Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir"

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Programul de studii universitare de licență - Administrație publică

Disciplina:
Elemente de sociologie

Referat
Ordine și control social

Cadru didactic titular:

Conferențiar universitar dr. Alexandru ŞTEFĂNESCU

Student:
Ungureanu Marius Daniel,
an 2, Forma de învățământ: IFR,
nr. matricol 2234
 Orice societate funcțională presupune un sistem de instituţii şi mijloace de influenţare şi
integrare a indivizilor, de promovare şi apărare a normelor şi valorilor sociale care îi sunt proprii
şi de respingere şi sancţionare a conduitelor nepermise, denumite sancţiuni sociale. Necesitatea
unui set de reguli care să păstreze colectivitățile pe o “albie” ușor de controlat, a apărut încă din
perioada primitivă, când esența controlului era de natură morală, cu caracter informal, care, odată
impus se transforma rapid în autocontrol. Controlul social a devenit din ce în ce mai evident
odată cu evoluția umană, trecând prin toate etapele general caracteristice: de la norme morale la
pedepse corporale (antichitate, sclavagism), restricții administrative (feudalism) sau control
economic (capitalism).

Istoric, o particularitate specifică în societățile dictatoriale din blocul comunist o reprezintă

controlul social care cuprindea și componenta frică, teroare, un mix între restricții economice,
pedepse corporale, norme de natură morală informale.

Controlul social include pe lângă norme și sancțiuni. Sancțiunile sunt elemente de control
social care implică definirea metodelor de recompensă și pedeapsă care încurajează oamenii să
adere la norme. Controlul social utilizează o gamă variată de sancţiuni şi recompense sociale,
prin intermediul cărora sunt aprobate sau dezaprobate diversele comportamente şi acţiuni ale
indivizilor, prin care se evită deviațiile comportamentale:
- sancțiuni pozitive formale: aprobarea publică din partea autorităților, instituțiilor și
organizațiilor oficiale (premii guvernamentale, premii de stat, promoții, conferirea de diplome și
titluri academice etc.);
- sancțiuni pozitive informale: aprobarea publicului dintr-un mediu informal, adică de la
rude, prieteni, colegi, cunoscuți etc. (laude prietenoase, complimente, dispoziție binevoitoare,
recunoașterea calităților de conducere, feedback pozitiv etc.);
- sancțiuni negative formale: pedepse prevăzute de legile legale, decretele oficiale,
instrucțiunile și ordinele administrative (amendă, retrogradare, destituire, arestare, închisoare,
privarea de drepturi civile etc.);
- sancțiuni negative informale: pedepse care nu sunt prevăzute de sistemul juridic al
societății (mustrare, cenzură, exprimarea nemulțumirii, ruptura relațiilor de prietenie, feedback
negativ etc.).

Pe lângă rolul esențial de păstrare a ordinii sociale, formele de control social au contribuit
la structurarea permanentă a societății umane, la modificarea și evoluția administrativă,
economică, socială a acesteia. Dacă statul e unul dintre constante în ceea ce privește exercitarea
controlului social, un rol covârșitor în modelarea societății de-a lungul timpului l-a avut și îl are
biserica. Indiferent de religie, biserica a exercitat un control social ale cărui limite, chiar și în
prezent, depășesc influența controlului social formal, instituționalizat, exercitat de stat, prin
instituțiile specifice. Demn de specificat este faptul că sancțiunile în cazul normelor impuse prin
religie, ca formă de garantare a aderării la norme, sunt sancțiuni pozitive informale (apreciere din
partea comunității) și negative informale (riscul de a nu accede la o formă superioară de
conștiință după moarte: rai, reîncarnare...) Este adevărat că într-o foarte îndelungată perioadă de
timp sancțiunile bisericii (datorită puterii politice și economice pe care o deținea) implicau
inclusiv pedepse corporale, tortură, execuții, privațiuni economice și administrative, dar, în
epoca modernă și-a păstrat un rol regulator și negociator între individ, grup social și societate.
 Departe de mine de a face o apologie a bisericii și a religiei, nu pot să nu remarc impactul
acestora în societate prin tipul de control social exercitat. Max Weber, în lucrarea sa de
sociologie a religiei “Etica protestantă și spiritul capitalismului” (1904) remarca influența
covârșitoare a protestantismului în schimbarea paradigmei societății, subliniind că, spre
deosebire de religia catolică, cea protestantă a stat la baza consolidării capitalismului și, deci, a
contribuit la dezvoltarea economică a societății, cu toate implicațiile sale în plan social.

Pe scurt, dacă religia catolică oferă mântuirea prin obediență față de clerici și față de
Dumnezeu, religia protestantă promite mântuirea printr-o viață plină de fapte bune, în special
muncă. Odată cu Reforma calvinistă, niciun credincios protestant nu mai putea să își asigure
salvarea sufletului doar prin loialitatea față de biserică sau față de clerici. Conform doctrinei
dublei salvări, Dumnezeu cunoaște dinainte care dintre oameni se vor salva și care vor fi
condamnați să ajungă în iad și, încă din timpul vieții, fiecare om poate avea semne privind soarta
sufletului său după moarte. Astfel, pentru fiecare credincios, credința în propria sa salvare a
devenit o datorie absolută. Orice semn de neîncredere era privit drept o dovadă a lipsei de
credință și a damnării ulterioare.
Succesul lumesc a devenit măsura încrederii în sine. Luther a susținut relațiile de muncă
pe cale de formare. Weber califică aplicarea concluziilor lui Luther, observând că „vocația”
divină nu mai era limitată la cler sau la biserică, ci se aplica oricărei ocupații. Prin urmare
oamenii munceau cu sârg pentru a avea garanția faptului că se află printre cei aleși pentru
mântuire.
Conform viziunii protestante (și în special a calvinismului) datoria omului în lume era
aceea de a munci, realizând planul lui Dumnezeu (omul era considerat drept o unealtă a
divinității). Această viziune a locului și sarcinii omului în lume, era însoțită de interdicții
deosebit de stricte privind cheltuirea banilor munciți pe obiecte de lux sau pe orice altceva ce
depășea stricta necesitate a traiului zilnic.
Max Weber susține că factorii de mai sus (secondați de interdicțiile privind ajutarea
oamenilor săraci) au contribuit la reinvestirea continuă a banilor câștigați și astfel (pe termen
lung) la menținerea unei economii foarte dinamice și realizarea unor acumulări de capital
considerabile.

Evident, teoria lui Max Weber a fost contestată și revizuită de-a lungul timpului (dealtfel
și autorul recunoaște că protestantismul a fost “o verigă într-un lanț”).
Economiști precum H.M. Robertson au subliniat faptul că sistemul capitalist precede
Reforma și a apărut și s-a dezvoltat cu succes în faza lui mercantilistă și preindustrială în lumea
catolică, lume în care au și apărut primele teorii economice liberale și însăși știința economiei
politice.
Alți economiști, precum marxiștii E. P. Thompson și Henryk Grossman, subliniază în
lucrările lor că dezvoltarea sistemului în Anglia protestantă se datorează în primul rând
majorității proletare formate din țărani alungați de pe pământurile aflate în uz comun odată cu
generalizarea fenomenului de împrejmuire (enclosure), la care necesitatea supraviețuirii conta cu
siguranță mai mult decât orice alt considerent când era vorba de proletarizarea lor și antrenarea
în competiția acerbă pe piața muncii din orașe.
 Numeroși autori (Becker & Wössmann, Korotaiev, Malkov & Kalturina) au pledat sau
testat cu succes teza care explică succesul economic și progresul capitalismului în teritoriile
protestante prin legătura între accentul pus pe lectura Bibliei și alfabetizarea populației, nu etica
(protestantă a) muncii în sine, în timp ce alți cercetători (Davide Cantoni) testează ipoteza
weberiană pe cazul teritoriilor germane, negăsind nici o corelație semnificativă între
protestantism și dezvoltarea orașelor, fapt care coroborează observațiile istoricilor (Eric J. Evans)
în legătura cu cazul belgian și olandez, unde o țară majoritar catolică s-a industrializat mai rapid
și profund decât una protestantă, Marea Britanie însăși încorporând paradoxul scoțian, o regiune
protestantă care a eșuat industrializarea reusită de Anglia.

Ce este cert, raportat la controlul social exercitat de către religie, este că de-a lungul
timpului aceasta a avut importanță covârșitoare în primul rând pentru că determina conformarea
socială prin respectarea unui set de valori, aprobate social și împărtășite de majoritatea
oamenilor. În timp, datorită acceptării acestui set de valori, controlul social tinde către
autocontrol, mod specific de comportament al individului, în care acesta exercită independent
(fără constrângere externă) supravegherea propriilor acțiuni, se comportă în conformitate cu
normele acceptate social, ideal pentru orice conducere administrativă, pentru că presupune mai
puține resurse.

Bibliografie:

Max Weber "Etica protestantă și spiritul capitalismului", Humanitas, 2007

Elena Lupșa, Victor Bratu, Manual de SOCIOLOGIE, M. E. C., Editura CORVIN