Caracterizarea personajului “Harap-Alb”

Opera „Povestea lui Harap-Alb” a fost publicata la sfarsitul secolului al XIX – lea, in revista
„Convorbiri literare”, intr-o perioada in care interesul pentru folclor si fantastic se concretizase in
publicarea unor antologii de basme populare, culese de Vasile Alecsandri, Ioan Slavici sau Petre
Ispirescu.
„Povestea lui Harap-Alb” este primul basm cult din literatura romana si urmareste modelul basmului
popular prin folosirea motivelor populare(imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, probele,
calatoria, impostorul, furarea identitatii, nunta etc.) dar si prin conflictul specific dintre fortele binelui si
ale raului.
Harap-Alb este personajul principal al operei si, asemenea lui Fat-Frumos, simbolizeaza fortele
binelui, dar spre deosebire de eroul din folcor, acesta evolueaza pe parcursul actiunii. Totodata, este si
un personaj eponim deoarece numele sau se regaseste in titlu, fapt ce surprinde, de la inceput,
importanta acestuia in desfasurarea actiunii.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, curajos si destoinic, dar
ramane in cadrul umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, asemenea unui flacau din Humulesti.
El este un personaj pozitiv si intruneste inaltele principii morale ale oricarui basm precum dreptatea,
onestitatea, curajul, vrednicia, bunatatea, blandetea, ospitalitatea.
Calatoria pe care protagonistul o face este o initiere in vederea formarii flacaului pentru a
deveni conducatorul unei familii, dar si a unui regat. Prin intermediul intamplarilor petrecute dar si a
personajelor intalnite in aventura sa, feciorul cunoaste aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci,
fiecare dintre aspecte consolidandu-i o virtute: milostenia (oferirea unui ban batranei – Sf Duminica),
ascultarea (indeplinirea sfaturilor Sfintei Duminici), obedienta (respectarea juramantului facut Spanului),
intelepciunea (aducerea salatei din gradina ursului, simbol al intelepciunii ancestrale), curajul, forta si
nobletea (uciderea cerbului), blandetea (grija aratata albinelor si celor cinci prieteni fantastici), rabdarea
(separarea macului de nisip realizata de furnici), observarea iluziei si a aparentelor false (alegerea
adevaratei fete a imparatului Rosu).
Indirect, personajul este caracterizat prin actiunea complexa ce contine un numar relativ mare
de personaje. Ea este lineara, prin inlantuire si este realizata dupa modelul structural tipic al basmului.
Astfel opera debuteaza cu expozitiunea care consta in hotararea craiului de a-si supune fii unei probe de
curaj (trecerea podului din apropierea casei). Intriga este marcata de supunerea prin viclesug a
mezinului, cel care trecuse proba de curaj. Calatorind spre Verde-imparat, feciotul il intalneste pe Span
care ii schimba identitatea si statutul. Primind numele de Harap-Alb, este trimis de catre Span in 3
calatorii care reprezinta desfasurarea actiunii: aduce salata din gradina ursului, omoara cerbul si ii ia
pielea plina cu nestemate, si, in final, pleaca dupa fata imparatului Rosu. La aceste probe participa si
personaje adjuvante precum Setila, Gerila, Flamanzila, Ochila, Pasar-lat-lungila, craiasa albinelor si cea a
furnicilor. Demascarea spanului, omorarea lui Harap-alb de catre acesta si invierea lui de catre fata
imparatului Rosu reprezinta punctul culminant urmat de nunta celor doi, adica deznodamantul.
Perspectiva narativa este una obiectiva, asigurata prin relatarea la persoana a – III- a. Cu toate
acestea, se remarca observatiile subiective ale naratorului care intervine prin consideratii subiective, ca
de exemplu, atunci cand il portretizeaza moral pe Harap-Alb, ironizandu-l: „boboc in felul sau la trebi de-
aieste”, sau isi exprima afectiunea prin utilizarea dativului etic „mi ti-l insfaca cu dintii de cap”.
Trasaturile personajului sunt ilustrate prin cateva scene narative cu caracter simbolic. Drumul si
incercarile la care este supus Harap-Alb (obtinerea salatei din gradina ursului, a pieii cerbului plina cu
nestemate si a fetei Imparatului Rosu, cea din urma fiind o proba a iubirii) au rolul de a-i slefui caracterul
si reprezinta o trecere de la starea de profan la cea de initiat, reprezentata in basm prin incoronarea sa si
casatoria cu fiica Imparatului Rosu.. Impulsul initiatic este dat insusi de tatal sau, care, in tinerete, a
facut, probabil, acelasi drum, dar in sens invers, dinspre Verde-Imparat pentru a-si cuceri imparatia.
Astfel, fiul Craiului trece de la adolescentul naiv si cu incredere excesiva in propriile calitati la tanarul
chibzuit si destoinic, maturizat prin depasirea tuturor piedicilor ivite in cale si necesare dobandirii
experientei de viata.

Intrebari: Imparatul Ros sau Rosu?