Sunteți pe pagina 1din 5

- Predică -

= Crăciun III - Sfântul Arhid. Ștefan =


= 27 decembrie 2016 =

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

„Iar Stefan, fiind plin de har si de putere, facea minuni


si semne mari intru popor .”
(Fapte 6, 8)

Iubiți credincioși,  

Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare îl sărbătoreşte pe


Sfântul, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pe cel care a fost primul
dintre ucenicii lui Domnului care şi-a dat sufletul său pentru dragostea lui
Hristos şi L-a mărturisit cu mare şi înflăcărată credinţă în faţa iudeilor şi
mai-marilor lor. Sfîntul Arhidiacon Ştefan este cel dintâi care a
văzut „cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui
Dumnezeu” (Fapte 7, 56), tocmai de aceea fericitul Augustin a zis că „el
este mai întâi între diaconi, precum Petru este între Apostoli”.
Sfântul Apostol Ştefan era iudeu de neam din seminţia lui Avraam,
după cum singur spune în cuvântul său de apărare în faţa sinedriului (Fapte
7, 2). Numele său de Ştefan este de origine greacă şi înseamnă „coroană”.
Când i s-au descoperit moaştele scria pe mormîntul său „chiliel”, care în
limba ebraică înseamnă „cunună”, pentru că într-adevăr el a luat cel dintâi
dintre creştini cununa muceniciei. Sfîntul Ştefan era unul din cei 70 de
ucenici; era foarte râvnitor pentru Evanghelia lui Hristos, și bun cunoscător
al Vechiul Testament.

1
După Înălțarea Domnului la cer, numărul credincioşilor sporea din zi
în zi. Cei bogaţi care îmbrățișau creștinismul îşi vindeau averile, iar banii pe
care îi primeau îi foloseau spre folosul obștii. Din aceste fonduri, o parte se
cheltuia cu agapele sau „mesele dragostei” așa cum mai erau numite, iar
altă parte se folosea pentru ajutorarea săracilor, a orfanilor şi văduvelor.
Tocmai din această cauză s-a iscat o mică neînțelegere între creștinii din
Biserica primară, pe motiv că văduvele grecilor nu erau băgate în seamă
când se împărţea milostenia. Sfinţii Apostoli, ca să curme această
neînţelegere, le-au cerut să aleagă șape bărbați care să se ocupe tocmai de
aceste probleme, iar acești bărbați au fost primii diaconi ai Bisericii.
Sfîntul Ioan Gură de Aur zice că marele Arhidiacon Ştefan a fost
ales cel dintâi dintre diaconi, bărbat plin de Duh Sfînt, care predica cuvântul
lui Dumnezeu cu mare zel şi cu mare înflăcărare,pentru aceasta s-au ridicat
împotiva lui unii iudei din sinagoga certîndu-se cu acuzându-l e blasfeie. 
Atunci mai-marii Sinagogii au pus martori mincinoşi ca să spună că a
rostit cuvinte de blasfemie, hulind împotriva lui Moise, a lui Dumnezeu şi a
Legii, zicînd că Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba
datinile pe care ni le-au lăsat nouă Moise.
În vremea aceea blasfemia era pedepsită cu moartea prin lapidare,
adică prin ucidera cu pietre, moarte de care a avut parte și Sfântul
Arhidiacon Ştefan, care a fost scos din cetate și ucis cu pietre de cei care
erau potrivnici învățăturii Lui Hristos. Fiind plin de Duh Sfînt şi privind la
cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus Hristos stînd de-a dreapta lui
Dumnezeu şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-
a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte 7, 51).
Aşa s-a săvârşit cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, mărturisind pe
Dumnezeu şi rugîndu-se pentru iertarea ucigaşilor săi!
2
Sfânta Tradiţie ne spune că în vreme ce mulţimea ucidea cu pietre pe
Sfântul Ştefan, mai departe, pe Muntele Măslinilor, stăteau şi se rugau,
dându-i putere de a suferi mucenicia, însăşi Maica Domnului, însoţită de
Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit al Domnului.
După moartea lui, Sfântul Ştefan, întâiul diacon şi întâiul Mucenic, a
fost îngropat în ascuns cu mare evlavie la un loc tăinuit, prin grija Dreptului
Gamaliel şi a fiului acestuia, Aviv, în apropierea Templului din Ierusalim,
aceștia văzând în moartea Sfântului Arhidiacon Ștefan o biruinţă a vieţii
asupra morţii și un triumf al creştinismului asupra necredincioşilor.
Sfintele lui moaşte s-au descoperit în chip minunat în secolul al V-
lea de preotul Lucian, care a scris despre descoperirea moaștelor afirmând
că Sfîntul Ştefan a fost îngropat la două mile de Ierusalim într-unul din
mormintele creștinilor.
În timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare, sfintele moaște –
cu excepția mâinii drepte – au fost aduse la Constantinopol. Mai târziu, în
timpul domniei lui Teodosie al II-lea, Biserica din Sion a dăruit surorii
împăratului – Pulheria – și mâna dreaptă a Sfântului Ștefan. Din anul 560
osemintele sale se afla împreună cu osemintele arhidiaconului
roman Laurențiu (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo” din Roma.
În ţara noastră Sfîntul Apostol şi Arhidiacon Ştefan se bucură de o
mare cinstire. În numele lui s-au ridicat mai multe biserici, iar în rîndul
credincioşilor sunt numeroşi cei care îi poartă numele.

Iubiţi credincioşi,

3
Sfîntul Apostol Ştefan, cel dintîi martir al Bisericii lui Hristos, este
primul model de jertfă creştină pentru toţi. Să trăieşti pe pămînt creştineşte,
să mărturiseşti cu viaţa şi cuvintele tale pe Hristos, să rabzi greutăţile şi
ispitele pămînteşti cu tărie şi nădejde, să te rogi neîncetat şi să fii lovit de
moarte de către fraţii tăi, iar tu să-ţi dai duhul zicînd: Iartă-le lor, Doamne,
păcatul acesta, că nu ştiu ce fac! Oare care dintre noi poate face ceea ce a
făcut Sfîntul Arhidiacon Ştefan? În ziua de azi ne este parcă greu s-l iertăm
pe fratele nostru care ne-a zis o vorbă care nu ne-a căzut bine, da să-I iertăm
pe cei care ar vrea să ne ucidă?
Într-adevăr, a slăbit dragostea aceea sfântă, curată, deplină şi
dezinteresată dintre noi oamenii. Ne-am dezvăţat de a ierta pe aproapele, de
a-l iubi şi de a-i cere iertare noi mai întîi, ca apoi să ne ierte şi el. Căci, cînd
iertăm din inimă şi ne smerim noi mai întîi în faţa lui, atunci Duhul Sfînt îi
înmoaie inima ca să se smerească şi el şi să ne ierte. Deci să păşim întîi noi
spre fratele nostru, să facem noi primul pas de iertare şi îndată se va smeri şi
el şi ne va ierta.
După Mântuitorul, Sfîntul Apostol Ştefan ne este cel mai bun
exemplu. Nu avea mai mult de 30 de ani, dar inima lui era plină de credinţă
şi ardea pentru dragostea lui Hristos. Pe această credinţă curată în Hristos s-
o păstrăm şi noi, chiar cu preţul vieţii. Pe această dragoste sfîntă şi
desăvîrşită s-o cerem de la Dumnezeu pentru noi şi pentru urmaşii noştri.
Să ne aducem aminte de jertfa marelui mucenic Ştefan și să punem și
noi în aplicare în viața noastră de zi cu zi dragostea de frați, de aproapele și
de Dumnezeu.
Fie ca jertfa şi rugăciunile Sfîntului Apostol şi Arhidiacon Ştefan să ne
întărească dragostea de Hristos şi dreapta credinţă şi să ne ajute pe calea
mîntuirii. Amin.
4
5

S-ar putea să vă placă și