Sfârşitul programat al democraţiei

traducere de Alina Antonia

  1. Puterea a trecut în alte mâini 

  2. Iluzia democraţiei
  3. Dispariţia informaţiei
  4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii
  5. Atributele puterii
  6. Adevărata realitate a banilor
  7. Punctul de non-retur ecologic va fi depăşit
  8. Distrugerea naturii
  9. Alternativele ultimei şanse
10. 2000 de ani de istorie
1.Puterea a trecut în alte mâini

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor

multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI,
Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale). Prin urmare, cei care conduc lumea nu
sunt aleşi în mod democratic,  în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.

Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor

e limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile
financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.

La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de

finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se
situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.

Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor.
Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O
putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.

Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari

 

General Motors 178,2   Singapore 96,3

Danemarca 161,1   Toyota 95,2

Tailanda 157,3   Israel 92

Ford 153,5   General Electric 90,8

Norvegia 153,4   Filipine 83,1

 Mitsui & Co 142,8   IBM 78,5

Polonia 135,7   NTT 77

Africa de Sud 129,1   Axa - UAP 76,9

Mitsubishi 129   Egipt 75,2

Royal Dutch Shell 128,1   Cile 74,3

Itoshu 126,7   Irlanda 72

Arabia Saudita 125,3   Daimler-Benz 71,5

Exxon (Esso) 122,4   British Petroleum 71,2

Wall Mart 119,3   Venezuela 67,3

Ford 100,1   Groupe Volkswagen 65,3

Grecia 119,1   Noua Zeelanda 65

Finlanda 116,2   Unilever 43,7

Marubeni 11,2   Pachistan 41,9

Sumimoto 109,3   Nestle 38,4

Malaezia 97,5   Sony 34,4

Portugalia 97,4   Egipt 33,5

Singapore 96,3   Nigeria 29,6

Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume 526,1

Orientul Apropiat si Africa de Nord 454,5

Asia de Sud 297,4

Africa Sub-Sahariana 269,9

Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation,
Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray,
Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.

2.Iluzia democraţiei
 Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.

Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea

reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e
informat în ceea ce priveşte deciziile lor.

Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai

redusă datorită existenţei unor acorduri economice
internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au
fost nici consultaţi, nici informaţi.

Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani

(GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop
unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-
alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.

Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-

ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei
democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.

Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru
alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel,  deoarece
nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se
asemene atât de mult în toate ţările occidentale.

Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe
care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant -
de dreapta – sau dulce acrişor - de stânga.

3. Dispariţia informaţiei 

De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod

progresiv din media destinată marelui public.

Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe,

dar ele au fost golite de conţinut.

Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de

informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de
revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse,
din mici bârfe şi reality-show-uri.

Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape

în totalitate eliminate.
 Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o
minoritate de persoane.

Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi
medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi
interese.

Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea
viitoare ideală (pentru ei).

În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze
respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării
obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:

 Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.

 Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei,
cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare
exploatabile de către întreprinderi private.
 Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor
date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează
un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea
serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul “Stăpânilor lumii”, cu
atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.
 Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin 
dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică
asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de
muncă.
 Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice
muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă
presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.
 Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici
regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi,
acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei  pe care ei îl
exercită asupra pieţei muncii  şi al societăţii în Occident. Acesta este deci o cheie
strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa “criză asiatică” din
1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.

5. Artibutele puterii
 Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii
statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale
indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de
organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie
internaţionale speciale).

Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi

militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele
şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.

La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de

servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le
plătească serviciile. Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi
intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe
regulile noii ordini economice.

Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de
societăţile multinaţionale.

Note:

1 – Armate particulare

Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi
MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni
unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta
responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak…). La
sfârşitul anului 2002  DynCorp a fost răscumpărat de către  Computer Sciences Corporation,
una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004,
DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare
(numite “antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în
Irak.

 
2 – Sateliţi

Microsoft a renunţat în final la proiectul său  Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie
care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale
se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de
observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie
mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.

3 – Fişiere individuale
 Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt
specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste
fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale
consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt
vândute oricui doreşte să le cumpere.

6. Adevărata realitate a banilor

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în
computerele bancilor. Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar
10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în “lumea reala”.

Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care
nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care
permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi
declarati mai bogati , printr-o simpla circulatie a electronilor în computere. Aceasta creatie de
bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a
banilor. Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica
liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari.

Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa
inversam vechea zicala: “ timpul înseamna bani”.

Banii înseamnă timp.

Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se
creeze produse sau servicii de consum.

Banii, Timpul si Sclavii

Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o

unitate de calcul intermediara pentru schimbul
timpului contra timp, fara a fi posibila compararea
directa a timpului unora cu al altora. Deoarece
fiecare conversie între bani si timp se face pe baza
unei estimari subiective, care variaza în functie de
raportul fortei economice si informationale între
cumparator si vânzator.

În practica acest raport de forte este întotdeauna

defavorabil consumatorului – salariat.

Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un

produs el plateste timpul care a fost necesar pentru
a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât
salariul care îi este lui platit pentru o fractiune
echivalenta din propriul lui timp.

De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore

de 20 de salariati (întelegându-se aici munca
comerciantilor si munca depusa pentru
echipamentele de productie folosite), salariul
fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa
fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca
masina a costat 10000 E. Ceea ce înseamna un
salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea
mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe
de aceasta socoteala.

Când un salariat occidental presteaza 10 ore din

timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore.
Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade
la 1000 contra unu.

Acest sistem este versiunea moderna a

sclavagismului.

Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt

întreprinderile, precum si statele atâta timp cât
banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati
în interesul general.

7. Punctul de non–retur ecologic va fi depăşit

 Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în
activitatea economică.

Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe

termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în
considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.

Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la

justa sa valoare “producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen,
fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva
razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea
alimentelor etc.

Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al 
modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu
ceea ce este “rentabil ” şi ce nu.

Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de

oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în
1997.

8. Distrugerea naturii se face intenţionat

 Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere
economică. De ce? Din trei motive:

1-     Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de
sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în
creştere de medicamente şi de prestări medicale…)

2-     De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea
frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea
o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la
îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea
mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în
care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.

3-     În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor,
dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment
să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să
le controleze spiritele. Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate
posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.

Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod
potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru
ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori
şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de
condiţionările sociale.

Pentru stabilitatea “noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se
doreşte a fi eliminat.

9. Alternativele ultimei şanse

Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate,
asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi
nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi
sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în
fluxurile economice mondiale.

Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei
viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.

10. 2000 de ani de istorie

În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând
patru forme de putere politică:

1 - Epoca triburilor

Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)

2 - Epoca imperiilor şi a regatelor

Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.

3 - Epoca statelor-naţiune

Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia

franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite.

Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se

consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau
printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).

4 - Epoca conglomeratelor economice

Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total
începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici
localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).
 Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea
mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al
banilor şi al informaţiei.

Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.

În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici
supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.

Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv

instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale. De asemenea, unificarea lumii
prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face
imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.

Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această
nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie
echilibrată şi controlată.

Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate
să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor.
Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea
non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea
completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.

Sylvain Timsit © Syti.Net 1998