Sunteți pe pagina 1din 2

Magia Credintei

metoda cartonase

Fă rost de câteva cartonaşe, de mărimea cărţilor de vizită. Izolează-te pentru o clipă şi întreabă-te la
modul cel mai serios ce îţi doreşti mai presus de orice. Dacă eşti absolut convins care este răspunsul
corect la această întrebare, descrie în două-trei cuvinte esenţa dorinţei tale pe unul din cartonaşe, de
pildă: o slujbă, o slujbă mai bună, mai mulţi bani, o casă a ta. Notează aceleaşi cuvinte şi pe celelalte
cartonaşe. Poartă un astfel de cartonaş la tine, în portofel sau în geantă, şi plasează-le pe celelalte sub
pernă sau pe noptieră, în rama oglinzii din baie şi pe biroul tău. După cum probabil că ţi-ai dat seama,
scopul este să ai sub ochi cuvintele care definesc dorinţa ta supremă la toate orele din zi şi din noapte.
Momentul de dinainte de a adormi şi cel imediat după trezire sunt printre cele mai importante. Acestea
sunt momentele ideale pentru a te concentra cu o forţă suplimentară asupra gândurilor pe care doreşti să
le transpui în realitate. Nu te limita însă la aceste momente, căci cu cât îţi vei vizualiza mai des dorinţa
prin această metodă (sau printr-o alta, concepută de tine însuţi), cu atât mai rapid se va materializa ea.
La început nu vei avea nicio idee cum vei obţine rezultatele dorite. Nu-ţi bate însă capul cu acestea.
Lasă-le în seama minţii tale subconştiente, care are propria sa manieră de a stabili contacte, de a
deschide uşi şi de a netezi căi la care nu te-ai fi gândit niciodată. Te asigur că vei primi ajutor din cele mai
neaşteptate surse, iar ideile cele mai utile pentru îndeplinirea dorinţei tale îţi vor veni pe neaşteptate. Spre
exemplu, este posibil să primeşti veşti de la o cunoştinţă de care nu ai mai auzit de mult timp, sau să
cunoşti pe cineva. Îţi poate veni ideea să scrii cuiva o scrisoare sau să dai un telefon. Indiferent ce idee îţi
vine, dă-i curs. Păstrează o hârtie şi un creion la capătul patului şi notează ideile care îţi vin peste noapte,
astfel încât să nu le uiţi dimineaţa. Mulţi oameni de succes îşi primesc ideile în timpul nopţii şi le notează
pe o foaie de hârtie ca să nu le uite.
Insist din nou asupra necesităţii absolute de a nu spune nimănui ce ai scris pe cartonaşele tale şi, în
general, care sunt dorinţele tale cele mai arzătoare. În caz contrar, rişti ca întreaga poveste să se termine
într-o manieră dezastruoasă pentru tine. Când vei înţelege mai bine ştiinţa minţii, vei realiza în ce măsură
pot contracara intenţiile tale sentimentele de invidie şi de gelozie trezite în alte persoane (conştient sau
inconştient).

Tehnica Oglinzii pentru activarea subconştientului


„Dacă te poţi
convinge pe tine însuţi, îi poţi convinge şi pe alţii”

Iar acum, să detaliem puţin această tehnică. Stai în picioare în faţa unei oglinzi. Nu este neapărat
necesar ca aceasta să îţi ofere reflexia în mărime naturală, dar ar fi bine să fie suficient de mare pentru a
te putea reflecta în ea cel puţin de la brâu în sus.
Bărbaţii care au făcut armata ştiu ce înseamnă să ai o postură corectă, perfect verticală, cu pieptul
înainte, cu abdomenul tras înapoi şi cu fruntea sus. Adoptă o astfel de postură şi respiră profund de trei-
patru ori, până când ajungi să simţi o stare de fermitate, de putere şi de hotărâre. Priveşte-te apoi în ochi
şi spune-ţi că vei obţine ceea ce îţi doreşti. Priveşte-ţi buzele în timp ce rostesc aceste cuvinte şi ascultă
sunetul lor. Rosteşte cuvintele cât mai răspicat şi mai limpede. Fă din această practică un ritual regulat şi
aplic-o de cel puţin două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Te asigur că vei fi surprins de rezultatele pe care le
vei obţine. Dacă doreşti să îţi amplifici şi mai mult rezultatele, scrie cu săpun pe suprafaţa oglinzii diferite
sloganuri sau cuvinte-cheie care îţi susţin afirmaţia. Vei constata în scurt timp că vei căpăta o încredere în
sine pe care nu ai mai avut-o până acum.
Dacă îţi propui să abordezi un client extrem de dificil sau un şef de care te-ai temut până acum, foloseşte
tehnica oglinzii şi repet-o până când ajungi să te convingi singur că îţi poţi ţine prezentarea fără niciun fel
de emoţie. Dacă trebuie să ţii un discurs în faţa unui public, începe întotdeauna prin a-l ţine în faţa
oglinzii.
Gesticulează şi susţine-ţi argumentele prin orice mimică şi prin orice gesturi care ţi se par naturale.
Cât timp te afli în faţa oglinzii, repetă-ţi de cât mai multe ori că vei avea un succes remarcabil şi că nimic
pe lume nu te va putea opri. Ţi se pare naiv? Dacă da, îţi repet că orice idee pe care i-o prezinţi
subconştientului tău va tinde să fie materializată de acesta.
Cu cât îţi vei convinge mai rapid subconştientul, cu atât mai rapid va tinde acesta să îţi materializeze
dorinţa. Aşa cum spuneam mai devreme, nu este recomandabil să le povesteşti altora ce tehnici aplici,
întrucât există riscul să fii ridiculizat şi să îţi pierzi încrederea în sine, mai ales dacă te afli abia la
începutul studierii acestei ştiinţe a minţii.
Dacă eşti director sau manager şi doreşti să îmbunătăţeşti rezultatele obţinute de întreaga ta organizaţie,
învaţă-ţi angajaţii tehnica oglinzii şi urmăreşte-i astfel încât să o aplice. Te asigur că foarte multe
organizaţii procedează astfel la ora actuală.

S-a scris foarte mult pe tema puterii hipnotice a ochilor umani.


Se spune că aceştia reprezintă fereastra sufletului şi că pot revela gândurile omului. Adevărul este
că ochii noştri exprimă ceea ce gândim într-o măsură mult mai mare decât ne imaginăm. Ei le
permit celor din jur să „ne citească”, după cum spune vorba. Dacă vei începe să practici această
tehnică a oglinzii vei constata însă că ochii tăi capătă o putere de fascinaţie pe care nu ţi-ai fi
imaginat niciodată că o poţi avea. Privirea ta va deveni extrem de penetrantă, făcându-i pe
oameni să creadă că le citeşti până în adâncul sufletului. Mai devreme sau mai târziu, ochii tăi vor
căpăta o intensitate care va reflecta intensitatea gândurilor tale şi pe care oamenii o vor recunoaşte.
Îţi reamintesc în această direcţie că Emerson a scris că poziţia în viaţă a oricărui om este descrisă
de privirea sa. De aceea, dezvoltă-ţi încrederea în sine şi las-o să se reflecte în privirea ochilor tăi.
Tehnica oglinzii te va ajuta enorm în
această direcţie.

Tehnica oglinzii poate fi folosită în multe modalităţi, iar rezultatele ei sunt întotdeauna
satisfăcătoare. Spre exemplu, dacă ai o postură fizică incorectă sau o dicţie necorespunzătoare,
această tehnică poate face minuni.
Oglinda îţi arată întotdeauna ipostaza pe care o văd ceilalţi oameni atunci când se uită la tine. De
aceea, lucrând cu oglinda te poţi transforma aşa cum doreşti şi poţi adopta exact ipostaza pe care o
doreşti.
Se spune că orice om care joacă un rol ajunge să se identificecu el, iar cea mai bună modalitate de a
exersa un rol este în faţa oglinzii (orice actor ştie asta). Vanitatea nu are însă nimic de-a face cu
această ştiinţă. De aceea, sfatul meu este să nu foloseşti tehnica oglinzii într-o manieră derizorie sau
frivolă, ci să o iei în serios şi să te transformi aşa cum doreşti. La urma urmelor, dacă cei mai mari
oameni ai acestei lumi se folosesc de ea pentru a-şi construi ipostaza pe care doresc să o prezinte
lumii şi pentru a-şi amplifica influenţa pe care o au asupra altor oameni, la fel poţi face şi tu, în
scopurile pe care ţi le propui.

S-ar putea să vă placă și