UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL :SIBIU

DISCIPLINA: SISTEME DE DREPT

COMPARATE

COORDONATOR:
Prof.dr. Guțan Manuel

Student :Popița Octavian

Anul : II- ID
 Atribuțiile Președintelui Romaniei

Conform actului constituțional, revizuit, din 2003, preşedintele României este garant
al independenţei statului, dar are rolul şi de mediator. În articolul 80 se precizează, textual,
că “preşedintele reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi
al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi
la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de
mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Constituţional, preşedintele
are de îndeplinit atribuţii în domeniul politicii interne, politicii externe şi în domeniul
apărării.
Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de
preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă
a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri
excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5
zile de la adoptare. În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele
României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă
Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de
drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. În caz de mobilizare sau de război,
Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune,
se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.1
Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le
supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri
internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai
României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele
României. Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: conferă decoraţii şi
titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, numeşte în funcţii
publice, în condiţiile prevăzute de lege, acordă graţierea individuală. Preşedintele României
este cel care desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe
baza votului de încredere acordat de Parlament. În caz de remaniere guvernamentală sau de
vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii

1
membri ai Guvernului. Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau
compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută
la alineatul 2 numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-
ministru.
Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Se
consultă cu Guvernul în privinţa principalelor probleme, adresează mesaje Parlamentului,
referitoare la principalele probleme politice ale naţiunii, poate cere poporului să-şi exprime
voinţa printr-un referendum, în legătură cu anumite probleme de interes naţional.
În Constituţia din 1866 domnul era şeful armatei, conferea grade şi decoraţii, declara
război şi încheia tratate şi avea drept de a bate monedă. În acea perioadă domnul avea
prerogative foarte largi, deci separarea puterilor în stat nu era completă.
Conform actului constitutional, modificat in 1974, Preşedintele Republicii Socialiste
România era comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării
Republicii Socialiste România. Preşedintele Republicii Socialiste România îndeplinea, în
conformitate cu Constituţia şi cu legile, următoarele atribuţii principale: prezidează Consiliul
de Stat, prezidează şedinţele Consiliului de Miniştri atunci cînd este necesar, numeşte şi
revocă, la propunerea primului-ministru, pe viceprim-miniştri, miniştrii şi preşedinţii altor
organe centrale ale administraţiei de stat, care fac parte din Consiliul de Miniştri, numeşte şi
revocă pe conducătorii organelor centrale de stat, care nu fac parte din Consiliul de Miniştri,
numeşte şi revocă pe membrii Tribunalului Suprem. În timpul în care Marea Adunare
Naţională nu este întrunită în plenul său, numeşte şi revocă pe preşedintele Tribunalului
Suprem şi pe procurorul general, acordă gradele de general, amiral, şi mareşal, conferă
decoraţiile şi titlurile de onoare, autorizează purtarea decoraţiilor conferite de alte state,
acordă graţierea, acordă cetăţenia, aprobă renunţarea la cetăţenie şi retrage cetăţenia română;
aprobă stabilirea domiciliului în România pentru cetăţenii altor state, acordă dreptul de azil,
stabileşte rangurile misiunilor diplomatice, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici
ai Republicii Socialiste România, primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale
reprezentanţilor diplomatici ai altor state, încheie tratate internaţionale în numele Republicii
Socialiste România; poate da împuterniciri, în acest scop, primului-ministru ori unor membrii
ai Consiliului de Miniştri sau unor reprezentanţi diplomatici. În interesul apărării Republicii
Socialiste România, al asigurării ordinii publice sau a securităţii statului, în caz de urgenţă, în
unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării instaurează starea de necesitate.În îndeplinirea
atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Socialiste România emite decrete prezidenţiale şi
decizii.2
În cadrul atributiilor realizate în raporturile cu Parlamentul se poate identifica promulgarea
legilor de către preşedinte. Potrivit articolului 77 din Constituţie preşedintele îndeplineşte
această funcţie „ancestrală”, (conform autorilor cărţii „Drept constituţional şi instituţii
politice”)3, specifică fiecărui şef de stat, indiferent de forma de guvernământ sau de regimul
politic, aceea de a învesti legea cu formulă executorie. Preşedintele dispune şi publicarea legii
în Monitorul Oficial. Termenul pus la dispoziţia Preşedintelui pentru a promulga legea este
de 20 de zile de la primirea legii spre promulgare. Prin excepţie, termenul se reduce la
jumătate, respectiv 10 zile, atunci când preşedintele, înainte de promulgarea legii, urmăreşte
să înfrângă acest termen, opunându-se promulgării, prevalându-se de unul din procedeele
constituţionale pe care le are la dispoziţie: sesizarea Curţii Constituţionale sau cererea de
reexaminare a legii. Modalităţile prin care Preşedintele se opune promulgării legii sunt:
– prin exercitarea dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, atunci când apreciază că legea
prezintă aspecte de neconstituţionalitate;
– prin trimiterea legii spre reexaminare de către Parlament, atunci când apreciază că legea
prezintă aspecte de neoportunitate politică. Preşedintele poate cere o singură dată
reexaminarea legii de către Parlament. După scurgerea termenelor precizate mai sus,
intervine caracterul obligatoriu al promulgării.
Adresarea de mesaje Parlamentului
Sediul materiei este articolul 88 din Constituţie, care, într-o formulă concisă,
recunoaşte dreptul Preşedintelui de a adresa mesaje Parlamentului, cu privire la principalele
probleme politice ale naţiunii. Articolul 98 alin. (2) interzice preşedintelui interimar să
exercite mai multe atribuţii, printre care şi pe aceea de a adresa mesaje Parlamentului. Din
punctul de vedere al semnificaţiei sale, mesajul reprezintă un mijloc de legătură între două
autorităţi publice, unul dintre şefii executivului şi organul reprezentativ suprem al poporului
român. Sfera problemelor discutate cu ocazia mesajului este lăsată la deplina latitudine a
Preşedintelui. Mesajul reprezintă un act juridic exclusiv şi unilateral al preşedintelui, care nu
îmbracă forma unui decret, şi care intră în categoria actelor politice ale şefului de stat. El nu
atrage efectele juridice ale unui decret, singura consecinţă pe care o determină fiind, potrivit

3
art. 65 alin. (2) lit. a) întrunirea Camerelor în şedinţă pentru a-l primi”. 4Nu este obligatorie şi
dezbaterea mesajului, după cum a decis Curtea Constituţională în Decizia nr. 87/1994
Un alt regim juridic va avea mesajul prevăzut de articolul 92 alin. (3), prin care
Preşedintele aduce la cunoştinţa Parlamentului măsurile luate cu ocazia respingerii unei
agresiuni armate, astfel:
– Camerele vor fi obligate săse întrunească nu doar ca să primească mesajul, ci ca să-l şi
dezbată; preşedintele va participa la dezbatere;
– mesajul se concretizează într-un decret contrasemnat de primul ministru, el având deci o
natură complexă, politică şi juridică, în acelaşi timp.
Convocarea Parlamentului în sesiuni
Sediul materiei este reprezentat de art. 63 alin. (3) şi art. 66 alin. (2). Articolul 63 alin. (3)
reglementează convocarea, de către Preşedinte, a Parlamentului nou ales, în cel mult 20 de
zile de la alegeri. Articolul 66 alin. (2) vizează întrunirea în sesiuni extraordinare a
Parlamentului, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori
a cel puţin o treime din numărul parlamentarilor. Dreptul de a cere convocarea aparţine celor
doi preşedinţi ai Camerelor.
Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte
În conformitate cu art. 89 din Constituţia României, preşedintelui îi este recunoscut dreptul
de a dizolva Parlamentul, care este supus unor condiţii speciale, şi anume:
– consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare;
– condiţiile în care poate fi cerută dizolvarea sunt reprezentate de neacordarea
votului de învestitură în termen de 60 de zile de la prima solicitare, coroborată cu
respingerea, în acest interval, a cel puţin două solicitări de investitură;
– în cursul unui an, Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o dată;
– este interzisă dizolvarea Parlamentului în timpul stării de asediu ori a celei de urgenţă ori în
ultimele şase luni ale mandatului preşedintelui. Exercitarea acestui drept este o facultate şi nu
o obligaţie pentru preşedinte, potrivit judecatorului Ioan Vida.
Chiar dacă este ales prin vot direct, Preşedintele României nu are competenţele executive
largi pe care le are Preşedintele Franţei. Constituţia României, instituie, cu claritate, rolul
Parlamentului de „organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării”. Nu se creează o legitimitate partajată între preşedinte şi parlament, ci toate
instituţiile politice îşi extrag competenţele ori se raportează la acţiunea Parlamentului
României. Legitimitatea obţinută de Preşedintele Republicii prin vot direct este importantă,
4
dar ea este subordonată voinţei Parlamentului, care-l şi poate suspenda din funcţie, fără însă
ca Preşedintele României să poată dizolva Parlamentul din proprie iniţiativă, decât ca rezultat
al unor proceduri parlamentare (în urma unei moţiuni de cenzură şi a eşecului formării unei
majorităţi parlamentare.) Analiza competenţelor stabilite pentru şeful statului relevă un
paradox: în timp ce prin art. 79-80 în Constituţia din 2003 i s-a încredinţat un rol important,
mijloacele de care dispune (sub forma atribuţiilor conferite) sunt relativ reduse în raport cu
misiunile ce urmează a fi îndeplinite.
Alegerea prin vot universal şi direct a Preşedintelui României, în cadrul regimului
parlamentar, nu îi confera acestuia prerogative executive semnificative, însă îi conferă
autoritatea morală şi politică pentru exercitarea funcţiei de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate. Acesta este sensul în care trebuie înţelese prerogativele
executive limitate ale Preşedintelui Republicii, în comparaţie, de exemplu, cu prerogativele
şefului de stat din Franţa sau Portugalia. Dacă în aceste două state, preşedintele emite un
mare număr de acte prezidenţiale fără a fi contrasemnate de primul ministru, decretele
Preşedintelui României trebuie contrasemnate de primul-ministru iar alte atribuţii sunt
condiţionate de voinţa Parlamentului. Din acest punct de vedere, prerogativele Preşedintelui
României se aseamănă cu cele ale şefului statului din Austria, Irlanda, Islanda. Textul
Constitutiei îi conferă Preşedintelui Republicii fie calitatea de simbol al naţiunii, fie
îndatorirea de a depune toate diligenţele pe care i le permite autoritatea sa moral-politică spre
a asigura constituţionalitatea acţiunilor publice, precum şi viabilitatea echilibrelor inter-
instituţionale şi sociale de care depinde coerenţa naţiunii. Tocmai spre a reuşi în îndeplinirea
unui asemenea rol strategic Preşedintele trebuie să rămână în afara managementului cotidian
al afacerilor publice. În legătură cu aceasta şi spre a asigura sincronia între strategia naţională
şi tacticile administrative, el are dreptul de a cere să fie consultat şi are capacitatea de a
încuraja sau de a avertiza Guvernul. (De aceea art. 87 din Constituţie prevede că „şeful
statului poate lua parte la şedinţele guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional
privind politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice...”). 5
2.3 . Actele emise de preşedinte şi răspunderea acestuia
În ultimul act de revizuire a Constituţiei este reglementată şi răspunderea preşedintelui
ţării, de asemenea şi actele pe care le poate emite. În timpul mandatului, Preşedintele
României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică
sau privată. Cu toate că beneficiază de imunitate, preşedintele poate fi acuzat de fapte grave,
cum ar fi înalta trădare.
5
 În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în
Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. Decretele emise
de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele
(1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a),
b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru. Dacă persoana care asigură interimatul
funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile
Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98. Preşedintele promulgă legile, adică dispune
printr-un act intrarea în vigoare a legii. Se urmează procedura de promulgare, în cel mult 20
de zile de la votarea legii în Parlament. Decretele emise de Preşedintele României sunt cele
privind tratatele internaţionale încheiate în numele României, acreditarea şi rechemarea
reprezentanţilor diplomatici ai României, aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării
rangului misiunilor diplomatice, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armatei,
respingerea agresiunilor armate îndreptate împotriva ţării, instituiriea stării de asediu sau
stării de urgenţă, precum şi în ceea ce priveşte conferirea de decoraţii şi titluri de onoare,
acordarea gradului de mareşal, de general şi de amiral şi în ceea ce priveşte acordarea
graţierii individuale. Administrarea decoraţiilor este încredinţată Cancelariei Ordinelor, care
funcţionează ca un compartiment în cadrul Presedinţiei României. Cancelaria Ordinelor este
condusă de un cancelar cu rang de consilier de stat, numit de preşedintele României.
Cancelaria Ordinelor conlucrează cu consiliile de onoare ale ordinelor şi înaintează
preşedintelui României hotărârile acestora.
În Constituţia din 1866, domnul era cel care avea iniţiativa legilor, sancţiona şi promulga
legile, avea drept de veto absolut la adoptarea unor legi.
În actul din 1974, preşedintele Republicii Socialiste România era răspunzător faţă de
Marea Adunare Naţională pentru întreaga sa activitate. În textul constituţiei se arăta că
“Preşedintele Republicii Socialiste România prezintă periodic Marii Adunări Naţionale dări
de seamă asupra exercitării atribuţiilor sale şi asupra dezvoltării statului”6. S-a văzut în
evoluţia ulterioară că puterea sa a fost absolută, ca în toate regimurile totalitare, dictatorul a
devenit figură de cult public, erou al naţiunii, un clarvăzător. Atribuţiile preşedintelui pot fi
exercitate prin trei forme: a) prin acte juridice –decrete; b) prin acte politice – mesaje,
declaraţii, apeluri, cereri de încuviinţare, sesizări etc.; c) prin operaţiuni administrative –
acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state, consultarea Guvernului, a
Parlamentului, acestea fiind combinate, de multe ori, cu fapte materiale concrete,cum ar fi

6
participarea la şedinţele Guvernului, primirea scrisorilor de acreditare etc.7 În legătură cu
natura decretelor, în doctrina contemporană au fost exprimate două mari opinii. Astfel,
potrivit unei prime opinii a lui A. Iorgovan, decretele Preşedintelui au caracter individual.
Acestui caracter i se mai adaugă şi faptul că nu pot avea caracter secret, Constituţia
prevăzând obligativitatea publicării în Monitorul Oficial, sub sancţiunea inexistenţei în cazul
nepublicării. Într-o altă opinie, cea a lui I. Deleanu, decretele Preşedintelui pot avea atât
caracter normativ cât şi caracter individual.
Regimul juridic al decretelor Preşedintelui include următoarele dimensiuni8:
- Sunt acte administrative, adică manifestări de voinţă cu caracter unilateral, făcute cu
scopul de a aduce unele modificări în realitatea juridică existentă, în regim de putere publică.
În literatura de specialitate se poartă discuţii cu privire la caracterizarea, natura juridică şi
efectelor decretelor preşedintelui emise în exercitarea unor atribuţii, cum ar fi acordarea
graţierii individuale9
- Articolul 100 din Constitutie instituie contrasemnarea unora dintre decretele Preşedintelui
de către primul ministru. Atunci când Preşedintelui îi revin atribuţii stabilite printr-o lege
organică sau ordinară, decretele emise în exercitarea lor nu vor fi supuse regulii
contrasemnării. Contrasemnarea decretelor derivă potrivit judecatorului Ioan Vida, din lipsa
de răspundere a Preşedintelui în faţa Parlamentului spre deosebire de Guvern care răspunde
politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate, iar fiecare membru al
Guvernului, deci şi primul ministru, răspunde politic solidar pentru activitatea Guvernului şi a
actelor sale. Astfel, prin contrasemnare, se exercită un control indirect de către Parlament
asupra activităţii Preşedintelui, iar primul ministru va răspunde inclusiv pentru decretele
Preşedintelui pe care le-a contrasemnat. În absenţa contrasemnării impusă de Constituţie,
decretul va fi lovit de nulitate absolută.
Există obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a decretului Preşedintelui, în caz
contrar intervenind cea mai drastică sancţiune, şi anume inexistenţa actului. Decretele
Preşedintelui sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios
administrativ.
Va trebui astfel să facem distincţie între două categorii de acte şi fapte ale Preşedintelui:
– cele prin care el îşi duce la îndeplinire mandatul, caz în care se bucură de o
protecţie juridică specială;

9
– cele prin care se exprimă ca simplu cetăţean, situaţie în care preşedintele se bucură de acele
garanţii pe care Constituţia le asigură tuturor cetăţenilor, care sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice. Pentru aceste fapte, el urmează a răspunde potrivit dreptului comun, ca
orice cetăţean. Considerăm că din coroborarea tuturor dispoziţiilor constituţionale rezultă
formele de răspundere aplicabile Preşedintelui României10.
Pentru preşedintele României sunt valabile următoarele răspunderi: a) răspunderea penală,
reglementată de art. 96 din Constituţie; b) răspundere politică, sau administrativ disciplinară,
sub forma suspendării din funcţie, prevazută de art. 95 din prezenta lege fundamentală.
c) răspunderea administrativ patrimonială, rezultată din coroborarea art.126 alin. 6 şi art. 52
din Constituţie, raportate la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; d)
răspunderea care ii revine în regim de drept comun, ca simplu cetăţean, şi care este
fundamentată pe principiile constituţionale privind egalitatea tuturor în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, coroborat cu acela că nimeni nu este mai
presus de lege, precum şi din îndatorirea fundamentală instituită prin art. 1, privind
„respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor”.11

2.4. Proceduri, solemnităţi, protocol

Preşedintele a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a
Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi
priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia
şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!". 12
Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de
Preşedintele nou ales. Membrii Guvernului depun un jurământ în faţa preşedintelui ţării.
Compartimentul Protocol este o structură în cadrul Administraţiei Prezidenţiale care aplică şi
respectă normele specifice de protocol şi ceremonial pe baza reglementărilor naţionale şi
practicii internaţionale la acţiunile organizate de Preşedintele României în ţară şi străinătate.
Compartimentul Protocol are următoarele atribuţii principale: organizează şi desfăşoară,
conform regulilor de protocol, primirile la şeful statului, a şefilor de stat, a delegaţilor
parlamentare, guvernamentale, ale celor conduse de miniştrii de externe şi alte personalităţi

10

11

12
ale vieţii sociale şi politice din străinătate, ale ambasadorilor străini. Organizează ceremoniile
de semnare a unor acorduri, convenţii, protocoale ş.a. la Palatul Cotroceni, la care participă
Preşedintele României. Colaborează cu instituţiile abilitate, în vederea organizării
ceremonialului unor acţiuni la care participă Preşedintele României, la cele unde Preşedintele
României este reprezentat de consilieri prezidenţiali şi consilieri de stat. Stabileşte listele de
cadouri ce se oferă cu prilejul vizitelor şi întâlnirilor la nivel de şef de stat. Propune
transmiterea unor mesaje sau felicitări cu prilejul unor evenimente externe sau interne.
Asigură, în colaborare cu Departamentul Managementul Resurselor, amenajarea
corespunzătoare a saloanelor unde urmează să aibă loc primirile oficiale la Preşedintele
României. Rezolvă, împreună cu celelalte compartimente, problemele privind accesul
persoanelor străine şi române primite în audienţă de Preşedintele României. Pregăteşte şi
participă la desfăşurarea vizitelor în străinătate ale Preşedintelui României. Coordonează
unitar activităţile de protocol cu prilejul participării Preşedintelui României la manifestări
naţionale sau internaţionale, cu caracter economic, cultural şi ştiinţific. Pregăteşte activităţile
de protocol prilejuite de participarea Preşedintelui României la manifestările organizate de
către ambasadele străine la Bucureşti, pentru sărbătorirea zilelor naţionale. Organizează
protocolul sosirii şi plecării invitaţilor la aeroport, gară, port; rezolvă problemele de protocol
în colaborare cu instituţiile abilitate pentru buna desfăşurare a vizitelor invitaţilor
Preşedintelui României.
Organizează unitar concepţia şi execuţia ceremonialului şi protocolului la acţiunile
care au loc pentru marcarea unor date importante, folosirea corectă a simbolurilor naţionale
(drapel, imn de stat, stemă). Organizează ceremoniile de depunere a jurământului, în faţa
Preşedintelui României, de către membrii Guvernului, ai Curţii Constituţionale, ai Curţii
Supreme de Justiţie, de alţi înalţi funcţionari. Organizează ceremonialul privind înmânarea de
către şeful statului a decoraţiilor şi titlurilor de onoare, conferite unor cetăţeni români şi
străini. 13
Organizează ceremonialul de depuneri de coroane de flori, la diferite monumente,
de către şeful statului sau în numele acestuia. Întocmeşte pe baza propunerilor primite de la
departamentele şi compartimentele Administraţiei Prezidenţiale listele cu propuneri de
persoane care urmează a fi felicitate de Preşedintele României şi răspunsurile la felicitările
adresate acestuia cu prilejul Zilei Naţionale, Anului Nou etc şi le supune aprobării
consilierului de stat care coordonează Cabinetul Preşedintelui. Întocmeşte pe baza
propunerilor primite de la departamentele şi compartimentele Administraţiei Prezidenţiale
13
listele cu propuneri de persoane care urmează a fi invitate la recepţiile organizate cu prilejul
Zilei Naţionale, Zilei Europei şi cu alte ocazii şi le supune aprobării consilierului de stat care
coordonează Cabinetul Preşedintelui. În colaborare cu Cancelaria Presedintelui acţionează
pentru rezolvarea problemelor specifice curente ridicate de şefii misiunilor diplomatice
acreditaţi la Bucureşti.

Atribuțiile Președintelui Franței

Franța este o republică semiprezidențială, iar liderul de la Elysee are numeroase

prerogative, de la comandant suprem al armatei, la numirea de ambasadori, dar multe dintre
ele depind de majoritatea din Parlament. Președintele Franței este seful de stat ales al Frantei
și deținătorul titlului de co-principe al Andorreisi Marele Maestrual Legiunii de Onoare. Din
cele cinci republici franceze, patru au avut un presedinte ca șef al statului, facând astfel din
postul de presedinte francez, cel maivechi post de președinte din Europa care a existat de-a
lungul istoriei într-o formă sau alta. In fiecar constituție franceză puterile presedintelui,
precum si functiile si indatoririle sale si relatia cu guvernul au fost diferite. Cu toate ca
procesul legislatev este efectuat si supervizat de Primul ministru si de către parlament.
Președintele Frantei are o influență semnificativă asupra acestuia, fie în mod formal,
fie datorită puterilor constituționale.
Presedintele ocupă cea mai important funcție în stat și surclasează toți ceilalți
politicieni. Probabil cea mai importantă putere a președintelui este aceea de a alege primul
ministru. Totusi, deoarece doar Adunarea Națională are puterea de a demite guvernul
primuluiministru, președintele este foțtat să numească un prim ministru ce are sprijinul
majorității adunării.
În cazul unei amenințări “grave și imediate” la adresa instituțiilor, independenței
națiunii, integrității teritoriale sau executării angajamentelor internaționale, el poate să preia
toate puterile din stat.
Când majoritatea Adunării Naționale este din spectrul politic opus presedintelui
situatia se numeste coabitare. În acest caz, puterile presedintelui sunt diminuate, deoarece
puterea de facto apartine primuluiministru si a Adunarii Nationale care îl sprijină.
Președintele are puterea de a promulga legile: în acest domeniu președintele are o putere
limitată de veto, el putând propune doar o dată reîtoarcerea legii în parlament; Președintele
poate de asemenea trimite legea spre verificare Consiliului Constituțional.
Președintele are puterea de a dizolva Adunarea Națională. Poate propune, în anumite
condiții, aprobarea legilor prin referenum național. Președintele numește anumiți
oficiali (cu acordul guvernului); numește anumiți membrii ai consiliului
Constituțional; el are un rol de reprezentare și primește ambasadorii străini;
Președintele poate pardona (dar nu poate amnistia) persoanele condamnate și poate
ușura sau suprima sentințele criminale. Aceasta era de o importanță capitală în
perioada în care Franța opera pedeapsa capitală, condamnații la moarte cerând în
general comutarea sentinței la inchisoare pe viață.
Toate deciziile președintelu trebuie contrasemnate de primulministru, cu
exceptia deciziei de dizolvare a Adunarii Naționale.