Nume prenume elev:______ BALABAN CONSTANTIN___________, clasa:___10 C__.

Lucrare practică Nr._1 în carantină_

Determinarea acceleraţiei căderii libere cu ajutorul pendulului gravitaţional

Scopul lucrării: Deteminarea acceleraţiei căderii libere.

Aparate şi accesorii: pendulul gravitațional, cronometru, riglă sau centimetru.

Noţiuni teoretice:
Toate corpurile materiale sunt supuse atracţiei reciproce cu forţa determinată de legea atracţiei
universale :

12
2

kmm
F

r
=,

unde
1

m şi
2

m – masele corpurilor ce interacţionează, r – distanţa dintre ele;

k - constanta gravitaţională, numeric egală cu forţa cu care iteracţionează două corpuri cu masele
unitare ce se găsesc la o distanţă de o unitate.
Forţa de interacţiune dintre corpul cu masa m și Pământ, se scrie în felul următor:

2
R

GmM
F=,

unde R și M sunt raza și respectiv, masa Pământului. Dacă vom face notația
02

GM
g

R
= , atunci

la suprafaţa Pământului între forţa de atracţie F şi masa corpului există relaţia:

0
F mg= ,
unde
0

g este acceleraţia căderii libere. Forţa de atracţie şi forţa de greutate (

in

P F F= + ) sunt
egale doar la poli. În celelalte puncte ale Terei, datorită rotaţiei în jurul axei proprii, este necesar
de ţinut cont şi de forţa de inerţie

in
F dacă analizăm mișcarea într-un sistem de referință legat de

Pământ:
2

in
F m r= , unde  - viteza unghiulară de rotaţie a Terei.

r - distanţa corpului considerat până la axa de rotaţie a Terei.

La poli ( 0r = , 0

in
F = ) forţa de atracţie F coincide cu forţa de greutate P mg= şi acceleraţia

căderii libere g are valoare maximă

0

g , iar la ecuator observăm fenomenul invers. Diferenţa

dintre forţele P şi F este mică deoarece forţa centrifugă de inerţie

in
F este cu mult mai mică

decât forţa de atracţie.

Este necesar de ţinut cont şi de faptul că Pământul nu are formă strict sferică, raza lui la poli fiind
mai mică decât la ecuator. Valoarea maximă a accelerației căderii libere g este la poli şi
alcătuiește

2
9, 832m s , la ecuator este minimă şi egală cu

2
9, 780m s . La latitudinea Chișinăului

2
9, 81m sg = .

Pentru determinarea acceleraţiei căderii libere se poate folosi metoda pendulului, la baza căreia
este dependenţa perioadei de oscilație a pendulului gravitațional de accelerația căderii libere g şi
lungimea pendulului l .
Se numeşte perioadă de oscilație a pendulului gravitațional timpul în care pendulul efectuiază o
oscilaţie completă, deplasându-se într-o parte şi apoi în cealaltă parte de la poziţia de echilibru.

Descrierea instalaţiei, teoria metodei:

Se numește pendul gravitațional sistemul idealizat, care constă dintr-un fir imponderabil şi
inextensibil de care atârnă o masă concentrată într-un punct. O aproximaţie destul de bună a
pendulului gravitațional servește o bilă de diametru mic, făcută dintr-un metal de densitate mare,
suspendată cu ajutorul unui fir subțire. Un capăt al firului îl veți fixa de un cui (piuneză).
Schimbarea lungimii pendulului se determină cu ajutorul rigle sau centimetru. În poziţia de
echilibru forţa de greutate ce acţionează asupra bilei pendulului P mg= este echilibrată de forţa
de tensiune din fir şi pendulul rămîne în repaus. Dacă abatem pendulul din poziţia de echilibru la
un oarecare unghi  , atunci forţa de greutate poate fi descompusă în două componente:

sinF mg = şi
2

cosF mg =
Forţa

2
F este orientată de-a lungul firului şi este numită componentă normală, forţa

1
F este perpendiculară pe fir şi este numită componenta tangențială. În oricare altă
poziție decât cea de echilibru şi este numită forţă de restabilire.
Din triunghiul dreptunghic:

.sin
1

mg
F

=

Dacă unghiul α, exprimat radiani, are o valoare mică, ( 0.1  sau

0

6  ) atunci sin 
iar

2
F mg= . Arcul cuprins între poziţia verticală şi poziţia după ce a fost abătut pendulul poate

fi notat prin elongaţia liniară x, iar .

l
x

= Deci rezultă că
1
F este orientată în sens cotrar

elongaţiei:

l
x

mgF −=
1

Adică forţa de restabilire este o forţă cuazielastică, fiind proporţională cu distanţa x de la poziţia
de echilibru şi orientată continuu spre poziţia de echilibru. Pe de altă parte această forţă de tip
elastic imprimă pendulului acceleraţie. Dacă neglijăm acțiunea forțelor de rezistență din partea
mediului, atunci

1
F ma


= , din care se obţine ţinînd cont că a x


=

0
l

xx
g

+=

Aceasta este ecuaţia oscilatorului armonic, pulsaţia căreia este exprimată din relația:
l
g

 = (1)

Perioada de oscilație a pendulului gravitațional se determină după realaţia 2T  = însă luând

în consideraţie formula pentru pulsaţie, perioada de oscilație a pendulului gravitațional devine:

g
l

T 2= (2)

Teoretic şi experimental s-a demostrat, că perioada de oscilaţie T a pendulului depinde de

lungimea l şi acceleraţia căderii libere g . Experimental perioada se va determina din definiția
t
T

N
=,

unde N reprezintă numărul de oscilații complete realizate de pendul în intervalul de timp t .

Se observă că determinarea acceleraţiei căderii libere se reduce la determinarea lungimii şi perioadei de
oscilație a pendulului gravitațional. Determinarea nemijlocită a lungimii pendulului gravitațional nu este
simplă, deaceea se procedează în felul următor. Se determină perioada de oscilaţie pentru două lungimi
diferite a firului (

21
l l ), pentru care putem scrie:

( )2 2 1
22

21

4ll
g

TT
−

=
−

(3)

Prin urmare pentru determinarea acceleraţiei căderii libere este suficient să determinăm perioadele de
oscilaţie şi diferenţa de lungimi a două pendule, care o determinăm cu ajutorul riglei sau centimetrului.
Eroarea sistematică a experimentului în acest caz poate fi determinată după relația

( )2 2 1 12 1
22

2121

2
sis

T T T Tl lg
gllTT


 +  + 

==+
−−
(4)

Sau dacă considerând că eroarea aparatelor de măsură nu se schimbă în cele două măsurări, atunci

2121

22
sis

glT
gllTT




==+
−−

(5)

Dacă pentru fiecare lungime se vor efectua câteva măsurători, atunci după acceași relație poate fi
determinată eroarea accidentală a experimentului

( )2 2 1 12 1
22

2121

2
ac

T T T Tl lg
gllTT


 +  + 

==+
−−

, (6)

unde prin l sau T au fost notate valorile medii ale mărimilor respective. Dacă experimentul este realizat
pentru un număr suficient de mare de oscilații, atunci putem neglija eroarea la măsurare legată de numărul
de oscilații ( 0N = ), astfel

( )2 2 1 12 1
22

2121
2
ac

t t t tl lg
glltt


 +  + 

==+
−−

(7)

Modul de lucru:
1. Elaborăm un pendul gravitațional cu lungimea firului

1
l (60 70cm ). Măsurăm lungimea

1
la

pendulului (firului de la punctul de suspensie până la corpul atârnat) cu preicizie cât mai mare de 3
ori. S-ar putea să obțineți valori diferite sau nu.

2. Abatem corpul de la poziția de echilibru la un unghi  mic față de verticală (

0

6  ).
3. Odată cu eliberarea corpului, pornim cronometru. Cronometrăm timpul

1
t pentru N ( 20 30 )

oscilații complete a pendulului.

4. Repetăm punctul 3 de cel puțin 3 ori (pentru același număr N de oscilații), înregistrând datele în

tabelul de mai jos.

5. Setăm o lungime

2
l ( )80 90cm a pendulului. Efectuăm pașii 2-4 pentru același număr N de

oscilații.
6. Calculăm după relația (3) accelerația căderii libere, apoi după relația (7) eroarea accidentală

(absolută și relativă) a experimentului. Înregistrăm valorile obținute în tabel.

Nr.
1
,l

cm
2
,l

cm
1
,l

cm
2
,l

cm
1
t,s

2
t,
s

1
t

,s
2

t
,s

1
T , s 2T , s g

2
s

Δg

2
s

m
ε
%

1 60 80 0,05 0.05 31,11 35,32 0,1 0.1 1,553 1,793 9,822 0,015 0,15%
2 60 80 0,05 0.05 31,47 36,81 0,1 0.1
3 60 80 0,05 0,05 30,67 35,51 0,1 0.1
valori
medii

60 80 0,05 0,05 31,06 35,87 0,1 0.1

14p

Exemple de calcul:

𝑇1=

𝑡1
𝑁

=
31,06

20
=1,553 (s)

𝑔𝑚𝑒𝑑=
4𝜋2(𝑙2,𝑚𝑒𝑑−𝑙1,𝑚𝑒𝑑)

𝑇2,𝑚𝑒𝑑
2 −𝑇1,𝑚𝑒𝑑

2=
4∗9,8596∗0,2

1,7932−1,5532
=9,822 m/𝑠2

∆𝑔 = | 𝑔.
∗

𝑟𝑒𝑎𝑙 − 𝑔𝑚𝑒𝑑| = |9,807 − 9,822| = 0,015

𝑚
𝑠2

𝜀=
∆𝑔

𝑔𝑚𝑒𝑑
∙ 100% =

0,015
9.822

∙ 100% = 0,15 %
*𝑔𝑟𝑒𝑎𝑙 este luat pe latitudinea 45° la nivelul mării. Sursă: Wikipedia.ro
5p

Rezultat final:

g = ( 9,82 ± 0,02 )
2

m
s

 = 0,15 %

3p

Concluzie:

În rezultatul efectuării experimentului am îndeplinit scopul nostru și am demonstrat că accelerația

gravitațională pe paralela 45* latitudine g(med.) = (9,82 ± 0,02 ) m/𝑠2 folosind un pendul gravitațional, o
riglă și un cronometru. Sursele de erori principale sunt eroarea determinării lungimilor 𝑙 1și 𝑙2 cu ajutorul
unei rigle milimetrice, eroarea fixării timpului real din cauza reacției factorului antropic necondițonată. Ca
rezultate, Δg= 0,02 2

s
m ,  = 0,15 %. Eroarea s-a primit acceptabilă. Pentru a obține rezultate mai exacte,

trebuie să efectuăm acest experiment în condiții de laborator, la aparate speciale, unde eroarea măsurării să
fie foarte mică, iar cu cronometrarea să se ocupe un robot cu intelect artificial.

3p

Întrebări și exerciții:
1. Pe baza relației (2) demonstrați relațiile (3) și (4)

(3): 𝑇1 = 2𝜋√
𝑙1
𝑔

; 𝑇2 = 2𝜋√
𝑙2
𝑔

; 𝑇2
2 − 𝑇1

2=
4𝜋2

𝑔
(𝑙2 − 𝑙1) ↔ 𝑔 =

4𝜋2(𝑙2−𝑙1)
𝑇2

2− 𝑇1
2

(4): 𝑔 =
4𝜋2(𝑙2−𝑙1)

𝑇2
2− 𝑇1

2 ; ∆𝑔 =
∆[4𝜋2(𝑙2−𝑙1)]∙(𝑇2

2−𝑇1
2)+4𝜋2(𝑙2−𝑙1)∙∆(𝑇2

2−𝑇1
2)

(𝑇2
2−𝑇1

2)2
→

𝜀𝑠𝑠 =
∆𝑔
𝑔

=
4𝜋2∆(𝑙2−𝑙1)∙(𝑇2

2−𝑇1
2)+4𝜋2(𝑙2−𝑙1)∙∆(𝑇2

2−𝑇1
2)∙(𝑇2

2
− 𝑇1

2
)

(𝑇2
2−𝑇1
2)2∙4𝜋2(𝑙2−𝑙1)
=

∆(𝑙2−𝑙1)
(𝑙2−𝑙1)

+
∆(𝑇2

2−𝑇1
2)

(𝑇2
2−𝑇1

2)
=

=
∆𝑙2+∆𝑙1

𝑙2−𝑙1
+

2𝑇2∆𝑇2+2𝑇1∆𝑇1
𝑇2

2−𝑇1
2=

∆𝑙2+∆𝑙1
𝑙2−𝑙1

+
2(𝑇2∆𝑇2+𝑇1∆𝑇1)

𝑇2
2−𝑇1

4p

2. Dacă considerăm eroarea pentru lungime și timp jumătate din diviziunea aparatului de măsură, dacă
pe acesta nu este indicată eroarea de măsurare, estimați eroarea sistematică a experimentului.
Comparați-o cu cea accidentală.

𝜀𝑠𝑠 =
∆𝑙2 + ∆𝑙1
𝑙2 − 𝑙1
+

2(𝑇2∆𝑇2 + 𝑇1∆𝑇1)
𝑇2

2 − 𝑇1
2

=
0.05 + 0,05

80 − 60
+

+
2(1,553 ∗ 0,005 + 1,793 ∗ 0,005)

0,803
= 0,005 + 0,041 = 0,046 (4,6%)

( )2 2 1 12 1

22
2121

2
ac

t t t tl lg
glltt


 +  + 

==+
−−

→ 𝜀𝑎𝑐 =
0,05 + 0,05

80 − 20
+

2(35,87 ∗ 0,1 + 31,06 ∗ 0,1)

321,93

= 0,005 + 0,042 = 0,047 (4,7%)

Concluzie: Eroarea accidentală mi-a dat egală practic cu eroarea sistematică.

3. Explicați cum influiențează lungimea firului asupra erorii accelerației căderii libere.

Cu cât lungimea firului e mai mare, cu atât eroarea accelerației căderii libere e mai mică, asta reiese
din formula eroarei absolute:

1p