<br>

A fost o dată ca niciodată.... Aşa începe orice poveste, numai cea a lui D ănu ţ nu. Pe D ănu ţ îl
întîlneşti în fiecare zi, cînd nici nu te aştepţi, pentru că el, Dănuţ, este un băieţel vesel şi jucău ş, aşa
ca orice copil de oricînd şi de oriunde. Şi la fel ca orice copil, D ănu ţ are propria lui poveste.
Trebuie să vă spun că Dănuţ avea o prietenă foarte bun ă, cea mai bun ă din lume, dar mai pu ţin
obişnuită. O stea. Nu toţi copiii se împrietenesc a şa, una-dou ă, cu o stea. Dar D ănu ţ da. Steaua lui
Dănuţ se arăta în fiecare noapte la geamul lui şi îl veghea în timpul somnului. Şi avea grij ă ca
Dănuţ să viseze cele mai frumoase vise de copil. Iar D ănu ţ, de fiecare dat ă înainte de a se duce la
culcare, îi povestea micuţei şi strălucitoarei lui prietene tot ce f ăcuse în cursul zilei, cînd ea
dormea şi nu-l putea vedea... Îşi spuneau unul altuia o grămad ă de secrete, pentru c ă erau cei mai
buni prieteni din lume. Şi chiar şi-au promis unul altuia că vor rămîne aşa pentru totdeauna.<br>

Dar iată că, într-o seară, după nenumărate jocuri cu b ăie ţii din faţa blocului, D ănu ţ a uitat s ă mai
povestească cu steluţa ce făcuse în cursul zilei. Nici măcar nu-i spuse noapte bun ă. S-a întors cu
faţa la perete şi a adormit numaidecît. A doua zi s-a întîmplat la fel... a treia la fel... pîn ă cînd
Dănuţ a uitat complet de micuţa lui prietenă. Stelu ţa, tristă şi singur ă, str ălucea tot mai pu ţin, pîn ă
cînd, într-o noapte, s-a stins de tot şi a căzut, pîlpîind, de la locul ei din cer.<br>

Chiar în acea noapte, Dănuţ a avut un coşmar groaznic. S-a trezit brusc, speriat, şi şi-a adus
aminte că steluţa lui întotdeauna avea grijă ca el să viseze cele mai frumoase vise de copil. S-a
uitat după ea pe cer, dar n-a mai văzut-o acolo, în fa ţa geamului lui. Stelu ţa lui, prietena lui cea
mai bună dispăruse! Îngrozit că nu o putea găsi tocmai atunci cînd avea mai mare nevoie de ea,
Dănuţ s-a hotărît pe loc să pornească în căutarea ei. A deschis fereastra şi a p ăşit u şor pe un covor
de stele... După un timp a ajuns la Poarta Viselor. Acolo a întîlnit un omule ţ mic, mic de tot, cu
barbă lungă pînă la pămînt. Dănuţ l-a întrebat dacă ştie cumva unde este prietena lui. B ătrînelul a
clătinat uşor din cap şi i-a arătat cu mîna lui uscată ca o creang ă uitat ă de timp, un lung şir de
trepte al căror capăt se pierdea undeva în dep ărtare, unde ochiul nu putea ajunge... „Vezi drumul
ăsta lung de trepte? Trebuie să ştii că fiecare treaptă este o gre şeal ă de-a ta pe care ai f ăcut-o fa ţă
de prietena ta. Doar după ce vei urca fiecare treaptă şi la fiecare pas î ţi vei aduce aminte de
greşelile tale, abia apoi o vei găsi. Şi nu ştiu zău dacă se va întoarce la tine“, a spus b ătrînelul, apoi
a dispărut ca un fum.<br>

Dănuţ a început să urce treptele. Şi la fiecare pas pe care îl f ăcea î şi aducea aminte cît de mult a
neglijat-o pe micuţa lui prietenă şi cît de mult i-a gre şit. Şi totuşi, ea era mereu acolo, în fa ţa
geamului lui, şi avea grijă ca el să viseze cele mai frumoase vise de copil... Cînd a ajuns în cap ătul
scărilor, Dănuţ plîngea cu sughiţuri. A zărit-o printre lacrimi pe stelu ţă, ascuns ă dup ă un nor
cenuşiu. Era acolo, gata să se stingă pentru totdeauna. D ănuţ a v ăzut c ă pretutindeni în jurul ei
erau mii de steluţe care pîlpîiau gata-gata să se sting ă... Ajunsese în locul în care stelele se
pregăteau să moară.<br>

Dar cînd steluţa l-a văzut pe Dănuţ, acolo, după ce bătuse atîta drum, a început să str ăluceasc ă din
nou aşa ca în alte dăţi. „Vezi toate stelele astea care trag să moar ă, D ănu ţ? Sînt vise şi lacrimi ale
altor oameni din întreaga lume. Unii le numesc stele c ăz ătoare, care plîng o dragoste ce moare.
Dar tu te-ai întors pentru mine. Şi nu uita, D ănu ţ, că cel mai trist pe lume nu este s ă nu ajungi la
stele, ci să nu ai stele la care să vrei s-ajungi“, i-a spus stelu ţa zîmbind, privindu-l pe D ănu ţ cum
doarme.<br>

Apoi Dănuţ şi steluţa lui şi-au promis din nou unul altuia că vor fi iar cei mai buni prieteni din
lume... Pentru totdeauna.<br>

<br>