Contabilitatea managerială avansată

Tema 4. Generalizarea costurilor de producţie şi metodele tradiţionale de calculaţie a

costului de producţie

4.1. Concepte de bază ale sistemelor de evidenţă şi calculaţie a costurilor

4.2. Calculaţia costurilor pe comenzi de producţie (fabricaţie): domeniul de aplicare şi
caracteristicile principale
4.3. Calculaţia costurilor pe faze de fabricaţie şi evaluarea producţiei în curs de execuţie

4.1. Concepte de bază ale sistemelor de evidenţă şi calculaţie a costurilor

Sistemul de evidenţă şi calculaţie a costurilor al fiecărei entităţi ar trebui proiectat astfel încât să
furnizeze managerilor informaţiile de care aceştia au nevoie pentru a gestiona activităţile. Strategia şi
activităţile entităţii îi ghidează pe contabili în proiectarea sistemului. Sistemul de evidenţă şi calculaţie a
costurilor nu ar trebui niciodată să dicteze alegerile strategice sau operaţionale.
Înainte de a începe să studiem detaliat diferitele sisteme de evidenţă şi calculaţie a costurilor,
trebuie să ne amintim următoarele:

1. Sistemele de evidenţă şi calculaţie a costurilor sunt cele care trebuie să se adapteze la

activităţile de exploatare şi nu invers. Orice modificare semnificativă a activităţilor de exploatare va
justifica probabil o modificare corespunzătoare a sistemului de evidenţă şi calculaţie a costurilor.
Elaborarea unui sistem adevărat începe cu studierea modului în care se derulează activităţile de exploatare
(bază), după care, pe baza acestui studiu, se determină informaţiile care urmează să fie colectate şi
raportate.

2. Sistemele de evidenţă şi calculaţie a costurilor consemnează diferitele costuri în scopuri de a

facilita procesul decizional. Deoarece deciziile specifice care ar putea fi necesare în viitor nu pot fi
întotdeauna prevăzute, sistemele de evidenţă şi calculaţie a costurilor sunt elaborate astfel încât să
răspundă unei game largi de nevoi informaţionale ale managerilor. Deci contabilii trebuie să acorde atenţie
în special acelor componente ale sistemelor de evidenţă şi calculaţie a costurilor al căror scop este să
furnizeze toate datele referitoare la costuri care arată cum sunt folosite resursele unei entităţi de către
diferitele obiecte de cost specifice (produse sau servicii). Managerii folosesc informaţiile privitoare la
costurile produselor pentru a lua decizii, a elabora strategii, a planifica şi controla, a gestiona cheltuielile şi
evalua stocurile.

3. Sistemele de evidenţă şi calculaţie a costurilor nu sunt decât una dintre numeroasele surse de
informaţii utilizate de manageri. În procesul de luare a deciziilor, managerii combină informaţiile legate
de costuri cu alte informaţii, fără legătură cu costurile (cum ar fi observarea directă a activităţii de
exploatare), precum şi cu indicatorii de performanţă nefinanciari (cum ar fi timpul de montare – reglare a
utilajelor, ponderea absenţelor de la locul de muncă sau numărul de reclamaţii primite de la clienţi).

4. Metoda cost - avantaje are un rol esenţial în elaborarea şi alegerea sistemelor de evidenţă şi
calculaţie a costurilor. Costurile unui sistem complex inclusiv cele legate de instruirea managerilor şi a
personalului în utilizarea sa, pot fi toate ridicate. Managerii ar trebui să instaleze un sistem mai complex
numai atunci când sunt convinşi că beneficiile (avantajele) adiţionale aduse de noul sistem (cum ar fi
capacitatea de a lua decizii mai bine fundamentate) vor depăşi costurile adiţionale ale acestuia.

Calculaţia costului constituie un proces care poate fi organizat prin desfășurarea anumitor etape
succesive, ilustrate în figura 4.1.

37
 Contabilitatea managerială avansată

(1) documentarea şi gruparea costurilor pe obiecte de

evidenţă şi obiecte de calculaţie;

(2) preluarea producţiei în curs de execuţie aferentă diferitor

obiecte de calculaţie la începutul perioadei de gestiune
(contul 215 „Producţia în curs de execuţie”);

(3) înregistrarea costurilor directe pe tipuri de activităţi –de

bază şi auxiliare (conturile 811 „Activităţi de bază” şi 812
„Activităţi auxiliare”), precum şi a costurilor indirecte de
producţie (contul 821 „Costuri indirecte de producţie”) pe
tipuri de activităţi;

(4) repartizarea costurilor indirecte de producţie ale secţiilor

auxiliare pe obiecte de calculaţie;

(5) repartizarea costurilor activităţii auxiliare asupra

activităţii de bază şi asupra altor beneficiari;
Etapele
calculaţiei
costului (6) repartizarea costurilor indirecte de producţie ale secţiilor
de bază pe obiecte de calculaţie;

(7) evaluarea deşeurilor recuperabile şi excluderea lor din

totalul costurilor directe de materiale colectate;

(8) determinarea costului rebuturilor definitive şi scăderea lor

din totalul costurilor de producţie colectate;

(9) determinarea costului producţiei în curs de execuţie la

finele perioadei de gestiune şi excluderea acesteia din totalul
costurilor de producţie colectate;

(10) calcularea costului efectiv total şi unitar de producţie

Figura 4.1 Etapele calculaţiei costului produselor fabricate (servicii prestate, lucrări executate)
Costul producţiei totale se determină în baza următoarei relaţii de calcul:

Costul producţiei totale = P ex în. + Ct–- Dr – Rd – P ex sf .

unde,
P ex în. – valoarea producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei de gestiune;
Ct – costuri totale de producţie
Dr – deşeuri recuperabile
Rd – rebuturi definitive
P ex sf . – valoarea producţiei în curs de execuţie la finele perioadei de gestiune.

38
 Contabilitatea managerială avansată

Conceptele de bază ale sistemelor de evidenţă şi calculaţie a costurilor

Pentru a prezenta sistemele de evidenţă şi calculaţie a costurilor urmează să ne amintim următoarele
noţiuni, denumite şi conceptele de bază utilizate pentru elaborarea sistemelor în cauză:
a) Obiect (sau purtător) de cost reprezintă orice element pentru care se doreşte o cuantificare a
costurilor, de exemplu, un produs (o pompă hidraulică) sau un serviciu (repararea unei pompe hidraulice).
b) Costuri directe ale unui obiect de cost sunt costurile legate de un anumit obiect de cost şi care
pot fi atribuite direct acestuia într-un mod fezabil ((posibil, care se poate face) din punct de vedere
economic (eficient).
c) Costurile indirecte ale unui obiect de cost reprezintă costurile legate de un anumit obiect de cost,
dar care nu pot fi atribuite direct acestuia într-un mod fezabil din punct de vedere economic (eficient).
Costurile indirecte sunt repartizate obiectelor de cost folosind o metodă de repartizare a costurilor.
Imputarea costurilor este un termen general, care se referă la asocierea anumitor costuri, fie acestea
directe sau indirecte, cu un obiect de cost.
Atribuirea costurilor este un termen specific care desemnează imputarea costurilor directe.
Repartizarea costurilor se referă în mod specific la imputarea costurilor indirecte. Relaţiile dintre
aceste trei concepte pot fi prezentate grafic astfel:

Imputarea costurilor

Atribuirea
Costuri costurilor
directe
Obiect
Repartizarea de cost
costurilor
Costuri
indirecte

Sistemele de evidenţă şi calculaţie a costurilor mai folosesc următorii termeni:

Lot de costuri definit ca grupare de articole de cost identice. Loturile de costuri pot fi largi (de
exemplu, toate costurile entităţii producătoare) sau restrânse (de exemplu, costurile aferente exploatării
utilajelor şi decupării =tăiere, împărţire în părţi egale materialelor).
Baza de repartizare a costurilor reprezintă modul sau metoda posibilă, cum ar trebui o entitate să
repartizeze între diferitele sale produse costurile indirecte, de exemplu, costurile legate de exploatarea
utilajelor de decupare a materialelor acumulate într-un singur lot de costuri. O bază de repartizare a
costurilor poate fi financiară, (de exemplu, costurile directe ale muncii), ori nefinanciară (de exemplu,
numărul de ore-maşină). De reţinut, că atunci când obiectul de cost este o comandă de producţie, un produs
sau un client, baza de repartizare a costurilor mai este numită şi baza de aplicare a costurilor.

Kcip = Total costuri indirecte de producţie

Total bază de repartizare

Unul dintre principalele obiecte de cost ale unui sistem contabil îl constituie produsele. Un alt
obiect de cost important îl reprezintă centrele de responsabilitate, care sunt părţi, segmente sau subunităţi
dintr-o entitate ale căror manageri sunt responsabili de anumite activităţi specifice. Exemple de centre de
responsabilitate sunt secţiile departamentele, grupurile de departamente, diviziunile sau teritoriile
geografice. Aceşti doi purtători de costuri (produsele şi secţiile) ilustrează două scopuri ale contabilităţii
manageriale, şi anume, furnizarea de informaţii pentru:
1) planificare şi control, şi

39
 Contabilitatea managerială avansată
2) determinarea costurilor produselor. De exemplu, într-o entitate care fabrică mobilă la comandă,
costul lemnului şi salariile muncitorilor sunt imputate: a) secţiei de producţie în scop de control şi evaluare
a performanţelor (de exemplu, pentru a determina dacă muncitorii au decupat lemnul şi asamblat mobila în
mod eficient) şi b) mobilelor finisate în scop de evaluare a stocurilor. Estimarea costului unui articol de
mobilier înainte de fabricarea acestuia stă adesea la baza deciziei de fixare a preţului.
Cel mai frecvent întâlnit centru de responsabilitate este departamentul sau secţia. Identificarea
costurilor aferente unei secţii îi ajută pe managerii de secţie să controleze cheltuielile pentru care sunt
responsabili. Ea le permite, de asemenea, managerilor superiori să evalueze performanţele subordonaţilor
lor şi cele ale subunităţilor, analizate ca investiţii economice. În entităţile producătoare, costurile secţiei sau
departamentului de producţie includ toate costurile legate de materii primă, muncă din producţie, costurile
şi cheltuielile cu supravegherea, asistenţa tehnică, producţia şi controlul calităţii.
Pentru a imputa costurile pe produse sau servicii, se folosesc două tipuri principale de sisteme:
1. Sistemul de evidenţă şi calculaţie a costurilor pe comenzi de producţie. În acest sistem,
obiectul de cost îl reprezintă una sau mai multe unităţi distincte dint-un produs sau serviciu, numite
comandă de producţie. Adesea, produsul sau serviciul corespunde unei singure unităţi: de exemplu, o
campanie publicitară produsă de televiziune sau altă companie, un serviciu de reparaţie executat la centru
de deservire BMW, un utilaj specializat fabricat de entitatea Moldavhidromaş S.A.

2. Sistemul de evidenţă şi calculaţie a costurilor pe faze de producţie. În acest sistem, obiectul

de cost îl reprezintă mase de unităţi identice sau similare dintr-un produs sau serviciu. De exemplu,
Moldcel prestează acelaşi serviciu tuturor clienţilor săi atunci când prelucrează depozitele primite de la
aceştia. Tuturor clienţilor entităţii S.A. „Floare” le este livrat acelaşi produs (covoare sau traversă). În
fiecare perioadă sau exerciţiu, sistemele de calculaţie a costurilor pe faze de producţie împart costurile
totale legate de furnizarea unui produs sau serviciu identic sau similar la numărul total de unităţi produse
pentru a determina un cost unitar.
Acesta reprezintă costul mediu aplicabil fiecăreia dintre unităţile identice sau similare produse.

Exemple de utilizări ale calculaţiei costurilor pe comenzi şi pe faze: în servicii, comerţ şi

producţie
Servicii Comerţ Producţie
Utilizarea calculaţiei
costurilor pe comenzi

Utilizarea calculaţiei
costurilor pe faze

Numeroase entităţi au sisteme de evidenţă şi calculaţie a costurilor care nu sunt nici pure calculaţii
pe comenzi de producţie, nici pure calculaţii pe faze de producţie, ci conţin elemente din ambele tipuri de
sisteme.

4.2. Calculaţia costurilor pe comenzi de producţie: domeniul de aplicare şi

caracteristicile principale

Sistemul de contabilitate a costurilor pe comenzi de producţie reprezintă un sistem de evidenţă şi

calculaţie a costurilor pe produs prin care costurile privind materiile prime, forţa de muncă şi consumurile
generale privind producţia sunt alocate anumitor comenzi sau loturi de produse. În cadrul acestui sistem
40
 Contabilitatea managerială avansată
costul unitar ale produselor este calculat prin împărţirea costului total de producţie aferent fiecărei comenzi
la numărul de unităţi de produs executate pentru comanda respectivă. De menţionat, că în calitate de obiect
de evidenţă se consideră comanda, iar ca obiect de cost – tipul de produs, serviciu lansat cu comanda
respectivă
Sistemul de calculaţie a costurilor pe comenzi de producţie reprezintă trei caracteristici de bază:
1. colectează toate costurile de producţie şi le repartizează asupra unor comenzi sau loturi de
produse specifice;
2. acumulează şi cuantifică toate costurile aferente fiecărei comenzi;
3. utilizează un cont sintetic „Producţia în curs de execuţie”colectând în fişe de evidenţă costurile
pe comenzi aferente fiecărei comenzi asupra căreia se lucrează.

Exemplul 4.1. Calcularea costurilor imputabile unei comenzi de producţie specifice urmează o
serie paşi, această procedură fiind utilă pentru determinarea costurilor unei comenzi atât în producţie cât
şi în comerţ sau servicii. Comanda specifică (W) care o vom examina se referă la producerea şi instalarea
unei pompe ermetice de pompare a apei pentru entitatea XX.
 Bazându-se pe o estimare a costurilor, S.A. „Moldavhidromaş” fixează preţul la 95 000 lei,
preţ care îi va asigura S.A. obţinerea unui profit, dar şi să estimeze corect costurile
comenzilor viitoare.
 Costurile materiilor prime directe pentru comanda W sunt de 45 000 lei; costurile muncii de
producţie directe sunt de 15 600 lei. Costurile materiilor prime directe sunt calculate prin
înmulţirea cantităţii din fiecare materie primă folosite pentru comanda W cu costul unitar
al acesteia (numit şi „cotă a costului direct”) şi apoi însumarea tuturor costurilor
materiilor prime astfel obţinute. Similar sau determinat costurile muncii de producţie
directe, adică înmulţirea numărului de ore lucrate de fiecare angajat la comanda W cu
tariful salarial al acestuia şi apoi însumarea tuturor costurilor astfel obţinute.
 Numărul efectiv total de ore de muncă de producţie directă constituie 13 500 ore, care
constituie baza de repartizare a costurilor indirecte.
 Totalul efectiv al costurilor de producţie indirecte este de 742 500 lei.
Pasul 1. Identificarea comenzii care constituie obiectul de cost ales.

Pasul 2. Identificarea costurilor directe ale comenzii.

Pasul 3. Alegerea bazelor de repartizare a costurilor indirecte asupra comenzii

Pasul 4. Identificarea costurilor indirecte asociate fiecărei baze de repartizare.

Pasul 5. Calcularea cotei unitare de repartizare a costurilor indirecte asupra comenzii (a cotei pe
unitate de bază de repartizare aleasă). Pentru fiecare lot de costuri, cota de repartizare a costurilor
indirecte este calculată prin împărţirea sumei totale a costurilor indirecte din lot (determinat în pasul 4) la
cantitatea totală de bază de repartizare a costurilor (determinată în pasul 3). S.A. „Moldavhidromaş”
calculează cota de repartizare pentru lotul său unic de costuri generale de producţie astfel:

Cota efectivă de Costuri efective totale Cantitate efectivă

repartizare a cos- = din lotul de costuri : totală de bază de =
turilor indirecte indirecte repartizare a costurilor

41
 Contabilitatea managerială avansată
Pasul 6. Calcularea costurilor indirecte repartizate comenzii. Costurile indirecte ale unei comenzi
sunt calculate prin înmulţirea cantităţii efective din fiecare bază de repartizare (câte o bază de repartizare
pentru fiecare lot de costuri) asociată comenzii cu cota costurilor indirecte corespunzătoare fiecărei baze de
repartizare (determinat în pasul 5). Pentru a fabrica pompa entitatea utilizează 109 ore de muncă de
producţie directă (din totalul de 13 500 ore), care constituie baza de repartizare a unicului său lot de
costuri indirecte. Costurile indirecte repartizate comenzii de producţie a pompei sunt egale cu
_______________________________

Pasul 7. Calcularea costului total al comenzii prin însumarea tuturor costurilor directe şi
indirecte imputate comenzii. Costul comenzii de producţie executate pentru entitatea XX este de lei,
calculat astfel:

Reamintim că S.A.”Moldavhidromaş” a încasat 95 000 lei pentru această comandă de producţie.

În baza acestui venit, sistemul de calculaţie a costurilor efective reflectă o marjă brută absolută de
28 405 lei ( 95 000 – 66 595) şi o marjă brută procentuală de 29,9% (28 405 : 95 000 = 0,299).

4.3. Calculaţia costurilor pe faze de fabricaţie şi evaluarea producţiei în curs de

execuţie
Într-un sistem de calculaţie a costurilor pe faze de fabricaţie, costul unitar al unui produs sau
serviciu este obţinut prin imputarea costurilor totale multor unităţi identice sau similare. Acest sistem este
adecvat atunci când sunt produse mase de unităţi identice sau similare. În acest sistem, fiecărei unităţi îi
este repartizată aceeaşi cantitate din costurile materiilor prime directe, costurile manoperei de producţie
directe şi costurile indirecte de producţie. Costurile unitare sunt apoi calculate prin împărţirea costurilor
totale suportate la numărul de unităţi fabricate în procesul de producţie.
Principala diferenţă dintre modelul de calculaţie a costurilor pe faza de fabricaţie şi acel pe comenzi
de producţie constă în modul în care costurile sunt repartizate pe produse. În acest sistem este folosită
tehnica valorilor medii pentru a calcula costurile unitare ale produselor şi serviciilor.
Contul Producţia în curs de execuţie reprezintă punctul central al metodei de calculaţie pe faze. De
regulă, sistemul de calculaţie a costurilor pe faze de fabricaţie cuprinde trei cazuri, şi anume:
1. Calculaţia costurilor pe faze de fabricaţie fără stoc iniţial şi fără stoc final de produse în curs de
execuţie. Acest caz prezintă conceptele fundamentale de calculaţie a costurilor pe faze de fabricaţie şi
ilustrează particularităţile stabilirii costurilor medii.
2. Calculaţia costurilor pe faze de fabricaţie fără stoc iniţial şi cu un oarecare stoc final de produse
în curs de execuţie. Acest caz introduce conceptul de unităţi echivalente.
3. Calculaţia costurilor pe faze de fabricaţie cu stoc iniţial şi stoc final de produse în curs de
execuţie. Acest caz este mai complex şi descrie efectul ipotezelor privind fluxurile de costuri, specifice
metodei mediei ponderate şi FIFO, asupra costului unităţilor finisate şi a stocului de produse în curs de
execuţie.

Exemplul 4.2, cazul 1. Presupunem că la începutul lunii septembrie XX nu există un stoc iniţial de
covoare în secţia de ţesut la „Floare - Carpet”. În timpul lunii septembrie entitatea a început, a terminat
ţesutul şi a transferat către secţia finisare 800 de covoare.

Informaţiile pentru secţia de ţesut pe septembrie prezintă:

Unităţi fizice, septembrie N
Produse în curs de execuţie, stoc iniţial 1 septembrie N 0 unităţi
Începute în luna septembrie 800 unităţi
Ţesute şi transferate secţiei finisare 800 unităţi
Produse în curs de execuţie, stoc final (30 septembrie N) 0 unităţi
42
 Contabilitatea managerială avansată
Costuri totale, septembrie N

Costuri ale materiilor prime directe adăugate pe parcursul lunii septembrie 408 000 lei
Costuri de prelucrare adăugate pe parcursul lunii septembrie 340 000 lei
Total costuri ale secţiei de ţesut adăugate pe parcursul lunii septembrie 748 000 lei

„Floare - Carpet” înregistrează costurile materiilor prime directe şi costurile de prelucrare aferente
secţiei de ţesut pe măsura ce aceste costuri sunt suportate. Costul mediu în secţia de ţesut este de 935 lei
(748 00 lei : 800 unităţi), cu următoarele specificaţii:

Costuri ale materiilor prime directe pe unitate:

Costuri de prelucrare pe unitate:
Cost pe unitate aferent secţiei de ţesut:

Exemplul 4.2, cazul 2. În octombrie „Floare - Carpet” introduce alte 800 de covoare în secţia de
ţesut. Întrucât toate covoarele au fost ţesute şi transmise secţiei de finisare nu există un stoc iniţial de
produse în curs de execuţie. Unii clienţi au plasat comenzile târziu, astfel încât nu toate covoarele începute
în octombrie au fost ţesute. Doar 575 de unităţi au fost transferate secţiei de finisare. Datele pentru secţia
de ţesut pe octombrie sunt:

Unităţi fizice, octombrie N

Produse în curs de execuţie, stoc iniţial 1 octombrie 0 unităţi
Începute în luna octombrie N 800 unităţi
Ţesute şi transferate secţiei finisare 575 unităţi
Produse în curs de execuţie, stoc final (31 octombrie N) 225 unităţi

Cele 225 de covoare parţial ţesute la 31 octombrie nu sunt complet prelucrate raportate la materiile
prime şi costurile de prelucrare directe. Pe baza raportului intre produsele finisate şi numărul total de
covoare necesare a fi ţesute, dar care încă se află în procesul de ţesut, un supraveghetor al secţiei a estimat
că covoarele parţial ţesute sunt finisate, în medie la 90% din perspectiva costurilor de materiale şi 75% a
celor de muncă directe.

Costuri totale, octombrie N

Costuri ale materiilor prime directe adăugate pe parcursul lunii octombrie N 306 000 lei
Costuri de prelucrare adăugate pe parcursul lunii octombrie N 255 000 lei
Total costuri ale secţiei de ţesut adăugate pe parcursul lunii octombrie N 561 000 lei

*Precizia estimării privind gradul de finisare raportat la costurile de prelucrare depinde de atenţia,
calificarea şi experienţa celui care face estimarea şi de natura procesului de prelucrare. Estimarea gradului
de finisare este de obicei mai uşoară dacă se raportează la costurile materiilor prime directe decât la
costurile de prelucrare, deoarece întreaga cantitate de materii prime directe necesare pentru o unitate parţial
finisată pot fi măsurate cu mai multă precizie. Totuşi, în unele ramuri, cum ar fi industria textilă, nu este
posibilă o estimare. Motivul se explică prin faptul că, cantităţile mari de produse aflate în curs de fabricaţie
fac din estimare o sarcină costisitoare. În aceste cazuri toate produsele în curs de fabricaţie din fiecare
departament sunt presupuse a fi finisate într-o anumită proporţie în raport cu costurile de prelucrare (de
exemplu, finisate la o treime, la o jumătate sau la două treimi).
Deci, sarcina principală este de a calcula:
1) costul unităţilor complet finisate, şi
2) costul unităţilor parţial finisate aflate în curs de execuţie (fabricaţie), la sfârşitul perioadei (lunii).
Determinarea corectă a valorii producţiei în curs de execuţie influenţează nu numai exactitatea costului
efectiv al producţiei finite, dar şi a altor indicatori economico-financiari (costul vânzărilor, rezultatul
financiar, impozitele datorate etc.), după cum se vede din figura ce urmează:

43
 Contabilitatea managerială avansată

Costul
produselor
Producţia în curs finite
de execuţie Costul
produselor
vândute

Rezultatul
Impozite
financiar
datorate

Figura 4.2. Influenţa costului producţiei în curs de execuţie asupra indicatorilor

economico – financiari

Sarcina de imputare a costurilor totale unităţilor finisate şi unităţilor în curs de fabricaţie poate fi
realizată în următorii paşi:

Pasul 1. Totalizarea fluxului de unităţi fizice de produse.

Pasul 2. Cuantificarea producţiei în termeni de unităţi echivalente.
Pasul 3. Calculaţia costurilor unităţilor echivalente.
Pasul 4. Totalizarea costurilor ce trebuie contabilizate.
Pasul 5 . Imputarea costurilor totale unităţilor finisate şi unităţilor din stocul final de produse în
curs de execuţie.

Soluţionare: unităţi fizice şi unităţi echivalente

Pasul 1

Pasul 2 măsoară producţia din luna octombrie (575 unităţi finisate şi 225 unităţi nefinisate). Având
în vedere că cele 800 de unităţi nu au acelaşi grad de finisare, ieşirile (output-ul) de la pasul 2 este calculat
în unităţi echivalente, nu în unităţi fizice. Toate aceste produse sunt 90% finisate în raport cu materiile
prime şi 75% cu cele de muncă directe.
Ca rezultat informaţia poate fi prezentată astfel:
(Pasul 2)
(Pasul 1) Unităţi echivalente
Unităţi Materii prime Costuri de
Evoluţia producţiei fizice directe prelucrare
1. Produse în curs de fabricaţie, stoc iniţial
2. Începute în perioada curentă
3. De contabilizat
4. Finisate şi transferate în afară în perioada curentă
5. Produse în curs de fabricaţie, stoc final
(225 x 90%; 225 x 75%)
6. Contabilizate
7. Produse prelucrate doar în perioada curentă

Deci, cele 225 de covoare parţial ţesute din stocul final în curs de execuţie sunt finisate la 90% şi
echivalente cu 202,5 unităţi complet asamblate, pentru materiile prime directe şi 168,75 unităţi echivalente
complet asamblate în raport cu costurile de prelucrare, pentru cele 225 covoare nefinisate. Rezultatele
44
 Contabilitatea managerială avansată
finale obţinute: 777,5 unităţi raportate la costurile directe de materii prime şi 743,75 covoare raportate la
costurile de prelucrare.

Şi acum calculaţia costurilor produselor (covoarelor, Paşii 3, 4 şi 5), care poate fi prezentată în
următorul Tabel al costurilor de producţie.

Nr.cr. Indicatori Costuri de Materii prime Costuri de

producţie totale directe prelucrare
1. Pasul 3. Costuri adăugate pe
parcursul lunii octombrie
2. Unităţi echivalente de produse
finisate în perioada curentă
3. Cost pe unitate echivalentă (1 : 2)
4. Pasul 4. Total costuri de
contabilizat
5. Pasul 5. Imputarea costurilor:
a) Finisate şi transferate în afară
(575 unităţi)*
b) Produse în curs de execuţie, stoc
final (225 unităţi)**
Materii prime directe***
Costuri de prelucrare****
Total produse în curs de execuţie
6. Total costuri contabilizate

*Notă: unităţile echivalente din Pasul 2.

Înregistrările contabile pentru costurile de contabilizat:

1. Înregistrarea materiilor prime directe achiziţionate şi folosite în producţie în luna octombrie N, 306 000
lei

2.Înregistrarea costurilor de prelucrare ale secţiei de ţesut pentru luna octombrie N, 255 000 lei

3. Înregistrarea costului covoarelor finisate şi transferate din secţia de ţesut.

4. Înregistrarea costurilor aferente covoarelor nefinisate la 31 octombrie N – care va fi şi soldul iniţial al

contului 811 Activităţi de bază/secţia de ţesut la 1 noiembrie N.

45