Efecte

În primul rând, inflaţia duce la redistribuirea veniturilor şi a averii membrilor societăţii. De

pildă, se poate profita de procesul inflaţionist cu ocazia recurgerii la credite pentru
cumpărarea de locuinţe. Aici este vorba de faptul că, în urma creşterii preţurilor şi a
devalorizării banilor, achitarea ratelor va fi mult mai uşoară. În schimb, alţii vor cunoaşte
pierderi din cauza inflaţiei deoarece dispun de numerar, hârtii de valoare, care sunt
supuse unui proces de depreciere. Sunt dezavantajaţi din cauza inflaţiei cei care trăiesc
dintr-un venit fix, ca de exemplu, salariaţii, pensionarii etc. Dar efectele negative ale
inflaţiei se pot contracara. De pildă, în ţările cu economie de piaţă sunt majorate salariile,
pensiile, bursele, ajutoarele sociale etc., pe măsură ce are loc creşterea ratei inflaţiei
măsurată cu ajutorul IPC (Indicele Preţurilor de Consum). Pentru a opri procesul de
redistribuire a veniturilor are loc adaptarea continuă a ratei dobânzii la rata de creştere a
inflaţiei. Un alt aspect negativ al inflaţiei este legat de distorsiunile apărute în raporturile
relative ale preţurilor. Aici este vorba de creşterea foarte diferită a preţurilor bunurilor,
ceea ce are consecinţe nedorite asupra raportului de schimb între producători şi
consumatori, asupra structurii producţiei, alocării resurselor şi eficienţei economice .

În Marea Britanie, rezultatul impunerii de către sindicate a unor rate salariale ridicate a
fost cronicizarea șomajului, prelungit ani de-a rândul. Milioane de muncitori au rămas fără
slujbe și cifrele de producție au scăzut. Experții înșiși erau contrariați. În această situație,
guvernul britanic a recurs la o măsură de urgență, pe care o considera indispensabilă:
a devaluat moneda.

Urmarea a fost că puterea de cumpărare a salariilor, la care sindicatele țineau atât de

mult, s-a modificat. Salariile reale, așadar echivalentul în bunuri al salariilor, s-au redus.
Muncitorul nu mai putea cumpăra acum la fel de mult ca înainte, chiar dacă ratele
nominale ale salariilor rămăseseră neschimbate. S-a crezut că în felul acesta
ratele reale ale salariilor vor putea fi readuse la nivelul corespunzător pieței libere, făcând
șomajul să dispară.

Keynes afirma, într-adevăr: "Șomajul în masă, prelungit an după an, constituie cu

siguranță o situație extrem de neplăcută." Dar în loc de a sugera că ratele salariilor pot și
trebuie ajustate la condițiile pieței, el pretindea că: "dacă se devalorizează moneda și
muncitorii nu sunt suficient de inteligenți ca să priceapă lucrul acesta, ei nu se vor opune
unei scăderi a salariilor reale, atâta vreme cât ratele salariilor nominale rămân
neschimbate." Cu alte cuvinte, lordul Keynes pretindea că, dacă omul primește aceeași
cantitate de lire sterline astăzi ca și înaintea devalorizării monedei, el nu va realiza că, de
fapt, acum primește mai puțin.

https://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/12411.pdf