Figuri interesante

Prof.matematică Costică Simona

Banda lui Mobius

O bandă (o panglică) Mobius, se poate confecţiona în felul
următor: luaţi 2 coli de hârtie de scris, pe care le tăiaţi în două de-a lungul şi le
lipiţi cap la cap. În felul acesta obţineţi o bandă de cca 80-100 cm. Răsuciţi cu o
jumătate de rotaţie unul din cele 2 capete rămase libere şi lipiţi-l de celălalt.
Acum, panglica da hârtie a devenit banda Mobius.
Aceasta bandă a căpătat o serie de însuşiri neobişnuite. De pildă, cu un creion
trageţi o linie de-a lungul ei şi continuaţi acesta linie pînă ajungeţi la punctul de
pornire. Veţi vedea că, deşi n-aţi întors bandă pe cealaltă parte şi nici n-aţi ridicat creionul, linia se
continuă pe "ambele" fete ale hîrtiei - dovada că, de fapt, aceasta nu are decît o singură parte.

Dacă veţi tăia panglica Mobius de-a lungul unei linii ce trece prin
mijlocul ei, veţi obţine nu două benzi ci una singură, de fapt o altă
fîşie de două ori mai lungă. În schimb tăind banda Mobius la o
treime de la marginea hîrtiei şi continuînd tăietura şi spre marginea
cealaltă (tot la o distanţă de o treime de limita ei) veţi constata că
obţineţi 2 panglici, una mai lungă şi alta mai scurtă prinse între ele
ca inelele unui lanţ. Dacă vreţi să vă convingeţi că într-adevăr,
aceste însuşiri ale benzi Mobius sînt neobişnuite, că ele se datorează
faptului că acesta panglica are o singură fată, confecţionaţi-vă şi un "martor" adică o fîşie de hîrtie pe
care o lipiţi la capete fără să o răsuciţi. Veţi remarca faptul că pentru a trage o linie cu creionul pe
ambele fete, este nevoie să întoarceţi banda şi să ridicaţi creionul; că tăind-o pe linia de mijloc obţineţi
2 benzi la fel de mari, iar dacă tăietura o faceţi la o treime - trei benzi de aceleaşi dimensiuni. Puteţi de
asemeni să încercaţi să rotiţi o bandă de hîrtie de un număr impar de ori şi apoi să-i lipiţi capetele şi să
încercaţi aceleaşi experimente.
 
Vasul Klein Numit astfel în cinstea marelui matematician german Felix Klein, recipientul
prezintă o suprafaţă complet închisă, fără să aibe totuşi nici parte interioară, nici parte
exterioară. Ca şi o panglică Mobius, vasul are doar o fată, dar, spre deosebire de ea, nu
are margini. Recipientul poate fi secţionat astfel încît fiecare jumătate să formeze o
suprafaţă Mobius. În recipientul lui Klein se poate însă turnă un lichid, că în oricare
vas, fără ca să se întîmple ceva deosebit.
 
 
Inelele împletite
Cele trei inele împletite, desenate uneori pe etichetă sticlelor de
bere, sunt foarte interesante din punct de vedere topologic. Deşi sînt prinse
astfel încît să nu se poată desface (decît, fireşte, dacă sunt tăiate), fiecare din
cele trei perechi ce se pot forma constă în inele care nu sunt legate unul de
altul. Cu alte cuvinte, dacă îndepărtaţi oricare dintre inele, celelalte 2 rămîn
libere. Este însă imposibil să desfaceţi deodată cele 3 inele (desigur, fără a le
secţiona).
 
 
Stereograma

O imagine, sau o pereche de imagini, care, vizualizate corespunzător

produc impresia unei imagini 3D. Luînd o pereche de fotografii cu un f.
mic unghi deviaţie între ele şi apoi vizualizînd fiecare imagine cu un ochi
se poate realiza o astfel de stereograma.
Ceea ce este uimitor este că efectul 3D poate fi produs atunci cînd, privind
cu ambii ochi o singură imagine, îi defocalizam un pic. Atfel de
stereograme se numesc "stereograme cu puncte aleatoare".

Nodul Trefoil

În teoria nodurilor, nodul trefoil este cel mai simplu nod trivial. Acesta poate fi obținut prin
îmbinarea celor două capete libere ale unui nod convențional, specific. Nodul-shamrock - unic de la
cele mai simple noduri, având trei intersecții. Din punct de vedere matematic, acesta poate fi exprimat
în mai multe moduri.
Simbolul trilogiei nodurilor este cunoscut din antichitate de numele triquetra, format din două cuvinte
latine tri- (3) și quetrus (unghi). Sensul original al acestui cuvânt a fost "triunghiul" și a fost folosit
pentru a desemna diverse forme triunghiulare.

 
 
 
 ÎN SCÂNTEI A ARS CERUL

Raluca-Georgiana Rotundu

Înainte de începuturile brute ale omenirii, a existat doar echilibrul. Întunericul și lumina. Apa și
focul. Pământul și cerul. Îmbinate și estompate una în cealaltă, în măsuri egale, perfecte, desăvârșite
așa cum era totul desăvârșit înainte ca oamenii să calce pe pământ.
Și apoi, ființele umane au fost create și întunericul a prins culoare din lumină, iar strălucirea
Soarelui nu a mai fost așa orbitoare, echilibrul s-a clătinat și s-a fisurat încât însăși Universul a fost
gelos pentru o secundă.
Atunci, ei s-au prăbușit din cer. Creștinii le-au zis îngeri, îngeri răzbunători ai justiției, strălucind
în aur și întuneric. Egiptenii le-au zis zei. Erau Yin și Yang. Ființe în ale căror suflete reci se striveau
paradoxurile lumii. Yin era întunericul, valurile nestatornice ce îți inundă fiecare fibră și îți vibrează în
vene, cerul de o infinitate înfricoșătoare. Yang era lumina, era focul cu scânteile-i sparte, pământul ce
te putea zdrobi, atât cât te putea și ocroti.
Luna sângerează, creează, palpită. Lumina-i abisală se întretaie în valuri carmin peste oceanul
voluptuos de chimie întru întuneric, în chinuri, plângând cu lacrimi de cerneală.
Din tării se revarsă haos, o adevărată apocalipsă de sclipiri inegale, o libertate constrânsă și
colțuroasă ce-mi taie respirația și mă împinge cu brâncituri rău-voitoare la marginea prăpăstioasă a
culmilor de nebunie.
Cad. Cad. Cad.
În jurul meu totul e înăbușit într-un vid aproape muzical și scăpărător. Stelele se metamorfozează-n
flame pâlpâind, spaima mă-nghite și mă inhibă, brațe de negură mă încolăcesc, unghiile înghețate de
smoală în jurul gâtului meu, moleculele incurabile ce se ciocnesc în țesuturile mele frânte prind aripi
demonice. Luna sângerează iar eu mă înec.
Cu toate astea, rare, dar mult dorite sunt momentele în care aparții cerului. Nici nu ne dăm seama
cât de adânci și întunecați de jind sunt ochii noștri când privim la cer.
Între Soare și Lună era un loc numit Graniță, cufundat permanent în semi-întumeric. Aici se
zdrobesc forțele echilibrului, e singurul loc în care le poți resimți pe ambele vibrând și chemându-te
într-o împletire ce seamănă atât a război cât și a romanță.
Mă întreb dacă ochii noștri ar fi la fel de adânci dacă am privi Luna și stelele plutind într-o moarte
artificială, luminoasă. Așa cum e luminos sângele când curge în valuri...
Într-adevăr, era ceva înfiorător de frumos despre magia fraților noștri vitregi născuți din Lună.
 AI DESENAT VIAȚA UNUI ORB

Bianca Șchiopu

Cum ar fi să îți spun o poveste

care începe cu „închide ochii"
iar tu ai realiza
că e viața ta rostită într-un vers?
Lumina
s-ar preface în noapte,
pleoapele tale s-ar odihni.
Lumea
nu ar mai fi judecată după chip, ci după vise.
Ai putea simți ritmul vieții
cum îți curge în vene
și timpii pe care inima ta îi parcurge
chiar în acest moment.
Ai tresălta de bucurie
să auzi măcar o gamă joasă
care să îți învăluie
urechile
așteptând cu ardoare un semnal de viață.
Mintea ta ar fi copleșită
de sunetul regulat al respirație tale,
de aerul care îți învăluie nările ritmic.
Toate acestea
ar forma o simfonie
în care tu ai fi dirijorul.
O orchestră mică,
dar a ta.

FIZICA

Elev: Doncilă Ilinca

Clasa: a-VI-a B
Prof. coord: Pavel Cristina

Fizica-i știință grea

Mereu te-mpiedici de ea
Cu definiții și formule
Zici ca sunt un fel de bule.
Fizica poate fi grea
De nu pricepi nimic din ea
Profa îți dă explicații
De te-ncurci în ecuații.
 Deci, iubiți fizica amici
E necesară și pentru cei mici
Te ajută, te învață
Cum lucrurile funcționează.

O materie dragă!
Elev: Toader Andra
Clasa: a-VI-a B
Prof.coord Pavel Cristina
Fizică să învățăm
Împreună ne jucăm
Cu magneții ne distrăm
Despre poli ca să aflăm.
Experimente o mie
Le-ncercăm cu bucurie
Nici bine n-am început
Că ora a și trecut.
De vrei să știi cum funcționează
Tehnologia ta din casă
Răsfoiește fizica
Și răspunsuri vei afla.
Chiar dacă pare mai greu
Materia-i pe placul meu
Fenomene optice
Mecanice, electrice
Toate le putem aplica
După ce-am studiat fizica.

Mari fizicieni: Robert Hooke (1635-1703)

Prof. Pavel Cristina Maria

 Robert Hooke, s-a născut la data de 18 septembrie 1635, pe insula Wight, situată lângă coasta
sudică a Angliei. Rămas orfan de tata la vârsta fragedă de 13 ani, a fost nevoit să plece la Londra.
Acolo a devenit ucenicul unui pictor portretist pe nume Peter Lely. Avea un talent remarcabil la desen,
dar din păcate a fost nevoit să renunțe la aceasta pasiune, deoarece era alergic la uleiuri și vopsele.
Renunțând la ceea ce făcea a trebuit să se reorienteze. De ajutor i-au fost banii lăsați de tatăl lui, cei
100 de lire, care la vremea respectivă reprezenta o sumă considerabilă. Cu aceștia a reușit să urmeze
Colegiul Westminster, după care ajunge la Oxford unde se dovedește a fi un student strălucit.
Fiind angajat de către Robert Boyle ca și asitent în laboratorul său, ajunge să se înscrie în Societatea
Regală de Știință, unde primește sarcina de a pregăti experimentele ce urmau a fi prezentate în cadrul
ședințelor. Această ”meserie„ l-a ajutat să se familiarizeze cu toate ramurile științei. În urma analizelor
și a experimentelor din cadrul Societății Regale, se naște primul microscop al lui Hooke. Folosindu-se
de microscopul construit și de talentul său artistic, Hooke a desenat cu acuratețe meticuloasă tot ceea
ce vedea la microscop. Tot el este cel care a inventat termenul de celulă pentru a descrie structura
țesutului văzut.
În anul 1666 Londra a fost mistuită în proporție de 80% de un puternic incendiu. Datorită talentului
său artistic a reușit să întocmească proiectul de reconstruire a orașului. Pe lângă faptul că era un
desenator excepțional, era și un inventator de instrumente foarte ingenios. Multe dintre dispozitivele
utilizate în navigație au fost inventate de el, dispozitive pentru măsurarea intensității vântului, pentru
măsurarea presiunii atmosferice etc. Instrumentele construite de el a jucat un rol foarte important în
investigațiile meteorologice.
Înainte ca Isaac Newton să publice lecrarea ”Principia”, lucrare în care a vorbit și despre legea
atracției universale, Hooke a susținut în cadrul Societății Regale o prelegere în care formula ideea că
exită gravitație și că forța de atracție este invers proporțională cu pătratul distanței. Exat cum am
menționat mai sus, 5 ani mai târziu Newton a publicat acest lucru în lucrarea sa fapt ce a condus la o
ceartă între ceo doi mari oameni de știință. Tot lui Hooke îi este atribuită și anagrama ”Ut tensic sic
vis”, expresia latină a legii deformării elastice, în traducere „ alungirea este proporțională cu forța”.
Acestă lege desul de simplă a fost aplicată pentru a inventa cântarul cu resort. Cu un astfel de cântar și
cu un corp, el a coborât într-o mină, apoi a urcat în clopotnița Catedralei ”Sf. Paul” încercând zadarnic
să pună în evidență o variație a greutății corpului. Cercetările lui legate de cântar au dus la invenția
ceasului cu resort, un ceas care era considerat mult mai precis decât cel cu pendul, a inventat roata
pendulară, a introdus luneta în măsurătorile astronomice, a inventat micrometrul și a avut o contribuție
în invenatrea motorului cu aburi.
Hooke a renunțat la un moment dat la funcția pe care o avea la Societatea Regală, continuând să
contribui cu lucrări științifice. Nu a fost căsători, dar a locuit alături de o nepoată. După ce aceasta a
murit, el a decăzut complet. A murit în anul 1703, lucrările sale fiind publicate 2 ani mai târziu.
Bibliografie: ”Știința în istoria societății”, Philip Cane, Samuel Nisenson, New York, 1969
”Marea enciclopedie sovietică” 1969-1978

FOLOSIREA PROIECTELOR ÎN ÎNVĂŢAMÂNTUL PROFESIONAL

Prof. ing. Adina Câmpanu

De ce este util să folosim proiecte în învăţământul profesional ?

Este necesar ca elevii să–şi dezvolte competenţe. Ca şcoală şi ca profesor trebuie să ne gândim
la cea mai bună modalitate de a facilita procesul de învăţare al elevilor. Cea mai bună alegere este de a
pune elevii în situaţiile în care ei trebuie să–şi folosească şi să-şi dezvolte competenţele. Practica la
locul de muncă este una din cele mai bune modalităţi, dar în cadrul şcolii acest deziderat poate fi
realizat prin stimularea unor astfel de situaţii şi/sau crearea unor situaţii de viaţă reală conexe
domeniului.
Elevii trebuie să înveţe şi să-şi asume responsabilitatea pentru propria lor dezvoltare. Cel mai
bun mod de a realiza acest obiectiv este de a lăsa responsabilitatea acolo unde ea este în mod natural-la
nivelul elevului, acest lucru putându-se face prin folosirea proiectelor.
Elementele de bază ale proiectului sunt:
 sarcina sub formă de problemă pentru elevi, reflectând o activitate de viaţă reală, preferabil
pentru un client/director real;
 grupuri de elevi (preferabil grupuri de maximum 5 elevi);
 un profesor/îndrumător/mentor pentru fiecare grup;
 criterii de performanţă.
Proiectele trebuie să îndeplinească o serie de criterii esenţiale ale procesului educaţional:
 punerea în faţa elevilor a unei situaţii de viaţă reală şi a domeniului profesional de bază
(rezolvarea problemei);
 stabilirea legăturilor dintre ceea ce ştiu deja elevii şi un context unic (o sarcină specifică, o
simulare a realităţii profesionale);
 invitarea elevilor să identifice şi să examineze noi informaţii (abilităţi) necesare pentru
realizarea sarcinii (învăţarea activă) şi astfel să se integreze noi conţinuturi de învăţare în
vieţile lor profesionale (viitoare) – perspectivă pe termen lung;
 punerea elevilor în situaţia de a folosi în mod direct cunoştinţele şi noile informaţii,
implementându-le într-un fel (a aplica, a exersa);
 determinarea elevilor să-şi împărtăşească cunoştinţele şi experienţele (învăţarea în grup);
 crearea unui mediu stimulativ şi distractiv;
 plasarea elevului pe scaunul de conducător al propriului proces de învăţare
(responsabilitatea activă);
 crearea unui mediu în care integrarea diferitelor discipline şi abilităţi care anterior au fost
percepute ca fiind distincte este indisputabilă (holistic şi pragmatic);
 stimularea încrederii în sine, a asumării responsabilităţilor şi formării abilităţilor generale
(antreprenoriat şi cetăţenie);
  crearea unui Triunghi de Aur al Educaţiei: un sistem coerent de obiective de învăţare,
activităţi ale elevilor şi evaluare.

Punctele de început pentru un proiect:

 trebuie să existe „o problemă” ce necesită a fi rezolvată, sau o întrebare ce necesită a primi
un răspuns (învăţarea pe bază de rezolvare de probleme);
 obiectivele de învăţare trebuie să justifice în mod clar utilitatea unui proiect: obiectivele de
învăţare + activităţile de învăţare + evaluare trebuie să fie coerente;
 elevii au timp să lucreze la proiect împreună;
 elevii trebuie să poată să-şi folosească abilităţile şi cunoştinţele;
 elevii sunt responsabili de obţinerea rezultatelor/produselor şi de propria lor activitate;
 simularea unei situaţii din viaţa reală legată de domeniul de studiu: axarea pe dezvoltarea
acelor competenţe ce aparţin activităţii specifice căreia îi este dedicat cursul;
 este un instrument de învăţare: rezultatele nu sunt garantate: elevilor le este permis să
greşească; ei trebuie recompensaţi pentru efortul lor într-o anumită măsură; a face greşeli şi
a ţi se permite să greşeşti constituie o condiţie a învăţării;
 consecinţele pentru elevi ale folosirii proiectelor în educaţie : valoarea adăugată.
Un proiect este un instrument de învăţare. Lucrul cu proiectele poate fi benefic pentru elevi în
mai multe feluri. Încurajează şi chiar obligă elevii să:
 îşi asumă responsabilitatea faţă de propriul lor proces de învăţare şi în ceea ce priveşte
gestionarea timpului, relaţiilor, materialelor etc.;
 pună în aplicare şi să dobândească abilităţi, cunoştinţe şi atitudini într-un mod activ; a
învăţa prin acţiune (proiectele se pot folosi de la început, din prima zi); noi activităţi, noi
abilităţi;
 rezolve probleme;
 cerceteze;
 comunice şi să negocieze;
 planifice şi să organizeze;
 se orienteze pe rezultate;
 se disciplineze;
 reflecteze asupra calităţii;
 lucreze în echipă;
 ia decizii;
 integreze cunoştinţe din domenii diferite;
 se dezvolte individual într-o manieră şi o direcţie potrivită pentru fiecare elev;
 dobândească o orientare profesională şi să devină conştient de realitatea profesională şi de
cerinţele profesionale şi să înveţe cum să facă faţă acestei realităţi;
 respecte cerinţele de calitate;
 respecte cerinţele de buget;
 respecte termenele limită;
 respectarea cerinţelor lucrului în echipă;
 coopereze mai degrabă decât să concureze cu ceilalţi.