Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creanga
-particularitati-
Exersare

Opera “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga a fost publicata in revista “Convorbiri
literare” la sfarsitul secolului XIX, intr-o perioada in care, interesul pentru folclor si fantastic se
concretizase in crearea unor antologii de basme populare culese de Vasile Alecsandri, Ioan
Slavici, Petre Ispirescu.
“Povestea lui Harap-Alb” a fost primul basm cult din literatura romana, urmarind
modelul basmului popular prin utilizarea unor motive populare (imparatul fara urmasi,
superioritatea mezinului, probele, calatoria, impostorul, casatoria) si prin conflictul specific
dintre fortele binelui si cele ale raului.
Cu toate acestea, basmul lui Creanga depaseste structurile fantasticului si apartine
realismului prin impresia de verosimilitate oferita in urma inzestrarii personajelor cu
mentalitatea oamenilor reali. Astfel, cei 5 prieteni fabulosi ai lui Harap-Alb, certareti, zeflemitori
si ironici amintesc de taranii humulesteni din “Amintiri din Copilarie”. O alta sursa de
verosimilitate o reprezinta limbajul, sursa a comicului si a oralitatii lui Creanga. Presarat cu
interjectii, onomatope, porecle si ziceri populare, limbajul se constituie intr-un discurs viu,
autentic, de coloratura populara.
O alta trasatura realista a basmului este observarea detaliului de viata. Creanga pune
accentul pe starile sufletesti ale personajelor si efectele pe care faptele le au asupra lor. Este
cazul Craiului, de exemplu, care sufera, vazand lipsa de curaj a fiilor sai: “Din cati feciori are
tata, niciunul sa nu fie bun de nimica?”. Asemanator, mezinul regreta neascultarea sfatului
parintesc, aflandu-se intr-o situatie primejdioasa: “Asa-I ca, daca n-am tinut sama de vorbele
lui, am ajuns sluga la darloaga”.
Viziunea din acest basm este una fabuloasa deoarece autorul creeaza o lume
supradimensionata sau “pe dos” pentru a scoate in evidenta valorile morale si calitatile
ascunse.
Actiunea basmului este complexa si contine un numar relativ mare de personaje. Ea este
lineara, prin inlantuire si respecta modelul structural tipic al basmului. Acesta debuteaza cu
expozitiunea, marcata de hotararea tatalui de a-si supune fii unei probe de curaj (trecerea
podului din apropierea casei) pentru a vedea cine este demn sa stapaneasca imparatia fratelui
sau, Verde-Imparat. Intriga consta in supunerea mezinului prin viclesug, cel care trecuse proba
de curaj. Calatorind spre imparatia unchiului sau, feciorul il intalneste pe Span care ii schimba
identitatea si statutul. Primind numele de Harap-Alb , acesta este trimis in trei calatorii: sa
aduca salata din gradina ursului, sa ucida cerbul si sa ii ia pielea batuta cu nestemate sis a o
aduca pe fata Imparatului Ros. La aceste probe, ce reprezinta desfasurarea actiunii, participa si
personaje adjuvante pe care Harap-Alb le-a intalnit pe drum: Setila, Flamanzila, Gerila, Ochila,
Pasari-Lati-Lungila, craiasa albinelor si cea a furnicilor. Punctul culminant este reprezentat de
uciderea lui Harap-alb de catre Span si invierea acestuia cu ajutorul fetei de imparat, urmat de
casatoria celor doi, adica deznodamantul.
Perspectiva narativa este obiectiva, asigurata prin relatarea la persoana a III a. Cu toate
acestea, se pot observa intruziunile subiective ale autorului prin consideratii subiective precum
atunci cand il caracterizeaza in mod direct pe fecior (“boboc in felul sau la trebi de-aieste”) sau
prin folosirea dativului etic (“mi ti-l insfaca cu dintii de cap”).
Pe langa lupta dintre fortele binelui (Harap-alb, Sf. Duminica si cei 5 prieteni fabulosi) si
cele ale raului (Spanul) basmul contine si o tema cu caracter initiatic legata de conditia
protagonistului. Prin probele la care este supus (aducerea salatei din gradina ursului, pieii
batute cu nestemate si fata imparatului Ros, cea din urma fiind o proba a iubirii) mezinul
parcurge un drum initiatic si trece de la starea de profan, la cea de initiat, capabil sa conduca
imparatia unchiului sau si sa intemeieze o familie. Impulsul initiatic este dat de insusi tatal sau
care, in tinerete, a facut, probabil, acelasi drum dar in sens invers, de la Verde Imparat pentru
a-si lua in stapanire imparatia.