Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, Bonn -

26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german,

recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria
muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziţie
între perioadele clasică şi romantică ale muzicii. El a lăsat
posterităţii opere nemuritoare, printre care:
 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a
Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri
de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial
al Uniunii Europene)
 5 concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al
4-lea şi al 5-lea Imperialul)
 Un concert pentru vioară şi orchestră
 Missa solemnis
 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Clar de lună, a 23-a
Appassionata)
 Sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
 16 cvartete pentru coarde
 Opera Fidelio

Biografie

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van
Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-
1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca
fiind data de naştere a lui Beethoven deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la
vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum această presupunere este încă
privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un
cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului
său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui
Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani,
cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a
tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în
1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după
scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu
capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească
cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o
Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui
Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven
reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă
faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de
editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe
care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.
Ludwig van Beethoven

În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său
concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi
Bratislava. După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven
deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în
Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze
tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se
adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti
ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, ca cele trei
sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57
"Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") şi a VI-a
("Pastorala"). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi
ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele
compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu
interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea
nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820
se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi
cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima
audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a
fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era
salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă
lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele
ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste
l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26
martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte
mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de
două ori exhumat şi reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Evoluţia stilului muzical

Producţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradiţional ca o punte între
Clasicism şi Romantism şi se poate împărţi în trei perioade:

 Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compoziţiile din tinereţe de la Bonn şi primii ani
în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn şi Mozart, şi desăvârşesc clasicismul
vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op.
18, foarte apropiat de compoziţiile similare ale lui Mozart.
 A doua perioadă (1807-1812), aşa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziţii ca simfonia
III-a (Eroica), concertele pentru pian şi orchestră nr.4 şi 5 (Imperialul), sonata pentru pian
Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele
dramatice şi noutăţile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.
 A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compoziţiile din această perioadă nu mai
pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie şi puternică
individualitate, eliberate de convenţiile tradiţionale. În muzica instrumentală introduce
recitative şi arii, în fugi, variaţiuni şi elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de
expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a şi Missa
solemnis, se depărtează complet de genul tradiţional: astfel în finalul simfoniei se
introduce o partitură pentru solişti vocali şi cor, în timp ce Missa solemnis iese din
tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

Andrei Scarlat – Scoala Nr. 186 Elena Vǎcǎrescu, clasa a VII-a A 2

Ludwig van Beethoven

Familia compozitorului era originara din Brabant, Belgia, tatal fiind muzician la Curtea din
Bonn. Dar in afara pasiunii pentru muzica avea si o alta, mult mai puternica : cea pentru bautura.
Mama viitorului compozitor era o femeie blanda si retrasa, cunoscuta pentru bunatatea ei;
incerca sa il suporte pe sotul indragostit mai curand de sticla decat de familie. Ludwig Beethoven
a iubit-o enorm, chiar si la batranete considerand-o inca cel mai bun prieten pe care il avusese
vreodata.
Familia Beethoven a avut sapte copii, dar doar cei trei baieti au supravietuit copilariei, Ludwig
fiind cel mai in varsta. Inca din copilarie Beethoven si-a dovedit pasiunea pentru muzica, sub
indrumarea tatalui sau, care la intoarcere de la carciuma sau de la Curte isi gasea intotdeauna
timp si pentru baiatul lui. Fara indoiala ca era talentat, iar tatal deja visa cu ochii deschisi cum
copilul sau devenea un al doilea Mozart, un copil minune care sa socheze intreaga lume
civilizata.
Pe 26 martie 1778, la varsta de 8 ani, Ludwig a sustinut primul sau concert public, la Cologne.
Pentru a profita de mitul Mozart, tatal anuntase publicul ca fiul sau are 6 ani. Acest nevinovat
truc publicitar l-a facut pe Beethoven sa creada mereu ca este de fapt mai tanar. Cand, ajuns la
anii maturitatii, a primit o copie a certificatului sau de botez, a crezut ca este al fratelui sau,
Ludwig Maria, nascut cu doi ani inaintea sa, dar care murise timpuriu.
Dar talentul de profesor si muzician al lui Johann s-a dovedit repede prea limitat pentru micul
Ludwig. Acesta avea nevoie de un profesor pe masura, un muzician renumit, primul dintre
acestia fiind Gottlob Neefe, sub conducerea caruia micul Ludwig a capatat primele notiuni
serioase de compozitie. Neefe a fost incantat de talentul micutului, asa ca s-a ocupat nu doar de
educatia muzicala a acestuia, ci i-a tinut si cursuri de filosofie antica si moderna.
In 1782, la varsta de 12 ani, Beethoven a publicat prima sa compozitie : variatiuni pentru pian pe
un mars de Ernst Christoph Dressler. In 1783 Neefe afirma intr-o publicatie muzicala ca elevul
sau, continuand in acest ritm, va ajunge cu siguranta noul Mozart.
In luna iunie 1784, beneficiind de recomandarile din partea lui Neefe, Ludwig a fost angajat ca
muzician la curtea lui Maximilian Franz, elector,  unde canta la orga. Proaspatul membru al
curtii avea doar 14 ani. A fost o ocazie care i-a oferit sansa de a frecventa noi cercuri sociale, de
a cunoaste alti muzicieni si potentiali protectori. Aici a cunoscut persoane care aveau sa-i ramana
prieteni pentru tot restul vietii : familia Ries, familia von Breuning, Karlm Amenda, Franz
Gerhard Wegeler.
In paralel cu noua sa slujba Ludwig s-a trezit pus in situatia de a-si indeplini treptat tatal, luand
conducerea familiei. In primul rand s-a vazut nevoit sa asigure suportul financiar, deoarece
Johann, mai tot timpul beat, incepuse sa-si neglijeze tot mai mult slujba de la curte. Tanarul
Beethoven trebuia sa aiba grija de cei doi frati mai mici, o obligatie pe care a acceptat-o bucuros
si pe care avea sa o respecte toata viata, chiar daca uneori intr-un mod excesiv.
Printul Maximilian Franz era pe deplin constient de talentul noului muzician, asa ca l-a trimis pe
Beethoven la Viena, in 1787. Planul era ca Ludwig sa il intalneasca pe Mozart, alaturi de care ar
fi putut invata enorm. Viena era, in definitiv, centrul cultural al intregului imperiu, locul in care
se adunau doar cei mai buni. Nu se stie exact cum anume s-a desfasurat intalnirea dintre cei doi,
desi unele surse afirma ca Mozart, dupa ce l-a vazut pe Beethoven "la lucru", ar fi declarat
"Tineti-i minte numele, o sa tot auziti de el".
Dar Beethoven a trebuit sa se intoarca de urgenta la Bonn, dupa ce a primit o scrisoare : mama sa
era pe moartea. Cea care avusese grija de el si ii fusese alaturi, avea sa treaca in nefiinta pe 17
iulie 1787. A fost o grea lovitura pentru Beethoven, care si-a revenit in timp. Cinci ani mai
tarziu, in 1792, Beethoven s-a intors la Viena, cu o noua bursa pentru doi ani, oferita de Printul
Elector. Nu avea sa se mai intoarca vreodata in orasul sau natal.

Andrei Scarlat – Scoala Nr. 186 Elena Vǎcǎrescu, clasa a VII-a A 3

Ludwig van Beethoven

La Viena, tanarul muzician a luat lectii de la Haydn, apoi de la Albrechtsberger si Salieri. I-a
impresionat pe toti prin virtuozitate si capacitatea de a improviza. In 1794 a compus opus 1, trei
lucrari pentru pian.
Un an mai tarziu avea primul sau concert public din Viena, in cadrul unui recital la care fiecare
muzician isi prezenta compozitiile proprii. A plecat apoi in turneu : Praga, Dresda, Leipzig si
Berlin, la final Budapesta. Beethoven isi facuse numeroase cunostiinte, toate personalitatile lumii
muzicale si aristocratice admirandu-l pe tanarul compozitor. Dar mai ales iubitorii muzicii il
sustineau cu entuziasm si chiar cu o anumita doza de fanatism pe tanarul compozitor. Relatia
dintre compozitor si admiratori nu a decurs fara incidente, Beethoven avand adesea mici
incidente din cauza temperamentului. Dar nu uita niciodata sa isi ceara scuze, foarte sincer, dar si
foarte protocolar. Talentul sau ii permitea insa sa fie mai impulsiv, oricine acceptandu-i micile
iesiri ca un compromis necesar pentru a fi prieten cu Beethoven.
 

 
In 1800, Beethoven a organizat un nou concert la Viena, in care a prezentat si prima sa simfonie.
Chiar daca astazi aceasta compozitie apare ca puternic influentata de Mozart si Haydn, in epoca
melomanii au gasit simfonia stranie, prea extravaganta si chiar excentrica. Beethoven, desi un
compozitor nou, aflat la inceput de drum, deja incepuse sa depaseasca limitele timpului sau.  Pe
fondul acestui succes au venit si primele semne de neliniste.
Din 1801 Beethoven le-a marturisit colegilor ca auzul incepe sa-i slabeasca tot mai mult. Era o
ironie amara, demna de teatrul absurd, ca un mare compozitor sa-si piarda auzul. Intr-un faimos
text, scris in 1802, Beethoven afirma revoltat ca decat sa devina un muzician surd prefera sa nu
mai traiasca. Dar pasiunea pentru muzica l-a facut sa continue. In definitiv, cat timp acest
handicap mai putea fi tinut sub control, mai era timp pentru creatie. Beethoven nu s-a sinucis si
nu a renuntat la muzica, dar a incercat sa foloseasca la maxim timpul pe care il mai avea,
compunand mai multe sonate pentru pian, simfoniile cu numarul doi si trei si multe alte lucrari.
 A compus cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trait, incercand sa foloseasca fiecare
moment liber, neglijand somnul, mancarea, prietenii. Si intr-un fel, chiar asa se intampla,
surzenia aducand pentru multi sfarsitul lui Beethoven. Sau cel putin asa isi doreau adversarii, iar
cei care il iubeau se temeau.
Povestea care a stat in spatele celei de a treia simfonii, "Eroica", i-a pasionat pe admiratori, caci
Beethoven o compusese in onoarea lui Bonaparte, pe care il vedea ca pe un eliberator. Dar,
foarte repede, Beethoven a ajuns sa-l deteste pe Imparat si i-a eliminat numele din partitura.
Chiar si asa, la premiera din 7 aprilie 1805, toti stiau despre cine este vorba. In paralel,
Beethoven a terminat prima si singura sa opera, Leonore, pentru care a scris nu mai putin de
patru uverturi diferite. La premiera din 20 noiembrie 1805 numele a fost insa schimbat in
Fidelio, cu toata opozitia autorului. Publicul a fost restrans si neobisnuit : un grup de ofiteri
francezi, pentru ca Napoleon cucerise Viena pentru prima data. Avea sa o faca din nou in 1809.
In anii care au urmat, Beethoven a incercat sa compuna chiar mai mult, atunci luand nastere
Pastorala, Uvertura Coriolan, Fur Elise. Avea numerosi elevi, alegandu-i in functie de talent si
preferandu-i pe tinerii promitatori. Si mai ales pe tinerele eleve, pasionate de muzica, de care
avea sa se indragosteasca nu doar o data. Unul dintre elevii sai celebri a fost Arhiepiscopul
Rudolph, fratele imparatului, care avea sa-i devina mai tarziu prieten si protector.
In 1809, Beethoven a vrut sa paraseasca Viena dupa ce primise o invitatie din partea lui Jerome
Bonaparte. Vechea sa prietena, contesa Anna Marie Erdody, a reusit sa-l convinga sa ramana, cu
ajutorul bogatilor sai admiratori : Arhiepiscopul Rudolph, prinul Lobkowitz si printul Kinsky.
Acestia i-au oferit compozitorului o subventie anuala generoasa, de 4000 de florini, care i-a dat
acestuia sansa de a trai fara griji financiare. Singura conditie era ca Beethoven sa nu paraseasca
Viena, asa ca Beethoven a acceptat entuziasmat. Prin aceasta subventie a devenit primul
compozitor independent.

Andrei Scarlat – Scoala Nr. 186 Elena Vǎcǎrescu, clasa a VII-a A 4

Ludwig van Beethoven

 Pana la el compozitori mai mult sau mai putini importanti, dar si nume ca Bach, Mozart sau
Haydn erau angajati cu contract, fiind practic un fel de slujitori ai caselor artistocratice. Nu aveau
mai multe drepturi decat ceilalti angajati, slujba lor fiind sa compuna si sa dea concerte. Asa ca
Beethoven devenea compozitorul cu un statut privilegiat : putea sa compuna ce dorea, cand
dorea, sa accepte sau sa respinga comenzile.
La sfarsitul lunii iulie 1812,  Beethoven l-a intalnit pentru prima data pe Goethe. Cei doi erau
legati de o admiratie reciproca, desi nu se puteau intelege. Compozitorul il gasea pe scriitor prea
servil, in timp ce acesta il considera pe Beethoven un "salbatic". Neintelegerile dintre cei doi nu
au afectat relatia profesionala, Beethoven folosind numeroase poeme ale lui Goethe ca texte
pentru compozitiile sale.
Dar perioada de liniste a luat sfarsit dintr-o data, cand unul dintre sponsori, printul Lobkowitz, a
inceput sa aiba dificultati financiare, iar mostenitorii printului Kinski - care murise intr-un
accident de calarie - au taiat partea lor din subventie. Beethoven s-a trezit deodata fara
importantul sprijn financiar. A inceput din nou sa caute surse de venit, compunand si asteptand
un suport, care parea sa nu mai vina.
Intre timp se lupta si cu surzenia tot mai pronuntata. Un sprijin real a fost inventatorul ceh
Johann Nepomuk Maelzel, considerat de unii un adevarat geniu, de altii un farsor. Maelzel l-a
contactat pe Beethoven, caruia ii oferise si in trecut mai multe dintre inventiile sale - cornete
acustice, sisteme de amplificare a sunetului - pentru a-l ajuta sa depaseasca surzenia. In 1813
Beethoven a compus "Victoria lui Wellington", o lucrare scrisa pentru un instrument mecanic
realizat de Maelzel, numit "panharmonicon". Dar cea mai de folos inventie a fost metronomul,
care a ajutat la evolutia muzicii si in special pe Beethoven, care l-a folosit cu entuziasm.
In 1814 a prezentat noile sale compozitii, intre care Simfonia a saptea si a opta, dar si o versiune
noua a operei Fidelio, care de aceasta data s-a bucurat de un real succes. Apoi a urmat reunirea
Congresului de la Viena, unde se decidea viitorul Europei dupa epoca lui Napoleon. A fost unul
dintre momentele de glorie ale lui Beethoven, care, invitat sa dea mai multe concerte, s-a bucurat
de recunoasterea si admiratia pe care le merita.
Pe 15 noiembrie 1815 viata personala a lui Beethoven a trecut printr-o noua criza, odata cu
moartea fratelui sau, Kaspar Karl, care lasa in urma o sotie si un fiu, in varsta de noua ani.
Potrivit testamentului, Kaspar ii cerea lui Ludwig sa aiba grija de familia sa. Beethoven si-a luat
rolul foarte in serios, cu o devotiune care parea amuzanta la un celibatar de 45 de ani, surd si
preocupat mai curand de muzica pe care nu o mai putea auzi decat in amintire. Dar ii era foarte
greu sa inteleaga si sa accepte purtarea unui copil, ceea ce a dus in final la certuri, un proces
intentat mamei copilului, un conflict perpetuu si numeroase probleme.
In 1816, Carl Czerny, viitorul profesor al lui Franz Liszt si candva elevul lui Beethoven, a
devenit profesorul de muzica al micului Karl. Dar acesta nu a avut talentul pe care il spera
Beethoven.
Compozitorul s-a refugiat din nou in creatie, cum avea sa faca mereu, si a lucrat cu o adevarata
furie, de atunci datand prima varianta a ceea ce avea sa devina Simfonia a IX-a. In 1822, cu
ocazia triumfului vienez al lui Gioachino Rossini; acesta a avut sansa atunci de a-l intalni pe
Beethoven din nou. Chiar daca nu vorbeau aceeasi limba, iar surzenia lui Beethoven ii impiedica
sa comunice altfel decat in propozitii sau doar cuvinte foarte scurte, cei doi au petrecut un scurt
timp discutand despre muzica. La final, Beethoven nu isi schimbase parerea despre opera italiana
: o tolera, dar o considera superficiala si neserioasa.
Simfonia a 9- a fost terminata in 1823, in acelasi an cu Missa Solemnis. Liszt, care atunci avea
doar 11 ani, l-a intalnit pentru prima oara pe Beethoven pe 13 aprilie, cand marele compozitor a
venit la concertul talentatului copil. Beethoven nu a ezitat sa-l felicite pe Liszt, care in semn de
pretuire avea, peste multi ani, sa transcrie pentru pian toate simfoniile lui Beethoven.
Pe 24 mai 1824 a avut loc premiera Simfoniei a 9-a, care s-a dovedit un succes urias, in pofida
dificultatilor muzicale. Din pacate succesul nu s-a materializat si sub forma unor incasari pe
masura, dificultatile financiare fiind deja o constanta in viata compozitorului. Acesta se
obisnuise de ani buni sa stranga o buna parte din castigurile sale pentru nepotul sau, Karl.

Andrei Scarlat – Scoala Nr. 186 Elena Vǎcǎrescu, clasa a VII-a A 5

Ludwig van Beethoven

In ultima perioada a vietii sale Beethoven a compus mai multe quartete, care si astazi sunt dificil
de interpretat din cauza complexitatii si a inceput sa lucreze la cea de a 10-a simfonie. In 1826,
Beethoven a racit, o afectiune banala pe care a ignorat-o pana cand starea sa s-a agravat tot mai
mult. A murit pe 26 martie 1827, inconjurat de prietenii apropiati, chiar in timp ce afara
izbucnise o puternica furtuna

Andrei Scarlat – Scoala Nr. 186 Elena Vǎcǎrescu, clasa a VII-a A 6