Sunteți pe pagina 1din 7

Adenomul de prostată

Adenomul de prostată, numit și hiperplazie benignă de prostată, este o


creșterea non-malignă a țesutului prostatic la bărbați. Iată care sunt
cauzele, simptomele și indicațiile de tratament.

Ce este adenomul de prostată?


Hiperplazia prostatică benignă (BPH) numită și adenom de prostată,
este o afecțiune comună ce poate să apară odată cu înaintarea în
vârstă. O prostată mărită poate provoca simptome urinare incomode,
cum ar fi blocarea fluxului de urină din vezică, dar adenomul de
prostată nu este cancer. Poate provoca, de asemenea, probleme ale
vezicii urinare, ale tractului urinar sau ale rinichilor.

Este una dintre cele mai frecvente boli la bărbați și este considerată ca
făcând parte din procesul de îmbătrânire fiziologică. Incidența acestei
boli este de 51% la bărbații cu vârsta cuprinsă între 60 și 69 de ani și
între 75% și 90% la pacienții octogenari.

Gradul în care crește prostata variază de la bărbat la bărbat în timp ce


înaintează în vârstă, poate contracta uretra și poate cauza dificultăți la
urinare. Lăsată netratată, poate duce la infecții ale tractului urinar, leziuni
ale vezicii urinare sau ale rinichilor, pietre vezicale sau incontinență.
Tratamentul pentru adenomul de prostată poate depinde de gravitatea
simptomelor și variază de la monitorizare pasivă, la medicamente sau la
intervenție chirurgicală.

Semne și simptome
Deși definiția adenomului include mărirea prostatei și obstrucția
mecanică a fluxului de urină, nu există întotdeauna o relație directă între
gradul de hiperplazie și intensitatea simptomelor. Prostata mărită nu
produce de fiecare dată simptome, ci alte organe pot fi sursa de
disconfort.

Simptomele hiperplaziei benigne de prostată pot fi împărțite în două


categorii: obstructive și iritante.
Simptomele obstructive

 flux redus sau intermitent de urină;


 scăderea fluxului de urină;
 senzație de golire incompletă a vezicii;
 urinări frecvente;
 dificultăți la urinare etc.

Simptome de iritare

 nevoia crescută și freventă de a urina;


 nevoia bruscă de a urina;
 incontinență urinară.

Frecvența, urgența și nicturia (nevoia de a urina des noapte) sunt date


de golirea incompletă și reumplerea rapidă a vezicii. Poate să apară
senzație de golire incompletă, incontinență de retenție urinară. În cazul
examinării rectale digitale, prostata este, de obicei, mărită, are o
consistență de cauciuc. Cu toate acestea, mărimea prostatei detectată
prin examinarea digitală rectală poate duce la un diagnostic grești; chiar
o prostată aparent mică poate provoca obstrucție.

Cauze și factori de risc


Prostata este situată sub vezica urinară. Tubul care transportă urina
trece prin centrul prostatei. Atunci când prostata se lărgește, începe să
blocheze fluxul de urină. În general, prostata continuă să crească odată
cu înaintarea în vârstă. În timp, această creștere poate cauza simptome
urinare și poate bloca fluxul de urină.

Nu este foarte clar ce cauzează mărirea prostatei. Cu toate acestea,


poate fi vorba de modificările hormonale.

Factori de risc
Factorii de risc pentru extinderea glandei prostate includ:

 Vârsta – Mărirea glandei prostate rar provoacă semne și simptome


la bărbații mai tineri de 40 de ani. Aproximativ o treime dintre bărbați
prezintă simptome moderate până la severe de la vârsta de 60 de
ani.
 Istoricul familial – Dacă o rudă apropiată, ca tatăl sau un frate, au
probleme cu prostata, crește riscul de a avea aceleași probleme.
 Diabetul si bolile de inima – Cercetările arată că diabetul zaharat,
precum și bolile de inimă și utilizarea beta-blocantelor pot crește
riscul de adenom de prostată.
 Obezitatea crește riscul de adenom de prostată, în timp ce
exercițiile fizice pot reduce riscul.

Complicații
Complicațiile unei prostate mărite pot include:

 Insuficiență bruscă de urinare (retenție urinară) – Este posibil să


fie nevoie să introduceți un tub (cateter) în vezică pentru a scurge
urina. Unii bărbați cu prostată mărită au nevoie de o intervenție
chirurgicală pentru a reduce retenția urinară.
 Infecțiile tractului urinar (UTI) – Incapacitatea de a goli complet
vezica urinară poate crește riscul de infecție în tractul urinar. Dacă
aceste infecții apar frecvent, este posibil să aveți nevoie de o
intervenție chirurgicală pentru a elimina o parte din prostată.
 Pietrele vezicii urinare – Pietrele vezicale pot provoca infecții, iritații
ale vezicii urinare, sânge în urină și obstrucție a fluxului de urină.
 Afectarea vezicii urinare – O vezică urinară care nu se golește
complet se poate întinde și se poate slăbi în timp. Ca urmare,
peretele muscular al vezicii urinare nu se mai contractă în mod
corespunzător, ceea ce face mai dificilă golirea completă a vezicii
urinare.
 Leziuni la rinichi – Presiunea din vezică din cauza retenției poate
afecta rinichii.

Adenomul de prostată și cancerul de prostată


Pe baza cercetărilor efectuate până în prezent, apariția adenomului nu
pare să crească riscul de cancer la prostată. Cu toate acestea,
adenomul de prostată și cancerul de prostată au simptome similare, iar
un bărbat care are adenom poate avea cancer nedetectat în același
timp.
Pentru a ajuta la detectarea cancerului de prostată în stadiile incipiente,
se recomandă screening în fiecare an pentru bărbații cu vârste cuprinse
între 50 și 70 ani. Se recomandă, de asemenea, ca bărbații care au un
risc ridicat, cum ar fi cei cu istoric familial de cancer la prostată, să
înceapă screening-ul de la 40 ani. Testele de screening pentru cancerul
de prostată includ un test de sânge pentru o substanță numită antigen
specific prostatic (PSA) și examenul digital rectal (DRE).

Diagnostic
Diagnosticarea începe cu analiza istoricului medical și cu un examen
fizic. Acest examen inițial poate include:

 Examen digital rectal – Medicul va introduce un deget în rect


pentru a verifica prostata de o eventuală extindere.
 Test de urină – Se va analiza o probă de urină pentru excluderea
unei infecții sau a altor afecțiuni care pot cauza simptome similare.
 Test de sange – Acestea pot indica probleme renale.
 Test de sânge pentru antigenul specific prostatic (PSA) – PSA este
o substanță produsă în prostata. Nivelurile PSA cresc atunci când
pacientul are o prostată mărită. Cu toate acestea, nivelurile ridicate
de PSA pot fi date de anumite infecții, intervenții chirurgicale sau
cancer de prostată. Interpretarea nivelului de PSA poate fi complexă.
Nivelul PSA este moderat crescut la 30-50% dintre pacienții cu
adenom de prostată, în funcție de mărimea prostatei și de gradul de
obstrucție, și este crescut la 25-92% dintre pacienții cu cancer de
prostată, în funcție de volumul tumorii.

Alte teste
Ulterior, medicul poate recomanda teste suplimentare pentru a confirma
o prostată mărită și pentru a exclude alte boli. Aceste teste includ:

 Testul fluxului urinar – Pacientul va urina într-un recipient atașat la


un aparat care măsoară intensitatea și cantitatea de urină.
 Test privind volumul rezidual – Acest test măsoară dacă vă puteți
goli complet vezica. Testul se poate face folosind ecografia sau prin
introducerea unui cateter în vezica urinară după ce urinați pentru a
măsura cantitatea de urină rămasă în vezică.
 Ecografia transrectală – O sondă ecografică este inserată în rect
pentru a măsura și evalua prostata.
 Biopsie de prostată – Se va preleva o probă de țesut pentru a fi
examinată la microscop. Are rolul de a exclude cancerul de prostată.

Tratament
O varietate largă de tratamente sunt disponibile pentru prostata mărită,
incluzând medicamente, terapii minim invazive și intervenții chirurgicale.
Cea mai bună alegere de tratament depinde de mai mulți factori, printre
care:

 dimensiunea prostatei
 vârstă
 starea generală de sănătate
 simptome și disconfort

Pentru unii bărbați, simptomele se pot reduce fără tratament.

Medicamente
Medicamentele sunt folosite de cele mai multe ori pentru simptome
ușoare până la moderate de extindere a prostatei. Opțiunile includ:

 Alfa-blocante – Aceste medicamente relaxează mușchii vezicii


urinare și fibrele musculare din prostată, făcând urinarea mai ușoară.
Alfa blocantele includ alfuzosin, doxazosin, tamsulosin și silodosin.
Efectele secundare pot include amețeli și o stare în care materialul
seminal intră înapoi în vezică – ejacularea retrogradă.
 Inhibitori 5-alfa reductaza – Aceste medicamente micșorează
prostata prin prevenirea modificărilor hormonale care determină
creșterea ei. Aceste medicamente includ finasteridă și dutasteridă.
Efectele secundare includ ejacularea retrogradă.

Terapie minim invazivă sau chirurgicală

Când este indicată?

Tratamentul minim invaziv sau chirurgical ar putea fi recomandat dacă:


 simptomele sunt moderate până la severe
 medicamentele nu reduc disconfortul
 apare o obstrucție a tractului urinar, pietre în vezică urinară, sânge
în urină sau probleme de rinichi
 pacientul preferă tratamentul definitiv

Tratamentul minim invaziv sau chirurgical ar putea să nu fie o opțiune


dacă aveți:

 o infecție a tractului urinar netratată


 afectarea uretrei
 istoric de radioterapie în zona prostatei sau chirurgie a tractului
urinar
 o afecțiune neurologică, cum ar fi boala Parkinson sau scleroza
multiplă

Tipuri de astfel de terapii

Rezecția transuretrală a prostatei (TURP)

Un dispozitiv este inserat în uretră, iar chirurgul îndepărtează anumite


regiuni ale prostatei. De obicei, procedura ameliorează simptomele
rapid, iar majoritatea bărbaților au un debit mai puternic de urină imediat
după procedură. După această intervenție este posibil să aveți temporar
nevoie de un cateter pentru a elimina urina.

Incizia transuretrală a prostatei (TUIP)

Se introduce un mic dispozitiv în uretră și se fac una sau două incizii


mici în prostată – facilitând trecerea urinei prin uretra. Această
intervenție chirurgicală ar putea fi o opțiune dacă aveți o prostată mică
sau moderată, mai ales dacă aveți probleme de sănătate care fac alte
intervenții chirurgicale prea riscante.

Termoterapia cu microunde transuretrală (TUMT)

Medicul introduce un electrod special prin uretră în zona prostatei.


Energia cu microunde din electrod distruge porțiunea interioară a glandei
mărită, micșorând-o și îmbunătățind fluxul de urină. Această intervenție
chirurgicală este utilizată, în general, numai în cazul prostatelor mici, în
circumstanțe speciale, deoarece ar putea fi necesară reluarea
tratamentului.

Terapie cu laser

Un laser de intensitate ridicată este folosit pentru a distruge sau


îndepărta țesutul prostatic afectat. Terapia cu laser, în general,
ameliorează imediat simptomele și are un risc mai scăzut de efecte
secundare decât alte intervenții chirurgicale. Opțiunile pentru terapia cu
laser includ proceduri de ablație (vaporizează țesutul din prostată
pentru a crește fluxul de urină) sau proceduri enucleative (elimină, în
general, toate țesuturile de prostată care blochează fluxul de urină și
împiedică regenerarea țesutului).