Domnul Țării Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt, numit de unii istorici și Ștefan al

III-lea, s-a născut prin anii 1438–1440, probabil în s. Borzești, actualmente jud.
Bacău. A fost nepotul lui Alexandru cel Bun (potrivit altor opinii – al fratelui
acestuia, jupânul Bogdan) și fiul lui Bogdan al II-lea și al Oltei (Maria, nume
luat în monahie, înaintea morții) din dinastia Mușatinilor (continuatoarea pe linie
feminină a Bogdăneștilor).

La 12 aprilie 1457 a urcat în scaunul domnesc la Suceava, fiind ajutat de voievodul

Țării Românești, Vlad Țepeș, domnind „47 de ani, două luni și trei săptămâni”. A
întreprins acțiuni de consolidare a țării în plan intern și extern, de reintegrare
teritorială și de impunere a unei politici independente în relațiile cu statele
vecine. A redobândit de la unguri portul Chilia insulară de la Dunăre (Licostomo)
(1465), a biruit la Baia (1467) oastea regelui ungar Matei Corvin, care invadase
țara. A refăcut cetățile mai vechi și construit altele (la Roman, Soroca, Chilia
Nouă, Orhei, Cetatea Albă etc.). A acordat privilegii comerciale negustorilor
străini, celor din Brașov (1458) și din Lvov (1460). Spre binele țării a bătut
monede de argint. Sfatul Domnesc a fost redus de la 30 la 16–18 membri. Pe boierii
trădători i-a pedepsit aspru.