1.

Predica - Postul Craciunului

Protosinghel Vasile Vasilache

Frati crestini,
Intotdeauna marile evenimente din viata noastra le intampinam in chip cat mai
sarbatoresc. Pentru ele incepem a face pregatiri cu mult inainte, asa cand e vorba de o nunta,
de nasteri si botez, de primirea unui distins oaspete, de onomastica chiar si de alte multe
sarbatori familiale. Iar cand e vorba ca o natiune intreaga praznuieste cu cinste o izbanda din
viata sa ca neam, grija pregatirilor cuprinde pe toti fiii acelei tari.
Temeiul unor astfel de pregatiri deosebite insa e temeiul crestin. De am cauta sa
privim in trecut, dar si in prezent, am avea de observat cum aproape intreaga lume crestina
cauta sa-si innoiasca viata, sa si-o improspateze la marile praznice ale credintei sale prin
haine noi, case ingrijite si mese pregatite cu mult gust si cu bogate indestulari. Dar toate
acestea sunt numai pregatirile dinafara ale fiintei noastre, si pentru clipa cand am ajuns la
Sfintele Pasti, la Nasterea Domnului, sau la Adormirea Maicii Domnului, etc....
Pentru a ajunge insa pana la aceste praznuiri, inca din timp, se cere ca noi sa implinim
multe alte griji ale calatoriei noastre pana la ele, si ale unei pregatiri speciale, pentru ca
atunci, in chip deosebit, sa avem pentru sufletul nostru haina de sarbatoare...
Atunci vom simti mai mult prezenta apropiata de noi a Domnului, vom vedea pe
Domnul, vom auzi mai mult invatatura Sa, si prin coruri de cantece Il vom slavi.
Asa ca adancul temei al adevaratelor nostre pregatiri trebuie sa fie cel sufletesc, la
care mai apoi e chemat sa ia parte si trupul nostru, in masura in care a ajutat sufletului sa fie
imbracat intr-o haina de sarbatoare alba, fara petele pacatului. Altfel zadarnice sunt toate
pregatirile numai pentru trup si desfatarea lui, caci bucuria toata atunci se cere mai intai sa fie
a sufletului si apoi si a trupului invesmantat in haine noi. Si numai in masura in care sufletul e
invaluit in mantie regeasca de sarbatoare, se cade ca si trupul sa fie impodobit si chemat la
ospatul desfatarii...
Altfel, numai cu pregatirea cea trupeasca vei ramanea ca desfatarea sa ti-o dobandesti
numai de la belsugul si desfatarea unei mese incarcate cu animale, pe cand chemarea ta
imparateasca e de a fi la cina lui Dumnezeu Insusi...

Frati crestini,
Pentru a ajunge ca la sarbatorile mari crestinesti sa ne bucuram si sa simtim aproape
de noi si in noi aceasta prezenta dumnezeiasca, care este izvorul tuturor bucuriilor, se cere ca

1
inca din timp sa ne pregatim ca sa meritam aceasta favoare. Crestineste judecand, noi stim cui
ii este dat sa vada pe Domnul. Aceasta ne-a spus-o Insusi Mantuitorul: "Fericiti cei curati cu
inima, caci aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
Prin urmare, grija cea mare care trebuie sa ne framante pe noi, e de a avea inima
curata, caci apoi usor ne vine darul cel mare al vederii tainelor celor dumnezeiesti. Pentru a
ajunge insa la aceasta "inima curata”, iata ca tot Dumnezeu ne vine in ajutor, descoperindu-ne
calea catre ea prin rugaciune si post. Prin ele noi ajungem sa ne dezbracam de toata
intinaciunea sufletului si a trupului. Pe pacat il departam de pe fiinta noastra ca pe o haina
murdara. Iar din locurile cele intunecate ale faradelegilor, usor putem sa ne indepartam,
zburand pe aceste doua aripi ale rugaciunii si ale postului.
De aceea in pacate cazand regele psalmist, cu lacrimi se ruga, spunand unele ca
acestea: "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele
dinlauntru ale mele”. (Psalm 50, 11).
Odata cu aceasta insa, se cere si din partea noastra ca noi sa inlaturam tot raul din
inima noastra, dupa cum ne sfatuieste profetul de demult: "Spala raul din inima ta, ca sa te
mantuiesti” (Ieremia, IV, 16).
Fratilor, la aceasta curatire a inimii noastre de toata rautatea, se poate ajunge pe calea
sfantului post. Si nu va spun prin post, ci pe calea sfantului post, caci nu toti care postesc se
izbavesc de pacate. Postul e mijlocul prin care orice crestin, usurat fiind de grijile meselor
bogate si ale petrecerilor, si apoi cu trupul infranat fiind, usor poate sa se ingrijeasca de
ospatul cel sufletesc ca sa fie cat mai bogat. Bucate cat mai multe, si mai ales duhovnicesti sa
aiba: invataturi sfinte, cantari religioase, citiri de carti religioase si morale, si, in chip
deosebit, rugaciuni cat mai multe pe care sa le inalte lui Dumnezeu, in taina camerei sale si in
biserica. Sa caute apoi ca intalniri sa aiba numai pe temei duhovnicesc si, de se poate, numai
cu persoane duhovnicesti. Iar faptele milei, ale pacii si ale tuturor virtutilor crestine, sa fie
implinite cu belsug, mai ales acuma.
Intr-adevar toate acestea le poti implini cu usurinta, in timpul postului, daca temeiul
acestui post e credinta ta puternica in a te pregati sa te apropii cat mai mult de Dumnezeu.
Acuma sufletul domneste mai cu usurinta peste un trup infranat, care-si gaseste desfatarea pe
caile cele duhovnicesti. Acuma la toate lucrurile si bunurile acestei vieti, altfel privim.
Valoarea lor e in legatura cu sufletul nostru, iar sufletul e pentru vesnicie. Cu ele, de stim sa
le folosim, dobandim o eternitate...
Fratilor, catre aceasta viata inalta de idealuri vesnice ale virtutilor crestine sa nazuim.
Caci prin ele vom ajunge sa ne inaltam la marea cinste de a vedea pe Dumnezeu, si de a

2
intemeia o viata fericita pe acest pamant. Priviti cu totii acuma, printre lacrimile ochilor
vostri, unde au dus pacatele pe care anumite imparatii le-au cultivat. La nimicirea lor, la
omorarea a sute de mii si milioane de oameni. Pana mai ieri se mandreau cu negura muntilor
lor de pacate, cu necredinta lor, cu faradelegile lor. Ei se ingrijeau de pacat sa creasca, si prin
pacat le-a venit moartea. "Caci plata pacatului este moartea”. (Rom. VI, 23).
E drept insa ca au murit si dintre acei care au dus la izbavirea de cel rau. Acestia insa
fac parte din ceata martirilor, din oastea lui Hristos. Ei au murit rastingnindu-si viata lor la
picioarele Crucii lui Hristos, pentru a mantui omenirea de pacatul care o ameninta s-o inece.
Crestini, de vrem sa ne pregatim de pacea cea vesnica, de vrem sa nu mai fie lupte
intre noi, trebuie ca inainte de toate sa inlaturam raul, sa inlaturam pacatul din omenire, caci
dupa cum spune Insusi Domnul: "Cei fara de lege n-au pace”. (Isaia, 54, 21). Acesta e
omoratorul omenirii: pacatul. Pacatul ne-a aruncat din rai, pacatul a omorat pe Abel, pacatul
aduce suferinte, pacatul aduce razboaie, pacatul duce la distrugerea omenirii, caci iarasi v-o
spun, cu Sfantul Apostol Pavel, ca: "Plata pacatului este moartea”...
Fratilor, toate acestea stiindu-le, si bine stiind apoi si calea izbavirii de pacat, sa
cautam cu deosebire in acest post sa ne rugam pentru ca Domnul sa ne izbaveasca de duhul
cel viclean, iar noi sa ne spalam toata rautatea din inimile noastre.
Sa ne rugam si sa postim apoi, fratilor, in acest Post al Craciunului din anul 1941, an
al groaznicelor noastre lupte si biruinte, ca si Stefan cel Mare, care dupa izbanda lui cea
stralucita contra paganului, a postit el, armata lui si intregul popor, ca multamire adusa lui
Dumnezeu pentru victoria contra necredinciosului cotropitor de tara, si apoi s-a rugat lui
Dumnezeu prin postire si pentru multimea celor care au cazut in lupte.
Sa ne rugam si noi si sa postim pentru biruinta, sa ne rugam si sa postim pentru cei
care si-au jertfit viata lor in lupta contra paganului, si apoi sa ne rugam si sa postim si pentru
biruinta cea vesnica pe care sa o dobandim contra dusmanului celui mare al omenirii, pacatul.
Si asa, precum cu lauri de victorie s-au infatisat in ceruri, la Dumnezeu, eroii nostri, sa
putem si noi intampina pe Hristos Domnul pe pamant, la sarbatoarea Nasterii Lui, cu inimi
curate si cu cantari de slava, pentru ca peste o astfel de imparatie a inimilor crestine,
Dumnezeu Insusi sa aduca fericirea si pacea Sa cea vesnica. Amin.

Protosinghel Vasile Vasilache

2. Sf. Ioan Gura de Aur - Despre folosul Postului

3
 Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă
sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău,
căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face
postul, mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea, Hristos a
spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe vrăşmaşii mântuirii noastre,
trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie mai degrabă să ne temem de mâncarea
multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme
ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce
dovadă a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva
diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?
Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de puterea postului, dar şi unii
mireni, care zboară pe aripile lui până la înălţimile cugetării sfinte.
Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, cu toate
că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile lor, posteau adesea, iar postul îi
apropia de Dumnezeu.
Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei, atunci când Dumnezeu l-a
plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească. Dacă Adam împlinea această poruncă,
avea să se mântuiască. Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei
binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
(Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie
de post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie rănit sufleteşte,
postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este medicament acum, când sufletul său
este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu
atât mai multă nevoie este acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea
acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea
3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi o viaţă mai grea
decât orice moarte.

Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este dispreţuit? Şi nu puteţi să
vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post. Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit
postul şi este scoasă din el prin post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.
Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: „Scoală-te şi du-te în
cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata

4
Mea!” (Iona 1, 1-2). După mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi
le-a spus că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi
distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au arătat
dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni, robi, copii şi bătrâni – au început
să postească. Ba şi pe animale le-au pus să postească. Iată de ce am spus mai înainte că de
mâncarea multă şi de băutură ar trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost
aproape să distrugă cetatea, pe când postul a izbăvit-o.
Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru că postise, a ieşit
nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au
postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi
neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe
aceşti oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă
postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu
adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce
luptă peste fire şi apoi ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi
primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci
când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind văpaia
patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.
„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că
pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă
parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului.
Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că
sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli,
care distrug trupul.
Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd
oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul
postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice
din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se
întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.
Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să
postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici
un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de
păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne
îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul

5
acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea
de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-
plăcută Domnului şi vei avea mult folos.

3. Duminica I-a din Post (a Ortodoxiei)

Pr. Tertulian Langa

Îl întrebam odată pe un cunoscut: “Tu ai postit vreodată?” – “Ce, vrei să-ţi baţi joc
de mine? Nu sunt destule lipsuri? Nu vezi cât de săracă este piaţa? Vrei să mai şi postesc?”
Iată un mod greşit de a-nţelege postul, mod, din nefericire, destul de răspândit. Este
adevărat că postul şi ajunul sunt acte de-nfrânare, acte de abstinenţă; dar postul sau ajunul nu
sunt forme de inaniţie, de foame dăunătoare sănătăţii. Postul este un act de voinţă liberă, cu

6
semnificative efecte pozitive, atât asupra sănătăţii, cât şi asupra vieţii spirituale, în timp ce
inaniţia, adică lipsa de hrană prelungită, ne duce la epuizare, la secătuirea rezervelor din
organism – secătuire impusă de un regim politic preabine cunoscut de noi, sau de
preocuparea obsesivă de a ajunge la o siluetă conformă cu cerinţa modei. Dacă ar fi numai
atât…
În zilele de azi, abţinerea de la mâncare se practică pe scară largă: regimuri
medicale, dietele sportive, greva socială, sau din dorinţa de “imagine” şi, din nefericire, ca
efect al “bunăstării omului”, cu atâta osârdie clamată de factorii politici. Acestea însă nu au
nimic comun cu postul, căci postul, în înţelesul său corect, este un act religios. De altfel,
religia, din punct de vedere etimologic, derivă din latinescul re-ligare, ceea ce înseamnă
restabilirea legăturii dintre om şi Dumnezeu, dintre noi şi sursa din care am purces, cea înspre
care ne conduce pelerinajul nostru de viaţă. Ca act religios, întreaga valoare a postului rezidă
în credinţa şi iubirea pe care le exprimă. Fără aceste două elemente, – fără credinţă şi de
iubire – înfrânarea, abţinerea de la mâncare nu este ceea ce doreşte Dumnezeu şi nici nu ne
ajută să ne desăvârşim, căci numai Spiritul lui Dumnezeu conferă postului această însuşire de
a ne apropia de Domnul, dacă dorim ca înfrânarea să îndeplinească această funcţiune. Fără
această intenţie precisă şi puternică, prin care vrem ca postul să ne apropie de Dumnezeu, el
va rămâne un simplu exerciţiu fizic, sau doar instrument al vanităţii. Sf. apostol Paul are, şi în
problema postului, o conştiinţă extrem de viguroasă: “Toţi cei care se luptă în arene se supun
la tot felul de înfrânări. Ei fac lucrul acesta pentru o cunună care se poate veşteji… Eu însă
mă port aspru cu trupul meu, ca nu cumva, după ce am fost altora crainic, să nu devin eu
însumi de neluat în seamă” (1 Cor 24,25). Pe toate acele lucruri ale lumii eu le privesc ca pe o
pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Dumnezeu-Cristos… şi vreau să
dobândesc neprihănirea pe care Dumnezeu o dă celor ce-L caută întru credinţă…” (Flp 3,10).

Însă nu Paul este întâiul care vorbeşte despre post. Cu circa 700 ani înaintea lui,
Profetul Isaia dă glas cuvântului lui Dumnezeu: “Oare acesta este postul care îmi place Mie,
ca omul să îşi plece capul precum un spic uscat, sau să se culce pe sac şi în cenuşă? Voi nu
postiţi precum se cere. Iată postul care îmi place Mie: Ieşiţi din lanţurile răutăţii, daţi drumul
celor asupriţi, să înceteze orice de asuprire. Împarte pâinea ta cu cel flămând, primeşte-n casă
pe cei fără adăpost, îmbracă-i pe cel goi… Atunci, de-L vei chema pe Domnul, El va
răspunde ‘Iată-Mă’. … Domnul te va călăuzi neîncetat, chiar şi în locuri fără apă, şi îţi va da
din nou putere; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă niciodată. Ai
tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune şi îţi vei

7
face ţara din nou de locuit. Dacă te vei opri din mersul spre deşertăciune şi dacă vei slăvi pe
Domnul în ziua de sabat… atunci, tu te vei desfăta în Domnul. Nu mâna Domnului este prea
scurtă şi nici urechea Lui nu este-nvârtoşată, ci nelegiuirile voastre pun zid de despărţire între
voi şi Dumnezeu, păcatele vă ascund faţa lui Dumnezeu… Buzele voastre spun minciuni…
De aceea hotărârea de izbăvire este departe de noi şi izbăvirea nu mai vine. Toţi aşteptaţi
lumina, dar toţi umblaţi în neguri şi întunecime… (Is 58. 59,1).
Din cele menţionate până aici, rezultă limpede că postul este o înfrânare bine-plăcută
lui Dumnezeu, şi că se face numai în numele credinţei, al iubirii şi al încrederii pe care o
avem în bunul Dumnezeu.
Dar oamenii sunt diferiţi, iar postul fiind o înfrânare personală, el trebuie să
reprezinte, în mod specific, şi mortificarea unei deficienţe personale, nu doar un post la
modul general. De aceea, asupra disciplinei postului, vom discuta la viitoarea noastră
întâlnire.
Spuneam data trecută că, fără de credinţă şi fără de iubire, postul îşi pierde orice
semnificaţie creştină. Cine nu conştientizează şi nu trăieşte aceste cerinţe ale postului şi cine
nu se înfrânează având intenţia de a fi plăcut lui Dumnezeu şi de a se uni cu El, rămâne fără
rod şi mincinos în faţa adevărului divin. Reţinem deci: credinţă, iubire, intenţie şi înfrânare,
ca elemente definitorii ale oricărui fel de post.
Noi cerem legi şi norme pentru post, din vrerea de a ne simplifica participarea
conştiinţei în actul de-nfrânare, ca, fără complicaţii, să putem răspunde că ne-am ţinut de
post. Prima-ntrebare este: cine să ţină postul? Răspunsul simplu este: copiii de la şapte ani în
sus şi toţi creştinii sub şaizeci de ani. A doua întrebare este: cum trebuie să postim? Dar nu
schematizarea e cea mai importantă în viaţa creştinească, ci autenticitatea şi generozitatea
celui care îşi vrea viaţa unită cu viaţa lui Cristos, Cel care a murit pe cruce, din dragoste
fierbinte faţă de cei chemaţi la cer. Se-ntâmplă, uneori, ca întrebarea “cum trebuie să postesc”
să poarte în ea o altă întrebare, poate neconştientizată, dar care se insinuează: “Care e postul
minimal pe care pot să-l fac, pentru a împlini porunca?” Răspunsul este simplu şi e conform
cu vechea disciplină a postului oriental, care constă din înfrânarea de la carne în zilele de
miercuri şi de vineri din tot decursul anului, la fel şi-n cele patru perioade de post ce au
durate variabile: Postul Sfintelor Paşti, de şase săptămâni; Postul Crăciunului, de patru
săptămâni; Postul Sfintei Marii, de două săptămâni şi Postul sfântului Petru, cu o durată
variabilă, dar despre care vom vorbi la vremea potrivită. Pe lângă zilele de post, avem şi zile
de ajun, deci nemâncare timp de o zi întreagă, cum sunt: Ajunul Crăciunului, Ajunul

8
Bobotezei, Tăierea capului sfântului Ioan, Ajunul de ziua Sfintei Cruci, precum şi Vinerea
Mare.
Însă această disciplină a postului e de origine mănăstirească, pe care unii dintre laici
o practică cu greutate. Chiar şi în Bisericile Ortodoxe este preconizată, pentru aceia care
trăiesc în lume, o uşurare a postului mănăstiresc, căci nu toţi oamenii sunt făcuţi după acelaşi
calapod. Nu toţi au aceeaşi fiziologie, aceeaşi sănătate, profesiune, vârstă şi nu trăiesc toţi în
aceeaşi climă. Deci nu putem să facem din post un “pat al lui Procust”, în care, aşezându-i, pe
unii să-i scurtăm, pe alţii să-i lungim, ca toţi să aibă aceeaşi unitate de măsură, precum făcea
tâlharul cu acelaşi nume, din antichitate, sau cum a făcut Securitatea cu Episcopul Martir
Vasile Aftenie care, fiind prea înalt, i-au retezat picioarele, ca să încapă în sicriul dat,
conform umanismului socialist. Toate acestea nuanţează şi diferenţiază postul, făcându-l
potrivit cu fiece împrejurare. Din vremuri vechi, conducătorii eparhiilor şi ai comunităţilor
aveau capacitatea de a stabili, în aria lor de competenţă, norme specifice de post însă pornind
de la principiul paulin că “litera ucide, iar spiritul dă viaţă”, Biserica este atentă ca regulile
postului să nu se reducă la o interpretare rece, legalistă şi pedantă, pentru că “împărăţia lui
Dumnezeu nu este un domeniu de mâncare şi de băutură, ci de dreptate, de pace şi de bucurie
în Spiritul cel Sfânt” (Ro 14,17). Papa Paul al VI-lea a autorizat Conferinţele episcopale să
adapteze regulile postului şi ale ajunului la condiţiile moderne de viaţă şi de loc, şi de a pune
accentul principal pe rugăciune, pe dragoste, pe înfrânare, pe actele de caritate, de dezinteres
în relaţia cu alţii, ca şi de bună înţelegere. Prin declaraţii pastorale, Episcopii din diferite
locuri au dat instrucţiuni ca nicidecum abţinerea de la carne din zilele de vineri să nu fie
abandonată, şi au recomandat trăirea mai aprofundată a spiritului pocăinţei şi renunţarea la
alte preferinţe ale simţurilor, considerând că ziua de vineri e ziua în care a murit pe cruce
Mântuitorul, pentru păcatul lumii. În fiecare săptămână, vinerea ar trebui să reprezinte, în
conştiinţa noastră, ziua de pregătire a Paştelui duminical, deci zi de privaţiuni, de reculegeri
şi de penitenţe voluntare alese liber, şi de ascultare faţă de Biserică, în amintirea Patimilor lui
Cristos pe cruce. Biserica-i consideră maturi pe credincioşi şi nu înlocuieşte cu alte reguli
nişte reguli vechi. Aşteaptă însă ca dragostea şi conştiinţa proprie a fiecăruia, în fiecare loc,
să caute mereu formele potrivite de abstinenţă şi de înfrânare, fără de care postul, adică
înfrânarea din dragoste, în unire cu intenţiile lui Cristos pe Cruce, ar fi lipsite de valoare
supranaturală. Biserica aşteaptă ca rugăciunile şi înfrânările, liber alese de fiecare, să
reprezinte o convertire penitenţială personală, prin care ne unim cu Domnul. Alte detalii
practice, rămân pe data viitoare.

9
 4. Învățătură despre Post
Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)

Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului ne dă putinta curătirii trupesti si

sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul
patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si
rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe 'Cuvântul lui
Dumnezeu' născut din Fecioara Maria.
Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie, lăsăm sec în seara
sfântului Filip, la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul
în seara zilei de 14 Noiembrie.

10
 Postim de carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără
unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si
duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv, se dezleagă la untdelemn, vin si peste.
Dacă în zilele de Luni, Miercuri si Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în
calendar cu cruce neagră (+), mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii
sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+), atunci dezlegăm si la peste. Martea si
joia mâncăm peste, untdelemn si bem vin, când cade în aceste zile: vreun sfânt mare, hramul
sau sărbători cu rosu.
În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume: grâu fiert îndulcit cu miere,
poame, covrig sau turte din făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri
din Babilon, care au închipuit - mai înainte - Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar
cădea mâncăm de dulce.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16, 22, 23, 24, 25 si 30
Noiembrie, la 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea
sau Vinerea - căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati.
MÂNCĂM PEŞTE : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie chiar
dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.
De asemenea mâncăm peste în Lunile, Miercurile si Vinerile acestui post, dacă în
aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.
În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 16, 22, 23, 24, 25 si
30 Noiembrie, 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie, dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu
atât mai mult, când Martea sau Joia se întâmplă hramul bisericii.
5. Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici intră în Postul Crăciunului din 15(28) noiembrie.

Cu o seara inainte de inceperea postului, este Lasatul Secului, adica ultima zi in care crestinii
mai pot manca mancaruri “de dulce”. Pe vremuri, in aceasta zi se faceau mari petreceri in
familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prajituri si vin. Femeile isi “dezinfectau” vasele
de lut si lingurile de lemn cu cenusa, deoarece vreme de 40 de zile, in acele vase nu se mai
gatea nimic cu carne sau lapte. Incepand cu prima zi a postului, nu se mai fac nunti si nici
petreceri pana dupa Anul Nou. In aceste zile incepeau sezatorile, un obicei foarte frumos,
care din pacate s-a pierdut. Fetele si femeile se intalneau seara la cineva acasa, pentru a ajuta
gazda la torsul lanii, sau la tesut sau pur si simplu sa povesteasca si sa cante Timp de şase
săptămâni nu se mănânca produse din carne, ouă şi brânză. În schimb, sâmbăta şi duminica

11
avem dezlegare la peşte. Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe
credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are
rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze –
patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp
îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea
păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales. Postul nu este complet
daca se face doar o curatire a trupului (foarte necesara de altfel) si nu se face si o curatire a
sufletului. Acest lucru se face prin fapte bune, prin smerenie, prin milostenie si ingaduinta
fata de cei saraci dar si prin rugaciune. Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul
Crăciunului este mai uşor decât Postul Mare, care precede sărbătoarea de Paşti. Astfel, se
mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase. În
schimb, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât
dacă se sărbătoreşte vreun sfânt mare, menţionat în calendar cu cruce roşie. Ultima zi a
Postului Naşterii Domnului 24 decembrie(6 ianuarie), numită ajunul Crăciunului, este zi de
post mai aspru decât celelalte zile: nu se mănâncă nimic până după-amiaza, iar în alte zone,
se ajunează până la răsăritul Luceafărului de seară, care aduce aminte de steaua ce a vestit
magilor Naşterea Domnului.
În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara şi anume : grâu fiert îndulcit cu miere,
poame, covrigi sau turte din făină, căci cu seminţe a ajunat Daniil proorocul şi cei trei tineri
din Babilon, care au închipuit – mai înainte – Naşterea lui Hristos.
Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru
dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este
unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual. La Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de
dulce.

12
 6. Despre Post

ATACELUL: Spun unii ca sfantul apostol Pavel are alta invatatura despre post decat
Mantuitorul. Poti lamuri acest lucru ?
PREOTUL: Postul - dupa marturisirea marelui Vasile - este cea mai veche porunca
data omului de Dumnezeu. Caci zice acest mare parinte al Bisericii lui Hristos: "Cucereste-te
si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cat lumea este
porunca postului. Caci in rai s-a dat aceasta porunca atunci cand a zis Dumnezeu iui Adam:
Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu
mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit (Fac., 2, 16--17)".
Prin cuvantul "post" noi intelegem o infranare de la mancaruri, dar si de la toate
dorintele rele, pentru ca crestinul sa-si poata face rugaciunea cu usurinta si sa impace pe
Dumnezeu, sa-si omoare poftele si sa castige harul lui Dumnezeu (Marturisirea Ortodoxa,
Partea a IlI-a, Rasp. la intreb, a 7-a). Postirea este o fapta de virtute, cu lucrare de infranare a
poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci un mijloc de mantuire.

13
 In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu,
pentru ca este o jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din
iubirea si respectul pe care le avem fata de Dumnezeu. Postul este si un mijloc de desavarsire,
de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si al sarguintei noastre spre asemanarea
cu Dumnezeu si cu ingerii Sai, care nu au nevoie de hrana. "Postul este lucrul lui Dumnezeu,
caci Lui nu-I trebuie hrana" (Sf. Simeon Tesaloniceanul, rasp. la intreb. 14, p. 327).
Rostul postului este folosul trupului si al sufletului, pentru ca intareste trupul si
curateste sufletul, pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea si Legea Veche
il recomanda si il impune de atatea ori (Ies., 34, 28; Deut. 9, 18; Jud., 20, 26; I Regi, 7, 6;
Isaia, 58; Ioel, 2, 15). Si Iisus, fiul lui Sirah, zice: "Nu fi nesatios intru toata desertaciunea si
nu te apleca la mancari multe. Ca in mancarile cele multe va fi durere, iar nesatiul va veni
pana la ingretosare. Pentru nesat, multi au pierit; iar cel infranat isi va spori viata" (37, 32-
34).
Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a
incepe propovaduirea Evangheliei (Matei, 4, 2 , Luca, 4, 2); si tot Mantuitorul ne invata cum
sa postim (Matei, 6, 16-18). El ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si
rugaciune (Matei, 17, 21; Marcu, 9, 29). Posteau, de asemenea, sfintii apostoli si ucenicii lor
(Fapte, 12, 2-3; II Cor., 6, 5); ei au randuit postul pentru crestini (Asezamintele Sfintilor
Apostoli, Cartea a V-a, cap. XIII).

Iata cateva situatii in care Sfanta Scriptura pomeneste despre post; Moise a postit
patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Ies., 34, 28; Deut., 9, 9-18); Daniel, de asemenea, a
postit (9, 3; 10, 3). Postul este de folos in vremea judecatilor lui Dumnezeu (Ioel, l, 14; 2, 11-
12; Iona, 3, 4-7), in vreme de nenorociri si primejdii (II Regi, 1, 12 ; Matei, 4, 3) si este bun
in vederea izbavirii de primejdii viitoare (Ioel, 2, 12; Iona, 3, 4-5). Postul este bun in vremea
suferintelor Bisericii (Matei, 9, 15; Luca, 5, 33-35) ; in vremea suferintelor altora (Ps. 13, 3 ;
14, 23). Postul trebuie insotit de rugaciune (II Regi, 12, 16; Ioel, 2, 15-17; Dan., 9, 3; Luca, 2,
37; I Cor., 5, 7), de marturisirea pacatelor (I Regi, 7, 6; Dan., 9, 3-6) si de smerenie (Deut., 9,
18). Postul este bun pentru intoarcerea la Dumnezeu (II Par., 20, 3; Isaia, 58, 6; Ioel, 2, 12),
ca si in vremea de intristare (Jud., 20, 26; II Regi, 1, 12; Ps. 34, 12-13; 68, 12; Dan., 10, 2-3).
Sfintii parinti ai Bisericii lui Hristos lauda si recomanda postul cu multa staruinta. Iata
ce spune sfantul Ioan Gura de Aur: "Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele
cele nesatioase, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si-l usureaza" (Omilia a X-a la Cartea
Facerii, cap. I).

14
 Postul se savarseste in mai multe feluri si anume:
a) Ajunare desavarsita - atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi
intreaga.
b) Postul aspru sau uscat, sau ajunarea propriu-zisa, cand mancam numai spre seara
mancari uscate: paine si apa, fructe uscate, seminte etc.
c) Postul obisnuit sau comun - cand mancam la orele obisnuite, dar numai mancari de
post, adica ne infranam doar de la mancarile de dulce (carne, peste, branza, lapte, oua, vin,
grasime s.a.).
d) Post usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum este
prevazut in Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de
peste an.
Posturile de o zi in cursul anului sunt in zilele de miercuri si vineri, ziua inaltarii
Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua taierii Capului sfantului Ioan Botezatorul (29 august),
precum si ajunul Botezului Domnului (6 ianuarie), post asezat din vremea cand catehumenii
se pregateau prin post si rugaciuni spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul
Nasterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) si Postul Sfintilor Apostoli;
randuiala dupa care se tin aceste sfinte patru posturi este scrisa in Tipicul cel Mare al Bis.
INVATACELUL: Nu cumva e o exagerare ? Omul poate sa manance orice mancare,
fiindca mancarea nu spurca pe om. De aceea, nu trebuie sa facem deosebire intre mancarele
de post si cele de frupt (dulce), fiindca toate sunt la fel de curate, dupa cum a spus
Mantuitorul: "Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe
om". Si mai departe tot El da explicatii, la insistentele sfantului Petru: "Nu intelegeti ca tot ce
intra in gura se duce in pantece si se arunca afara, iar cele ce ies din gura pornesc din inima si
acelea spurca pe om?" (Matei, 15, 11-18). Deci, nu are rost sa facem deosebire intre mancari,
ca si cum prin unele (de post) ne-am mantui, iar prin altele ne-am spurca isi ne-am osandi.
PREOTUL: Este adevarat ca nu prin mancari se spurca omul, pentru ca ele toate sunt
curate. Dar aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa mai existe post. In cele de mai sus ti-am
aratat - dupa Sfanta si dumnezeiasca Scriptura - ca postul este cea mai veche porunca data
omului de Dumnezeu, apoi ti-am dat numeroase citate biblice ca marturii despre legea
postului si folosul lui. Scopul postului nu este numai de a face deosebiri intre unele mancari,
ci si de a disciplina trupul si puterile sufletesti spre usurare si curatire de pacate. Daca sfintii
prooroci, sfintii apostoli si toti sfintii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea, apoi ei nu ar mai
fi postit atat de mult in viata lor si nici nu ar fi lasat oamenilor invatatura sa posteasca.

15
 Citatul invocat aici de dumneata nu are nici o legatura cu dezlegarea posturilor, ci se
refera numai la obiceiul fariseilor si al carturarilor de a nu manca cu mainile nespalate.
Mantuitorul talcuieste sfintilor Sai ucenici si apostoli cele ce nu intelegeau, spunandu-le ca a
manca cineva cu mainile nespalate (situatia in care se aflau ei atunci) nu este un lucru
necurat, caci necuratia omului nu vine din afara, ci din launtru, adica din inima lui, asa cum
adesea din inima fariseilor si a carturarilor fatarnici ieseau cuvinte pline de hula, de ura, de
zavistie si pizma la adresa Mantuitorului, si acelea erau care ii spurcau pe ei. Mantuitorul
nostru si Dumnezeu, vazand in inima lor aceasta necuratie duhovniceasca, ii mustra numindu-
i "orbi". Carturarii aveau nevoie sa-si spele inima de ura, de zavistie, de pizma, de fatarnicie,
pentru a se curati inaintea lui Dumnezeu, iar ei, fatarnicindu-se, se aratau ravnitori in
obiceiurile lor de a-si spala negresit mainile cand stateau la masa, ca si cum acesta ar fi fost
lucrul cel mai de seama si mai placut lui Dumnezeu. Asadar, acesta este intelesul adevarat al
textului invocat de dumneata. Prin Cuvintele acestui citat Mantuitorul n-a zis catre ucenicii
Sai "Sa nu mai postiti" si nici nu putea sa spuna aceasta, cata vreme El, fiind fara de pacat
(Matei, 28, 24; Ioan, 8, 46, II Cor., 5, 21; 4, 15 s.a.), a postit pentru noi si pentru mantuirea
noastra timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti (Matei, 4, 2; Luca, 4, 2).
INVATACELUL: Exista, totusi, un text oare imi da de gandit. Scrie Apostolul:
"Acestia (invatatorii mincinosi ce se vor ivi) opresc de la casatorie isi de la unele bucate, pe
care Dumnezeu le-a facut spre gustare cu multumire, pentru cei credinciosi si pentru cei ce au
cunoscut adevarul, pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de
(lepadat daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin
rugaciune... Caci deprinderea trupeasca la putin foloseste, iar dreapta credinta spre toate este
cu folos, avand fagaduinta vietii de acum si a celei ce va sa vina" (I Tim., 4, 3-8).
PREOTUL: Unora le convine sa manance mereu de toate, fara deosebire, sa dezlege
fraul postului si sa faca larga calea pantecelui. Dar pe noi ne invata Mantuitorul nostru
Dumnezeu ca demonii nu ies din oameni "decat numai prim rugaciune si prin post" (Matei,
17, 21). Sfintii Sai ucenici si apostoli slujeau Domnului postind, dupa cum este scris: "Si pe
cand slujeau Domnului si posteau..." si iarasi: "Atunci, postind si rugandu-se, si-au pus
mainile peste ei si i-au lasat sa plece" (Fapte, 13, 1-4); si iarasi spune marele Pavel, aratand
ca nici in suferintele sale nu lasa postul: "in batai, in temnite, in tulburari, in osteneli, in
privegheri si posturi" (II Cor., 6, 5).
Deci, de cine trebuie sa asculte crestinii? De Hristos Dumnezeul nostru si de sfintii si
dumnezeiestii Lui apostoli, sau de cei ce strica si rastalmacesc intelesul Scripturii (II Petru, 3,
16-17)? Citatul care iti da de gandit nu se refera la anularea postului. Prin el este combatuta

16
ratacirea vechilor eretici, de pe acea vreme (gnosticii), care opreau cu desavarsire casatoria si
mancarea de carne; iar acest lucru nu-l faceau pentru o vreme, cum facem noi in vremea
postului - ci pentru totdeauna opreau casatoria, spre a nu se inmulti "materia", iar carnea o
socoteau ca pe ceva necurat.
INVATACELUL: Nu cumva postul este ceva indiferent, neutru ? Adica nu este nici
bun, nici rau si, ca atare, prin el nu ne putem face noi mai placuti lui Dumnezeu. Apostolul
graieste: "Nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu. Ca nici daca vom manca nu ne
prisoseste, nici daca nu vom manca nu ne lipseste" (I Cor., 8, 8). "Pentru ca imparatia lui
Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie intru Duhul Sfant"
(Rom., 14, 17). Oare de aici nu se intelege ca nu este nici un pacat a nu tine post ? Cine il tine
nu face rau si cine nu-l tine iarasi nu face rau; nici a-l tine nu este virtute, nici a nu-l tine nu
este vreun pacat.
PREOTUL: Asa ti se pare dumitale, dar deloc nu este asa. Zici ca postul pe nimeni nu
face mai bun inaintea lui Dumnezeu. Cine te-a invatat astfel de neadevaruri ? Caci cine a
facut pe niniviteni sa nu piara si sa intoarca hotararea cea dreapta a lui Dumnezeu spre mila,
daca nu postul? Asadar, postul si pocainta au facut pe Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa nu
piarda pe cei peste 120.000 de oameni care au postit impreuna cu imparatul lor si cu vitele lor
(Iona, 3, 4; 4, 12). Au nu cu postul si cu rugaciunea a bineplacut David, imparatul si
proorocul, lui Dumnezeu, dupa caderea in desfranare si ucidere ? Auzi ce zice : "Cenusa cu
paine am mancat" (Ps. 101, 10). Si in alt loc: "Iar eu, cand ma suparau aceia, m-am imbracat
in sac si mi-am smerit cu post sufletul meu" (Ps. 34, 12-13). Au nu cu postul au placut cei trei
tineri lui Dumnezeu si nu i-a ars cuptorul Babilonului ? (Dan., 1, 8 ; 3, 25, 30). Au nu cu
postul a inchis Daniel gurile leilor in groapa? (Dan., 6, 23-24). Dar nu ajunge vremea si nici
nu este aici locul a-ti arata cati dintre oameni s-au facut placuti lui Dumnezeu cu postul.
Apoi sa stii ca amandoua aceste citate nu se refera deloc la post, ci la carnea cea
jertfita idolilor, cum rezulta din contextul arabelor citate: I Cor., 8, 10; I Cor., 10, 25--27.
Vezi acolo ca cei ce s-au scandalizat de mancarea celor jertfite la idoli erau iudeo-crestinii,
care tineau cu mare strictete la Legile Vechiului Testament cu privire la mancari (Deut., cap.
14). Acestia noi mancau carne jertfita idolilor si voiau sa opreasca si pe crestinii proveniti
dintre pagani de la acest lucru: cu acest prilej a scris apostolul Pavel cele de mai sus.
INVATACELUL: Poate ca ar trebui, Parinte, sa fim mai largi in cugetarea acestor
lucruri, dupa cuvantul Apostolului: "Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu
mananca; iar cel ce nu mananca sa nu judece pe cel ce mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit.
Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia ?... Si cel ce mananca pentru Domnul mananca, pentru

17
ca multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu mananca tot pentru Domnul nu mananca, si
multumeste si el lui Dumnezeu" (Rom., 14, 3-6). "Nimeni deci sa nu va judece pentru
mancare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau la luna noua, sau la sambete, care
sunt umbra celor viitoare, iar trupul, al lui Hristos" (Col., 2, 16-17).
PREOTUL: Intaiul citat, ca si cele pe care le-ai invocat mai inainte, nu opreste si nu
anuleaza postul. El vorbeste numai despre deosebirea dintre mancari oprite si neoprite, sau
curate si necurate, potrivit randuielilor - acum desfiintate - ale Vechiului Testament, in citatul
al doilea se combate parerea iudeo-crestinilor, care invinuiau pe unii dintre pagano-crestini ca
mananca din carnea jertfita idolilor; marele apostol arata ca de acum inainte sa nu se mai faca
deosebire intre mancaruri, deoarece acest lucru nu mai are nici o insemnatate pentru
mantuire. Chestiunea in cauza se punea pentru aplanarea isi linistirea tulburarilor, a
neintelegerilor si conflictelor care se ivisera intre iudeo-crestini si pagano-crestini, in special
in privinta mancarurilor si, in general, in problema obligativitatii legii mozaice in crestinism.
Contextul, precum si textele paralele, lamuresc indeajuns despre ce este vorba. Daca ai citi
Sfanta Scriptura cu atentie, totdeauna, din analiza contextului, facuta cu chibzuinta
duhovniceasca, ai intelege clar si textele care sunt in legatura cu ele si nu te-ai rataci. Dar
daca citesti numai textul singur si te multumesti cu parerea si intelegerea unora despre el, de
aici vine si putinta ratacirii.
INVATACELUL: Unii cred ca postul adevarat este normai cel zis "negru", care
consta in retinerea totala - pe un timp determinat - de la orice fel de mancare si bautura. Iar
acest post se tine dupa libera alegere, dupa imprejurari si dupa posibilitatea fiecaruia, dar
nicidecum in zilele randuite de altii sau in anumite rastimpuri ale anului.
PREOTUL: Nici Biserica noastra nu osandeste postul "negru", dimpotriva, il
recomanda ca avand bune temeiuri biblice. Dar, fiindca acest post este foarte greu si nu
fiecare om il poate practica - din diferite motive igienice si fizice - Biserica a randuit ca
numai celalalt fel de post, care - de asemenea - are temeiuri biblice sa fie obligatoriu pentru
fiecare crestin.
INVATACELUL: Dar cum trebuie tinut postul cel adevarat, dupa invatatura Bisericii
Ortodoxe ?
PREOTUL: Postul cel adevarat, frate, trebuie sa-l tinem nu numai cu trupul, ci si cu
sufletul. Adica nu numai sa mancam de post, ci si infranandu-ne de la patimi, ferindu-ne de
pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu
numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si

18
desavarsit, este asadar nu numai trupesc, ci si sufletesc. Postul adevarat este postul de bucate,
impreuna cu celelalte fapte bune.
Asa ne invata Biserica in cantarile postului mare, zicand: "Sa postim post bineplacut
Domnului". Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea
maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos (vezi Triod,
ea. 1946, p. 39-140). Iar sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Postiti ? Aratati-mi prin fapte, cum.
De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un
nume bun, nu-l invidiati; o femeie, frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul sa
posteasca, ci si ochiul si urechile si picioarele si mainile si toate madularele trupului vostru.
Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de hranire si de lacomie, picioarele nealergand
la privelisti urate si in calea pacatosilor, ochiul neprivind frumusetile straine, gura trebuie sa
posteasca de sudalme isi alte vorbiri rusinoase" (Catre poporul antiohian, Cuv. 3)

7. .Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar
cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă
voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai
postului.”
Părinte, este postul un scop în sine?
„Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la
Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar
mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele
oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu.
Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”
Când a apărut postul?
„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost
dat omului de către Dumnezeu în rai.”
Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?
„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-
a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un
învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător,
acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”

19
 Părinte, este postul o necesitate?
„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai
necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult
vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”
Ce?
„Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea
omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”
Atunci care este scopul postului?
„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul
Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că
prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care
Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este
mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”

Cum ar trebui să postim?

„Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca
întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de
Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman,
miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu
ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu
mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate.
Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos.
Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai
vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la
păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”
Cum ne mușcăm și devorăm frații?
„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”
Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.
„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui
Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te
călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”

20
 8. Despre post si mancare – Sfantul Serafim de Sarov

Se cere noua mirenilor ca atunci cind incepem perioada de postire sa fim mai atenti,
mai lucratori si implinitori ai poruncilor. Zilele randuite pentru post isi au rolul lor bun in
lucrarea mantuitoare a sufletului nostru. Sa-l urmarim pe Sfantul Serafim de Sarov si sa
incercam sa pasim pe caile cele folositoare ale postului trupesc si sufletesc…
„Postul sta nu numai in a manca rar, ci in a manca putin; si nu numai in a manca
odata, ci in a nu manca mult. Nechibzuit este postitorul care asteapta pana la ceasul mesei ca
atunci sa se dea mancatului cu nesat atat cu trupul, cat si cu mintea.”
Cel ce vrea sa aiba dreapta socotinta la mancat trebuie sa ia seama ca sa nu aleaga
intre bucatele gustoase si cele negustoase. Acest lucru este dobitocesc, si la om, care-i fiinta
intelegatoare, nu este vrednic de lauda. Iar de mancarea gustoasa ne lepadam ca sa ne smerim
madularele cele razboinice ale trupului si sa dam slobozenie lucrurilor duhului.
Adevaratul post sta nu numai in istovirea trupului, ci si in a da celui flamand bucata
pe care ai vrea tu insuti sa o mananci: „fericiti cei flamanzi, ca aceia se vor satura” (Matei 5,
6).
Vorbind indeobste despre cele ce au sa fie si despre slabiciunea de care vor da dovada
toti spre sfarsitul neamului omenesc, batiuska poruncea sa nu ne istovim, dupa obiceiul din
vechime, cu nevointe ale postirii care acum nu mai sunt pe masura puterilor omenescti. El
poruncea sa ne temem, sa fugim de trandavire (achedie) ca de foc si sa ne pazim de ea ca de
cel mai mare vrasmas.

21
 „Nu este pacat mai greu, maicuta, nu e nimic mai groaznic si mai pierzator pentru duh
ca trandavirea”, spunea batiuska Serafim, drept care le si poruncea maicilor nu numai sa fie
totdeauna satule, ci chiar sa ia paine cu ele la lucru. „Iti pui coltucul in buzunar, spunea el.
Cand obosesti, cind esti istovita, nu te trandavi: mananca putina paine, si iar la lucru!” El le
poruncea chiar si sub perna sa aiba putina paine. „Vin peste tine trandavirea si gandurile,
maicuta, spunea batiuska Serafim, scoateti painicica si mincati, si trandavirea are sa treaca,
painicica o s-o goneasca si o sa va dea somn bun dupa osteneala, maicuta!”.
„Noi, cei traitori pe pamant, mult am ratacit de la calea mantuitoare. Il maniem pe
Domnul si prin netinerea sfintelor posturi – acum crestinii dezleaga la carne si in sfintele
paresimi, si in orice post, miercurile si vinerile nu le tin. In vreme ce Biserica are pravila: cei
ce nu tin sfintele posturi si toate miercurile si vinerile din an, mult pacatuiesc”.
„Dumnezeu trimite pedepsele tocmai pentru faptul ca oamenii de acum, dispretuind
randuielile Sfintei Biserici si ale Sfintilor Parinti si urmand paganilor, tot calca nu numai
miercurile si vinerile, ci pana si posturile si praznicile”.
La intrebarea daca se poate manca de dulce in posturi atunci cand cuiva ii face rau
mancarea de post si doctorii ii prescriu sa manance de dulce, batiuska a raspuns: „Painea si
apa nu fac rau nimanui. Cum traiau oamenii inainte cate o suta de ani? Nu numai cu paine va
trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Ceea ce Biserica a randuit la
cele sapte Soboare a toata lumea (Sinoade ecumenice), aceea sa implinesti. Vai celui ce va
adauga un singur cuvant la randuielile acelea ori va scoate un singur cuvant din ele. Ce au de
zis doctorii despre dreptii care vindecau de bube cu puroi prin singura atingerea lor si despre
toiagul lui Moisi, prin care Dumnezeu a scos apa din piatra? „Ce folos este omului daca va
dobandi lumea toata, iar sufletul si-l va pierde?” Domnul ne cheama: „veniti la Mine, toti cei
osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pre voi: pentru ca jugul Meu este bun si sarcina
Mea este usoara”. Dar noi nu vrem.
„Nu este Imparatia lui Dumnezeu mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in
Duhul Sfant”. Nu trebuie sa dorim nici un lucru desert – in rest, toate lucrurile lui Dumnezeu
sunt bune: si fecioria este slavita, si de posturi avem nevoie pentru a-i birui pe vrasmasii
trupesti si pe cei sufletesti. Si casnicia este binecuvantata de Dumnezeu: „si i-a binecuvantat
pre ei Dumnezeu, zicand: cresteti si va inmultiti”. Numai vrasmasul le tulbura pe toate.
(Sfantul Serafim de Sarov – Randuieli de viata crestina)

22
 9. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Despre Post si rugaciune

din „Parinti, copii si cresterea lor”

Mai exista si un alt medicament: postul. Copilul trebuie sa învete sa posteasca, cel
putin de doua ori pe saptamâna, miercurea si vinerea. Sa mearga apoi la biserica iar seara,
când se termina spectacolele, tatal sa-l ia de mâna si sa-i arate lumea care iese de la teatru. Sa
râda de batrânii care s-au dovedit mai fara minte decât tinerii, chiar decât cei foarte tinerei,
pentru ca n-au alungat flacara dorintei trezita în ei. Apoi sa-l întrebe pe copil: „Ce crezi ca au
câstigat toti acesti oameni? Nimic altceva decât rusine. S-au facut de râs si de ocara în ochii
lumii care-i va judeca aspru”. Facând aceasta, tatal îi va spori mult sila copilului fata de
spectacolele si de muzicile desuchiate.
Si mai exista unul: rugaciunea. Copilul trebuie învatat sa se roage cu caldura si
cucernicie. Si sa nu-mi spui ca nu va voi, pentru ca un copil care are o gândire corecta si este
si plin de viata, se roaga cu usurinta. Exemple? Câte vrei: Daniel si Iosif. Nu-mi spune ca
Iosif avea 17 ani. Gândeste-te ca el a reusit sa-si atraga iubirea tatalui sau mai mult decât
ceilalti frati.
Iacov, nu era si mai tânar? Sau Ieremia. Daniel, nu avea doar 12 ani? Solomon, iarasi
tot 12 ani avea când a rostit acea minunata rugaciune. Iar tânarul Samuel îsi învata el însusi
învatatorul. Sa nu deznadajduim! Unui copil nu-i place sa se roage daca este foarte tânar ca
suflet, nu ca vârsta, adica daca sufletul lui nu este format.
Un copil trebuie sa învete sa se roage cu cucernicie si pe cât îi este posibil, sa ia parte
la privegheri, în general sa ne straduim sa-i insuflam caracterul unui om sfânt. Un copil care
nici nu jura, nici nu vorbeste urât, nu înjura si nu uraste, ci în loc de toate acestea posteste si
se roaga, va fi cu siguranta un om foarte întelept.

23
24