Sunteți pe pagina 1din 2

TEST DE VERIFICARE

INVENTARIEREA PATRIMONIULUI

Nume ,prenume elev_________________


Clasa__________________

Notă
Toate punctele sunt obligatorii și se notează cu 1p
Se acordă 1p din oficiu.

1. Pe parcursul desfăşurării activităţii, inventarierea anuală se efectuează:


a. În primul trimestru
b. La închiderea exerciţiului financiar
c. La sfârşitul primului semestru
d. După data de 1 ianuarie a anului următor
2. Entitățile patrimoniale au obligația să efectueze inventarierea generală a
patrimoniului
a. la începutul activității
b. în cazul fuziunii sau încetării activității
c. la începutul activității și la încetarea activității
d. la începutul activității, cel putin o dată pe an pe parcursul funcționării sale, în
cazul fuziunii sau încetării activității precum și în alte situații prevăzute de lege.
3.Scopul principal al inventarierii
a. să stabilească situația reală a elementelor patrimoniale;
b. să stabilească situața reală din contabilitate;
c. să prezinte ansamblul operațiilor economice;
d. să determine aportul în natura la capitalul social;
4. Valorile materiale , cu ocazia inventarierii se evaluează la:
a. valoarea de înlocuire;
b. valoarea actuală;
c. valoarea nominală;
d. valoarea rămasă.
5. În funcţie de gradul de cuprindere, inventarierea se clasifică:
a. Inventarierea generală
b. Inventarierea ordinară
c. Inventarierea anuală
d. Inventarierea parţială
6. Valoarea de inventar se stabileşte în funcţie de:
a. Utilitatea bunului
b. Starea bunului
c. Preţul pieţei
d. Valoarea de achiziţie
7. Alege afirmatiile corecte: Inventarierea reprezinta:
a. un instrument de control asupra integrității materiale și financiare a patrimoniului;
b. lucrare prin care se stabileste situația reală a patrimoniului;
c. operația de stabilire a absențelor prin confruntarea situației reale din clasa cu cea
scriptică din catalog;
8.Creanțele și datoriile se înregistrează la inventariere la:
a. valoarea actuala
b. valoarea nominala
c. valoarea de inventar
d. valoarea de inlocuire
9.Notati cu A(adevarat) sau cu F(fals) următoarele afirmații:
a. Inventarierea anuala este obligatorie pentru toate unitatile. _____
b. Prin inventariere se urmareste asigurarea integritatii patrimoniului prin control
sistematic si periodic al gestiunilor. _____
c. Inventarierea inopinata este efectuata prin anuntarea prealabila a gestionarului_____
d. Inventarierea ocazionala nu poate fi si partiala. _____

S-ar putea să vă placă și