Cum să devenim părinţi fericiţi pentru a creşte copii fericiţi!

Motto: “Există două moduri în care îţi poţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau
ca şi cum totul ar fi un miracol.“ (Albert Einstein)

Introducere

Ce este fericirea? Iată o întrebare la care au încercat să răspundă nenumăraţi scriitori şi

oameni de ştiinţă în decursul istoriei. Cu toate acestea, fericirea este un concept care
prinde cu adevărat greutate doar într-o viziune proprie, asumată de un individ, conform
dorinţelor şi aşteptărilor sale. Orice persoană din lume îşi doreşte să fie fericită, însă
cum şi când putem ştii că un individ are parte cu de acest sentiment? Este fericirea o
bucurie a unei reuşite punctuale sau este mai degrabă o stare de bine pe o perioadă
lungă de timp?   

Fericirea este o stare mentală de bine, fiind caracterizată de emoții pozitive sau plăcute,
de la mulțumire la bucurie intensă. Diferite abordări biologice, psihologice, religioase și
filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale.
Diverse grupuri de cercetare, inclusiv psihologia pozitivă, au făcut eforturi pentru a
aplica o metodă științifică de a răspunde la întrebări despre ceea ce este „fericirea” și
cum am putea-o atinge.
Filozofii și gânditorii religioși de multe ori definesc fericirea în termeni de a trăi o viață
bună sau înfloritoare, mai degrabă decât pur și simplu ca o emoție.
Fericirea socratică este viața în conformitate cu etica și nu e neapărat însoțită de emoții
pozitive.
Fericirea este „starea de mulțumire sufletească intensă și deplină”.[1] Fiind o stare
sufletească profundă are și o arie de exprimare extinsă. De pildă:

 „din fericire, locuțiune adverbială — printr-un concurs de împrejurări

favorabile.”[2]
 „fericit, adjectiv, uneori substantivat — care se află într-o stare de deplină
mulțumire sufletească, plin de bucurie”.[3]
 „fericit, substantiv masculin — primul grad de sfințenie acordat de sinod sau de
papă”.
Dacă ar fi să consultăm părerea unor psihologi, răspunsul ar fi o combinaţie între cele
două. Psihologul Ed Diener, autorul cărţii „Happiness: Unlocking the Mysteries of
Psychological Wealth”, spune că fericirea este o „bunăstare subiectivă”, mai exact o
combinaţie între satisfacţia propriei vieţi şi capacitatea de a avea mai multe emoţii
pozitive decât negative.  

Însă acesta să fie răspunsul la întrebarea ce este fericirea? Martin Seligman, un

important cercetător în domeniul psihologiei pozitive şi autor al cărţii „Authentic
Happiness”, afirmă că fericirea este compusă din trei elemente: plăcerea, integrarea şi
semnificaţia. Mai exact, plăcerea se referă la sentimentele pozitive pe care le ai,
integrarea - la capacitatea de a interacţiona conform dorinţelor tale cu cei din jurul tău,
iar semnificaţia - puterea de a da acţiunilor tale, muncii de exemplu, un sens cât mai
înalt.  

Mai există de asemenea un element foarte important când vorbim despre fericire.
Majoritatea oamenilor ar spune că bogaţia de exemplu sau iubirea te ajută să fii fericit.
Răspunsul oamenilor de ştiinţă este însă uşor diferit.   Pe baza mai multor studii,
psihologul Sonja Lyubomirsky a ajuns la concluzia că fericirea depinde în proporţie
de 50% de genele noastre, 10% de circumstanţele vieţii, iar 40% de propriile
noastre acţiuni. Astfel, continuă specialiştii, o modalitate bună de a deveni mai fericiţi
este să cultivăm emoţii şi gânduri pozitive.   Gândurile pozitive, adaugă psihologii, nu
sunt abordări naive în legătură cu problemele inerente ale vieţii, ci un mecanism de
apărare a sistemului nervos. Emoţiile pozitive au capacitatea de a-i oferi unei persoane
mai multe răspunsuri la problemele cu care se confruntă decât abordările negative. 

1. Fericirea e diferită de plăcere. Fericirea are de-a face cu a lupta, a îndura şi a

reuși. Tony Robbins
2. În cele din urmă, niciun barbat sau femeie nu este fericit dacă nu au găsit o
modalitate de a contribui dincolo de propriile lor persoane.  Tony Robbins
3. Niciodată nu este prea tarziu să ai o copilărie fericită. Tony Robbins
4. Este o diferenţă uriaşă între a avea realizări pentru a fi fericit şi a avea realizări
fiind fericit. Tony Robbins
5. Fericirea se manifesta prin abundenta, splendoare si frumusete. In manifestarea
universului nu se afla nici saracie, nici zgarcenie; nimic nu este cuprins numai in cercul
nevoilor. Iata cum curg izvoarele luminii din milioane de stele pe cer. Abundenta
culorilor, caldurii si a vietii izvoraste din ele: aceasta-i splendoarea
fericirii.Rabindranath Tagore
6. Fericire este ceea ce faci in fiecare zi, este o calatorie, nu o destinatie. Rujoiu Marian
7. Fericirea este a pune un sens ceea ce faci si a te bucura totodată de ceea ce
faci. Rujoiu Marian
 8. Fericirea este un rezultat direct al felului in care percepi tu tot ce te
inconjoara. Rujoiu Marian
9. Fericirea cuprinde cinci parti. O parte este a lua hotarari bune; a doua este a avea
simturi bune si sanatate trupeasca; a treia este reusita in ceea ce intreprinzi; a
patra-i reputatia buna printre oameni si a cincea abundenta de bani si a bunurilor
folositoare pentru viata. Platon
10. Adevarata fericire este cu necesitate partea exclusiva a adevaratei virtuti. Pierre
Jean George Cabanis
11. Nu treptele succesului sunt importante, ci treptele implinirii sufletesti.  Dan Puric
12. Scopul suprem spre care sunt indreptate toate nazuintele omului in viata este
binele sau fericirea. Petre Dulfu
13. Fericirea rezulta din dezvoltarea fortelor libere ale personalitatii. Petre Andrei
14. Sufletul Lumii se hraneste cu fericirea oamenilor. Totul este un singur lucru. Si
cand tu vrei ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintelor
tale. Paulo Coelho
15. Daca vei putea ramane mereu in prezent, vei fi un om fericit. Paulo Coelho
16. Fericirea este ceva care se multiplica atunci cand este impartit. Paulo Coelho
17. Nimeni nu ar trebui sa se intrebe vreodata asta: de ce sunt nefericit? Intrebarea
poarta in sine virusul care distruge totul. Daca ne intrebam acest lucru, inseamna
ca vrem sa aflam, de fapt, ce ne face fericiti. Daca ceea ce ne face fericiti este
diferit de ceea ce avem acum, atunci trebuie sa schimbam ceva acum si pentru
totdeauna sau putem ramane la fel, simtindu-ne si mai nefericiti. Paulo Coelho
18. Fericirea este desfasurarea armonioasa si durabila a tuturor facultatilor noastre in
ordinea lor cea mai perfecta. Paul Janet

Dacă vrem să avem copii fericiţi, e necesar să învăţăm să fim noi fericiţi. De fapt,
libertatea şi spontaneitatea copiilor noştri ne amintesc în mod constant de profunzimea
propriei noastre condiţionări şi nefericiri. Este unul dintre motivele pentru care multora
dintre noi le este atât de greu să fie părinţi: am uitat cum să fim fericiţi în profunzimea
propriului corp. Am uitat cum să ne jucăm.

Încep această prelegere despre cum putem deveni părinţi fericiţi prin explicarea modului
în care se formează fiinţa umană.

Ciclurile de dezvoltare ale fiinţei umane

1. Primul ciclu de dezvoltare a copilului este cel fizic, cuprins între 0 şi 7 ani

Primii șapte ani testează în mod extrem integritatea lumii fizice, prin dezvoltarea
temeliilor noastre fizice – structura scheletului, mușchii, fiziologia și mișcările de bază.
Practic, în primii ani de viaţă se stabilesc toate tiparele viitoare ale sănătăţii fizice.
Indiferent de împrejurările fizice din această perioadă, viaţa viitoare a copilului e
modelată pe baza câmpului de frecvenţă a celor din jurul lui şi a modului în care aceştia
abordează viaţa.

Aproape toate problemele de sănătate îşi au originea în această perioadă primordială de

formare a tiparelor de viaţă.

În această perioadă, anumite gene din ADN sunt activate, iar altele sunt dezactivate.

Dacă ai o problemă de sănătate care durează demult, înseamnă că la un moment dat,

în cursul primilor şapte ani de viaţă, corpul tău a încetat să se mai simtă în siguranţă
şi, undeva în interiorul ADN-ului tău, s-a activat sau dezactivat o genă sau un set de
gene.

Această programare fiziologică din copilărie este preluată de la părinţi atunci când
aceştia nu au încredere în ei înşişi, nu sunt ferm ancoraţi în spiritul iubirii de sine şi
privesc viaţa cu prea multă seriozitate.

Practic, corpul nostru este programat să se simtă cum se simţeau părinţii noştri faţă de
corpurile lor în perioada copilăriei noastre timpurii dintre 0 şi 7 ani.

Educaţia la frecvenţe joase implică întotdeauna condiţionare prin control, conştient sau
inconştient.

Cel mai important dar pe care-l poate oferi cineva unui copil este o educaţie virtuoasă,
tactilă şi iubitoare. Când copilul învaţă, prin intermediul aurei fizice, că viaţa este un
mediu în care se poate simţi protejat şi iubit, corpul său se relaxează în armonia sa
interioară firească. Ceea ce este important să conştientizăm este că trupul este cel care
trebuie să se simtă în siguranţă, nu mintea.

2. Următorul ciclu de dezvoltare este cel care corespunde perioadei de vârstă cuprinsă
între 7 şi 14 ani

Acest ciclu are legătură cu dezvoltarea noastră emoţională. În al doilea ciclu septenal ni
se dezvoltă viața emoțională, pe măsură ce trecem prin pubertate și ne obișnuim cu
sexualitatea și modul în care ne guvernează identitatea de bază prin atracție și repulsie.

Toate problemele emoționale umane își au rădăcina în această etapă. În timp ce trecem
prin anii delicaţi ai pubertăţii, condiţionarea societăţii ne trimite mesaje foarte
derutante şi contradictorii cu privire la modul în care ar trebui să ne abordăm natura
emoţională şi sexuală.

Este deci foarte important să li se ofere copiilor un mediu emoțional stabil în care să se
dezvolte în această etapă.

Deoarece corpul emoțional este un strat subțire al aurei umane, copilul învață în
principal de la corpurile emoționale ale părinților. Aproape toți adolescenții sunt răniți
de corpul subtil al părinților cu mult înainte de a deveni adolescenți. În psihologie, există
tendinţa de a gândi condiţionarea ca fiind comportamentală – şi este, însă ea se petrece
la un nivel mai subtil decât o recunoaşte psihologia.

Când intri, la vârsta de 14 ani, în puternicul ciclu al adolescenței, o faci fie întreg, pătruns
de înțelepciune naturală, inteligență emoțională și stabilitate internă, fie o faci ducând
cu tine un profund sentiment de inadecvare care-ți caracterizează anii adolescenței.

Până acum foarte puţin timp, emoţiile erau văzute ca ceva ce subminează inteligenţa,
înţeleasă până atunci ca fiind egală numai cu gândirea raţională. Din fericire,
inteligenţa emoţională - EQ, este astăzi recunoscută de tot mai mulţi oameni.
Adevărul este că EQ-ul reprezintă contrabalansarea perfectă a IQ-ului, iar împreună
acestea formează un individ per total inteligent.

Povestea comună a ființelor umane este că, la un moment dat, începem să ne credem
nedemni de iubire. Din această credință profundă am dezvoltat o gândire îngustă și un
comportament care iese adeseori la suprafață atunci când ne simțim amenințați sau
incomozi din punct de vedere emoțional.

Pentru a ne putea maturiza complet, este nevoie să ne abordăm stările emoţionale cu

calm, integritate şi claritate. ( Exerciţiu de procesare a fricilor/emoţiilor)

3. Al treilea ciclu septenal se referă la creșterea și dezvoltarea facultăților mentale

Acest ciclu de dezvoltare încheie procesul de întrupare în viața de adult, pe calea anilor
adolescenței – în care gândirea se dezvoltă extrem de rapid și adoptăm o structură
mentală formată din multe niveluri de judecată și opinie.

Toate cele trei etape ale vieții timpurii se construiesc una pe baza celeilalte, în mod
logaritmic, ceea ce înseamnă că o problemă întâlnită în primul ciclu va apărea din nou, la
același nod, în ciclul al doilea și al treilea.
Tiparele care se formează în acest al treilea ciclu de viaţă depind de ce s-a petrecut în
primele două. Dacă, de exemplu, părinţii ţi s-au despărţit în mijlocul etapei a doua,
acelaşi tip de răsturnare se va petrece în viaţa ta la mijlocul celui de-al treilea ciclu,
concentrându-se, de această dată, pe plan mental mai degrabă decât emoţional. În
fiecare etapă a dezvoltării timpurii ai multe ocazii de a vindeca aspecte ale ciclurilor
precedente sau, în funcţie de cum abordaţi tu şi cei din jurul tău aceste provocări, vei
întipări şi mai profund în psihicul tău aceste tipare de frecvenţă joasă.

Această etapă corespunde vârstei cuprinsă între 14 şi 21 ani şi răspunde multor

întrebări pe care părinţii le-ar putea avea privitor la această etapă dificilă a vieţii de
tânăr adult.

Copiii au o nevoie integrată de a sfida autoritatea, iar prima autoritate reală din viața
oricui o reprezintă părinții. Sfidarea părinților este, fundamental, un lucru sănătos,
întrucât face parte din impulsul înnăscut de a ne diferenția. Acest proces începe serios
odată cu intrarea în al treilea ciclu septenal. Această vârstă privește, în principal,
creșterea și dezvoltarea facultăților mentale; pe durata ei se pun bazele opiniilor
viitoare, iar capacitatea de a judeca este testată și făurită.

Acest ciclu este aşadar cel mai important, întrucât reprezintă ultima ocazie pe care o
au părinţii de a-şi ajuta copilul să atingă adevărata maturitate.

Pentru ca părinţii să reuşească să creeze mediul potrivit copilului lor să atingă adevărata
maturitate, este necesar ca ei sa fie ancoraţi în propria integritate – adică să fie capabili
să-şi menţină spaţiul personal fără a reacţiona la propriile judecăţi sau autocritici.
Integritatea presupune să pretinzi şi să menţii standarde înalte în tot ceea ce faci.

Este necesar ca părinţii să înţeleagă rolul important pe care îl joacă în această etapă a
vieţii copiilor lor, să se comporte cât mai puţin critic şi să se simtă siguri pe sine.

Cheia acestui proces se află deci mai mult în frecvența părinților decât a copilului: dacă
părinții fac greșeala de a lua personal acest proces, copilul nu va încheia niciodată pe
deplin tranziția prin această fază biologica, rămânând în schimb blocat la aceeași
frecvență joasă ca părinții săi. Dacă, pe de altă parte, părinții nu se blochează în propriile
tipare ale judecății sau judecții de sine, această etapă va avea ca rezultat o maturitate
reală.

Din păcate, majoritatea copiilor nu ajung niciodată la maturitate reală, ci rămân bine
ancorați în profunde tipare de judecată, de frecvență joasă, pentru tot restul vieții lor. Și
asta dă naștere mentalității de victimă, care este un conglomerat al tuturor tiparelor de
gândire subminante, judecătoare din întreaga lume. Definitoriu pentru mentalitatea de
victimă este faptul că te identifici cu ceea ce gândești – cu alte cuvinte, judecățile îți
definesc identitatea.

Unul din secretele interacțiunii umane este însă că orice judecată este autocritică. Din
cauza faptului că noi oamenii ne percepem separați unii de ceilalți nu observăm că dacă
îl provocăm pe celălalt creem diviziune înăuntrul nostru.

Este interesant de reținut că dezvoltarea sănătoasă a creierului în timpul copilăriei are

foarte puțin de-a face cu intelectul, ci mult mai mult cu non-intervenția. În primii șapte
ani de viață, copiii nu au nevoie, cu adevărat, decât de un mediu în care să poată învăța
jucându-se. Orice interpunere a unui ritm extern care nu urmează pulsul biologic și
sezonier va tulbura în mod subtil structura delicată a creierului și sistemului nervos în
curs de dezvoltare.

Ciclul celular septenal se construiește în jurul unui profund ritm intern ale cărui ecouri
răsună în fiecare sistem al copilului, începând cu momentul concepției. Dacă aceste
puternice ritmuri naturale sunt dezechilibrate devreme în viață, sincronizarea internă, în
viața adultă, va fi distorsionată. Această distorsiune temporală se manifestă, de cele mai
multe ori, sub forma anxietății mentale, dar poate duce și la o serie de probleme
fiziologice care apar ulterior în viață - fiecare dintre ele putând fi foarte greu de
diagnosticat sau rezolvat.

În timpul anilor adolescenței, mintea noastră dă tonul modului în care vom gândi
mare parte a vieții noastre. Factorii decisivi în acest sens sunt contextul social,
calitatea educației primite de la părinți, natura vieții noastre familiale, precum și
prietenii, profesorii și toți cei din aceeași generație cu noi. Pe scurt, mințile noastre se
formează ca urmare a relațiilor noastre timpurii.

Uneori, mintea se va răzvrăti într-o anumită direcție, din cauza unei puternice reacții
emoționale la o figură autoritară. Alteori, mintea ne va fi sculptată și formată de un
puternic sistem de credințe față de care ne-am simțit atrași.

Cei mai norocoși își vor dezvolta mintea într-o anumită direcție ca reacție la inspirația
venită de la un mentor sau profesor cu inima deschisă.

Unul din semnele distinctive ale ciclului adolescentin de dezvoltare este o puternică
atracție și deschidere față de științifico-fantastic și fantezie. Aceste genuri îi permit
minții să se întindă la maxima sa capacitate spre tărâmuri și posibilități pe care le putem
accesa numai prin puterea imaginației și intuiției.
Einstein spunea că „imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea”.

În perioada adolescenței avem o puternică afinitate față de supranatural, iar corpul

nostru mental este vast, extinzându-se în nenumărate depărtări ale universului
holografic. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, gândirea tinde să se închidă și astfel, corpul
mental se micșorează și se contractă pentru a cuprinde numai atât cât îi permitem.

Programarea noastră emoțională ne determină să învățăm strategii defensive pentru

a face față durerii din lume. În plus, închide și ea anumite laturi ale minții. Punem la
punct astfel un tipar inconștient de gândire menit să ne protejeze de suferință. Frica
de suferință dă naștere unui mod de gândire care ne împiedică să vedem viața așa
cum este fără s-o judecăm.

Examinând modul în care gândim despre noi înșine vom vedea cum acesta
influențează modul în care gândim despre ceilalți și așadar, modul în care relaționăm.
Este șocant să ne dăm seama că anumite tipare pe care ni le-am format în anii
adolescenței încă există înăuntrul nostru, în viața de adult.

Mulți dintre noi nu atingem niciodată o maturitate mentală sau emoțională. Când
trăim un conflict emoțional cu cineva, de fapt ceea ce se întâmplă este o luptă între
două tipare din copilărie. În lipsa conștientizării, aceste tipare pot fi foarte dureroase
și pot părea implacabile. Este nevoie de mult curaj pentru a ne asuma
responsabilitatea pentru comportamentul nostru. Însă conștientizarea acestor
adevăruri ne ajută să evoluăm de la mentalitatea de victimă a unui tipar de reacție la
o mentalitate care declanșează un profund proces celular de vindecare interioară.
Când schimbi modul în care gândești despre tine și ceilalți, sentimentele încep să curgă
mai liber prin corpul tău emoțional. Este important de știut că aceeași energie care ne-
a făcut să reacționăm este cea care ne declanșează de asemenea vindecarea.

Pe măsură ce înveți să te încrezi în propria neștiință, viața ți se rezolvă simplu și

minunat, iar în interiorul tău apare un proces natural de decondiționare. În general,
acest proces durează minim șapte ani, pentru că atât îi ia organismului să învețe sau
să se dezvețe de tipare celulare.

Adevăratele tale resurse se găsesc în daruri și talente. Pe măsură ce începi să ai

încredere în viață și în locul tău în acest fractal, darurile tale naturale se ivesc spontan.
Începi să-ți dai seama că ești capabil de mult mai multe decât ai visat vreodată că ar fi
posibil. Când te miști în ritm cu viața, ea își revelează propria sincronizare ascunsă,
care este mereu perfectă. Viața s-ar putea să nu fie mereu conformă cu ce vise
mentale aveai legat de cum ar putea să fie, dar îți va lăsa un sentiment de profundă
împlinire. Când cineva este împlinit în viaţă găseşte exact sprijinul de care are nevoie,
atunci când are nevoie de el. Toate talentele şi resursele interioare sunt concepute
pentru a veni în serviciul întregului. Servind întregul te serveşti pe tine însuţi în cel mai
efecient mod cu putinţă.

Mulți oameni visează și aspiră la măreție atunci când sunt tineri, dar majoritatea
renunță la vise înainte de a ajunge la 40 de ani. Mulți renunță încă și mai devreme, iar
unii nici măcar nu-și iau zborul.

Majoritatea copiilor ce cresc în lumea de azi visează să devină staruri de cinema,

fotbaliști sau cântăreți celebri. Și mulți adulți văd aceste vise ca reprezentând etape
trecătoare în viața copilului. Totuși, acești copii își proiectează, în mod inconștient,
propriile lor dorințe înnăscute de a excela într-un domeniu al vieții.

Aceste tipuri de vise și aspirații timpurii dacă sunt menținute, valorificate și

îndreptate în direcția potrivită, îi vor duce pe copii, în cele din urmă, pe calea propriei
lor excelențe.

Tristul adevăr este că visele majorității copiilor sunt eliminate de către sistemul de
învățământ, prin monotonia nesfârșită a programului educațional prestabilit. Școala este
locul pe care majoritatea copiilor învață să-l asocieze cu plictiseala, efortul și corvoada.
Problema în ceea ce privește sistemele de învățămînt moderne este că ele au tendința
de a omogeniza copiii, tratându-i ca pe un organism colectiv ce trebuie educat, în loc de
a trata fiecare individ în parte în mod diferit. În plus, dacă părinții nu cred în ei înșiși, le
va fi extrem de dificil să își inspire copiii în mod creativ. Nu e de mirare că noi, oamenii,
nu ne putem menține entuziasmul pentru visele noastre cînd ajungem la maturitate,
ceea ce este ironic întrucât exact atunci avem nevoie cel mai mult de entuziasm. Bucuria
și entuziasmul sunt combustibilul motorului care te face să excelezi.

Toți copiii se nasc cu un geniu anume și, dacă li se permite să se dezvolte în direcția
potrivită, acel geniu va ieși inevitabil la suprafață, iar munca pe care o fac îi va inspira
și pe alții să atingă standarde înalte asemănătoare. Geniul este puternic contagios
prin el însuși și întrucât este atât de contagios și aducător de putere, indiviziii pot
schimba cu adevărat frecvența colectivă a întregii omeniri.
Scânteia geniului este prezentă de la naștere și, dacă este identificată la o vârstă
fragedă, micuțul poate avea o copilărie adaptată special pentru a alimenta flăcările
geniului său specific.

Mamele pot crea în cadrul familiei, forțele motrice pentru prosperitatea materială,
emoțională și spirituală. Ca stâlp al familiei, spiritul lor puternic va insufla și oferi putere
fiecărui copil, pe măsură ce acesta crește și va inspira tărie și scop partenerilor sau
soților lor.

Copii noștri se comportă așa cum îi programează lumea să se comporte, indiferent dacă
se conformează sau se răzvrătesc.

Copiii când sunt îngrijiți atât de mame cât și de tați, iar mamele și tații sunt sprijiniți
adecvat, nu despărțiți de tensiuni sociale, aceștia vor intra în lume echilibrați din punct
de vedere emoțional. Familia este structura ce creează o aură a blândeții pe întreaga
planetă – dând putere indivizilor și sprijinind totodată comunitățile.

Adevărata educație nu se impune nimănui. Ea este darul de a fi capabili să-i ajutăm pe

alții să-și găsească propriul drum în viață, în loc să le răpim puterea. Copiii care cresc în
preajma unor persoane virtuoase nu au nevoie de alt tip de educație sau îndrumare.
Crescând în aura virtuții vor duce această energie în orice sferă a vieții în care vor ajunge
transformând astfel viitorul planetei.

Pentru ca un copil să dobândească într-adevăr siguranţa de sine, trebuie să-i fii

exemplu de altruism (Cheia Genelor 27), rămânând în acelaşi timp detaşat (Cheia
Genelor 42) şi să-i încurajezi inventivitatea (Cheia Genelor 24), inovarea (Cheia
genelor 3) şi, mai presus de toate, simplitatea (Cheia Genelor 23). Aceste cinci Chei ale
Genelor pot pune bazele unui sistem complet de viaţă pentru părinţi, iar contemplarea
lor aduce cu sine un profund sentiment de libertate atât pentru părinţi, cât şi pentru
copii.

Fiecare copil are propria putere naturală care se dezvoltă de la sine, pe măsură ce
copilul creşte, atâta vreme cât i se oferă mediul iubitor şi potrivit de către părinţi şi
semeni.

Mediul iubitor suprem pentru un copil este acela în care este înconjurat de adulţi siguri
pe sine. Câmpul deschiderii, integrităţii şi relaxării creat de o familie numeroasă, sau de
o comunitate de adulţi ce acţionează corect (ce înseamnă pentru dumneavoastră o
acţiune corectă), reprezintă baza educaţională naturală perfectă pentru copii.
Altruism (Cheia genelor 27)

În cazul oamenilor, altruismul ne asigură supravieţuirea ca specie. El asigură o viaţă mai

fericită şi sănătoasă, cu toate că aceasta nu e întotdeauna cea la care ne aşteptăm.
Dăruind din inimă, putem activa forţe cosmice neaşteptate, care acţionează în favoarea
noastră. A dărui altora, doar de dragul de a dărui, activează curenţi benefici adânc în
interiorul tău. Prin egoism poţi câştiga multe pentru tine însuţi, însă nu vei percepe
niciodată cu adevărat acel sentiment al existenţei unui scop superior. Scopul emană din
altruism, precum apa din izvor – clocoteşte în interiorul tău, încălzindu-te şi răspândind
în acelaşi timp şi altora.

Un alt aspect al altruismului este capacitatea de a fi detaşat. Altruismul dăruieşte fără

aşteptări şi de asemenea dăruieşte ce şi cui merită să fie dăruit. El nu hrăneşte
victimizarea, ci sprijină împuternicirea indivizilor printr-un proces profund de
interconectare.

Capacitatea de a dărui în mod detaşat înseamnă, că aceşti oameni sunt dispuşi să încalce
sau să ocolească anumite legi sau coduri morale pentru a oferi celorlalţi sprijinul de care
au nevoie. Atunci când grija vine din inimă, ea e înrudită cu grija pe care un părinte o
poartă pentru copilul său.

Impulsul de a-şi proteja copiii este una din cele mai puternice forţe de pe planetă.
Copilul trebuie să fie punctul focal primar al părinţilor, mai ales în primii şapte ani de
viaţă. Fiecare copil are nevoie de un echilibru între aura masculină şi feminină în timpul
acestor cruciali primi şapte ani din viaţă.

Fiecare element din psihicul copilului se formează în primul ciclu de şapte ani. Dincolo
de aceşti primi şapte ani există şi alte cicluri de imprimare, însă baza este deja pusă.

Orice copil care primeşte o îngrijire adevărată, atât de la bărbat, cât şi de şa femeie, în
primii şapte ani, va avea o constituţie fizică, emoţională şi mentală puternică. Ca
urmare, el va avea mereu capacitatea de a-şi găsi puterea interioară. Un astfel de copil
are şanse mai mari să devină o fire altruistă decât egoistă. Desigur, destinul pune la cale
tot soiul de evenimente care pot despărţi mama de tată, dar nimic nu se pierde
niciodată. Oportunitatea de a vindeca o despărţire petrecută în aceşti primi şapte ani va
exista mereu şi recurent, ulterior în viaţă. S-ar putea chiar să trebuiască să-ţi vindeci
propriile răni ale copilăriei devenind părinte. Toate relaţiile ne dau ocazia să vindecăm
răni vechi, prin hrănire susţinută. Acesta este de fapt, secretul unei relaţii fericite. Dacă
nu eşti mulţumit de relaţia ta, s-ar putea să fie din cauză că nu te-ai hrănit pe tine însuţi
în totalitate. Fiecare relaţie ne pune la dispoziţie această oglindă.

Adevărata natură a acestui Dar este generozitatea, care se referă în principal la grija faţă
de alţii şi faţă de natură în general. Ea emană o aură puternică de încredere, care
permite celorlalţi să dea garda jos şi să se deschidă îngrijirii, uneori pentru prima dată în
viaţa lor. Este unul din cele mai tămăduitoare daruri din întreaga matrice genetică.

Detaşarea (Cheia Genelor 42 )

Când este înţeles pe deplin, acest Dar îţi oferă libertatea totală de a explora viaţa sub
numeroasele ei aspecte. Chair dacă sugerează contrariul , a fi detaşat nu înseamnă a nu
simţi. Dacă eşti detaşat cu adevărat, vei simţi mai intens decât alţii, deoarece nu vei
permite aşteptărilor pozitive sau negative să limiteze evenimentul pe care îl trăieşti.
Datorită detaşării, te poţi bucura chiar şi de experienţa faptului de a fi dezamăgit!

Detaşarea survine exact invers decât crezi. Adevărata detaşare nu poate fi impusă prin
disciplină. Orice încercare de a impune detaşarea nu face decât să adâncească
ataşamentul. Atunci când eşti cu adevărat detaşat, te abandonezi complet fiecărei trăiri.
Asta nu înseamnă că trebuie să acţionezi pe baza ei, ci că o îmbrăţişezi, îi permiţi să
existe şi o accepţi. Oscar Wilde spunea că putea rezista oricărui lucru în afara tentaţiei –
şi asta este esenţa detaşării: nu să rezişti tentaţiei, ci să te cufunzi în ea cu intensitate,
indiferent dacă este o experienţă interioară sau o manifestare exterioară.

Detaşarea implică multă iubire şi încredere în viaţă. Ea presupune să lucrezi cu

aşteptarea ta în loc să fii o victimă a sa. Detaşarea apare de la sine atunci când te
abandonezi şi ai încredere în viaţă. Acest Dar îţi permite să crezi în fluxul evenimentelor
din jur şi să accepţi creşterea şi descreşterea vieţii şi a formelor de viaţă (în sensul
naşterii şi morţii). Totul este văzut ca fiind trecător. El te face să vezi viaţa asemenea
unei serii de poveşti sau tapiserii întreţesute. Chiar dacă nu vezi imediat rezultatul unei
situaţii date, ştii că este legată de o situaţie anterioară şi conectată cu o altă situaţie din
viitor. Având această perspectivă detaşată, poţi să te simţi ca şi cum viaţa ta ar fi o carte
şi, cu toate că tu eşti eroul sau eroina care scrie povestea pe parcurs, eşti totodată
cititorul, fascinat şi absorbit, care însă nu se pierde niciodată în cuvinte sau detalii.

Perspectiva detaşată a acestui Dar îţi permite să renunţi rapid la aşteptări, deoarece
viaţa îşi urmează cursul indiferent ce-ai face. De asemenea, îţi permite să vezi cu
claritate unde anume în povestea ta doreşti în continuare să ai control. Îţi dai seama că
dacă nu te detaşezi rapid, vei fi copleşit de apele mentale şi emoţionale şi te vei îneca în
torentele propriului regret, al anxietăţii şi al auto-compătimirii. Darul Detaşării
reprezintă procesul de separare între emoţii şi minte; el apare în mod natural când ţi se
ridică frecvenţa. Detaşarea atrage după sine deopotrivă înţelegerea şi vindecarea. Orice
fiinţă care se abandonează suficient de profund propriei vieţi se bucură de multă
înţelegere şi libertate. Înveţi astfel să accepţi că eşti muritor şi de asemenea fluxul
complicat al evenimentelor din jur. Prin detaşare, devii cu adevărat centrat în propria
fiinţă.

Descoperi acest Dar atunci când te abandonezi propriei umanităţi şi lucrurilor obişnuite.
Astfel ajungi să apreciezi viaţa prin simţurile tale, să inspiri aerul profund în plămâni şi să
nu te superi pe suferinţă sau adversitate. Darul Detaşării reprezintă procesul de
renunţare la controlul asupra vieţii, pe plan fizic, emoţional şi mental. Este o
abandonare minunată care pătrunde din ce în ce mai profund în ADN-ul tău pe măsură
ce renunţi la aşteptările de la viaţă. Cu cât te accepţi mai mult aşa cum eşti, cu atât devii
mai detaşat şi viaţa devine mai simplă.

Inventivitatea (Cheia Genelor 24)

Conştiinţa de masă a umanităţii este încă dominată de frică şi de aspectele legate de

supravieţuire ale creierulul nostru. Frica este o forţă puternică şi atot-cuprinzătoare în
cadrul chimiei organismului uman, generându-ţi un ritm de frecvenţă joasă prin întreaga
fiinţă şi te împiedică să gândeşti în afara zonei tale de confort existentă la nivel fizic,
emoţional şi mental. Urmăm, în general, aceleaşi căi previzibile, în vieţile externe, pe
care creierele noastre le urmează neurologic. Aceasta dă naştere fenomenului numit
comportament adictiv, de dependenţă. Vorbim aici de un întreg cod comportamental
uman care este atât de auto-limitant încât nu îşi recunoaşte propria dependenţă.
Adevărul este că toate modurile de gândire creează dependenţă. Poţi fi un dependent al
emisferei stângi, sau un dependent al emisferei drepte - vei fi în egală măsură
dependent. Singurul lucru care distruge gândirea dependentă este liniştea - liniştea
adevărată.

Fiecare ciclu al dependenţei conţine „goluri” naturale, iar noi oamenii simţim aceste
goluri prin conştienţă. Reacţia noastră tipică la aceste goluri în conştienţă este de a le
evita – fie prin indiferenţă, fie prin a ne lua gândul de la ele. Dependenţa ne împiedică să
ne schimbăm cu adevărat. Cu toate că încercăm să căutăm noi moduri de a fi, de obicei
sfârşim prin a ne urma dependenţa la exterior şi a nu ne schimba niciodată la interior.

Întrebarea care se pune în acest caz este: Cum scapi din roata dependenţei şi resetezi
programul? Răspunsul se găseşte în Darul Inventivităţii, însă pe scurt, însăşi realizarea
faptului că te afli într-un tipar adictiv începe să-ţi schimbe programarea genetică. Am
văzut că comportamentele de dependenţă se pot transforma în tipare diferite, dacă
individul recunoaşte şi percepe un „gol” între traseele neuronal repetitive. Durând între
o secundă şi o săptămână, sau chiar mai mult, aceste „goluri” se manifestă spontan în
vieşile noastre. Ele pot permite unei schimbări totale de paradigmă să aibă loc şi pe de
altă parte pot fe percepute ca total destabilizatoare, dacă nu li te dăruieşti în totalitate.
Modul în care răspunzi acestor goluri determină dacă ele vor deveni punţi către un alt
nivel al conştienţei, sau dacă te vei întoarce pur şi simplu la vechile şi familiarele moduri
de a gândi şi a acţiona.

Când „golul” în conştientizare este adoptat în totalitate el îşi dezvăluie magia. Dacă nu
fugi din calea fricii care le precedă descoperi că aceste goluri în conştienţă nu sunt
înfricoşătoare deloc. Aşadar, ce se întâmplă în gol, atunci când îl accepţi? Răspunsul este
absolut orice. Făcând asta, accesezi Darul Inventivităţii şi acest Dar este magic şi conţine
secretul geniului. Geniul reprezintă mult mai mult decât gândire laterală – el este
capacitatea de a face salturi cuantice. Acesta este locul naşterii originalităţii şi al aducerii
de lucruri noi pe lume şi se suprinde pe sine însuşi, în aceeaşi măsură în care îi surprinde
pe ceilalţi.

Creierul poate fi, în mare parte, împărţit în materie cenuşie şi materie albă, cea dintâi
fiind în mare parte implicată în procesarea informaţiei, iar cea din urmă în comunicarea
ei. Darul Inventivităţii implică misterioasele procese ce se petrec în adâncul zonelor gri
ale creirului şi pare a acţiona ca un fel de mecanism natural de declanşare, care permite
gândirii originale să emane din aceste zone. Gestul omenesc al „statului pe gânduri”
descrie grafic lucrurile care se petrec prin acest Dar. Stând pe gânduri asupra unui
subiect, te plimbi iniţial pe traseele neuronale cunoscute, adiacente acelui subiect, până
ajungi la unul din acele „goluri” magice. În secunda în care atingi un astfel de gol, e ca şi
cum ai putea brusc să „schimbi viteza”, neuronal vorbind şi, subit, o nouă reţea de
sinapse ţi se deschide în creier. Aceasta îţi permite să vezi lucrurile într-o lumină cu totul
nouă.

În mod ironic, pe măsură ce creierul îţi devine mai eficient, ai putea la fel de bine să
ajungi să foloseşti mai puţin din el, decât mai mult. Dacă poţi simplifica numărul de
descărcări neuronale din creier, atunci ideile şi perspectivele ar putea deveni mai clare şi
mai bine conturate. Marea poantă ar putea fi că devii cu atât mai inteligent, cu cât îţi
foloseşti mai puţin din creier! Una din cele mai bune metode de a explora golurile este
arta contemplării. Contemplarea asupra misterelor vieţii şi ale morţii, asupra naturii
schimbării şi suferinţei, te poate conduce la stări subite de conştiinţă ridicată. A
contempla înseamnă a te lăsa pradă benevol marelui mister, până când, subit şi pe
neaşteptate, ţi se revelează printr-un proces de adâncă intuiţie.

Totul se reduce la acele goluri dintre cicluri – intervalele dintre vieţi, spaţiile dintre
atomi, liniştea dintre note. Magia şi transmutaţia se petrec între aceste goluri. În fiinţele
umane, acest codon îţi permite să faci salturi enorme în ceea ce priveşte evoluţia
conştienţei tale.

Darul Inventivităţii este motorul procesului uman de creaţie. Secretul creativităţii este
urcarea frecvenţei vibraţionale în întreaga ta structură genetică. De fiecare dată când
ajungi la unul din acele goluri magice, ai posibilitatea fie să urci în frecvenţă cu o octavă,
fie să rămâi în acelaşi ciclu. Inventivitatea o simţi ca pe o creştere spontană a frecvenţei
minţii de a gândi în cicluri. Toate marile revelaţii care au condus evoluţia umană, de la
arte la ştiinţe, au trecut pe puntea acestui Dar. Doar cei ce sunt dispuşi să-şi înfrunte
propria ignoranţă pot trece puntea. Totul începe cu disponibilitatea de a recunoaşte că
nu ştii şi că s-ar putea să nu ştii niciodată. Această sinceritate interioară tatonează
terenul pentru apariţia inventivităţii, cu toate că momentul ei nu poate fi prezis. De
obicei se întamplă când te afli în repaos, manifestând material, extern, golul – stând în
linişte, dormind, visând sau pur şi simplu nefăcând nimic. Neştiinţa se petrece când
conştienţa se e în repaos, iar stiinţa există când conştienţa comunică în vreun fel cu
lumea exterioară.

Inovarea (Cheia Genelor 3)

Viaţa este programată pentru a-depăşi propria programare iniţială şi a descoperi forme
noi, superioare de conştiinţă. Dincolo de egoism si haos se află cooperarea şi inovarea.
Inovarea se petrece în clipa în care începi să gândeşti pe cont propriu, fiind capabil să
vezi dincolo de perspectiva colectivă asupra lumii. Întregul este cu mult mai puternic
decât componentele sale individuale, deci cooperarea face loc conştiinţei colective să se
manifeste. Unitatea înseamnă eficienţă. Pentru ca viaţa să sufere mutaţia spre o ordine
superioară, e necesar să integrezi şi să sintetizezi.

Calea inovării implică, pe larg, o îmbunătăţire a ceva, prin introducerea unuia sau mai
multor elemente noi. Viaţa este într-un continuu proces de mutaţie şi, pe măsură ce se
schimbă, transcende şi include acele niveluri şi viziuni pe care tocmai le-a depăşit.

Copiii sunt imaginea vie a geniului. Dacă vrei să fii martor la adevăratul geniu al inovării
priveşte un copil la joacă. El schimbă mediul dar este, în egală măsură, schimbat de către
mediu. Darul Inovării necesită adulţilor să permită mediului să le dea formă; asta
înseamnă că e necesar să ai inima şi mintea deschise ca ale unui copil. Toate ideile
preconcepute, dogmele sau credinţele trebuie date deoparte când nu mai servesc
sintezei în curs de dezvoltare.

Inovarea necesită, de asemenea, un profund sentiment de încredere lăuntrică. Pe

măsură ce lucrezi cu acest Dar, îţi actualizezi şi schimbi în mod continuu poziţia. Deşi nu
poţi sesiza cum şi unde ţi se potrivesc toate piesele din puzzle, simţi spiritul unificator
care stă la baza tuturor lucrurilor şi, mai presus de toate, te distrezi de minune.

Marea frică a omului este pierderea unicităţii. Dacă am pierde-o şi am deveni o ciorbă
amestecată ar fi, într-adevăr, un pas evolutiv înapoi. Însă evoluţia nu se mişcă înapoi –
ea nu cunoaşte decât progresul. Renunţând la identitatea individuală, creem o alta şi
mai mare, care are proprietatea de a fi colectivă şi individuală în acelaşi timp.

Ce lucruri incredibile descoperă viaţa când este lăsată să se joace! Joaca este o expresie
a geniului, iar geniul găseşte întotdeauna o soluţie la provocările întâlnite în cale!

Simplitatea (Cheia genelor 23)

Unul din cele mai dificile lucruri pentru majoritatea oamenilor moderni este să ducă o
viaţă simplă. Uneori, simplitatea este chiar considerată a fi sinonimă cu prostia. În
realitate, cu cât frecvenţa ta genetică este mai redusă, cu atât mai mult tinzi să complici
lucrurile. Motivul este mintea noastră. Ea nu are încredere în simplitate deoarece
prosperă pe baza complexităţii. Cu cât un lucru e mai complicat, cu atât mintea se poate
gândi mai mult la el. Prin urmare, învăţăm astfel că unul din marile secrete ale unei vieţi
fericite îl constituie simplitatea.

Puterea simplităţii constă în a crea eficienţă în orice împrejurare, eliminând risipa,

comunicând clar şi concis. Persoanele care manifestă acest Dar sunt capabile să dea la o
parte toate detaliile irelevante şi să ajungă direct la esenţă. De obicei, locul în care
trăiesc le reflectă modul de gândire – sunt multe spaţii deschise şi loc de respirat.
Simplitatea este un mod de a fi – o atitudine de viaţă – şi, ca urmare, nu poate fi arătată
altora. E nevoie de o sensibilitate deosebită pentru a fi simplu. Simplitatea este mai
curând o aură – chiar un fel de iubire. Dacă iubeşti simplitatea, o vei manifesta în jurul
tău.

Acest Dar este un proces continuu prin care din viaţa ta interioară şi exterioară se
elimină treptat tot mai multe lucruri inutile. Pe măsură ce mintea se limpezeşte, în
interiorul tău se deschide un spaţiu care-ţi permite să vezi lucrurile cu mai multă
claritate. O altă manifestare a acestei frecvenţe este încetinirea sistemului intern şi
reducerea treptată a nevoii de a rezolva problemele din viaţa ta. Emoţiile sunt lăsate să-
şi urmeze cursul firesc, gândurile încep să apară mai rar, iar impulsurile fizice sunt fie
observate în mod obiectiv şi detaşat, fie urmate fără vinovăţie. Tot ce se află în interiorul
naturii tale începe să se limpezească. Numeroasele probleme ale vieţii sunt văzute drept
fantasme create de mintea care acţionează asupra dorinţelor. Începi în mod firesc să te
întorci spre interiror şi să-ţi contempli propria esenţă.

Simplitatea poate fi asemănată cu a pilota un avion printre nori şi deasupra norilor. În

nori, mintea găseşte doar complexitate şi se învârte în cerc, încercând să scape. În aceşti
nori de frecvenţă joasă, captezi tot felul de zgomote. La nivelurile mai ridicate de
frecvenţă, mintea vede mai departe şi cu mai multă claritate. Când ajungi deasupra
norilor, lumea minţii este lăsată în urmă şi începi să te cufunzi în tăcere. Acest Dar este
conectat profund la câmpul acustic al sunetelor şi se referă la a auzi clar şi a traduce clar
ceea ce auzi. La un nivel interior, auzul clar se referă la cunoaştere. Prin intermediul
acestui Dar, auzi doar esenţa, iar zgomotul produs de frecvenţele joase, irelevante este
îndepărtat.

A fi în preajma cuiva care manifestă acest Dar al Simplităţii este o experienţă minunată
şi puternică. Lucrurile despre care credeai că sunt probleme par să se dizolve cumva în
prezenţa sa, iar datorită viziunii şi limbajului său clar, lucrurile dificile devin uşoare. Mai
presus de toate, începi să te relaxezi fizic în prezenţa sa, iar odată cu relaxarea, mintea
renunţă la nevoia de a rezolva în permanenţă lucruri complexe. Simplitatea este profund
practică în lumea materială, iar persoanele care manifestă acest Dar sunt adesea foarte
pricepute în a lucra cu banii. Nu înseamnă că ştiu neapărat să facă bani, dar ştiu pe ce să
nu-i risipească. Nu sunt zgârciţi, însă găsesc întotdeauna soluţii simple. Sunt maeştri ai
eficienţei prin faptul că au idei extrem de originale şi totodată foarte practice, care
conduc la salturi imense în ceea ce priveşte productivitatea.

Acest Dar nu examinează lucrurile în mod logic şi nici nu poate fi descris drept artistic
sau abstract. El pur şi simplu cunoaşte lucrurile în mod spontan, fără să ştie de unde vine
cunoaşterea. Este esenţa geniului. Calitatea care însoţeşte cel mai adesea acest Dar este
spiritul jucăuş. Deşi poate fi un Dar extrem de intens, nu este serios. Aceste persoane
gândesc în moduri deosebite, nu în modul normal în care înţelegem gândirea. Ei observă
lucrurile în tăcere până când se iveşte soluţia – moment în care sunt capabili să o
comunice într-un mod eficient şi frumos. Datorită combinaţiei tuturor acestor trăsături,
sunt nişte profesori extraordinari.
Un ultim aspect referitor la acest Dar este simţul său incredibil al umorului. Felul în care
funcţionează acest Dar poate da naştere la exprimări spontane hilare care, într-un fel,
captează esenţa unei persoane sau a unui anumit moment. Aceste persoane sunt
extrem de eficiente. Deoarece nu plănuiesc ce au de gând să spună, adesea iau prin
suprindere pe toată lumea. La frecvenţe joase, această caracteristică poate duce la
jigniri şi respingere. Dar la frecvenţe superioare, de obicei provoacă râsete sau uimire.
Ceea ce contează este frecvenţa.

Mai presus de orice, persoanele care manifestă acest Dar comunică şi oferă sfaturi cu o
limpezime extraordinară. Adevăratul lor geniu constă în concizia limbajului şi
originalitatea modului de exprimare. Ei deţin adevărul cel mai nobil – Darul Simplităţii.

Alte calităţi recomandate de dezvoltat de către părinţi şi copii

 Iubirea de sine
 Încrederea în sine
 Integritatea
 Înţelepciunea
 Simţul umorului
 Inteligenţa emoţională
 Spiritul de joacă
 Stabilitatea
 Capacitatea de adaptare în societate
 Capacitatea dea te raporta în mod corect la autoritate

II . Ce putem face cu adevărat pentru a ne schimba viaţa şi a fi fericiţi?

Călătoria evoluţiei noastre spre unirea cu propria noastră Divinitate ne poartă paşii de
la deprogramarea ADN-ului de toate tiparele de frecvenţă joasă la reprogramarea
celulelor noastre cu tiparele de frecvenţă superioară ale geniului personal, ale
darurilor noastre.

Pe măsură ce învăţăm să ne încredem în propria neștiință, viața ni se rezolvă simplu și

minunat, iar în interiorul nostru apare un proces natural de decondiționare. În
general, acest proces durează minim șapte ani, pentru că atât îi ia organismului să
învețe sau să se dezvețe de tipare celulare.
Adânc în interiorul nostru se găseşte o resursă nelimitată şi auto-suficientă care poate
mereu să ne ofere soluţii la orice provocare pe care o întâmpinăm. Pe măsură ce
începem să avem încredere în viață și în locul nostru în acest fractal, darurile noastre
naturale se ivesc spontan. Începem să ne dăm seama că suntem capabili de mult mai
multe decât am visat vreodată că ar fi posibil.

Există o stare a minţii în care putem trăi şi care se numeşte creaţie. Când ne aflăm cu
adevărat în această stare, uităm de noi înşine. Nu mai există sine, nu mai există trup,
nu mai există timp. Suntem atât de implicaţi în ceea ce facem încât gândul devine
experienţa unui alt sine.

Starea adevărată de creaţie implică un nou set de substanţe chimice care se

relaţionează cu a fi inspirat, a fi vesel, a avea o stare înaltă. Acestea nu se găsesc în
afara noastră, ci înăuntrul nostru. Bucuria și entuziasmul sunt combustibilul motorului
care ne face să excelăm.

Dacă vrem cu adevărat să fim fericiţi, e necesar să devenim conştienţi de gândurile

noastre şi să le schimbăm. Emoţiile noastre ne conectează la trecutul nostru.
Sentimentele şi emoţiile sunt produsul final al experienţelor trecute.

Când ne aflăm în mijlocul unei experienţe toate simţurile noastre se conectează la

mediul exterior şi adună informaţii care vin în creier, la neuroni care se aranjează în
reţele neuronale, iar asta dă naştere la o emoţie. Astfel creem o emoţie pe termen
lung. Dacă avem experienţe trecute în care am avut emoţii negative acestea conduc la
gânduri anumite care să reproducă aceleaşi stări emoţionale negative, condiţionând
corpul să trăiască în trecut.

E nevoie de controlul emoţiilor pentru a nu deveni o stare de spirit, temperament,

trăsătură de personalitate.

Ne putem schimba viaţa schimbându-ne creierul!

Ne putem schimba creierul plecând de la a trăi în trecut la a trăi în viitor printr-o nouă
viziune! Când facem asta, trăind viziunea, ne îndrăgostim de ea în aşa măsură încât
transformăm vina şi suferinţa în bucurie şi recunoştinţă ca şi cum am trăi în prezent
evenimentul respectiv! Corpul nostru percepe ca şi cum ar trăi chiar acum evenimentul
respectiv!

Să fim definiţi de o nouă viziune a viitorului este ceea ce aduce schimbarea! Viziunea
viitorului se construieşte pe emoţii noi!
Creem o viziune, hologramă a viitorului folosindu-ne de toate cele 5 simţuri! Când
medităm la viziunea noastră şi ne punem întrebări despre ea aprindem lobul frontal al
creierului , care este centrul creaţiei. Apare astfel emoţia aferentă şi devenim
motivaţi, pasionaţi şi inspiraţi! Ne schimbăm în mod fundamental! Instalăm un nou
hardware şi facem astfel încât comportamentul nostru să se potrivească cu intenţiile
noastre! Aşa creem un nou viitor!

E nevoie să ne simţim puternici pentru a crea succesul!

Începem să scriem despre viziune, paşii pe care vrem să-i facem ca să ajungem la
viziunea respectivă, toate emoţiile pe care le simţim. Ne punem întrebări despre cum
am putea sa ajungem acolo unde ne dorim, cum ar fi să avem succes, ascultăm mari
lideri, învăţăm noi informaţii despre succes, inteligenţă emoţională etc.

Noi gânduri duc la noi informaţii care duc la noi alegeri care determină noi
comportamente, noi experienţe, noi emoţii care vor conduce la noi gânduri, ceea ce
duce la evoluţie. Mergem astfel de la vechiul sine la noul sine, care îşi materializează
visele.

Combinaţia dintre o intenţie clară şi o emoţie ridicată (creată de gând) determină o

schimbare fundamentală în fiinţa noastră, ne deschidem inima şi accesăm mintea
superioară, intuiţia, divinitatea interioară.

Cred că adevărata noastră misiune în viaţă este să exprimăm puterea din noi, prin noi,
să eliminăm barierele, blocajele. Când facem asta, există o tendinţă mai mare în
natura noastră non-egoistă să manifestăm unele dintre acele calităţi de care are
nevoie lumea noastră pentru a se schimba. Devenim genii în manifestare, ne împlinim
scopul suprem, ne manifestăm ca şi co-creatori!

Câteva din reperele de mare folos în crearea unei schimbări conştiente sunt:

1. Meditaţia  joacă un rol cheie în procesul de auto-cunoaștere – îți oferă o lupă

pentru a privi în interiorul propriei naturi fundamentale a propriei ființe. Atunci când
meditezi, te întorci către tine însuți pentru a te întâlni cu acele părți din tine cu care
altfel nu te-ai fi întâlnit în mod normal.

Scopul meditaţiei, al călătoriei interioare este de a trece de mintea egoistă, care se

bazează pe analiza amănunţită şi critică, ce gândeşte fiind focusată pe supravieţuire.

În tibetană, cuvântul meditaţie înseamnă „a deveni familiar cu, a face cunoscut”. Unul
dintre privilegiile de a fi fiinţe umane este că putem să ne observăm propriile gânduri, să
reflectăm asupra propriilor noastre acţiuni şi putem privi conştient cum ne comportăm
şi cum simţim.
Astfel, dacă începem să devenim familiari cu propriile gânduri inconştiente şi le facem
conştiente, dacă începem să cunoaştem propriile acţiuni şi comportamente
inconştiente şi le facem conştiente, dacă începem să observăm cum simţim, cum
acţionăm şi gândim (acest concept numindu-se metacunoaştere), atunci putem să ne
modificăm comportamentul în mod conştient şi să facem un plan cum vom gândi şi
vom acţiona în aceleaşi circumstanţe.

Intrăm în sistemul de operare atunci când ne aşezăm în meditaţie, când nu mai

permitem ca mediul înconjurător să activeze aceleaşi circuite în creierul nostru
(cunoaştem aceiaşi oameni, facem aceleaşi lucruri, mergem în aceleaşi locuri, avem
aceleaşi experienţe), când eliminăm mediul înconjurător şi începem să gândim
independent de el, când începem să devenim conştienţi de aceste programe
inconştiente.

Atunci undele cerebrale se schimbă, frecvenţa lor se micşorează, creierul nu mai este
focusat pe supravieţuire, egoul nu mai este atât de activ. De fapt, permitem minţii şi
trupului nostru să înceapă să ne dea informaţii.

Această minte superioară, această putere (Dumnezeu, Sursa) ne dăruieşte viaţa şi ne

susţine indiferent de cum suntem. Câmpul cuantic este câmpul care menţine inteligenţa
ce menţine Pământul în mişcarea de rotaţie în jurul Soarelui şi este aceeaşi inteligenţă
care face ca inima noastră să bată.

Când începem să trecem către starea de a fi, deoarece am început să învăţăm, să

experimentăm, să memorăm noi emoţii şi să le dezvăţăm pe cele vechi, atunci unul
dintre lucrurile care se întâmplă (deoarece am făcut gândul mai real decât orice
altceva), după ce “predăm” acea stare emoţională care ne limita, este că putem să ne
reinventăm pe noi înşine.

2. Neuro-plasticitate

Conceptul de neuro-plasticitate ne spune că ori de câte ori învăţăm ceva nou, facem
noi conexiuni prin sinapse. Învăţarea creează aceste conexiuni, reamintirea menţine şi
susţine aceste circuite. E nevoie de câteva repetiţii pentru a face ca grupuri de neuroni
să înceapă să creeze relaţii pe termen lung. Conceptul de evoluţie a creierului se referă
la a învăţa lucruri noi şi a avea experienţe noi (astfel îmbunătăţim partea sa de hard – la
fel ca la un calculator).

Creierul este un organ anatomic, nu cu mult diferit de ficat sau rinichi. Dar mintea este
atunci când creierul este în acţiune, când lucrează. Mintea este ceea ce face creierul.
Avem milioane de neuroni adunaţi împreuna şi un neuron mediu are aproximativ 40.000
de conexiuni. Deci producem nivele infinite de minte, schimbând secvenţele, modelele
şi combinaţiile în care aceşti neuroni emit, se leagă. Când schimbăm mintea,
determinăm creierul să lucreze diferit.

Un concept din neurologie spune: celulele nervoase ce emit împreună se leagă

împreună. Dacă zilnic emitem aceleaşi gânduri, facem aceleaşi acţiuni şi adoptăm
aceleaşi sentimente, atunci creierul nu se schimbă niciodată. Rămânem blocaţi în
obiceiuri, în modele fixe, în credinţe, percepţii, atitudini şi gânduri fixe.

Prin insistenţă şi repetiţie creierul începe să se lege într-un număr finit de circuite şi de
modele. Acea structură finită neuro – chimică care se dezvoltată astfel, noi o numim
„cutia creierului”. Începem să gândim în interiorul cutiei, prin propria noastră gândire,
prin comportamentele noastre, prin propriile stări mentale şi sentimente.

Cum să gândim „în afara cutiei”?  Trebuie să ne schimbăm rutinele, să începem să

învăţăm informaţii noi, să facem alte circuite. Acele noi conexiuni devin materialul de
bază care va începe să-i permită creierului să exploreze posibilităţi, să prognozeze
evenimente, să examineze „dar dacă…”, „cum ar fi să…”.

Dacă facem asta şi aşteptăm timp suficient pentru a începe să găsim un răspuns, atunci
se activează lobul frontal (care este conducătorul, dirijorul). Ce face lobul frontal? Ne
permite să începem să luăm cunoştinţele pe care le-am învăţat din cărţi, filozofie,
împreună cu experienţele avute şi să le îmbinăm în noi paradigme, noi idei şi să facem
în mod concret o nouă minte.

Dacă suntem capabili să schimbăm mintea noastră şi dacă reproducem acelaşi model
în aceeaşi secvenţă, în aceeaşi combinaţie, atunci grupuri de neuroni se vor aduna în
modele noi şi astfel schimbăm creierul. Deci, când schimbăm mintea se schimbă
creierul. Acum, de îndată ce creierul se schimbă – anatomia şi circuitele sunt diferite –
este mai uşor să schimbăm mintea. Aşa îmbunătăţim hardul (la fel ca la un
calculator), când schimbăm mintea schimbăm creierul şi asta devine un ciclu în sine.

Avem trei creiere într-unul, trei creiere care ne permit să trecem de la a gândi la a
face, la a fi. Creierul care gândeşte este neuro – cortexul (partea mare, cutată). Este aşa
pentru ca în această forma sinuoasă poate intra mai multă materie cenuşie. Această
parte este creierul nou, creierul care gândeşte când învăţăm informaţii noi, fapte,
semantică. Nu e suficient să învăţăm informaţie. Putem învăţa toate cuvintele italieneşti
din dicţionar, putem citi un manual, putem asculta nişte înregistrări audio, totuşi toate
aceste informaţii sunt încă stocate în creierul care gândeşte.

Acum, pentru a activa al doilea creier trebuie să aplicăm ceea ce am învăţat. Trebuie să
personalizăm, să demonstrăm, să ne modificăm cu adevărat comportamentul. Când
facem asta vom avea o nouă experienţă. Când trăim acea experienţă nouă, când
suntem în mijlocul ei şi folosim toate cele 5 simţuri, iar informaţiile de la simţuri se duc
către creier prin cele 5 căi diferite, atunci neuronii se grupează şi forţează creierul să
elibereze substanţe chimice. Acele substanţe chimice se numesc sentimente. În
momentul în care avem un sentiment nou, înseamnă că avem o experienţă nouă.
Sentimentele şi emoţiile sunt produsul final al experienţelor.

Deci, putem învăţa cuvintele, dar până când nu ne ducem la o cafenea italienească să
gustăm un cappuccino incredibil şi să încercăm să vorbim italieneşte, să interacţionăm
cu chelnerul, procesul nu e complet.

Cunoaşterea este pentru minte, experienţa este pentru corp. Trebuie să învăţăm
corpul ceea ce mintea a înţeles intelectual. Când suntem în stare să facem asta, al
doilea creier (numit creierul limbic, creierul ce eliberează substanţe chimice) se
activează. Acum lucrează două creiere împreună. Comandând mâncare italienească,
având o conversaţie cu chelnerul în italiană, interacţionând, experienţa face ca mai mult
hard (la fel ca la un calculator) să reflecte ceea ce am făcut în afara noastră. Astfel,
corpul primeşte un nou semnal chimic.

Nu este suficient să ne ducem o singură dată la restaurant şi să spunem că ştim italiana

fluent. Trebuie să fim capabili să repetăm experienţa. Când începem să o repetăm
foarte conştienţi şi plini de dorinţă, atunci, peste un timp, activăm al treilea creier.
Acesta este creierul „a fi”, trecem de la „a face” la „a fi”. Acest al treilea creier este
cerebelul, subconştientul. El ne permite să ţinem minte abilităţi, reacţii emoţionale,
comportamente, condiţionări, amintiri asociate. Dacă practicăm asta de suficiente ori
procesul devine subconştient, condiţionând neuro – chimic corpul să le memoreze,
împreună cu creierul conştient.

Un exemplu: atunci când eram mici şi cineva ne întreba cum se scrie un cuvânt şi nu
puteam să ne amintim, mâna îl scria în aer; atunci când nu ne amintim un număr de
telefon, corpul îl ştie şi îl formează.

Asta înseamnă că trupul a devenit minte. Aşa se formează un obicei, atunci când trupul
devine minte. Dacă repetăm experienţa de multe ori, ea este stocată în sistemul
subconştient, numit sistemul „a fi”.

Pe la 35 ani, când suntem în acest sistem, aproape 90% din cine suntem este legat de
comportamente, programe automate. Un exemplu în care corpul şi mintea lucrează în
opoziţie: o persoană vrea să fie fericită, dar a suferit şi a memorat acea stare emoţională
(poate timp de 20 de ani).

Referitor la exemplul cu limba străină: dacă continuăm să practicăm, va sosi un moment

în care nu ne mai gândim ce spunem, creierul emite într-un model sincron şi suntem
într-un flux conştient. Când ajungem la acea stare de a fi, atunci limba străină este
fixată, integrată în sistemul nostru nervos şi nu mai presupune nici un efort.
De fiecare dată când avem un gând se emite o substanţă chimică. Gândurile bune emit
anumite substanţe chimice care ne fac să ne simţim bine. Gânduri negative emit
substanţe care ne fac să ne simţim rău. Deci, acest lucru eteric numit gând produce un
set de reacţii chimice în creier care activează circuite care încep să ne facă să ne
simţim exact în modul în care gândim. Avem un gând despre nesiguranţă, în câteva
secunde ne simţim nesiguri. În momentul în care începem să ne simţim aşa cum gândim,
deoarece creierul este într-o continuă comunicare cu trupul, începem să gândim în
modul în care ne simţim. Şi atunci creierul emite mai multe substanţe chimice ca să
simţim aşa cum gândim, şi aşa se intră într-un ciclu.

Acest ciclu, această repetiţie, cu timpul, produce o stare de a fi. Noi condiţionăm chimic
corpul să memoreze acea stare. Acest ciclu în care gândul devine sentiment şi
sentimentul gând, produce o stare de a fi în care sentimentele devin mijloace de a
gândi, sau, altfel spus, nu putem gândi mai bine decât ne simţim.

Dacă nu putem gândi mai bine decât ne simţim, nu ne vom schimba niciodată.

O persoană care suferă şi a memorat această stare emoţională timp de 20 de ani, se află
în acel sistem subconştient despre care am vorbit. Se poate spune conştient „vreau să
fiu fericit” – mintea, intelectul, spune asta – dar corpul a memorat nevoie şi suferinţă.
Deci mintea şi corpul lucrează în opoziţie. Când o persoană se decide să facă un efort
conştient să se schimbe, îşi dă seama peste puţin timp că face aceleaşi lucruri, gândeşte
aceleaşi gânduri şi a devenit inconştientă.

Singurul mod în care putem face aceste schimbări este să intrăm în sistemul de
operare. Trebuie să începem să gândim independent de mediul înconjurător, să
începem să schimbăm undele cerebrale, să ne permitem nouă să intrăm în acea lume
subconştientă.

Acelaşi sistem al creierului, care ne permite să trecem de la a gândi la a face/la a fi, este
acelaşi sistem care ne permite să învăţăm să experimentăm şi să dobândim
înţelepciune; minte, corp, suflet. Ajungem la o anumită vârstă când acele programe
automate se derulează fără să fim conştienţi de ele. Astfel, avem un anumit
comportament faţă de fiecare persoană pe care o întâlnim, avem o anumită strategie
cum să acţionăm în condiţii diferite.

Ce se întâmplă pe termen lung este că în momentul în care aceste programe se

desfăşoară (la fel ca şi programele din calculator, atunci când încep să acţioneze haotic),
încercarea de a folosi mintea conştientă pentru a le schimba este ca şi cum am ţipa la
calculator să se oprească, să nu mai ruleze programele. Calculatorul va merge mai
departe. Noi trebuie să învăţăm să intrăm în sistemul de operare şi să îl schimbăm.
În cultura noastră, definiţia conceptului de liber arbitru este atât de bizară! Noi nu avem
cu adevărat liber arbitru. Avem opţiuni care se bazează pe ce cunoaştem şi asta nu este
liber arbitru. Liberul arbitru înseamnă să faci o alegere bazându-te pe lucruri
necunoscute. Problema cu necunoscutul este că dacă trăim focusaţi pe a supravieţui,
conduşi de adrenalină şi cortizol, aceste substanţe chimice sunt exact cele care ne
permit să ne fie frică de necunoscut. Dacă am fi un animal sălbatic încercând să
supravieţuiască şi vedem, auzim, simţim ceva neobişnuit pentru noi – de exemplu o
maşină – vom fugi. Deci, când noi trăim conduşi de aceste substanţe chimice de
vigilenţă (adrenalină şi cortizol) niciodată nu vom considera necunoscutul ca o
aventură. Atunci, liberul arbitru devine alegerea între două mărci de medicamente
pentru dureri de cap. Asta este singura soluţie din acest univers? 

Dacă medităm, aducând continuu atenţia înapoi la momentul prezent, concentrându-

ne pe respiraţie şi fiind atenţi, schimbând neuro – sistemul “loveste si fugi” cu cel de
relaxare, vom re-regla neuro-sistemul nostru, vom produce unde alfa în creierul
nostru, care apoi vor regla schimbări chimice în corpul nostru.

Să luăm persoana care ia medicamente, de exemplu Prozac. Există studii care dovedesc
că dacă face gimnastică aerobică timp de 6 săptămâni este mai bine decât dacă ia acest
medicament. Persoana care vrea să renunţe la Prozac trebuie să se decidă. Trebuie să-şi
spună: poate că sunt depresiv, dar încă trebuie să fiu capabil să gândesc mai înalt decât
mă simt. În momentele mele cele mai întunecate trebuie să cred că acestea vor trece.

Pe un tomograf excitabilitatea şi depresia arată la fel: prima este a privi spre viitor, spre
ce va veni, depresia este a privi spre trecut şi a nu vedea viitorul. Din punct de vedere
funcţional sunt la fel. Cei mai mulţi oameni care sunt neliniştiţi sunt depresivi şi invers.
Înseamnă, de fapt, a trăi în trecut sau în viitor, dar nu în momentul prezent.

Acea persoană care vrea să renunţe la Prozac trebuie să înveţe foarte multe despre sine,
despre stările limitate ale minţii, despre depresie, să cunoască nuanţele ei pentru a face
alegeri diferite. Ajungând la a aplica ceea ce a învăţat îşi spune : Cum ar fi să fiu o
persoană fericită?  Pe cine cunosc în viaţa mea care este fericit? Ce calităţi are? Pe cine
admir în viaţa mea şi cu care vreau să semăn? Ce ar trebui să schimb în mine? Ce
gânduri continui să gândesc încât produc aceleaşi substanţe chimice care mă fac să mă
simt în acelaşi mod şi să ajung atât de jos?

Această descoperire de sine va începe să schimbe creierul. La început va fi dificil,

deoarece mintea neantrenată este ca un cal nărăvaş, dar dacă insistăm către acel ideal
despre noi înşine, nu numai că vom schimba creierul doar gândind, ci şi atunci când ne
spunem: azi nu mă ridic din pat până când nu mă simt o altă persoană.

În momentul în care începem să simţim bucurie, ridicare, inspiraţie, condiţionăm

corpul faţă de o minte nouă. Pur şi simplu trimitem un nou semnal chimic corpului. Să
memorăm acel simţământ pentru că el este ceea ce suntem cu adevărat. Putem
memora acel simţământ la fel de bine cum am memorat suferinţa.

E nevoie de insistenţă pentru a ajunge aici, nu putem să o facem o singură dată (se
poate întâmpla şi asta, dar persoana trebuie să fie foarte decisă că asta se va
întâmpla). De cele mai multe ori când luăm o decizie o facem de genul: mă voi
schimba începând de luni, etc.

Când suntem într-o criză şi ne decidem, spunem: asta este, m-am hotărât! Pentru prima
oară, corpul primeşte semnalul: de data asta e serios! Mintea şi corpul încep să lucreze
împreună. Nu trebuie să aşteptăm o criză, putem începe să facem asta pentru că ne
simţim grozav, suntem într-o stare de gratitudine, iubim viaţa noastră şi vrem mai multe
experienţe bune.

Când acea persoană deprimată începe să aplice cunoaşterea dobândită, să facă

meditaţii, să facă exerciţii de aerobic, începe să descopere unele părţi din sine însăşi
(aflate în memoria sa) şi să-şi spună: acea experienţă mi s-a întâmplat acum 20 de ani
şi nu am ştiut că de fiecare dată când mă gândesc la ea produc aceleaşi substanţele
chimice ca şi cum experienţa se produce în acest moment, 20 de ani am condiţionat
corpul să fie într-o stare de depresie. Nu ştiu cum să mă schimb!

Această persoană trebuie să se întoarcă la evenimentul care a cauzat acea emoţie?

NU! Tot ce trebuie să facă este să dez-memoreze acea emoţie. Când face asta, se uită
la acel eveniment şi îşi spune: acel eveniment a fost exact ce am avut nevoie în acel
moment, pentru a mă face cine sunt acum, ca personalitate. Scuzându-ne pe noi înşine
că nu ne schimbăm din cauza unui eveniment trecut, re-întărim identitatea actuală. În
concluzie, trebuie să trecem de la a gândi, la a face/la a fi.

Am văzut că se poate! Oamenii se simt eliberaţi. Atunci creierul îşi îmbunătăţeşte

circuitele şi chimia internă, pentru a ne menţine pe noul drum.

Concluzii:

Schimbă rutinele!

Învaţă ceva nou!

Fă ceva nou!

Adu-ti aminte ce ai învăţat!

Scrie despre viziune, cum vrei să ajungi la ea, paşii pe care vrei să-i faci, obiectivele şi
experienţele pe care vrei să le ai şi despre toate emoţiile pe care le simţi!
3. Afirmaţiile pozitive
Astăzi este o nouă zi. Astăzi este ziua în care poţi începe să îţi creezi o viaţă nouă, care
să te împlinească şi să te facă fericit. Astăzi este ziua în care poţi începe să te eliberezi
de toate limitările tale. Astăzi este ziua în care poţi învăţa secretele vieţii. Tu  îţi
poţi schimba viaţa în bine. Dispui deja de instrumentele necesare în acest scop. Aceste
instrumente sunt chiar gândurile şi convingerile tale.
Din păcate, foarte multe lucruri pe care le gândim sau pe care le rostim sunt afirmaţii
negative şi nu atrag în viaţa noastră experienţe de care să ne bucurăm. De aceea, dacă
dorim să ne schimbăm viaţa, noi trebuie să ne reantrenăm modul de a gândi şi de a
vorbi, cultivând tipare mentale noi. O afirmaţie deschide o poartă. Ea reprezintă
punctul de plecare pe calea schimbării. În esenţă, este ca şi cum i-am spune
subconştientului nostru: „Îmi asum responsabilitatea. Sunt conştient că pot schimba
anumite lucruri în viaţa mea”.  Atunci când vorbesc despre practica afirmaţiilor, eu mă
refer la alegerea conştientă a cuvintelor pe care le folosim, astfel încât fie
să  eliminăm ceva din viaţa noastră, fie să  creăm o realitate nouă.
Fiecare gând pe care îl emitem şi fiecare cuvânt pe care îl rostim reprezintă o afirmaţie
în sine. Dialogul nostru interior reprezintă un flux continuu de afirmaţii. Noi folosim
afirmaţiile în fiecare moment al vieţii noastre, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi
de acest lucru. În acest fel, noi ne creăm experienţele vieţii prin fiecare cuvânt pe care îl
rostim şi prin fiecare gând pe care îl emitem.
Convingerile noastre nu sunt altceva decât tipare sau obişnuinţe mentale pe care le-
am cultivat foarte multă vreme. Noi am învăţat majoritatea acestor tipare în
copilărie. Multe dintre ele ne ajută cu adevărat, dar altele ne limitează capacitatea de
a crea realitatea pe care ne-o dorim. De multe ori, ceea ce ne dorim cu adevărat diferă
fundamental de ceea ce credem că merităm în adâncurile fiinţei noastre. De aceea,
dacă dorim să renunţăm la convingerile care ne împiedică să trăim experienţele pe
care ni le dorim  cu adevărat, noi trebuie să fim atenţi la gândurile noastre.
Încearcă să înţelegi că fiecare lamentare reprezintă o afirmaţie a unui lucru pe care nu
ţi-l doreşti. Ori de câte ori te înfurii, tu afirmi practic că îţi doreşti mai multă mânie în
viaţa ta (Legea Atracţiei va avea grijă de acest lucru!). Ori de câte ori te simţi o victimă,
tu afirmi practic că îţi place acest statut şi că îţi doreşti să continui să te simţi astfel. Dacă
simţi că viaţa nu îţi oferă ceea ce îţi doreşti, cu siguranţă nu te vei bucura niciodată de
darurile pe care ea le revarsă cu generozitate asupra altora, cel puţin atât timp cât nu îţi
vei schimba modul de a gândi şi de a te exprima.
Faptul că gândeşti în mod greşit nu te transformă în nici un caz într-un om rău. Pur şi
simplu, nu ai fost învăţat să gândeşti şi să te exprimi pozitiv. Foarte mulţi oameni din
întreaga lume abia încep la ora actuală să înveţe că gândurile lor le creează experienţele.
Cel mai probabil, părinţii tău nu au ştiut acest lucru, aşa că nu ţi l-au putut transmite. Ei
te-au învăţat să priveşti viaţa exact aşa cum i-au învăţat pe ei părinţii lor. De aceea,
nimeni nu a greşit cu nimic. A sosit însă vremea ca oamenii să se trezească şi să înceapă
să îşi creeze în mod conştient viaţa aşa cum doresc. Tu poţi face acest lucru. Eu  pot
face acest lucru. Cu toţii putem să îl facem; trebuie doar să ştim cum.
Unii oameni afirmă că „afirmaţiile nu funcţionează” (ceea ce reprezintă o afirmaţie în
sine). În realitate, ei nu ştiu cum să le aplice corect. De pildă, mulţi dintre ei
afirmă: „Prosperitatea mea creşte continuu”, după care se gândesc imediat: „Ce prostie!
Această metodă nu va funcţiona niciodată”. Care dintre cele două afirmaţii crezi că va
avea câştig de cauză? Cea negativă, desigur, întrucât a fost cultivată foarte mulţi ani la
rând, devenind parte integrantă din imaginea de ansamblu a omului asupra vieţii. Alţi
oameni îşi rotesc afirmaţiile pozitive o singură dată pe zi, după care se lamentează tot
restul zilei. Dacă sunt rostite în acest fel, afirmaţiile vor avea nevoie de foarte mult timp
pentru a se îndeplini. Afirmaţiile care reprezintă lamentări vor avea întotdeauna câştig
de cauză, pe de o parte pentru că sunt mult mai numeroase, iar pe de altă parte pentru
că sunt rostite cu mai multă convingere interioară.
De altfel, rostirea afirmaţiilor nu reprezintă decât un aspect al procesului. Ceea ce faci
în continuare, în restul zilei şi chiar în timpul nopţii, este cu mult mai important decât
afirmaţiile ca atare. Secretul transformării rapide în realitate a afirmaţiilor constă în
pregătirea unei atmosfere care să le priască şi în care să crească. Afirmaţiile sunt ca
nişte seminţe plantate în pământ. Dacă solul este sărac, nici recolta obţinută nu va fi
foarte bogată. Dacă solul este bogat, recolta va fi la rândul ei bogată. Cu cât te vei
obişnui mai mult să emiţi gânduri care te fac să te simţi bine, cu atât mai rapid vor
funcţiona acestea.
De aceea, emite gânduri cât mai fericite. Procesul este pe cât de simplu, pe atât de
eficient. Fiecare gând pe care îl emiţi reprezintă o opţiune personală, chiar dacă nu
întotdeauna îţi poţi da cu uşurinţă seama de acest lucru, încât l-ai gândit atâta vreme
încât te-ai obişnuit cu el. Astăzi… acum… în acest moment… tu poţi opta pentru o
schimbare în gândirea ta. Desigur, viaţa ta nu se va transforma peste noapte, dar dacă
vei fi perseverent şi dacă vei face în fiecare zi aceeaşi alegere, de a emite numai gânduri
care te fac să te simţi bine, cu siguranţă că îţi vei putea schimba radical fiecare domeniu
al vieţii tale.

În fiecare dimineaţă, eu mă trezesc cu un sentiment de recunoştinţă profundă pentru

viaţa minunată pe care o duc şi optez pentru a emite numai gânduri fericite, orice s-ar
întâmpla de-a lungul zilei. Desigur, nu reuşesc acest lucru în proporţie de 100%, dar
odată cu practica am ajuns la un procent rezonabil de 75-80%, şi te asigur că aceste
gânduri mi-au schimbat dramatic viaţa, care a devenit gradat din ce în ce mai
armonioasă.

Singurul moment în care trăim cu toţii este momentul prezent.  De aceea, acesta este
singurul moment asupra căruia avem un control deplin. „Trecutul este istorie, viitorul
este un mister, iar ziua de azi este un dar, motiv pentru care o şi numim prezent”.  Cum
te simţi în momentul de faţă? Te simţi bine? Te simţi rău? Ce emoţii simţi? Ce stare de
spirit ai?
Ţi-ai dori să te simţi mai bine? Dacă da, caută un gând care să te facă să te simţi bine.
Dacă te simţi trist, amărât, plin de resentimente, supărat, furios, speriat, temător,
vinovat, deprimat, invidios, critic, etc., înseamnă că ai pierdut conexiunea naturală pe
care o ai cu fluxul de experienţe pozitive pe care universul ţi le-a pregătit şi care te
aşteaptă. Oricum, nu-ţi pierde timpul şi nu învinovăţi pe nimeni. Nici o persoană, nici
un loc şi nici un obiect nu are puterea de a influenţa sentimentele tale, pentru simplul
motiv că ele nu gândesc cu mintea ta.
Din acelaşi motiv, nici tu nu ai vreun control asupra celor din jurul tău, întrucât nu le poţi
controla gândurile. Nimeni nu poate controla pe altcineva dacă persoana respectivă nu îi
acordă permisiunea ei. De aceea, devin-o conştient de această minte atotputernică pe
care o ai. Dacă doreşti, tu poţi prelua controlul integral asupra gândurilor tale. De
altfel, acesta este unicul lucru din lume pe care îl poţi controla cu adevărat. Gândurile
pentru care optezi corespund experienţelor pe care le vei avea în viaţă. Personal, am
optat în ultima vreme numai pentru gânduri de bucurie şi de apreciere; la fel poţi face şi
tu.
Ce fel de gânduri te fac să te simţi bine? Este vorba de gânduri de iubire, de apreciere,
de recunoştinţă, sau poate de amintiri fericite din copilărie? Te gândeşti vreodată cu
bucurie la binecuvântarea de a fi în viaţă şi de a te bucura de acest corp? Te bucuri cu
adevărat de momentul prezent şi simţi o stare de entuziasm la gândul că mâine va fi o
nouă zi? Astfel de gânduri reprezintă un act de iubire de sine, iar iubirea de sine poate
atrage miracole în viaţa ta.

Să revenim acum la afirmaţii. Practica afirmaţiilor nu este altceva decât o alegere

conştientă a anumitor gânduri care pot genera rezultate pozitive în viitorul tău.
Treptat, acestea vor crea o masă critică ce îţi va permite să îţi schimbi radical modul
de a gândi. Afirmaţiile pozitive transcend realitatea momentului prezent şi creează
viitorul prin cuvintele folosite în prezent.
De pildă, dacă alegi afirmaţia: „Mă bucur de prosperitate”,  este posibil ca în contul tău
bancar să nu existe foarte mulţi bani, dar tu plantezi astfel seminţele prosperităţii tale
viitoare. Ori de câte ori vei repeta această afirmaţie, tu vei reconfirma seminţele pe care
le-ai plantat în solul (atmosfera) minţii tale. De aceea, merită să cultivi o atmosferă
mentală cât mai fericită.  Seminţele cresc mai rapid într-un sol bogat şi fertil.

Este foarte important să îţi rosteşti întotdeauna afirmaţiile la timpul prezent şi să ai

grijă ca ele să nu conţină negaţii. Spre exemplu, o afirmaţie tipică începe întotdeauna
cu: „Am…” sau „Sunt…”. Dacă spui: „Urmează să…”  sau „Voi avea…”,  există riscul ca
intenţia ta să rămână de-a pururi în viitor. Universul preia foarte literal cuvintele şi
gândurile tale şi îţi oferă întotdeauna ceea ce afirmi că îţi doreşti. Întotdeauna. Acesta
este un alt motiv să îţi cultivi o atmosferă mentală fericită. Este mult mai uşor să
gândeşti în termeni pozitivi atunci când te simţi bine.
Gândeşte-te puţin: fiecare gând pe care îl emiţi contează; de aceea, nu-ţi risipi inutil
gândurile atât de preţioase. Fiecare gând pozitiv aduce ceva frumos în viaţa ta, în timp
ce fiecare gând negativ îndepărtează această realitate benefică de tine, ţinând-o la
distanţă. De câte ori nu ţi s-a întâmplat în viaţă să ajungi foarte aproape de un
eveniment fericit, pentru ca acesta să se îndepărteze de tine în ultima clipă? Dacă ţi-ai
aduce aminte de atmosfera mentală pe care o aveai în momentul respectiv, ai înţelege
de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Prea multe gânduri negative creează o barieră
împotriva afirmaţiilor pozitive.

Dacă spui: „Nu vreau să mai fiu bolnav”, aceasta nu este o afirmaţie utilă pentru starea
ta de sănătate. Trebuie să afirmi foarte clar ce vrei, nu ce nu  vrei: „În acest moment,
accept o stare de sănătate perfectă”.  În mod similar, afirmaţia: „Îmi detest maşina” nu
îţi va aduce în niciun caz o maşină nouă şi frumoasă, deoarece tu nu specifici clar acest
lucru. Chiar dacă ţi-ai lua o maşină nouă, cel mai probabil o vei detesta şi pe aceasta în
cel mai scurt timp, deoarece asta ai afirmat. Dacă îţi doreşti o maşină nouă, cel mai bine
este să afirmi limpede: „Am o maşină nouă şi frumoasă, care corespunde perfect
nevoilor mele”.Mulţi oameni spun frecvent: „Viaţa e groaznică!” (ceea ce reprezintă o
afirmaţie teribilă). Îţi poţi imagina ce fel de experienţe va atrage către
tine această afirmaţie? În mod evident, nu viaţa este groaznică, ci modul tău de a
gândi. Acest gând te va ajuta într-adevăr să te simţi groaznic, iar când te simţi groaznic,
nimic bun nu ţi se poate întâmpla.
Nu-ţi pierde inutil timpul afirmând la infinit limitările tale: relaţiile nefericite prin care ai
trecut, problemele financiare, bolile, şi aşa mai departe. Cu cât vei vorbi mai des despre
problemele tale, cu atât mai ferm se vor ancora ele în conştiinţa ta. Nu-i învinovăţi nici
pe ceilalţi pentru problemele tale; aceasta reprezintă o altă pierdere inutilă de timp.
Reţine: tu trăieşti într-un univers guvernat de propria ta conştiinţă, de propriile tale
gânduri, iar experienţele pe care le atragi sunt rezultatul modului în care gândeşti.

Dacă îţi vei schimba modul de a gândi, întreaga ta viaţă se va schimba la rândul ei. Vei
fi uimit şi încântat să vezi în ce măsură se pot schimba persoanele din viaţa ta,
locurile, obiectele şi circumstanţele care te influenţează. O acuzaţie la adresa cuiva
(inclusiv a ta) nu este decât o altă afirmaţie negativă, şi nu merită să îţi risipeşti
gândurile atât de preţioase cu astfel de afirmaţii. Mai bine învaţă să transformi aceste
afirmaţii negative în contrariul lor.

Asta nu înseamnă că trebuie să îţi faci griji pentru fiecare gând care îţi trece prin minte.
Totuşi, dacă vei începe acest proces de schimbare şi vei deveni atent la gândurile tale,
vei fi îngrozit să constaţi cât de negativă a fost gândirea ta până acum. De aceea, ori de
câte ori surprinzi un gând negativ în mintea ta, gândeşte-te:  „Acesta este un gând
vechi. Nu mai optez pentru a gândi în acest fel”. Apoi găseşte un gând pozitiv şi
înlocuieşte-l cât de repede poţi pe cel vechi. Reţine: tu îţi doreşti să te simţi bine cât mai
mult timp posibil. Gândurile de amărăciune, de vinovăţie şi acuzaţie, sau resentimentele
te fac să te simţi mizerabil. De aceea, merită să faci tot ce îţi stă în puteri pentru a te
elibera de această obişnuinţă proastă.
O altă barieră importantă în calea funcţionării afirmaţiilor pozitive este gândul că nu eşti
„suficient de bun”, respectiv că nu meriţi toate lucrurile frumoase pe care ţi le doreşti.
Afirmaţiile pozitive reprezintă soluţii care îţi pot rezolva orice problemă. De aceea, ori de
câte ori te confrunţi cu o problemă, repetă-ţi la infinit:

„Totul este bine. Toate evenimentele din viaţa mea au drept scop binele meu suprem.
Din această situaţie va ieşi cu siguranţă ceva bun. Sunt în siguranţă”.
Această afirmaţie simplă va face minuni în viaţa ta. Îţi sugerez de asemenea să eviţi să le
vorbeşti celorlalţi oameni despre afirmaţiile pe care obişnuieşti să le repeţi frecvent.
Aceştia te-ar putea lua peste picior, reducându-ţi astfel entuziasmul. Mai ales la început,
cel mai bine este să îţi păstrezi gândurile pentru tine, până când vei începe să obţii deja
rezultatele scontate. Treptat, prietenii tăi vor începe să îţi spună: „Viaţa ta s-a schimbat
atât de mult. Tu însuţi eşti atât de diferit. Ce s-a întâmplat?” Abia atunci poţi să le spui
„secretul”.

Tiparele mentale şi verbale repetate multă vreme conduc la comportamente şi la posturi

corporale care ne fac să ne simţim bine sau rău. La limită, ele pot conduce chiar la boală.
De pildă, un om cu faţa foarte încruntată nu emite în mod evident gânduri de fericire
sau de iubire. Feţele şi trupurile oamenilor în vârstă reflectă foarte limpede tiparele
mentale pe care le-au cultivat aceştia o viaţă întreagă. Tu cum crezi că vei arăta atunci
când vei fi bătrân?
Învaţă să accepţi faptul că viaţa ta nu reprezintă o serie de evenimente întâmplătoare,
ci o cale a trezirii spirituale. Dacă vei trăi în fiecare zi cu acest gând în minte, tu nu vei
îmbătrâni niciodată. Nu vei face decât să creşti. În clipa în care ai împlinit 49 de ani,
imaginează-ţi că te-ai născut a doua oară, că începi practic o nouă viaţă. O femeie care
împlineşte 50 de ani şi care nu suferă de cancer sau de boli de inimă se poate aştepta să
trăiască până la 92 de ani. Depinde numai de tine cum se va desfăşura în continuare
ciclul vieţii tale. De aceea, schimbă-ţi modul de a gândi  chiar acum! Tu te afli aici
pentru un motiv foarte important şi toate lucrurile de care ai nevoie pentru a-ţi împlini
menirea îţi stau la dispoziţie. Tu ai libertatea de a alege între acele gânduri care
favorizează boala sau care creează o atmosferă sănătoasă, deopotrivă în tine şi în
jurul tău.

4. Puterea iubirii
Ştiinta ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi
magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii
lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate
tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă,
pe cand noi o orientăm către raţiune, creand astfel o societate foarte mentală, bazata
doar pe logică.
Alte studii asupra inimii au aratat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă
au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele
lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.

Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar
inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în
energii electromagnetice.

Deci prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură,
supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri
în afara noastră.

Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite si el câmpuri
electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt
de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice
decât cele generate de creier.

Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă

decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin
intermediul inimii decât prin intermediul creierului.

5. Terapia