Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir"

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Programul de studii universitare de licență - Administrație publică

Disciplina:
Politici Publice
Tema: Politicile publice din România din perioada
pandemiei ( 2020-2021)

Studiu de caz:
Impactul politicilor publice în perioada
pandemiei asupra digitalizării

Cadru didactic titular:

Profesor Universitar Doctor Gabriela POHOAȚĂ

Student:
Ungureanu Marius Daniel,
an 2, Forma de învățământ: IFR,
nr. matricol 2234
 La aproape un an de la apariția pandemiei, toate guvernele au realizat că au avut
abordări din toată gama valorică: de la măsuri populiste și fără eficiență (ex.: dezinfectarea
străzilor cu substanțe chimice), trecând prin alocări de fonduri masive dar fără impact
imediat (susținerea cu sume de bani importante a domeniilor economice care au suferit
pierderi) și până la acțiuni simple, dar cu rezultate vizibile rapide (ex.: purtarea măștii
chirurgicale în spații publice). Nici România nu a făcut notă separată și multe dintre măsuri
s-au dovedit de multe ori fie exagerate, fie aplicate cu întârziere. Dar, ce e cu adevărat
evident e că politicile publice au avut și un impact pozitiv: digitalizarea a accelerat atât în
cadrul companiilor private, cât și a administrației de stat. Aplicarea măsurilor de lockdown și
în România, în perioada de stare de urgență, a forțat în primul rând instituțiile publice să
recurgă la soluții digitale pentru comunicarea cu cetățenii, în relația cu IMM-urile și pentru
administrarea eficientă a fluxului de documente. În ce măsură s-au făcut progrese trainice și
cât de eficiente sunt rezultatele rămâne de văzut, mai ales dacă ne referim la serviciile
publice, însă schimbările, atâtea câte au fost, au arătat că există potențial de dezvoltare.

În acest studiu restrâns de caz, încercând să determin impactul politicilor publice din
perioada pandemiei asupra digitalizării instituțiilor din România, am încercat să analizez atât
modificările la nivel cantitativ cât și pe cele de percepție, de conștientizare a importanței
acestei transformări prin care trece societatea.
Pe traseul transformării digitale, România nu se află pe un loc fruntaș. Deși are una dintre
cele mai bune conectivități la internet de mare viteză din Uniunea Europeană, digitalizarea
economiei românești este mult în urmă, în condițiile în care aproape o cincime dintre români
nu au utilizat niciodată internetul și mai puțin de o treime au competențe digitale cel puțin
elementare (locul 27 în UE). Indicele economiei și societății digitale (DESI) pentru 2020,
realizat de UE, situează România pe locul 26 din cele 28 de state membre. În ceea ce privește
serviciile publice digitale, România înregistrează cea mai scăzută performanță, ocupând
ultimul loc în UE. De altfel, singura interacțiune online între autoritățile publice și populație
este depunerea de formulare.
Conform unui studiu realizat de o companie privată de telecomunicații (Vodafone), dat
publicității în septembrie 2020 (1), 57% dintre companiile mici și medii din toate sectoarele
au înregistrat anulări ale comenzilor sau contractelor din cauza pandemiei, în timp ce doar
35% dintre IMM-uri au indicat faptul că pandemia a avut un impact semnificativ asupra
cererii și veniturilor. Companiile mici și medii care s-au digitalizat au avut cele mai mari
șanse de a identifica noi oportunități de business în timpul pandemiei. Afacerile cu cel mai
mare nivel de digitalizare și-au asigurat oportunități cu o rată de cel puțin două ori mai mare
comparativ cu afacerile cel mai puțin digitalizate.
 Cu toate acestea, multe IMM-uri s-au confruntat cu bariere semnificative în ceea ce
privește adoptarea serviciilor digitale. Șansele ca aceste companii să profite de avantajele
noilor tehnologii sunt încă mult mai mici comparativ cu cele ale organizațiilor mai mari,
chiar dacă sunt conectate la internet în aceeași măsură. În ciuda beneficiilor digitalizării,
IMM-urile rămân în urma companiilor mai mari în ceea ce privește adoptarea aproape a
tuturor tehnologiilor (2). Cele mai mari decalaje sunt în digitalizarea proceselor
organizaționale interne, unde se poate câștiga cel mai mult prin eficientizare.

În fazele inițiale ale crizei COVID-19, guvernul a prioritizat sprijinul acordat

companiilor mici și medii prin introducerea de măsuri de ajutor financiar pe termen scurt,
pentru a atenua pierderile cu care s-au confruntat aceste companii. Următoarele politici au
jucat un rol important, permițând IMM-urilor să supraviețuiască în timpul crizei: acces
gratuit sau la costuri reduse la instrumente și servicii digitale; granturi și vouchere; resurse
informaționale online; programe de training și sprijin direct.
Dar ineficiența sau lipsa serviciilor de tip e-guvernare au pus la încercare instituțiile
statului în ultimul an demonstrând că incoerența platformelor și tehnologiilor devine riscantă
și pune sub semnul întrebării funcționarea aparatului administrativ în situații de criză. Este un
bun prilej de reflecție asupra a ceea ar trebui să ia sectorul public în considerare pentru a
continua măsurile de transformare digitală care să genereze structuri rezistente la șocuri și
care să garanteze siguranța cetățenilor.

Prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 38 din 30 martie 2020, privind

utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor
publice, s-a dat startul a ceea ce ar putea deveni o revoluție digitală în România.

Schimbările benefice care au avut loc - fie că vorbim de obligația impusă instituțiilor
publice prin OUG 38/2020 de a accepta înscrisuri în formă electronică și semnate digital, de
posibilitatea de a trimite documente și de a face plăți online prin platformele ghiseul.ro sau
aici.gov.ro - reprezintă doar digitalizarea unor servicii, și nu a administrației, fapt care
presupune o regândire a proceselor, a interacțiunii, a serviciilor etc.
Dacă plecăm de la una dintre definițiile politicii publice, sintetizată în Manualul de studiu
individual Politici Publice (autor Prof. Univ. Dr. Gabriela Pohoață): „un set de decizii
adoptate de către un actor sau un grup de actori cu privire la selectarea scopurilor şi a
mijloacelor necesare atingerii acestor scopuri într-o situaţie dată, actorii deţinând, în
principiu, putere de a aduce la îndeplinire aceste decizii”, atunci observăm că dorința
anterioară a Guvernului de digitalizare a instituțiilor și a mediului de afaceri a urmat căile
specifice, dar s-a lovit permanent de rigiditatea structurilor din teritoriu, de inerție și de
rezistența la schimbare. Pandemia a accelerat digitalizarea, transformând un proces pe care
unii îl consideraseră până recent drept un deziderat de lux într-un imperativ imediat general
valabil.

Transformarea pe care pandemia de COVID-19 a generat-o în piața muncii era de

neconceput la începutul anului 2020, deopotrivă de către angajatori și angajați. Telemunca
sau munca la distanță erau relativ puțin aplicate în practică, într-un număr limitat de domenii.
S-a dovedit, însă, că aceste modalități de desfășurare a muncii se pot aplica pe scară largă și
că abilitatea de a ne adapta de facto la un nou mod de lucru a fost subapreciată. Însă
conformarea cu cerințele legale asociate a pus, deseori, angajatorii în posturi dificile,
construind peste noapte infrastructura necesară susținerii acestui nou mod de lucru:
actualizarea contractelor de muncă și a politicilor interne pentru aplicarea corectă a
telemuncii și a muncii de la domiciliu, accesarea șomajului tehnic sau implementarea
programului de lucru cu timp redus, reacția rapidă în fața oricărei modificări legislative. Și
toate acestea s-au realizat, deseori, tot la distanță, așa încât digitalizarea și adaptarea
proceselor au reprezentat nu doar cel mai mare efort de transformare, dar și cea mai
importantă platformă a schimbării pentru majoritatea organizațiilor.

Privind la ineficiențele scoase la iveală în acest interval de funcționare în condiții

extreme a instituțiilor publice - de la școli, la instanțe până la autorități fiscale - observăm că
marea lor majoritate au drept cauză inadaptarea la un mediu în continuă schimbare. 60%
dintre angajați nu sunt pregătiți să facă față acestor schimbări. Imediat după ieșirea din starea
de urgență, au fost funcționari care s-au întors la hârtii. Digitalizarea înseamnă rapiditate,
analize și redesenarea proceselor, competențe adecvate, și nu simpla implementare de
instrumente digitale. Un serviciu public funcțional în online este în mod cert un progres, dar
nu aduce o schimbare de paradigmă care să vizeze procesele, structurile, angajații,
leadershipul și cetățenii în același timp. Atunci când iau măsuri de digitalizare, este crucial ca
guvernele să pună cetățenii în centru, să lucreze cu sectorul privat și instituțiile partenere și
să maximizeze beneficiile utilizând cele mai noi practici și tehnologii disponibile.
Cu toate acestea, o analiză a unei companii IT din septembrie 2020, releva că 50 de noi
plăți online sunt accesibile pe ghișeul.ro, iar pe platforma aici.gov.ro se pot depune
documente pentru instituțiile publice care nu au registratură online. Firmele au depus, într-o
lună, 160.000 de cereri pentru șomajul tehnic. Dacă se trece în mediul online, la bugetul de
stat se pot face economii. De exemplu, într-un an, se eliberează la ghișeu, 8,8 milioane de
certificate fiscale. Dacă toate ar fi emise electronic – costurile cu forța de munca ar scădea cu
50 de milioane de euro. Dacă în perioada mai-august 2019, online, la primăria sectorului 5
 București, s-au eliberat doar 44 de certificate fiscale, în 2020, în aceeași perioadă au fost
aproape 1200. Iar conturile nou create de contribuabili pe platforma primăriei au crescut de
13 ori. Interesant este că dacă în anul 2019 erau doar 4 persoane de peste 60 de ani cu un
cont, acum numărul lor depășește 500.

Studiul ”Citizens at the centre: Building digital public services in Central and
Eastern Europe (CEE)”, realizat recent de PwC CEE a elaborat Principiile de bază ale
digitalizării serviciilor publice, ca normă orientativă, o bază de studiu pentru orice aparat
administrativ care dorește să depășească rezistența la schimbare și rigiditatea despre care
aminteam mai sus. Aceste principii vizează:
Vocea cetățenilor: Ar trebui să îndrume deciziile, să fie un ghid pentru întreaga foaie de
parcurs a transformării serviciilor publice, astfel încât nevoile lor să primeze.
Abordare repetată: Generarea de servicii ar trebui să fie un proces continuu, nu doar un
pas la începutul construirii de portaluri și interfețe guvernamentale. Sunt necesare feedback
permanent și instrumente de monitorizare care să prevadă care sunt serviciile adaptate
nevoilor cetățenilor.
Conducere și guvernare: Decizia privind procesul de transformare, precum și
gestionarea acestuia sunt în responsabilitatea guvernului.
Interoperabilitatea datelor: Este unul dintre factorii cheie ai construirii unui guvern cu
adevărat conectat, care poate servi drept ghișeu unic pentru cetățeni. Datele integrate vor
permite luarea deciziilor bazate pe date corecte, creșterea eficienței interacțiunii între cetățeni
și administrația publică și o reducere corespunzătoare a costurilor, precum și creșterea
economiei bazate pe cunoaștere.
Pregătirea organizațională: Este esențială pentru implementarea serviciilor orientate
către utilizatori prin instrumente tehnologice, infrastructură și abilități corespunzătoare.
Îmbunătățirea competențelor angajaților din sectorul public, precum și ale
cetățenilor: studiul menționat estimează că 34% din locurile de muncă din sectorul public în
regiunea Europei Centrale și de Est riscă să fie înlocuite de automatizare la începutul anilor
2030, iar această predicție s-ar putea împlini mult mai repede în condițiile create de
pandemie.

Concluzii:
Chiar dacă restricțiile impuse de pandemie au grăbit digitalizarea și la nivelul
instituțiilor publice, este evident că mai sunt multe de făcut. Noi tehnologii se dezvoltă în
fiecare an. Sectorul public trebuie să se adapteze tendințelor din economie și societate pentru
a răspunde cu servicii de calitate, dar și pentru a-și asigura buna funcționare și resursele
 financiare. Revoluția digitală în serviciile publice este produsă de aceleași tehnologii ca și în
lumea afacerilor. Cu toate acestea, natura sectorului public aduce un set diferit de limitări,
provocări și oportunități, necesitând moduri diferite de a gândi potențialul acestor noi
tehnologii. Este nevoie de mare atenție pentru a nu se pierde din vedere aspectele juridice
asociate, care au două dimensiuni mari: una de conformitate (GDPR, protecția
consumatorului) și alta care ține de forța juridică a documentelor digitale, pentru că, să nu
uitam, contractele sunt semnate inclusiv pentru a fi puse în executare. În acest sens, pe de o
parte este nevoie de o accelerare a familiarizării instanțelor cu subiectul documentelor
semnate digital pentru a avea cât de curând o jurisprudență consecventă în materie, iar în
cazul agenților comerciali este necesară o atenție sporită și gândire în perspectivă potențial
litigioasă, pentru a adăuga beneficiilor digitalizării și siguranța juridică.

Surse de documentare:
(1) https://www.vodafone.com/content/dam/vodcom/files/vdf_files_2020/pdfs/sme-
digitalisation.pdf

(2) https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/digital-economy-and-society-index-desi

OUG nr. 38 din 30 martie 2020, privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul
autorităților și instituțiilor publice;

G. Pohoață, Politici Publice, Teorie și practică, Prouniversitaria, 2017;

Ghid de Politici Publice (UCDC- platfomă studenți FR);

blog PwC România / articol “O lecție din pandemie despre digitalizarea serviciilor publice”,
autor Dinu Bumbăcea.