CONSILIUL

1. Reglementarea instituției Consiliului

Temeiul juridic al instituției Consiliului constă în următoarele dispoziții:
- art. 14 TUE (în privința exercitării funcțiilor legislativă și bugetară) și în art. 16 TUE;
- art. 237-243 TFUE.
Prin Tratatul de Fuziune de la Bruxelles s-a instituit un Consiliu al Comunităților Europene,
denumit Consiliu, care s-a substituit Consiliului Special de Miniștri al CECO, CEE și Euratom.
Potrivit art. 2 din Tratatului de la Bruxelles, acest Consiliul unic „exercita puterile și competențele
conferite în condițiile prevăzute de fiecare din cele trei tratate comunitare”, iar în privința
componenței, „fiecare guvern delega unul din membrii săi”.
Prin TMs, se schimbă denumirea Consiliului în Consiliul Uniunii Europene, iar componența este
definită în termeni noi, în art. 203 TCE: Consiliul este format din câte un reprezentant la nivel
ministerial al fiecărui stat membru, abilitat să angajeze guvernul acelui stat membru.
Prin Tratatul de la Lisabona, Consiliul Uniunii este denumit „Consiliu” și este reglementat
de art. 16 TUE și art. 237-243 TFUE.
În termeni aproape identici ca în TUE, Consiliul este compus din câte un reprezentant la nivel
ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului membru pe care îl
reprezintă și să exercite dreptul de vot [art. 16 alin. (2) TUE].
Prin urmare, Consiliul Uniunii este organul de reprezentare a statelor membre prin guvernele
lor, care răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor [art.
10 alin. (2) TUE]. Fiecare stat membru trebuie să stabilească modul de reprezentare în cadrul
Consiliului, în conformitate cu art. 16 alin. (2) TUE (Anexa I la Regulamentul de procedură al
Consiliului).
Sediul Consiliului este la Bruxelles, iar în lunile aprilie, iunie și octombrie, reuniunile
Consiliului se țin la Luxemburg. În situații excepționale și din motive bine întemeiate, Consiliul sau
Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre – Coreper – hotărând în
unanimitate, poate decide ca o reuniune a Consiliului să se desfășoare în alt loc.

2. Componența și organizarea Consiliului

✓ Reprezentantul în Consiliu trebuie să fie împuternicit să angajeze guvernul statului membru,
deci nu numai titularii portofoliilor ministeriale, deși numai ei înfăptuiesc politica națională a unui
stat într-un anumit domeniu.
Prin urmare, guvernele pot împuternici și alți demnitari de rang superior decât miniștrii, putând
participa la ședințele Consiliului, spre exemplu, adjuncți, secretari de stat, reprezentanți ai unor
entități federale (land-uri) sau regionale. Se exclude reunirea Consiliului „la nivel de șefi de stat
și de guvern” din statele membre, cu excepția cazului în care chiar TCE a prevăzut expres acest
lucru (este vorba despre fostele art. 121 și art. 122 TCE);
✓ Componența Consiliului variază în funcție de ordinea de zi a lucrărilor, respectiv de
subiectul în discuție, chemând astfel diferiți titulari ai departamentelor ministeriale să facă parte
succesiv din Consiliu.
Astfel, chiar dacă miniștrii Afacerilor externe sunt considerați, în principiu, ca principali
reprezentanți ai statelor membre în Consiliu, practica a consacrat, în funcție de importanța anumitor
domenii sau a problemelor înscrise pe ordinea de zi, participarea la aceste reuniuni și a altor miniștri

1
(de resort): ai agriculturii, ai transporturilor, ai economiei și finanțelor, ai industriei (denumite
Consilii specializate sau sectoriale), fie alături de miniștrii Afacerilor externe, fie, cel mai adesea,
singuri. Pentru că întrunirea „atâtor Consilii sectoriale” a condus la elaborarea unor politici proprii
lipsite de unitate și coerență, miniștrii Afacerilor externe s-au întrunit în formațiunea Consiliul
pentru Afaceri Generale pentru a primi rolul de coordonator al acestor formațiuni sectoriale.
Tratatul de la Lisabona consacră practica de mai sus și prevede expres: „Consiliul se
întrunește în cadrul diferitelor formațiuni”, lista acestora fiind adoptată cu majoritate calificată
de către Consiliul European în conformitate cu art. 236 TFUE [art. 16 alin. (6) TFUE].
Lista formațiunilor este fixată de Consiliu. Potrivit ultimei liste, Consiliul poate fi convocat în
zece formațiuni: Afaceri Generale și Afaceri Externe (acestea sunt instituite prin art. 16 alin. (6)
TUE); Afaceri Economice și Financiare, denumit și Afaceri economice și monetare –ECOFIN
(inclusiv Bugetul); Justiție și Afaceri Interne (inclusiv protecția civilă); Ocuparea Forței de Muncă,
Politica socială, Sănătate, Consumatori; Competitivitate (piața internă, industrie și cercetare, inclusiv
Turismul); Transporturi, Telecomunicații și Energie; Agricultură și Pescuit;
Mediu; Educație, Tineret și cultură, inclusiv domeniu audiovizualului).
Cele opt formațiuni specializate sunt adoptate, după cum am arătat, de către Consiliul European
cu majoritate calificată (art. 236 TFUE). La acestea se adaugă ,,Consiliul pentru Afaceri generale”
și ,,Consiliul pentru Afaceri Externe”.
Reuniunile Consiliului au loc la Bruxelles și la Luxemburg (sesiunile din aprilie, iunie
și octombrie). În prezent, trei dintre cele 10 formațiuni se reunesc în mod regulat, respectiv Afaceri
generale, Afaceri externe (denumită și formațiunea Relații externe) și Afaceri economice și
monetare (ECOFIN).
✓ Președinția Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe, este asigurată, pe o
perioadă de 18 luni, de grupuri prestabilite de 3 state membre. Aceste grupuri sunt formate în
baza unui sistem egal de rotație a statelor membre, avându-se în vedere diversitatea acestora și
echilibrul geografic al Uniunii.
Fiecare membru al unui grup asigură, prin rotație, pentru o durată de 6 luni, președinția
tuturor formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii Afaceri Externe.
Prin urmare, președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei de Afaceri externe, este
asigurată de reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal, în
condițiile stabilite în conformitate cu art. 236 din TFUE [art. 16 alin. (9) TUE].
De regulă, președinția Consiliului se schimbă la 1 ianuarie și 1 iulie ale fiecărui an.
În anul 2020 președinția este exercitată de Croația și Germania.
Consiliul European poate modifica ordinea de deținere a președinției [art. 236 lit. b)
TFUE].
Consiliul Afaceri Externe este prezidat de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politică de securitate, care este, în același timp, și unul dintre vicepreședinții
Comisiei [art. 18 alin. (3) și (4) și art. 27 TUE].
✓ În cadrul PESC, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de
securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe, alături de Consiliu, garantează respectarea
principiilor loialității și solidarității reciproce, în condițiile în care statele membre conlucrează pentru
consolidarea acestora în relațiile dintre ele [art. 24 alin. (3) TUE].
În acest sens, potrivit art. 26 și art. 27 TUE, Înaltul Reprezentant al Uniunii:

2
 - contribuie prin propunerile sale la elaborarea PESC și asigură punerea în aplicare a deciziilor
adoptate de Consiliul European și Consiliu;
- reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la PESC. Acesta desfășoară, în numele Uniunii,
dialogul politic cu terții și exprimă poziția Uniunii în cadrul organizațiilor internaționale și al
conferințelor internaționale;
- pune în aplicare PESC împreună cu statele membre, prin utilizarea atât a mijloacelor naționale,
cât și ale Uniunii.
În exercitarea mandatului său de președinte al Consiliului Afaceri Externe, Înaltul
Reprezentant al Uniunii este susținut de un serviciu european pentru acțiunea externă. Acest
serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre și este format din
funcționarii serviciilor competente ale Secretarului General al Consiliului și al Comisiei, precum și
din personalul detașat al serviciilor diplomatice naționale [art. 27 alin. (2) TUE].
De asemenea, Înaltul Reprezentant al Uniunii, orice stat membru sau Înaltul Reprezentant
pentru susținerea Comisiei au dreptul să sesizeze Consiliul cu privire la orice chestiune ce ține
de PESC și pot prezenta inițiative sau propuneri Consiliului [art. 30 alin. (1) TUE].
În cazurile în care se impune o decizie rapidă, Înaltul Reprezentant al Uniunii convoacă fie
din oficiu, fie la solicitarea unui stat membru, în termen de 48 de ore sau în caz de necesitate absolută,
într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului [art. 30 alin. (2) TUE].
Referitor la chestiunile politice speciale, Înaltul Reprezentant are dreptul să propună
Consiliului să numească un reprezentant special. Acesta din urmă își exercită mandatul sub
autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii (art. 31 TUE).
✓ În cadrul Consiliului funcționează un Comitet constituit din reprezentanții permanenți ai
guvernelor statelor membre, denumit prescurtat Coreper, care răspunde, potrivit art. 240 alin. (1)
TFUE:
- de pregătirea lucrărilor Consiliului;
- de executarea mandatelor care îi sunt încredințate de către acesta, mai ales.
De asemenea, Coreper are dreptul „să cenzureze, să modifice și să aprobe în unanimitate orice
propunere sau inițiativă luată cu majoritate în Comisie și care urmează să devină act comunitar”.
Potrivit art. 19 din Regulamentul de procedură al Consiliului, în toate situațiile, Coreper asigură
consecvența politicilor și acțiunilor Uniunii și veghează la respectarea următoarelor principii
și norme:
- principiile legalități, subsidiarității, proporționalității și justificării actelor;
- normele de stabilire a competențelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii;
- dispozițiile bugetare;
- normele privind procedura, transparența și calitatea redactării (actelor, n.a). Coreper
examinează în prealabil toate punctele înscrise în ordinea de zi a unei reuniuni a Consiliului, cu
excepția cazurilor în care Coreper hotărăște contrariul.
De asemenea, Coreper asigură prezentarea adecvată a dosarelor către Consiliu și, dacă consideră
necesar, prezintă orientări, opțiuni sau sugestii de soluții.
În cazul unor urgențe, Consiliul poate decide să delibereze fără ca această examinare prealabilă
să aibă loc. Coreper poate constitui sau aproba constituirea unor comitete sau grupuri de lucru cu
scopul de a realiza anumite lucrări pregătitoare sau studii definite în prealabil. Secretariatul General
actualizează și publică lista grupurilor de pregătire. Numai comitetele și grupurile de lucru din
această listă se pot întruni în calitate de grupuri de pregătire ale Consiliului.

3
 Președinția Coreper este asigurată, în funcție de punctele de pe ordinea de zi, de reprezentantul
permanent adjunct al statului membru care deține președinția Consiliului Afaceri Generale.
Președinția Comitetului politic și de securitate este asigurată de un reprezentant al Înaltului
Reprezentant al Uniunii.
Președinția celorlalte grupuri de pregătire și a formațiunilor Consiliului, cu excepția formațiunii
Afaceri Externe, este asigurată de un delegat al statului membru care asigură președinția formațiunii
respective.
Coreper poate adopta decizii de procedură în cazurile prevăzute de Regulamentul de procedură
al Consiliului [art. 240 alin. (1) și art. 19 alin. (7)].
✓ Consiliul este sprijinit de un Secretariat General, condus de un secretar general numit de
Consiliu. Consiliul hotărăște cu majoritate simplă în privința organizării Secretariatului General [art.
240 alin. (2) TFUE].

3. Funcționarea Consiliului. Reuniunile Consiliului

Consiliul se întrunește la convocarea președintelui său, din inițiativa acestuia, a unuia dintre
membrii săi sau a Comisiei (art. 237 TFUE).
După cum am arătat, Consiliul se întrunește în cadrul diferitelor formațiuni, lista acestora
fiind adoptată în conformitate cu art. 236 TFUE.
Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act
legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părți consacrate
deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităților fără caracter legislativ [art.
16 alin. (8) TUE].
Comisia este invitată la reuniunile Consiliului, inclusiv BCE în situația în care aceasta își
exercită un drept de inițiativă. Cu toate acestea, Consiliul poate decide să delibereze fără ca BCE
sau Comisia să fie prezente. Membrii Consiliului și ai Comisiei pot fi însoțiți de funcționari care îi
asistă.
Până în 1992 ședințele Consiliului nu erau deschise publicului. Ulterior, Consiliul stabilește în
Regulamentul de procedură condițiile în care publicul are acces la documentele Consiliului.
În prezent, în condițiile regulamentului de procedură, în vigoare, atunci când Consiliul
deliberează și votează un proiect de act legislativ, ordinea de zi include o parte intitulată „Deliberări
legislative”. Partea „Deliberări legislative” este deschisă publicului, aceasta se realizează prin
intermediul mijloacelor audiovizuale, într-o sală suplimentară, prin transmiterea în toate limbile
oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene, prin difuzarea video în direct (video streaming). Și
rezultatul votului se indică prin mijloace vizuale.
Regulamentul prevede și alte cazuri de deliberări ale Consiliului deschise publicului și de
dezbateri publice.

4. Modul de luare a deciziilor în cadrul Consiliului

✓ O problemă care a născut mereu divergențe chiar în formulările Tratatelor comunitare este
cea a modalității de vot în cadrul Consiliului.
„Modalitatea de vot” a fost prevăzută a evolua de-a lungul perioadelor de tranziție pentru
realizarea unei uniuni economice, ajungându-se în cele din urmă la adoptarea hotărârilor cu
majoritate, unanimitatea fiind cerută numai pentru luarea deciziilor în problemele de maximă
importanță. Conform Tratatului CEE, trecerea de la adoptarea deciziilor cu unanimitate la adoptarea
deciziilor cu majoritate trebuia realizată la sfârșitul anului 1965 (an care a cunoscut una din cele mai
puternice crize care a amenințat chiar existența Pieței Comune). Pe fondul acestei crize, Franța n-a

4
fost de acord cu renunțarea la regula unanimității prin practicarea așa-numitei politici a „scaunului
gol”. Aceasta a constat în refuzul Franței de a participa la lucrările tuturor instituțiilor comunitare,
blocând astfel activitatea acestora. Până la urmă, la 29 ianuarie 1966 a fost semnat la Luxemburg
„un acord asupra dezacordului” prin care Franța reușește să impună ca din acel moment „în Consiliul
Ministerial (în prezent, Consiliul) să se adopte orice decizie cu unanimitate sau de loc”, trecerea la
regula majorității fiind amânată sine die ca reprezentând o amenințare pentru suveranitatea statelor
membre. Potrivit Compromisului de la Luxemburg, în cazul unor decizii adoptate cu majoritate de
voturi – la propunerea Comisiei – care vizează interese vitale ale unui sau unor membri – membrii
Consiliului se vor strădui ca, într-un interval, să ajungă la o soluție care să respecte interesele lor și
care să fie acceptată de toți membrii Consiliului. Acordul de la Luxemburg nu este obligatoriu, dar
în baza lui s-a creat o practică potrivit căreia hotărârile care vizează interese vitale ale statelor
membre sunt supuse unei discuții ce se va continua până când se ajunge la un acord unanim.
✓ Votul în Consiliu se exprimă de reprezentantul fiecărui stat, în ordine alfabetică, prin ridicarea
mâinii – procedura votului poate fi evitată de către președinția Consiliului dacă constată
unanimitatea.
Pentru adoptarea deciziilor este necesară: majoritatea simplă, majoritatea calificată sau
unanimitatea voturilor.
 Majoritatea simplă este întrunită atunci când o decizie se adoptă dacă sunt mai multe
voturi „pentru” decât „împotrivă”. Fiecare membru al Consiliului are un vot.
Regula majorității simple se aplică atunci când Tratatul nu prevede altfel, potrivit art. 238 alin.
(1) TFUE.
Majoritatea simplă (50%+1) a fost prevăzută ca regulă în procesul decizional, dar, având
în vedere numeroasele derogări exprese de la aceasta, se prezintă ca o excepție.
În cazul deliberărilor pentru care este necesară majoritatea simplă, Consiliul hotărăște cu
majoritatea membrilor care îl compun [art. 238 alin. (1) TFUE].
 Tratatul prevede ca deciziile care necesită mai multe voturi decât majoritatea simplă să fie
adoptate cu majoritate calificată. Prin urmare, nu se mai aplică regula ,,un vot din partea fiecărui
stat membru”.
Astfel că fiecare țară dispune de un anumit număr de voturi, în funcție de populația sa
[art. 205 alin. (2) TCE și, din noiembrie 2014, art. 238 TFUE].
Potrivit Tratatului de la Lisabona, majoritatea calificată a devenit regulă în adoptarea
hotărârilor de către Consiliu și Consiliul European, iar dispozițiile referitoare la această
majoritate au intrat în vigoare la 1 noiembrie 2014.
Tratatul de la Lisabona a renunțat la sistemul de voturi ponderate.
Astfel, între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017, în cazul în care trebuie adoptată o hotărâre cu
majoritate calificată, un membru al Consiliului poate solicita ca această hotărâre să fie adoptată cu
majoritate calificată astfel cum este definită la alin. (3) al art. 238 TFUE.
În acest caz, sunt reglementate două situații, ,,o regulă simplă a dublei majorități”, și
anume:
> prima situație – derogatorie de la art. 16 alin. (4) TUE – în cazul în care Consiliul nu
hotărăște la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate;
> a doua situație, în care, în temeiul tratatelor, nu toți membrii Consiliului participă la
vot, majoritatea calificată se definește după cum urmează:
a. majoritatea calificată este definită ca fiind egală cu cel puțin 55% din membrii

5
Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puțin 65% din
populația acestor state. Minoritatea de blocare trebuie să includă cel puțin numărul minim de
membrii din Consiliu, care reprezintă mai mult de 35% din populația statelor membre participante
plus un membru, în caz contrar majoritatea calificată se consideră a fi întrunită. Articolul 16 alin. (4)
TUE definește majoritatea calificată în termeni similari, ca fiind egală cu cel puțin 55% din membrii
Consiliului, cuprinzând cel puțin 15 dintre aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel
puțin 65% din populația Uniunii.
Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin patru membri ai Consiliului, în caz
contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.
b. majoritatea calificată este definită ca fiind egală cu cel puțin 72% din membrii
Consiliului reprezentând statele participante, care reunesc 65% din populația respectivelor
state, în cazul în care Consiliul nu hotărăște la propunerea Comisiei sau a Înaltului reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate.
Este de menționat că, pentru evitarea oricăror confuzii referitoare la modalitatea de vot
potrivit regulii majorității calificate, tratatele prevăd în funcție de ce articol și aliniat se
definește majoritatea calificată ori de câte ori Consiliul hotărăște în acest mod.
Tratatele comunitare au extins treptat sfera domeniilor în care deciziile Consiliului se adoptă cu
majoritate de voturi. Pe aceeași linie se înscrie și Tratatul de la Lisabona, care prevede adoptarea
deciziilor cu majoritate calificată și în domeniile: azil, imigrație, Europol, Eurojust, controlul la
frontiere, politica comună de transporturi, obiectivele și organizarea fondurilor structurale și a
fondului de coeziune, inițiativele Înaltului Reprezentant al Uniunii, pentru numirea președintelui și
membrilor Comisiei, ai membrilor Curții de Conturi, ai Comitetului Economic și Social European
și ai Comitetului Regiunilor.
De menționat că în cele mai multe cazuri majoritatea calificată a fost extinsă împreună cu
introducerea procedurii legislative ordinare. De asemenea, se prevede introducerea acțiunii cu
majoritate calificată a Consiliului în domenii noi de competență a Uniunii, cum sunt: politica
spațială, energia, protecția civilă, cooperarea structurată în domeniul apărării, serviciile de interes
general și altele.
 Unele decizii ale Consiliului se adoptă pe baza principiului unanimității de voturi.
Astfel, abținerile membrilor prezenți sau reprezentați nu împiedică adoptarea hotărârilor Consiliului
pentru care este necesară unanimitatea [art. 238 alin. (4) TFUE].
Unanimitatea înseamnă aprobarea hotărârii de către toți membrii. În anumite domenii,
considerate sensibile pentru statele membre, Consiliul trebuie să se pronunțe în unanimitate, deși
majoritatea calificată a devenit treptat, prin modificările succesive ale TCEE/TCE, prin AUE, TMs,
TA și Tratatul de la Nisa, cvorumul predominant în Uniunea Europeană.
Spre exemplu, prin Tratatul de la Nisa au fost introduse noi dispoziții potrivit cărora se aplică
regula unanimității, spre exemplu, în domeniul proprietății intelectuale (art. 262 TFUE).
De menționat că, potrivit Tratatului de la Lisabona, Consiliul hotărăște în unanimitate de
voturi numai în conformitate cu procedura legislativă specială (spre exemplu : măsurile pentru
combaterea discriminării [art. 19 alin. (1) TFUE], domeniul capitalurilor și plăților [art. 64 alin. (3)
și art. 65 alin. (4) TUE], domeniile cooperării judiciare în materie civilă [art. 81 alin. (3) TFUE], al
cooperării în materie penală [art. 82, alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (1) TFUE] și al cooperării
polițienești [art. 87 alin. (3) și art. 89 TFUE] etc.

6
 Întroducând domenii noi, considerate sensibile, Tratatul de la Lisabona prevede regula
unanimității și pentru instituirea unui Parchet European pornind de la Eurojust [art. 86 alin. (1)
TFUE] și pentru politica energiei [art. 194 alin. (3) TFUE].
Dar, pentru a evita blocajul instituțional într-o Uniune de 27 de state membre, Tratatul de la
Lisabona, după cum am arătat, ca și tratatul anterior, de la Nisa, a extins și mai mult sfera de acțiune
a majorității calificate la noi domenii.
Cu toate acestea, se prevede la art. 48 alin. (7) TUE o clauză pasarelă care îi permite
Consiliului să decidă cu majoritate calificată în loc de unanimitate în anumite domenii. Mai mult,
în cazul anumitor politici, Consiliul poate decide (în unanimitate) să extindă utilizarea majorității
calificate, spre exemplu, art. 81 alin. (3) TFUE privind măsurile referitoare la dreptul familiei care
au implicații transfrontaliere.
În general, Consiliul tinde să urmărească unanimitatea chiar și în domeniile în care aceasta nu
este necesară. Situația explică preferința Consiliului exprimată prin ,,compromisul de la
Luxemburg” din 1965-1966, când Franța a refuzat să accepte trecerea de la unanimitate la votul
cu majoritatea calificată în anumite domenii, prin neparticiparea la lucrările Consiliului. În acest
sens, textul compromisului prevede: „Atunci când, în cazul unei decizii care poate fi luată printr-
o majoritate de voturi la propunerea Comisiei, sunt în joc interese foarte importante ale unuia sau
ale mai multor parteneri, membrii Consiliului vor depune eforturi, într-o perioadă de timp
rezonabilă, să găsească soluții care pot fi adoptate de către toți membrii Consiliului, cu respectarea
intereselor lor reciproce și a celor ale Comunității”.
În 1994, prin „compromisul de la Ioannina”, atitudinea anumitor state membre care
aproape întrunesc minoritatea de blocare a deciziilor este protejată prin textul „compromisului”,
care, în esență, precizează că „în cazul în care aceste state și-au exprimat intenția de a se opune
luării unei decizii de către Consiliu cu majoritate calificată, Consiliul să facă tot ce îi stă în putință,
într-un termen rezonabil, pentru a ajunge la o soluție satisfăcătoare pentru majoritatea statelor.
Mai recent, s-a creat posibilitatea de a se amâna introducerea noului sistem bazat pe dubla
majoritate din 2014 până la 31 martie 2017, ceea ce a permis, la cererea unui stat membru,
aplicarea vechii norme privind obținerea majorității calificate prevăzute în Tratatul de la Nisa1.

5. Funcțiile Consiliului
Reglementarea și definirea funcțiilor Consiliului
Atribuțiile Consiliului sunt reglementate într-o manieră generală în art. 16 alin. (1) TUE, dar,
potrivit tratatelor, instituției Consiliului îi revin și alte atribuții.
Consiliul exercită, împreună cu PE, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de
definire a politicilor și de coordonare, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate [art. 16 alin.
(1) TUE].
1. Funcția legislativă a Consiliului este exercitată în diverse modalități:
a. Consiliul deliberează și votează un proiect de act legislativ. În acest caz, Consiliul se întrunește
în ședință publică. În acest scop, ordinea de zi include o parte de „Deliberări legislative”. Coreper
examinează în prealabil aceste proiecte prezentând orientări, opțiuni sau sugestii de soluții.
Propunerile și proiectele de acte sunt verificate de serviciul juridic în baza Acordului
interinstituțional din 22 decembrie 1998, privind liniile directoare comune pentru calitatea redactării
legislației comunitare;
1 A se vedea M. Schonard, mai 2017, Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, ,,Proceduri decizionle supranaționale”,
http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.4.1.html .

7
 b. Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe
care acesta le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune și să îi prezinte orice
propuneri corespunzătoare (art. 241 TFUE și art. 12 TEuratom). Consiliul solicită uneori propuneri
specifice, alteori emite opinii și adoptă rezoluții adresate Comisiei pentru ca aceasta să facă propuneri
legislative. În cazul în care Comisia nu prezintă nicio propunere, aceasta comunică motivele
Consiliului (art. 241 TFUE);
c. Consiliul poate delega Comisiei competența să adopte noi reglementări într-un domeniu. În
calitatea sa de organ legislativ, Consiliul este abilitat, potrivit art. 290 alin. (1) TFUE, să delege
Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ, cu domeniu de aplicare general, care
completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale unui act legislativ.
Exemplificăm în acest sens Regulamentul PE și al Consiliului de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 485/2008 al Consiliului privind controalele efectuate de către statele
membre cu privire la operațiunile care fac parte din sistemul de finanțare prin Fondul european de
garantare agricolă. Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele conferite
Comisiei în baza Regulamentului (CE) nr. 485/2008 trebuie să se alinieze la art. 290 TFUE. Deci
propunerea de modificare a regulamentului în cauză are în vedere alinierea la Tratatul de la Lisabona.
d. Competența legislativă a Consiliului este pusă în lumină în modul cel mai evident prin
intermediul:
- procedurii legislative ordinare (co-deciziei), prin adoptarea de către PE și Consiliu împreună
a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii la propunerea Comisiei [art. 289 alin. (1) și art.
294 TFUE];
- procedurii legislative speciale, prin adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei
decizii de către PE, cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea PE [art. 289 alin.
(2) TFUE]. În acest caz, inițiativa legislativă provine de la un grup de state membre sau de la
Parlament, la recomandarea BCE sau la solicitarea Curții de Justiție sau a Băncii Europene de
Investiții.
Potrivit regulamentului de procedură al Consiliului, după ce este analizat de către comitetele și
grupurile de lucru, proiectul de act normativ se trimite spre dezbatere și negociere în cadrul
Coreper, după care este trecut pe una din cele două ordini de zi ale Consiliului. Exercitarea
competenței legislative a Consiliului, în toate cazurile, este condiționată de punctele de vedere ale
Parlamentului European, Comisiei sau ale altor instituții ale Uniunii sub forma avizelor sau
propunerilor.
Consiliul adoptă un act de natură determinată numai atunci când acest lucru este expres prevăzut
de tratat, spre exemplu: directive sau decizii, potrivit art. 143 par. 2 TFUE, sau numai decizii, potrivit
art. 153 par. 3 și 126 alin. (6), (11) și (12) TFUE.
Însă, în cazul în care tratatele nu prevăd tipul actului care trebuie adoptat, instituțiile îl aleg de
la caz la caz, cu respectarea procedurilor aplicabile și a principiului proporționalității (art. 296
TFUE). Exemplificăm în acest sens art. 43 alin. (2) și (3) și art. 48 TFUE, care folosesc termenul
„măsuri”.
2. Funcția bugetară a Consiliului, care este exercitată împreună cu Parlamentul European
[art. 16 alin. (1) TUE și art. 314 TFUE].
În acest sens, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură
legislativă specială, adoptă bugetul anual al Uniunii (art. 314 TFUE).
Deși această competență este împărțită între PE (care are rol hotărâtor) și Consiliu, instituția
Consiliului are importante atribuții, și anume:
- adoptă poziția sa asupra proiectului de buget și o transmite Parlamentului European până la
data de 1 octombrie a anului care precede anul execuției bugetare;

8
 - aprobă sau, după caz, respinge proiectul de buget comun asupra căruia un comitet de conciliere,
convocat de președintele Consiliului, și președintele PE au ajuns la un acord.
3. Funcția de definire a politicilor și de coordonare (art. 16 TUE)
 Politica externă și de securitate comună – PESC este definită de Consiliul European și de
Consiliu, hotărând în unanimitate, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel [art. 24 alin.
(1) TUE]. De asemenea, Consiliul, în elaborarea PESC, adoptă deciziile necesare pentru definirea
acesteia [art. 26 alin. (2) TUE].
 În mod expres TFUE, prevede că „statele membre își coordonează politicile economice în
cadrul Uniunii”. În acest scop, Consiliul adoptă măsuri și, în special, orientările generale ale
acestor politici [art. 5 alin. (1) TFUE].
 În cadrul acestei atribuții Consiliul are misiunea generală de a realiza o coordonare între
statele membre și Uniune. În acest sens, Consiliul publică anual o recomandare asupra liniilor
directoare generale ale politicilor economice ale statelor membre și ale Uniunii, spre exemplu,
„statele membre își consideră politicile lor economice ca fiind o chestiune de interes comun și
le coordonează în cadrul Consiliului” [art. 121 alin. (1) TFUE].
Coordonarea politicilor economice se realizează, în principiu, pe baza deliberărilor,
studiilor, consultărilor, recomandărilor, în vederea apropierii punctelor de vedere ale statelor
membre, neexcluzându-se în anumite cazuri și intervenția actelor obligatorii. În acest scop,
„Consiliul, la recomandarea Comisiei, elaborează un proiect privind la orientările generale ale
politicilor economice ale statelor membre și ale Uniunii și prezintă Consiliului European un raport
în acest sens. Consiliul European, pe baza raportului Consiliului, dezbate concluziile privind
orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre și ale Uniunii. În baza acestor
concluzii, Consiliul adoptă o recomandare care stabilește aceste orientările generale” [art. 121
alin. (2) TFUE].
*
În completarea și dezvoltarea funcțiilor menționate, Consiliul are următoarele atribuții necesare
realizării obiectivelor stabilite de tratate:
4. Consiliul dispune de competență decizională și prin adoptarea de acte fără caracter
legislativ (cu excepția adoptării actelor de executare). Prin urmare, competența decizională a
Consiliului privește, pe lângă funcția legislativă analizată, și competența de a adopta acte fără
caracter legislativ, potrivit art. 3 alin. (1) Regulamentul de procedură al Consiliului. Astfel, ordinea
de zi a Consiliului provizorie are două părți consacrate deliberărilor privind actele legislative și,
respectiv, activităților fără caracter legislativ. Acestea din urmă, potrivit regulamentului de procedură
al Consiliului, privesc adoptarea de acte care sunt obligatorii din punct de vedere juridic în sau pentru
statele membre, prin intermediul unor regulamente, directive, decizii-cadru sau decizii. De
asemenea, fără caracter legislativ sunt: măsuri interne, acte administrative sau bugetare, acte privind
relațiile interinstituționale sau internaționale sau acte neobligatorii: concluzii, recomandări, rezoluții.
5. În cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii
din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Consiliului competențe de
executare, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute de art. 24
și art. 26 TUE.
Actele de punere în aplicare nu au caracter legislativ.
 Astfel, potrivit art. 24 TUE, PESC este definită și pusă în aplicare de Consiliul European și
de Consiliu. În acest sens, Consiliul adoptă deciziile necesare pentru definirea și punerea în
aplicare a PESC [art. 26 alin. (2) TUE].

9
 6. Consiliul are competența să hotărască impunerea de amenzi într-un cuantum determinat,
în procedura prevăzută la art. 126 alin. (11) ultima teză TFUE, privind deficitele bugetare; are
competența de a aplica sancțiuni în condițiile art. 7 alin. (2) și (3) TUE.
 În cazul în care Consiliul constată că într-un stat membru există un deficit excesiv sau un
astfel de deficit este pe cale să se producă, iar statul în cauză refuză să dea curs recomandărilor și
somațiilor primite, Consiliul poate decide să-i aplice amenzi într-un cuantum pe care îl apreciază a
fi corespunzător [art. 126 alin. (7), (8), (9), (10) și (11) ultima teză TFUE].
 Consiliul European poate să constate – la propunerea motivată a unei treimi din statele
membre, a Comisiei și cu aprobarea Parlamentului European – că există o încălcare gravă și
persistentă a principiilor enunțate la art. 2 TUE de către un stat membru. În cazul în care a fost făcută
constatarea situației menționate, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să
suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor,
inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând
în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra
drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice [art. 7 alin. (2) și (3) TUE].
7. Are dreptul să adreseze recomandări statelor [art. 121 alin. (2) TFUE], la recomandarea
Comisiei); art. 165 alin. (4) și art. 166 alin. (4) TFU (la propunerea Comisiei).
 În domeniul „politicii economice și monetare”, respectiv al „politicii economice”, pe baza
concluziilor Consiliului European – la proiectul cu privire la orientările generale ale politicilor
economice ale statelor membre și Uniunii, întocmit de Consiliu – instituția Consiliului adoptă o
recomandare care stabilește orientările generale [art. 121 alin. (2) TFUE].
 În domeniul „educație, formare profesională, tineret”, Consiliul adoptă:
- după consultarea Comitetului economic și social și al Comitetului regiunilor, acțiuni de
încurajare, cu excepția oricăror armonizări a actelor legislative și a normelor administrative ale
statelor membre, în conformitate cu procedura co-deciziei [art. 165 alin. (4) TFUE];
- recomandări, la propunerea Comisiei [art. 165 alin. (4) și art. 166 alin. (4) TFUE].
8. În cadrul acțiunii externe a Uniunii, cu excepția PESC, Consiliul încheie acorduri
internaționale (Partea a V-a TFUE).
 În cadrul „politicii comerciale comune”, Consiliul hotărăște, în unanimitate, negocierea și
încheierea de acorduri:
- în domeniul comerțului cu servicii culturale și audiovizuale, în cazul în care aceste acorduri
riscă să aducă atingere diversității culturale și lingvistice a Uniunii;
- în domeniul comerțului cu servicii sociale, de educație și de sănătate, în situația în care aceste
acorduri pot să perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la nivel național și să aducă
atingere răspunderii statelor membre pentru prestarea acestor servicii.
 Încheie acorduri dintre Uniune și țări terțe sau organizații internaționale care au fost
negociate în prealabil de către Comisie, potrivit art. 218 TFUE. Consiliul autorizează începerea
negocierilor, adoptă directivele de negociere, autorizează semnarea și încheie acordurile.
Cu excepția cazului în care acordul se referă exclusiv la PESC, potrivit art. 218 TFUE, Consiliul
adoptă decizia privind încheierea acordului:
a. după aprobarea PE în următoarele cazuri: 1. acorduri de asociere; 2. acord privind
aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale; 3. acorduri de instituire a unui cadru instituțional specific prin organizarea
procedurilor de cooperare; 4. acorduri care au implicații bugetare importante pentru Uniune; 5.
acordurile în domeniile în care se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura legislativă
specială în cazul în care este necesară aprobarea PE;
10
 b. după consultarea PE în celelalte cazuri.
De asemenea, Consiliul poate încheia acorduri formale privind un sistem al cursului de schimb
al monedei euro în raport cu monedele statelor terțe [art. 219 alin. (1) TFUE].
Prin încheierea acestor acorduri, Consiliul îndeplinește o funcție de reprezentare în cadrul
Uniunii. Această funcție rezultă din art. 217 TFUE, care prevede: „Uniunea poate încheia acorduri
cu una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale (…)”, referindu-se în continuare la
acordurile de asociere care sunt încheiate de Consiliu prin reprezentare în numele Uniunii.
9. Are calitatea de depozitar al acordurilor încheiate, prin secretarul său general.
În strânsă legătură cu atribuția anterioară, în cazul în care secretarul general este desemnat ca
depozitar al unui acord încheiat între Uniune sau TEuratom și unul sau mai multe state membre sau
organizații, actele de ratificare, acceptare sau aprobare a acordurilor se depun la adresa Consiliului.
În asemenea situații, secretarul general îndeplinește sarcinile de depozitar și se asigură că datele
de intrare în vigoare a acordurilor în cauză sunt publicate în JOUE.
10. Are rol decisiv în procesul de modificare a tratatelor [art. 48 alin. (1) par. 2 alin. 2 TUE]
în decizia de primire de noi membri în Uniune [art. 49 alin. (1) TUE], precum și în procedura
de retragere a unui stat membru din Uniune (art. 50 TUE).
 Consiliului i se prezintă de către guvernul oricărui stat membru, de PE sau de către Comisie
proiecte de modificare a tratatelor care stau la baza Uniunii Europene – atât în cadrul
procedurii de revizuire ordinară, cât și în aceea simplificată [art. 48 alin. (1) par. 2 alin. (2) TUE].
 Orice stat european care respectă valorile enunțate în art. 2 TUE și care se angajează să le
promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Statul solicitant adresează cererea sa
Consiliului, care se pronunță în unanimitate, după consultarea Comisiei și după aprobarea
Parlamentului European, care se pronunță cu majoritatea membrilor din care este constituit (art. 49
TUE).
 Statul membru care hotărăște să se retragă din Uniune notifică intenția sa Consiliului.
Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere. Acest acord
se negociază în condițiile art. 218 alin. (3) TFUE. Acordul se încheie de către Consiliu, în numele
Uniunii, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea PE (art. 50 TUE).
11. Are competența să adopte, să revoce, să modifice, clauzele de salvgardare.
 În cazul în care, în împrejurări excepționale, circulația capitalurilor provenind din țările terțe
sau destinate acestora provoacă sau amenință să provoace dificultăți grave în funcționarea uniunii
economice și monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea BCE, poate adopta,
în raport cu țările terțe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă de șase luni în cazul în care
aceste măsuri sunt strict necesare (art. 66 TFUE).
 În domeniul politicii monetare, Comisia autorizează statul membru care face obiectul unei
derogări, aflat în dificultate, să ia măsurile de salvgardare ale căror condiții și norme le definește.
Consiliul poate revoca această autorizare și modifica aceste condiții și norme [art. 143 alin. (3)
TFUE].
În cazul apariției unei crize neprevăzute în balanța de plăți (…), la recomandarea Comisiei și
după consultarea Comitetului Economic și Financiar, Consiliul poate decide că statul membru
respectiv este obligat să modifice, să suspende sau să elimine măsurile de salvgardare [art. 144 alin.
(3) TFUE].
12. Are competențe în ceea ce privește organizarea sa internă și în privința îndemnizațiilor
ce se cuvin unora dintre președinții și membrii din alte instituții ale Uniunii.

11
  Consiliul numește secretarul general, sub a cărui autoritate se află Secretariatul General.
Consiliul hotărăște cu majoritate simplă în privința organizării Secretariatului General [art. 240 alin.
(2) TFUE].
 Consiliul hotărăște cu majoritate simplă:
- în chestiunile de procedură, precum și în privința adoptării regulamentului său de procedură
[art. 240 alin. (3) TFUE];
- adoptă, după consultarea Comisiei, statutul comitetelor prevăzute de tratate (art. 242 TFUE).
 Consiliul stabilește salariile, indemnizațiile și pensiile președintelui Consiliului European, ale
președintelui Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de
securitate, ale membrilor Comisiei, ale președinților, membrilor și grefierilor Curții de Justiție a
Uniunii Europene, precum și ale secretarului general al Consiliului. Consiliul stabilește, de
asemenea, toate indemnizațiile care țin loc de remunerație (art. 243 TFUE).
13. Consiliul adoptă decizia prin care autorizează o formă de cooperare consolidată atunci
când această instituție stabilește că obiectivele urmărite prin această cooperare nu pot fi atinse într-un
termen rezonabil de către Uniune, în ansamblul său, și în condițiile în care cel puțin nouă state
membre participă la această cooperare [art. 20 alin. (2) TUE].
14. Consiliul are competențe în domeniul PESC, în special decizionale, fără caracter
legislativ, după cum urmează:
- PESC este definită și pusă în aplicare de Consiliu și de către Consiliul European [art. 24
alin. (1) TUE];
- elaborează PESC și adoptă deciziile necesare pentru definirea și implementarea PESC,
pe baza orientărilor generale stabilite de Consiliul European (art. 26 par. 2 TUE);
- adoptă decizia prin care stabilește organizarea și funcționarea serviciului european pentru
acțiunea externă [art. 27 alin. (3) TUE];
- adoptă deciziile necesare în cazul în care o situație internațională impune o acțiune cu caracter
operativ din partea Uniunii, inclusiv deciziile care definesc poziția Uniunii într-o anumită chestiune
de natură geografică sau tematică (art. 29 TUE), fiind sesizat cu privire la orice chestiune ce ține de
PESC;
- poate fi convocat în reuniune extraordinară în cazurile în care se impune o decizie rapidă
în cadrul PESC [art. 30 alin. (2) TUE];
- numește un reprezentant special căruia îi conferă un mandat referitor la chestiuni politice
speciale (art. 33 TUE);
- autorizează Comitetul Politic și de Securitate ca, în vederea unei operații de gestionare a
unei situații de criză și pe durata acesteia, să ia deciziile corespunzătoare în conformitate cu acelea
stabilite de Consiliu (art. 38 TUE);
- adoptă deciziile de stabilire a normelor privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre (art. 39 TUE);
- adoptă o decizie care stabilește procedurile speciale pentru garantarea accesului rapid la
alocările din bugetul Uniunii destinate finanțării de urgență a inițiativelor în cadrul PESC [art.
41 alin. (3) TUE].
 De asemenea, competențele decizionale ale Consiliului sunt exercitate și în cadrul
Politicii de securitate și apărare comună PSAC, aceasta făcând parte integrantă din PESC [art. 42
alin. (4) și art. 43 alin. (2) TUE].

12
 Punerea în aplicare a PSAC a condus la înființarea Agenției din domeniul dezvoltării
capacităților de apărare, cercetare, achiziții și armament, denumită „Agenția Europeană de Apărare”,
care se află sub autoritatea Consiliului [art. 42 alin. (3) și art. 45 alin. (1) TUE]. Instituția Consiliului,
de asemenea, este cea care adoptă o decizie care definește statutul, sediul și regulamentul de
funcționare a Agenției.
În acest domeniu, Consiliul stabilește, prin decizie, cooperarea structurată permanentă a statelor
membre, inclusiv lista statelor membre participante, și tot Consiliul adoptă decizia de confirmare a
participării unui stat membru care dorește să participe la această cooperare, precum și suspendarea
participării respectivului stat [art. 46 alin. (1), (2) și (3) TUE].
15. Obiectivul Uniunii este să ofere cetățenilor acesteia un „spațiu de libertate, securitate și
justiție” care cuprinde, în principal, capitolele referitoare la „Cooperarea judiciară în materie civilă”
și „Cooperarea judiciară în materie penală”, în cadrul cărora Consiliul, împreună cu PE, adoptă
majoritatea măsurilor care au caracter legislativ.
Activitatea de coordonare și cooperare dintre autoritățile naționale de cercetare și urmărire
penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre
intră în misiunea Eurojust, a cărei structură, funcționare, domenii de acțiune și atribuții sunt hotărâte
de Consiliu și PE [art. 81 alin. (1) TFUE]. În acest scop, Consiliul, hotărând prin regulamente în
conformitate cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European pornind de la
Eurojust.
De asemenea, „Cooperarea polițienească”, care presupune acțiunea autorităților polițienești
și a altor servicii de aplicare a legii statelor membre, precum și cooperarea acestora pentru prevenirea
și combaterea criminalității grave care afectează două sau mai multe state membre, se desfășoară
sub autoritatea „Europol” [art. 88 alin. (1) TFUE]. Consiliul și PE stabilesc, prin regulamente,
structura, funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile Europol [art. 88 alin. (2) TFUE].

Bibliografie: Ioana-Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Ediția a III-a, Editura

Universul Juridic, București, 2017, pag. 225 - 247

13