§ PSIHOLOGIA COMPORTAMENTULUI UMAN. DELIMITAREA DOMENIULUI.

Behaviorismul-Debutează la începutul secolului XX cu cercetările realizate de o serie

de psihologi de renume.
§ Printre aceștia, de o importanță covârșitoare este contribuţia iniţială adusă de John B.
Watson (1878-1958) - o personalitate extraordinară, fost preşedinte al American
Psychological Association/Asociaţia Americană de Psihologie (APA).
¡ Articolul Iui John B. Watson: „Psychology as the behaviorist views it" (1913) este
considerat manifestul mişcării behavioriste
În acest articol, pentru prima dată, psihologia este definită ca și ştiinţă a
comportamentului.
¡ Watson susţine ideea că psihologia trebuie să devină o ştiinţă obiectivă, în care studiul
nu trebuie să se mai concentreze pe structurile inconştientului, ci direct pe
evenimente observabile – stimuli şi răspunsuri comportamentale
Din perspectiva behaviorismului, o problemă fundamentală se referă la
„exorcizarea" psihologiei de termeni „mentalişti", subiectivi, şi EXPLICAREA
COMPORTAMENTULUI UMAN PRIN MECANISME OBIECTIVE
Impresionat de activitatea lui I. S. Pavlov, în 1920 Watson aplică principiul
pavlovian al condiţionării clasice într-un experiment pentru a demonstra posibilitatea de
modificare a comportamentului uman.
¡ Watson consideră MEDIUL ca fiind forţa supremă în dezvoltarea copilului şi crede că
orice copil poate fi modelat de adult în orice direcţie dacă sunt controlate atent
asociaţiile STIMUL - RĂSPUNS
Direcții de dezvoltare a Behaviorismului
Ulterior, sub influența lui Watson behaviorismul american a urmat câteva direcţii
importante de dezvoltare: Clark Hull (1884-1952) propune teoria reducerii impulsurilor
(drive reduction theory) – susținând ideea că organismul acţionează continuu
pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi reduce stările de tensiune.
¡ Pe măsură ce sunt satisfăcute conduite primare: foame, sete şi sex acestora li se
asociază o mare varietate de stimuli care devin conduite secundare sau conduite
învăţate.

TEORIA CONDIŢIONĂRII OPERANTE

O direcţie importantă de dezvoltare a orientării behavioriste este teoria
condiţionării operante propusă de Frederick Burhus Skinner (1904-1990). Acesta
respinge idea lui Hull conform căreia reducerea conduitelor primare este singurul mod
de a determina organismul să înveţe
Skinner a observat că atât animalele cât şi oamenii continuă să se comporte în maniere
care duc la rezultate plăcute de toate felurile şi încetează manifestarea de
comportamente care duc la rezultate neplăcute.
¡ În opinia lui Skinner, comportamentul unui copil poate fi îmbunătăţit dacă este urmat de
întărirea potrivită - pe lângă hrană şi băutură, alte tipuri de întăriri sunt lauda, zâmbetul,
o jucărie nouă.
¡
DE ASEMENEA, COMPORTAMENTUL POATE FI ELIMINAT PRIN PEDEPSE CUM AR FI
RETRAGEREA DE PRIVILEGII, DEZAPROBARE PARENTALĂ SAU IZOLAREA ÎN CAMERA
SA.
 ¡ Se observă deci că abordările propuse de psihologii de orientare
comportamentalistă se concentrează pe comportamentul imediat al subiectului şi pe
forţele de mediu care influenţează comportamentul.
¡ Înainte de a discuta concret principiile și aplicațiile practice ale abordărilor
comportamentale, vom analiza succint câteva dintre principalele curente ale gândirii
filosofice care au fundamentat apariţia dezvoltarea acestora

COMPORTAMENTUL UMAN
O mulţime a reacţiilor de răspuns ale organismului uman la stimulii externi.
¡ Sistemul comportamental al omului reprezinta un ansamblu coerent de valori, stări,
acţiuni sau transformari prin care subiectul intră într-o relaţie cu mediul ambient, cu alţii
şi cu sinele
ANALIZA ŞI EVALUAREA FUNCŢIONALĂ A COMPORTAMENTULUI
COMPORTAMENTUL ŞI DIMENSIUNILE SALE
q Comportamentul, în sens larg, desemnează orice activitate pe care o realizează un
organism, internă sau externă, care este observabilă şi măsurabilă. E ceea ce face un
organism.
q În această abordare, chiar şi o bună parte din cogniţie – cea observabilă şi măsurabilă
este un comportament.
Este adevărat că principala caracteristică a cogniţiei este prelucrarea de informaţie,
ceea ce diferă foarte mult de comportamentul motor, de ex. sau acţiunile intenţionate
de schimbare a mediului fizic.
q O parte din prelucrarea de informaţie, în măsura în care e observabilă şi măsurabilă,
poate fi socotită ca şi comportament intern (privat), spre deosebire de
comportamentele care pot fi observate de un observator extern şi se numesc
comportamente externe (publice
PRIN TERMENUL DE COMPORTAMENT
În sens restrâns, se desemnează o acţiune, o activitate externă, măsurabilă şi
observabilă, care are impact direct asupra mediului fizic sau social.
q În această categorie intră majoritatea activităţilor pe care le facem în decursul unei
zile, care au o anumită frecvenţă, durată, intensitate sau alte dimensiuni măsurabile.
q Cu excepţia situaţiilor în care facem menţiuni explicite, pe parcursul acestei prezentări
termenul de “comportament” va fi utilizat în sens restrâns.

Definirea conceptului
de COMPORTAMENT ORGANIZAŢIONAL
Organizaţiile au drept caracteristică esenţială prezenţa coordonată a oamenilor şi nu
neapărat a lucrurilor (caracteristica socială) şi sînt destinate realizării unor scopuri
comune prin efort de grup.
q Deci, domeniul comportamentului organizaţional este înţelegerea oamenilor şi
conducerea lor pentru a munci eficace în echipă.
STUDIAZĂ SISTEMATIC ATITUDINILE ŞI COMPORTAMENTELE INDIVIZILOR ŞI
GRUPURILOR ÎN ORGANIZAŢII.
q Comportamentul organizaţional se referă la analiza urmată de acţiuni manageriale
viitoare.
q Cercetarea comportamentului organizaţional este important pentru manageri, salariaţi
şi clienţi (deoarece se răsfrânge asupra tuturor acestor categorii) şi urmăreşte să
îmbunătăţească eficacitatea şi eficienţa organizaţională.
 Scopurile domeniului
Anticiparea comportamentului uman
q Explicarea comportamentului uman
q Înțejegerea comportamentului uman
q Control versus autocontrol al comportamentului uman.
¡
Un comportament are câteva caracteristici care pot fi observate şi
măsurate, anume: FRECVENŢA ,DURATA, INTENSITATEA,LATENŢA
¡ CALITATEA
Frecvenţa unui comportament
se stabileşte raportând numărul de apariţii a unui comportament ţintă la unitatea
de timp. Astfel, putem stabili, de pildă, câte pagini de literatură de specialitate am
citit pe zi, câte pagini am scris pe săptămână, de câte ori am iniţiat noi o conversaţie
cu partenerul într-un cuplu, cu ce frecvenţă răspundem la nevoile celor din jurul
nostru (comportamentul prosocial), cât de frecvent ne-am abandonat în reverie pe
parcursul unui curs et

Durata unui comportament

este intervalul de timp cuprins între momentul iniţierii şi cel al încetării unui
comportament.
¡ De pildă, pentru a modifica programul zilnic al unui elev din clasa I e important să
ştim care e durata zilnică pe care el o alocă pentru a-şi pregăti lecţiile, cât timp
stă în faţa televizorului, cât timp se joacă etc.
¡ Optimizarea unui program zilnic presupune, adesea, modificarea timpului acordat
diverselor activităţi

Intensitatea unui comportament

Se referă la magnitudinea cu care el se manifestă.
¡ Această dimensiune este mai greu de măsurat decât durata şi
frecvenţa.
¡ Cea mai frecvent utilizată metodă este scala de evaluare, caz în care intensitatea e
exprimată printr-o cotă a acestei scale.
¡ În terapia cognitiv-comportamentală, de pildă se utilizează astfel de scale în care
pacientului i se cere să-şi observe intensitatea unui simptom (ex.: “senzaţia de
panică”) sau a unei convingeri (ex.: “Nu sunt bun de nimic”, “Viitorul meu e
sumbru”) pe o scală de la 1 la 100.
¡ Progresul psihoterapiei se evaluează, printre altele, prin diminuarea intensităţii unor
simptome sau a convingerilor dezadaptative.

¡ Latenţa comportamentului
Se referă la intervalul de timp dintre stimulul sau situaţia care induce un
comportament şi manifestarea efectivă a acestuia.
¡ Stimulul poate fi, de pildă, o rugăminte, iar latenţa – intervalul dintre momentul
în care am adresat rugămintea şi momentul în care celălalt a început să o
îndeplinească.
¡ E informativ din punct de vedere psihologic, să ştim dacă un prieten ne-a îndeplinit
rugămintea promt sau după îndelungi şi repetate amânări, dacă acceptăm imediat
sau după o îndelungată latenţă asumarea unui risc, dacă o organizaţie sau un
manager rezolvă imediat sau cu întârziere o disfuncţie semnalată etc.
¡ Toate dimensiunile comportamentale prezentate pot avea o expresie cantitativă,
numerică.
¡ Ele ne ajută să exprimăm şi aspectele calitative ale unui comportament, pentru că
adesea calitatea se poate exprima cantitativ.
¡ De exemplu, un “student bun” este un student care studiază un anumit număr de
ore pe zi, care oferă răspunsuri corecte la un număr de întrebări, care participă la
sesiunile de comunicări ştiinţifice etc.
¡ Tot astfel, un “stil de viaţă sănătos” se poate exprima în frecvenţa şi durata
activităţilor fizice, cantitatea de proteine sau glucide asimilate pe zi, cantitatea de
consum de alcool pe săptămână, frecvenţa implicării în activităţi sociale etc.
¡ Nu vrem să spunem că o calitate se epuizează complet în operaţionalizările ei
cantitative, dar dacă o calitate (ex.: “inteligenţa”, “creativitatea”, “tandreţea”,
“loialitatea” etc.) nu se exprimă la un moment dat într-o serie de comportamente
observabile şi măsurabile atunci e o simplă formă fără fond, o etichetă fără referent.
¡ SUNTEM CEEA CE FACEM, DAR ȘI CEEA CE SPUNE

Diferenţele dintre comportamentele înnăscute şi cele dobândite

funcţionalitatea comportamentelor dobândite depinde de completitudinea şi

corectitudinea interiorizării valorilor morale;
¡ comportamentele dobândite manifestă tendinţa de diminuare a funcţionalităţii şi
chiar stingerii ei în timp;
¡ comportamentele preponderent înnăscute, fiind centrate pe reacţii stabile şi relativ
simple (de hrană, adăpost, perpetuarea speciei, etc.), sînt fixate în algoritmi
acţionali ce se declanşează cu rapiditate în condiţii date;
¡ la comportamentele înnăscute, trebuinţele biofiziologice generează o motivaţie
foarte puternică, propulsând permanent organismul spre satisfacerea trebuinţei;
¡ normele şi valorile vin, în primă instanţă, din exteriorul individului, sub forma
obligaţiilor, interdicţiilor, permisiunilor şi achiziţiilor culturale, lezând uneori
trebuinţele inferioare, în favoarea unor conduite superioare.
¡ Comunicarea pentru schimbarea comportamentului - un instrument de transmitere
a informaţiei întru promovarea şi susţinerea modificării comportamentului în
scopul reducerii riscului pentru sanatate în rîndul persoanelor, comunităţii sau a
întregii societăţi.
¡ MEDICINA COMPORTAMENTALĂ-domeniul interdisciplinar interesat de
dezvoltarea cunostinştinţelor şi tehnicilor comportamentale care au relevanţă pentru
înţelegerea sănătăţii şi maladiei, precum şi de aplicarea acestor cunoştinţe şi tehnici
pentru prevenţie, tratament şi reabilitare.
1. CONSTANTE ALE COMPORTAMENTULUI UMAN (LEGI, PRINCIPII)
Centrarea comportamentului pe conservarea fiinţei şi a vieţii
2. Orientarea comportamentului spre perpetuarea speciei, ocrotirea şi îngrijirea
descendenţilor
3. Comportamentul e direcţionat spre conservarea spaţiului şi dilatarea timpului
4. Comportamentul tinde spre cooperare
5. Comportamentul e direcţionat spre comunicaţie prin limbaj
6. 6. Comportamentul e centrat pe atracţie şi repulsie
7. 7. Comportamentul tinde spre căutarea plăcerii şi evitarea durerii
8. 8. Dependenţa comportamentului de atitudini
9. Comportamentul e orientat spre satisfacerea trebuinţelor şi realizarea scopurilor
10. 10. Comportamentul uman e centrat pe interes şi direcţionat spre realizarea lui
11. 11. Comportamentul uman vizează atingerea succesului şi evitarea nereuşitei
12. 12. Comportamentul uman e direcţionat spre libertate, creativitate, stimă şi prestigiu
13. Comportamentul uman e sensibil la confort, bunăstare, progres şi prosperitate
14. 14. Comportamentul uman e orientat spre satisfacerea curiozităţii prin acţiune şi
cunoaştere
15. 15. Comportamentul macrogrupal e centrat pe relaţia de antiteză „provocare-ripostă”
16. 16. Funcţia transformatoare a comportamentului
¡
Analiza funcţională
are ca obiectiv stabilirea factorilor care determină o cogniţie/ comportament şi a
consecinţelor acelei cogniţii/ comportament.
¡ Astfel, scopul analizei funcționale este de a răspunde la două întrebări:
a. în funcţie de ce anume variază un comportament / cogniţie?
b. ce consecinţe produce acel comportament / cogniţie?
¡

Valorile și principiile personalității

V. și Pr. ne fac ceea ce suntem noi ca și oameni, iar acestea pot fi bune sau rele în
funcție de situație.
¡ Toate informațiile pe care le obținem sunt filtrate conform viziunii noastre care este
rezultatul combinației dintre modul de gândire, moralitate și rațiune.
¡ Umanitatea a fost creată cu ajutorul valorilor, care în timp au devenit atât de
numeroase și de complexe încât este foarte greu de stabilit care sunt cele mai
importante dintre ele, însă ne asumăm demararea unui demers în acest sens.
¡ Respectul este poate una dintre cele mai des menționate valori pentru că este
necesar în absolut toate interacțiunile sociale.
¡ Fie că este vorba de respectul de sine, fie despre respectul față de alții, acesta joacă
un rol important viața de zi cu zi și ne ajută să clădim relații inter-umane bazate pe
acest aspect.
¡ Fiecărei persoane îi place să fie respectată pentru ceea ce este așadar trebuie să
oferim respect, pentru a primi înapoi același lucru din partea altora.
¡ Integritatea se află cu siguranță în topul celor mai importante valori umane, chiar
dacă unele persoane nici nu știu ce înseamnă acest cuvânt.
¡ Putem spune că este de un real folos pentru toată lumea și ne ajută să avem
încredere unii în alții.
¡ Faptul că sunteți corecți, onești și că spuneți adevărul chiar și atunci când aveți de
suferit denotă tărie de caracter care pe unii îi va înfuria, iar pe alții îi va face să vă
admire.
¡ Intelepciunea si inteligenta-Se spune că vine o dată cu experiența și înaintarea în
vârstă, dar aceasta poate fi cultivată încă de la vârste mai fragede.
¡ Orice om poate încerca și chiar reuși să devină mai înțelept dacă își dorește cu
adevărat numai că va trebui să facă niște sacrificii în acest sens, mai ales din prisma
timpului petrecut în a studia diferite fapte, modul de gândire, experiențele altora și
a judeca la rece ceea ce trebuie făcut în funcție de situație.
¡ IUBIREA este cu siguranță una dintre valorile fundamentale umane și nimeni nu ar
trebui să se ferească de ea, ci ar trebui, pe cât posibil, să o caute și să o primească în
viața sa. Fără iubire viața de multe ori nu are farmec, iar cei care nu
experimentează această senzație au falsa impresie că trăiesc, ei de fapt fiind doar
existenți în „peisajul” uman.
¡ Bunătatea sufletească și generozitatea îi impresionează chiar și pe cei mai răi
oameni, iar în timp, îi poate chiar schimba în bine.
 ¡ Poate că oamenii care posedă aceste calități sunt considerați ca fiind mai naivi, însă
trebuie respectați pentru că ei chiar cred cu tărie că îi pot ajuta pe alții și încearcă
să înfăptuiască acest lucru cât de des posibil.
¡ ÎNCREDEREA ÎN TINE ȘI ÎN ALȚII-Trebuie să fie neapărat precizată.
¡ Speranța că poți schimba ceva de unul singur sau că poți face orice îți dorești dacă
muncești și crezi în tine, te va ajuta să faci multe lucruri în viață.
¡ De asemenea, trebuie să ai încredere și în apropiații tăi, pentru ca și ei să se
încreadă în tine.
¡ Frînarea socială (Chelcea), lenea socială (Boncu) ori lenevirea socială (Iluț,), așa
cum poate fi tradus conceptul de ”social loafing” în limba românã, descrie modul în
care, în condițiile desfãșurãrii unei activitãți în colectiv, se produce o diminuare a
efortului și motivației individuale ale subiecților, fațã de condiția individuală sau
față de condiția de coactori independenți.
¡ Devenitã un fenomen psihosocial regãsit în contexte foarte diverse, frînarea socialã
a fost studiatã în numeroase designuri experimentale ce au ilustrat o
cvasiuniversalitate a mecanismelor producerii sale.
¡ INDIFERENT DE GEN (bãrbații și femeile comportîndu-se similar) și indiferent de
vîrstã (adulții „chiulind” la fel de mult ca și copiii - Williams et. al., 1981);
¡ INDIFERENT DE CONDIȚIILE DE MUNCÃ ȘI DE TIPUL MUNCII (Harkins,
1987);
¡ Deopotrivã pentru activitãțile care presupun un efort fizic, cît și pentru cele care
presupun un efort intelectual (Weldon, Mustari, 1988; Williams, Karau, 1991).
¡ Fiind un fenomen cu implicații atît de importante, cãci multe activitãți în societate
presupun lucrul în echipã, frînarea socialã nu a încetat sã suscite numeroase
interpretãri.
¡ S-au propus mai multe EXPLICAȚII ALTERNATIVE, precum difuziunea
responsabilitãții în grup (Latané, 1981), care argumenteazã cum, pe mãsura
creșterii grupului, membrii acestuia se simt mai puțin responsabili de realizarea
globalã a sarcinii, alocînd un efort mai redus;
¡ MODELUL EFORTULUI COLECTIV
MODELUL EXPLICATIV cel mai influent în cadrul acestui ultim set teoretic este cel
realizat de Stephen Karau și Kopling Williams, numit modelul efortului colectiv (1993).
¡ Postulatele acestui model, numit și expectanțã-valorizare, pot fi rezumate prin
intermediul a trei concepte interrelaționate.
q CONCEPTE INTERRELAȚIONATE
EXPECTANȚA: subiecții cred cã muncind din greu vor ajunge la o performanțã mai
bunã (or, în situație de grup, realizarea sarcinii depinde de eforturile tuturor
membrilor, efortul personal fiind insuficient; cum eforturile celorlalți nu pot fi
controlate, motivația pentru un efort individual susținut se diminueazã);
q INSTRUMENTALITATEA: subiecții anticipeazã cã o performanțã superioarã va fi
apreciatã și recompensatã de ceilalți (s-ar putea ca ei sã nu primeascã recompensele
meritate, tocmai pentru cã nu existã un criteriu obiectiv care sã diferențieze
eforturile fiecãrui membru al grupului);
q VALORIZAREA: recompensele la care pot aspira în aceste condiții sunt unele pe
care ei le prețuiesc și, desigur, le doresc.
q Dacã primele douã registre nu sunt parcurse, valorizarea nu se mai produce.
q Cu alte cuvinte, energia subiectului va fi astfel mobilizatã încît sã obținã, printr-un
fel de calcul simbolic, exact recompensele pe care le considerã cuvenite (nu are rost
sã lucrez mai mult decît pot primi [simbolic] în schimb).
Cei 2 psihosociologi americani au identificat condițiile în care fenomenul se produce într-o
mãsurã mai moderatã:
v cînd sarcinile în care sînt angajați subiecții sînt interesante și motivante;
v cînd partenerii de grup sînt însoțitori respectați de subiecți (prieteni, autoritãți
profesionale);
v cînd autopercepția asupra contribuției proprii este apreciatã ca fiind unicã,
identificabilã, și nu rutinierã, difuzã;
v cînd activitãțile se desfãșoarã în grupuri mai mici, mai degrabã decît în marile
grupuri;
v Condiții ...
(Stephen Karau și Kopling Williams)
cînd grupurile pot încuraja o atmosferã de angajament în sarcinã pentru atingerea
obiectivului propus, spre deosebire de grupurile în care activitatea se desfãșoarã
inerțial;
v doar atunci cînd se produce identificabilitatea, cînd subiecții provin din arii
culturale care favorizeazã valorile individuale, precum cele din spațiul cultural
”occidental”, mai degrabã decît cei ce provin din aria ”orientalismului”, care se
centreazã pe valori colectiviste;
v cînd se sporește coeziunea grupului angrenat în sarcinã;
v cînd persoanele cu un status superior (liderii) se raporteazã deschis-angajant la
sarcinã, participînd nemijlocit la realizarea acesteia (modelul efortului personal).
v
Prima intuiție remarcabilã i-a aparținut lui Charles Horton Cooley, care a elaborat
teoria eului în oglinda celorlalți (looking-glass self), susținînd faptul cã identitatea
subiectului dobîndește consistențã numai prin interacþiunea cu ”celãlalt” și
primește contururile pe care partenerul de rol le traseazã, în miezul unui proces
continuu de oglindire și reoglindire reciprocã (1902).
¡ Așadar, SUBIECTUL INDIVIDUAL ȘI SOCIETATEA ALCÃTUIESC UN
ÎNTREG, VALORILE, ATITUDINILE ȘI COMPORTAMENTELE DEZIRABILE
FIIND CONSTRUITE SOCIAL, IZVORÎND DIN VIAȚA ALÃTURI DE
CELÃLALT, ȘI NU DIN PARCURSUL SOLITAR AL SUBIECTULUI
Cele mai puternice legãturi prin care alteritatea (othersness) transferã sinelui (self)
valorile și atitudinile dominante sînt datorate grupurilor primare (familia, grupul de
covîrstnici, grupurile de vecinãtate, cele de rudenie), jucînd un rol hotãrîtor în
dezvoltarea personalitãții individuale, formînd solul fertil al naturii umane.
¡ Devenind bazale, rezultate prin ”asocierile intime din punct de vedere psihologic, ele
produc o fuziune a individualitãților într-un ansamblu comun, în așa fel încît eul
propriu al fiecãruia este format din ... viața comunã și scopul grupului”, generînd o
identificare supraordonatã în sentimentul de noi (Cooley).
¡ Astfel, celãlalt devine oglinda în care sinele se îngemãneazã, cãci modul în care se
înfãțișeazã, comportamentul în sens larg (nu doar verbal), caracterul, expectațiile se
proiecteazã și se reflectã specific în partenerul de relație, remodelîndu-se conform
imperativelor contextuale.
¡ Celebra axiomã a lui William Thomas: dacã oamenii definesc situațiile ca reale, ele
devin reale prin consecințele lor, va sublinia tocmai rolul creator de realitate socialã
al reprezentãrii situației, ca și influența hotãrîtoare a interacțiunii actorilor sociali,
care prin jocul reciproc al sensurilor, valorilor și intereselor atribuie autenticitate
obiectelor sociale.
¡ Acestea nu sînt ceea ce sînt, ci devin ceea ce participanții la relație își imagineazã cã
sînt.
¡ G. H. Mead a avut un rol însemnat în domeniul reflecției psihosociologice și
antropologice contemporane.
¡ Pe drumul inaugurat de predecesorii sãi, a urmãrit dezvoltarea sinelui individual în
societate.
¡ Introducînd conceptul de rol, a indus ideea performanței de rol printr-o conduitã
manifestatã contextual, în raport cu care atitudinile celorlalți formeazã o entitate
nouã, supraindividualã, normativã: altul generalizat.
¡ Alteritatea normativã ...
desemneazã, de fapt, generalizarea de cãtre subiect a poziției majoritãții membrilor
grupului fațã de sine, iar conduita sa se articuleazã la întrepãtrunderea a trei registre:
PERSONALITATEA, ROLUL ȘI GRUPUL DE REFERINȚÃ.
¡ INSTITUȚIILE SOCIALE sînt definite în termenii unei reacții comune a membrilor
grupului la o situație datã, ce determinã comportamentul subiectului.
§ SINTEZA INSTANȚELOR PSIHICE
SINELE (SELF-UL) constituie o sintezã între douã registre ce se împletesc tensionat,
între douã instanțe dialogale:
§ EUL (I), sinele ca subiect, care este activ, impulsional, creativ,
§ și ”minele” (ME), sinele ca obiect, care este normativ și învațã prin adaptare sã se
plieze pe exigențele ”altuia semnificativ”, exprimînd modul în care subiectul ar
trebui sã se înfãțișeze ”celuilalt”.
¡ SINELE CA PERSOANÃ SE MODELEAZÃ AȘADAR ÎN ACEST JOC
CONVERSAȚIONAL, DOBÎNDINDU-ȘI COERENȚA ȘI UNITATEA DOAR
PRIN CELÃLALT
INTERACȚIUNEA
se produce prin intermediul simbolurilor într-un joc cognitiv empatic implicit, în care
subiectul se privește cu ochii alteritãții și elaboreazã o serie de strategii de acomodare
succesive ale sinelui la așteptãrile celor care îl însoțesc în drumul lui prin social, printr-
o bazã comunã de simboluri (de unde și denumirea de INTERACȚIUNE SIMBOLICÃ,
Mead).
¡ Perspectiva teoreticã furnizatã de G. H. Mead a cãlãuzit cercetãrile asupra
identitãții personale, precum cele ale lui Manford Kuhn și Th. McPartland (1954),
autorii testului ”CINE SÎNT EU?”, ori Steven D. Cousins (1989).
¡ H. Blumer (1969) subliniazã, în GRILA INTERACȚIONISMULUI SIMBOLIC, modul cum:
¡
¡ acționeazã oamenii conform semnificațiilor pe care le au pentru ei diferitele obiecte
sociale;
¡ sînt construite social semnificațiile acestora în cadrul interacțiunii reciproce;
¡ se transmit semnificațiile, remodelîndu-se și reînnoindu-se, prin procesul de
interpretare la care sînt supuse obiectele sociale, prin intermediul unor imagini-
rãdãcinã (root-images), un fel de elemente constitutive primare ale oricãrei
elaborãri semantice (interacțiunea, actorul ca subiect social, rolurile activate).
¡ Perspectiva teoreticã furnizatã de INTERACȚIONISMUL SIMBOLIC va sta la
baza înțelegerii personalitãții ca un construct precumpãnitor social, care asociazã
conduitelor umane o mai mare autonomie în fața presiunilor structurilor sociale.
¡ Teoriile constructiviste ale personalitãții
Pe filiera teoreticã evocatã anterior, vom înțelege mai bine modul în care
personalitatea nu mai este privitã ca o entitate aditivã de trãsãturi interne imuabile,
ce țin exclusiv de subiect, printr-un fel de determinism biologic, ci ca o construcție
psihosocialã ce dobîndește un profil specific prin interacțiunea cu celãlalt (A. Neculau,
1996).
¡ J. Nuttin (1985) prezintã PERSONALITATEA ca pe o structurã bipolarã eu-lume,
în care esențiale nu sînt cele douã entitãți izolate, ci funcționalitatea și modul de a fi
ale sinelui, dobîndite în relațiile sale cu societatea.
¡ EUL devine mai degrabã un ansamblu de potențialitãți care prind viațã numai dacã
un context favorizant le aduce la luminã.
 ¡ Totodatã, lumea exterioarã nu este niciodatã deplin separatã de universul de
reprezentãri al subiectului, ci își hrãnește metabolismul din interioritatea actorului.
¡ S. Hampson (1982) descrie, de altfel, PERSONALITATEA la întrepãtrunderea a
trei registre semantice: cel care lãmurește comportamentul pe care actorul, cu tot
bagajul sãu biopsihologic (de la temperament pînã la inteligențã relaționalã), îl
aduce în rol;
¡ SEMNIFICAȚIILE ASOCIATE COMPORTAMENTULUI actorului de cãtre el
însuși, precum și semnificațiile atașate comportamentului sãu de cãtre celãlalt (fie el
un observator obișnuit, fie un teoretician al personalitãții).
¡ Asumîndu-și pe parcursul vieții mai multe roluri, actorul trebuie sã învețe sã devinã
personaj, adicã sã sporeascã ipostazele conferite de scenariul în care este inserat,
TRASAT DE NORMELE SOCIALE.
¡ De aceea, CREAREA ROLULUI DEVINE O CONDIȚIE A UNEI INTEGRÃRI
ACTIVE ȘI AUTONOME ÎN REȚELELE SOCIALE, în care abilitatea de
autocunoaștere și autoevaluare, precum și cea de pronostic al reușitei în sarcinã se
dovedesc a fi resurse hotãrîtoare în cãlãtoria prin viațã a subiectului.
¡ Celãlalt se aratã deseori ca singura sursã validã de informație despre sine în
contexte ambigue, iar nevoia de a produce o impresie favorabilã constituie una
dintre motivațiile cele mai însemnate ale subiectului.
¡ Cariera de actor, pe care o evoca S. Hampson, se îngemãneazã prin strãdania celui
implicat în relație de a-și hrãni stima de sine, precum și de a dobîndi un status de
prestigiu superior în grupurile de apartenențã, prin valorizarea moralitãții și
abilitãților personale, prin modelarea percepției celuilalt înspre calitãțile proprii.
¡ În toate aceste cîmpuri teoretice se accentueazã rolul vital al situației în articularea
distinctã a personalitãții, printr-un joc simbolic în care actorul scoate la ivealã
elemente din propria identitate pe care le confecționeazã, deseori instrumental,
pentru a atrage stima publicã și pentru a-și contura o identitate socialã pozitivã.
¡ Cei care au ilustrat tensiunea dintre cele douã registre reprezentaționale au fost
Joseph Luft și Harry Ingham (1969), subliniind nevoia unei lãrgiri a comunicãrii
interpersonale prin sporirea elementelor despre sine comunicate cu acuratețe și
receptate ca atare de cãtre partenerul de relație, printr-un fel de GNOSEOLOGIE
A SIMȚULUI COMUN.
¡ Astfel, a fost creatã așa-numita FEREASTRA LUI JOHARI (fapt ce sugereazã
familiaritatea și naturalețea acestui model al unei interacțiuni cognitive
interpersonale), unde personalitatea apare ca un construct articulat la confluența
dintre teritoriile de cunoscut și necunoscut privitoare la actor.
Cum se poate distinge, semnificația celor patru cadrane, ce formeazã, reunite,
personalitatea actorului, este urmãtoarea: fereastra johari
teritoriul personalitãții subiectului, care este cunoscut deopotrivã de sine și de celãlalt;
constituie partea vizibilã, accesibilã, deschisã a actorului;
2. teritoriul pers. sub. necunoscut de sine, dar cunoscut de celãlalt; reprezintã partea fațã
de care subiectul însuși se aratã a fi orb, incapabil sã și-o dezvãluie, deși ea este deslușitã de
partenerii sãi de relație;
3. teritoriul cunoscut de sine, dar ascuns celuilalt;
4. teritoriul personalitãții, necunoscut în egalã mãsurã de sine și de cãtre celãlalt, care
rãmîne obscur.
¡ FEREASTRA JOHARI
este o metoda prin care putem aprofunda conștiința de sine, în raport cu propria percepție
și cu pe percepțiile celor din jurul nostru.
q Dezvoltarea încrederii între oameni printr-o comunicare deschisă;
q Folosirea feedback-ului pentru înțelegerea problemelor și creșterea conștientizării
de sine;
 q INDIVIDUL este reprezentat în acest model prin
4 ferestre, ce includ informațiile despre sine (comportament, atitudine, sentimente, emoții,
cunoștințe, experiență, abilități, puncte de vedere, etc.) și modul în care sunt percepute
acestea atât de către individ, cât și de ceilalți.
¡ Dimensiunea acestor ferestre este diferită pentru fiecare individ și se poate modifica
în timp; ea poate constitui măsura eficacității unui proces de învățare și comunicare
între membrii unei echipe.
¡ MĂRIREA CADRANULUI DESCHIS are ca scop practic construirea încrederii și
a relațiilor profunde între oameni; cu cât oamenii se cunosc mai bine, cu atât vor fi
mai productivi, mai cooperanți și mai eficienți atunci când vor lucra impreună.
¡ solicitarea și primirea de feedback, care conduce la reducerea cadranului orb;
¡ divulgarea unor secrete despre sine, care conduce la reducerea cadranului ascuns.
CU CÂT SUNT MAI MARI FERESTRELE DIN PARTEA STÂNGĂ, CU ATÂT
CONȘTIINȚA DE SINE ESTE MAI PREGNANTĂ.
q Fereastra necunoscută poate fi redusă în diferite moduri:
ceilalți ne observă și ne descoperă (se mărește cadranul orb – ceilalți observă ceva la
noi de care nu suntem conștienți);
q prin descoperire de sine (se mărește cadranul ascuns – descoperim ceva despre noi
dar nu suntem încă pregătiți să dezvăluim și celorlalți);
q prin iluminare reciprocă - prin experiențe de grup și discuții - ceea ce crește
cadranul deschis.
¡ MODELE TEORETICE CARE EXPLICÃ ACEST MECANISM
Existã mai multe modele teoretice care explicã acest mecanism.

Cele mai influente sunt:

¡ TEORIA ECHILIBRULUI COGNITIV,
¡ TEORIA INFERENȚEI CORESPONDENTE
¡ TEORIA COVARIANȚEI.

Comportamentul persoanelor dificile

CONFLICTELE POT FI:
• Esențiale (de substanță) generate de existența unor obiective diferite
• Afective, generate de stări emoționale care vizează relațiile interpersonale
• De manipulare
• Pseudo-conflicte
Pot exista urmatoarele categorii de conflicte:
§ conflictul individual interior
§ conflictul dintre indivizii din același grup
§ din grupuri diferite
§ din organizații diferite
§ conflictul dintre indivizi și grupuri
§ conflictul intergrupuri
§ conflictul dintre organizații
EXISTĂ CONFLICTE :
• DISTRUCTIVE
• CONSTRUCTIVE (BENEFICE).
 • PERSONALITĂŢILE ANXIOASE
Pentru sine sau pentru cei apropiaţi, griji multe, prea intense şi frecvente, raportat la
riscurile vieţii cotidiene
• Tensiune fizică adesea excesivă
• Permanentă atenţie la riscuri: vigilenţă faţă de tot ce ar putea lua o turnură
neplăcută, pentru a controla chiar situaţii cu un risc redus (fapt puţin probabil sau
lipsit de importanţă).
RECOMANDABIL
• Să le inspiraţi încredere.
• Să le ajutaţi să relativizeze.
• Să practicaţi un umor binevoitor.
• Să le determinaţi să se trateze.
NERECOMANDABIL
• Să vă lăsaţi subjugaţi.
• Să le luaţi prin surprindere.
• Să le împărtăşiţi propriile voastre nelinişti.
Să abordaţi subiecte de conversaţie penibile

PERSONALITĂŢILE PARANOICE
1. SUSPICIUNE
• Îi suspectează pe ceilalţi că ar fi rău intenţionaţi în ceea ce o priveşte
• Se protejează în permanenţă, foarte atentă la ceea ce se petrece în jur, nu are
încredere, este suspicioasă.
• Pune la îndoială loialitatea altora, chiar a celor apropiaţi; adesea geloasă.
• Caută energic şi în detaliu dovezi în sprijinul bănuielilor sale, fără a ţine seama de
situaţie în întregul ei.
• Dacă acest tip de personalitate se simte ofensată, este gata de represalii
disproporţionate.
• Preocupată de propriile drepturi, ca şi de probleme de prioritate, se simte uşor
ofensată.
• 2. Rigiditate
• Se arată raţională, rece, logică şi rezistentă oricăror argumente ce vin din partea
celorlalţi.
• Îi este greu să manifeste tendinţe ori emoţii pozitive, nu prea are sinţul umorului.

Recomandabil:
• Să vă exprimaţi limpede motivele şi intenţiile.
• Să respectaţi convenientele cu scrupulozitate.
• Să menţineţi un contact cu el (ea).
• Să faceţi referiri la legi şi la regulamente.
• Să le lasaţi unele mici victorii, dar gîndiţi-vă bine care.
• Să vă căutaţi aliaţi în altă parte.
• NERECOMANDABIL:
Să renunţaţi la a lămuri neînţelegerile.
• Să le atacaţi imaginea care o au despre sine.
• Să comiteţi greşelile.
• Să le bîrfiţi, căci vor afla.
• Să discutaţi politică.
• Să deveniţi şi voi paranoici.
 • PERSONALITĂŢILE HISTRIONICE
Caută să atragă atenţia celorlalţi, nu afresează situaţiile în care nu este obiectul
atenţiei generale. Caută stăruitor afecţiunea propriului anturaj.
• Dramatizează exprimarea propriilor emoţii, care sunt foarte schimbătoare.
• Stilul discursului său este mai degrabă emoţional, căci evocă impresii şi este lipsit de
precizie şi detalui.
• Are tendinţa de a idealiza sau, dimpotrivă, de a deprecia excesiv persoanele din
anturajul său.

RECOMANDABIL:
• Să vă aşteptaţi la tot felul de exagerări şi dramatizări.
• Să o lasaţi din cînd în cînd să se manifeste, stabilind unele limite.
• Să-i arătaţi interes ori de cîte ori are un comportament „normal”.
• Să vă pregătiţi să treceţi de la statutul de erou la cel de infam şi invers.

Nerecomand
Să vă amuzaţi pe seama ei.
§ Să vă lasaţi impresionaţi de tentativele de seducţie care sunt adesea factice.
§ Să vă lasaţi prea tare înduioşaţi.
Dacă vă este soţ sau soţie: nu aveţi decît să savuraţi spectacolul şi diversitatea. La urma
urmei, pentru asta v-aţi căsătorit cu el (ea).
Dacă vă este patron: încercaţi să rămîneţi voi înşivă, chiar dacă vi se cere contrariul.
Dacă vă este coleg sau colaborator: păstraţi o anume distanţă, care îi va îngădui să vă
idealizeze.
•

PERSONALITĂŢILE SCHIZOIDE
Adesea pare a fi impasibilă, detaşată, greu de desluşit.
• Pare să fie indiferentă la elogiile sau criticile celorlalţi.
• Preferă mai cu seamă activităţile solitare.
• Are puţini prieteni apropiaţi, deseori chiar în cercul familial. Nu leagă prietenii cu
uşurinţă.
• Nu caută compania celorlalţi.
RECOMANDABIL:
• Să le respectăm nevoia de singurătate.
• Să le punem în situaţii care sunt pe măsura lor.
• Să le observăm lumea interioară.
• Să le apreciem calităţile ascunse.

Nerecomndabil
Să le cerem să manifeste emoţii puternice.
§ Să le obligăm la prea multă conversaţie.
§ Să le lăsăm să se izoleze complet.
Dacă vă este soţ sau soţie: consimţiţi să vă ocupaţi dumneavoastră de viaţa socială a
cuplului.
Dacă vă este patron: trimiteţi-i note scrise, în loc să tot mergeţi la el.
Dacă vă este coleg sau colaborator: decît să-l împingeţi să ajungă un prost manager, lăsaţi-l
să fie un bun expert.
•
PERSONALITATEA PASIV-AGRESIVĂ
Atît în domeniul profesional, cît şi în viaţa personală, manifestă rezistenţă la
exigenţele celorlalţi.
 •Discută excesiv de mult ordinele, îi critică pe reprezentanţii autorităţii.
•Într-un mod ocolit: „tărăgănează” lucrurile, este intenţionat ineficientă, stă
îmbufnată, „uită” anumite lucruri, se plînge că este neînţeleasă ori desconsiderată,
sau că este rău tratată.
RECOMANDABIL
• Să fiţi amabil.
• Să le cereţi părerea de cîte ori este posibil.
• Să le ajutaţi să se exprime deschis.
• Să le reamintiţi regulile jocului.

NERECOMANDABIL
• Să vă prefaceţi că nu le-aţi remarcat împotrivirea.
• Să le criticaţi aidoma unui părinte.
• Să vă lasaţi antrenat în jocul represaliilor reciproce
Dacă vă este soţ sau soţie: încercaţi să-l (o) determinaţi să se exprime deschis.
Dacă vă este patron: schimbaţi-vă locul de muncă, căci vă poate tîrî şi pe dvs. în căderea
lui.
Dacă vă este coleg sau colaborator: recitiţi acest capitol înainte de a vă întîlni cu el.
•
PERSONALITATEA EVITANTĂ

Hipersensibilitate: criticile şi ironiile o înspăimîntă, îi e teamă de ridicol.

• Evită să intre în relaţii cu ceilalţi, cîtă vreme nu e sigură de bunăvoinţa
necondiţionată a acestora.
• Evită situaţiile în care i se pare că ar putea fi jignit(ă) sau s-ar simţi stingherită: noi
cunoştinţe, un post important, o relaţie intimă.
• Autodepriciere: are o stimă de sine redusă şi de cele mai multe ori îşi subestimează
capacităţile şi reuşitele.
• Din teama de eşec, optează deseori pentru un rol mărunt sau pentru posturi mult
sub capacităţile sale.
Recomandabil
• Să i se propună obiective de dificultate progresivă.
• Să-i arătaţi că vă interesează opinia ei.
• Să-i arataţi că acceptaţi să fiţi contrazis
• Dacă vreţi să o criticaţi, începeţi printr-un elogiu mai general şi aopi aduceţi critici
unui comportament anume.
• Să o asiguraţi de sprijinul vostru constant.
• Să o îndemnaţi să consulte un specialist.
§
NERECOMANDABIL
Să o ironizaţi
§ Să vă enervaţi
§ Să o lasaţi să-şi asume toate muncile ingrate.
Dacă vă este soţ sau soţie: Bravo! Aţi reuşit să nu-l (n-o) speriaţi.
Dacă vă este patron: probabil lucraţi la administraţia publică.
Dacă vă este coleg sau colaborator: recitiţi acest capitol.
•

PSIHOLOGIA UMANISTĂ este o abordare psihologică ce a apărut în anii 1950, ca

reacţie la limitările teoriilor psihodinamice şi comportamentale în privinţa unor
chestiuni ca semnificaţia comportamentului şi natura dezvoltării sănătoase.
Principalii promotori ; Carl Rogers Abraham Maslow
 Cel mai important aspect este prezentul, astfel încât abordarea umanistă se
concentrează pe "AICI ŞI ACUM", în loc să analizeze trecutul sau să prezică viitorul.
• OBIECTIVUL SUPREM AL VIEŢII este obţinerea înțelegerii şi dezvoltării
personale.
• Individul poate fi cu adevărat fericit doar încercând tot timpul să fie mai bun şi să
se înţeleagă pe sine.
• Ceea ce deosebeşte PSIHOLOGIA UMANISTĂ de alte abordări psihologice este
accentul pus mai degrabă pe semnificaţia subiectivă decât pe determinism, precum
şi dezvoltarea pozitivă în opoziție cu patologia.

• Individul sănătos îşi confruntă destinul, se bucură de libertate şi are un mod de viaţă
autentic.
• Oamenii cu probleme psihice nu au curajul să înfrunte destinul şi, fugând de acesta, îşi
pierd mare parte din libertate.
n Carl Rogers-
 a dezvoltat  psihoterapia centrată pe persoană, o modalitate terapeutică axată pe
capacitatea pacientului de a se autodirecţiona şi a-şi înţelege propria dezvoltare

Tulburări de personalitate şi implicaţii ale acestora în relaţia medic-pacient

Dicţionarul de psihologie LAROUSSE:
Normalitatea este o noţiune relativă, variabilă de la un mediu socio -cultural la altul şi în
plus face interesanta precizare că în medicină există tendinţa de a se asimila omul normal
individului perfect sănătos individ care la drept vorbind nu există (N. Sillamy, 1995).
se cere precizat ce se înţelege prin normalitate (şi inclusiv sănătate), anormalitate, boală şi
defect. Problematica cuplului normalitate-anormalitate este mai apropiată de
„generalitatea” normelor, a abordării statistice, a regulilor şi legilor, pe când problematica
„bolii” e mai legată de „concretul” cazului dat, adică de cazuistică

CRITERII DE NORMALITATE (după Ellis şi Diamond

1.conştiinţa clară a Eului personal
2.     capacitatea de orientare în viaţă
3.     nivel înalt de toleranţă la frustrare
4.     autoacceptare
5.     flexibilitate în gândire şi acţiune
6.     realism şi gândire antiutopică
7. angajarea în activităţi creatoare
8. asumarea responsabilităţii pentru tulburările sale emoţionale
9.   angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante
10. conştiinţa clară a interesului social
11. gândire realistă
12. acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare a acesteia
13. îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.
n

NORMALITATEA CA VALOARE MEDIE

Este în mod obişnuit folosită în studiile normative de tratament şi se bazează pe
descrierea statistică a fenomenelor biologice, psihologice şi sociale conform repartiţiei
gaussiene a curbei în formă de clopot.
n Această abordare concepe porţiunea mediană drept corespunzătoare normalului iar
ambele extreme, ca deviante.
n Un fenomen cu cât este mai frecvent cu atât poate fi considerat mai „normal” iar cu
cât este mai rar, mai îndepărtat de media statistică, cu atât apare ca fiind mai
anormal.
n Deşi acest tip de normă creează impresia că este foarte „obiectiv”, nu este suficient
de operant pentru medicină.
n Fenomenele morbide pot fi frecvent înregistrate, chiar „endemice” (de ex. caria
dentară, unele infecţii, etc.), fără ca prin aceasta ele să poată fi considerate normale
după cum urmând aceeaşi regulă a frecvenţelor unele fenomene absolut normale
pot căpăta aspectul anormalităţii (de ex.: persoanele care au grupa sangvină AB
(IV), RH negativ).
n atâta timp cât afirmăm “cu tărie” că boala este un astfel de “fenomen”) are
implicaţii metodologice şi funcţionale majore.
n Acceptarea normalului mediu, noţiune cu care operează întreaga medicină, este
logică şi constructivă, înlăturând în mare parte arbitrarul şi “judecăţile de valoare”.
n Introducerea modelului normalităţii medii duce la posibilitatea comparaţiilor şi
implicit la stabilirea abaterilor datorate bolii. Nu se poate elabora un model aparent
al bolii, atât timp cât nu există un model al normalului.
n Normalul, ca normă statistică, nu apare totuşi semnificativ decât parţial în cadrul
psihopatologiei, abaterile de tip cantitativ fiind pe al doilea plan faţă de cele
calitative.
n Dificultatea sporeşte atunci când patologicul este reprezentat de un amalgam de
abateri cantitative care, sumate, alcătuiesc un tablou clinic distinct.
n Henri Ey s-a opus întotdeauna cu putere ideii unei normalităţi statistice, făcând din
nivelul maturităţii corpului psihic o medie abstractă.
n El consideră că norma nu este exterioară ci înscrisă în arhitectonica corpului psihic.
n În vârful piramidei funcţionale a corpului psihic domneşte o activitate psihică
normală care are propriile sale legi, acelea ale adaptării la real.
n Evident că nu există o limită superioară a normalului.
n În psihiatrie este totuşi necesar să se evidenţieze modalităţile unor atitudini
expresive, reactive, comportamentale şi convingerile cele mai frecvente într-o socio-
cultură istorică dată, care reprezintă un cadru de referinţă pentru manifestările
psihice deviante.
n Cu toate că această abordare a fost utilizată mai mult în biologie şi psihologie, ea şi-
a căpătat prin extensia scalelor şi testelor o utilizare tot mai importantă în
psihiatrie.
n NORMALITATEA CA UTOPIE
stabileşte o normă ideală (valorică) stabilind un ideal de normalitate atât din punct de
vedere individual, cât şi comunitar. Acesta poate fi exemplificat prin unele „tipuri
ideale” pe care le descrie, le invocă şi le promovează o anumită cultură şi care se
exprimă în formulări normative, prescriptive.
n Din perspectivă psihologică nu interesează numai felul cum sunt şi cum se manifestă
mai frecvent oamenii unei socio-culturi date, ci şi modul în care aceştia ar dori şi ar
spera să fie în cazul ideal.
n În viziunea Cloutier F.
Conceptul de sănătate mintală nu poate fi înţeles decât prin sistemul de valori al unei
colectivităţi.
n Normalul valoric implică o măsurare procustiană în care se intrică, în plus şi
valorile personale ale fiecăruia.
n Valoarea normalului ideal, are mari deficienţe, dar şi în cadrul analizei normalului
statistic (cealaltă posibilitate de tratare a problemei) se infiltrează judecăţi de
valoare.
n Willard (1932): La limită societatea este cea care hotărăşte dacă un om este nebun
sau sănătos.
n Colectivităţile umane concrete îşi organizează existenţa în raport cu idealuri
comunitare în care transpar: legi, modele educaţionale, legende şi epopei, mitologia şi
mistica, istoria grupului dat.
n Normalitatea ideală defineşte felul în care individul şi comunitatea consideră că
persoana ar trebui să fie.
n Desigur, normativitatea ideală nu este şi nici nu poate fi niciodată atinsă efectiv cu
atât mai mult cu cât ea variază mult în funcţie de contextul socio-cultural istoric şi
geografic (etnic, comunitar, statal, religios).

Normalitatea este capacitatea de a fi stapân pe ... perioadele vieţii / E.Erikson

Încredere / neîncredere;
n Autonomie / îndoială;
n Iniţiativă / vinovăţie;
n Activitate, producţie / inferioritate;
n Identitate / confuzie de rol;
n Creaţie / stagnare;
n Integritatea ego-ului / disperare.
§
Tulburările de personalitate, în general, sunt modele dominante, persistente de
percepție, răspuns și comportament care provoacă stres semnificativ sau afectare
funcțională.
§ Tulburările de personalitate variază foarte mult în ceea ce privește manifestările
lor, dar se crede că toate se datorează unei combinații de factori genetici și de
mediu.
§ Multe dintre acestea se diminuează treptat odată cu înaintarea în vârstă, dar unele
caracteristici pot persista într-o anumită măsură după ce simptomele acute care
conduc la diagnostic au dispărut.
§ DIAGNOSTICUL ESTE CLINIC. TRATAMENTUL ESTE TERAPIE
PSIHOSOCIALĂ ȘI UNEORI MEDICAMENTE.
§ O TRĂSĂTURĂ DE PERSONALITATE este un complex de stereotipuri destul
de stabile de gândire, percepție, reacție și relații interumane.
§ Despre o TULBURARE DE PERSONALITATE se poate vorbi atunci când aceste
trăsături devin atât de pronunțate, rigide și inadaptate încât perturbă stilul de viață
al unei persoane, interferează cu munca și / sau afectează relațiile interumane.
§ TULBURĂRILE DE PERSONALITATE TIND SĂ DEVINĂ MAI PRONUNȚATE
LA SFÂRȘITUL PREADOLESCENȚEI SAU ADOLESCENȚEI, DEȘI
SIMPTOMELE APAR UNEORI MAI DEVREME (ÎN TIMPUL COPILĂRIEI).
§ SEMNELE ȘI SIMPTOMELE VARIAZĂ FOARTE MULT ÎN DURATĂ;
§ MULTE TREC ÎN TIMP.
n Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mentale, ediția a 5-a (DSM-5)
Criterii specifice pentru Manualul diagnostic și statistic (DSM-5) – prezintă o listă cu 10
TIPURI DISTINCTE DE TULBURĂRI DE PERSONALITATE, deși majoritatea pacienților care
îndeplinesc criteriile pentru un tip îndeplinesc și criteriile pentru unul sau mai mulți
alții.
n Unele tipuri (de ex., antisociale, tulburări de limită) tind să scadă pe măsură ce
îmbătrânesc; altele (de ex., cele obsesiv-compulsive, schizotipale) au o tendință mai
mică de remisiune.
n Tulburările de personalitate apar la aproximativ 10% din populația generală și la
aproape 50% dintre pacienții psihiatri spitalizați.
n Până acum nu s-a stabilit nicio relație cu sexul, statutul social și rasa.
n Cu toate acestea, în sociopatie, raportul bărbat-femeie este 6: 1.
n În cazul psihopatiei limită, este adevărat opusul: există 1 bărbat pentru fiecare 3
femei (dar numai pentru cazurile clinice și nu în populația generală).
n PSIHOPATIA este o trăsătură de personalitate caracterizată prin comportament
antisocial, capacitate redusă de a avea remușcări și empatie, alături de lipsa de
control a comportamentului.

Caracteristici comune
mint și fură în mod persistent;
n tendința de a viola drepturile altora (la proprietate, fizică, sexuală, legală,
emoțională);
n inabilitatea de a păstra un serviciu;
n lipsa de interes față de siguranța sa și a altora;
n lipsa regretului că au făcut rău altora;
n prezența unui farmec superficial;
n impulsivitate;
n un simț extrem de îndreptățire;
n inabilitatea de a-și face sau a menține priete
Persoanele cu tendințe psihopatice sunt puternic axate pe propriile lor dorințe și nu
manifestă empatie pentru alții.
n Acești oameni nu țin cont de norme și reguli și au o inclinație mai mare spre a
comite infracțiuni.
n Sunt oameni care au trăsături narcisiste și egoiste, cu o părere foarte bună despre
sine și cu o încredere exagerată în propriile abilități.
n Persoanele cu trăsături machiavelice sunt cinice, distante emoțional și neafectate de
morală.
n Ele înșală și manipulează oamenii pentru a obține avantaje personale.
n Un psihopat este o persoană care nu prezintă empatie, mustrări de conștiință, are
un comportament lipsit de inhibiții, poate fi deseori carismatic.

PSIHOPATÍE (DEX)

Stare morbidă cu tulburări de afectivitate, de comportament de caracter.

n Manifestare constituțională anormală a personalității, caracterizată prin tulburări
ale manifestărilor instinctive și emoționale care duc la reacțiuni necontrolate, la
ciudățenii în felul de a se purta și adesea la incapacitatea de adaptare la viața
socială.
n Psihopatia are diferite forme de manifestare, dar si diferite grade. Diferentierea se
face in functie de gradul de cultura, de educatie sau de cadrul social in care acesta se
manifestă.
Pentru majoritatea tipurilor de tulburări de personalitate, rata moștenirii este de
aproximativ 50%, ușor mai mare decât pentru alte tulburări mentale majore. Acest
grad de ereditate contrazice înțelepciunea convențională că tulburările de
personalitate se manifestă ca urmare a defectelor de caracter la o persoană, care se
formează sub influența unor condiții externe adverse.
n Costurile directe și indirecte ale tratamentului asociat cu dizabilitatea în tulburările
de personalitate, în special tulburarea limită și obsesiv-compulsivă, sunt
semnificativ mai mari decât cele pentru depresia clinică sau tulburarea de anxietate
generalizată.
n

TIPURI DE TULBURĂRI DE PERSONALITATE

n Clusterul A se caracterizează printr-un comportament ciudat sau excentric. Include
următoarele tulburări de personalitate cu trăsături distinctive precum:
n PARANOIC: Neîncredere și suspiciune
n SCHIZOID: Dezinteres pentru ceilalți
n SCHIZOTIPAL: Idei și comportament excentric
n
Clusterul B
caracterizat de un comportament dramatic, emoțional sau neregulat. Include
următoarele tulburări de personalitate cu trăsături distinctive precum:
n ANTISOCIAL: iresponsabilitate socială, neglijare față de ceilalți, înșelăciune și
manipulare a altora pentru câștig personal
n LIMITĂ: intoleranță la singurătate și dereglare emoțională
n ISTERIC: căutarea atenției
n NARCISISTIC: stima de sine fragilă nereglementată și iluzii de măreție
n
Clusterul C
se caracterizează prin prezența anxietății sau fricii și include următoarele tulburări de
personalitate cu trăsături distinctive precum:
n EVITANT: Evitarea contactului interpersonal din cauza sensibilității la respingere
n DEPENDENT: supunere și trebuie să fie îngrijit de alții
n OBSESIV-COMPULSIV: hiper-performanță, severitate și încăpățânare.
n
MANIFESTARI CLINICE
Conform DSM-5, tulburările de personalitate se manifestă în principal prin probleme
în următoarele domenii:
n Autoidentificare
n Interacțiuni interumane
n ÎNCĂLCAREA AUTOIDENTIFICĂRII se poate manifesta printr-o percepție de
sine instabilă (o persoană nu poate decide pentru sine dacă este „bună” sau „rea”)
sau valori de viață instabile, obiective în viață și manifestările sale externe (o
persoană se comportă ca un profund religios în interiorul zidurilor bisericii, dar
exprimă blasfemie).

Problemele interpersonale se manifestă de obicei ca o incapacitate de a crea și

menține relații strânse și / sau ca un sentiment de indiferență față de ceilalți (o
persoană este incapabilă să empatizeze cu ceilalți).
n PERSOANELE CU TULBURĂRI DE PERSONALITATE PAR DESEORI
CONTRADICTORII, CIUDATE ȘI NEPLĂCUTE CELOR DIN JUR (INCLUSIV
MEDICILOR).

Lipsa de conștiință...
Este posibil ca aceste persoane să aibă dificultăți în definirea limitelor comunicării cu
alte persoane. Stima lor de sine poate fi excesiv de mare sau nerezonabil de scăzută.
n Acestea se caracterizează prin inconsecvență, individualism, hiperemoționalitate,
comportament abuziv sau iresponsabil, care duce la probleme fizice și mentale în
familie sau cu copiii.
n ESTE POSIBIL CA PERSOANELE CU TULBURĂRI DE PERSONALITATE SĂ
NU FIE CONȘTIENTE DE PROBLEMELE LOR.
n

CONCEPŢII PSIHANALITICE DESPRE NORMALITATE

 Normalitatea este capacitatea de a trăi fără teamă, vinovăţie sau anxietate şi aceea de
a avea responsabilitatea propriilor acţiuni. O. Rank
n Normalitatea este capacitatea de a atinge deplina conştiinţă de sine care de fapt nu
este niciodată pe deplin obţinută. R. E. Money-Kryle
n Capacitatea persoanei de a dezvolta sentimente sociale şi de a fi productiv / creativ
sunt legate de sănătatea mintală; capacitatea de a munci creşte stima de sine şi face
persoana capabilă de a se adapta. A. Adler
n

Normalitatea este capacitatea de a se adapta lumii exterioare cu mulţumire şi cu

capacitatea de a stăpâni fenomenul de aculturaţie.
n K. Menninger.
n Funcţiile libere de conflicte ale ego-ului reprezintă potenţialul persoanei pentru
normalitate; măsura în care ego-ul se poate adapta la realitate şi poate să fie
autonom sunt asociate sănătăţii mintale.
n

15 VALORI FUNDAMENTALE ALE SOCIETĂŢII AMERICANE

CONTEMPORANE (Williams)
succesul,
n munca disciplinată,
n orientarea morală,
n moravuri umaniste,
n eficienţa şi pragmatismul,
n progresul,
n confortul material,
n egalitatea şanselor,
n libertatea,
n conformismul la norme (care nu exclude individualismul),
n naţionalismul ştiinţific,
n patriotismul şi naţionalismul
n (,,American way of life”),
n democraţia,
n individualismul,
n temele superiorităţii grupuri (etnice, rasiale, de clasă, religioase).
n

Normalitatea – ca proces ...

consideră esenţiale schimbările şi procesele mai mult decât o definire transversală a
normalităţii.
n LIMITELE N.:
n - ea este fixistă şi deterministă.
n - nu se poate răspunde la întrebarea – care este rolul funcţional pentru care o
persoană există?
n - în sistemele supraiacente din care individul face parte, în câte trebuie să fie
eficient, pentru a fi considerat normal?
n Studiul comunicării pentru a surprinde normalitatea sau patologia psihică cu cotele
lor de ordine şi dezordine a fost preconizat de Stössel S., Ogodescu D.
n Schimbul de informaţie este caracteristic organismului uman la toate nivelele sale
de organizare, toate procesele de reglare au nevoie de informaţie. Fiinţa umană nu
poate fi concepută în afara informaţiei şi comunicaţiei
n (Restian A., 1997).
n Dialogul, în special, informaţia - reprezintă condiţia liminală a conştiinţei şi a
psihicului uman. (Pamfil E.
o capacitate de comunicare şi elaborare continuă a informaţiei care să asigure
armonia la nivelul subsistemului individual, familial, social sau grupal.
n Homeostazia realizată de fluxul input-urilor şi output-urilor informaţionale care
oscilează şi interacţionează dinamic şi permanent ar fi în opinia lui Enătescu V.
(1987) chiar normalitatea sau sănătatea în opoziţie cu boala care este dezechilibru ce
produce dezordinea şi dezorganizarea sistemului.
n Acesta consideră că există tipologii ale normalităţii, modelele de comunicare
individuale fiind influenţate de factori constituţionali temperamentali,
psihosocioculturali, etc.
n

1. NORMALITATE ŞI ADAPTARE
Adaptarea oferă celor care evaluează starea de sănătate şi specialiştilor un nou şi
contrastant aspect al conceptualizării stării de sănătate şi bolilor.
n Adaptarea e un reper important în evaluarea comportamentului uman fiind
„criteriul cel mai generic” (Prelipceanu D.) de raportare.
n Adaptarea este un echilibru care se stabileşte între personalitate şi lumea
înconjurătoare, lume constituită din persoane, situaţii, spaţiu cultural, obiecte, etc.
n Campbell arată că „diversele căi pe care individul le urmează cu întregul său
echipament, cu echilibrul şi dificultăţile sale interioare, cu experienţa din trecut şi
cu cea din prezent pentru a se adapta la viaţa pe care este chemat să o trăiască”
reprezintă domeniul de studiu al psihiatriei şi al psihiatrului. Pentru aceasta,
tulburările de adaptare ale persoanei la „situaţia totală” rămân problema
fundamentală alături de funcţiile prin care acestea se realizează.
n Meyer A. va defini boala mintală ca o adaptare greşită, insuficientă sau inadecvată.
Psihanaliza va susţine acest punct de vedere, considerând inadecvate acele
mecanisme de adaptare care generează boala psihică.
n Regresia ar fi una dintre aceste inadecvări adaptative, subiectul renunţând la
adaptare la nivelul de solicitare cerut, pentru a coborî către unul mult mai redus.
n Focalizându-se pe tulburări, dureri, stres, destabilizări şi alte dereglări ale funcţiilor
umane, adaptarea permite să se caute starea de sănătate, resursele, competenţele şi
alte aspecte ale succesului funcţionării umane.
n A daptarea este un fenomen cu vădite tente finaliste, care atinge la nivelul
personalităţii nivelul de maximă complexitate.
n se poate realiza atât prin mecanisme stereotipe sau scheme comportamentale
asimilate şi algoritmizate, cât şi prin scheme comportamentale a căror finalitate este
doar presupusă, urmând să fie validate, ceea ce implică chiar şi asumarea riscului
unui eşec.
n În acest context, trebuie nuanţată însăşi semnificaţia psih. a eşecului în sensul că
dacă ... eşecul este, în expresia sa concretă, efectul „dezadaptării”, uneori este
întruchiparea explorărilor cu finalitate adaptativă, deci este semnificantul
începutului unui proces de tip adaptativ.
n

Normalitate versus Anormalitate

n Devenire Stagnare
ineficienta,suferinta,fragmentare
Eficienţă
n Stare de bine
n Integrare
n Tipuri diferenţiate de comportamente:
C.Superior
n C. Adaptativ
n C. Defensiv
n C. Reflexiv
n C. Necontrolat
n
1. NORMALITATEA CA SĂNĂTATE
Normalitatea, sănătatea mintală: o vastă sinteză, o rezultantă complexă a unei
mulţimi de parametri ai vieţii organice şi sociale, în echilibru dinamic, ce se
proiectează pe modelul genetic al existenţei individuale, nealterat funcţional şi
morfologic, în istoria sa vitală.
n Manifestarea acestei stări de sănătate ar fi existenţa unei judecăţi şi a unei viziuni
realist-logice asupra lumii, dublate de existenţa unei discipline psihologice şi sociale,
pe fundalul bucuriei de a trăi şi al echilibrului introversie - extroversie.
n
Limita normal – patologic ...
este extrem de complicată, interferenţele şi imixtiunile celor două domenii fiind un
imprevizibil labirint. Nici un univers nu este mai greu de analizat decât psihismul şi nici
o nebuloasă mai complicată decât individul, orice încercare de standardizare, aşa cum
arătam, lovindu-se de un previzibil eşec.
n
SĂNĂTATEA MINTALĂ

Sănătatea umană poate fi considerată o stare înscrisă în perimetrul care defineşte N.

existenţei individului semnificând menţinerea echilibrului structural al persoanei (în
plan corporal-biologic şi psihic conştient) atât în perspectiva internă (a raportului
reciproc al subsistemelor în conformitate cu sinteza ansamblului, a conformităţii
stărilor sistemului în raport cu normele generale ale speciei, ale vârstei, ale sexului),
cât şi în perspectiva externă, a echilibrului adaptativ dintre individ şi mediul său
ambiant concret.
n Un om sănătos psihic este acela care trăieşte şi afirmă o stare de confort psihic într-
o coerenţă şi globalitate care nu este sesizată nici un moment în mod fragmentar şi
într-o continuitate care presupune o dominantă a sentimentelor pozitive
constructive şi optimiste faţă de cele negative
Omul sănătos psihic este activ şi are plăcerea acestei activităţi, o caută, este voluntar,
vrea să se afirme, să se împlinească. El are un set de valori ierarhizate şi voluntare pe
care le promovează. Cornuţiu G. (1998)
n

Sănătatea presupune ...

o perspectivă dinamică prin care se precizează modalităţile normal-sănătoase de
structurare şi funcţionare a individului la diverse vârste, capacitatea sa de dezvoltare,
maturare, independentizare, complexificare, precum şi capacitatea de a depăşi
sintetic diversele situaţii reactive şi stresante. Lăzărescu M. (1995).
n Fromm E. leagă conceptul realizării individului în concordanţă cu restul indivizilor
din comunitatea respectivă, care este în continuă schimbare, în permanent progres,
într-o permanentă căutare.
n
CARACTERISTICI PRINCIPALE ALE SĂNĂTĂŢII MINTALE
 capacitatea de a produce şi de a tolera tensiuni suficient de mari, de a le reduce într-o
formă satisfăcătoare pentru individ;
n capacitatea de a organiza un plan de viaţă care să permită satisfacerea periodică şi
armonioasă a majorităţii nevoilor şi progresul către scopurile cele mai îndepărtate;
n capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la grup;
n capacitatea de a-şi adapta conduita la diferite moduri de relaţii cu ceilalţi indivizi;
n capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare cât şi cu cele creatoare ale
societăţii.
n (Lagache D., Hartman şi Murray)
n
CRITERII DE DEFINIRE A ANORMALITĂŢII (după Purushtov)

criteriul existenţei la individ a unor stări de insecuritate, teamă, apatie, anxietate;

n criteriul explicării printr-o patologie fizică a comportamentului dezadaptativ;
n criteriul contextului social (normele şi valorile socio-culturale existente la un
moment dat) în care se produce comportamentul;
n criteriul diminuării randamentului şi eficienţei individului.

COMPORTAMENTUL PERSOANELOR
ÎN CONTEXT SOCIAL

INFLUENŢĂ – ACŢIUNE PE CARE O PERSOANĂ O EXERCITĂ ASUPRA ALTEIA (DELIBERAT,

PENTRU A-I SCHIMBA CARACTERUL, EVOLUŢIA, COMPORTAMENTUL SAU,
INVOLUNTAR, PRIN PRESTIGIUL, AUTORITATEA, PUTEREA DE CARE SE BUCURĂ).
n
INFLUENŢĂ SOCIALĂ (ENGL. SOCIAL INFLUENCE; FR. INFLUENCE SOCIALE) – ACŢIUNE
ASIMETRICĂ EXERCITATĂ ÎNTRE DOUĂ ENTITĂŢI SOCIALE (INDIVIZI, GRUPURI) CARE
INTERACŢIONEAZĂ ÎN SCOPUL MODIFICĂRII ATITUDINILOR ŞI COMPORTAMENTELOR
UNEIA DINTRE PĂRŢI, FIE CĂ ACEASTA ESTE CONŞTIENTĂ SAU NU.
n
Influenţa socială sugerează mai multe efecte pe care un individ sau un grup le au
asupra altui individ sau grup.
n Aceste efecte se dezvoltă doar pentru unele dintre interacţiuni şi depind în mare
măsură de maniera în care comportamentul unei persoane determină
comportamentul altei persoane.
n
Procesul influenţei sociale poate fi întâlnit atât la nivel individual, cât si la nivel grupal
sau macrosocial, unde, de fapt, dă măsura schimbării sociale.
n

Psihologia socială contemporană operând cu perspectiva propusă de Germain de

Montmollin, restrânge sfera influenţei sociale la ansamblul modificărilor,
judecăţilor, opiniilor, comportamentelor, valorilor, modelelor de viaţă, etc.,
intervenite ca urmare a interacţiunii cu un individ sau cu un grup (Chelcea S.).

Stilul de viaţă se referă la totalitatea deciziilor şi acţiunilor voluntare care ne afectează

starea de sănătate.
n Stilul de viaţă sănătos (sanogen) - joacă un rol esenţial în promovarea şi menţinerea
sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.
n Stilul de viaţă negativ (patogen) - este format din comportamente de risc pentru
starea de sănătate. Comportamentele de risc au consecinţe negative, pe termen scurt
şi lung, asupra sănătăţii fizice şi psihice şi, în consecinţă, reduc calitatea vieţii şi
starea de bine a persoanei.
n

STUDIILE ÎN DOMENIU
(Sarafino, 1994)
au identificat un set de comportamente protectoare a sănătăţii:
n 1. a dormi 8 ore pe zi;
n 2. a lua micul dejun regulat;
n 3. menţinerea greutăţii în limite normale;
n 4. a nu fuma (activ şi pasiv);
n 5. a nu consuma alcool, decât ocazional;
n 6. a face exerciţii fizice regulat., etc.
n

Factorii comportamentali de risc au un rol important în etiologia şi evoluţia bolilor; de

ex., peste 25% din bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin modificarea unui
singur comportament de risc - fumatul.
n

MODUL DE VIAȚĂ – definește elementele obiective ale traiului, condițiile materiale,

economice și sociale ale vieții oamenilor.
n Aceste elemente pot fi:
n 1. natura muncii și duratele ei;
n 2. educația, calificarea profesionala;
n 3. locuința (m2) și dotarea acesteia (confortul);
n 4. condițiile de igienă și asistență sanitară;
n 5. mijloacele de comunicare;
n 6. informația și cultura;
n 7. timpul liber.
n

Modul de viață este produsul unei istorii, al unei culturi și tradiții.

n Orice societate are un mod de viață specific (de ex: societățile agrare, industriale,
etc.)
n

Comportamentele relaţionate cu sănătatea sunt determinate de factori diferiţi.

n De ex., fumatul poate avea o funcţie de “rezolvare” a situaţiilor de stres, în timp ce
activitatea fizică poate fi relaţionată cu accesul la o sală de sport.
n

Factori diferiţi pot controla acelaşi comportament în mod diferit, la persoane diferite.
n De ex., fumatul poate fi determinat de inabilitatea adolescentului de a-şi face
prieteni, de abilităţi scăzute de management al situaţiilor de stres sau de nevoia de
acceptare într-un grup de colegi.
n
Factorii care controlează comportamentul se schimbă în timp.
n De ex., un tânăr fumează la început pentru a se identifica cu normele grupului său
de prieteni, pentru ca mai târziu fumatul să aibă o funcţie de control al situaţiilor de
stres.
n Un alt exemplu este cel legat de exerciţiu fizic. Elevii fac sport prin natura
programei şcolare, însă după ce îşi finalizează studiile renunţă la exerciţiul fizic.
n
Comportamentele relaţionate cu sănătatea şi factorii care îi controlează diferă de la
individ la individ.
n De ex.,un tânăr poate începe să consume alcool din motive sociale, după care
alcoolul să aibă o funcţie de “rezolvare” a problemelor emoţionale; pentru un alt
tânăr, etapele pot fi diferite.
n

Rolul programelor de prevenţie a îmbolnăvirilor şi a educaţiei pentru sănătate

Promovarea şi menţinerea sănătăţii, în care cadrul medical are un rol extrem de
important, se realizează prin programele de prevenţie şi cele de educaţie pentru un
stil de viaţă sănătos.
n Recunoaşterea importanţei prevenţiei pentru sănătatea publică reprezintă cel mai
semnificativ aspect al promovării sănătăţii fizice şi mentale.
n
PREVENŢIA ARE TREI COMPONENTE DE BAZĂ:
PREVENŢIA PRIMARĂ are ca obiective reducerea riscului de îmbolnăvire prin
adoptarea comportamentelor protectoare a sănătăţii.
n Prevenţia primară se realizează mai ales în familie şi şcoală. Aici se dezvoltă
atitudini de respingere a comportamentelor de risc - fumat, consumul de alcool,
droguri, alte comportamente de risc, cum sunt cele sexuale, legate de siguranţă -
prin activităţile de educaţie pentru sănătate, în şcoală, în cadrul orelor de dirigenţie,
consiliere şi orientare, educaţie pentru sănătate

2. PREVENŢIA SECUNDARĂ implică reducerea factorilor de risc la grupurile cu risc

crescut pentru îmbolnăvire. Aceste grupuri sunt cele care au adoptat deja
comportamentul de risc. Şcoala poate să aibă un rol important şi în prevenţia
secundară.
n De exemplu, se realizează prevenţia secundară la elevii care fumează sau care
consumă alcool şi droguri prin realizarea unui plan de intervenţie pentru
modificarea acestor comportamente şi atitudini negative faţă de un stil de viaţă
sănătos.
n
3.PREVENŢIA TERŢIARĂ are ca obiective reducerea duratei îmbolnăvirii şi
creşterea calităţii vieţii persoanelor care suferă de o boală. Prin proiectele de
voluntariat în care este implicată şcoala şi în care e vitală implicarea cadrelor
medicale, elevii pot contribui la creşterea calităţii vieţii unor persoane cu anumite
boli terminale.

V. Obiectivele educaţiei pentru sănătate sunt:

achiziţionarea unui set de informaţii despre comportamentele de risc şi cele de
protecţie;
n formarea unor atitudini de acceptare a comportamentelor protective şi de
respingere a celor de risc;
n practicarea de comportamente de promovare şi menţinere a sănătăţii şi de evitare a
riscului de îmbolnăviri;
 n întărirea comportamentelor sănătoase şi scăderea frecvenţei comportamentelor de
risc - fumat, consum de alcool, droguri, sedentarism, alimentaţie neechilibrată, viaţă
sexuală de risc;
n promovarea în comunitate şi mass-media a unui stil de viaţă sănătos;
n facilitarea promovării şi menţinerii unui nivel optim al sănătăţii fizice, sociale,
emoţionale, cognitive şi spirituale.
n
Stilul de viață se formează și se modifică în funcție de interacțiunea dintre convingerile
persoanei despre comportamente și consecințele lor, experiențele trecute și prezente,
dar și informațiile primite din mediu la un anumit moment dat.
n

A. MODELUL CONVINGERILOR DESPRE SĂNĂTATE (Health Belief Model -

HBM)
A fost dezvoltat pentru a explica modul de formare a comportamentelor relaţionate cu
sănătatea.
Conform acestui model, un comportament se formează prin evaluarea de către individ a
două componente:
1. PERCEPŢIA AMENINŢĂRII BOLII SAU COMPORTAMENTULUI DE RISC
2. COSTURILE ŞI BENEFICIILE COMPORTAMENTULUI.

PERCEPŢIA AMENINŢĂRII
este influenţată de informaţiile pe care un individ le are despre acel comportament
sau boală şi este influenţată de trei factori:
a) VALORILE GENERALE PRIVIND SĂNĂTATEA (“Sunt preocupat de sănătatea
mea”);
b) CONVINGERILE PRIVIND VULNERABILITATEA la o anumită boală (“Mama mea
este supraponderală, aşa că şi eu voi fi supraponderală”);
c) CONVINGERILE DESPRE CONSECINŢELE BOLILOR (“Vor muri dacă voi avea
cancer pulmonar”).

Alţi factori care sunt relevanţi
în percepţia ameninţării:
variabilele demografice (vârstă, sex, rasă, etnie)
 variabile psihosociale (caracteristici de personalitate, norme sociale, presiunea
grupului)
 variabile structurale (cunoştinţele despre o boală).

Aceste “costuri” sau consecinţe pot fi materiale (“Nu am bani să merg la o sală de
sport”) sau psihologice (“Nu voi mai avea atât de mult timp să stau cu prietenii mei
dacă merg la sport”). Indivizii trebuie învăţaţi să evalueze aceste costuri şi consecinţe
în adoptarea unui comportament.
 Pentru a aduna informațiile despre pacient folosind foaia de observație clinică este
crucial să ascultăm cu atenție toate răspunsurile pe care el le oferă și să le
structurăm în funcție de componente.

COSTURILE ȘI BENEFICIILE COMPORTAMENTULUI
(DE RISC ȘI PROTECTOR)
CARE CREDEȚI CĂ SUNT COMPORTAMENTELE CARE VĂ FAC RĂU ÎN ACEASTĂ
SITUAȚIE? CUM ACȚIONEAZĂ ELE ASUPRA STĂRII DUMNEAVOASTRĂ? DAR CELE CARE
VĂ AJUTĂ? CUM VĂ AJUTĂ?‟
  PENTRU A OFERI O PERSPECTIVĂ NOUĂ ASUPRA SITUAȚIEI ACTUALE
ÎN CARE SE AFLĂ PACIENTUL, ESTE INDICAT SĂ FOLOSIM ACELEAȘI
INFORMAȚII PE CARE LE-AM COLECTAT ÎN ANAMNEZĂ, PE CARE SĂ I
LE PREZENTĂM FOLOSIND STRUCTURA TEORIEI, ÎMPREUNĂ CU
INDICAȚIILE MEDICALE.
 DE EX., PENTRU UN PACIENT CARE A FOST DIAGNOSTICAT CU ULCER
GASTRIC, CARE ARE O VIAȚĂ PROFESIONALĂ INTENSĂ, ÎN CARE ESTE
EXTREM DE IMPLICAT

B. Modelul simțului comun al autoreglajului sănătății și bolii

Pacientul pornește de la credințele generale privind bolile prin perspectiva cărora
încearcă să înțeleagă simptomele actuale (procesul cognitiv) și apoi să decidă și să
ghideze strategii de gestionare a lor (ce pot face eu și ce le permit altora să îmi facă)
(răspunsul emoțional).

Leventhal descrie 5 componente ale reprezentării bolii:

1.Identitatea – eticheta sau numele bolii și al simptomelor care o însoțesc;
2. Cauza – ideile despre cauza percepută a bolii, care nu sunt întotdeauna corecte din punct
de vedere științific. Aceste idei vin din experiența personală directă, dar și din discuțiile cu
persoanele importante pentru pacient, cadrele medicale, mass-media etc;
3. Cronologia – credințele predictive despre durata bolii (de exemplu: acută sau cronică),
care vor fi reevaluate în timp;
4. Consecințele – credințele pacientului despre consecințele bolii și modul în care va fi
afectat fizic și social. Acestea vor deveni mai realiste în timp;
5. Tratamentul/controlul bolii – credințele despre cât din boală poate fi vindecat și/sau
controlat și gradul în care pacientul va fi implicat în acesta.

C. Teoria planificării comportamentale
Este o teorie cognitivă, care explică formarea comportamentelor sănătoase sau de risc
prin trei componente:
 atitudinile faţă de un comportament specific,
 normele subiective faţă de comportament ,
 percepţia controlului (intern şi extern) comportamental (fig. 1)

I. ATITUDINILE SPECIFICE FAȚĂ DE COMPORTAMENT (A)
Prima componentă, se referă la credințele pacientului despre utilitatea unui anume
comportament cunoscut, pe care medicul îl recomandă ca protector.
 Este important să verificăm dacă pacientul cunoaște consecințele comportamentului
și dacă ele sunt importante pentru pacient.


II. NORMELE SUBIECTIVE FAȚĂ DE COMPORTAMENT (B

Vizează părerea pacientului despre sine și ceilalți care au făcut deja schimbările
recomandate.
 Menționăm că una dintre nevoile umane de bază este aceea de a fi acceptat așa cum
suntem, ceea ce înseamnă că, dacă schimbările pe care le facem presupunem că ne
vor aduce respingere din partea celorlalți, atunci este foarte puțin probabil chiar să
le realizăm.
 Aici vor fi utile interacțiunile cu ceilalți pacienți, aflați într-o etapă avansată a
vindecării sau tratamentului.
  Dacă interacțiunile nu sunt posibile, atunci medicul poate oferi acces la poveștile lor
de viață, fără date de identificare.

III. PERCEPȚIA CONTROLULUI COMPORTAMENTULUI (C)
include atât perspectiva asupra controlului intern („sunt capabil‟, „sunt în stare‟), cât
și asupra celui extern („am resursele externe necesare pentru a face asta‟).
 Ca și în cazul primei teorii, recomandăm ca discuția cu pacientul să fie desfășurată
sub formă de dialog, pe cele trei componente, în care, mai întâi obținem informațiile
despre credințele pacientului, apoi oferim informațiile științifice corecte care
observăm că lipsesc.

PERSUASIUNE (DIN FR. PERSUASION) – ACŢIUNEA, DARUL SAU PUTEREA DE A
CONVINGE PE CINEVA SĂ CREADĂ, SĂ GÂNDEASCĂ SAU SĂ FACĂ UN ANUMIT LUCRU.
 TERMENUL DE PERSUASIUNE (DUPĂ DICŢIONARUL WEBSTER,1986)
DEFINEŞTE VERBUL „A PERSUADA” CA ACŢIUNE DE „A INDUCE PRIN
ARGUMENTARE, INSISTENŢĂ SAU DOJANĂ O ANUME POZIŢIE
MENTALĂ” SAU „A CÎŞTIGA, A ÎNVINGE, FĂCÎND APEL LA
RAŢIUNEA SAU LA SENTIMENTELE CUIVA”.

REZISTENŢĂ LA PERSUASIUNE – SE REFERĂ LA DIFERITELE MODALITĂŢI PRIN CARE
PUTEM PREVENI EFECTELE INFLUENŢEI MESAJELOR PERSUASIVE; ACESTEA POT FI
STRATEGII PREVENTIVE, ALTELE SUNT APLICATE DUPĂ TENTATIVA DE PERSUADARE,
IAR ALTELE POT ACŢIONA ŞI ÎNAINTE, ŞI DUPĂ PREZENTAREA MESAJULUI PERSUASIV.

 MANIPULARE
(ENGL. MANIPULATION; FR. MANIPULATION)
INFLUIENŢA INDIVIZILOR ÎN VEDEREA
OBŢINERII UNOR ATITUDINI SAU
COMPORTAMENTE DORITE, FĂRĂ CA
ACEŞTEA SĂ CONŞTIENŢIZEZE
INTENŢIILE MANIPULATORULUI.

personalitate machiavelică
 tulburare de personalitate narcisică
 tulburare de personalitate borderline
 tulburare de personalitate anxioasă
 tulburare de personalitate dependentă
 tulburare de personalitate histrionică
 comportament pasiv-agresiv
 personalitate de tip A
 tulburare de personalitate antisocială.