ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII

LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE

cursul 1
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII
Dermatologia
● tegumente şi mucoase accesibile inspecţiei

● venerologia se referă la patologia infecţiilor

transmisibile pe cale sexuală

● dermatologia se află la intersecţia a numeroase

specialităţi medicale (medicină internă, boli
infecţioase, oncologie, reumatologie, chirurgie
generală, neurologie...)
Istoric
● Prof. Ferdinand Hebra (1816-1880)
- Viena
- dermatologia ştiinţifică

● Prof. Mihail Petrini Galaţi (1846-1926)

- primul profesor din România
- histologie
- dermatologie-sifiligrafie
● Acad. Constantin Levaditi (1874-1954)
- terapia sifilisului cu bismut
- fondatorul virusologiei
Organul cutanat
● suprafaţa: 1,5 – 2 m2, greutate: 1/15 din greutatea corpului
● grosime: 0,2 mm pleoape - 5 mm plantă
● culoare determinată de
⧫ dispersia luminii prin grosimea epidermului
⧫ cantitatea de melanină din epiderm şi derm
⧫ vascularizaţia dermului superficial
⧫ cantitatea de caroten şi săruri biliare din piele
● organ multistratificat, complex ce produce câteva structuri
derivate, specializate, numite anexe: foliculi piloşi, unghii,
glande sudoripare, glande sebacee
● alcătuit în trei straturi: epiderm, derm, hipoderm
Embriologie
● pielea şi anexele derivă din ectoderm

● dermul derivă din mezoderm

● sistemul pigmentar cutanat derivă din

neuroectoderm
EPIDERMUL
● epiteliu stratificat ce se reînoieşte continuu şi
prezintă diferenţiere progresivă dinspre bază spre
suprafaţă (procesul de keratinizare)
● ciclul de înlocuire totală (turn-over celular) este
de 28 zile
● celule conţinute
⧫ keratinocite
⧫ melanocite
⧫ celule Langerhans
⧫ celule Merkel
Keratinocitul
● 90-95% din celulele epidermice
● structura sa se modifică pe măsură ce este
împins spre straturile cutanate superficiale
● conţine filamente intermediare de keratină
grupate în fascicule care străbat citoplasma de la
membrana nucleară la desmozomii şi
hemidesmozomii membranei celulare
● keratinele
⧫ au rol structural (citoschelet)
⧫ au fost identificate 30 de tipuri
Keratinocitul
● keratinizarea implică:
1. pierderea capacităţii de proliferare a celulei
2. creşterea dimensiunilor celulei şi aplatizarea ei
3. formarea / reorganizarea / eliminarea unor organite
4. sinteza unor proteine şi lipide
5. modificarea membranei celulare, a Ag şi receptorilor
6. deshidratare
● rezultatul final al keratinizării este corneocitul ce conţine
filamente de keratină şi matrice proteică (rol de barieră)
● în funcţie de stadiul de diferenţiere keratinocitele formează
următoarele straturi: BAZAL → SPINOS →
GRANULAR → CORNOS
STRATUL BAZAL

● keratinocite mitotic active

(keratinoblaste)
● celule columnare, flexibile se
divid şi migrează
● hemidesmozomi; desmozomi
● strat bazal -> strat cornos = 14 zile
● strat cornos -> descuamare = 14 zile
STRATUL SPINOS

● keratinocitele prezintă numeroşi desmozomi

● forma, structura şi proprietăţile keratinocitelor din
acest strat depind de nivelul la care se găsesc:
⧫ celulele spinoase suprabazale sunt poligonale
⧫ celulele din straturile superioare care sunt mai
mari, mai plate şi conţin organite noi –
granulele lamelare
STRATUL GRANULAR

● 2 – 3 straturi de celule

● granule bazofile de keratohialin (caracteristice)

● granule lamelare (vizibile şi la nivelul zonei

superioare a stratului spinos)

● celulele granulare conţin enzime necesare în

distrugerea unor organite celulare proprii,
inclusiv nucleul
STRATUL GRANULAR (2)

● granule bazofile de keratohialin (caracteristice) :

⧫ profilagrina: proteină ce se desface în filagrina (matrice proteică
pentru agregarea fialmentelor de keratină)
⧫ filamente intermediare de keratină
⧫ loricrina: proteină ce se va regăsi în învelisul cornos al celulei

● granule lamelare(au originea în aparatul Golgi)

⧫ sunt organite secretorii legate de membrana celulară
⧫ conţin glicoproteine, glicolipide, fosfolipide, steroli liberi şi hidrolaze
acide
⧫ se asamblează la periferia celulelor granulare unde eliberează în
spaţiul intercelular precursori ai lipidelor şi formează lamele
discontinue apoi continue între stratul granular şi primul strat de
celule cornoase
⧫ conţin lipaze şi glicozidaze transformă lipidele în lamele bogate în
lipide neutre ce îmbracă suprafaţa celulelor cornoase – rol de barieră
⧫ colesterol sulfataza va modifica lipidele, care vor căpăta rol important
în hidratare şi descuamare
STRATUL CORNOS

● alcătuit din mai multe straturi de corneocite (celule non-viabile

care păstrează câteva funcţii metabolice)
● grosime: 15 straturi de celule (pe braţ) - sute de celule (palme,
plante)
● model didactic – zid de cărămizi (celulele) şi mortar (lipidele
intercelulare)
● corneocitul (cel mai mare keratinocit)
⧫ este plat şi poligonal
⧫ alcătuit din keratine prinse într-o matrice de filagrină
● celulele din zonele profunde (stratul cornos compact) sunt mai
groase iar filamentele de keratină sunt mai compacte
● celulele din zonele superficiale (stratul cornos disjunct) au un
înveliş foarte rigid şi realizează degradarea enzimatică a
desmozomilor, permiţând descuamarea celulelor ajunse în aceste
zone
● rol – barieră hidrică şi mecanică
REGLAREA PROLIFERĂRII ŞI DIFERENŢIERII
KERATINOCITARE
● dermul – reglează arhitectura epidermică şi specificitatea lui regională;
interacţiunile dintre ţesuturile în dezvoltare sunt reglate genetic

● factorii de creştere – acţionează prin receptori specifici reglând formarea

şi distrugerea keratinocitelor
⧫ Mitogeni EGF – Epidermal Growth Factor TGF α -
Transforming Growth Factor α KGF – Keratinocyte
Growth Factor
⧫ Blocanţi ai mitozei şi stimulatori ai diferenţierii celulare: TGF β
● citokinele de origine keratinocitară (IL - 1α, IL – 6, IL – 8, GM - CSF)
intervin în reglare, inflamaţie şi vindecare

● receptorii superfamiliei steroid / tiroidieni şi liganzii lor (căi de acţiune

pentru retinoizi şi pentru derivaţi ai vitaminei D3).

● Calciu – reglarea proliferării şi diferenţieirii keratinocitare (concentraţiile

joase de calciu stimulează proliferarea iar concentraţiile crescute
stimulează diferenţierea)
Melanocitul
● provine din creasta neurală şi prin migrare ajunge la nivel
epidermic (strat bazal şi bulbul foliculului pilos)
● se află în retină, ureche, leptomeninge, tegument
● arareori se divide
● factorii de creştere produşi de keratinocite se leagă de
receptorii melanocitari ajutându-l astfel să supravieţuiască
şi să emită pseudopode care facilitează transferul de
melanozomi către keratinocite
● celulă mare, citoplasmă clară; imunohisto: proteina S100,
HMB 45
● procesul său de diferenţiere are drept scop melanogeneza,
arborizarea sa şi transferul de pigment către keratinocite
● constituie unitatea melanică epidermică: un melanocit + 36
keratinocite (cărora le transferă melanozomi)
Melanozomul
● organit specific, ovoid, la nivelul căruia prin reacţii
catalizate enzimatic, mediate de receptori şi stimulate
hormonal are loc producerea melaninei
● are formă, structură şi dimensiuni diferite în funcţie de tipul
de melanină pe care îl produce: eumelanină – sferic,
feomelanină – elipsă
● transferul este stimulat de: UV, hormoni produşi de
keratinocit (MSH)
● odată aflaţi la nivelul keratinocitului, melanozomii pot exista
individual sau se pot asocia membranei celulare iar
distribuţia lor în interiorul keratinocitului variază cu rasa
● sunt degrdaţi enzimatic pe măsură ce keratinocitul se
diferenţiază, dar, uneori, câţiva pot rămâne până la nivelul
stratului cornos
Celula Langerhans
● celula prezentatoare de Ag a epidermului
● 2 – 8% din din celulele epidermice
● sunt ataşate de keratinocite prin receptori speciali (E-caderină)
● se formează în măduva osoasă iar migrarea lor la nivel epidermic
este reglată de receptorul α6 integrină şi de TNFα
● celulele Langerhans conţin numeroşi receptori de suprafaţă şi
molecule de adeziune intercelulară

● după contactul cu antigenul îl prelucrează şi îl exprimă pe

suprafaţa sa împreună cu moleculele MHC. Părăsesc apoi
epidermul pentru a ajunge la nivelul ganglionilor limfatici regionali
unde stimulează celulele T. După ce au prezentat antigenul
prelucrat limfocitului T în ganglionul limfatic se reîntorc în aceeaşi
poziţie epidermică

● granule BIrbeck (organite celulare în formă de rachetă de tenis)

● capacitatea de prezentare a Ag este diminuată de UV – B
Celula Merkel
● celule specializate intraepiteliale ale tegumentului şi
cavităţii bucale
● cel mai probabil sunt keratinocite modificate în celule
neuroendocrine
● sunt situate epidermic şi dermic
● secretă factori nervoşi de creştere (cele epidermice) şi
exprimă receptori pentru factorii nervoşi de creştere (cele
dermice)
● sunt legate de keratinocite prin desmozomi
● se pot asocia formând discuri tactile şi funcţionează ca
mecanoreceptori
● conţin granule asemănătoare celor neuronale, în care se
află neurotransmiţători şi markeri ai celulelor
neuroendocrine
Zona membranei bazale
● la nivelul tegumentului există două atfel de zone:
⧫ între epiderm şi derm – JDE
⧫ în jurul vaselor sanguine dermice
● JDE – la microscopul electronic prezintă următoarele
componente:
⧫ zona structurală: keratinocite bazale (membrană
celulară, hemidesmozomi) - lamina lucida (filamnete de
ancorare) - lamina densa (colagen IV, heparan-sulfat)
⧫ zona fibrilară sub lamina densa: filamente de ancorare
(colagen VII, I, III, VI)
● deoarece epidermul nu are vascularizaţie proprie,
keratinocitele bazale sunt hrănite de plasma provenită din
vasele dermice care traversează cele două zone; acestea
trebuie să acţioneze ca bariere selective.
DERMUL
● componenta conjuncţivă a pielii asigurând deformabilitatea şi
elasticitatea sa
● protejează corpul de traumatismele mecanice, leagă apa, intervine
în termoreglare şi conţine receptori nervoşi
● interacţionează cu epidermul în scopul menţinerii proprietăţilor
ambelor ţesuturi
● conţine mai puţine celule decât epidermul
● nu este supus unor procese de diferenţiere (paralel cu cele
epidermice)
● componente: celule şi o matrice extracelulară (fibroasă şi amorfă)
● organizare
⧫ derm papilar (superior) – conţine mai multe celule şi are
activitate metabolică mai intensă; prezintă papilele dermice
⧫ derm reticular – inferior – fibre colagene şi elastice cu
diametru mare ce formează reţele robuste, a căror talie creşte
progresiv spre hipoderm
Matricea ţesutului conjunctiv dermic
● ţesut conjunctiv fibros
● colagen
⧫ componentul dermic major – 75% din gretatea uscată a
pielii
⧫ tip I (80-90%), III, V (derm papilar, peri- vasc, nervi, anexe),
VI
● fibre elastice
⧫ reţea care se întinde de la lamina densa a JDE prin tot
dermul până la ţesutul conjunctiv hipodermic
⧫ fibrele elastice se modifică cu vârsta şi sub acţiunea UVA
● molecule non-fibroase ce aparţin ţesutului conjunctiv
(constituie o fază continuă în care sunt susţinute
componentele fibroase): glicoproteine, proteoglicani,
glicozaminoglicani
Celulele dermice
● fibroblastul
⧫ sintetizează şi degradează componentele fibrilare şi nonfibrilare
dermice
⧫ celulă extrem de versatilă, poate sintetiza în acelaţi timp mai multe
tipuri de substanţe şi răspunde acţiunii mai multor tipuri de citokine

● sistemul monocito-macrofagic al tegumentului

⧫ dendrocitele sunt celule imunologic active şi au capacitate de fagocitoză
foarte mare
⧫ macrofagele (celule fixe) şi monocitele (celule circulante) sunt formate
în măduva osoasă. Sunt fagocite şi prezintă Ag. Sunt tumoricide şi secretă
citokine implicate în diverse procese: coagulare, aterogeneză, remodelare
tisulară, vindecarea rănilor
⧫ mastocitele – celule secretorii formate în măduva osoasă şi distribuite
ţesutului conjunctiv din întregul organism. Sintetizează o multitudine de
mediatori şi când sunt activate sunt efectorii principali ai debutului reacţiei
alergice. Au rol în apărarea antiparazitară (activează eozinofilele), sunt
microfagocite şi au rol în supravegherea tumorală
HIPODERMUL
● Roluri: izolator, rezervă de energie, protecţie mecanică,
permite mobilitatea tegumentului pe structurile subiacente,
cosmetic (modelează conturul organismului)
● Alcătuit din ţesut adipos: adipocite grupate în lobuli
delimitaţi prin septuri fibroase, la nivelul cărora se află
vase, limfatice şi nervi
● Leptina: hormon secretat de adipocite are rol în reglarea
prin feedback a masei de ţesut adipos
● Dermul profund şi hipodermul sunt integrate structural şi
funcţional prin reţelele vasculare şi nervoase şi prin
prezenţa anexelor: foliculi piloşi, glande sudoripare ecrine
şi apocrine
ANEXELE PIELII
Glandele sudoripare
ECRINE APOCRINE

Distribuţie aproape pe întreaga suprafaţă axilar, ano-genital, areolar,

cutanată conducte auditive, pleoape
Număr 2 – 5 milioane 100 000
Mărime 0,05 – 0,01 mm 2 – 3 mm axilar
Relaţia cu foliculul nu există o relaţie; ductele se ductele lor se deschid în
pilos deschid la suprafaţa tegumentului regiunea superioară a foliculului
pilos
Celulele secretorii două tipuri: clare şi întunecate un singur tip
Inervaţie colinergică, adrenergică (?) adrenergică
Mioepiteliu funcţie nedemonstrată – poate fi doar rol în eliminarea secreţiei
de susţinere preformate
Secreţie clară, incoloră, vâscozitate mică vâscoasă
- aspect 1 – 4 l/oră foarte mică
- cantitate apă, fără lipide, fără fier lipide, carbohidraţi, fier
- compoziţie vital în termoreglare atavic, posibilă conexiune cu
- rol secreţia de feromoni
Glandele sebacee
● Se găsesc pe toată suprafaţa cutanată (NU pe palme, plante şi dorsul piciorului)
● Mărimea şi densitatea lor variază în funcţie de localizare. Cele mai mari se află la
nivelul feţei
● Unitatea pilosebacee este alcătuită din glada sebacee asociată folicului pilos.
● Glande sebacee “libere” – situate superficial (glande Fordyce, glande Tyson, glande
Meibomius şi Zeis, tuberculii areolari Montgomery)
● Alcătuite din acin/acini şi ducte
● Secreţia este holocrină (întreaga celulă este eliminată) fiind alcătuită în principal din
lipide
● Control hormonal al secreţiei
⧫ androgenii – stimulează activitatea glandelor sebacee şi determină mărirea lor la
pubertate
⧫ estrogenii – suprimă secreţia de sebum atât la femei cât şi la bărbaţi
⧫ glucocorticoizii –creşterea glandelor sebacee sub acţiunea lor
⧫ hormonii tiroidieni - cresc secreţia de sebum
⧫ α MSH – efect sebotropic
● Influenţa altor factori
⧫ inaniţia – scade secreţia şi-i modifică compoziţia
⧫ vitamina A şi derivaţii ei – scad secreţia
● Sebum – roluri: izolare termică, rezistenţă la apă, protecţie, cosmetic
Părul
● Tipuri
⧫ lanugo – scurt şi închis la culoare, este prezent la făt
⧫ velus – prezent pe majoritatea zonelor tegumentare; este
scurt şi hipopigmentat
⧫ intermediar – se dezvoltă pe scalpul copiilor la
aproximativ 3 luni; este fragil şi la aproximativ 2 ani este
înlocuit cu păr terminal
⧫ terminal – cel mai gros, prezent pe scalp de la vârsta de
2 ani, pe pleoape, sprâncene de la naştere, pe
extremităţi trunchi, faţă, axile şi pubis de la pubertate
● Caracteristicile de culoare, formă , distribuţie sunt
condiţionate de rasă
● Densitate – medie – 100.000 fire la nivelul scalpului
● Numărul foliculilor piloşi scade cu vârsta.
Părul (2)
● Părul creşte într-un organ dermic, în interiorul
unui tunel epitelial numit folicul, la care se
ataşează glandele sebacee
● Funcţional, foliculul are 2 zone:
⧫ permanentă - superioară, care rămâne atunci
când creşterea încetează
⧫ temporară - 1/3 inferioară a foliculului, care se
distruge atunci când creşterea firului de păr
încetează
Părul (3)
● papila foliculară este o zonă dermică foarte bogată în vase
capilare – zona de schimb
● bulbul – porţiunea epitelială – coafează papila şi reprezintă
zona de regenerare; tot aici se află şi melanocitele care vor
colora firul de păr
● rădăcina – sistem de tuburi concentrice ce alcătuiesc părul
propriu-zis şi care este înconjurat de foliculul pilos;
foliculul pilos este alcătuit din teaca epitelială internă
(acompaniază firul de păr de la emergenţa sa la suprafaţă)
şi cea externă (pe toată lungimea foliculului)
● tija – porţiunea liberă de deasupra locului de deschidere a
canalului sebaceu; este formată dintr-o masă omogenă de
celule keratinizate, anucleate
● Vascularizaţie – sistemul capilar intrapapilar şi o reţea
perifoliculară densă
● Inervaţie – reţea nervoasă la baza foliculului
Ciclul foliculilor piloşi
● Anagen – faza de creştere; sub acţiunea unor semnale este
indusă formarea 1/3 inferioare a unui folicul şi este
determinată creşterea sa în jos la o adâncime
predeterminată, cu formarea unui nou bulb. Lungimea
firului de păr depinde de durata perioadei de creştere iar
circumferinţa sa de circumferinţa bulbului. Rata de creştere
a părului de pe scalp este de 0,35 mm/zi, iar durata
anagenului 2 – 5 ani.
● Catagen – perioadă de câteva zile în care foliculul şi bulbul
involuează
● Telogen – perioadă pe durata căreia părul nu se produce,
aproximativ 3 luni la nivelul scalpului. Pe durata ei părul
anterior produs mai poate fi prezent împreună cu bulbul său
atrofiat.
Unghiile
● Plăci cornoase situate pe faţa dorsală a extremităţilor
degetelor; sunt aşezate pe patul unghial şi protejează
ultimele falange
● Alcătuire:
⧫ corp – porţiunea vizibilă a lamei unghiale
⧫ rădăcină – aflată sub repliul unghial proximal şi inclusă
în piele
⧫ organul regenerator – matricea unghială, aflată la baza
şanţului de implantare a rădăcinii; partea ei vizibilă –
lunula
● Creşterea unghiei este un proces permanent pe durata vieţii
şi se face cu o viteză de 0,5-1,2 mm/săptămână
VASCULARIZAŢIA PIELII
● 10% din debitul cardiac
● Arteriole, capilare, venule, limfatice
● Plex orizontal dermoepidermic - se află în dermul
papilar şi trimite ansele papilare
● Plex orizontal dermohipodermic - produs de
arteriolele perforante (care traversează muşchii şi
ţesutul adipos), vascularizează anexele iar unele
vase pornesc ascendent şi de anastomozează cu
plexul orizontal superficial
● Angiosom - regiunea tisulară deservită de un
singur vas
● INERVAŢIA CUTANATĂ
a. fibre senzitive aferente specializate – sistem senzitiv –
cu receptori pentru tact, temperatură, durere, prurit,
presiune
b. ramuri nervoase eferente ale sistemului vegetativ –
reglarea funcţiilor vasomotorii, activitatea pilomotorie şi
secreţia glandulară

● FUNCŢIILE PIELII
1. protecţie
2. secreţie şi excreţie
3. senzorială
4. apărare – mecanism de apărare nespecifică prin
integritate, pH, film lipidic
5. homeostazie: hidrică, hemodinamică, hormonală
6. Imunologică
7. penetrabilitate – membrană semipermeabilă
LEZIUNI ELEMENTARE
CUTANEO-MUCOASE
I. Modificarea coloraţiei
● macula
⧫ modificarea pigmentului melanic
• hiper-melanogeneză
• hipo-melanogeneză

⧫ modificarea pigmentului hematic

• macule vasomotorii
• macule vasculare
• macule purpurice
II. Leziuni cu conţinut solid
● superficiale
⧫ papula
⧫ placa
⧫ placardul
● profunde
⧫ nodul
⧫ nodozitate
⧫ gomă
● tumora (sesilă / pediculată)
● chistul
● vegetaţia
● lichenificarea
III. Leziuni cu conţinut lichidian

1. vezicula
2. bula
3. flictena
4. pustula
IV. Leziuni cu lipsă de substanţă

1. eroziunea
2. ulceraţia
3. ulcerul
4. fisura / ragada
5. escoriaţia
V. Leziuni deşeuri cutanate
1. scuama
2. crusta
3. escara
4. sfacelul
VI. Leziuni reziduale

⧫ atrofia
⧫ cicatricea
VII. Leziuni neclasificabile

⧫ papula / placa / placardul urticarian

⧫ comedonul
⧫ şanţul acarian
⧫ godeul favic
⧫ etc.