CURS NR.

14 - Metodica predării handbalului în școală

Formarea şi pregătirea echipei reprezentative de handbal (la nivel
gimnazial şi liceal)
Handbalul – mijloc de creştere a eficienţei lecţiei de educaţie fizică

Jocurile sportive, datorită multiplelor valenţe pe care le au, au făcut ca acestea să

reprezinte unul din principalele mijloace ale educaţiei fizice şcolare, aducând importante
contribuţii la realizarea obiectivelor acestei discipline de învăţământ.
Este bine cunoscut faptul că, “dintre toate conţinuturile cuprinse în programa
şcolară, jocul sportiv reprezintă principalul punct de interes pentru elevii de toate vârstele
şi de ambele sexe. Această atractivitate se justifică prin aceea că practicarea unui joc
realizează, în condiţii superioare, năzuinţele elevilor pentru destindere şi recreere, aspecte
de mare importanţă dacă avem în vedere intensele solicitări intelectuale impuse de
programul şcolar. Profitând de cadrul favorizant, oferit de practicarea jocurilor sportive,
profesorul trebuie să utilizeze procedeele tehnice şi în scopul dezvoltării unor calităţi
motrice”. (E. Scarlat şi M. B. Scarlat, 2002, p. 216)
Cu privire la proiectarea unităţilor de învăţare, fiecare joc sportiv poate fi proiectat
pe durata a 4 ani şcolari, în fiecare an cu câte două cicluri tematice (toamnă – iarnă). De
asemenea, profesorul poate accepta ideea potrivit căreia poate preda două jocuri diferite, la
clasele a V-a – a VI-a şi respectiv a VII-a – aVIII-a/aIX-a, folosind unităţile proiectate
numai pentru doi ani de studiu.
Jocul de handbal este cel mai accesibil joc sportiv pentru elevii de vârstă mică,
această calitate datorându-se faptului că în structura sa tehnică se regăsesc în modul cel
mai larg mişcările naturale din categoria deprinderilor motrice de bază (alergarea, săritura
şi aruncarea), fapt ce scurtează mult etapa de iniţiere – învăţare, creându-se astfel
posibilitatea practicării de timpuriu a jocului global cu reguli adaptate.
Jocul de handbal se caracterizează prin dinamism, indus de trecerea rapidă din atac
în apărare şi invers, simplitate rezultată dintr-un număr restrâns de procedee tehnico-tactice
care permit elevilor să desfăşoare jocul bilateral (la un nivel acceptabil) după o scurtă
perioadă de instruire şi de mare atractivitate, oferind tuturor jucătorilor de câmp
posibilitatea de a participa la acţiunea de finalizare, dându-se astfel satisfacţia marcării
golului.

1
 Datorită caracteristicilor mai sus amintite, se recomandă ca handbalul să se
introducă ca primul joc sportiv la clasa a V-a pentru următoarele considerente:
accesibilitate superioară faţă de celelalte jocuri; posibilitatea de practicare în condiţii de
practicare materiale minimale (uşor de procurat); desfăşurarea procesului de instruire se
poate prelungi şi în perioadele atmosferice răcoroase; posibilitatea de transfer ulterior a
mai multor categorii de conţinuturi către un alt joc sportiv care poate începe în clasa a VII-
a (cum ar fi baschetul), care are în structura sa procedee relativ apropiate cum sunt:
deplasările şi mişcarea în teren; prinderea şi aruncarea mingii; acţiuni de atac şi apărare
etc.
Dat fiind faptul că numărul de lecţii cu tematică de joc sportiv desfăşurate în
condiţii atmosferice favorabile este relativ restrâns (mai ales că majoritatea sălilor nu
dispun de săli de sport), instruirea elevilor în acest sens, primește prioritate.
Cunoscut fiind faptul că ritmul de pregătire a elevilor este diferit, cu deosebire la
fete, este necesar ca pe măsură ce se constată apariţia unor decalaje sub aspectul însuşirii
corecte a mecanismului de bază al unor deprinderi, se recomandă constituirea temporară a
unor grupe valorice cărora li se stabilesc sarcini de instruire diferenţiate.
La clasele V – VI, cu deosebire la clasa a V-a, este necesar ca cel puţin în primul
semestru din anul şcolar să fie cuprinse în procesul de pregătire pe o scară largă ştafetele şi
jocurile pregătitoare, adică “şcoala mingii”.
Prin “şcoala mingii” se înţelege totalitatea jocurilor şi exerciţiilor folosite în scopul
formării deprinderii de a manevra mingea şi de a creea premisele însuşirii mai rapide şi
mai uşoare a tehnicii jocului de handbal. Plasarea ei în această etapă corespunde atât
respectării principiilor didactice, cât şi perioadei de formare şi dezvoltare a deprinderilor
motrice.
De fapt, “şcoala mingii” reprezintă etapa de iniţiere, în care se trece prin
“abecedarul” handbalului, punându-se un mare accent pe însuşirea corectă a procedeelor
tehnice.
Contactul cu mingea sub formă de “joacă” îi stimulează pe copii, dezvoltându-le
îndemânarea şi formându-le un bagaj de deprinderi motrice complexe.
Şcoala mingii se poate realiza prin exerciţii, formaţii şi jocuri cu caracter de
întrecere, în doi, în grup sau cu tot colectivul, cu una sau cu mai multe mingi de diferite
mărimi şi greutăţi. De pe loc sau din deplasare, copiii vor executa ţinerea, transmiterea,
transportul, rostogolirea sau prinderea din rostogolire, pasarea, aruncarea sau deplasarea
prin dribling cu mingea.

2
 Conţinutul jocului de handbal pe care trebuie să-l parcurgă elevul după “şcoala
mingii” este format din următoarele elemente şi procedee tehnice de bază:
 poziţia fundamentală şi deplasările în teren, atât în atac, cât şi în apărare;
 ţinerea, prinderea şi pasarea mingii (cu una şi două mâini);
 aruncarea la poartă (de pe loc, cu pas adăugat şi încrucişat, din săritură);
 driblingul (simplu, multiplu);
 contraatacul şi replierea.
De asemenea, elevul trebuie să înveţe aşezarea în teren în cadrul sistemului de atac
cu un pivot şi a sistemului de apărare cu şase jucători în linie.
Nu în ultimul rând, elevii trebuie să-şi însuşească noţiunile de bază ale
regulamentului handbalului şi să le aplice în timpul jocului bilateral.
În procesul de învăţare se vor folosi exerciţii simple, uşor de înţeles, exerciţii
adaptate nivelului de pregătire al copiilor şi atractive. Trecerea la exerciţii mai complexe se
va face de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut: după
învăţarea anumitor procedee se va introduce o sarcină suplimentară în exerciţiu, astfel
încât, copilul să nu intervină monotonia şi să stimuleze autodepăşirea.

Echipa reprezentativă de handbal

Activitatea motrică – în parte ereditară şi influenţată, în general, de condiţiile de
mediu, reprezintă un indicator al intereselui pe care copiii îl manifestă faţă de joc şi sport.
Totuşi, interesul manifestat pentru mişcare nu trebuie pus pe picior de egalitate cu interesul
faţă de sport. Interesul pentru sport provine, fireşte, din experienţele motrice specifice deja
trăite, în timp ce gesturile sportive sunt, înainte de toate, comportamente motorii specifice,
care nu pot fi exprimate în mod optim decât sub influenţa unui proces de antrenament
relativ lung.
În scopul reprezentării şcolii la diferite competiţii de masă pe plan local sau la un
nivel superior, fiecare unitate şcolară îşi pregăteşte o echipă reprezentativă. Formarea
loturilor şcolii se realizează pe baza observaţiilor conturate de profesorul de educaţie fizică
în cadrul lecţiilor şi a activităţilor sportive.
O definiţie unanim acceptată a selecţiei este aceea că ea reprezintă „o activitate
sistematică a specialiştilor, desfăşurată pe baza unor criterii biologice şi psihologice în
direcţia depistării copiilor cu aptitudini deosebite pentru practicarea diferitelor ramuri de
sport” (Dragnea, Mate-Teodorescu, 2002, p. 111).

3
 Există o deosebire între selecţia pentru un Club Sportiv Şcolar, unde se cere o
anumită metodologie, şi şcoală, unde selecţia este mult mai liberă, luându-se în considerare
modelele somatice şi motrice stabilite pentru CSS. De calitatea selecţiei, va depinde în
mare măsură şi valoarea echipei reprezentative. Lotul trebuie să cuprindă minimum 15
elevi, dintre care 3 portari, 6 jucători de semicerc şi 6 jucători de 9m.
Pentru realizarea unei echipe reprezentative de handbal la nivel gimnazial şi liceal,
profesorul de educaţie fizică va opera o selecţie primară (iniţială) pe baza unor criterii
somatice, motrice (alergare de viteză, aruncarea mingii de handbal cu elan, săritura în
lungime de pe loc, dribling etc.), dar şi pe baza interesului manifestat de elevi pentru acest
joc. Procesul de pregătire se va efectua continuu, după un program stabilit de comun acord
cu elevii şi părinţii, în funcţie de timpul liber de care dispun şi de programul şcolar.
În programa şcolară, este menţionat faptul că pentru elevii cu aptitudini şi
performanţe deosebite, poate fi alocată în regim extracurricular, câte o oră săptămânal
pentru fiecare grupă constituită, destinată perfecţionări pregătirii sportive şi participării la
activităţi competiţionale inter-şcolare, sub forma ansamblului sportiv.
O echipă reprezentativă se poate realiza atât la nivel gimnazial, cât şi liceal, fiecare
cu competiţii specifice.
Este indicat ca procesul de pregătire să se desfăşoare continuu şi gradat, insistându-
se pe însuşirea corectă a tehnicii jocului, exersată foarte mult în condiţii cât mai apropiate
competiţiilor.
Aceasta implică modelarea permanentă a exerciţiilor folosite, începându-se cu
exerciţii efectuate liber, cu intensitate scăzută, continuându-se cu apariţia adversarului
semiactiv şi activ şi încheindu-se cu execuţii efectuate în condiţii de criză de timp, criză de
spaţiu şi adversitate. In acest scop, sistematizarea tehnicii reprezintă o condiţie pentru
elaborarea unor sisteme de acţionare care să vizeze perfecţionarea pregătirii tehnice.