Început de an. 2015. Nu, nu vreau să fac urări cu lamulţiani, a trecut deja vremea lor.

A început însă, vremea serviciului. Început de an cu nasuri înfundate, oaaaaaa-oaaa-aaaa sau

după caz: ‘’Mama, tunt bunabă!’’. Ne-am procopsit cu o răceală a-ntâia, full option că doar suntem în
rândul lumii, famelie respectabilă! Cum zice vorba: De la cel cu ţâţa-n gură pân` la cel cu barba sură!

7 ianuarie. Sfantul Ion. Cruce maaaare, o gură zdravănă de Agheasmă, Doamne-ajută şi hai la
serviciu. Pe drum, gheaţa luuucie că doar az`-noapte fu` gerul Bobotezei! Mirela, cătinel, cătinel, pe
gheaţă cu paşi mici. La un moment dat, trosc! Prima căzătura din iarnă, din an! Pe moment am crezut
că îl voi vedea aievea pe Sântu` Ion da` i-am spus răspicat, NU! Să mai aştepte că am de crescut doi
copii şi apoi ne-om întâlni la un pahar de vin fiert. Cu piper şi scorţişoară, că doar îi ziua lui iarna, nu?

Bag mâna în geantă să caut un şerveţel, asta după ce m-am încumetat să mă ridic în două
picioare!

Paranteza: ieri am promis, cu un soi de emfază de gospodină abia ieşită de la cratiţă în câmpul
muncii, că astăzi lumea de la birou va savura o salată de icre made by me, originală şi cu ceapă şi ardei
roşu din belsug. Numa` bună să te lingi pe degete. Închidem paranteza – după ce le-ai scos din geantă!
Degetele!

Recapitulăm: mă ridic cu tot cu durere, în două picioare, dau să scot serveţelu` din geantă şi
surprizăăă…salata mea se lăfăia în ditai geanta de mamă, dotată cu de toate pentru când iese cu copiii
din casă şi pe care-l cară pân` la majoratu] copiilor, probabil . Nu are rost să detaliez conţinutul.
Plictisesc, listă luungă, etc!

Cea mai bună soluţie: scot cutia spartă, salvez punga cu plante pentru ceai (intactă, wow!) şi
arunc, cu o forţă demnă de Jocurile Olimpice plaivazu` cu tot cu ambalajul casnic direct pe firul de râu,
cu pojghiţa de gheaţă care mă însoţea în partea stânga a drumului cu gandul sa urez pofta buna cateilor
care trec pe acolo si le-ar fi pofta de ceva d`ale gurii.

Deodata casc ochii maaaaari: lipit de icre se afla…portofelul meu! Pe care, da…l-am aruncat cu totul.
Masor terenu`, fac iar cruce mare, promit ca-i fac cinste cu portie dubla de vin Sfantului si cobor.
Recuperez portofelu`, plin de icre si el, urc, pun in sacosa manusi si portofel si ca o dama ce ma aflu,
merg tantosa catre serviciu…Plina de ulei pe maini, cu poseta deschisa si cu niscai icre in ea, ca tot s-
au intins, dau buna ziua oamenilor care treceau pe langa mine si incerc, din priviri, sa gonesc doi caini,
la casa lor ca prea se tineau suspect de mult dupa mine. Deh, nasul fin!

La serviciu, curata, spala geanta, ca asa e frumos, sa spalam rufele…la birou. Sa nu se imputa, vorba aia
ca pestele de la cap.

Promit ca urmatoarea salata de icre va fi…la primavara, cel mai devreme. Adusa in conditii sigure, in
cutie de plastic si pazita strategic de ceapa, ardei si eventual, rosii!

Am zis!