UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA: ORGANIZAREA
PROFESIILOR JURIDICE
LIBERALE

COORDONATOR:
Conf.univ.dr. Sebastian Spinei

Student : Popița Octavian

Anul : I – ID
 ROLUL ȘI FUNCȚIILE PRPOFESIEI DE AVOCAT

Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome,

în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.  Organizatoric și funcțional, profesia de
avocat se bazează pe principiul autonomiei, al democrației profesionale, al colegialității
organelor de conducere, al legalitatii, al libertatii si independentei avocatului, al pastrarii
secretului profesional, al colaborarii cu organele judiciare și al deontologiei profesionale.
Urmatoarele principii ale activității avocaților sunt semnificative pentru clarificarea
interferențelor dintre activitatea avocatului și sistemul judiciar:
a) independenta si libertatea de a asigura apararea si consilierea clientului;
b) respectarea secretului profesional si a confidentialitatii cauzelor ce i-au fost incredintate;
c) prevenirea conflictelor de interese, fie intre mai multi clienti, fie intre clientul sau si el
insusi;
d) demnitatea, onoarea si probitatea;
e) scrupulozitatea in materie de onorarii;
f) competenta profesionala;
g) respectarea statului de drept si obligatia de a contribui la o buna administrare a justitiei;
h) autoreglementarea profesiei.
În Romania, organizarea, functionarea si exercitarea profesiei de avocat sunt
reglementate prin Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
Rolul avocatilor in functionarea sistemului judiciar se configureaza sub un dublu aspect. Pe
de o parte, barourile sunt infatisate ca structuri, entitati prin intermediul carora se exercita
legal profesia de avocat, aspect sub care acestea sunt solicitate a rezolva atributul
independentei profesionale reale a avocatului, problema protectiei drepturilor si intereselor
legitime prin drept și acces la aparare calificata, garantata de Corpul profesional in societate,
atat extrajudiciar cat si judiciar. Pe de alta parte, profesia de avocat este asimilata notiunii de
avocatura, context in care este perceputa ca o activitate specifica, desfasurata de avocati, in
scopul infaptuirii actului de justitie, apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de
drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Barourile si Uniunea Nationala a Barourilor sunt organizate institutional ca un tip special de
organizatii profesionale, infiintate in vederea realizarii unor scopuri precis determinate prin
lege, iar activitatea lor nu implica prestatii profesionale concrete.
Perfecționarea instituționala și funcționala a societății prin drept, care iși propune
consolidarea statului de drept si a suprematiei legii, unita cu garantarea unei reale
independente profesionale a avocatului, contribuie la consolidarea independentei puterii
judecatoresti, respectarea celor mai bune practici europene legate de functionarea sistemului
judiciar, asigurarea transparentei actului justitiei, asigurarea deplinei compatibilitati
institutionale si legislative cu sistemele judiciare europene, ceea ce implica identificarea,
delimitarea si clarificarea raporturilor dintre profesia de avocat si sistemul judiciar.
Doctrina majoritara din tarile europene prezinta avocatura ca fiind plasata in afara
autoritatii judecatoresti, deoarece avocatii nu sunt legati prin functiuni de aceeasi natura fata
de instanta de judecata sau autoritatea judiciara.
Situata intre tumultul pasiunilor umane si tronul justitiei, in mod traditional avocatii au fost
tratati in doctrina romaneasca ca auxiliarii justitiei , uneori, desemnati intr-un mod binevoitor
si ca parteneri sau colaboratori ai justitiei .
Este greu de explicat aceasta stare de lucruri. Incercarea de a determina corectitudinea sau
incorectitudinea unui sistem judiciar ce lasa in afara sa avocatii, acceptarea sau remodelarea
institutionala a profesiei de avocat si in functie de aceasta situatie creata prin lege nu poate
stavili reactia unui impuls de mandrie ranita din partea avocatilor. Sintagma „auxiliari ai
justitiei” sau  de „colaboratori sau parteneri ai justitiei” nu cuprinde in sine nimic peiorativ.
Doctrina trateaza numai pozitia unei categorii profesionale, participante la actul de justitie,
fata de autoritatea judiciara.Caracterul benefic sau nu al unei atare conceptii de organizare
judiciara trebuie verificat in capacitatea sistemului judiciar de a functiona si a progresa fara
nici o corelare cu modul de functionare si evolutia organizatorica a Corpului profesional al
avocatilor.Este cert ca avocatura este cea mai veche profesie judiciara . Avocatilor, indiferent
de denumirea lor la un moment istoric dat, le este datorata evolutia dreptului, atat prin
jurisprudenta, cat si prin doctrina.
Istoria confirma evolutia sistemului judiciar totdeauna in legatura cu dezvoltarea
profesiei de avocat.Istoria avocaturii in spatiul romanesc indica initial o integrare a profesiei
de avocat in cadrul sistemului judiciar.
In baza Regulamentelor organice, avocatii reprezentau un corp restrans care figura pe
langa instantele penale si care erau salariati de stat.Ulterior, profesia de avocat s-a integrat
functional in conceptia de moment a puterii legiuitoare, exprimata prin lege, despre
organizarea judiciara a institutiilor statului.Fara avocati era de neconceput functionarea
sistemului judiciar.
Insasi simbolul solemnitatii in exercitiul functiei de avocat – roba, exprima,
deopotriva, acelasi tip de uniforma pentru judecatori, procurori si avocati, cu diferente
nesemnificative.
In timp, legislatia privind profesia de avocat s-a raportat permanent la organizarea judiciara,
fiind de neconceput o alta perceptie publica a avocatului decat aceea ca avocatul apartine si
depinde de sistemul judiciar.
Etatismul exagerat al autoritatilor comuniste au facut ca profesia de avocat sa se
indeparteze de liberalismul ce a caracterizat perioada de maxima dezvoltare. Perioada
comunista cunoaste doua tendinte antagonice: pe de o parte avocatul este integrat in sistemul
judiciar dar acest fapt este datorat nu unei cresteri a importantei profesiei ci tendintei statului
de a controla orice structuri profesionale, motiv pentru care aceasta integrare a fost perceputa
ca un regres al prestigiului profesional privit in perspectiva istorica .
Dupa revenirea la sistemul liberal traditional, profesia de avocat din Romania
constituie o realitate juridica, cu consistenta legala in sistemul juridic al statului, cu
consacrare expresa de valori ce constituie sistemul propriu al profesiei de avocat, expresie a
reglementarii legale a profesiei, situatie care permite corelarea prevederilor normative de
domeniu cu regulile organizarii sistemului judiciar.
Nevoia de a pune de acord profesia de avocat cu prevederile legale din materia
concurentei si a protectiei consumatorilor, in epoca in care protectia consumatorilor a devenit
o axioma, cu efectul dereglementarii profesiei de avocat, atenteaza la rosturile sociale de
interes public ale profesiei de avocat.
Optiunea pentru prioritatea intereselor cu caracter preponderent comercial in dauna
specificitatii judiciare traditionale a profesiei de avocat, marcata in Europa indeosebi de
promotori, economisti de profesie (comisarul Mario Monti, David Clementi etc.), in
conditiile in care piata serviciilor profesionale asigurate de avocati a dobandit o consistenta
economica din ce in ce mai mare, iar teza conform careia piata serviciilor profesionale
asigurate de avocati trebuie sa fie supusa legilor comerciale a castigat tot mai multi adepti, se
reevalueaza situatia profesionala a avocatilor, in special a celor dedicati activitatilor de
consultanta juridica, cu efecte certe, in perspectiva, privind pozitionarea profesiei de avocat
fata de sistemul judiciar.
Se poate afirma fara a se gresi ca, in prezent, sistemul judiciar roman se dezvolta fara
a lua in seama profesia de avocat. Legal, nu este consacrata functia profesiei de avocat de
colaborare sau de parteneriat cu organele ce fac parte din sistemul judiciar.
Autoritatea judecatoreasca, supusa evaluarii sau autoevaluarii, isi cauta repere, isi
propune obiective, initiaza reglementari fara a se constata o preocupare de a include in aceste
preocupari si profesia de avocat.
Dezvoltarea sistemului judiciar in mod independent, cu ignorarea profesiei de avocat,
face ca „parteneriatul” avocatului cu autoritatea judecatoreasca sa semene tot mai adesea cu o
„cursa cu obstacole”.Analiza reglementarilor privind sistemul judiciar releva urmatoarele:
In intreaga legislatie de organizare judecatoreasca nu se face nicio referire la avocati sub
aspectul unor drepturi ale acestora in raporturile cu structurile organizatorice ale autoritatii
judecatoresti.
Sistemul de recrutare si promovare al judecatorilor si procurorilor evidentiaza o
rezerva majora fata de Corpul profesional al avocatilor.Regulamentele de organizare a
activitatii instantelor si parchetelor nu creeaza posibilitatea avocatilor de a onora pozitia de
partener sau colaborator sau auxiliar al justitiei.
Profesii parajudiciare isi fac aparitia si sunt popularizate cu mare fervoare de catre
conducerile administrative ale instantelor, magistratii parand a avea mai multa incredere in
experti, lichidatori, mediatori ori alti agenti sociali cu activitati tangentiale cu justitia decat in
„vechiul partener”  – avocatul.Singura situatie in care avocatura redobandeste o pozitie de
prim plan in functionarea
Sintetizand, pozitia avocaturii in raport de sistemul judiciar (autoritatea
judecatoreasca), se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
– Profesia de avocat este conceputa si tratata de legiuitor ca fiind total in afara autoritatii
judecatoresti. Legislatia privind organizarea judiciara nu foloseste termenul avocat, preferat
fiind termenul aparator, desi legislatia privind profesia de avocat nu foloseste o asemenea
terminologie.
– Profesia de avocat sistemului judiciar este in legatura cu ajutorul public judiciar si asistenta
judiciara.se dezvolta in afara sistemului judiciar, care refuza ostentativ sa recunoasca, legal,
credibilitatea demersului judiciar profesional al avocatului, care, paradoxal, poate critica prin
mijloacele prevazute de lege activitati procesuale desfasurate de judecatori, dar trebuie supus
unei examinari speciale privind cunostintele juridice daca avocatul opteaza pentru a fi
recrutat ca magistrat!
– Formal, se recunoaste faptul ca avocatul desfasoara o activitate de interes public, fiind
indispensabil justitiei in anume cazuri (in materie penala, in ce priveste asistenta judiciara),
dar aceasta realitate ramane fara corespondent in ce priveste integrarea functionala a
avocatului in activitatea de organizare a sistemului judiciar. Orice jurist, specialist, in calitate
de reprezentant al societatii civile, este preferat avocatului aflat in exercitiul profesiei, pentru
a fi consultant si decident in problemele ce vizeaza administrarea si gestionarea sistemului
judiciar prin Consiliul Superior al Magistraturii.
Traditia plaseaza profesia de avocat in randul profesiilor judiciare.
Avocatul este cel care detine cvasimonopolul dreptului de a pleda si de a indeplini
acte de procedura in numele partilor. Exceptiile de la aceasta regula sunt prevazute in lege.
Domeniul activitatilor judiciare a facut ca avocatul sa fie perceput ca un partener al justitiei.
Acest domeniu impune solemnitatea in exercitarea profesiei in pretoriul instantelor si functia
de utilitate publica a activitatii avocatului.
Domeniul judiciar este mediul in care societatea percepe locul avocatului. Adesea, avocatul
este identificat drept vector al mediului judiciar.
Confruntarea profesiei de avocat cu realitatile sociale si economice in permanenta
schimbare impune reevaluarea pozitionarii institutionale a avocatului si a profesiei de avocat
fata de mediul judiciar, caruia ii este preferat mediul de afaceri, unde „confruntarea” –
specifica magistraturii de bara – este inlocuita cu „conlucrarea, sfatul, opinia, tratativele”.
Mutatiile intervenite impun noi standarde organizationale si comportamentale, care
corespund nevoilor avocatului. Creste riscul incalcarii regulilor de concurenta profesionala,
care nu se mai manifesta prin forme clasice, usor identificabile, ci prin mijloace din ce in ce
mai putin transparente.
Avocatul traieste din ce in ce mai putin in mediul profesional al baroului din care face
parte si in mediul judiciar.Adesea, avocatul are interese personale, uneori in conflict cu
organizatia profesionala.
Inertia inerenta Corpului profesional, inclinat sa conserve, cu orice pret, constantele
profesiei de avocat, dar si obligat sa reactioneze imediat la schimbarile de standarde
profesionale impuse de mediul economico-social in care avocatii isi desfasoara activitatea,
marcheaza dificultatea desprinderii avocatului traditional din mediul judiciar si complica
situatia avocatului nevoit sa actioneze, deopotriva, in mediul judiciar si in mediul de afaceri,
bazate pe repere si valori nu totdeauna identice.
Insuficienta armaturii normative, de ordin legal, dintre activitatea avocatului si mediul
judiciar, face ca, datorita pozitiei legale a avocatului in raporturile cu autoritatea
judecatoreasca, sa existe obstacole de ordin material si economic in activitatea avocatilor
specializati in activitati judiciare (timp afectat prestatiilor, estimarea duratei procedurilor
contractate, costuri estimate, etc.)
Timpul profesional afectat activitatilor desfasurate de avocat in mediul judiciar reduce
timpul de lucru ce poate fi afectat prestatiilor din mediul socio-economic, dar si timpul
dedicat studiului profesional. Adesea, criza de timp, specificul cronofag al mediului judiciar
isi pune amprenta, in timp, asupra pregatirii profesionale permanente, actualizate a
avocatului.
Tendinta avocatului pare sa fie din ce in mai departe de nazuinta de a castiga proces
dupa proces. Mai degraba, avocatul este tentat sa prefere efortului de a impune tezele sale
juridice, dupa dezbateri ample si urmarite de asistenta, activitati de a inocula opinii juridice in
decizii ce se pot lua in cadrul unor mari societati comerciale, in institutii, in spatiul public,
etc. Rolul de participant implicat ca actor si regizor in mari operatiuni de fuziune, divizare
sau alte evenimente cu consecinte majore in viata economica, in mediul de afaceri, in
societate, este preferat de tot mai multi avocati.
Nu este clar ce defineste mai bine in prezent profesia de avocat: juridicul sau
judiciarul?
Se poate constata cert ca:
– avocatul implicat in activitati judiciare este interesat ca profesia sa se dezvolte in stransa
legatura cu dezvoltarea sistemului judiciar. Avocatul va tinde sa ii fie recunoscute cat mai
multe drepturi, sa se consolideze monopolul asupra pledoariei si redactarii actelor de
procedura si sa se elimine obstacolele de ordin economic privind dreptul la existenta
profesionala prin eliminarea dependentei economice directe de client, in beneficiul
consolidarii functiei de colaborare in activitatile judiciare, cu respectarea limitelor impuse de
functia apararii in ecuatia judiciara;
– avocatul care desfasoara activitate exclusiv juridica (de consultanta) nu are de ce sa fie
interesat de pozitia avocatului in cadrul sistemului judiciar, decat sub aspect pur ideologic si
pentru prestigiul profesiei din care face parte. El este interesat de largirea campului de actiune
in zona economicului, de reducerea solemnitatii, incompatibilitatilor si interdictiilor in
favoarea unui pragmatism, care sa duca serviciul avocatial cat mai aproape de zona
comerciala. Dimpotriva, dobandirea sau accentuarea unor drepturi in cadrul organizarii
instantelor sau parchetelor este de presupus ca ar aduce avocatului o mai mare intransigenta
in ce priveste incompatibilitatile si interdictiile, aspect de natura mai mult a dezavantaja pe
avocatul obisnuit cu consultanta juridica care il aduce de multe ori la granita deciziilor cu
implicatii economic (spre exemplu in activitatile fiduciare).
ste evident ca in starea actuala a lucrurilor, sistemul judiciar nu poate reclama avocatului un
parteneriat, cat timp, din punct de vedere al legislatiei nu este tratat, ca atare.
Reformarea sistemului judiciar nu va putea insa avea loc in mod real si justitia nu va
beneficia de evaluari satisfacatoare, fara o participarea activa la acest proces din partea
corpului profesional al avocatilor (le bon avocat fait le bon juge).
Sunt necesare masuri de ordin organizatoric, procedural si profesional pentru ca, in
raporturile cu sistemul judiciar, avocatul sa fie implicat institutional prin drepturi si obligatii
expres reglementate legal.
Regulamentar si organizatoric, avocatul ar trebui sa aiba un tratament particular privind
accesul la registraturi, la grefa, la arhiva, pentru studierea dosarelor, pentru planificarea
prezentei sale in activitatea completelor de judecata, inclusiv prin stabilirea orelor de
activitate judiciara cu participarea avocatului.
Reducerea publicitatii si oralitatii proceselor in favoarea fazei scrise a acestora si
perfectionarea fazei cercetarii procesului la prima instanta, in cauzele civile, tendinta
specifica legislatiilor procedurale moderne, repozitioneaza rolul legal al avocatului in
procedura, dar faciliteaza prestarea serviciilor profesionale, responsabilizand-o.
Corpul profesional al avocatilor este dator mediului judiciar cu o maxima rigoare in ce
priveste recrutarea avocatilor, formarea profesionala initiala, dobandirea titlului de avocat
definitiv, formarea profesionala continua.
Nu este de ignorat si posibilitatea reformarii corpului profesional al avocatilor si
dezvoltarea separata a doua categorii de avocati: cei specializati in activitate judiciara, cu
monopol asupra dreptului de reprezenta sau asista in fata instantelor, parchetelor, institutiilor
cu natura jurisdictionala si de a acoperi actele de procedura si cei care practica activitate
juridica fara continut judiciar.
Prima categorie ar putea primi un statut mai apropiat de natura parteneriatului cu autoritatea
judecatoreasca, cu obligatii corelative mai stricte fata de exercitiul procedurilor, cu interdictii
si incompatibilitati mai severe, in timp ce a doua categorie sa se dezvolte independent de
problemele generate de functionarea sistemului judiciar cu care altfel, nici nu intra in contact
direct.
Un pact pentru functionarea normala a sistemului judiciar, pe care ambii parteneri, la
fel de necesari justitiei – avocatii si magistratii – l-ar  incheia sub forma institutionala a
clarificarii normative a pozitiei avocatului fata de sistemul judiciar, este oricum
indispensabila si in mod cert va modifica sensul evaluarilor mediului judiciar in ansamblul
sau.
Exista o institutie judiciara in dreptul romanesc apta sa estompeze diferentele de
tratament legal in desfasurarea activitatilor specifice instantelor judecatoresti, in procesul
civil: cercetarea procesului prin administrarea probelor de catre avocati, reglementare
prevazuta de Codul de procedura civila roman.
Aplicarea ei este refuzata inca de mediul judiciar, in virtutea reticentelor, suspiciunilor ori
orgoliilor, carente ale oricarui sistem judiciar, menite sa erodeze increderea publica, sa
destabilizeze si sa distorsioneze.
Pe masura ce consolidarea normativa a raporturilor dintre avocati si magistrati se
realizeaza pe baza de lege, aplicarea unor astfel de dispozitii va fixa definitiv, in viitor,
 profesia de avocat ca o componenta independenta a sistemului judiciar, apta sa garanteze
buna functionare a sistemului judiciar in ansamblul sau.

Desfăşurarea stagiului profesional în avocatură se realizează sub supravegherea unui

avocat îndrumător - avocatul licenţiat care asigură, în temeiul contractului de efectuare a
stagiului profesional, îndrumarea unui avocat stagiar, în scopul pregătirii şi formării
profesionale a acestuia pentru obţinerea titlului profesional de avocat licenţiat. În
conformitate cu Recomandarea Nr. 21/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei,
noţiunea de avocat este definită în felul următor: „Avocatul este persoana calificată şi
abilitată în conformitate cu legislaţia să pledeze, să acţioneze în numele clienţilor săi, să
practice dreptul, să apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau să consulte şi să reprezinte în
materie juridică clienţii săi”. Astfel, avocatul îndrumător este avocatul licenţiat, sub
observaţia (conducerea) căruia se desfăşoară întreaga perioadă a stagiului profesional realizat
de avocatul stagiar. Din prevederile art. 19 al Legii cu privire la avocaturăreies condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească un avocat pentru a fi avocat îndrumătorurmătoarele:
 să exercite profesia de avocat pe o perioadă de cel puţin cinci ani până la data
începerii stagiului profesional;
 să aibă o reputaţie ireproşabilă.
Referitor la această condiţie, avocatul îndrumător trebuie să fie caracterizat în mod pozitiv, să
existe o părere publică favorabilă la adresa sa, precum şi să corespundă altor condiţii stabilite
de lege în acest sens.
 Avocatul îndrumător trebuie să dispună de un birou cu un spaţiu suficient pentru
asigurarea stagiului profesional. Această obligaţie face referire la necesitatea asigurării
avocatului stagiar cu spaţiu suficient pentru ca acesta să îşi poată desfăşura activitatea în
condiţii normale.
 Să fie profesionist.
 Să fie titular de CA sau avocat membru în BAA.
Avocatul îndrumător are o influenţă primordială în dobândirea de către avocatul stagiar a
calităţilor, abilităţilor, cunoştinţelor teoretice şi practice, ce îi vor asigura promovarea
examenului de admitere în profesie şi calitatea asistenţei juridice în cadrul exercitării
profesiei. Drepturile avocatului îndrumător Avocatul îndrumător are o serie de drepturi şi
obligaţii pe parcursul stagiului profesional în avocatură. Unele funcţii pe care le are avocatul
îndrumător faţă de avocatul stagiar pot fi atribuite atât la drepturi, cât şi la obligaţii. După
natura lor, acestea pot fi clasificate în procesuale, administrative şi financiare. Drepturi
procesuale Printre drepturile procesuale ale avocatului îndrumător pot fi menţionate
următoarele:
 să valideze contractul de asistenţă juridică încheiat în scris între avocatul stagiar şi
client;
 să elibereze mandat avocatului stagiar;
 să permită avocatului stagiar să acorde asistenţă juridică propriilor clienţi;
 să participe, împreună cu avocatul stagiar, la procese.
Validarea contractului poate fi privită atât ca drept, cât şi ca obligaţie. Odată ce a validat
contractul de asistenţă juridică încheiat între avocatul stagiar şi clientul acestuia, survine o
obligaţie corelativă a avocatului îndrumător, şi anume de a acorda avocatului stagiar
mandatul pentru ca acesta să poată reprezenta interesele clientului în instanţa de
 judecată. Drepturi administrativePrintre drepturile administrative ale avocatului îndrumător
pot fi menţionate următoarele:
 să fie avocat îndrumător;
 să îndrume avocatul stagiar la acordarea asistenţei juridice clienţilor săi;
 să permită avocatului stagiar să ia cunoştinţă de conţinutul dosarelor sale.
A fi avocat îndrumător al unui avocat stagiar este un drept, şi nu o obligaţie. Avocatul care
doreşte să fie avocat îndrumător al unui avocat stagiar trebuie să îşi manifeste acordul.
Acordul urmează a fi confirmat prin încheierea cu avocatul stagiar a unui contract privind
efectuarea stagiului profesional în avocatură. Îndrumarea profesională a avocatului stagiar
este asigurată de avocatul îndrumător care a consimţit în acest sens prin contractul încheiat.
Odată ce avocatul licenţiat a consimţit să îndrumeze un stagiar, dreptul său administrativ se
transformă într-o obligaţie şi responsabilitate corelativă, şi anume de a asigura îndrumarea
avocatului stagiar pe parcursul efectuării stagiului profesional. Drepturile
financiare Drepturile financiare derivă din caracterul oneros al asistenţei juridice acordate. În
ansamblu, drepturile financiare ale avocatului îndrumător în contextul unui stagiu profesional
se pot limita la unele recomandări, sugestii, îndrumări, sfaturi acordate avocatului stagiar în
ceea ce priveşte negocierea şi stabilirea onorariului, modalitatea de plată a onorariului ce
urmează a fi perceput de către acesta ca rezultat al contractelor de asistenţă juridică acordată
clienţilor săi. Un alt aspect privind drepturile financiare se referă la posibilitatea ca avocatul
îndrumător şi avocatul stagiar să colaboreze pe dosare, în baza unui acord de împărţire a
onorariilor. Obligaţiile avocatului îndrumător Obligaţii procesuale ale avocatului
îndrumător sunt:
 să acorde mandat avocatului stagiar pentru ca acesta să poată reprezenta interesele
clientului în instanţa de judecată (judecătorii şi curţi de apel, cu excepţia cauzelor penale şi
contravenţionale). Această obligaţie apare ca rezultat al acceptării validării contractului de
asistenţă juridică încheiat între avocatul stagiar şi client;
 să întocmească planul individual de stagiu. Avocatul îndrumător trebuie să stabilească
şi să organizeze activitatea avocatului stagiar pe perioada derulării stagiului profesional în
avocatură. Planul individual de stagiu poate conţine menţiuni privind obiectivele ce urmează
a fi atinse, modalităţile de aplicare practică a cunoştinţelor teoretice, modalitatea de întocmire
a actelor de procedură etc. Nu există prevederi privind conţinutul obligatoriu al unui plan
individual de stagiu. Prin urmare, forma şi conţinutul planului individual sunt stabilite de
către avocatul îndrumător împreună cu avocatul stagiar;
 să creeze condiţiile necesare şi să contribuie la îndeplinirea planului individual al
stagiului;
 să acorde ajutor avocatului stagiar şi să îl consulte în cazul participării în instanţe;
 să coordoneze şi să verifice efectuarea stagiului;
 să contribuie la crearea deprinderilor profesionale;
 să supravegheze activitatea avocatului stagiar pe parcursul derulării stagiului;
 să păstreze secretul profesional şi confidenţialitatea contractului de asistenţă juridică
încheiat între avocatul stagiar şi client.
Obligaţiile menţionate mai sus evidenţiază rolul şi funcţiile avocatului îndrumător în
dezvoltarea şi îmbunătăţirea deprinderilor şi competenţelor profesionale ale avocatului
stagiar. Astfel, în afara faptului că supraveghează activitatea avocatului stagiar, avocatul
îndrumător urmează să îl şi consulte, să îi acorde ajutorul său, să creeze condiţii necesare
pentru buna desfăşurare a stagiului profesional şi obţinerea obiectivelor planului individual
de stagiu. Obligaţii administrative Avocatul îndrumător are următoarele obligaţii
administrative:
 să dispună de un birou cu un spaţiu suficient pentru asigurarea stagiului profesional.
Drept dovadă a existenţei unui spaţiu suficient poate servi, de exemplu, contractul de
locaţiune, actul ce confirmă dreptul de proprietate (copia contractului de vânzare-cumpărare,
donaţie etc. sau extrasul din Registrul bunurilor imobile, eliberat de oficiul cadastral
teritorial);
 să elibereze o referinţă cu privire la stagiul efectuat de avocatul stagiar prin care
recomandă sau respinge, dar nu-şi promovează din interes discipolul pentru a susţine
examenul de calificare;
 să fie titular de CA sau avocat asociat în cadrul unui BAA;
 să respecte prevederile contractului privind efectuarea stagiului în avocatură
înregistrat de Consiliul Uniunii Avocaţilor. Avocatul îndrumător are obligaţia de a respecta
prevederile contractului de stagiu profesional, contract corelat şi stabilit de Uniunea
Avocaţilor. Întreaga perioadă a stagiului profesional se efectuează sub supravegherea Uniunii
Avocaţilor, sub aspectul existenţei contractului încheiat între avocatul stagiar şi avocatul
îndrumător.
 să nu aibă mai mult de doi avocaţi stagiari.
Obligaţii financiare Avocatul îndrumător are și obligaţii financiare, și anume:
 să onoreze obligaţiile fiscale;
 să achite contribuţia socială;
 să obţină asigurarea obligatorie medicală.
Legătura dintre avocatul îndrumător şi avocatul stagiar privind obligaţiile financiare se poate
manifesta în situaţiile în care onorariul avocatului stagiar este achitat pe contul CA sau BAA
unde activează avocatul îndrumător. În astfel de situaţii, avocatul îndrumător e obligat să
extragă din cont suma ce constituie onorariul avocatului stagiar stipulat în contractul de
asistenţă juridică şi să o acorde acestuia cu reţinerile şi impozitele stabilite de prevederile
legislaţiei în vigoare.