul al IV-lea marturiile sunt tot mai numeroase. Cat priveste Postul Mare,
acesta era respectat cu toata strictetea chiar de la inceput. Modul si timpul postirii insa, difereau : unii posteau
complet zilnic, iar seara mancau, altii posteau mai multe zile in sir, ajungandu-se cu vremea pana la sase
saptamani. Dupa secolul al IVlea, Biserica a adoptat definitiv vechea practica, de origine antiohiana, a
postului de sapte saptamani. Celelalte posturi, respectate de Biserica Ortodoxa sunt de date mai noi, dar
hotararile bisericesti privitoare la observarea lor nu fac altceva decat sa consfinteasca practici care erau de
mult in uz, foarte bazate pe porunca divina a postului pastrata in Sfanta Scriptura. Astfel, Postul Craciunului
este pomenit din secolele IV-V, iar sinodul local din Constantinopol (1166) nu face altceva decat sa
uniformizeze durata acestui post, practicat de mult. Postul Sfintilor Apostoli este amintit de Constitutiile
Apostolice (cartea a V-a, cap. 20). Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru

4
posturi de durata, originea lui fiind in legatura cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului dupa secolul V.
Intrucat la inceput, nici timpul din cursul anului, nici durata si nici felul postirii nu erau uniforme, data si
durata postului au fost uniformizate in secolul XII, pentru intreaga Ortodoxie. In jurul secolului IX, avem
insemnari si cu privire la anumite posturi deosebite, cum este cel din ziua inaltarii Sfintei Cruci sau din ajunul
Bobotezei. Fixate definitiv de autoritatea bisericeasca, pe baza pomenirii Mantuitorului si a practicii
indelungate a Bisericii, posturile au constituit o realitate vie in viata duhovniceasca a crestinilor. Aceasta
practica a devenit obligatorie pentru orice bun crestin, asa cum arata porunca a doua bisericeasca : "Sa tinem
toate posturile de peste an", postul fiind socotit ca un mijloc de desavarsire morala si de mantuire. Cu vremea
insa, o parte dintre crestini, incepand cu cei protestanti, au abandonat aceasta practica veche, iar in Biserica
RomanoCatolica zilele de post s-au redus, usurandu-se si exigentele privitoare la felul postirii, spre deosebire
de Biserica Ortodoxa care a ramas la practica ei traditionala. 3. Postul in zilele noastre In vremea noastra, insa,
respectarea posturilor a devenit o problema mai grea datorita noilor conditii de munca si de viata si
transformarilor care au intervenit in viata societatii si in lume. In aceasta situatie, duhovnicii trebuie sa faca uz
de iconomie in aplicarea dispozitiilor, privitoare la post, care conditioneaza si primirea Sfintei impartasanii.
De aceea, s-a nascut ideea adaptarii prescriptiilor bisericesti privitoare la postire, in functie de conditiile de
viata, clima si zona geografica unde traiesc credinciosii. Asa se face ca, chiar de la prima Conferinta
panortodoxa de la Rhodos (1961), care a stabilit lista problemelor de discutat la un viitor sinod panortodox,
tema aceasta este prezenta cu urmatoarea formulare : Readaptarea dispozitiilor cu privire la posturile
bisericesti la. necesitatile epocii contemporane. Apoi, pe lista temelor stabilite de a patra Conferinta
panortodoxa de la Chambesy (8-16 iunie 1968), intre cele sase figureaza si tema noastra cu urmatoarea
formulare: Readaptarea dispozitiilor bisericesti despre post, in conformitate cu cerintele epocii actuale. Ea a
fost incredintata Bisericii Ortodoxe Sarbe, spre studiere si, pe baza studiului intocmit de aceasta, Comisia
interortodoxa pregatitoare a Marelui Sinod Ortodox, din 1971, a elaborat un referat in care se propun unele
adaptari sau mai precis unele prescurtari si indulciri in ceea ce priveste modul postirii, dand mai multa putere
duhovnicilor de a dezlega postul. Intre aceste masuri mentionam : dezlegarea anumitor alimente, ca untdelemn
si peste, in zilele de miercuri si vineri, afara de cele din timpul postului sau din zilele de ajunare ,- sa se
posteasca numai prima si ultima saptamana din Postul Mare, iar in rest, sa se permita dezlegare la peste si
untdelemn, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri, Postul Craciunului sa fie redus la jumatate si sa se
ingaduie dezlegarea la peste si untdelemn, in afara de ultimele cinci zile sau sa ramina postul in intregime,
facandu-se dezlegare in toate zilele cu exceptia primelor si ultimelor zile ; Postul Sfintilor Apostoli sa fie de
opt zile si sa se permita dezlegarea in toate zilele cu exceptia zilelor de miercuri si vineri, iar cel al Adormirii
Maicii Domnului sa ramana intreg, ingaduindu-se aceeasi dezlegare, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri.
Referatul acesta, impreuna cu cele ale celorlalte teme, a capatat o forma aproape definitiva si a fost trimis
Bisericilor Ortodoxe spre evaluare. Discutarea in continuare a temelor pentru Marele Sinod Ortodox si
diversele propuneri survenite pe parcurs, n-au inlaturat insa tema postului ; ea a ramas in picioare pe agenda
de lucru. Prima Conferinta presinodala, din 1976, care a fixat definitiv lista celor zece teme de discutat la

5
viitorul Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, problema postului a fost mentinuta cu aceeasi formulare. Ea a fost
incredintata spre studiere Bisericilor : Antiohiei, Serbiei, Bulgariei, Ciprului, Greciei si Poloniei. Cea de a
doua Conferinta presinodala, intrunita in septembrie 1982, a dezbatut intre cele trei teme stabilite dinainte si
pe cea a postului. Dupa discutiile si dezbaterile care au avut loc pe comisii s-au prezentat plenului Conferintei
argumentele cuprinse in pozitia Bisericii Ortodoxe Romane pentru pastrarea neschimbata a postului. Postul
este o lege dumnezeiasca si este legat de pocainta, el este o randuiala sfanta care asigura stapanirea duhului
asupra patimilor trupesti. Postul este o jertfa liber consimtita de, credincios pentru progresul sau duhovnicesc ;
este o negare de buna voie a tot ceea ce inrobeste sufletul; el este mijloc de supunere, intarire a vointei, este
cea mai mare contributie a omului pe calea sfintirii lui. De asemenea, este un mijloc de binefacere sociala. El
are o importanta deosebita in anul liturgic, pentru pregatirea sarbatorilor, in privinta aplicarii iconomiei,
privitor la post, se lasa la aprecierea Bisericilor locale, a episcopului locului si a imputernicitului acestuia,
duhovnicul. In concluzie, tema a fost amanata pentru a fi dezbatuta la o alta Conferinta presinodala
pregatitoare pe motivul ca pregatirea facuta pana in prezent este insuficienta pentru ca Ortodoxia sa se poata
exprima in unanimitate, Bisericile Ortodoxe urmand sa trimita observatiile lor in legatura cu acest punct,
evitandu-se astfel luarea unei hotarari pripite si lasand Bisericilor Ortodoxe locale posibilitatea de a pregati pe
credincios, in spiritul adevaratei traditii, pentru aceasta schimbare. Conferinta a doua presinodala a hotarat ca
practica existenta sa ramana in vigoare pana cand Sfantul si Marele Sinod va examina problema pe baza
propunerilor unei Conferinte panortodoxe presinodale insarcinata cu istudierea acestei probleme. 4. Punctul de
vedere ortodox referitor la post Acesta este stadiul in care ne aflam in momentul de fata, in legatura cu tema
postului. Precum vedem, punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Romane, insusit si de celelalte Biserici
Ortodoxe surori, este acela ca postul este o institutie sfanta a Bisericii la care nu putem si nu trebuie sa
renuntam cu atata usurinta, schimband, adoptand si micsorand prescriptiile canonice, referitoare la el. Acest
punct de vedere se intemeiaza pe insemnatatea pe care postul o are in viata credinciosilor si a Bisericii. El este
si ramane un mijloc de mantuire si de desavarsire morala. Postul potoleste poftele trupesti si tine aprinsa
flacara castitatii, deprinde si intareste vointa, facand-o sa domine lacomia pantecelui, socotita ca inceputul
tuturor pacatelor : betia, lenea, desfranarea, furtul, inselaciunea, avaritia, invidia. Pentru ca, asa cum
subliniaza unii Sfinti Parinti, "hrana trebuie data trupului nu pentru satisfacerea placerii, ci spre satisfacerea
slabiciunii", caci "cei care se impartasesc din mancari din alte pricini, se vor osandi ca cei care s-au dedat
desfatarii". Sau, asa cum spune si cunoscutul dicton "nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim". Postul
este un mijloc de elevatie sufleteasca, de dominare a sufletului asupra patimilor trupesti. Postul il debaraseaza
si-l usureaza pe crestin de toate ispitele, de balastul si povara uneltirilor celui viclean care aduc "intunecare
gandurilor si tulburare cugetelor". El este o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de
cult, este un act de pocainta pentru pacatele savarsite si un exercitiu care pune inceput virtutilor de tot felul.
Pentru crestinul ortodox, postul este conditie pentru dobandirea sfinteniei. In conceptia ortodoxa intre post si
sfintenie exista o corelatie stransa. Ea este exprimata si in felul in care reprezentam pe sfinti in iconografie
unde ei apar totdeauna cu chipurile slabe, subtiate si transfigurate, datorita postului. Postul este o caracteristica

6
prin excelenta a Ortodoxiei si o amprenta a crestinismului ortodox, in mentalitatea ortodoxa populara cel care
nu posteste este considerat spurcat si pagan. Se intelege, insa, de la sine ca postul, ca abtinere de la mancare,
bautura si pofte trupesti, nu este singurul mijloc de desavarsire si cea mai importanta datorie crestineasca.
Postul trupesc trebuie dublat negresit de cel sufletesc, de rugaciune, de milostenie si de orice fapta de caritate.
Numai asa el este un post deplin. Din acest punct de vedere, putem spune ca postul are o importanta sociala,
constituind un mijloc si o forta de progres, de intrajutorare. Sub aceasta forma el este strans legat de o alta
virtute si anume de cumpatare, care cere omului sa foloseasca din bunurile pe care Dumnezeu i le da, numai
atat cat ii trebuie. Prin intrebuintarea rationala si echilibrata a bunurilor materiale, prin renuntarea de buna
voie la consumarea indreptatita a lor, crestinul poate oferi si celui care nu are posibilitatea de intretinere si de
existenta. Pentru Biserica Ortodoxa postul are insa o mare importanta in ceea ce priveste anul liturgic sau
bisericesc, fiind legat strans de marile sarbatori crestine. Nu putem sa concepem invierea (Pastele), Craciunul
(Nasterea Domnului), Adormirea Maicii Domnului sau sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel fara post.
Insemnatatea acestor mari sarbatori crestine, ca si a altora cum sunt : Inaltarea Sfintei Cruci, Taierea capului
Sfantului Ioan Botezatorul sau Boboteaza, nu poate fi sesizata si apreciata fara postul care le precede sau cu
care se praznuiesc. Bucuria acestor sarbatori, cu rol central in viata credinciosilor, nu ar putea fi gustata din
plin fara post. Asa cum, la capatul unui urcus anevoios pe un munte, ne apare frumusetea incantatoare a
panoramei vailor si imprejurimilor, la fel apar bucuriile marilor praznice bisericesti dupa perioadele de urcus
duhovnicesc ale posturilor. A desfiinta, a diminua sau a nu da importanta acestor posturi inseamna a nu socoti
sarbatorile insele, de care sunt legate, inseamna a strica un echilibru deja stabilit intre post si sarbatoare. La
acestea se adauga si faptul ca de posturi sunt legate unele randuieli specifice de cult inserate in cartile de ritual
intrebuintate in aceste perioade, ceea ce ar presupune si o modificare sau o adaptare a lor. Mai mult chiar, in
viata crestinilor ortodocsi posturile care preced marile sarbatori au o importanta cu totul deosebita pentru ca
de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le indeplinesc in biserica, si anume impartasirea cu Sfantul
Trup si Sange al Domnului, Taina cea mai importanta prin care noi primim pe insusi Mantuitorul Hristos in
fiinta noastra. Pentru crestinul ortodox nu se poate concepe impartasire fara post. Respectarea postului este o
conditie esentiala pentru impartasirea cu vrednicie. Ea este si o obligatie prescrisa de porunca a patra
bisericeasca prin care ni se cere "sa ne spovedim si sa ne cuminecam in fiecare din cele patru posturi mari de
peste an, ori daca nu putem, cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti". Nu ne putem impartasi decat cu
respectarea acestor posturi. Post, pocainta, impartasire sunt trei acte care se intregesc si se conditioneaza
reciproc. Iata de ce Biserica Ortodoxa ramane credincioasa randuielilor ei traditionale privitoare la post,
acordandu-i acestuia importanta cuvenita in viata credinciosilor. Nu se poate si nu trebuie sacrificata sau
atinsa o institutie bimilenara a Bisericii pentru motivul ca numarul postitorilor s-a imputinat. A incerca si a
opera o reforma a randuielilor privitoare la post inseamna a schimba una din institutiile si practicile care
confera Ortodoxiei o nota specifica. Asa cum randuielile si formele de cult, care exprima dogma sau
adevarurile de credinta, nu pot isi nu trebuie schimbate, la fel nu pot si nu trebuie schimbate nici cele
privitoare la post. Ele fac parte din tezaurul traditional milenar al Bisericii, care isi justifica si locul si

7
importanta. In concluzie, prescriptiile bisericesti privitoare la post trebuie pastrate asa cum sunt ele, fara sa se
introduca in ele vreo modificare. Pentru cazurile in care crestinii nu pot sa respecte aceste prescriptii, pe motiv
de boala sau datorita unor conditii deosebite de clima, imposibilitatii procurarii alimentelor de post sau
contextului social, in care traiesc si muncesc, sa se lase la latitudinea Bisericilor Ortodoxe locale sa stabileasca
limitele si modul aplicarii iconomiei cu care ierarhii si preotii duhovnici trebuie sa lucreze in situatiile
speciale, generale sau particulare, pentru ca institutia postului sa ramina cu importanta pe care a avut-o
intotdeauna in viata Bisericii. Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA

Importanta postul si respectarea lui astazi

Potrivit Sf. Vasile, postul este la fel de vechi ca și omenirea; deoarece a fost instaurat în Rai (De
jejunio, 1, 3 PG 31, 168 A). El constituie o mare luptă spirituală și cea mai bună expresie a idealului de
nevoință al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, conformându-se cu credincioșie hotărârilor apostolice, canoanelor
sinodale și întregii Tradiții patristice întotdeauna a proclamat marea însemnătate a postului pentru viața
duhovnicească a omului și mântuirea lui. Pe tot parcursul anului liturgic, Biserica propovăduiește tradiția și
învățătura patristică cu privire la post, necesare pentru ca omul să vegheze, în mod constant și fără a da greș, și
pentru a trezi în el râvna în lupta spirituală. Postul este propovăduit în Triod ca dar divin, slavă plină de
lumină, armă nebiruită, temelia luptei duhovnicești, cea mai bună cale către bine, hrană pentru suflet, ajutor
dat de Dumnezeu, izvorul a toată cugetarea, imitarea unui vieți nestricăcioase și asemănătoare cu cea a
îngerilor, "mama" tuturor bunătăților și a tuturor virtuților, imaginea vieții care va veni. 2. Postul, ca instituție
foarte veche, este deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18; Isaia 58: 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3: 5-7), și se
afirmă în Noul Testament. Înainte de a începe propovăduirea Sa în lume, Domnul însuși a postit patruzeci de
zile (Luca 4: 1-2) și a adus învățături cu privire la practica postului (Matei 6: 16-18). În Noul Testament, într-
un mod mai general, postul este descris ca un mijloc de abstinență, de pocăință și de creștere duhovnicească
(Marcu 1: 6; Fapte 13, 2; Fapte 14, 23; Rom 14: 21). Deja din timpul Apostolilor, Biserica a proclamat
importanța postului și a stabilit miercurea și vinerea ca zile de post (Did. 8, 1) precum și postul de dinaintea
Paștelui (Sf. Irineu, în Eusebius Historia Ecclesiastica 5, 24. PG 20, 497 B 508 AB). Desigur, în practica
bisericească, adoptată de-a lungul secolelor, a existat o diversitate, nu numai în ceea ce privește durata
postului Paștelui (Dionisie al Alexandriei, Epist. Ad. Episc. Basilidem, PG 10, 1277), dar, de asemenea, în
ceea ce privește numărul și conținutul altor perioade de post, adoptate sub influența diferiților factori, în
special liturgici și monastici, pentru a pregăti credincioșii pentru marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă
dintre post și cult demonstrează caracterul și scopul postului, și subliniază dimensiunea sa spirituală, motiv
pentru care toți credincioșii sunt chemați să se conformeze, fiecare după forțele și posibilitățile sale, fără însă a
neglija această instituție sfântă: "Băgați de seamă ca nimeni să nu vă întoarcă de la această cale de învățătură

8
(...) Dacă poți purta întreg jugul Domnului, vei fi desăvârșit; dacă nu poți, fă ceea ce ești capabil. În ceea ce
privește postul, ține-l în funcție de puterea ta" (Didahii 6, 1-3). 3. Ca luptă duhovnicească, adevăratul post este
asociat cu rugăciunea neîncetată și pocăința sinceră. Pocăința fără post este fără valoare (Vasile cel Mare, De
jejunio, 1, 3, PG 31, 168 A), precum și postul fără milostenie este nul; mai ales astăzi, când distribuția inegală
și injustă a bunurilor lipsește, chiar popoare întregi, de pâinea lor de zi cu zi. Fraților, postind trupește, noi
postim, de asemenea, duhovnicește, rupem lanțurile nedreptății, rupem legăturile patimilor noastre care ne
stăpânesc, rupem zapisul cel vechi, împărțim pâinea noastră cu cel înfometat și primim pe cel sărman (Stihar
din miercurea primei săptămâni a Postului Mare, Cf. Isaia 58, 6-7). A posti nu înseamnă pur și simplu a te
abține de la anumite alimente. Abstinența de la anumite alimente nu este suficientă în sine pentru a face un
post lăudabil; să practicăm un post care este primit de Dumnezeu și este bineplăcut Lui. Adevăratul post
constă în a se desface de legătura răului, a-și înfrâna limba, a se abținere de la mânie, a îndepărta poftele,
defăimările, minciuna și mărturia mincinoasă. Abținerea de la toate acestea este adevăratul post. Datorată
acestora toate, postul este un lucru bun. (Vasile cel Mare, De jejunio, 2, 7. PG 31, 196 D). Abstinența de la
anumite alimente și sobrietatea - legata de felul alimentelor și cantitatea lor - sunt elementele vizibile ale
luptei spirituale, care este postul. Postul - așa cum sugerează termenul - înseamnă abstinența de la mâncare;
dar mâncarea nu ne-a făcut niciodată nici mai drepți, nici mai puțini drepți. Postul are o semnificație profundă:
precum mâncarea este simbolul vieții și abstinența de la mâncare a morții, asemenea, noi, oamenii, avem
nevoie să postim, pentru a muri lumii și, mai apoi, primind hrana cerească, să viețuim în Dumnezeu, (Clement
al Alexandriei, Eclogae, PG 9, 704D-705A). Astfel, adevăratul post se referă la întreaga viață a credincioșilor
în Hristos și își găsește apogeul în participarea lor la viața liturgică, și în special în Taina Sfintei Împărtășanii.
4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit exemplul celui pe care trebuie să-l exerseze credincioșii.
El face activ participarea lor la ascultarea Domnului, pentru ca prin post să putem beneficia, prin ascultare, de
ceea ce am pierdut prin neascultare (Sf. Grigorie de Nazianz, Or. 45, In sanctum Pascha 28, PG 36, 661 A).
Sfântul Grigorie Palama a rezumat într-un mod semnificativ toată tradiția patristică, acordând dimensiunii
spirituale a postului - mai ales cea a Postului Mare - un sens hristocentric: Deci, dacă tu postești, nu numai că
vei suferi patima și vei muri împreună cu Hristos, dar vei învia și vei stăpâni împreună cu El pentru veșnicie;
căci devenind una cu El, în participarea la asemănarea morții Sale, vei participa și la Înviere, și vei fi
moștenitorul vieții în El (Or. 13, In quinta jej. Dom., PG 151, 161). 5. Conform tradiției ortodoxe, măsura
desăvârșirii duhovnicești - "măsura vârstei deplinătății lui Hristos" (Efeseni 4, 13) - este plasată foarte sus, și
fiecare trebuie, dacă dorește să o atingă, să crească în consecință. Acesta este motivul pentru care nevoința și
lupta duhovnicească nu au un sfârșit în viața prezentă, precum desăvârșirea celor desăvârșiți. Toți sunt
chemați să corespundă, după puterile lor, exigențelor acestei înalte măsuri, pentru a atinge îndumnezeirea prin
har. Și chiar ei, deși pun în practică toate poruncile, nu se laudă, ci mărturisesc: "Suntem slugi netrebnice,
pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem" (Luca 17, 10). Nimeni nu ar trebui să renunțe - după
învățătura ortodoxă cu privire la viața duhovnicească - la lupta cea bună a postului, ci să se bazeze pe mila lui
Dumnezeu pentru lipsurile sale, pe deplin conștient de nimicnicia sa, și să se osândească pe sine. Pentru că

9
este imposibil a avea o viață duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului. 6. Biserica
Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a definit ceea ce este folositor pentru mântuire și plasează în frunte perioadele
sfinte ale postului, ca un "semn de protecție" dat de Dumnezeu pentru a salva viața cea nouă, a credincioșilor,
în Hristos, împotriva curselor vrăjmașului. După Sfinții Părinți, ea păstrează, ca și mai înainte, hotărârile
apostolice, canoanele sinodale și Tradiția sfântă. Ea propune întotdeauna sfântul post ca cea mai bună cale în
cadrul ascezei credincioșilor în vederea desăvârșirii lor duhovnicești și a mântuirii lor. Ea propovăduiește ca
necesar pentru credincioși de a respecta în cursul anului Domnului toate posturile fixate: Postul Mare, de
miercuri și de vineri, evidențiate de sfintele canoane, al Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii
Domnului, postul din ziua Înălțării Sfintei Cruci, din Ajunul Bobotezei, din ziua Tăierii capului Sfântului Ioan
Botezătorul, precum și posturile propuse din grijă pastorală sau liber consimțite de către credincioși. 7. Cu
toate acestea, Biserica a pus prin indulgență pastorală, limitele iconomiei milostive regimului postului. Prin
urmare, ea a prevazut să aplice principiul ecleziastic al iconomiei în caz de boală trupească, al unei nevoie
urgente sau dificultăți de timp, în funcție de discernământul și grija pastorală a episcopilor Bisericilor Locale.
8. De fapt, astăzi mulți dintre credincioși, fie din neglijență, fie din cauza condițiilor de viață, oricare ar fi
acestea, nu respectă toate poruncile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a poruncilor sfinte
cu privire la post, fie ca sunt generale sau individuale, trebuie să fie tratate de către Biserică cu grijă pastorală
- pentru că Dumnezeu "nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și sa fie viu"(cf. Iezechel 33,11)-, fără
ca valoarea postului să scadă. Prin urmare, lasă loc Bisericilor Ortodoxe Locale să stabilească măsura
iconomiei milostive și îngăduința aplicării, în scopul de a ușura "greutatea" postului sfânt, pentru cei care au
dificultăți în îndeplinirea tuturor celor prevăzute, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiții de
muncă, etc.) fie din motive generale (condiții climatice, condiții socio-economice particulare specifice
anumitor țări, precum ar fi dificultatea de a obține anumite alimente de post), ușurând, în aceste cazuri
particulare, "greutatea" posturilor sfinte, în cadrul celor precedente, fără a micșora în nici un caz, instituția
sfântă a postului. Această îngăduință milostivă trebuie să fie aplicată de către Biserică cu mare circumspecție,
și mai ales cu mai multă îngăduință pentru tineri, pentru care tradiția și practica Bisericii nu sunt întotdeauna
uniforme. ... A posti în fiecare zi este bine, dar cel care postește nu trebuie să-l acuze pe cel care nu postește.
În aceste cazuri, nu ar trebui nici legiferat nici constrâns; nu trebuie nici să fie condusă cu forță turma
încredințată de Dumnezeu; trebuie să se facă mai degrabă uz de persuadare, de blândețe și vorbă bună ... (Sf.
Ioan Damaschin, De sacris jejuniis 3, PG 95, 68 B). 9. În plus, toți credincioșii ar trebui să respecte postul
sfânt și abstinența de la mâncare, de la miezul nopții, înainte de primirea Sfintei Împărtășanii. De asemenea,
este bine să se postească în semn de pocăință, pentru realizarea unui dorințe spirituale, în vremuri de ispită,
pentru a însoți o cerere lui Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulți), înainte de hirotonie, în caz de
penitență[primire de canon n.n.], în timpul pelerinajelor sfinte și alte cazuri similare.

Despre Post

10
 de pe Crestin Ortodox
ATACELUL: Spun unii ca sfantul apostol Pavel are alta invatatura despre post decat Mantuitorul. Poti
lamuri acest lucru ? 
PREOTUL: Postul - dupa marturisirea marelui Vasile - este cea mai veche porunca data omului de
Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: "Cucereste-te si sfieste-te, omule, de
batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este porunca postului. Caci in rai s-a dat
aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam: Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul
cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2,
16--17)". 
Prin cuvantul "post" noi intelegem o infranare de la mancaruri, dar si de la toate dorintele rele, pentru
ca crestinul sa-si poata face rugaciunea cu usurinta si sa impace pe Dumnezeu, sa-si omoare poftele si sa
castige harul lui Dumnezeu (Marturisirea Ortodoxa, Partea a IlI-a, Rasp. la intreb, a 7-a). Postirea este o fapta
de virtute, cu lucrare de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci un
mijloc de mantuire. 
In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca este o
jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care le avem
fata de Dumnezeu. Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei
si al sarguintei noastre spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii Sai, care nu au nevoie de hrana. "Postul
este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana" (Sf. Simeon Tesaloniceanul, rasp. la intreb. 14, p. 327). 
Rostul postului este folosul trupului si al sufletului, pentru ca intareste trupul si curateste sufletul,
pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea si Legea Veche il recomanda si il impune de atatea
ori (Ies., 34, 28; Deut. 9, 18; Jud., 20, 26; I Regi, 7, 6; Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Si Iisus, fiul lui Sirah, zice: "Nu fi
nesatios intru toata desertaciunea si nu te apleca la mancari multe. Ca in mancarile cele multe va fi durere, iar
nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesat, multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata" (37, 32-
34). 
Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe
propovaduirea Evangheliei (Matei, 4, 2 , Luca, 4, 2); si tot Mantuitorul ne invata cum sa postim (Matei, 6, 16-
18). El ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei, 17, 21; Marcu, 9, 29).
Posteau, de asemenea, sfintii apostoli si ucenicii lor (Fapte, 12, 2-3; II Cor., 6, 5); ei au randuit postul pentru
crestini (Asezamintele Sfintilor Apostoli, Cartea a V-a, cap. XIII). 
Iata cateva situatii in care Sfanta Scriptura pomeneste despre post; Moise a postit patruzeci de zile si
patruzeci de nopti (Ies., 34, 28; Deut., 9, 9-18); Daniel, de asemenea, a postit (9, 3; 10, 3). Postul este de folos
in vremea judecatilor lui Dumnezeu (Ioel, l, 14; 2, 11-12; Iona, 3, 4-7), in vreme de nenorociri si primejdii (II
Regi, 1, 12 ; Matei, 4, 3) si este bun in vederea izbavirii de primejdii viitoare (Ioel, 2, 12; Iona, 3, 4-5). Postul
este bun in vremea suferintelor Bisericii (Matei, 9, 15; Luca, 5, 33-35) ; in vremea suferintelor altora (Ps. 13, 3
; 14, 23). Postul trebuie insotit de rugaciune (II Regi, 12, 16; Ioel, 2, 15-17; Dan., 9, 3; Luca, 2, 37; I Cor., 5,

11
7), de marturisirea pacatelor (I Regi, 7, 6; Dan., 9, 3-6) si de smerenie (Deut., 9, 18). Postul este bun pentru
intoarcerea la Dumnezeu (II Par., 20, 3; Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12), ca si in vremea de intristare (Jud., 20, 26; II
Regi, 1, 12; Ps. 34, 12-13; 68, 12; Dan., 10, 2-3).
Sfintii parinti ai Bisericii lui Hristos lauda si recomanda postul cu multa staruinta. Iata ce spune sfantul
Ioan Gura de Aur: "Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesatioase, curateste si
inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza" (Omilia a X-a la Cartea Facerii, cap. I). 
Postul se savarseste in mai multe feluri si anume: 
a) Ajunare desavarsita - atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga. 
b) Postul aspru sau uscat, sau ajunarea propriu-zisa, cand mancam numai spre seara mancari uscate:
paine si apa, fructe uscate, seminte etc. 
c) Postul obisnuit sau comun - cand mancam la orele obisnuite, dar numai mancari de post, adica ne
infranam doar de la mancarile de dulce (carne, peste, branza, lapte, oua, vin, grasime s.a.). 
d) Post usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum este prevazut in
Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an. 
Posturile de o zi in cursul anului sunt in zilele de miercuri si vineri, ziua inaltarii Sfintei Cruci (14
septembrie), ziua taierii Capului sfantului Ioan Botezatorul (29 august), precum si ajunul Botezului Domnului
(6 ianuarie), post asezat din vremea cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciuni spre primirea
botezului. 
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul Nasterii Domnului,
Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) si Postul Sfintilor Apostoli; randuiala dupa care se tin aceste sfinte
patru posturi este scrisa in Tipicul cel Mare al Bisericii. 
INVATACELUL: Nu cumva e o exagerare ? Omul poate sa manance orice mancare, fiindca mancarea
nu spurca pe om. De aceea, nu trebuie sa facem deosebire intre mancarele de post si cele de frupt (dulce),
fiindca toate sunt la fel de curate, dupa cum a spus Mantuitorul: "Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci
ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om". Si mai departe tot El da explicatii, la insistentele sfantului Petru:
"Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara, iar cele ce ies din gura pornesc din
inima si acelea spurca pe om?" (Matei, 15, 11-18). Deci, nu are rost sa facem deosebire intre mancari, ca si
cum prin unele (de post) ne-am mantui, iar prin altele ne-am spurca isi ne-am osandi. 
PREOTUL: Este adevarat ca nu prin mancari se spurca omul, pentru ca ele toate sunt curate. Dar
aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa mai existe post. In cele de mai sus ti-am aratat - dupa Sfanta si
dumnezeiasca Scriptura - ca postul este cea mai veche porunca data omului de Dumnezeu, apoi ti-am dat
numeroase citate biblice ca marturii despre legea postului si folosul lui. Scopul postului nu este numai de a
face deosebiri intre unele mancari, ci si de a disciplina trupul si puterile sufletesti spre usurare si curatire de
pacate. Daca sfintii prooroci, sfintii apostoli si toti sfintii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea, apoi ei nu ar
mai fi postit atat de mult in viata lor si nici nu ar fi lasat oamenilor invatatura sa posteasca. 

12
 Citatul invocat aici de dumneata nu are nici o legatura cu dezlegarea posturilor, ci se refera numai la
obiceiul fariseilor si al carturarilor de a nu manca cu mainile nespalate. Mantuitorul talcuieste sfintilor Sai
ucenici si apostoli cele ce nu intelegeau, spunandu-le ca a manca cineva cu mainile nespalate (situatia in care
se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, caci necuratia omului nu vine din afara, ci din launtru, adica din
inima lui, asa cum adesea din inima fariseilor si a carturarilor fatarnici ieseau cuvinte pline de hula, de ura, de
zavistie si pizma la adresa Mantuitorului, si acelea erau care ii spurcau pe ei. Mantuitorul nostru si Dumnezeu,
vazand in inima lor aceasta necuratie duhovniceasca, ii mustra numindu-i "orbi". Carturarii aveau nevoie sa-si
spele inima de ura, de zavistie, de pizma, de fatarnicie, pentru a se curati inaintea lui Dumnezeu, iar ei,
fatarnicindu-se, se aratau ravnitori in obiceiurile lor de a-si spala negresit mainile cand stateau la masa, ca si
cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seama si mai placut lui Dumnezeu. Asadar, acesta este intelesul
adevarat al textului invocat de dumneata. Prin Cuvintele acestui citat Mantuitorul n-a zis catre ucenicii Sai "Sa
nu mai postiti" si nici nu putea sa spuna aceasta, cata vreme El, fiind fara de pacat (Matei, 28, 24; Ioan, 8, 46,
II Cor., 5, 21; 4, 15 s.a.), a postit pentru noi si pentru mantuirea noastra timp de patruzeci de zile si patruzeci
de nopti (Matei, 4, 2; Luca, 4, 2). 
INVATACELUL: Exista, totusi, un text oare imi da de gandit. Scrie Apostolul: "Acestia (invatatorii
mincinosi ce se vor ivi) opresc de la casatorie isi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a facut spre gustare
cu multumire, pentru cei credinciosi si pentru cei ce au cunoscut adevarul, pentru ca orice faptura a lui
Dumnezeu este buna si nimic nu este de (lepadat daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui
Dumnezeu si prin rugaciune... Caci deprinderea trupeasca la putin foloseste, iar dreapta credinta spre toate
este cu folos, avand fagaduinta vietii de acum si a celei ce va sa vina" (I Tim., 4, 3-8). 
PREOTUL: Unora le convine sa manance mereu de toate, fara deosebire, sa dezlege fraul postului si sa
faca larga calea pantecelui. Dar pe noi ne invata Mantuitorul nostru Dumnezeu ca demonii nu ies din oameni
"decat numai prim rugaciune si prin post" (Matei, 17, 21). Sfintii Sai ucenici si apostoli slujeau Domnului
postind, dupa cum este scris: "Si pe cand slujeau Domnului si posteau..." si iarasi: "Atunci, postind si
rugandu-se, si-au pus mainile peste ei si i-au lasat sa plece" (Fapte, 13, 1-4); si iarasi spune marele Pavel,
aratand ca nici in suferintele sale nu lasa postul: "in batai, in temnite, in tulburari, in osteneli, in privegheri si
posturi" (II Cor., 6, 5). 
Deci, de cine trebuie sa asculte crestinii? De Hristos Dumnezeul nostru si de sfintii si dumnezeiestii
Lui apostoli, sau de cei ce strica si rastalmacesc intelesul Scripturii (II Petru, 3, 16-17)? Citatul care iti da de
gandit nu se refera la anularea postului. Prin el este combatuta ratacirea vechilor eretici, de pe acea vreme
(gnosticii), care opreau cu desavarsire casatoria si mancarea de carne; iar acest lucru nu-l faceau pentru o
vreme, cum facem noi in vremea postului - ci pentru totdeauna opreau casatoria, spre a nu se inmulti
"materia", iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat. 
INVATACELUL: Nu cumva postul este ceva indiferent, neutru ? Adica nu este nici bun, nici rau si, ca
atare, prin el nu ne putem face noi mai placuti lui Dumnezeu. Apostolul graieste: "Nu mancarea ne va pune
inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca nu ne lipseste" (I

13
Cor., 8, 8). "Pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie intru
Duhul Sfant" (Rom., 14, 17). Oare de aici nu se intelege ca nu este nici un pacat a nu tine post ? Cine il tine nu
face rau si cine nu-l tine iarasi nu face rau; nici a-l tine nu este virtute, nici a nu-l tine nu este vreun pacat. 
PREOTUL: Asa ti se pare dumitale, dar deloc nu este asa. Zici ca postul pe nimeni nu face mai bun
inaintea lui Dumnezeu. Cine te-a invatat astfel de neadevaruri ? Caci cine a facut pe niniviteni sa nu piara si sa
intoarca hotararea cea dreapta a lui Dumnezeu spre mila, daca nu postul? Asadar, postul si pocainta au facut
pe Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa nu piarda pe cei peste 120.000 de oameni care au postit impreuna cu
imparatul lor si cu vitele lor (Iona, 3, 4; 4, 12). Au nu cu postul si cu rugaciunea a bineplacut David, imparatul
si proorocul, lui Dumnezeu, dupa caderea in desfranare si ucidere ? Auzi ce zice : "Cenusa cu paine am
mancat" (Ps. 101, 10). Si in alt loc: "Iar eu, cand ma suparau aceia, m-am imbracat in sac si mi-am smerit cu
post sufletul meu" (Ps. 34, 12-13). Au nu cu postul au placut cei trei tineri lui Dumnezeu si nu i-a ars cuptorul
Babilonului ? (Dan., 1, 8 ; 3, 25, 30). Au nu cu postul a inchis Daniel gurile leilor in groapa? (Dan., 6, 23-24).
Dar nu ajunge vremea si nici nu este aici locul a-ti arata cati dintre oameni s-au facut placuti lui Dumnezeu cu
postul. 
Apoi sa stii ca amandoua aceste citate nu se refera deloc la post, ci la carnea cea jertfita idolilor, cum
rezulta din contextul arabelor citate: I Cor., 8, 10; I Cor., 10, 25--27. Vezi acolo ca cei ce s-au scandalizat de
mancarea celor jertfite la idoli erau iudeo-crestinii, care tineau cu mare strictete la Legile Vechiului Testament
cu privire la mancari (Deut., cap. 14). Acestia noi mancau carne jertfita idolilor si voiau sa opreasca si pe
crestinii proveniti dintre pagani de la acest lucru: cu acest prilej a scris apostolul Pavel cele de mai sus. 
INVATACELUL: Poate ca ar trebui, Parinte, sa fim mai largi in cugetarea acestor lucruri, dupa
cuvantul Apostolului: "Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu
judece pe cel ce mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit. Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia ?... Si cel ce
mananca pentru Domnul mananca, pentru ca multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu mananca tot pentru
Domnul nu mananca, si multumeste si el lui Dumnezeu" (Rom., 14, 3-6). "Nimeni deci sa nu va judece pentru
mancare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau la luna noua, sau la sambete, care sunt umbra celor
viitoare, iar trupul, al lui Hristos" (Col., 2, 16-17). 
PREOTUL: Intaiul citat, ca si cele pe care le-ai invocat mai inainte, nu opreste si nu anuleaza postul.
El vorbeste numai despre deosebirea dintre mancari oprite si neoprite, sau curate si necurate, potrivit
randuielilor - acum desfiintate - ale Vechiului Testament, in citatul al doilea se combate parerea iudeo-
crestinilor, care invinuiau pe unii dintre pagano-crestini ca mananca din carnea jertfita idolilor; marele apostol
arata ca de acum inainte sa nu se mai faca deosebire intre mancaruri, deoarece acest lucru nu mai are nici o
insemnatate pentru mantuire. Chestiunea in cauza se punea pentru aplanarea isi linistirea tulburarilor, a
neintelegerilor si conflictelor care se ivisera intre iudeo-crestini si pagano-crestini, in special in privinta
mancarurilor si, in general, in problema obligativitatii legii mozaice in crestinism. Contextul, precum si textele
paralele, lamuresc indeajuns despre ce este vorba. Daca ai citi Sfanta Scriptura cu atentie, totdeauna, din
analiza contextului, facuta cu chibzuinta duhovniceasca, ai intelege clar si textele care sunt in legatura cu ele

14
si nu te-ai rataci. Dar daca citesti numai textul singur si te multumesti cu parerea si intelegerea unora despre
el, de aici vine si putinta ratacirii. 
INVATACELUL: Unii cred ca postul adevarat este normai cel zis "negru", care consta in retinerea
totala - pe un timp determinat - de la orice fel de mancare si bautura. Iar acest post se tine dupa libera alegere,
dupa imprejurari si dupa posibilitatea fiecaruia, dar nicidecum in zilele randuite de altii sau in anumite
rastimpuri ale anului. 
PREOTUL: Nici Biserica noastra nu osandeste postul "negru", dimpotriva, il recomanda ca avand
bune temeiuri biblice. Dar, fiindca acest post este foarte greu si nu fiecare om il poate practica - din diferite
motive igienice si fizice - Biserica a randuit ca numai celalalt fel de post, care - de asemenea - are temeiuri
biblice sa fie obligatoriu pentru fiecare crestin. 
INVATACELUL: Dar cum trebuie tinut postul cel adevarat, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe ? 
PREOTUL: Postul cel adevarat, frate, trebuie sa-l tinem nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu
numai sa mancam de post, ci si infranandu-ne de la patimi, ferindu-ne de pacate si ispite. Odata cu infranarea
de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si
pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit, este asadar nu numai trupesc, ci si sufletesc. Postul adevarat
este postul de bucate, impreuna cu celelalte fapte bune. 
Asa ne invata Biserica in cantarile postului mare, zicand: "Sa postim post bineplacut Domnului".
Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de
clevetire, de minciuna si de juramant mincinos (vezi Triod, ea. 1946, p. 39-140). Iar sfantul Ioan Gura de Aur
zice: "Postiti ? Aratati-mi prin fapte, cum. De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el;
un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie, frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si
stomacul sa posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mainile si toate madularele trupului vostru.
Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de hranire si de lacomie, picioarele nealergand la privelisti urate
si in calea pacatosilor, ochiul neprivind frumusetile straine, gura trebuie sa posteasca de sudalme isi alte
vorbiri rusinoase" (Catre poporul antiohian, Cuv. 3)

Sfântul Grigorie Palama a rezumat într-un mod semnificativ toată tradiția patristică, acordând dimensiunii
spirituale a postului, mai ales Postului Mare, un sens hristocentric: „Deci, dacă tu postești, nu numai că vei
suferi patima și vei muri împreună cu Hristos, dar vei învia și vei stăpâni împreună cu El pentru veșnicie;
căci devenind una cu El, în participarea la asemănarea morții Sale, vei participa și la Înviere, și vei fi
moștenitorul vieții în El.”

15