PLUMBUL

Student: Bodin Alexandra Ioana

Anul III, Sem. II
Introducere
 Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare. Datorită
densității ridicate, plumbul și-a găsit utilizarea la protecția contra radiației ionizante.
De asemenea, plumbul este folosit la fabricarea de greutăți cu volum mic dar
cu mase mari. Acest metal este toxic pentru organismul uman, intoxicația numindu-
se saturnism.
Oxizii de plumb (miniu, litargă) se utilizează la fabricarea vopselelor protectoare și a
chiturilor de miniu și de litargă. De asemenea, plăcuțele de plumb se utilizează la fabricarea
acumulatorilor pentru autoturisme.
În trecut, plumbul era folosit la tuburi pentru alimentarea cu apă potabilă, lucru grav,
din cauza toxicității sale ridicate. Sărurile de plumb nu se prea utilizează, acetatul utilizându-
se în laboratoarele de microbiologie la fabricarea unor medii de cultură (geloză cu plumb).
Datorită punctului de fuziune scăzut, plumbul se utilizează la băi cu metale topite în
laborator și la fabricarea aliajelor de lipit în electrotehnică (aliaje staniu-plumb). Acesta
colorează flacăra în albastru-verzui.
Plumbul metalic obținut din cuptoare, proaspăt tăiat, are o culoare albăstruie, dar se
pătează imediat cum este expus la aer, căpătând o culoare griulie, mată. Când este topit capătă
un luciu strălucitor, cromargintiu.

Obținerea plumbului din minereu

Cele mai multe minereuri conțin mai puțin de 10% plumb, dar mineruri cu numai 3%
plumb pot fi încă exploatate din punct de vedere economic.
Minereul este zdrobit și concentrat prin tehnica de separare cu ajutorul apei, o tehnică
veche de separare. Astfel se separă mineralele metalice de restul materiilor ce intră în minereu
(ganga), cum ar fi cuarțul, care reprezintă roca în care se găsesc cristalele.
Cristalele de galenă (sulfură de plumb) sunt ulterior prăjite, proces în care sulfura de
plumb se transformă în oxid de plumb, rezultând și sulfați și silicați de plumb, precum și alte
metale din minereu. Oxidul de plumb este apoi redus la plumb metalic în furnale care folosesc
cocsul.
În acest proces, plumbul devine un lichid topit, fierbinte. Apar și alte materii care se
separă și plutesc în straturi deasupra plumbului metalic topit: silcați cu 1,5% plumb și arsenuri
de fier și cupru. Aceste deșeuri conțin cupru, zinc, cadmiu, bismut și plumb neredus care pot
fi recuperate economic.
Plumbul metalic care rezultă din prăjire și furnale încă conține cantități însemnate din
alte metale, cum ar fi arsenic, stibiu, bismut, zinc, cupru, argint și aur. Topitura este tratată cu
aer, abur și sulf care oxidează metalele acestea cu excepția argintului, aurului și bismutului.
Oxizii astfel formați sunt separați prin adăugarea de hidroxid de sodiu ce îi face să
plutească deasupra topiturii și apoi să fie smântâniți
. Aurul, argintul și bismutul sunt îndepărtați prin diverse procese. Plumbul foarte pur
poate fi obținut prin tratarea plumbului obținut pe calea metalurgică clasică mai departe într-
un proces de electroliză, care este însă scumpă.
 Cel mai răspândit mineral în care apare plumbul în natură este galena, sau sulfura de
plumb (PbS). Alte minerale cu plumb sunt ceruzitul, sau carbonatul de plumb (PbCO3)
şi anglezita, sau sulfatul de plumb (PbSO4).

Structura
Este un compus ionic format dintr-un cation Pb2+ și doi NO anioni3–. În anionul
nitrat oxigenii sunt dispuși simetric în jurul azotului și dubla legătură alternează cu acesta.
Plumbul din acest compus are următoarea configurație electronică:
[Xe] 4F14 5d10 6s2 6p0, unde se observă că a pierdut cei 2 electroni ai ultimei
cochilii.
Proprietaţi fizice
Plumbul este un metal cu luciu cenuşiu-albastrui în tăietură proaspătă la aer se acoperă
imediat cu un strat de oxid de culoare cenuşie.Este maleabil şi se poate tăia cu cuţitul, fiind
cel mai moale dintre metalele grele.
Pe hârtie lasă urme, fiind astfel folosit în trecut pe post de instrument de scris. El se
poate topi uşor la (327,4 0 C), ceea ce uşurează prelucrarea lui, nu poate fi însă tras în fire
subţiri.
Mici cantităţi din alte metale (Fe,Zn,Cu) fac plumbul fărâmicios, iar antimoniul îi
măreşte duritatea. Plumbul cristalizează în sistemul cubic.

Proprietăţi chimice
Încălzit la aer plumbul în stare de pulbere devine piroforic. Plumbul topit se acoperă la
suprafată cu un strat de oxid, care la încalzire mai îndelungată trece în litargă , PbO de culoare
galbenă, iar apoi când aerul este în cantitate suficientă, în miniu Pb3O4 , de culoare roşie.
Acesta se combină şi cu halogenii: cu sulful, seleniul şi telurul. Deşi plumbul este
aşezat în seria tensiunilor electrochimice înaintea hidrogenului, în general el nu este atacat de
acizi diluaţi, datorită formării la suprafaţa unei particule insolubile protectoare, astfel în
contact cu acidul sulfuric se formează o peliculă de sulfat de plumb, PbSO 4 , insolubilă în
acid nu prea concentrată.
Apa curată distilată în absenţa aerului, nu dizolvă plumbul, fiindcă acest metal are un
potenţial pozitiv, abia puţin mai mare decât hidrogenul.
În prezenţa oxigenului, apa dizolvă însă mici cantităţi de plumb, sub formă de hidroxid
de plumb.Apa de băut obijnuită, care conţine carbonaţi acizi de calciu şi magneziu, precum şi
sulfaţi, formează pe suprafaţa metalului un strat subţire şi dur de carbonat şi sulfat de plumb,
care împiedică dizolvarea.
De aceea, apa condusă prin ţevi de plumb poate fi băută fară pericol. Plumbul este
atacat de hidroxizi alcalini, rezultând astfel din reacţie plumbiţi.

Folosirea plumbului pentru obținerea de vopseluri

Pigmenții cu plumb au fost folosiți pentru a obține diverse culori:alb (carbonatul de
plumb), diverse culori de galben printre care și galbenul-crom (pudra de cromat de plumb,
PbCrO4), portocaliu și roșu (pudra de cromat de plumb și oxid de plumb).
Galbenul-crom a fost prima dată extras din mineralul (crocoite) de către chimistul
francez Louis Vauquelin în anul 1809.
Mineralul a fost prima dată descoperit în depozitul Berezovsky de lângă Ecaterinburg
în munții Urali în 1766 și a fost denumit de către F.S. Beudant în 1832, șofran, ca o aluzie la
culoarea sa.
Pentru că pigmentul tinde să se oxideze și să se închidă la culoare în timp dacă este
expus la aer, și pentru că conține plumb, un metal greu toxic, a fost înlocuit tot mai mult cu un
alt pigment, galbenul-cadmiu, în amestec cu portocaliul-cadmiu pentru a produce o culoarea
asemănătoare cu galbenul-crom.
Galbenul-crom se produce prin amestecarea soluțiilor de nitrat de plumb și cromat de
potasiu, și filtrând precipitatul de cromat de plumb.

S-a mai constatat că Inhalarea vopselei cu plumb este o sursă majoră de intoxicare a
copiilor. De aceea, pe la mijlocul anilor 1980 vopseaua cu plumb a fost interzisă în multe țări
din lume.
 Trebuie aici menționat că dacă vopseaua nu se decojește ea nu este periculoasă. Numai
când se decojește este periculoasă dacă se stă zi de zi în acea cameră pentru că poate fi
inhalată.
Unii artiști, care folosesc vopsele pe bază de ulei, continuă să folosească culoarea alb
de carbonat de plumb, motivând proprietățile acesteia în comparație cu alternativele.
Carbonatul de plumb (alb) este pigmentul tradițional pentru unele vopsele pe bază de
ulei, dar este înlocuit pe scară largă cu pigmenții oxizi de zinc și titan. Este înlocuit și în
vopselele pe bază de apă. Carbonatul de plumb (alb) a fost folosit și de către acrițele japoneze
geisha și în vest în fondul de ten de albire.
Și în România vopselele pe bază de pigment din plumb au fost interzise. Vopseaua de
plumb din casele zugrăvite înainte de 1980 trebuie dată jos folosind măști adecvate.

Benzina aditivată

Tetraetil plumbul a fost folosit până acum câțiva ani ca aditiv anti-detonație al
benzinei autoturismelor.
Detonația apare în motoarele cu aprindere prin scânteie, este un fenomen de ardere
anormală a amestecului carburant în cilindri, caracterizat prin faptul că, deși arderea începe
corect, în momentul apariției scânteii, ea nu continuă doar prin avansarea frontului de flacără,
ci în restul camerei de ardere apar zone în care amestecul carburant se autoaprinde,
determinând o funcționare anormală a motorului.
Detonația din motoare nu este propriu-zis o explozie, ci o succesiune de arderi rapide,
care produc unele efecte asemănătoare exploziilor. Pentru a elimina acest fenomen se adăuga
în benzină tetraetil plumb (un compus organic pe bază de plumb).
Începând cu 1 ianuarie 2000 benzina aditivată cu tetraetil plumb a fost interzisă în
Uniunea Europeană. Această practică a încetat în multe alte țări din lume în efortul de a
reduce poluarea toxică care afectează oamenii și mediul.
Realizarea de lipituri pe plăcile de circuite imprimate
Temperatură de topire relativ joasă de 327 grade Celsius, îl face ideal pentru a fi
folosit ca material de lipire în realizarea lipiturilor la piesele electrice și electronice. Sârma de
lipit conține 37-40% plumb și 60-63% staniu (cositor) și are temperatura de topire de 183º,
respectiv de 187º Celsius.
În Uniunea Europeană, începând cu 1 iulie 2006, a fost interzisă folosirea plumbului și
la realizarea lipiturilor la obiectele și produsele electrice și electronice produse în UE, prin
directiva cu privire la deșeurile provenite din echipamente electrice și electronice și prin
directiva de restricționare a substanțelor cu grad de risc, care au intrat în vigoare la acea dată.
În Statele Unite, plumbul este încă permis în realizarea lipiturilor la aceste produse.

Electrozi în acumulatorii plumb-acid

 Mai mult de jumătate din producția de plumb a Statelor Unite (cel puțin 1,15 milioane
de tone în anul 2000) este folosită pentru automobile, în special ca electrozi în acumulatorii
plumb-acid, care se folosesc exclusiv pentru automobile.
Acumulatorii autoturismelor pe bază de plumb-acid au la bază plăcuțe de plumb și ca
electrolit o soluție de acid sulfuric 33%. Când acumulatorul este complet descărcat plumbul în
ambii electrozi se găsește sub formă de sulfat de plumb (PbSO4), iar în electrolit rămâne doar
apă.
Pe măsură ce acumulatorul se încarcă, electrodul pozitiv se transformă în oxid de
plumb (PbO2), iar ionul sulfat trece în soluție. La electrodul negativ sulfatul de plumb se
reduce, transformându-se în plumb elementar, ionii sulfat trecând în electrolit.
La încărcarea acumulatorului:
La electrodul pozitiv (anodul): PbO2 <-- PbSO4 Electrolit: H2SO4
La electrodul negativ (catodul): PbSO4 --> Pb Electrolit: H2SO4
Când este în funcțiune procesul este invers, și are loc până la epuizarea ionilor sulfat
din soluția de acid sulfuric, dacă acumulatorul nu este încărcat.
În funcțiune:
La catod are loc reducerea plumbului: PbO2 + 4H+ + SO42- + 2e- ---> PbSO4 + 2
H2O
La anod are loc oxidarea: Pb + SO42- -----> PbSO4 + 2e-
Acumulatorul pe bază de plumb și acid a fost inventat de fizicianul francez Gaston
Planté în anul 1859 și este cea mai veche baterie care se încarcă. El a fost inițial folosit la
funcționarea lămpilor garniturilor de tren când acesta se afla în stații. Acumulatorul este
folosit frecvent și în zilele noastre la autoturisme.
Legislația privind acumulatorii este foarte strictă. Aceștia se predau obligatoriu la
cumpărarea unui nou acumulator.
 BIBLIOGRAFIE

https://ro.warbletoncouncil.org/nitrato-de-plomo-1603
https://mjzweb.wordpress.com/2017/05/14/plumbul/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Plumb