EDUCAŢIA ECOLOGICA LA PREŞCOLARI

Prof. Hristache Elena Claudia

Grădiniţa P.P. Ostroveni 2, Rm. Vâlcea

Învăţaţi-i pe copiii voştri ceea ce i-am învăţat noi pe ai noştri: că Pământul este
mama noastră. Tot ceea ce i se întâmplă Pământului, va ajunge să li se întâmple şi copiilor
noştri. Nu Pământul aparţine omului, ci omul aparţine Pământului. -Sieux Seatle-

Mediul înconjurător, aşa cum ni se prezintă el astăzi, în mare parte fiind creaţia omului,
poate influenţa evoluţia societăţii umane. Degradarea continuă a mediului, care se petrece sub
ochii noştri, este un element major al unei crize de civilizaţie şi se datorează intervenţiei omului
în natură. Apa, aerul, pământul, toate au fost infestate, viaţa însăşi fiind pusă sub semnul
întrebării. O ameninţare serioasă este efectul de seră , de care se vorbeşte tot mai mult în ultimul
timp: încălzirea atmosferei, topirea gheţarilor, creşterea oceanului planetar, acoperirea unor
regiuni mai joase ale globului.
De aici întrebarea: Cu cine începem educaţia ecologică?
Răspunsul nu este greu de aflat: Cu învăţământul preşcolar - prima formă organizată în
care copilul primeşte informaţii în mod sistematic despre mediul înconjurător. Aici activitatea se
bazează pe observarea naturii cu bogăţia ei vegetală şi animală:
- cunoaşterea vieţuitoarelor din mediul imediat înconjurător;
- componentele importante ale unei plante cu flori şi ale unui animal;
- cum se manifestă vieţuitoarele în parcurgerea celor patru anotimpuri;
- cunoaşterea principalelor ecosisteme…
În sprijinul educaţiei ecologice, educatorea poate folosi şi planşele didactice care înfăţişează
momentele principale ale unei convorbiri pe tema ,,Copilul cel rău”
- băiatul observă într-un pom cuibul unor păsărele;
- el îşi lasă ghetele lâgă pom şi încearcă să se urce la cuib;
- ajuns la cuib vrea să prindă puii speriaţi;
- în acel moment creanga se rupe şi el cade…
Concluzia: ,,Rău faci,rău găseşti!”
La acestă vârstă , când interesul copilului este mereu proaspăt, punerea lui mereu în
contact cu natura vie devine o premisă de bază în formarea lui ecologică.
În plimbările pe aleile parcului grădiniţei, copilul observă o mulţime de fiinţe mici care
zboară din floare în floare. Un gândăcel s-a lăsat chiar pe mâna lui. Nu-l striveşte pentru că-şi
aduce aminte versurile învăţate: ,,…Copil ca tine sunt şi eu…Şi-mi place să mă joc şi mie”, iar
educatoarea ,,Să ocroteşti cu bunătate /În cale-ţi orice vietate/ Oricât de făr-de-nsemnătate/ Şi
oricât de mică ar fi ea.”(E Farago, Puişorul moţat)
 În concluzie putem spune că nu există activităţi speciale pentru educaţia ecologică, ci prin
activităţile şi acţiunile ce le desfăşurăm în grădiniţă, copiii îşi pot însuşi numeroase noţiuni
despre problematica ecologiei. Curiozitatea lor duce la acumularea de cunoştinţe multiple despre
mediul înconjurător, despre protecţia lui, contribuind la dezvoltarea capacităţii de a gândi logic şi
de a interpreta corect anumite aspecte din jurul lor.
BIBLIOGRAFIE:
1. Breben Silvia, Gongea Elena, Cunoaşterea mediului – ghid pentru învăţământul preşcolar,
Editura Radical, 2001;
2. ***, Pro Ecologia Mileniului III – Revistă de educaţie ecologică, Editura Reprograph, 2006.