Neagoe Bianca-Luciana

Conversie PIPP, an II

Metoade si mijloace de investigatie psihopedagogice

Cunoașterea particularităților psihopedagogice ale fiecărui copil cu cerințe educative

speciale, indiferent de tipul deficienței, precum și stabilirea unui diagnostic diferențial, au la bază
o serie de metode științifice grupate în două mari categorii:

 Metode și mijloace accesibile tuturor categoriilor de specialiști( cadre didactice,

instructori de educație, terapeuți);
 Metode și mijloace de uz intern folosite de persoane care au o pregătire specială în
acest scop( diagnosticieni, psihologi, psihopedagogi, consilieri școlari).
În prima categorie pot fi incluse următoarele metode și mijloace de cunoaștere a copiilor
cu cerințe speciale:

Observația reprezintă urmărirea conștientă și sistematică a reacțiilor, atitudinilor și

comportamentelor unei persoane, în cele mai variate situații, pe baza evidențierii trăsăturilor
caracteristice fiecărui individ în parte.

Observația, ca metodă indispensabilă cunoașterii persoanelor cu cerințe speciale, poate fi

spontană sau provocată, integrală sau selectivă, continuă sau situațională, directă sau indirectă,
structurată (folosind o grilă de observație) sau nestructurată, în condiții naturale sau artificiale,
transversală sau longitudinală.

Convorbirea reprezintă o conversație între cel puțin două persoane, prin intermediul
căreia se pot obține informații despre motivele, aspirațiile, interesele, trăirile afective ale
interlocutorului.

Convorbirea poate fi liberă sau structurată, spontană sau dirijată pe o tematică anterior
fixată.

Reușita convorbirii depinde de gradul de sinceritate care se stabilește între interlocutori, iar
valoarea informațiilor culese este asigurată de climatul de securitate și încredere în care se
desfășoară discuția.

Metoda biografică urmărește culegerea de informații cu privire la:

 Neagoe Bianca-Luciana
Conversie PIPP, an II

 Mediul social de origine și condițiile materiale;

 Pregătirea generală;
 Atitudini și conduite;
 Proiecte/ planuri/ aspirații de viitor.
Un tip particular al metodei biografice este studiul de caz, ce reprezintă o
investigație în legătură cu un subiect sau grup de subiecți sau cu o situație instituțională
specifică.
Metoda experimentală este metoda care solicită o anumită rigoare, întâlnită mai
ales în situațiile în care se dorește verificarea ipotezelor unei cercetări sau când se dorește
obținerea unor date precise și obiective cu privire la un fenomen sau situație- tip, atent
controlate și înregistrate prin intermediul variabilelor dependente și independente.
Chestionarele/ Inventarele de personalitate sunt metode de examinare psihologică
pe bază de întrebări și răspunsuri, în condiții standardizate folosite în psihodiagnostic; din
această cauză ele nu trebuie confundate cu chestionarele utilizate în scop de cercetare, cu
scalele de măsurare a atitudinilor sau cu testele de personalitate. Aceste instrumente
permit investigarea unui număr mare de subiecți într-un timp relativ scurt și au în vedere
trăsăturile, dominantele personalității, mentalitățile, modul de raportare la unele
evenimente, situații, comportamente, aspirații, opțiuni profesionale.
Rezultatele “tehnice” ale chestionarelor nu au nicio valoare practică dacă nu sunt
însoțite de un protocol psihologic al specialistului diagnostician care are obligația să
“traducă” respectivele rezultate în termeni uzuali, accesibili oricărui profesionist interesat
de cunoașterea psihopedagogică a subiecților evaluați.
În concluzie, dacă ar fi să analizăm evaluarea din perspectiva educațională, la ce
folosește acest amplu demers de cunoaștere a elevilor cu cerințe speciale? Dacă se
urmărește eficientizarea procesului instructiv-educativ, acest demers are o relevanță
crescută în modalitățile de formulare a obiectivelor didactice, în structurarea,
accesibilizarea, operaționalizarea și flexibilizarea conținuturilor lecției, alegerea
metodelor și mijloacelor didactice celor mai potrivite pentru nivelul și particularitățile
psihopedagogice ale elevilor clasei și, nu în ultimul rând, alegerea modalităților și
strategiilor de evaluare care să evidențeze cât mai obiectiv nivelul de pregătire al elevilor
prin raportare la potențialul lor intelectual și aptitudinal.
 Neagoe Bianca-Luciana
Conversie PIPP, an II

Obiectivele asistenței psihopedagogice și sociale

Obiectivul central este axat pe intervenția în scop recuperativ și instructiv-educativ asupra

persoanelor cu diferite tipuri de deficiențe sau aflate în incapacitate de acțiune.

Obiective

1. Prezentarea analitică, descriptivă, comparativă și etiologică a diferitelor categorii de

persoane cu cerințe speciale
2. Elaborarea unor criterii de clasificare pe niveluri/grade/trepte a tulburărilor sau
deficiențelor întâlnite la persoanele respective
3. Prezentarea particularităților specifice activității persoanelor cu cerințe speciale
4. Prezentarea și analiza sistemului de depistare-recuperare-adaptare-integrare pentru
categoriile de persoane aflate în dificultate
5. Stabilirea scopurilor, metodele și mijloacelor de activitate psihopedagogică și socială cu
persoanele care prezintă deficiențe sau care se află în situații dificile de existență
6. Elaborarea unor strategii de intervenție pentu prevenirea și/sau ameliorarea consecințelor
diferitelor tipuri de deficiențe sau a unor disfuncții la nivel familial, comunitar și social.
7. Îmbogățirea corpusului de cunoștințe cu noi informații rezultate în urma unui permanent
proces de cercetare-acțiune și modernizare a programelor de intervenție existente în
domeniul psihopedagogiei și asistenței sociale.

În literatura psihopedagogică se întâlnesc frecvent mai mulți termeni care, în funcție de

modul de abordare a problematicii persoanelor cu cerințe speciale, pot clarifica o serie de
delimitări semantice utile în înțelegerea corectă și nuanțată a fenomenelor avute în vedere
1. Aspectul medical –deficiența- se referă la deficitul stabilit prin metode și mijloace
clinice sau paraclinice, explorări funcționale sau alte evaluări folosite de serviciile
medicale, deficit care poate fi de natură senzorială, mintală, motorie,
comportamentală sau de limbaj.
2. Aspectul funcțional-incapacitatea- reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau
parțială a posibilităților fizice, mintale, senzoriale, consecinta a unei deficiente care
impiedica efectuarea normala a unor activitati. Indiferent de forma de
manifestare(fizica, senzoriala, mentala) incapacitatea conduce la manifestari de
adaptare, la un anumit comportament adaptiv, la performante functionale care
determina forme mai mult sau mai putin grave de autonomie personala, profesionala
sau sociala.

Incapacitatea poate fi evaluata, in functie de natura deficientei care o determina, prin:

- Probe care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenta, la pierderea auzului,
a coeficientului vederi, a gradului de dezvoltare motorie
 Neagoe Bianca-Luciana
Conversie PIPP, an II

- Investigatii de natura medicala care intregesc informatiile cu privire la gravitatea

sau progonoza socio-profesionala a incapacitatii respective
- Investigatii sociologice care urmaresc consecintele incapacitatii asupra relatiilor si
vetii sociale a persoanei deficiente.

3. Aspectul social rezuma consecintele deficientei si ale incapacitati, cu manifestari

variabile in raport cu gravitatea deficientei si exigentele mediului. Aceste consecinte
pe pla social sunt incluse in notiunile de handicap, respectiv de inadaptare si se pot
manifesta sub divere forme: inadaptare propriu zis, marginalizare, inegalitate,
segregare, excludere.

Dificultatile intalnite de persoanele cu handicap sunt multiple si complexe, ceea ce face

dificila sistematizarea lor. Totusi, o sistamatizare aproximativa a condus la urmatoarea
clasificare a grupelor de dificultati :

a. Dificultati de ordin general: - dificultati de deplasare si miscare, pentru cei cu

deficiente fizice;
-dificultati de exprimare si comunicare, pentru cei cu deficiente senzoriale;
-dificultati de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale, pentru
cei cu deficiente mentale si intelectuale
-dificultati de intretinere,pentru persoanele lipsite de resurse si venituri sau care au
venituri mici

b. Dificultati de ordin profesional: - dificultati legate de instruirea si pregatirea profesionala

a persoanelor cu diferite forme si grade de deficienta

-dificultati de plasare in locuri de munca corespunzatoare profesiei sau absenta unor locuri de
munca in conditi protejate

c. Dificultati de ordin psihologic si social : - bariere psihologice care apar intre persoanele cu si
fara handicap ca urmare a dificultatilor intamplinate in activitatile cotidiene, profesionale sau
sociale, precum si datorita unor prejudecati sau a unor representari deformate cu privire la
posibilitatile si activitatea persoanelor cu deficiente.

Concluzionand, putem spune ca deficienta poate deteremina o incapacitate care, la randul ei,
antreneaza o stare de handicap ce face ca persoana deficienta sa suporte penalizarile mediului in
care traieste, mediul care poate asimila, tolera sau respinge persoana deficienta si de aici o serie
de consecinte cu urmari atat asupra echilibrului vietii interne a persoane respective, cat si in
planul relatilor cu cei din jur, fapt care conduce la includerea persoanei cu deficiente intr-un cerc
vicios, cu urmari, uneori destul de complexe, in procesul dezvoltari si structurari armonioase si
echilibrate a personalitati acesteia.
Neagoe Bianca-Luciana
Conversie PIPP, an II