Analizați morfosintactic substantivele, apoi pronumele și adjectivele

pronominale din textele:

1. Pentru că am înțeles devreme că scriitor nu este cel ce scrie, ci acela care se
exprimă cu ajutorul scrisului, scrisul a devenit pentru mine o nevoie vitală în
cadrul căreia obligația de a mă exprima determină obligația de a exista pentru a
fi exprimată.
2. Ce mă întristează pe mine la culme e că redresarea noastră pare să fi fost o
iluzie, că nu ne potolim, că răul pare să fie endemic în noi.
3. Deşertul e acolo unde sunt cei care au renunţat să spere, au renunţat să lupte
împotriva morţii sau au trecut de partea ei.
4. Uneori am nişte îndoieli, deoarece există un anumit relativism moral chiar în
rândurile noastre, ale intelectualilor, ceea ce mi se pare grav şi periculos.
5. Ne-ai urzit la toți, Părinte, un destin aleator./ Eu sunt tu și tu ești altul, asta
știu, da-ți mulțumesc/ C-ai voit să-ntingi în lutu-mi un destin nepământesc.
6. Superioritatea față de o lume în care nu reușești să te integrezi este ridicolă și
infirmă, dacă infirmitate înseamnă a nu putea fi asemenea celorlalți.
7. Nu pot să urăsc pe nimeni pentru că întotdeauna, înainte de a ajunge la ură,
ajung să înțeleg motivele celuilalt, mă imaginez în locul lui și, chiar nedându-i
dreptate, ajung să înțeleg de ce o face.
8. Întoarcerea spre maniheismul basmelor și al luptelor dintre motani și șoricei
nu era, din păcate, o dovadă că nu ieșisem din copilărie, ci una că încercam să
mă salvez întorcându-mă la ea.
9. Și totuși, din puținul ce a rămas, din ceea ce s-a salvat la întâmplare, din
norocoasele fragmente de papirus sau tăblițe de ceară pe care hazardul le-a ales
să nu fie distruse de cutremure, migrații, naufragii, inundații, războaie a încolțit
sămânța culturii europene care avea să continue miracolele Antichității.
10. Era clar, îmi spuneam, ne vor aduce nu chiar un nou dentist, ci cine știe ce
obscur profesor secundar, cum se întâmplase la Litere, unde e drept că titularul
nu putuse fi gonit, dar îi fusese impus un jurnalist care nu se jena să-l ia peste
picior și să-l învețe pe el, marele savant, cum e cu marxismul în lingvistică.
11. Era clar că în locul lui vor numi un alt Vaintrub oarecare, și nu unul dintre
noi, desigur, nu pe mine sau vreun discipol al marelui poet sau pe profesorul N.
care mai fusese șef de catedră și la cursurile căruia învățasem noi filozofie.