Războiul a avut trei faze distincte.

În prima, burii au lansat atacuri preventive

în teritoriul britanic din Natal și din Colonia Capului, asediind garnizoanele
britanice din Ladysmith, Mafeking și Kimberley. Burii au obținut apoi mai multe
victorii tactice la Colenso, Magersfontein și Spionkop împotriva unei
contraofensive nereușite a britanicilor pentru a sparge cele trei asedii. În a
doua, după ce soldații britanici din ce în ce mai numeroși au fost instruiți sub
comanda lui Lord Roberts, a fost lansată o nouă ofensivă, de această dată reușită,
în 1900, pentru a înlătura asediile. După ce Natalul și Colonia Capului au fost
asigurate, britanicii au reușit să invadeze Transvaalul și capitala republicii,
Pretoria, a căzut în iunie 1900.

În ultima fază, cea de a treia, începută în martie 1900, burii au lansat un război
de gherilă împotriva forțelor britanice, care a prelungit conflictul cu încă doi
ani, timp în care burii au atacat ținte cum ar fi coloanele de soldați britanici,
nodurile rețelei de telegraf, căile ferate și depozitele. Într-o tentativă de a
tăia liniile de aprovizionare ale atacatorilor, britanicii, conduși acum de Lord
Kitchener, au răspuns cu o politică a „pământului pârjolit”, distrugând ferme ale
burilor și mutând civilii în lagăre de concentrare.[11]

Unele părți ale presei britanice și guvernului britanic se așteptau o campanie de

ordinul câtorva luni, iar războiul prelungit a devenit nepopular, mai ales după ce
au ieșit la iveală condițiile din lagărele de concentrare (unde muriseră de foame
și de boli zeci de mii de femei și copii). Forțele burilor s-au predat în cele din
urmă la 31 mai 1902, și 54 din cei 60 de delegați din Transvaal și din Statul Liber
Orange au votat pentru acceptarea termenilor tratatului de pace,[12] cunoscut sub
numele de tratatul de la Vereeniging. El stipula ca cele două republici să fie
absorbite în Imperiul Britanic, promițându-li-se o autonomie limitată.
Implementarea tratatului a dus la constituirea Uniunii Africii de Sud.

Războiul a avut efecte de durată asupra regiunii și asupra politicii interne

britanice. Pentru Regatul Unit, al Doilea Război al Burilor a fost cel mai
îndelungat, cel mai costisitor (peste 200 de milioane de lire), și cel mai sângeros
conflict dintre 1815 și 1914,[13] cu o durată cu trei luni mai mare și cu pierderi
mai multe chiar și decât Războiul Crimeei.