Școala Gimnazială Frecăței

Comisia Metodică a Educatoarelor

An școlar 2018-2019

21. 12. 2018

Dezvoltarea capacității de a interacționa în societate

Profesor învățământ preșcolar Minu Nicoleta

Comportamentele sociale ale copiilor se dobândesc, în cea mai mare măsură, prin
modelare şi învăţare explicită a acestora cu sprijinul părinţilor şi al profesorilor. Abilităţile
sociale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le dezvoltăm la copiii noştri pentru a le
asigura adaptarea la viaţă.
Extrapolând, abilităţile de viaţă sunt tot mai des menţionate, fiind privite cu o oarecare
nedumerire şi asociate cu reuşita în viaţă. Ce înseamnă a avea abilităţi de viaţă, de ce succesul
nostru depinde de cât de bine sunt ele dezvoltate, cum facem să le dezvoltăm şi dacă există o
limită de vârstă?- sunt doar câteva dintre întrebările care ne vin în minte atunci când vorbim
despre acest subiect. Însă cu cât căutăm mai multe răspunsuri, informații care să ne ajute și să ne
îndrume, lucrurile par din ce în ce mai complicate. Găsim explicații diverse, metode, tehnici și
strategii prin care să ne dezvoltăm abilitățile de viață, iar multitudinea de informații ne poate
descuraja și zăpăci, în același timp.
Abilitățile de viață nu au vârstă, însă cu cât dezvoltarea lor începe mai devreme, cu atât
cresc șansele copilului de a fi fericit, sănătos, de a se integra cu succes în mediul în care trăiește,
a face față dificultăților, de a evolua armonios și a deveni un adult echilibrat, responsabil și bine
adaptat în societatea în care trăiește.
Utilizarea timpului liber ridică probleme delicate în societatea actuală din cauza
progresului continuu şi transformărilor economice şi tehnologice radicale. Predominanţa
activităţilor în cadre formale este crescândă fie datorită schimbărilor efectuate în programa
curriculară (de exemplu: clasa pregătitoare), fie datorită„obsesiei ” abordării interdisciplinare a
curriculei specifice societăţii informaţionale actuale încă „timpurii” de către sistemul nostru de
învăţământ care, departe de a-l generaliza sub acest context particular de abordare a subiectului,
nu este pregătit pentru aglomerarea conţinutului învăţământului chiar dacă reforma şi-a propus o
flexibilizare a acestuia. Cu alte cuvinte, idealul educaţional conturat de Legea Învăţământului nu
prefigurează propria identitate educaţională a societăţii noastre, din moment ce ne ghidăm
după sistemele educaţionale din Europa.
De curând a crescut interesul cadrelor didactice pentru programe educaţionale alternative
în educaţia nonformală, cum ar fi: educaţia outdoor sau educaţia în aer liber, învăţarea prin
aventură sau activităţi extraşcolare cu caracter interdisciplinar.
Educaţia non-formală prin activităţile extraşcolare şi extracurriculare este cea care începe
dincolo de uşa clasei şi se materializează prin: drumeţii, excursii, incursiuni în lumea reală, lume
care este conectată la conţinuturile şcolare, fiind un mediu de explorare, de aplicare, de punere la
probă sau experimentare a unor cunoştinţe. Această ipostază a formării a luat un avânt deosebit
şi, pe lângă suportul său cognitiv, asigură şi o dezvoltare personală şi socială a copiilor, o
exersare a potenţialului lor senzorial şi voliţional, o intensificare a activităţii de colaborare.
Mediul înconjurător devine astfel “laborator” de aplicare a cunoştinţelor sau mijloc de
descoperire a noi probleme, a căror rezolvare se poate face fie la faţa locului, fie ulterior în
perimetrul sălii de clasă.
Abordarea invocată favorizează activismul metodic, spiritul de iniţiativă,
transdisciplinaritatea şi integrativitatea dintre teorie şi practică. Educatoarea trebuie să identifice
şi să vadă noi resurse de învăţare, să selecteze prilejuri de viaţă pentru a le compatibiliza cu
valorile curriculare, induse de parcurgerea programei. Nu orice eveniment din afara clasei poate
fi speculat şi folosit din punct de vedere educaţional, căci învăţarea prin activităţi
extracurriculare şi extraşcolare nu înseamnă doar un nou loc al învăţării. Ea presupune o
schimbare de optică, o inedită strategie de acţiune, o nouă instrumentalizare şi o perspectivă
modern asupra actului didactic, o largă permisivitate pentru achiziţia experienţială. Un astfel de
context scapă rutinei activităţilor desfăşurate în clasă.
În altă ordine de idei, ar trebui să ne axăm pe dezvoltarea unei culturi de petrecere a
timpului liber prin educaţia pentru cunoaşterea mediului, educaţia pentru conservarea resurselor,
educaţia pentru aventură, camping şcolar, oferindu-le oportunităţi de petrecere a timpului liber
prin parteneriate cu ONG-uri.
Datorită faptului că accentul se pune pe tratare în detrimentul prevenţiei, pe medicaţie în
detrimentul terapiei, având în vedere numărul redus de specialişti, ignoranţa şi reticenţa unor
părinţi, toate acestea mă determină să îmbunătăţesc în permanenţă noi strategii privind
dezvoltarea activităţilor educative şcolare şi extraşcolare care să ducă la optimizarea procesului
de socializare în grădiniţă.