DEGETELE MELE

de Oana Diana Renea

Degetele mele...

Ia, nişte nebune şi ele,

De parcă n-ar avea cui semăna;

Mama spune una

Şi ele fac altceva.

Le privesc şi, zău, că-s caraghioase,

Aşa, cu perniţele astea pufoase.

Mereu la pândă,

Gata să se joace, gata să prindă.

Cel mare stă deoparte -

Se crede deştept foarte

Şi-i mândru peste măsură,

Poate, fiindcă-l bag uneori în gură.

Arătătorul e cel mai curios.

Se uită-n sus şi în jos,

Parc-ar vrea să strige şi s-arate:

„Ia priviţi, colo, ce chestii minunate!”

Cel mijlociu e foarte grav.

El n-are nici un nărav

Şi se uită mereu, dojenitor,

La fraţii lui, care fac trăznăi de zor.

Inelarul are-apucături ciudate:

Uneori, pe furate,

Îi ia mamei câte-un inel,

Ca să-l încerce şi el."

OANA-DIANA RENEA - volumul de poezii

"SCRISOARE DE LA O RÂNDUNICĂ"
Despre Oana

S-a născut pe 2 decembrie 1968 în oraşul Rm.-Sărat. Ambii părinţi, profesori.

Primele patru clase primare le-a urmat la Şcoala generală nr. 4 din Focşani, clasa a V-a, la Şcoala
generală nr.10, iar următoarele gimnaziale la şcoala nr.9. În toate clasele a fost premiantă.

Este atrasă în, mod deosebit, de literatură. Încă din clasele primare datează primele încercări. În 1979
îi apare în „Revista noastră” a Liceului „Unirea” din Focşani – „Lidice, note de călătorie”.

În 1984 se încrie la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, pe care îl absolvă cu rezultate
remarcabile.

Este tot mai atrasă de literatură şi colaborează la revistele şi presa locală.

În 1998 i se decernează premiul „Revistei noastre”, în cadrul „Salonului literar Dragosloveni”.

La terminarea liceului, contrar aşteptărilor, se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Anul I
decurge normal, dar în vacanţă, în urma unui consult, i se depistează o tumoră cerebrală.

Este operată şi, din iulie 1990, rămâne fără vedere. În următorii doi ani este supusă unor teste de
specialitate la Lyon, Odesa, Moscova şi Leningrad, rezultatul final fiind: cecitate bilaterală definitivă.

Din acea perioadă se dedică exclusiv scrisului – în mod special pentru copii.

În anul 1993 debutează editorial cu cartea „Miţişor şi Azorel, povestiri hazlii cu-o pisică şi-un căţel”.

În anul 2000 este admisă în Uniunea Scriitorilor din România. Continuă să scrie şi, rând pe rând îi apar
încă patru volume: „Azorel,căţel hoinar”(1996), „Eu eram o floare, tu erai o gâză”(1998), „Poems and
riddles”(Poezii şi ghicitori) şi „Scrisoare de la o rândunică”(ambele în 2001).

Până in 2008 este reoperată de 3 ori, starea generală a sănătăţii fiind nealterată.

După ultima operaţie, starea sănătăţii se agravează treptat, astfel încât, pe 4 februarie 2010 se stinge
ca o candelă care abia mai pâlpâia.

Ulterior, părinţii săi au realizat trei lucruri care să-i cinstească memoria: editarea a cinci cărţi rămase
în manuscris, edificarea unui bust şi obţinerea aprobărilor pentru atribuirea numelui său „Secţiei
pentru copii şi tineret” a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” din Focşani.

Dintre cele zece cărţi ce i-au apărut, una singură se adresează adulţilor – „Întuneric şi lumină”.